<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


HIPNOZA ŞI FENOMENELE CONEXE

Privire de ansamblu asupra hipnozei

eseu de Răzvan A. Petre

SECŢIUNI ŞI CAPITOLE:

ASPECTE  GENERALE ALE HIPNOZEI

Hipnoza e o transă dirijată Expansiunea şi creativitatea - reflexe spirituale Jocul de rol în hipnoză Autohipnoza Hipnoza în religie Sugestia hipnotică Hipnoza e intensă concentrare   Dependenţa de hipnotizator Două tipuri de hipnoză Rolul nobil al hipnozei de spectacol Cine este hipnotizabil

FENOMENE INFO-ENERGETICE ÎN HIPNOZĂ

Natura energetică a minţii Programe mentale. Programe hipnotice Mecanisme elementare de programare Componentele minţii Conştiinţa Disocierea conştiinţei prin hipnoză Conştiinţa şi Pseudo-conştiinţa Secretul hipnozei Etapele dedublării

PERFORMANŢELE HIPNOZEI

Profunzimea transei hipnotice Amintirea şedinţei de hipnoză Modelul ştiinţific al hipnozei

HIPNOZA ÎN SCOPURI SPIRITUALE

Discordanţe şi contraziceri prin hipnoza regresivă Hipnoza regresivă şi lumea spiritelor Transa supraconştientă

ALTE MANIFESTĂRI PARANORMALE

< sus >

 

ASPECTE  GENERALE ALE HIPNOZEI

Motto: Cât de "încuiată" este mintea umană de obicei! Şi cât de uşor comunică ea cu subconştientul şi supraconştientul pe timpul hipnozei...!
 

HIPNOZA E O TRANSĂ DIRIJATĂ

TRANSA este un fenomen natural şi comun. S-a constatat că la fiecare 90 de minute, creierul intră într-o stare de relaxare potrivită somnului şi transei (cu emisia preponderentă de unde alfa).

Transa poate apare spontan: în visarea cu ochii deschişi (reveria diurnă) sau în "hipnoza de autostradă", în care conducem maşina fără să ne gândim la ce facem.

Lectura, vizionarea unor spectacole, audierea muzicii nu ar avea efectul benefic asupra armoniei psihologice fără transa asociată lor, dacă nu ne-am lăsa absorbiţi de "realitatea" paralelă artistică, alături de eroii preferaţi.

Chiar şi creatorii de artă sau savanţii obţin marea inspiraţie tot când sunt în transă: creatorul primeşte inspiraţia din astral, de obicei fiind servită de spirite-muze.

Studiile au arătat că, după câteva minute de privit la televizor, creierul intră într-o stare de semi-transă în care informaţiile penetrează mai uşor.

Transa poate fi produsă şi intenţionat prin numeroase metode. Hipnoza este o transă dirijată.

< sus > 

EXPANSIUNEA ŞI CREATIVITATEA - REFLEXE SPIRITUALE

De ce ne place să ascultăm poveşti, să urmărim piese de teatru sau filme, chiar limbajul muzicii? Imediat ne punem în stare (transă) şi intrăm într-o realitate paralelă. Personajele sau senzaţiile par reale, chiar dacă scena este imaginară.

Răspunsul este că avem înnăscută dorinţa de evadare din realitatea imediată, concretă, materială.

Şi de ce intrăm în transă când facem activităţi monotone, de rutină, non-creative, repetitive (inclusiv şofatul pe autostradă)?

Pentru că simţim nevoia instinctivă să fim creativi, să avem parte de noutate.

Aceste două tendinţe sunt nişte REFLEXE SPIRITUALE, ecouri ale Spiritului divin dinăuntru. Dumnezeu manifestă Lumea pe două direcţii: EXPANSIUNE şi CREATIVITATE.

Expansiunea este prezentă, de exemplu, în faptul că spaţiul cosmic se dilată continuu, generând tot mai multe corpuri cereşti; în faptul că se nasc mereu noi spirite, care animă materia cosmică; în faptul că memoria trecutului creşte la nesfârşit ş.a.m.d. Aceasta ar fi expansiunea cantitativă.

Creativitatea divină este acea expansiune calitativă, care poate fi întrezărită în bogăţia naturii vii, în unicitatea fiecărei fiinţe umane, în exotismul fiecărei planete sau stele observabile etc.

Nevoia noastră de evadare din realitatea fizică limitativă provine din expansiune, care, într-o metaforă cosmologică, ar fi "radiaţia de fond" a exploziei creative a Divinităţii. Nu ne putem opune ei, vine din adâncurile fiinţei.

Transa este o supapă de siguranţă a încătuşării Spiritului în materie. De aceea este atât de frecventă şi comună tuturor oamenilor.

< sus > 

JOCUL DE ROL ÎN HIPNOZĂ

ACTORUL manifestă la extrem această tendinţă de expansiune. El vrea să trăiască mai mult decât o singură viaţă, prin alte personaje, manifestând diferite personalităţi cu ajutorul creativităţii sale artistice.

Omul hipnotizat este un actor total convins de rolul în care tocmai a intrat, cu atât mai mult cu cât este mai exhibiţionist. Rolul i-l repartizează hipnotizatorul şi îl joacă PERFECT pentru că îşi imaginează şi simte puternic statutul, emoţiile acelui rol, prin sugestiile hipnotice.

Există şi o şcoală psihoterapeutică, numită psihodramă, ce funcţionează tocmai pe intrarea participanţilor în roluri dramatice, ca într-o joacă serioasă. Sugestiile scenetei sunt asimilate interior şi au efecte asupra subconştientului, ca în hipnoză.

Dar să ne gândim şi la rolurile sociale pe care le jucăm zilnic. Suntem soţi, părinţi, copii, şefi, subalterni etc. Ne autoasumăm aceste roluri şi le jucăm conştiincioşi, fără a le chestiona. În contexte diferite, când jucăm alte roluri, personalitatea noastră suferă modificări notabile.

< sus > 

AUTOHIPNOZA

În multe părţi ale globului, adepţii unor culte religioase îşi chinuie corpul în fel şi chip pentru a intra în starea de transă, în care pot apoi înfăptui "acte de credinţă" impresionante. La fel, fachirii îşi autoinduc hipnoza pentru performanţele lor magice.

Există o mare putere în autohipnoză, fiindcă ne oferă multă libertate şi încredere.

Pe de altă parte, există şi unele riscuri dacă omul nu are suficientă luciditate spirituală. Cel care se poate autohipnotiza uşor este obsedat să îşi dea mereu "sugestii pozitive" şi să le respingă pe cele din afară. Astfel, viaţa sa nu este liniştită, ba este chiar un pic artificială.

Totuşi, cei care înţeleg puterea autosugestiei (evidenţiată didactic în hipnoză) sunt cu un pas înaintea celorlalţi. Ei văd că sugestiile sunt prezente peste tot, permanent, şi pe baza lor ne construim filosofia de viaţă. Propaganda ideologică şi "spălarea creierului" sunt doar accelerări nefaste ale unui proces universal. Lumea este o mare sugestie acceptată de comun acord.

Chiar şi planul subtil astral conţine realităţi consensuale, adică nişte cadre externe ţesute exclusiv din gândurile comune ale spiritelor care trăiesc în ele.

< sus > 

HIPNOZA ÎN RELIGIE

În sectele new-age, autohipnoza este larg utilizată. De exemplu, adeptul e învăţat să îl privească pe guru ca pe însuşi Dumnezeu sau să îşi închipuie că lucrurile sunt altfel decât în realitate. Autohipnoza se predă deturnat, ca un mod de trai, nu ca o simplă metodă – sub un nume pompos (transfigurare, meditaţie, lucru cu subconştientul) – în scopul suprimării simţului critic, pentru manipularea adepţilor spre profitul liderilor.

Aţi observat cum unii lideri carismatici "creştini" fac exorcisme spectaculoase? Îşi bagă adepţii în stare de hipnoză luându-i prin surprindere cu gesturi neobişnuite, iar apoi urmează discuţia cu "demonii" din om şi alungarea lor. Dar, de obicei, e doar un joc al minţii, o scenetă jucată de subconştientul omului ce crede cu tărie în puterea demonilor...

Pentru exemplificare, căutaţi "TB Joshua" pe internet.

Şi rolul spiritual autoasumat poate induce un efect psihic special. De exemplu, pelerinajele religioase au şi puterea de a accentua credinţa omului, fie şi numai datorită rolului de "pelerin credincios" pe care îl joacă cu toată fiinţa. Dacă te duci în pelerinaj, cu toate sacrificiile aferente, simţi că "trebuie" să ai parte de trăiri extatice sau măcar de un mic miracol... Şi îl vei avea, poate.

Dacă ne gândim bine la semnificaţia cuvântului CREDINŢĂ, găsim cel puţin trei sensuri:

1 - Credinţa, ca autosugestie repetată constant. Este o bombardare a minţii cu nişte concepte ce refuză să intre spontan şi natural în cap. Mulţi doresc să-şi manipuleze semenii cu ideile lor interesate, dar pentru ca sugestiile repetate mereu să aibă rezultat, ele trebuie asimilate ca autosugestii, astfel ca omul-ţintă să continue şi în intimitate să se autoconvingă de adevărul acelor idei străine.

2 - Credinţa, ca autohipnoză, regăsită în efectul extraordinar numit "placebo" şi în actele de credinţă, cum ar fi vindecările miraculoase.

3 - Credinţa, ca încredere în metode iniţiatice. Aceste "ritualuri" acţionează şi în lipsa credinţei, înţeleasă în celelalte sensuri de mai sus, fiind o acţiune a legilor naturale şi spirituale. E nevoie de o minimă încredere în eficienţa metodei, la început, doar pentru a intra în obişnuinţă a o folosi şi astfel a observa rezultatele obiective (ca în cazul iniţierii în energia vindecătoare Reiki).

< sus >

SUGESTIA HIPNOTICĂ

Influenţa mentală directă se poate realiza prin două forme principale: printr-un canal senzorial (uzual, voce, în cazul oamenilor) sau prin canal telepatic (direct energetic).

Există persoane special dotate, cum a fost Wolf Messing sau cum este Derren Brown, care pot induce gânduri altor persoane. Dar aceşti inductori telepatici sunt rari şi ei nu fac chiar hipnoză. Hipnoza adevărată are nevoie de participarea subiectului. Nu se va întâmpla nimic dacă el stă detaşat şi nu cooperează, neurmând indicaţiile verbale ale terapeutului.

SUGESTIA TREBUIE SĂ DEVINĂ AUTOSUGESTIE

De ce nu ne putem hipnotiza singuri fără pregătiri speciale? Să ne dorim, pur şi simplu, şi să obţinem imediat? Poate pentru că dorinţa e superficială, nu investim destul interes sau credinţă.

Deseori, avem nevoie să intrăm în rolul de hipnotizat. E nevoie de două persoane sau măcar de un substitut al celei de-a doua persoane. Specialiştii afirmă că:

«Este suficient ca o situaţie să fie definită de cercetători a fi de "tip hipnotic" pentru ca reacţia subiectului la testele de susceptibilitate hipnotică să fie mai intensă. Aprecierea persoanei că a fost hipnotizată depinde şi de ceea ce ea consideră că ar corespunde dorinţei hipnotizatorului. » (sursa)

Alteori, sugestia se poate induce realmente fără un hipnotizator, doar prin ascultarea înregistrării propriei voci, într-o stare de receptivitate sporită.

Starea de hipnoză se poate autoinduce exclusiv mental şi atunci se numeşte "credinţă" sau "placebo", în funcţie de context. Condiţiile exterioare ne pot ajuta dacă ne şochează şi ne alterează conştiinţa. Atunci devine posibil cu uşurinţă actul de credinţă (autohipnoza).

< sus >  

HIPNOZA E INTENSĂ CONCENTRARE

De ce nu poate oricine sau oricând să se autosugestioneze?

Cauze probabile:

1) Vagabondajul gândurilor. Atenţia este slăbită natural, fiind captată de diverse gânduri, pe rând, nefocalizând mintea asupra unuia singur. Ea se poate educa prin exerciţii speciale.

2) Autosabotare (criticism, neîncredere, judecăţi ce consumă energia mentală), care nu îngăduie focalizarea asupra sugestiei dorite. Atenţia este năucită de propriile anti-programe ale minţii. E nevoie de introspecţie şi autoeducaţie mentală.

CONCENTRAREA E SECRETUL SUCCESULUI

Există oameni, puternici mental, care nu au nevoie de nimic exterior pentru a-şi concentra mintea cu o mare intensitate în orice moment. Ei pot obţine performanţe ca în hipnoză. Secretul lor este concentrarea maximă.

În lumea occidentală, agitată şi solicitantă nervos, oamenii execută mai multe acţiuni simultan. De exemplu, citesc când mănâncă. Sau vorbesc la telefon, se uită la televizor şi îşi urmăresc copilul în acelaşi timp. Această distribuire a atenţiei, deseori necesară, este contraindicată atunci când trebuie să executăm o treabă dificilă. Pentru a ne concentra, trebuie să eliminăm alte surse de interes.

Neuroştiinţele depistează obiectiv starea de hipnoză prin scanarea creierului. Ea se manifestă când apar anumite zone de maximă activare neurologică. În traducere psihologică, este starea de perfectă concentrare mentală.

Ea este căutată şi prin tehnicile yoga (dharana, concentrarea). Adeptul se CONCENTREAZĂ asupra unei sugestii, idei, emoţii, obiect etc, cu excluderea celorlalte senzaţii sau gânduri fără legătură. O bună concentrare aduce automat cu sine nebăgarea în seamă a celorlalţi stimuli exteriori (pratyahara, izolarea senzorială). Concentrarea nu înseamnă fixarea pe un singur gând, ci admiterea numai acelor gânduri care au legătură cu subiectul sau obiectul ales.

În hipnoză, concentrarea este maximă asupra cuvintelor hipnotizatorului (inductor hipnotic), ca şi asupra îndeplinirii exacte a sarcinii. Reacţia la ele este rapidă şi eficientă pentru că lipseşte autoanaliza şi judecăţile, conştiinţa de sine fiind uşor diminuată. Ceilalţi stimuli din mediu rămân undeva în fundal şi pot fi ignoraţi total, nimic nu distrage şi nu pare important, cu excepţia vocii inductorului.

Concentrarea se poate pierde în hipnoza clinică dacă subiectul se plictiseşte, fiindcă nu şi-a pus imaginaţia la lucru destul, dacă adoarme la propriu, dacă intervine la un moment dat criticismul exagerat (şi atunci se activează alte zone corticale). 

< sus > 

DEPENDENŢA DE HIPNOTIZATOR

 Faţă de hipnotizator, subiectul trebuie să aibă încredere. În lipsa acesteia, hipnoza nu este posibilă.

Nu se poate ştii exact cât timp va rămâne subiectul în transă după încheierea hipnozei. Atât timp cât e prezent hipnotistul (sau doar vocea sa în difuzor) dependenţa de comenzile sale persistă. Sensibilitatea trece doar după ce creierul îşi relaxează zona corticală hiperactivă. Totuşi, în cazul unor hipnoze repetate cu acelaşi inductor, poate apare şi o dependenţă de vocea şi fiinţa acestuia.

"Dormi şi te relaxezi! Dormi şi te relaxezi!" De ce mintea adusă în starea hipnotică se lipeşte de vocea hipnotizatorului?

O explicaţie psihanalitică ar fi aceea că fiecare om are în genele sale, dar şi în experienţa personală, tiparul parental. În fiecare om există un copil interior, care încă tânjeşte după mângâierea mamei sau tatălui, a unei persoane care i-a fost aproape în prima copilărie. Vocea blândă, calmă, sigură a hipnotizatorului ajută la redeşteptarea acelui dor după căldura oferită de un părinte iubitor. Supunerea vine firesc, precum cea a copilului mic faţă de mamă. Uneori, hipnotizatorului atinge uşor subiectul, îi ţine capul, intră într-un contact fizic familiar, ceea ce îi îndepărtează reticenţa. Vocea care îi sună în cap pe timpul hipnozei este precum autoritatea parentală, de care orice copil mic ascultă necondiţionat.

< sus >

DOUĂ TIPURI DE HIPNOZĂ

 Hipnoza se aplică în două situaţii total diferite:

a) Hipnoza de spectacol – Corpul poate acţiona intens, ochii sunt deschişi.

Pe scenă, hipnotizatul e sincer şi obedient ca un copil mic. Este obedient pentru că se concentrează pe comenzile hipnotizatorului. Este sincer pentru că emoţiile sunt puternice. Totuşi, rămân active şi filtrele conştiente, omul se comportă conform personalităţii sale, dar lăsând să se manifeste mai lejer partea sa ludică. Nu va face lucruri pe care le consideră imorale sau periculoase.

Unii subiecţi hipnotizaţi pe scenă (deci nativ uşor hipnotizabili) pot intra într-o transă profundă (somnambulism), realizând acţiuni pe care nu şi le vor aminti ulterior. Dimpotrivă, unii clienţi ai hipnoterapeuţilor nu pot intra nici măcar într-o transă superficială decât cu mari eforturi şi răbdare din partea hipnoterapeutului.

b) Hipnoza de cabinet sau clinică – Corpul acţionează la minimum (doar vorbeşte şi aude), ochii sunt închişi.

În cabinet, într-un mediu securizant, este posibilă transa profundă. Filtrele psihice, reticenţele pot fi depăşite şi mai mult, din dorinţa de eliberare a pacientului. El a ajuns la cabinetul de hipnoterapie din cauza unor traume sufleteşti uitate, inconştiente, dar care au efecte dureroase.

« Profunzimea sentimentelor pe care le-am avut acum zeci de ani sunt stocate în memorie exact ca atunci. Emoţiile nu s-au maturizat odată cu noi. În urma regresiei temporale, pacientul vede că un lucru care a avut un efect devastator într-o anumită perioadă, acum este mai puţin traumatizant. Astfel, conexiunile dintre evenimentele şi emoţiile din memorie se reprocesează. Clientul văzându-se pe sine, cel de atunci, cu o înţelegere matură, vechile probleme sufleteşti nu îi vor mai afecta viaţa prezentă. » (Maria Cociş Beech - Carte de hipnoză)

< sus >

ROLUL NOBIL AL HIPNOZEI DE SPECTACOL

Hipnoza de scenă le comută atenţia spectatorilor, brusc, pe frecvenţa spiritualităţii. Publicul e format, în general, din tineri, mai puţin duşi la biserică, fără studii spirituale, neîncrezători în paranormal. Ce se petrece pe scenă, uneori pe propria lor piele, îi pune pe gânduri, le şochează prejudecăţile comode în care s-au bălăcit până atunci. De obicei, voluntarii sunt în stare somnambulică pe scenă, adică pot deschide ochii fără să se trezească din transă.

Hipnoza de spectacol are puterea de a împrăştia instantaneu comoditatea gândirii şi îi face pe mulţi să caute explicaţii mai departe, unii ajungând şi la spiritualitate. Oricum, tuturor le va rămâne o sensibilitate, un semn de întrebare care nu va înceta toată viaţa. Aceasta este misiunea spirituală a hipnotiştilor de spectacol.

Totuşi, o atenţionare din partea unui hipnoterapist atestat:

«Să ajuţi oamenii bolnavi numai folosind cuvintele este o artă nobilă, pentru care trebuie să ai chemare şi respect. A utiliza hipnoza pentru a te amuza pe socotela cuiva este o înjosire a personalităţii şi au fost cazuri când hipnotiştii de scenă au traumatizat persoanele care s-au oferit voluntar ca subiecţi. Oricine poate să facă rău. Mai greu este să faci bine. E o calitate rară. » (Maria Cociş Beech - Carte de hipnoză)

Poate că, în spitalele viitorului, hipnoterapeuţii nu vor lipsi din niciun cabinet, unde vor încerca întâi tratarea prin sugestie a bolilor psihosomatice sau psihomentale, anestezia etc. Efectul placebo este un miracol al naturii şi trebuie folosit cu ştiinţă. Acei specialişti vor îmbina viteza hipnozei de spectacol cu compasiunea hipnozei clinice. 

POC ! EŞTI TREAZ – puterea autosugestiei

Andrei Voicu a revitalizat hipnoza de spectacol în România. Este talentat şi are o misiune specială. Vezi, de exemplu: Hipnoză cu umor, la iUmor (decembrie 2016).

Spunea cineva uşor hipnotizabil: "După ce privesc un video cu Andrei, mă retrag singur într-o cameră, închid ochii şi mă văd cu mintea ca fiind unul din voluntarii săi. Îi aud frazele standard, îmi închipui că mă atinge şi aleg o comandă care să-mi îndrepte un defect, să-mi vindece o boală, să-mi întărească o calitate – ce mă deranjează mai tare la acel moment. Şi autohipnoza funcţionează, fiindcă m-am convins deja din video! Fără programare la psiholog, fără stat două ore pe un pat. Direct, rapid ca pe scenă: am intrat în transă, am primit comanda de la Andrei, şi, cum am văzut la alţii, realitatea se schimbă la un pocnet din degete. Un, doi, trei, poc, acum eşti treaz!"

Puterea autosugestiei este imensă dacă credem în ea.

Bandler şi Grinder, inventatorii NLP-ului, l-au studiat extensiv pe celebrul Milton Erickson pentru ca să vadă cum reuşeşte schimbarea oamenilor sub hipnoză. Pentru a le fi mai uşor, ei se autoidentificau cu persoana profesorului Erickson, pe care îl cunoşteau bine, şi acţionau ca şi el, cu aceeaşi voce, aceleaşi obiceiuri etc. Ei se comportau cât mai identic cu maestrul, acceptându-şi propria autosugestie că SUNT el. Desigur, au făcut-o pe o perioadă limitată, pentru a nu se depersonaliza, ci doar pentru a-i "fura secretele meseriei".

< sus > 

CINE ESTE HIPNOTIZABIL

Există două categorii de oameni: cei uşor hipnotizabili (folosiţi în hipnoza de scenă, cam 10% dintre oameni) şi ceilalţi, hipnotizabili mai greu. Dar toţi oamenii pot fi hipnotizaţi, prin metoda care li se potriveşte mai bine şi având suficient timp la dispoziţie. Cine se teme inconştient, cine nu vrea să fie controlat, deşi se oferă voluntar, intră mai greu în hipnoză. Dar cu mai mult efort din partea hipnotistului, poate intra. Acesta din urmă poate folosi fraza "Cu cât te opui mai tare, cu atât senzaţia de somn este mai puternică. Dormi şi te relaxezi."

Sugestionabilitatea este un talent nativ şi nu poate fi educată. Printre oamenii uşor sugestionabili se găsesc şi cei uşor hipnotizabili. Aceştia au o structură psihică precum a mediumilor sau clarvăzătorilor: aproape tot timpul, conştiinţa lor este disociată (vezi etapa 2 din dedublare, dedublarea incipientă sau locală). E de ajuns o comandă mai fermă ca ei s-o preia şi s-o transpună în senzaţie, emoţie, acţiune, gând. Prietenii trebuie să aibă încredere în abilităţile lor de ghicitori. Copiii mici sunt toţi uşor sugestionabili, dar mai greu hipnotizabili, pentru că nu se pot concentra. În acelaşi timp, acest talent este o vulnerabilitate. Deţinătorii lui trebuie să înveţe să-şi închidă mintea la dorinţă, pentru a nu capta orice sugestie din jur şi a nu fi "păpuşaţi" de nimeni.

< sus >

* * *

 

FENOMENE INFO-ENERGETICE ÎN HIPNOZĂ

Cred că există un unic mecanism al oricărei forme de hipnoză, care ar trebui să explice şi alte forme speciale de manifestare a psihicului (somnambulismul, vorbitul în somn, dedublarea etc). Iar baza teoretică trebuie să fie una simplă, care ar fi următoarea, după părerea mea:

+ Dintre componentele psihicului uman, putem distinge: Mintea (inconştientul), Conştiinţa (conştientul) şi Memoria (conştientă şi inconştientă).

+ În hipnoză, se constată obiectiv apariţia a două Conştiinţe, deci divizarea Conştiinţei.

 

NATURA ENERGETICĂ A MINŢII

La modul general, putem spune că Mintea este de natură energetică. Ea nu este creierul, ci conlucrează cu el foarte strâns. Mintea este o energie concentrată în jurul creierului, dar se întinde în tot corpul energetic. Putem accepta şi că energia are mai multe niveluri vibraţionale, în care nivelul superior îl comandă pe cel inferior.

Astfel, este relativ uşor să explicăm interferenţele mentale între două persoane prin amestecarea energiilor aurice sau conexiunilor prin fluid eteric. Şi, de asemenea, explicăm influenţele emoţionale negative rezultate din încorporarea unor energii străine (ca în vrăji, blesteme, influenţe demonice, inducţii la distanţă etc).

Tot astfel, putem înţelege cum pot exista trei Minţi umane suprapuse ierahic, corespunzător celor trei mari categorii de realitate: fizică, astrală (a formelor) şi mentalo-cauzală (a lipsei de forme). Putem conveni că mintea astrală şi cea mentalo-cauzală, precum şi Spiritul, alcătuiesc Supraconştientul (sau Supraconştiinţa).

Mintea nu se reduce la zona capului, ci cuprinde întreg corpul energetic. De aceea, fenomenele mintale trebuie analizate şi energetic, ca interacţiuni aurice etc. Acest fapt a fost demonstrat experimental de persoane paranormale care au indus senzaţii unor voluntari la o distanţă de câţiva metri. Inductorul şi-a extins biocâmpul şi l-a legat energetic de cel al voluntarului, amestecând energiile. Apoi a transferat senzaţiile sau comenzile motrice dintr-un corp într-altul.

< sus >

PROGRAME MENTALE. PROGRAME HIPNOTICE

Dintr-un punct de vedere cibernetic, Mintea este o colecţie imensă de programe mentale (vezi fig.1). Cu o parte ne naştem, dar majoritatea le dobândim de-a lungul vieţii. Aceste programe acţionează automat, de obicei fără implicarea Conştiinţei, cum o fac şi sugestiile hipnotice.

"Până când subconştientul tău nu devine conştient, îţi va conduce viaţa şi îl vei numi soartă" - C.G. Jung

HIPNOZA CREEAZĂ RAPID NIŞTE REFLEXE

Ce este un program mental?

Privit din exterior, este un reflex condiţionat, fizic sau psihic. Hipnoza ar fi o metodă de creare rapidă a unor reflexe. Şi alte metode angajează subconştientul: meditaţia, imaginaţia ghidată, programarea neurolingvistică (NPL), tehnica de eliberare emoţională (EFT) etc.

Privit din interior, programul este o formă-gând care, într-un plan subtil, chiar are o formă concretă şi o forţă proprie, este un obiect subtil, energii structurate şi confinate.

N-ar trebui să ne mirăm că Mintea nu are o structură predefinită, precum e reţeaua de neuroni ai creierului, prin care circulă curent electric. Formele-gând se autostructurează, se leagă unele de altele, ca în jocul lego, fiind deci mult mai adaptabile. Poate că tocmai de aici apare şi calitatea creierului, recent descoperită de neuroştiinţe, de neuroplasticitate. Adică omul îşi poate schimba sinapsele, ba chiar îşi poate regenera neuronii. Nu omul, ci însăşi Mintea "inconştientă".

Mintea este o colecţie de programe

Fig.1 Mintea este o colecţie de programe

< sus >  

MECANISME ELEMENTARE DE PROGRAMARE

Nu orice formă-gând devine program. E nevoie de o energie mare.

Ea poate fi obţinută prin concentrarea minţii asupra gândului. După cum ştim, în starea de hipnoză, concentrarea mentală este maximă, deci poate crea un program eficient.

Un program se formează rapid în minte şi într-o situaţie emoţională intensă.

Sau forma-gând poate veni direct energizată puternic de altă persoană (inducţie telepatică).

Programul se poate instala şi prin repetiţie. Este metoda naturală de învăţare. Repetiţia îngroaşă traseul neuronal la fiecare trecere şi "sudează" sinapsele.

O sugestie externă poate deveni imediat autosugestie când găseşte afinitate cu alte programe preexistente. De exemplu: cineva ne face un rău. De minte ni se poate lipi imediat sugestia de a-l urî pe respectivul. Iar de sentimentul urii se poate lipi sugestia să ne răzbunăm, provocându-i ticălosului suferinţă. Iată cuvintele rezonante din acest exemplu: rău, ură, răzbunare, suferinţă. Din fericire, Conştiinţa morală poate interveni şi destructura acest lanţ nesfârşit al mizeriei umane.

< sus > 

COMPONENTELE MINŢII

Didactic, vom împărţi Mintea generică în următoarele componente, unele deja pomenite mai sus:

- Mintea sau Procesorul mental, alcătuit din programele mentale (pătrat în figura 2).

- Conştiinţa sau partea "raţională" din minte care o controlează (triunghi în figura 2).

- Memoria, o structură separată care deserveşte atât Mintea, cât şi Conştiinţa (cerc în figura 2). Avem astfel o Memorie inconştientă (Mi) şi o Memorie conştientă (Mc). Când vorbim despre "inconştient" în psihologie, ne referim de obicei la Minte şi la Memoria inconştientă, împreună.

Programul hipnotic (semnul # în figura 2) este creat după faza de inducţie hipnotică, prin sugestii ale hipnotizatorului.

Minte, Conştiinţă, Memorie conştientă, Memorie inconştientă, program hipnotic

Fig.2 Minte, Conştiinţă, Memorie conştientă (Mc), Memorie inconştientă (Mi), program hipnotic (#)

< sus >

CONŞTIINŢA

Conştiinţa este simţul propriei identităţi, locul unde fiecare fiinţă se recunoaşte ca "eu". Are capacitatea de a primi informaţii de la Minte (Atenţia sau conştienţa) şi de a-i transmite ordine (Voinţa). Mintea poate funcţiona temporar şi fără Conştiinţă, inconştient (de exemplu, în somn sau în activităţi simple, rutiniere). Dar şi Conştiinţa poate funcţiona temporar fără Minte (de exemplu, în experienţele mistice).

Un exemplu: În Minte se strecoară gânduri precum "Acum sunt fericit". În schimb, Conştiinţa gândeşte "Observ că acum sunt fericit". Este deci un sistem superior ierarhic, care analizează conţinutul Minţii.

Într-o metaforă, Mintea sau Procesorul mental este precum un cal nărăvaş ce aleargă neobosit în galop. Conştiinţa joacă rolul călăreţului care îi dă direcţia corectă, din când în când, în momentele critice.

Conştiinţa integrează fiinţa în mediu şi înţelege experienţele. Se ocupă selectiv doar de activităţi care necesită o elaborare raţională superioară. Dar are o capacitate foarte limitată de prelucrare a informaţiilor, pe când Mintea (inconştientul) este un imens rezervor de resurse.

Cum acţionează Conştiinţa? Ea este cea care se CONCENTREAZĂ asupra unei mici porţiuni din Procesorul mental, excluzând alţi stimuli senzoriali sau alte gânduri perturbatoare.
 

Probabil că cea mai clară descriere a Conştiinţei umane în stare liberă, nelegată de minte şi trup, a fost oferită de către dr. Eben Alexander, povestind despre experienţa sa în pragul morţii:

«Conştiinţă, dar o conştiinţă fără memorie sau identitate — ca un vis în care ştii ce se petrece în jurul tău, dar habar nu ai cine sau ce eşti.

[...] N-aveam un corp — nu unul de care să fiu conştient, în orice caz. Eram pur şi simplu... acolo, în acea întunecime pulsatorie, bubuitoare. Altădată, l-aş fi numit "primordial". Dar, în momentele acelea, nu ştiam acest cuvânt. De fapt, nu ştiam absolut niciun cuvânt. Cuvintele folosite aici au apărut mult mai târziu, când, revenit în lumea asta, mi-am consemnat amintirile. Limbajul, emoţiile, logica: toate acestea dispăruseră, ca şi cum regresasem la o stare a existenţei de la începuturile vieţii, poate chiar până la stadiul bacteriilor primitive care, fără ştiinţa mea, puseseră stăpânire pe creierul meu şi-l scoseseră din funcţiune.

Cât timp am zăbovit în această lume? Nu am habar. Când ajungi într-un loc unde nu există o percepţie a timpului aşa cum o avem în lumea obişnuită, să descrii cu precizie ce simţi este aproape imposibil. Când se întâmplau toate astea, când eram acolo, aveam senzaţia că eu (orice ar fi însemnat "eu") eram dintotdeauna acolo şi voi continua mereu să fiu.

Nu că mi-ar fi păsat de asta, cel puţin la început. În definitiv, de ce mi-ar fi păsat, dacă starea aceea de existenţă era singura pe care o cunoscusem vreodată? Neavând nicio amintire despre ceva mai bun, nu mă deranja prea mult că mă aflam acolo. Îmi amintesc totuşi cum conceptualizam că s-ar putea sau nu să supravieţuiesc, dar indiferenţa pe care o simţeam legat de asta îmi dădea un sentiment şi mai mare de invulnerabilitate. Nu aveam nici cea mai mică idee despre legile care guvernau lumea în care mă aflam, dar nici nu mă grăbeam să le aflu. La urma urmei, la ce mi-ar fi servit? [...]»

(extras din "Dovada Raiului", capitolul 5: "Lumea de Dincolo", de dr.Eben Alexander)

< sus >

DISOCIEREA CONŞTIINŢEI PRIN HIPNOZĂ

S-a observat în mod ştiinţific şi fără dubiu faptul că în hipnoză coexistă DOUĂ conştiinţe, care redevin una singură odată cu încetarea transei.

Ce explicaţie oferă neuroştiinţele pentru divizarea Conştiinţei? E prematur să îi cerem asta. Deocamdată, ştiinţa creierului doar găseşte zonele care se activează şi cele care se dezactivează în starea de hipnoză. Aceste cercetări confirmă observaţiile practice, dar încă nu au oferit nicio revelaţie sau străpungere teoretică.

S-a constatat că starea hipnotică se caracterizează prin modificări ale percepţiei spaţiului şi timpului, capacitate de testare a realităţii mai redusă, sugestibilitate şi creativitate crescută, o mai mare toleranţă la ambiguitate, procesare simultană şi paralelă a informaţiei în locul procesării lineare – toate acestea fiind specifice emisferei drepte.

Modelul oficial actual de înţelegere a mecanismului hipnozei este redat ceva mai jos, dar el nu pomeneşte nimic de disocierea conştiinţei. 

Ce susţine psihologia oficială? Există mai multe încercări teoretice care se contrazic reciproc şi nu răspund la multe semne de întrebare. Deocamdată, nu există nicio teorie adoptată unanim de mediul academic. În general, se recunoaşte că "disocierea" stă la baza hipnozei. Disocierea este explicată prin analogii cu alte manifestări umane: autoironia ("actorul" suferă şi "observatorul" glumeşte pe seama lui) sau când raţiunea vrea una, dar inima alta. Un tratat serios scrie că disocierea ar fi "separarea dintre conştient şi inconştient", o definiţie empirică. Psihologia main-stream nu poate încă explica fenomenul disocierii, deşi se foloseşte de hipnoză cu mare succes şi fără rezerve.

În opinia noastră, comanda hipnotică provoacă disocierea conştiinţei înseşi: o parte este pasivă, adormită, poate amnezică ulterior; cealaltă parte comunică activ cu inconştientul, într-un mod "miraculos", fiind "păcălită" cu comenzile hipnotice. Experimentele au demonstrat că se poate trece instantaneu şi repetat de la conştiinţa primară la cea secundară şi invers.

Într-o altă abordare, am putea considera că însuşi "inconştientul" ar fi acea instanţă conştientă. Dar această variantă ne duce într-o paradigmă şi mai bizară: ar exista o "conştiinţă a inconştientului" (contradicţie în termeni!) permanentă, inclusiv în starea normală de veghe. Asta ar răsturna toate principiile psihologiei moderne.

Iată, în metoda hipnotică de mai jos, cum inconştientul este solicitat direct să ia parte la o analiză raţională şi să controleze însăşi conştientul. Acest lucru ar fi de-a dreptul absurd dacă nu considerăm că intră în joc Observatorul ascuns, care nu face însă parte nici din conştient, nici din inconştient.

«Metafora "observatorului ascuns" se referă la o structură mentală care monitorizează tot ce se întâmplă, inclusiv faptul că persoana hipnotizată nu este conştientă că percepe…» [Atkinson & Hilgard – "Introducere în psihologie, ed. XIV", Editura Tehnică, 2005, pag. 303]

Hipnotizatorul nu comandă şi nu discută direct cu inconştientul sau cu Observatorul ascuns, ci prin intermediul conştiinţei secunde.

«Semnalizarea ideomotorie în timpul transei.

Pacientului hipnotizat i se spune că poate răspunde ridicând sau mişcând degetul arătător drept pentru a indica răspunsul "da", iar degetul arătător stâng pentru răspunsul "nu". Răspunsul "nu ştiu" va fi semnalizat prin ridicarea degetului mare drept. Falsificarea răspunsurilor prin mişcări CONŞTIENTE ale degetelor poate fi semnalizată de către INCONŞTIENT prin ridicarea unei mâini. » [Ion Dafinoiu, Jeno-Laszlo Vargha – "Hipnoza clinică", Ed. Polirom, 2003, pag.104]

În acest caz de avertizare asupra falsei hipnoze, aşa-zisul "inconştient" invocat nu poate fi altcineva decât Observatorul ascuns, căci numai acesta din urmă poate discerne cine acţionează: ori conştiinţa primară (care poate fantaza, imagina nişte răspunsuri dacă este trează), ori conştiinţa secundară (care transmite exact adevărul din inconştient).

Observăm că, în hipnoză, se disting cel puţin TREI INSTANŢE INTELIGENTE: 1) conştiinţa primară pasivă; 2) conştiinţa secundară activă; 3) Observatorul ascuns. Această concluzie este validată de însăşi eficienţa metodei şi convenţiilor hipnotice amintite mai sus, verificate cu succes în practică.

"Observatorul ascuns" este permanent conştient de ce se petrece, supraveghează ca totul să nu iasă din limitele siguranţei, are discernământ, ştie că corpul se află sub hipnoză şi percepe totul, inclusiv ceea ce subiectul (conştiinţa secundară) pare că nu percepe, sub comanda hipnotică.

Un subiect hipnotizat de E.R.Hilgard spunea: "Observatorul ascuns ştie tot ce se întâmplă, vede mai mult, dar nu e necesar să intri în contact cu el. Este precum un înger păzitor care te ocroteşte de ceea ce te-ar putea răni. El priveşte prin tunel şi vede totul pe acolo. Dacă nu-mi spune cineva să iau legătura cu el, nu sunt în contact. El e acolo şi atât."

< sus >

CONŞTIINŢA ŞI PSEUDO-CONŞTIINŢA

În articolul meu anterior SISTEMUL PSIHO-SPIRITUAL UMAN (S.P.S.U.), am ajuns la concluzia interesantă că, în hipnoză, Conştiinţa se divizează în două: Conştiinţa propriu-zisă şi Pseudo-conştiinţa. În acest subcapitol, reiau câteva pasaje esenţiale:

« Pre-conştiinţa este stratul superior al Minţii Fizice care intră în contact cu Conştiinţa, un tampon necesar între cele două. Convenim că Pre-conştiinţa ar fi subconştientul, iar restul activităţilor Minţii Fizice, inconştientul.

Pre-conştiinţa uşurează munca Conştiinţei prin programe, subrutine ce reproduc deciziile anterioare ale celei din urmă. Pre-conştiinţa este elevul silitor ce "absoarbe" toate lecţiile oferite de profesorul Conştiinţă. Este clona psiho-mentală a organului spiritual.

Pre-conştiinţa constă deci din prejudecăţi, obiceiuri de gândire, atitudini schematice, decizii standard. Diferenţa fundamentală este că deciziile Conştiinţei provin de la Spirit şi pot fi creative, nerepetitive, absolut necesare în situaţiile critice sau inedite. Conştiinţa are liber-arbitru, pe când Pre-conştiinţa este predeterminată de o mulţime de factori. De cele mai multe ori, lăsăm Pre-conştiinţa să decidă, fiindu-ne mai comod aşa.

Pre-conştiinţa acţionează permanent şi non-creativ, dar Conştiinţa o supraveghează şi poate oricând să intervină ca să schimbe comenzile "pilotului-automat". Aşa se întâmplă în starea de conştiinţă normală, starea de veghe.

În starea de transă hipnotică, Conştiinţa se decuplează de Pre-conştiinţă, care rămâne singură la pupitrul de comandă al Minţii fizice. Este o aşa-zisă "stare de conştiinţă modificată". Toate deciziile sunt luate acum de cea pe care o putem numi şi "Pseudo-conştiinţă", o denumire mai potrivită noului rol.

Experimentele profesorului Hilgard au demonstrat că, deşi Conştiinţa lipseşte în starea hipnotică, există întotdeauna prezent acolo un supervizor, numit "OBSERVATORUL ASCUNS", care e gata să intervină în situaţii critice de primejduire a sănătăţii sau siguranţei corporale. În schema S.P.S.U., o putem recunoaşte ca fiind Mintea Astrală. Ea vede şi înţelege absolut totul, fără vreun filtru al Pseudo-Conştiinţei. Joacă şi un rol activ, ajutând la localizarea amintirilor cerute de hipnotizator. Dacă vrea, ne poate da şi semne de viaţă, la cererea hipnotizatorului. »

Toate aceste informaţii sunt sintetizate în figura nr.3 de mai jos.

Hipnoza începe cu disocierea Conştiinţei de Pseudo-conştiinţă

Fig.3  Hipnoza începe cu disocierea Conştiinţei de Pseudo-conştiinţă

< sus >

SECRETUL HIPNOZEI

Primul stadiu al somnului este numit HIPNAGOG (aţipirea) şi durează între câteva secunde şi câteva zeci de secunde. Corpul este relaxat, se pierde contactul cu lumea fizică, pot apare halucinaţii şi vise intense. Este o stare de echilibru instabil, la hotarul dintre veghe şi somn. El se continuă în mod natural cu alte stadii, pe care le-am precizat în articolul "SOMNUL, VISUL, DEDUBLAREA".

Acest stadiu de somn superficial este utilizat în hipnoză. Tocmai de aceea, hipnotiştii induc la început somnolenţa: pentru a atinge primul stadiu al somnului. Dar ei prelungesc starea hipnagogică de la câteva minute până la câteva zeci de minute, cât durează şedinţa de hipnoză. Hipnotistul foloseşte cuvântul pentru a menţine trează atenţia subiectului ca să nu adoarmă. În acelaşi timp, el nu trebuie nici bruscat sau solicitat la un travaliu intelectual, ca să nu se trezească. Secretul hipnozei este păstrarea stării naturale hipnagogice.

Un mare număr de studii au arătat că, în situaţia în care nu se trezeşte la comandă, subiectul iese din starea hipnotică intrând într-o stare de somn, din care se va trezi în mod normal. Nu este niciun pericol să rămâi blocat în starea de hipnoză... 

Acelaşi prim stadiu al somnului este crucial şi în provocarea dedublării conştiente (proiecţia astrală). Mintea trebuie păstrată alertă (hiperactivă într-o zonă corticală restrânsă), dar nu complet trează (celelalte zone fiind mai inactive decât de obicei), pe tot timpul proiecţiei astrale a dublului, exact ca în hipnoză.

« Momentul crucial de păstrare a amintirii proiecţiei astrale, ca şi a viselor, este stadiul 1 al somnului, când mintea trează nu este nici activă, dar nici adormită. În mod ideal, ca o proiecţie astrală conştientă să reuşească 100%, "mintea de bază" trebuie să rămână trează, dar foarte relaxată (inactivă) – o prelungire a stadiului 1 de somn (hipnagogic). » (Sursa: "SOMNUL, VISUL, DEDUBLAREA", subcapitolul "Păstrarea amintirilor astrale") Mai mult, după cum arătam în articolul citat, starea hipnagogică este ea însăşi o uşoară sau incipientă dedublare: « Dublul eteric se separă local de corpul eteric, iar mintea se divide şi ea. Această etapă precede ieşirea propriu-zisă a dublului din corp. » (ibidem, subcapitolul "Visul, din perspectivă parapsihologică")

Acest premise justifică de ce se poate considera că starea de hipnoză ar fi o uşoară dedublare energetică.

HIPNOZA E O UŞOARĂ DEDUBLARE

< sus >

ETAPELE DEDUBLĂRII

Expertul în proiecţie astrală Robert Bruce ne-a dat o informaţie extraordinară, din analiza stărilor speciale pe care le-a trăit. (Sursa: "SOMNUL, VISUL, DEDUBLAREA", subcapitolul "Visul, din perspectivă parapsihologică") Am preluat-o şi i-am adăugat elemente inedite.

Dedublarea se produce în trei etape, fiecare oferind condiţii favorabile anumitor fenomene psihice. Etapele dedublării sunt următoarele:

1. Dilatarea Conştiinţei.

În articolul amintit, am concluzionat că este starea în care se poate petrece VISUL.

2. Dedublarea locală, fără părăsirea corpului fizic.

Aici adaug elementul de noutate: Conştiinţa se împarte în două: Conştinţa (C) şi Pseudo-Conştiinţa (P-C). Aceasta ar fi condiţia pentru transă, starea de HIPNOZĂ.

3. Dedublarea propriu-zisă, cu ieşirea din corpul fizic. Aceasta este PROIECŢIA ASTRALĂ. Corpul fizice este legat permanent de corpul energetic printr-un flux de particule energetice ("cordonul de argint"), prin care schimbă informaţii, senzaţii, energie.

Etapele dedublării: dilatarea conştiinţei, dedublare locală, dedublare pr-zisă

Fig.4 Etapele dedublării, trei stări distincte, cu proprietăţi aparte

După cum scrie Robert Bruce, organismul uman nu este proiectat să ţină minte decât un set de amintiri: fie al minţii corporale, fie al minţii decorporalizate. În cazul dedublării astrale, fluxul principal al memoriei aparţine minţii rămase în corp, peste care, uneori, mintea dedublată reuşeşte să suprascrie amintirile voiajului astral. De obicei, însă, nu reuşeşte aceasta, caz în care omul nu îşi aminteşte călătoriile sale astrale.

În cealaltă situaţie, a hipnozei, putem spune că se petrece fenomenul invers. Fluxul principal al memoriei aparţine Conştiinţei uşor dedublate, care nu păstrează însă nimic despre ce s-a întâmplat sub hipnoză. Doar dacă hipnotizatorul comandă aceasta, memoria subconştientului (a Pseudo-conştiinţei) se suprascrie în Conştiinţă, iar omul îşi aminteşte perfect sesiunea hipnotică.

Observăm că memoria se comportă radical diferit în cazul hipnozei (etapa 2) faţă de dedublare (etapa 3). Să fie această discordanţă majoră semnul că mecanismul hipnozei nu poate fi încadrat în fenomenul dedublării?

În opinia mea, iată cum se rezolvă acest impas logic:

Am spus în capitolele anterioare că transa hipnotică are mai multe nivele posibile, de la uşoară la profundă, de la simpla paralizie a Voinţei până la anularea completă a Atenţiei. Există deci o gradare a decuplării Conştiinţei de Pseudo-conştiinţă, un proces continuu cu mai multe faze. Desigur, cineva ar putea intra direct într-o fază mai profundă a hipnozei fără a parcurge restul fazelor intermediare. Sau cineva antrenat să se dedubleze ar putea trece instantaneu direct la etapa 3.

Atâta timp cât Conştiinţa se află în aşa-zisa "dedublare locală" (etapa 2), se poate spune că ÎNCĂ îşi păstrează statutul corporal, adică, fluxul principal al memoriei rămâne atribuit Conştiinţei. Dar în momentul când Conştiinţa se desprinde complet de Pseudo-Conştiinţă (etapa 3), memoria de bază se atribuie Pseudo-conştiinţei, care a devenit singura conştiinţă corporală.

Apare acum această neclaritate: Cum se face că pe timpul hipnozei, deşi Conştiinţa îşi păstrează privilegiul de a deţine memoria principală, ea este, de fapt, natural amnezică?! Singurele amintiri sunt cele care îi parvin de la memoria Pseudo-conştiinţei (fie, uneori, spontan, fie la comanda hipnotistului).

Pentru a lămuri acest paradox, vom recurge la o planşă explicativă (fig.5).

Debutul si finalul dedublarii locale

Fig.5 Începutul şi sfârşitul etapei 2 (specifică hipnozei)

În momentul începerii dedublării locale (etapa 2), memoria conştientă rămâne în corp, iar Conştiinţa se depărtează uşor. Totuşi, paradoxal, Conştiinţa păstrează statutul privilegiat de deţinătoare a memoriei corporale de bază. Lipsa temporară a suportului de memorie ar fi cauza amneziei naturale din perioada hipnozei.

Să fie aceasta o eroare a naturii? Nu cred! NU dintr-o absurdă inerţie se petrece acest lucru.

Scriam mai sus că organismul uman nu este proiectat să ţină minte decât un set de amintiri: fie al minţii corporale, fie al minţii decorporalizate. Setul de amintiri mai slabe energetic/emoţional va fi suprascris de celălalt atunci când memoria este pusă la comun. Or, în cazul analizat, dacă Conştiinţa ar avea acces la propria memorie (chiar dacă nu i-ar oferi prea multe informaţii), ea nu ar putea prelua memoria şedinţei de hipnoză decât pierzând-o pe a sa proprie. Astfel, printr-o prevedere inteligentă a naturii, Conştiinţa nu are nimic ce pierde atunci când Pseudo-conştiinţa suprascrie amintirile sale peste locul gol din memoria conştientă. Şi nu apare nicio competiţie sau conflict între puterea energetică a unuia sau altuia din cele două seturi de amintiri. Astfel, fenomenul hipnozei se poate petrece întotdeauna cu eficienţă şi în deplină siguranţă, fără complicaţii.

Abia la finalul etapei 2, memoria conştientă se disociază şi ea de corp, însoţind Conştiinţa, cu întârziere. Din acest moment, statutul privilegiat de deţinătoare a memoriei corporale de bază se atribuie automat Pseudo-conştiinţei. De acum încolo, în etapa 3 (proiecţia astrală), Conştiinţa va avea propria memorie, în care va înmagazina amintiri diferite, necorporale, astrale.

Cred că abia în acest punct putem defini mai exact etapa a 2-a a dedublării. Debutul şi sfârşitul etapei de dedublare locală, specifică hipnozei, sunt stabilite tocmai prin: 1) momentul decuplării Conştiinţei de memoria sa (pierderea memoriei) şi 2) momentul recuplării lor (redobândirea memoriei proprii). Deci nu e vorba de păstrarea vreunei anumite distanţe (mici) între Conştiinţă şi Pseudo-conştiinţă, ci de două momente distincte: primul, disocierea Conştiinţei în două partiţii, iar al doilea, disocierea memoriei conştiente de corp/minte şi lipirea ei magnetică de Conştiinţă.

< sus >

* * *

 

PERFORMANŢELE HIPNOZEI

 

PROFUNZIMEA TRANSEI HIPNOTICE

Transa hipnotică se poate aprofunda în stare de maximă relaxare, preferabil în pat, ca în hipnoza clinică. Dar un efect hipnotic spectaculos se poate obţine şi într-o transă uşoară. Adâncirea transei duce la atingerea unor teritorii imaginare mai exotice, la performanţe mai ciudate.

Anumite schimbări de voce şi exprimare şi tipul de informaţii sugerează existenţa a încă unei Conştiinţe superioare şi mai rafinate (Supraconştiinţă sau Sine Superior). În metoda QHHT, în ultima parte a sesiunii de regresie temporală, se invocă Sinele Superior al clientului pentru a lămuri "filmul mental" pe care l-a vizionat clientul în prima parte a terapiei prin hipnoză. În transa profundă, este posibil şi ca subiectul să devină intermediar (medium) pentru dialogul cu un spirit liber invocat de hipnotizator. Observatorul ascuns (mintea astrală) fiind mai liber şi disponibil, intermediază contactul cu propriul Spirit sau cu alte entităţi străine.

În toate cazurile de hipnoză: 1) Conştiinţa normală este scoasă din funcţie, 2) Pseudo-conştiinţa execută orbeşte comenzile hipnotistului, 3) Observatorul ascuns încuviinţează experimentul, colaborează complice cu hipnotizatorul şi comandă efectiv Mintea (inconştientul) să execute anumite "jonglerii".

Diferenţa dintre transa uşoară şi transa adâncă:

1) Transă uşoară, când numai Voinţa Conştiinţei se decuplează de Mintea Fizică.

2) Transă adâncă este când şi Atenţia Conştiinţei se decuplează, încât este posibilă amnezia totală la revenire.

3) După mai mult timp pentru aprofundarea transei, Pseudo-conştiinţa se armonizează şi înţelege informaţiile aduse de Mintea Astrală, vibraţiile Pseudo-conştiinţei se elevează.

< sus >

AMINTIREA ŞEDINŢEI DE HINPOZĂ

Cel mai frapant la hipnoza de spectacol este faptul că, după ieşirea din transă, subiectul nu îşi mai aminteşte ce a făcut. Deşi, pe timpul sesiunii, îl vedeam că era treaz, vorbea, acţiona raţional şi conform felului său de a fi, după sesiune i se pare că toate acestea le-a făcut altcineva. Este extrem de ciudat, aproape ca o luare în "posesie a sufletului" de către o altă entitate. De fapt, era aceeaşi conştiinţă (împărţită în jumătăţile ei, Conştiinţa şi Pseudo-conştiinţa), dar acum îi lipseşte amintirea episodului şi doar atât.

La revenirea din hipnoză, Conştiinţa se reîntregeşte, Conştiinţa şi Pseudo-conştiinţa punând la comun memoriile proprii. Dar Pseudo-conştiinţa (subconştientul) îşi păstrează şi o memorie privată, rămasă în afara Conştiinţei.

În cazul hipnozei de scenă, unele persoane îşi amintesc ce s-a întâmplat, altele nu, iar altele parţial. Nu există un comportament standard, el variind de la om la om. În hipnoza de cabinet, terapeutul întotdeauna dă o comandă fermă privind reamintirea sau uitarea, de la caz la caz. De exemplu, terapiile inspirate din psihanaliză scot conţinutul inconştient la lumina conştientului (revelaţia, insight-ul), dar în terapia ericksoniană, conţinutul inconştient descoperit şi prelucrat de hipnotizator este lăsat neconştientizat.

« În general, mintea inconştientă (Observatorul ascuns) protejează subiectul, nu lasă la iveală o informaţie care ar putea periclita securitatea, integritatea şi liniştea clientului. Câteodată, ea comunică la cererea hipnoterapeutului, dar numai lui, care este problema, dar instalează subiectului amnezia. La trezire, acesta din urmă nu îşi va aminti ce a spus în stare de transă. » (Maria Cociş Beech - Carte de hipnoză)

Asemenea amintirii visului, dacă imediat după trezire subiectului i se distrage atenţia de la vis, respectiv transă, el va uita ceea ce s-a petrecut. Probabila explicaţie ar fi: Conştiinţa nu are timp să se cupleze cu memoria Pseudo-conştiinţei.

Dimpotrivă, pentru întipărirea în memoria conştientă, după trezire, trebuie să recapituleze şi analizeze trăirile abia stinse, preluate din memoria Pseudo-conştiinţei.

Dacă însă subiectul a ieşit din stare înainte de a i se solicita aceasta sau dacă adoarme, probabil că amintirile şedinţei vor fi confuze sau nu vor fi deloc.

S-a constatat că, imediat după ieşirea din transă, memoria legată de orice eveniment personal este mai bună, probabil ca o prelungire a stării de acuitate din timpul hipnozei.

Ceea ce distinge transa hipnotică de alte fenomene psihice paranormale este faptul că se poate păstra amintirea foarte clară a şedinţei dacă hipnotizatorul decide acest lucru.

< sus >

MODELUL ŞTIINŢIFIC AL HIPNOZEI

Ce spun oamenii de ştiinţă despre mecanismul hipnozei:

« Datele obţinute de simţurile noastre – de exemplu, prin ochi – sunt direcţionate iniţial către zonele corticale senzoriale primare. De aici, aceste informaţii sunt transmise către regiunile superioare ale creierului, unde sunt interpretate. Ceea ce este cu adevărat neaşteptat este faptul că există de 10 ori mai multe fibre nervoase care transmit informaţie în sens invers, într-un proces ce poartă numele de "feedback". Cercetătorii afirmă că aceste circuite de feedback joacă un rol important în conştiinţa umană - ceea ce oamenii văd, aud, simt şi cred. Astfel, ceea ce vedem nu este neapărat ceea ce percepem, pentru că imaginea pe care o vedem depinde foarte mult de experienţa acumulată de-a lungul vieţii.

Acelaşi proces de feedback explică şi eficienţa hipnozei, care constă în conceperea unor sugestii atât de puternice încât procesul de "feedback" preia controlul. » (sursa)

Modelarea ştiinţifică a acţiunii hipnozei

Fig.6 Modelarea ştiinţifică a acţiunii hipnozei

Am transpus aceste explicaţii în figura 6. Conştiinţa (triunghi albastru) are acces la senzaţiile corporale, elaborările psiho-mentale şi la comenzile motrice prin intermediul Minţii (pătrat roşu), care este în corespondenţă cu zonele creierului. Comanda hipnotică se interpune într-o regiune superioară a Minţii (o zonă în proximitatea pre-conştiinţei sau pseudo-conştiinţei) şi suprascrie fluxul de informaţii, făcând posibile următoarele fenomene:
 

1 - Modifică semnalul primit de Conştiinţă de la nervii senzoriali

- De exemplu, persoanele hipnotizate pot vedea în culori imaginile alb-negru sau invers.

- Pot fi induse hipnotic anestezia ori analgezia.

- Zgomotele din jur pot fi anulate ca impact senzorial, subiectul concentrându-se doar asupra comunicării verbale a hipnotizatorului.

Acest model nu poate însă explica cum, de exemplu, un miop poate să vadă mult mai bine la sugestia hipnotică (decât dacă acceptăm că ochii săi suferă o transformare anatomică, ceea ce NU s-a verificat în practică). La fel, subiectul poate auzi sunete depărtate care, în mod normal, nu se pot auzi.

Explicaţia sugerată de noi ţine de domeniul esoteric, fiind vorba de simţurile astrale. Ele pot fi amplificate sau diminuate cu uşurinţă. Tot pe cale energetică explicăm şi cum durerile cronice pot fi transferate în altă parte a corpului, unde pot să fie mai uşor de suportat.
 

2 - Modifică elaborarea psiho-mentală normală

- De exemplu, schimbarea dispoziţiei psihice (tipul emoţiilor), a performanţelor mintale (inteligenţa, atenţia etc).

- HALUCINAŢIA, adică schimbarea realităţii, este precum un rol de care subiectul este convins în proporţie de 100%.

Halucinaţia negativă este atunci când, de exemplu, subiectul este comandat să nu-l mai vadă pe hipnotizator, doar să-l audă, deşi cel din urmă este prezent. Subiectul continuă să-l perceapă, dar la nivel mental eludează complet semnificaţia corpului acestuia, ceea ce este un proces superior de elaborare mentală.

Halucinaţiile pozitive vizuale sunt induse, de pildă, când subiectul vede obiecte sau persoane cu ochii închişi, ca atunci când visează. Când un pahar cu apă e băut ca şi cum ar fi cel mai tare whisky, va urma efectul băuturii, adică cherchelirea.

- Halucinaţiile pot apare şi ca efect al indicaţiilor post-hipnotice. Dacă unui subiect i se spune în stare de transă că "mâine, la ora 12 fix, îţi va fi sete, tare sete, te vei duce, vei lua paharul albastru şi vei bea apă", exact asta va face la ora 12, a doua zi.

Întrucât Conştiinţa nu mai este disociată a doua zi, trebuie să considerăm un alt declanşator, inexistent în modelul ştiinţific. Ar putea fi memoria Pre(pseudo)-conştiinţei, partea ei inaccesibilă Conştiinţei, unde comanda a rămas ferm întipărită şi în afara controlului raţional conştient. Sau ar putea fi Observatorul ascuns (mintea astrală), care joacă până la capăt rolul pe care însuşi omul l-a aprobat atunci când s-a lăsat hipnotizat.

- HIPERMNEZIA, când memorii complet uitate şi deseori inaccesibile minţii conştiente pot să fie rechemate în timpul transei hipnotice.

Aceasta poate fi explicată prin accesul la baza de date astrală, unde se află toate înregistrările, inaccesibilă Conştiinţei normale. Aceasta din urmă are propria memorie episodică conştientă cu care operează, unde se găsesc doar câteva evenimente, cele semnificative, cele încărcate de emoţii etc.

- AMNEZIA. Sugestiile de uitare/amnezie date în timpul sesiunii hipnotice pot acţiona global sau selectiv. De exemplu, să uiţi pe moment cine eşti. Sau să uiţi că ştii să cânţi bine la pian (vezi serialul TV produs de Derren Brown).

Ne uimeşte precizia chirurgicală cu care este selectată porţiunea de memorie respectivă, din doar câteva cuvinte. Aceasta ne indică colaborarea unei inteligenţe "inconştiente" care controlează foarte bine toată memoria.

- PARAMNEZIA. Dacă eşti hipnotizat să uiţi cifra 6, când vei număra degetele, vor ieşi 11. Dacă vei aduna 2+4 nu vei ştii să răspunzi. Evident, este o falsă uitare, care intervine când eşti pe punctul de a lua cifra 6 în considerare.
 

3 - Modifică indicaţiile trimise nervilor motori.

- De exemplu, stări corporale anormale precum catalepsia. În catalepsie nu se depăşeşte capacitatea de rezistenţă a corpului, ci doar se comandă o întărire extremă a muşchilor. Este posibil primejdioasă pentru muşchi, articulaţii, ligamente, oase. Ea este comandată de către Pseudo-conştiinţă (aflată într-o stare mai liberă, mai fără reticenţe şi cu o mai eficientă concentrare asupra Minţii), ceea ce nu putem pretinde de la Conştiinţa normală (care, în cel mai bun caz, asistă la performanţă în mod pasiv).

- Diminuarea oboselii. Sub hipnoză, omul poate îndeplini sarcini motrice peste capacitatea normală de oboseală sau suportabilitate. Pseudo-conştiinţa mobilizează mai bine rezervele corporale.

- Efectul pilulelor placebo.

- Modificări asupra muşchilor involuntari, glandelor, organelor interne, vaselor sanguine se pot obţine prin inducerea unor emoţii corespunzătoare. Este bine cunoscut că efecte somatice pot să fie produse de către procesele psihice. Acest efect este facilitat de faptul că emoţiile sunt amplificate în starea de transă.

< sus >

* * *

 

HIPNOZA ÎN SCOPURI SPIRITUALE

 

DISCORDANŢE ŞI CONTRAZICERI PRIN HIPNOZĂ REGRESIVĂ

Există în lume hipnoterapeuţi - cercetători ai spiritualităţii - care îşi pun clienţii în starea hipnotică pentru a-i folosi pe post de mediumi sui-generis (în hipnoză regresivă) şi a cerceta tainele lumii. Ceea ce ne frapează este faptul că unii cercetători au descoperit teorii totalmente diferite. Unul observă numai răpiţi de extratereştri, altul justifică teorii metafizice ciudate, altul remarcă numai intervenţii demoniace ş.a.m.d. Şi, culmea! hipnotizatorii şi clienţii, toţi sunt de bună credinţă, atenţi, oneşti, caută adevărul. Dar dacă lumea spirituală este aceeaşi, cu aceleaşi legi şi principii, cum Dumnezeu de apar atâtea variante, mai mult sau mai puţin incompatibile, şi chiar dezinformări de la subiecţii regresaţi prin hipnoză?!

Iată, de exemplu, o critică savuroasă și bine temperată a hipnozelor lui Corrado Malanga si Calogero Grifasi, venită chiar de la un promotor și admirator al lor.

http://fymaaa.blogspot.ro/2016/12/calogero-grifasi-hipnoze-regresive.html

http://fymaaa.blogspot.ro/2017/05/suflet-spirit-si-alte-corpuri-subtile.html

Şi alţi hipnoterapeuţi celebri au teze controversate.

La această nelămurire legitimă există câteva explicații. Hipnoza este un procedeu pe jumătate psiho-mental şi pe jumătate spiritual. Intervin multe variabile:

- Hipnotizatorul nu poate fi bănuit de interese ascunse. Dar putem presupune că Spiritul hipnotistului are propriile interese (filosofice, istorice, ştiinţifice, artistice etc). Iar Spiritele comunică între ele pe canale necunoscute.

- Câmpul auric al hipnotizatorului (subconştientul) poate induce idei şi dirija concepte în astralul subiectului, intenţionat sau involuntar.

- Trebuie adăugate şi influenţele Îngerului-ghid al hipnotizatorului şi ale Îngerului-ghid al clientului său.

- Mai pot apare şi unele dorinţe subconştiente ale clientului în raport cu terapeutul (transfer afectiv), precum şi încurajarea acestui transfer de un hipnotist nesigur pe el (contra-transfer).

- Traducerea în limbajul uman are carenţe când exprimă lucruri inexistente pe Pământ.

Ţinând cont de toate aceste influenţe, şi altele care mai există, atunci hipnoza regresivă este multiplu subiectivă. Contează nu numai conştientul şi subconştientul subiectului, ci şi conştientul şi subconştientul hipnotizatorului. Cât de absolute sunt atunci informaţiile ştiinţifice descoperite prin hipnoză şi distribuite publicului?! (Desigur, informaţiile private sunt întotdeauna valoroase dacă ajută la vindecarea sufletească.)

Hipnoza este tot mai utilizată în cercetarea spirituală, fiind metoda cea mai simplă şi accesibilă. Nu oricine se poate dedubla conştient sau medita la niveluri înalte sau comunica cu Spiritele Superioare. Dar există tot mai mulţi hipnoterapeuţi care au şi curiozităţi spirituale. Astfel, bagajul de date spirituale creşte pe zi ce trece şi e nevoie de un cap limpede pentru a le decanta, a le selecta, a le judeca. Faptul că informaţiile sunt obţinute prin hipnoză regresivă nu înseamnă că ar fi neapărat reale, că ar trebui crezute integral, fără o analiză şi cenzură raţională, doar fiindcă "subconştientul nu minte".

Aceeaşi rezervă intelectuală se impune şi pentru ceea ce spun clarvăzătorii, psihonauţii sau mediumii. Şi aici apar discordanţe şi contraziceri. Motivele sunt similare: Este foarte importantă subiectivitatea minţii şi Spiritul persoanei ce se manifestă paranormal. Realitatea subtilă nu este obiectivă 100%, ci depinde în mare măsură şi de imaginaţie, ca şi de alţi parametri individuali.

Mesajele primite explicit de la spirite variază din cauzele următoare, cel puţin:

- Epoca şi cultura respectivă. Mesajele sunt adaptate la nivelul de înţelegere al societăţii în ansamblu.

- Unele mesaje se adresează unei elite sau grup restrâns (private), altele sunt generale (publice).

- Afinitatea mediumului numai cu anumite spirite colaboratoare. Grupul are o anumită orientare, scopuri, mod de lucru. Alt medium, alte spirite.

- Nivelul spiritelor comunicante diferă. Trebuie o precauţie sporită faţă de interferenţa spiritelor luciferice, care se pretind înţelepte, dar la un moment dat informaţiile oferite devin incoerente, ridicole sau dăunătoare.

- Mintea mediumului trebuie să reproducă cât mai exact ceea ce doreşte spiritul. Un medium incult şi prost nu va da aceleaşi rezultate ca altul cult şi inteligent.

- Limbajul uman are limite când exprimă lucruri nepământene.

< sus >

HIPNOZA REGRESIVĂ ŞI LUMEA SPIRITELOR

Dr. Michael Newton este un autor spiritual de referinţă atât prin probitatea profesională, cât şi prin valoarea şi ineditul informaţiilor despre lumea spiritelor. Domnia sa a fondat o metodă hipnotică de vizualizare dinamică a vieţii dintre vieţi, adică a vieţii Spiritului pe când era încă neîncarnat în clientul hipnotizat.

Am multe cuvinte de laudă pentru munca dr. Newton, dar şi o mică observaţie critică: dumnealui mărturiseşte cu sinceritate că nu a aflat de la clienţii săi, după mii de sesiuni hipnotice, că în lumea spiritelor ar exista demoni. Prin urmare, nu crede că ei există. Iată relativitatea cunoaşterii umane! Cine ştie tot adevărul?!... Probabil că misiunea spirituală a dr. Newton nu îngloba şi explicaţii despre demoni, ca să nu-şi risipească energia în zone mult prea vaste. Chiar şi aşa, concentrându-se exclusiv pe aducerea clienţilor în viaţa dintre vieţi a spiritului, practica este foarte grea şi problematica, imensă.

(Alt cercetător, Corrado Malanga, afirmă că toţi cei peste 3000 de subiecţi hipnotizaţi de el - fără excepţie !!! - i-au confirmat modelul spiritual - foarte discutabil, în opinia mea - pe care l-a descoperit, treptat, prin hipnoza regresivă...)

Deja de multe decenii, în hipnoterapie este frecvent utilizată regresia într-o perioadă timpurie (copilărie, adolescenţă). Abia de câţiva ani, a luat amploare şi regresia hipnotică pentru aflarea vieţilor anterioare. Dr. Michael Newton afirmă că între cele două nu este o prea mare diferenţă de tehnică, ambele apelând la informaţiile din subconştient. În schimb, cunoaşterea "vieţii dintre vieţi" necesită un protocol mai amplu, o transă mult mai profundă decât în aceste cazuri obişnuite, numită de dânsul "transă supraconştientă".

Terapeutul îşi conduce clientul într-un spaţiu total nefamiliar, nepământean, locul unde trăieşte spiritul între încarnările terestre, unde este "acasă" pentru spirit. Mintea conştientă a clientului este pusă să traducă în cuvinte ceea ce vede în peregrinările sale prin tărâmurile astrale şi mentale. Totuşi, terapeutul îl direcţionează doar în locurile de maxim interes terapeutic şi de autocunoaştere.

Video: Călătoria dintre vieţi - interviu cu Michael Newton

< sus >

TRANSA SUPRACONŞTIENTĂ

Dr. Newton consideră că această performanţă este posibilă întrucât "timpul nu există în lumea spiritelor" şi, astfel, ne putem mişca în "eternul spiritual" înainte şi înapoi, după cum dorim, în chiar acest moment terestru. După părerea mea, este o explicaţie greu de acceptat de o minte omenească.

Eu am găsit o altă explicaţie, mai plauzibilă. Mecanismul prin care clientul poate retrăi "la comandă" evenimentele dintre încarnările spiritului său ar fi următorul:

În transa foarte profundă, mintea clientului devine un mediu foarte bun pentru receptarea unor clişee akashice din acea perioadă a spiritului liber. Cererile hipnoterapeutului sunt preluate şi li se caută răspunsuri de către spiritul-ghid al clientului. Acesta are abilitatea de a căuta instantaneu în imensa bază de date a spiritului protejatului său exact acele întâmplări (sau unele asemănătoare), redate ca scurte filmuleţe, care răspund solicitărilor curioase şi insistente ale facilitatorului hipnozei.

Dacă nu ar fi ajutorul spiritului-ghid, mintea ar rătăci singură în astral şi ar oferi nişte răspunsuri neconcludente, posibil false. Acesta este, în general, dezavantajul hipnozei fără supraveghere şi îndrumare spirituală.

Prin urmare, aici sunt angrenate două inteligenţe conştiente (hipnotizatorul şi spiritul-ghid al clientului) şi o inteligenţă semi-conştientă (mintea clientului).

Spiritul-ghid acţionează discret, imperceptibil. După sesiune, primind înregistrarea ei audio, clientul poate rămâne debusolat. Auzindu-se vorbind cu propriul glas atâtea lucruri incredibile, de science-fiction, va trăi o experienţă puternică, iar unii se întreabă dacă nu cumva au halucinat. Desigur că nu, omul care halucinează nu poate răspunde atât de clar, detaliat şi coerent la întrebări sofisticate. Şi nici nu poate ţine minte toate ciudăţeniile pe care le-a spus.

Metoda dr. Newton este sofisticată şi riguroasă, dar numai aşa a reuşit să strângă atâtea date interesante despre lumea spiritelor. Poate că ar fi mai clar dacă clientului i s-ar spune de la început că va retrăi viaţa Spiritului său, care nu este a sa personală, ca om pământean. De altfel, chiar Michael Newton pomeneşte (tangenţial, e drept) de "tehnica conversaţiilor în trei", purtate între hipnotizator, client şi spiritul clientului. Spune el:

«Sunetele vocii clientului se pot schimba atunci când acesta vorbeşte prin intermediul propriului spirit, la fel cum se pot schimba atunci când un ghid-spiritual comunică prin el.» (Michael Newton, "Viaţa dintre vieţi: hipnoterapie pentru regresie spirituală", pag.200) 

În altă metodă de hipnoză, anume QHHT (Quantum Healing Hypnosis Technique), în partea a doua a sesiunii, clientul este pus să manifeste Sinele său Superior, de la care se cer indicaţii şi răspunsuri în mod distinct. E clar că prin client va vorbi o altă Inteligenţă, o altă Personalitate, care propune o altă viziune asupra vieţii.

QHHT Romania - transcrieri sesiuni de hipnoză regresivă

Rolul terapeutic al hipnozei este extrem de folositor. Într-o sesiune PRIVATĂ, subconştientul sau Supraconştientul clientului poate oferi acele informaţii sau emoţii pe care le consideră necesare pentru binele suprem al pacientului. Poate crea poveşti credibile, spre înţelegere intuitivă şi raţională. I se dă omului ce are el nevoie atunci, nu întotdeauna ceea ce este adevăr obiectiv. Ceea ce mintea se aşteaptă să primească, va primi, dacă este spre folosul ei.

Ceea ce-i înfăţişat ca VIEŢI ANTERIOARE nu are neapărat un temei real istoric, ci este adaptat dorinţelor, amintirilor, tendinţelor şi intereselor omului. De exemplu, Supraconştientul poate alcătui ad-hoc un scenariu al "vieţii anterioare" în care să combine învăţături şi personaje din mai multe vieţi anterioare. Astfel, adevărul subiectiv din acel moment nu se suprapune cu adevărul obiectiv. În alt moment, adevărul subiectiv va fi altfel prezentat.

Şi în hipnozele regresive prin metoda QHHT, Sinele prezintă o poveste metaforică adresată omului în care e încarnat, tot ca în terapie. Este un mesaj individual, nu general. Dacă însă devine PUBLICĂ, acea metaforă terapeutică poate crea impresii deformate, pentru că cititorii le înţeleg cu mintea lor, nu ca un basm terapeutic adaptat intereselor superioare ale clientului, şi vor trage concluzii posibil false.

< sus >

* * *

 

ALTE MANIFESTĂRI PARANORMALE

Mecanismul psihic "de transă" este implicat şi în alte fenomene parapsihologice ca somnambulismul, vorbitul în somn, vorbitul cu spiritele sau dedublarea astrală.

Somnambulismul are forma de manifestare a hipnozei de spectacol, cu deosebirea că lipsesc comenzile externe. "Pacientul" intră în transă fără hipnotist şi face acţiuni rutiniere, nepericuloase de obicei. De fapt, şi pe scenă voluntarii sunt în transă somnambulică cu ochii deschişi.

Vorbitul în somn seamănă cu hipnoza de cabinet, cu deosebirea că se intră în transă automat, fără inducere hipnotică. "Pacientul" poate perora de unul singur sau dialoga raţional cu o altă persoană aflată de faţă, dar nu-şi aminteşte ce a vorbit, mai ales dacă va intra imediat în somn.

Unii mediumi lucizi folosesc aceeaşi disjungere a conştiinţei. Mintea poate depăna diverse gânduri obişnuite în timp ce Pseudo-conştiinţa transmite prin voce un mesaj astral de la un spirit. Conştiinţa supraveghează coerenţa verbală a mediumului şi pune întrebările, alternându-şi atenţia între cele două centre de interes (gândurile comune şi mesajul spiritual).

În hipnoza regresivă profundă se pot vizita planuri astrale depărtate, exotice, iar informaţiile seamănă cu cele obţinute prin proiecţie astrală conştientă.
 

Inducţia mentală agresivă, fără acceptul victimei

Există unii indivizi puternici mental, care îşi impun dorinţele asupra altora, chiar dacă întâmpină opoziţie. Gândul dominant al agresorului psihic are o energie mai mare decât îi opune Conştiinţa victimei. În competiţie, câştigă cel mai puternic. Gândul agresiv este susţinut atât timp cât e nevoie, până când victima intră natural într-o stare de transă, când eficienţa "ordinului" extern este mai mare. Uneori, mai ales în atacul de aproape, agresorul induce întâi somnolenţa victimei, pentru a-i slăbi alerta şi protecţia psihică.

Este un fenomen întâlnit în cadrul obsesiilor, al inducerii voluntare a unor gânduri în mintea altor persoane etc. Persoanele uşor sugestionabile sunt mai vulnerabile la astfel de atacuri. Derren Brown a exemplificat în emisiunile sale TV această putere de persuasiune asupra unor voluntari care susţineau că mintea lor nu poate fi adormită dacă ei nu vor.
 

Răpiţii de extratereştri

Persoanele ce afirmă că au fost răpite de extratereştri îşi pot aminti prin hipnoză detaliile răpirii. În finalul întâlnirii de gradul 4 sau 5, vizitatorii galactici programează victima să uite ce s-a întâmplat. Desigur, memoria răpirii nu se şterge complet, ci doar se ascunde în inconştient.

O posibilitate pe care o punem în discuţie aici ar fi că extratereştrii răpesc doar corpul eteric al victimei umane. Corpul fizic rămâne în pat şi de aceea, deseori, nu se găsesc urme vizibile de răpire. Uneori apar şi semne pe corp, dar ele pot fi generate cu uşurinţă de corpul eteric, unde s-au format adevăratele cicatrici.

În acest caz, dedublarea nu este nici naturală (în somn), nici conştientă (proiecţie autoprovocată), nici hipnotică (comandată din exterior, dar acceptată de client). Este o dedublare provocată agresiv din exterior. În şedinţa de hipnoterapie ulterioară, omul caută şi găseşte în inconştient amintirile traumatice care îi explică suferinţele actuale.

Într-o hipnoză condusă de Calogero Grifasi, mediumul Barbara a purtat un dialog cu spiritul lui Dolores Cannon, după ce ea a decedat. Doamna Dolores se ocupase de problema extratereştrilor prin metoda hipnotică QHHT, pe care a şi fondat-o. Acum spiritul ei adaugă informaţia: unii oameni răpiţi de extratereştri, de fapt, au în ei spirite încarnate cu această misiune dinainte de naştere. Mai mult, ei au deja implantate dispozitive eterice în corpul eteric al spiritului. Iată deci că există şi tehnologii avansate de nivel ETERIC, mai presus de cel material! Orice implant nu este perfect şi creează suferinţă. E posibil ca aceste spirite să aparţină rasei extraterestre, iar prin încarnare uită provenienţa lor cosmică. Totuşi, fiinţa umană nu ştie aceste detalii, ea percepe doar groaza şi durerea asociată răpirii (abduction), testelor pseudo-medicale şi implantelor cu care sunt "dotaţi".

Răzvan Alexandru Petre,
 5 noiembrie 2017

< sus >