Haosul, Dumnezeu şi Creaţia

Plecând de la teo-cosmogonia Arhiereului ceresc
care i-a dictat lui Scarlat Demetrescu „Comunicările din Cer”,
(partea a doua din cartea „Din tainele vieţii şi ale universului”)

Dumnezeu a creat lumea. Dar pe Dumnezeu cine l-a creat?... Mulţi ar răspunde că Dumnezeu există dintotdeauna, deci nu are o cauză. Dar poate exista ceva fără o cauză? Alţii ar sugera că Dumnezeu s-a autocreat. Din ce sau cum? Ar trebui să ne oprim aici cu întrebările imposibile. Totuşi, risipite prin diverse înţelepciuni, se găsesc unele indicii explicative. Iată ce am aflat, analizat, interpretat, conexat, imaginat şi vă ofer într-o formă uşor de digerat intelectual.

Prime referinţe despre haos – ca starea dinaintea apariţiei lui Dumnezeu – găsim în revelaţia primită de maestrul Braco de la spiritul lui Cristos, în „Sunetul Fiinţării”.

Înainte de Dumnezeu exista haosul

«Ordinea s-a format de la sine, ca un revers al haosului iniţial [din Universul anterior - n.n.].»

«Echilibratul şi ritmicul OM sau AUM este sunetul creaţiei conştiente, care este diferit de sunetul haotic, neuniform al creării spontane a lumii...»

«... ritmul înseamnă ordine, iar autoconstituirea iniţială a Universului era haotică.»

În celebra carte „Viaţa Impersonală”, Autorul Divin reiterează această idee sub altă formă:

«La început, după un repaus incalculabil de eoni, în zorii unei noi Zile Cosmice, când conştiinţa Lumii tocmai se trezea şi liniştea Nopţii Cosmice încă predomina, Eu, GÂNDITORUL, Mi-am conceput Ideea.» (“Viaţa Impersonală”, Cap.VIII)

Apariţia lui Dumnezeu, nevoie a haosului

«Mintea Supremă este Sursa originară care a stabilit ordinea în Universul în curs de apariţie.»

«Mintea Supremă a fost creată după ce a apărut Universul [...], atunci când a devenit necesară în Univers [n.n. – se referă la Universul haotic], fiindcă orice apariţie se bazează pe necesitate.»

Pe de altă parte, aflăm că, la rândul ei, şi Creaţia a apărut ca o nevoie imperioasă a lui Dumnezeu, nu dintr-o simplă dorinţă sau capriciu:

«Ceea ce ţie îţi pare ca fiind o dorinţă a Mea de exprimare nu este decât Necesitatea de a Fi sau a Se Exprima a Ideii Mele despre Mine.»

« [...] Tu eşti un Înger de Lumină, una din Razele-Gând ale Mele; un Atribut al Fiinţei Mele, însufleţit în condiţiile Terestre, fără alt scop (care nu e deloc un scop în sine, ci o necesitate a Fiinţei Mele), decât exprimarea completă şi finală a Ideii Mele.» (“Viaţa Impersonală”, Cap.VIII)

Haosul fierbinte

«[...] fiecare aspect al Fiinţării este, în primul şi cel mai important rând, o separare a contrariilor.»

«[...] pentru a echilibra naşterea şi moartea, plusul şi minusul, a aparut nevoia pentru Creierul Universal [n.n. – Dumnezeu].»

Aici este nevoie de o tălmăcire. S-ar părea că haosul iniţial era o creaţie spontană autodistructivă. Ce unul crea, altul distrugea; ce ziua se clădea, noaptea se dărâma. Nu exista un plan şi nici un cap limpede.

În termenii fizicii moderne, am putea spune că se crea materie şi antimaterie (cele două contrarii), care se anihilau reciproc după o scurtă existenţă. E ca şi cum Creierul Universal (Dumnezeu) a înclinat balanţa în favoarea apariţiei materiei, blocând apariţia antimateriei. Şi astfel au apărut condiţiile pentru o Creaţie continuă şi nesfârşită, cum este ea în prezent.

Particulele primordiale sunt eterne

«Impulsul iniţial a fost creat prin contactul întâmplător al neutrinilor şi unificarea lor în fluxuri interactive.»

Adică, Mintea universală a apărut prin asocierea unor particule primordiale preexistente. Termenul de „neutrino” sugerează că încă nu era constituită materia universală de astăzi. În haosul anterior Divinităţii, după fiecare rateu creator, dispărea amintirea acelor greşeli, care nu mai puteau fi folosite ca experienţe, astfel că aceeaşi greşeală se repeta iar şi iar. Putem spune că acest haos era fierbinte, turbulent, însetat să creeze ceva, dar neorientat, dezorganizat – o autocreaţie haotică.

Iată o descriere foarte expresivă a haosului predivin fierbinte, plăsmuită de genialul Mihai Eminescu în poemul „Luceafărul”.

«Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaște,
Și vremea-ncearcă în zadar
Din goluri a se naște.
Nu e nimic și totuși e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemene
Uitării celei oarbe.»

I-am spus haos fierbinte pentru a-l deosebi de un alt fel de haos – rece, nemişcat – pomenit într-o altă sursă de informaţii spirituale.

Haosul rece

«Din chaos, Doamne,-am apărut
Și m-aș întoarce-n chaos...
Și din repaos m-am născut.
Mi-e sete de repaos.»

O sursă nepreţuită de informaţii de ştiinţă spirituală este cartea “Din tainele vieţii şi ale universului” de Scarlat Demetrescu (publicată în anul 1939). Nivelul ei filosofic, spiritual şi spirito-ştiinţific este neegalat de nicio altă lucrare spiritistă. Fiind o lucrare de referinţă, vom cita pe îndelete din ea.

Aici, haosul dinainte de apariţia Divinităţii este prezentat diferit, ca fiind format din particule inactive, nemişcate, izolate – deci un haos rece. Încet, încet, particulele primordiale au început să se mişte, să gândească, să comunice şi, în final, să se asocieze şi să se organizeze.

«Urmare a activităţii, a gândirii [primei] particule divine, ea provoacă pe vecinele sale la asociere, şi mai târziu la organizare. Încetul cu încetul se naşte o nouă idee: solidaritatea. Particulele s-au apropiat între ele, s-au sfătuit, căci erau fiinţe vii, inteligente şi cu voinţă, şi decid să se solidarizeze. Ele fac apel, cu gândirea lor, şi un glas mental răsună ca o trâmbiţă prin întinsul haosului, chemându-le pe toate la mişcare, la o viaţă activă. Iubirea le cheamă, şi de la o vreme încep să se aglutineze între ele, formând o masă de particule vii, egale în mărime, înţelegere şi voinţă, alcătuind astfel prima colectivitate socială de particule-viaţă, constituind prima Sferă: Capul de Dumnezeu.

[...] Haosul e plin şi azi de infinitatea de particule vii, simple şi fixate locului. În haos există şi azi idei simple, indivizibile, neasociate, neorganizate, precum şi o infinitate de idei pe cale de organizare.» (cap. „Formarea Sferei divine”)

Cele două viziuni (ale lui Braco şi Scarlat Demetrescu) nu se contrazic neapărat, ci se completează logic. Haosul rece (cu particule înghesuite, izolate şi inactive) poate fi etapa premergătoare haosului fierbinte („primul univers”, autocreaţie haotică, încercările particulelor de a se asocia în forme superioare).

Acest haos (rece) încă mai există la marginea Universului. Corelând cu ce ne spune Braco, înseamnă că Universul conştient şi Însuşi Dumnezeu s-au format din haosul fierbinte, care NU exista peste tot, ci doar într-o anumită porţiune foarte limitată a infinitului rece.

Dacă Dumnezeu gândeşte, înseamnă că inteligenţa există ca potenţial în înseşi particulele primordiale din care este El constituit. Aceste proto-particule sunt „vii”, pentru că au facultatea gândirii (la nivelul lor redus, instinctual) şi se mişcă, vibrează. Raţiunea divină întrece cu mult orice imaginaţie omenească, dar ea s-a dezvoltat plecând de la aceste mici inteligenţe...

«În [Infinit], toate particulele sunt vii, pentru că toate au o palpitare, o uşoară mărire şi micşorare a volumului lor sferic. Toate sunt inteligente, pentru că toate gândesc în sinea lor, şi totuşi nu ştiu ce-i în afara lor, de jur-împrejurul lor.

Oricare ar fi stadiul lor, toate se mişcă, toate se dilată şi se contractă, deci sunt într-o veşnică vibraţie, [...] care se naşte prin însăşi faptul că particula gândeşte.» (cap. „Particulele vii alfa, beta şi gama”)

În termenii gândirii moderne, am spune că vibraţia este realitatea fundamentală (cum susţin şi fizicienii în Superstring Theory), dar nu sub forma de particulă, ce va apare mai târziu...

Sintetizând: la început (dacă acceptăm convenţia că exista timp), era un ocean nesfârşit de particule vii nemişcate, independente şi aglomerate (haosul rece); apoi, o mică parte din acestea încercau necontenit să se asocieze, dar eşuând de fiecare dată să creeze ceva durabil (haosul fierbinte); în final, din această turbulenţă ia fiinţă un Centru organizator, devenind Creatorul Suprem, care ordonează tendinţa naturală de autocreaţie a acelor proto-particule sub forma Universului actual. În continuare, El îmbogăţeşte, dezvoltă şi extinde Creaţia conştientă perfect organizată, înghiţind haosul rece, care se întinde la infinit.

Convertirea haosului cald

La marginea Creaţiei, se află atât particule inactive, cât şi unele care încep să se mişte, să fie influenţate de apropierea Ordinii divine. I-am putea spune haosul cald sau călduţ, ieşit uşor din inerţia eternă, dar care nu va ajunge niciodată fierbinte, pentru că este imediat preluat de Dumnezeu şi organizat conform legilor Sale perfecte.

«Sfera-Mamar se alimentează mereu cu particulele vii de la exteriorul ei, cu materia haotică aflată în afara Cosmosului, în Infinitul care înconjoară Sfera-Cosmos.» (cap. “Formarea Sferei divine”)

«Infinitul este cariera sau comoara din care Divinitatea ia mereu materie primă, pentru a crea duhuri, atomi, molecule, planete, stele, universuri.» (cap. “În esenţa sa, duhul este format din trei particule”)

La marginea Sferei create sunt trimise Duhuri misionare ale lui Dumnezeu cu scopul de a converti particulele haosului la Ordinea divină. Aceste spirite diferă fundamental de spiritele trimise să anime Creaţia. Dacă cele din urmă sunt încă imperfecte, acestea sunt egale cu Dumnezeu!

«Azi, Sfera-Tatar este incomensurabilă. Ea absoarbe şi emite mereu celulele divine. Unele din aceste celule au misiunea să contribuie la perfectarea sferei cu creaţii; altele sunt trimise ca misionari la marginea cosmosului, ca să atragă din haos – prin convingere –particule haotice noi. [...] În al doilea caz, i se lasă scânteii toată puterea şi înţelegerea că este Dumnezeu.» (cap. “Creaţia Centrului”)

În completare, găsim în altă parte informaţia că şi îngerii, chiar şi duhurile obişnuite, asimilează particule din Cosmos (deja treimizate), apărute în mijlocul Universului creat. Astfel, ele sunt automat prefăcute în particule specifice acestui Univers conştient şi evolutiv.

«Celulele fluidice unice, [...] le putem absorbi în corpul nostru, unde imediat sunt silite să se asocieze în câte trei, deoarece corpul nostru nu e compus din celule simple, ci din grupe treimice. Din aceste celule simple s-a făcut şi se face totul, [...] însuşi Tatăl le absoarbe şi le comunizează în trupul Său la infinit.

Existenţa acestei celule prime este o raritate aici, pe Pământ, şi constituie pentru noi mai mult un obiect de studiu. Existenţa ei liberă nu este posibilă decât temporar. Aici, totul este comunizat.» (cap. “Întâi a fost creaţia fluidică, apoi cea solidă”)

«Soarele şi, indirect, pământul, absorb din haos puzderie de fiinţe haotice, particule divine, [...] noi izolăm aceste particule haotice, după care le absorbim în corpul nostru perispiritual şi căutăm să le deprindem să se asocieze câte trei într-una. După mii de ani de răbdare şi muncă, reuşim să facem din ele unităţi treimice.

Imediat ce a intrat în mine, particula haotică vine în contact cu particulele corpului meu angelic (entitatea care comunică are rangul de înger), care sunt de aceeaşi origine cu ea, dar în mine sunt organizate, adică grupate pe baza formulei trei într-una, unindu-se printr-o iubire continuă. [...] Contactul lor cu corpul şi gândul meu plin de iubire pentru ele le determină, după o oarecare vreme, să se treimizeze [...].

Prin urmare, noi, îngerii, şi voi, duhurile umane albe, educăm mereu materia haotică. Până la întoarcerea soarelui la centrul universului, noi am şi treimizat aceste particule vii active. Ele învaţă să se iubească şi să se asocieze câte trei la un loc.» (cap. “Formarea Sferei divine”)

În sinteză: dintr-un ocean de particule primordiale fără scop şi fără ordine, a luat fiinţă Dumnezeu şi Universul. Unele se mai găsesc în Univers şi în Dumnezeu, dar nu în mod natural, ci acum sunt aduse intenţionat din Infinitul haotic ce înconjoară Creaţia, pentru a fi transformate în vederea evoluţiei lor spre fericire.

«„Eu [Dumnezeu Tatăl – n.n.] plutesc într-o materie lipsită de mişcare şi voinţă, pe care o absorb în sânul Meu şi o vivific, şi din acest moment devine materia vie a Finitului”.» (cap. „Enunţurile Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh”)

Spre sfârşitul cărţii, conceptul de Duhuri misionare se transformă uimitor. Şi anume, la marginea Sferei create ni se revelează că se află nu doar Duhuri misionare trimise de Dumnezeu, ci chiar Tatăl Ceresc. (Vezi şi citatul de mai sus «[...] i se lasă scânteii toată puterea şi înţelegerea că este Dumnezeu.») Tatăl Periferic este format din cele mai evoluate Duhuri venite din Sfera centrală, care absorb din haosul rece particule inactive şi le insuflă viaţă. Prin urmare, cea mai dificilă ocupaţie din Univers este cea de a capta noi particule primordiale în Creaţia Divină, convertindu-le în fiinţe ce pot evolua spre o tot mai mare fericire. Tatăl Ceresc şi-o asumă personal şi o împarte cu Fiii Săi cei mai Glorioşi, fiindcă nu uită că şi El a fost, la început, tot o astfel de particulă neştiutoare, inertă şi suferind în haos.

«Sfera creaţiilor tinde să cucerească Infinitul, să ajungă la marginile Infinitului. Particulele din Infinit opun rezistenţă împotriva acestei presiuni. [...] Duhul neutru se opune din toate puterile sale de a fi scos din toropeala lui.» (cap. “Boala duhului”)

Compuşii elementari de câte 9

În alt capitol aflăm mai multe detalii. Proto-particulele alfa din haosul infinit sunt întâi grupate câte trei de către Tatăl Periferic, formând o particulă compusă numită beta. Abia apoi parcurg Cosmosul şi ajung în Univers (în expozeu, cele două noţiuni diferă).

«Particula moartă şi întunecată a Infinitului extern, a Infinitului fără lumină, trecând prin trupul Tatălui, a primit ceva de la El, şi din acel moment, din întunecată, a devenit luminoasă. Aceste particule durau în Infinit, izolate, separate unele de altele. De îndată ce au trecut în Infinitul intern al Tatălui [Cosmosul – n.n.], ele au fost luate şi unite la un loc, câte trei, printr-o substanţă a trupului gloriosului Tată.

Astfel, din trei individualităţi libere a făcut un glomerul de trei particule, o unitate treimică. Înainte de a fi unite, treimizate, Tatăl le-a pregătit în vederea scopului urmărit: uneia din ele i-a dat puterea de a lucra ca o forţă pozitivă, pe cea de a doua a influenţat-o să activeze ca o forţă negativă şi, în fine, pe cea de a treia a lăsat-o neutră.[...]» (cap. “Enunţurile Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh”)

În Univers, particulele beta sunt încă o dată grupate câte trei (probabil de îngeri şi duhuri, cum s-a spus mai sus) în mici colonii de câte 9 particule primordiale, numite gama. Acestea sunt trimise în Sfera divină pentru a fi prelucrate pentru a intra în compoziţia fluidelor eterice şi, mai târziu, să devină spirite divine.

«Am spus că Tatăl este [situat – n.n.] periferic. El trimite către centrul Finitului o fiinţă treimică formată din trei particule haotice. În drumul său, acest glomerul treimic s-a asociat cu alte două glomerule, formând o unitate şi mai mare, compusă din de trei ori trei particule haotice. Această nouă particulă este absorbită de Sfera centrală a Fiului, pentru a pregăti din ea materia diferitelor creaţii.» (cap. “Enunţurile Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh”)

Prin urmare, când ajung la marginea Universului, proto-particulele sunt deja asociate temporar câte trei, nu mai sunt independente ca în haos. Asocierea este forma naturală de existenţă în Spaţiul-Timp. Este interesant că aici ele sunt încă o dată compuse câte 3, într-un total de 9 particule. Când o triadă beta intră întâmplător în perispiritul unui spirit, automat este treimizată (x3), adică particulele devin gama (x9).

Cele 3 cicluri ale Creaţiei

Conform înaltului spirit care i-a transmis lui Scarlat Demetrescu aceste informaţii nemaiauzite, Creaţia este formată din 3 materiale diferite, invizibile cu ochiul liber:

1) Fluide fizice sau eteruri care, prin “condensare” în planul fizic, formează obiectele nevii (conţinând cele trei stări de agregare: solid, lichid, gazos).

2) Fluide psihice, ce alcătuiesc perispiritul duhurilor, învelişul ce înconjoară Scânteia divină. În situaţii speciale, duhurile pot combina fluidele fizice cu cele perispirituale, obţinând efecte precum materializările sau fantomele.

3) Fluide duhuale, adică Scântei divine, Spirite individuale care animă mineralele, vegetalele, animalele şi oamenii.

Ele sunt create unele din altele în Laboratorul divin. Se începe cu particule simple, compuse din particulele absorbite din haos, şi evoluează prin contactul cu Creaţia deja existentă.

«[Fluidele fizice – n.n.] iau naştere prin numeroasele posibilităţi de aglomerare, în agregate de câte trei, a particulelor de inteligenţă, memorie şi voinţă. Acest agregat treimic poate fi format dintr-o particulă de voinţă şi două de memorie, una de voinţă şi două de inteligenţă, una de memorie şi două de inteligenţă, una de memorie şi două de voinţă, una de inteligenţă şi două de memorie, una de inteligenţă şi două de voinţă etc. Posibilităţi multiple de combinare şi tot atâtea feluri de fluide. [Atenţie, nu şi combinaţia una de voinţă, una de inteligenţă şi una de memorie, rezervată doar Scânteilor divine, spiritelor – n.n.]

Dar diversele particule treimice, agregate treimice - formate prin combinarea particulelor libere – se pot asocia, la rândul lor, câte două, trei, patru etc, formând o particulă ceva mai mare, dar de o natură deosebită şi deci cu însuşiri proprii.» (cap. “Pretutindeni există viaţă, deoarece pretutindeni există materie vie”)

Amănunte despre cele trei particule fundamentale, în capitolul „Legea lui 3” din prezentul articol.

«În afara diferitelor posibilităţi de combinare a celor trei feluri de particule vii, care dau o infinitate de fluide, mai există o gamă infinită a aceloraşi fluide, aflate în diferite stări de condensare.» (cap. “Pretutindeni există viaţă, deoarece pretutindeni există materie vie”)

«Din studiul făcut asupra fluidului, a rezultat că acesta nu are posibilitatea să gândească şi să judece ca duhul, dar totuşi este viu, simţitor şi cu o mică doză de voinţă. Dar caracteristica esenţială a fluidului este de a-şi apropia sau asocia particulele.» (cap. “Totul a provenit din concentrarea fluidului primordial”)

«Unirea face tăria. Cu cât o colonie este mai numeroasă, cu atât va atinge grade mai înalte de evoluţie.» (cap. “Întâi a fost creaţia fluidică, apoi cea solidă”)

În primul ciclu de creaţie, apar fluidele fizice. După o durată imensă de timp, ele revin la centru, unde sunt transformate în fluide psihice (perispirituale). Şi acestea parcurg un ciclu universal evolutiv prin Creaţie, revenind în final la centru. Ele sunt apoi transformate în fluide duhuale sau Scântei divine, ce sunt trimise în Creaţie ca Spirite ce animă materia, fiind înconjurate de un perispirit. Acesta din urmă le protejează, dar le şi oferă toată gama de experienţe posibile.

«Eul nostru cel mai intim este o scânteie foarte mică [...] care cugetă şi voieşte. Împrejurul ei există o serie de eteruri, adică avem [perispiritul] nostru, care împreună cu scânteia divină formează duhul. [...] Materia corpului nostru spiritual are însuşirea de a fi imprimabilă de ideile, gesturile şi acţiunile noastre, are şi ea inteligenţa, memoria şi voinţa ei. Dar, această voinţă este robită voinţei eului, a scânteii. [...] Scânteia divină cugetă la înaltele probleme ale creaţiilor, pe când materia eterică din jurul ei are o cugetare comună. [...] Materia perispirituală are o voinţă oarbă, o inteligenţă slabă şi o memorie inconştientă, oarecum mecanică.» (cap. “Producerea sunetelor şi vorbirii directe a duhurilor”)

În timp ce fluidele fizice şi perispirituale sunt transformate în Laboratorul central, duhul nu se mai schimbă în altceva, ci doar abilităţile i se extind. Procesul de evoluţie în Creaţie ia sfârşit numai când spiritul a căpătat o experienţă de viaţă imensă, o inteligenţă absolută şi o putere de acţiune totală.

«Duhul, scânteia divină, este format dintr-o materie fină, în veşnicie aceeaşi. El nu se primeneşte, nu se schimbă sau preface, numai facultăţile, însuşirile sale devin din ce în ce mai extinse. Cu alte cuvinte, duhul nu se compune sau descompune, nu se asociază sau disociază. Aşa cum a fost alcătuit odată, va rămâne în eternitate.» (cap. „Eterul magnetic”)

Fig. 1 Evoluţia materiei în Univers

Notă: Fluidele ar putea fi recirculate prin aşa-zisele „găuri negre” din cosmos care absorb materie din Univers. Vezi capitolul „Găurile negre” de mai jos.

Fluidele există sub două forme: libere şi captive. Fluidele libere (de tip mineral, vegetal, animal şi uman) circulă prin spaţiu şi folosesc la împrospătarea fluidelor închise în formele materiale (ca minerale, plante, animale, oameni). (din cap. „Diferite categorii de eteruri”)

Fluidele vitale sunt alcătuite din forvispi [de la „forme vii spiritualizate” – n.n.], atrase selectiv şi automat de fiecare organism viu.

Duhul liber (neîncarnat) îşi repară perispiritul cu forvispi minerale, vegetale, animale şi umane (dacă este duh de rang uman).

«Graţie acestor vietăţi, eu mă pot mări oricât de mult şi prin eliminare mă pot micşora cât voiesc», spune spiritul comunicator.

Duhul încarnat îşi repară perispiritul numai cu forvispi minerale şi vegetale din aer, iar corpul carnal, prin alimente ce conţin doar forvispi minerale şi vegetale. Corpul fizic sau cel vital nu aparţine duhului, cum este perispiritul, ci este o învelitoare de ocazie necesară vieţii încarnate. (din cap. „Forvispile şi duhurile s-ar putea vedea”)

Spiritele nu sunt create de Dumnezeu?

Spiritul lui Scarlat Demetrescu repetă, în nenumărate ocazii şi sub diferite forme, că Dumnezeu a creat totul, inclusiv pe om şi pe Spiritul din el. Asta e foarte clar.

Totuşi, misticul american Shelley Trimmer afirmă exact contrariul! Iată pasajul bulversant din cartea „An Infinity of Gods: Conversations with an Unconventional Mystic, The Teachings of Shelly Trimmer” prezentat de autorul Ray Grasse în conferinţa de la Societatea Teosofică (minutul 31).

Ray: De ce ne-a creat Dumnezeu?

Shelly: În primul rând, nu Dumnezeu te-a creat ca spirit. Fiindcă, dacă ai avea un început, ar trebui să ai şi un sfârşit. Eşti făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Dar asta nu înseamnă că El te-a creat. Tu eşti conştiinţă conştientă de sine, după cum şi Dumnezeu este conştiinţă conştientă de sine. Eşti de sine stătător. Mereu ai fost, mereu vei fi, nu poţi fi distrus.

Apoi, Dumnezeu a creat acest vis cosmic. Tu erai în afara acestui vis cosmic şi ai intrat în el ca să înveţi tehnica lui Dumnezeu, prin care El s-a iluminat – şi făcând asta, te iluminezi şi tu.

Ray: Atunci, de unde am venit Eu?

Shelley: Din afara visului lui Dumnezeu. Erai într-o stare ce poate fi numită haos. Iar în haos apare o anumită ordine, ordinea entropiei. Când există un număr de fiinţe în haos, se produce automat ordine! De exemplu, să luăm atmosfera din această cameră. Fiecare atom din aer se mişcă la întâmplare, după cum are chef. Dar pentru că totul se mişcă la întâmplare, avem o presiune egală în toată camera. Deci putem să spunem că există un gen de ordine în mişcarea aleatorie.

Ray: Noi eram deja conştiinţe conştiente de sine înainte de a intra în visul lui Dumnezeu?

Shelley: Cu toţii eram conştiinţe conştiente de sine în existenţă, în toate existenţele, cum se spune, “în vecii vecilor”.

Putem înţelege şi fi de acord cu ce spune Shelley Trimmer (apropo, foarte bun prieten cu Paramahamsa Yogananda) doar amintindu-ne de proto-particulele din haos. Ele există din eternitate, nu sunt creaţia lui Dumnezeu, ci Dumnezeu este “efectul” lor. Ele au conştiinţă de la sine şi sunt indestructibile. Totuşi, sunt aduse de Dumnezeu din haos şi modelate cumva (după chipul şi asemănarea Lui) ca Spirite în Creaţie (visul cosmic), dintr-o imensă iubire pentru viaţa ce încă mai este încătuşată în haos.

Iată deci că găsim într-o aparent aiuritoare opinie a unui mistic american recent, fără nicio legătură cu spiritismul românesc interbelic, o CONFIRMARE neaşteptată. Căci iată ce îi transmitea spiritul comunicant lui Scarlat Demetrescu:

«Pe când eram în haos aveam libertate deplină. Pe baza acestei libertăţi, şi azi aş putea să-mi duc singur viaţa. Însă, experienţa ne-a dovedit că e de preferat viaţa în colectivitate, căci în sânul ei poţi avea ajutorul, tăria şi fericirea, pe când stingher nu poţi nimic, deci nu ai parte de nici un spor. Am fost liber să aleg singurătatea sau să intru în asociere cu alţii. Graţie acestei libertăţi, am examinat ideile care circulă în lume şi am făcut într-un fel sau altul, după cum mi-a dictat conştiinţa.» (cap. “Totul s-a născut din particule haotice“)

«Tot ce există în jurul nostru, totul a fost făcut de Creator din fiinţe ultramicroscopice, din particule care erau pline de viaţă prin ele însele chiar înainte de a fi prelucrate de Tatăl.» (cap. “Activitatea divinului Tată central”)

«Creatorul nu a creat-o [materia primă], ea a existat şi există din veşnicie. [...] Particula Unu [...] are aceleaşi proprietăţi ca şi mine, duh, copilul Tatălui, şi deci – prin deducţie – e la fel cu Tatăl.» (cap. „Formarea Sferei divine”)

Deci, nuanţând puţin afirmaţia misticului Shelley Trimmer, Scânteia divină (Atenţie: NU omul!) este formată din câteva proto-particule eterne, vii, conştiente şi evoluate, ce coabitează armonios după ce au trecut prin toate stadiile Creaţiei decise de Dumnezeu.

Cosmosul şi Universul

În carte se subliniază că Universul există în Cosmos, dincolo de care se află infinitul haotic. Prin ce diferă cele două?

Numitul „Cosmos” este zona din Locul Primordial care este circumscrisă de Tatăl Ceresc Periferic. Se învecinează cu Infinitul haotic rece, de unde Dumnezeu Tatăl captează noi particule libere. Aproape de Tatăl ar fi deci „haosul cald”, conţinând particule încă neutre, dar şi unele ce încep să fie mai active decât în Infinit. În Cosmos se fac primele treimizări de particule alfa în particule compuse beta. Aici încă nu există nici Spaţiul-Timpul şi nici spiritele specifice Universului.

«Tatăl a îngrămădit materia haotică ţinută într-o anumită fază [alfa – n.n.], formând o zonă izolatoare, separatoare între Tatăl şi Fiul, între Sfera Gloriosului extern şi Sfera Gloriosului său Fiu intern.» (cap. “Enunţurile Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh”)

Dar cum şi de ce ar fi patru Universuri, cum se mai afirmă în carte? Nu am găsit niciun indiciu pentru a răspunde documentat. Cred că este un simplu indiciu că Universul nostru nu este singular. Într-o comunicare de la spiritul lui Scarlat Demetrescu (din anul 1995), acesta ne spunea că sunt nenumărate Universuri paralele, fiecare cu mai multe dimensiuni (de fineţe a vibraţiei materiei, gazde ale lumilor astrale şi mentale). Această viziune converge mai mult cu gândirea ştiinţifică actuală.

Dimensiunile ascunse ale spaţiului

Unii fizicieni cred că Universurile paralele sunt, fiecare, un „D-brane” (membrană dimensională). Uneori, este posibil ca ele să se atingă temporar (în dimensiunea a patra sau alta superioară), să facă schimb de materie, energie şi informaţie, prin „portaluri” deschise pe durate scurte de timp.

De pildă, dacă Universul ar fi suprafaţa unei sfere 4D, atunci cele 4 sau mai multe Universuri ar putea fi sfere incluse una în alta, învelindu-se ca foiţele de ceapă...

Extra-dimensiunea haosului

Dacă acceptăm convenţia că Universul creat de Dumnezeu este suprafaţa unei sfere 4D, atunci haosul se găseşte la exteriorul sferei. Cu alte cuvinte, haosul infinit se află într-un Loc Primordial cu cel puţin 4 dimensiuni spaţiale. Universul creat are 3 dimensiuni spaţiale, dar este „curbat” în cea de-a patra extra-dimensiune a Locului Primordial (inaccesibilă fiinţelor tridimensionale).

Universul, ca un tor multi-dimensional

Imaginea mai corectă a Spaţiului ne-o dă Nassim Haramein, care afirmă că Universul ar arăta nu ca o sferă, ci ca un tor în 4D (un tor 3D se obţine prin rotirea cercului în jurul unei axe tangente la un punct de pe cerc) – forma de măr. Aceasta poate explica pe înţelesul minţii noastre multe mistere.

Fig.2 Universul toroidal (link gif animat)

În acest caz, Laboratorul divin central s-ar găsi în centrul torului. Universul 3D ar fi reprezentat de suprafaţa bidimensională a torului, pe care toate galaxiile alunecă de la centru înapoi către centru (vezi fig.2). Sfera Divină centrală ar comunica direct prin axa centrală cu circumferinţa Cosmosului, unde se găseşte Tatăl Suprem periferic.

Fig.3 Haosul, Dumnezeul periferic şi central, Universul

Este Universul infinit?

Teoria relativităţii restrânse îi obligă pe savanţi să considere că există cel puţin 4 dimensiuni ale Spaţiului. Ei au dedus prin observaţii şi calcule că Universul observabil este plat, nedeformat în 4D. Totuşi, asta înseamnă doar că Universul observabil pare plat din punctul nostru de vedere. Se întâmplă la fel când spunem că Pământul este plat, pentru că nu îi vedem curbura de la nivelul solului. E de ajuns să urcăm în atmosferă ca să vedem că el se curbează la orizont. Deci, oamenii de ştiinţă încă nu pot răspunde onest la întrebarea dacă Universul este finit sau infinit.

Apoi, s-a observat că galaxiile de la marginea Universului observabil se îndepărtează accelerat de Pământ. Concluzia ar fi că Universul se extinde. Totuşi, Nassim Haramein explică prin modelul torului 4D că o parte a Universului se extinde (cel aflat în emisfera nordică a torului), iar o altă parte se contractă (în emisfera sudică), până când Spaţiul reintră de unde a ieşit, adică în Creator (Sfera centrală). Torul, ca şi sfera, este o formă geometrică închisă şi finită. Deşi este extrem de mare, Universul este totuşi limitat.

Asta spune şi Scarlat Demetrescu, faptul că Dumnezeu şi Creaţia sa, oricât de mari ni se par, sunt un Finit infinit, iar haosul este Infinitul absolut. Putem însă bănui că Universul toroidal îşi poate „întinde” suprafaţa, deci torul să se mărească în decursul timpului. Ar fi o măsură de precauţie din partea Divinităţii, pentru ca noile materii cu care umple continuu Universul să aibă unde să se desfăşoare...

Dimensiuni spaţiale de complexitate

Pe lângă cele 3 dimensiuni cunoscute, fizicienii afirmă, bazându-se pe matematicile superioare, că Spaţiul trebuie să aibă mai multe dimensiuni geometrice, în total 8, sau 10, sau 26... Până la lămurirea acestui mister, am putea cădea cu toţii de acord că, oricum, mai există câteva dimensiuni ale Spaţiului creat de Dumnezeu: să le numim dimensiuni de complexitate.

Cu cât cercetăm lumea microscopică, vedem că, la scări tot mai mici, materia se organizează în alte moduri. Astfel, celulele vii trăiesc într-un mediu radical diferit şi au cu totul alte preocupări decât oamenii. Atomii au alte legi de organizare decât viaţa celulei biologice. Fizica cuantică a descoperit la nivelurile subatomice cu totul alte legi decât cele atomice. Cu aceeaşi uimire, descoperim legi astrofizice nebănuite la nivelul stelelor şi galaxiilor. Prin urmare, materia se compune de la simplu la complex şi, trecând peste anumite praguri ale scării de mărime, apar legităţi noi. Aceste praguri stabilesc intrarea într-o nouă dimensiune de complexitate.

Iată o posibilă împărţire a întregii game de dimensiuni care există în Universul material. Putem delimita câteva zone diferenţiate prin legi proprii. Fiecare dimensiune este un infinit în sine... Infinituri în infinituri peste infinituri.

Fig.4 Scările de complexitate ale Universului

Dintr-o perspectivă pur geometrică, dacă am vrea să stabilim locul unui atom în macrocosmos, cum procedăm? Întrucât ordinele de mărime sunt incomparabile, este obligatoriu să introducem nişte dimensiuni (sisteme de referinţă) intermediare. Astfel, am putea localiza un atom într-o moleculă. Molecula poate fi localizată într-o celulă vie. Celula ar putea fi localizată într-un organism biologic, trup de om. Omul poate fi localizat pe Pământ. Pământul poate fi localizat în Sistemul solar, acesta, la rândul lui, în Calea Lactee, iar galaxia noastră poate fi localizată undeva în Univers.

Obs: Ca să cunoşti dimensiunea galactică, ar trebui să-ţi dilaţi fiinţa continuu cu viteza luminii. Ca să intri spontan în dimensiunea cuantică, ar trebui să-ţi contracţi conştiinţa cu viteza luminii. La nivel de Spirit, sunt posibile asemenea năzbâtii.

Legea lui 3

Scarlat Demetrescu spune că, în haosul rece, toate particulele erau şi sunt identice. Totuşi, la un moment dat, au început să se diferenţieze de la sine astfel: 1) Proto-particule neutre, care pot să gândească în interiorul lor, dar nu simt nimic din afara lor şi nici nu transmit nimic. Aceasta este starea iniţială de stagnare. 2) Proto-particule pasive, care simt impulsurile din exterior, de la celelalte particule. 3) Proto-particule active, care, pe lângă faptul că gândesc şi simt mediul, mai şi induc mişcări ori gânduri către celelalte surate. Aceasta ar fi prima diferenţiere autocreată în haos, care s-a perpetuat până la noi, ca fundamentala „Lege a lui 3”.

Tatăl Ceresc Periferic şi Glorioşii Săi Fii (aflaţi la marginea Cosmosului) preiau aceste proto-particule din haosul apropiat şi le grupează tot câte trei, probabil câte una din fiecare tip diferit (neutră, pasivă şi activă) – particula alfa. Ele sunt încă o dată treimizate în Univers, iar acest compus ajunge în Sfera Centrală, unde particulele sunt prelucrate şi trimise să evolueze, în diverse combinaţii.

După ce particulele au evoluat suficient în diverşii compuşi ai Creaţiei, ele sunt grupate într-o Sfântă Treime pentru a forma un duh: o particulă evoluată de memorie, una evoluată de inteligenţă şi alta evoluată de voinţă – într-un perfect echilibru reciproc şi frăţie, niciuna nedominându-le pe celelalte.

«Toate operele cereşti au la bază numărul trei. Această treime este temeiul oricărui succes al operelor cereşti. Dacă acest principiu ar fi urmărit şi în viaţa terestră, şi destinul nu se opune, succesul unei acţiuni oarecare ar fi dinainte ştiut.» (cap. „Cauza activităţii”)

Şi în cartea „Viaţa Impersonală”, la baza Existenţei divine din Univers e aşezată tot treimea, dar sub altă formă: Dumnezeu Creatorul, Scânteia Divină (Spiritul) şi Corpul spiritual (Perispiritul).

«În primul rând: EU SUNT, exprimându-mă ca Tu, unul din Atributele Mele Divine;

În al doilea rând: Ideea Mea despre Tine, unul dintre Atributele Mele, exprimându-se în condiţiile terestre – sau Sufletul Tău.

În al treilea rând: Imaginea-Gând a Mea despre Tine, formând Templul Sufletului Tău – Corpul Sufletului Tău, în care locuieşti Tu.

Acestea trei constituie partea Divină sau Impersonală a Ta, Nemuritorul Trei-în-Unul, – acest Tu, gândul Meu latent, dar deja complet formulat, modelat după Chipul şi Asemănarea Mea, dar nematerial în acea etapă, neavând ca atare nicio legătură cu personalitatea ta umană, care încă nu era născută.» (Joseph Benner – „Viaţa Impersonală”, cap. VIII)

De parcă ar vrea să ne încurce şi mai tare, Autorul Divin ne mai vorbeşte şi de o altă Triadă de aur a Sa, care seamănă mai mult cu "Voinţa-Cunoaşterea-Memoria":

«Întreaga Putere, întreaga Înţelepciune şi întreaga Iubire, Natura triplă a Ideii Mele, nu aşteaptă decât să se exprime prin tine...» (Joseph Benner – „Viaţa Impersonală”, cap. XI)

Cele trei gune (Triguna)

Sfânta Treime sau clasificarea trinitară ne-a parvenit prin filosofia indiană Samkhya sub numele de Triguna, adică cele trei gunas (gune) sau calităţi universale. Ele sunt numite:

Cele trei gune formează un sistem autoreferenţial. Ele se definesc una prin alta, clasificarea cuprinde totul şi orice. Voi face aici doar câteva menţiuni speciale:

- Cele trei gune sunt mereu prezente în orice, dar în proporţii diferite. Acest dezechilibru constant naşte lumea. Doar în Divinitate sunt ele în echilibru perfect, în nemişcare absolută.

- Gunele sunt vibraţii, nu particule. Fizica modernă a lansat Teoria Supercorzilor, inspirată, probabil de cuvântul sanscrit guna, care, tradus, înseamnă şi coardă. Corzile stau la baza materiei, fiind nişte vibraţii, sunete mute generând toată pleiada de efecte fizice şi psihice. Modul cum ele se compun şi se asociază le aseamănă cu nişte particule. De aici provine, probabil, şi ciudata dualitate undă-corpuscul din fizică. De exemplu, lumina poate fi analizată ca undă electromagnetică (cu frecvenţă de vibraţie), dar şi ca flux de fotoni (particule elementare).

- Proto-particulele din haos nu au încă proprietăţile gunelor. Calităţile de memorie, inteligenţă şi voinţă există nativ în fiecare proto-particulă, dar Dumnezeu le amplifică câte una din aceste calităţi fundamentale, le specializează.

Fig.5 Evoluţia particulelor vii, de la haos la Spirit divin

Contradicţii despre Treime

«Din materia primă ne-a făcut Creatorul şi pe noi, dar pe când Tatăl este format din trei particule sferice, alăturate una de alta, pe noi ne-a făcut tot din trei sfere, dar le-a lipit una de alta. O particulă de voinţă, una de memorie şi alta de inteligenţă. [...] Divinii Săi Lucrători sunt şi ei formaţi tot din trei sfere alăturate. Nici marele nostru Guvernator solar nu este format din trei sfere alăturate, ci tot din trei sfere într-una, alipite, ca şi la mine.» (cap. “Păzirea legilor aduce fericire, încălcarea lor – nefericire”)

Cele trei gune formează o unitate eternă, întâi ca Scânteie divină, apoi ca multiplicitatea numită Dumnezeu. Cu o diferenţă. Odată ce ajunge îndumnezeită, fiecare particulă (gună) are totală libertate. Aici, ele conlucrează din convingere absolut liber consimţită, fără urmă de constrângere – diferind astfel de starea de duh, care are nenumărate condiţionări înainte de a se desăvârşi.

Fiecare gună a evoluat independent în cadrul fluidelor fizice şi psihice. La un anumit nivel, trei gune diferite şi evoluate sunt cuplate în veşnicie pentru a forma un spirit, o Scânteie divină.

«Scânteia mea nu e de foc, nu arde şi nu emană căldură, ea seamănă cu o scânteie electrică, cu o luminiţă, şi totuşi nu este o scânteie propriu-zisă. În jurul ei este corpul meu, un complex de fluide, pe care le pot dezbrăca şi reîmbrăca. Când va fi să părăsesc Pământul, îmi voi dezbrăca învelişul fluidic propriu al acestei planete.

Scânteia nu se poate diviza. Niciodată şi nicăieri nu s-a divizat vreun duh. Aşadar, entităţile spirituale sunt indivizibile. O divizare ar echivala cu distrugerea, cu moartea. Or duhul este nemuritor.» (cap. “Scânteia divină este o unitate indivizibilă”)

Din alte surse spiritiste, cunoaştem că spiritele bune din univers sunt legate (alipite) câte trei pentru a se ajuta reciproc (vezi comunicarea de la Spiritul lui Culianu).

Odată ieşite din Creaţie prin intrarea în Dumnezeire, dispare legământul spiritual şi rămâne numai individualitatea duhului, care însă va trăi şi activa într-o perfectă iubire şi armonie liber consimţită cu toate celelalte particule ce Îl alcătuiesc pe Dumnezeu. Dumnezeu este unitar pentru că este alcătuit cu iubire şi Dumnezeu este iubire pentru că dirijează paşii creaturilor spre a deveni una cu El. Acesta este sensul citatului următor, aparent contradictoriu cu cele dinainte:

«Dumnezeu nu este trinitar. El este numai Unul, ca şi particulele din Infinit. Tatăl se deosebeşte de toate făpturile lui din Sfera cosmică, care toate sunt treimi, treiuna.» (cap. „Enunţurile Tatălui, ale Fiului şi ale Sfântului Duh”)

Triadele quarcilor

* Fizica cuantică a descoperit că protonii şi neutronii din nucleul atomului sunt, la rândul lor, formaţi din 3 particule elementare: quarcii. Un proton este format din doi quarci up şi unul down, iar neutronul, invers. Protonul = u-u-d ; Neutronul = u-d-d

Cum apare apare sarcina electrică? Savanţii spun că quarcul up are sarcina + ⅔, iar quarcul down sarcina - ⅓. La adunarea algebrică, rezultă că protonul capătă sarcina electrică +1, iar neutronul, sarcina 0.

Evident, nu are cum exista o sarcină electrică „fracţionară”, aşa după cum despre quarc nimeni nu spune că ar fi „o treime” de proton. De aceea, este logic că şi quarcii sunt formaţi din alte trei particule „şi mai elementare” (încă nedescoperite), să le numim „subquarci”, cu sarcini electrice elementare diferite: sq₁⁺, sq₂^–, sq₃⁰.

* Quarcul up ar trebui să aibă forma u = sq₁⁺_sq₁⁺_sq₃⁰, iar quarcul down, d = sq₂^–_sq₃⁰_sq₃⁰. La adunarea algebrică, sarcina protonului = 3 sq₁⁺, iar a neutronului este nulă. Deci o sarcină electrică „clasică” +1 este formată din sarcinile + a trei subquarci sq₁.

* Dar cum apare sarcina electrică –1, prezentă în electron? Electronul nu este format din quarci, fiind un lepton, spune fizica actuală. Totuşi, în viitor s-ar putea descoperi că el e format din 3 subquarci sq₂^–. Aşa, totul ar fi mai legat, mai unitar.

* În cromodinamica cuantică se afirmă că cei trei quarci se combină după regula „sarcinii de culoare”. Astfel, dacă primul quarc este roşu, al doilea trebuie să fie albastru, iar al treilea, verde (cele trei „culori” de bază).

În concluzie protonii şi neutronii sunt formaţi din 3 quarci. Quarcii sunt formaţi din 3 subquarci. Quarcii se combină după regula celor 3 culori. În lumea cuantică, ne tot lovim de Legea lui 3... Aplicând ingineria inversă, ne apropiem de confirmarea ştiinţifică a ceea ce se scria în cartea-revelaţie „Din tainele vieţii şi ale universului”:

«Din cele trei particule vii de voinţă, memorie şi inteligenţă, întrunite trei în una, s-au alcătuit şi electronii cunoscuţi de ştiinţa voastră.» (cap. “Din ce este format un fluid”)

«Şi după cum Capul de Tată şi Mamarul sunt pluralităţi, tot astfel şi protonul şi electronul sunt pluralităţi de particule vii, fost haotice. Deci atomii nu sunt simpli, nu sunt ultimii reprezentanţi ai formei şi ai materiei.» (cap. „Formarea Sferei divine”)

Notă: „Quark model” a fost propus prima oară în anul 1964, iar Scarlat Demetrescu şi-a publicat cartea mediumnică în anul 1939!

Structura spaţiului-timp (Akasha)

Când a creat Universul, Dumnezeu i-a oferit un suport numit Spaţiu. Fizicianul Nassim Haramein spune că spaţiul este cuantificat, iar celula fundamentală a spaţiului este un pixel de dimensiunea Planck (10^-35 m), adică extrem, extrem, extrem de mic. Tot el spune că forma geometrică fundamentală este un dublu tetraedru regulat (tetraedru stelat).

Din capitolul „Compuşii elementari de câte 9” de mai sus, aflăm că în Univers, numărul minim de particule ce formează un compus este 9. Iar tetraedrul stelat are 8 vârfuri şi un centru, în total 9 puncte.

Fig.6 Tetraedrul stelat este format din vârfurile unui cub, dar altfel asociate

Cele două tetraedre sunt realizate fizic prin poziţionarea particulelor în vârfuri, laturile fiind interacţiunea preferenţială a particulelor. Tetraedrele „intră” unul într-altul până în poziţia de echilibru, stabilită de particula plasată în centru.

Un dublu tetraedru regulat are vârfurile plasate în aceleaşi poziţii ca vârfurile unui cub. Diferenţa este în asocierile dintre vârfuri (respectiv particule). Tetraedrul este forma cea mai stabilă, în care fiecare vârf face parte din 3 asocieri cu celelalte vârfuri. La cub, fiecare vârf face parte doar dintr-o singură asociere de 3 vârfuri alăturate.

„Orice poligon cu mai mult de 3 laturi este instabil. Doar triunghiul este inerent stabil. Orice poliedru mărginit de feţe poligonale cu mai mult de 3 muchii este instabil. Doar poliedrele mărginite de feţe triunghiulare sunt inerent stabile.” (Buckminster Fuller)

Combinând aceste informaţii, vom lansa IPOTEZA ORIGINALĂ că celula fundamentală a spaţiului este generată de 8 particule sattva (plasate în vârfurile acestei figuri fundamentale) şi o particulă tamas (în centrul ei).

Desenul de mai jos este o proiecţie bidimensională a tetraedrelor stelate reale. Vârfurile (sattva) sunt desenate ca cercuri albastre, centrele (tamas) sunt pătrate verzi, iar muchiile (semnificând interacţiuni energetice) sunt liniile întrerupte.

Fig.7 Structura celulară a spaţiului-timp

Justificarea ipotezei

Savanţii au observat că spaţiul se curbează în apropierea unor mari mase cereşti. Din alt punct de vedere, inteligenţa este o caracteristică ce înseamnă flexibilitate, adaptare la realitate. Dacă vrem să punem la baza spaţiului una din cele trei particule, nici cea total inertă (tamas) şi nici cea dinamică (raja) nu se potrivesc mai bine decât particula adaptabilă (sattva). Spaţiul este elastic pentru că menţine un echilibrul între fixitate şi deformare.

În centrul reţelei primare e plasată particula de memorie (tamas), care ajută la definirea timpului. Prin urmare, unde există Timp, automat există şi Memorie. Şi invers, unde există particule de Memorie, apare şi Timpul.

Obs: Exista un proto-timp şi în haos, dar nu exista o memorie universală, ceea ce îl lipsea de un sens al curgerii.

Creaţia se bazează pe două ţesături intercalate, una de spaţiu, alta de timp. Denumirea indiană este AKASHA, care înseamnă, în funcţie de context, atât Memorie universală, cât şi Spaţiu universal.

«Fiecare unitate de spaţiu Planck este de asemenea o unitate de timp, căci distanţa însăşi nu poate fi măsurată fără o măsură a timpului. Putem spune că dimensiunea timpului este încorporată, înlănţuită sau împachetată în fiecare dintre cele trei dimensiuni spaţiale.» (sursa)

Gunele de memorie formează o reţea unitară, legată, un reper temporal absolut în orice punct din spaţiu. Timpul ia naştere prin deplasarea de la o gună de memorie la alta (de la o celulă spaţială la alta), care se face pe durata Planck (10^-44 secunde, dacă luăm în consideraţie viteza luminii). Deci timpul este şi el cuantificat, ca şi spaţiul.

Dar dacă particula stă pe loc? Nimic nu stă pe loc la nivel primordial, totul se mişcă permanent, împins de gunele voinţă-raja, care sunt majoritare (vezi citatul de mai jos provenind din cartea lui Scarlat Demetrescu). Mişcarea lor nu consumă energie, ci este chiar în firea lor. Dimpotrivă, ele dau energie naturii, ele sunt imensa „energie a vidului”, despre care se vorbeşte astăzi în mediile ştiinţifice.

Chiar şi dacă aparent stă pe loc, particula tot oscilează înainte şi înapoi. Dacă ceva nu s-ar mişca la nivel fundamental, ar anihila timpul, ceea ce ar fi contrar voii Domnului. Timpul curge mereu în Creaţie, fiind ataşat spaţiului, una cu el. Micromişcările cuantice sunt bătaia pendulului infinitezimal.

Din fizica cuantică aflăm că, de pildă, electronul nu este o bobiţă care se învârte în jurul nucleului atomic. Nu. El apare şi dispare necontenit în diverse locuri de pe orbită. La nivel cuantic, nu mai există traiectorii predictibile, ci ţâşniri atât de rapide, încât ies complet din raza aparatelor noastre.

În Dumnezeu, ca şi în haos, există Vremea, un altfel de timp, sau Eternitatea nemăsurată şi necuantificabilă.

«Particulele sunt vii pentru că simt şi reacţionează la acţiunea undelor noastre. Ele sunt într-o continuă mişcare, din care cauză sunt luminoase. [Aceasta e cauza luminozităţii inerente lumilor spirituale – n.n.] Prin condensare, mişcarea lor este redusă, iar când s-a ajuns la crearea pământului, format din fluide extrem de condensate, mişcarea lor a fost mult încetinită, dar lumina lor tot nu este văzută de ochii voştri trupeşti. Întâlnind în cale o rezistenţă – un filament de bec – vibraţia particulelor vii devine atât de redusă, încât percepeţi şi voi lumina lor.» (cap. “Pretutindeni există viaţă, deoarece pretutindeni există materie vie”)

«În zona compusă din particule memorie [Akasha – n.n.], se află, ca într-o arhivă uriaşă, tot ce s-a petrecut pe planeta noastră, de la începutul creării sale, şi se va înscrie tot ce se va petrece până la finele existenţei sale. Aici [...] găsim noi, duhurile, tot ce am făcut prin alte vieţi. Aici aflăm tot trecutul globului nostru, crearea mărilor, oceanelor, continentelor; apariţia şi dispariţia plantelor şi animalelor. Aici e înscrisă, din veci, toată istoria omenirii – războaie, revoluţii, migrări de popoare – totul e notat, imprimat în această materie-memorie. Ea este cartea ce poartă scris cu litere nepieritoare tot ce am făcut, fiecare din noi, întrupaţi sau destrupaţi.» (cap. “Din ce este format un fluid”)

«Numai duhurile superioare ştiu să stârnească clişeele evenimentelor trecute.» (cap. “Văzul, auzul şi simţul duhului”)

«Scânteia divină este deosebit de mică şi subtilă. În jurul ei există o mică peliculă de materie eterică, numită înveliş memorial, [...] în care s-au înscris [...] toate cunoştinţele acumulate de la naşterea duhului şi până acum.» (cap. “Duhul îşi construieşte viitorul sistem cerebral conform destinului său”)

Pentru duhurile din Creaţie, timpul e relativ, dar se poate măsura. Există timp, însă, fiind variabil («pentru unii mai mic, pentru alţii, incomensurabil»), nu există în mod absolut. La fel şi spaţiul, «există pentru cei neputincioşi». Aceeaşi cauză a produs şi timpul, şi spaţiul, dar ele nu au aceleaşi efecte.

«Repartizarea acestor trei categorii de fiinţe vii, de particule eterice este inegală. Cele mai numeroase sunt cele cu voinţă, urmează cele cu puterea de înregistrare, de memorare, şi în fine, cele mai puţine sunt cele cu însuşirea capitală de a fi inteligente. Ca să prezint oarecum acest raport, aş spune că din o sută de particule, nouă zeci sunt cele cu particularitatea unei voinţe puternice, nouă cu însuşirea de memorare şi una singură este inteligentă.» (cap. “Din ce este format un fluid”)

Explicaţia ar putea fi tocmai IPOTEZA lansată mai devreme, anume că cele mai multe particule de inteligenţă-sattva sunt deja prinse în reţeaua spaţială, urmate ca număr de cele de memorie-tamas, ce formează reţeaua temporală (în raportul general de 3:1 – rezultând din faptul că în 8 celule spaţiale din jurul unei particule sattva se află 24 sattva şi 8 tamas).

Particulele de voinţă-raja sunt total disponibile pentru a alcătui diverse combinaţii, manifestând o imensă agitaţie a materiei, observată de savanţi la nivelul cuantic: totul vibrează, se mişcă, apare şi dispare continuu.

Elasticitatea spaţiului are un corespondent concret în comportamentul elastic al quarcilor (am vorbit despre ei mai sus, în capitolul „Triadele quarcilor”). Cu cât se îndepărtează între ei (în cadrul particulei pe care o formează, proton sau neutron) creşte forţa legăturii dintre quarci, ca o bandă elastică foarte întinsă. E un fenomen specific lumii cuantice şi, probabil, adânc subcuantice.

Spre deosebire de Locul Primordial (spaţiul anterior Creaţiei), unde nu exista ordine, noul spaţiu destinat Creaţiei este ordonat încă de la bază. Nu există niciun obiect mai mic decât unitatea de bază a spaţiului, adică distanţa Planck (conform lui Nassim Haramein). La rândul lui (conform ipotezei noastre), un pixel Planck este format din particule minuscule, provenite iniţial din haos, dar prelucrate în Laboratorul Divin, numite gune.

Orice obiect este format din asociaţii de particule care, obligatoriu, urmează aceeaşi geometrie a spaţiului, reprezentată ca în figura de mai jos – adică să fie izomorfe cu geometria de bază a spaţiului.

Fig.8 Obiectele sunt formate din compuşi izomorfici cu structura spaţiului-timp

În desenul bidimensional, un grup de câteva particule nu se pot asocia decât sub formă de triunghi echilateral sau alipiri de triunghiuri (tetraedru regulat, în 3D). Acesta se poate deplasa numai pe trei direcţii în planul desenului (patru direcţii, în spaţiul 3D).

Deci spaţiul ordonat, spre deosebire de haosul iniţial, aduce ordine şi libertate de mişcare. Deşi restricţionează numărul de direcţii de mişcare la bază, totuşi, la scări mult mai mari, de exemplu, la nivelul atomilor, nu se mai observă mici deplasări în zig-zag, ci orice fel de traiectorii. (Tot aşa, când privim la televizor, noi vedem doar imagini, nu şi pixelii coloraţi care alcătuiesc imaginile.)

Filosofic vorbind, aşa este în viaţa divină: libertatea este posibilă numai prin respectarea unor reguli. Altfel apare dezorganizarea, iar acum ştim că, în haosul primar, nu a fost posibilă nicio Creaţie, oricât s-a încercat.

Găurile negre

Spaţiul este elastic fiindcă se bazează pe guna sattva, iar Inteligenţa este întotdeauna flexibilă („cel mai deştept cedează”, se spune). De aceea, spaţiul se curbează (în a patra dimensiune) acolo unde sunt mari mase cereşti şi astfel se generează o mare atracţie gravitaţională.

Cu alte cuvinte, la suprafaţa Pământului, liniile spaţiului sunt mai apropiate, iar în centru sunt ceva mai depărtate. De aceea, acceleraţia gravitaţională scade pe măsură ce ne apropiem de centrul Pământului.

La limită, într-o gaură neagră din univers (black hole) nu mai există linii de spaţiu, iar la marginea ei, densitatea lor este maximă. Pe marginea găurii negre, spaţiul este atât de contractat, încât acţionează ca o moară, măcinând orice particulă materială şi transformând-o în gune libere. Ele cad natural în interiorul găurii negre, unde nu mai există spaţiu-timp, ci doar Locul şi Vremea primordiale, ca în haos.

Fig.9 Liniile spaţiului lipsesc dintr-o gaură neagră, dar sunt extrem de concentrate la margine, provocând o imensă atracţie

Dar este haos într-o gaură neagră? NU. Haosul a fost abolit de Dumnezeu din Univers. Într-o gaură neagră nu poate fi decât Dumnezeu. Gaura de spaţiu pare neagră doar privită din exterior, dar înăuntrul ei este beatitudinea divină alb-aurie.

Dacă reprezentăm spaţiul ca fiind suprafaţa bidimensională a unui Tor, atunci o gaură neagră este un punct de pe ea care comunică cu Centrul prin a patra dimensiune (deci în afara spaţiului-timp). Savanţii cred că unei găuri negre îi corespunde o „gaură albă” în altă parte a Universului, unde, printr-un Big Bang local, se creează materie nouă, provenind din materia atrasă de gaura neagră şi reciclată. Acest lucru este foarte probabil, din moment ce exact cu asta se ocupă Dumnezeu: creează mereu câte ceva nou... Dar şi gaura albă va avea o legătură cu Sfera Divină centrală.

Fig. 10 Gaura neagră comunică cu Sfera Divină creatoare, unde trimite materia absorbită

Maya sau amnezia că suntem Dumnezeu

Conceptul indian de Maya sau iluzia cosmică, hipnoza colectivă în care trăim cu toţii, este explicat la Scarlat Demetrescu în alte forme, compatibile cu modelul de gândire din aceste comunicări cereşti.

«Când iese din Tatăl său divin, logos-ul [spiritul – n.n.] este un Dumnezeu perfect. [...] Acest fiu divin trebuie să lupte în lumile create. Dar perfecţiunea nu poate lupta, tocmai prin calitatea ei, iar el, fiind perfect, nu poate lupta. Atunci Fiii de Dumnezeu din zona a I-a a Mamarului, introducându-l în perispiritul lor, îl dezgolesc, îl imperfectează de perfecţiunea sa divină, adică: din Dumnezeu, îl transformă în candidat-la-dumnezeire, lăsându-i facultatea de a deveni iarăşi Dumnezeu. Numai în această stare, logos-ul sau duhul are posibilitatea să cutreiere lumile create de Tatăl său. (cap. “Activitatea divinului Tată central”)

«Voinţa Creatorului nostru a fost ca, în copilăria noastră de duhuri, să fim neştiutori, lipsiţi de putere şi voinţă. Dacă Tatăl ne-ar fi făcut egali în inteligenţă şi voinţă cu El, nu am fi avut ce studia. Dar El nu a avut nevoie de zei egali, ci de copii inimoşi, care să-I studieze operele, şi, la lumina găsirii înţelepciunii Sale, să-L servească cu dragoste, în vecii vecilor.» (cap. „Copilăria duhului”)

«Spuneam că Fiii divini ne-au redus din facultăţile memoriei noastre divine, dar nu ne-au luat-o cu totul. Cunoştinţele şi memoria ne-au fost întunecate, dar memoria, ca facultate, ne-a fost lăsată, şi cu ajutorul ei vom învăţa în veşnicie. Prin urmare, noi, duhurile, posedăm inteligentă, voinţă şi memorie. Cu ajutorul acestor facultăţi trebuie să lucrăm, să conducem şi să guvernăm, în viitor, tot ce va veni din infinit. Infinitul este inactiv, noi trebuie să-l activăm. Divinitatea n-a cuprins tot infinitul.» (cap. “Intuiţia”)

«Scânteia divină este expulzată din Capul divin şi aruncată în Sfera-Mamar. Aici este luată în primire de o primă categorie de mari Duhuri, care odată au fost şi ele duhuri mici, ca mine. Aceşti mari Auxiliari divini imperfecţionează copilul divin, îi voalează memoria divină. Această operaţie este absolut necesară, deoarece particula divină - dumnezeu adevărat, născut din Dumnezeul unic - dacă ar fi fost trimisă în lume perfectă, aşa cum a fost născută, nu s-ar fi putut menţine în sfera creaţiilor, fiind atrasă de marele Tot perfect - Dumnezeu. Ca urmare, toate sferele, toate creaţiile s-ar fi dizolvat imediat, tot ce a fost creat s-ar fi întors la marele Creator.

Pentru a se menţine totul în echilibru, a trebuit ca Totul să se divizeze în două părţi: 1. o parte a rămas pe loc, ca Perfect absolut; 2. a doua parte a fost trimisă în lume ca imperfect absolut.» (cap. “Duhul pleacă neştiutor de la Centru şi se înapoiază în glorie spirituală”)

Cele două tipuri de duhuri şi oameni

«Duhul inferior este dominat de lene intelectuală, dar această lene de gândire îi dă în schimb posibilitatea unor mari activităţi materiale. [...] Cu cât duhul este mai bătrân, mai evoluat, activitatea sa intelectuală este mai intensă, îl atrage spre spiritualitate şi îl îndepărtează de materie. [...]

Duhul inferior mai întâi pune în mişcare energia sa asupra materiei înconjurătoare şi pe urmă vede ce efecte s-au născut, dar duhul superior ştie dinainte că, stârnind o anumită cauză, va obţine efectul corespunzător. Punând în joc mai întâi ştiinţa, şi pe urmă energia sa, duhul superior comandă materiei, de la cea fină până la cea mai dură. [...]

Există două feluri de oameni. Pasivul – duh întrupat, puţin evoluat – îl cunoşti pentru că îl atrag plăcerile produse de materie. Activul – duh evoluat întrupat – dacă Divinitatea îi oferă în calea vieţii materie din belşug, el o pune şi la dispoziţia semenilor săi; el trăieşte şi pentru alţii.

Omul inferior poate face avere pentru că îi place, o iubeşte din toate puterile sufletului său, dar în această acumulare de avere este ajutat de duhurile inferioare. Dacă în destinul omului superior e prevăzut să aibă avere pentru a putea realiza opere sociale, această avere i-o punem la dispoziţie noi, duhurile superioare. [Deci, în general, oamenii cu spirite superioare nu au parte de multă avere, ca o măsură de precauţie! A avea mai mult decât îţi trebuie este un pericol pentru suflet, care se ataşează de ban mai mult decât de Dumnezeu. – n.n.]

[...] Inteligenţa nu înseamnă neapărat şi un grad înalt de evoluţie. Se poate ca un hoţ, un şarlatan să fie foarte inteligent, foarte iscusit; cu toate acestea, puterea de gândire, de concepţii înalte, abstracte, îi este foarte redusă.

Duhurile superioare se întrupează numai în cazuri de misiuni speciale; în general, ele fug de viaţa din mijlocul materiei dure şi a amăgirilor ei. Duhul inferior e doritor să vină cât mai curând la reîntrupare, ca să aibă parte din nou de case, bani, onoruri, plăceri, frământări politice.

Omul superior aleargă după hrană spirituală, cumpără o carte, participă la conferinţe, urmăreşte emisiuni cu conţinut ezoteric, caută să afle, să înveţe mereu. El nu are nevoie să facă şcoală pe pielea lui, ci culege învăţăminte din suferinţele celor nepricepuţi. Pasivul învaţă suferind, activul învaţă cugetând şi studiind suferinţa pasivului.» (cap. “În esenţa sa, duhul este format din trei particule”)

«Cu cât un duh este mai tânăr, are o talie mai mare, în schimb lumina sa e redusă, iar vibraţiile sale sunt rare şi brutale. Cu cât un duh este mai evoluat, corpul său este mai mic, dar mai strălucitor, vibrând cu o undă foarte scurtă, abia simţită, dar propagată cu mult mai departe decât vibraţia duhului inferior.» (cap. “Particulele vii alfa, beta şi gama”)

«După destrupare, când nu mai ai nici un raport fizic cu trupul tău, faci cunoştinţă în lumea spirituală [...] cu un alt factor, de o forţă covârşitoare, care există invizibil şi în lumea voastră, dar nu-l simţiţi, deoarece îl confundaţi cu activitatea trupului vostru. Acest nou stăpân nu mai lucrează cu forţa brutală a trupului uman, ci cu dulceaţă, dar cu o forţă de nerezistat, numită necesitate. Spiritul trebuie să fie activ, căci altfel se plictiseşte şi devine nefericit.» (cap. “Cauza activităţii”)

«Evoluţia noastră constă în dezvoltarea capacităţii de înţelegere, simţire şi memorare – creşterea puterii spiritului. Paralel cu aceasta, urmează dobândirea unei străluciri cât mai intense a învelişurilor noastre. Pe măsură ce cresc forţele spirituale ale scânteii divine, dobândim fluide noi şi hainele noastre s-au schimbat, rând pe rând, de la roşu-închis la trandafiriu-deschis, de la albastru-întunecat la albastrul cel mai deschis şi de la albul mat la albul strălucitor ca focul viu al unui furnal electric.

Prin urmare, evoluţia nu constă numai în acumulări de cunoştinţe, ci mai ales în încorporarea de fluide evoluate în corpul nostru. Prin studiile făcute, încorporăm în perispiritul nostru fluid albastru, iar prin moralitate sau sfinţenie avem posibilitatea de a încorpora mai ales fluid alb.» (cap. “Pretutindeni există viaţă, deoarece pretutindeni există materie vie”)

DUMNEZEU

«Iată o problemă ce ne frământă pe noi, spiritele albe, dar preocupă şi lumea îngerilor: De unde a luat naştere Primul Creator, sau Prima Fiinţă inteligentă? De unde a luat naştere prima materie? De unde a luat naştere Animatorul materiei? Cine L-a făcut? Cum s-a făcut pe Sine Creatorul tuturor celor văzute şi nevăzute? Probleme înfricoşător de tainice, pentru care nu primim răspuns de la Centru. Atunci, ne frământăm mintea şi mai întrebăm pe îngeri, savanţii Cerurilor noastre. Tatăl ne trimite ordine, dar El nu ne spune unde se află, înconjurându-se de un adânc mister.» (cap. “Totul evoluează”)

«Adevărul se dă treptat. [...] s-a spus până acum că Cel ce a făcut totul - văzut şi nevăzut - este Tatăl ceresc, avându-şi Tronul împărătesc în mijlocul Sferei divine.

Azi păşim ceva mai departe spunându-vă: Divinul Creator, Fiinţa supremă, care a făcut însăşi Sfera centrală cu toate miliardele de Creatori de acolo, se află în Infinit, în afara uriaşei sfere a tuturor creaţiilor. De acolo El ordonă cele ce trebuie să facă marii Creatori din Sfera centrală.» (cap. “Tatăl periferic”)

«Fiul solar devine Fiu mamar, acesta, Fiu tatar sau Divinitate centrală, în fine, acesta se înalţă în grad şi devine Colaborator al Tatălui periferic.

Din trupul gloriosului Tată a plecat cândva, în noaptea eternităţii trecute, revenind în chip de Celulă, în trupul Tatălui periferic. A devenit Colaboratorul Tatălui; primind de acum înainte particule-unu, particule neutre sosite din Infinitul negru sau întunecat, pregătindu-le şi apoi treimizându-le pentru a face din ele materia Infinitului luminos.» (cap. “Enunţurile Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh”)

«Două abisuri stau faţă în faţă: unul sferic, luminos şi plin de viaţă, şi altul infinit, întunecat şi liniştit ca moartea. Între ele se află Fiinţa gloriosului Tată Periferic, formată din două feluri de celule, unele permanente şi altele temporare, în trecere ca orice călător [particulele atrase din haos – n.n.].

[Tatăl şi Glorioşii Săi Fii] trimit nesfârşitele lor unde-gânduri prin interiorul întregului cosmos. Acolo domneşte împărăţia ideilor abstracte şi fericirea veşnică. Acolo nu se desfăşoară nici o altă activitate, decât gândire. Acolo este Excelsior după care oftează toţi Fiii de Dumnezeu din Sfera centrală şi toate Sfintele Duhuri din cele patru universuri. Acolo mă voi întoarce şi eu odată; când – nu are importanţă, dar ştiu sigur că acolo voi ajunge.

În afara trupului Gloriosului, se întinde în toate părţile lumea nemişcării eterne a întunericului şi a morţii. Hrănindu-se cu această materie, cu această lume moartă, Gloriosul o învie. Divinul mănâncă lume moartă şi prin acest act o trezeşte la viaţă. El este Creatorul a toate, El este dătătorul de viaţă. În interiorul Său e viaţă şi numai viaţă. Moarte nu există nicăieri. Piatra, lemnul, sticla, pielea – totul cuprinde viaţa. Apa, aerul, pământul – toate sunt făcute din particule ce au viaţă veşnică. Tatăl dă viaţă din veşnicie, iar ceea ce a înviat odată nu a mai dezviat niciodată.

Iată de ce trebuie să slăvim în veci pe Tatăl nostru din Ceruri!

Am spus că dincolo de Fiinţa gloriosului nostru Tată [...] acolo, în Infinit, se află acel ceva care deşi are aparenţă de moarte, totuşi în sinea ei are viaţă. Unii, mai puţin cunoscători din lumea noastră, au spus că [...] spaţiile infinite ale Infinitului extern ar fi goale. Aceasta nu se poate admite, deoarece cu acel ceva şi din acel ceva gloriosul Creator a făcut totul. Din nimic, chiar Tatăl – binecuvântat fie numele Său – nu ar fi putut face ceva. Prin urmare, în afara Sferei trupului gloriosului Tată se află Infinitul extern, plin de ceva – dar lipsit de lumină şi mişcare, ceea ce i-a determinat pe unii să afirme că e mort.» (cap. “Enunţurile Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh”)

«Sfera infinită de la periferia finitului luminos este formată de un infinit număr de Glorioşi. Ei transformă materia întunecată a Infinitului extern în materie luminoasă. Din alfa fac pe beta, care umple tot interiorul finitului. S-ar părea că această lucrare este foarte uşoară, dar de fapt este o operă uriaşă, necuprinsă de mintea noastră, deoarece din ceva mort trebuie făcut ceva care să palpite, să fie plin de viaţă. Din ceva nemişcat, trebuie făcut ceva care să se mişte de la sine putere, din ceva neştiutor – o fiinţă care să vadă, să audă şi să simtă tot ce există în jurul său. Minunea aceasta – minune şi pentru noi – constă într-o operaţie savantă, dar naturală a Glorioşilor, prin care pun ceva din Fiinţa lor în particula alfa din Infinitul extern, ceva care să o cheme la viaţă, şi astfel, din nemişcată şi nesimţitoare, să fie vie, să simtă şi să se mişte.» (cap. “Cele trei zone ale Gloriosului periferic”)

«Savanţii noştri profesori ne-au mai spus: „Acest mare sublim şi sfânt Periferic este format la rândul Său din trei Sfere concentrice şi suprapuse. Prima Sferă, cea externă, are misiunea de a absorbi materia alfa din Infinitul extern. A doua Sferă este sediul unde Glorioşii prefac materia moartă în materie vie. Urmează Sfera vecină cu finitul luminos, Sfera a treia, unde materia vivificată, îmbrăcată în haina vieţii, este educată să se mişte într-un anumit fel. Pe când la început mişcarea era condusă, ulterior, particula – ca şi copilul care învaţă să umble – este lăsată să se mişte singură. Astfel, din neviaţă a trecut în viaţă şi constituie de acum materia luminoasă a finitului. [...]

Ajunsă în inima Sferei centrale, în regiunea numită de noi Cap de Tată central, pe lângă viaţa ce o primise, particula primeşte şi spiritualitate, adică facultatea de a gândi, sub forma cea mai simplă. [...] I se dă o anumită destinaţie, înscriindu-se în ea un anumit destin.» (cap. “Cele trei zone ale Gloriosului periferic”)

«În Sfera divină, [...] particulele-inteligenţă sunt mai numeroase, iar cele de voinţă - în minoritate. Înţelesul acestei stări se explică prin faptul că Sfera divină este sediul Creatorului, acolo se află marii Săi Auxiliari, acolo legea domneşte cu sfinţenie şi deci nu există nici un pericol dacă numărul particulelor-inteligenţă este mai mare. [adică, pericolul să conteste Inteligenţa şi deciziile lui Dumnezeu – n.n.]» (cap. “Pretutindeni există viaţă, deoarece pretutindeni există materie vie”)

Legea solidarităţii

În Univers domnesc două legi complementare. Prima este Legea unităţii sau solidarităţii, a compunerii: Orice fiinţă tinde să formeze o unitate cu alte fiinţe similare.

A doua este Legea descompunerii sau a entropiei: orice compus tinde să se descompună în unităţile esenţiale. Pe baza acestor legi are loc creaţia şi reciclarea continuă a formelor.

«Dumnezeu este o unitate, o individualitate, şi totuşi este compus dintr-o masă de individualităţi simple, a căror autonomie personală a dispărut. Dumnezeu este o colectivitate perfect unitară, care se arată la exterior ca un Tot unitar.

Dumnezeu este Nirvana indienilor, în sânul căreia domneşte fericirea desăvârşită. El este format dintr-o infinitate de individualităţi, Spirite divine, ajunse la o treaptă superioară a evoluţiei lor. Deşi fiecare Divin îşi păstrează conştiinţa individualităţii Sale, atât de înaltă este înţelegerea rolului fiecăruia dintre Ei, încât acolo domneşte o singură voinţă şi un singur gând.» (cap. “Formarea Sferei divine”)

«[...] Incomensurabila Sferă a Tatălui glorios nu este formată dintr-o singură fiinţă – căci ce fiinţă ar putea cuprinde infinita Sferă a Infinitului intern?! – ci dintr-o infinitate de Divinităţi, care prin strălucirea Lor, prin nesfârşita Lor înţelepciune şi putere, fac Una cu Toatele, constituind Una prin acţiunea, voinţa şi simţirea lor. O unitate perfect armonică şi indisolubilă, o unitate în care în vecii vecilor sunt robiţi unul altuia. Această totalitate formează Fiinţa gloriosului Tată extern.» (cap. “Enunţurile Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh”)

«Divinitatea munceşte să cucerească, prin iubire, prin legea solidarităţii, miliardele de miliarde de particule vii, risipite pe întinsul Infinitului; să le atragă, lămurească şi supună supremaţiei Sale. Tatăl este Templul sfânt care caută să adune oiţele din haos, pentru a le pune în circuitul marelui curent al evoluţiei veşnice.» (cap. „Formarea Sferei divine”)

«Însăşi Divinitatea studiază Adevărul. Ea are mereu în faţa Sa noi probleme, metode şi stări de progres, dar vrea să-şi verifice concluziile prin particulele emanate din Ea, prin copiii Săi plecaţi în lume. Rezultatul experienţei miliardelor de copii plecaţi în creaţie oferă Divinităţii posibilitatea de a se încredinţa de justeţea vederilor Sale. Astfel Divinitatea îşi controlează observaţiile şi hotărârile.

Din haosul infinit s-a format Divinitatea. Miliarde nesfârşite de secole solare i-au trebuit Divinităţii să evolueze până a ajuns la stadiul actual, aflat în veşnică prefacere. Pentru că evoluţia nu are sfârşit, în mod direct, dar mai ales prin celulele divine plecate din Cap, Tatăl cheamă mereu particule haotice, cu care creează globuri cereşti şi umple infinitul cu creaţii. [...]

Tot ce e spirit şi materie a provenit din Tatăl şi, la urma urmei, totul s-a născut din haos. Haosul e originea a tot şi toate. Particulele haotice stau nemişcate din veşnicie. Gândul lor se împacă cu starea lor de inerţie, pentru că nu cunosc starea de fericire trăită într-o colectivitate.» (cap. “Totul s-a născut din particule haotice”)

«Azi lucrurile merg mai uşor, pentru că asupra particulelor haotice se exercită o chemare, argumentându-li-se fericirea vieţii în comun. Colectivitatea propagă mereu respectul libertăţii, avută de particula haotică în Infinit. Viaţa în comun nu e o constrângere, ci o necesitate născută dintr-o convingere. Niciodată un duh nu poate fi constrâns, ci numai convins; altfel, el ar putea reclama libertatea avută în haos, cerând întoarcerea în el [“De greul negrei veşnicii, Părinte, mă dezleagă...” – n.n.].

Viaţa spaţială ne-o trăim în grupuri, iar în viaţa trupească suntem oarecum înclinaţi spre o viaţă mai mult individuală. Dar totuşi, cât de cât, suntem porniţi spre colectivitate, căci familia ce este? neamul ce este? rasa ce este? Tot colectivităţi. Şi apoi, oare întrupatul nu se află mereu în compania celor trei colaboratori din spaţiu?! [îngerii păzitori – n.n.] Asocierea, cât de mică, aduce posibilitatea de progres.» (cap. “Totul s-a născut din particule haotice”)

Demonii

Arhiereul ceresc ce i-a dictat Comunicările spiritiste lui Scarlat Demetrescu nu pomeneşte despre diavoli. În schimb, vorbeşte de nevoia omului, spiritului şi chiar a lui Dumnezeu de a decide analizând întotdeauna perspectivele opuse.

Ei bine, cele mai contrare păreri cu putinţă vin tocmai de la demoni. Ei vor găsi întotdeauna cele mai subtile argumente contrare la orice, cele mai puternice opoziţii. O minte lucidă şi detaşată va găsi cu ajutorul lor cele mai fine fisuri ale logicii celor din tabăra Binelui. Apoi le va corecta, prin decizii înţelepte, perfecţionând şi întărind astfel poziţia Binelui.

Deci demonii sunt un factor de progres pentru Creaţie, cu condiţia să fie ţinuţi sub control, ca să nu creadă, în obrăznicia lor, că ei ar fi stăpânii lumii. Iată cum, din gunoiul Universului ce erau, Tatăl Ceresc le-a găsit şi acestor stagnanţi un rol util.

Acelaşi rol contradictoriu îl are şi ego-ul în fiinţa umană. Ego-ul contrapune interesul uman-personal celui spiritual-impersonal, iar decizia înţeleaptă va fi cea care le armonizează.

Nici despre Lucifer nu se vorbeşte direct. Totuşi, iată o referinţă ocolită la acest înger căzut, care se pare că ar fi transmis spiritelor imature (poate şi oamenilor) informaţii nepotrivite, care le-au făcut mai mult rău decât bine:

«O lege domneşte în univers: Nici un duh inferior nu trebuie să ştie tainele cunoscute de cel superior. Destăinuirea misterelor aduce, implicit, blestemul celor mici. [...]

Marele Fiu divin, Guvernatorul nostru solar ar chema la Tribunalul Său treimic pe duhul care a destăinuit taine cereşti unui duh mai mic şi i-ar spune: „Tatăl nostru nu ucide. Tu ai distrus un spirit, căci el se va întoarce la Centru. De suferinţa lui vei avea parte. Tatăl central te condamnă prin Mine şi de acum [...] eşti demon, adică duhul cel mai rău de pe Pământ. Oriunde te vei duce, ucigaşule de spirit, toţi te vor ocoli. Să ştii că nu te vei mai întrupa şi de pe această planetă nu vei mai pleca, până la disoluţia ei.”

Din acest moment, perispiritul demonizatului se va înnegri complet, având în dreptul ochilor două găuri ca para focului electric – dacă a fost un înger – sau două găuri albe – dacă a fost un duh alb. A căzut din gloria sa şi a fost demonizat. De acum, nici un duh – cât de umil ar fi – nu-i mai dă nici un respect, chiar dacă a fost odată înger sau duh alb. El nu se mai poate întrupa, nici nu poate merge oriunde. Această viaţă mărginită şi hulită, purtând stigmatul hainei negre, poate dura secole peste secole, până când într-o zi, disperat, demonizatul se va prezenta Guvernatorului terestru, cerându-i iertare şi dreptul de a se întoarce în Nirvana Tatălui central.» (cap. “Gradele spirituale se dau din planetă în planetă”)

«În cazul când, ca om, vei spune din marile taine ale Cerului, să ştii că e ordin dat ca oamenii care sunt întrupări ale unor duhuri roşii sau albastre să râdă cu hohot de tine şi să te considere un om căruia i-a sărit un cerc de la doagele minţii, un om care şi-a pierdut judecata. [...]

Toţi oamenii a căror treaptă evolutivă nu le îngăduie să primească şi să asimileze asemenea idei te vor considera ori un şarlatan, ori unul care îşi bate joc de lume, considerând-o proastă. Părerea lor e binevenită, căci altfel s-ar simţi nefericiţi şi ai fi răspunzător de starea lor.» (cap. “Gradele spirituale se dau din planetă în planetă”)

Iată de ce oamenii înţelepţi nu pot fi înţeleşi de majoritatea semenilor. Ar fi chiar ciudat ca un maestru spiritual autentic să aibă o audienţă foarte diversă. Nu trebuie să-ţi doreşti să-ţi împărtăşească ambiţiile spirituale nici mătuşa, nici colegul, nici preotul, nici medicul de familie. Fratele e frate de la natură, dar afinitatea spirituală vine mai de sus...

Încheiere

«Cine vrea să cunoască în profunzime ştiinţa Cerului, trebuie mai întâi să citească tot ce s-a scris despre lumea noastră şi apoi să caute să controleze cele citite, prin diferiţi mediumi. Numai adevărurile constant comunicate, şi prin mediumi diferiţi, să le considere ca adevărate; restul să le arunce, ca fiind vederile, presupunerile, ipotezele comunicantului care ori nu posedă deloc adevărurile, ori le ştie superficial.» (cap. “Cerul trebuie să aibă legături cu omenirea trupească”)

Dacă nu aţi citit opera lui Scarlat Demetrescu până acum, acest articol v-a familiarizat cu ea. Chiar dacă aţi citit cartea, unele idei nu se reţin de la început sau pot fi disparate prin mai multe capitole. Sper ca sinteza prezentă să vă fie de folos intelectual şi spiritual.

Am introdus şi câteva idei originale, cum ar fi: Reţeaua spaţio-temporală bazată pe gune; Trei tipuri de haos; Dimensiuni spaţiale de complexitate; Triadele în lumea subcuantică; Cele trei gune (tamas, raja, sattva), ca vibraţii ce constituie materia.

Totuşi, după această incursiune la începutul Creaţiei şi a lui Dumnezeu, trebuie să înţelegem că acestea sunt doar nişte scheme de gândire. A defini Nontimpul (Vremea primordială) în termeni temporali este o imposibilitate. A defini Nonspaţiul (Locul primordial) în termeni spaţiali tridimensionali, iarăşi, este o forţare a explicaţiilor. A-L defini pe Dumnezeu în termeni de particule materiale este reducţionist. A defini infinitul cu noţiuni finite, singurele pe care le înţelegem, din nou, este o copilărie.

Spaţiul şi timpul sunt create de Dumnezeu. Spaţiul s-a născut din Locul primordial, pe care Creatorul l-a organizat geometric şi tot mai complex. Timpul este Vremea primordială căreia El i-a adăugat un sens evolutiv şi un ritm, toate transformările având o finalitate ştiută de Creator. Poate că de aceea în firea oamenilor zace o sete neostoită de a cunoaşte sensul întâmplărilor prin care trec şi al vieţii. Haosul era plin de energie potenţială, dar golit de sens. Doar reîntorcându-ne în Dumnezeu, fie şi temporar, ieşim din spaţiu-timp şi putem înţelege Eternitatea Vremii primordiale.

Dorinţa omului de a cunoaşte este atât de mare, încât Cerul îi dă mereu explicaţii pe înţelesul său. Aceste explicaţii au devenit tot mai abstracte, deci mai apropiate de adevăr. Dacă luăm cartea lui Scarlat Demetrescu, scrisă la nivelul anului 1939, şi o comparăm cu ce ipoteze se vehiculează în mediul de popularizare a ştiinţei, ne dăm seama că gândirea omenirii a evoluat cu adevărat. Mai puţin, morala.

Astăzi, oamenii pot fi atraşi spre învăţăturile spirituale mai ales printr-o abordare ştiinţifică, apropiată de spiritul vremurilor. Vremea lui „crede şi nu cerceta” a apus de mult timp. Pe de altă parte, cercetarea asiduă ne conduce inevitabil la credinţă, căci nu putem înţelege tainele Creaţiei Divine doar cu mintea noastră. Mintea e făcută pentru lucruri mici şi limitate. Pentru a o dezmărgini trebuie să ne extindem conştiinţa spirituală şi, abia atunci, vom înţelege direct şi corect tainele Creaţiei şi Dumnezeirii.

BONUS PRACTIC

Pentru că aţi parcurs cu răbdare şi atenţie acest eseu până la capăt, vă ofer un bonus. Teoria, ca teoria, dar practica are rolul să ne coboare în concret. Am ales un exemplu de manipulare măiastră a fluidelor subtile de către spirite. Cum scria Scarlat Demetrescu:

«Nu atât lumea terestră are nevoie de aceste manifestări, cât mai ales lumea spaţială însăşi, care trebuie să facă experienţele sale, fără de care ar rămâne nişte teoreticieni. Combinările fluidice au produs levitaţia unor corpuri - fără intervenţia omului trupesc, formarea de fantome, scrieri fără condei, materializări etc.» (cap. „Opera materializărilor”)

Spiritul vede lumea materială oglindindu-se în eterul înconjurător. (în cap. „Văzul, auzul şi simţul duhului”, detalii foarte interesante.)

«Duhul vede lumea exterioară cu tot corpul său fluidic.» (cap. „Visele”)

Deci spiritele nu văd lumea fizică direct cum o vedem noi, ci numai substanţa eterică care alcătuieşte obiectele şi fiinţele fizice. Pentru a vedea obiectele la fel ca noi, spiritele trebuie să absoarbă gândurile omului despre realitatea fizică, ele reansamblând senzaţiile noastre exterioare – deci este o cunoaştere mijlocită, temporară şi inutilă pentru spirite.

Vizionând aceste videoclipuri, vă veţi convinge că legile chimiei şi biologiei sunt controlate de legile fluidelor subtile. Toate spiritele se joacă cu eterurile, dar numai cele avansate pot face minunile pe care le veţi vedea în continuare, şi fără a perturba ordinea generală a lumii.

Magicianul Chris Angel are aici rolul de maestru de ceremonii, însă adevărata ştiinţă a transformărilor materiale o posedă spiritele invizibile care îl ajută în aceste numere spectaculoase. Ele au scopul să şocheze audienţa (fiind un program de divertisment, nu unul ştiinţific), aşa că vă recomand să nu vă implicaţi emoţional în ceea ce veţi vedea, considerând totul un truc. NU este deloc o iluzie optică sau tehnologică, dar tot un truc este – al spiritelor. Este un "truc", pentru că persoanele supuse experimentelor nu au fost vătămate (corpurile lor eterice au rămas intacte şi la locul lor pe durata filmării, doar componenta fizică a fost segmentată şi apoi recompusă).

Preventiv, pentru a nu vă molipsi de panica asistenţilor, PRIVIŢI FĂRĂ SUNET, cel puţin prima dată! Aşa vă veţi putea detaşa mai bine, înţelegând ce mari Taine vă sunt înfăţişate în faţa ochilor. Avertisment: Dacă aveţi un ataşament excesiv faţă de materie şi corpul fizic, s-ar putea să fiţi FOARTE deranjaţi de ce veţi vedea, pentru că vă va răsturna toate prejudecăţile de o viaţă...

Acum înţelegeţi de ce spun înţelepţii că lumea este iluzorie, un joc sau Vis al lui Dumnezeu visat de toţi copiii Săi?!

HAOSUL, DUMNEZEU ŞI CREAŢIA