DEFRAGMENTAREA CONSTIINTEI

<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


DEFRAGMENTAREA CONŞTIINŢEI PRIN ILUMINARE

de Răzvan-Alexandru Petre

Capitole şi subcapitole

MODELUL ILUSTRATIV AL CONŞTIINŢEI DIVINE UNICE

  1. Dumnezeul de proximitate

  2. După iluminare

  3. Uroboros - şarpele care îşi înghite coada

CALEA DIRECTĂ SPRE ILUMINARE

DILEMELE INTELECTULUI (Q & A)


DEFRAGMENTAREA CONŞTIINŢEI PRIN ILUMINARE

Există o unică Conştiinţă, a Divinului Creator. Pentru a naşte Creaturile şi a controla Creaţia, el îşi fragmentează Conştiinţa în miriade de Conştiinţe mai mici. Ele devin nucleele unor fiinţe inteligente autonome – spiritele. De fapt, Conştiinţa unică nu se rupe, rămâne continuă, ci doar îşi „desenează” în Sine mici parcele cărora le atribuie rolul de Spirit.

Aceste Spirite libere au diverse misiuni în lumile imateriale, iar cele mai evoluate Îl ajută pe Dumnezeu Tatăl să controleze Universul. Spiritele se simt separate de Dumnezeu, mai mult sau mai puţin, deşi, în esenţa lor, nu sunt.

Tot Spiritele se încarnează şi în planul material, pentru animarea controlată a formelor fizice. Pentru aceasta, din Conştiinţa sa spirituală, Spiritul îşi „demarchează” şi el conturul unei Conştiinţe ce se va numi umană sau personală. Aceasta va anima noua fiinţă autonomă numită om şi se va simţi separată de Conştiinţa spirituală şi de Dumnezeu, fiind în contact numai cu mintea. De fapt, va exista o permanentă comunicare cu Spiritul, pe nesimţite.

În omul obişnuit, Conştiinţa umană este dominată de ego. Ea nu reuşeşte să îşi impună întotdeauna voinţa inspirată de Spirit, ci este deseori neputincioasă în faţa ego-ului. El este doar un gând, dar un gând perfect adaptat la activitatea intelectului.

Fenomenul iluminării spirituale poate răsturna această coabitare defectuoasă, oferindu-i Conştiinţei umane o energie imensă suplimentară, cu care reuşeşte să îşi doboare adversarul. Ego-ul este pus la podea, cum se spune în box, şi este numărat: 1, 2, 3... După mai multe experienţe de iluminare, ego-ul este făcut KO.

Iluminatul Adyashanti precizează, cu multă înţelepciune, cum decurge calea spirituală:

"Trebuie să păstrăm capacităţile care se dezvoltă într-o conştiinţă egotică sănătoasă (cum ar fi conştiinţa de sine, empatia, discriminarea etc.) şi, în acelaşi timp, să îndepărtăm însuşirile nesănătoase (cum ar fi identitatea egotică conflictuală ş.a.). Cu cât mai des se întâmplă asta, cu atât ego-ul devine mai fără-de-ego. I-am putea spune "scobirea ego-ului", lăsând în urmă un ego fără-de-ego, adică fără o personalitate rigidă.

Prin experienţele de iluminare, de trezire spirituală, putem face mari salturi înainte către "golirea de miez" a ego-ului, dar rareori se întâmplă asta dintr-o dată şi definitiv. Mult mai des, ego-ul devine mai fără-de-ego pe măsură ce experienţa şi dedicarea noastră spirituală se maturizează în timp. Uneori, se pare că facem doi paşi înainte şi unul înapoi, dar dacă perseverăm, traiectoria generală a evoluţiei spirituale se îndreaptă către o stare tot mai lipsită de ego." (sursa Facebook Adyashanti)

< Sus >

 

MODELUL ILUSTRATIV AL CONŞTIINŢEI DIVINE UNICE

Fragmentarea Conştiinţei unice pentru Creaţie

Creaţia poate fi înţeleasă ca un Joc cosmic (lila, în limba sanscrită), dar şi ca o Mare Iluzie (maya, în limba sanscrită). Orice creează, Creatorul îşi trage din Sine, din propria fiinţă. De aceea, pentru ca creatura să se simtă separată şi autonomă, ea trebuie iluzionată cumva că nu este aceeaşi cu Creatorul. Acest lucru se face prin acoperirea Conştiinţei creaturii cu voaluri de materie subtilă sau straturi de ignoranţă. Cu cât mai multe, cu atât ignoranţa creaturii este mai adâncă. Omul este cel mai ignorant, pentru că este acoperit de multe straturi, culminând cu carapacea trupului fizic. Vezi fig.1 a)

Defragmentarea Conştiinţei divine prin iluminare

Prin iluminare sau trezire spirituală, hotarele se şterg, se reface întregul. Om, spirit şi Dumnezeu - sunt aceeaşi fiinţă. Vezi fig.1 b)

Fig.1 - Fragmentarea şi defragmentarea Conştiinţei

a) Fragmentarea Conştiinţei unice pentru Creaţie 

Conştiinţa unică (Dumnezeu) îşi delimitează fragmente de Conştiinţă spirituală şi umană, creând astfel iluzia separării între indivizi

b) Defragmentarea Conştiinţei prin iluminare (unificarea)

Prin Graţia divină, omul, spiritul şi Dumnezeu redevin aceeaşi Conştiinţă unică care a existat dintotdeauna, dar omul nu o putea şti.

Totuşi, omul va continua să trăiască aparent ca înainte din punct de vedere material, căci unirea este doar un proces de Conştiinţă, nu afectează neapărat şi mintea-corp.

Iar după moarte, Spiritul dezîncarnat, şi el continuă să aibă un perispirit (învelişuri de materie subtilă). Iluzia se păstrează, dar numai la exterior, pentru ceilalţi ignoranţi, atât pe Pământ, cât şi în lumile subtile.

Totuşi, acest Spirit iluminat va rămâne perfect treaz şi va trăi alături numai de Spirite iluminate, într-o frăţie desăvârşită închinată slujirii Tatălui Ceresc. Cele mai înalte Spirite nici măcar nu se văd între ele, ci doar se simt, fiindcă nu mai au niciun înveliş subtil.

 

Ignoranţa spiritelor

Spiritele libere din Univers sunt şi ele ignorante, dar în proporţii foarte diferite. Putem trasa grafic aceste diferenţe ca în fig.2, respectând convenţiile din fig.1:

a) Spiritul superior, trăieşte într-un spaţiu rafinat, fără forme (planul mentalo-cauzal), fiindcă adăugarea oricărei forme măreşte ignoranţa spirituală. Este apropiat de Dumnezeu, plin de fericire, cunoaştere şi putere.

b) Spiritul imatur, trăieşte în lumile astrale, pline de forme imaginate de locuitorii lor. Viaţa sa este relativ banală, pe măsura gândirii sale limitate, mai mult sau mai puţin plăcută. Are un fel de ego asemănător cu cel uman, dar ceva mai rafinat.

c) Spiritul inferior, trăieşte în spaţii infernale, pline de suferinţă cauzată de ignoranţa amplificată la proporţii cosmice. Ego-ul său este extrem de inflamat şi virulent.

Toate spiritele sunt imature la început. Majoritatea evoluează spre starea superioară. Dar există şi unele care involuează spre starea inferioară.

Fig.2 - Niveluri de ignoranţă a spiritelor

< Sus >

 

Experienţa iluminării spirituale

Prin experienţa iluminării spirituale, Conştiinţa umană se deschide către Conştiinţa spirituală şi cea divină. Omul este în comuniune cu Dumnezeu, deci chiar se simte ca fiind Dumnezeu în acel moment, o Fiinţă impersonală, uitând complet de mica sa persoană.

Dar asta, în principiu, nu-i modifică limitele umane după ce revine din experienţa cosmică.

Am reprezentat grafic acest proces prin deschiderea cercului - vezi fig.1 b).

Observaţii

a) Dumnezeul de proximitate

Dacă Conştiinţa Spiritului nu este deja deschisă, atunci omul în care este încarnat nu are înţelegere, interes şi nici motivaţie pentru o învăţătură spirituală. Acest Spirit mai are încă multe experienţe de trăit pe Pământ înainte de a se apropia de finalul ciclului de încarnări obligatorii. Acest om nu are şanse şi nici dorinţă de iluminare. Vezi Fig.3 b)

În schimb, un Spirit evoluat, superior este „Dumnezeul de proximitate” pentru omul în care este încarnat. El va face tot posibilul să deschidă mintea omului în care este încarnat către spiritualitate. În situaţiile fericite, va reuşi chiar să îi ofere acestuia trăirea unificării spirituale. Cu alte cuvinte, calitatea Spiritului determină şansele de iluminare. Vezi Fig. 3 a)

 

Fig.3 - Calitatea Spiritului determină şansele de iluminare spirituală

 

b) După iluminare

Experienţa unificării spirituale deschide Conştiinţa umană pe o durată limitată (nirvikalpa samadhi). După care omul revine la starea normală de funcţionare, adică Conştiinţa se închide. Rămâne însă o amintire inconfundabilă şi extraordinar de puternică.

În acest moment există două posibilităţi:

- Fie omul decide să nu mai repete niciodată această experienţă puternică, din varii motive (inventate de ego-ul care se apără de dispariţie). Conştiinţa sa va rămâne în starea închisă, ca a oricărui muritor, ego-ul şi suferinţele lui revenind ca înainte.

- Fie omul repetă experienţa, iar după fiecare stare de unificare, Conştiinţa devine tot mai permeabilă, până când nu se va mai închide niciodată. Acesta este momentul eliberării definitive de ego (sahaja samadhi). De acum înainte, omul va trăi permanent în comuniune cu Conştiinţa Divină, chiar când acţionează intens în lume (merge, vorbeşte, mănâncă etc.).

 

c) Uroboros - Şarpele Conştiinţei

Există o singură Conştiinţă spirituală, care însă pare a fi separată în două, prin iluzia divină a încarnării într-un trup. O parte capătă conştiinţa de persoană, iar cealaltă rămâne în natura sa impersonală.

Dintre toate reprezentările iconografice ale lui Uroboros (şarpele care îşi înghite coada) - un simbol sapienţial legat de unitatea şi de eternitatea lumii - am găsit şi una potrivită conceptului de divizare şi reunire a Conştiinţei. Iată unul dintre cele mai vechi desene alchimiste greceşti, datând din secolul 10.

Uroboros -sarpele constiintei

Fig.4  Uroboros (vechi desen alchimist)

Capul şarpelui (colorat în negru) ar fi Conştiinţa spiritului, iar coada (colorată în alb) ar fi Conştiinţa umană. La omul obişnuit, capul îşi priveşte coada şi încearcă să îi vorbească ca unei alte entităţi. În schimb, în omul iluminat, Conştiinţa umană devine una cu Conştiinţa spiritului (şarpele îşi înghite coada), iar dualitatea devine unitate (non-dualitate).

< Sus >

 

CALEA DIRECTĂ SPRE ILUMINARE

Figura 1, deşi foarte simplă, explică sugestiv Calea Directă spre Iluminare. Şi ea este foarte simplă, după cum veţi vedea mai jos.

Meditaţia introspectivă

Pregătirea

Închide ochii. Ce găseşti în interior?

1. Percepţiile. Pot fi a) percepţii senzoriale (sunete şi zgomote, senzaţii ale pielii) sau b) percepţii corporale (ale muşchilor, articulaţiilor, dureri etc). Unii mai percep şi sunete subtile, ce nu provin din mediul fizic.

2. Gândurile. Pot fi a) interpretări ale percepţiilor (semnificaţia pe care le-o atribuim) sau b) gânduri independente, pur intelectuale.

3. Emoţiile, dispoziţiile, stările afective.

4. Fundalul pe care apar şi dispar obiectele psihice (percepţiile, afectele şi gândurile). Este chiar Conştiinţa pe care am primit-o la naştere, cadou de la Dumnezeu.

Fără acest Observator, nu am putea folosi obiectele psihice care apar şi dispar mereu. Chiar şi când nu există obiecte psihice, acest fundal de Conştiinţă continuă să fiinţeze. Este singura realitate permanentă, pe care putem conta, de care suntem absolut siguri. Este Prezenţa.

Obiectele psihice sunt temporare, instabile şi inconsistente. Ele vin şi pleacă şi nu pot constitui baza personalităţii noastre.

< Sus >

Invocaţia de recunoştinţă

Fă cât mai des următoarea Invocaţie tăcută de recunoştinţă către Cine-vrei-tu sau către însăşi Conştiinţa ta.

Petrece câteva clipe cu ochii închişi, în care să fii recunoscător pentru că eşti oricând conştient în mod natural, spontan, fără niciun efort. Mulţumeşte pentru acest cadou total, care este Conştiinţa. Ea este centrul fiinţei tale, adevărata Inimă, fără de care nimic n-ar exista. Şi totuşi, Ea nu are nevoie de nimic, fiind însăşi fericirea necondiţionată.

Dacă vei aprofunda această recunoştinţă, vei trece spontan în următoarea fază, de observare lucidă, alertă a Conştiinţei.

< Sus >

Observarea Conştiinţei

Închide ochii şi îndreaptă-ţi atenţia asupra fundalului pe care apar gândurile, emoţiile şi percepţiile. Este propria Conştiinţă de veghe, cea cu care te trezeşti dimineaţa. Nu da atenţie gândurilor care mai apar, băgându-se în faţă şi aplatizându-ţi vederea. Simte doar spaţiul ce primeşte toate impresiile minţii!

Conştiinţa a fost tradusă ca „vacuitate” sau „vid” din sanscritul "shunya". Conştiinţa este NIMICUL fără de care nimic nu este posibil, la fel cum matematica nu este posibilă fără cifra ZERO.

Totuşi, puteţi constata singuri: Conştiinţa este un fundal spaţios; deci e totuşi ceva. Asupra acestei spaţialităţi trebuie să ne păstrăm atenţia în meditaţie când apar gânduri, emoţii, percepţii. Vom simţi tot mai des că fundalul liniştit este mult mai plăcut decât vârtejul gândurilor.

Acest fundal poate fi perceput atât ca absenţă, vid, cât şi ca o prezenţă fără formă.

< Sus >

Observaţii

Mulţumim iluminatului Richard Rose pentru că ne-a pus la dispoziţie principiile metodei de mai sus, numită "Awareness Watching Awareness" (lb. rom., Conştiinţa observând Conştiinţa). Aceasta e Calea spirituală Directă, fără dezvoltări teoretice ori activităţi ocolitoare. Singurul obstacol este perseverenţa în a medita ca mai sus.

Cum apare şi în ilustraţie, iluminarea înseamnă deschiderea Conştiinţei. Cum se simte asta, veţi descoperi singuri! Şi descoperiţi CINE este cel care observă Conştiinţa – marea enigmă a Universului!

Perseverând cu introspecţia zilnică asupra Conştiinţei, şi prin Graţia divină, se va îndepărta voalul iluzoriu care ne separă de Tot. Folosind o metaforă, este ca şi cum am turnat nişte apă într-o sticlă şi i-am pus un dop, apoi am aruncat-o în ocean. Cam aşa ne simţim acum, ca o sticlă etanşă în ocean. Dar când scoatem dopul, apele se amestecă şi devin una. Aşa este iluminarea sau recunoaşterea Sinelui absolut. O mare aventură interioară, tăcută...

Putem folosi o metaforă şi mai potrivită. Sinele Atman (conştiinţa din starea de veghe, fundalul gândurilor) poate fi perceput la început ca un spaţiu cu ceaţă: cam întunecat şi redus ca dimensiuni. Prin contemplarea Sinelui, ceaţa se ridică treptat, până când spaţiul se întinde până la orizont, aerul este foarte clar şi continuă să se expansioneze la infinit. Atman a fost dintotdeauna Brahman, dar a avut vederea tulburată. El redevine Brahman treptat, prin expansiunea Conştiinţei. Deci Brahman ar fi Conştiinţa Totală a Totului.

Se cunosc, în principiu, două tipuri de căi spirituale: progresivă şi directă. O cale progresivă durează ani şi zeci de ani de purificare şi aliniere cu Universul, pentru a atinge iluminarea în final. Calea directă este inversă: întâi te iluminează, apoi vei petrece timpul obişnuindu-ţi mintea-corp să acţioneze în armonie cu Adevărul suprem.

Totuşi, Dumnezeu inventează atâtea căi spre iluminare câţi oameni aleşi de El există. Căci nu se poate ilumina nimeni dacă nu este deja ales de Dumnezeu. Dar Planurile Sale nu le cunoaşte nimeni şi ne suprind întotdeauna când sunt puse în fapt.

< Sus >

 

DILEMELE INTELECTULUI (Q & A)

- Fundalul pe care apar gândurile pare ceva foarte simplu şi pasiv. Asta e tot, nu-i cam puţin?! Eu ştiam că Dumnezeu este în Ceruri, atotputernic şi atotştiutor.

- Tu încă priveşti Conştiinţa prin minte. Mintea este complexă şi agitată. Încearcă să reduci turaţia minţii către ritmul Eternităţii şi vei descoperi şi alte atribute ale Conştiinţei în afară de simplitate şi pasivitate.

De pildă, faptul că niciun gând nu reuşeşte să se imprime, să murdărească Conştiinţa. Ea rămâne permanent curată, pură, deschisă la noi impresii. Contemplă-ţi Conştiinţa şi vei găsi o întreagă lume de simţiri.

Apoi, Dumnezeu Însuşi este foarte simplu, cel mai simplu posibil.

Împărăţia Cerurilor este în voi înşivă”. Că Dumnezeu e în Ceruri este părerea oamenilor care au fost „răpiţi în duh”. Şi cei care călătoresc astral în mod conştient au constatat acelaşi lucru. Ei se apropie de Dumnezeu călătorind cu mare viteză dintr-un loc în alt loc. Deci, au tras ei concluzia, Dumnezeu este undeva, departe de om. Pe timpul călătoriei, ei îşi aruncau pe rând hainele astrale, învelişurile perispirituale, care îi „îngreunau”. Acest lucru ne poate face să înţelegem însă că este o călătorie pur interioară, nu exterioară, o debarasare treptată de iluzie.

De altfel, întregul spaţiu se găseşte în sânul Creatorului, deci Dumnezeu nu lipseşte din oricare punct din spaţiu. Nu există un „Cap” de Dumnezeu undeva şi restul corpului altundeva. El este prezent, ca o hologramă, în fiecare particulă.

< Sus >

- Dar dacă Dumnezeu este chiar fundalul gândurilor mele, de ce nu-L simt deja, măcar puţin?

- „Împărăţia Cerurilor se ia cu asalt” (Matei 11:12). Începe cu observarea Conştiinţei de veghe. E ca şi cum L-ai apuca pe Dumnezeu de un picior. Ţine-te bine de El şi-I vei descoperi Întreaga Fiinţă în câteva zile sau luni, până când vechile obiceiuri ale minţii se vor stinge. Trebuie să aspiri serios să-L cunoşti pe de-a-ntregul. Meditează zilnic, cu ochii închişi, observă Conştiinţa, iar perseverenţa îţi va deschide porţile Împărăţiei.

Încetineşte ritmul minţii şi te vei bucura tot mai intens de întâlnirea cu propria Conştiinţă sau Atman. Nu da atenţie gândurilor şi contemplă-l pe Atman. Fii „sărac în duhul gândirii” (Matei 5:3) şi vei fi fericit! Îmbibă-te de El şi ai răbdare ca mintea să se stingă. Copilul Absolutului va deveni una cu Dumnezeu sau Brahman.

< Sus >

- Şi când voi fi una cu Dumnezeu, voi căpăta puteri paranormale?

- Mintea nu este niciodată mulţumită. Speră că, prin puteri supraomeneşti, va găsi fericirea. Doar că adevărata fericire nu vine din „para, supra, mai mult”, ci din „mai puţin” pentru ego.

Calea Nondualităţii şi iluminarea nu urmăresc obţinerea intenţionată a unor puteri paranormale. Există destui oameni cu anumite abilităţi suprafizice care nu sunt iluminaţi. După cum există, desigur, şi maeştri, înţelepţi, oameni sfinţi care manifestă puteri excepţionale, rămase în istorie, precum miracolele lui Isus sau materializările lui Sai Baba sau minunile lui Arsenie Boca ş.a.. Dar au existat mulţi mari sfinţi care sunt pomeniţi doar pentru înţelepciune.

Eşti într-adevăr interesat de iluminare, şi nu de epifenomenele din jurul ei, doar atunci când eşti îndrăgostit de adevăr şi nu suporţi minciunile. De aceea, porunca „Să nu minţi!” este atât de importantă. Dar majoritatea oamenilor sunt fascinaţi de falsitate, de aparenţe. Preferă întotdeauna o minciună plăcută în locul adevărului crud...

Ar fi util să distingem între unicul Dumnezeu Creator (sau Brahman), pe de o parte, şi Dumnezeu Susţinătorul Creaţiei (sau Vishnu), pe de altă parte. În hinduism, sub titulatura de Vishnu sunt grupaţi toţi Fiii Divini, Avatarii, Marii Îngeri care s-au încarnat pe Pământ. Aceştia au manifestat mari capacităţi paranormale, cu care au şi intrat în istorie. Omul în care se încarnează un spirit de rang foarte înalt este slujit de numeroase spirite puternice libere care îi erau deja în subordine. Miracolele apar prin acţiunea directă a acestor spirite asupra materiei fizice.

Dar Iluminarea înseamnă a ajunge în Prezenţa nemăsurabilă a Creatorului, Brahman, dincolo de dualitate, dincolo de creaţie, unde nu există diferenţe, unde totul este una. Paranormalul şi miracolul există numai în Creaţie, sunt fenomene manifestate de pe un nivel superior de vibraţie faţă de al nostru.

După iluminare, ai putea spori în calităţi sufleteşti, mentale sau supramentale, dar asta depinde de destinul fiecăruia. Întâi recunoaşte-ţi Sinele Divin, iar mai apoi vor veni toate darurile care ţi-au fost pregătite. Dumnezeu are un plan pentru fiecare, cu asta se ocupă, face mereu proiecte frumoase şi le duce la îndeplinire negreşit.

Natura îşi urmează cursul, cu sau fără „tine”. Iluzia trebuie să continue. Te încadrezi în destinul şi karma persoanei tale. Nu eşti nici mai mult nici mai puţin acum decât înainte.

Când „vei fi una cu Dumnezeu” prin iluminare, tu nu mai exişti separat. Nu ai cui să te mândreşti de persoana ta. Dacă eşti un eliberat, un jivamukta, Conştiinţa ta este unificată cu a celorlalţi oameni. Nu e asta cea mai mare capacitate paranormală?

< Sus >

- Meditez de peste 40 de ani şi încă nu am atins iluminarea. Îi văd pe alţii cum se iluminează, deşi practică de curând. Mă simt frustrat, iar timpul trece repede…

- Scopul ultim al spiritualităţii nu este neapărat iluminarea. Ea poate veni şi apoi pleacă, ca orice experienţă. Nu poţi trăi 24/24 în extaz, nu e practic. Rolul ei general este acela de a ne convinge că merită să luptăm împotriva ego-ului de dragul acelei Realităţi inexprimabil de frumoase. Din dragoste de Dumnezeu, vom face efortul de a renunţa la ego de bunăvoie.

Iluminarea ne convinge că persoana noastră nu există, deci nu are niciun sens să-i perpetuăm fantoma în viaţa zilnică. Trupul şi mintea vor continua să-şi îndeplinească rostul, dar ele nu au nevoie şi de „persoana” noastră.

Însă poţi aspira să fii un Buddha şi fără binecuvântata iluminare, după propriile puteri - şi ai destul potenţial.

Mooji spune că eliberarea nu este „pentru” ego, ci „de” ego. Ea nu trebuie privită ca o realizare sau o performanţă sau o binecuvântare a persoanei. Nicio persoană nu se poate ilumina, iluminarea provoacă tocmai dispariţia persoanei. Aşa că frustrarea pomenită în întrebarea de mai sus este doar o manifestare a ego-ului spiritual.

Scopul vieţii spirituale este diminuarea şi eliberarea de ego. Ceea ce se traduce, prin contrast: să acţionezi întotdeauna prin Voinţa Divină, să fii instrumentul perfect al lui Dumnezeu. Nu te mai preocupa de iluminare, ci doreşte-ţi să devii robotul lui Dumnezeu! Acceptă ca „tu” să dispari în favoarea Lui.

Desigur, aici nu mă refer la deces. Moartea fizică, ce se apropie necruţătoare, este ultima soluţie ca ego-ul să dispară. E o mare victorie a Sinelui divin împotriva impostorului. Numai ego-ul va muri, Sinele este etern. Nu te teme că vei muri neiluminat! Vei trăi iluminarea imediat după moarte, ca toate sufletele evoluate.

< Sus >

- Să îmi grăbesc moartea prin sinucidere?

- Tocmai grăit-a ego-ul! E ca şi cum ţi-ar sugera că nu mai este nicio soluţie, că situaţia e disperată. Sinuciderile sunt făcături ale ego-ului, doar aparent „raţionale”. Sau slăbiri ale minţii, de care profită demonii.

Dumnezeu are nenumărate alte căi de a te chema înapoi la El, în timpul Lui, nu al tău. Aşteaptă sfârşitul vieţii cu răbdare şi îndură suferinţele trupeşti, dacă apar, căci ele te vor ajuta să nu te mai legi disperat de trup la momentul stabilit de Creator. Şi apoi va fi bine.

Sinuciderea nu are decât urmări neplăcute după moarte. Pentru că ego-ul sinucigaşului nu va dispărea imediat, fiind încă agăţat de forma fizică. Se va duce prin tot felul de iaduri imaginare, însă cu suferinţe reale.

N-ar fi mai frumos să trăieşti bine-mersi în continuare şi doar ego-ul să moară?

< Sus >

- Cum, că am încercat deja timp de 40 de ani?

- Atunci schimbă metoda: Citeşte instrucţiunile divine transmise misticului Marius Ghidel. Este metoda „Strivirea ego-ului” sau metoda „Prostului” (merge spus şi "strivirea prostului" ). Treci direct la acţiune! E simplu, îţi trebuie doar puţin curaj să sabotezi eul artificial. Şi apoi, este foarte pasionant să vânezi apariţiile ego-ului în viaţa curentă, pentru că nu te plictiseşti niciodată să depistezi şmecheriile lui.

Ego-ul e de acord cu orice, chiar şi cu iluminarea, dar în termenii şi condiţiile lui. De pildă, să fie o stare pe care să o povesteşti prietenilor. Însă ceea ce poţi povesti nu este o iluminare autentică. Şi el să nu dispară. Chiar şi în iluminare, ego-ul dispare numai temporar, ca în somnul fără vise. El va reveni, buimăcit, dar încă vital. E nevoie de efort pentru distrugerea lui definitivă.

Dacă nu poate împiedica iluminarea, ego-ul va urmări măcar să tragă nişte foloase necuvenite de pe urma ei. Nişte orgoliu spiritual, ceva pe acolo… Şi, fii sigur, te va împiedica să lucrezi pentru eliberarea finală. Au păţit-o mulţi iluminaţi.

Totuşi, fii atent CUM lupţi cu ego-ul şi nu alege armele lui! Nu fii auto-agresiv, căci făcându-ţi rău fizic, ego-ul rămâne la adăpost. Luptă cu ego-ul prin wu-wei, prin non-acţiune. Asta ar însemna: abandon în faţa Voinţei Divine, răbdare să treacă greutăţile, resemnare cu situaţia de fapt, smerenie în faţa umilinţelor, dedicare totală pentru un ideal înalt spiritual, lipsa importanţei de sine etc.

< Sus >

- Dar dacă tot mă voi ilumina după moartea fizică, de ce să mă mai străduiesc acum, în loc să mă bucur de viaţă?!

- Iar vorbit-a ego-ul neîntrebat! Dacă consideri o corvoadă să te îndumnezeieşti, înseamnă că pierzi timpul pe aici. La o conferinţă, Sadhguru a primit un bileţel din public: „Am auzit că, dacă voi medita regulat, mi se va diminua pofta sexuală. Este adevărat?”. Ce să răspunzi unei asemenea întrebări imature?! Râzi şi treci mai departe. (Eu i-aş fi răspuns „dacă meditezi regulat, eşti deja...” )

La urma urmei, dacă, cum şi când te vei ilumina nu depinde de tine, ci de Planul lui Dumnezeu, de Graţia Sa. Suntem cu toţii părţi din El şi El se trezeşte în fiecare dintre noi. Nu vom lua nicio decizie personală dacă n-a aprobat-o El dinainte.

< Sus >

- Când mintea este obosită, nici atenţia nu este fermă, deci Conştiinţa pare a fi şi ea obosită. Nu înseamnă asta că mintea creează Conştiinţa?

- Conştiinţa umană este strâns legată de minte. Asta îi este „soarta”, să uite cu desăvârşire de Sursa sa divină. Iar ego-ul, care îşi trage toată puterea din minte, domină câmpul atenţiei Conştiinţei.

Poate de aceea Conştiinţa umană a fost „desprinsă” de Conştiinţa spirituală: ca să nu o contamineze pe cea din urmă. Numai prin practica spirituală autentică, cele două se conectează tot mai bine, astfel încât Conştiinţa umană este întărită, fără a dăuna în vreun fel celeilalte.

Iluminarea constă în manifestarea unei puteri suplimentare din partea Spiritului. Devine posibilă comunicarea Lui perfectă cu Conştiinţa umană şi, uneori, chiar şi modificări benefice ale minţii-corp. Dar chiar şi după iluminare, când Spiritul se îndepărtează uşor sau pleacă departe de trup (în somn), Conştiinţa umană revine la funcţionarea anterioară, comună.

Aceasta este proba indirectă că doar prezenţa Spiritului catalizează fenomenul iluminării în om. El este Dumnezeul de proximitate.

< Sus >

- Am citit în scrierile spirituale despre Adevăr cu „A” mare şi adevăr cu „a” mic. Înseamnă că adevărul este relativ, adică e amestecat cu minciună?

- Există un unic Adevăr, care este totodată şi singura Fiinţă, Unicul-fără-secund. Orice altceva nu este Adevăr cu A mare, ci, poate, cu a mic. Şi mă refer aici numai la scrierile spirituale. Nu intru în sfera preocupărilor materiale, pur omeneşti, unde totul este convenţional, deci adevărul nu are o valoare absolută.

Învăţăturile spirituale prezintă Adevărul pe diferite niveluri intermediare, ca fragmente din Marele Adevăr. Ele pot fi oricând suprascrise cu adevăruri mai cuprinzătoare. Asta nu înseamnă că anterior s-au spus minciuni, ci doar că Adevărul nu putea fi înţeles sau suportat decât uşor „adaptat”. Chiar şi articolele scrise de mine de-a lungul anilor se pot contrazice între ele, dar sunt coerente în sistemul de referinţă în care au fost gândite.

Iată un exemplu pilduitor. Un clarvăzător din Societatea Teosofică a văzut pe malul mării un băieţel indian cu o aură imensă. A primit informaţia din astral că acela este noul Mesia, sau Maitreya. Teosofii i-au convins părinţii să-şi lase copilul în grija lor. Într-adevăr, baiatul, Jiddu, a ajuns în Anglia, unde a primit o educaţie demnă de noul Mântuitor. Iar Societatea îl prezenta mereu în public cu titulatura de Maitreya. Până într-o zi, când tânărul a renunţat la acest rol, spunând că el nu este persoana sfântă pe care o cred ei. El este Jiddu Krishnamurti. Apoi, a continuat să conferenţieze pe teme spirituale, dar neafiliat la nici un crez. A devenit un mare Învăţător spiritual.

Iată deci că ceea ce li s-a arătat teosofilor a fost adevărat, dar nu chiar aşa cum se aşteptau ei. Prin urmare, adevărul ni se dă sub forma în care suntem dispuşi să-l acceptăm. Are un ambalaj atrăgător pentru mintea noastră, dar şi conţinut divin autentic.

Din păcate, unii falşi învăţători sunt mai mult vase goale poleite, în ciuda bunei lor intenţii. Iar vinovat este ego-ul, care nu îi lasă să se apropie de Adevăr, falsificându-L la fiecare propoziţie.

Ego-ul, chiar şi când spune un mare adevăr, tot minte, fiindcă îl distorsionează cumva. Ego-ul este autentic numai când prezintă o minciună, fiindcă natura lui e falsitatea.

Marele Adevăr a fost repetat de la începuturile omenirii, dar rareori a fost înţeles, pentru că ego-ul nu te lasă să te pătrunzi de spiritul Adevărului. Nu e mare lucru de priceput, de analizat, ci trebuie doar să crezi, cutremurându-te, că EXISTĂ DOAR UNICUL FĂRĂ SECUND, iar restul este doar un joc al Său.

Creaturile sunt iluzorii, pentru că toate sunt efemere şi pentru că, orice ar face, nu-L pot clinti, schimba, atinge. De aceea se spune că, „în momentul când Îl cunoşti pe Dumnezeu, vei muri”. Nu-L poţi cunoaşte complet decât părăsind iluzia corpului şi a minţii, adică exact ceea ce formează persoana.

Când vine vorba de marile adevăruri spirituale, există o gradaţie a înţelegerii lor. Întâi, luarea la cunoştinţă intelectuală, care nu te afectează prea mult. Apoi, la un moment dat, vine credinţa în ceea ce ai aflat – ai revelaţia că, oricât de ciudat pare, acel lucru chiar este adevărat. Este un moment critic, pentru că numai credinţa te poate propulsa mai departe, spre faza ultimă. Abia acum vei avea motivaţia, te vei grăbi să ajungi, inevitabil, la etapa de trăire, experimentare, convingere directă, fără putinţă de îndoială. Şi Dumnezeu vede totul şi se bucură de progresul tău. De fapt, tocmai El te face să acţionezi astfel…

Îţi propun un mic test. Iată un scurt video unde apare fenomenul de teleportare. Întâi, un avertisment: Spectacolele de magie autentică nu trebuie privite în genul „să vedem ce trucuri a folosit ca să ne păcălească”. Magia are rostul să ne uimească, să ne fascineze, să ne stea mintea-n loc. E o mică pregătire pentru minunile ce ne aşteaptă în lumea lui Dumnezeu, care depăşesc înţelegerea noastră limitată.

  Dani Lary - Teleportation

După ce-l priveşti, răspunde sincer: ţi se pare un truc, o păcăleală a simţurilor sau un fenomen real? Nu este un video trucat, editat, ci e filmat în direct. Deci, răspunde-ţi!...

Şi dacă este real, are vreo urmare în credinţele şi prejudecăţile tale? Dacă nu, înseamnă cu încă NU CREZI ce vezi. Deci nu poţi nici să înţelegi. Este invers decât se spune. Nu aştepta aprobarea savanţilor ca să înţelegi, fiindcă ea nu va veni.

Dar nici nu poţi înţelege singur decât dacă, mai întâi, te pătrunzi de acest mister. Şi nu mai poţi fi liniştit până nu integrezi acest mister în sistemul tău de gândire.

< Sus >

- E mai corect să ne raportăm la Dumnezeu sau la Sine?

- Orice creatură are un Sine care îi dă viaţă şi o leagă de Creator. Sinele-Conştiinţă este o prelungire a Lui. Dar, atâta timp cât omul are un corp fizic şi o minte, acestea sunt diferite de Conştiinţă. Este corect ca omul să-şi admită limitele de creatură şi să-L recunoască cu mintea pe Dumnezeu, Creatorul.

În Biblie avem exemplul lui Isus. Când era singur în grădina Ghetsemani şi trebuia să accepte calvarul ce i se pregătea, el a spus:

«"Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi facă-se nu voia Mea, ci a Ta."» (Luca 22:42)

Şi apoi, răstignit fiind pe cruce:

«Şi, în ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: "Eloi, Eloi, lama sabactani", care tălmăcit înseamnă: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?"» (Marcu 15:34)

Natura trupească a omului îl poate face să se simtă încă despărţit de Tatăl, deşi sunt deja uniţi în Conştiinţă.

Dumnezeu are două forme: prima transcendentă, de care ţine şi Sinele interior, iar a doua fenomenală, de care ţin Legile naturii şi cosmosului. Isus era una cu Dumnezeu la nivelul Sinelui. Dar la nivelul fenomenal, comun semenilor săi, El a invocat mila Divină, graţierea corpului său. Aceasta nu era însă posibilă fără încălcarea propriilor Sale Legi.

Tot astfel, Nisargadatta Maharaj, bolnav de cancer, şi-a răbdat cu stoicism durerile, fără a se exterioriza în niciun fel. Pentru el, boala aparţinea Conştiinţei Totale a Divinităţii, ca tot restul fenomenelor create de El. Marele înţelept îşi păstra doar identitatea de Sine transcendentă, neatinsă de fenomenele naturii (precum era acea boală fatală).

Când omul simte că sursa vieţii sale nu este nici natura, nici părinţii, nici societatea, nici extratereştrii, atunci se apropie de recunoaşterea că Dumnezeu este Sinele său, fiindcă doar El există ca Fiinţă reală. Tot restul sunt lucruri „pe lângă”, „adăugate”, pseudo-viaţă.

Ce anume din om înţelege că el este „Copilul Absolutului”? Nu este mintea. Mintea poate înţelege doar sensul cuvintelor, dar nu măreţia acestui fapt real. Poţi citi sute de cărţi care spun acest lucru, dar să-ţi intre pe o ureche şi să-ţi iasă pe cealaltă. Mintea nu este mişcată cu nimic de acest concept. Oricine poate veni cu o altă variantă falsă, iar mintea o ascultă cu tot respectul.

Conştiinţa divină din om este cea care reacţionează intens, se trezeşte din adormire. Când anume se trezeşte, asta o stabileşte Voinţa Divină. Doar Graţia Divină te poate face să te interesezi de spiritualitate şi, la un moment dat, să te iluminezi, treptat ori brusc. Pentru că nicio persoană nu poate decide aceste lucruri, ci Fiinţa singură se dezvăluie cui şi când vrea Ea.

< Sus >

- Înseamnă că nu avem nevoie de nicio practică spirituală, ci să aşteptăm Graţia divină?

- Iar se bagă în seamă ego-ul! Ce s-ar mai bucura să nu faci nimic, ca să nu scapi de el!

Dumnezeu este delicat, nu intră cu bocanii în casa ta. Întâi îţi face mici atenţii şi se convinge că îţi fac plăcere. Apoi te mişcă lăuntric printr-o Graţie şi vede cum reacţionezi: îţi place, te interesează, vrei mai mult, Îl doreşti mai mult? Dacă da, primeşti Graţia Sa de un nivel şi mai profund. Şi iar te observă dacă eşti receptiv şi pricepi că era El. Şi tot aşa, din treaptă în treaptă, urci spre Graţii tot mai mari, atât cât le poţi duce. Nu devii Dumnezeu peste noapte, ci creşti sub atenţia Lui iubitoare. Nu vei primi totul dintr-o dată, n-ai să poţi spune niciodată „game over!”.

Dar dacă eşti pasiv şi nu reacţionezi pozitiv la micile Sale semne, atunci te lasă să dormi mai departe. Vei rămâne cu impresia ta că lumea şi viaţa sunt de o banalitate cruntă.

În cazul celor atraşi de spiritualitate, se întâmplă nu de puţine ori ca ego-ul să ia conducerea practicii spirituale, fiindcă „ştie el mai bine cum se face”. Iar Dumnezeu nu mai poate intra acolo unde activează duşmanul, treaba rămâne neterminată.

Omul trebuie să se abandoneze Divinului, adică să înţeleagă că a merge până la capăt înseamnă să renunţe la propria persoană. Iar asta implică un efort interior. „Persoana” este o imagine falsă produsă de ego. Persoana şi Adevărul sunt incompatibile.

< Sus >

- Este vreo diferenţă între ego şi minte?

- Ego-ul este o excrescenţă, o tumoare a minţii.

Multe din obstacolele pe calea spirituală sunt cauzate de obiceiurile minţii. Mintea are o natură inerţială şi îşi schimbă greu obiceiurile dobândite de mult. Are numeroase limite de cunoaştere şi adoptă cu uşurinţă prejudecăţi de-a gata. Desigur, există mari diferenţe între oameni. Oricum, blocajele naturale ale minţii pot fi depăşite cu răbdare şi încredere în puterea Divină.

Ego-ul este stăpânul impostor al intelectului. Îl foloseşte după cum are interesul. El este „falsul sine”, voinţa care decide deseori cum sunt combinate gândurile şi ce concluzii urmează a se lua. Este cenzorul minţii, ideologul şi propagandistul, lansând numai lozinci goale, ca pe timpul epocii comuniste.

Cu greu putem discerne ce este ego şi ce este doar funcţionare greoaie sau defectuoasă a minţii. De aceea, unii învăţători spirituali vorbesc despre ego şi minte în aceiaşi termeni depreciativi.

Am putea spune că ego-ul este ca o etichetă personală lipită de aproape toate gândurile. Deci şiretul ego-ul este răspândit pretutindeni în minte, ca o otravă.

Iată o pildă clară. Omul află despre existenţa ego-ului şi a Sinelui şi despre căile de a ieşi din sfera primului pentru a intra în sfera celui de-al doilea. Şi totuşi, după ce se închide cartea, conferinţa, discuţia, după ce citeşte acest articol, omul întreabă: Şi eu ce să fac cu aceste informaţii?

Ego-ul îţi poate învârti mintea în miliarde de moduri înşelătoare...

< Sus >

- Există liber-arbitru sau totul este predeterminat?

- Liber-arbitru are numai ego-ul. El poate acţiona haotic, cu consecinţe urâte. Omul evoluat adoră să facă exact Voinţa Divină, la punct şi virgulă. E cea mai mare fericire să fii instrumentul Domnului. Problema apare când nu intuieşti care este Voinţa Divină, dar n-ai altceva de făcut decât să perseverezi în a te apropia de El, a te deschide, a te lepăda de eu. „Te-ai lepădat de ego? Te-ai lepădat de ego? Te-ai lepădat de ego?”, te-ar chestiona un slujitor al Domnului.

Aveau totuşi dreptatea lor existenţialiştii lui Jean Paul Sartre să declare că „omul e condamnat la libertate”. Omul, adică ego-ul. Când decizi ceva, nu-i de ajuns să nu te împiedice nimeni, ci mai trebuie să ai şi inspiraţie divină. Altfel, libertatea poate deveni un coşmar.

Dar, putem privi chestiunea şi într-o cheie metaforică.

Ai liber arbitru să acţionezi într-un vis? Sigur că da, şi acţionezi intens. Dar când te trezeşti, constaţi că, de fapt, nu a existat nicio acţiune. Deci, există liber arbitru?!

Sau, mai exact: Obiectele şi acţiunea există, dar nu şi „persoana” făptuitoare, care este un autor fictiv. Întreaga lume se transformă neîncetat prin Puterea şi Inteligenţa Creatorului, iar creatura este o simplă rotiţă în acest mecanism cosmic. Cine mişcă mecanismul: rotiţa sau motorul?

< Sus >

- De ce permite Dumnezeu suferinţa oamenilor?

- Viaţa a fost creată de Dumnezeu pentru ca să ne bucurăm de ea. El ne pregăteşte mereu numai surprize plăcute. Pentru că El se bucură de Creaţie tocmai prin creaturile Sale. Creaţia nu are niciun secret pentru El, care a conceput-o şi deci nu Îl poate satisface în vreun fel. Când joci şah singur nu te poţi bucura de victorie, nu-i aşa?! E nevoie de celălalt. Creaturile, până la ultimul Cer, au mereu ceva nou şi interesant de descoperit, fiindcă inventivitatea Divină este copleşitoare.

Există însă o condiţie pentru a te bucura cu adevărat de viaţă: să nu te blocheze ego-ul. El te împiedică să fii fericit când ar trebui să fii, el atrage nenorocirile şi suferinţele asupra ta. Din iubire, Dumnezeu ne ajută să scăpăm de ego, dacă vrem să colaborăm cu El.

O cale de a micşora puterea ego-ului este suferinţa. Nu e un paradox – o suferinţă temporară e acceptabilă pentru a avea parte de o fericire durabilă. Cealaltă cale este înţelepciunea. Eşti liber să alegi între cele două, chiar ai acest liber-arbitru. Probabil că este singura libertate reală pe care o are creatura. Pentru că alegerile „libere” ale ego-ului sunt dezastruoase, iar Sinele va alege, fără excepţie, în acord cu Voinţa Divină.

 < Sus >

Răzvan A. Petre
14 februarie 2019