<  Înapoi la Pagina Revelaţii alese


ILIE CIOARĂ

CALEA SPRE ILUMINARE

fragmente alese din cartea "Cartea cărţilor"

Ilie Cioară este autorul de literatură spiritualistă pe care l-am ales aici în defavoarea altor corifei ai iluminării din câteva motive:

1) Este tot român, trecut prin drame personale şi condiţionări sociale asemănătoare multora dintre noi sau cunoscuţii noştri. Nu că n-am putea învăţa de la maeştrii străini (cu toţii suntem fraţi întru Dumnezeu), dar Ilie este un model de reuşită spirituală rar de găsit. Ca mulţi români, nu a putut avea parte de îndrumarea unui maestru autentic, iar cultura spirituală şi-a format din cărţi şi discuţii cu alţi semeni interesaţi, dar fără experienţă. A fost un autodidact şi un mistic înnăscut. A trăit în lume precum un călugăr, o viaţă sobră şi interiorizată.

2) Ilie a exersat decenii la rândul facultatea paranormală a dedublării astrale, după care mulţi neofiţi jinduiesc astăzi, fermecaţi de promisiunea unei vieţi mai interesante. Călătoriile astrale sunt reale, numai că Ilie, aidoma lui Robert Bruce, a constatat că, prin ele însele, nu sunt o cale de iluminare, iar experienţele de vârf sunt foarte rare.

O excepţie de referinţă a fost starea de Conştiinţă Divină, trăită de Ilie în tinereţe, pe când se ascundea de comunişti în podul casei părinteşti. Acea stare de A Fi i-a fost modelul şi imboldul de a căuta o metodă pentru a o retrăi şi permanentiza în viaţa sa.

3) Ilie Cioară este singurul mistic ce, cu deplină sinceritate, se arată public dezamăgit de calea isihastă. Foarte mulţi ani a practicat Rugăciunea inimii, ajungând la un nivel de invidiat, în care rugăciunea se rostea singură, prin dresarea minţii. Dar, dintr-o aspiraţie sinceră către Absolut şi având ca reper starea de Conştiinţă Divină încă neatinsă, Ilie a renunţat la rezultatul multor ani de rugăciune repetitivă. (Găsim un exemplu similar la maestrul H.W.L. Poonja alias Papaji, care, şi el, a părăsit practica religiei tradiţionale, pentru a urma calea căutării Sinelui.) Acesta este un semnal de alarmă: să nu idolatrizăm formele religioase şi spirituale, oricât de mult ar fi ele lăudate! Ce unuia foloseşte, altuia îi prisoseşte...

Intuiţia l-a purtat atunci către metoda introspectivă pură, prin care însăşi mintea este pusă sub lupă. Mintea devine, din subiect observator, obiect observat. După numai doi ani de practică a suferit, nici el nu ştie cum, transformarea psihică radicală numită „iluminare” – scopul multor căi spirituale. El văzuse fazele destructurării treptate a ego-ului, provocate de el însuşi, iar rezultatul final, deşi surprinzător, a fost meritat şi previzibil.

Pentru a fi atinsă această stare binecuvântată există trei posibilităţi teoretice: Graţia divină, Graţia unui maestru, o Cale spirituală autentică corect şi perseverent urmată. Deseori, apar combinaţii între aceşti trei factori de succes.

Căile spirituale sunt foarte diferite şi uneori contradictorii, unele insistând pe accesul la Energii speciale, pe abolirea Conştientului, pe apelul la Entităţi puternice, cu stimularea fenomenelor paranormale. Ilie Cioară a tras concluzia din experienţa personală că astfel de metode amplifică iluzia din visul vieţii, fără garanţia trezirii. Calea directă şi rapidă către Dumnezeu propune diminuarea iluziilor cu care ne hrănim mintea, prin recunoaşterea condiţionărilor psihice. Această cale este propusă în Orient de advaita vedanta şi formele tradiţionale de budism.

Autorul ne propune reţeta lui de succes ca fiind eficientă, simplă, naturală: drumul către interior, pentru găsirea lui Dumnezeu în propria noastră fiinţă. Fără asceze dificile, fără setea de supraenergii, fără înrobirea cugetului către o ideologie sau supunerea oarbă în faţa unei personalităţi...

Răzvan A. Petre

„Cartea cărţilor” este o sinteză concepută de Ilie Cioară din cele 14 volume anterioare ale sale. Iată IDEILE PRINCIPALE conţinute în fragmentele selectate din carte:

Experienţa transei divine – Starea de Conştiinţă Pură;

Eforturile de autotransformare spirituală;

Cunoaşterea de Sine - metodă de permanentizare a Stării de A Fi;

Transformarea psihologică profundă sau Iluminarea spirituală;

Sfaturi pentru prizonierii propriilor minţi;

Prospeţimea clipei se întreţine prin Atenţia lucidă, continuă, globală, depăşind interesele egotice, Atenţia-Lumină la evenimentele ce apar în exterior şi, simultan, la reacţiile minţii noastre la acestea;

Idealul paradisiac al unei societăţi de oameni iluminaţi;

Amănuntele metodei Cunoaşterea de Sine;

Pălăvrăgeala crezurilor religioase nu ne apropie de vidul psihologic necesar primirii iluminării;

Eternitatea clipei este tulburată de ego;

Anticristul este omul egocentric, cu reacţii psihice automate şi necontrolate;

Idolatrizarea unui seamăn insultă natura Divină a tuturora.

Realizând această sinteză, am fost nevoit să mă aplec atent la fiecare frază a autorului şi să mă întreb dacă am înţeles corect sensul ei. Am reflectat asupra tematicii, rezultând articolul "OCOLUL EGO-ULUI ÎN 80 DE FRAZE", pe care vă invit să-l citiţi înainte sau după textul lui Ilie Cioară, care urmează mai jos.

Răzvan A. Petre
14 martie 2016


Fragmente din "CARTEA CĂRŢILOR", de Ilie Cioară


 

Capitolul I:  MOARTEA MORŢII ŞI DESĂVÂRŞIREA

Experienţe efectuate în izolarea clandestinităţii

Încurajat de aceste două revelaţii, un gând fulgerător mă îndemnă să-L întâlnesc pe Dumnezeu. Problema care se punea era aceea a modului de abordare. Să-L caut folosind imaginea care-L reprezenta în icoana Sfintei Treimi de pe perete, cu care eram obişnuit? Sau să mă adresez în mod impersonal, cerându-i sprijinul aşa cum o făcusem în mai multe rânduri când mă găseam în situaţii de maximă dificultate în lumea astrală? În final, am optat pentru această ultimă variantă.

Mă aflam deci în afara corpului, perfect conştient, dominat de o dorinţă năprasnică de a întâlni Marele Necunoscut. „Doamne, te rog, ajută-mă să Te întâlnesc!” Ca un bolid, am ţâşnit vertical. Auzii un zgomot aidoma celui provocat de tragerea unei săbii din teacă. Pierdusem o parte din învelişurile fiinţei mele. Au urmat alte două desprinderi, însoţite fiecare de asemenea zgomote de mai mică sonoritate.*** Din întregul fiinţei mele nu rămăsese decât un punct luminos, cu vizibilitate în toate părţile. Deasupra mea, bolta Cerului de un alb lăptos. Pe acest fond, câteva puncte luminoase la fel ca mine, distanţate între ele. Mă întreb: „Oare sunt la fel de vii şi conştiente ca mine?” Două dintre aceste puncte au făcut o mişcare de deplasare de circa 40-50 cm, după aprecierea mea. Am intuit că gestul lor era un răspuns clar la nedumerirea mea! Mă aflam în Starea de Conştiinţă Pură, însoţită de o mulţumire desăvârşită.

Nu-mi dau seama cât a durat această beatitudine, greu de cuprins în cuvinte. Fără voia mea, am revenit dintr-o dată în corpul carnal. În primul moment, am fost pătruns de bucuria trăirii emoţionale oferită în clipa anterioară. A urmat apoi regretul că fenomenul s-a terminat prea repede. După aceea a intervenit şi intelectul, cu evaluările lui deficitare: „Iată... nu ai văzut nimic!” Dar acest gând a dispărut, demascat de conştiinţă.

În realitate, mi se dezvăluise Esenţa Divină a propriei fiinţe, care există perfect asemănătoare şi în restul semenilor. Trăisem la cel mai înalt nivel, ca Suflet şi Spirit, desprins de celelalte învelişuri. O dată cu descoperirea Scânteii Divine – însoţită de emoţia respectivă – am aflat şi ce este Dumnezeu, adică Energie Pură, Cosmică şi atotcuprinzătoare. El nu are chip sau o anume înfăţişare. Şi, aşa cum este El, suntem şi noi, după cum am arătat prin experienţa descrisă mai înainte.

Acea extraordinară descoperire dublată de trăirea individuală o pot realiza acum ca simplă „Stare de A Fi”, fără să mă deplasez în afara corpului, concretizând fireasca Îndumnezeire pe clipe în eternă desfăşurare.

*** Notă: Cele trei desprinderi pot fi corelate cu schema propusă de Scarlat Demetrescu, unde învelişul astral are 4 (mai probabil 3) tunici: planetară, solară şi universică (cosmică). După pierderea învelişurilor astrale ("externe"), spiritul rămâne cu hainele "interne" (mental - al inteligenţei, cauzal - al memoriei, central - al voinţei).

 

Experienţe realizate în timpul detenţiei: 25 aprilie 1951 - 15 octombrie 1956

Ajuns în închisoarea Făgăraş (timp de 6 ani, ca deţinut politic, pe care o cunoscuse în linii generale printr-o viziune astrală anticipată), iată ceea ce ne relatează acest trăitor deosebit, datorită peregrinărilor sale în lumea de dincolo de mormânt:
 

Aici am realizat puţine experienţe de decorporalizare, din cauza condiţiilor cu totul vitrege de cazare. O perioadă am dormit direct pe podea sau ciment. Fiecare deţinut dispunea doar de 25 cm. Se dormea numai pe o parte, iar întoarcerea pe partea cealaltă se făcea concomitent cu întregul şir.

Obişnuit cu starea de meditaţie din anii anteriori, şi aici am continuat să reflectez mult la următoarele probleme: moarte, nemurirea Sufletului, reîncarnare, mişcarea universală şi Legea Cauzalităţii. Timp aveam destul. Şi toate acestea le făceam atât în timpul zilei, cât mai ales noaptea. Deşi trăiam cuprins în această aglomeraţie, încercam pe cât posibil să duc o viaţă retrasă – eu şi gândurile mele.

Însă problema prioritară, care rămânea mereu nerezolvată, era modul meu de funcţionare pe plan fizic şi psihologic. Nu eram deloc mulţumit de felul cum realizam unitatea între gândire, exprimare şi comportament. Întâlneam adeseori, desigur, puritatea minţii, armonia interioară, smerenia şi nemărginitul sentiment al Dragostei, însă raritatea fenomenului respectiv nu era în măsură să mă mulţumească deplin. Năvala de gânduri, însoţită de inerentele prejudecăţi şi sentimente haotice, necontrolabile, se soldau în chip normal cu autoreproşuri. Mă ruşinam, pur şi simplu, de întreaga mea atitudine ori de câte ori încercam să demonstrez lumii înconjurătoare altceva decât eram în realitate.

Totdeauna aveam în faţă, ca termen de comparaţie, „Starea de A Fi”, pe care realmente o trăisem atunci când L-am căutat pe Dumnezeu. Acea Stare de Puritate a conştiinţei mi-a fost şi a rămas în continuare ca un veritabil ghid de împlinire sufletească. Or, asemenea ipostază nu putea fi realizată decât în asociere cu Atenţia lucidă, globală şi total dezinteresată. Dominat oarecum de acest ecou al Stării de Supraconştiinţă, m-am hotărât să lupt pentru transformarea omului vechi şi înlocuirea lui cu altul nou, deosebit – luând ca exemplu pe divinul Isus Cristos.

În aceşti ani am cunoscut mai mulţi fraţi de suferinţă, care mi-au procurat o seamă de informaţii referitoare la cărţile scrise de către Scarlat Demetrescu, Nicolae Porsena, despre doctrina yoga, despre spiritism etc. Unele dintre relatările lor confirmau propriile mele experienţe.

 

Ateişti declaraţi în lumea de aici, afirmaţii ateiste şi în lumea astrală

Credinţa ateistă nu este altceva decât reversul medaliei. Pentru atei nu există altă realitate decât ceea ce pot ei să perceapă cu ajutorul organelor de simţ. Acumulările intelectuale sprijinite pe aceste suporturi reprezintă, de fapt, dumnezeul lor. Prin urmare, credinţa nu-i altceva decât o proiecţie mintală care, prin repetare, creează obişnuinţe ce condiţionează fiinţele umane.

M-am întrebat pe mine însumi, şi vă îndemn pe fiecare de a face la fel: Vedem noi oare şubrezenia acestei credinţe atee, cu inerentele ei efecte negative? Dacă da, atunci nu avem altă modalitate de a ieşi din impas decât propria investigare. Se porneşte de la un fapt simplu, pe care nici o minte sănătoasă nu-l poate contesta. În întreaga Existenţă nu există decât Un Unic Adevăr, care fiinţează peste Tot şi în Toate. Asta înseamnă că El se află şi în noi, în fiecare, având aceeaşi însuşire ca Unică Esenţă. Şi cum anume ajungem la acest Adevăr Absolut? Numai prin Cunoaştere de Sine! Căci numai şi numai cunoscând Realitatea existentă în noi, O vedem aidoma şi în fiecare semen.

Problema care se pune este: Cum întâlnim acest Summum comun tuturora? Să folosim mintea, cu acumulările care o caracterizează?

În nici un caz! Această minte, oricât de vastă ar fi ea, este şi rămâne limitată, deci incapabilă să cuprindă Ceea ce Este de Necuprins! Numai prin tăcerea ei, în acel „vid psihologic”, suntem absorbiţi de către Infinitate, cu care de fapt suntem Una. În această Stare de A Fi sau de Conştiinţă Pură – în care corp, minte şi Spirit formează o Unitate – noi suntem Acel Adevăr Unic. În această fericită ipostază suntem conduşi de Intuiţie şi ne manifestăm ca Bunătate, Frumuseţe, Iubire şi Fericire totodată.

Acesta este de fapt adevăratul scop al existenţei noastre de făptură întrupată. Am coborât la reîncarnare pentru a ne descoperi Natura Divină a fiinţei noastre. Am avut-o încontinuu, însă coborând în lumea materiei dense, am pierdut amintirea Ei. Din cauza acestei asocieri ne-am creat o altă natură – ego-ul sau sinele fals. O structură amăgitoare si perisabilă. Datorită acestei rătăciri, noi – fii de Dumnezeu, având însuşiri asemănătoare Tatălui Ceresc – am devenit nişte biete făpturi înfricoşate în faţa unei vieţi neînţelese, dominaţi de efecte traumatizante.

Or, dacă noi înşine ne descoperim Natura noastră Divină – cum am arătat mai înainte – se mai pune problema credinţei în ceva sau cineva?! Desigur că nu!

Încă de la începutul experienţelor mele de dedublare am folosit formula „Doamne ajută-mă!”, adresându-mă unei Existenţe impersonale. Însă, de fiecare dată după rostirea în gând a acestei formule, urma, în mod inevitabil, tăcerea minţii. Aşadar, ego-ul dispărea fără să fac ceva în acest sens. Iar în tăcerea sau pacea absolută, mi se deschideau porţile Infinitului, cu care mă contopeam, realizând propria investigare prin trăire emoţională.

În concluzie, descoperirea propriei Divinităţi este un fenomen uşor realizabil de către orice ins în parte. Vom folosi un singur instrument şi anume Atenţia lucidă, globală şi dezinteresată. Ea este întocmai ca un reflector puternic, a cărui strălucire demască şi dizolvă tot ceea ce întâlneşte în cale. Contactul ei cu mintea haotic-funcţională face ca aceasta să dispară instantaneu. Şi, o dată cu dispariţia ei, ni se deschide calea spre Măreţiile Infinitului, cu care ne contopim. În această minunată conjunctură, Divinitatea ni Se revelează singură, Ea fiind noi şi noi fiind Ea. Aceasta este Realitatea Absolută, care ne caracterizează pe noi ca oameni, oferindu-ne tuturora însuşirea de Iubire atotcuprinzătoare şi dezinteresată.

 

Răscruce de drum, ceasul răfuielilor, hotărâri îndrăzneţe

Aruncând o simplă privire asupra îmbinării celor două planuri, fizic şi psihologic, constat că fiecare fiinţă umană ajută şi, la rândul ei, este ajutată direct sau indirect, conştient sau inconştient. Adică există un permanent ajutor reciproc la nivelul întregii omeniri. O atitudine neprietenoasă sau agresivă faţă de noi – care pretindem că am atins nivelul Iubirii necondiţionate – ne ajută să ne descoperim lipsa de concordanţă dintre simpla rostire şi trăirea efectivă a sentimentului respectiv. Întâlnirea neplăcutului, atât de frecventă în existenţa noastră cotidiană – eternă provocare – nu este deci o simplă întâmplare. Ea se impune ca necesitate logică în desfăşurarea evoluţiei noastre spirituale.

Mai presus de toate aceste aspecte, rămâne însă descoperirea Realităţii Unice, al cărei caracter universal obligă pe fiecare ins în parte să-i afle măreţia prin trăire individuală. Prin urmare, de noi şi numai de noi depinde calitatea şi precizia acestei minunate investigaţii.

După ce mi-am dat seama de modul meu defectuos de funcţionare, am trecut la „Cunoaşterea de Sine”. Aşadar, cu ajutorul Atenţiei lucide doar conştientizam tot ceea ce îmi apărea în cale. Priveam şi ascultam, fără să judec sau să apreciez în vreun fel sau altul atât lumea exterioară, cât şi reacţiile automate ale minţii mele condiţionate. Acest comportament simplu nu a întârziat să producă efecte vizibile. Acele gânduri, prejudecăţi şi senzaţii care mă deranjau sau mă antrenau la diverse interpretări – ducându-mă în trecut sau viitor – şi-au pierdut, în mod treptat, frecvenţa de odinioară. Unele dintre ele au dispărut definitiv.

Întâlnirea corectă şi dezinteresată cu tot ce apare pe suprafaţa conştiinţei pe parcursul unei clipe conduce în mod sigur la dizolvarea minţii „ştiutoare” şi apariţia naturală a „vidului psihologic” sau pacea Sufletului. În acest context, eu – devenind Stare de Conştiinţă Pură – mă topesc în Măreţia Infinitului. Frecvenţa unor asemenea întâlniri conduce la destrămarea ego-ului şi la apariţia Naturii mele Divine, manifestă ca Bunătate, Frumuseţe, Armonie şi Iubire atotcuprinzătoare. Am practicat acest mod de întâlnire cu mine însumi până în luna august 1971, când în structura fiinţei mele s-a produs un nou fenomen surpriză. Despre acesta vom vorbi în subcapitolul următor (citeşte subcapitolul complet la adresa viata-spirituala.000webhostapp.com/viata-spirituala/ilie_cioara.htm).

 

Cărarea îngustă

Aşadar, în acea dimineaţă a lunii august, la trezire, am constatat cu justificată uimire că la nivel psihologic funcţionam cu totul diferit decât înainte. Schimbarea se produsese în mod tainic în timpul somnului, deci în afara vreunei acţiuni conştiente de-a mea. După cum îmi dădeam seama, structura ego-ului – activă în mod frecvent, prin mecanicitatea haotică a minţii – îşi pierduse autoritatea de conducere şi decizie a fiinţei mele.

Acum funcţionez ca Un întreg – corp, minte şi Spirit în Uniune perfectă – conştient pe clipe în desfăşurare. La început, n-am ştiut ce nume să-i dau acestui mod de „A Fi”, deşi citisem o seamă de lucrări privitoare la filozofia orientală: despre hinduism, practica zen, budism, confucianism etc. Dar una este să cunoşti intelectual un termen ca Iluminare (Realizare), şi cu totul altceva este să trăieşti fenomenul respectiv, care te transcende în sfera Absolutului.

Înainte de producerea acestui fenomen, am trăit mai multe zile de tristeţe apăsătoare inexplicabile. M-am destăinuit fratelui meu, căruia i-am precizat că o asemenea deprimare Sufletească prevesteşte moartea. Interpretarea mea s-a dovedit a fi corectă. Propriul ego, prin „Cunoaşterea de Sine”, îşi simţea sfârşitul, văzând cum energiile sale limitate se epuizează în mod îngrijorător. Finalul a constituit deci moartea ego-ului şi eliberarea Sinelui Real sau Naturii Divine, care mă conduce prin impulsuri intuitive.

 

Ultimul pelerinaj în lumea astrală

Nici un gând, exprimare verbală sau înfăptuire nu rămâne fără ecou, drept consecinţă legitimă. Altfel cum ar putea autorul respectiv să înveţe ca pe viitor să nu mai greşească nesocotindu-şi calitatea esenţială a fiinţei sale, care este şi rămâne Dragostea nemijlocită?!

Gândul pur – simbol Divin, existent în fiecare dintre noi – vrea să ne bucurăm de eterna prospeţime a Vieţii şi să atingem Fericirea veşnică. Or, această sublimă împlinire nu ne este oferită de cineva din afara noastră! Ea este preţul cuceririi personale, la care ajungem stând faţă în faţă cu noi înşine. Cenzorul sau maestrul se găseşte în profunzimea fiinţei noastre şi, când greşim, ne oferă medicamentul potrivit. Acesta este, desigur, neplăcut, chiar traumatizant de amar, dar, în final, ne vindecă, trezindu-ne la realitate. Şi cu cât suferinţa este mai apăsătoare, cu atât mai adânc se imprimă ea în conştiinţa de suprafaţă, ca un etern „memento” de a nu mai repeta ceea ce am făcut odinioară.

 

Despărţirea

Aşadar, în Imensitatea Necuprinsului există O Unică Energie Cosmică, Universală, prezentă ca Unicitate, care nu poate să fie contestată de nimeni! Dacă până aici suntem de acord, facem pasul următor, întrebându-ne fiecare în sinea lui, în profunzimea fiinţei proprii:

Dacă această Energie Unică este peste tot, se află Ea şi în noi?

Răspunsul nu poate fi decât afirmativ. În noi toţi, fără nici o excepţie, există Una şi aceeaşi Energie numită Dumnezeu, care ne stabileşte paternitatea comună. Prin urmare, suntem cu toţii fii ai aceluiaşi Creator şi fraţi între noi. Dumnezeu ne este Tată şi Mamă – Realitate Absolută, care nu poate fi contestată de nici o minte sănătoasă. Aici ne referim, desigur, la Esenţa sau Natura Divină a fiinţei noastre.

Problema vitală, pusă de omenire din vremuri foarte îndepărtate şi pe care încă şi-o mai pune, este: Ce ar trebui să facem pentru a ne descoperi Realitatea noastră Divină şi a ne lăsa conduşi de Ea?

În mod deosebit, nimic nu este de făcut! Chiar aşa stau lucrurile! Căci mintea noastră, oricât ar fi ea de aglomerată de informaţii şi cunoştinţe, este şi rămâne limitată, mărginită şi învechită. Mai mult chiar, o asemenea minte este egocentric structurată şi în sinea ei închipuită.

Iar Esenţa din noi este Infinitate în perpetuă mişcare şi înnoire pe clipe în desfăşurare. Pentru a înţelege şi mai bine fenomenul, mai arătăm că Dumnezeu se află într-o constantă mişcare şi, totodată, veşnică îndumnezeire. Şi aşa precum este El, se cuvine să ne comportăm şi noi.

Prin urmare, mintea noastră trebuie să tacă smerită în mod obligatoriu, văzându-şi singură neputinţa. Tace ea oare la porunca sau dorinţa noastră expresă?! Desigur că nu o va face! Pentru că dorinţa este tot a minţii „ştiutoare” – realmente, un viclean ego ascuns sub o mască înşelătoare.

Mintea tace cu adevărat numai atunci când îi demascăm mişcarea haotică, folosind Atenţia lucidă, globală şi dezinteresată. Simpla conştientizare a mişcării acestei minţi, care aleargă fără rost în trecut sau viitor, o determină să tacă smerită. Iar în „vidul psihologic” astfel survenit se realizează Uniunea dintre Suflet şi Spirit, care, în comuniune cu Adevărul Absolut, se manifestă ca Supraconştiinţă, Frumuseţe şi Iubire necondiţionată.

Pentru fraţii noştri obişnuiţi, care sunt şi se comportă ca prizonieri ai unei conştiinţe sociale – condiţionaţi de credinţe religioase, metode, filozofii – iată câteva simple îndemnuri frăţeşti:

- Încercaţi cât mai des realizarea Unităţii întregii fiinţe – corp, minte şi Spirit în Uniune perfectă – în care apare Intuiţia ce nu greşeşte niciodată, cu îndemnurile Ei sfinte şi sfinţitoare!

- Aruncaţi măştile sub care vă ascundeţi neputincioşi pentru a vă salva aparenţele înşelătoare!

- Adevăratul sens al Vieţii terestre este acela de a ne descoperi adevărata Realitate a fiinţei noastre. Iar „Cunoaşterea de Sine” vă oferă certe posibilităţi de a duce la bun sfârşit această minunată operă.

- Nu vă lăsaţi amăgiţi de numeroasele capcane pe care vi le întinde micuţul ego, a cărui viclenie nu are limite!

- Minunata ipostază de „A Fi - Acum şi Aici” vă deschide porţile Sublimului Adevăr, în care suntem Una cu Infinitul.

- Folosiţi această Stare de A Fi tot timpul, întrebându-vă necontenit, în orice împrejurare v-aţi afla: Sunteţi în acel moment Un întreg funcţional?

- Fiecare făptură umană este destinată să atingă acest summum spiritual. Însă grăbirea sau întârzierea, ca număr de întrupări, depinde de hărnicia sau comoditatea fiecărui ins în parte.

< Sus >

Capitolul II:  O CĂLĂUZĂ ASTRALĂ. FERESTRE SPRE INFINIT

Viaţa, aşa cum se desfăşoară Ea în general pe acest plan fizic, se caracterizează printr-o stare de vis, potrivit acumulărilor din memorie, distincte ca număr şi varietate de la individ la individ, în funcţie de mediul familial şi social care-i determină existenţa. Aşadar, dispunem de o minte condiţionată, care ne domină prin automatisme conjuncturale în relaţiile cu noi înşine, cu semenii şi cu toate câte întâlnim în cale, de la o clipă la alta. Cu alte cuvinte, ieri şi miile de ieri reprezintă fondul psiho-somatic care ne marchează comportarea şi atitu­dinile respective în relaţiile cu ansamblul întregii Vieţi.

Or, în întregul Univers nu există nicăieri vreo stagnare sau repetare a ceva, ci o permanentă mişcare şi, implicit, noutate, prospeţime de la un moment la altul. În această conjunctură, tot ceea ce a fost cândva real şi e păstrat astăzi ca amintire este incapabil să întâl­nească şi să perceapă noutatea, care singură se revelează în clipa prezentă, fiind prin ea însăşi unicitate.

Un exemplu din viaţa cotidiană este bine venit şi ne va uşura întreaga înţelegere. Ieri, de pildă, într-o discuţie oarecare cu un seamăn, acesta a folosit unele cuvinte apreciate de mine ca neadevăruri. Ne-am despărţit fizic unul de celălalt, însă nu psihologic. Eu am continuat, conştient sau inconştient, să-l judec, să-l apreciez ca mincinos, dându-i calificativul respectiv. Peste un timp oarecare, ne-am întâlnit din nou. Pentru mine el era mincinosul de mai înainte, datorită imaginii fixate pe pelicula propriei memorii. Însă omul de astăzi, din această clipă, nu mai este cel din trecut, aşa cum nici eu nu mai sunt cel de atunci.

Asemenea reîntâlniri, fiind cu totul inadecvate prin însăşi natura lor închipuită, fac ca relaţiile interumane armonioase să rămână doar un simplu deziderat, greu de atins. În general vorbind, acesta este climatul pe planeta noastră, în care dăinuie îndoiala, neîncrederea şi inerenta suspi­ciune. Cunoscând aceste amănunte, fiecare dintre noi îşi poate descoperi propria defici­enţă.

Nu funcţionăm în mod natural, pentru că nu am ajuns încă să ne cunoaştem Cine Suntem cu adevărat. Aflaţi în acest impas, intervine fireasca întrebare: Ce ar fi oare de făcut? Răspunsul este simplu. Îl aflăm singuri. Nu este nevoie să ne adresăm nici unui specialist din afara noastră!

Omul complet ar trebui să funcţioneze ca Un întreg, adică la întreaga lui capacitate. Căci numai la acest nivel al integrităţii funcţionale avem posibilitatea să percepem, în mod desăvârşit, atât lumea înconjurătoare, cât şi Viaţa la justa Ei realitate. Iar realizarea omului complet, ca Trinitate Unitară se obţine numai prin Cunoaştere directă a individului de către el însuşi. Practic, iată cum ne întâlnim cu noi înşine, ca Unime Trinitară, într-o eternă actualizare.

În acest scop avem nevoie de un singur instrument şi anume: Atenţia lucidă, atotcuprinzătoare şi dezinteresată. Oriunde ne-am afla, singur sau în mulţime, în stare de repaus sau în mers, să ne punem mereu o simplă între­bare: Sunt eu Întreg Acum şi Aici, corp, minte şi Spirit – Una? Simpla interogaţie ne aduce, de fapt, în interiorul fiinţei noastre. În acea clipă suntem Una cu noi înşine, într-o stare perfectă de linişte, pace sau „vid psihologic”, absorbiţi totodată în Imensul Necuprins. Dacă, eventual, apare un gând sau imagine, le întâmpinăm spontan cu flacăra Atenţiei, care are capacitatea de a dizolva sau dezagrega tot ce întâlneşte în cale. Astfel de clipe, cât mai des împlinite, vor conduce, în final, la demolarea ego-ului şi întâlnirea practicantului cu fenomenul surpriză: Ilumi­narea sau Realizarea.

Destrămarea acestei ficţiuni este destinată tuturor fiinţelor umane, ca semn al Dragostei lui Dumnezeu faţă de toţi fii Săi – Dumnezei întrupaţi.

După cum vedem, aici nu este vorba de nici un efort, nici o imitare a cuiva anume – considerat drept model – şi nici măcar vreo anticipare a unei împliniri, devenită scop sau interes. Numai funcţionând ca Pură Conştiinţă, noutatea Vieţii – în inerenta Ei mobilitate – poate fi întâlnită, înţeleasă şi trăită cu adevărat. Frumuseţea, Bunătatea, Bucuria şi Fe­ricirea copleşesc orice vicisitudine sau vitregie din planul fizic. Un condamnat la moarte – să zicem – trăind la acest sublim nivel, va cunoaşte clipe de supremă Fericire, în contradicţie flagrantă cu prietenii care asistă la actul de crudă brutalitate.

 

Înţele­gerea noutăţii absolute nu poate fi, în nici o împrejurare, percepută cu vechile amintiri. Iar cu mintea nouă, creier proaspăt, nu ne putem întâlni decât pornind investigaţia de la „ceea ce este", ceea ce se afirmă în clipa prezentă şi ce anume se întâmplă, conştient sau inconştient, la nivelul minţii proprii, care antrenează întreaga noastră fiinţă.

Noi celule cerebrale nefolosite încă intră în funcţiune, oferind posibilitatea perceperii noutăţii aduse de eterna mişcare Universală. Desprinderea de clipă se realizează cu aceeaşi repezi­ciune, oferind trăitorului un nou prilej de contactare a Viului cu alte celule neuronale nefolosite anterior.

 

Deocamdată, dispunem de o minte haotică, necontrolată care, fără vreun folos anume, aleargă fie într-un trecut consumat, fie înspre un viitor imaginar. Este o epuizare de energie, fără nici o logică sau utilitate.

Prin urmare, cu ajutorul Atenţiei-Lumină, vom întâlni în mod nemijlocit această zburdălnicie a minţii care, surprinsă, dispare instantaneu. Flacăra Atenţiei îi spulberă întreaga mişcare, cu întregul ei fond iluzoriu, odată cu efectele negative care o însoţesc în mod automat. Dis­pariţia acestei minţi va crea în mod firesc, fără nici un efort, condiţia optimă de întâlnire a practicantului cu Suprema Realitate. Această Unică Realitate se află în noi toţi, ca şi pretutindeni în Imensitatea Necuprinsului.

< Sus >

Capitolul III:  INTEGRITATEA FIINŢEI UMANE

Fiinţa noastră în întregul ei este formată din trei componente: corp, Suflet şi Spirit. Numai când toate aceste elemente formează Un Tot Unitar, suntem în măsură să întâlnim, să înţelegem şi totodată să trăim adevărata Viaţă în eterna Ei mişcare, ca pros­peţime înnoitoare de la o clipă la alta. Toate fiinţele umane – creaţii directe ale Bunului Dumnezeu – au această capacitate înnăscută de perfectă funcţionare.

Întrucât avem aceeaşi paternitate, suntem fraţi şi surori unii cu alţii. Vârsta noastră este evaluată la multe miliarde de ani. Iar ca individualităţi întrupate într-un înveliş de materie densă, fiinţăm de zece milioane şi jumătate de ani. Aceste informaţii ne sunt oferite de diferite entităţi din lumea Spiritelor care odinioară şi-au petrecut existenţa pe această planetă, aidoma nouă astăzi.

 

Noi, ca Oameni-Dumnezei, avem în profunzimea fiin­ţei aceeaşi nepreţuită comoară – Scânteia Divină care nu s-a desprins niciodată de Imensa Flacără, Unicul Principiu de Creaţie, Tată-Mamă al nostru, al tuturora.

Dacă fiecare dintre noi ne-am descoperi această Eternă şi Veşnică Natură, am putea realiza Paradisul pe această planetă. În acest context, ne-am bucura în chip nemijlocit de o totală Libertate – asociată implicit cu o Iubire la fel de atotcuprinzătoare. În această firească şi naturală pos­tură, fiecare ins ar vedea în semenul său pe sine însuşi. Solicitudinea lui faţă de toate aspectele Existenţei s-ar impune fără a face nici un fel de efort sau reconsiderare specială. Iar atitudinea şi comportarea fiecăruia ar genera un şuvoi de energie benefic-transformatoare a întregii societăţi.

Cu asemenea trăitori la nivel de Supraconştiinţă nu va mai fi nevoie de nici o instituţie de autoritate repre­sivă sau de coordonare morală ori politică sau judiciară. Fiecare neînţelegere sau greşală se va rezolva pe loc, fiecare întrebându-se pe sine însuşi ce ar trebui să facă sau să nu facă, punându-se în locul celuilalt.

Tot ceea ce încerc să demonstrez nu este nicidecum un ideal plăsmuit, fantastic, ci un fenomen uşor realizabil. Căci, dacă ni se confirmă că o asemenea societate umană există deja şi funcţionează cu adevărat undeva, într-o altă galaxie, înseamnă că şi noi putem atinge această sublimă perspectivă.

Aşadar, o asemenea evoluţie poate fi atinsă cândva, în viitor şi de planeta Pământ dacă, bineînţeles, activitatea inconştientă a omului nu va distruge însuşi Vieţii sau chiar planeta, cu ajutorul armelor pe care le posedă deja.

 

După nenumăratele mele experienţe – realizate pe parcursul câtorva decenii în lumea Spiritelor, pornind de la nivelul lumii astrale până la ultimul nivel al Supraconştiinţei – mă  simt dator să le atrag atenţia semenilor prizonieri ai vieţii fragmentare.

Noi nu suntem doar un corp fizic căruia să-i acordăm toată atenţia noastră, devenind chiar robi al instinctelor primare. Să ne rezumăm doar la mâncare, băutură şi satisfacţii senzoriale!? Este doar o simplă întrebare pe care ar trebui să ne-o punem fiecare, vizavi de pretenţia că suntem homo sapiens sapiens! De asemenea, nu suntem nici acea minte „ştiutoare”, care se supraevaluează prin atitudini tot mai degradante ca mândria, vanitatea, orgoliul şi în final, trufia – unanim considerată drept cancerul Sufletului omenesc.

Fiinţa umană redusă la nivelul acestor două niveluri nu poate să ofere trăitorului incomplet decât o viaţă de permanentă nemulţumire, amărăciune, tristeţe, suferinţă şi degradare psiho-somatică în final. Un astfel de om va fi mereu în contradicţie şi conflict cu el însuşi, precum şi cu lumea înconjurătoare. Individul respectiv, prin propria lui activitate derutantă, haotică îşi creează în el însuşi propriul diavol, ca şi acel imaginar infern de care se folosesc, ca sperietoare, o seamă de religii.

 

A funcţiona ca Un întreg înseamnă – pur şi simplu – a ne descoperi Natura noastră Divină şi a ne-o permanentiza în orice împrejurare ne-am afla la nivelul fizic al acestei lumi iluzorii şi trecătoare.

Pentru a ne întâlni cu Realitatea Absolută a fenomenelor se porneşte de fiecare dată de la ceea ce se afirmă în acea clipă pe suprafaţa propriei conştiinţe ca gând, imagine, dorinţă, teamă etc. Folosindu-ne de flacăra Atenţiei, acea apariţie de moment, prin iluminare, dispare instantaneu, căci nu-i altceva decât o irealitate. Iar în „vidul psiholo­gic” care se instalează fără efort, întreaga noastră fiinţă devine Un Tot Unitar, în comuniune nemijlocită cu Imensa şi Pura Energie, numită şi Dumnezeu.

În acel fericit şi unic moment, în care Noi şi El – Una  Suntem, Iubirea atotcuprinzătoare se impune de la Sine. Noi fiind Ea, adică Omul adevarat, aidoma Divinului Creator. Acesta este fiul de Dumnezeu existent în fiecare fiinţă umană.

Pe acest Om-Dumnezeu şi Dumnezeul-Om suntem îndemnaţi să-L descoperim în această existenţă terestră şi să-i atingem sublimele Lui însuşiri.

< Sus >

Capitolul IV:  OMUL ATEMPORAL ŞI DIVINITATEA

Am iniţiat procesul investi­gaţiei însoţit în mod permanent de Atenţia lucidă, globală şi dezinteresată, întâmpinând haosul conştiinţei de suprafaţă, creaţie a timpului şi a spaţiului.

Mai întâi, am încercat să observ şi să ascult, în cea mai deplină simplitate, lumea exterioară – fără să numesc sau să apreciez în vreo formă oarecare ceea ce îmi apărea în cale: oameni, animale, maşini, pomi, flori etc. Totul se realiza fără să anticipez un anume ideal sau scop de atins. Aşadar, mintea se afla într-o desăvârşită inacti­vitate.

După un anume timp, mi-am îndreptat Atenţia spre lumea mea interioară, practicând întâmpinarea instan­tanee a reacţiilor mecanice ale minţii. Acest experiment s-a dovedit a fi mai anevoios, dar nu imposibil de fi­nalizat. Cu puţină perseverenţă, s-au înregistrat zi de zi efecte benefice, vizibile, încurajatoare.

Convingerea că această „Cunoaştere de Sine” este prin ea însăşi absolut purificatoare a constituit pivotul întâlnirilor succesive, înţelegerii integrale şi al transcen­denţei din lumea mărginită în Realitatea Infinitului. De fapt, după dizolvarea treptată şi spargerea efectivă a ficţiunii egocentrice – posedantă şi posesivă, care mă conducea înainte – aceasta şi-a  pierdut orice fel de autoritate asupra fiinţei mele. După acest fericit fenomen, întâlnirea cu realitatea întregului complex al Vieţii pe clipe înnoitoare s-a desfăşurat în mod natural, cu o evoluţie binefă­cătoare şi evidentă.

„Cunoaşterea” de care amintesc nu este nici metodă, nici teorie filozofică şi nici vreo credinţă oarecare. Ea se defineşte ca simplă „Stare de A Fi” sau Stare de Pură Conştiinţă, capabilă să întâmpine tot ceea ce mişcarea Viului ne scoate în cale ca fenomene, evenimente, întâmplări etc.

Bine aplicată, această „Cunoaştere” ne conduce impli­cit la întâlnirea cu Unica Energie Universală – existentă peste Tot şi în Toate, ca şi în profunzimea fiinţei noastre. Şi cum oare să nu O întâlnim aşa de uşor câtă vreme Ea este atât de aproape de noi!? O dată întâlnită, vă veţi mira, la fel ca mine, şi vă veţi întreba, aşa cum am făcut-o şi eu: Cum de-am rătăcit atâta vreme, căutând-O în afara fiinţei proprii!?

Numai din clipa aceea toate problemele prilejuite de Viaţă sunt întâmpinate şi rezolvate într-un singur fel, relevant prin el însuşi: prin contopirea interesului particular în Imensitatea Sublimului Existenţial. În această fericită conjunctură, atât Iubirea, cât şi Fericirea necon­diţionate pot fi întâlnite şi trăite efectiv la cel mai înalt nivel.

În orice confruntare vă veţi afla, rămâneţi singur cu propriul Sine şi ascultaţi-i îndemnurile intuitive, care vă conduc spre cea mai înţe­leaptă rezolvare.

 

În această amănunţită introducere, am oferit citito­rului, interesat în mod sincer şi pasionat de Cunoaşterea Naturii sale Divine, calea directă, simplă şi nemijlocită a întâlnirii cu el însuşi.

Aşa cum am reliefat în mod deosebit şi insistent şi în celelalte capitole, în procesul „Cunoaşterii de Sine” se porneşte totdeauna de la „ceea ce este” în clipa respectivă şi se manifestă prin mişcarea minţii, însoţită de cuvinte gândite sau rostite. O asemenea mişcare nu face altceva decât să tulbure climatul Sufletului şi să împie­dice întâlnirea şi totodată înţelegerea Esenţei Absolute, existentă în profunzimea tuturor lucrurilor. Deci mişcarea minţii este şi rămâne un veritabil zgomot. Prin tulburarea conştiinţei de suprafaţă, ea este aidoma valurilor care tulbură suprafaţa lacului, făcând imposibilă viziunea şi claritatea în profunzime.

Simpla demascare a acestei minţi fictive, ireale şi fără rost o determină să tacă smerită, văzându-şi ea însăşi inutilitatea. Iar în „golul” astfel creat, se deschide o fereastră spre Imensul Infinit în care trăitorul este absorbit, ca Trinitate-Unitară, realizându-se comuniu­nea cu Dumnezeu-Tatăl – noi fiind El, ca Stare de Pură Conştiinţă sau Gândire Pură. Acesta este realmente Fiul de Dumnezeu din orice fiinţă umană, cu însuşiri asemă­nătoare Bunului Părinte. Aşadar, acesta este rezultatul firesc, logic şi natural care se concretizează fără efort, siluire, concentrare sau imaginare. Nici un fel de acti­vitate a minţii nu este în măsură să ne conducă la acel sublim contact cu Divinitatea existentă şi evidentă în fiecare făptură omenească.

Simplitatea lui „A Fi - Acum şi Aici” este prin ea însăşi relevantă şi atotcuprinzătoare.

 

Fiecare pământean este destinat să-şi descopere sin­gur Natura Divinităţii sale, cu toate binefacerile care O însoţesc, urmărind veşnicul proces de îndumnezeire sau Evoluţie la nesfârşit. Nu aveţi nevoie de nici un lider, maestru sau învăţător din lumea exterioară. În profun­zimea fiinţei proprii se află Unicul maestru, care vă aşteaptă să-L întâlniţi, El fiind singur în măsură să vă conducă spre cele mai înalte culmi ale desăvârşirii spiritualităţii. Acesta nu vă înşală, nu vă minte şi nici nu vă pretinde în schimb ceva anume. Ascultaţi-L cu toată atenţia, acordându-i neţărmurita încredere care I se cuvine.

 

În final, iată şi un avertisment de care va trebui să ţineţi seama înaintea oricărei iniţiative şi anume: Să nu faceţi nici un fel de ideal de urmărit şi atins din îndru­mările privitoare la „Cunoaşterea de Sine”! Un astfel de ideal, proiectat în viitor, nu va face altceva decât să vă amplifice importanţa ego-ului şi să vă îndepărteze şi mai mult de realizarea Adevărului Absolut. De altminteri, orice proiecţie mintală urmărită cu insistenţă nu se soldează decât cu împliniri seci, iluziorii.

Divinitatea existentă în profunzimea fiinţei noastre, singură ni se revelează când noi înşine i-am oferit pacea Sufletului sau tăcerea necondiţionată, smerită a minţii. Este o trăire emoţională în afară de timp şi spaţiu, pe mo­mente succesive într-o continuă schimbare.

< Sus >

Capitolul V:  FIINŢA UMANĂ ŞI ADEVĂRUL ABSOLUT

Şi iată cât de simplu ne putem întâlni cu noi înşine.

Fiecare Stare de Atenţie atotcuprinzătoare ne unifică în­treaga fiinţă şi ne oferă, fără nici un fel de efort, posibi­litatea de a lua contact direct fie cu lumea exterioară, fie cu lumea noastră interioară. În această simplă întâlnire în care mintea nu intervine în nici un fel, noi transcendem din lumea finită în Imensitatea Adevărului Absolut. În acest mod întâlnim Natura noastră Divină, care se manifestă ca Iubire fără margini, când Intuiţia ne conduce şi dirijează şi pe plan fizic, oferindu-ne soluţiile cele mai înţelepte la toate problemele legate de această Viaţă, aflată într-o eternă desfăşurare pe momente înnoi­toare.

Întâlnindu-ne, aşadar, cu noi înşine, fără să-L căutăm sau să-L imaginăm pe Dumnezeul existent în noi, trăim efectiv cele mai sublime clipe, cu efecte inerente asupra evoluţiei noastre spirituale. Prin urmare, de fiecare dată când realizăm Unitatea fiinţei noastre – adică Unimea Trinitară – Îl descoperim pe Dumnezeul din noi, ale cărui atitudini şi comportări singure se revelează, confirmând în acest fel propria noastră Natură.

< Sus >

Capitolul VI:  REDRESAREA MORALĂ ŞI SPIRITUALĂ A OMENIRII

Observaţi că, deşi susţineţi că vă aflaţi în stare de trezire, propria ipostază vă deconspiră că funcţionaţi ca visători? Că sunteţi încă un adormit şi vizualizaţi fapte, în­tâmplări inexistente, fară să conştientizaţi acest fenomen? Dacă aici vă este corpul, încotro a plecat – fără rost – o bună parte a minţii? Treziţi-vă! Încercaţi cu perseverenţă să fiţi un Om întreg, funcţionând tot timpul conştient – prezent în prezent – pe clipe în eternă mişcare!

În Imensul Univers nu există decât un unic timp, real, concret – Momentul actual – care se schimbă necon­tenit cu fiecare scânteiere!

Să continuăm investigaţia. Cine este intrusul care ne atrage într-un trecut trăit cândva – acum un fapt perimat, ireal şi cu totul nepotrivit pentru întâmpinarea noutăţii Vieţii? Cine este cel ce ne proiectează într-un viitor imprevizibil, cu totul imaginar? Conştientizăm noi oare că fiinţa întreagă ne este manevrată arbitrar şi anacronic, denaturându-ne buna funcţionare?

Pe acest derutant îndrumător l-am numit ego sau sine fals, care ne-a creat prin îndemnuri viclene o conştiinţă de suprafaţă. Această conştiinţă confuză, nesigură ne afectează zi de zi întreaga existenţă prin stresuri, amărăciuni, tristeţe, lăcomie, închipuiri bolnă­vicioase, duşmănie, ură, trufie etc.

O asemenea structură psiho-somatică este responsabilă de tot ceea ce se întâmplă pe suprafaţa acestei planete. Amintim doar un singur exemplu revelator: Priviţi ce se întâmplă la o simplă competiţie sportivă, între două echipe de fotbal, la care iau parte mii de oameni. Ataşamentul exagerat pentru una sau cealaltă dintre echipe generează adesea duşmănie şi ură, precum şi acte de violenţă, soldate nu de puţine ori cu ucideri de oameni şi distrugeri de bunuri materiale. Unde este omul sapiens la care pretindem că am ajuns!?

 

Ce este oare Dumnezeu? El este doar o „Stare A de A Fi”. În această Unică ipostază, El este numai Gândire Pură, Iubire Nelimitată, înţelegere şi înţelepciune Nemărginite. Nu judecă pe nimeni, fiind doar o „Stare de A Fi” într-o perpetuă mişcare. Îl putem numi şi Viaţa în eterna Ei mobilitate.

Şi cum vom putea noi, fiecare în parte, să-L întâlnim şi să-L percepem prin trăire emoţională pe Părintele nostru Divin? Simplu de tot! Să fim doar Un întreg – corp, Su­flet şi Spirit – Una - prezent în prezent, ca om complet! Să privim, să ascultăm şi să acceptăm toate câte ne sunt scoase în cale de această Viaţă. De fapt, toate aceste apariţii sunt creaţii, conştiente sau inconştiente, determinate de propriile noastre atitudini şi comportări. Numai funcţionând în acest mod contribuim la redresarea morală şi spirituală a întregii omeniri.

< Sus >

Capitolul VII:  MINUNATA CĂLĂTORIE SPRE ADÂNCURILE PROPRIEI FIINŢE

Acesta este omul obişnuit din zilele noastre: o făp­tură temătoare, lacomă, ambiţioasă, veşnic nemulţumită, bănuitoare, ignorantă, oferindu-şi necontenit clipe de stres şi amărăciune. De fapt, imitarea îmbracă două aspecte: şi ceea ce este plăcut şi ceea ce este dureros.

Ne aflăm deci în prezenţa ego-ului sau a sinelui fals, care nu este o entitate de sine stătătoare. El îndeplineşte doar anumite funcţii de gândire, imaginaţie, trage con­cluzii, sintetizează, păstrează amintiri, posedă credinţe, judecă şi condamnă cu multă uşurinţă, are o vechime de milioane de ani şi funcţionează prin automatisme. Ego-ul ne domină întreaga fiinţă în aşa măsură, încât îl considerăm real.

Întrucât „Cunoaşterea de Sine” nu poate fi iniţiată decât văzând ceea ce se întâmplă în momentul respectiv pe întreaga suprafaţă a conştiinţei proprii, se impune deci conştientizarea dimensiunii limitate, în care ne aflăm ca veritabili prizonieri, manevraţi de fictivul ego, care funcţionează potrivit acumulărilor sale ances­trale. Căci prin ceea ce a fost cândva, noi nu putem nici întâlni în mod corespunzător şi nici înţelege cu adevărat noutatea şi prospeţimea vehiculată de mobilitatea Vieţii pe clipe în perpetuă desfăşurare.

Aşadar, nu avem altă soluţie de a întâlni Gândirea Nelimitată – care este atitudinea Divinităţii sau Viaţa în a Ei mobilitate – decât demascând această ficţiune sau aparenţă înşelătoare. Şi o putem înfăptui instantaneu, într-o fracţiune de secundă, cu ajutorul Atenţiei-Lumină, care este însuşirea esenţială a Scânteii Divine, propria noastră Divinitate.

Iluminarea iluziei face ca ea să dispară necondiţi­onat. Iar în „vidul psihologic” survenit spontan realizăm Integritatea fiinţei, a cărei simplă prezenţă produce o despicătură – aidoma unei uşi – la graniţa ce separă cele două dimensiuni: finitul şi Infinitul. Din acel moment, călă­toria se realizează fără nici un fel de efort. Fiinţa dispune acum de o Gândire Nelimitată, care se contopeşte cu Imensa şi Unica Realitate. În acest fericit context putem afirma: Noi şi Tatăl – Una Suntem!

Prin urmare, această extraordinară împlinire s-a concretizat de la sine, fără să fi fost dinainte proiectată în imaginaţie şi urmărită apoi prin eforturi, făcând sau rostind ceva prin gândire sau exprimare verbală.

 

Şi acum, să vedem ce-a făcut omul în trecut şi, din păcate, continuă încă să facă şi în prezent, pentru a descoperi Supremul Adevăr. Derutat de con­ştiinţa de suprafaţă – limitată şi posesivă – el a inventat diferite crezuri religioase, metode şi filozofii. O parte dintre acestea sunt însoţite de pălăvrăgeala minţii, prin rostiri de mantre, rugăciuni, incantaţii etc.

Or, pornind investigaţia cu asemenea instrumente ajutătoare, practicantul nu se poate desprinde de gândirea limitată care – cu sau fără voia lui, conştient sau incon­ştient – îl ţine prizonier, înlănţuit de către trecutul său posesiv şi obsesiv.

Puneţi-vă singuri întrebarea: Cum pot eu să întâlnesc permanenta noutate a Viului, în eterna pulsaţie care este Dumnezeu, cu mintea mea veche, fondată pe celule cerebrale consumate? Uitaţi-vă în jur şi vedeţi singuri efectele trecutului, care împart oamenii şi-i învrăjbesc.

În aplicarea corectă a „Cunoaşterii de Sine” nu vom întâlni opinii deosebite de la un practicant la altul. Fiindcă, îndată ce depăşim pragul dintre finit şi Infinit, noi toţi, aflaţi în Stare de Supraconştiinţă, întâlnim prin trăire emotivă Frumuseţea, Bunătatea, Iubirea necondi­ţionată de nici un fel de anticipare. În această minunată ipostază suntem doar Conştiinţa Pură Nelimitată a Omului-Dumnezeu. O mai putem numi „Starea simplă de A Fi” - aşa precum Tatăl nostru Creator este. Şi atât numai!

 

În final, iată câteva consideraţii şi îndemnuri priete­neşti pentru omul obişnuit, condiţionat psihologic de către conştiinţa socială de turmă, care este atât de înrădăcinată la începutul acestui mileniu – considerat de unii mesageri ca fiind „mileniul Iluminării”.

Încercaţi să realizaţi armonia şi pacea Sufletului – aşa cum am arătat mai înainte – fără să azvârliţi în viitor un anumit scop sau ideal. Simplitatea întâlnirii cu reac­ţiile ego-ului face ca acesta să dispară într-o fracţiune de secundă. Astfel de întâlniri vor conduce, în final, la destră­marea acestei ficţiuni şi apariţia fenomenului surpriză: Eliberarea sau Iluminarea.

Această grandioasă împlinire este, desigur, o nemai­întâlnită surpriză, pentru că nu am căutat-o şi nici nu am imaginat-o. Ca făptură condiţionată tempo-spaţial, nici nu puteam şti ce este ea cu adevărat. Numai şi numai întâlnindu-ne mereu cu şubredul suport psiho-somatic care ne amăgeşte, acesta dispare progresiv, în funcţie de râvna, tenacitatea şi pasiunea noastră.

O dată cu spargerea şi eliberarea din calapoadele sinelui fals, nu vom mai fi conduşi de către minte şi acumulările ei memoriale, ci de Intuiţia care nu ne înşală.

Toţi oamenii sunt destinaţi să atingă cândva această sublimă performanţă. Totul depinde, aşa cum am subliniat mai înainte, de insistenţa depusă de către fiecare ins în parte. Pentru a vă obişnui cu inerenta Unitate a fiinţei proprii, întrebaţi-vă mereu şi în orice împrejurare vă aflaţi – în repaus sau executând o lucrare oarecare – sunteţi acum şi aici un om complet cu adevărat!? Aceasta poate fi apreciată ca „meditaţie în mers”.

Folosiţi în mod frecvent Atenţia atotcuprinzătoare şi lucidă care vă oferă Starea de prezent în Prezent – adică permanenta Trezire în conexiune cu Viaţa!

< Sus >

CAP VIII   ETERNITATEA CLIPEI

Ce este clipa? O simplă străfulgerare care apare şi dispare instan­taneu, fiind înlocuită de alta, tot la fel de trecătoare. Ea este totdeauna absolut nouă, la fiecare apariţie. Nu se repetă în nici o împrejurare. Nici nu se opreşte şi nici nu-şi încetineşte cuvenita mobilitate care o caracterizează.

Clipa este unicul timp real din întregul Univers, care, odată cu apariţia sa, şi îmbătrâneşte şi moare. Tot ceea ce a fost cândva o clipă este trecut. Iar ceea ce noi ne imaginăm că are să fie vreodată, într-un vii­tor mai apropiat sau mai îndepărtat, este pură închipuire precară, nesigură.

Cum realizăm întâlnirea noastră cu Clipa şi care sunt avantajele psihologice, morale şi spirituale?

În „Cunoaşterea de Sine” Clipa este timpul efectiv în care concretizăm armonia interioară, Unitatea fiinţei pro­prii, contactarea Viului cu ajutorul Gândirii Nelimitate şi totodată transcenderea din planul fizic în Dumnezeirea Absolutului. Toate aceste operaţii se produc concomitent şi spontan.

În această naturală şi firească ipostază, noi doar suntem Starea pură de A Fi, Gândire Nelimitată, precum Este şi se afirmă însuşi Dumnezeu, cu care ne aflăm în contopire absolută. Noi şi El nu suntem nicidecum doi, ci O Unică şi Infinită Existenţă funcţională! Astfel, cunoaştem prin trăire ce este Bucuria, Independenţa şi Iubirea adevărate – care nu sunt sprijinite sau condiţionate de nici o altă motivaţie în afară de fericita conjunctură.

Este o trăire emoţională în afară de timp şi spaţiu. Exprimat altfel: Acesta este Omul Universal – Fiul de Dumnezeu – realizat prin el însuşi cu ajutorul Energiei aflată în el, care i-a fost oferită de Bunul Părinte Creator.

Dar să revenim la Eterna Clipă care este Veşnicie schimbătoare şi noutate permanentă şi să vedem ce ne mai dezvăluie prezenţa Ei. Observaţi, de pildă, că deşi cu trupul ne aflăm în prezenţa acestei Clipe, totuşi anumite ecouri din trecutul mai recent sau mai îndepărtat ne desprind de actualitate şi ne atrag în acel trecut fictiv şi perimat. O parte din fiinţa noastră este deci aici şi alta, pe meleaguri şi vremuri cu totul imaginare.

Cine oare ne tulbură apele liniştite ale Sufletului!? Acesta este ego-ul sau sinele fals! O structură închipuită, creaţie a conştiinţei sociale care se afirmă în chip nepotrivit, prin reacţii mintale. Aceste reacţii ţâşnesc automat, din cauza energiilor proprii, însumate în urma deselor repetări – devenite obişnuinţe.

Dominaţi adesea copleşitor, până la nivel de sclavie de către aceste structuri închipuite, ne manifestăm ca entităţi înglobate într-o turmă, condusă de instituţii religi­oase şi guvernamentale reprezentate de farisei şi ipocriţi, dominaţi de propriile interese meschine, lumeşti. Pe de o parte, aceşti învăţători şi îndrumători spirituali ne sub­minează încrederea în capacitatea noastră de a ne descurca singuri în faţa Vieţii cotidiene. Iar pe de altă parte, ei îşi arogă anumite însuşiri harice, oferite în mod special de către dumnezeu pentru a ne conduce la el. Această idee o întâlnim la toate religiile de bază, ca şi la nenumăratele secte, aflate în continuă proliferare.

Iar acei conducători politici care ne guvernează nu se lasă nici ei mai prejos. Înzestraţi cu simţul diplomaţiei – adică al minciunii bine ticluite – ne asigură că numai ei ne cunosc adevăratele interese şi că numai ei ni le pot împlini cu adevărat.

Aflaţi pe acest plan, dispunem de un corp fizic, în care se află două entităţi bine distincte. Prima: Un Spirit – adică Scânteie din Imensa Flacără Divină, de care nu ne-am desprins niciodată şi în nici o împrejurare – asociat cu un Suflet  - un cumul de experienţe trăite emoţional. A doua: ego-ul sau conştiinţa de suprafaţă, creaţie a mediului social în care ne-am născut şi format psiholo­gic şi moral. Aceeste entităţi le mai putem numi Cristul şi anticristul.

Prima ipostază – Cristul – indică fiinţa umană care a atins Iluminarea şi, cu Gândirea sa Nelimitată, realizează fără efort contopirea cu Tatăl Creator. Toate câte îi ies în cale sunt binevenite şi apreciate cu Bucurie, Bunătate şi Iubire. Acest fericit trăitor este condus de Intuiţie, care nu greşeşte niciodată. Numărul acestor minunaţi trăitori este foarte mic.

În cazul celălalt, anticristul dispune numai de o gândire limitată, care se sprijină pe acumulări de amintiri ce-i domină întreaga existenţă, prin reacţii mecanice greu de stăpânit. Acesta este omul obişnuit, educat egocentric care – fiind stăpânit de o minte veche, fundamentată pe celule cerebrale vechi – nu poate nici întâlni şi nici înţe­lege în mod adecvat noutatea eternă a mişcării Vieţii. În această categorie înglobăm tot restul populaţiei aflate momentan pe această planetă.

Deci populaţia de pe Pământ se află încă în stadiul de primitivism spiritual. Dar să nu rămânem doar la simple constatări, ci să vedem în continuare ce ne îndeamnă să facem chiar această descoperire.

Orice fiinţă umană care află asemenea lucruri - nicidecum din întâmplare -  este obligată să pună în aplicare „Cunoaşterea de Sine”, pentru a-şi demola structura de anticrist sau sine fals, în scopul evoluţiei sale spirituale. Simplitatea întâlnirii este accesibilă tuturor oame­nilor. Totul depinde de fiecare ins în parte, toţi având o libertate totală.

Rămâneţi deci singuri cu dumneavoastră înşivă şi, ajutaţi de Atenţia-Lumină, doar observaţi şi ascultaţi miş­carea haotică a ego-ului. Simpla conştientizare a acestui sine imaginar îl determină să tacă necondiţionat, subminându-i autoritatea decizională, prin dizolvarea energiilor care-l susţin.

Repetarea frecventă a unor astfel de întâlniri va conduce, în cele din urmă, la destrămarea întregii ficţiuni, odată cu apariţia fenomenului surpriză: Eliberarea. Grăbirea sau întârzierea acestei inestimabile realizări depinde de râvna, insistenţa şi corecta aplicare a acestei simple întâlniri cu bătrânul şi vicleanul ego – atât de înveterat în rele.

< Sus >

ÎNCHEIERE

Atitudinea frecventa a oamenilor de a idolatriza un seamăn – indiferent de ceea ce ar face el – este cea mai mare degradare şi insultă adusă Naturii noastre Divine. Aşadar, eu, dumneavoastră şi miliardele de fiinţe umane, avem cu toţii Una şi Aceeaşi Scânteie Divină care ne conferă o desăvârşită şi indiscutabilă egalitate morală şi spirituală.

Şi, cu această ultimă precizare, ne despărţim, apreciind că am folosit în chip îndestulător Momentul acesta, cu care nu ne vom mai întâlni niciodată. Iar Momentele care vor veni, prin înşiruirea lor necon­tenită spre Veşnicie, vor fi însoţite de propriile lor surprize. Toate acestea ne aşteaptă pe fiecare dintre noi să le trăim cu emoţie în eternul proces de îndumnezeire sau Evoluţie individuală.

Faţă de perspectiva acestui viitor, noi, pământenii existenţi acum pe acest plan, avem două posibilităţi:

1. Ori să trăim de-a valma, acaparaţi de lumea iluziilor, precum marea majoritate a populaţiei – îndurând conse­cinţele de rigoare, traumatizante şi obsesive.

2. Ori să adoptăm exemplul puţinilor înţelepţi care, treziţi la realitate, trăiesc ca făpturi complete, în Comuniune perfectă cu Adevărul Absolut sau Viaţa pe clipe înnoi­toare, bucurându-se de binefacerile Iubirii Nemărginite, ce ne sfătuieşte prin în­demnuri intuitive.

 

Celelalte cărţi scrise de Ilie Cioară poartă titlurile următoare:

IX.   PE URMELE ABSOLUTULUI

X.    REALITATEA SUPREMA SI CONDIŢIONAREA UMANA

XI.   MURIM SI ÎNVIEM ÎN FIECARE CLIPA

XII.  SPIRITISM SI SPIRITUALITATE MISTIC- CRESTINA

XIII. CUNOAŞTEREA LUI DUMNEZEU PRIN CUVINTE POTRIVITE

XIV. FIECARE INS ÎN PARTE ESTE DUMNEZEU ÎNTRUPAT

< Sus >