<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


EXTAZUL MISTIC, PENTRU MIRENI.
ÎNŢELEPCIUNEA POLITICĂ

de Răzvan Alexandru Petre

În ultimii 40 de ani, psihologia transpersonală a observat, clasificat şi chiar experimentat stările modificate de conştiinţă. Dacă psihologia clasică a plecat mai ales de la studiul stărilor patologice ale unor bolnavi psihic, în schimb psihologia transpersonală a plecat de la studiul stărilor psihice specifice unor oameni perfect sănătoşi (yoghini, mistici, clarvăzători, magi etc). Ceea ce se poate spune astăzi cu certitudine este că oamenii, pe lângă starea lor obişnuită de veghe, pot trăi şi stări de expansiune a conştiinţei, extrasenzoriale, cu totul ieşite din comun, care păstrează sănătatea mentală, ba chiar adăugând noi abilităţi şi cunoştinţe.

La început, psihologii transpersonali au experimentat cu substanţe halucinogene pentru inducerea unor stări de transă. Deşi s-au grăbit să le numească "extaz", totuşi ele erau mult inferioare, foarte departe de ceea ce au relatat misticii tuturor timpurilor, respectiv stările de "extaz mistic". Denumirea de "mistic" se impune tocmai pentru a diferenţia calitativ cele două tipuri de experienţe: cele induse artificial (sub supraveghere medicală) şi/sau cu un ambitus redus; respectiv cele obţinute natural (ca răspuns al Divinităţii la invocarea sinceră a devotului). În prezent, aceste substanţe nu se mai folosesc, preferându-se tehnicile spirituale împrumutate şi adaptate din patrimoniul oriental.

În psihologia transpersonală se vorbeşte despre conştiinţa cosmică ca fiind acea stare în care omul îşi pierde identificarea cu micul său ego, mica sa personalitate, devenind una cu toate fiinţele şi obiectele universului. Iată deci că ştiinţa psihologiei a ajuns să descopere prin observaţii, statistici şi experimente ceea ce ştiinţa yoga cunoaşte de mii de ani. În YOGA, această stare se numeşte samadhi (extaz mistic), fiind definit în mod concis ca starea în care "cunoaşterea, cunoscătorul şi cunoscutul devin una".

Plecând de la această definiţie abstractă şi ciudată, vom încerca să explicăm pe înţelesul oricui ce este extazul mistic. Din start trebuie să spunem că extazul poate fi intuit cu ajutorul imaginaţiei numai parţial, ca prin ceaţă. Aceasta pentru că el este o stare în care mintea funcţionează la cu totul alţi parametri sau nu mai funcţionează deloc. Extazul trebuie trăit pentru a fi înţeles, nu doar gândit. Şi totuşi, pentru ca extazul mistic să nu mai fie privit ca o "abureală", sau "inconştienţă", sau "halucinaţie" de către cei care nu l-au trăit încă, pentru a impune respectul cuvenit marilor personalităţi spirituale care ne-au onorat planeta cu prezenţa lor, facem o tentativă de a-l defini cât mai simplu.

Definiţie: "Cunoaşterea" este procesul prin care un om "cunoscător" primeşte informaţii despre un obiect exterior, "cunoscutul".

Deci cunoaşterea este o triadă compactă, care nu poate fi fragmentată în componentele sale. Totuşi, stările de extaz tocmai asta fac, printre multe altele: sparg triada cunoaşterii, până la disoluţie. Tocmai pe această bază vom defini cele trei tipuri esenţiale de extaz, după cum urmează:

CELE TREI TIPURI DE EXTAZ MISTIC

1. În starea de conştiinţă cosmică (despre care există numeroase relatări atât în scrierile religioase, cât şi în protocoalele psihologiei transpersonale), omul îşi extinde conştiinţa la nivelul unei comunităţi, sau a ţării, sau planetei, sau galaxiei, sau întregului univers, pierzând identificarea cu personalitatea sa egotică mărginită.

Oare câţi dintre noi nu s-au gândit aşa, măcar o dată în viaţă: "Cine aş fi fost dacă m-aş fi născut din alţi părinţi, în altă ţară?". Simpla punere a problemei arată că undeva, în adâncul nostru, există intuiţia diferenţei fundamentale ce există între Conştiinţa noastră şi Personalitatea noastră (al cărei sediu îl putem plasa în Minte). Personalitatea este modificată de mediul în care ne naştem şi trăim, de mersul vieţii. În schimb, Conştiinţa este acel martor interior tăcut care ne oferă un altfel de identitate, independentă la schimbările exterioare la care este supus egoul nostru, o identitate spirituală. În acest context putem deci echivala noţiunile de "ego", "minte", personalitate". Mai multe detalii relativ la acest subiect puteţi citi în articolele mele MODELUL TRINITAR AL PSIHICULUI, DESPRE EGO şi altele.

Cu alte cuvinte, în primul tip de extaz, conştiinţa umană se scutură de încărcătura sa strict personală, iar cunoscătorul nu mai este un simplu "om", ci devine o conştiinţă pură.

În acest sens, putem spune că din triada cunoaşterii dispare "cunoscătorul". Rămâne doar "cunoaşterea" unui obiect de "cunoscut".

2. Unii oameni au experimentat o stare şi mai profundă, mai înaltă. Ambele stări se încadrează în categoria numită în yoga savikalpa samadhi. În faza anterioară, conştiinţa pură primea informaţii despre obiectul de cunoscut sub o formă mentală. De data aceasta, conştiinţa pură nu se ţine deoparte de obiect, ci se identifică cu el. Prin urmare, informaţiile nu mai parvin pe cale mentală, ci direct, prin trăire. Cunoaşterea nu mai este mediată de mental, ci este directă, nemijlocită. Pentru că alegerea obiectul de cunoscut se face prin intermediul minţii, aceasta încă îşi mai păstrează un rudiment de influenţă asupra conştiinţei.

În acest sens putem spune că din triada cunoaşterii dispare şi "cunoaşterea".

Ca să înţelegem diferenţa dintre cele două moduri de cunoaştere, vom folosi următoarea analogie. Putem afla multe lucruri despre un personaj istoric lecturând cărţi scrise despre el. Aceasta ar fi cunoaşterea mediată. Dacă însă suntem nişte actori care jucăm acel rol, ne vom identifica total cu personajul istoric respectiv, prin empatie. Cunoaşterea devine nemediată, trăită.

3. Ultima, cea mai înaltă formă de extaz este numit nirvikalpa samadhi sau extazul transcendental, absolut. După cum vă aşteptaţi, din triadă va dispare şi "cunoscutul". În această fază, conştiinţa pură se identifică simultan cu toate obiectele şi fiinţele lumii. Universul devine un singur corp perfect ştiut. Nu mai este nimic de aflat, nimic de obţinut, nimic de făcut. Nici urmă de minte. Pace totală. Fericire supremă. Dumnezeul absolut.

Să recapitulăm etapele disoluţiei triadei cunoaşterii, în cele trei tipuri de extaz mistic:

1.     Cunoscătorul nu mai este un ego separat de lume, ci o conştiinţă pură, mare cât universul.

2.     Cunoaşterea nu mai este mediată de mental, ci trăită prin identificare cu obiectul.

3.     Cunoscutul nu mai este format dintr-o multitudine de obiecte separate, dintre care trebuie ales unul, ci apare ca unitar.

La aceste trei tipuri fundamentale, unii mai adaugă al patrulea tip, în care extazul transcendental este trăit permanent în viaţa curentă de om, nu doar în meditaţiile contemplative realizate în izolare. Astfel de persoane incredibile au existat în realitate. De exemplu, Isus Cristos (1 - 33 D.C.), Adi Shankara (788 – 820 D.C.), Ramakrishna Paramahamsa (1836 – 1886 D.C.), Ma Ananda Moyi (1896 -1982 D.C.) şi alţii, fie-le slăvită amintirea!

 

CONSILIILE ÎNŢELEPŢILOR VOR CONDUCE LUMEA

Până acum, trăirea acestor stări paroxistice a fost rezervată foarte puţinor oameni, celor aleşi. Prin urmare, oare la ce ar putea folosi aceste informaţii mireanului, cititorului acestor rânduri?

- În primul rând că nu poţi ştii niciodată dacă nu cumva şi tu faci parte dintre "aleşi".

- În al doilea rând, ceea ce a fost valabil în trecut, poate să se schimbe în viitor.

Ne putem imagina un viitor mai bun, în care la o anume facultate EXTAZUL să fie materie de colocviu, iar situaţia şcolară să se încheie prin proba practică. Cine poate intra în extaz trece examenul, iar cine nu poate intra în extaz, va rămâne corigent, de râsul curcilor...

- În al treilea rând, o societate mai bună, mai organizată, mai frumoasă nu se poate imagina decât introducând conceptul de "Consiliu al înţelepţilor". El a fost cunoscut şi folosit în societăţile primitive sub numele de "sfatul bătrânilor".

Un viitor sistem politic progresist ar trebui să se bazeze pe câteva idei-forţă: omul potrivit la locul potrivit, egalitate în şanse, promovarea valorilor, colaborarea în locul competiţiei, nimic fără Dumnezeu... Atunci, deciziile importante vor fi luate de Consilile Înţelepţilor şi vor fi cele mai bune.

Acolo unde un grup de înţelepţi ar putea greşi, cu atât mai puţin s-ar descurca o grămadă de indivizi manipulaţi să voteze după interesele politicienilor (cum se face acum, în "democraţie").

Dar cum îi selecţionezi pe cei înţelepţi? Profilul uman al candidatului ar putea fi definit tocmai prin ceea ce am scris mai sus. Cu alte cuvinte, nu va putea fi considerat eligibil pentru Consiliu decât cel care a dovedit că are "linie directă" cu Dumnezeu, adică poate intra la voinţă într-una din cele trei stări de extaz mistic. Cu cât extazul va fi mai înalt şi mai stabil, cu atât înţeleptul va avea şanse mai mari de a face carieră ca "decident politic". Facând această dovadă, el poate garanta că deciziile sale vor fi aproape întotdeauna în acord cu cea mai înaltă cunoaştere divină, deci vor fi optime pentru comunitatea umană pe care o slujeşte.

După cum aţi observat, nu am pus deloc accentul pe beatitudinea, preafericirea care însoţeşte starea extatică, fiindcă nu am dorit să sugerez cumva vreo plăcere egotică. Extazul este o stare dificil de obţinut tocmai fiindcă solicită renunţarea la egoism. Altfel, este o stare naturală minunată, pe care Dumnezeu vrea să o dăruiască cât mai multor oameni. Numai năravurile proaste ale noastre sunt cele care ne ţin departe de fericirea adevărată. Am luat în discuţie ceea ce este relativ mai uşor de obiectivat, şi anume cunoaşterea. Desigur că intrarea în samadhi poate fi verificată numai de maeştri care ating ei înşişi aceeaşi stare. Aceştia vor forma un corp profesoral la facultatea amintită mai sus, care vor pregăti tinerii cu potenţial spiritual spre a deveni politicieni de frunte ai lumii.

Dacă aceste idei vi se par cumva "utopice", atunci înseamnă că Însuşi Dumnezeu este niţeluş cam "utopic". El a creat lumea pentru ca fiinţele să fie fericite, asemenea Sieşi. Dacă ele nu sunt, desigur că vina este a lor. Doar că unii îi reproşează Creatorului: "De ce nu ne-a creat perfecţi, ca să nu suferim?!". Se insinuează că, la începuturile lumii, El ar fi sperat cu naivitate că noi, fiinţe imperfecte ce suntem, vom alege mereu varianta perfectă, spre a fi fericiţi. Ceea ce este echivalent cu a spune că El a creat lumea după un proiect "utopic", nerealist. Ce părere aveţi de această interpretare?

Răspunsul meu este că Creatorul ne-a oferit libertatea de a alege şi a acţiona. Libertatea este cel mai mare cadou, care depăşeşte de departe orice suferinţă pe care ar putea-o atrage alegerile greşite. Suferinţa este metoda de a ne îndrepta către mai bine. Viaţa îi este dată omului nu neapărat ca el să fie fericit un număr limitat de ani, ci ca ea să fie o şcoală plină de învăţăminte pentru spiritul din om, pentru a atinge fericirea eternă. Din această perspectivă, Dumnezeu nu este deloc utopic, ci cât se poate de pragmatic.

La fel de pragmatic pe cât sper că se va dovedi a fi, peste un timp, şi acest articol.

Răzvan Alexandru Petre
8 ianuarie 2010
 


ANEXĂ

   «Odată, nişte adepţi din Benares şi-au propus sa testeze un yoghin. Auziseră despre el că era un înţelept care trăise starea de Samadhi. Cunoscând scripturile, care afirmă: "Cunoscătorul lui Brahman cunoaşte totul" - au plecat să îl testeze. Yoghinul a acceptat. Adepţii i-au cerut să le arate cum se face un pantof. Yoghinul le-a arătat metoda corectă şi trebuie spus că nu practicase această meserie, nici nu o învăţase de la altcineva. Apoi l-au întrebat: „Ce gust au materiile fecale?" "De ceapă" — a răspuns el. Apoi au ales o plantă din pădure şi i-au cerut să-i precizeze numele şi toate proprietăţile. Din nou au primit un răspuns corect. V-am spus aceasta doar pentru a înţelege că cel care a realizat Samadhi cunoaşte, cu adevărat, totul despre toate subiectele, în detaliu. El poate vorbi în orice limbă doreşte. Cunoaşte toate ştiinţele. Scrierile sacre spun: "Care este acea stare, o, Bhagavan, prin a cărei cunoaştere toate devin cunoscute?" El cunoaşte trecutul, prezentul şi viitorul, pentru că a transcens timpul, atingând cea de-a patra stare: Turya.

Samadhi este cea mai înaltă realizare din yoga. Prin purificare, îndepărtarea tuturor tendinţelor şi obişnuinţelor negative, prin trezirea şi amplificarea calităţilor, prin practica codului etic şi moral, a asanelor, a tehnicilor de Pranayama, a interiorizării, a concentrării şi a meditaţiei, aspirantul urmăreşte să atingă starea de Samadhi. Ea va apare prin practica perseverentă şi va deveni o prezenţă zilnică. În discipol se va naşte o stare de bucurie interioară şi de aşteptare nerăbdătoare a orelor dimineţii în care, în meditaţie, va savura dulceaţa plină de nectar a extazului, care îl va însoţi apoi întreaga zi, în timpul activităţilor sale obişnuite. Cititorul trebuie să fie conştient că extazul divin, Samadhi, este culmea căutării spirituale a omului. Aşa cum bogăţia minelor din Golconda nu este accesibilă oricui, tot astfel bogăţia spirituală a acestui extaz nu poate fi obţinută de oricine. Este o stare ce trebuie aprofundată sistematic, zi de zi, din ce în ce mai mult.»

citat cules din " SAMADHI YOGA", de Swami Shivananda, pag.13,14