<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


ELIBERAREA DIN ÎNCHISOAREA EGO-ULUI

eseu motivaţional de Răzvan-Alexandru Petre

    Capitole:

Deconstrucţia ego-ului

Capcana ocultismului

Tehnicile spirituale

Motivaţia abandonării de sine

Obstacolul numit ego spiritual

Un caz de buimăcire a minţii

Ego-ul corporalist e secreţia creierului

Intelectul şi spiritualitatea

Valoarea smereniei

Yantra pentru egolire

Sfântul dispreţ al non-Sinelui


Motto: Ca să pot muri liniştit, pe mine Mie redă-mă! (Mihai Eminescu)

 

DECONSTRUCŢIA EGO-ULUI

„Unul din două lucruri trebuie făcute: ori te abandonezi, pentru că realizezi incapacitatea ta şi ai nevoie de o putere mai mare să te ajute; ori să investighezi cauza suferinţei, să mergi la Sursă şi să te contopeşti cu Sinele. Oricare drum vei alege, vei fi eliberat de suferinţă. Dumnezeu sau Guru nu-l părăseşte niciodată pe devotatul care şi-a abandonat viaţa în mâinile Lui.” (Ramana Maharishi)

Aş adăuga că prima cale se potriveşte mai bine dacă eşti copleşit de necazuri (rugăciunea, smerenia, bhakti), iar a doua cale, dacă eşti liniştit, fără probleme majore (meditaţia, conştientizarea, jnana), dar depinde şi de structura sufletească a fiecăruia.

Ramana Maharishi

Omul se supără dacă nu găseşte logică acolo unde se aşteaptă s-o găsească. Haosul este considerat obrăznicie de către minte, ea vrea să ordoneze totul. Tot cam aşa se întâmplă cu ego-ul când este „batjocorit” de către Viaţă. Ego-ul vrea mereu să controleze viaţa, dar ea nu se lasă: în ciuda eforturilor omului, viaţa nu-i dă tot ceea ce doreşte. În schimb, când se aşteaptă mai puţin, îl favorizează peste măsură. Şi uite-aşa, bietul om zice că „nu te poţi opune destinului”, referindu-se la o voinţă superioară total diferită de a sa.

Dar e de ajuns să te aliniezi cu Viaţa, să-ţi doreşti exact ce vrea Dumnezeu pentru tine şi totul va decurge lin şi vei fi mereu mulţumit. Nu ai nevoie de o situaţie financiară nemaipomenită sau faimă ca să fii fericit. Mulţi bani n-aduc fericirea, ştii de ce? pentru că fericirea este un cadou divin pe care nu-l poţi primi decât când ego-ul se face mic. Iar averea, gloria, puterea nu-ţi micşorează ego-ul, ci dimpotrivă.

Omul suferă în viaţă din cauza ego-ului său. Ego-ul este cel pedepsit de legile cosmice, pentru că le încalcă frecvent. Ai putea trăi foarte fericit dacă ţi-ai abandona ego-ul. Unii dintre noi au reuşit, prin Graţia divină, şi de la ei s-a aflat acest mare secret al fericirii... La abandonarea ego-ului se referea şi Isus când afirma «Dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor.» (Matei 18:3) Copiii mici, până în 3 ani, încă nu şi-au format un ego, inocenţa lor este precum puritatea divină. Ajuns matur, omul trebuie să-şi deconstruiască ego-ul, în mod conştient.

Isus Cristos (după giulgiul din Torino)

Ce mai spunea Isus? Că nu trebuie să te ÎNGRIJOREZI pentru ziua de mâine. Iată celebra Declaraţie de Independenţă faţă de ego, datând de acum 2000 de ani:

Declaraţia de Independenţă faţă de ego

„Nu vă îngrijoraţi cu privire la viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca, nici cu privire la trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Viaţa este mai mult decât hrana, şi trupul, mai mult decât îmbrăcămintea. Uitaţi-vă cu băgare de seamă la corbi: ei nu seamănă, nici nu seceră, n-au nici cămară, nici grânar; şi totuşi Dumnezeu îi hrăneşte. Cu cât mai de preţ sunteţi voi decât păsările?! Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge un cot la lungimea vieţii lui?! Deci, dacă nu puteţi face nici cel mai mic lucru [n.n. – important], pentru ce vă mai îngrijoraţi de celelalte?! Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii: ei nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici Solomon, în toată slava lui, n-a fost îmbrăcat ca unul din ei. Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba, care astăzi este pe câmp, iar mâine va fi aruncată în cuptor, cu cât mai mult vă va îmbrăca El pe voi, puţin credincioşilor! Să nu căutaţi ce veţi mânca sau ce veţi bea şi nu vă frământaţi mintea. Căci toate aceste lucruri Neamurile lumii le caută. Tatăl vostru ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Luca 12:22-31)

Şi, pentru clarificarea acestor îndemnuri, citiţi şi adresarea lui Ioan Gură de Aur către auditorii săi: „Nu purtaţi încălţăminte de lux

< Sus >

CAPCANA OCULTISMULUI

În anumite cazuri de practică spirituală, îţi poţi dezvolta capacităţi psiho-spirituale „supraomeneşti”, care îţi vor creşte ego-ul spiritual şi, astfel, te vei îndepărta şi mai mult de ţelul final. O măsură de protecţie este să ai un îndrumător înţelept pe care să îl asculţi când o iei razna.

Meditaţia nu garantează că vei atinge sublimul. Depinde cum şi la ce meditezi. Unele exerciţii oculte îl conduc pe iniţiat în lumi astrale intermediare iluzorii (nama-rupa). Ele sunt un fel de variante ale lumii fizice, chiar dacă mult diferite. Iniţiatul care se dedublează în aceste planuri se poate pierde definitiv rătăcind printre senzaţii tot mai plăcute, dar care ţin tot de senzorialitate. Ele nu oferă o ieşire reală din materialitate, ci doar atrag cu şi mai multă putere spre o materialitate mai rafinată. Este o deschidere pe orizontală, care îl poate îndepărta pe căutător de Cel Înalt. (Acest ocoliş poate avea beneficii superioare numai dacă aspirantul caută intens Divinitatea.)

Iluminarea, în schimb, este o străpungere rapidă pe verticală până la Sursa ultimă. Fără ocolişuri, direct la ţintă. Totuşi, drumul până la eliberarea de ego abia acum începe şi nu este lipsit de greutăţi şi capcane. Abia cu dispariţia ego-ului apare dumnezeirea.

 „Nu este de ajuns să cunoşti metodele ce-ţi permit să devii un medium, un mag, un alchimist etc. Mai întâi, trebuie să te întrebi în ce scop lucrezi şi să ştii că există nişte legi de respectat. Pentru că acela care practică metodele ocultismului în propriul interes încalcă legile armoniei cosmice, iar în final, cosmosul însuşi îşi impune veto-ul său, iar el sfârşeşte prost.” (Omraam Mikhael Aivanhov)

Omraam Michael Aivanhov

Ganapati Muni a fost un yoghin, erudit, poet şi posesor al unor capacităţi mentale ieşite din comun. A stat câţiva ani alături de marele iluminat Ramana Maharishi, când acesta încă nu era cunoscut lumii. În ciuda transformărilor spirituale suferite de Ganapati Muni prin ascensiunea lui Kundalini, Maharishi a spus că el nu a atins iluminarea. Întrebat dacă Ganapati Muni a obţinut realizarea după moartea acestuia, Ramana a răspuns: «Cum ar fi putut? Tendinţele sale mentale inerente (sankalpas) erau prea puternice.» Cu alte cuvinte, deşi Ganpati Muni avea puteri paranormale, încă nu ajunsese la punctul de a realiza Sinele fără-de-formă.” (Sursa)

NOTĂ: Răspunsul lui Ramana este corect, dar întrebarea este greşită. Ea sugerează că nu se prea înţelegea ce urmează după moarte. După moarte, orice spirit ieşit din carapacea corpului revine la starea lui de spirit liber, nici realizat, nici nerealizat. Numai mintea omului poate realiza iluminarea. Spiritul este iluminarea însăşi. Când mintea dispare, rămâne numai Lumina.

În legătură cu deşertăciunea puterilor obţinute prin yoga, vă recomand lectura unui poem al lui Shankara, "Sfântul dispreţ al non-Sinelui", publicat la sfârşitul acestui articolul.

< Sus >

TEHNICILE SPIRITUALE

Nicio tehnică spirituală nu ne poate garanta obţinerea iluminării, pentru că ea poate fi oferită numai de Graţia Divină. Totuşi, putem vorbi de o CORELAŢIE între unele căi spirituale şi iluminare, dar nu neapărat datorită metodelor folosite acolo, ci datorită autenticităţii maestrului, a onestităţii aspiranţilor şi a faptului că sunt corect orientaţi pentru a nu cădea în capcana căutării egotice a puterilor paranormale. Prin urmare, metode foarte simple pot avea efecte incredibile. Şi invers, căi spectaculoase, elaborate, complexe pot scoate nişte rebuturi umane.

Mai există un avantaj după prima experienţă de iluminare: cel care este obişnuit cu un anumit ritual sau tehnică spirituală, îl poate folosi pentru a invoca şi retrăi starea de iluminare. Din contră, laicul fără experienţă spirituală anterioară poate rămâne buimăcit şi speriat de amploarea trăirii iluminatorii sau să nu ştie cum să o cheme înapoi.

CONTROVERSE

Există o controversă printre cei preocupaţi de non-dualitate, anume dacă e nevoie sau nu e nevoie de o practică spirituală pentru obţinerea iluminării. Cei care au practicat meditaţia sau rugăciunea spun că efortul este obligatoriu. Cei care au primit Graţia fără practici meditative îi contrazic. Depinde deci de experienţa fiecăruia. Totuşi, să nu faci nimic spiritual, aşteptând iluminarea, este o speranţă deşartă. Pe de altă parte, nenumărate tehnici complicate sunt pierdere de vreme, timp ce ar putea fi folosit mai eficient urmând înţelepciunea non-duală.

În orice caz, după prima iluminare, oricum a venit ea, e obligatoriu ca omul să muncească serios pentru aprofundarea şi permanentizarea trăirii. Prima iluminare este un cadou, dacă ai primit-o. Următoarele ţin de eforturile tale, din ce în ce mai mici. Iar eliberarea de ego este încununarea finală a acestei munci individuale. Spre sfârşit, efortul dispare pentru că nu mai este niciun "eu" care să depună acel efort.

SPIRIT şi spirit

Mărturiile personale despre iluminare pot diferi de la individ la individ, ceea ce nu trebuie să ne zăpăcească. Fiecare Spirit este creat unic de Dumnezeu şi se va manifesta într-un mod original, inclusiv în trezirea spirituală a omului în care este întrupat. Dumnezeu este original prin fiecare creatură a Sa. Atunci când El va ajunge să creeze un Spirit identic cu altul anterior, se va opri din creaţie, fiindcă a epuizat rezervorul de creativitate divină. Dar asta nu o să se întâmple niciodată, pentru că potenţialul dumnezeiesc este literalmente IN-FINIT.

Nucleul divin în jurul căruia se formează Spiritul este Însuşi Dumnezeu restrâns la un atribut sau o combinaţie de atribute ale Sale, pe care nimeni nu le poate descifra, decât El Însuşi, Absolutul. Astfel, fiecare Nucleu divin este un Dumnezeu "nuanţat". E adevărat că există o singură Fiinţă, Creatorul Absolut, dar în acelaşi timp, e la fel de adevărat că fiecare creatură are propriul său Dumnezeu particular sau "Dumnezeul de proximitate", care este la fel de Absolut, cu drepturi depline de Dumnezeu, în totală comuniune cu "ceilalţi Dumnezei". Asta se întâmplă în transcendent, aşa că e normal să nu prea înţelegem...

Dar în imanent, în manifestare, în lume, Spiritul se înconjoară de învelişuri numite "perispirit" care fac o imensă diferenţă între spirite, generând o infinită diversitate, cu ranguri, niveluri, maturitate şi puritate foarte diferite. Prin urmare, "Spiritul" (cu majusculă) ar fi un Dumnezeu Absolut nuanţat, un Atribut Divin unic; pe când "spiritul" ar fi acel Spirit aruncat în Creaţie şi înconjurat de o energie cu caracteristici individuale şi transformabilă, ce poate fi clasificată, analizată şi criticată.

Când trecem la oameni, lucrurile devin şi mai complicate...

STĂRILE MINŢII

Am putea echivala iluminarea şi eliberarea cu câteva etape sau stări ale minţii. Totuşi, să nu uităm că Realitatea este dincolo de înţelegerea şi clasificările minţii. Astfel, după Ramana Maharishi, dacă trezirea la Realitate se numeşte Samadhi:

- A rămâne în starea primordială, naturală, tot timpul şi fără efort se numeşte (1) Sahaja nirvikalpa samadhi. Ramana Maharishi a intrat în acest samadhi neîntrerupt la 17 ani, care a durat până la moartea sa (denumită Maha samadhi, în cazul sfinţilor indieni).

- A te contopi cu Realitatea Absolută nemaifiind conştient şi de lumea creată se numeşte (2) Kevala nirvikalpa samadhi. Este situaţia, când, după Recunoaşterea Sinelui, mintea obişnuită revine în viaţa de zi cu zi. Contactul direct cu Sinele se reia numai pe timpul meditaţiei - intri uşor, dar şi ieşi uşor din ea, starea este instabilă.

- A încerca să păstrezi imaginea Realităţii, dar cu un mare efort de concentrare, se numeşte (3) Savikalpa samadhi. Majoritatea iluminaţilor pe care îi cunoaştem aparţin acestei categorii. Ei intră doar rareori în extaz, iar în restul timpului vorbesc din amintiri.

- A te contopi cu Ignoranţa nefiind conştient de lumea exterioară se numeşte (4) somn.

- A te contopi cu Ignoranţa fiind conştient de lumea exterioară iluzorie se numeşte (5) adormire spirituală. Este cazul imensei majorităţi a oamenilor.

Ar mai fi şi cazul special în care aspirantul spiritual, deşi înţelegând că este pradă iluziei cosmice, totuşi, nu reuşeşte să îşi recunoască Sinele. Dar chiar şi atunci, Dumnezeu continuă să îl iubească la fel de mult. Trebuie să fie fericit pentru calităţile umane pe care le etalează şi faptele bune cu care luminează viaţa sa şi a semenilor săi.

Primele trei stări menţionate diferenţiază iluminaţii între ei. Nu trebuie să ne aşteptăm să fie toţi la fel. Dimpotrivă, fiecare îşi va manifesta unicitatea umană şi originalitatea spirituală. Putem învăţa de la toţi câte ceva, dar nu trebuie să ni-i facem idoli. Singurul idol care ne este permis şi dorit este propriul nostru Dumnezeu de proximitate, Spiritul propriu ce ne dă viaţa. I-am putea spune şi  "Spiritul personal", dar el în Sine este impersonal, adică nu este supus toanelor personalităţii şi ego-ului uman. Atenţie încă o dată: spiritul este diferit de omul în care s-a încarnat!

Actor vs Regizor

Făcând o comparaţie, mintea este precum un actor principal dintr-un film. Dar actorul nu este Regizorul filmului şi poate nici nu a văzut celelalte filme create de el. Acest actor, angajat temporar, îşi face treaba după propriul talent până încetează contractul. Dar Regizorul are la activ sute de filme şi va mai turna încă multe altele. Numai El îşi cunoaşte cariera şi ţelurile artistice. Uneori nimereşte actori buni, alteori, mai slabi, dar seria de filme trebuie să continue.

Cu alte cuvinte, uneori, spiritul se încarnează într-un vehicul uman perfecţionat, alteori, într-un om cu deficienţe de tot felul, după norocul pe care l-a avut de a găsi o mamă sănătoasă, o familie neprihănită, un mediu nepoluat, o societate necoruptă etc. Cât de diferit a fost omul în care s-a reîncarnat spiritul ce-l animase anterior pe Sri Aurobindo, anume artistul Michael Jackson! Un om iluminat spiritual, care a sondat mai profund ca nimeni altul abisurile supramentalului, a fost urmat la numai câţiva ani de un artist foarte talentat în artele lumeşti. Poate că mulţi l-ar prefera ori pe unul, ori pe celălalt, nu i-ar aprecia în aceeaşi măsură pe amândoi. Şi totuşi, a fost acelaşi spirit în ambii. Iată cât de superficial judecăm cu mintea noastră omenească!

Calea MARGA

Maestrul spiritual Laurenţiu Marga spune că există trei stadii ale minţii iluminate prin care el a trecut:

1 - Când poţi rămâne în prezent. Mintea funcţionează normal, vine peste tine, dar o poţi opri când vrei tu şi atunci eşti 100% Prezent. Deci ai controlul minţii AICI şi ACUM. Semn distinctiv: nu ţi se mai mişcă globii oculari. Este faza preliminară iluminării. În această stare te simţi fericit şi liber ca niciodată.

2 - Când eşti în non-minte. Mintea obişnuită nu mai funcţionează (decât dacă şi când vrei tu). Tu vorbeşti normal, dar nu mai ai niciun flux mental, mintea e golită de gânduri. Transmiţi direct din non-minte sau supramental. La acest nivel s-au oprit Ramakrishna şi Nisagadatta Maharaj, spune Marga.

Pentru atingerea primelor etape trebuie să munceşti constant, "nu este dreptul tău din naştere". Trebuie, înainte de toate, să devii stăpânul atenţiei tale. Altfel, nu poţi controla mintea. Ca om obişnuit, când îţi foloseşti memoria şi imaginaţia, atenţia pleacă acolo, deci nu poate fi vorba de transcenderea minţii. Dar când mintea este resorbită, curentul de informaţii curge direct din Conştiinţă. Asta înseamnă spontaneitate şi intuiţie. Cine pierde prezentul chiar şi pentru câteva clipe în decursul unei zile, încă nu reuşeşte să-şi "odihnească" ego-ul. Unealta cu care se transcende intelectul este ATENŢIA pusă la muncă. Prima etapă este să reduci poveştile minţii la zero, a doua, să observi povestitorul (subtilul ego), a treia, din postura Martorului, să faci povestitorul să dispară.

3 - Când treci dincolo de non-minte. Este cazul rarisim al lui Ramana Maharishi (sahaja samadhi).

(Sursa FB: Laurenţiu Marga - răspunsuri la întrebări, 24 aprilie 2019)

< Sus >

MOTIVAŢIA ABANDONĂRII DE SINE

Ceea ce lipseşte majorităţii oamenilor care tatonează spiritualitatea sau chiar fac progrese remarcabile este EXTREM DE INTENSA DORINŢĂ de a se ilumina. Ego-ul ne poate deturna de la eliberare, strategia lui fiind să ne diminueze aspiraţia cu argumente „raţionale”. Motivaţia este crucială şi poate diferi de la caz la caz.

Eckhart Tolle spune că suferinţa este cea mai puternică motivaţie. Când nu mai suporţi suferinţa psihică, ai un puternic mobil să te trezeşti spiritual.

În general, omul se trezeşte la realitate când îşi dă seama că singur nu mai poate înainta. Abia atunci devine sensibil la Prezenţa lui Dumnezeu. Iată câteva exemple.

Cineva ar putea fi atras de plăcerile senzoriale (sex, mâncare etc), pe care tot încearcă să le maximizeze. Ajunge la un plafon pe care nu îl poate depăşi, căci natura nu poate fi păcălită. Altcineva este atras de cunoaşterea ştiinţifică şi devine expert mondial într-un domeniu. Şi el recunoaşte la un moment dat că, cu cât înaintează în cunoaştere, cu atât ignoranţa lui creşte. Altcineva vede că bogăţia îi deschide toate uşile şi îi face toate poftele. El începe să se închine banului ca lui Dumnezeu. Dar la un moment dat, averea nu îl poate salva dintr-o situaţie critică şi realizează iluzia pe care s-a bazat toată viaţa.

Aşa ajunge fiecare la un moment dat în viaţă să înţeleagă zădărnicia eforturilor sale şi „deşertăciunea tuturor deşertăciunilor”. Iată deci că zicerile Ecleziastului nu provin din noaptea disperării, ci din zorii trezirii spirituale. Abia atunci este suficient de matur să primească marea Graţie a lui Dumnezeu: trezirea la Realitatea Divină, în care vede cum stau lucrurile de fapt.

Unii practicanţi spirituali avansaţi pot ajunge într-un impas major. Ei constată că nu pot depăşi un anumit plafon evolutiv, după ce au încercat tot ce omeneşte era posibil pentru a ajunge la Absolut prin meditaţiile pesonale. Şi atunci se abandonează, pur şi simplu, se dezumflă, ego-ul lor spiritual clachează. După astfel de momente au primit iluminarea Osho, Adyashanti şi alţii.

< Sus >

OBSTACOLUL NUMIT EGO SPIRITUAL

Aş mai adăuga că cei care urmează o cale spirituală, o religie, respectă moralitatea, aceştia îşi purifică ego-ul şi capătă un ego îmbunătăţit. Sunt mulţumiţi de rezultatul eforturilor lor continue şi nu ar vrea să piardă ceea ce au câştigat. Deocamdată, motivaţia lor de a renunţa complet la ego este slabă. Ei doar pun în carantină virusul ego, care tot mai scapă şi le face probleme. Paradoxal, tocmai cei cu un ego aparent purificat par a fi departe de realizarea supremă. Dar nu toţi, desigur.

Umor spiritual: CINE-I MAI NIMIC?

Un rabin şi un cantor stau în sinagoga goală, discutând cu înfiorare mistică despre cum, dată fiind înfricoşătoarea glorie a Prezenţei Divine Infinite a lui Dumnezeu, fiecare dintre ei este realmente un „nimic”. „Da”, spuse rabinul, „Eu sunt nimic!” Şi cantorul, de asemenea, spuse, privind spre Cer, „O, Doamne, eu sunt complet nimic!” Şi continuă astfel de câteva ori – „Eu sunt nimic... Sunt complet nimic.”

În acest timp, administratorul clădirii stă în genunchi într-un colţ, curăţând podeaua. Cu devoţiune umilă, repetă şi el şoptit, „O, Doamne, Tu eşti totul, iar eu sunt nimic... Eu sunt nimic.” La un moment dat, rabinul şi cantorul îşi ciulesc urechile să-l audă şi, într-un sfârşit, reuşesc să înţeleagă ce spune modestul om. La care, rabinul îi dă un ghiont cantorului şi spune cu îngâmfare, „Uite cine crede că el e nimic!”

(Sursa, traducere de Răzvan Petre)

< Sus >

Mărturia unei persoane care a primit iluminarea şi comentariul lui MOOJI (primele 9 minute, cu subtitrare în engleză).

 

UN CAZ DE BUIMĂCIRE A MINŢII

O persoană ce s-a ocupat cu spiritualitatea timp de mulţi ani şi-a redus foarte multe necesităţi, nu are prea multe dorinţe lumeşti, ştie să fie smerit, să fie recunoscător pentru puţinul pe care îl are, să se resemneze când pierde, nu este interesat cu adevărat decât de chestiunile spirituale. Ego-ul său este foarte îmbunătăţit, s-ar putea spune privind de la distanţă. Dar, de fapt, ego-ul este hipertrofiat pe partea „spirituală”, ca un buboi sensibil. Prea puţine lucruri obişnuite îl supără pe omul nostru, dar are o vulnerabilitate acolo! Şi tocmai acolo pune degetul Dumnezeu când vrea să îi provoace iluminarea.

Când, într-o zi, Învăţătorul îi spune acestui discipol că „Lumea este o iluzie”, parcă i-ar da cu măciuca în cap, parcă ar fi auzit-o prima oară. Nu prea luase în serios această „fantezie” intelectuală. Abia acum capătă încredere în vorbele acestea şi le simte greutatea.

Cum de nu şi-a dat seama până acum, el care ştie toate doctrinele pe de rost? Fiindcă a pus această „teză” undeva la fundul sacului, ca pe ceva preţios, dar nu îndeajuns de urgent.

Acum pricepe diferenţa dintre cunoştinţă şi credinţă. Diferenţa o face Graţia Divină, care nimeni nu ştie când vine, nici învăţătorul, doar singur Dumnezeu ştie.

Dacă nu lucrează Graţia, atunci are mână liberă ego-ul să deturneze înţelesul învăţăturii spirituale. Cum o face?

Iată cum, în situaţia aceasta. El ne înfăţişează, de pildă, un raţionament de tipul următor, care ne paralizează intenţia: „Dacă Universul este o iluzie creată de Dumnezeu, vestea asta nu schimbă cu nimic ordinea lumii şi viaţa creaturilor. Deci nici viaţa mea. Pentru ce atunci să mă preocupe „maya”? Mai bine să caut îmbunătăţirea concretă a vieţii. Şi, să admitem că lumea ar fi o iluzie, iar eu m-aş putea trezi la Realitate. Oare nu le voi da peste cap tihna vieţii adormiţilor din jurul meu?! Sigur că da. Lumea este o iluzie?! Şi ce dacă, asta nu deranjează pe nimeni.”, conchide ego-ul într-o secundă şi tu îi înghiţi grăbit sofismul.

Dar dacă adevărul gol-goluţ e că universul este o iluzie?! Atunci, totul din jur este un fals, o minciună.... Dar pare atât de real! Când intuieşti această „teză” cu toată fiinţa ta, devii imediat mai blând, mai tolerant. Pentru că te smereşti, din pricina ignoranţei tale. Şi nici nu te mai pasionează ca înainte alte învăţături spirituale care te atrăgeau cu diverse poveşti plăcute... Ai fost minţit, dar acum vrei să ştii adevărul, oricât de şocant ar fi.

Dacă totul este o iluzie, atunci toată spiritualitatea pe care ai cunoscut-o şi în care erai un mic expert a fost doar o minciună frumoasă! Sau o momeală isteaţă. Un cârlig pentru atragerea spre Unica şi Adevărata Spiritualitate. Restul doctrinelor, practicilor, normelor religioase sunt adaptări ale Adevărului, pregătiri pentru Marea Revelaţie iluminatorie. Chiar şi lumea astrală sau cauzală, puterile paranormale sau dedublările, vorbirea cu spiritele şi ierarhia spiritelor, toate ţin de relativ, de iluzie, de visul cosmic.

Adevărul este unul singur. Adică, unic şi indivizibil, necomunicabil, trăire pură, EU SUNT CEL CE SUNT. Căile spirituale rostesc la nesfârşit cuvinte despre El în diverşi termeni, care ne pot păcăli.

„Adevărul este simplu. Dacă ar fi fost complicat, oricine L-ar fi înţeles.” (Walt Whitman)

Pentru lumea relativă, Dumnezeu este doar un concept, dar, prin iluminare, devine singura Realitate.

Ai fost păcălit. Te simţi un caraghios, cu toată „ştiinţa” ta despre moralitate, eliberare, nemurire, împlinire spirituală, liber arbitru. Nu ai cum să legi cunoştinţele tale spirituale de noua descoperire intuitivă, nu încă realizare. Iluminarea nu este o culme a cunoştinţelor acumulate, ci cu totul altceva, un pas în lateral. Trebuie să reînveţi spiritualitatea de la zero...

Dorinţa de a cunoaşte Adevărul – ştiind acum că ai fost minţit şi de intelect, şi de oameni, şi de scripturi, şi de revelaţii, şi de spirite… te-au prins din toate părţile! – îţi va da o motivaţie puternică să cauţi Adevărul.

Ce este adevărul? l-a întrebat şi Pilat pe Isus. Ca întrebare speculativă nu are nicio valoare. Dar dacă cel care întreabă este un om sincer, cinstit, curat, fiind atras magnetic de adevăr, atunci are şansa să afle. Adevărul este că totul este o iluzie, pentru că totul este o unică Fiinţă, Dumnezeu. Iar când experimentezi personal asta, te buimăceşti, devenind tabula rasa.

Ca să te lămureşti mai bine, citeşte VIAŢA IMPERSONALĂ, o adresare directă a Sinelui Divin către cel care Îl caută înfrigurat.

< Sus >

EGO-UL CORPORALIST E SECREŢIA CREIERULUI

Fiinţa umană este mult mai complexă decât un spirit. A fost proiectată să fie conştientă nu doar de mediul fizic, ci şi de Creatorul lumii.

Inteligenţa unui spirit superior este mai mare decât a unui om, deşi nu deţine niciun creier. Ea se bazează pe alte structuri informaţionale, specifice lumii spirituale. Omul, fiind o creatură fizică, are nevoie de un creier complex pentru a-şi dezvolta intelectul. Omul nu este spirit.

Totuşi, fiecare om are „ataşat” un spirit, fără de care ar zace inert şi neputincios. Spiritul animă şi vitalizează omul, îi dă imboldul de a trăi, îi oferă inspiraţii şi mai ales, îi oferă Conştiinţa. Conştiinţa NU ESTE o secreţie a creierului, ci un cadou al Spiritului. Acesta îşi detaşează o mică parte din propria Conştiinţă Divină, îi oferă autonomie şi o implantează în mintea omului.

În schimb, inteligenţa umană este un rezultat al creierului. Creierul este un fel de computer biologic superperformant. Voi deschide o mică paranteză pentru a sublinia diferenţa dintre Conştiinţă şi conştienţă de sine.

În prezent, se cercetează intens Inteligenţa Artificială (A.I.), computere care să înveţe singure. Nu va trece mult timp şi se vor construi computere cu A.I. comparabile cu performanţele creierului uman. Atunci, specialiştii vor constata – unii încântaţi, alţii îngroziţi – că maşina şi-a dezvoltat singură o conştienţă de sine cibernetică. În acel moment, maşina va avea un ego. Şi vor începe problemele pentru inginerii proiectanţi. De fapt, la marile firme IT s-a deschis deja rubrica de scandal „Roboţii inteligenţi fac lucruri trăsnite”. Este cazul cu asistentul personal Alexa de la Amazon, bazat pe A.I. – există plângeri de la clienţi... (Tot cam aşa, ego-ul uman îi creează probleme Sinelui-Spirit.) Acest lucru este posibil întrucât A.I. poate genera informaţii noi, fără legătură cu input-ul. La un moment dat, va apare conştienţa de sine cibernetică, care nu este decât o idee inedită, o informaţie. Nu seamănă absolut deloc cu Conştiinţa divină din om, care este "spaţialitate".

Astfel, înţelegem, prin similitudine, că ego-ul este conştienţa de sine dezvoltată de creierul-computer neurologic. Ego-ul ESTE o „secreţie a creierului”. Apare în intelect în mica copilărie, până la vârsta de 2 – 3 ani, şi nu ne mai părăseşte niciodată. Conştiinţa egotică se formează ca urmare a impresiilor senzoriale primite de la mediu şi de la propriul corp. Acestea îi comunică intelectului că omul este un individ separat de mediu, al cărui corp este cel mai important. Ego-ul este deci conştienţa de sine corporală, sinele corporal sau personal. Această idee-forţă însoţeşte toate celelalte gânduri ce ne trec prin minte. Mintea este complet impregnată de identitatea egotică.

Desigur, mintea sau creierul realizează multe funcţii în afara celei de a gândi. Creierul este foarte ocupat să menţină în funcţiune organismul biologic, să transfere informaţiile de la simţuri şi comenzile motorii pentru muşchi etc. Doar o mică parte din neocortex se ocupă cu recepţia, emisia şi elaborarea de idei. Aceasta poartă numele generic de intelect. Pe fundalul său, vibrează permanent gândul „Eu sunt corpul şi trebuie să-l protejez”.

< Sus >

INTELECTUL ŞI SPIRITUALITATEA

Am observat trei tipuri de abordări a intelectului omenesc în cadrul spiritualităţii. Intelectul este sediul ego-ului. Pentru simplificare, îi spunem, în mod generic, minte, deşi mintea cuprinde şi multe alte aspecte utilitare.

1) Respect pentru minte

Discursuri, conferinţe, sisteme de gândire spirituală bine articulate logic. De exemplu, religii, şcoli de yoga, teosofie, ştiinţă spirituală... Logica convinge omul că trebuie să urmeze o cale spirituală clară, cu o finalitate dinainte cunoscută. Este tiparul respectat de marea majoritate a sistemelor spirituale. O cale spirituală, de obicei, incumbă: o doctrină, exerciţii speciale, reguli stricte de viaţă, aderarea la o confrerie etc.

2) Ignorarea minţii

Transmisii energetico-spirituale în tăcere, cum procedează sau au procedat Braco, Bruno Groning, vindecătorii iniţial tradiţionali Joel Goldsmith, Rene Mey, alţi maeştri cu puteri paranormale. Aceste transmisii sunt ajutoare venite din lumea spiritelor superioare. Omul poate simţi o uşurare psihică, revelaţii spirituale, clarificări ale situaţiei de viaţă, vindecări de boli fizice şi psihice etc. Mintea doar asistă la schimbările interioare venite pe căi misterioase. Ea nu este invitată nici să explice, nici să dispară, dar deseori este buimăcită.

3) Lipsă de respect pentru minte

Specifică Nondualităţii (advaita, zen). Acelaşi învăţător afirmă lucruri opuse în ocazii diferite. Chiar în cadrul aceluiaşi discurs, unele fraze se pot contrazice, creând o aparentă lipsă de logică. Încercând de a traduce necuprinsul intri repede în pană de cuvinte şi concepte, pentru că Non-dualitatea este, pur şi simplu, în afara cuprinderii minţii. Cuvintele sunt doar pretexte de a petrece timp în câmpul spiritual al maestrului, dincolo de gânduri.

Unii chiar batjocoresc mintea cu nonsensuri, obosind-o şi invitând-o să dispară. În budismul zen, chinuirea corpului adeptului ca să respecte o postură fermă de meditaţie este tot un mod de a obosi mintea. Tot în zen, găsim celebrele koan-uri la care îţi stă mintea-n loc (KOAN = parabolă fără soluţie, ce sugerează inadecvarea logicii la chestiunile spirituale, ce trebuie intuite direct), de genul: «Două palme aplaudă şi fac un sunet. Care e sunetul unei singure mâini?» sau «Arată-mi ce faţă aveai înainte ca părinţii tăi să se fi născut!»

Misticul Marius Ghidel dezvoltă şi lămureşte pe înţelesul românilor paradoxurile mistice, rămase încă neînţelese, ale lui Isus. Îndemnurile sale sunt contrare persoanei, ego-ului, gândirii aşa-zis „normale”.

< Sus >

VALOAREA SMERENIEI

«Dacă cineva îţi dă o palmă, tu întoarce-i şi celălalt obrazAşa a spus Isus, iar unii au luat-o ad literam.

Dar trebuie să ne fie clar că a primi o palmă se referă aici la o jignire, nu la o agresiune fizică. Isus NU a spus „dacă cineva îţi dă un pumn, tu întoarce-i şi cealaltă falcă”... De altfel, după primul pumn, dacă e bine plasat, s-ar putea să nu mai ştii nici cum te numeşti... Cei grăbiţi să-l critice pe Isus fără a-l înţelege îl interpretează ca pe un îndemn spre laşitate generală, mai ales când eşti agresat fizic. Ca pe filosofia resemnării celui slab şi fricos. O laşitate absurdă, contrară firii. Dar de altceva este vorba aici.

Nu ne îndeamnă Isus nici la atitudinea mândră, provocatoare, de genul „loveşte, bă, încă o dată, că eu rezist”! Mi-aduc aminte ce i s-a petrecut Părintelui Galeriu: au năvălit hoţii peste el noaptea. Cuviosul Părinte, ce credeţi că a făcut? îi îndemna pe hoţi să ia tot din casă, că ei „poate au nevoie mai mult decât el de acele lucruri materiale”. Cu certitudine că ingenuul Părinte era desprins de materialitate, dar ticăloşii au crezut că îşi bate joc de ei şi l-au pocnit rău de tot. Dacă tăcea, nu s-ar fi atins de sfinţia sa.

Să revenim. Prin urmare, în exprimarea evanghelică, Isus ne îndeamnă să nu ripostăm la jignire. Numai ego-ul se poate simţi lezat în mândrie. Sinele divin este mai presus de persoană. Trebuie să luptăm cu mândria egotică, o luptă pe care numai fiind conştienţi de Sinele Superior o putem duce.

Deseori, când te laşi umilit, chiar dacă aparent pierzi ceva din prestigiu, câştigi pe alt plan. De exemplu, poţi câştiga compasiunea unor martori, sau poţi câştiga, total neaşteptat, chiar respectul celui care te-a jignit. El ar putea intui că nu avea dreptate, că a fost necugetat şi să-ţi admire puterea de stăpânire pe care ai dovedit-o.

Se spune că „nu poate fi un bun comandant militar decât cel care a învăţat să se supună ordinelor”. Cu alte cuvinte, stăpânirea de sine se învaţă numai atunci când toate impulsurile obişnuite te îndemnau să reacţionezi violent, dar tu n-o faci.

Atunci când suportăm jignirea cu stoicism, o putem lua ca pe o lecţie spontană de smerenie. Smerenia şi umilirea sunt diferite. Prima este interioară, a doua este exterioară. Prilejul când ai fost umilit ar putea fi clipa când Dumnezeu îţi probează orgoliul. Şi, în loc să reacţionezi împotriva omului care te-a ofensat, îţi redirecţionezi energia către propria fiinţă, ce cunoaşte sentimentul dulce al smeririi în faţa Divinităţii. Smeritul se bucură când ego-ul său este umilit, pentru că astfel se micşorează. Cu cât eşti mai mic în ego, cu atât te simţi mai uşor, mai aproape de Dumnezeu. Deci, trăieşti o dualitate: la exterior, umilirea ego-ului este reală, dar la interior, asta te bucură sincer, pentru că nu mai vrei să te identifici cu acest ego limitat şi mincinos.

Afirmaţia cristică ne oferă o metodă practică de micşorare a ego-ului: nereacţionând la jignire. Ea nu trebuie folosită fără discernământ în toate situaţiile; poate că uneori e nevoie de o cu totul altă abordare, de exemplu, de eroism (care, şi el, îţi poate micşora ego-ul, în anumite circumstanţe). Oricum, în cazurile când îţi este în pericol trupul, este normal să te aperi dacă îţi stă în putere.

Buddha spunea, similar, cu mare înţelepciune: «Atunci când nu reacţionezi la răul care ţi se face, tot atâta rău moare în lume». Asta ar putea fi valabil despre jignire, dar şi despre suferinţele la care eşti supus. Intrăm aici într-o altă discuţie, mai profundă, şi anume cum să suportăm suferinţa.

Resemnarea se poate traduce deseori prin lipsa de reacţie la năvălirea necazurilor peste tine. Nu te împotriveşti, ci le rabzi fără a te enerva, fără a te răzvrăti împotriva Divinităţii, fără a lupta contra „duşmanului”. Iar resemnarea duce la diminuarea masivă a ego-ului, este un pas important către iluminarea spirituală. Dar mai trebuie să şi intuieşti când este cazul să te resemnezi şi când eşti dator să acţionezi...

Lămuriri suplimentare despre limbajul lui Isus, de la Eckhart Tolle

Când Isus zice „Neagă-te pe tine”, de fapt, spune să uiţi de „persoana” ta (ego-ul).

Când Isus spune „viaţă abundentă”, nu se referă la avuţii, confort, bunăstare materială, ci la plinătatea vieţii în Prezenţă. Budiştii vorbesc despre acelaşi lucru în termeni negativi: Vacuitate, adică lipsa oricărui aspect material.

Când Isus spunea că „Împărăţia Cerurilor este în voi” folosea o exprimare pozitivă care echivalează cu exprimarea budistă negativă „Fericirea vine când mintea este golită de gânduri”. Aşa Îl putem găsi pe Dumnezeul de proximitate. Nu e numai „al nostru”, pentru că Dumnezeu e al tuturor. Dar este acel aspect al Divinităţii cel mai apropiat de persoana noastră: Spiritul sau Atman sau Prezenţa.

„Împărăţia cerurilor” s-ar traduce în limbaj modern prin „dimensiunea spaţialităţii”. Cerul este cuvântul cel mai apropiat de spaţialitatea fără formă, care este Spiritul, Prezenţa, Dumnezeu.

< Sus >

YANTRA PENTRU EGOLIRE

„Puterea Supremului este așa de mare,
încât îți permite să fii nimic.
Nu este nevoie să fii cineva.
Nu este nevoie să dovedești nimic.
Și asta este cea mai mare iubire.”
~ Mooji (din 'White Fire')

Cercetările neuroştiinţifice au depistat că raţiunea umană s-ar localiza, simplificând lucrurile, în cortexul prefrontal, undeva în spatele frunţii. Să zicem că restul creierului are alte funcţii.

Cortexul prefrontal

Să ne imaginăm că cineva îşi inhibă complet funcţionarea acestei zone intelectuale. Urmarea ar fi că şi ego-ul ar dispare temporar, deoarece este produsul intelectului. De fapt, cam aşa se şi întâmplă, de exemplu, când adormim. Doar că atunci se inhibă şi alte zone corticale. Somnolenţa înseamnă că am „căzut sub minte”. Numai în meditaţiile reuşite se pot păstra active zonele din creier ce ne menţin vigilenţa, trezia. Adică „ne ridicăm deasupra minţii”.

Dacă aşa stau lucrurile, atunci putem vizualiza ce ne dorim de la creierul nostru ca să scăpăm de acest supărător ego. Iată, mai jos, schiţa grafică a intenţiei noastre. Văzut de sus, creierul este foarte activ, treaz (colorat în galben). Excepţie face zona prefrontală, care este total inhibată neurologic (colorată în negru). Desenul simbolizează deci eliberarea de ego, cu păstrarea integrităţii tuturor funcţiilor cerebrale. Această yantră are un rol motivaţional, de vizualizare a unui ţel abstract.

Yantra pentru „egolire” (golirea de ego)

Ne putem concentra mental asupra acestei yantre, menţinându-ne mintea fără alte gânduri. Intelectul fiind mort, gândurile nu au unde intra. Sau închidem ochii şi ne plasăm conştiinţa în spatele frunţii. Pentru că gândul înseamnă ego, ne golim de gânduri. Menţinem ferm unul singur: „Vreau să mă golesc de ego” sau, mai concis, „Mă egolesc - să rămână doar Divinul”.

Iluminatul Adyashanti completează nuanţat:

„Ego-ul este deseori ignorat (în spiritualitate) şi pe bună dreptate, pentru că nu vrem să ne reducem identitatea la el. Dar are şi el importanţa şi utilitatea lui. Nu trebuie să intri în luptă cu ego-ul, după cum nici să te laşi satisfăcut de el, ci să-l foloseşti ca un instrument util în viaţă. Ego-ul ne permite să creăm ordine în imensitatea vieţii, este un principiu ordonator al vieţii. Dar există Ceva mai profund, mai cuprinzător şi mai mare decât ego-ul, din care acesta din urmă răsare.” (Facebook Adyashanti)

Adyashanti

< Sus >

SFÂNTUL DISPREŢ AL NON-SINELUI

poem scris de Adi Shankaracharya (secolul 8 e.n.)

Titlul sanscrit al poemului de mai jos, „anatma sri vigarhana” (al non-Sinelui sfânt dispreţ), sugerează, condensat, faptul că nimic din ce NU aduce cunoaşterea lui Dumnezeu nu are nicio valoare adevărată.

Marele înţelept Adi (adică primul din linia de învăţători spirituali - acharya) Shankara subliniază aici că cea mai mare avuţie şi singura este cunoaşterea de Sine sau, mai exact, recunoaşterea Sinelui Divin (atmabodha), obţinută prin experienţă directă (aparoksha anubhuti). Trupul este doar un sălaş temporar pentru Spirit (atman), doar un instrument de făcut fapte bune. Este un templu care are valoare doar atâta timp cât stă în el Spiritul.

Adi Shankara

1. Dobândim o cunoaştere respectată chiar şi de regi, şi apoi?
Devenim bogaţi şi influenţi, şi apoi?
Ne distrăm cu o femeie drăguţă, şi apoi?
Cu adevărat, toate acestea sunt inutile pentru cel care nu şi-a recunoscut Sinele.

2. Ne împodobim corpul cu brăţări şi alte bijuterii, şi apoi?
Ne îmbrăcăm cu haine scumpe, şi apoi?
Ne ghiftuim cu bucate delicioase, şi apoi?
Cu adevărat, toate acestea sunt inutile pentru cel care nu şi-a recunoscut Sinele.

3. Vizităm locuri şi ţări plăcute, şi apoi?
Ne hrănim rudele dragi, şi apoi?
Eliminăm plaga sărăciei, şi apoi?
Cu adevărat, toate acestea sunt inutile pentru cel care nu şi-a recunoscut Sinele.

4. Ne îmbăiem ritual în Gange sau alte fluvii sacre, şi apoi?
Dăruim cele 16 tipuri de pomeni, şi apoi?
Murmurăm mantre de mii de ori, şi apoi?
Cu adevărat, toate acestea sunt inutile pentru cel care nu şi-a recunoscut Sinele.

5. Ne aranjăm bine familia, şi apoi?
Ne acoperim trupul cu cenuşă sfântă, şi apoi?
Învărtim mereu rozariul în mână, şi apoi?
Cu adevărat, toate acestea sunt inutile pentru cel care nu şi-a recunoscut Sinele.

6. Îi bucurăm pe stimaţii preoţi cu mese întinse, şi apoi?
Îi satisfacem pe zei cu ofrande, şi apoi?
Suntem slăviţi în toate lumile, şi apoi?
Cu adevărat, toate acestea sunt inutile pentru cel care nu şi-a recunoscut Sinele.

7. Ne vlăguim trupul prin posturi, şi apoi?
Soţia ne face copii buni, şi apoi?
Practicăm cu succes controlul respiraţiei, şi apoi?
Cu adevărat, toate acestea sunt inutile pentru cel care nu şi-a recunoscut Sinele.

8. Biruim duşmanul în luptă, şi apoi?
Ne reîntărim forţele prin noi alianţe, şi apoi?
Căpătăm puteri paranormale prin Yoga, şi apoi?
Cu adevărat, toate acestea sunt inutile pentru cel care nu şi-a recunoscut Sinele.

9. Călcăm pe ape, şi apoi?
Ne oprim suflul vital, şi apoi?
Ţinem muntele Meru în palmă, şi apoi?
Cu adevărat, toate acestea sunt inutile pentru cel care nu şi-a recunoscut Sinele.

10. Bem otrava ca pe lapte, şi apoi?
Înghiţim focul ca pe orezul prăjit, şi apoi?
Zburăm prin aer ca o pasăre, şi apoi?
Cu adevărat, toate acestea sunt inutile pentru cel care nu şi-a recunoscut Sinele.

11. Stăpânim cele 5 elemente ale naturii, şi apoi?
Perforăm direct metalele precum fierul, şi apoi?
Detectăm comori ascunse cu ochelari speciali, şi apoi?
Cu adevărat, toate acestea sunt inutile pentru cel care nu şi-a recunoscut Sinele.

12. Devenim conducătorii Pământului, şi apoi?
Stăpânim peste zeii Cerului, şi apoi?
Dobândim autoritate asupra asceţilor raşi în cap, şi apoi?
Cu adevărat, toate acestea sunt inutile pentru cel care nu şi-a recunoscut Sinele.

13. Controlăm totul prin mantre, şi apoi?
Ochim fără greşeală ţinta cu săgeţi, şi apoi?
Dobândim cunoaşterea Timpului (trecut, prezent, viitor), şi apoi?
Cu adevărat, toate acestea sunt inutile pentru cel care nu şi-a recunoscut Sinele.

14. Ne ţinem departe de boala dorinţei, şi apoi?
Temperăm efectul furiei, şi apoi?
Ţinem la distanţă viciul zgârceniei, şi apoi?
Cu adevărat, toate acestea sunt inutile pentru cel care nu şi-a recunoscut Sinele.

15. Am disipat umbra amăgirilor, şi apoi?
Ne-am lepădat de toată mândria, şi apoi?
Am eliminat boala invidiei, şi apoi?
Cu adevărat, toate acestea sunt inutile pentru cel care nu şi-a recunoscut Sinele.

16. Am cucerit lumea lui Brahma, şi apoi?
Am contemplat lumea lui Vishnu, şi apoi?
Am condus lumea lui Shiva, şi apoi?
Cu adevărat, toate acestea sunt inutile pentru cel care nu şi-a recunoscut Sinele.

17. Numai acela în inima căruia se naşte acest sfânt dispreţ pentru ce nu este Sinele Îl va experimenta direct.

18. Recunoaşterea Sinelui nu este pentru pământenii încă atraşi de amăgirile acestei lumi iluzorii.

* * *

Sursa poemului original şi a traducerii în limba engleză. Traducerea în limba română aparţine lui Răzvan A. Petre

< Sus >

Răzvan A. Petre
27 aprilie  2019