<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


EROUL ŞI EGOUL

eseu de Răzvan-Alexandru Petre

Capitole şi subcapitole:

💥 CONŞTIENT, EGO, SPIRIT  🌟  Premise ale unui model al psihicului uman  🌟  Două tipuri de ego  🌟  Karma  🌟  Manifestarea ego-ului  🌟  Trecut vs. viitor  🌟  Iluminarea  🌟  Ego-ul pozitiv  💥  EROUL ŞI EGOUL  🌟  Ce înseamnă să fii erou?  🌟  Perspectiva nondualistă asupra ego-ului  💥  CAUZELE SUBTILE ALE FENOMENELOR CORTICALE 🌟


CONŞTIENT, EGO, SPIRIT

În domeniul cercetării psihicul uman există mai multe modele de gândire. Unul dintre ele aparţine psihologiei, care împarte psihicul în conştient şi subconştient. Un alt model vine din psihologia transpersonală, care vorbeşte de ego şi Sine. De-a lungul timpul, şi noi am introdus un model simplu al psihicului care divide mintea în trei instanţe inteligente: mintea fizică, astrală şi mentală, peste care tronează spiritul.

Pentru oricare cititor, o problemă importantă este să coreleze informaţiile care provin din modele diferite, pentru a putea trage nişte concluzii generale. Vă ofer mai jos o posibilă echivalenţă a celor trei paradigme amintite, cu specificaţia că oricând pot apărea amendamente şi completări. De pildă, unii au adăugat şi nivelul supraconştientului, având calităţi superioare subconştientului. În acest articol voi mai aduce un amendament important.

Iată deci posibila echivalenţă foarte simplă dintre cele trei modele, pe care voi încerca să o şi argumentez.

Psihologie Esoterism Psihologie transpersonală
Conştient Minte fizică Ego
Subconştient Minte astrală
Minte mentală
Supraconştient Spirit Sine

< Sus >

Premise ale unui model al psihicului uman

1. Neurosavanţii au verificat faptul că deciziile conştiente nu sunt luate de “conştient”, ci de subconştient, cu câteva fracţiuni de secundă sau chiar secunde mai devreme.

Ştiinţa a stabilit că conştientul poate transfera o cantitate de cel mult 60 biţi/secundă, dar subconştientul atinge 11,2 milioane de biţi/secundă. Adică de 20000 de ori mai mult. Este clar că între cele două instanţe există o diferenţă vibraţională.

Conştientul este conştiinţa fizică, a mediului şi corpului. Emoţiile, gândurile concrete şi ideile impersonale ţin de alte niveluri mai adânci, cu vibraţie tot mai rafinată. Totuşi, o mică parte din acestea ajung şi la conştient.

Prin urmare, dacă conştientul este efectul creierului fizic, subconştientul trebuie să fie o structură energetică subtilă. Fiind mai rafinată energetic, permite viteze de transfer informaţional de mii de ori mai mari.

2. Se vorbeşte despre ego ca fiind acela care ia deciziile. De obicei, credem că noi suntem ego-ul. Dar dacă nu conştientul ia deciziile, ci subconştientul, înseamnă că ego-ul e acolo, în subconştient. Ego-ul este şi el de natură energetică subtilă.

Definiţie: Ego-ul e senzaţia de eu, aici, separat de tot restul, responsabil de tot ce mă priveşte şi veşnic nemulţumit. Contrar opiniei comune, senzaţia de aici, de centru al universului, nu apare în planul fizic, ci în subtil. Când ego-ul dispare, ia cu el şi această senzaţie. Dar ego-ul se foloseşte de corpul fizic, pretextând că el nu face decât să protejeze corpul de posibile agresiuni externe.

3. În spiritualitate se spune că ego-ul poate lua propriile decizii, diferite de intenţiile spiritului. Sunt două instanţe diferite.

Deci nu decidem conştient, dar nici spiritul nu decide pentru noi. Ego-ul e la mijloc între conştient şi spirit şi acolo se pare că se iau deciziile ce ne privesc.

Dar este ego-ul ceva concret, real, o structură aparte?

< Sus >

Două tipuri de ego

Conştientul este mintea fizică, adică creierul. Ego-ul se află undeva în mintea subtilă. Deasupra minţii, ca vibraţie, se află spiritul. Spiritul este o scânteie din Focul Dumnezeiesc.

MINTA SUBTILĂ are şi ea două paliere: mintea astrală şi mintea mentală. Ele găzduiesc două niveluri ale ego-ului, dar sunt mai mult decât atât.

La nivel astral, există tiparele emoţionale şi ideatice legate de lucrurile concrete, zilnice, pur omeneşti. Aceste tipare (samskaras) ar trebui şi pot fi purificate, corectate, fiind, de obicei, deranjante sau dăunătoare. Mintea “astrală” corespunde vibraţiilor universului astral (nama-rupa).

La nivelul mentalo-cauzal, există structura mai subtilă a ego-ului, numit “ego-aham”. Fiind deasupra nivelului astral, el poate acţiona asupra tiparelor mentale astrale, optimizându-le, controlându-le. Mintea “mentală” corespunde vibraţiilor universului mental, lumea ideilor pure (arupa).

În viaţa de zi cu zi, cele mai directe şi supărătoare aspecte egotice sunt cele provenite de la nivelul astral, numite de noi “ego evolutiv”, pentru că pot evolua în bine, pot fi îmbunătăţite prin eforturi personale. Cu ele ne confruntăm cel mai des şi pe ele ar trebui să ne focalizăm munca de autocorectare. Acest efort este realizat uneori de ego-ul aham, aflat pe un palier superior, de unde trimite ordinele de îndreptare. În acest sens, putem spune că “ne folosim ego-ul pentru a ne diminua ego-ul” (aici s-ar potrivi numele de superego, din psihanaliza freudiană). Dar cel mai des, ne împinge Spiritul la această muncă de optimizare psihică.

Asupra ego-ului subtil aham nu avem nicio putere. El ne dă senzaţia de identitate personală, adică separată de restul. De la nivelul său radiază o influenţă asupra nivelurilor inferioare: astral, eteric, fizic. Ego-ul a fost creat de Dumnezeu şi tot Dumnezeu îl distruge, prin fenomenul numit iluminare spirituală. Dar nu Dumnezeu îl conduce, ci propria programare.

Totuşi, este o identitate falsă. Cea adevărată, identitatea spirituală ne e dată de Spirit, singura instanţă veşnică din acest angrenaj psihic temporar şi schimbător.

Spiritul are şi el o influenţă, nevăzută, discretă. Dar, de multe ori, deciziile le ia ego-ul. Practic, deciziile depind foarte mult de tiparele psihice preexistente, sunt luate automat sau sub influenţa de moment a mediului. În acest sens, e greu să admitem că ego-ul chiar are o reală libertate. El este o colecţie de condiţionări psihice. Singura instanţă cu adevărat liberă este spiritul.

Deci ego-ul nu are liber-arbitru, ci doar constată ce decizii se iau automat de psihic sau vin de la propriul Spirit sau chiar de la alte entităţi străine, şi şi le însuşeşte ca fiind ale lui, spunându-şi: “Eu am decis aşa!”. Ego-ul aham este un program simplu cu o singură funcţie: să susţină că este o persoană, un ID, o entitate aparte şi să îmbibe toate gândurile cu această idee. Adevărul-adevărat este că în întreg universul nu există decât o singură Fiinţă - Dumnezeu. Restul creaturilor doar sunt iluzionate că ar fi nişte fiinţe separate. Aceasta este maya, sau Iluzia Cosmică.

< Sus >

Karma

Totuşi, deşi Spiritul îşi trimite mereu propriile intenţii, se pare că uneori tiparele psihice au o putere mai mare şi se impun. Când omul face altfel decât se străduie Spiritul să-i transmită, înseamnă, mai degrabă, nu că ego-ul a învins, ci că schemele, tiparele au fost mai puternice.

Karma astrală, legată de sentimente, emoţii şi concepte cotidiene, şi karma mentală, legată de concepte superioare de tip religios, filosofic, spiritual sunt condiţionări ce sosesc deseori din alte vieţi ale spiritului. Karma veche se manifestă pentru ca omul, actualul ego, să corecteze erorile ego-ului anterior. Într-un fel, putem spune că este acelaşi ego în trupuri diferite. Doar că ego-ul nu este o fiinţă reală, ci o sumă de tipare. Iar ego-ul aham este acel program simplu şi identic la toţi.

Mai există şi nivelul eteric energetic. Acolo preexistă efecte karmice de genul semnelor din naştere, sensibilităţilor fizice provenite din vieţile anterioare. De pildă, dacă antecesorul spiritual a murit înecat, omul actual, în care s-a reîncarnat spiritul acelui nefericit, ar putea manifesta sensibilităţi pulmonare sau chiar boli de plămâni. Este un efect karmic, desigur, dar fără nicio conotaţie morală sau de îndreptare.

Tot la nivelul eteric, dar şi astral, se înregistrează noile abilităţi învăţate în actuala viaţă cu ajutorul corpului fizic: abilităţi fizice (sportive, meşteşugăreşti etc), artistice (muzicale, coregrafice, grafice, literare etc).

De la nivelul eteric provin anumite comportamente reflexe, ticuri, obişnuinţe. Ele ne formează o parte din personalitate, dar sunt atât de evident automate, încât nu pot fi considerate ego.

< Sus >

Manifestarea ego-ului

Ego-ul este ceva foarte subtil, un simţ special al existenţei separate: senzaţia de “aici”, că am fi un punct unic, central al universului. Când dispare ego-ul prin iluminare, dispare senzaţia de “aici”. Nu mai există aici şi acolo, ci spaţiul nu mai are niciun punct privilegiat. Toate punctele au aceeaşi valoare, inclusiv locul corpului nostru. Este greu de înţeles, dacă nu am simţit nici măcar pentru o secundă acest sentiment de libertate.

Prin iluminare, ego-ul aham este dizolvat temporar sau definitiv. Am putea defini iluminarea temporară ca o “trezire” (satori, samadhi), iar cea definitivă, ca “eliberarea” (mukti, moksha). Deci termenul psihologic este iluminarea, care desemnează dispariţia ego-ului. Unii se referă la eliberare ca fiind "eliberarea de obligaţia reîncarnării", ceea ce mută discuţia de la nivelul uman-psihologic la nivel de Spirit.

A fi centrat în ego este limitant, te face să te simţi centrul universului şi separat de acesta.

A fi fără ego este libertate, bucurie, şi senzaţia de unificare cu universul, cu tot ce este în jur.

Recapitulând, vorbim de ego din două puncte de vedere cu totul diferite. Ego-ul aham este cel mai subtil şi persistent, care poate dispărea numai prin graţie divină. Ego-ul evolutiv este cel de care ne lovim mereu, este programarea şi reprogramarea noastră, dar care poate fi îmbunătăţit prin diverse metode spirituale, psihologice, ca urmare a unor suferinţe etc. Oricât am munci cu noi înşine, nu ne putem însă atinge de sursa egotică aham, aflată la nivelul subtil mentalo-cauzal. De aici rezultă falsitatea tuturor învăţăturilor care promit iluminarea spirituală printr-o anumită practică. Orice practică spirituală are unele efecte, unele chiar spectaculoase pe moment, dar niciuna nu garantează dispariţia ego-ului aham, care este o creaţie divină şi pe care numai Divinul îl poate face să dispară definitiv.

ego si spirit
Fig.1 Influenţa ego-ului subtil aham asupra activităţii minţii

Ego-ul a început ca o idee impersonală, abstractă: “Să apară ideea de eu individual!” Această idee imaculată provine din sursa divină şi este perfectă. Prin ea s-a accelerat dezvoltarea intelectului uman.

Animalele superioare, deşi unele au o conştiinţă de sine (la nivelul astral, al gândurilor şi afectelor concrete), nu au dezvoltat palierul pur mental, intelectual. Şi copiii foarte mici, tot aşa, nu au intelect, deci nu au nici ego, încă.

Se spune că ego-ul aham apare automat la orice om, pe la vârsta de 2 ani. Toţi oamenii au la bază aceeaşi idee comună de “eu” separat. Religia îl numeşte “păcatul originar”. Totuşi, modul cum această idee abstractă se manifestă în minte diferă de la individ la individ.

Acţiunea eu-lui aham începe la nivelul mental, reuşind să personalizeze anumite idei abstracte, impersonale. Credinţele, prejudecăţile, conceptele preferate se găsesc aici. Şi tot aici poate "înflori" ego-ul spiritual, nobil, rafinat.

Marea influenţă se manifestă la nivelul minţii astrale, ce conţine gânduri concrete, personale şi afecte (emoţii, stări, dispoziţii, sentimente). La acest nivel îşi arată ego-ul adevărata faţă hidoasă. El schimbă orice energie sau gând oarecare în ceva strict personal şi întunecat de energia egotică.

Depresia, anxietatea şi tulburările de stres au drept cauză esenţială ego-ul. Când ego-ul dispare, aceste probleme dispar ca prin minune.

La nivelul fizic, ego-ul influenţează senzaţiile. Ne dăm seama de aceasta în momentul când ego-ul dispare (prin iluminarea spirituală); atunci, percepţiile devin mai proaspete, chiar şi obiectele par să vorbească, devin vii şi mai viu colorate, tot ce-i în jur pare nespus de frumos. Unii oameni au relatat că, în momentul iluminării, au simţit dispariţia unei contracţii energetice din corpul fizic, despre care nici nu bănuiau că există. Dar ea exista dintotdeauna, mai precis, de când a apărut ego-ul (pe la vârsta de 2 ani).

După iluminare, pot apare natural percepţiile extrasenzoriale, care fuseseră înăbuşite de ego până atunci: percepţii energetice ale aurelor şi câmpurilor vitale, empatie şi telepatie performantă, inspiraţii creatoare extraordinare etc.

La nivel fizic, şi Spiritul este întotdeauna prezent prin faptul că ne dă vitalitate, ne animă organismul, ne ajută să ne odihnim, să ne recuperăm forţele, să ne păstrăm sănătatea, care este permanent periclitată de factorii exteriori. Însăşi conştienţa fizică este a Spiritului. În timpul somnului, când Spiritul pleacă, conştienţa din starea de veghe se stinge, rămânând activă doar o mică fracţiune a ei, destinată a semnala eventuale pericole fizice.

Uneori, simţim în dreptul pieptului o radiaţie fericită, provocată de o melodie romantică, guduratul unui câine credincios, îndrăgostirea de o persoană etc. Acesta e semnul prezenţei Spiritului nostru, sursa fericirii şi iubirii. Celelalte sunt doar ocazii prin care El ni se revelează în splendoarea Sa. Dovada este că, alteori, aceleaşi situaţii nu mai trezesc în noi niciun sentiment sublim. Aceasta se întâmplă pentru că ego-ul şi-a reluat controlul asupra fiinţei noastre. El banalizează orice, îi găseşte defecte, readucându-ne în starea “normală” de nemulţumire…

< Sus >

Trecut vs. viitor

Ego-ul trăieşte numai din trecut. Viitorul îi provoacă anxietate, se sperie de necunoscut. Ego-ul acţionează din frica dobândită din experienţele trecutului. Niciodată nu se simte destul de prevăzător, ţinând cont de câte necazuri şi suferinţe a cunoscut până acum. Ele îl fac să fie uneori depresiv, fiindcă îşi plânge de milă!

În schimb, Sinele divin nu cunoaşte frica, ci numai iubirea. El se bucură de tot ce apare în viaţă şi vede doar partea plină a paharului. Fiecare clipă este un nou prilej de uimire şi recunoştinţă pentru Creator. Sinele aşteaptă viitorul cu mare bucurie, fiindcă fiecare moment este proaspăt, viu, plin de surprize, fascinant.

Iată deci că avem clar definite cele două tabere. Ego-ul este adeptul trecutului, fiindcă acolo există experienţele de viaţă care-l ghidează în viaţă. Viitorul pare periculos şi orice inovaţie ar trebui evitată. Sinele divin este adeptul natural al viitorului, fiindcă de acolo vine fericirea mereu înnoită. Se bucură de surprize ca un copilaş. Trecutul nu prezintă nicio atracţie pentru Sine, fiindcă este mort şi mărginit.

Între aceşti doi poli se zbate fiinţa umană. Ce-i omul? Ego sau Sine? Amândouă.

Totuşi, să nu luăm aceste idei prea în serios. Uneori, ego-ul doreşte schimbarea, fiindcă se plictiseşte şi prezentul nu-l satisface. Ego-ul nu va fi niciodată mulţumit cu ce are. Chiar dacă se bucură de un obiect nou sau de o relaţie nouă sau de o onoare deosebită, farmecul iniţial va dispărea rapid, lăsând loc senzaţiei de goliciune. De aceea, ego-ul va dori o nouă schimbare, în speranţa că-şi va găsi împlinirea definitivă acolo. Adevărul este însă că fericirea definitivă îi este inaccesibilă, ea există numai în Spirit. Ego-ul primitiv va fugi instinctiv din calea luminii Spiritului, ca gândacul de bucătărie. Ego-ul matur, evoluat îşi va înţelege limitele şi va avea disponibilitate de a se micşora, în speranţa că va putea simţi măcar o parte din căldura iubirii dumnezeieşti. Totuşi, adevărul este că numai prin iluminare, prin dispariţia ego-ului, omul poate, în sfârşit, să se bucure continuu de viaţă şi să-şi dea adevărata măsură a capacităţilor sale divine puse în slujba semenilor.

< Sus >

Iluminarea

După iluminare, gândurile şi emoţiile astrale continuă să existe, dar neîngreunate şi neîntunecate de acea energie contractată egotică. Dar multe dintre gândurile şi emoţiile personale dispar, neavând de ce să se mai agaţe (ancorele egotice).

La nivelul intelectului (mintea pur mentală), dispare bariera artificială ce era creată de ego între minte şi spiritul divin. Intuiţiile şi inspiraţiile devin regula şi, practic, iluminatul se lipseşte de gândirea compulsivă dinainte, fiindcă ideile curg spontan exact când are nevoie de ele, venind de la o inteligenţă tainică, dumnezeiască. Omul se relaxează, căci are totală încredere în inspiraţia divină de moment, nu-şi mai face griji pentru viitor, nici chiar planuri, şi nici regrete pentru trecut, fiindcă înţelege că responsabilitatea pentru viaţa sa este în mâna Divinului, care nu scapă nimic din vedere niciodată. Chiar şi lucrurile neplăcute au rostul lor şi iluminatul poate primi uneori explicaţii pentru lucrurile aparent absurde ce se petrec cu el sau cu cei din jurul său. La acest nivel, se înţelege că totul este deja pregătit de Mintea Dumnezeiască să se petreacă, nefiind nevoie de mintea umană ca să controleaze ea realitatea. E de ajuns să te aliniezi cu Voinţa Divină în fiecare clipă, dacă poţi… Dar dacă nu poţi, înseamnă că ai rămas în ego şi cari în spinare toate grijile existenţei.

După iluminare, mintea continuă să existe şi să fie folosită la lucrurile materiale. Însă dispar 80% dintre gânduri, adică cele dedicate bârfelor, trăncănelii interioare, criticii şi judecăţilor, nemulţumirii şi tuturor manifestărilor egotice. Umbra ego-ului dispărând din minte, cea din urmă rămâne total sub influenţa benefică a Spiritului.

< Sus >

Ego-ul pozitiv

Dar ar trebui să spunem şi lucruri bune despre ego. A trăi fără ego într-o lume făcută de ego poate fi un lucru dificil. Iluminarea nu este un fenomen prea răspândit. Ego-ul este foarte util când vine vorba de situaţii de urgenţă, în care corpul este în pericol, atunci acţiunea ego-ului poate fi salvatoare.

Ego-ul este lăsat intenţionat să conducă fiinţa umană, având, se pare, influenţă asupra dezvoltării accelerate a intelectului. Ego-ul este mai adaptat la această lume a oamenilor prin însăşi structura sa autocentrată. Dorinţele şi faptele sale sunt mai integrate în această realitate fizică actuală decât idealurile „utopice” ale Spiritului. Se întâlneşte chiar la spirite foarte evoluate exprimarea de genul „Omul în care am fost încarnat aşa a dorit el să acţioneze”. Întotdeauna Spiritul se simte diferit şi detaşat de interesele omului, lăsând ego-ul să conducă fiinţa umană. Totuşi, pe cât posibil, Spiritul doreşte ca acest ego să fie foarte receptiv la influenţele spirituale, pentru a duce la îndeplinire şi planurile Spiritului. Este deci o situaţie de compromis, de coabitare şi alternanţă la conducere.

Iluminarea sau eliberarea spirituală este un salt extraordinar, o trecere de la conducerea mixtă la conducerea exercitată direct de Spirit asupra omului. Este o iniţiativă curajoasă, fără compromisuri, Spiritul preluând toate funcţiile ego-ului, ceea ce înseamnă că trebuie să fie un Spirit experimentat în multe vieţi umane şi destul de puternic pentru a se manifesta în această lume meschină.

< Sus >

EROUL ŞI EGOUL

Ar trebui să punem de acord acest model cu ceea ce scriam mai demult, referitor la mintea astrală şi mintea mentală, care au propria inteligenţă superioară. Unde mai au loc aceste instanţe inteligente dacă ele sunt înlocuite de ego sau influenţa lui?

Ei bine, la fel cum ego-ul îşi aruncă umbra asupra tuturor palierelor minţii, generând un soi de reacţie automată egotică, tot aşa şi Spiritul îşi aruncă lumina asupra aceloraşi paliere. Inteligenţa Spiritului se manifestă la nivelul palierelor minţii umane ca „minte spirituală”. Această inteligenţă spirituală provine din perispirit, pe fiecare etaj vibraţional. De pildă, la nivelul astral, mintea astrală aparţine nivelului astral din perispirit, manifestând o inteligenţă superioară faţă de ego-ul astral. De fapt, ego-ul nu are o inteligenţă pură, ci este doar foarte bine programat. Aici putem folosi comparaţia dintre inteligenţa rafinată a programatorului IT şi inteligenţa programelor pe care le proiectează.

Avem deci un rege negru (ego-aham) şi un rege alb (Spiritul), care îşi dispută fiecare nivel psihic. Aceasta este interpretarea dualistă: minte egotică vs. minte spirituală.

minte eroica si minte egotica
Fig.2 Minte egotică vs. Minte eroică (spirituală)

SUFLETUL omului e format din minte şi conştiinţă, ultima provenind de la Spirit. Omul psihic este un amalgam, nu un Spirit pur.

MINTEA este influenţată ori de ego, ori de Spirit. Când mintea e sub influenţa ego-ului, se numeşte minte egotică, umbrită. Când mintea e influenţată de Spirit se numeşte minte eroică sau spirituală, luminoasă. Îi spunem „eroică”, fiindcă se opune tendinţelor comune impuse de ego şi de societate. Eroul are curajul să privească adevărul în faţă şi să se uite pe sine pentru un ideal mai înalt. Egoul este „păcatul originar”, care domină specia umană, este propriul interes ce se opune restului lumii.

În realitate, mintea este fluctuantă de la o clipă la alta, putând fi influenţată oricând în oricare din ambele direcţii. Ne putem face sufletul mai luminos sau mai întunecat, după cum dorim, adică mai egotic sau mai eroic.

Ca oameni, nu suntem doar Spirit, dar avem totuşi în suflet ceva doar al Lui – CONŞTIINŢA Spiritului –, adică conştienţa obiectelor exterioare şi interioare (percepţiile), precum şi conştiinţa-de-sine. Însă gândirea, cum interpretăm lumea şi viaţa, aparţine minţii. Spiritul gândeşte cu totul altfel.

De aceea spunem că nu suntem Spirit, dar suntem infuzaţi de energia Lui. Cu cât ne facem mintea mai luminoasă (buddhi), cu atât suntem în sincronicitate cu Spiritul nostru şi vom alege tot mai des conform intenţiilor Lui, nu ale ego-ului. Aceasta se numeşte evoluţie spirituală.

Ea diferă de ceea ce se numeşte dezvoltare personală, care nu vizează polarităţile minţii, ci doar amplificarea posibilităţilor ei. Mintea poate fi folosită în bine sau în rău. În lumea minţii, binele este lumina Spiritului, iar răul este umbra ego-ului. Aceasta ar fi definiţia obiectivă a moralităţii.

Cercetarea-de-sine vizează folosirea minţii luminoase pentru a ne detaşa de influenţa umbrei egotice. Acesta este primul pas: să înţelegi ce nu eşti. Dar încă nu ai aflat ce eşti. Deocamdată, e un teritoriu cam arid. Doar prin intrarea deplină în Inima spirituală sau comuniunea cu Spiritul vei cunoaşte iubirea necondiţionată şi vei trăi fericirea divină clipă de clipă. Aceea este deplina trezire spirituală.

< Sus >

Ce înseamnă să fii erou?

Iată ce spune Spiritul lui Isus Cristos în cartea sa „O viaţă eroică”, transmisă mediumnic prin Gina Lake. Devii erou atunci când:

• Vezi adevărul despre realitate,
• Priveşti viaţa ca pe o aventură,
• Iubeşti viaţa aşa cum este ea,
• Păstrezi o perspectivă pozitivă,
• Eşti curajos, nu temător,
• Primeşti provocările cu bunăvoinţă, fiindcă îţi oferă oportunităţi de evoluţie,
• Eşti dispus să faci greşeli şi să înveţi din ele,
• Eşti gata să te cercetezi interior şi să îţi vindeci orice credinţe limitative, negativitate sau minciuni,
• Îţi controlezi emoţiile negative şi impulsurile inferioare şi
• Doreşti să-ţi urmezi Inima.

Iată cum percep aceeaşi realitate egoul şi eroul:

• Acolo unde ego-ul vede probleme, eroul vede noi posibilităţi.
• Acolo unde ego-ul are mereu dorinţe, eroul este mulţumit şi recunoscător.
• Acolo unde ego-ul trăieşte eşecuri, eroul câştigă învăţături.
• Acolo unde ego-ul este singur, eroul este mereu îndrăgostit.
• Acolo unde ego-ul simte lipsuri, eroul se simte complet.
• Acolo unde ego-ul renunţă, eroul perseverează.
• Acolo unde ego-ul se agaţă, eroul eliberează.
• Acolo unde ego-ul spune o poveste, eroul rămâne în prezent.
• Acolo unde ego-ul simte frustrare, eroul simte o perfectă sincronizare.
• Acolo unde ego-ul este temător, eroul este curajos.

< Sus >

Perspectiva nondualistă asupra ego-ului

Putem privi însă şi din perspectiva non-dualistă. Ego-ul este ca un filtru prin care trece lumina Spiritului. Omul şi Spiritul pot şlefui acest filtru de sticlă, îl pot subţia şi curăţa, dar el va rămâne mereu acolo, obturând, fie şi parţial, lumina originară. Prin Graţia iluminării spirituale, abia atunci filtrul este eliminat complet şi poate fi văzută Realitatea fără intermediari. Mintea fără ego este natural luminoasă. Este reflecţia curată a Spiritului indescriptibil. Mintea obişnuită este umbrită, la fel cum norii acoperă Soarele şi rămâne o lumină difuză, fără o sursă aparentă.

Ego-ul aham este o lentilă foarte pură, totuşi ceva încă se interpune în calea luminii naturale. Oricât de curată am păstra această lentilă, tot există riscul să se depună praf pe ea. Cel mai sigur ar fi să scoatem definitiv lentila din dispozitivul psihic.

Deci spunem că mintea spirituală este lumină, cunoaştere directă. Iar mintea egotică este întuneric, umbră, cunoaştere distorsionată. De fapt, există numai Lumina, fie originară, fie alterată. Fără Lumină, n-ar exista nimic. Iluminarea spirituală este doar îndepărtarea voalului, a filtrului egotic din minte. Ea nu luminează, ci doar revelează Lumina care exista mereu.

Ego-ul omului acoperă cu energia sa distorsionantă realitatea, adică manifestarea divină. Omul nu percepe natural, precum animalele, ci prin filtrul gândirii personale. Dar în spatele aparentei realităţi obiective în continuă transformare se află Realitatea reală, perfect stabilă şi eternă. Spre aceasta din urmă tânjim cu toţii, poate inconştient. Vrem să descoperim ceva absolut stabil, constant, pe care să-l luăm ca reper pentru tot restul vieţii. Ne este chiar teamă ca, odată descoperit, să nu-l mai pierdem vreodată. Dar această teamă este a ego-ului şi nu contează. Dacă acceptăm că acea Lumină divină există, atunci trebuie să ştim că ea există şi acum, aici, chiar dacă n-o percepem. Ea este universală şi impersonală, este deja a noastră şi a tuturor. Gândul acesta ne va linişti anxietatea, nerăbdarea.

Prin iluminare, când se pierde ego-ul, fiecare etaj al minţii spirituale (mental, astral, eteric) se va folosi de tiparele egotice deja învăţate, dar numai când şi cum consideră de cuviinţă. Se poate spune că ego-ul aham a fost folosit pentru achiziţionarea acestor tipare personale, după care el ar putea dispărea, dacă aşa decide Divinitatea.

Odată cu iluminarea, omul se comportă condus numai de Spirit, dar el se poate oricând manifesta temporar precum un om cu ego, fiindcă Spiritul poate decide într-o împrejurare să manifeste o emoţie puternică sau un comportament aparent egotic. După ce rolul acelui comportament aparent egotic s-a terminat, omul redevine liniştit şi calm, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. Aceasta e posibil pentru că el nu a acţionat mânat de ego, care nu ştie niciodată să se oprească, ci a fost doar o imitaţie de ego.

Sfânta indiană Ma Ananda Mayi era atât de desprinsă de teluric, încât nu se îngrijea deloc de corpul său fizic, trebuind să fie hrănită de devoţii săi. Asta arată că tiparele sale de comportament fizic egotic nu erau activate de către Spiritul său. Dar, de obicei, iluminaţii păstrează o doză de ego sănătos la nivelul fizic, pentru a se putea descurca într-o lume a ego-urilor.

Priviţi-l pe Sadhguru şi veţi vedea un om aparent bine împământenit. Dar este doar o aparenţă. În trecut, el a realizat anumite practici dedicate umanităţii atât de solicitante, încât corpul său fizic se degradase şi urma să moară, destin cu care deja se împăcase. Totuşi, prin devotamentul şi sacrificiul discipolilor săi, el şi-a refăcut treptat vitalitatea şi acum pare perfect sănătos.

Putem spune că ego-ul este un fenomen energetic apărut în mica copilărie pentru a ordona materialul eteric, astral şi mental prin contactul cu realităţile vieţii. De ce n-ar putea-o face direct Spiritul? Spiritul oricum modelează acest material, încă din burta mamei, conform intenţiilor sale şi karmei. Dar se pare că este nevoie de această contracţie energetică numită ego, falsul centru al fiinţei, ce poate structura o personalitate umană. Spiritul încearcă şi el să modereze activitatea ego-ului, cu ajutorul minţii spirituale (eterică, astrală, mentală), dar influenţa lui e limitată şi uneori nebăgată în seamă de impetuosul ego.

Abia prin iluminare, balanţa atârnă definitiv în favoarea Spiritului. Dar chiar şi atunci, rămâne un rest de ego, aşa cum am spus, cel puţin în rezervă dacă nu chiar activ, gata oricând să iasă la lumină… Iluminarea este un moment istoric în evoluţia spiritului. Ea este pregătită îndelung, spiritul învăţând perseverent cum să conducă fiinţa umană, luând ca model... ego-ul cel primitiv. Spiritul învaţă competenţele ego-ului, dar nu îl va imita, ci dimpotrivă, căci spiritul are o perspectivă cu mult mai largă asupra vieţii.

ponderea egoului
Fig.3 Ponderea ego-ului în oameni de calităţi diferite

< Sus >

CAUZELE SUBTILE ALE FENOMENELOR CORTICALE

Inteligenţa simţurilor apare la nivelul astral, nu cel fizic. Creierul fizic este doar ca un televizor, dar emisiunile nu sunt produse de el, ci vin din altă sursă.

Ca să înţelegem mai bine, să plecăm de la ceva concret: photoreading. Acesta este un procedeu care seamănă cu lectura rapidă, dar este altceva: o lectură super-ultra-rapidă a unei cărţi. Ea constă în răsfoirea cât se poate de rapidă a tuturor paginilor unei cărţi fizice (o pagină pe secundă). Prin acest simplu gest sau ritual, întreaga carte este înţeleasă şi chiar memorată în câteva minute. Pare incredibil, o performanţă de domeniul paranormalului. Chiar aşa este. Dar poate fi explicată.

Este clar că răsfoirea rapidă nu oferă nicio informaţie conştientului, ci subconştientului. Deci nu simţul fizic al vederii este folosit pentru înmagazinarea de informaţie, ci simţul astral, subtil. În planul astral există o copie a paginilor ce alcătuiesc cartea fizică. Tot acolo există şi informaţia pură din acea carte, concentrată într-o bază de date. Baza de date se numeşte akasha, şi i-am putea spune „internetul astral”, fiindcă acolo găsim orice informaţie posibilă şi imposibilă. Photoreader-ul citeşte deci cartea astrală sau doar esenţa informaţiilor din akasha. Aşa se explică rapiditatea execuţiei şi perfecţiunea amintirii – prin contactul cu subconştientul astral.

Chiar şi la citirea obişnuită, un lector experimentat sau un corector de texte uman nu citeşte literele, ci recunoaşte „fotografia” cuvintelor sau chiar a propoziţiilor. Mintea este relaxată, dar nu se lasă distrasă de la sarcina ei, cea de a căuta rapid în baza de date cu vocabularul limbii şi amintiri legate de texte – doar că mintea caută „fotografiile” cuvintelor şi le compară cu sensurile predefinite. Evident, viteza de căutare este foarte mare, la fel cum Google search este un serviciu rapid de căutare în imensul internet.

În schimb, un copil care abia învaţă să buchisească îşi foloseşte intens gândirea conştientă în procesul de recunoaştere a textului, încetinind foarte mult lectura.

Mai trebuie amintit că atunci când copilul mic învaţă să vorbească, el foloseşte intens mintea astrală pentru a înţelege ce comunică adulţii. Doar în acest mod reuşesc copii să înveţe lucruri total noi pentru ei, unele fiind noţiuni abstracte, neîntâlnite. Ei percep telepatic înţelesurile. De aceea copiii mici pot învăţa „din zbor” mai multe limbi străine fără efort.

De asemenea, abilităţile fizice, precum cântatul la pian, se obţin prin dezvoltarea digitaţiei astrale. Prin exerciţii fizice îndelungi, în mintea astrală se înmagazinează informaţia dorită. Astfel se dezvoltă inteligenţa degetelor, care vor "cânta singure", în cazul pianiştilor avansaţi. Unii numesc nivelul astral drept "subconştient", dar este acelaşi lucru. Este ar fi mai exact să vorbim de nivelul "astral", al formelor, fiindcă aici se pot înmagazina informaţii legate de formele fizice. La nivelul "mental", fără forme, sunt cuprinse alte informaţii, de genul ideilor abstracte.

Este valabilă şi cauzalitatea inversă: ceea ce există în mintea astrală se reflectă în creierul fizic. De pildă, simţul ego-ului provine din mintea astrală, activând în creier aşa-numita „reţea implicită”, adică un anumit grup de zone cerebrale „aprinse” în momentul când se manifestă trăncăneala, cârcoteala, discuţiile personale.
O altă reţea, numită „de sarcină” se activează când omul este concentrat pe rezolvarea unei probleme, a unei sarcini concrete. Ea este activată de la nivel astral, dar şi de la nivelul superior, mental pur, de unde apare cheia soluţiilor.

A treia reţea neuronală, numită „Aha!”, se activează doar în timpul unor inspiraţii creatoare speciale, iar informaţia provine exclusiv de la nivelul mental pur.

În concluzie, în creier sunt reflectate activităţi de la toate palierele de vibraţie ale minţii, pe principiul holografic. Din această cauză, savanţii consideră, eronat, că producătorul gândurilor, emoţiilor, senzaţiilor ar fi doar creierul. Dar ce măsoară sau observă ei sunt doar ecouri în undele cerebrale sau în zonele corticale. Cauzele reale sunt la distanţă, iar în creier apar nişte epifenomene.

< Sus >

Răzvan A. Petre
 2 august 2020