ESOTERIKA BLOG

Multi oameni îl confundã pe Lucifer cu Satan. Lucifericul este foarte prefãcut, cunoscând învãtãtura Binelui, dar pervertind sensul cuvintelor si deturnând eforturile sincere cãtre curãtenie sufleteascã. În schimb, satanistul este direct, nici nu suportã cuvântul "iubire", pe care îl batjocoreste deschis. Dar amândoi slujesc Rãul, cu metode diferite, si colaboreazã pentru a le face oamenilor viata un iad.

Oare câti dintre noi s-au gândit cã filmele horror, thriller (care au ajuns sã fie prezentate chiar la televiziune!) sunt niste produse pur satanice? Motivatiile celor care le gãzduiesc si prezintã sunt cât se poate de "rationale", în numele libertãtii si democratiei – ce nu e interzis, este permis, mai ales cã existã o mare cerere a publicului pentru asemenea filme (cât de "mare" sã fie?). Ba, mai sustin cã emisiunile de stiri ne-ar oferi scene reale mai de groazã decât filmele lor "artistice". De fapt nu e asa, cãci filmele sunt construite cu metode psihologice ingenioase, urmãrind în mod expres socarea spectatorului, agresarea sa psihicã. Cãpãtând dependentã de asemenea scene violente fizic si psihic, omul îsi modificã treptat însesi structurile neuronale, felul de a fi, de a gândi, relatiile. Iar cei tineri sunt victimele cele mai usoare pentru o astfel de educatie satanicã.

Totusi, observându-i pe cei care îsi spun astãzi cu mândrie "satanisti", trebuie sã recunoastem cã majoritatea dintre ei sunt doar niste rebeli fãrã cauzã, mai degrabã niste tineri revoltati împotriva societãtii sau a fãtãrniciei religioase. Îsi defuleazã neîmplinirile si neîntelegerile personale prin atacarea bunul simt – care ar fi simbolul normalitãtii la care ei nu au deocamdatã acces, dar ar dori-o. Multi nici nu îsi închipuie cã Satan ar putea exista cu adevãrat! Desigur, practicile lor îi îndepãrteazã de lume, de realitate, de Divinitate, dar existã o cale întoarsã pentru unii dintre ei, care îsi pot salva sufletul, pânã la urmã, de la demonizarea totalã. Sã îi ajute Dumnezeu!

Sinele nu are nicio formã proprie, e greu sã ti-l imaginezi. În schimb, pe Isus ti-l poti imagina! Gândeste-te la Isus si vei vedea spiritul tãu ideal! Cheamã-L pe Isus si se va bucura spiritul tãu. Identificã-te cu spiritul tãu si se va bucura Isus...

* * *

Cine este sãnãtos, este bogat. Cine este demn, este bogat. Cine are fortã de a realiza lucrurile pe care si le doreste, este bogat (aminteste-ti câte a realizat "sãracul" Mahatma Gandhi). Cine le are pe toate trei, se poate considera un "mare bogãtas", chiar fãrã bani.

Dimpotrivã, bogatul fãrã sãnãtate este sãrac. Bogatul fãrã "coloanã vertebralã" este sãrac. Bogatul care nu realizeazã lucruri bune pentru semenii sãi este cel mai mare sãrac.

Comunitãtile umane au nevoie sã fie conduse si astfel au luat nastere politica si disputele pentru putere. Activitãtile economice au avut nevoie sã îsi creascã dinamismul si, pentru usurarea schimburilor, a apãrut banul si forma sa modernã - finantele. Tehnica si tehnologia au ajutat oamenii sã-si usureze munca si sã-si sporeascã confortul. Iar în acest scop a apãrut stiinta, care cerceteazã legile naturii, oferind solutii noi mai eficiente. Politica, finantele si stiinta sunt domenii secundare, suprapuse, emanate de cele fundamentale, vitale, care sunt tehnica, economia, socialul.

Încet, încet domeniile suprapuse au cãpãtat autonomie si si-au dezvoltat teorii proprii, metode proprii, academii. Astãzi ele realizeazã activitãti "pentru sine": cercetarea stiintificã fundamentalã, tranzactiile financiar-bancare, jocurile politice etc. Toate acestea au urmat o evolutie similarã care, din pãcate, a dus la consecinte dãunãtoare asupra fundamentelor societãtii.

Minti "strãlucite" au inventat arme de foc cu o putere de distrugere înmiitã a întregii planete, precum si virusi de laborator ce ar putea decima populatia în timp scurt. Pietele financiare s-au rupt aproape complet de realitatea economicã si de rolul de suport pe care ar trebui sã îl ofere economiei. Politica se face doar pentru avantaje personale, electoratul este manipulat fãrã remuscãri, unele decizii politice lovesc direct în cetãteni. Se pare cã domeniile mentionate s-au delimitat de motivatia si sursa care le-a creat, devenind un fel de tumori canceroase în organismul civilizatiei. Stiinta fãrã constiintã. Politica fãrã constiintã. Finantele fãrã constiintã.

Religia a emanat din Spirit, dar a devenit si ea o activitate "pentru sine". Spiritul sustine viata, el este viatã. Religia e o suprastructurã care, initial, avea rolul de a ajuta manifestarea Spiritului în societatea umanã. Cu timpul, ca si în cazul celorlalte domenii suprapuse, religia s-a depãrtat de la scopul sãu nobil. Religia fãrã constiintã. Sau "litera ucide, spiritul dã viatã"...

Desigur, în toate aceste cazuri, vina principalã o au acei oameni din vârful piramidei care dau directia acestor activitãti necesare. Dar în aceste vremuri, omenirea nu mai poate fi condusã de lideri politici, financiari, stiintifici, religiosi lipsiti de scrupule morale! S-a atins "masa criticã" a constiintei planetare. Fie respectivii se vor trezi la timp, fie însesi aceste domenii secundare vor intra în colaps: politica, finantele, stiinta, religia - care si-ar putea pierde încrederea oamenilor si s-ar putea dovedi dispensabile. Cu alte cuvinte, ne aflãm la un pas fie de o nouã civilizatie mai rafinatã si armonioasã, fie de una mai rudimentarã, involuatã, fãrã suprastructurã.

Nu, lumea nu se sfârseste când moare o civilizatie! Alte 4 civilizatii au dispãrut pânã acum pe planetã si abia dacã am aflat cã au existat aievea. Scriem Apocalipsã, dar trebuie sã citim "Epoca-lipsã"... Asta înseamnã moartea istoriei, a memoriei colective si reluarea de la zero a efortului de recreare a "jocului secund". O civilizatie dispare prin prãbusirea suprastructurii sale. Însã viata realã, elementele de bazã continuã sã existe, prin vointa divinã...

Si fiindcã veni vorba de Apocalipsã, nici anul 2012 nu va avea acest "privilegiu", dupã cum nu l-a avut nici anul 2000, desi avusese parte de multã reclamã în acest sens! De fapt, va fi un an la fel ca toti cei dinainte, cu unele evenimente si fenomene spectaculoase ori dezastruoase, dar care nu va duce nici la o extinctie planetarã, nici la o schimbare de civilizatie, nici la trecerea unor oameni în a cincea sau n-spea dimensiune, nici la adãugarea unei elici suplimentare la ADN-ul alesilor, nici la aterizarea extraterestrilor ca sã ne salveze... În schimb, va trebui sã luptãm cu curaj împotriva propriei prostii, nefericiri, reavointe si sã luptãm, dupã puterile fiecãruia, la edificarea unei lumi mai bune, mai drepte, mai frumoase... Acesta e scenariul pentru anul 2012.

Epigramã de iarnã

Urãtorii ne colindã:

magii, steaua... brazii, leru’…

Mã întreb: pe ritm de samba,

cum colindã... brasileiro?...

Autor: Rãzvan A. Petre

Budistii se întreabã de ce trebuie sã practicãm Calea în cãutarea iluminãrii dacã Buddha se aflã deja în noi, dupã cum spun toti înteleptii.

Advaita Vedanticii se întreabã de ce ne simtim distincti de celelalte fiinte dacã, în realitate, suntem una cu Universul si cu Divinitatea Creatoare.

Crestinii se întreabã de ce Isus se adresa ca unei alte persoane Tatãlui din Ceruri dacã era unit cu El, cum ne învatã dogma despre Sfânta Treime.

Spiritistii se întreabã de ce am uitat vietile anterioare si toate celelalte cunostinte spirituale dacã noi suntem spiritul care s-a reîncarnat.

De ce nu e cazul sã ne temem de moarte, dar trebuie sã pretuim fiecare clipã a vietii noastre?

Cum e posibilã continuitatea constiintei dupã moarte, dar experimentãm zilnic discontinuitatea ei, în starea de somn?

Toate aceste nelãmuriri au un rãspuns comun simplu: modelul triadic Spirit-Constiintã-Minte.

Umorul poate fi voluntar sau involuntar. Poate fi universal (de exemplu, cel cu tentã sexualã, uneori umorul de situatie) sau cultural (specific unei civilizatii sau unei limbi anumite – mai ales umorul de limbaj).

Umorul cultural este metaforã (comparatie fãrã un termen), iar degustãtorul de umor completeazã termenul lipsã. Ca în poezie. În umor, metafora ne duce într-o directie total imprevizibilã; cu cât e mai nepotrivitã, cu atât umorul e mai savuros. Imaginea amuzantã este "ca nuca în perete", dar vrea sã parã rezonabilã. Umorul face haz de lipsa logicii profunde, de sofisme, nu neapãrat a unui personaj, ci a situatiei, a exprimãrii inadecvate etc. Omul prost nu prea gustã hazul de ilogicã, fiindcã se stie cu musca pe cãciulã.

În rebus, în poezie, în umor, în stiintã, plãcerea descoperirii sensului ascuns este aceeasi. În umorul voluntar mai apare si pregãtirea psihologicã de a râde de nepotriviri, atmosfera relaxatã si usor tensionatã în sens plãcut, care deja provoacã hazul în procent de 50%.

Când umorul este explicat, nu ne mai amuzã, fiindcã dispare plãcerea descoperirii "cheii" umoristice. Dacã cerem explicatii, asta aratã cã suntem ori prosti, ori inculti, ceea ce iarãsi nu ne amuzã deloc...

Traditia indianã strãveche a stabilit 4 caste sociale, tot prin analogie cu cele 4 elemente cosmice. Initial, apartenenta la caste era stabilitã conform înclinatiilor fiecãruia, nu se mostenea. Se credea cã, pe mãsurã ce spiritul evolueazã de la o încarnare la alta, preferintele, înclinatiile si comportamentul omului evolueazã. În casta sudra sunt înclusi oamenii simpli, înclinati doar spre satisfacerea nevoilor fizice. Grosso modo, putem corela aceastã castã cu clasa tãrãnimii si muncitorilor din occident. În casta vaisya sunt inclusi oamenii cu patimi puternice, care doresc sã îsi satisfacã mai ales nevoile simturilor si ale intelectului. Aici pot fi inclusi afaceristii, negustorii, intelectualii din Occident. În casta ksatriya sunt inclusi nobilii (în sensul evoluat), conducãtorii (politicieni remarcabili, administratori iscusiti), dar si rãzboinicii (în sensul specialistilor în arte martiale care nu se mai identificã cu trupul, neînfricati). De casta brahminilor apartin sacerdotii, alesii Domnului, care au realizat comuniunea cu Divinitatea si se oferã semenilor pentru a-i conduce spre aceeasi realizare spiritualã. Este demn de remarcat cã, spre deosebire de gândirea socialã occidentalã, unde ierarhia se opreste la nivelul 3, în India cei mai respectati si ascultati sunt brahminii, care nu au posesiuni materiale, ci doar strictul necesar pentru supravietuire, dar în schimb tot efortul lor se îndreaptã spre îmbunãtãtire moralã si spiritualã. O societate idealã trebuie sã aibã în vârf astfel de sacredoti, oameni sfinti, care pot îndruma cu întelepciune conducãtorii societãtii.

Cele 4 elemente pot fi puse în corespondentã cu cele 4 yuga (epoci) prin care trece omenirea de-a lungul evolutiei sale: Kali, Dwapara, Treta si Satya. Kali-yuga este epoca materialismului si întunecimii intelectuale. Dwapara-yuga este epoca manipulãrii energiilor si în ea trãim astãzi, conform marelui întelept Sri Yukteswar. Avansul tehnologic rapid este pecetea sa. Treta-yuga este epoca gândirii profunde, juste si integrate în ordinea naturii, ale cãrei taine devin cunoscute, nemaiexistând pericolul de a fi utilizate egoist, ca în epocile anterioare. Satya-yuga este epoca luminii, adevãrului spiritual, în care oamenii devin cu totii sfinti, premãrind Creatorul Suprem în tot ceea ce fac si având puteri demiurgice. Lumea fizicã manifestã noi legi de compozitie si functionare.

Dincolo de discutiile speculative privind durata si asezarea temporalã a epocilor, putem spune cã omenirea le cunoaste pe toate deodatã. Astfel, sãracii lumii trãiesc în Kali-yuga. O altã parte importantã trãieste în epoca tehnologiilor, un trai decent, dar într-o societate inegalitarã. O micã parte trãieste într-o lume idealã, intelectualã, moralã - este mediul savantilor, intelectualilor de rasã, utopistilor etc. Iar câtiva sfinti, care au realizat legãtura cu Spiritul, trãiesc deja în Epoca de Aur, luând-o cu mult înaintea restului umanitãtii.

Iatã o exprimare lapidarã, dar suficient de adevãratã pentru a fi reprodusã aici. Încã din antichitate, indienii vorbeau de faptul cã omul cunoaste patru stãri de constiintã: veghea, somnul, visul si extazul (sau cea de-a patra stare - turiya -, obtinutã prin meditatia contemplativã). Ele pot fi definite simplu astfel: Veghea = Sunt treaz si gândesc. Visul = Nu sunt treaz, dar gândesc. Somnul = Nu sunt treaz si nu gândesc. Extazul = Sunt treaz, dar nu gândesc...

Totodatã, cele 4 stãri corespund prin analogie celor 3+1 lumi: lumea fizicã, astralã, mentalã si divinã.

Existã o legãturã între întelepciunea indianã anticã si viata si stiinta modernã.

Cunoasterea anticã indianã ne vorbeste de cele 5 tattve, numite în Occident elemente alchimice. Ele sunt numite simbolic Pãmânt, Apã, Aer, Foc si Akasha (al cincilea element alchimic – quintesenta).

Elementele Foc si Apã sunt cele mai dinamice, reprezentând expansiunea, cãldura, si respectiv contractia, rãceala. La crearea universului fizic, evenimentul numit de fizicieni "Big-Bang" poate fi pus în corespondentã directã cu elementul expansiv – Focul. Se presupune cã atunci existau doar particule elementare (electroni, protoni) nelegate. Prin intrarea în functiune a elementului contractiv Apã, acestea s-au condensat în atomi, molecule si restul obiectelor cosmice.

Cele douã forte dinamice sunt izolate între ele de elementul Aer, fãrã de care materia s-ar crea si dezintegra fãrã oprire.

Din punct de vedere subtil, forta fundamentalã a Electromagnetismului este generatã de "magnetul cu 4 poli": electric-magnetic-plus-minus, unde forta electricã corespunde elementului Foc (central), iar cea magneticã, elementului Apã (periferic).

Al patrulea element subtil, Pãmântul, are rolul de a fixa obiectele materiale în spatiu. Fizica numeste aceastã fortã Gravitatie, fiind o altã fortã fundamentalã a universului. Unii fizicieni, precum Nassim Haramein, afirmã cã Electromagnetismul si Gravitatia sunt singurele forte elementare din naturã (excluzând explicit forta nuclearã tare si cea slabã, admise de majoritatea fizicienilor actuali). Conform stiintei tattvelor, s-ar pãrea cã el are dreptate.

Al cincilea element, cel mai subtil, Akasha, le-a generat pe toate si le cuprinde, totodatã fiind prezent în toate obiectele universului. Akasha corespunde notiunii fizice de continuum spatio-temporal, adicã spatiul si timpul. Conform filosofiei indiene, Akasha, primul element subtil, a fost creat din Minte (desigur, Inteligenta Divinã!).

Este o carte scrisã frumos de cãtre autorul ei, Szekely - filosof, lingvist si naturopat. Chiar este de admirat cât de ingenios a combinat citate din Biblie cu propriile sale credinte naturiste. Dar nici un fals nu se poate sustine prea mult timp. Manuscrisele originare invocate de el nu se gãsesc niciunde si nici mãcar vizita sa în biblioteca Vaticanului nu a fost confirmatã. Mai mult, ulterior a recunoscut el însusi cã unele pasaje le-a preluat gata traduse din Zend Avesta si Biblie "fiindcã semãnau foarte bine". Oricum, aceastã carte nu face parte dintre Manuscrisele gãsite la Marea Moartã.

Mi-au atras atentia în textul "Evangheliei Pãcii a lui Ioan" unele neconcordante si stângãcii care desconspirã fãcãtura:

- Se vorbeste despre "fumul lui Satan" (tutunul) acum 2000 de ani, în zona Orientului! Or, se stie cã tutunul a fost adus în Europa din America, pe la mijlocul mileniului 2 d.Hr.

- Isus le vorbeste unor bolnavi schilozi, oameni care posteau din greu, despre cum sã slãbeascã! Hilar. Mai mult, în antichitate obezitatea nu era o problemã atât de rãspânditã si cu importantã socialã ca sã justifice atâtea fraze din discursul cristic!

În rest, este o poveste scrisã cu talent, care pe unii i-ar putea convinge sã adopte un stil de viatã foarte natural, cu hranã vie, clisme si respiratie yoghinã. În niciun caz scrierea nu apartine apostolului Ioan si nici altui martor al prezentei lui Isus printre pãmânteni.

Stima de sine si orgoliul sunt antagonice. Stima de sine este un ecou al iubirii de Sine. În schimb, orgoliul este o urmare imediatã a iubirii de ego. Apropiindu-te de Spirit, te depãrtezi de ego, automat.

Smerenia este virtutea opusã orgoliului. Deci, stima de Sine si smerenia sunt convergente, desi sunt atitudini psihologice diferite. Smerenia este diferitã de umilintã. Smerenia este îngenunchere în fata Puterii, Iubirii si Întelepciunii lui Dumnezeu, pe când umilinta este îngenunchere în fata oamenilor. Uneori smerenia si umilinta se suprapun, dar nu întotdeauna.

Demnitatea nu este totuna cu onoarea. Demnitatea are legãturã cu stima de sine si valorile umane perene, pe când onoarea este o conventie socialã, provenind din traditii si culturã. Onoarea are legãturã cu lezarea egoului, pe când demnitatea apãrã manifestarea Sinelui divin în lume. Uneori, onoarea si demnitatea se suprapun, dar nu întotdeauna.

Sincronicitate! Providentã! Câtã inteligentã se ascunde în spatele ei! Totul a fost cronometrat dinainte, la secundã! Dincolo de constiinta noastrã, luându-ne pe nepregãtite, de era cât pe ce sã ratãm evenimentul. Si totusi, noi însine, cândva în urmã cu ceva timp, am comandat aceastã întâmplare, am cerut ceva si acum am primit, sub o formã aproape miraculoasã. Depinde însã de noi sã vedem minunea sau sã o considerãm o simplã coincidentã...

Dacã "te ai bine" cu Cerul, nu esti lãsat de izbeliste. Marea problemã a oamenilor este cã ei se îngrijoreazã. Isihastii spun chiar cã "grija este un pãcat". Omul trebuie sã se preocupe de problemele sale, desigur, dar nu sã intre în panicã, adicã sã se îngrijoreze! Preocuparea e una, grija e altceva. Grija ne tulburã mintea si ne împiedicã sã urmãm imboldurile de actiune venite din partea îngerilor pãzitori. Orice om bun este ajutat cu idei folositoare si chiar coincidente providentiale, cu conditia ca el sã se lase coordonat de inteligentele celeste. Si pentru asta trebuie sã fie relaxat emotional atunci când se preocupã de problemele sale presante. Dacã suntem credinciosi cu adevãrat, trebuie sã avem încredere în ajutorul Cerului, sã nu ne panicãm. Nimeni nu e singur pe lume, nimeni nu e lãsat sã cadã (dacã nu îi este sortit), ajutoare providentiale pot veni oricând pe neasteptate, veritabile surprize miraculoase. Iar rãspunsul nostru de bun simt ar fi sã le remarcãm prezenta si sã ne întãrim credinta în ajutorul lui Dumnezeu! Ajutã-ne, Doamne, sã ne scuturãm de zgura îngrijorãrii!

Acesta e sensul sublim al zicerii cristice: «Uitati-vã la pãsãrile cerului: ele nici nu seamãnã, nici nu secerã si nici nu strâng nimic în grânare; si totusi Tatãl vostru cel ceresc le hrãneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai de pret decât ele?» (Matei 6:26) Nu te îngrijora, fii relaxat!...

Doar cei foarte optimisti se îngrijoreazã de Apocalipsã. Fiindcã îsi imagineazã cã ei vor supravietui!

Dacã este adevãrat cã "la barza chioarã îi face Dumnezeu cuib", nu înseamnã cã trebuie sã trãim cu ochii închisi! Si apoi, a vãzut cineva vreo barzã chioarã?!

Dacã slujitorii Divinitãtii afirmã cã egoul trebuie diminuat, atunci dusmanii Divinitãtii actioneazã invers: ei afirmã cã egoul trebuie întãrit. Si gãsesc false argumente în sprijinul acestei practici. De exemplu, afirmã cã egoul este fundamentul omului, nu spiritul (care e doar un fel de germene de viatã impersonal), omul este miezul din dodoascã si buricul pãmântului. Cu cât el are mai multã vointã de putere, cu atât ar deveni mai valoros si demn de a fi slujit de cei mai slabi. În domeniul metafizic, acestia afirmã cã Dumnezeu ar fi doar creatorul care si-a pãrãsit creatia, lãsând-o pe seama creaturilor. Deci cu cât fiinta este mai potentã, cu atât celelalte creaturi ar trebui sã o venereze ca pe însãsi Dumnezeu, într-o ierarhie obedientã. Exemplele malefice pot continua la nesfârsit, ca într-o expozitie de avortoni în formol, pe care o vom pãrãsi cu greatã.

Este clar cã astfel de exemplare umane posedã un ego suprainflamat, iar dovadã stau actele lor de un egoism feroce, lipsã de omenie, luptã nemiloasã pentru putere si faimã. Asa sunt conducãtorii actuali ai lumii! Ba se mai si mândresc cu faptul cã sunt initiati în "spiritualitate", în cadrul unor întruniri secrete! De fapt, este o contra-spiritualitate evidentã, mascatã însã pentru începãtori sub lozinci goale, tehnici de manipulare si amenintãri voalate. Îndatã ce ucenicii sunt initiati în "taina egoismului feroce", nu le rãmâne decât sã îl punã în actiune, ca sã capete prestigiu printre cei puternici si sã câstige teama celorlalti. Aceasta este initierea în doctrina lucifericã. E un amestec bizar format din vorbe pompoase si actiuni drastice despre fraternitate si dispret, egalitate si elitism, libertate si manipulare, menit sã adoarmã vigilenta noilor racolati în organizatie si sã le spele creierele treptat, în grade tot mai înalte, pânã când le intrã în sânge practica universalã a coruptiei, sub toate aspectele ei. Pãcat cã în acest joc murdar intrã si oameni capabili, adevãrate valori umane, care îsi dau seama prea târziu cã au slujit loiali o cauzã gresitã, un clan perfid, o zeitate rece si dusmãnoasã...

Existã o diferentã fundamentalã între cãile spirituale benefice si cele anti-spirituale, cum ar fi vrãjitoria. Dacã vrei sã fii initiat pe calea vrãjitoriei, ti se spune de la început cã nu vei putea renunta la ea si, chiar dacã vei încerca s-o faci, initierile primite te vor urmãri toatã viata si vor lucra în tine, vrând-nevrând. În schimb, maestri spirituali autentici nu te obligã sã rãmâi pe calea în care ei te initiazã. Ei stiu cã binele nu se face cu forta, ci trebuie dorit, cerut, meritat. Sunt convinsi de beneficiile pe care spiritualitatea le aduce oricui. În schimb, vrãjitoria te tine legat cu forta, fiindcã îsi recunoaste slãbiciunile si faptul cã adeptul o va gãsi respingãtoare, într-un moment de examen sincer al constiintei.

Din experienta unor secte, organizatii secrete si lideri malefici se pot trage câteva învãtãminte simple:

1. Dupã ce ti se promite mare cu sarea, pentru a fi atras pe acea cale a pierzaniei sufletesti, esti amenintat si obligat sã faci un legãmânt de fidelitate.

2. Dacã vei dori la un moment dat sã pãrãsesti calea, esti intimidat psihologic, ti se reamintesc obligatiile asumate si faptul cã nu mai esti propriul tãu stãpân.

3. Cei care reusesc sã "fugã" sunt pedepsiti într-un mod specific sectelor sau vrãjitoriei si dat ca exemplu negativ celorlalti adepti ai cãii.

Prin urmare, dacã vã aflati în fata unei optiuni spirituale, de a alege o anumitã cale, maestru, organizatie la care sã vã afiliati, primul lucru pe care trebuie sã îl întrebati este dacã puteti pãrãsi acea cale oricând ati dori. Dacã vi se spune direct cã NU sau dacã puteti deduce acest lucru din comportamentul celorlalti discipoli, atunci ar putea fi o cale a pierzaniei sufletesti. Nu vã pierdeti timpul cu ea!

Dumnezeu	Lume
Creator	Creatie
Transcendent	Imanent
Nediferentiere	Diferentiere
Unitate	Separare

Tabelul de mai sus exprimã laconic ce este si ce nu este Dumnezeul Absolut si de ce nu poate fi înteles cu mintea obisnuitã.

Înainte de aparitia Creatiei exista numai Dumnezeul Absolut, adicã o stare, energie sau substantã foarte finã, nediferentiatã si unicã. Dumnezeu a vrut sã nu mai fie singur, si atunci a proiectat universul. Prima etapã a Creatiei fiintelor a fost aparitia Constiintei individuale. Calitãtile constiintei sunt vointa, atentia si identitatea. Vointa este calitatea Yang, activã, rajasicã. Atentia este calitatea Yin, pasivã, tamasicã. Identitatea este calitatea neutrã, sattvicã.

Identitatea unicã, singularã separã creatura de restul Creatiei. Deci în sânul Creatiei existã separare si diferentiere între fiinte si lucruri. De aceea, doctrina Advaita Vedanta (Non-dualismul) se aflã în dificultate, fiindcã ea vorbeste despre nediferentierea si unitatea divinã unor creaturi ce trãiesc într-o realitate dualã.

Datul acatistelor - o superstitie de douã ori nocivã: atât spiritual, cât si psihologic.

Spiritual - este imixtiunea unui tert între om si Divinitate. Sub pretextul cã omul e prea slab sau pãcãtos ca sã fie auzit de Dumnezeu, preotii catolici vindeau indulgente, iar cei ortodocsi citesc acatiste. Din pãcate, delegând pe cineva considerat mai "sfânt" (desi curãtenia moralã a tagmei preotilor este discutabilã) sã se roage la Dumnezeu pentru reusitele noastre, nu facem decât sã ne depãrtãm singuri de El... Rugãciunea simplã si directã va fi întotdeauna auzitã dacã este sincerã. Mai mult, Dumnezeu ne stie necazurile înainte sã I le raportãm noi! Si primim mereu de la El puterea de a trece singuri peste ele. În schimb, citirea rapidã a unei liste cu prenume (nici mãcar individualizate prin nume!) de pe pomelnicul cu acatiste este cu certitudine ineficientã spiritual, chiar dacã este gratuitã.

De fapt, nu este chiar atât de gratuitã cum ar pãrea la prima vedere. Credinciosul îsi creeazã o dependentã de bisericã si preoti (nu de Dumnezeu!), dar mai intervine si o pierdere a încrederii în sine. Deci acatistele cer si ele o platã.

Iar urmarea psihologicã este foarte gravã. În loc ca omul sã-si întãreascã încrederea în sine, puterea de concentrare si dorinta de a reusi, el se considerã din start un perdant, chiar si în initiativele cele mai elementare (cum ar fi sã ia un examen), se simte un handicapat incapabil sã rezolve ceva prin fortele proprii, având întotdeauna nevoie de sprijinul unui popã. Acest fapt duce treptat la slãbirea mintii omului si, pe scarã socialã, la slãbirea puterii mentale a natiunii – ceea ce este evident în cazul poporului nostru în prezent. Scade vointa proprie, forta de rezistentã împotriva agresiunilor mentale externe (manifestatã prin toleranta morbidã la toate módele decadente venite de te-miri-unde, prin subordonarea culturalã si prin lipsa demnitãtii). O vinã importantã o are si aceastã obisnuintã istoricã de a da acatiste.

Unii ar spune cã este o formã de autosugestie, care dã roade. Dar cei care vor sã foloseascã aceastã tehnicã, pot scrie pe o hârtie scurta rugã cãtre Divinitate, pe care sã si-o agate de perete si, trecând cu ochii peste ea, sã repete rugãciunea de mai multe ori pe zi. Astfel îsi vor hrãni subconstientul cu ideea de reusitã, dar fãrã a renunta la autonomia lor, si chiar vor exersa dialogul personal, intim cu Divinitatea.

De ce sã rãpim bietului om bucuria nevinovatã de a da acatiste? ne-am putea întreba cu naivitate. Ei bine, pentru sãnãtatea sa spiritualã si psihologicã! Închipuiti-vã cã nimeni nu va mai da acatiste. Ce vor face atunci oamenii? Simplu, îsi vor întãri vointa de a comunica direct cu Dumnezeu, nu prin intermediari. Iar cei care nu erau adevãrati credinciosi, ci doar superstitiosi si mimetici, îsi vor întãri puterea vointei personale de a reusi prin fortele proprii. Oare efectul placebo (autoiluzionarea), posibil prezent la unii când dau acatiste, compenseazã urmãrile nefaste ale acestei practici asupra masei populatiei, care îsi pierde zi de zi puterea de luptã cu viata si cu neputintele proprii? Credem cã nu le compenseazã; si mai credem cã cei mai lucizi dintre clerici ar trebui sã ia ei însisi atitudine împotriva acestei superstitii religioase.

Cum mai functioneazã karma, chiar si la cel mai înalt nivel! Regele Mihai i-a luat puterea maresalului Antonescu. Dupã 4 ani, Regelui Mihai i s-a luat puterea. Oglinda istoriei. Fiecare faptã are reversul sãu karmic, destul de repede vine plata - sau rãsplata.

Expresia "compatibilitate spiritualã" se referã la buna întelegere dintre spiritele încarnate. Atunci când spiritele a doi oameni nu se înteleg, apar tot felul de discutii sau manifestãri de comportament care produc mari divergente în relatia de cuplu. Testarea relatiei dintre doi oameni o face timpul. Odatã cu trecerea lui, se verificã sentimentele si se confirmã dorinta celor douã persoane de a-si duce viata împreunã.

Incompatibilitatea spiritualã poate apare între spirite de ranguri diferite, sã zicem unul inferior si altul superior. Ea poate apare însã si între spirite de relativ acelasi nivel evolutiv, dar care au meniri mult prea diferite în aceastã viatã, ce nu pot fi conciliate în relatia de cuplu, în ciuda celorlalte potriviri (fizice, emotionale, intelectuale). Ea îsi mai poate avea originea în vietile anterioare, când cele douã spirite au fost încarnate în persoane care si-au fãcut reciproc tot felul de necazuri. În aceastã viatã, venirea lor în contact "iscã scântei", dar uneori poate fi o regãsire karmicã obligatorie, în scopul îndreptãrii greselilor reciproce si a defectelor de caracter, care ies în evidentã mai ales în acest climat tensionat si ostil.

Spiritualitatea, per ansamblu, nu este acelasi lucru cu experientele paranormale, desi pe alocuri se confundã. Dacã într-o altã încarnare ai avut parte de extaz pe sãturate, în viata prezentã Spiritul tãu nu mai este atât de interesat în obtinerea lor, ci de alte aspecte. Ne referim la spiritualitatea esentialã, care înseamnã "a face jocul Spiritului divin din tine", nicidecum a îi folosi potentele pentru plãcerile si vanitãtile tale mistice. Cel mai mare pericol pentru un adept este ego-ul spiritual, de care deseori poate scãpa numai în reîncarnarea urmãtoare, când va învãta smerenia. Este foarte important pentru cei atrasi de spiritualitate sã înteleagã faptul cã sufletul lor trebuie sã se subordoneze intentiilor superioare ale Spiritului. Uneori acesta nu doreste ca omul sã intre exagerat de mult în profunzimile unei vieti dedicate religiei, ci misiunea sa poate fi una implicatã în social sau în stiintã sau în alt domeniu foarte "pãmântean".

Teoria distilatiei

Bilderberg - probably the best beer in the New World

Autor: Rãzvan A. Petre
10 iunie 2011

Care este rostul aparitiilor spiritelor în fotografii sub forma globurilor luminoase? Printre altele, ele vor sã ne spunã cã nu suntem singuri în Univers, ci dimpotrivã, aici este foarte aglomerat! Or, cum buna educatie ne impune sã fim politicosi (sau mãcar prevãzãtori) cu vecinii, e cazul ca populatia lumii sã reconsidere idei învechite precum "Omul trebuie sã supunã natura" (dupã cum se vede, natura e mult mai mult decât credeam), "Omul are dreptul sã facã orice vrea, cãci nu este dator nimãnui", "Realitatea se întinde numai pânã unde au descoperit-o savantii deocamdatã", "Dumnezeu nu existã, fiindcã nu L-a vãzut nimeni" etc etc. Acum, când aproape fiecare om din lumea civilizatã a avut ocazia sã fotografieze sau mãcar sã vadã poze cu sferele luminoase inexplicabile stiintific, mentalitatea colectivã e pe cale sã sufere un salt calitativ înspre acceptarea existentei unei lumi spirituale (sau paralele), locuite de fiinte inteligente (spiritele), asa cum vom deveni si noi, oamenii, dupã pãrãsirea corpului fizic prin "moartea carnalã"... Desigur cã oponentii progresului uman ne induc scepticismul, îndoiala cã sferele luminoase din poze ar fi niste fiinte inteligente. Tocmai din acest motiv, evolutia omenirii este întârziatã fatã de calendarul cosmic. Pãmântul gãzduieste prea multi oponenti ai deschiderii mentale si spirituale cãtre o Realitate mai largã si binevoitoare...

În cartea "Proiectul Sfera – studiu asupra entitãtilor spirituale sferice" autori de prestigiu international confirmã opiniile noastre, precum cã aparitiile globulare sunt prezente non-fizice si inteligente, într-un cuvânt, spirituale. O conditie esentialã a unei teorii stiintifice este ca ea sã-i conducã la aceleasi concluzii pe cercetãtorii ce o aplicã separat si independent. Este valabilã si reciproca: dacã diversi observatori ajung la aceleasi concluzii plecând de la aceleasi fapte experimentale, probabil cã teoria este corectã. Cercetãtori din toatã lumea, cu diverse profesii si capacitãti mentale, ajung la aceeasi concluzie: unii globi luminosi care apar în fotografii sunt imagini ale unor entitãti invizibile, care doresc sã se facã cunoscute oamenilor. Existã, desigur si o tabãrã a scepticilor, care neagã totul - dar nici nu pot explica nimic.

În dictatura socialistã aveam putinã libertate si mai multã responsabilitate. Toti ne feream de toti si aveam grijã ce fãceam si ce spuneam. În democratia capitalistã avem multã libertate si mai putinã responsabilitate. Fiecare face orice îi trece prin cap si nimeni nu se crede dator sã dea socotealã de nimic. O societate idealã este cea în care libertatea este echilibratã de o responsabilitate pe mãsurã.

În socialism tânjeam dupã mai multã libertate. Si am obtinut-o pânã la urmã! În democratie tânjim dupã mai multã ordine. Pânã la urmã, ea va veni, nu stim cum. Sunt douã alternative: fie va fi o dictaturã de catifea, impusã de pãpusarii lumii, fie va fi o lume a întelepciunii si solidaritãtii.

Stiinta începe unde se terminã superstitia. Filosofia începe unde se terminã stiinta. Religia începe unde se terminã filosofia. Spiritualitatea începe unde se terminã religia. Iar unde se terminã spiritualitatea se reveleazã Esenta realitãtii.

Meditatia Vipassana înseamnã constientizarea respiratiei fãrã a o influenta în niciun fel. Pe parcurs, mintea tinde sã vagabondeze, iar atunci atentia trebuie readusã în zona nasului. Respiratia se aseamãnã unei rugãciuni repetitive. Fiecare respiratie este o venerare a Vietii.

Efectele acestei practici simple, exersate constant, se fac simtite ca putere de înfrânare a emotiilor distructive si control al gândurilor nedorite. Vipassana trezeste în noi si ne exerseazã atentia treazã, observarea detasatã a fluxurilor psihomentale. Tocmai alternanta de la minte la corp din timpul meditatiei ne ajutã sã ne antrenãm mintea de a reveni, în viata cotidianã, tot mai des si mai usor de la vârtejul realitãtii la observarea ei detasatã, de la trãire la constientizare.

Toatã viata noastrã este ca un film, mintea fiind sala de cinema. Filmul lumii e foarte captivant, cu plãcerile si suferintele sale, si curge continuu. Meditatia Vipassana ne învatã sã introducem cât mai des scurte calupuri publicitare cu mesaje de tipul: "Acesta e un film. Nu te lãsa iluzionat!". Poate pãrea neplãcut pentru cei care vor sã trãiascã filmul nederanjati, dar numai fiind treji în mijlocul actiunii o putem controla. Acesta este si unul din semnele întelepciunii: autocontrolul prin constientizare. Sã fii treaz e o provocare permanentã, fiindcã filmul vietii e foarte atractiv. Doar când dormi, mintea se odihneste, iar filmul lumii se întrerupe. De fapt, lumea nici nu existã fãrã minte, aici, în interiorul creierului se petrece toatã actiunea. Vipassana ne învatã cã nu întâmplãrile exterioare sunt importante, ci reactia noastrã la ele, în interior capãtã ele realitate.

Oricât ar fi de dureroasã trezirea la început - constatând cã noi însine suntem principalii vinovati de suferintele noastre -, totusi ea ne oferã simultan o fericire spiritualã, de negãsit în tumultul lumii. Acest fel de fericire este diferitã de plãcerea resimtitã atunci când, de exemplu, ne satisfacem o dorintã fizicã. Plãcerea fizicã este însotitã, ca o umbrã, de suferintã. Atasamentul si aversiunea sunt cele douã fete inseparabile ale aceleiasi monezii. Când ne lipseste plãcerea, suferim inevitabil. Când trãim plãcerea, suferim la gândul cã ea se va sfârsi, ori de teama sã nu se termine. Conditia umanã este supusã acestui joc al impresiilor psihomentale duale, care ne mânã în viatã.

Fericirea spiritualã nu depinde de nimic exterior, ea vine din apropierea de spirit. Spiritul este sediul fericirii, iar semnul apropierii de el este atentia treazã, constientizarea detasatã, precum si fericirea neconditionatã, fãrã un motiv anume.

În general, credem cã spiritualitatea poate sã ne mai astepte, cã nu este nicio grabã, avem eternitatea la dispozitie pentru a ne apropia de cele sfinte. Poate tocmai de aceea, Biserica a exclus învãtãtura despre reîncarnare dintre dogmele sale. Ca omul sã nu amâne apropierea de Dumnezeu. Se pare cã strategia Bisericii nu prea a dat roade. Sau poate cã tocmai ascunderea adevãrului a fost rãzbunatã prin depãrtarea multor oameni cumsecade de Bisericã.

Sã revenim. Prin urmare, ne spunem cã Dumnezeu are vesnicia la dispozitie sã ne astepte, dar noi avem doar câtiva ani ca sã ne bucurãm cum se cuvine de cele pãmântesti. Cãlugãrii au optat "pe barba lor" pentru stilul ascetic. Noi trebuie sã muncim pentru a ne întretine familia, avem atâtea lucruri de realizat în lume. Nu avem timp si nici înclinare spre cele bisericesti.

Aceastã perspectivã asupra spiritualitãtii este viciatã de neîntelegere. Religia si biserica nu sunt acelasi lucru cu spiritualitatea. Prin urmare, nu trebuie sã luãm modelul cãlugãrilor sau preotilor de referintã pentru viata spiritualã. Spiritualitatea înseamnã apropierea sufletului nostru de spiritul din noi. Spiritul divin existã deja în noi, trebuie doar sã-l descoperim. Spiritualitatea este o actiune psihologicã, interioarã, de autocunoastere si desãvârsire moralã. Desigur, credinta în Dumnezeu ne ajutã, urmarea unei religii ne poate ajuta, dar efortul sã fie îndreptat spre interior, nu spre ritualuri, traditii, stiluri monastice. Oriunde ne-am afla si orice am profesa, putem sã ne gãsim rãgazul de a ne interioriza, a ne analiza gândurile, faptele, sã ne facem un examen de constiintã si sã ne propunem un program de autoperfectionare moralã, spre a semãna cu idolul religios sau idealul nostru filosofic.

Marii sfinti au lãsat în urmã înscrisuri inspirate si fapte dumnezeiesti. Amintirea lor este un prilej de meditatie pentru oamenii prezentului. Dar sfintii au murit, apartin trecutului mort. Ce facem noi, oamenii vii, cu mostenirea lor spiritualã? O slãvim ca pe o relicvã de neatins sau ne dinamizãm si noi cu Duhul Sfânt? Celebrarea amintirii sfintilor e un gest frumos si politicos. Dar sfintii nu sunt multumiti. Ei vor sã vadã exemplul lor contaminând pe cât mai multi dintre cei vii. Nu în aceeasi formã, dar pãstrând devotamentul pentru Bine si Adevãr. Sunt tristi vãzând superficialitatea cu care îi omagiem. Ei au ars pe dinãuntru de dorul lui Dumnezeu. În schimb, scopul nostru pare a fi doar pãstrarea traditiei si productia de fetisuri. Fetisuri "sfinte" de consum...

Isus le spunea ucenicilor: "Când vã rugati, sã credeti cã ati primi deja ceea ce ati cerut". Aici nu e vorba de autosugestie pozitivã, de iluzionare beneficã. Vointa este diferitã de gândire. Cu ajutorul Inteligentei ne stabilim teluri posibile si dezirabile, dar Vointa nu stã sã analizeze. Vointa este formatã dintr-un scop si o energie lansatã cãtre acesta. Este ca si cum ai trage cu pistolul: îl poti orienta în diverse directii, dar odatã ce apesi trãgaciul, esti sigur de efectul devastator al glontului. "Credinta" de care vorbeste Isus nu este o convingere intelectualã în urma unei predici sau dezbateri, ci este siguranta în efectul Vointei spirituale. El a exprimat în cuvinte efectul angrenãrii Vointei autentice, nu mijlocul intelectual prin care poti obtine succesul. Vointa este o fortã distinctã, nu e produsã de gândire, ci colaboreazã cu ea. În acest sens, "credinta" nu este rationalã. Uneori poate pãrea chiar naivã. De fapt, numai un om naiv îsi poate închipui cã poate realiza o minune, nu-i asa? Si totusi, oamenii realizeazã si minuni, adicã fapte dincolo de ratiune – prin Vointã spiritualã. Odatã iesit pe teavã, glontul va pãtrunde în orice material...

Vointa actioneazã dintr-o datã, imparabil, furtunos. Cu totul altfel actioneazã tehnica autosugestiei, care înlocuieste treptat obiceiurile gresite. Efectul Placebo tine de Vointã, nu de autosugestie...! Tocmai de aceea, devenind constient de "minciuna placebo", efectul sãu nu mai poate fi reprodus (la fel de eficient) prin sugestie si autosugestie constientã. Una e sã folosesti Vointa, alta e sã intelectualizezi, sã imaginezi. Vointa si Imaginatia sunt energii spirituale diferite.

În esoterism se spune: "Când existã un conflict între imaginatie si vointã, întotdeauna învinge imaginatia". O consider o exprimare neinspiratã. Cuvântul "vointã" se referã aici la exprimarea verbalã a unei dorinte, cum ar fi "as vrea sã realizez cutare lucru". Dar aceasta nu este Vointã, ci doar cuvinte sau gânduri oarecare. Vointa adevãratã este o fortã de neînfrânt. Revenind la aforism, în conflictul dintre gânduri si imaginatie va învinge imaginatia. Dar la ce se referã cuvântul "imaginatie"? La obiceiurile mentale de a vedea realitatea într-un anumit fel, cu simple variatii de formã. Prin urmare, chestiunea se pune altfel: cât si cum poate Vointa sã înlãture rapid niste obiceiuri mentale dãunãtoare si nedorite.

Uneori este posibil sã le înlãturi instantaneu printr-un act de Vointã. De exemplu, îti promiti cã "din acest moment nu voi mai fuma niciodatã" si te vei tine de promisiune, în ciuda oricãror ispite. Mândria de a te tine de cuvânt îti va da o plãcere mult mai mare decât cea a fumatului. Alteori e nevoie de o sustinere repetatã a intentiei ferme de a învinge vreun obicei, cu acelasi deznodãmânt fericit. În concluzie, în conflictul dintre Vointã si rutinã va învinge întoteauna Vointa, dacã este adevãratã.

Vointa este cea mai puternicã energie din Univers. Ea chiar l-a creat, din gânduri. Vointa este o calitate spiritualã care se rãsfrânge si asupra mintii. Când facem lucruri pe care le regretãm ulterior, ele nu sunt generate de Vointã, ci sunt mai degrabã o lipsã de Vointã sau o neatentie a spiritului. Atunci mintea se lasã manipulatã de obiceiuri mentale preexistente sau de influente exterioare. Dar când sufletul este în armonie cu spiritul, Vointa omului nu este doar de neînvins, ci si întelept orientatã. Deci secretul succesului este elevarea sufletului pânã la obtinerea rezonantei cu puterile spiritului, când Vointa si Concentrarea spiritualã se manifestã neîngrãdit în viata omului. Iatã de ce este importantã practica spiritualã: aduce împreunã sufletul si spiritul. Cuvântul "yoga" înseamnã unire. Pe scurt, asta ar fi chiar definitia spiritualitãtii si dintr-o perspectivã psihologicã: spiritualitatea este unirea sufletului cu spiritul.

Spiritul uman, în calitate de scânteie divinã, are aceleasi potentialitãti ca si Dumnezeu: putere absolutã, cunoastere absolutã, fericire absolutã - cu conditia sã îsi punã la treabã vointa divinã, inteligenta divinã si iubirea divinã... Aceastã fortã treimicã se face simtitã si în psihologia umanã, denumite fiind drept volitie, cognitie si afectivitate, desigur, cu anumite conotatii limitative specifice omului. Vointa, Inteligenta si Iubirea sunt independente una de cealaltã, oamenii le manifestã în proportii diferite, iar antrenamentul pentru a deveni o fiintã perfectã ar trebui sã cuprindã toate cele 3 directii de optimizare, simultan. Spre exemplu, tehnicile sportive dezvoltã exclusiv Vointa, îndemnurile crestine, Compasiunea, iar educatia modernã, Inteligenta. Fiecare în parte nu acoperã însã celelalte 2 laturi complementare.

O vointã dusã la extrem, imbatabilã, ne poate face sã simtim o mare fericire, extazul invincibilitãtii. Inteligenta extremã, si ea poate oferi un extaz mental, asa cum resimt, de exemplu, marii savanti când descoperã o nouã tainã a naturii – extazul cunoasterii. Însã cel mai simplu este sã simtim fericirea când ne umplem fiinta de Iubire. Chiar si cea mai micã mostrã de Iubire ne duce pe culmi de fericire. Iubirea are multe expresii umane, printre care compasiunea, altruismul, erosul, prietenia, generozitatea etc. Sursa Iubirii este Spiritul, nãscut din beatitudinea Divinã. Deci extazul poate fi atins cel mai usor prin accesarea energiei Iubirii spirituale, adicã prin deschiderea sufletului cãtre Spirit.

Umorul e sãnãtos dacã e presãrat doar ca un condiment în supa realitãtii. În exces, devine laxativ si perverteste gustul. Mass media a tot pompat mistoul în capul românului pânã i-a deviat gustul de umor sãnãtos într-unul de batjocurã bolnavã.

Umorul este ca o oazã vitalã de protectie psihicã si elevatie, dar dincolo de el se întinde desertul nesfârsit al batjocurii. Limita dintre ele este invizibilã, dar le putem separa prin efectul lor: benefic, în cazul umorului, si distructiv, în cazul batjocurii.

Dacã nu vei putea pãstra un surâs interior când treci prin suferinte si necazuri, este aproape sigur cã vei duce în spate acest rãu mult timp de acum înainte, chiar si dupã ce suferinta se va fi sfârsit. Vei vrea sã te rãzbuni sau vei cãpãta fobii, antipatii, o urã inexplicabilã etc, adicã vei perpetua rãul suportat, sub diverse alte forme. Buddha spunea: "când nu reactionezi lãuntric la rãul care ti se face, tot atâta rãu moare în lume". La acelasi lucru se referã si toleranta crestinã – îl ierti pe cel care ti-a gresit nu de dragul lui, ci pentru binele tãu. În exterior poti reactiona - uneori chiar se impune fermitate -, dar lãuntric nu trebuie sã porti nicio ranchiunã personalã, cãci tu nu te lupti cu omul – o biatã fiintã izbitã de colo, colo -, ci cu rãul. Rãul este un vãl de iluzie aruncat peste realitatea binelui.

Diferenta dintre sfintii si martirii închisorilor comuniste este cã sfintii au reusit sã îsi ierte tortionarii. Aceastã iertare este un adevãrat miracol. De obicei, oamenii merg pe urmele lãsate de rãu în sufletul lor, brazde adânci care le dau directia atitudinilor si comportamentelor viitoare. Sfintii închisorilor au înteles asta si au vrut sã se elibereze de conditionarea psihicã maleficã. Când poti sã ierti ceea ce este "de neiertat", cu adevãrat te-ai eliberat din cea mai grea sclavie, sclavia resentimentelor.

Cât de dreaptã este legea karmei? De ce sã sufere un om nevinovat din cauza altuia vinovat? Iatã o explicatie simplã: Deoarece karma are o actiune în spatiu si timp (karma colectivã, respectiv individualã).

De exemplu, cum sunt priviti românii în Occident din cauza hotilor, escrocilor, cersetorilor care au nãvãlit acolo. Am ajuns sã ne fie rusine sã ne declarãm originea în strãinãtate, ca sã nu fim catalogati drept persoane inferioare... Deci, karma colectivã are o influentã importantã. Suferã cei nevinovati din cauza celor vinovati, prin extinderea spatialã a pãcatului.

La fel putem privi karma individualã. Numai cã de data aceasta, pãcatul se extinde temporal. Va suferi un om din viitor din cauza greselilor noastre de acum. Omul din viitor putem fi chiar noi peste câtiva ani, sau alt om, peste secole. Nu conteazã schimbarea formei umane, ci apartenenta la aceeasi identitate spiritualã. La fel cum, în cazul karmei colective, conteazã apartenenta la aceeasi identitate etnicã.

Într-adevãr, legea karmei nu pare a fi umanã, ba este chiar severã, dar perfect justã din perspectiva universului, înteles ca o imensã Fiintã eternã.

Iatã o altã analogie: Frunza are un rol important în vietuirea copacului, dar ea toamna se vestejeste si moare, fiindcã nu frunza face copacul, ci copacul face frunza. Viata omului e ca o frunzã efemerã, cu rolul de a hrãni copacul spiritului.

Ce putem face noi, ca indivizi mãrunti, în diminuarea karmei colective? Oare nu este un efort peste puterile unui om? Putem face exact acelasi lucru ca pentru diminuarea karmei individuale, si anume sã ne apropiem comportamentul de perfectiunea moralã, prin comuniunea tot mai profundã cu spiritul divin din noi. Karma nu se sterge instantaneu, ci prin efort perseverent si rãbdare, de multe ori chiar pãrându-ne cã nu vom atinge vreodatã finalul fericit... E valabil atât pentru karma individualã, cât si pentru cea colectivã. Un om luminos împrãstie lumina în jur, alungând umbrele din sufletele semenilor sãi. Perfectiunea este contagioasã, ca si pãcatul, dar necesitã timp. Sã nu uitãm însã cã Fiinta universalã evolueazã în eternitate si are multã rãbdare cu noi, celulele Sale.

Aceasta ar fi partea negativa a karmei, venitã pe cale spiritualã. Însã existã si partea pozitivã. Un exemplu evident sunt copiii precoce, incredibil de dotati. Dacã omul s-ar naste fãrã a prelua nicio mostenire spiritualã, practic nu ar avea niciun talent, nicio calitate din vietile anterioare. Ar începe viata de om de la zero, adicã ar fi absolut mediocru, dacã nu chiar inferior în cele mai multe aspecte. În schimb, calitãtile cizelate de-a lungul multor vieti trecute, rãmân undeva în perispirit si dau din nou rod atunci când sunt create conditiile propice, ajutând omul sã evolueze mai rapid si pe nivele tot mai înalte...

"Totul e bine, totul e bine!", spun înteleptii. Lumea e nedreaptã pentru cã oamenii nu îsi urmeazã calea dreaptã. Si atunci, de ce sã ne mai plângem?! Existã o armonie cosmicã ce functioneazã atât în bine, cât si în rãu. Totul e just în lume. Si nu se poate refuza nimãnui sã-si utilizeze liberului arbitru, fie si într-un mod incorect. Dar nu oricine îi va cãdea victimã, cãci oamenii nu se aflã egal distantati de pericol.

JAPOcalipsa, acum! Cu ce a gresit poporul japonez, atât de pasnic si harnic, sã suporte o asa mare nenorocire?!

- Oamenii de stiintã pot oferi niste cauze naturale, dar nu pot specifica vreun scop al calamitãtilor.

- Escatologia vorbeste despre scopul apocalipsei, adicã sfârsitul lumii actuale, în speranta într-o viatã mai bunã pe Pãmânt.

- Doctrina karmei oferã o cauzã spiritualã a sinistrelor, si anume destinul colectiv de suferintã, provocat de faptele strãmosilor nostri, ca neam. Chiar si în popor se spune cã "pãcatele pãrintilor sunt plãtite de copii". Ar trebui, deci, sã ne amintim de atrocitãtile rãzboinicului Imperiu Nipon, ca sã întelegem cã faptele de vitejie ale antecesorilor nu rãmân nepedepsite, indiferent de motivatiile "patriotice" care îi mâna în luptã. Violenta aduce înapoi suferinta, chiar peste decenii sau secole. Aceasta este legea justitiei divine. Ne vine poate greu sã o întelegem. De ce, adicã, sã sufere alti oameni în locul celor care au gresit???

Ispãsirea karmei colective are si un scop spiritual, si anume purificarea de rãul care curgea nevãzut în venele poporului calamitat. Ati observat, poate, cã oamenii devin mai buni, mai toleranti dupã o mare nenorocire!... Aceasta pentru cã, prin suferintã, omul degajã o mare parte din energia negativã stocatã în biocâmpul fiintei sale, care se manifesta tãcut în faptele si atitudinile lui.

Justitia divinã este aparent oarbã si inumanã. Asta, pentru cã nu o putem întelege din perspectiva eternitãtii. Noi limitãm viata la durata trupului nostru. Ce-i înainte si dupã, nu mai conteazã pentru noi. În realitate, viata continuã permanent, sub diverse forme, dar este aceeasi viatã. Viata colectivitãtii este la fel de realã ca viata unui individ. Cunoscând legea implacabilã a karmei, ar trebui sã devenim mai responsabili de faptele noastre, individuale si colective. Sã nu ne mai pripim sã-i lovim pe altii, chiar dacã credem cã meritã. "Cu ce mãsurã mãsori, cu aceeasi mãsurã ti se va mãsura. Cine ridicã sabia, de sabie va pieri. Cine sapã groapa altuia, cade singur în ea."

Unii oameni sunt capabili de multã urã si încrâncenare împotriva celor cu care nu sunt de acord. Aceste "calitãti" sunt foarte mult apreciate si exploatate în domeniul politic. Iatã deci cã morala crestinã se exclude din politica actualã… Si unii mai voiau sã declare Europa drept "zonã crestinã"…

Televiziunile noastre se închinã ZEULUI-BAN, iar lucrãtorii de acolo sunt marcati, de sus în jos, de ideologia materialistã, pragmaticã. La aceasta se mai adaugã si lupta zilnicã cu minutele de emisie, un stres permanent ce nu-i lasã sã fie sensibili si la realitatea spiritualã. Personalitatea lor se dizolvã în obligatia de a respecta scenariile impuse de sefi si de rating. În final, toti au un singur scop: sã îsi încaseze salariile frumoase, nu sã facã lucruri frumoase. Din aceste motive, probabil, spiritualitatea autenticã nu îsi gãseste încã locul în televiziunile românesti. Nu cã nu si l-ar putea gãsi, dacã i-ar fi oferit de niste realizatori destupati la minte si creativi, cum se mai întâmplã prin lume. Dar climatul de lucru în televiziunile noastre este unul dictat numai si numai de puterea banului, închistat în sabloane si subordonat pãrerii prostilor. Se merge pe linia minimei rezistente, adicã sã dea poporului lucruri simplu de digerat (divertisment, batjocurã, violentã etc). Este si motivul pentru care televiziunile îsi pierd, încet, dar sigur, audienta, în favoarea internetului. Din niste fabrici de bani, televiziunile private se transformã, treptat, într-un fel de "private"... Poate cã, pânã la urmã si luând exemplul tãrilor civilizate, vreun producãtor destept va întelege cã o emisiune spiritualã bine realizatã (serioasã, diversificatã, interactivã, educativã) ar atrage o audientã giganticã. Populatia României este pregãtitã si va fi receptivã la un astfel de eveniment cultural si social... Sau trebuie sã asteptãm vreo catastrofã nationalã (ca în Japonia), care sã ne spiritualizeze brusc si fortat? Televiziunea nu este un simplu "mijloc de productie" ori instrument politicianist, ci si un factor de progres si educatie. Directorii si patronii de televiziuni ar trebui sã înteleagã cã au o responsabilitate moralã majorã pentru prezentul si viitorul acestui popor. Prea li s-a urcat puterea la cap acestor profitori ai celei de "a patra puteri din stat"!...

Maestrul Yogananda spunea asa: "Dacã tii închisi ochii întelepciunii, lumea pare, într-adevãr, o creatie nedreaptã. De aceea, realizeazã cã esti copilul lui Dumnezeu si, trãind în perfectã armonie cu El, vei vedea cã viata nu este decât un film, un hobby al Divinului – si atunci vei fi capabil sã trãiesti fãrã sã te mai afecteze nimic rãu. Numai aceia care o privesc cu prea multã seriozitate suferã. Si din cauza acestei suferinte, ei nu înteleg de ce a creat Dumnezeu o lume atât de crudã."

Viata este realã si trebuie trãitã cu responsabilitate. Dar când Îl cunosti pe Dumnezeu, este ca atunci când compari visul cu starea de veghe – realitatea Sa este incomparabil mai vie, mai intensã. Când te trezesti, nu poti nega cã ai visat, dar visul nu are nicio influentã asupra faptelor tale de peste zi. Este preferabil sã visezi frumos, dar când apare un cosmar, cel mai bun lucru este sã te trezesti si sã te linistesti. Asa e si cu viata. Când suferi, cel mai bine este sã-ti doresti Trezirea, Iluminarea, iesirea ta din egocentrismul ce te face sã-ti plângi de milã. Privindu-te detasat, ca un spectator al propriului film, te translatezi în planul Realitãtii, putând suporta mai bine scenele dure din film.

Dar cine viseazã doar frumos nu mai vrea sã se trezeascã si abia asteaptã sã se culce. Suferinta este omniprezentã ca sã ne îndemne sã îl dorim pe Dumnezeu cel Real. Esti invidios pe altii cã nu suferã ca tine? Crezi cã vei fi fericit dacã suferinta va înceta? Poate cã da. Însã acea fericire este doar o usurare de o clipã, pe care apoi te vei teme sã nu o pierzi, reintrând astfel în circuitul fricii de suferintã, care este mai perversã decât suferinta în sine.

"Omul nu poate nimic fãrã Dumnezeu", spun cei care se dau foarte piosi. Este o afirmatie gravã, care, în loc sã ne apropie de Divinitate, ne descurajeazã, ne deceptioneazã si ne supune vointei celor mai puternici dintre noi. În fond, suntem convinsi cã Dumnezeu este greu de atins si cã nu ne va satisface orice dorintã... Deci ar trebui sã asteptãm toatã viata mila Sa, ca niste cersetori neputinciosi, nedemni si frustrati.

Dimpotrivã, trebuie sã credem cã omul îl are pe Dumnezeu în el, sub forma spiritului sãu individual. Desigur cã putem primi ajutoare nesperate de la îngerii pãzitori, de la spirite elevate si puternice care îndeplinesc Voia Divinã, cu si fãrã rugãciunile noastre fierbinti. Dar nimeni si nimic nu poate suplini vointa spiritului încarnat în corpul si sufletul nostru. Acest spirit însusi este o parte din Divinitate, are calitãti divine. Vointa este suprema armã spiritualã. Deci omul poate orice tocmai fiindcã în el este prezent Dumnezeu, prin reprezentantul sãu – spiritul individual care ne dã identitatea.

Dar, atâta timp cât confundãm spiritul cu sufletul, ar fi desigur o impiosenie sã ne credem dumnezei! Sufletul nostru este imperfect si nu prea doritor de întelepciune. Însã, odatã ce le separãm, putem afirma fãrã modestie cã Dumnezeu locuieste în noi, iar puterea noastrã de a face lucruri bune si chiar miracole vine numai de la El. Totusi, sufletul nostru se poate opune inspiratiei divine, ceea ce din pãcate se întâmplã des. Sufletul nostru este liber sã asculte de indicatiile spiritului sau sã actioneze dupã cum îl taie capul ori este influentat din exterior...

Chiar dacã nu putem demonstra stiintific, suntem condamnati sã credem cã sufletul nostru pãmântesc diferã de spiritul nostru ceresc. Altfel, ar trebui sã admitem cã fiinta umanã este alcãtuitã doar din lut, neavând nimic divin în ea. Partea divinã din om se numeste "spirit" si are o constiintã proprie, precum Dumnezeu. De fapt, ea ne conduce viata, asa cã este mai constientã de multe lucruri decât mintea noastrã limitatã.

Pânã la urmã, într-un fel, este adevãrat cã "omul nu poate nimic fãrã Dumnezeu", dacã întelegem cã Dumnezeu este în noi, iar faptele neinspirate de comandorul fiintei noastre, spiritul, nu vor fi integrate în armonia vietii universale, ci doar niste actiuni stângace, cu efecte imprevizibile si chiar indezirabile. Sunt multi satanisti care pot sã facã foarte multe lucruri rele, fãrã Dumnezeu!

Spiritul si sufletul nu sunt acelasi lucru. Spiritul este farul care lumineazã drumul sufletului prin intunecatul ocean al ignorantei. Spiritul este reprezentantul permanent al Divinitãtii în om. Singur, sufletul nu ar avea cum sã îsi ducã viata conform moralei celeste, fiind legat doar de cele pãmântesti. Îngerii pãzitori din jur îi dau sfaturi bune, dar ei nu pot tine locul propriului spirit, care conduce vehiculul corporal si tine permanent contact cu sufletul. Activitatea îngerilor asupra sufletului este doar ocazionalã, chiar dacã îl supravegheazã mereu de la distantã. Din aceste considerente, spiritul nu poate fi identic cu sufletul omului. Spiritul trebuie sã fie o luminã mereu aprinsã, constientã de divinitatea sa interioarã, gata oricând sã îndrume sufletul atunci când se aflã la anaghie sau într-o dilemã moralã.

Cei care sustin cã spiritul ar fi identic cu sufletul o fac pentru a simplifica chestiunea continuitãtii constiintei dupã moarte. Astfel, stiind cã dupã moarte rãmâne spiritul nemuritor, ei afirmã cã sufletul omului este acelasi spirit, dar "adormit". Dacã însã spiritul ar fi inconstient de divinitatea sa, ar lipsi orice reper sacru din câmpul constiintei umane. În niciun caz omul nu se poate baza doar pe învãtãturile exterioare ale preotilor sau shamanilor. Ce s-ar întâmpla când ele ar lipsi (caz frecvent), ar fi eronate sau rãuvoitoare?! Omul ar fi atunci lipsit de orientarea spre calea divinã. Dar Dumnezeu nu ne lasã niciodatã fãrã ajutor, iar ajutorul este chiar în noi, bine ascuns, dar de nãdejde. Dumnezeul Cosmic este mult prea departe, Îngerii Sãi au misiunea de protectie în ocazii speciale, si atunci, cine rãmâne non-stop la cârma corãbiei sufletului? Spiritul, desigur, aceastã scânteie din Dumnezeire. El este nemuritor. La moarte, sufletul se retrage pe nesimtite în carapacea spiritului, fiind înnobilat cu perspectiva universalã a acestuia. Este precum procesul prin care o picãturã de apã se scurge în ocean – ea nu se usucã, nu-si pierde proprietãtile fluide, dar în schimb capãtã o viziune mult mai largã asupra vietii.

Ia întreabã un autoproclamat "materialist" cum îsi închipuie el cã aratã gândurile! Sunt ele materiale? Probabil cã va nega, considerându-le un simplu efect electric al neuronilor din creier. În realitate, gândurile sunt si ele materiale, palpabile, dar într-o altã dimensiune subtilã, unde ele apar precum niste obiecte, cu formã, culoare si consistentã. Adevãratul MATERIALISM ar trebui sã accepte cã totul este material, tot ce existã sau ne imaginãm: energia, dorintele, gândurile, visele etc, toate sunt formate din substante de altã naturã si urmând alte legi de compozitie si actiune.

Adeptii crestinismului "de dreapta" spun cã Dumnezeu îi ajutã numai pe cei destepti, harnici si sãnãtosi. Adevãrul e cã marile averi se fac mai mult cu draci decât cu îngeri.

Stiinta opereazã oficial cu douã categorii filosofice: Cunoastere si Necunoastere. Cunoasterea cuprinde notiuni, termeni, metode integrate într-o paradigmã stiintificã (sistem de gândire). Ceea ce nu este cuprins în paradigmã este clasificat drept Necunoastere (din lipsã de teorii, metode, aparaturã adecvatã studiului etc). Paradoxul cunoasterii stiintifice este cã, cu cât aflãm mai multe, cu atât se înmultesc întrebãrile si dilemele, devenim constienti de limitele ignorantei noastre. Cum s-ar spune, "dobândim o inculturã tot mai vastã". Astfel, se pãstreazã un echilibru dinamic între Cunoastere si Necunoastere.

Dar mai intervine un factor neasteptat si neoficial, numit Nerecunoastere (de cãtre savantii pusi în fata unor teorii care folosesc o altã paradigmã). Abordãrile paranormale, metafizice, spirituale oferã argumente solide care însã, iesind din modelul stiintific, nu pot fi nici infirmate, nici confirmate. Prin urmare, gândirea stiintificã modernã este marcatã volens-nolens de triada filosoficã Cunoastere – Necunoastere – Nerecunoastere.

Banul a fost inventat ca sã simplifice schimburile comerciale, nu ca sã devinã o marfã în sine. Banii sunt o marfã falsã, este ca si cum ai vinde terenuri pe Marte. Cine vinde bani? Cine îi are în exces si nu vrea sã îi riste în afaceri. Cãmãtarii, bãncile, institutiile financiare vând bani – încasând dobânzi. Asa cum, în trecut, clericii catolici vindeau indulgente (iertarea pãcatelor), desi numai Dumnezeu poate acorda mântuirea, gratuit, tot asa bãncile vând bancnote, care ar trebui sã fie aproape gratuite, fiind doar niste simboluri valorice.

Ideal ar fi ca oricine are bani în exces sã îi investeascã, pentru a crea locuri de muncã, plusprodus economic si bunãstare pentru cât mai multi semeni, chiar dacã profitul ar fi minim. Nu doar profitul financiar ar trebui sã motiveze investitiile, ci si cel social. Dar asta nu intrã, din pãcate, în vederile doctrinei capitaliste...

Ce este o bancã? O bancã este precum un om sãnãtos (parazitul) care primeste sânge de la un om slãbit (donatorul). Profiturile bancare sunt donatia poporului cãtre clasa bancherilor. Contrar teoriilor economice ale acestei "elite" de îmbogãtiti, nu se poate concepe o societate realmente sãnãtoasã clãditã pe baza sistemului bancar. Vom sti cã omenirea progreseazã abia când acesta nu va mai fi necesar. Civilizatia bazatã de acumularea de capital se apropie de sfârsit, desi a functionat eficient câteva sute de ani.

Capitalismul se bazeazã pe impulsurile umane inferioare, cum ar fi lãcomia, frica, egoismul. Aceste porniri primitive nu mai pot sta la baza societãtii viitoare. Indiferent pe ce cale se va ajunge la o nouã ordine mondialã, ea va trebui sã încurajeze impulsurile nobile ale fiintei umane, cum ar fi altruismul, iubirea, generozitatea. Cealaltã alternativã este implozia definitivã a civilizatiei actuale în propria sa cruzime fatã de membrii sãi.

Destinul este o schemã ipoteticã. Predestinarea, soarta înseamnã intentiile spiritului tãu de a-si "face jocurile" numai de el stiute. Dar cum viata nu se identificã, de obicei, cu destinul, tu vei trãi dupã cum vei crede cã este mai bine.

Ce mare eroare ar fi sã credem cã fortele spirituale superioare nu tolereazã greselile si slãbiciunile noastre umane! Dimpotrivã, dragostea lor este atât de mare pentru om, încât pot trece cu vederea aceste erori, cu speranta cã într-o zi ne vom sãtura de ele, fiind gata atunci sã adoptãm o conduitã moralã, inteligentã. În schimb, fortele astrale inferioare care, chipurile, "înteleg" pãcatele omului, împãrtãsesc neputintele sale, nu îl iubesc defel. Ele iubesc doar pãcatele. Si pentru asta, îl încurajeazã sã le continue. Toleranta lor nesfârsitã pentru pãcate este un "umanism" aparent. Omul este supus greselii, dar nu trebuie sã facã din asta o virtute. Perseverare diabolicum...

Trebuie sã acceptãm adevãrul crud cã în unii dintre semenii nostri sunt încarnati demoni. Totusi, aceastã întelegere esotericã ne-ar putea stimula ura împotriva oamenilor rãi, iar dupã cum se stie, ura perpetueazã rãul. În plus, chiar si persoanele cu spirite bune pot fi pervertite si sã se comporte asa cum nu sunt în esenta lor spiritualã. Deci cum sã împãcãm ura fatã de rãu cu doctrina crestinã a iubirii aproapelui? Simplu, considerându-i pe toti cei care gândesc satanic si fac fapte abominabile ca fiind bolnavi psihici. (Desigur, reciproca nu este adevãratã!) Privindu-i ca pe niste bolnavi mintali, în paralel cu pãstrarea vigilentei si reactiei prompte la actiunile lor instigate satanic, ne putem trezi si compasiunea divinã în inimã. De fapt, chiar si spiritele bune le privesc pe cele rele ca pe niste spirite bolnave, dereglate, destructurate, care ar necesita tratament. Rãul este o boalã spiritualã.

Pentru a întelege toate fatetele realitãtii, omul are nevoie de timp pentru a le experimenta personal. Acum simte binele, pe urmã rãul, apoi vede puterea, mai încolo, slãbiciunea s.a.m.d. Înspre bãtrânete, memoria experientelor îl face mai întelept. Dar adevãratul întelept vede realitatea în toate fatetele sale simultan. De exemplu, admirã o formã fizicã frumoasã, dar poate vedea cu ochii mintii si degradarea sa naturalã, iar în acelasi timp sã simtã Frumusetea purã si eternã care dã energie tuturor formelor armonioase. Înteleptul detine un fel de prismã ce descompune lumina albã - a realitãtii complexe - în culorile sale componente – diferitele aspecte contradictorii care coexistã.

Clarvãzãtorul este ca bufonul împãratului: poate sã spunã orice si oricând, cã nimeni nu trebuie sã se supere pe el. Unii îl cred nebun, iar altii, foarte destept. Clarvãzãtorul vede tot timpul câte ceva. Dar nu tot ce vede e si adevãrat.

Iubirea si ura sunt nedespãrtite în firea omului? Dacã cineva îi face un rãu unei persoane dragi, vrem rãzbunare. Nu putem sã nu îl urâm pe cel care a nenorocit o persoanã pe care o iubim. Împotriva acestei stãri naturale de fapt, Isus a sugerat o transformare radicalã: "Cel fãrã de pãcat sã arunce primul piatra!" "...precum si noi iertãm gresitilor nostri", "Iubiti-vã dusmanii!". O asemenea învãtãturã este greu de digerat. Totusi, de-a lungul secolelor, ea a schimbat mentalitatea multora. Astãzi suntem ceva mai toleranti.

Dacã noi îl urâm pe cel care ne-a gresit, suntem la fel de rãi ca el. Iar dacã el a gresit din inconstientã, noi suntem chiar mai rãi. Putem cere sã se facã dreptate (este chiar obligatoriu s-o facem!), dar nu cu urã, ci cu ideea cã, poate, rãul ni se cuvenea, din cine stie ce urmãri karmice. Atunci ne-am mai tempera avântul "revolutionar". Asa apare rãbdarea si smerenia crestinã. Si puterea de a iubi fãrã a urî. Abia atunci manifestãm prin noi dragostea divinã - cea care nu poate urî, ci doar pedepsi cu justete divinã, fãrã patimã rãzbunãtoare.

Nu întotdeauna karma si dharma se armonizeazã. Dharma (rostul vietii sau destinul) este un scenariu dorit de spirit, care planificã misiunea multiplã a vietii omului. Însã deseori aceasta este împiedicatã a se realiza de cãtre karmã, adicã urmãrile nedorite ale vietilor anterioare trãite de spirit. Karma nu înseamnã numai pedepse pentru fapte rele, ci si sensibilitãti, predispozitii, tipare comportamentale etc. Putem spune cã spiritul are o viziune pozitivã asupra mersului vietii, dar elanul optimist îi este deseori retezat de neputintele omului - care pot avea drept cauzã karma sau, pur si simplu, limitarea mintii omenesti de a recepta clar dorinta spiritului si a o pune în aplicare (lipsa de intuitie si de vointã superioarã). Pe scurt, dharma ne împinge înainte, iar karma ne trage înapoi. Acestea sunt riscurile inerente încarnãrii într-un corp uman, de care spiritul a fost avertizat la încarnare. De aceea, cele mai multe spirite avansate preferã sã gãseascã metode de ardere a karmei în planul astral, evitând pe cât posibil întruparea. Din sfaturile lor, înteleptii au aflat cã telul suprem al omului ar trebui sã fie "arderea karmei si eliberarea de lantul reîncarnãrilor" - pentru ca spiritul sã nu mai riste încã o încarnare pe Terra, ce ar putea sã îi agraveze karma în loc sã i-o reducã! Totusi, încarnarea, cu tot cortegiul ei de neajunsuri, este obligatorie si doritã de spiritele tinere, care constituie imensa majoritate pe Pãmânt si în jurul sãu...

O transcomunicare cu un spirit nu reprezintã o întâlnire cu omul care a murit. Spiritul nu este acelasi cu omul, ci o fiintã independentã, cu o gândire universalã, deasupra micilor preocupãri umane. Uneori, mesajul de la spiritul mortului poate sã ne dezamãgeascã asteptãrile concrete. Unele spirite sunt mai inteligente, altele mai putin inteligente.

Trãim într-o lume pragmaticã, în care paranormalul este adeseori considerat o ocupatie "inutilã", iar "paranormalii" sunt batjocoriti. Se ignorã faptul cã fiinta umanã nu este formatã numai din oase si carne, ci mai mult din suflet si Spirit. Tot ce tine de aspectele rafinate ale psihicului are legãturã cu paranormalul.

Dintre toti savantii (universitari din stiinte naturale si discipline umane), cei mai sceptici privind posibilitatea fenomenelor paranormale sunt – cine credeti? - psihologii!!! Mai concret, într-o statisticã recentã a American Psychological Association, 34% din psihologii academici declarã cã fenomenele psi (telepatia, clarviziunea/vederea la distantã, psihokinezia si precognitia) sunt imposibile. S-au efectuat studii psihologice dupã toate regulile stiintifice care atestã indubitabil din punct de vedere statistic existenta acestor fenomene psi (documentati-vã aici http://dbem.ws/FeelingFuture.pdf). Dar credeti cã i-a convins pe ignorantii cu diplomã? As, de unde! Prejudecãtile sunt mai puternice decât dovezile. În general, statisticile nu conving pe nimeni...

Din punctul meu de vedere, aceasta este o dovadã a incompetentei învãtãmântului psihologic universitar actual din tãrile "civilizate". Si poate tocmai din acest motiv, psihoterapeutii americani vor sã se separe din asocierea cu psihologia "stiintificã", care îsi dovedeste obtuzitatea si inadecvarea la realitate. În decursul practicii clinice si de consiliere, terapeutul se sensibilizeazã la problematica subtilã a sufletului, aflat dincolo de paradigmele stiintelor naturale. În schimb, psihologia stiintificã vrea sã explice totul pe baza biologiei si fizicii. Este o dovadã crasã de pupincurism a psihologiei academice în fata stiintelor clasice, de teama repudierii sale de cãtre savantii materialisti. În acelasi timp, este, din pãcate, o renuntare la statutul propriu, unic si nobil al psihologiei, ce nu trebuie redusã la domeniul altor stiinte particulare.

Ce eficientã concretã are spiritualitatea? Ei bine, spiritualitatea este practicã în primul rând, altfel nu ar avea rost. Lumea are mari probleme nu pentru cã spiritualul nu ar putea actiona în planul economic, ci pentru cã persoanele implicate în economie nu iau spiritualitatea în serios, confundând-o, poate, cu mimetismul religios. Deocamdatã, oamenii pragmatici folosesc calitãtile paranormale în chestiuni punctuale si personale: sã gãsim dispãrutii, sã ne tratãm de boli, sã ne ameliorãm psihicul...

Dar spiritualitatea, luatã în serios, actioneazã holistic, efectele sale pot fi multilaterale si sinergice. Cu întelepciune si fortã de Sus se poate transforma viata grea a întregii omeniri. Cum? Prin înlãturarea treptatã de la putere a fiilor Întunericului, ce au tot deviat destinele pãmântesti prin teroare si viclenie, de mii de ani încoace. Spiritualitatea încã nu are succes social, politic, economic, fiindcã oamenii de la vârf se tem sã-si piardã privilegiile si fac compromisuri cu propria constiintã. Frica le este inspiratã de Cel Rãu si se bazeazã pe iluziile cu care este hrãnit creierul omului "modern".

"De ce m-am nãscut?" Ca sã trãiesti, bineînteles! Existã profesori de întelepciune care ne îndeamnã sã ne întrebãm în singurãtate: "Care este menirea mea pe lume?". Dar, atentie!, ei nu ne spun sã punem întrebarea asta altora... "Cine sunt eu?" Întrebarea aceasta nu cere un rãspuns discursiv, ci este un prilej de a ne face mintea sã tacã, blocatã de imposibilitatea de a gãsi un rãspuns.

Sã luãm Trecutul. El e definit ca fiind ceea ce nu mai existã. Totodatã, el existã încã prin memorie. Dacã poti rupe legãturile personale cu ceea ce s-a petrecut odatã, trecutul moare pentru tine. Viitorul este definit ca ceea ce încã nu existã. Dar imaginatia îl creeazã mental, el existã deja în planurile noastre. Desi trecutul si viitorul nu existã în mod obiectiv, mintea noastrã le dã o realitate virtualã. Fãrã trecut si viitor, nu ar mai exista notiunea de timp. Mintea umanã creeazã timpul subiectiv. Dacã o golim de gânduri, mintea nu mai functioneazã. Când mintea se opreste, timpul subiectiv dispare. Rãmâne constiinta, în clipa unicã. Deci constiinta poate supravietui mortii mintii, este mai presus de ea. Constiinta nu poate fi detectatã prin aparate, ci doar prin efectele indirecte asupra parametrilor mãsurabili.

Ce putem spune însã despre timpul obiectiv? Prin analogia cu mintea umanã, ca el sã existe, e nevoie de o Minte cosmicã, adicã de o memorie si o imaginatie universale. Asa cum mintea umanã creeazã timpul subiectiv, Mintea cosmicã creeazã Timpul obiectiv. Mintea cosmicã este un model, o matrice pentru orice minte umanã. Bãnuim cã Ea existã, cãci toate mintile functioneazã dupã aceleasi tipare, logica are aceleasi reguli pentru toatã lumea. Deci existã niste invarianti sau legi universale. Ele nu pot exista asa, atârnate în gol, ci doar legate de o existentã de sine stãtãtoare, primordialã. Mintea cosmicã nu se opreste niciodatã, ea este motorul Creatiei. Se numeste Logos, Cuvântul lui Dumnezeu, sau AUM. Tot prin analogie, putem afirma cã existã o Constiintã mai presus de Mintea cosmicã. Aceastã Constiintã ce pune Mintea în actiune ar fi Dumnezeul Absolut, necreat si nemanifestat. Aceastã Constiintã Supremã nu poate fi pusã în evidentã decât indirect, prin efectele Sale asupra lumii manifestate.

Dumnezeu, ca un Soare al Universului, ne oferã totul, fãrã a ne cere nimic în schimb. El ne stie nevoile, chiar si pe cele mai ascunse sau neconstientizate si încearcã sã ne multumeascã. Nici mãcar nu ne cere sã Îi recunoastem existenta! Totusi, dacã întelegem faptul cã El este omniscient si hipersensibil, vom sti cã, oferindu-i dragostea si recunostinta noastrã pentru ce a creat si pentru bunãvointa Sa, El le va primi instantaneu si va simti o mare bucurie. Atâta lucru concret putem sã facem si noi pentru Creator: sã-I returnãm iubirea, sã-I aducem un plus de bucurie...

Acum 2000 de ani, cei mai mari dusmani ai lui Isus erau cei din tagma preotilor. Astãzi, cei mai porniti denigratori ai spiritismului si paranormalului sunt tot cei din tagma preotilor. Ca indivizi luati separat, sunt persoane agreabile si educate. Însã meseria lor, legatã ombilical de breaslã, îi face pe multi sã fie mârlani cu cei care îndrãznesc sã intre în domeniul care le aduce banii. Atacând paranormalii, preotii nu apãrã credinta, ci îsi apãrã privilegiile. Când se transformã în bestii, îmi vin sã le strig: "Piei, sutanã!"

Cine sunt ajutoarele lui Dumnezeu pe Pãmânt? Femeile, medicii, judecãtorii. Femeile ajutã spiritele sã se încarneze. Medicii ne ajutã sã trãim cât mai sãnãtosi. Judecãtorii împart dreptatea. Dar cine sunt ajutoarele lui Satan? S-ar zice cã rãzboinicii, bancherii, avocatii. Cu exceptiile de rigoare...

Constiinta umanã percepe de obicei mediul înconjurãtor ca si cum ea ar sta în centrul unei sfere umplutã cu realitate. Iluminarea spiritualã este atunci cand sufletul are acces la Constiinta Divinã. Atunci, fosta realitate fizicã parcã se micsoreazã la dimensiunea unui punct pe marginea sferei infinite a Constiintei Divine, care este umplutã cu un alt fel de realitate indescriptibilã. Acel punct minuscul apare ca si inexistent fatã de restul Sferei Divine. Totusi, el este important, la fel ca punctul prin care un ac poate sparge un balon de aer. Fãrã universul fizic, Divinitatea nu ar fi completã. Din perspectiva unui om iluminat, viata este un vis efemer, dar trebuie tratatã cu seriozitate, din iubire pentru Creatorul ei, ca si din simpatie pentru ceilalti visãtori.

NOTÃ: În 2006, "American Psychologist", publicatia oficialã a Asociatiei Americane a Psihologilor a publicat un articol despre meditatie, care începe prin a spune cã meditatia "este acum unul dintre cele mai durabile, rãspândite, precum si cea mai cercetatã modalitate dintre toate metodele psihoterapeutice". Existã peste 10 milioane de practicanti în Statele Unite si sute de milioane în întreaga lume. Beneficiile ei sînt recunoscute pe scarã largã, argumentate în peste 1000 de studii stiintifice, fiind introdusã în spitale, scoli si terapii psihologice de diverse orientãri. Meditatia a fost studiatã intensiv si promovatã de cãtre psihologia transpersonalã de peste 30 de ani. În conditii clinice, la anumiti indivizi meditatia este utilã pentru reducerea tensiunilor, anxietãtii, psiho-patologiilor asociate stresului (insomnia, bâlbâiala, hipertensiunea arterialã sau aritmia) si autoînvinuirilor, pentru reducerea dependentei de droguri, sporirea stimei de sine, îmbunãtãtirea stãrii sufletesti, facilitarea exprimãrii emotionale, cresterea creativitãtii, eficientei si resurselor de energie vitalã. Meditatia conduce la cresterea seninãtãtii si detasãrii, o minte mai calmã si o reducere a impactului suferintei. Pentru a fi utilizatã cu succes, meditatorul trebuie sã manifeste un anumit grad de autodisciplinã si sã nu aibã o nevoie excesivã de "a tine totul sub control" (meditatia ducându-l într-o zonã de constiintã ineditã, necunoscutã pânã atunci).

Spiritualitatea teoreticã - numitã teologie, esoterism sau stiintã spiritualã – nu salveazã pe nimeni. Dar ea te poate aseza statornic pe o cale spiritualã. Apoi vei merge singur pe ea. Spiritualitatea practicã este trãire directã, experientã personalã. Doar ea te îmbunãtãteste ca om si îti lãrgeste constiinta. Aceastã spiritualitate experientialã are multe directii, foarte diferite:

- Dez-identificarea cu mintea, starea de constiintã non-dualã – este procedeul introspectiv contemplativ folosit în budism si vedanta.

- Vizitarea lumilor astrale – obtinutã prin dedublare constientã, ingerarea de substante si plante halucinogene, ca cele folosite de shamani etc.

- Experimentarea directã a vietilor anterioare si a stãrii intermediare – asa cum se realizeazã în hipnozã si alte metode supravegheate medical de intrare în transã.

- Manifestarea unor puteri paranormale care încalcã legile cunoscute ale fizicii si biologiei – obtinute prin procedee magice de invocare a unor entitãti sau prin talentul nativ al unor persoane exceptional dotate.

- Viata sobrã si retinutã în toate aspectele, dovedind vointã si autocontrol, însotitã de repetarea unor ritualuri devotionale sau a unor tehnici psiho-somatice - ca în traditiile religioase sau yoghine.

- Mediumnitatea fizicã sau mentalã - pe baza cãreia s-a dezvoltat doctrina spiritistã. S.a.m.d.

Iatã deci cã spiritualitatea este mult mai vastã decât religia, orice religie.

Când îti constientizezi slãbiciunile, devii mai puternic. Nu e nevoie sã le recunosti public, ci sã ti le mãrturisesti siesi. Sinceritatea este esentialã. Odatã depistate, poti tine slãbiciunile sub control, fiindcã te detasezi de ele, percepându-le ca pe niste biete impuritãti care s-au ridicat la suprafata oceanului de Constiintã. Într-o bunã zi, le vei strânge si vei scãpa de ele. Rolul duhovnicului este sã provoace sinceritatea, mai ales la oamenii obisnuiti sã mintã. Dar sunt penibile acele femei "bisericoase" care destãinuie tuturor secretele familiei, chiar si când nu le întreabã nimeni. Biserica nu îti spune sã fii sincer cu dusmanii si nici sã te arãti prost.

Ochii sunt fereastra sufletului, se spune. Iar sufletul este fereastra spiritului. Un om nu îsi poate tine ochii deschisi decât atunci când Spiritul este prezent în trup. Doar bebelusii pot sã tinã ochii deschisi când dorm. Pe de altã parte, când un mare maestru spiritual mediteazã cu ochii deschisi, iar Spiritul îi este plecat din trup, privirea îi este pierdutã, ochii sunt inexpresivi, goliti de viatã. Asta confirmã faptul cã forta privirii vine de la Spiritul din noi.

Pace, luminã si armonie nu mai are nimeni în ziua de astãzi. Acestea sunt vorbe frumoase, care nu reflectã natura vietii actuale. Întãreste-te în sufletul tãu si mergi mai departe, cu mult curaj!

În laboratorul mintii (2). Închipuie-ti cã, în urma unui accident minor, ti-ai pierdut memoria. Nu mai stii nimic din trecutul tãu, nici mãcar accidentul. Vezi doar niste oameni care spun cã sunt rudele tale si te cheamã cu un nume ce nu îti spune nimic. Încerci sã nu îi superi, fiindcã sunt drãguti cu tine, dar ei nu înseamnã nimic pentru tine. Obiectele pe care ti le aratã ca fiind ale tale îti par la fel de strãine. Toti par a fi îngrijorati de starea ta, dar tu te simti bine, fericit. Esti absolut liber! Trecutul nu mai existã… Esti proaspãt apãrut pe lume si te bucuri de orice, ca un copilas… Acest exercitiu îti aduce o stare de euforie. Când nu mai existã trecut, nu mai ai la ce gândi; iar când dispar gândurile, te umple spontan o stare de fericire.

În laboratorul mintii (1). "Nu am timp! Parcã timpul se grãbeste!", spui de multe ori asta. Poate cã, într-adevãr, senzatia ta este realã si TIMPUL TE PRESEAZÃ. Iatã o metodã imediatã de rãspuns: poti, la rândul tãu, sã PRESEZI TIMPUL. Timpul se întinde la stânga (trecutul) si la dreapta (viitorul). Comprimã timpul din ambele sensuri pânã când ajungi la momentul zero, clipa de acum. Vei obtine un rezultat straniu. Este un proces mental: imagineazã-ti o presiune de neoprit cu care strângi timpul, ca într-o menghinã invizibilã... 5 secunde, 1 secundã, 100 milisecunde, 10 nanosecunde, 1 picosecundã... Mentine atentia asupra presiunii, cãci timpul are tendinta de a se dilata la loc când nu te concentrezi! Reusind sã comprimi timpul, ca un exercitiu repetat, vei remarca o mai mare usurintã de a suporta viata, o vei întelege mai profund si vei fi mai linistit.

Spiritele rudelor decedate nu au competentã în privinta activitãtilor specifice oamenilor. Mai ales dupã o perioadã mai lungã de la deces, nu ne putem baza prea mult pe corectitudinea rãspunsurilor date de spirit. Dupã un an de la deces, spiritul a iesit deja din perioada de tranzitie. Prin urmare, se simte bine, are foarte mult de lucru, dar ca spirit, nu ca om. Acum este o fiintã universalã, detasatã de viata omului care a fost.

Existã niste discrete cluburi de initiere în dogma lucifericã, ce atrag tot mai multi români arivisti, dar naivi. Unii dintre eruditii lor ne surprind prin idei confuze si contrare bunului simt. Nu este de mirare! Au studiat asiduu toate cãrtile de spiritualitate posibile nu spre a se apropia de Dumnezeu (ar fi fost suficientã dãruirea sufleteacã si practica binecuvântatã). Nu. Doar au cãutat chichite, argumente pentru propria doctrinã "originalã", opusã cãilor luminoase. Un exemplu: neagã realitatea reîncarnãrii spiritului si legea dreptãtii divine (legea karmei), ca sã îsi justifice faptele reprobabile, cinismul, complexele de superioritate luciferice. Alt exemplu: vorbesc de nemurirea sufletului, iar despre spirit spun cã ar fi doar niste "informatie". Scopul este acelasi, de a-si preamãri ego-ul, eternizându-l teoretic. Faptele lor rele cer o motivatie ideologicã si atunci lanseazã tot felul de aberatii cu care spalã creierul neofitilor buimaci. Inventeazã teze în favoarea lui Lucifer. Iatã una celebrã, "pour les connaisseurs": «Dumnezeu este Arhitectul lumii, dar primul ministru este Lucifer.» Sau: «Pãmântul e prea mic pentru atâtia oameni prosti. Ca sã o ducem noi bine, trebuie sã cãlcãm pe cadavrele lor.» Sau: «Ca sã nu ne punã bete în roate, Îl mituim pe Dumnezeu cu niste ajutoare umanitare si donatii pentru sãraci.» Apoi pun în practicã învãtãturile lui Baphomet: mint, însealã, furã, fac trafic de influentã în favoarea "fratilor", îi anihileazã pe cei care li se opun. Câtã perversitate sub masca "onorabilitãtii"!

Sunt destui semidocti pretinsi "ezoteristi" care confundã spiritul mortului cu omul plecat într-o cãlãtorie. Spiritul mortului nu mai este acelasi cu sufletul omului, ci o fiintã independentã. O transcomunicare cu un spirit nu este un dialog cu omul care a murit. Omul a intrat în pãmânt, de unde nu va mai iesi niciodatã viu. O vorbã înteleaptã spune "Mortii cu mortii, viii cu viii". Viata este permanent schimbãtoare si trebuie sã ne obisnuim cu acest gând.

Dupã somnul de noapte, începi în fiecare zi o nouã viatã. Totul s-a schimbat. Deseori, nu sesizezi schimbarea, findcã repeti unele actiuni si gânduri. Dar esti altul. Totul se modificã în jur, dar nu îti dai seama, cãci nu îti afecteazã interesele imediate. Abia în momentele speciale, când realizezi acut cã "nimic nu mai este ca înainte", îti doresti sã gãsesti ceva imuabil, imperturbabil, nemiscat, un reper constant. Asa ceva nu poti gãsi în naturã, în exterior. Existã însã un astfel de reper în profunzimea fiintei tale.

Crezi cã, dacã te rogi toatã ziua, ti se va îndeplini orice dorintã si vei trãi ca în Paradis? Dacã omul viseazã doar la ajutorul dumnezeiesc, ajunge o legumã pe care societatea o va înlãtura. Trebuie sã dovedesti luciditate si putere de muncã pentru a putea supravietui.

(3) Frica de moarte... Moartea este consideratã un fenomen neplãcut. Pe unii, asteptarea sa iminentã îi poate înnebuni. Sã rememorãm tortura psihologicã realizatã asupra patriotului Ilie Ilascu, care a fost scos în fata plutonului de executie de mai multe ori, simulându-i-se împuscarea.

Cei mai multi ignorãm gândul mortii, ca si cum vom trãi vesnic. Unii se gândesc cu sperantã la "viata de apoi", care le va risipi chinurile vietii pãmântesti. Dar unora, anxietatea intensã le-a produs o "iluminare spontanã" atunci când si-au imaginat procesul mortii, pas cu pas. Asa s-a întâmplat, de exemplu, cu înteleptul Ramana Maharishi.

(2) Stresul incertitudinii. Omul nu stie ce i se va întâmpla si asteaptã înfrigurat deznodãmântul situatiei. Doar cã, pânã atunci, stresul îl va îmbolnãvi. Ca sã scapi de stres, gândeste în termeni clari: Fie se va dovedi cã temerile tale nu se vor împlini, deci totul este acum doar în imaginatia ta, asa cã destinde-te! Fie se va întâmpla scenariul neplãcut, si atunci fã-ti de acum planul de bãtaie, pregãteste-te psihologic. Deci, întâi linisteste-te si, apoi, pregãteste-te! Asa vei scãpa de chin! Stresul apare atunci când existã oscilatie continuã între da si nu. El produce atât agitatie mentalã, cât si incapacitate de reactie adecvatã.

(1) În fata unui stres provocat de incertitudine si asteptarea înfriguratã a unui posibil eveniment neplãcut, omul are cel putin 3 variante diferite de reactie salvatoare, ca sã nu se îmbolnãveascã sufleteste. 1- Ignorã sau, pur si simplu, uitã pericolul. 2- Dacã are credintã, poate gândi cã "oricare va fi deznodãmântul, va fi spre binele meu spiritual si al celor din jur". 3- Priveste direct spre sursa stresului, disecând-o în componentele sale, pânã nu mai pare amenintãtoare.

Când te crezi urmãrit de ghinioane, blesteme, agresiuni parapsihologice gândeste imediat: "Aha, deci mi-a slãbit mintea!" Asta nu înseamnã cã esti prost, ci cã trebuie sã-ti întãresti câmpul mental de protectie. Si ai nenumãrate metode la dispozitie: fizice (ex. sport), psiho-fizice (ex. hatha-yoga), psihologice (ex. autosugestia pozitivã), spirituale (ex. rugãciunea). Alege pe cele care ti se potrivesc si actioneazã singur! Nu te repezi la descântãtoare, chipurile, sã te dezlege, sã te scape de blesteme, cãci devii complice cu rãul: nici nu te rezolvã, dar tu le-ai îndopat cu bani pentru o iluzie. Iar dacã totusi ajungi în fata vrãjitoarei, devino constient, mãcar în ultima clipã: "Mãi, da’ mi-a slãbit de tot mintea dacã am ajuns sã cred cã tiganca asta poate sã îmi aducã fericirea pe tavã!"

"Care este lectia mea de viatã?" Lectia de viatã a fiecãrui om este extrem de vastã si complexã. Omul învatã mereu câte ceva. Evolutia omului, din toate punctele de vedere, ajutã spiritul sã se înalte în rang, mai aproape de lumea Îngerilor lui Dumnezeu.

Criza economicã diminueazã veniturile oamenilor, ceea ce îi apropie mai mult de spiritualitate. În plus, nesiguranta zilei de mâine îi îndreaptã pe multi spre practicile de aflare a destinului si a viitorului. Într-un moment de rãscruce, îti este de mare folos un studiu al karmei si al destinului, cu conditia sã fii de acord cu teoria reîncarnãrii spiritului (existenta vietilor anterioare).

Cheia succesului pe o cale spiritualã este sã îti sensibilizezi mintea fãrã a o slãbi. Este un echilibru foarte fragil si unii mai cad de pe cãrarea cea îngustã.

Astãzi se împlinesc 100 de ani de la venirea printre pãcãtosii Pãmântului a unui mesager al Cerului, vãzãtor cu duhul si fãptuitor de minuni dumnezeiesti: românul ARSENIE BOCA, oglindã a Mântuitorului Isus. Minunile si întelepciunea sa au fost povestite de cei care l-au cunoscut personal pe marele Sfânt. Se spune cã are puteri si dupã moarte sã-i mângâie pe credinciosii care îl invocã. Mã întreb: oare de ce Patriarhia nu îl introduce în calendarul ortodox sau mãcar sã-l prãznuiascã la nivel national? Cred cã pe unii conducãtori actuali îi cam usturã amintirea puritãtii sale cristice si nu suportã mustrãrile sale tacite despre coruptia din Bisericã...

Ce este viata? Timpul de asteptare între scadentele a 2 rate la Bancã, multiplicat de zeci de ori... Pe timpul comunismului, opresiunea era politicã. Astãzi, opresiunea este economicã. Banul este adevãratul conducãtor al tãrii si al lumii întregi. Lui i se subordoneazã chiar si marii bogãtasi si toti liderii politici. Abstractiunea numitã "ban" distruge lent abstractiunea numitã "suflet", precum plantele carnivore dizolvã bietele insecte prinse în capcana frunzelor ucigase.

La noi, cel mai mare succes de casã printre cãrtile ezoterice din ultima vreme l-au avut cele semnate cu pseudonime si prezentând minciuni (gen Cinamar, Havah). Asta spune multe despre publicul relativ "cult" si "informat". Românii vor sã fie mintiti frumos chiar si când nimeni nu-si asumã responsabilitatea minciunilor. Din pãcate, reversul medaliei vine de la sine: românii nu sunt interesati de adevãr si nu îi apreciazã pe cei care îl apãrã punându-si în joc prestigiul, cariera, chiar viata. Nu mai avem o ierarhie a valorilor, aproape în niciun domeniu. Si atunci, oare nu ne meritãm, ca natie, necazurile?!

Îti încarci karma si cu bârfã, dusmãnie, lovituri sub centurã, nu numai dacã tai un pui sau pierzi o sarcinã. O sarcinã pierdutã înseamnã un spirit care si-a schimbat orientarea. Multe spirite se luptã pentru burtica unei femei gravide!

Moralitatea apare datoritã nevoii de Absolut din fiecare suflet. Ea nu este numai utilitaristã (cum ar fi ideea "dacã respect, sunt respectat") sau doar o traditie socialã, ci exprimã dorinta de a crea o lume perfectã. Moralitatea cuprinde adevãrul, libertatea, binele, frumosul, pacea, altruismul, dreptatea… Si atunci, politicienii au inventat sisteme ce promit pãstrarea moralitãtii în societate: monarhia, guvernarea religioasã, partidul unic, dictatura militarã. Rezultatele se cunosc. Astãzi e la modã democratia - "rãul cel mai mic". Ea încã poate fi îmbunãtãtitã prin conceptul de "democratie sub supravegherea înteleptilor". Înteleptii vor avea nevoie de prestigiu, independentã politicã si materialã, respectul si încrederea oamenilor. Ei vor sti sã punã presiune asupra "Puterii nerusinate". Nu de un Mesia avem nevoie, ci de o academie de Solomoni.

Legile specifice lumii spiritelor se deosebesc de cele ale noastre, iar disciplina spiritelor este mult mai strictã decât cea a oamenilor.

Într-o lume pragmaticã si agresivã, omul care îsi cautã realizarea spiritualã, preferând bunãtatea si contemplatia, e vulnerabil la acuzatii de genul cã ar fi "orb, egoist, inutil". Orb – fiindcã nu vede realitatea crudã; egoist – fiindcã nu se ocupã mai mult de altii; inutil – fiindcã meditatiile sale nu schimbã lumea cu nimic… De fapt, forta spiritualã este constientã, altruistã si constructivã. Civilizatiile ce si-au pierdut-o au pierit în negura istoriei.

Nebunul aude orice, iar telepatul aude numai ce-i convine. Toti nebunii se cred paranormali. Individul paranormal se comportã normal numai dacã îsi dreseazã mintea. Vocile pe care le auzi în creier aratã slãbirea protectiei telepatice. Nu poti da vina pe atacurile energetice. Numai tu singur poti sã opresti acele voci.

Foarte curând, românii îsi vor da seama cã, în afarã de bani si bârfã, mai existã si ceea ce numim SUFLET. Cei care bârfesc pe forumuri pierd multã energie cu ocupatia lor stupidã. Unii dintre cei bârfiti de ei se pricep sã capteze aceastã energie si o folosesc dupã bunul plac. Iar bârfitorii vor ajunge în ultimul hal...

Mai toti românii se dau în vânt dupã paranormal, dar dacã îi ia cineva la întrebãri, îsi fac repede o cruce pânã în pãmânt si spun cã nu au nicio treabã cu "necuratul"! Toatã lumea aleargã dupã paranormali, ca sã aibã ce bârfi la chefuri.

Pe mãsurã ce sufletul este tot mai încântat de adierile Spiritului, omul este mai putin interesat de informatiile banale, repetitive, laterale. Problemele sunt cam aceleasi dintotdeauna, istoria se repetã. În ciuda punerii lor în evidentã, crizele rãmân nesolutionate. Misticul vede cauza lor profundã în lipsa mângâierii Spiritului. Mãsurile imediate, concrete, societale doar peticesc sacul rupt al civilizatiei. Criza moralã, a valorilor stã la baza celor mai multe probleme. Instruirea generalã trebuie completatã cu educatia moral-spiritualã.

Tãrile bogate mizeazã pe putere si inteligentã în obtinerea de profit si bunãstare. În schimb, tãrile mai sãrace ar putea merge pe scurtãturã, încurajând întelepciunea, ca o resursã economicã inepuizabilã si regenerabilã prin contagiune socialã. Înteleptul se multumeste cu putin. Cere doar bunãvointa semenilor. Nu emigreazã spre tãri care îi promit bogãtie. Întelepciunea nu necesitã investitii mari. Inspirã decenta traiului pentru toti. Ne învatã sã fim fericiti asa cum suntem. Fericirea este mai usor de dobândit decât bogãtia! Când va apare o asemenea tarã, va atrage magnetic si abundenta materialã.

Spiritul nu comunicã cu vreun medium imediat înainte de a intra în foetus si nici dupã aceea, în timpul vietii intrauterine. De acum înainte, va putea comunica numai cu mentalul acestuia sau cu spiritele înconjurãtoare. Nu îl mai intereseazã decât micuta fiintã care îl poartã în adâncul creierului sãu.

Nu te mai gândi la ghinioane, blesteme, atacuri energetice, fiindcã obsesia lor te face sã devii slab în lupta cu viata. Cel mai clar exemplu este sinuciderea Mãdãlinei Manole, care era obsedatã de un presupus "blestem". Gândeste-te cã ai de rezolvat niste probleme de existentã si propune-ti sã obtii neapãrat rezultatele dorite.

Având douã cununii în destin, în mod inevitabil prima cãsnicie apare cu probleme deosebite, care, de cele mai multe ori, conduc oamenii spre divort. S-ar putea spune cã stresul despãrtirii este un eveniment predestinat, o lectie obligatorie pentru Spirit. Iar dacã nu existã predestinare pentru cãsãtorie, oricând poate apare ceva neprevãzut în relatia de iubire care sã o distrugã.

Cuvântul "rugãciune" vine de la "rug" – rugul aspiratiei spirituale. În rugãciune ne ardem hainele lumesti ale ego-ului si ne înfãtisãm cu sufletul dezbrãcat în fata Domnului. Rugãciunea este comuniune cu Cerul. Poti începe cu o rugãminte cãtre Dumnezeu si sã intri treptat în starea de rugãciune, în care uiti de grijile cotidiene. Rugãciunea este etapa misticã a dialogului mental cu Divinitatea.

Clarviziune partialã au toti oamenii, dar una performantã se obtine prin antrenament îndelungat si multã culturã în acest domeniu. Trebuie sã citesti tot ce apare în librãrii pe aceastã temã si sã cauti mult pe internet. Pe alocuri, se tin cursuri pentru educarea aptitudinilor paranormale. Practicarea Reiki-ului este minunatã, dar nu îti garanteazã deschiderea celui de-al treilea ochi. Mai sunt practicile yoghine, dar depinde cine le predã, cã sarlatani se gãsesc peste tot. Persoanele care prezintã afectiuni psihice nu trebuie sã practice yoga. Numai o minte sãnãtoasã îsi pãstreazã trupul sãnãtos.

Cam pe la 40 de ani începe maturizarea creierului, fapt ce permite aparitia adevãratelor aptitudini paranormale. Trebuie sã fii mereu optimist si încrezãtor în fortele tale. Ce nu vei reusi în aceastã viatã vei continua cu succes în viata urmãtoare. Nici un efort nu se pierde.

Ai o înclinatie realã spre spiritualitate si ezoterism, dar atâta vreme cât duci o viatã stresantã, nesigurã din punct de vedere profesional si sentimental, aptitudinile tale extrasenzoriale sunt sufocate, frânate si pot suferi o involutie. Trebuie mai întâi sã îti asiguri un climat de liniste. Clarviziunea are si ea necesitãtile ei, printre care antrenamentul sistematic si linistea absolut necesarã pentru o bunã functionare a creierului.

"Plec în Occident, sã mã realizez." Bravo, dar pune-ti în obiectiv si realizarea spiritualã! Averile materiale le poti folosi cel mult o perioadã de timp, pânã dai ortul popii. Apoi, vei rãmâne la fel de "nerealizat" ca înainte... Pe unii români emigrati în Occident criza economicã i-a readus la nivelul de la care au plecat. Pentru cã tot efortul lor se duce de râpã, ei nu îsi mai gãsesc sensul existentei si îsi pierd echilibrul psihic. Asta se întâmplã când, vorba lui Isus, "nu îti strângi comoara în Cer".

Atunci când ai o predestinare pentru ceva anume înseamnã cã soarta îti dã un dram de noroc spre a-ti împlini dorintele. Nu înseamnã cã "ce îti este scris" se va si întâmpla! De exemplu, în cadrul cuplurilor, unul dintre parteneri poate avea norocul de a se cãsãtori cu celãlalt, dar celãlalt, nu, pentru cã nu îl ajutã soarta. Din acest motiv, dacã se vor cãsãtori, e posibil sã nu se înteleagã perfect unul cu celãlalt. Sau vor interveni tot felul de piedici în calea cãsãtoriei, din cauza cãrora ajung sã se despartã definitiv.

A avea noroc înseamnã, de multe ori, sã mergi pe calea destinului stabilit de Spiritul din tine.

Dacã esti paranormal, toti te întreabã: "Ai citit Biblia?". Asta, din invidie, ca sã te punã în inferioritate. Unii crestini au transformat Biblia într-un totem: au pus-o în mijlocul credintei lor, dar au alungat spiritele vii ale sfintilor. Altii au fãcut-o fetis si au plasat-o în sãlile de judecatã, pentru jurãminte (desi Isus ne învãta sã nu ne jurãm). Chiar si ca ghilotinã este utilã (citeste neapãrat: Iesirea (Exodul) 31:15, Leviticul 24:16, Leviticul 20:9-27). Credinta omului în Divinitate îi creazã Bibliei nimbul sfinteniei, fiindcã, vorba poetului, "Vreau sã Te pipãi si sã urlu: Este!". Dar se pot gãsi în Cartea Cãrtilor argumente pro si contra pentru orice. Sã luãm, asadar, doar ce e bun si frumos din ea!

Divinatia (astrologia, numerologia, ghicitul în cafea etc) le instaleazã oamenilor în minte idei fixe, sperante desarte, scenarii de viitor închistate în ceea ce "spun" cãrtile, astrele sau numerele. Este nevoie de o clarviziune rafinatã pentru a decodifica mesajele lumii invizibile. Altfel, metodele divinatorii rãmân niste scheme false, inaplicabile oricui si oricând. Divinatia este, ca si radiestezia, un mod de a discuta cu inteligentele invizibile, care ne pot da idei corecte sau incorecte despre viatã. Pe lângã clarviziune, mai avem nevoie si de discernãmânt.

Nu trebuie sã îti fie teamã cã esti mai destept decât alte persoane din jurul tãu! Oamenii care prezintã capacitatea de previziune trebuie sã si-o foloseascã din plin, pentru a se descurca mai bine cu treburile lor.

Nu omul se reîncarneazã, ci Spiritul din el. Omul este unic si efemer. Spiritul nemuritor se reîncarneazã în multe fiinte umane, succesiv, pentru a dobândi experientã pãmânteascã. Totusi, sufletul omului supravietuieste mortii, fiind înglobat în personalitatea universalã a Spiritului. Chiar dacã, în viatã fiind, sufletul nu se identificã total cu Spiritul, dupã momentul decesului, sufletul devine o pãrticicã din Spirit. Iar când, în situatii speciale, un Spirit liber se încorporeazã într-un medium (vezi cazul João de Deus) o poate face "îmbrãcat" cu unul din sufletele din arhiva Sa perispiritualã.

Din peisajul mass-media a cam dispãrut paranormalul. Pe ici, pe colo, se mai vorbeste timid, dar în termeni esoterici, greu de înteles, cu perdea. În schimb, apar mereu prostiile debitate de "vedeta transoceanicã" C. Harra. Fiind pricinã de scandal, presa îi publicã aberatiile copioase. Dar asta aratã cât de jos a ajuns prestigiul paranormalului si neseriozitatea cu care abordeazã ziaristii acest domeniu sensibil. Oare sã fie asta cererea publicului? Sau este o conspiratie de prostratie a românului?

Cine îti spune cã esti posedat de diavol comite o agresiune asupra psihicului tãu. Acea persoanã are datoria moralã de a te ajuta sã scapi de aceasta "posesie", dacã ar fi adevãratã.

Drumul spre iluminarea spiritualã trece prin eliberarea de gânduri si de ego (desigur, de scurtã duratã). Orice gând este o limitare a Infinitului creator. Similar, ego-ul uman este o limitare a Constiintei infinite. "Noi" suntem la mijloc, între personalitatea restrictivã, previzibilã a ego-ului si personalitatea universalã, liberã a Spiritului din noi.

Persoanele cu tulburãri psihice dau vina pe toatã lumea pentru necazurile lor, nereusind sã îsi vadã propriile greseli. De fapt, unii pacienti psihiatrici sunt bolnavi spirituali, nedorind sã renunte la mobilurile egoiste, care le-au acaparat sufletul cu totul.

Regulile morale ale religiilor NU sunt doar conventii sociale. Cele mai importante indicatii despre "ce este bine sã facem" si "ce nu trebuie fãcut" sunt o traducere pe întelesul tuturor a stãrii de iluminare spiritualã. Când un om ales primeste o stare de Gratie de la Dumnezeu, privirea sa asupra vietii este sfintitã, iar sentimentele sale spontane, impregnate divin, devin ulterior "reguli morale" în gura discipolilor acestuia.

Existã preoti, clarvãzãtori, ghicitoare, care dau repede vina pe farmece, pentru cã nu sunt în stare sã afle cauzele reale ale relelor. De aici si obiceiul sã dai vina pe blestemele altora, fiind mai comod sã nu-ti cauti propriile defecte, sã te autocunosti. Dar cum "lenesul mai mult aleargã", nici problemele tale nu se vor rezolva prin fãcãturi si dezlegãri.

Spiritul si sufletul sunt ca fratii siamezi. Dar ei sunt diferiti, precum tulpina vizibilã si rãdãcina invizibilã a unei plante. Noi ne considerãm a fi "sufletul", dar intentiile Spiritului deseori ne rãmân ascunse. A le cunoaste, si încã permanent, este încununarea efortului de autocunoastere. Nu existã spiritualitate fãrã cunoastere de sine.

Nu tot ce se aflã scris în destin se poate rezolva în timpul vietii. Din acest motiv, trebuie sã îti propui idealuri de viatã realizabile prin fortele tale, prin faptele tale, nu prin rugãciuni. Rugãciunea este bunã pentru linistirea sufletului si cãpãtarea inspiratiei, dar faptele sunt fapte, ele îi apartin omului, nu Divinitãtii. Trebuie nuantatã afirmatia "Roagã-te si vei cãpãta!". Nu poti cãpãta orice într-o viatã de om, oricât de mult te-ai ruga.

Forta primarã divinã	Efectul divin absolut
Vointã	Putere
Inteligentã	Cunoastere
Iubire	Fericire

ESOTERIKA - blog

* * *

* * *