<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


ILUMINAREA SPIRITUALĂ
declanşarea unei noi funcţii psihice

de Răzvan Alexandru Petre

PARTEA ÎNTÂIA

Iluminarea poartă diverse nume: samadhi, în yoga; satori în zen; nirvana în budism etc. Este o experienţă unică şi măreaţă, de neuitat, operând o schimbare totală a perspectivei asupra vieţii şi chiar un stil nou de gândire, ca şi cum omul ar fi suferit un transplant de creier. Deşi iluminarea este scopul misticilor dintotdeauna, ea nu trebuie redusă la o "ciudăţenie a călugărilor sălbăticiţi". Dimpotrivă, ea a fost trăită şi de oameni de lume, profund integraţi în societate. Elementul comun pentru toţi aceştia este aspiraţia spre Dumnezeu şi dorinţa de îmbunătăţire personală dincolo de limitele egotice.

Toţi iluminaţii şi-ar dori ca şi restul omenirii să poată cunoaşte această experienţă. Există nişte scopuri pragmatice în asta. Mintea nouă ne oferă şansa de a scăpa de 99% din problemele personale. Incredibil! Cum? Prin schimbarea de optică asupra "necazurilor" (socotite "oportunităţi"), prin claritatea mentală care ne ajută să facem alegerile optime şi evitarea capcanelor existenţiale etc.

Iluminarea nu numai că ne face fericiţi ca indivizi, dar ea este un instrument admisibil de eugenie, o metodă eficace pentru regenerarea speciei umane. Dacă doar 1% dintre oameni ar trăi un episod iluminatoriu, măcar o dată în viaţă, planeta ar deveni foarte rapid un paradis pentru toţi. Aceşti norocoşi ştiu cel mai bine ce este altruismul şi îşi pot ţine sub control impulsurile egoiste, care sunt sursa majorităţii conflictelor umane. Iluminaţii sunt adevăraţii învăţători spirituali ai lumii. (A nu se confunda cu aşa-zişii iluminatti, nişte impostori în materie de spiritualitate!)

Iată de ce credem că este bine să facem cât mai cunoscut fenomenul divin al iluminării spirituale. Nu este un capriciu, nici o modă, nici o fugă de plictiseală, nici un prilej de faimă, nici o nebuneală şi nici un pericol. Iluminarea (sau cum vrem să-i mai spunem: trezire spirituală, cunoaştere de Sine, unirea cu Dumnezeu, conştiinţa cosmică etc) este momentul îmbogăţirii minţii cu o nouă funcţie psihică incredibilă, momentul schimbării profunde în bine a vieţii noastre, momentul când devenim colaboratorul conştient al lui Dumnezeu. Nu sunt cuvinte mari, ci dimpotrivă, sensul real abia dacă este sugerat de ele. De aceea, nu trebuie să ne oprim la vorbe, la cărţi, conferinţe şi întâlniri spirituale, ci să încercăm, fiecare după puterile sale, să ne pregătim structura sufletului pentru a primi Graţia iluminării... Aceasta nu e un lucru facil. De fapt, cunoaşterea de Sine este cel mai dificil lucru de pe lume. Dar şi cel mai preţios. Trebuie urmărit cu perseverenţă, ca în orice antrenament sportiv sau afacere serioasă. El se sprijină pe o calitate foarte rară, cea de a fi sincer cu tine însuţi, a-ţi recunoaşte trăirile ego-ului aşa cum sunt ele - meschine, interesate, răutăcioase etc. Nu tu eşti aşa, ci ego-ul tău...

Iluminarea este un eveniment istoric, dar ea trebuie pregătită îndelung, nu vine la întâmplare. Omul se apropie de înţelegerea adevărurilor spirituale treptat, prin trăire personală, lecturi spirituale, îndrumări binevoitoare. La un moment dat, simte că este prins într-un iureş spiritual, dorind să facă mai mult pentru a se apropia de Voinţa Divină. Atunci îşi accelerează evoluţia duhovnicească, încercând să pună în practică ceea ce presupune că necesită sfinţirea fiinţei sale. Treptat, observă că primeşte ajutoare din invizibil, ca să înţeleagă mai bine ce se petrece cu viaţa sa şi să se apropie de perfecţiune. Ajutoarele sunt tot mai consistente pe măsură ce intenţiile sale spirituale sunt mai ferme. Conştiinţa sa devine tot mai receptivă la îndemnurile spirituale şi se poate detaşa de activitatea automată a minţii. Omul trăieşte un soi de dedublare, în care conştiinţa sa spirituală observă activitatea oarbă şi mărginită a ego-ului. Nu se ştie cât va dura această etapă de evoluţie, dar în final omul se poate aştepta la acea minunată experienţă divină, atât de slăvită de toţi marii înţelepţi.

Poate că unii s-au iluminat fără eforturi, dar aceia probabil că au depus munca necesară în viaţa anterioară, acum doar culegând laurii victoriei. Întotdeauna există cauze vizibile şi invizibile în tot ceea ce se petrece cu noi. Niciun efort spre îmbunătăţire morală şi spirituală nu rămâne nerăsplătit! Rezultatele extraordinare vor apare, cu siguranţă...

Vorbind despre starea de iluminare, gândul ne poate duce la pasivitatea transcendentală, în care nimic nu tulbură pacea Absolutului. Pentru a ieşi din această aparentă indiferenţă faţă de lumea materială, se cuvine ca înţeleptul să încurajeze tendinţa naturală a ego-ului spre acţiune. Putem să influenţăm cursul evenimentelor cu ajutorul dinamismului ego-ului, dirijat de această dată de luciditatea Spiritului. Lăsăm "micului eu" drept de decizie doar în chestiunile minore, repetitive, automate, instinctuale, putând însă oricând să intervenim ferm în modificarea uzanţelor dacă avem alt scenariu preferabil.

Pe o cale spirituală autentică, ego-ul nu trebuie distrus, personalitatea nu trebuie ştearsă, creierul nu trebuie spălat pentru a i se inocula diverse teorii bizare! Personalitatea umană trebuie să se dezvolte în tot ce are ea mai bun, pentru a proiecta în exterior toată frumuseţea, bogăţia şi dorinţele Spiritului. Fiecare fiinţă este unică. Iar ego-ul este unica interfaţă prin care Spiritul se manifestă în lume. El trebuie încurajat să acţioneze, dar sub oblăduirea înţelepciunii Spiritului. Ego-ul nu trebuie anihilat, ci îmblânzit. Un înţelept are o personalitate fermă, dar imprevizibilă, căci nu se încadrează în niciun tipar, acţionând mereu cu totală libertate interioară.

Desigur, căinţa are rolul ei spiritual important, dar ea nu înseamnă să îţi acoperi capul cu o glugă a renunţării la viaţă, a retragerii din societate, a inhibării oricăror preocupări interesante. Căinţa are rolul de a te face mai bun, de a-ţi solicita renunţarea la ceea ce este urât în tine. Poţi face acestea rămânând acelaşi om la exterior, dar optimizat psihologic. Omul superior reuşeşte să menţină un echilibru între entuziasm şi luciditate, între pofta de viaţă şi autocontrol.

Iluminarea te transformă psihologic fundamental. Nu pierzi nimic util şi bun din ce aveai, dar capeţi o viziune nouă. Psihologic sau ştiinţific este imposibil de explicat cum apare această capacitate stranie, această viziune de neimaginat şi totuşi foarte naturală. De fapt, noua viziune este perspectiva dintotdeauna a minţii spiritului încarnat. Este un întreg sistem coerent, complet, detaşat de realitatea materială, pe care îl putem experimenta chiar cu mintea obişnuită, omenească – contopită acum cu mintea spiritului.

Există grade de realizare a acestei fuziuni între conştiinţa umană şi cea a spiritului, există etape pregătitoare ale iluminării, în care mintea are străfulgerări spirituale, dar incomplete, temporare. De asemenea, fiindcă niciun spirit nu este identic cu altul, probabil că orice trezire spirituală este diferită faţă de a altui iluminat. Există însă multe asemănări minunate, aşa cum rezultă din descrierile diverse, acestea presupunând un rang relativ înalt al spiritului respectiv. Dacă însă un spirit încarnat este inferior, atunci o viziune – apărută dintr-un prezumtiv accident - nu ar fi nici pe departe atât de luminoasă, iubitoare, clară şi benefică!... Pentru astfel de oameni necopţi spiritual este mai potrivită religia, ca să îi înveţe regulile morale înainte de toate...

În starea de iluminare, conştiinţa umană nu are încă acces la totalitatea minţii spiritului (memoria vieţilor anterioare etc), ci doar la viziunea sa, adică la conştiinţa spirituală. Iată câteva dintre caracteristicile conştiinţei spirituale, din perspectiva omului iluminat:

- observarea lipsei de consistenţă a realităţii materiale, unde totul este efemer şi în perpetuă transformare;

- recunoaşterea irealităţii ego-ului, acesta nefiind altceva decât automatismele mentale formând o falsă personalitate;

- compasiunea şi simpatia faţă de toate fiinţele universului;

- liniştea, tăcerea mentală care nu distorsionează realitatea, ci o oglindeşte fidel;

Filosoful Ciuang-Tsî spunea încă de acum 2300 de ani: "Omul perfect îşi foloseşte mintea precum o oglindă; nu se ataşează de nimic; nu respinge nimic; percepe fără a păstra.

- o atenţie globală asupra întregii realităţi.

Cum să descriem atenţia globală prin noţiunile obişnuite? Este mai mult decât o simplă atenţie distributivă în câteva direcţii ("pe orizontală"). Având o atenţie totală, nu pierzi din vedere sfera senzaţiilor şi sfera gândurilor, ci devii conştient şi de o a treia sferă care le cuprinde şi se extinde la infinit. Este o realitate extinsă, supradimensională, adăugată - "pe verticală" - la realitatea exterioară (senzorială) şi cea interioară (a gândurilor, sentimentelor etc).

Vă pare cumva că seamănă cu simptomele de schizofrenie? Nicidecum. Realitatea extinsă de care vorbim aici este inexprimabilă, intuitivă. Patologia amintită se rezumă la o "îmbogăţire" a realităţii mentale cu fantasme ce dau impresia că vin din realitatea senzorială. Realitatea extinsă oferă sentimentul detaşării de realitatea materială şi mentală, dar fără a pierde acuitatea percepţiei lor. În cazul bolii psihice, trăirea într-o realitate paralelă e însoţită de pierderea lucidităţii. Nu se poate vorbi de observarea detaşată a gândurilor – dimpotrivă, bolnavul este foarte prins de halucinaţiile sale!

Iată câteva citate care întăresc cele scrise mai sus despre ILUMINARE, din cartea "Moartea morţii şi desăvârşirea". Este un scurt pasaj autobiografic scris la persoana a treia de către iluminatul român Ilie Cioară, combinat cu alte citate la persoana întâi:

Concomitent cu numărul tot mai mare de informaţii în legătură cu desfăşurarea existenţei dincolo de mormânt, creşte şi setea de autoperfecţionare. În acest sens, urmărind vieţile sfinţilor, renunţă la viaţa omului obişnuit şi devine monah (n.n. - Ilie Cioară). Timpul şi-l petrece între munca legată de serviciu şi singurătatea locuinţei, unde studiază numai literatura ce tratează căile şi metodele care promit ameliorarea psihologică a fiinţei umane. Îşi însuşeşte Rugăciunea inimii, pe care o rosteşte neîncetat zi şi noapte.

După alţi opt ani de privaţiuni şi luptă înverşunată cu pornirile ancestrale ale propriului ego, rămâne totuşi nemulţumit. Întreaga strădanie nu i-a adus decât mici schimbări de suprafaţă, cu totul neînsemnate. În faţa unui asemenea bilanţ, ia hotărârea de a părăsi ţara, pentru a îmbrăţişa viaţa de sihastru pe muntele Athos. Securitatea însă, în ultimul moment, se opune.

Obligat să trăiască în continuare în acelaşi climat, începe să mediteze mai mult asupra credinţei, practicilor religioase, diferitelor metode de luptă cu sine. În final ajunge la concluzia că toate acestea nu conduc pe practicant la integrarea lui în "Marele Tot", din care toate purced.

"Am folosit, şi asta multă vreme, Rugăciunea Inimii. Şi iată ce constat. Rostirea neîncetată a formulei blochează eliminarea energiilor care hrănesc şi întreţin omul vechi. Or, în acest caz, cum ar putea să apară omul nou, cu totul diferit, în măsură să întâlnească Sacrul? Mai constat că, prin rostirea ei, întreaga minte s-a transformat într-un robot închis în propria lui găoace egocentrică, iluzorie însă."

Într-un moment de revelaţie, află că puritatea minţii şi Absolutul nu pot fi atinse prin credinţă, voinţă, efort, imaginaţie, analize etc, şi că orice activitate este şi rămâne în orice împrejurare un obstacol permanent la întâlnirea omului cu Dumnezeu.

"Deci, nu eu merg spre Dumnezeu prin vreo activitate a minţii, ci El vine înspre mine, când a încetat orice căutare a gândirii mele."

În urma acestei fericite descoperiri, adoptă o nouă modalitate de întâmpinare a frământărilor ego-ului gânditor. Ascultă şi priveşte cu întreaga atenţie orice reacţie a psihicului propriu care survine automat la mişcarea permanentă a vieţii. Altfel zis - o stare de conştientizare spontană, realizată pe parcursul unei clipe, în care gândirea tace cu desăvârşire.

"Orice imagine, gând, dorinţă, dacă sunt bine întâlnite prin lumina atenţiei, ele dispar. Cu timpul, vin din ce în ce mai rar, iar unele din ele dispar complet. Acest mod de-a mă întâlni cu mine, simplu, dar greu de pus în practică, l-aş caracteriza drept o golire a minţii de propriile ei acumulări care o definesc şi o ţin încătuşată."

Această simplă cunoaştere de sine o practică timp de circa doi ani şi jumătate, când întâlneşte o nouă şi mare surpriză. Gândirea, fără nici un efort, îşi încetase zburdălnicia, ego-ul îşi pierduse însemnătatea în actul de decizie.

În structura lui se operase, pe căi nevăzute şi neurmărite, o incizie, ca o fereastră spre Infinit. Această deschidere îi permitea practicantului să părăsească fără nici un efort mărginirea egocentristă, spre a întâlni Absolutul. Cărarea îngustă se descoperise singură!

 

PARTEA A DOUA

ILUMINARE ŞI MAGIE

Puterile şi stările paranormale sunt altceva decât "iluminarea spirituală".

Iluminarea este o stare de extaz divin în care ne simţim uniţi cu restul creaţiei. După această experienţă de neimaginat, mintea omului suferă o modificare calitativă, în sensul percepţiei realităţii cu mai multă acuitate şi înţelegere intuitivă. Acum omul aplică şi înţelege preceptele cristice ale Iubirii universale în mod spontan, amplificându-şi calităţile divine.

În schimb, tehnicile magice caută să extindă capacitatea mentală dincolo de limitele lumii fizice, pe teritoriul lumilor paralele. Oricât de vaste şi deosebite ar fi acele lumi, oricât de atrăgătoare ar fi noile posibilităţi ale minţii, totuşi ele rămân limitate, iar omul se simte în continuare separat de restul creaţiei. În plus, există marele risc ca omul să îşi manifeste defectele ego-ului cu şi mai mare forţă...

Dorinţa de a te extinde prin tehnici magice vine de la ego. Puterile paranormale îl fac pe acesta mai puternic (ego spiritual), ba chiar pot împiedica serios apariţia iluminării spirituale. Aceasta din urmă înseamnă tocmai reducerea, reducerea la tăcere temporară a vocii zgomotoase a ego-ului.

Aspiraţia spirituală vine de la Spiritul propriu, îndemnându-ne să ne purificăm de imboldurile egoiste. Iluminarea nu este rodul unor anumite tehnologii mentale, ci acestea doar caută să liniştească mintea agitată. Practicăm liniştirea minţii, dar nu în scopul unei experienţe extatice! Dacă ne declarăm acest scop, mintea şi-l va imagina şi ni-l va înfăţişa ca şi cum l-am fi obţinut, ceea ce ne va amăgi. Iluminarea nu poate fi imaginată, deci ceea ce ne închipuim în prealabil este doar o himeră mintală.

Iluminarea este dată prin Graţie divină. Ambiţioşii care exagerează cu tehnicile spirituale, crezând că ele sunt sieşi suficiente pentru a atinge "starea fără de dorinţe", se înşală. Dezvoltarea şi rafinarea ego-ului nu duce la iluminare... (Citiţi un articol interesant despre capcanele iluminării)

Prin neidentificarea cu activitatea minţii, automat ne situăm pe o poziţie superioară, în rând cu Spiritul, începem să percepem lumea ca El. Antrenându-ne această abilitate, la un moment dat, printr-un declic sacrosanct, ni se deschide un nou palier, de unde putem supraveghea mintea relaxaţi, calmi, cu puteri stăpânitoare depline asupra ei. Aceasta este iluminarea, străpungerea spirituală. Abia de acum înainte se pot realiza tehnici magice de extindere a puterilor minţii fără pericolul ca acestea să ne domine...

Pentru pregătirea psihică pentru iluminare propunem următoarea tehnică, aparent simplă şi binecunoscută, dar eficientă: observarea atentă şi detaşată a fluctuaţiilor mentale (gânduri, dorinţe, sentimente, imagini etc). Se poate executa oricând, neavând contraindicaţii. Această autoobservare va diminua influenţa vagabondajului mental asupra comportamentului nostru cotidian. Vă recomand şi un manual eficient de meditaţie, scurt şi la obiect.

PLATA PENTRU ILUMINARE

Iluminarea cere totuşi o plată în natură. Unii învăţători spirituali au relatat că, după momentul de graţie supremă, nu şi-au putut reveni la o percepţie normală decât cu mare greutate. Deşi nu sufereau de o boală psihică, unele manifestări comportamentale ar fi putut indica aceasta. Trăiau într-o stare de contemplare continuă a realităţii înconjurătoare, de care nu se mai săturau. Nefiind în stare să se întreţină singuri, au supravieţuit din mila altora.

Eckhart Tolle ne povesteşte următoarele, în cartea sa "Puterea Prezentului" ("The Power of Now" - titlu traductibil mai exact ca "Puterea Momentului Prezent"):

Am fost trezit de ciripitul unei păsări din faţa geamului meu. Nu mai auzisem până atunci un aşa sunet. Aveam încă ochii închişi şi am avut imaginea unui diamant preţios. Da, dacă un diamant ar putea scoate un sunet, aşa ar suna. Am deschis ochii. Primele raze ale soarelui treceau prin draperii. Fără să mă gândesc, am simţit, am ştiut că este infinit mai multă lumină decât ne dăm noi seama. Acea lumină blândă filtrată de draperii era iubirea însăşi. Ochii mi s-au umplut de lacrimi. M-am ridicat şi m-am plimbat prin cameră. Am recunoscut camera şi mi-am dat seama că niciodată nu o văzusem cu adevărat până atunci. Totul era proaspăt şi pur, ca şi cum tocmai ar fi fost creat. Am luat în mâini diferite lucruri, un creion, o sticlă goală, minunându-mă de frumuseţea şi viaţa care izvorau din ele.

În ziua aceea m-am plimbat prin oraş cuprins de o uimire profundă faţă de miracolul vieţii pe Pământ, ca şi cum tocmai aş fi venit pe lume.

În următoarele cinci luni, am trăit într-o stare de pace şi fericire profunde şi neîntrerupte. După aceea, ea s-a diminuat întrucâtva în intensitate sau poate că aşa mi s-a părut mie, pentru că a devenit starea mea naturală. Puteam să funcţionez normal în lume, deşi mi-am dat seama că, orice aş fi făcut, nu aş mai fi putut adăuga nimic la ceea ce aveam deja.

Ştiam, desigur, că mi se întâmplase un lucru extrem de important, dar nu îl înţelegeam complet. [...]  Mai târziu am învăţat să mă cufund în acea lume interioară atemporală şi fără de moarte, pe care o percepusem iniţial ca pe un gol, şi să rămân complet conştient. Am trecut prin stări de o indescriptibilă fericire şi sfinţenie, faţă de care chiar şi experienţa iniţială pe care tocmai am descris-o păleşte. A venit un moment când, pentru o vreme, am rămas fără nimic în plan fizic. Nu aveam relaţii sociale, casă, loc de muncă, identitate socială definită. Am petrecut aproape doi ani stând în parc pe bănci, în beţia celei mai intense fericiri.

Un alt iluminat contemportan, MOOJI, a fost întreţinut ani de zile de sora sa, fiindcă el se dedicase trup şi suflet noilor trăiri mistice. Iată un fragment din biografia sa.

Timp de 6 ani, Mooji a fost purtat deseori într-o stare de meditaţie spontană, complet indiferent faţă de lumea exterioară. În aceşti ani, a trăit aproape fără bani, dar mereu absorbit în bucurie lăuntrică, mulţumire şi contemplaţie. Graţia divină a venit sub forma surorii sale Julianne, care l-a primit cu iubire în casa ei, acordându-i astfel timpul şi spaţiul de care el avea mare nevoie ca să îşi dezvolte spiritualitatea, fără presiunile şi solicitările obişnuite ale vieţii în societate. Mooji consideră această perioadă ca fiind "anii lui de pustnicie" şi vorbeşte într-un mod impresionant despre sentimentul profund de a fi fost "aşezat la Sânul lui Dumnezeu". În multe aspecte, aceşti ani nu au fost deloc uşori pentru Mooji, dar el nu păstrează nicio urmă de regret sau remuşcare la amintirea lor. Din contră, spune despre această fază a vieţii sale ca a fost mult binecuvântată şi plină de graţie divină, încredere şi devoţiune.

Vestitul înţelept RAMANA MAHARISHI a cunoscut la începutul experienţelor sale mistice aceeaşi dificultate de a rămâne printre muritori. Iată o relatare despre noua sa fiinţare:

În acele luni era absorbit într-o continuă contemplare a Sinelui Suprem, fiind practic rupt faţă de lumea exterioară, astfel încât trebuia să fie scuturat de umeri cu putere pentru a observa şi accepta hrana şi apa pe care unii credincioşi i le aduceau o dată pe zi. [...] În timpul şederii la Virupaksha, s-a realizat o întoarcere gradată a tânărului ascet - ce păstrase o tăcere deplină, fiind absorbit în contemplarea Sinelui - către realitatea exterioara. În timpul celor 30 de luni dintre venirea sa la Tiruvannamalai şi perioada în care a început să răspundă în scris întrebărilor aspiranţilor spirituali, tânărul ascet a petrecut o perioadă spirituală intensă. În timpul acelor luni, fusese permanent cufundat într-un ocean de inefabilă fericire, uitând cu totul de trupul său şi de lumea înconjurătoare, reîncepând apoi gradat să-şi refolosească simţurile şi mintea şi să înveţe din nou să privească în exterior şi să comunice cu cei ce se apropiau de el. Întoarcerea lentă la activităţile obişnuite şi la conversaţiile cu ceilalţi oameni pot fi descrise ca o renaştere într-o fiinţă nouă, în întregime pură, eliberată de dorinţe sau amintiri.

[...] Era necesar acum să fie stabilite pe noi fundamente unele legături cu viaţa obişnuită şi vorbirea, proces ce s-a desfăşurat gradat şi în timp îndelungat. Curând după Marea Trezire, el a început să viziteze templul din Madurai, iarăşi şi iarăşi, contemplând nemişcat imaginea lui Nataraja şi a altor zei. Aşa cum el însuşi explica mai târziu: "Sufletul renunţase să mai fie una cu trupul şi căuta un nou suport care să-l susţină". După o a doua experienţă pe care a avut-o în anul 1912, Maharishi s-a simţit pentru totdeauna şi în mod ferm stabilit în lumea Esenţei Pure, percepând lumea fenomenală ca pe un film proiectat pe ecranul Sinelui Suprem sau ca pe un vis coerent, ce-i permitea totuşi să se amestece printre oameni şi să le vorbească, răspândind asupra lor compasiunea şi graţia sa nesfârşită.


Desigur, nu este obligatoriu ca fiecare iluminat să treacă prin aceleaşi etape de readaptare dificilă la viaţa obişnuită, dar există întotdeauna acest risc (sau binecuvântare?!). Poate că tocmai acesta este unul din motive pentru care NU toţi căutătorii devotaţi ai spiritualităţii reuşesc, chiar după eforturi de mulţi ani, să obţină iluminarea. Aş spune că este o măsură de protecţie din partea Divinităţii, de a-i feri de situaţii penibile sau umilitoare pe care nu sunt pregătiţi să le înfrunte. Poate că misiunea lor prioritară este tocmai cea de a îngriji sau ajuta cu devotament alte persoane, înainte de a fi ei înşişi serviţi... Sau poate că trebuie să rabde întâi unele suferinţe karmice obligatorii. Căci iluminarea NU şterge automat şi complet karma negativă prevăzută să fie arsă în această viaţă!...

CRITICA OBSCURANTISTĂ A ILUMINĂRII MISTICE

Vom începe acest subcapitol amintind că orice metodă psihomentală care încearcă să forţeze apariţia unor stări extatice, de transă (cum sunt cele utilizate de către căile spirituale şi şcolile de metafizică), poate fi la fel de periculoasă pe cât de utilă se doreşte a fi. De aceea, totul trebuie făcut cu măsură, bun simţ, atenţie, respect pentru propria persoană şi ceilalţi semeni, fără grabă şi, mai ales, fără dorinţa de a dobândi puteri parapsihice!

Nu putem vorbi despre o şcoală spirituală autentică decât dacă a dovedit, de-a lungul timpului, că poate ajuta fiinţele umane să se ilumineze. O "cale spirituală" este mai complexă decât o religie; ea are ca obiective învăţături morale, mângâiere psihologică, filosofie spirituală, metode pentru păstrarea sănătăţii şi longevităţii, cercetare parapsihologică şi... tehnici mentale. Religiile se reduc doar la primele trei obiective dintre cele tocmai menţionate. Unele căi spirituale sunt tolerate în religiile majore ale lumii (de exemplu, isihasmul în creştinism, sufismul în islamism, cabala în mozaism etc) iar altele reprezintă baza lor (de exemplu, în budism, în unele secte hinduse etc). Toate căile spirituale autentice se adapă la acelaşi izvor de înţelepciune ce cuprinde cunoştinţe tainice despre om şi univers. Aceste cunoştinţe, în general, au fost ţinute departe de ochii ignoranţilor (ocultate), din motive întemeiate. Totuşi, în epoca modernă, ele au fost răspândite pretutindeni în lume, formând aşa-zisul "eso-terism" (adică spiritualitatea profundă). Vrând-nevrând, el pune în inferioritate religiile populare, care i se opun sub numele convenţional de "exo-terism" (semnificând manifestările exterioare, superficiale ale spiritualităţii).

Din rândul publiciştilor care se declară "creştini practicanţi" se aud critici acerbe la adresa curentelor moderne de tip new-age sau provenind direct din Orient. Ei pun toate relele pe seama hinduismului şi yogăi, de unde consideră că se trag aceste învăţături "demonice". Unele critici sunt întemeiate, dar altele arată mai mult reaua-credinţă şi ignoranţa celor care le proferează. De fapt, privind situaţia cu luciditate, este mai degrabă o dispută între inadaptarea şi superficialitatea exoterismului, pe de o parte, şi atractivitatea şi profunzimea esoterismului, pe cealaltă parte. A critica un sistem necesită o pregătire riguroasă şi demonstraţii imbatabile, însă pe tărâmul spiritualităţii se preferă disputele emoţionale, argumentaţia retorică, apelul la propria tradiţie (ca şi cum ea ar fi absolut veridică), generalizarea unor erori particulare etc. Trecând peste aceste inconsistenţe logice, vom aminti aici câteva dintre argumentele prezente în Occident împotriva căilor spirituale. Căci ceea ce se întâmplă în Orient, deja nu mai miră "lumea civilizată"; acolo aproape că este "iadul" teologilor!...
 

ARGUMENTE ANTI-MISTICISM COMENTATE

(Argumentele provin din cartea "Yoga şi meditaţia transcedentală" de John Weldon şi Clifford Wilson, iar comentariile aparţin autorului acestui eseu.)

CARISMĂ ŞI RACOLARE

1 - Sectele new-age pun în centru un Guru considerat a fi trimisul lui Dumnezeu pe Pământ. Dar unele dintre afirmaţiile lor se dovedesc eronate sau comportamentul lor lasă de dorit, ceea ce le pune la îndoială toată învăţătura.

Comentariu: Niciun om nu e perfect, oricine poate greşi în viaţă. Important este ca greşeala să nu fie majoră şi să o recunoască ulterior. Este justificabil să ne păstrăm întotdeauna rezerve de luciditate.

Dar şi în creştinism se pune la mare preţ ascultarea fără crâcnire a superiorului, iar despre "mitul infailibilităţii" Papei de la Roma, să nu mai vorbim...

Există şi mistici "autodidacţi", nu neapărat proveniţi din vreo sectă hindusă, care au ajuns la aceeaşi învăţătură, lucru care o validează, o dată în plus.

2 – Aceşti guru aduc în Occident învăţături distrugătoare ale moralităţii, ale spiritualităţii inteligente şi ale valorilor creştine. Pledoaria lor făţişă în favoarea diferitelor forme de ocultism (de exemplu yoga), a spiritismului, a imoralităţii sexuale (de exemplu tantra) a ruinat mii de vieţi.

Comentariu: Aceasta este propaganda unei religii care se teme de concurenţă.

Învăţătorii autentici nu sunt nici împotriva moralităţii şi nici a creştinismului profund, ci eventual împotriva erorilor spirituale. Alăturarea în text a imoralităţii sexuale cu spiritismul este revoltătoare şi aberantă, cele două neavând nimic în comun, dimpotrivă.

3 – Unele şcoli de meditaţie orientală se autoprezintă ca nefiind religii, ci oferind metode ştiinţifice universal valabile. Aceasta e o înşelare satanică, pentru a putea racola credincioşii creştini.

Comentariu: S-ar putea întâmpla şi asta, în unele cazuri. Dar nu trebuie generalizat, mai ales că beneficiile meditaţiei, fie ea indiană, tibetană, hawaiiană sau din alte părţi ale lumii, sunt dovedite ştiinţific, dacă meditaţia urmează regulile stabilite de tradiţia respectivă.

ERORI DOCTRINARE

4 - E adevărat că omul poate deveni "una" cu Dumnezeu, căci aceasta este şi învăţătura Domnului Isus Cristos, dar nu în sensul vedic hindus. În acesta din urmă se spune că omul devine Dumnezeu, ceea ce chiar se demonstrează prin siddhis (puteri oculte).

Comentariu: În starea de iluminare avem senzaţia că suntem Dumnezeu (una cu Dumnezeu, ca şi Dumnezeu etc), aşa se întâmplă cu toţi, nu avem cum împiedica asta. Totuşi, ulterior ne reîntoarcem în starea de conştiinţă umană, cu limitele sale umile.

A avea puteri paranormale nu te face egalul Creatorului Suprem, ci doar o micuţă imagine a Sa, încă imperfectă.

5 - Nu poţi ajunge la Dumnezeu cu ajutorul faptelor bune şi activităţilor disciplinei spirituale. Doctrina creştină susţine că salvarea nu poate fi primită decât ca un dar.

Comentariu: Nimeni nu poate dori în locul nostru, nimeni nu poate acţiona în locul nostru. Munca spirituală personală este obligatorie.

Pe de altă parte, întotdeauna primim ajutor din lumea invizibilă, de la sfinţi şi spirite veghetoare, supuse Voinţei Divine. Iar iluminarea supremă este, fără îndoială, un dar ceresc.

6 – În creştinism, comunicarea cu Dumnezeu se face prin rugăciune şi prin citirea Cuvântului Său. În schimb, în hinduism şi yoga, comunicarea are loc prin meditaţie psihico-mistică (distrugerea eului) şi prin sadhana (exerciţii spirituale).

Comentariu: Avem dreptul să fim diferiţi şi să practicăm metode diferite, în funcţie de moştenirea culturală sau de preferinţe.

Chiar şi în hinduism există rugăciune şi citirea scripturilor, după cum în creştinism există sadhana şi meditaţie isihastă. Interiorizarea nu poate lipsi nici măcar din autocunoaşterea psihologică, darămite dintr-o cale spirituală.

"Distrugerea eului" înseamnă de fapt subordonarea ego-ului în faţa Spiritului, nu o anihilare.

7 – Conform hinduismului, Brahman (Dumnezeu), fiind impersonal, nu are iubire. El a făcut lumea ca iluzie (maya) şi lucrul acesta face parte dintr-un joc (lila). Adevărul creştin ştie că Dumnezeu este o persoană iubitoare, care nu îşi bate joc de creaturile Sale.

Comentariu: Dumnezeu poate fi privit din multiple unghiuri. De exemplu, în Biblie, Dumnezeul lui Israel este unul dur şi răzbunător. Dar omenirea evoluează şi se apropie treptat de adevărul rotund.

Nu trebuie să confundăm viziunile omeneşti asupra Divinităţii cu Viziunea Sa asupra realităţii cosmice! Concepte precum "maya", "impersonal" şi "lila" sunt doar nişte repere vagi, nişte comparaţii ajutătoare, dar nu însăşi complexa Realitate, pe care nicio teorie nu o poate descrie corect.

8 – În mod eronat, în hinduism se consideră că răul vine din ideea că ar exista o separare între Dumnezeu şi om. Salvarea ar fi obţinută luând la cunoştinţă despre iluzia separării (maya) şi acceptând unitatea tuturor vieţilor, a tot ceea ce există (viziune monistă).

Comentariu: Vorbind despre "rău", putem înţelege diverse lucruri nedorite. Ignoranţa este un rău, dar nu acelaşi tip de rău ca cel reprezentat de demoni. Într-adevăr, în doctrina monistă (advaita) nu se vorbeşte despre diavoli, deşi ei există în Creaţie. Aceasta, pentru că non-dualismul vedantic se concentrează exclusiv pe aspectul transcendent şi nu pe cel creat (din care fac parte demonii).

Teoria despre iluzia cosmică (maya - corect înţeleasă ca impermanenţă, nu ca inexistenţă!) nu este totuna cu realizarea ei prin experienţă directă contemplativă. Iar când revenim din experienţa spirituală, ne întoarcem la dualitate şi separare. Lucrurile sunt complicate. Luarea la cunoştinţă a adevărurilor transcendente este o primă etapă, dar nu ne salvează total şi definitiv.

De fapt, "salvarea" este un proces continuu, care nu înseamnă altceva decât înlăturarea treptată a ignoranţei spirituale, evitarea greşelilor, purificarea morală şi evoluţia spiritului. Toate religiile aduc aceeaşi mântuire (când o aduc), căci Dumnezeu nu favorizează pe nimeni doar fiindcă a aderat la o anumită religie efemeră. Salvarea "o dată pentru totdeauna" este un deziderat omenesc, dar care nu există nicăieri şi niciunde. Spiritul trăieşte în eternitate şi are mereu de înfruntat obstacole, ce îl fac tot mai înţelept şi mai puternic. Nimeni nu ne poate scuti de activitate…

PROBLEME PSIHICE ŞI SPIRITUALE

9 – Nodul problemei este de a integra experienţa conştienţei cosmice cu un stil de viaţă deja existent.

Comentariu: Aceasta este o problemă a spiritualităţii umane, în general, nu numai a celei orientale. Şi misticii creştini au avut parte de aceeaşi trezire spirituală, cu aceleaşi dificultăţi. Mai mult, unele persoane nici măcar nu au urmat vreo cale spirituală şi tot au trăit un episod de conştiinţă extinsă, cosmică iluminatorie...

10 - Se admite în general că trebuie să fii "în formă" pentru a face exerciţii mintale anevoioase, altfel te aşteaptă neplăceri serioase (posibile psihoze, posedări demonice, depresii etc). Din nenorocire, deseori tocmai oamenii obosiţi, instabili, frustraţi şi epuizaţi sunt cei care caută remedii universale în meditaţia transcedentală.

Comentariu: Când sunt obosiţi psihic, oamenii nu trebuie să mediteze. Le sunt de folos exerciţiile fizice şi psiho-somatice yoghine.

11 – Spune un guru: "Noi facem rugăciuni concrete, ca să atragem atenţia acestor fiinţe superioare sau zei care trăiesc acolo (în lumea spiritelor)". Un anumit procent din cei care meditează riscă să ajungă spiritişti. Dar conform creştinismului, spiritismul duce la posesiune demonică, fiindcă explorarea metapsihică poate face ca individul să ajungă în atenţia unor fiinţe care sunt, în parte, răuvoitoare, crude şi viclene.

Comentariu: Autorii confundă în mod răuvoitor spiritismul intelectual, structurat teoretic de Allan Kardec, cu invocarea demonilor din practicile vrăjitorilor sau cu practicile amatoreşti provocate de simpla curiozitate, imature şi nesupervizate de entităţi superioare. Este o eroare fundamentală. Spiritismul ştiinţific este o practică verificată în timp şi adoptată actualmente de elitele intelectuale din multe ţări civilizate.

Mai mult, şi religia foloseşte rugăciunea către spirite. Isus şi Maica Domnului ce sunt? Sfinţii creştini ce sunt? Îngerii ce sunt? Nimic altceva decât spirite. Iar slujba ţinută de preoţi este, de fapt, o şedinţă spiritistă unde sunt invocate spiritele superioare.

12 – "În spatele oricărei cercetări metapsihice, a misticismului, ocultismului etc, conştient sau inconştient, este prezent sistemul yoga", spune eruditul Mishra. În concluzie, yoga este periculoasă!

Comentariu: În concluzie, yoga este genială! Ne oferă un set de instrumente eficiente pentru evoluţie spirituală dacă sunt folosite înţelept. E nevoie însă de îndrumarea unui instructor calificat şi de angrenarea intuiţiei personale, pentru a nu depăşi dreapta măsură şi a nu ne supune la riscuri inutile. Sunt total de acord cu citatul din brahminul Shri Purohit Swami: "Oamenii uită că Yama şi Niyama (rezistenţa morală, mintală şi chiar fizică viguroasă) constituie temelia, şi că, dacă aceasta nu este bine pusă, ei n-ar trebui să practice nici măcar poziţii sau exerciţii respiratorii." Dar, după cum unele secte absurde se folosesc de numele lui Isus pentru a atrage creduli, tot aşa unele secte imorale se folosesc de intrumentele yoga pentru a-şi zăpăci aderenţii. Avem şi pe meleagurile noastre un exemplu notoriu de sectă de yoga dâmboviţeană – nomina odiosa –, unde bunul simţ, măsura şi ruşinea nu îşi au locul. Dar nu ştiinţa yoga e de vină pentru bădărănia şi răutatea practicanţilor! Să ne gândim că laserul este folosit azi cu mare succes în operaţiile medicale, dar tot cu el se poate distruge viaţa...

YOGA TRADIŢIONALĂ, UN SISTEM PROFUND SPIRITUAL

Paragrafele scrise mai sus despre iluminarea spirituală rezonează în special cu disciplina spirituală numită Jnana-yoga. Ea este îndeobşte considerată a fi dificil de urmat, solicitând o atenţie mereu vigilentă, lucru greu de obţinut de omul zilelor noastre, prins în stresul cotidian. Înţelepciunea antică indiană a găsit însă soluţii: căi precum bhakti-yoga sau karma-yoga, folosite alternativ sau simultan.

Bhakti-yoga se foloseşte de emoţii pentru a înălţa sufletul credinciosului. Aceasta este, de exemplu, calea creştinismului – prin ritualuri sacre şi rugăciuni de comuniune, creştinul este mereu readus în contact emoţional cu Isus Cristos, Maica Domnului şi Sfinţii. Ce uşor ne putem concentra asupra unui subiect care ne produce plăcere, nu-i aşa? De exemplu, amintirea unei persoane iubite. Bhakti-yoga preia această capacitate a emoţiei de a focaliza mintea şi înlocuieşte subiectul plăcerii cu cel religios. Nu de puţine ori am auzit termenul "mireasa lui Cristos", care exprimă sublimarea instinctului sexual în iubirea ideală faţă de bărbatul sfânt Isus. În India, emoţia amoroasă este sublimată de călugări în dragoste faţă de Mama Divină, adică Dumnezeu. În acest fel, concentrarea asupra celor sfinte este facilitată de emoţia iubirii pure. Este o metodă utilă mai ales când omul are o structură sufletească predominant emoţională şi mai puţin introspectivă, raţională. În acest fel, îşi purifică sufletul de zgura egoismului, dar încă păstrează distanţă faţă de divinitatea sa lăuntrică.

Karma-yoga este atitudinea interioară recomandată de înţelepţi să o avem pe timpul oricărei activităţi: să renunţăm mental la roadele (se subînţelege, pozitive) ale faptelor noastre, pe care I le oferim lui Dumnezeu. Se spune că, în acest fel, vom scăpa de urmările karmice obligatorii în urma oricărei acţiuni. Desigur, lucrurile nu sunt aşa de simple. Unii au transformat-o într-un sistem de sine stătător pentru oamenii de acţiune, care nu au timp sau talent pentru alte căi spirituale. Dar, credem noi, mai degrabă se pretează a fi o metodă auxiliară pentru Jnana-yoga sau Bhakti-yoga. Pe cât de simplă pare Karma-yoga în teorie, pe atât de dificil este de pus în practică corect.

Reperul după care trebuie să ne ghidăm este chiar modul de acţiune al iluminatului autentic – el acţionează fără motivaţii egotice. Tot ceea ce face, este un tribut adus lui Dumnezeu, acelei stări copleşitoare pe care a trăit-o ca iluminare spirituală. Chiar atunci când face lucruri mărunte, le face cu o atitudine religioasă, ca şi cum de ele ar depinde însăşi existenţa sa. Nu îi pasă dacă nu se va bucura de roadele muncii sale, căci este convins că ea a ajutat sau va ajuta pe cineva. Întrucât se identifică cu toate fiinţele universului, fapta bună se va întoarce înapoi, într-o formă sau alta, ca o răsplată venită la momentul oportun.

Chiar atunci când scopul acţiunii pare a fi pur egoist, cum ar fi de exemplu sportul, acţionează cu aceeaşi atitudine de iubire, ca un obol adus Scânteii divine din el. Poate că, oferindu-i-se acum prilejul de a-şi consuma unele mici plăceri nevinovate, Spiritul încarnat îşi arde karma acumulată mai demult (sub forma unor gânduri ambiţioase, pofticioase refulate) şi astfel se purifică de reziduurile care îl trag în jos pe scara evoluţiei spirituale.

În concluzie, orice îndemnuri sau sfaturi privind Karma-yoga nu pot fi practicate corect decât dacă reuşim să ne transfigurăm parţial într-un om iluminat (ca în Jnana-yoga) sau sfânt (ca în Bhakti-yoga). Altfel, totul poate rămâne un joc al minţii, în care doar ne închipuim că ne consacrăm dorinţele profane, omeneşti...

HIPNOZA ŞI ILUMINAREA CONŞTIINŢEI

Hipnoza! Iată o metodă care nu ţine de căile spirituale tradiţionale, dar ar putea promite realizări similare facile şi rapide. Totuşi, atenţie! În primul rând, din principiu, trebuie să fim rezervaţi faţă de călătoriile prea rapide, la care nu ne putem adapta corespunzător. În al doilea rând, ceea ce pare prea facil poate conţine capcane nebănuite. Hipnoza este un instrument controversat - puternic, deci nicidecum fără riscuri!

Există diverse metode şi terapeuţi (atenţie la şarlatanii fără atestare în hipnoză!), dar toţi se folosesc de capacităţile incredibile ale oricărei minţi omeneşti de a se lăsa sugestionată. De aici poate apare şi riscul creşterii sugestibilităţii subiectului în afara experimentului hipnotic, chiar dacă este condus ireproşabil (sugestii posthipnotice, dependenţa de terapeut, de terapie, reducerea capacităţii critice ori alte efecte secundare).

Pe lângă aplicarea ei clinică supervizată, se cunosc şi nenumărate cazuri de folosire dezastruoasă a hipnozei de către simpli curioşi sau iresponsabili, care au vrut să cerceteze nevăzutul pe seama unor subiecţi inconştienţi, ce s-au ales cu grave urmări psihice. Se poate vorbi chiar de lezarea liberului arbitru al persoanei hipnotizate, deşi tema controlului voinţei nu numai că este foarte controversată, dar e şi complicată de faptul că nu este posibil să spui exact cum arată adevărata voinţă a unei persoane.

Iată câteva mărturii care prezintă posibilităţile incontestabile şi nelimitate ale hipnozei de a ne propulsa într-un tărâm al viselor frumoase, preluate din broşura "HIPNOZA" de Martin şi Deidre Bobgan.

Analizând atent fenomenele descrise de profesionişti, putem spune, alături de Daniel Goleman, că: "Precum meditaţia şi biofeedback-ul, tot aşa şi hipnoza unei persoane poate deschide calea spre o întreagă paletă de stări diverse de conştienţă sau, mai rar, spre stări modificate de conştienţă".

Profesorul de psihologie Charles Tart a cercetat hipnoza în laborator pe un tânăr subiect numit William, cu ajutorul căruia a măsurat nivelurile de profunzime ale hipnozei.

Mai întâi se constată o senzaţie de destindere, apoi o părăsire a trupului fizic, pe care William îl desemnează ca fiind "doar un lucru, ceva pe care l-am lăsat în urmă". Puterea vizuală este diminuată, are senzaţia de întunecime care devine tot mai intensă. El se simte liniştit şi calm, până când odihna şi pacea "nu mai sunt nişte noţiuni pline de sens... dacă s-a depăşit acest punct, nu mai există eu sau sine care să se poată simţi liniştit sau neliniştit".

În stadiile incipiente, William este conştient de sine, dar apoi identitatea sa "se concentrează treptat asupra capului". Mai târziu are sentimentul că nu mai este el însuşi, ci ceva mult mai mare: potenţialul de a fi putea orice". Sentimentul lui William de trecere a timpului se risipeşte, face loc unui sentiment de atemporalitate. Şi la nivelul inferior se găseşte o "conştienţă a unui fel de muzică monotonă sau zumzăit, însoţită de un sentiment că sunt posibile experienţe tot mai multe şi mai importante". Tart afirmă: "Muzica despre care vorbeşte William este probabil în legătură cu concepţia hindusă despre silaba sfântă OM, probabil o notă fundamentală a universului, pe care omul o poate "auzi" dacă mintea lui vibrează tot mai mult în armonie cu universul".

La încheierea relatării sale despre experiment, profesorul scrie că William a ajuns la stadii "care seamănă cu cele din descrierile orientale a unei conştienţe a vidului, a nimicului..., în care se lasă în urmă spaţiu, timp şi sine, şi unde nu mai există decât conştienţa pură a nimicului primordial, din care provine toată creaţia manifestată". El spune mai departe că asemenea experimente "oferă posibilitatea de a folosi stări de transă hipnotică la cauzarea şi/sau modelarea experienţelor mistice".

Ernest Hilgard, psiholog cercetător al hipnozei, descrie hipnoza profundă, printre altele, cu următoarele cuvinte: "...Apar deformări ale conştienţei care indică anumite elemente comune cu descrierile experienţelor mistice. ...Timpul care trece îşi pierde importanţa, pari să-ţi laşi trupul în urma ta, apare un nou sentiment al unor posibilităţi interioare nelimitate care îşi găseşte în final punctul culminant şi concluzia în sentimentul de a fi una cu universul".

Psihologul clinician Peter Francuch descrie astfel experienţele care au loc pe diferitele trepte ale transei hipnotice: "Se parcurg până la cinci sute de stadii şi trepte diferite, care sunt imaginile diferitelor stadii şi trepte ale lumii spirituale, ca şi a condiţiilor care domnesc acolo. Starea la treapta a 126-a corespunde celei descrisă de misticii orientali". Francuch a condus unele persoane mult peste această treaptă de transă şi descrie acum experienţele unuia dintre subiecţii săi: "Subiectul părăseşte stadiul al 126-lea, starea de gol, de vid, de nimic, Nirvana, ca un individ nou-născut cu o conştienţă înaltă a individualităţii şi diferenţierii sale, şi în acelaşi timp cu un sentiment de contopire interioară şi exterioară cu universul şi cu creaţia; el a fost deci concomitent una cu creaţia şi deosebit de ea. Această stare se sustrage unei descrieri cu cuvinte, întrucât limba omenească nu posedă nici un fel de posibilitate de exprimare". El spune mai departe: "Mi s-a relatat că la depăşirea celei de a mia trepte sunt anulate toate regulile şi legile, aşa cum le cunoaştem de la toate nivelurile spiritualităţii şi lumii fizice, naturale, şi va lua fiinţă ceva complet nou".

În concluzie, oare se poate folosi hipnoza pe scară largă pentru obţinerea unor stări de conştiinţă iluminatorie? Poate deveni hipnoza o cale spirituală în sine?

În primul rând, privind problema în mod elementar, dacă ar fi putut înlocui căile spirituale tradiţionale, ar fi trebuit ca hipnoza să fie deja cunoscută pentru asta.

În al doilea rând, o cale spirituală nu se opreşte la obţinerea unor stări de conştiinţă modificată, ci continuă întreaga viaţă, ajutând la integrarea acelor niveluri de conştiinţă înaltă în viaţa obişnuită a practicantului. Acesta este un scop poate mai nobil şi mai dificil decât atingerea ocazională a unei experienţe metafizice.

În al treilea rând, pentru a decide dacă trăirile înalte raportate de profesioniştii hipnozei (cum sunt cele de mai sus) au efecte benefice ulterioare asupra vieţii subiecţilor, dacă şedinţele de hipnoză îi ajută realmente să evolueze spiritual, ar fi trebuit să deţinem o cazuistică bazată pe asemenea informaţii. Aceste informaţii ne lipsesc însă – nu numai nouă, ci şi din literatura ştiinţifică sau ezoterică. Mai mult, nimeni nu şi-a deschis încă o şcoală declarat spirituală bazată pe hipnoză, care să prezinte studii serioase  asupra utilităţii hipnozei pe întreg traseul spiritual al subiecţilor săi.

În general, situaţiile selectate din broşura de mai sus pot fi considerate a fi iluminatorii, probabil din următoarele condiţii favorabile:

1. Calitatea spirituală bună a subiecţilor supuşi hipnozei profunde.

- Ce se întâmplă însă cu subiecţii având un fond spiritual şi moral defectuos şi o karmă negativă puternică?

2. Calitatea spirituală bună a hipnotizatorilor (oameni de ştiinţă, cercetători riguroşi, medici dedicaţi etc) a atras după sine şanse mai mari de succes în experimentele lor, ba chiar descoperiri spirituale remarcabile cu ajutorul subiecţilor hipnotizaţi.

- Ce se întâmplă însă cu practicanţii hipnozei care nu au dreptul divin de a investiga realităţile spirituale superioare? Au ei aceleaşi şanse de a ajuta subiecţii să atingă stări de conştiinţă care le depăşeşte înţelegerea ori suportabilitatea?

3. Intenţiile total pozitive şi deschiderea către sondarea lumii invizibile a ambilor parteneri de experiment.

- Dar oare un hipnotizator care nutreşte în mod obişnuit gânduri josnice (deşi este iniţiat în doctrinele esoterice!), care vrea să se folosească egoist de informaţiile obţinute cu ajutorul subiectului (în maniera specifică invocaţiilor magice), care chiar încearcă să îi inducă acestuia sugestii posthipnotice destinate manipulării sale (fie din simpla curiozitate, fie în scopuri meschine), un astfel de hipnotizator ar putea oare vreodată să obţină rezultatele extraordinare descrise în cazurile de mai sus?

Desigur, aceste întrebări retorice conţin deja răspunsul evident: Nu oricine şi nu oricum poate folosi hipnoza în scopuri spirituale. Hipnoza este un simplu instrument, ca şi yoga sau meditaţia, dar depinde pe mâinile cui şi în ce scop este folosit. Şi ar mai trebui să facă ceva omul care se pregăteşte de începerea şedinţei hipnotice: să invoce sincer, din suflet Forţele spirituale benefice ale Universului, pentru a-i sprijini demersul spiritual, ferindu-l de pericolele nebănuite ce pot deturna experimentul hipnotic!...

Sofrologia este o tehnică de relaxare înrudită cu hipnoza, în sensul că aduce pacientul într-o stare de conştienţă modificată, superioară. Astfel, pacientul este capabil să se concentreze într-un mod excepţional asupra unei idei precise. Fiind bazată pe tehnicile de autohipnoză, yoga şi meditaţie, tehnicile sofrologiei cuprind exerciţii mentale şi respiratorii, vizualizări şi anumite exerciţii corporale.

 

Răzvan Petre, 14 mai 2012

 

STUDIU PERSONALIZAT AL KARMEI ŞI DESTINULUI

oferit de Clarvăzător NINA PETRE
Medium de investigaţie

 

       Investigarea unor vieţi anterioare ale spiritului. (exemple)

        Analiza problemelor karmice preluate pe cale spirituală.

        Atenţionări şi sfaturi.

        Analiza elementelor de bază ale destinului.

        Analiza problemelor vieţii actuale şi găsirea unor modalităţi pentru rezolvarea lor.

        Aflarea profesiei predestinate şi a şanselor de reuşită pe plan profesional.

        Neînţelegerile dintre prieteni, colegi, duşmani sau membri de familie.

        Sfaturi pentru persoanele care prezintă aptitudini paranormale.

        Interpretarea viselor.


Înregistrări video cu doamna prof. NINA PETRE