<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


D'ALE CREŞTINISMULUI

de Răzvan-Alexandru Petre

Secţiuni şi capitole:

1. CELE DOUĂ DILEME ALE CREŞTINISMULUI

A opta taină creştină: "Împărăţia Cerurilor este înăuntrul vostru"

Înhumare sau incinerare?

Incinerarea este mai creştină?

Absurditatea "Învierii" cadavrului

2. ŞI NOI CUM NE MAI EVANGHELIZĂM?

Vindecări instantanee prin Duhul Sfânt

Biblia, Biblia şi numai Bilbia

Dogma criminală

Şamanul şi sărmanul

3. ZEITĂŢI ŞI CERCURI SPIRITUALE

Cine are monopolul credinţei?

Credinţa = Realitate + Imaginaţie

Puterea rugăciunii e aceeaşi în toate religiile

Dumnezeu - personal sau impersonal?

Să alegem cercul spiritual ce ni se potriveşte

< Sus >

 

1. CELE DOUĂ DILEME ALE CREŞTINISMULUI

Două evenimente au marcat gândirea teologică a ultimelor două milenii:

Uciderea umilitoare a celui considerat "Fiul lui Dumnezeu".

Dispariţia cadavrului său.

Aceste fapte le-au pus primilor creştini serioase probleme de înţelegere şi acceptare. Cum erau departe de cunoaşterea legilor spirituale aşa cum o avem astăzi, ei au inventat tot felul de explicaţii absurde. Unele au fost respinse de înşişi mai-marii Bisericii timpurii. Au rămas consemnate oficial numai dogmele care se potriveau acelor timpuri şi locuri şi, mai ales, concepţiilor clerului. Astăzi, însă, sunt depăşite de rafinamentul gîndirii la care a ajuns omenirea.

 

A OPTA TAINĂ CREŞTINĂ: "Împărăţia Cerurilor este înăuntrul vostru"

"Raţiunea" răstignirii, în viziunea creştinilor, este că Dumnezeu ar fi pus la cale uciderea cumplită a Fiului Său, ca prin ea "să răscumpere sufletele tuturor credincioşilor până la sfârşitul veacurilor". Bunul-simţ o respinge. Dar ei sunt atât de încântaţi de ea, că nu vor s-o regândească.

Dar, să fim realişti: moartea lui Isus a urmat josnicia lumii şi n-a avut nicio "raţiune" nobilă. Oare de câte ori omenirea nu şi-a ucis mişeleşte eroii?! Cristos a fost şi este Fiul lui Dumnezeu prin Spiritul său, dar a murit ca orice Fiu al Omului. Oamenii sunt supuşi legilor acestei lumi. Iar această lume imperfectă aparţine lui Lucifer, a spus-o chiar Isus - şi se vede limpede.

Noi, cu toţii, avem aceeaşi fire duală: Spirit divin şi suflet omenesc. Diferenţa este de calitate: Isus avea un Spirit desăvârşit şi un suflet curat, total transparent la impulsurile Spiritului său.

*

Creştinismul are şapte Taine (sau "miracole garantate"):

  1. Botezul (iniţierea adeptului şi admiterea în comunitatea religioasă).

  2. Mirungerea (ungerea cu ulei sfinţit pentru luminarea minţii).

  3. Împărtăşania (Cuminecătura, Euharistia, unirea simbolică cu Isus).

  4. Pocăinţa (Spovedania, Mărturisirea păcatelor, pentru a-i fi iertate de Dumnezeu).

  5. Hirotonia (iniţierea în preoţie).

  6. Nunta (binecuvântarea legăturii - doar prima cununie).

  7. Maslul (tămăduirea bolnavilor prin rugăciuni şi mirungere de către preoţi).

În afară de Spovedanie şi Împărtăşanie, proprii creştinismului, celelalte cinci se găsesc şi în alte tradiţii spirituale, într-o formă adaptată specificului local.

Dar uitată de clerici, a opta, Marea Taină lăsată posterităţii prin chiar gura lui Isus este aceasta: "Împărăţia Cerurilor este înăuntrul vostru". (Luca 17.21) În contextul biblic, unii o interpretează doar ca pe o învăţătură metaforică. Cum s-ar spune, "dacă vă comportaţi corect, va veni şi fericirea". Este o viziune psihologică şi morală, dar nu creştină.

În sens pur spiritual, prin cuvintele de mai sus, Isus ne indică concret locul unde se află Dumnezeul mântuirii noastre: în noi înşine. Nu înseamnă că omul ar fi Dumnezeu, ci că în om vieţuieşte, ascuns, Sacrul nostru Spirit, scânteie din Marele Dumnezeu. Omul trebuie să se smerească în faţa fiinţei sacre care îi dă viaţă şi sens. Dumnezeul cosmic nu se opune vrerii libere a acestui mic "Fiu de Dumnezeu", aflat în cursa spre perfecţiune şi asemănare deplină cu Tatăl Divin.

Datoria noastră sacră este să ne apropiem mental şi emoţional de acest Spirit ce ne dă viaţă, să-l înţelegem, să-l ascultăm şi să ne bucurăm de fericirile pe care abia aşteaptă să le împărtăşească cu noi, care suntem o parte, imperfectă, din El însuşi.

În faţa puterii acestei mari Taine ("a opta Taină"), celelalte şapte pălesc. Marii înţelepţi ai lumii ne-au învăţat că aceasta este sursa celor mai importante miracole care se pot întâmpla cu noi. Nu minunile exterioare contează, ele fac parte din jocul iluzoriu al vieţii şi al morţii. Ceea ce rămâne în Eternitate este legătura de iubire dintre suflet şi Spirit şi ce poate ea realiza pentru îndumnezeirea pe Pământ .

Dar nu spunem nimic nou aici. Teologia creştină a făcut deja mult tam-tam pe această temă, sub acoperirea persoanei lui Isus. Teoria DIAFIZITISMULUI afirmă răspicat că El era atât Fiul Omului (ca Isus Nazarineanul), cât şi Fiul lui Dumnezeu (ca Cristos). Iar cine n-a admis diafizitismul, a ieşit singur din Biserică.

Ce ne-au ascuns teologii atâta amar de vreme (sau n-au înţeles) este că nu numai Isus, ci orice om conţine această dualitate spirituală. Toţi avem un "Cristos" înăuntru. Ni s-a spus că suntem doar Fiii păcătoşi ai Omului şi, prin urmare, trebuie să adorăm o Divinitate exterioară care să ne scape de noi înşine...

Din fericire, avem în noi şi un Fragment de Dumnezeu, care ne împinge către apropierea de Perfecţiunea divină. Fără El, nu am reuşi nimic durabil, bun şi nobil. E cel mai aproape de inima noastră, ba chiar în ea. El este inima, centrul fiinţei noastre, dar noi ne tooot rotim pe la periferie, dând atenţie lucrurilor superficiale şi inutile...

< Sus >

ÎNHUMARE SAU INCINERARE?

Trupul lui Isus a dispărut din peştera funerară a lui Iosif din Arimateea.

În tradiţia vremii, după un an de zile, din cadavrul deshidratat de clima locului rămâneau doar oasele răposatului. Ele urmau să fie puse într-o urnă de piatră, alături de toţi strămoşii. Aşa trebuia să se petreacă şi cu osemintele lui Isus.

Mormant iudaic

Sursa imaginii

Doar că spiritul lui Cristos a schimbat acest scenariu.

Am văzut cu toţii în numerele de magie, măcar în filme dacă nu pe viu, cum obiectele şi oamenii apar şi dispar absolut inexplicabil. Fenomenele sunt reale, de "materializare şi dematerializare". Deci de ce a dorit spiritul lui Isus să-şi dematerializeze rămăşiţele pământeşti?

Poate că nu a dorit ca adepţii să se certe şi să se ucidă între ei pentru "moaştele" Sale. Este foarte probabil că aşa s-ar fi întâmplat.

Dar această alegere are şi o conotaţie simbolică, legată de întrebarea-problemă: "Ce facem cu cadavrul omului care a murit"?

< Sus >

INCINERAREA ESTE MAI CREŞTINĂ?

Înhumarea este o practică igienică, veche de mii şi mii de ani. Ea sprijină cultul strămoşilor, prin păstrarea necropolelor. Este un semn de civilizaţie.

Incinerarea este o altă practică igienică, poate mai puţin răspândită, pentru că pune mai multe probleme tehnico-financiare. Este un semn de înaltă spiritualitate. Prin ardere, trupul biologic dispare imediat, rămânând cenuşa.

Cum şi cadavrul lui Isus a dispărut, putem opina că incinerarea ar fi mai apropiată de stilul cristic de a ieşi din legătura cu materia decât ar fi înhumarea. Am spus deja că, în Palestina de acum două milenii, leşurile umane nici măcar nu erau îngropate în pământ, ci puse la deshidratat şi descompus. Mai mult, evreii din timpul lui Isus păstrau rămăşiţele strămoşilor în urne de piatră (osuare), la fel cum cenuşa este păstrată în urne de familie. Şi atunci, de unde până unde "numai înhumarea este creştină"?

Astăzi, preoţii ortodocşi români nu au voie să facă slujbe pentru cine s-a vrut ars. În schimb, bisericile ortodoxe din jurul ţării noastre practică de ceva timp slujbe de incinerare. Iar catolicii au rezolvat chestiunea încă din 1963. De protestanţi, nici nu mai vorbim...

Îţi trebuie o credinţă reală în supravieţuirea sufletului dincolo de lumea fizică ca să nu te temi de arderea trupului fără viaţă. Îţi trebuie curaj spiritual ca să învingi superstiţiile, obiceiurile mentalului colectiv, dogmele teologice, dar mai mult decât acestea, să-ţi învingi teama de anihilare. În fond, punerea trupului în coşciug şi în cripta betonată este o metodă de a feri cât mai mult cadavrul de "întoarcerea în ţărână". Focul e un simbol transformativ mai puternic decât pământul şi este destinat celor mai tari psihic şi spiritual. Şi includ aici familia răposatului. Căci iată ce scria teologul Dumitru Stăniloaie în 1940, pe bună dreptate:

"Nu este mai bine apoi pentru sufletul meu să rămână cu impresia că cel mort a plecat numai, decât să-mi produc pe cale silită senzaţia distrugerii lui? Nu corespunde mai bine credinţei creştine această impresie de plecare a celui răposat, decât senzaţia dură de distrugere?

Când este ars în faţa mea şi mi se dă la urmă un pumn de cenuşă, mi-am produs tocmai această senzaţie de definitivă distrugere, pe când, dacă i-am acoperit faţa cu giulgiul pământului, rămân în adâncurile sufletului cu un sentiment că cel mort numai a plecat într-o altă lume, în care continuă să trăiască, că el numai doarme; doarme în relaţie cu noi, căci cu o faţă interioară este întors spre o altă viaţă mai frumoasă."

< Sus >

ABSURDITATEA "ÎNVIERII" CADAVRULUI

Ajunşi aici, nu putem trece cu vederea viziunea dogmei creştine asupra dispariţiei cadavrului lui Isus din Nazaret.

DOGMA spune că trupul a fost răpit la Cer, unde a "înviat". Ambiguitatea şi confuzia este evidentă. Trupul aparţine de lumea fizică. În lumea spirituală funcţionează alte legi de alcătuire a materiei. Din toată literatura spiritualistă şi mărturile psihonauţilor ştim că, imediat după moarte, sufletele îşi păstrează aparenţele terestre, au corpuri "solide" pentru cei din acea lume, dar pe baza altor legi. Un cadavru fizic nu ajută la nimic şi nici nu are cum ajunge acolo. Lumile sunt iremediabil despărţite prin frecvenţele de vibraţie. Nu se pot amesteca. De fapt, chiar Apostolul Pavel vorbeşte de faptul că "trupul spiritual" de după moarte are altă compoziţie, una "de slavă". El contrazice în mod clar dogma creştină întronată ulterior.

Pe de altă parte, există argumentul LOGIC că Isus n-ar fi putut apare în faţa ucenicilor Săi atâta vreme cât cadavrul său ar fi rămas în peştera funerară. Ar fi fost considerat drept o "fantomă" – ceea ce, de fapt, chiar era: o fantomă solidă –, iar apropiaţii Săi ar fi luat-o la fugă. Căci religia iudaică avertiza credincioşii să se ferească de fantome. Isus a reuşit astfel să păcălească îndoielile ucenicilor Săi.

De fapt, Isus "reînviase", adică se materializase nu din atomii fostului Său trup fizic, ci din alţi atomi liberi. De unde ştim asta? Un alt mare maestru spiritual recent, Sri Yukteshwar, a reînviat şi el sub ochii dragului său discipol, Paramhansa Yogananda, explicându-i lui şi, prin el, nouă cum a procedat. Vezi capitolul "Învierea lui Sri Yukteshwar" din cartea "Autobiografia unui yoghin".

Unii ucenici (de pildă, Toma) au constatat că Isus cel reînviat era puţin diferit. Deşi părea a avea acelaşi trup fizic, venirile şi plecările Lui sfidau legile fizice. Totuşi, lupta de idei s-a dat în jurul ideii că Isus s-ar fi prezentat cu acelaşi trup. Dacă nu ar fi avut trupul de carne, însemna că era o fantomă, deci trebuia alungat...

Iată, oameni buni, câte complicaţii aduc dogmele religioase de ieri şi de azi şi dintotdeauna! Câte ocolişuri abile trebuie să facă Spiritele Cerului pentru a ne convinge de ceea ce este evident, natural. Noi nu gândim clar, din cauza prejudecăţilor care "gândesc" în locul nostru.

We are all visitors to this time, this place. We are just passing through. Our purpose here is to observe, to learn, to grow, to love… and then we return home.Oamenii primitivi erau mai simpli, dar mai spirituali. Este admirabil ce transmit aborigenii australieni de mii de ani:

"Suntem cu toţii nişte vizitatori în acest timp şi loc. Doar trecem pe aici. Scopul nostru este să observăm, să învăţăm, să creştem, să iubim... şi apoi ne întoarcem acasă."

Câtă înţelepciune! Şi să mai spui că-s "primitivi" sau "păgâni"...!

< Sus >

 

2. ŞI NOI CUM NE MAI EVANGHELIZĂM?

VINDECĂRI INSTANTANEE PRIN DUHUL SFÂNT

Am găsit întâmplător nişte filmări în parcuri bucureştene unde nişte evanghelişti de tip nou fac prozeliţi. Ei înlătură durerile şi bolile în numele şi cu puterea lui Isus. Asta se numeşte MASLU în ortodoxie, adică lucrarea Duhului Sfânt.

Aceşti tineri activează dezinteresat pentru o cauză spirituală. Îi deschid către credinţă şi Dumnezeu pe cei ce erau până atunci indiferenţi, atei, pierduţi în grijile zilnice. Chiar şi bolboroseala hilară – "vorbitul în limbi" – este semnul purificării, semnul intrării unui duh, numit şi "Duhul Sfânt". Este înălţător, cutremurător chiar şi numai a privi filmări cu vindecări instantanee, exorcizări, lacrimi de fericire REALE.

Câteva explicaţii de la promotorul român al "kickstart"-ului (impulsului) de lucru cu Duhul Sfânt: Clarificări despre metoda The Last Reformation | Cu ce putere?

Metoda de evanghelizare "The Last Reformation" a început cu mediumul danez Torben Sondergaard în anul 1995. Vizionaţi "The Last Reformation movie" (pentru subtitrare: selectaţi limba română din Setări şi apoi apăsaţi butonul alăturat din stânga). Adepţii repun în scenă Faptelor Apostolilor într-un mod cât se poate de practic şi real. Pun "Duhul Sfânt" la lucru exact aşa cum este menţionat în Noul Testament. Metoda are multe elemente comune cu Şcoala misionară de la Bethel, California (vezi filmul "Degetul lui Dumnezeu"), fără a fi relaţionate.

Problema psihologică pe care eu o întrevăd la această metodă de spiritualizare este că, din păcate, omul va dori să prelungească miracolele în cotidian. Iar când entuziasmul se va disipa, va începe invidia şi dezamăgirea. Unde sunt minunile de odinioară? De ce nu face Dumnezeu zilnic miracole în viaţa mea? De ce nu mă scapă de necazuri, dificultăţi, dureri? Ei bine, de aici începe adevărata viaţa spirituală, lupta cu ispitele şi cu neputinţele personale, construirea unui model propriu de înţelegere şi credinţă.

< Sus >

BIBLIA, BIBLIA ŞI NUMAI BIBLIA

Aceşti misionari (în general, protestanţii şi neoprotestanţii) proclamă faptul că nu avem nevoie de "harul" preoţilor hirotoniţi pentru a invoca puterea lui Isus de vindecare şi pentru alte fapte incredibile.

În replică, clerul ortodox se simte vexat, invidios şi aruncă anatema pe aceşti "rătăciţi", dacă nu chiar "demonizaţi".

Dar aceste dispute teologice îi privesc doar pe cei care sunt plătiţi din credinţa oamenilor.

Personal, ceea ce mă deranjează şi la unii, şi la ceilalţi este că promovează ignoranţa spirituală ca pe o mare virtute. Ne încurajează să fim "săraci cu duhul", în sensul cel mai rău, adică ignoranţi. Ni se repetă într-una (metodă de spălare a creierului) să nu citim decât Biblia şi numai Biblia. Orice fenomen sau cunoaştere ocultă, ezoterică, new-age ar veni de la "diavolul". În realitate, pentru viaţa spirituală ne pot pregăti şi celelalte tradiţii autentice de pe tot mapamondul.

Biblia a devenit Noul Dumnezeu pentru fundamentalişti. Ei nu dau voie să apară nimic nou pe lume faţă de ceea ce scrie acolo. Creaţia divină s-a terminat odată cu scrierea Bibliei. Punct.

Dar viaţa este complicată. Omul trebuie să gândească personal, nu prin delegaţi. Trebuie să cunoască Legile universului şi să acţioneze în consecinţă. Cum să pretinzi că poţi discerne între adevăr şi minciună, între inspiraţia de la duhul cel bun şi inspiraţia de la duhul cel rău, dacă îţi lipseşte informarea, studiul ştiinţei spirituale?! Nu tot ce este scris este şi adevărat sau folositor. Dar avem acces azi, din fericire, la o mulţime de învăţături sapienţiale minunate, diferite, complementare. De ce să le dăm cu piciorul? Fiindcă suntem comozi? Fiindcă nu avem discernământ? Fiindcă ne e teamă să nu ne depărtăm de tradiţia părinţilor?

Am citit pe internet o afirmaţie interesantă:

Curajul se bazează în mare parte pe încrederea în sine. Daca transformi necunoscutul în cunoscut, devii mai încrezător. Transformă necunoscutul în cunoscut cercetând, citind, adunând informaţii.

Credinţa fanatică este un simptom al fricii patologice de necunoscut. Ea dăunează nu doar pentru viaţa terestră. Chiar şi după moarte, sufletul scapă foarte greu de credinţele absurde. Nu se poate adapta la Realitatea de dincolo, care este mult mai fluidă, mai dependentă de propria conştiinţă. Fanaticii sunt prinşi acolo într-un cerc vicios: au gânduri fixe, care le blochează evoluţia spre planuri superioare, rămânând cu aceleaşi idei la nesfârşit. Progresul, noutatea le sunt interzise, nu pentru că aşa vrea Dumnezeu, ci prin autolimitare.

< Sus >

DOGMA CRIMINALĂ

Preoţii, pastorii, liderii creştini sunt foarte realişti, ei nu cred în tot ce spun, dar ştiu să se prefacă foarte bine. Făţărnicia se învaţă încă de pe băncile seminarului teologic.

Însă naivii care iau de bun tot ce iese din gura preoţilor îşi creează o falsă imagine a lumii şi se disting deseori prin lipsa de discernământ spiritual, prin superstiţii, prin închistare şi blocaje mentale, prin confundarea credinţei spirituale cu tradiţia bisericii lor.

Poate cea mai distructivă minciună a creştinismului este că sufletele dragilor noştri răposaţi sunt "adormite". Nu putem lua legătura cu ei şi nici nu ne pot ajuta cu nimic, nici măcar cu sfaturi în vis. Legătura cu ei este pierdută definitiv. Câtă disperare provoacă această scorneală popească! Ba mai mult, oricine încearcă să ia contact cu sufletele trecute în "lumea drepţilor" e acuzat că se pângăreşte, amestecându-se cu demonii.

Atâta frică pompează preoţii creştini în cugetele bieţilor credincioşi, că nu-i de mirare că mulţi devin instabili, temători, blocaţi mental. Intuiţia le spune că sufletele celor dragi sunt lângă ei, îi veghează, îi avertizează, îi mângâie, le dau semne şi comunică. Dar teama de "focul gheenei" îi destabilizează pe cei care cred tot ce spun preoţii prefăcuţi. Este o adevărată crimă psihologică împotriva celor rămaşi să-şi plângă morţii. Iar aceştia din urmă, practic, sunt ucişi a doua oară.

Totuşi, trebuie să recunoaştem şi partea bună a acestei măsuri dogmatice. În fond, chiar dacă ştim că a morţilor conştiinţă rămâne vie, totuşi, trebuie să le oferim libertatea de a trăi în continuare fără obsesia fostei lor familii terestre. "Morţii" au o viaţă total nouă, foarte interesantă, mulţi prieteni noi, proiecte minunate. Nu trebuie să ne legăm cu disperare de amintirea lor, ci cu o pioşenie calmă şi respectuoasă. Respectul adevărat înseamnă să nu îi sufocăm cu gânduri insistente, cu cereri nemăsurate, cu regrete neostoite, care îi tulbură şi deranjează din treburile lor de spirite...

Iată însă că Psihoterapia vine tare din urmă, depăşind ramolismentul şi suficienţa profitorilor "credinţei". A luat avânt O NOUĂ TEHNICĂ PSIHOTERAPEUTICĂ: INDUCEREA COMUNICĂRII CU CEI DE DINCOLO (ICCD). Ea are ca obiect tratarea suferinţei psihice, dar intră adânc în domeniul comunicării cu "morţii". Desigur, paradigma mecanicistă, în care sunt blocaţi mulţi savanţi, provoacă o prea LENTĂ ACCEPTARE A TERAPIEI ICCD. Dar era de aşteptat din partea unei ştiinţe care ignoră experienţele la limita morţii şi fenomenul vocilor electronice, ca să nu amintim decât tipul de dovezi recente privind supravieţuirea conştiinţei.

< Sus >

ŞAMANUL ŞI SĂRMANUL

Iată un alt caz uimitor extras din realitatea cotidiană.

Deşi aparent afirmă că lucrează tot cu Duhul Sfânt venit prin Isus, metoda este radical diferită. Inspirată din Teologia Prosperităţii, Biserica universală (venită din Brazilia şi plecată din cultul penticostal ) pretinde zeciuiala ca "sacrificiu personal" pentru vindecări şi orice realizare personală. Unii adepţi confirmă miracolele petrecute în viaţa lor după ce au donat Bisericii. Vezi Canalul YouTube România al Bisericii Universale.

Această confesiune creştină foloseşte citate din Vechiul Testament pentru justificarea principiilor lor. Îl invocă frecvent pe Isus şi Îi mulţumesc pentru beneficiile din viaţa adepţilor. Nu urmăresc rafinamente spirituale, ci reduc totul la "credinţă". Cu cât donezi mai mult Bisericii, cu atât ai mai multă credinţă. În sfârşit, s-a inventat un mijloc de a o măsura! Biserica Universală a Împărăţiei lui Dumnezeu are o avere de multe, multe miliarde de dolari. Era şi de aşteptat, din moment ce fiecare credincios are obligaţia de a-şi dona cel puţin o zecime din TOATĂ averea personală. Nu săracilor, ci direct Bisericii. Ce li se promite în schimb? Că Dumnezeu le va da banii înapoi, cu o dobândă foarte mare! Foarte rentabil...!

Se ridică aici o dilemă metafizică: Dacă sunt Îngerii cei care vindecă şi ajută, de ce încurajează sărăcirea credincioşilor? Dacă sunt demonii, cum de vindecă în numele lui Isus?

Poate că Biblia are un răspuns:

« Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: "Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Si n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?" Atunci le voi spune curat: "Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fără-de-lege." » (Matei 7:22,23)

Sau, speculând în completare, poate că "Duhul Sfânt" manifestat aici este o grupare de spirite puternice fizic, dar nu foarte evoluate spiritual. Să zicem că ele acţionează de dragul lui Isus, dar după mintea lor mediocră.

Acum, să revenim cu picioarele pe Pământ. Pentru destui clerici, ca şi pentru omul interesat doar de vindecare sau alte necazuri personale, religia este doar un mijloc. Nu viaţa de după moarte îi atrage pe credincioşi, ci rezolvările miraculoase. În fond, se duc oamenii la şamanii din jungla Amazonului ca să aibă experienţe şi vindecări taumaturgice. Uite că au venit şamanii la noi! Poate că atunci când strigă "Isus", brazilienii se gândesc la vreun spirit de-al lor secret. Pe care nu-l interesează dacă e invocat prin descântece populare sau prin cuvântul "Isus". Nu mă pricep, zic şi eu...

Oricum, e un fapt că la catedrala din Fundeni se duce românul necăjit. Românul crede mult în noroc. Şi aici e tot ca la loto: dai un ban, mai dai un ban şi încă unul şi câştigi... speranţă. Nu spune Apostolul Pavel în Biblie să nu ne lipsească: credinţa, speranţa şi iubirea?! (1 Corinteni 13.13.) Ei bine, la Biserica Universală e mereu prezentă CREDINŢA şi SPERANŢA. Aşa că, ce aveţi cu brazilienii ăştia, fraţilor?!

< Sus >

 

3. ZEITĂŢI ŞI CERCURI SPIRITUALE

CINE ARE MONOPOLUL CREDINŢEI?

Preoţii profită de ambiguitatea cuvântului "credinţă". Când nu suntem de acord cu ei, ne muştruluiesc că nu avem "credinţă", ca şi cum ei ar avea monopolul ei.

Sensul "credinţei" este cel puţin dual. În primul rând, CREDINŢA ÎN SACRU, într-o fiinţă suprafizică sau în forţe metafizice, este universală şi aparţine tuturor oamenilor dintotdeauna (cum ne asigură şi Mircea Eliade). Cu totul altceva este CREDINŢA ÎN DOGME teologice, pe care preoţii le manipulează cum vor ei. Acesta este un teren al disputelor neîncetate, intelectuale şi chiar războinice. Religiile au fost şi sunt mereu o sursă de conflicte şi violenţe. Asta nu din cauza credinţei în sacru, ci a ciocnirilor între dogme. Prima ne uneşte, a doua ne separă.

Despre credinţa în sacru nu avem ce comenta. Este un instinct primar, cu care ne naştem, dar, e adevărat, pe care putem să-l stingem din nepăsare, ignoranţă sau reavoinţă.

În schimb, credinţa în dogme este o aberaţie a religiilor, care trebuie combătută. NU de astfel de credinţă avem nevoie astăzi. Poate că în vremurile trecute a fost utilă, dar astăzi nu mai face faţă provocărilor societăţii. Este vetustă şi distructivă. Ea trebuie înlocuită cu "binomul de aur" format din raţiune şi intuiţie. Multe afirmaţii teologice pot fi găsite ca adevărate dacă sunt trecute prin acest mecanism genial, pe care îl avem cu toţii: raţiune + intuiţie.

< Sus >

CREDINŢA = REALITATE + IMAGINAŢIE

Există o Realitate "paranormală", "supranaturală", necunoscută, dar simţită uneori de oameni (unii mai mult, alţii mai puţin). Pe aceasta se fondează credinţele religioase.

Peste această Realitate absconsă oamenii au suprapus propria lor imaginaţie, completând lipsurile din cunoaştere cu propriile lor creaţii, devenite superstiţii, legende, mituri, tradiţii, dogme, religii.

O parte din ele sunt adaptări ale Realităţii destul de corecte. Cea mai mare parte, însă, sunt pură fantezie.

Rolul pozitiv al imaginaţiei este că activează EMOŢIILE religioase, conferind PUTERE rugăciunii. Rolul negativ apare atunci când fanteziile religioase sunt declarate IDEI universal adevărate.

Pe fond, religiile sunt toate surori, ele nu participă la nicio competiţie. Sunt diverse forme culturale cu acelaşi scop: de civilizare şi moralizare. Competiţia apare doar între liderii sau intelectualii diverselor religii, având păcatele şi limitele lor, care cred mai mult în fantezii decât în omenie. Sau sunt mai însetaţi de putere decât de adevăr.

< Sus >

PUTEREA RUGĂCIUNII E ACEEAŞI ÎN TOATE RELIGIILE

Cum se face că în toate religiile credincioşii se roagă cam la fel şi oare cum de rugăciunea funcţionează indiferent dacă este ortodoxă sau păgână?!

Ori este vorba doar de puterea autosugestiei în toate cazurile, ori există un alt răspuns. Care este, probabil, următorul:

În realitatea invizibilă există nenumărate entităţi, care trăiesc "în jurul" Pământului, aproape de oameni. Toţi învăţaţii au ştiut de ele şi toţi credincioşii le intuiesc existenţa. Oamenii le-au dat diverse nume şi au născocit diverse poveşti despre ele, numindu-le zei, spirite etc. Spiritele mai puternice sunt cele care răspund la toate rugăciunile rostite cu putere mentală şi emoţie adecvată. Cu cât omul este mai bun, mai moral, mai curat sufleteşte, cu atât spiritele care îi răspund sunt de calitate mai bună, şi îi trimit ruga mai sus, spre Dumnezeu.

Poate că aceste spirite nu sunt interesate decât de a atrage oamenii spre credinţa în zei şi Dumnezeu. Nu şi de diversele teorii omeneşti, unele greşite, care o însoţesc. Poate că sunt complet detaşate de dogmele omeneşti, dar dedicate faptelor de credinţă. Aşa am putea explica de ce au succes TOATE religiile, cultele, sectele, tradiţiile: spiritele vor să ajute oamenii care invocă forţele suprafizice. Diferenţa o face numai puterea fiecărui individ de a invoca invizibilul, de a se ruga, de a dovedi virtuţi morale.

< Sus >

DUMNEZEU – PERSONAL SAU IMPERSONAL?

În teoria religiilor s-a pus următoarea întrebare imposibilă: este Dumnezeu personal sau impersonal? Desigur, ea pune jar pe focul disputelor dogmatice, fiindcă sunt argumente de ambele părţi. Judecând simplist, dacă Dumnezeu este impersonal, atunci rugăciunile ar părea să nu aibă rost, nefiind cine să le răspundă. Pe de altă parte, dacă Dumnezeu este personal, atunci cum de permite atâtea nenorociri pe Pământ? Iată cum gândirea duală ne duce într-o fundătură, plecând chiar de la modul cum a fost pusă întrebarea de mai sus.

În realitate, Dumnezeu este şi personal, şi impersonal. Nu El a creat lumea, ci doar Legile ei. Legile guvernează întreg universul. Există o marjă de decizie, pe care o numim liber-arbitru, dar inclusiv Dumnezeu ia decizii pe baza Legilor. El nu se opune niciodată lor, aşa cum încearcă deseori oamenii s-o facă. Dumnezeu este personal, fiind sensibil la cererile creaturii care ajung la El, şi încearcă să ajute. Dar Dumnezeu este impersonal prin aceea că îşi subordonează propria Voinţă Legilor cosmice eterne.

Rugăciunile adresate oricărui zeu, sfânt, spirit sau unei divinităţi unice supreme sunt întâi recepţionate de spiritele apropiate de oameni, care le vor amplifica şi transmite spre ierarhia superioară. Nimeni nu poate ştii dacă ele ajung chiar la Dumnezeu sau se opresc la o Zeitate intermediară. Ce ne interesează este să primească răspuns. Şi rugăciunea primeşte răspuns – proporţional cu puterea mentală, puritatea sau emoţia omului, dar şi cu posibilităţile conferite de Legile cosmice.

Ce minunat ar fi să cunoaştem toate aceste Legi cosmice! Pe unele le cunoaştem deja. Dar numai entităţile invizibile ni le pot dezvălui pe celelalte. Şi cea mai importantă Lege este Iubirea. Adică să ne simţim părţi, fărâme ale unei Entităţi mai mari, formate din semenii noştri, din neamuri, din regnurile vii, din fiinţele cugetătoare, inclusiv spiritele bune. Iubirea începe cu sentimentul apartenenţei la "ceva" mai mare şi se continuă cu expansiunea conştiinţei, cu empatia şi simpatia, cu starea de fericire şi recunoştinţă.

< Sus >

SĂ ALEGEM CERCUL SPIRITUAL CE NI SE POTRIVEŞTE

În zilele noastre, ca şi dintotdeauna, există mulţi învăţători, maeştri, vindecători şi profeţi (mediumi, clarvăzători, channels etc.), având propriul cerc spiritual, proprii învăţători invizibili, cu teorii şi practici diferite – uneori foarte diferite. Fiecare grup de spirite are propriile opinii, propriile metode de lucru cu omul, propriile forme de manifestare, propriile intenţii şi misiuni. Există o foarte mare varietate, care ne poate bulversa atunci când vrem să le judecăm pe toate după acelaşi standard. Iluminarea poate veni sub imbolduri diferite, iar căile spiritului sunt deseori ciudate. Avem dreptul să ne alegem cercurile spirituale pe care le simpatizăm şi să ne distanţăm de cele care ni se par exagerate sau ciudate. Ce ni se potriveşte nouă poate că nu i se potriveşte altuia, şi reciproc. La fel şi cu religiile.

Această concluzie poate fi integrată într-un tablou spiritual mai amplu, iar pentru aceasta voi cita mesajul spiritului Ram-a Dahn, transmis prin mediumul Ursula Roberts (din cartea "The Voice of Valentino" de Lynn Russell, în traducere proprie):

"În stadiile mai evoluate de viaţă din Lumea Spiritelor, spiritele asemănătoare se grupează împreună. Deşi fiecare este o individualitate, toţi sunt complementari unul altuia şi sunt legaţi printr-o iubire atât de mare, că nu poate fi pusă în cuvinte. Cele mai potrivite cuvinte ar fi: iubire spirituală, serviciu în slujba celorlalţi, extaz. Grupul întreg radiază puterea şi dragostea lui Dumnezeu în aşa fel, încât formează un focar imens de rugăciune şi vindecare.

Grupul se formează în decursul a mii de ani, fiecare membru aducându-şi contribuţia la rezerva de cunoştinţe comune, datorită experienţei personale câştigate de-a lungul a multor vieţi omeneşti. Dorinţa celor care au evoluat mai repede este să-i conducă şi ghideze pe restul. Pentru aceasta, ei se apropie de cei temporar încarnaţi şi prin care liderii Grupului pot lucra.

Dintre pământeni, un membru evoluat al Grupului poate atrage nu numai sufletele foarte asemănătoare, ci şi unele cu afinitate parţială. Cei cu mai puţină experienţă de viaţă sunt învăţaţi cu răbdare. Nimeni nu este proscris sau exilat odată ce ajunge sub tutela Marilor Spirite. Oricare suflet omenesc aparţine unuia dintre multele Grupuri care veghează şi au grijă de această mică planetă, sub direcţia Maeştrilor."

Răzvan A. Petre
28 aprilie 2018

< Sus >