<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


DOAR CLIPA PREZENTĂ EXISTĂ

de Răzvan-Alexandru Petre

Capitole:

Memoria şi cauzalitatea sunt abstracţiuni ce creează clipa  heart  Liberul-arbitru aparţine Conştiinţei, nu creaturii  heart  Conştiinţa unică îşi arogă mai multe ipostaze  heart  Ego-ul tău imaginar te păcăleşte doar pe tine  heart  X şi Y


   2     Atenţie: textul conţine idei nondualiste radicale care vă pot afecta intelectual!

“Trecutul nu mai există, iar viitorul încă nu a apărut. Doar prezentul există.” Oricine va fi de acord cu aceste afirmaţii simple şi logice. Totuşi, puţini înţeleg grozăvia lor, impactul lor dezastruos asupra minţii.

Da, numai prezentul e real, adică numai clipa de acum. O clipă înseamnă o milisecundă – nu un minut, nu o zi. Până apuci să te gândeşti la cât înseamnă o milisecundă, a şi trecut.

Cu alte cuvinte, noi ratăm mereu prezentul, fie inconştient (în mod obişnuit), fie chiar şi atunci când reflectăm la această temă (cum facem acum). Încercăm cu bunăvoinţă să înţelegem ce înseamnă ACUM, dar nu putem reuşi mental.

Gândirea însăşi este ca un film, format din cadre fixe (fotografii). Niciodată filmul nu va putea vedea fotografiile din care este format, pentru că, pentru a putea privi o fotogramă, mişcarea cadrelor trebuie să înceteze, iar gândirea-film nu mai există în acel moment. Din acest motiv, nimeni, aproape nimeni nu poate sesiza momentul acum. E o sarcină imposibilă pentru mintea omului.

De obicei, prin prezent, mintea înţelege un interval de câteva minute. Dar acesta este un sens pragmatic oferit de minte, nu cel real. Acumul real este doar o milisecundă şi chiar mai puţin. Este intervalul dintre două micromişcări ale universului. Fizicienii spun că acest interval Planck ar fi de mărimea 10-44 secunde, adică extrem, extrem de rapid.

Logica e strâns legată de timp. Întâi, pentru că este secvenţială, gând după gând, precum curgerea clipelor. În al doilea rând, pentru că are scopul pragmatic de a prevedea viitorul. Dar omul mai are o modalitate de cunoaştere pe lângă logică şi anume intuiţia. Intuiţia este o logică fără timp.

< Sus >

Memoria şi cauzalitatea sunt abstracţiuni ce creează clipa

Tot ce există acum e consecinţa trecutului. Milisecunda de acum este efectul milisecundei anterioare. Acţionează o imuabilă Lege cauzală, de la efect la cauză. Ea trebuie să acţioneze asupra a ceva din trecut. Dar în clipa prezentă, trecutul nu mai există. Deci asupra a ce acţionează Legea? Asupra Memoriei. Aha! Deci Memoria este, şi ea, cauza realităţii prezente. Fiecare clipă ia naştere acum din Memorie, în virtutea Legii cauzalităţii.

Legea este o abstracţiune, Memoria este o abstracţiune.

Cuvântul clipă se referă la existenţa lumii concrete, dar Memoria nu face parte din lume, ea doar ajută la naşterea noii realităţi de-o clipă. Dacă fiecare clipă concretă se naşte acum din amintirea abstractă, înseamnă că însăşi lumea concretă se naşte în fiecare milisecundă din neantul originar, abstract.

Unde se află Legea cauză-efect? Unde se află Memoria universală? Amândouă se află în Conştiinţa nemanifestată, abstractă, acolo de unde este generată creaţia manifestată, concretă. Nici Legea, nici Memoria nu se pot afla chiar în creaţie, care este mişcătoare, instabilă, deci nu poate fi un suport de încredere nici pentru memoria fixă şi nici pentru o lege constantă.

Iar cineva trebuie să controleze acest proces continuu: Conştiinţa universală. Ea este neantul originar în care apare creaţia. Dar cum din nimic nu poate apare decât nimic, înseamnă că însăşi creaţia este “nimicul” ce se iluzionează singur că este “ceva”. Conştiinţa a delimitat o parte din ea şi i-a ordonat să ţină minte totul („memoria akasha”). Apoi a delimitat altă parte din ea şi a însărcinat-o cu păstrarea Legilor creaţiei. Şi a continuat cu delimitările până te-a creat pe tine, care eşti tot o parte din marea Conştiinţă.

< Sus >

Liberul-arbitru aparţine Conştiinţei, nu creaturii

Să ne restrângem acum la fiinţa umană. Are ea liber-arbitru?

Există lanţuri de cauze şi efecte, deci un determinism strict. La un moment dat, apare posibilitatea întreruperii acestei curgeri legice, o rupere de ordine. Este momentul de libertate. Omul deliberează cu mintea lui şi decide cumva. Dar decizia lui se poate baza doar pe două mecanisme:

1) fie decide pe baza trecutului, astfel că trecutul devine cauza deciziei sale. Practic, lanţul cauzal nu se rupe, ci se continuă. Deci nu putem vorbi de libertate absolută, ci de alegerea unei variante din câteva posibile.

2) fie decide aleatoriu, la întâmplare, o variantă ce părea imposibilă anterior. În acest caz, lanţul cauzal se rupe, se face un salt de la un şir cauzal la alt şir cauzal, fără legătură între ele.

Acum se pune întrebarea CINE ESTE ACELA CARE A DECIS ALEATORIU? Această decizie haotică apare în intervalul dintre clipa anterioară şi clipa de acum, deci într-o milisecundă. Putem face noi un raţionament într-o milisecundă? Evident că nu.

Atunci, decizia aleatorie vine printr-un mecanism automat, un fel de zaruri cosmice? Dacă este automat, evident că nu mai putem vorbi de libertate. Dacă este un mecanism, evident că a fost produs de Conştiinţa atotcreatoare. Sau decizia a venit direct din Conştiinţă? Oricum, nu mai putem invoca libertatea creaturii.

Din cele două situaţii de mai sus deducem că: a) fie nu alegem liber, ci suntem constrânşi de cauzalitate; b) fie alegem la întâmplare, fără logică, deci alegerea nu ne aparţine nouă, ci hazardului.

În cazul a) se poate spune că nu e vorba de o decizie cu adevărat liberă, ci de funcţionarea neîntreruptă a Legii cauzalităţii, care există în Conştiinţa universală.

În cazul b) decizia nu ne aparţine, aparţinând fie hazardului (dacă admitem că poate exista aşa ceva într-o lume perfect organizată), fie Conştiinţei universale (care controlează totul, inclusiv “hazardul”).

Afirmaţii de Lisa Cairns, iluminată: Nu există liber-arbitru. Faptul că nu există voinţă liberă poate fi o veste eliberatoare pentru cel care are un simţ puternic al vinei şi nereuşitei. Dar poate duce şi la depresie, dezechilibrare pe Manipura, pentru că omul e programat să creadă că are liber-arbitru. Tu nu exişti. Noi (corpul-minte) suntem un pachet de informaţii care se updatează continuu, suntem impersonali. În funcţie de informaţiile de ultim moment, se optează pentru ceva sau altceva. Deci informaţiile însele decid prin ceea ce conţin în acest moment. Dar nu există niciun decident. Corpul tău există, dar “tu” (simţul persoanei separate de rest), nu exişti.

digit man
Fig.1 Corpul-minte este un pachet de informaţii

Ramesh Balsekar ne propune o metodă simplă de verificare. La finalul fiecărei zile, să rememorăm fiecare decizie importantă pe care am luat-o şi să ne întrebăm “Aş fi putut lua o altă decizie?”. Rezultatul ne va uimi. Vom vedea că niciodată nu luăm decât decizia potrivită. Chiar şi atunci când avem aparent două alternative egale, oare de ce alegem pe una din ele şi nu pe cealaltă?! Nu putem spune decât ori că “aşa era normal” (dar nu am conştientizat de ce), ori că “am ales haotic” (deci nu am ales propriu-zis).

După ce ni se întâmplă ceva, astrologia şi studiul karmei ne pot explica de ce ni s-au întâmplat anumite lucruri bune sau rele. (Însăşi noţiunea de karmă este împletită cu cea de predestinare.) Dar pot ele prevedea viitorul? Dacă am putea prevedea viitorul, ne-am putea schimba destinul, nu?! Adică, ego-ul ar putea împiedica planurile naturale ale Spiritului. Ar fi corect faţă de El?!

Tocmai de aceea, omul nu-şi cunoaşte viitorul, decât în măsura în care Spiritul socoteşte că ar fi necesar şi util. Atunci când, accidental, omul află ceva despre viitor (şi crede intens în acea variantă), va putea devia acea realizare. Sau, dimpotrivă, o va urgenta, dar atunci înseamnă că a fost făcut să creadă în acea variantă tocmai pentru a o pune în fapt. Sau, dându-şi seama că soarta îi este deja scrisă, se va relaxa şi va renunţa la lupta disperată pentru supravieţuire, devenind senin.

Spiritul se foloseşte de minte pentru a pune în aplicare planurile sale. De exemplu, El ordonă: “Scrie despre Nondualitate!”. Dar lasă minţii libertatea să scrie cum ştie ea mai bine pentru un public pe gustul ei. Totuşi, o supraveghează cuvânt cu cuvânt. Dacă mintea a scris într-un loc o prostie, peste o zi, îi va veni un gând: “Schimbă sensul acelei propoziţii, ai exagerat un pic!”. Astfel, intuiţia este mai mult decât inspiraţie de moment, este o supervizare continuă. Şi, dacă cu o sarcină minoră precum scrisul face asta, fii sigur că face cu absolut toate manifestările tale umane.

Concluzii

Există 1) o realitate palpabilă şi 2) proiectul ei abstract, conţinut în Conştiinţa imaterială.

Realitatea funcţionează pe baza Legii cauzalităţii şi Memoriei universale. Amandouă se găsesc exclusiv în Conştiinţa universală. Creaturile nu au liber-arbitru care, atunci când aparent se manifestă în situaţii critice, este decizia ascunsă şi imprevizibilă a Conştiinţei. Libertatea este doar atributul Conştiinţei, nu a creaturilor.

Prin urmare, tot ce se manifestă ca realitate a simţurilor este creaţia din fiecare clipă a Conştiinţei. Ca şi gândirea, întreaga lume este ca un film rulat pe ecranul Conştiinţei individuale de Conştiinţa universală. Fiecare clipă este o fotogramă, un cadru singular.

Iată un ultim argument : Precogniţia (previziunea, presimţirea) este cel mai tulburător fenomen paranormal, deoarece pare să anuleze legea cauzei şi a efectului, aducând dubii serioase asupra libertăţii personale. Este de neînţeles pentru noi, deoarece, conform legilor determinismului (pe care ne bazăm viaţa), efectul nu poate fi cunoscut înaintea cauzei.

Desigur, ai putea răspunde că există mai multe variante de viitor, iar precogniţia o nimereşte pe cea mai probabilă. Şi ai mai putea adăuga că unele profeţii nu s-au împlinit. Toate acestea ne pot conduce la concluzia că nimic nu este absolut predeterminat, ci există doar probabilităţi. Dar chiar şi aşa, nu este oare un miracol că se pot prevedea mai multe viitoruri în detaliu?!... Sau că presimţirile tale personale se îndeplinesc mai mereu?!

DISCLAIMER (tradus prin: declinare de responsabilitate, exonerare de răspundere): Că „nu există liber arbitru” nu trebuie să crezi până nu observi cu ochii tăi. Ca simplă credinţă, aceasta poate fi periculoasă. Mintea o poate folosi într-un mod pervers. Deci nu o crede şi nu o răspândi ca pe un fake news. Ia-o doar ca ipoteză intelectuală de verificat. Când vei fi în stare să-i verifici valabilitatea, atunci nu va mai prezenta niciun risc pentru tine.

< Sus >

Conştiinţa unică îşi arogă mai multe ipostaze

Acceptând că nu ai liber-arbitru, tu nici nu exişti ca o fiinţă separată. Eşti o rotiţă din marele şi unicul mecanism universal. Mecanismul se numeşte Conştiinţa universală, iar rotiţa se numeşte Conştiinţă umană. Ţi se pare că eşti separat de tot restul datorită iluziei numite “ego”. Te iluzionează chiar Conştiinţa universală pe tine, care eşti Conştiinţa umană. De fapt, Conştiinţa universală acţionează pe ascuns prin Conştiinţa umană, care nu-şi percepe Sursa.

Există o singură Conştiinţă. Întâi ea este universală, adică nediferenţiată. În această unitate, ea îşi demarchează mici parcele de Conştiinţă spirituală, diferenţiindu-se. Apoi, prin încarnare, din Conştiinţa spirituală se mai demarchează un mic punct de Conştiinţă umană.

Aceste delimitări în cadrul Conştinţei-mamă se pot înţelege şi ca focalizări asupra unui ecran. Spiritul se uită pe ecranul spiritual, mai vast. Omul priveşte la ecranul fizic, mai îngust. Deci Conştiinţa unică devine multiplă prin concentrarea Ei simultană pe diverse ecrane unde rulează filme diferite, deseori ca filme în filme ("Conştiinţa multiplex").

O comparaţie şi mai potrivită: Conştiinţa îşi pune ochelari de Virtual Reality şi, astfel devenind "umană", se scufundă într-un video în care este şi actor, şi spectator. Iluzia realităţii este desăvârşită şi este foarte greu pentru entuziast să mai iasă din ea. Parcă i s-au lipit ochelarii VR de cap, atâta este de atrăgător totul.

Gestul prin care Conştiinţa îşi scoate ochelarii speciali VR se numeşte ILUMINARE.

iluminare
Fig.2 Iluminarea (I şi II)

Vedem deci că în toate cele trei situaţii generice, totul este o experienţă a Conştiinţei unice, diferit aranjată în sine, cu sau fără graniţe interne.

A spune că te simţi manipulat de Dumnezeu este o neînţelegere. Dumnezeu este chiar în tine, alegerile tale sunt ale lui Dumnezeu, tu eşti tot El. Confuzia provine din faptul că Dumnezeu are forma păpuşilor ruseşti, băgate una într-alta. Ele au acelaşi nume, deşi au dimensiuni diferite: Matrioşka. În Matrioşka cea mare se găseşte şi Matrioşka cea mijlocie, şi cea mică.

matrioska 
Fig.3 Matrioşka, păpuşi în păpuşi

< Sus >

Ego-ul tău imaginar te păcăleşte doar pe tine

Poate că aceste idei ţi se par fără legătură cu viaţa ta cotidiană. Dar ele îţi arată Adevărul inconfortabil. Ceea ce crezi că e viaţa ta, de fapt, este o poveste pe care ţi-o spune ego-ul tău. Dar ego-ul tău e real?

Dacă definim ego-ul a fi cel care deţine liberul-arbitru, cele spuse mai sus arată că ego-ul nu există, fiindcă nu există o libertate cum îşi închipuie el. De fapt, orice definiţie i-am da, ego-ul nu există în mod obiectiv.

Atunci, care e puterea reală a ego-ului tău imaginar? Este una singură: să te păcălească pe tine. Este umbra degetului tău proiectată de veioză pe perete. Te uiţi ce scălâmbăieli face umbra asta zglobie şi ţi se pare că nu eşti singur, cineva te distrează. Pierzi degetul real din vedere şi te concentrezi pe umbra aia fistichie.

Ego-ul poate păcăli numai Conştiinţa umană, este iluzionistul care o farmecă pentru ca ea să nu creadă cumva, Doamne fereşte! că este totuna cu Conştiinţa spirituală şi cu Conştiinţa universală. Dar tocmai acesta e Adevărul.

Afirmaţii de Fred Davis, iluminat: Cel care caută iluminarea nu se poate ilumina. Se poate trezi un căutător spiritual la adevărul că este Unicul? Nu. Dar Unicul se poate trezi la adevărul că acel căutător este o ficţiune. Atâta timp cât noi vom privi dintr-un punct de vedere individual, vom crede că avem o problemă. Noi, adică Unicul. Pentru că nu există nimeni ca individ. Există doar Totul. Ca eu, acesta, să descopăr că “Eu sunt Acela” trebuie să renunţ la individualitatea mea. De fapt, există numai Acela, din care apare şi acesta. Ce este Acela? Nu ştiu, habar n-am. Ştiu că nu-L pot înţelege, deja am abandonat orice încercare de a-L înţelege.

I am That

Fig.4  "I am That" (eu sunt Acela pe care Îl căutam)

< Sus >

X şi Y

Îţi închipui că eşti un individ real care se mişcă pe axa imaginară a timpului, Y. De fapt, unica clipă reală se mişcă pe axa imaginară a individualităţii, X.

Haide s-o luăm mai la concret. Vin alegerile. Trebuie să decizi cu cine votezi. Ai libertatea de a decide. Votezi cu X sau cu Y. Dar oare asta-i libertatea adevărată? Dacă ai orgoliul că alegi liber, că tu conduci naţiunea prin alesul “tău”, atunci, evident că te-ai lăsat păcălit de exerciţiul democratic.

Dacă nu te duci la vot este, desigur, o manifestare a unei la fel de mici libertăţi. Nu ai niciun impact asupra mersului lucrurilor, care oricum îl va scoate câştigător pe X sau Y. Asta înseamnă că ai libertatea de a nu fi băgat în seamă de nimeni.

Dacă reuşeşti să candidezi chiar tu pe listă şi eşti ales de votanţi, crezi că poţi schimba ţara din temelii? Nu vei putea face decât reformele posibile într-o asemenea ţară. Vei întâlni nenumărate blocaje legale sau cutume sau defecte ale unor personaje importante, care toate te vor dezamăgi. Vei pricepe că nu poţi schimba lumea de unul singur, deci nici acum nu ai marea libertate pe care o sperai.

În viaţă e la fel. Ego-ul speră să-şi impună voinţa, dar deseori trebuie să se supună conjuncturilor. Chiar şi când crede că are, în sfârşit, dreptul de a face ce vrea (să plece în străinătate, să-şi facă operaţie de întinerire, să câştige o avere, orice), chiar şi atunci:

(X) ori se va simţi împins de un unic impuls irezistibil (deci nu va decide liber);

(Y) ori va fi stresat de plaja nelimitată de alegeri (şi va ceda ispitelor celor mai facile, fiind astfel manipulat de energii grosiere, deci tot neliber va rămâne).

E posibil, desigur, să acţioneze cu înţelepciune, ceea ce se întâmplă mult mai rar, dar şi înţelepciunea vine de undeva...

Citate din Jean Klein, iluminat:

• Nu există întâmplare în viaţă, pentru că tot ce se petrece aparţine întregului. Din punct de vedere personal, poate să pară accidental sau coincidenţă, dar în ochiul divin al infinitului există numai simultaneitate.

• Mintea este o cursă, dar când priveşti cu adevărat, nu poţi descoperi niciun prizonier.

• Orice frică reprezintă inevitabilul preţ al izolării. Atâta timp cât persistă iluzia unui ego separat, nu putem evita teama. Singurul remediu definitiv împotriva fricii este realizarea unei conştiinţe globale şi unificatoare.

• Autoritatea reală vine din înţelepciunea impersonală, nicidecum de la persoană.

• Tu nu eşti proprietarul a ceea ce posezi, ci doar un administrator. În această postură te comporţi complet diferit, deoarece te simţi liber faţă de bunuri. Le vei utiliza potrivit fiecărei situaţii, dar nu în vederea acumulării. Când ajungi să te cunoşti profund, descoperi ierarhia reală a lucrurilor.

• Sinele (n.n.- Spiritul) este ca o sursă luminoasă ale cărei raze alcătuiesc mentalul nostru şi, în consecinţă, lumea. Fiinţele şi lucrurile, sub aspectul lor cel mai divers, cel mai eterogen, nu sunt decât fragmentări ale aceluiaşi Tot, precum scânteile care sar dintr-un foc sau firele plasei unui păianjen.

< Sus >

Răzvan A. Petre
 15 aprilie 2020