< Înapoi la Pagina Răzvan Petre
de Răzvan Alexandru Petre
În ultimii 40 de ani, psihologia transpersonală a observat, clasificat si chiar experimentat stările modificate de constiintă. Dacă psihologia clasică a plecat mai ales de la studiul stărilor patologice ale unor bolnavi psihic, în schimb psihologia transpersonală a plecat de la studiul stărilor psihice specifice unor oameni perfect sănătosi (yoghini, mistici, clarvăzători, magi etc). Ceea ce se poate spune astăzi cu certitudine este că oamenii, pe lângă starea lor obisnuită de veghe, pot trăi si stări de expansiune a constiintei, extrasenzoriale, cu totul iesite din comun, care păstrează sănătatea mentală, ba chiar adăugând noi abilităti si cunostinte.
La început, psihologii transpersonali au experimentat cu substante halucinogene pentru inducerea unor stări de transă. Desi s-au grăbit să le numească "extaz", totusi ele erau mult inferioare, foarte departe de ceea ce au relatat misticii tuturor timpurilor, respectiv stările de "extaz mistic". Denumirea de "mistic" se impune tocmai pentru a diferentia calitativ cele două tipuri de experiente: cele induse artificial (sub supraveghere medicală) si/sau cu un ambitus redus; respectiv cele obtinute natural (ca răspuns al Divinitătii la invocarea sinceră a devotului). În prezent, aceste substante nu se mai folosesc, preferându-se tehnicile spirituale împrumutate si adaptate din patrimoniul oriental.
În psihologia transpersonală se vorbeste despre constiinta cosmică ca fiind acea stare în care omul îsi pierde identificarea cu micul său ego, mica sa personalitate, devenind una cu toate fiintele si obiectele universului. Iată deci că stiinta psihologiei a ajuns să descopere prin observatii, statistici si experimente ceea ce stiinta yoga cunoaste de mii de ani. În YOGA, această stare se numeste samadhi (extaz mistic), fiind definit în mod concis ca starea în care "cunoasterea, cunoscătorul si cunoscutul devin una".
Plecând de la această definitie abstractă si ciudată, vom încerca să explicăm pe întelesul oricui ce este extazul mistic. Din start trebuie să spunem că extazul poate fi intuit cu ajutorul imaginatiei numai partial, ca prin ceată. Aceasta pentru că el este o stare în care mintea functionează la cu totul alti parametri sau nu mai functionează deloc. Extazul trebuie trăit pentru a fi înteles, nu doar gândit. Si totusi, pentru ca extazul mistic să nu mai fie privit ca o "abureală", sau "inconstientă", sau "halucinatie" de către cei care nu l-au trăit încă, pentru a impune respectul cuvenit marilor personalităti spirituale care ne-au onorat planeta cu prezenta lor, facem o tentativă de a-l defini cât mai simplu.
Definitie: "Cunoasterea" este procesul prin care un om "cunoscător" primeste informatii despre un obiect exterior, "cunoscutul".
Deci cunoasterea este o triadă compactă, care nu poate fi fragmentată în componentele sale. Totusi, stările de extaz tocmai asta fac, printre multe altele: sparg triada cunoasterii, până la disolutie. Tocmai pe această bază vom defini cele trei tipuri esentiale de extaz, după cum urmează:
1. În starea de constiintă cosmică (despre care există numeroase relatări atât în scrierile religioase, cât si în protocoalele psihologiei transpersonale), omul îsi extinde constiinta la nivelul unei comunităti, sau a tării, sau planetei, sau galaxiei, sau întregului univers, pierzând identificarea cu personalitatea sa egotică mărginită.
Oare câti dintre noi nu s-au gândit asa, măcar o dată în viată: "Cine as fi fost dacă m-as fi născut din alti părinti, în altă tară?". Simpla punere a problemei arată că undeva, în adâncul nostru, există intuitia diferentei fundamentale ce există între Constiinta noastră si Personalitatea noastră (al cărei sediu îl putem plasa în Minte). Personalitatea este modificată de mediul în care ne nastem si trăim, de mersul vietii. În schimb, Constiinta este acel martor interior tăcut care ne oferă un altfel de identitate, independentă la schimbările exterioare la care este supus egoul nostru, o identitate spirituală. În acest context putem deci echivala notiunile de "ego", "minte", personalitate". Mai multe detalii relativ la acest subiect puteti citi în articolele mele MODELUL TRINITAR AL PSIHICULUI, DESPRE EGO si altele.
Cu alte cuvinte, în primul tip de extaz, constiinta umană se scutură de încărcătura sa strict personală, iar cunoscătorul nu mai este un simplu "om", ci devine o constiintă pură.
În acest sens, putem spune că din triada cunoasterii dispare "cunoscătorul". Rămâne doar "cunoasterea" unui obiect de "cunoscut".
2. Unii oameni au experimentat o stare si mai profundă, mai înaltă. Ambele stări se încadrează în categoria numită în yoga savikalpa samadhi. În faza anterioară, constiinta pură primea informatii despre obiectul de cunoscut sub o formă mentală. De data aceasta, constiinta pură nu se tine deoparte de obiect, ci se identifică cu el. Prin urmare, informatiile nu mai parvin pe cale mentală, ci direct, prin trăire. Cunoasterea nu mai este mediată de mental, ci este directă, nemijlocită. Pentru că alegerea obiectul de cunoscut se face prin intermediul mintii, aceasta încă îsi mai păstrează un rudiment de influentă asupra constiintei.
În acest sens putem spune că din triada cunoasterii dispare si "cunoasterea".
Ca să întelegem diferenta dintre cele două moduri de cunoastere, vom folosi următoarea analogie. Putem afla multe lucruri despre un personaj istoric lecturând cărti scrise despre el. Aceasta ar fi cunoasterea mediată. Dacă însă suntem niste actori care jucăm acel rol, ne vom identifica total cu personajul istoric respectiv, prin empatie. Cunoasterea devine nemediată, trăită.
3. Ultima, cea mai înaltă formă de extaz este numit nirvikalpa samadhi sau extazul transcendental, absolut. După cum vă asteptati, din triadă va dispare si "cunoscutul". În această fază, constiinta pură se identifică simultan cu toate obiectele si fiintele lumii. Universul devine un singur corp perfect stiut. Nu mai este nimic de aflat, nimic de obtinut, nimic de făcut. Nici urmă de minte. Pace totală. Fericire supremă. Dumnezeul absolut.
Să recapitulăm etapele disolutiei triadei cunoasterii, în cele trei tipuri de extaz mistic:
1. Cunoscătorul nu mai este un ego separat de lume, ci o constiintă pură, mare cât universul.
2. Cunoasterea nu mai este mediată de mental, ci trăită prin identificare cu obiectul.
3. Cunoscutul nu mai este format dintr-o multitudine de obiecte separate, dintre care trebuie ales unul, ci apare ca unitar.
La aceste trei tipuri fundamentale, unii mai adaugă al patrulea tip, în care extazul transcendental este trăit permanent în viata curentă de om, nu doar în meditatiile contemplative realizate în izolare. Astfel de persoane incredibile au existat în realitate. De exemplu, Isus Cristos (1 - 33 D.C.), Adi Shankara (788 – 820 D.C.), Ramakrishna Paramahamsa (1836 – 1886 D.C.), Ma Ananda Moyi (1896 -1982 D.C.) si altii, fie-le slăvită amintirea!
Până acum, trăirea acestor stări paroxistice a fost rezervată foarte putinor oameni, celor alesi. Prin urmare, oare la ce ar putea folosi aceste informatii mireanului, cititorului acestor rânduri?
- În primul rând că nu poti stii niciodată dacă nu cumva si tu faci parte dintre "alesi".
- În al doilea rând, ceea ce a fost valabil în trecut, poate să se schimbe în viitor.
Ne putem imagina un viitor mai bun, în care la o anume facultate EXTAZUL să fie materie de colocviu, iar situatia scolară să se încheie prin proba practică. Cine poate intra în extaz trece examenul, iar cine nu poate intra în extaz, va rămâne corigent, de râsul curcilor...
- În al treilea rând, o societate mai bună, mai organizată, mai frumoasă nu se poate imagina decât introducând conceptul de "Consiliu al înteleptilor". El a fost cunoscut si folosit în societătile primitive sub numele de "sfatul bătrânilor".
Un viitor sistem politic progresist ar trebui să se bazeze pe câteva idei-fortă: omul potrivit la locul potrivit, egalitate în sanse, promovarea valorilor, colaborarea în locul competitiei, nimic fără Dumnezeu... Atunci, deciziile importante vor fi luate de Consilile Înteleptilor si vor fi cele mai bune.
Acolo unde un grup de întelepti ar putea gresi, cu atât mai putin s-ar descurca o grămadă de indivizi manipulati să voteze după interesele politicienilor (cum se face acum, în "democratie").
Dar cum îi selectionezi pe cei întelepti? Profilul uman al candidatului ar putea fi definit tocmai prin ceea ce am scris mai sus. Cu alte cuvinte, nu va putea fi considerat eligibil pentru Consiliu decât cel care a dovedit că are "linie directă" cu Dumnezeu, adică poate intra la vointă într-una din cele trei stări de extaz mistic. Cu cât extazul va fi mai înalt si mai stabil, cu atât înteleptul va avea sanse mai mari de a face carieră ca "decident politic". Facând această dovadă, el poate garanta că deciziile sale vor fi aproape întotdeauna în acord cu cea mai înaltă cunoastere divină, deci vor fi optime pentru comunitatea umană pe care o slujeste.
După cum ati observat, nu am pus deloc accentul pe beatitudinea, preafericirea care însoteste starea extatică, fiindcă nu am dorit să sugerez cumva vreo plăcere egotică. Extazul este o stare dificil de obtinut tocmai fiindcă solicită renuntarea la egoism. Altfel, este o stare naturală minunată, pe care Dumnezeu vrea să o dăruiască cât mai multor oameni. Numai năravurile proaste ale noastre sunt cele care ne tin departe de fericirea adevărată. Am luat în discutie ceea ce este relativ mai usor de obiectivat, si anume cunoasterea. Desigur că intrarea în samadhi poate fi verificată numai de maestri care ating ei însisi aceeasi stare. Acestia vor forma un corp profesoral la facultatea amintită mai sus, care vor pregăti tinerii cu potential spiritual spre a deveni politicieni de frunte ai lumii.
Dacă aceste idei vi se par cumva "utopice", atunci înseamnă că Însusi Dumnezeu este nitelus cam "utopic". El a creat lumea pentru ca fiintele să fie fericite, asemenea Siesi. Dacă ele nu sunt, desigur că vina este a lor. Doar că unii îi reprosează Creatorului: "De ce nu ne-a creat perfecti, ca să nu suferim?!". Se insinuează că, la începuturile lumii, El ar fi sperat cu naivitate că noi, fiinte imperfecte ce suntem, vom alege mereu varianta perfectă, spre a fi fericiti. Ceea ce este echivalent cu a spune că El a creat lumea după un proiect "utopic", nerealist. Ce părere aveti de această interpretare?
Răspunsul meu este că Creatorul ne-a oferit libertatea de a alege si a actiona. Libertatea este cel mai mare cadou, care depăseste de departe orice suferintă pe care ar putea-o atrage alegerile gresite. Suferinta este metoda de a ne îndrepta către mai bine. Viata îi este dată omului nu neapărat ca el să fie fericit un număr limitat de ani, ci ca ea să fie o scoală plină de învătăminte pentru spiritul din om, pentru a atinge fericirea eternă. Din această perspectivă, Dumnezeu nu este deloc utopic, ci cât se poate de pragmatic.
La fel de pragmatic pe cât sper că se va dovedi a fi, peste un timp, si acest articol.
Răzvan Alexandru Petre
8 ianuarie 2010