<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


INIMA SPIRITUALĂ sau SINELE SUPERIOR

eseu de Răzvan-Alexandru Petre

Capitole:

INIMA SPIRITUALĂ  💜  CUM SĂ RECUNOAŞTEM INIMA SPIRITUALĂ  💜  ILUMINAREA SPIRITUALĂ  💜  ILUMINAREA, O HIPNOZĂ DIN CARE NU MAI REVII  💜  LIBERUL ARBITRU  💜  SFÂNTA TREIME SAT-CHIT-ANANDA  💜  SFÂNTA TREIME DIN OM  💜  SUNT ANIMALELE ILUMINATE?  💜  CEL MAI TARE NONDUALIST


În tradiţia spirituală nondualistă se vorbeşte deseori despre Inima spirituală. Ea este, cum îi sugerează numele, plină de dragoste, dar mai este şi plină de inteligenţă – într-un cuvânt: de înţelepciune. Idealul căilor spirituale este să armonizeze inima cu mintea, iar acest ideal există deja manifestat ca Inima spirituală. Ea este modelul sau tiparul după care ar trebui să trăim ca fiinţe superioare.

IUBESC IUBIREA CE IUBEŞTE
IUBESC ŞI EU CA EA.
TOT CE EXISTĂ ŞI TRĂIEŞTE
ARE UN LOC ÎN EA.

< Sus >

INIMA SPIRITUALĂ

Inima spirituală sau Sinele Superior este o structură de vibraţie intermediară între mintea fizică (conştientul, care percepe dimensiunea 3, fizică) şi Spirit. În scrierile mele anterioare am numit-o „minte subtilă”, conţinând două frecvenţe distincte: a) mintea astrală, responsabilă cu gândurile concrete, în legătură cu tărâmul formelor astrale, al spiritelor încă imature (dimensiunea 4); b) mintea mentală pură, ce vehiculează gândurile abstracte, fiind în legătură cu tărâmul Non-formei, al spiritelor evoluate (dimensiunea 5). Inima este Inteligenţa blândă şi caldă a Spiritului, adică Mintea spirituală. Inima ne transmite voinţa Spiritului pe înţelesul nostru omenesc.

(Să mai menţionăm că dimensiunea 6 ar corespunde Marilor Spirite aflate la apogeul evoluţiei lor, Luminile Universului care îl conduc după indicaţiile venite de mai sus. Ultimul nivel al acestei clasificări este al şaptelea, Supremul Absolut nemanifestat, Dumnezeu Creatorul.)

Inteligenţa spiritului este numită Inima spirituală, iar Voinţa Divină supremă radiază din nucleul Spiritului. Cu alte cuvinte, dacă Spiritul ar fi o sferă, Inteligenţa ar fi suprafaţa ei, iar Voinţa s-ar găsi în centrul sferei. Această Voinţă este mai presus de Inteligenţă şi înţelegere, ea doar porunceşte, iar Inteligenţa găseşte căi concrete de împlinire a poruncii. Inima sau Mintea spirituală oferă omului toate inspiraţiile şi intuiţiile benefice legate de aspectele vieţii fizice, sentimentale, intelectuale şi spirituale.

În cazul spiritelor libere, dezîncarnate, Inteligenţa sau Inima face parte din perispiritul lor şi este folosită în contactul cu oamenii şi pentru a analiza tot ce se petrece pe planul terestru şi în alte dimensiuni. Deci Inima face parte integrantă din orice Spirit, este organul înţelepciunii lui (manifestând inteligenţă şi iubire). După moartea omului, ea rămâne înglobată în Spirit, esenţializată şi purificată de balastul terestru.

Pe scurt, descriem Spiritul ca având drept „cap” Voinţa, ca organ al inteligenţei iubitoare, Inima, iar ca organ de percepţie, Conştiinţa pură.

Observaţie importantă privind terminologia

În anatomia psihicului uman, Inima spirituală (Sinele Superior sau Sinele adevărat) nu este chiar acelaşi lucru cu Spiritul sau esenţa centrală. Când vorbim de Sinele divin, ne referim simultan la Sinele Superior şi la Spiritul divin, ceea ce nu este greşit, fiindcă oricum ele acţionează sinergic şi nici nu prea le putem diferenţia din perspectiva minţii noastre limitate. Totuşi, e util să le distingem pentru a înţelege mai clar unele texte spirituale.

În cărţile dictate Ginei Lake de Spiritul lui Cristos apar menţiuni ale acestei diferenţe. Termenii folosiţi acolo sunt: „sufletul” [soul, engl.] reprezintă Spiritul, „sinele fals” este ego-ul, iar „sinele adevărat” [true self, engl.] este Inima spirituală. Mai jos, vom folosi câteva citate din următoarele lucrări:

Sursa 1: „Isus ne vorbeşte – despre întruchiparea Conştiinţei Cristice”, capitolul 13

Sursa 2: „Totul este Graţie – noi învăţături de la Isus privind Adevărul despre viaţă”, capitolul 3

«Sinele adevărat este un aspect al sufletului tău.» (sursa 1)

Să reţinem că, în primul rând, tu nu eşti eul fals sau ego-ul. În al doilea rând, se afirmă că sinele cel adevărat este Inima, care este un aspect al Spiritului. Înseamnă oare că tu eşti Inima? Vei găsi răspunsul citind până la sfârşit.

«Trebuie să învăţaţi să percepeţi prin ochi care văd clar adevărul: ochii sinelui vostru divin. Aceasta este Inima.» (sursa 2)

Inima este organul înţelepciunii sufletului.

«Faptul că aveţi o Inimă este dovada bunătăţii ce stă la baza vieţii, şi numai Inima este capabilă să perceapă această bunătate.» (sursa 2)

Ego-ul sau sinele fals nu poate percepe iubirea.

< Sus >

CUM SĂ RECUNOAŞTEM INIMA SPIRITUALĂ

«Inima nu numai că îţi transmite informaţii despre planul sufletului tău, ci şi te ghidează prin viaţă, moment de moment.

Spre deosebire de vocea ego-ului, Inima nu îţi spune ce şi când să faci sau cine eşti. Inima te lasă să alegi şi acceptă orice alegi tu, dar îţi transmite cu răbdare sugestiile sale. Nu te împinge, nu te grăbeşte şi nu te sperie, ca ego-ul. Inima foloseşte rareori cuvinte, deşi ar putea folosi câteva, dacă-i nevoie pentru a-ţi salva viaţa sau a te ajuta să eviţi un accident. Altfel, Inima comunică în alte moduri, mai ales intuitiv.

Şi, spre deosebire de vocea din cap, Inima nu comunică non-stop, ci doar când e nevoie. Inima intră pe fir nu prin gânduri, ci printr-un sentiment intuitiv că te-ai abătut de la cale şi că trebuie să te reorientezi. În continuare, Inima îţi oferă îndrumare prin intuiţia ta, până când revii din nou ferm pe calea cea bună.

Tot Inima îţi comunică, moment de moment, unde se găseşte conştiinţa ta: dacă este identificată cu gândurile tale şi sinele imaginar, sau este expansionată, liberă şi în contact cu sinele tău divin, sau undeva între. [n.tr. - acesta ar fi discernământul spiritual sau buddhi] Aceste informaţii sunt furnizate prin senzaţia de relaxare şi pace atunci când eşti aliniat cu sinele divin sau prin tensiune şi contracţie atunci când nu eşti.

Pentru a auzi mica voce liniştită a intuiţiei, a Inimii, trebuie să asculţi foarte atent. Trebuie să te consacri s-o auzi şi s-o urmezi, deoarece nu va insista s-o asculţi. Spre deosebire de vocea din cap, Inima nu îţi va da motive să o asculţi şi nici nu va încerca să te convingă de justeţea punctului ei de vedere. [n.tr. - Dumnezeu nu doreşte să distrugă ego-ul, care are rostul său, ci ca tu să-l depăşeşti natural]

Inima vorbeşte fără cuvinte, cu blândeţe, cu răbdare şi cu bunătate. Şi dacă îi spui "nu", va respecta această alegere. Inima va aştepta până când vei fi gata să te întorci la ea şi să-i ceri singur răspunsuri. Atunci vei începe să-ţi auzi Inima mai clar şi să-ţi dai seama de ajutorul care este acolo pentru tine.

Ai urmat întotdeauna îndrumările Inimii într-o oarecare măsură. Deşi tăcută şi neimpunătoare, Inima, totuşi, doar ea, îţi trăieşte viaţa. Inima te lasă să-ţi crezi gândurile şi să te prefaci că ai fi ceea ce spun ele că eşti, până în clipa când eşti gata să vezi adevărul despre ele. Între timp, Inima îţi oferă îndrumări aşa cum poate ea: prin inspiraţie, impulsuri, motivaţie, îndemnuri, stimuli, entuziasm, atracţie şi bucurie. În fiecare moment, Inima te conduce cu ajutorul acestor comunicări subtile.

Cunoşti deja bine aceste comunicări. Nu poţi să nu urmezi impulsurile, pulsiunile, bucuria şi inspiraţia Inimii, cel puţin o parte din timp, căci atunci te simţi bine, când îţi urmezi Inima. Aşadar, atunci când vei trece complet de la urmarea minţii la urmarea Inimii [n.tr. - prin iluminarea spirituală], vei face doar mai mult din ceea ce ştii deja să faci şi o vei face mai conştient, mai intenţionat.» (citate din sursa 2)

< Sus >

ILUMINAREA SPIRITUALĂ

Miezul Spiritului, esenţa acestuia este chiar Dumnezeu Absolut. Mai bine zis, este o Rază unică din Lumina Divină, sau o scânteie din Marele Foc, sau o picătură din Ocean. Este Dumnezeu care se preocupă mai ales de fiinţa ta, dar totodată este în legătură cu Întregul. În realitate, pentru Dumnezeu nu există "fiinţa ta", deoarece totul este El, unica Fiinţă, care se preface că se multiplică în miriade de fiinţe diferite. Această prefăcătorie se numeşte Iluzie cosmică sau Maya.

Spiritul nu poate fi înţeles de mintea omului. Tot ce poate fi cât de cât înţeles ne vine de la Inimă. Spiritul-Dumnezeu poate fi doar trăit direct, lucru care se petrece în fenomenul iluminării spirituale. Atunci Prezenţa spirituală se face simţită şi în mintea fizică, ca un ecou purtat de Conştiinţă. Acest proces NU este realizat de Inimă, care doar ne însoţeşte pe cale, fiindu-ne cel mai bun prieten şi călăuză. Numai Voinţa divină are privilegiul şi meritul de a ilumina omul, manevrând Conştiinţa printr-un fel de magie.

Viaţa noastră spirituală, cu urcuşurile şi coborâşurile ei, este călăuzită de Inimă, dar iluminarea spirituală ţine direct de Voinţa lui Dumnezeu, care nu poate fi chestionată sau influenţată. Sunt două procese sau fenomene distincte, dar strâns legate între ele, pe care le vom detalia ceva mai jos.

Ceea ce facem după evenimentul iluminării (în aşa-zisa perioadă post-iluminare) depinde de deciziile pe care le vom lua atunci, în acord sau dezacord cu Inima. Fiecare om reacţionează diferit la iluminare şi după acest eveniment, ca să nu mai vorbim de faptul că fiecare om ajunge la iluminare în felul său propriu. Fenomenul iluminării este ca şi cum Soarele Divin ar coborî pe pământ, orbindu-ne cu lumina sa magnifică şi reducându-ne la tăcere vocea minţii. Dar după ce Soarele se ridică la locul său ceresc, începem să ne dăm cu părerea. Ce părere să ai despre ceva nemaivăzut şi de neînţeles?! Acesta este ego-ul, vrea să aibă păreri despre orice.

La unii, ego-ul îşi însuşeşte iluminarea şi zice „sunt iluminat”. La alţii, ego-ul se face că nu s-a întâmplat nimic, considerând că iluminarea e prea plictisitoare şi de neînţeles, şi-şi vede în continuare de viaţa lui agitată. Alţii, în schimb, sunt disperaţi că au pierdut iluminarea şi nu ştiu ce să mai facă ca să o recapete. Tot ego-ul este cel disperat, găsindu-şi acum un motiv permanent de nemulţumire.

Dar, în general, după prima pogorâre a Luminii Sfinte sau, dacă vreţi, a Duhului Sfânt, omul devine mult mai receptiv la glasul Inimii, care treptat, preia aproape toate funcţiile minţii fizice (la cei pe deplin şi stabil iluminaţi).

Dacă este aşa, ne-am putea întreba: Pentru ce a mai inventat Dumnezeu mintea fizică, dacă exista deja un înlocuitor mai valoros al ei?!

Răspuns: Poate pentru că numai mintea fizică poate fi păcălită de ego. Iar ego-ul are rolul său evolutiv absolut necesar, până la un punct. Dar în preajma iluminării, majoritatea funcţiilor mentale sunt preluate de Inimă sau Inteligenţa spirituală. Acesta este rostul iluminării: schimbă funcţionarea minţii, de la predominanţa ego-ului asupra minţii fizice, la predominanţa Minţii subtile, supusă Spiritului Divin.

* * *

Mintea subtilă, Inima, Inteligenţa spirituală, Supramentalul (cf. Sri Aurobindo), Buddhi (cf. vedanta) toate acestea sunt nume ale aceleiaşi structuri energetice de vibraţie înaltă care ne traduce Voinţa Spiritului (Atman, cf. vedanta) pe înţelesul nostru.

Pentru cei mai mulţi oameni spirituali, ea este Sinele Superior la care au acces, o anticameră a perfecţiunii, o pre-iluminare, o înaltă înţelegere spirituală fără iluminarea directă. Cu ajutorul Inimii, pot trăi stări de extaz beatific, pot avea revelaţii de orice tip (intelectual, spiritual, artistic etc) şi pot îndeplini orice fel de porunci divine. Totuşi, toate aceste stări sublime sunt trecătoare şi, până la urmă, omul revine la conştiinţa egotică de bază.

Doar relativ puţini oameni primesc Graţia iluminării depline, prin care intră în contact cu Spiritul sau Raza de Dumnezeu. Aceştia vor gândi de acum înainte cu Inima sau Mintea spirituală, care le va călăuzi fiecare pas şi fiecare gând. Este o transformare radicală psihologică, care marginalizează complet ego-ul. Iluminarea deplină nu este o stare trecătoare, ci fundalul divin pe care se desfăşoară viaţa.

< Sus >

ILUMINAREA, O HIPNOZĂ DIN CARE NU MAI REVII

Mintea subtilă sau spirituală se manifestă foarte clar în fenomenul hipnozei, ea fiind cea care acţionează în locul ego-ului. La sfârşitul şedinţei de hipnoză, ego-ul nu ştie nimic din ce s-a întâmplat, tocmai pentru că el nu era prezent când trupul acţiona acolo. În fenomenul somnambulismului, tot Mintea subtilă conduce operaţiunile. În meditaţie, prin liniştirea minţii fizice, reducem influenţa ego-ului şi avem acces la Mintea subtilă, de unde primim revelaţii, inspiraţii şi chiar stări de beatitudine.

Când te laşi hipnotizat pe o scenă de spectacol, ce se întâmplă? Te simţi foarte relaxat, fericit, dezinhibat, spontan, foarte atent, foarte receptiv şi sensibil. Acesta eşti tu, cel autentic, adică Inima. Ego-ul a părăsit scena. Când ieşi din transă, revine ego-ul. Asta se întâmplă în hipnoză. Adevărul e altfel decât îl ştim noi: ieşirea din transa hipnotică este, de fapt, intrarea în transa egotică şi invers.

Nu este niciun pericol să fii în transa hipnotică. Oamenii demonstrează calităţi remarcabile de care nu sunt capabili în starea „normală” de veghe (adică egotică). Dacă am putea intra într-o stare de autohipnoză din care să nu mai ieşim niciodată, aceasta ar fi iluminarea spirituală. Doar că nu prin tehnici hipnotice se obţine iluminarea, ci prin Har. Nimeni nu poate rămâne într-o hipnoză indusă, ci va ieşi automat şi destul de repede din ea, eventual, prin somn.

(La fel, şi cu plantele sacre, halucinogene: ele pot induce uneori stări autentice de iluminare, dar sunt doar o exemplificare rară ce te lasă descumpănit şi nu-ţi oferă nicio soluţie de a rămâne iluminat sau măcar de a înţelege ce ţi s-a întâmplat. Ca să nu mai vorbim de posibilele riscuri colaterale.)

Iluminaţii dovedesc o inspiraţie extraordinară în ce spun, acurateţe a percepţiei şi simt o fericire permanentă, dar suportabilă. Iluminarea este procedeul tainic prin care Spiritul blochează intervenţia ego-ului asupra minţii fizice.

După iluminare, Conştiinţa rămâne focalizată asupra minţii fizice, nu zboară către Ceruri. Experienţele extrasenzoriale nu se datorează direct iluminării, ci altor fenomene subtile.

În schimb, pe timpul somnului, Conştiinţa tuturor oamenilor iese din corp odată cu Spiritul, al cărei organ de percepţie este, trăieşte în alte tărâmuri o scurtă perioadă, iar apoi se reîntoarce în trup. Nu ne aducem aminte de aventurile nocturne, fiindcă amintirile nu se înregistrează în mintea fizică sau creier, ci în memoria eternă a Inimii, acolo unde se găsesc şi amintirile vieţilor anterioare şi ale vieţii dintre vieţi. Este relativ uşor să extragem unele fragmente din acele amintiri sub hipnoză, fiindcă hipnotistul discută direct cu Inima. Inima ştie foarte multe şi ne va da informaţiile pe care noi le cerem şi ea doreşte să ni le ofere. Are un perfect discernământ despre ce anume să ne transmită.

* * *

Inima este Inteligenţa spiritului, parte din Inteligenţa Universală, având acces la Memoria Universală (akasha). Similar, Conştiinţa individuală este parte din Pura Conştiinţă Universală, prin care Dumnezeu percepe Creaţia.

«Dar această Inimă nu este doar Inima ta; nu aparţine personajului pe care îl joci. Este Inima tuturor şi se află în totul. Aceeaşi Inimă este în toate. Şi totuşi, conţine informaţiile specifice de care ai nevoie pentru a-ţi trăi această viaţă ca personajul pe care ai ales să-l trăieşti.» (sursa 2)

Aşa cum mintea fizică a iluminatului este foarte relaxată, fără gânduri, şi primeşte clipă de clipă inspiraţie de la Inimă, la rândul ei, Inima primeşte inspiraţie clipă de clipă de la Inteligenţa Universului, fără niciun efort.

În general vorbind, Creaţia este un mecanism foarte complex, dar care funcţionează fără efort de Sus în jos. Efortul şi suferinţa apar când se încearcă ordonarea de jos în Sus, de pildă, când omul vrea să-l corecteze pe Dumnezeu sau vrea să schimbe ori să supună natura, sau când acţionează mânat de ego (care este un sine artificial) etc.

«Există o forţă mai mare decât sufletul tău, pentru care el nu-i decât un instrument. Poţi numi această forţă cum îţi place: Dumnezeu, Graţia, Divinul, Sursa. Sufletul nu are nicio iluzie că ar deţine controlul... el nu este factorul determinant principal, ci doar un dispozitiv util pentru a împlini voinţa a ceva inimaginabil mai mare.» (sursa 1) [n.tr. - acest citat explică de ce spiritualitatea non-dualistă este mai înaltă decât spiritualismul]

< Sus >

LIBERUL ARBITRU

Învăţătura spirituală nondualistă ne spune că omul obişnuit este condus de ego, care NU este o fiinţă, ci o programare sau un robot de gânduri. Atunci, despre ce liber-arbitru poate fi vorba?!

În schimb, omul iluminat este condus direct de Sine (Mintea subtilă sau Inima). Iluminatul nu gândeşte aproape nimic cu mintea sa fizică, ci doar primeşte gânduri şi cuvinte de la Inimă. Despre ce liber-arbitru al minţii fizice poate fi vorba şi aici?!

Între cele două extreme umane, mai există omul evoluat spiritual. Oare acesta are liber-arbitru? Într-adevăr, se spune că el poate alege fie a urma vocea ego-ului, fie a urma şoapta Inimii, fiind conştient de amândouă. Dar cine face alegerea? Dacă ar fi mintea fizică, ar fi logic ca tot ea să facă alegerile şi la omul dominat de ego – ceea ce nu se întâmplă.

Ajungem, vrem, nu vrem, la concluzia că mintea fizică nu are libertatea alegerilor. Ea este Conştiinţa ce primeşte de-a gata alegerile deja făcute ori de ego, ori de Inimă. Acest lucru converge cu disecţia anatomică a Spiritului pe care am dat-o mai sus: Voinţă, Inteligenţă, Conştiinţă. Conştiinţa pură nu are nici voinţă (liber-arbitru) şi nici inteligenţă (plus memorie).

Mintea fizică

Mintea fizică, cu care ne identificăm, poate fi definită ca fiind integratoarea simţurilor fizice PLUS Conştiinţa. De aceea, îi mai spunem şi conştient. Gândurile personale şi emoţiile ordinare vin de la ego şi alte condiţionări psihice, iar gândirea superioară vine de la Inimă. Acesta e un model simplificat, dar elocvent pentru subiectul discutat.

Ramesh Balsekar a fost primul care a menţionat faptul că mintea fizică are două componente distincte: mintea gânditoare şi mintea lucrătoare. Prima corespunde ego-ului, iar a doua intelectului, raţiunii. În ultimii ani, neuroştiinţa a pus în evidenţă două reţele neuronale care corespund acestei clasificări, numindu-le reţeaua implicită şi reţeaua de sarcină. În situaţiile studiate în laborator, s-au găsit momente când cele două reţele funcţionau pe rând, în funcţie de ce făcea omul: fie doar avea un dialog interior (pălăvrăgeala egotică), fie rezolva o problemă specifică fără conotaţii personale (de pildă, o problemă de matematică).

Toate acestea corespund cu observaţia că iluminaţii au scăpat de ego (sau mintea gânditoare sau reţeaua implicită), dar continuă să îşi folosească intelectul (sau mintea lucrătoare sau reţeaua de sarcină). Asta ne-ar putea conduce la ideea că ar exista o structură solidă numită minte, aşa cum există creierul, o structură ce poate fi împărţită în două, şi că am putea scăpa de jumătatea nedorită. De fapt, o astfel de structură nu există, ci există doar un flux continuu de gânduri, şi acestuia îi dăm numele de minte.

Gândurile provin din două surse non-fizice: ego-ul şi Inima. Cele provenite de la Inimă se numesc intelect sau buddhi (în vedanta). Gândurile personale nu au un nume sanscrit, fiind neimportante pentru spiritualitate, nişte reziduuri de umplutură. Mai mereu, fluxul mental conţine gânduri amestecate din ambele surse. Poate fi greu să discernem cât ego se ascunde în raţionamentele aparent obiective. Oricum, în cea mai mare parte a timpului, predomină gândurile egotice, flecăreala interioară şi păzirea interesului personal. Mult mai rar este omul captivat strict de chestiuni abstracte, impersonale, filosofice, spirituale, total desprins de propria persoană.

Dacă ai ajuns cu lectura până în acest punct, înseamnă că ai un intelect antrenat şi interes pentru chestiuni universale, impersonale. Totuşi, este posibil să mai intervină şi ego-ul tău cu evaluări "intelectuale" de genul următor. Ele par justificate, dar nu sunt adevărate dacă sunt investigate mai profund. Uite-aşa poţi pica în capcanele "raţiunii" ego-ului:

- "Dacă iluminarea înseamnă pierderea ego-ului, atunci eu cum o să ştiu că m-am iluminat?"

- "Acest articol este interesant, dar e prea lung."

- "De unde ştie autorul cum stau lucrurile, ce studii şi diplome are, ca să-l cred?"

- "Dumnezeu e personal, cum spun Sfinţii Părinţi, aşa că iluminarea nu poate fi decât personală, nicidecum o pierdere a personalităţii."

- "Dacă mintea minte şi nu ne putem încrede în gândurile propriei minţi, înseamnă că nu mai putem avea credinţă religioasă şi nu ne putem autosugestiona pozitiv - rămânem vulnerabili în faţa greutăţilor vieţii."

- "Un proverb sufist spune: Înţeleptul se luptă cu propriul ego, iar prostul se luptă cu ego-urile celorlalţi. Autorul acestui articol, dacă e înţelept cu adevărat, ar trebui să-şi vadă de lungul ego-ului propriu şi să nu mai pomenească de ego-urile celorlalţi, adică să nu mai scrie nimic despre chestiunea asta."
 

Al cui este liberul-arbitru

Din altă perspectivă, tot revelaţiile nondualiste (prin Gina Lake şi Joseph Benner, ambii mediumi pentru spiritul lui Isus) ne spun că, la omul obişnuit, ego-ul este lăsat să decidă conform programării sale, iar Inima îndeplineşte ordinul acestuia, chiar dacă va conduce fiinţa umană la suferinţă. Inima este deci foarte permisivă, fiindcă acest om trebuie să acumuleze experienţe pe baze egotice. În schimb, la omul iluminat (care nu mai depinde de ego), doar Inima decide şi tot ea pune în practică.

Pentru a înţelege mai bine ce se petrece, vom defini cele trei elemente psihice esenţiale:

1. Condiţionările karmice (individuale, de familie, de grup etc) şi genetice. Ele sunt nişte programe simple. Pot fi eliminate prin conştientizare şi efort personal.

2. Ego-ul este o programare ceva mai sofisticată şi o contracţie energetică, ce poate fi eliminată numai prin iluminarea realizată de Spiritul Divin. Ego-ul asimilează şi se foloseşte de condiţionările psihice, care îi întăresc simţul identităţii personale.

Diferenţa dintre ego şi condiţionări ar fi următoarea: Ego-ul este un mecanism identic în toţi oamenii, pe când setul de condiţionări este strict individualizat. Oamenii îşi observă singuri şi îşi îndepărtează condiţionările, de obicei, prin psihoterapie. În schimb, fiind un mecanism universal şi comun tuturor, ego-ul este considerat a fi ceva "normal". Cu excepţia psihologiei transpersonale, alte tipuri de psihologie chiar încurajează întărirea ego-ului, a personalităţii.

3. Inima sau Mintea subtilă sau Inteligenţa spiritului, este singurul element pe deplin conştient, neprogramat şi imprevizibil. Ea gândeşte aşa cum o îndeamnă Voinţa Divină.

Deciziile pe care le luăm sunt o rezultantă a interacţiunii dintre cele trei elemente psihice de mai sus, a disputei între forţa oarbă a condiţionărilor, tupeul ego-ului şi înţelepciunea Inimii. Procesul decizional este SUBconştient, adică nu suntem conştienţi în mod obişnuit de acţiunea niciunuia dintre cei trei factori. Doar psihologia şi învăţăturile spirituale ne clarifică aceste aspecte ascunse, cărora le dăm apoi atenţie pentru a le recunoaşte în noi înşine.

Conform tuturor celor argumentate mai sus, dacă există liber-arbitru, atunci el aparţine Minţii subtile (Inima) şi nu minţii fizice (conştientul). De fapt, conştientul este cel mai neputincios şi ignorant dintre toate elementele amintite. Cum ar putea avea el liber-arbitru?! Liberul-arbitru este doar o senzaţie aparentă a omului, sprijinită pe ignoranţa sa totală în privinţa modului cum se ia o decizie de către minte. Dar, mai ales, e cauzat de mândria ego-ului de a se crede „marele cârmaci”, ceea ce face parte din programarea sa. Senzaţia de liber-arbitru pe care o are omul provine de la ego, este un impuls din subconştient, nu o realitate obiectivă.

Liberul-arbitru nu poate fi demonstrat că ar exista, dimpotrivă, studiile neuroştiinţifice au arătat că ceea ce credem a fi decizii "libere" ne sunt servite de-a gata din subconştient. Este adevărat că acolo se află ego-ul. Dar ego-ul este un robot cibernetic fără suflet, doar un program cu linii de cod. Nu acela suntem noi. Iar tot în subconştient există Inima, care poate oricând întoarce deciziile automate ale ego-ului. Dar oare simţim noi că suntem Inima spirituală?!

Nu ne-am simţi "liberi decidenţi" dacă n-ar exista influenţa ego-ului, care a fost creat tocmai cu acest scop, să ne păcălească că suntem persoane cu greutate, că avem un cuvânt de spus, că putem salva lumea, că părerea noastră contează.

De fapt, întreaga lume este condusă din culise de Inteligenţa universală. Chiar şi dramele oribile sunt permise de Dumnezeu. El a inventat ego-ul tocmai pentru a introduce în Creaţie un haos controlat, fără de care ar fi fost o plictiseală veşnică. Dumnezeu iubeşte absolut orice se petrece, "bun sau rău" din punctul de vedere al ego-ului. Aceste cuvinte par dure, dar să ţinem cont că "binele şi răul" i se întâmplă lui Dumnezeu, numai Lui, şi nu există nicio altă fiinţă care să sufere sau să se bucure.

E adevărat că persoana fuge spontan de suferinţă şi de "rău", dar "persoana" este doar o iluzie creată de Dumnezeu, nu este o entitate separată de Dumnezeu şi care i s-ar putea opune faţă în faţă. Împotrivirea persoanei la ce-i aduce viaţa este doar un joc inventat de Creator.

Revenind mai la concret, iată, într-un tabel sintetic, influenţa celor trei elemente psihice asupra omului:

Influenţă asupra EGO CONDIŢIONĂRI INIMA SPIRITUALĂ
Omului obişnuit x x
Omului evoluat x x x
Omului iluminat x * x

* Observaţie

Chiar şi iluminaţii pot păstra unele condiţionări psihice remanente, dacă ele nu au fost eliminate şi purificate înainte de iluminare. După iluminare, nemaiexistând ego, nu prea mai există nici motivaţia de a scăpa de ele. Când încă există ego şi supra-ego, sunt şanse mai mari ca omul să se ambiţioneze să îşi vindece acele neputinţe, dependenţe etc.

De pildă, Fred Davis nu a primit iluminarea definitivă decât după ce a scăpat de viciul alcoolismului. Prima iluminare, de scurtă durată, o avusese cu aproape 20 de ani înainte, dar Spiritul a aşteptat, probabil, ca el să se maturizeze psihologic, în ciuda dorinţei permanente a lui Fred de a se ilumina complet. În schimb, Chongyam Trungpa a fost un iluminat alcoolic şi cu alte “vicii”. Unii se iluminează foarte repede şi uşor, pentru că ei s-au iluminat deja în vieţile anterioare, iar acum este doar o reamintire. Aceştia nu trebuie să treacă prin toate etapele necesare discipolilor obişnuiţi.

Iată deci că şi iluminaţii pot avea condiţionări psihice remanente, care îi fac pe cei din jur să pună la îndoială autenticitatea “realizării” lor spirituale. De fapt, ei au primit iluminarea prin Graţie, în ciuda defectelor umane încă prezente. Iluminaţii nu sunt nişte exemplare perfecte, ci doar nişte purtători de Lumină pentru cei care au ochi să vadă Lumina. Nu există perfecţiune în lumea oamenilor...

Poate, dacă omul iluminat ar scăpa complet de orice condiţionare, s-ar întoarce imediat la Sursă, nu l-ar mai ţine nimic pe tărâmul Iluziei. Practic, aceste mici sau nevinovate dorinţe umane au un rol necesar: îl împiedică să se stingă de bunăvoie.

< Sus >

Ponderea deciziilor

Cele două mari forţe psihice sunt ego-ul (inclusiv diversele condiţionări psihice) şi Sinele divin. De aceea, există patru tipuri de decizii pe care le ia omul, fără să îşi dea seama de ce şi cum.

Ego-ul, de fapt, nu are o voinţă reală, fiind un program bazat pe dualităţi. El ar putea fi simulat pe computer. Totuşi, intervenţia Sinelui este absolut imprevizibilă şi, astfel, comportamentul omului este complex şi imposibil de simulat corect pe computer.

Iată cele patru tipuri de decizii:

A. Ego-ul decide, iar Sinele nu intervine. Este cazul în care deciziile nu sunt prea importante sau se parcurge o perioadă permisivă pentru orice fel de experienţe umane, ce pot include şi multă suferinţă.

B. Sinele oferă inspiraţii, dar ego-ul nu le bagă în seamă decât arareori, fiindcă „ştie el mai bine”. Când sugestiile sunt acceptate, efectele sunt favorabile, iar ego-ul îşi arogă toate meritele.

C. Ego-ul ia decizia, dar Sinele o schimbă, pentru că efectele ar fi catastrofale pentru planul Sinelui. Ego-ul va zice că el s-a răzgândit, căci asta face mereu. Este ca atunci când îţi propui să faci ceva, dar te trezeşti că faci altceva.

D. Sinele intervine direct printr-o acţiune dictată de intuiţie, nelăsându-i timp de reacţie ego-ului, acesta fiind total depăşit de impetuozitatea intervenţiei spirituale. Omul se simte purtat de un flux misterios în direcţii pe care nu le prevedea. Ego-ul e redus la tăcere, cel puţin o perioadă de timp.

Etapele evolutive ale omului pot fi aproximate pe baza ponderii acestor tipuri de decizii (A, B, C, D).

Etape evolutive A B C D
Om obişnuit 80% 10% 5% 5%
Om evoluat spiritual 50% 10% 25% 15%
Om trezit spiritual 25% 5% 40% 30%
Om eliberat spiritual 1% 99%

Interpretare

Procentele orientative din tabel ilustrează următoarele idei:

– La omul evoluat spiritual, intuiţiile sunt urmate mai des decât la omul comun (D), iar lupta cu condiţionările egotice este mai intensă (C).

– După trezirea spirituală, omul revine, de obicei, la starea egotică, dar îmbogăţit cu o amintire de neuitat, care îl marchează definitiv. Sporesc intuiţiile spirituale (D), dar se înteţeşte şi munca de renunţare la pretenţiile ego-ului şi de decondiţionare psihică (C).

– Eliberarea spirituală semnifică stabilizarea definitivă în starea de iluminare (D), cu doar foarte mici ezitări egotice (A), cauzate de necesitatea subzistenţei corpului fizic. Procentul de 1% ego simbolizează integrarea sa şi deplinul control asupra acestuia de către Sinele divin.

< Sus >

SFÂNTA TREIME SAT-CHIT-ANANDA

În învăţăturile nondualiste ne lovim adeseori de două afirmaţii contradictorii. Prima spune că Spiritul Divin este etern, neschimbat şi atotştiutor.

«Dar nu sufletul tău devine liber, întrucât a fost întotdeauna liber.» (sursa 1)

A doua spune că spiritul este iluzionat de Maya că ar fi doar un biet om, că prin încarnare uită de unde a venit şi cine este; dar, prin iluminare, se întoarce la Adevăr.

«Sufletul tău se bucură că a priceput iluzia pe cât i-a plăcut să creadă în iluzie. Pentru sufletul tău, o experienţă nu este mai bună sau mai rea decât alta; sunt doar diferite. Toate experienţele sunt egale – la fel de iubite şi la fel de apreciate.» (sursa 1)

Ne punem atunci întrebarea firească: dacă spiritul este neschimbat şi atotştiutor, cum de oscilează de la adevăr la minciună şi înapoi?! Această contradicţie nu este lămurită nicăieri. Vom încerca s-o lămurim acum, cu ajutorul unei scheme simple.

SPIRITUL sau DUMNEZEU

Aţi auzit, probabil, de sintagma “sat-chit-ananda”. Ea foloseşte trei cuvinte sanscrite care descriu, pe scurt, Spiritul divin, ca şi Dumnezeirea din care el face parte. Iată semnificaţia lor şi explicaţiile mele:

SAT – existenţa absolută, Nemanifestată, Creatorul şi voinţa sa pură.

CHIT (se citeşte cit) – pura conştiinţă, organul de percepţie prin care Creatorul percepe Creaţia.

ANANDA – fericirea divină, specifică Inimii spirituale (organul inteligenţei şi iubirii divine), prin care ia naştere şi este întreţinută Creaţia.

Sfanta Treime Satchitananda
Fig.1 Sfânta Treime Satcitananda

Paranteză filosofică:

Toată Creaţia se manifestă pe fundalul Nemanifestării (Creatorul absolut, SAT). Ea este alcătuită din energie, materie (nevie) şi viaţă.

– Energia sau Prana ar fi exclusiv ANANDA, o stare foarte activă, dinamică. De exemplu, în vindecările cu energie se spune că “energia pură este inteligentă, ea ştie singură unde să meargă în organism pentru a vindeca”.

– Materia nevie ar fi exclusiv CHIT (conştiinţă), adică o stare complet pasivă. De exemplu, se spune că “totul are conştiinţă, inclusiv materia nevie”.

– Formele de viaţă, în special, omul, ar fi o combinaţie dintre ANANDA (înţelepciunea divină) şi CHIT (conştiinţa divină), realizând un echilibru între tendinţa activă şi pasivă, după “chipul complet al lui Dumnezeu”: sat-chit-ananda.

Revelaţiile mecanicii cuantice

Fizica cuantică a postulat dualitatea corpuscul-undă, care se învaţă şi la fizica de liceu. Interpretarea acestei dualităţi ţine însă de metafizică. Experimentele de laborator au demonstrat că o particulă se comportă ca o undă atunci când nu este observată. Cu alte cuvinte, starea naturală este cea de undă de probabilitate, adică o ecuaţie matematică, o stare abstractă. Când este observată, ea devine o particulă concretă, solidă. Cu cât unda are mai multă energie, cu atât şi particula va avea mai multă masă, conform ecuaţiei lui Einstein E=mc2. Deci, materia este undă teoretică sau corpuscul concret? Nu putem înţelege acest paradox decât apelând la spiritualitate.

Observaţia mecanicii cuantice poate fi extrapolată la întregul Univers. Întreaga creaţie este iniţial un câmp fundamental, o undă de probabilitate, info-energie fără forme, deci un Potenţial creator. Apoi, apare Conştiinţa, într-un număr infinit de observatori (creaturi), care "privind" la Potenţialul creator, îl vede sub forme concrete, adică substanţă cu masă. Prin urmare, din punctul de vedere al Creatorului Absolut, creaţia este doar acest Potenţial infinit încă nemanifestat. Din punctul de vedere al creaturilor, care au conştiinţă, creaţia este concretă, substanţială, solidă.

Dar cum explicăm că lumea continuă să existe şi când noi dormim, de exemplu? Noi nu suntem singura fiinţă ce deţine o conştiinţă, ci fiecare atom are conştiinţă, şi astfel participă la compunerea unei imagini "obiective" a Universului. Totuşi, dacă n-ar exista Conştiinţa, Universul n-ar exista sub această formă concretă aparentă.

De aceea putem spune, ştiinţific vorbind, că lumea există şi nu există în acelaşi timp. Ea există, fiindcă o vedem şi o pipăim cu ajutorul conştiinţei noastre. Ea nu există, deoarece este o iluzie magică creată de fiecare creatură în parte şi de toate împreună.

Dumnezeul Absolut (SAT) creează atât câmpul fundamental sau Potenţialul creator (ANANDA), cât şi Actualizatorul creator sau Conştiinţa divină din fiecare creatură (CHIT). Dumnezeu le generează din El însuşi - atât un Potenţial cu o energie infinită, cât şi un număr infinit de Conştiinţe. Când privim creaţia actualizată, ea conţine o infinitate de creaturi separate. În schimb, creaţia, ca potenţial, este unificată într-o singură vibraţie primordială, numită şi AUM. De aceea, se spune că tot universul, cu miriadele sale de forme, este o singură Fiinţă.

Creaţia începe cu această primă dualitate: Ananda (Energie potenţială)-Chit(Conştiinţă). Ca o expresie particulară a ei, fizica cuantică a observat, la nivelul elementar al materiei fizice, dualitatea undă-corpuscul. Când ieşim din dualitate, rămâne doar SAT sau Absolutul Non-dual, de unde creaţia pare o simplă iluzie magică, creată din interacţiunea Ananda-Chit.

< Sus >

SFÂNTA TREIME DIN OM

Vom introduce acum Sfânta Treime Satcitananda în modelul psihic al omului.

evolutie si iluminare
Fig.2 Cine se iluminează?

#1. La omul obişnuit mintea fizică este dominată de ego (roşu). Conştiinţa spiritului este complet coborâtă în mintea fizică (lipseşte culoarea galben din partea de sus). De aici, ideea că “Spiritul crede în iluzie”, mai bine spus, Conştiinţa este iluzionată că ar fi doar umană. În pofida acestui fapt, Inima spirituală este atotştiutoare, deoarece este în contact continuu cu Voinţa lui Dumnezeu (cele 3 săgeţi radiale de sus).

#2. La omul evoluat, mintea fizică este mult influenţată şi de Inima spirituală (albastru), la concurenţă cu ego-ul. Comunicarea este iniţiată de către Inimă (cele 2 canale), ea având libertatea de a alege momentul, cantitatea şi puterea informaţiilor sau trăirilor sublime transmise minţii fizice. Iar Conştiinţa percepe tot ce primeşte mintea fizică. Stările înalte de conştiinţă ar corespunde în acest grafic unei mai mari cantităţi de fluid albastru în mintea fizică.

#3. La omul iluminat, conştiinţa (galben) se distribuie şi în partea superioară. Acum Spiritul “se bucură că a priceput iluzia”, căci Conştiinţa îl revede pe Dumnezeu, nepierzând din vedere nici lumea fizică. Totodată, mintea fizică se umple aproape complet cu inspiraţie de la Inima spirituală, nemailăsând ego-ului aproape niciun spaţiu de manevră (doar puţin roşu la bază).

Cine se iluminează sau se trezeşte spiritual? Numai Conştiinţa este aspectul divin supus unei schimbări radicale. Atâta timp cât Conştiinţa se află numai în mintea fizică, crezi că eşti mintea fizică, cu simţurile ei şi gândurile ei limitate. Dar când Conştiinţa se extinde şi în preajma Spiritului divin, îţi dai seama că eşti Dumnezeu. Practic, TU “eşti” ceea ce percepe Conştiinţa: om sau Spirit. Mintea obişnuită conştientă este Conştiinţa când se află numai în strâmtoarea minţii fizice.

«Cel mai real lucru eşti chiar tu, conştiinţa conştientă care priveşte prin ochii tăi şi îţi foloseşte simţurile pentru a experimenta realitatea fizică. Conştiinţa se simte pe ea însăşi ca bunătate, dragoste, pace, frumuseţe şi perfecţiune care există ca creaţie. Conştiinţa cunoaşte Non-forma, deoarece este Non-forma. Uneori eşti în legătură cu adevărata ta natură, iar alteori nu eşti. Te pierzi în jocul luminii din realitatea fizică. Crezi în realitatea fizică. Dar realitatea fizică nu ar putea exista fără Non-formă.» (sursa 2)

Prin urmare, Inima spirituală este mereu atotştiutoare, dar Conştiinţa spirituală este fluidă, influenţabilă, şi este “păcălită” că nu ar exista decât locul de unde percepe ea realitatea. Astfel putem explica paradoxul că Spiritul încarnat este ignorant, dar este şi atotştiutor. Dumnezeu se scufundă fără teamă în abisul materiei, prin Conştiinţă, dar îşi păstrează firul de întoarcere acasă în siguranţă, care este Inima.

Post-iluminarea şi contracararea ei

Observăm că există două procese paralele, dar distincte:

1) Coborârea Inimii în minte. În graficul de mai sus (fig.2), poate fi asemănată cu umplerea "bazinului" inferior cu inspiraţie de culoare albastră. Acest fluid albastru pur împinge reziduurile egotice către fundul "bazinului" minţii fizice.

2) Ridicarea Conştiinţei la nivel de Spirit (trezirea spirituală sau iluminarea). În graficul de mai sus (fig.2), putem sugera că ea nu apare decât atunci când fluidul albastru al Inimii a umplut bazinul minţii până la nivelul de jos al Conştiinţei. Abia la atingerea acestui prag critic poate Conştiinţa să ţâşnească către Spirit, eliberându-se de atingerea infamă a ego-ului.

După prima trezire spirituală, omul poate avea diverse traiectorii evolutive. Este preferabil să se adâncească în stări tot mai profunde de iluminare. Dar este posibil şi ca, dimpotrivă, omul să fie recapturat de către ego, ceea ce numim post-iluminare. Este un fenomen destul de frecvent printre aspiranţii spirituali contemporani occidentali.

Cauzele pentru revenirea ego-ului pot fi diverse, dar cele mai probabile sunt următoarele:

+ Existenţa unor traume emoţionale subconştiente, din această viaţă sau din alte vieţi anterioare. Acestea sunt ca nişte ancore pentru ego, căruia îi dau putere. Soluţia este munca psihologică de descoperire, acceptare şi depăşire a problemelor emoţionale mai vechi. Această muncă de vindecare poate fi realizată înainte de trezire, dar şi în perioada post-iluminare.

+ Necunoaşterea sau neînţelegerea fenomenului rafinat al iluminării spirituale. Autocunoaşterea, introspecţia, psihologia spirituală constituie un plus pentru aspirantul spiritual. Există şi cazuri de oameni care se iluminează pe neaşteptate, fără să fi avut preocupări spirituale. Ei sunt în pericolul de a regresa, din cauză că noua stare este foarte stranie şi neobişnuită. În schimb, prin meditaţii şi reflecţii spirituale bazate pe învăţături profunde şi autentice, mintea fizică pregăteşte terenul pentru întâlnirea cu necunoscutul. Se familiarizează din timp cu diverse stări de conştiinţă, învaţă să se bizuie pe intuiţie, recunoaşte mecanismele ego-ului, putându-le contracara chiar şi fără iluminare.

Din cauzele menţionate mai sus şi din altele, iluminarea poate să nu dureze decât puţin timp, la început. Fenomenul de revenire la "normal" poate fi sugerat grafic prin creşterea nivelului ego-ului (roşu) în bazinul minţii până la nivelul Conştiinţei sau mai sus, ceea ce va atrage magnetic Conştiinţa în jos, scoţând-o din contactul cu Spiritul.

Singura soluţie de a ieşi din post-iluminare este, desigur, acelerarea procesului nr.1, adică "pomparea" de inspiraţie, energie vindecătoare şi cunoaştere spirituală din rezerva infinită a Inimii în "bazinul" inferior al minţii. Sunt foarte utile practicile meditative, reflecţiile asupra unor subiecte spirituale, legătura cu persoane iluminate şi alţi aspiranţi, observarea continuă a propriilor gânduri şi tendinţelor egotice etc. După o perioadă oarecare, vom trăi din nou iluminarea, care se va stabiliza treptat. Atunci când există o reală aspiraţie, Divinul nu poate sta departe.

Unii aspiranţi îşi pregătesc mintea mai temeinic, ceea ce durează însă mult, chiar foarte mult timp, până apare trezirea. Însă după aceea, iluminarea se poate stabiliza mai repede. Alţi, în schimb, au parte de o trezire rapidă, însă problemele nerezolvate îi obligă la o practică intensă după prima iluminare, dacă nu cumva renunţă de tot. Nu există o reţetă unică şi, oricum, deciziile le ia Inima.

Procesul nr.1 (coborârea Inimii în minte) trebuie menţinut continuu după trezire, căci viaţa în mijlocul lumii stimulează ego-ul. Amintiţi-vă că însuşi Isus se retrăgea periodic din mijlocul oamenilor pentru a medita! Când ego-ul creşte peste nivelul admisibil, dispare mult-dorita iluminare, dar şi invers. Este nevoie de vigilenţă şi acţiune spirituală cu ajutorul Inimii pentru a ţine Conştiinţa la cel mai înalt nivel cu putinţă. Nimeni nu se iluminează şi, gata, e deja perfect şi nu mai trebuie să facă nimic! Munca spirituală trebuie continuată toată viaţa, doar că, în starea de iluminare, ea nu implică efort, ci este foarte plăcută şi oferă recompense imediate. Nu e o corvoadă, ci o bucurie.

Alte stări modificate de conştiinţă

– În fenomenul percepţiilor extrasenzoriale, Conştiinţa are contact şi cu alte zone vibratorii, pe care le consideră absolut reale. Dacă Conştiinţa se împarte egal între planul fizic şi cel subtil, atunci omul le poate percepe simultan pe amândouă. Iată reprezentarea grafică a acestei situaţii, conform convenţiilor utilizate mai sus.

perceptii extrasenzoriale
Fig.3 Percepţii extrasenzoriale

În această schemă, Conştiinţa se ridică, dar nu pe traseul direct vertical, ci se mulează pe Mintea spirituală şi, astfel, are acces la percepţiile oferite de vibraţiile foarte subtile ale acesteia. Deşi Conştiinţa se elevează, aici nu se poate vorbi de iluminare, pentru că ea rămâne pe tărâmul Creaţiei manifestate.

– Fenomenul somnului ar putea fi reprezentat prin aceeaşi figură, cu deosebirea că, Spiritul depărtându-se de trup, Conştiinţa se divide, se separă în două: o parte rămâne în trup, mult diminuată, iar cealaltă însoţeşte Spiritul în călătoriile sale astrale. Întrucât creierul intră în relaxare, Conştiinţa rămasă în corp nu prea mai percepe realitatea fizică.

– La moarte, nu mai rămâne nici urmă de Conştiinţă în trup, toată absorbindu-se în Spirit. Inima spirituală strânge în memoria ei eternă toate experienţele fizice avute în acea viaţă umană, inclusiv sub formă de seminţe karmice şi condiţionări.

CONCLUZIE

Conştiinţa este fluidă şi pasivă, precum apa, ia forma vasului în care este turnată. Conştiinţa este senzaţia de “EU SUNT”.

Când Conştiinţa este “turnată” în mintea fizică, ea percepe dimensiunea fizică. Cine sunt eu? EU SUNT... un om pe Pământ.

Când Conştiinţa este “turnată” în mintea subtil-spirituală, ea percepe o dimensiune subtilă. Cine sunt eu? EU SUNT... o fiinţă luminoasă pe tărâmul spiritelor.

Când Conştiinţa se află în ambele lumi, spunem că apar percepţiile extrasenzoriale sau dedublările astrale.

Când Conştiinţa se priveşte pe sine, cine sunt eu? EU SUNT... şi atât, fără alte atribute. Sau, pur şi simplu, EU. Aceasta este prima iluminare.

Marii iluminaţi îşi pot diviza Conştiinţa în cele trei locuri deodată, păstrând-o totuşi unitară, devenind astfel nişte demiurgi, cum a fost Isus.

Când Conştiinţa revine în locul ei originar, ea percepe Divinitatea Creatoare Nemanifestată, iar fenomenul este marea iluminare spirituală. Cine sunt eu? VIDUL PLIN: gol de manifestare, dar plin de iubire.

(Tot trei sunt şi etapele iluminării, conform maestrului iluminat Adyashanti. El vorbeşte de faptul că iluminarea poate fi simţită în cele trei centre de forţă principale Ajna, Anahata şi Manipura, de sus în jos, pe rând. Pe Ajna se simte vidul non-formei, Anahata revelează plinul iubirii, iar Manipura oferă stabilitatea şi forţa stării de iluminare. Iluminarea deplină activează complet toate cele trei chakre principale.
Din Sfânta Treime Satchitananda, SAT corespunde chakrei Sahasrara, complet detaşată de Creaţie, chiar nebăgând-o în seamă. ANANDA sau Inima spirituală ar corespunde celorlalte 6 chakre complet activate şi purificate, dar mai ales celor trei chakre menţionate mai sus, precum şi energia Kundalini. CHIT este Conştiinţa care este ridicată de Kundalini pe diverse paliere ale Creaţiei.
)

Conştiinţa este prima creaţie a lui Dumnezeu, cu care El îşi va cunoaşte creaţia. Nu este o persoană şi nici un obiect. Seamănă cu aerul, dar este mai subtilă decât subtilul, poate chiar mai rafinată decât Mintea spirituală. Conştiinţa n-are o formă proprie, ci dimpotrivă, e concepută să se muleze pe orice formă, pe formele creaţiei.

Deci cine se iluminează? NIMENI. Este doar o deplasare a Conştiinţei. În general, diversele stări de conştiinţă sunt deplasări de Conştiinţă între diverse planuri de vibraţii.

< Sus >

SUNT ANIMALELE ILUMINATE?

O chestiune interesantă este cum văd unii iluminaţi animalele (Eckhart Tolle, Lisa Cairns, Nisargadatta Maharaj etc), să zicem câinii lor de companie. Ei spun că aceste animale ar fi nu doar inteligente, ci chiar iluminate. Este un lucru deranjant să afli că toate animalele sunt iluminate, iar majoritatea oamenilor nu sunt...

Ce putem admite este că animalele, ne referim la cele superioare, nu au ego. De insecte şi plante nici nu mai discutăm. Neavând un ego, precum oamenii, animalul acţionează foarte spontan, natural, şi poate fi influenţat mai uşor de Mintea spiritului său (Inima).

Spiritul de rang animal animal, deşi este ceva mai simplu decât Spiritul de rang uman, are şi el o Inimă şi o Conştiinţă. Mintea sa fizică este mai simplă, deci mai incapabilă de comportamente complexe precum omul. Nu are ego, deci va emite mai puţină suferinţă artificial creată, cum face omul prin autocompătimire, lamentare, blamarea altora şi alte emoţii egotice.

Chiar dacă animalele nu au ego, au destule alte condiţionări psihice legate de viaţa animală, moştenite şi de om. Ştim că animalele sunt conduse în cea mai mare parte de instincte.

Opinia mea este că animalele nu sunt iluminate şi o voi argumenta:

– Din punct de vedere filosofic, iluminarea este culmea evoluţiei terestre, fiind rezervată numai omului cu un spirit evoluat. Ar fi absurd ca toate animalele să fie iluminate, iar majoritatea oamenilor să fie pedepsiţi să nu fie. De ce ar fi mai darnic Dumnezeu cu animalele şi nu cu omul, care e culmea evoluţiei terestre? În plus, nu există niciun motiv practic pentru care Conştiinţa animalului ar trebui să fie conştientă de Divinitate, căci asta înseamnă iluminarea. Animalul se manifestă spontan, dar nu este conştient că este chiar Dumnezeu în creaţie. Rostul animalului este să fie dobitoc.

– Din punct de vedere psihologic, iluminarea ar perturba viaţa naturală a animalului. Oamenii iluminaţi nu prea mai sunt interesaţi de activităţile obişnuite majorităţii oamenilor. Duc o viaţă retrasă, fiind motivaţi să acţioneze în lume mai ales ca învăţători spirituali, dar nu mai simt atracţie pentru alte meserii. Şi acum, vă închipuiţi ce ar însemna un bou contemplativ, când el trebuie să tragă plugul pe ogor?!

Animalul nu are nevoie să se simtă Dumnezeu, căci ar fi un chin nemeritat pentru Dumnezeu. Este dificil şi pentru omul iluminat să mai rămână în acest plan al mizeriei umane, darmite pentru un animal! Să ducă o viaţă murdară, chinuită şi total neînţeleasă ar fi culmea suferinţei şi, probabil, ar muri foarte repede. Iluminarea este supremul cadou divin, care trebuie să te facă fericit să trăieşti, nu să-ţi grăbească moartea prematură. Numai oamenii pot să se manifeste ca fiinţe fizice iluminate.

– Conform modelului satchitananda, când omul este iluminat, Conştiinţa se extinde la nivel de spirit, dar ego-ul nu dispare total, ci i se mai permite puţină influenţă, legată mai ales de chestiunile de supravieţuire. Iluminarea nu apare ca urmare a distrugerii ego-ului, ci este un fenomen de deplasare a Conştiinţei!

Animalelor le lipseşte ego-ul, deci mintea lor fizică se manifestă mult mai spontan decât a oamenilor. Totuşi, Conştiinţa rămâne focalizată asupra minţii fizice, deci nu poate fi vorba de nicio iluminare. Confuzia provine de la spontaneitatea lor, căci şi oamenii iluminaţi sunt la fel de spontani.

Pe de altă parte, există oameni foarte mult îmbunătăţiţi, care şi-au diminuat foarte mult influenţa ego-ului, manifestând din plin intenţiile Minţii spirituale, dar care încă nu au primit Graţia iluminării. Un exemplu elocvent ar fi Swami Vivekananda, care a primit Graţia maestrului său Ramakrishna la un moment dat, printr-un scurt episod iluminatoriu, dar iluminarea a revenit definitiv abia cu 6 luni înainte de moarte.

Iată şi schiţa psihicului animal, conform modelului psihic satcitananda. Observaţi culoarea diferită a minţii fizice, datorită inexistenţei ego-ului.

psihicul animal
Fig.4 Psihicul animalului (fără ego)

În concluzie, trebuie să separăm cele două fenomene psihice: diminuarea ego-ului, pe de o parte, şi deplasarea Conştiinţei (iluminarea), de cealaltă parte. La om, primul fenomen este un efect al evoluţiei spirituale, iar al doilea este un efect al Graţiei, care delimitează sfârşitul evoluţiei terestre. Întâi, fiinţa dobândeşte un ego, apoi învaţă să şi-l domine, pentru ca, în final, să capete iluminarea. Ego-ul ajută la dezvoltarea minţii. Animalele, deşi nu au ego, nu se pot ilumina, pentru că mintea lor n-a ajuns la nivelul necesar, neavând încă liber-arbitru. Omul are liber-arbitru şi astfel poate deveni un mic creator stângace, dar abia prin iluminare capătă libertatea de Creator asemănător Divinului. Când este sălbatic şi dominant, ego-ul este incompatibil cu iluminarea, dar ea survine natural la sfârşitul etapei de dezvoltare terestre, când ego-ul a fost deja domesticit.

< Sus >

CEL MAI TARE NONDUALIST

Cu titlu anecdotic, în general, comunitatea spiritualităţii nondualiste este împărţită în două tabere: Cei care spun că, dintre cei contemporani, cel mai “tare” în nondualitate a fost Ramana Maharishi şi cei care spun că a fost Nisargadatta Maharaj. Dar aceasta pare a fi un fel de dualitate nondualistă, în ton cu plăcerea ego-ului de a împărţi lucrurile. Din plăcerea de a o submina, vom adăuga la ea a treia variantă: cel mai “tare” este Spiritul lui Cristos, aşa cum ni se revelează el în scrierile mediumnice ale Ginei Lake. Argumentul? Isus este all inclusive în privinţa spiritualităţii, adică manifestă măiestrie în filosofie, psihologie, spiritism şi nondualitate. Nu lasă nimic pe dinafară, nu exclude nimic şi pe nimeni, nici pe oamenii foarte evoluaţi, nici pe cei care abia şi-au început viaţa spirituală.

Dintre maeştrii spirituali contemporani, Adyashanti are multe puncte de vedere care converg cu spusele Spiritului lui Isus din cărţile sale dictate Ginei Lake sau lui Joseph Benner. Desigur, ne place să-i ascultăm şi pe alţi celebri maeştri spirituali pe de internet, precum Eckhart Tolle sau Mooji ş.a.. Totuşi, profunzimea spirituală lui Adyashanti îl face un competitor viu şi periculos pentru Ramana sau Nisargadatta.

Nondualism exclusivist

Printre iluminaţii nodualişti se manifestă uneori o anumită intoleranţă, deşi mult mai blândă decât cea a religioşilor. Prin contrast faţă de Spiritul lui Isus, unii dintre ei sunt mai degrabă all exclusive. Ţin cu dinţii de punctul lor de vedere. Este bine că există şi astfel de persoane originale, care întăresc o viziune poate mai puţin ştiută sau agreată. Dumnezeu se exprimă în toate felurile posibile şi e normal aşa.

De pildă, Tony Parsons spune că învăţătorii spirituali se adresează întotdeauna unor ego-uri, iar viziunea iluminată este că nu există niciun ego, persoana e o iluzie. Este o perspectivă absolut impersonalistă, care nu ne oferă nicio cale, nicio metodă de optimizare, şi totuşi ne atrage, poate, prin onestitate sau briza de libertate. Şi are dreptate: iluminarea nu depinde de ce face ego-ul, ci de Graţie.

În acelaşi timp, credem noi, până la iluminare, omul are dreptul să ducă o viaţă mai bună, mai fericită, prin efort personal, deşi încă împovărat de ego. Pentru aceasta sunt utile învăţăturile spirituale.

Un iluminat pe care îmi face plăcere să-l ascult pe internet este Craig Holiday. El a primit învăţături de la mai mulţi maeştri (Adyashanti, pe linia Sri Aurobindo, pe linia maestrei Hilda Charlton) şi a vizitat mulţi maeştri în India şi America. Spune că fiecare maestru este înconjurat de o aură (care persistă în locul unde acesta a locuit şi după moartea sa) ce ne introduce într-un anumit tărâm Ceresc. E vorba de iniţierile pe care le-a primit fiecare maestru de la Spiritele Superioare şi practica intensă pe care a urmat-o. Există nenumărate tărâmuri angelice, fiecare cu o energie divină distinctă. Când privim ştirile la TV suntem introduşi în cu totul alt tip de tărâm, al nefericirii, fiindcă majoritatea sunt ştiri negative. Dar putem alege să ne petrecem timpul intrând în rezonanţă cu diverşi maeştri vii sau trecuţi dincolo, şi astfel ne umplem viaţa de fericire cerească cu diverse nuanţe.

Craig a participat la satsanguri cu mulţi maeştri nondualişti din America şi a observat că toţi au un spectru foarte limitat al viziunii spirituale, fiecare ţinând doar la marea sa realizare, care, de fapt, este ca o picătură în ocean. Adevărata iluminare este all inclusive, nu respinge nimic şi nu se satură niciodată să cunoască toate bucuriile puse la dispoziţie creaturilor de Creator. De pildă, încărcătura afectivă compleşitoare de la o întâlnire cu Amma se simte altfel decât încărcătura plină de lumină din camera lui Yogananda din Encinitas, unde a locuit acesta. Desigur, dincolo de receptivitatea la asemenea energii sublime, ar fi şi mai bine este să ne descoperim şi să ne întărim propria putere spirituală, pe care să o radiem în jur, asemenea modelelor spirituale pe care le admirăm.

Nu maestrul, ci contextul

Uneori mai auzim câte un maestru spiritual spunând că Prezenţa sa te-ar putea face să te iluminezi doar venind la evenimentele organizate de el, printr-un gen de inducţie magică a carismei sale. Acest fenomen s-a întâmplat şi în prezenţa lui Tony Parsons sau după evenimentele sale. Totuşi, el susţine cu totul altceva: nu persoana maestrului este cauza iluminării cursantului. Corpul maestrului iluminat nu are niciun merit, ci totul are legătură cu contextul şi cu aspiraţia personală. Şi are dreptate, fiindcă unii nu simt absolut nimic nici măcar lângă un mare maestru spiritual iluminat.

Contextul este acea adunare a aspiranţilor în jurul persoanei care cred că le va aduce iluminarea. “Credinţa ta te-a vindecat”, spunea şi Isus. Deci credinţa individului este, eventual, catalizată de realizarea maestrului şi de cercul spiritual în centrul căruia se află maestrul. De fapt, Dumnezeu este Maestrul din spatele maeştrilor, iar Dumnezeu se află pretutindeni şi este oricând disponibil. Nu trebuie să fetişizăm trupul iluminatului, nu trupul său emite iluminarea, nu ne putem molipsi de perfecţiune de la atingerea acelui corp, şi nu mintea lui decide soarta iluminării noastre. În spatele tuturor se află Voinţa Divină. Dar nu putem să negăm nici că prezenţa fizică a unui iluminat ne poate amplifica intensitatea aspiraţiei şi că ne poate induce şi o reacţie psihică neaşteptată, dacă suntem copţi.

* * *

De ce prefer Spiritul lui Isus

Mintea s-a născut odată cu ego-ul, sunt fraţi gemeni nedespărţiţi, de aceea ea nu-şi poate închipui viaţa fără ego (fără simţul persoanei). Şi totuşi, unor oameni aleşi de Dumnezeu li s-a întâmplat: au rămas complet nişte nimeni, într-o smerenie totală.

Trezirea este incompletă dacă fenomenul se petrece doar la nivelul capului (Ajna chakra). Abia când ea coboară şi la nivelul inimii (Anahata chakra), omul simte că este una cu totul, devenind iubire. De aceea apar diferenţe între părerile unor impersonalişti iluminaţi. Nu toţi au ajuns la nivelul inimii.

Meritul unic al lui Isus, şi al mesajelor sale prin channeling, este că vorbeşte atât de trezirea LA Iubire (Dumnezeu Tatăl, împărăţia cerurilor, nondualitate, impersonalul), cât şi de trezirea PRIN iubire. Prima vine doar prin Graţie la un număr mic de oameni, dar a doua este o cale ce poate fi urmată de oricine. Deci Isus scurtcircuitează traseul mai lung prescris de Advaita, merge direct la realizarea ultimă, chiar dacă nu e chiar uşor de pus în practică. Prin asta este măreţ şi îl prefer altor învăţători. Vede imaginea de ansamblu ca nimeni altul.

Isus îmbrăţişează totul, de aceea mesajul său este universal. Adică, se adresează atât celor iluminaţi, dar care mai au câte ceva de corectat ca oameni, cât şi celor aproape de momentul iluminării, oferindu-le metode dualiste şi nondualiste, cât şi celor aflaţi încă sub puternica iluzie a ego-ului, cărora le oferă metode de îmbunătăţire a vieţii. Iubirea este metoda universală pentru toate etapele de evoluţie.

Isus se dovedeşte şi un foarte înţelept nondualist, un puternic analist al minţii umane, ceea ce este de folos aspiranţilor spirituali mai înclinaţi către intelectualizare decât spre efuziunile afective. Spune Isus că atenţia înseamnă iubire, şi asta spune şi Adyashanti. Dar e o iubire impersonală, de neînţeles pentru minte. Ce paradox, mintea ştie ce este atenţia şi o foloseşte mereu, dar ea nu ştie că aceasta este, de fapt, iubire! Şi asta, pentru că atenţia pare doar un instrument pentru minte, dar este însăşi calitatea Conştiinţei divine.

«Atunci când acorzi atenţie la orice ar fi un timp suficient, el devine frumos, uimitor, un miracol. Devine ca iubitul tău şi te umpli de recunoştinţă. Acest lucru este evident în relaţiile cu persoanele pe care le iubeşti, inclusiv cu animalele de companie. Pe măsură ce le priveşti atent, oferindu-le atenţia ta completă şi nefragmentată de gânduri, iubirea curge de la tine spre ele. Când se întâmplă acest lucru, s-ar putea să ai impresia că ele sunt cauza iubirii tale, dar, de fapt, atenţia ta totală şi fără gânduri face ca dragostea din interiorul tău să înceapă să curgă în lume.» (sursa: Cap. 11 din cartea "Isus vorbeşte: Despre întruchiparea Conştiinţei Cristice")

Isus vorbeşte explicit despre bunătate şi celelalte calităţi creştine ca fiind expresiile Conştiinţei Cristice, adică Sinele adevărat. Puse în practică, aceste calităţi fac lumea un loc mai bun pentru toţi şi sunt o răsplată în sine pentru cel ce le aplică. Iată că Isus nu scapă nimic din vedere şi se adresează tuturor, fiecare putând să aplice câte ceva din marea lui înţelepciune.

Poate că există entităţi de acelaşi nivel spiritual cu Isus care au o cu totul altă abordare. Nu ştiu. Dacă ele există, sunt tot expresii ale Creatorului, a cărui imaginaţie este debordantă. Dar mie, ca om, îmi place foarte mult de Isus, ca Spirit.

Creştinii s-ar putea scandaliza că acest Cristos propagă învăţături orientale precum meditaţia, observarea şi abandonarea gândurilor. Nondualiştii ar putea strâmba din nas că acest Cristos vorbeşte prea mult de iubire, bunătate, recunoştinţă şi alte virtuţi creştine.

Unii ar spune că acest Cristos nu dă destule tehnici de a scăpa de ego şi a te ilumina. Alţii, că nimeni nu te poate învăţa iluminarea. Sau ar spune că acest Spirit al lui Isus e un psiholog prea analitic pentru înţelegerea oamenilor obişnuiţi.

Unii maeştri spirituali ar putea obiecta că nicio carte sau mesaj nu poate înlocui prezenţa vie a unui maestru în carne şi oase.

Cei treziţi s-ar putea supăra că acest Cristos spune că ei nu sunt perfecţi şi că mai au de avansat spiritual. Alţi religioşi personalişti s-ar putea supăra că acest Cristos vorbeşte de lucruri impersonale.

Fiecare ego va găsi măcar un motiv de nemulţumire în acest Cristos, pentru că se simte ameninţat de adevărurile spuse direct. Şi se va lega de unele afirmaţii ce nu se potrivesc prejudecăţilor sale.

De fapt, acest Cristos îmbrăţişează tot spectrul de preocupări spirituale şi dă oricui ceva folositor în etapa în care se află, nerespingând nimic şi pe nimeni. Oricine va găsi măcar o revelaţie personală, dacă citeşte cu deschidere sufletească.

Sper ca lucrările pe care i le traduc şi le public în site-ul nostru să propună oricărui cititor destule motive pentru care să-l iubească pe acest Cristos! Un Spirit vast cât universul, dar, în acelaşi timp, foarte uman şi cald. El ne oferă motivaţii clare pentru a ne dori să evoluăm, să urmăm o cale spirituală, să ne îmbunătăţim viaţa şi să găsim fericirea. În acelaşi timp, ne linişteşte angoasele că încă nu am ajuns la suprema fericire, în ciuda eforturilor noastre de până acum. Ne dă pacea mulţumirii cu ceea ce suntem şi, în acelaşi timp, ne stimulează aspiraţia spirituală pentru a manifesta Voinţa divină în lume.

< Sus >

Răzvan A. Petre
 10 octombrie 2020