<  Înapoi la Pagina Rãzvan Petre

FORUM FILOSOFIC

Internetul este si locul unde se întâlnesc amatorii de discutii libere pe diverse teme. Pe unul din aceste forumuri am descoperit un titlu ce mi-a atras atentia, "Platon si nemurirea sufletului". Email-ul meu a atras replicile si contra-replicile unora dintre abonatii grupului, care sunt reproduse mai jos. Am intervenit la minim pentru eliminarea jargoanelor, a englezismelor, a familiarismelor, a redundantelor, pentru corectarea ortograficã si eliminarea pasajelor neesentiale, plasând replicile în ordine logicã si cronologicã, pentru o cât mai mare coerentã a lecturii. Mesajul meu initial, de la care a pornit discutia, este scris cu litere echidistante, iar replicile pe care le-a trezit fiecare paragraf sunt aliniate în interiorul blocului de text. Sper cã am reusit sã le încheg într-un articol interesant si instructiv.

Rãzvan Petre

<Rãzvan Petre>: Nu vãd de ce sã ne orientãm numai dupa traditia culturalã orientalã (amintitã aici de un iubitor al gândirii budiste/taoiste) pentru a adãuga un plus de claritate conceptului de NEMURIRE, abordat de gânditorii antici greci într-un fel, iar de Biserica crestinã în alt fel... Nu e cazul nici sã vorbim despre nemurire dacã suntem convinsi cã nu existã nimic dincolo de limitele mintii noastre umane! Stim cu totii cã în sfera materialã nu existã nici nemurire, nici indestructibilitate. Solutia logicã este sã luãm în considerare dovezile sau argumentele oferite de realitate, pe care sã le evaluãm rational.

<Anne>: Eu mã îndoiesc cã, la ora actualã, dispunem de dovezi "oferite de realitate" care sã pledeze pro sau contra nemuririi sufletului.  De ce?  Pentru aceea cã este foarte bine cunoscutã tendinta omului de a gãsi explicatii fanteziste pentru ceea ce nu întelege, iar noi suntem departe de a le sti pe toate sau mãcar de a fi gãsit un mod de a defini sufletul fãrã echivoc.

<Rãzvan>: În legãturã cu sufletul, cred cã e util sã discutãm despre el nu pentru cã l-a abordat si Platon si ceilalti gânditori, ci pentru cã SUFLETUL EXISTÃ si fiecare om are intuitia clarã a existentei a "ceva" interior mai înalt, mai nobil, care meritã a fi cunoscut, revelat si explicat (cât se poate). Este el vesnic? Poate cã mintea nu e suficient de puternicã sã afle singurã rãspunsuri la asemenea întrebãri, ce depãsesc domeniul pentru care a fost creatã, având nevoie de revelatie, înainte de a o traduce în concepte inteligibile. Totusi, în privinta dovezilor despre nemurirea sufletului nu e nevoie de a "fantaza pe marginea a ce nu întelegem", ci ar fi suficient sã ne informam despre doctrina spiritistã, care se ocupã cu asta de mult timp, prin persoane doxate si cu rigoare stiintificã.

Cele mai concludente fapte în aceastã privintã sunt strânse de cãtre Parapsihologie, ca stiinta ce se ocupã de fenomenele paranormale, încercând sã le dea si explicatii.

[cititi dezbaterea despre "parapsihologie, ca presupusã stiintã"]

Este nemurirea paranormalã? MOARTEA este normalã. Credeti cã filosofii pot eluda rezultatele parapsihologiei? Unii da, vor sã fie neapãrat originali si sã-si punã în evidentã spiritul speculativ...

<Anne>: Are parapsihologia niste "rezultate" pe care s-ar pune problema ca filosofii sã le eludeze? - întrebarea este astfel formulatã încât pare a-i acuza pe filosofi cã nu vor sã recunoascã o stiintã, pentru a nu pierde teren pentru speculatiile lor!  Ori, tin sã precizez cã filosofia actualã nu pare extraordinar de preocupatã de nemurirea sufletului.

<Rãzvan>: Parapsihologia poate fi o sansã pentru filosofii sceptici, înclinati cãtre palpabil, de a se deschide cãtre spiritualitatea "purã". Dupã secole de separare a filosofiei de religie (justificatã prin oprimarea gândirii libere de cãtre institutiile clericale), azi, când fizica avansatã îsi pune problema constiintei, când doctrina spiritistã a fost pusã pe baze rationaliste, când sunt nenumãrate scoli de initiere în explorarea directã a paranormalului si a tãrâmurilor spirituale, prin urmare AZI ar fi de datoria filosofilor sã includã si latura spiritualã în sfera extrem de largã a preocupãrilor lor. Sunt liberi sã n-o facã, desigur, dar ce pierdere pentru discipolii lor...! E interesant cã în topul marilor gânditori români de pe ro_filosofia conduce Mircea Eliade, un luptãtor pentru credinta purã în Dumnezeu!

<Anne>: Nu am auzit de nici un parapsiholog sau suporter al parapsihologiei care sã îsi exprime vreodatã regretul de a fi pierdut vremea cu asa ceva.  Nu este însã de mirare - dupã ce decretezi cã stãpânesti adevãrul, nu poate fi comod sã declari cã ai pierdut pariul pe care l-ai fãcut cu lumea, la un moment dat.  Este mult mai usor sã continui sã te amãgesti pe tine si, eventual, sã îi amãgesti pe altii.

<Rãzvan>: Sunt nenumãrate cazuri celebre de savanti foarte sceptici, porniti la o cercetare obiectivã a fenomenelor spiritiste (spre exemplu William James, Oliver Lodge, William Crookes si altii), care au ajuns sã sustinã ulterior cealaltã ipotezã, devenitã deja certitudine pentru ei, ca cercetãtori directi.

Iar caracterizarea din partea a doua a replicii Annei se potriveste de minune celor care afirmã sententios : "Nu existã Dumnezeu! Nu existã spirite! Nu existã viatã dupã moarte! "Sufletul" este o secretie a creierului!..."

<Anne>: Ori, tocmai aici încep sã aparã dovezile împotriva parapsihologiei: evidenta moralitate mediocrã a multor parapsihologi cu ambitii, care se declarã «iluminati».

<Rãzvan>: ACESTA ESTE UN SOFISM*** EVIDENT!

*** sofism = rationament incorect, a cãrui constructie imitã un rationament corect, mai ales cu scopul de a induce în eroare.

Dar nu si philo-sophii, adicã CÃUTÃTORII ÎNTELEPCIUNII. Studiile lui Ian Stevenson (care nu e un parapsiholog), de exemplu, privind amintirile unor copii foarte mici din viata imediat anterioarã, nu pot fi trecute cu vederea decât de cei ce nu acceptã, a-priori, ideea de reîncarnare.

<Anne>: Existã motive obiective sã credem în reîncarnare?

<Rãzvan>: Pe internet, despre rememorãrile spontane ale vietii anterioare ale copiilor mici, dar nu numai ale lor, puteti lectura la adresele: 
www.healthsystem.virginia.edu/internet/personalitystudies/
www.childpastlives.org
www.near-death.com/experiences/reincarnation01.html

Acestia ar replica imediat cã reîncarnarea, fiind un produs al crezurilor religioase, nu poate fi acceptatã ca o realitate obiectivã. Ei sustin cã reîncarnarea, ca si viata de dupã moarte, trebuie dovedite pentru a fi luate în serios.

<Anne>: Exact asa si este.

<Rãzvan>: Isus Cristos le-a arãtat "pe pipãite" cã spiritul nu moare, dar unii dintre prietenii sãi nu prea voiau sã creadã... O demonstratie formalã nu cred cã ar avea mai mult succes aici.

<Anne>: Hristos ar fi putut arãta cã ne supravietuieste ceva ce s-ar numi suflet, dar ce înseamnã acest suflet, sigur nu a explicat suficient de clar.

<Rãzvan>: "ar fi putut"... Ateul nu poate accepta învãtãturile si aparitiile cristice pentru cã îi dau peste cap tot sistemul de valori. Dar - bucurati-vã! - ce este "sufletul" au început sã explice foarte logic si clar revelatiile recente ale spiritismului! De aceea, ele sunt foarte incomode pentru ateii convinsi.

[cititi dezbaterea despre "minunile religiei"]

Oare nu existã destule dovezi ale continuitãtii vietii sufletului dupã moarte?!

<Anne>: Ah, existã?! Vreau si eu mãcar un singur exemplu!

<Rãzvan>: Delicatetea lui Dumnezeu constã în aceea cã nu ne impune dinadins sã credem în existenta Sa si a Împãrãtiei Sale. Îndrãznesc sã vã propun spre lecturã pe Allan Kardec - Cartea Spiritelor, B.P. Hasdeu - Sic Cogito, Scarlat Demetrescu - Din tainele vietii si ale universului. Sunt demne de studiat experimentele spiritiste ale savantilor englezi ce au fondat Societatea de Studii Psihice din Londra (www.spr.ac.uk) si altele asemenea.

<Db 64>: Einstein se considera un "agnostic".  L-a avut ca oaspete al sãu, în Elvetia, pe celebrul violonist Yehudi Menuhin.  Discutia dintre cei doi "mari" s-a purtat dincolo de problemele cotidiane, pe probleme de conceptie asupra lumii si vietii.  Einstein i-a solicitat lui Yehudi Menuhin: "Dã-mi o dovadã cã existã Dumnezeu". Fãrã sã scoatã un cuvânt, marele violonist si-a luat instrumentul si a executat în mod inegalabil una din piesele muzicale care era mai aproape de inima lui.  Încheind, a pus vioara jos si a spus doar atâta: "Iatã dovada: dacã existã Frumos în universul nostru, este pentru cã existã un Creator, un Originator al Frumosului".  "M-ai convins!", a fost rãspunsul lui Einstein.

Este suficient sã avem rigoare stiintificã, o gândire clarã, bun-simt si bunãvointã ca sã ne dãm seama cã Religia are o bazã obiectivã, desi în diverse forme culturale.

<Anne>: Religia are mai ales o bazã subiectivã, între noi fie vorba, ceea ce nu constituie un defect, desigur, dar asta exact atât timp cât religia nu are pretentii stiintifice. 

<Rãzvan>: Doctrina spiritistã dã o explicatie obiectivã crezului religios, fãrã a fi ea însãsi o religie. Nici ea nu trebuie fetisizatã, desigur, cãci e supusã perfectionãrii continue. Bine, cel putin, cã existã un teren ideologic pe care stiinta si religia se pot uni, cândva... Dar, unde lãsãm filosofia?

Faptul cã imediat la moarte corpul se "usureazã" cu câteva grame - cercetãri serioase au demonstrat asta - ne indicã iesirea sufletului din corp.

<Anne>: Parcã sufletul nu era material, ca sã aibã greutate!  Aceastã scãdere a greutãtii poate avea nenumãrate cauze, nu avem motive sã o punem neapãrat pe seama iesirii sufletului din corp.

<Rãzvan>: De fapt, cele câteva grame se pare cã reprezintã greutatea perispiritului (învelisul energetic al spiritului care pãrãseste corpul definitiv). "Energia" este o materie foarte rarefiatã, care poate fi manipulatã pentru a obtine rezultate în planul fizic. Iar, fatã de Creatorul Suprem, chiar si sufletul este material.

Experientele similare în preajma mortii fizice (NDE) a mii si mii de subiecti ne indicã fenomene obiective, fãrã legaturã cu partea materialã, si nu doar niste halucinatii.

<Anne>: ... Discutabil. Se pare cã în starea criticã din apropierea mortii, subconstientul provoacã vise [stim cã într-un vis de câteva secunde, sau chiar mai putin, pot încãpea povesti ce par a fi durat ore întregi] legate de celãlalt "capãt" al vietii, nasterea. 

<Rãzvan>: DISCUTÂND cu oamenii care au suferit moarte clinicã te cutremuri si îndoiala privind viata de dupã moarte ti se topeste încet, încet...

Cât despre lumea "de dincolo", stiinta clasicã nici nu poate sã-si propunã sã obtinã prea multe date, deocamdatã. Trebuie, înainte de orice, o schimbare de paradigmã*** ca sã avem acces la mai multe. Din fericire, existã relatãri, mai mult sau mai putin credibile, care ne ajutã sã ne facem o imagine de ansamblu a realitãtii imateriale, infinit mai vaste decat cea materialã.

     ***paradigmã = model de gândire

<Anne>: Despre relatãrile acelea am putea spune la fel de bine, dacã nu chiar si mai bine, cã sunt mai mult sau mai putin IN-credibile, pentru cã ele nu admit niste explicatii cumsecade.  Ori, o schimbare de paradigmã nu se poate realiza decât în baza unor motive obiective, pe care asemenea relatãri nu le pot furniza.

<Rãzvan>: Toate la vremea lor! Unele relatãri admit explicatii foarte logice, dacã posedãm instrumentarul conceptual necesar. Si, desigur, bunãvointã în a gãsi adevãrul!

<Anne>: "Doctrina spiritistã" pare o glumã bunã, dupã ce o serie de spiritisti si mediumuri au mãrturisit cã trisau. Acestia sustineau, de altfel, cã la început chiar fusese vorba doar despre joacã.

<Rãzvan>: ACESTA ESTE IAR UN SOFISM EVIDENT! Mult mai multi spiritisti au fost si sunt extrem de seriosi.

<Anne>: E drept, se presupune cã nu toti spiritistii încep din joacã, cã unii dintre ei chiar cred în ceea ce fac. Eu însãmi am învãtat în liceu o tehnicã spiritistã, care cerea cel putin doi participanti ce atingeau usor cu mâinile o ceascã, întoarsã pe un carton pe care erau scrise literele si cifrele la distante corespunzãtoare.  Spiritele mortilor, chemati pentru a rãspunde întrebãrilor, urmau sã miste ceasca din literã în literã, oferind rãspunsuri extrem de precise.  Ceea ce se si întâmpla, de altfel.  Întâi, simteai ceasca fremãtând cumva ciudat sub atingerea ta, apoi ea începea sã se miste - întâi sovãielnic, apoi din ce în ce mai impetuos.  Rãspunsurile curgeau unul dupã altul, iar dintr-o asemenea experientã ieseai buimac si uimit cã "totusi se poate".
Norocul nostru, al adolescentilor, care din aceastã cauzã chiuleam de la ore, refugiindu-ne într-o camerã din cãmin pentru a face spiritism, a fost cã, din cauza entuziasmului, am cam exagerat cu joaca asta.  Tot încercând sã îi convingem si pe altii, am descoperit cã aceeasi întrebare putea primi rãspunsuri foarte diferite în cazul schimbãrii mâinilor care atingeau ceasca.  Ideea cã spiritele pot fi malitioase putea fi consideratã în naivitatea noastrã, dacã nu am fi gãsit o explicatie mai bunã, anume aceea cã ceasca era miscatã de propria noastrã credulitate.
Iar când rãspunsurile primite pe cale spiritistã chiar se potrivesc cumva realitãtii, tot ramân prea multe posibilitãti demne de luat în considerare înaintea aceleia cã spiritul unui mort ar binevoi sã stea cu tine la o suetã.  Coincidenta purã, intuitia si eventual alte proprietãti necunoscute ale psihicului sunt lucruri care, în secret, pot depune mãrturie mincinoasã în favoarea spiritismului.

<Rãzvan>: Nu as încuraja pe nimeni sã facã astfel de
experimente, ce pot deveni foarte riscante! Totusi ele fac parte deja din bogata cazuisticã spiritistã, ca un tip de experiment repetat de zeci de mii de ori, de nenumãrati oameni din toatã lumea. Teoria spiritistã lãmureste în detaliu fenomenele ce se pot produce la o invocare a spiritelor. În ciuda acestor date, Anne A DECIS cã existã neapãrat alte explicatii mai aproape de adevãr, cum ar fi coincidenta sau propria credulitate. De fapt, este mãrturia personala a unei convertiri la CREDINTA ATEISTÃ! Ateismul este o CREDINTÃ bazatã pe douã tipuri de rationamente: sofisme, asemeni celor de mai sus, si argumentele eronate sau insuficiente în favoarea "credintei" spiritualiste, în general. Nu cred cã existã mãcar UN argument serios pro-ateist, care sã nu fie inclus în una din cele douã categorii! Teoriile spiritualiste (ca nume generic pentru teologiile ce proclamã viata dupã moarte) se strãduie sã aducã la ivealã fapte, fenomene cãrora mãcar le oferã o explicatie plauzibilã. Ateismul doar le neagã, cãci nu poate produce nici o dovadã de sine stãtãtoare în propriul sprijin.

Scepticul nu este ateu. Scepticul cerceteazã probe sau speculatii din ambele pozitii, dar nu se decide încã! Ateul nu se întreabã dacã Dumnezeu, spiritele, viata de apoi existã, ci LE NEAGÃ, de-a dreptul. Este foarte chinuitor sã te mentii pe pozitia de echilibru instabil a scepticismului. Treptat, sau brusc, scepticul adoptã una sau cealaltã din ipostaze, dacã nu cumva se blazeazã între timp. Sunt multi cei care nici nu-si mai pun aceastã problemã, indiferentii. Nu ne ocupãm de ei aici.

Lupta ideologicã între ateism si spiritualism este realã, crâncenã si neîncetatã. Dar, dupã cum ne învatã si Apostolul, credinta adevaratã în « viata de dupã » nu se poate bãga pe gât cu forta, cãci va fi "regurgitatã". E nevoie de delicatete, întelepciune si rãbdare...

<Anne>: "Bunãvointa de a gãsi adevãrul" mentionatã are exact sarcina de a refuza explicatiile nedorite, considerate insuficient de spectaculoase sau contrazicând o credintã preferatã.  "Bunãvointa de a gãsi adevãrul" poate însemna efortul de a face lucrurile sã se potriveascã scenariului dorit.
Aceeasi "bunãvointã" te poate determina, de altfel, si sã interpretezi în favoarea parapsihologiei imposibilul premiu al lui James Randi.

<Rãzvan>: În privinta cercetãtorilor fenomenelor aflate la granita stiintei, cei care vor sã dea explicatii strict materiale la fenomene paranormale probabil cã doar vor sã iasã în evidentã fatã de confratii ce sustin contrariul.

Iluzionistul James Randi se autodefineste ca "sceptic si oponent al pseudostiintei". Fundatia sa oferã un premiu de 1 milion dolari oricui este în stare sã genereze vreun eveniment sau sã îsi dovedeascã vreo putere paranormalã, supranaturalã, ocultã, în conditii agreeate de ambele pãrti. De peste 20 ani premiul a fost râvnit de foarte multi "paranormali", care însã nu au trecut de testul preliminar. Nici celebrul Uri Geller nu a mai fost în stare sã îndoaie mental o linguritã atunci când s-a aflat alãturi de Randi, care a reusit sã-l bruieze. [Îndoirea mentalã a linguritei este un fenomen vãzut si experimentat si de telespectatorii români la emisiunea "Surprize, surprize!" când a fost invitat "mentalistul" Anthony Black.] Am putea concluziona cã milionul pus la bãtaie de Randi e doar o investitie în publicitate personalã. Numai cã aici e vorba de o Fundatie pentru Educatie, care îsi propune sã instruiascã o nouã generatie de "critical thinkers" (gânditori cu simt critic, engl.). În realitate, se intentioneazã inducerea în mintea oamenilor a sofismului: "Nimeni nu a putut produce pânã acum un fenomen ocult sub un control strict. Deci, nu existã fenomene paranormale! q.e.d." Cred cã este evidentã "reaua-vointã în a afla adevãrul".

Cu stimã,
Rãzvan Petre

DESPRE PARAPSIHOLOGIE, CA PRESUPUSÃ STIINTÃ

<Anne>: Ideea cã parapsihologia este o stiintã, în sensul curent al termenului, îmi pare discutabilã - sã nu uitãm cã stiinta se deosebeste de cunoasterea empiricã prin aceea cã stiinta a reusit sã formuleze niste  legi, în baza cãrora poate face cu precizie anumite previziuni.  Este parapsihologia în aceastã situatie?

<Dan>: Este foarte simplu de demonstrat cã parapsihologia nu este stiintã. Stiinta se bazeazã pe experiment, iar conditia esentialã a experimentului este una singurã: repetabilitatea. Evenimentele parapsihologice, desi reale, nu sunt repetabile în conditii de laborator. În consecintã, desi pot constitui subiecte de investigatie stiintificã, ele nu se "coaguleazã" în ramuri ale cunoasterii precum fizica, biologia, chimia, etc.

<Tudor>: Prin urmare meteorologia, astrofizica si cosmologia nu sunt stiinte?

<Dan>: Evenimentele meteorologice se repetã în conditii destul de similare pentru a putea fi studiate, lucru care nu se întâmplã cu evenimentele paranormale.

<Marcel>: Cele ce se numesc în mod generic evenimente paranormale sunt evenimente repetabile ca si celelalte. Problema e cã sunt unele persoane ce au perceptiile specifice puternic inhibate, ceea ce le face sã afirme cã aceste fenomene nu existã. Un fenomen ce nu se desfasoarã în plan fizic nu poate fi cercetat cu aparatura specificã mãrimilor fizice. Totusi, deoarece orice manifestare are si o componentã ce se reflectã în plan fizic, apar uneori dovezi materiale ale unor evenimente numite paranormale. Sã mai adaug cã avem de a face cu perceptii subiective, diferite de la o persoanã la alta. Pe când, douã voltmetre, dacã sunt bine etalonate, aratã aceeasi diferentã de potential între aceleasi puncte de mãsurã. Discutie lungã... 

<Rãzvan>: Parapsihologia este un termen vag, în care includem cam tot ce nu intrã în paradigma actualã a stiintei. Pãrti din ea beneficiazã de statut de stiintã experimentalã, datoritã cãruia, de pildã, telepatia este actualmente recunoscutã ca o realitate, desi acum câteva decenii era ironizatã, cum este azi reîncarnarea. Sunt oameni care pot provoca la dorintã fenomene paranormale. Unii chiar explicã cum fac, dar este greu sã reproducem cu aparate o functie a mintii-spirit. Domeniul studiat de parapsihologie este foarte sensibil, la propriu si la figurat. Explicatiile date de parapsihologi diferã foarte mult, dar rãmân certe faptele, experimentele.

<Anne>: Rãmâne posibilitatea [!] ca parapsihologia sã NU fie totusi o stiintã, chiar dacã parapsihologii si suporterii îsi pot dori cu ardoare sã fie altfel, si chiar dacã nu ar fi deloc de condamnat pentru o asemenea dorintã.
Problema parapsihologilor si suporterilor nu ar fi însã aceea cã aparatele nu ar putea reproduce "o functie a mintii-spirit", ci un insuficient control asupra experimentului pe care pretind cã se bazeazã . Astfel cã, de fapt, s-ar putea dovedi mai degrabã cã parapsihologia ignorã experimentul - ceea ce este o atitudine profund nestiintificã - si cã duce o lipsã acutã de orice fel de explicatii cumsecade.  Ori, cu acestea, apare si convingerea cã parapsihologia NU este o stiintã si nici nu are sanse sã devinã vreodatã.
Poate cã mã însel, dar nu-i vãd pe filosofii sceptici ca având motive sã-si abandoneze opiniile caracteristice tocmai în fata parapsihologiei, în conditiile în care aceasta nu reuseste sã convingã suficient cã s-ar putea baza pe mai mult decât imaginatie bogatã.

<Stefan>: As vrea sã fac unele observatii aici, pentru cã le consider utile în acest context. Atâta doar cã termenul de para ("pe lângã") nu a fost ales chiar întâmplãtor. Para-stiintele nu sunt stiinte, asta e cert, dar tot la fel de cert este si faptul cã ele au o legaturã directã cu stiintele. În realitate, ele reprezintã un fel de pepinierã pentru viitoarele descoperiri stiintifice si cred cã acest lucru este foarte important.

Este gresitã observatia cã para-stiintele nu se bazeazã pe experiment. Situatia este exact inversã: ne aflãm în fata unui experiment (deci a unor observatii reale), pe care suntem incapabili sã le explicãm.

<Anne>: Când vorbeam despre experiment, mã refeream la experienta-experiment, la experienta programatã.  Tu vorbesti mai sus despre experienta-trãire, care este o experientã spontanã, pe care nu a contestat-o nimeni ca având legaturã cu parapsihologia.

Ca sã fie mai limpede ce vreau sã spun, voi atrage atentia asupra asa-numitelor premonitii: acestea ar putea ascunde în primul rând niste simple coincidente, dar multi nu sunt dispusi sã creadã asta, din motive diverse, de la acela cã a li se fi întâmplat lor însile le permite sã îsi acorde o anumitã importantã, de pildã, la aceea cã îsi resimt existenta ca fiind prea lipsitã de tainã, de mister, de fast, de spectaculos.  Desigur, asemenea motive sunt cât se poate de serioase - nu glumesc deloc! -, dar odatã permitându-le sã ne influenteze judecãtile asupra unui fenomen, nu mai putem pretinde cã am putea observa fenomenul în cauzã cu mintea clarã a omului de stiintã.

<Stefan>: Bineînteles, apar o sumedenie de fisuri, de sarlatanii colaterale, în sensul cã multe dintre aceste observatii nu sunt de fapt reale, asa cum se pretinde. Însã unele totusi sunt, si oamenii de stiintã le cunosc si, desi încã nu le pot explica, sunt convinsi cã toate au o explicatie rationalã care va fi descoperitã într-o zi.
Leacurile bãbesti, ca sã dau un exemplu, se stie astãzi cã sunt tratamente alopatice bazate pe plante medicinale, si farmacologia le foloseste în prezent pe scarã largã. Tot astfel, telepatia între persoane foarte apropiate (soti, pãrinti, copii) este un fenomen cât se poate de real (l-am experimentat eu însumi de multe ori).
Ceea ce încerc sã spun este cã para-stiintele prezintã un real interes, pentru cã atrag atentia asupra unor fenomene aparent bizare, a cãror existentã nu poate fi negatã, dar pe care oamenii de stiintã le pot studia si explica.

<Anne>: Ar fi bine sã poatã, numai cã asta pare cam greu, atât timp cât fenomenele paranormale sunt experimentate exclusiv spontan, cel putin deocamdatã.  Îmi pot imagina si eu, destul de usor, cã fenomenele paranormale vor putea fi experimentate vreodatã în mod programat, dar as crede cã, pentru asa ceva, mai întâi ar putea fi absolut necesare niste teorii ceva mai serioase/consistente referitoare la constiintã.

<Rafi>: Dragã Anne,
Dacã suntem de acord cã fenomene paranormale existã si toatã problema lor este cã nu se pot conduce experiente programabile în tãrâmul ãsta - deja am fãcut un mare pas înainte. Faptul cã teoria încã nu a explicat efectele observate este o problemã, dar ca toate problemele, se poate rezolva cu timpul. Dar mai sunt multi care zic cã, dacã nu stim sã explicãm un fenomen, vasãzicã el nu existã, si asta este gresit si din punct de vedere practic si filozofic.

Stim de ce unii au ureche muzicalã si altii nu? De ce unii sunt genii si altii nu? De ce cineva poate sã tinã minte pagini cu multe numere si altii nu? Hai sã zicem cã si trãsãtura de a fi 'medium' e una dintre aceste fenomene care se-ntâmplã rar, nu sunt predictibile, dar se repetã. Telepatia, de exemplu, e ceva deja comun, care a fost si aplicat de mult în comunicatii între submarine americane. Nu se întelege, dar se aplicã, la fel ca hipnoza. Stim cã existã yogisti care pot sã intre în moarte clinicã prin autohipnozã si sã si iasã din ea. Nu uitati cã sunt multi din cei care conduc masina care nu stiu cum functioneazã, si totusi o întrebuinteazã. Si când s-a fãcut prima masinã, nu credea nimeni cã va merge fãrã cai. Eu, unul, nu mã îndoiesc cã va veni si ziua în care se vor clarifica multe din aceste efecte, dar chiar si atunci va fi un tãrâm rezervat celor care se pot numi 'medium'.

<July>: Vrem sã cunoastem adevarul, ori parapsihologia poate furniza elemente de adevãr, si încã dintre cele mai vitale. Câte si mai câte miracole, pe care stiinta le priveste sceptic, folosite cu întelepciune, pot merge pânã acolo încât, cine stie, sã salveze poate chiar planeta noastrã pe muchie de cutit, cu un ozon pe cale de rarefiere, cu rãzboaie fãrã sens, etc, etc...

Omul care iubeste întelepciunea vrea sã înteleagã de ce si cum. S-a vorbit, printre altele, despre faptul cã modelul electronilor care curg prin firul de metal ca apa prin conducta de apã este complet eronat . Totusi, chiar dacã multi stiu asta, ei pot folosi acest model cu succes pentru rezolvarea unor chestiuni de ordin practic. De îndatã ce nevoile de ordin practic nu mai pot fi rezolvate prin folosirea acestui model, imediat, cunoscãtorul schimbã modelul. La fel se întâmplã cu tot ceea cunoaste omul. Noi nu cunoastem direct, nu cu mintea, ci prin reprezentãri, prin comparatii repetate a obiectului de cunoscut cu alte obiecte deja cunoscute. Iar dacã mergem din aproape în aproape, ajungem la obiectele care nu mai pot fi definite si care sunt fiindcã le vedem si le pipãim si le auzim sau le mãsurãm cu aparatele de mãsurã pe care suntem în mãsurã sã ni le facem. Dincolo de aceste simturi si de prelungirile lor, aparatele de mãsura, se aflã o lume întreagã care ne înconjoarã si despre care nu stim nimic. Ori, tocmai aici vine intuitia... Intuitia, care intrã în lumea care scapã spectrului nostru "vizibil" si care se simte în spatiul acela cam pierdutã si cam confuzã. Mintea noastrã refuzã starea asta de incertitudine, pe bunã dreptate... Dar se simte totodatã si obligatã sã o cunoascã, sã numeascã si acele lucruri care nu sunt în ea...

Cã stiinta a început sã ia foarte în serios fenomenele para-normale stau ca dovadã si lucrãrile unui român; multi dintre dumneavoastrã ati auzit, cu sigurantã, de succesorul lui Mircea Eliade de la Catedra de Religie de la Chicago, decedatul Ion Culianu. Bãnuiesc, Anne, cã citirea scrierilor lui te-ar pune putin pe gânduri.

Cã este un fenomen repetabil, mãcar în parte, stã mãrturie si faptul cã toate serviciile secrete ale lumii au laboratoare care le studiazã si, cine stie, poate le si folosesc...?!

***

DESPRE MINUNILE RELIGIEI

<Dima>: Cred cã ar fi interesant sã urmãrim într-o analizã criticã diverse aspecte ale religiei/filosofiei crestine, care identificã "miracolul" în lumina asa-zisei para-discipline a asa-zisei para-psihologii.

Ideea de a verifica "stiintific" datele religiei nu e nouã în cultura româneascã. Mircea Eliade a avut "pe vremuri" (adica în perioada interbelica) un articol intitulat "Folklorul, ca instrument de cunoastere" tocmai pe aceastã tema (în Revista Fundatiilor Regale, dacã nu mã însel). Vã invit sã-l cãutati. Recompensa spiritualã meritã. Acolo erau mentionate mai multe fenomene "paranormale" care au fost "stiintific" validate (levitatii de yoghini, incombustiune, etc).

Revenind însã la traditia crestinã si la Evanghelii, v-as propune urmãtoarea analogie:
Existã în literatura de specialitate (care studiazã fenomene "para" -) urmãtoarea relatare:
Un om este "hipnotizat" sã creadã cã se aflã într-o minunatã gradinã cu copaci fructiferi. Este îndemnat (de hipnotizator) sã culeagã fructe din acei pomi si sã mãnânce, dacã îi este foame. Omul e cântãrit cu un cintar de precizie, înainte si dupã experiment. Rezultat: omului, care a "mâncat" fructele imaginare, greutatea i-a crescut (pe cântarul real).
Evanghelia: sãturarea oamenilor cu pâini si pesti multiplicate/multiplicati, "imaginari", pe care Isus o face în mod firesc.
Similaritatea e izbitoare.

Explicatia "stiintificã": Isus a fãcut, pur si simplu, un "experiment" de "hipnozã în masã".

<Tudor>: Tine tu regim numai cu poame imaginare, si îti va fi foame si de rãmãsitele fãrâmiturilor din pestii si pâinile Lui Isus. Sau de resturile manei din desert.

O altã "explicatie" ar fi putut fi cã Isus a transformat lumina solarã direct în materie organizatã. N-am fãcut calculul, dar atunci soarele ar fi trebuit sã lumineze regiunea respectivã cu o energie cam a unei bombe cu hidrogen. Înseamnã cã nu e nici asta.

Ori Isus avea un canal energetic aparte, si stiinta (daca e în stare) trebuie sã lãmureascã de cel fel de energie era vorba, ori pestii si pâinile respective au fost teleportate, ori au fost, pur si simplu, materializãri ale unor existente potentiale. Cã asa ceva e stiintific, ne demonstreazã teleportarea australianã a fotonilor, care dispãrând dintr-o parte, au reapãrut în alta.
Pentru un materialist e cu totul de neconceput ca o particulã sã disparã si ca ea apoi (sau simultan) sã reaparã. Si atunci, ce ne facem cu quasarii care se deplaseazã cu de trei ori viteza luminii? Admitem atunci cã obiectele pot depãsi viteza luminii? Asta pare nestiintific, prin urmare suntem siliti sã admitem cã particulele (si corpurile) au posibilitatea ca, din stare dinamicã (realã), sã treacã în stare de potential (virtualã)!
Atunci, pânã si alinierea atomilor în sir indian si aruncarea lor pe o undã poate transporta un vapor din Philadelphia în Canada sau mai stiu eu unde. Prin urmare, cenzurarea ca imposibilã a unor astfel de evenimente aratã suficienta celor care cred cã, stiind o parte sau chiar tot ce se stie acum, atunci au aflat totul.

Dupã cum remarca Jung, bacteriile au existat si înainte de a fi descoperite.

<Victor>: Ca sã ajungi la Dumnezeu - spunea Ioan Alexandru - trebuie sã bei paharul cercetãrii pânã la fund. Dacã rãmâi la primele înghitituri, devii ateu...

***

RÃZVAN PETRE

2005

<  Înapoi la Pagina Rãzvan Petre