<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


Introducere în SPIRITOLOGIE

  CONSTIINTA UMANĂ ÎN LUMINA PSIHOLOGIEI SI A PSIHO-SPIRITOLOGIEI

  REVELATIA, CA SUPORT AL SPIRITOLOGIEI

  FILOSOFIA CONSTIINTEI MATERIEI

  DE LA FILOSOFIE SPRE SPIRITOLOGIE

  CONCEPTE SPECIFICE PSIHO-SPIRITOLOGICE

  PROBLEME ABORDATE DE PSIHO-SPIRITOLOGIE

  CÂTEVA FENOMENE PARANORMALE EXPLICATE PE BAZA TEORIEI SPIRITOLOGICE

 

NOTĂ: Într-o lucrare anterioară (Modelul unificator al psihicului uman normal si paranormal) am sugerat introducerea denumirii de "orto-psihologie", din perspectiva extinderii domeniului actual al stiintei psihologiei: "Orto-psihologia ar putea să fie definită ca stiinta ce studiază psihicul si spiritualul, normalul, anormalul si paranormalul uman" (cap.2.6.). Totusi, considerăm că termenul de "psiho-spiritologie" ar fi mai adecvat, ca o recunoastere a faptului că fundamentul psihicului uman este, de fapt, spiritul.

Poate că în universitătile Pământului, nu peste multi ani, se va studia o stiintă nouă, aflată abia la început astăzi, pentru care propunem numele de spiritologie (stiinta spiritelor: despre viata si lumea spiritelor). Baza acestei stiinte este constituită din informatiile transmise mediumic, începând cu mijlocul secolului XIX (de când datează doctrina spiritistă) până în prezent, când asistăm la o multiplicare a acestora (de unde necesitatea de a fi preluate cu discernământ). În site-ul nostru puteti citi mesaje spiritiste care adaugă informatii interesante la zestrea bogată a acestui tip de cunoastere. Spiritologia este o stiintă vastă cât universul, pentru că orice eveniment sau transformare implică aportul spiritelor.

Ca o subdisciplină a spiritologiei, studiul spiritelor încarnate se ocupă cu legitătile constiintei umane multidimensionale (pe cele trei paliere: subconstient, constient, supraconstient), iar această disciplină de mare sinteză se poate numi psiho-spiritologie.

Psiho-spiritologia ar acoperi domeniul reprezentat actualmente de spiritualitate (cunoasterea lumilor invizibile prin religie si esoterism; în care omul se apropie voluntar de Dumnezeu) si parapsihologie (studiul stiintific al fenomenelor paranormale; în care omul se apropie involuntar de Dumnezeu, prin Creatia Sa).

NOTĂ: Denumirea de parapsihologie este criticată uneori sub aspectul său formal, pe motiv că fenomenele studiate de ea nu sunt exclusiv ale psihicului uman. Este unul din motivele pentru care parapsihologii americani au exclus din sfera preocupărilor lor unele fenomene paranormale cum ar fi: răpirile de persoane realizate de către extraterestri, criptozoologia (animale ciudate, "imposibile"), combustia umană spontană, OZN-urile. Alt motiv ar fi că acestea sunt fenomene absolut spontane si imposibil de studiat în conditii controlabile. Nu pot fi lăsate în afara parapsihologiei fenomenele de transfer de energie si informatie între regnuri, cum ar fi comunicarea oamenilor cu plantele. În ce priveste comunicarea între particulele elementare ale materiei, observată în fizica cuantică, nu este necesar si nici suficient să o introducem în domeniul parapsihologiei, ci ea reclamă introducerea unui nou model teoretic general, al constiintei universale.

Trei categorii distincte ale psiho-spiritologiei ar fi karmologia, proiectologia si egologia, dar enumerarea ar putea continua.

  Karmologia se ocupă cu studiul evolutiei spiritului din perspectiva existentelor multiple, prin reîncarnarea succesivă a acestuia în diversi oameni. Accentul se pune pe studiul interactiunii karmei si intentiilor spiritului - inefabil si etern - cu viata omului - concret si efemer.

Cititi despre Studiul karmei si al destinului, realizat de doamna parapsiholog NINA PETRE. 

  Proiectologia este domeniul care studiază asa-zisa "proiectie astrală" (de unde îi vine numele), cunoscută si sub numele de dedublare, răpire în duh. Ea constă în părăsirea perfect lucidă a corpului fizic de către constiintă (împreună cu "dublul" energetic al corpului), care va călători în dimensiuni extra-fizice, spirituale, de unde va culege învătăminte si experiente foarte clare. În lume există la ora actuală institute specializate în dedublare dirijată, cum ar fi Institutul Monroe sau Academia Internatională a Constiintei. Conform acestora, beneficiile experientelor realizate în afara corpului fizic (out-of-body experience, prescurtat OBE) includ: eliminarea fricii de moarte, amplificarea abilitătilor parapsihice, o mai bună întelegere a scopului vietii si pretuirea ei, abilitatea de a comunica cu alte constiinte nonfizice (spirite), apropiere sufletească de oameni si dorinta de a-i ajuta.

  Egologia se ocupă cu studiul ego-ului neiluminat, ca sursă principală de conflicte si suferinte pentru individ. Spre deosebire de unele abordări psihologice similare (cum ar fi psihologia cognitivă, unde se pune accent pe autoobservatie, autoanaliză si autocontrol, fără a se face referiri la Sinele Observator), în egologie se vorbeste explicit de necesitatea diminuării influentei ego-ului în favoarea manifestării libere prin om a Sinelui spiritual, purtătorul identitătii reale a omului si a calitătilor sale morale.

NOTĂ: Lecturi de egologie

Eckhart Tolle - Puterea prezentului

Eckhart Tolle - Un nou Pamânt

Ramana Maharishi - Căutarea Sinelui

Nisargadata Maharaj - Eu sunt Acela

Iată câteva caracteristici ale omului ALTRUIST, care si-a depăsit limitările egotice:

Iar aici, câteva caracteristici descoperite de psihologul Abraham Maslow la personalitatea ARMONIOASĂ, împlinită, "auto-actualizată", a celui care stie să-si folosească plenar resursele interioare:

Misticii tuturor religiilor împărtăsesc aceleasi experiente iluminatorii (stări de constiintă modificată). O descriere mai mult decât simplificatoare le-ar putea clasifica astfel: Etapa 1: Expansiunea constiintei până când ego-ul devine egal cu universul, fiind distribuit în mod egal si nepărtinitor tuturor fiintelor. Etapa 2: Întâlnirea cu Dumnezeu cel Absolut, unde orice urmă de ego dispare temporar. Odată reîntorsi la starea de constiintă normală, marii întelepti ne garantează că ego-ul nu este singura si ultima formă a identitătii noastre, îndemnându-ne să căutăm ce se află dincolo de el. Pe experientele lor si ale discipolilor lor se bazează egologia, ca si pe intuitia spirituală a fiecărui căutător sincer. Diminuarea influentei ego-ului nu e o regresie la un stadiu infantil timpuriu (când ego-ul abia se coagula), ci dimpotrivă, un stadiu evolutiv superior al fiintei umane, spre care se îndreaptă lent civilizatia pământeană (botezat de unii drept homo sapiens serenissimus).

Cine doreste să găsească panaceul suferintelor psihice (în afara afectiunilor psihiatrice grave) ar trebui să îl caute în egologie.

Psihologia transpersonală studiază aceste stări speciale ale omului sănătos, postulând si ea constiinta trans-egotică, care marchează viata omului armonios, altruist, integrat în legitătile cosmice.

***

< sus >

CONSTIINTA UMANĂ în lumina psihologiei si a psiho-spiritologiei

Motto: "Atunci când se vorbeste despre constiintă,
fiecare stie imediat, din experientă,
despre ce anume este vorba." (Sigmund Freud )

DEFINITII ALE CONSTIINTEI

Psihologia este extrem de interesată de notiunea de "constiintă". Diferiti autori au considerat subiectul din diverse puncte de vedere. Nu fără a aprecia strădania atâtor savanti pentru destelenirea unei zone nelămurite suficient si esentiale pentru psihologie, vom prezenta si propriul nostru punct de vedere, dorit a fi cât mai concordant atât cu datele spiritologiei, cât si cu cele ale psihologiei, nuantat si cu tuse filosofice specifice.

Constiinta poate fi abordată din mai multe perspective:

În primul rând, constiinta este starea de CONSTIENTĂ, vigilentă, veghe, diferită de alte stări de constiintă ordinare sau modificate (somn,vis, transă, extaz etc).

În al doilea rând, constiinta este procesul psiho-cognitiv al ATENTIEI.

În al treilea rând, constiinta este subiectul cunoscător, EUL.

În al patrulea rând, constiinta este zona de acces a atentiei, respectiv CONSTIENTUL, diferit de zonele subconstiente sau inconstiente.

Între cele patru perspective există numeroase interferente si conditionări.

 

CONSTIINTĂ SI CONSTIENTĂ

Starea de veghe, de constientă, este proprie mintii aflate între două stări de odihnă. Procesul de constientizare (prin activarea scoartei cerebrale de către Sistemul Reticulat Aferent Ascendent – prescurtat SRAA - din trunchiul cerebral) este declansat de către spiritul-constiintă, care se întoarce în corpul uman dintr-o scurtă excursie (în care mintea s-a odihnit, a visat etc). Din perspectiva neurologică, alternanta somn-veghe ar fi dictată de o parte a trunchiului cerebral, ca urmare a semnalelor organismului că este obosit-odihnit. Noi credem însă că starea de constientă a mintii este provocată de Constiinta spirituală, reîntoarsă în locul său natural de sedere corporal – trunchiul cerebral. Prin aceasta, încercăm să punem de acord datele stiintei cu revelatiile spirituale.

Biologul spune că SRAA declansează constienta mintii. Psiho-spiritologul spune că constiinta spirituală activează SRAA. Nu este nici o contradictie, ci o completare. Constiinta spirituală este cauza functională a constientei. Constienta este un proces orientat de către Constiintă.

 

CONSTIINTA PRE-REFLEXIVĂ

Unii psihologi definesc constiinta drept capacitatea de a relata, a conceptualiza lucrurile de care esti constient. Credem că aceasta este o limitare a sensului pe care îl poate lua acest termen. În mare, constiinta poate fi împărtită în două categorii, conform stadiului actual al cercetărilor stiintifice, în paralel cu traditiile spirituale vechi de mii de ani:

Constiintă pre-reflexivă Constiintă reflexivă
Constiintă primară (fără eu) Autoconstiintă
Există si la animalele superioare Există doar la om
Reprezentări concrete (Jean Piaget) Reprezentări formale, priza de constiintă
Manas (astral inferior) – gândire concretă

Zona nama-rupa

Vijnana (astral superior) – gândire abstractă

Zona arupa

Psihic (prin definitie neconstient) Psihic + constiintă
Constiintă pre-egotică (Ken Wilber) Constiintă egotică

Datele actuale ale stiintei disting între a) constiinta pre-reflexivă (când nu e implicată constiinta reflexivă, superioară), eul instinctiv al organismului, care îl diferentiază de altul, îi asigură identitatea si integritatea; b) constiinta reflexivă, umană, prin care apare Eul cunoscător al faptului că detine cunoasterea lumii înconjurătoare.

După opinia noastră, Constiinta este unică, putând fi definită ca identitatea de sine, individualitatea fiecărei fiinte, oricât de mărunte. Manifestarea sa în planul mintal are însă grade de influentă, la om si animale, ca si orientări diferite. Când mintea are doar un rol operativ, de integrare superioară a fiintei în mediu, constienta este orientată spre exterior. În cazul omului, constienta se poate orienta si în interior, asupra instrumentului mintal însusi. Marii mistici si initiati îsi pot împărti atentia simultan înspre lumea externă si spre minte, dar - în plus - si spre Constiinta spirituală, astfel încât actiunile lor sunt mereu inspirate de Spirit.

 

CONSTIINTA NON-UMANĂ

"Faptul de a deveni constient este pentru mine
un act psihic particular, distinct si independent de aparitia unui gând
sau a unei reprezentări" (Sigmund Freud)

Oare putem fi siguri că animalele nu au si ele momente de reflexie? Si, mergând în jos pe scara evolutiei, la ce nivel putem spune că dispare constiinta pre-reflexivă? Odată cu disparitia sistemului nervos? Admitând independenta constiintei de structurile materiale, putem admite că orice formă de viată detine o minimă constiintă, care îi oferă si identitatea de sine. Astfel, ne putem explica faptul că plantele au o Constiintă a realitătii nemediată de un psihic viguros structurat - constiinta vegetală fiind foarte pură, lipsită de egoism, de dorinta de a distruge alte organisme pentru a supravietui.

NOTĂ: Cititi despre inteligenta plantelor

Putem, de asemenea, postula si diferentierea dintre Constiinte. Nu numai gradul de penetrare a Constiintei în materia mintală, nu numai complexitatea neuronală, ci chiar gradul diferit de evolutie a Constiintelor diferentiază fiinta umană de cea animală. Psihicul evoluează împreună cu spiritul asociat. Spiritul uman se poate manifesta doar într-un psihic superior, uman. Evolutia este simultană si se face prin interactiunea celor două paliere existentiale.

Inteligenta artificială poate dispune de o constiintă proprie? Teoretic, ar fi posibil ca un spirit să se aseze la "pupitrul de comandă" al procesorului computational. Practic însă, credem noi, inteligenta artificială actuală este prea rudimentară pentru a fi preluată de un spirit cu adevărat inteligent, de tip uman. Ea nu este nici măcar la nivel de insectă. Nu suntem de acord cu credinta functionalist-behavioristă că inteligenta artificială ar putea simula toate aspectele functionale ale mintii. Motivul e clar: nu se poate simula prezenta constiintei, ci doar a proceselor psihice (în cel mai bun caz).

 

CONSTIINTA COPILULUI

Constiinta de sine apare pe la vârsta de 9 luni, sub forma geloziei, si pe la 14 luni, sub forma fricii de străini (H.Wallon). Până în jurul vârstei de 7 ani (când va putea să discearnă total între cel care actionează si cel care suportă), copilul păstrează o anumită confuzie între sine si celălalt. Vorbeste despre sine numindu-se la persoana a treia singular – cum ar face-o probabil si animalele superioare, dacă ar putea vorbi - reflexivitatea fiind în curs de elaborare.

Cum putem explica acest lucru prin prisma psiho-spiritologiei?

O confuzie, atât de îndelungată, între sine si lume ne poate sugera concluzia filosofică că mintea copilului este impregnată de caracterul universal al constiintei spirituale, de efuziunea spiritului. Aceeasi explicatie o putem da si pentru perceptiile extrasenzoriale sau amintirile din viata anterioară, prezente la copiii până în 7 ani. Mintea, în curs de structurare, este mai permeabilă la influenta spiritului. (Neurologia ne spune că la vârsta de 3 ani copilul are de două ori mai multe legături sinaptice decât adultul. Prin nefolosire, unele dispar.)

Odată cu încheierea primului ciclu de 7 ani (si chiar mai putin) mintea se închide în sine, devine relativ autonomă fată de spirit. S-a constituit al doilea rege al fiintei umane – Ego-ul. Arogarea alternativă a autoritătii între cei doi "regi" face parte din drama conditiei umane. Ego-ul este o instantă autonomă functional, dar cu o falsă identitate. Identitatea reală este exclusiv a Constiintei. Mintea egotică nu este liberă, ci doar imprevizibilă si manipulabilă de diverse influente psihice. Libertatea adevărată este doar atributul Spiritului.

Prin analogie cu o maximă celebră a biologiei, putem spune că si în dezvoltarea mintii copilului "ontogeneza repetă filogeneza". Ne referim la geneza lumii în hinduism: Spiritul Unic a dorit să se multiplice, iar singura posibilitate de a diferentia unicitatea transcedentă era aparitia materiei create; la început a fost Unul, care ulterior s-a dedublat… Mintea incipientă a copilului reflectă unicitatea esentială a lumii, iar structurarea sa ulterioară reflectă diferentierea.

 

CONSTIINTA SI ATENTIA

În legătură cu actul atentiei, trebuie să spunem că atentia se poate educa constient, se poate amplifica, se poate dirija fie către exteriorul fiintei, fie către procesele mintale, fie către pauza dintre gânduri.

Astfel, în meditatia Vipassana, lăsăm gândurile la periferia atentiei, pe care o dirijăm către vidul dintre gânduri. Aceasta poate duce eventual treptat la intuirea Constiintei spirituale, care este un martor tăcut, adevăratul subiect cunoscător. Rezultatul sublim al meditatiei este revelarea Sinelui, care preia conducerea mintii, devenite disponibile. Primul pas în meditatie este eliminarea gândurilor din minte. Al doilea este păstrarea dinamismului, luciditătii, evitând pierderea constientei. Al treilea pas este mai misterios si nu-l putem explica decât ca preluarea mintii de către Constiinta martor trans-personală.

O variantă de meditatie este urmărirea fluxului respiratiei, ca tehnică de abatere a atentiei de la gânduri, care treptat se sting în intensitate, iar mintea rămâne goală.

În traditia tibetană se prescriu metode de lărgire a atentiei în viata de zi cu zi, până la a deveni atenti la absolut tot ce facem sau se petrece în jur. La fel si în artele japoneze, contează atentia acordată detaliilor, activitatea în sine, nu atât finalitatea actiunilor. Maestrul Gurdjieff punea de asemenea accent pe atentia acordată activitătilor zilnice. "Omul este adormit, omul este o masină", spunea el. O perceptie vie, proaspătă se poate abtine prin cultivarea atentiei continue.

 

EGO SI SPIRIT

Vorbind de subiectul cunoscător, există doi subiecti. Primul este EGO-ul, falsul subiect, iar al doilea este SPIRITUL, adevăratul Eu. Orice constiintă, chiar cea pre-reflexivă a animalelor este sinonimă cu existenta unui ego, care separă realitatea între Interior (eu) si Exterior (lume). La om, ego-ul a ajuns la o dezvoltare maximă, devenind reflexiv, autoanalitic, putând deci să-si aroge orice fel de statut, fiindcă se consideră atotstăpânitorul universului ideilor.

Psiho-spiritologia aduce un plus de clarificări asupra acestei chestiuni de mare finete. Ego-ul este un ecou, o reproducere imperfectă, cu mijloacele grosiere specifice mintii, a Constiintei spirituale, luată ca model, dar totodată renegată. Este adevărat că instrumentul mintal este indispensabil, dar mintea devine constientă doar când este luminată de Spirit. Mintea este pornită, activată, de venirea Spiritului în corp, iar apoi poate functiona relativ autonom. Spiritul vitalizează, trezeste mintea la figurat, dar si la propriu (constienta este activată de SRAA). Faptul că există neîntelegeri, disocieri (si mai rar o profundă simbioză) între Constiinta de sine si mintea egotică arată ca apar erori de transmitere energo-informatională (ocazionale sau permanente) între cele două instante. La modul ideal, ego-ul mintal nu ar trebui să nege existenta Spiritului guvernor, dar majoritatea oamenilor chiar asta fac. În cele mai multe cazuri constiinta ego-ului îsi arogă suprematia fiintei umane.

 

CONSTIENT SI INCONSTIENT

Referindu-se la constient, Hirst spunea că "poti fi constient de lucruri la care nu esti neapărat atent". Aici este vorba de fapt despre subconstient, care înregistrează mai multe informatii senzoriale decât suntem constienti, putându-le reda la o cerere ulterioară din partea constientului. Afirmatia sa se referă la readucerea sub lupa atentiei a continuturilor subconstiente, care sunt usor disponibile.

În legătură cu vasta problematică a inconstientului, Jung era convins că seamănă izbitor de mult cu ceea ce numim constient. …

În psihoterapie, constientizarea cauzelor inconstiente ale conflictelor interioare este suficientă să vindece unele cazuri patologice. Aceasta se poate explica prin foamea de sens a omului, care este tensionat să înteleagă care este rostul si cauza suferintei sale. Altă explicatie ar fi dominarea cauzelor profunde din zona astrală inferioară (de unde emerg tensiunile nevrotice si psihotice), emotională, cu ajutorul echipamentului mental, constient. Se stie că uneori numai vointa de a nu te supune tendintelor inconstiente nu este suficientă (se spune că "imaginatia domină vointa"), în acest caz fiind nevoie de constientizarea cauzelor profunde (depistarea traumelor, a evenimentelor din istoria personală care au lăsat urme adânci în psihic). Odată cunoscute cauzele, omul se linisteste treptat, sau ca prin farmec, găsind "veriga lipsă" a conditionărilor sale comportamentale si motivationale.

Dorinta de a descoperi cauzele tendintelor inconstiente care ne chinuiesc sau ne guvernează (prin psihanaliză, karmologie) poate avea si o altă explicatie decât găsirea sensului ascuns. "Căutati adevărul si adevărul vă va elibera!", spunea Isus Cristos. Cunoasterea obisnuită este doar jumătate din aflarea adevărului. Cealaltă jumătate este înlăturarea ignorantei spirituale si intuirea Fiintei înalte aflate îndărătul zbaterii zilnice pentru viată. Aflând cauzele interne, inconstiente, separăm Eu-l de aceste cauze. Până atunci le consideram părti componente, nedistincte de noi însine. Cunoasterea lor purifică Egoul de încă un strat de ignorantă metafizică. La limită, cunoscând toate conditionările si determinările externe si mai ales interne, eliberăm Eu-l de tot ce nu-i apartine. Va rămâne Eu-l în formă aproape pură, foarte aproape de Spirit. În procesul autocunoasterii, Egoul nu se mai identifică cu mecanismele psihice si se apropie victorios de modelul după care a fost creat – Spiritul. Aceasta este eliberarea.

 

STĂRILE DE CONSTIENTĂ

Singurul referential de care dispune psihologia când abordează stările de constiintă este starea de veghe, care pentru unii este singura stare ordinară, celelalte fiind neordinare. Suntem de acord cu majoritatea autorilor care definesc 4 stări de bază: veghe, somn, vis, extaz. Restul ar fi nuante, aspecte particulare ale fiecăreia dintre cele patru.

În doctrinele hinduse se face o paralelă între cele 4 stări si cele 4 zone principale ale universului. Astfel, stării de veghe îi corespunde lumea fizică, stării de vis – lumea astrală (cu forme si culori), stării de somn profund – lumea astrală superioară, mentală (abstractă, fără forme), iar stării de extaz – lumea cauzală (cea mai înaltă, de nedescris nici măcar prin concepte). Paralela mentionată are mai mult un rol filosofic decât stiintific. Putem argumenta o inversiune partială a modelului hindus astfel: cercetările moderne asupra somnului au relevat că somnul cu vise este cel care odihneste creierul, iar cel fără vise odihneste corpul, or este clar că energia mintală este mai rafinată decât cea corporală, asa încât ar fi fost mai logic (dar la fel de reductionist si speculativ) să corelăm visul cu lumea mentală, iar somnul fără vise cu lumea astrală…

Activitatea mintii fizice poate fi partial monitorizată cercetând activitatea creierului, cu care este în legătură, desi sunt structuri diferite. Creierul are o structură fizico-chimico-biologică, iar mintea are o structură eterico-energetică. Mintea fizică este dispusă în zona cerebelului, fiind legată prin legături energetice de tot creierul. Spiritul este legat de trunchiul cerebral.

Mintea îsi diminuează treptat activitatea, trecând în somnolentă, similar cu luminile orasului, care se sting pe rând, până rămân doar câteva luminite peste noapte. Spectrul activitătii mintii fizice se întinde de la vigilenta extremă până la starea de comă, trecând prin stările intermediare de relaxare, somnolentă, reverie, vis, somn profund…

Definim ca stări ordinare de constiintă, trăite de oricine, chiar si de animale, următoarele:

1)     veghe (spiritul este prezent în corp)

2)     somn (spiritul este plecat din corp)

3)     vis (spiritul plecat din corp, transmite energie si mesaje către mintea fizică)

Stare neordinară este cea de transă (hipnotică, meditativă etc). În aceasta, spiritul iese din corp, stând alături, foarte aproape de om. O altă stare neordinară ar fi posesiunea de către alte spirite.

În transa meditativă, extatică, spiritul pleacă departe, dar mintea fizică ia parte constientă la experientă, păstrând o vigilentă neuzuală. Se întâmplă similar în visul lucid, în care mintea fizică este mai activă ca de obicei în somn.

Pentru psiho-spiritologie starea de vis oferă multe indicii. Spiritul se află departe de corp, dar transmite informatii si energie mintii fizice, aflată într-o stare de alertă, similar cu operatia de "replicare de date între două servere". Visele ciudate, fără noimă, sunt rezultatul încercării mintii de a interpreta datele transmise de spirit dintr-o altă realitate non-fizică. Uneori, se mai amestecă si diversi stimuli senzoriali fizici ocazionali, din timpul somnului. Aceasta este cea mai bună demonstratie de cât de putin poate să producă mintea fizică fără lumina prezentei nemijlocite a spiritului în corp: ciudătenii, rareori vise coerente cu realitatea fizică. Aroganta ego-ului se sfârseste aici. Asta-i tot ce e în stare să facă ego-ul fără spirit: suprarealism cinematografic. Numai lumina spiritului poate readuce ordinea si trezirea constiintei egotice la starea de vigilentă. Atentia este proprietatea constiintei fizice doar în prezenta spiritului. Fără spirit, nu mai există nici atentie vigilentă, nici constientă.

Credem că starea de extaz nu e proprie oricui, ci doar oamenilor cu spirite foarte evoluate. Ea nu depinde numai de tehnicile meditative, ci mai ales de rangul spiritual, care se câstigă în multe reîncarnări ale spiritului, pline de strădanii de auto-depăsire.

Cercetătorii somnului sunt de acord că somnul fără vise, lent din punct de vedere al activitătii electrice a cortexului, are un rol reparator, odihnitor asupra organismului, si doar partial asupra creierului. În schimb, somnul cu vise, rapid are efecte tocmai asupra reînnoirii creierului. Putem explica acest mister astfel: după cum am spus, visul este efectul unei transmisii de info-energie de la spirit, prin "cordonul de argint", către minte. Din sferele înalte unde se află spiritul se transmit atât date, cât mai ales energie revigorantă. Se stie că în lumile subtile energia si informatia au una si aceeasi formă de manifestare – energia poartă informatia, informatia este energie. Cu cât spiritul are acces mai sus, cu atât mintea si creierul sunt alimentate cu energie mai pură, mai mentală, chiar cauzală. Un spirit inferior (sau un spirit bun, dar impurificat prin fapte contrare ordinii universale) va avea acces mai frecvent la zone de cosmar sau de erotism vulgar, iar visele vor fi în majoritate de acest gen.

***

< sus >

REVELATIA, ca suport al spiritologiei

FUNDAMENTUL SPIRITISMULUI

În general, psihologii propun o teorie ca urmare a acumulărilor de date, din experimente sau din practica terapeutică, care cer o explicatie. Teoria spiritistă are o cu totul altă sursă: revelatia. Este unul din motivele pentru care nu a fost privită cu seriozitate de către psihologi. Cel putin până acum, când psihologia transpersonală studiază tocmai experientele spirituale. Această nouă orientare a psihologiei, care a integrat tehnicile spirituale orientale, nu ar trebui să lase necercetată doctrina si practica spiritistă – specifică arealului occidental. Iar dacă nu a făcut-o până acum, s-ar putea să fie din cauză că se teme că spiritologia îi poate "compromite" prestigiul academic.

Defectul religiei este că nu permite libertate totală de gândire. Defectul stiintei este că nu vede finalitatea lucrurilor, rătăceste în necunoscut. Defectul filosofiei este că nu are aplicabilitate practică. Spiritologia oferă platforma ideologică comună tuturor, satisfăcând toate nevoile amintite. Valoarea cunostintelor spiritiste este nepretuită si utilă în multe domenii de cercetare.

Istoria de 150 de ani a doctrinei spiritiste arată că ea a probat experimental afirmatiile sale. Mai mult, ea constituie un suport teoretic, rational-cognitiv al tuturor religiilor. Dacă acceptăm opinia lui Carl G. Jung, conform căreia "religia este cea mai înaltă formă de psihoterapie", înseamnă că spiritismul oferă si o perspectivă terapeutică. Prin urmare, reticentele psihologilor sunt provocate doar de prejudecăti si comoditate. Istoria stiintei ne arată că marile descoperiri si inventii s-au bazat pe revelatii primite de savanti sub diverse forme: flashuri intuitive, vise etc. Revelatia nu lipseste din cunoasterea omenească, ba este chiar fundamentală pentru progresul omenirii. Desigur că revelatiile amintite au fost foarte discrete, lăsându-ne să credem că noi, oamenii suntem capabili de orice minunătie... În discretia Sa, Divinitatea ne încurajează să avem initiativă, să muncim, să invocăm muza inspiratiei, dar să nu renuntăm la propria gândire cu atribute demiurgice. Revelatia nu este incompatibilă cu stiinta.

Revelatiile sunt atât naturale (despre legitătile naturii), cât si mistice (despre lumile invizibile). Doctrina spiritistă este complexă, cuprinzându-le pe amândouă, în egală măsură, pentru că de fapt lumile invizibile sunt de o natură mai subtilă, dar tot materială. Revelatiile pot fi primite pasiv sau, dimpotrivă, pot fi solicitate de către mediumul capabil de un dialog constructiv si stiintific cu entitătile cu care colaborează. Apreciem si încurajăm în mod deosebit a doua cale, cea activă.

Doctrina spiritistă are un nucleu stabilit de savantul Allan Kardec în jurul anului 1860 pe baza a mii de revelatii primite de mediumi din întreaga lume, fiindcă el personal nu era medium. Trebuie făcută distinctia între doctrină si practica spiritistă. Astăzi nu mai aflăm de tinerea unor sedinte spiritiste în care se demonstrează efecte fizice extraordinare (materializări de corpuri umane aparent vii, sau părti ale corpului uman în actiuni naturale, materializări de obiecte, levitatii etc). Aceste practici au fost de folos răspândirii doctrinei spiritiste în vremurile de început (asa cum "vorbirea în limbi" a fost un fenomen răspândit doar printre primii crestini, în scopul răspândirii acestei credinte tuturor neamurilor). Pentru că unii profitori au încercat să fraudeze astfel de experimente, credibilitatea spiritistilor scăzuse. De aceea, această ideologie spirituală beneficiază astăzi de alte metode de răspândire, potrivite cu rafinarea gândirii omenirii. Au apărut asociatii serioase de parapsihologie, psihologia transpersonală, curentul new-age, se popularizează practicile si doctrinele spirituale orientale, literatura de profil aduce cunoasterea în casele tuturor, iar mass-media, în ciuda defectelor sale, reuseste câteodată să transmită si să provoace dezbateri despre fenomene stranii (de natura spiritologică, ozenistică, paranormală), petrecute în casele si curtile concetătenilor nostri.

NOTA: Am detaliat cu alt prilej (în Modelul unificator al psihicului uman normal si paranormal) necesitatea dezambiguizării termenului de "parapsiholog". Astfel, alături de parapsihologii de laborator (savanti proveniti din fizică, biologie, medicină etc), plasăm categoria parapsihologilor practicieni (persoanele cu abilităti paranormale care si le pun în slujba semenilor) si cea a parapsihologilor eruditi (care nu sunt nici experimentatori, nici practicieni, dar au o imensă dorintă de a descoperi misterele lumii).

O cazuistică de ultimă oră o reprezintă fotografiile de spirite, surprinse de aparatele de fotografiat ale diversilor oameni din întreaga lume. Faptul că nu sunt trucuri nu este greu de demonstrat tehnic. Iar faptul că sunt atât de multe dovezi, din întreaga lume, de la numerosi amatori, dintre care multi se miră si ei ce descoperă în fotografii, este o demonstratie, greu de combătut, că spiritele îsi fac astăzi simtită prezenta nu doar pe lângă acei câtiva mediumi legendari, ci pe tot mapamondul, acolo unde există un aparat de fotografiat.

Spre deosebire de dogmele religioase, care refuză schimbarea, teoria spiritologică a fost completată de-a lungul deceniilor de noi revelatii. Poate că reticenta savantilor de a studia spiritismul e cauzată si de lipsa de timp si interes în a studia tot materialul bibliografic si mai ales în a separa informatiile autentice de impostură. Falsurile si afirmatiile paranoice nu lipsesc nici din acest domeniu, controversat mai ales din acest motiv. Este datoria parapsihologilor "eruditi" să facă lumină si să pună ordine printre colectiile de povesti sau revelatii, mistificări sau realităti, halucinatii sau adevărate clarviziuni etc.

 

TERMINOLOGIE

Diferenta dintre termenul de spiritualist si spiritist a fost provocată în contextul istoric al secolului XIX în care spiritistii încercau să se apropie de pozitivismul stiintei prin metode practice, spre deosebire de filosofia spiritualistă pre-existentă, ce utiliza exclusiv un limbaj religios si o abordare filosofică. Astăzi însă nu există diferente fundamentale de terminologie stiintifică, ci mai mult de perceptie populară. "Spiritismul" sugerează, în mod fals, fenomene înfricosătoare precum strigoii, zgomotele nefiresti provoate de fantome si altele de acest fel, iar "spiritualismul" este adoptat ca denominatiune de anumite culte care folosesc mediumi în loc de preoti, practicând terapii inspirate de comunicări telepatice cu îngerii.

NOTĂ: Parapsihologul Waldo Vieira a preconizat aparitia unei stiinte numite "constientologie", stiintă de sinteză bazată pe descoperirile spiritismului, teosofiei, disciplinelor esoterice tip yoga si, mai ales, pe numeroasele studii si observatii asupra realitătii invizibile ale diversilor parapsihologi, descoperiri care se succed rapid de 150 de ani încoace. El a propus o clasificare complexă a mai multor ramuri stiintifice ale viitorului.

Pentru a depăsi ambiguitătile actuale, preferăm să denumim stiinta spiritualistă prin termenul spiritologie. În viziunea noastră, notiunea de spirit poate fi sinonimă cu cea de constiintă, în sens larg. Prin urmare, spiritologia face apel la teorii, legităti, principii ale "constiintei universale". Restrângând aria de interes la psihologie, putem vorbi de legitătile "constiintei psiho-spirituale", iar disciplina se va numi, bineînteles,  psiho-spiritologie.  

Atâta timp cât psihologia transpersonală constată fenomenul reîncarnării, este logic necesar si obligatoriu să accepte si existenta constiintei necorporale, ca spirit independent de materie. Lumea spiritelor este lumea strămosilor nostri cei "vii", în care vom merge si noi după moarte. A nu recunoaste existenta entitătilor umane necorporale nu este doar un act de lasitate morală, ci chiar o abatere de la rigoarea stiintifică.

Fenomenul reîncarnării este demonstrat de datele culese prin hipnoză regresivă, în transa obtinută prin ingerarea de substante psihedelice, de mărturiile copiilor care îsi amintesc spontan existenta anterioară (cu date detaliate si verificabile) si este întărit de conceptiile religioase a jumătate din populatia globului...

Enuntarea unei teorii spritologice clare si unitare, corelate cu ultimele descoperiri stiintifice si cu paradigma transpersonalistă, ne convinge că ea:

***

< sus >

Filosofia CONSTIINTEI MATERIEI
 

PROBLEMA FUNDAMENTALĂ A FILOSOFIEI: PRIMEAZĂ CONSTIINTA SAU MATERIA?

Mileniile care au trecut peste această problemă, viu dezbătută de gânditori, nu au reusit să o arunce în desuetudine. Chestiunea a fost ridicată de filosofi pentru a găsi răspunsuri la întrebări cosmogonice, de genul: Cum a apărut lumea? A creat-o cineva? Dacă da, în ce relatie se află lumea cu Constiinta creatoare? Dacă nu, până la ce nivel a ajuns universul să se auto-dezvolte? În acest ultim caz, constiinta de sine a omului este cea mai înaltă treaptă de evolutie? Unii sau altii dintre gânditori s-au oprit cu predilectie la anumite etape de analiză, nedefinind foarte clar care sunt cele două categorii care formează dihotomia. În literatură găsim "rezolvări" ce păcătuiesc tocmai prin faptul că tratează paliere diferite ale existentei, punându-le în relatie antagonică, ele fiind de fapt în relatie complementară. În prima categorie sunt cuprinse fie substanta, fie materia (în general), fie corpul biologic, fie creierul. În categoria opusă sunt amintite fie psihicul (în general), fie constiinta, fie ideile, fie spiritul. În acest context, evident că nici concluziile nu pot fi identice. Am putea spune că problema fundamentală a unora a devenit dacă primează realitatea concretă sau primează realitatea abstractă... Relatia constiintă-materie s-a transformat în relatia abstract-concret, ceea ce considerăm că este o coborâre nedorită a nivelului spiritual al dezbaterii teoretice, cu un răspuns incorect deja dat.

Unii se întreabă: "pentru ce atâta zbatere filosofică sterilă, dacă tot nu putem afla adevărul, de care nu suntem mai aproape astăzi decât acum 2000 sau 5000 de ani?". Este evident că omul nu are puterea de a-si răspunde singur la întrebările fundamentale de mai sus. Dacă universul a fost creat, atunci avem nevoie de revelatia primită de la Inteligenta Supremă. Dacă universul a apărut din neant si evoluează la întâmplare, suntem mult prea neînsemnati pentru a-l întelege si a-i coordona noi cursul.

Totusi, orice savant care studiază natura întelege câtă inteligentă a fost încorporată pentru a o face posibilă. Cu greu, foarte greu reuseste omul să afle câte ceva din Marea Inteligentă cu care a fost creată si este mentinută viata. Un savant onest va recunoaste că este logic ca atâta inteligentă risipită pentru crearea Naturii să apartină unei Constiinte. Un răspuns adecvat la întrebarea fundamentală a filosofiei nu poate veni decât prin Revelatie. Nicidecum prin elaborarea unei minti omenesti, mult prea limitate. Nu ne putem compara ca inteligentă nici măcar cu cea care sustine o celulă vie. Deci, dacă tot vrem răspuns la chestiuni care ne depăsesc gândirea, să ascultăm glasul ratiunii. Glasul ratiunii mai înalte.

 

RĂSPUNSUL SPIRITOLOGIEI LA PROBLEMA FUNDAMENTALĂ A FILOSOFIEI

Spiritologia, ca stiintă revelată, oferă toate variantele de răspuns:

- Studiind originea universului, putem spune că Constiinta Supremă transcendentă a creat lumea manifestată. Ea a preexistat si va dăinui si după prezumptiva disparitie a universului. Materia, ca produs al Constiintei Unice, este de fapt aceeasi Constiintă sub o altă formă – aceasta este pozitia filosofică non-dualistă, monist-spiritualistă.

- Existenta curentă a lumii se datorează colaborării dintre Constiintă si lumea manifestată, între care sunt interferente si interconditionări – aceasta este pozitia filosofică dualistă.

- Postulând multi-dimensionalitatea materiei, de la cea grosieră (concretă), la cea subtilă (abstractă), ne plasăm aparent pe pozitia filosofică monist-materialistă.

Iată deci că viziunea spiritologică contine si îmbină toate variantele filosofice, în functie de nivelul analizei teoretice si practice.

După cum vedem, spiritologia acordă câte un loc în spectrul materiei atât concretului, cât si abstractului. Nu există nimic creat de Constiintă care să nu fie văzut altfel decât "concret" dintr-o perspectivă transcendentă. Structurile psihice, constiinta egotică, ideile – toate sunt realităti concrete pe nivelele mai înalt vibratorii ale materiei. În acelasi timp, ele sunt abstractiuni pentru ceea ce desemnăm noi, oamenii, prin "realitatea concretă, fizică".

 

MATERIALISMUL VULGAR – DEPĂSIT SI NIHILIST

Afirmăm că viziunea monist-materialistă vulgară este cu totul depăsită si nihilistă.

Pentru a face saltul de la conceptia materialistă (care domină gândirea europeană de câteva secole), oamenii de stiintă trebuie să facă un efort, nu de gândire (cu care sunt obisnuiti), ci de a scăpa de credintă. Trebuie să renunte la credinta-prejudecată privind promordialitatea materiei si non-existenta a ceea ce nu poate fi perceput cu cele 5 simturi si prelungirile sale tehnologice (microscopul, radarul etc)! Să renunte la credinta iratională în exclusivitatea materiei. Saltul e pe cale să se producă, pe măsură ce tot mai multi savanti împărtăsesc noul model de gândire, plecat de la fizicienii contemporani.

Fără a renunta la calitătile cercetării stiintifice (obiectivitate, rigoare, realism), considerăm că explicatiile materialiste (coerente în sine, până la un anumit punct) trebuie continuate cu principiul teleologic al existentei unor Constiinte ordonatoare ale haosului. Teleonomia postulează urmărirea unei finalităti constiente a oricărui sistem, bazându-se pe observatia de bun-simt că din haos nu poate apare ordine. Această asertiune este si mai evidentă dacă vorbim despre sistemele autoreglative (viata biologică). Savantii au constatat că "viata este o insulă de ordine într-un ocean de entropie". Un sistem viu are la bază un proiect, iar orice proiect are la bază Constiinta. Păstrarea integritătii, adaptarea sistemului viu la mediu nu sunt exclusiv instinctuale, automate, ci mai ales rezultatul interventiei unei Constiinte care îl păstrează în parametrii proiectati - sau reproiectati - optimi.

Întregul Univers nu este rodul întâmplării, ci al teleonomiei. Totul are la bază un proiect si este rodul activitătii intense, la toate nivelele, al Constiintei de a-l duce la bun sfârsit.

Unii gânditori încearcă să îmbine cele două pozitii antagonice, printr-un compromis neproductiv. Ei spun că legile fiintării si ale devenirii lumii sunt proprii materiei, dar initial au fost produsul unei inteligente cosmice. Această Constiintă Creatoare (Deus Otiosus – care a delegat întreaga sa putere unor zei mai tineri - sau Deus Absconditus – zeu care s-a retras voluntar din contactul cu creatia sa) nu ar mai avea nici o putere si nici un contact cu lumea, care functionează doar pe baza mecanismelor automate declansate la începutul ei. Aparent înteleaptă prin compromis, această viziune este la fel de păguboasă din punctul de vedere al dezvoltării cunoasterii (numită, în mod clasic, "scientia"). Constiinta spirituală ar fi astfel aruncată undeva, în abisurile cosmice, lumea ar fi lăsată pradă unor legi oarbe si necrutătoare, iar gândirea ar fi "o secretie a creierului".

Miza cercetărilor actuale în inteligenta artificială si neurostiinte este să demonstreze că constiinta este perfect reductibilă la informatii fizice, fiind integrabilă în stiintele naturii. Totusi, diferentierea între ceea ce este pur psihic si ceea ce este pur fizic, chimic sau fiziologic este extrem de dificilă. Conceptia materialistă pare mult mai comodă intelectual si chiar moral. Noua paradigmă a constiintei universale aduce morala din domeniul religiei si filosofiei în cel al stiintei, al legilor obiective ale naturii (în acest sens, unii au propus termenul de cosmoetică).

 

CONSTIINTA ANIMĂ MATERIA

S-a adunat o cazuistică imposibil de explicat prin vechile concepte, dar si de ignorat. Cei care cer explicatii sunt astăzi mai multi decât cei care le amână. Noua paradigmă le oferă cadrul ideatic în care misterele lumii se vor devoala rând pe rând.

Punând la baza lumii constiinta, nu desfiintăm legile autonome ale materiei (ceea ce justifică si abordările exclusiv materialiste). Numai că recunoastem constiintelor spirituale rolul de reglare si control al formelor de viată supuse regulilor imanente ale materiei. Nu numai că Dumnezeu, Constiinta Supremă nu a pierdut nici o clipă controlul si interesul fată de Creatia Sa, ci mai mult, a creat si creează din Sine nenumărate "mici" constiinte, care să se ocupe de fiecare palier al creatiei, de fiecare fiintă, de fiecare lege, de fiecare fenomen. Nimic nu rămâne în afara influentei Constiintei.

NOTĂ: În filosofie, curentul care postulează că întreaga materie ar fi vie, însufletită, având capacitatea de a simti si de a gândi, se numeste hilozoism sau animism. Teoria care consideră că psihicul este propriu oricărui organism viu, fie el animal sau plantă, poartă denumirea de biopsihism.

Putem chiar spune că nu există materie "moartă", ci doar aproape inconstientă. Orice structură elementară materială are un sâmbure de Constiintă, oricât de firav, care animă materia. (În traditia orientală se spune că "o piatră respiră odată la 1000 de ani".) Spre această concluzie se îndreaptă cercetările si observatiile din fizica cuantică. La baza materiei stă constiinta!

Constiinta animă materia. Dinamismul este proprietatea constiintei, nu a materiei. Miscarea, transformarea, devenirea nu este intrinsecă materiei. Materia fără constiintă este inertă. Constiinta se înconjoară de materie. Definitia viului, în sens larg, este "materia animată de constiintă"; în acest sens, totul este viu. Diferenta dintre viata anorganică si cea biologică o dă reactivitatea neadaptativă sau adaptativă la stimulii din mediu. Veriga lipsă, încă negăsită de stiintă, ce face trecerea de la materia organică simplă la o formă de viată este chiar Constiinta biologică. Este elementul cheie, fără de care organicul nu poate deveni vital.

NOTĂ: Din unele scrieri si relatări esoterice, se pare că în "alte lumi" spirituale, materia anorganică are proprietăti adaptative (coordonată de Constiinta minerală), iar cea biologică are calităti psihice, deci putem trage concluzia că, acolo, gradul de constientă general este mai ridicat, iar reactivitatea materiei la influenta Constiintelor este mult sporită…

Constiinta nu este ceva concret, palpabil. Are proprietăti similare informatiei, dezvăluindu-si prezenta numai prin transformarea materiei sau energiei. Totusi, ea este cogniscibilă, si aceasta probează că nu este o speculatie filosofică. Constiinta, ca realitate diferită si superioară gândirii poate fi rationalizată (ceea ce facem chiar acum, în acest text), dar, mai ales si din fericire, poate fi recunoscută direct, în stările meditative transcendentale. Postularea cogniscibilitătii constiintei umane se bazează pe ideea că în fiecare om există o constiintă guvernatoare – spiritul. De fapt, în meditatie, nu mintea cunoaste constiinta, ci aceasta din urmă "dresează" mintea să stea tăcută si să lase constiinta să se manifeste direct. Revelarea constiintei spirituale este deci o întoarcere către Sine, o oglindire în minte a principiului constient din om.

***

< sus >

DE LA FILOSOFIE SPRE SPIRITOLOGIE

DEVENIREA MATERIEI

În Planul Divin al Universului nu doar evolutia spiritelor este importantă, ci si evolutia materiei.

Materia este si ea structurată pe nivelele anorganic, biologic, psihic. Se întelege că această ordonare s-a făcut în timp, pe baza evolutiei generale. Este valabilă observatia lui Spencer si Darwin privind evolutia speciilor pe baza adaptării. Facem corectia că de fapt este vorba despre evolutia întregii materii, care în sine este inertă. Ea are nevoie să fie animată de spirite. Materia este dinamizată treptat, trezită la viată, apoi la o activitate psihică, dar numai ca rezultat al interventiei unor forte spirituale. Ceea ce se numeste imanenta materiei este de fapt munca brută a spiritelor. Mai adăugăm despre evolutia speciilor că ea este rezultatul experimentelor realizate de făuritorii speciilor, adică îngerii creatori. Adaptarea nu este oarbă, ci un produs al inteligentei. Materia dispune deci de o constiintă, de la cea elementară până la cea umană si dincolo de ea. Legile materiei sunt puse în actiune de constiinte spirituale de diverse nivele evolutive, fiecare având o sarcină precisă.

NOTĂ: Conform pluralismului hylic, împărtăsit de Poortman, care l-a preluat din gândirea hindusă, există mai multe tipuri de materie (stiinta si metafizica nemaifiind astfel contradictorii). Aceeasi idee o găsim si la academicianul român Eugen Macovski, care a descoperit materia biostructurată (biologică), postulând si existenta materiei noesice (psihice) si altora superioare.

Materia se structurează pe nivele de vibratie. Dumnezeu cel Absolut nu este însă material, ci transcendent, pe când universul creat este material. Dar ce este materia?

Se stie că atomii vibrează. Cresterea vibratiei se manifestă prin cresterea distantelor inter-atomice, care defineste astfel gradul de subtilitate al substantei. Dar oare sunt solide particulele atomice si subatomice, asa cum credea Democrit în Grecia antică? Nu. Ele sunt câmpuri de energie în miscare ultra-rapidă (detalii ne oferă teoriile din fizica cuantică). Atomii sunt rezultanta unor câmpuri de forte. Comparând dimensiunile particulelor atomice cu distantele interatomice (care au ordine de mărime mult mai mari, analoage dimensiunilor interplanetare), putem spune că substanta este de fapt un spatiu gol, în care se exercită forte interatomice. Cu alte cuvinte, în esentă, materia este fortă, energie.

Am ajuns deci la concluzia că substanta si energia sunt interschimbabile în anumite conditii (Einstein a formalizat aceasta prin faimoasa sa ecuatie relativistă E=mc2). Acest fapt ne ajută să întelegem structurarea materiei pe nivele de vibratie. Stiinta modernă acceptă existenta materiei sub cele trei forme distincte: Substantă, Energie, Informatie. Acest model unanim ne poate ajuta să întelegem intuitiv că substanta ar putea fi considerată o "energie cristalizată", iar informatia o "energie rarefiată".

Pentru nivelul nostru actual de întelegere, ceea ce pare a fi energie este de fapt o substantă mai fină. Omul aflându-se pe primul strat de vibratie, nu are cum să observe o materie mai subtilă decât a sa, ceea ce îi pune unele dificultăti de întelegere a acestei realităti multidimensionale. Când se vorbeste de spatiul cu mai multe dimensiuni trebuie să ne gândim la acest model, în care lumile "paralele" coexistă în acelasi spatiu, dar pe frecvente de vibratie diferite. Aceeasi apă se găseste ca abur, lichid sau gheată. Gazul poate fi dizolvat în lichid, iar lichidul să fie continut în solid. Stările mai subtile ale materiei coexistă cu cele cunoscute simturilor. Coborând vibratia materiei subtile, aceasta interactionează si poate crea fenomene în materia grosieră, familiară omului.

În lumile foarte fine, subtile, există mai putine restrictii, iar spiritul are o libertate mai mare de actiune. Legile impuse se înmultesc odată cu coborârea nivelului de vibratie, ceea ce este neplăcut pentru spirit. Am putea defini plăcerea spirituală ca fiind libertatea, iar neplăcerea fiind conditionarea. Evolutia este plăcută. De aceea, tendinta firească a spiritelor este de a evolua către lumile mai subtile. Evolutia este un proces de durată infinită, o lege eternă a universului.

 

EVOLUTIA, CA PURIFICARE

Lumea materială, creată, este o oglindă a lumii Constiintei, creatoare. Putem introduce notiunea de evolutie pe baza atributului comun ante-enuntat, "vibratie". Dacă subtilitatea materiei merge de la o vibratie joasă (grosieră, substantială) către una înaltă (rafinată, info-energetică), putem întelege că, similar, si subtilitatea Constiintelor se ierarhizează pe o scară a puritătii spirituale. Măsurarea puritătii spirituale se evaluează cu "gradul de gri" al culorii fundamentale a spiritului respectiv. O vibratie joasă, un spirit inferior va avea culoarea neagră. O vibratie intermediară va da culoarea gri. O vibratie înaltă va conferi culoarea de bază albă. Spectrul de gri este continuu. Ne referim aici la o culoare subtilă reală, nu metaforică, o culoare perceptibilă de către spirite.

Un principiu usor de înteles este că există o corespondentă între vibratiile materiei si ale Constiintelor. Astfel, un spirit înalt (alb) va trăi în mod natural în lumi materiale rafinate, foarte subtile, iar un spirit inferior (negru) nu va putea trăi decât în lumi joase ca vibratie. Acesta este principiul natural de autoseparatie între diversele categorii de spirite. Amestecarea lor este posibilă doar pe Pământ, unde se încarnează spirite de toate categoriile. Se mai stie că o fiintă mai rafinată se poate coborî, ca perceptie sau cu întreaga fiintă, pe un nivel inferior, chiar dacă nu-i face plăcere. În schimb, o fiintă mai putin subtilă nu poate urca pe un nivel superior, chiar dacă ar dori-o. Este posibil ca fiintele de pe un anumit nivel să fie manipulate de vointa spiritelor superioare, fără a bănui că în spatele propriei dorinte stau intentii mai tainice, venite din lumile nevăzute.

Legea evolutiei spune că materia, ca si constiinta, evoluează. Aceasta este echivalent cu a spune că o particulă tinde să îsi crească vibratia, iar o constiintă tinde să-si albească culoarea de bază. Din perspectiva unitătii dintre materie si constiintă, putem spune că evolutia se face împreună. Cum?

Pentru a se manifesta în lumea materiei, Constiinta se înconjoară cu un învelis de materie, numit peri-spirit, care îi este propriu, individual, o matrice a tuturor fenomenelor materiale pe care le va genera ulterior prin alte mecanisme. Diversele forme ale materiei aflate în preajma Constiintei sunt influentate de peri-spiritul său, ridicându-si si ele nivelul de vibratie, "înnobilându-se". Constiinta, având liber-arbitru, poate evolua prin sine, atrăgând si evolutia materiei din imediata sa apropiere. Cu cât Constiinta este mai pură, cu atât influenta sa de ridicare a vibratiei materiei este mai puternică.

Creatia este un fenomen continuu. Atingerea perfectiunii este foarte, foarte departe. Putem întelege în felul următor sensul evolutiei creatiei, conform filosofiei brahmanice: La început, Constiinta era unică si limitată la Sine. Dorind să se multiplice, a creat ceva exterior siesi: materia. Multumită experientelor diferite oferite de lumea materială, Constiinta se diferentiază si se multiplică, părând a fi mai multe constiinte laolaltă. Prin evolutia fiecărei constiinte în parte, "cantitatea" totală de constiintă creste, Constiinta se amplifică. Lumea materială va exista atâta timp cât evolutia constiintei nu s-a încheiat, adică la infinit. Acesta este Jocul Cosmic.

 

SPIRITELE MALEFICE, IMPURE, NEEVOLUATE

Apelând la o analogie umană, vom dezbate acum o problemă spinoasă, cea a spiritelor malefice. Am spus mai devreme că evolutia este plăcută pentru spirite, fiindcă le aduce libertatea deplină de manfestare. Am mai spus că tendinta firească este căutarea plăcerii. Totusi, există si spirite, care în virtutea libertătii de alegere, pe care o are orice spirit, decid că este mai comod să nu muncească întru evolutia individuală. Aceste spirite lenese nu vor rămâne însă la nivelul la care erau când au luat decizia de a lenevi. Legile obiective ale universului le vor cere în permanentă să evolueze, iar pentru că refuză, vor primi tot mai multe restrictii si îsi vor înnegri treptat culoarea. La un moment dat, sătule de atâtea "invitatii neonorate si tracasări", fie vor decide să-si îndrepte comportarea, fie pur si simplu vor declara război legii evolutiei - care le deranjează comoditatea. Desigur că acest confort este fals, fiindcă nu le aduce nici o plăcere, decât cea a inertiei. În Univers nu poate exista stagnare la nesfârsit, ci doar evolutie sau involutie.

Am definit astfel ce este un spirit malefic: un spirit care, din lene, s-a opus evolutiei, coborându-si vibratia si colorându-se în negru. Din principiu, orice spirit malefic se poate reorienta către înăltimile ametitoare ale Dumnezeirii, dar va trebui să muncească mult mai mult decât un spirit care a înteles de la început că e mai bine să urmezi legea evolutiei. După cum între negrul abisal si albul orbitor există nenumărate nuante de gri, tot asa există în univers spirite de toate nivelurile evolutive imaginabile si inimaginabile.

 

MATURITATEA NU ÎNSEAMNĂ PURIFICARE

În existenta sa eternă, spiritul are mereu câte ceva de învătat. Viata sa nu trece niciodată degeaba, ci îi îmbogăteste experienta. Prin urmare, inteligenta, vointa si memoria se măresc în permanentă. Căpătând experientă, spiritul va avea o mai mare putere de coordonare si îmbunătătire a lumii materiale. Cu cât este mai matur, cu atât este mai de folos. Dacă este un spirit evoluat, va fi de folos Dumnezeirii si lumii în general. Dacă este inferior, va fi de folos fortelor întunecate, ce se opun legii evolutiei.

Un spirit bun, dar imatur, nu va fi de mare folos. Putem spune că, dacă nu si-a dezvoltat suficient inteligenta, vointa si memoria, nici nu poate avea parte de toată libertatea specifică lumilor superioare, fiindcă nu va avea instrumentele să o utilizeze. El va trebui să acumuleze experiente, într-un proces cu multe reîncarnări, care îl poate atrage si către involutie. Dacă însă va alege calea cea bună a evolutiei, ca majoritatea spiritelor, atunci în final va putea ajuta eficient lumea si va fi fericit întru Dumnezeu.

Un spirit matur va putea să dirijeze sisteme materiale mai complicate: om, grup, societate, planetă, sistem solar... Întotdeauna constiinta supervizoare are un grad de evolutie si maturitate proportional cu complexitatea sistemului. Totodată, va putea controla si coordona constiinte mai slab evoluate si mai imature, dar în limitele libertătii acestora, date de propriul nivel de evolutie. Nimeni nu se plictiseste în lumea lui Dumnezeu! Este multă activitate si voie bună.

 

LUMEA SPIRITELOR

Spiritul trăieste în mod natural pe un nivel vibratoriu superior celui material, inaccesibil detectării prin organele de simt sau prin aparatele inventate de om. Există însă si exceptii, când s-au putut depista sau chiar comunica cu fiintele spirituale – pe baza perceptiilor extrasenzoriale sau ale unor aparate electronice foarte fine – dar numai cu acordul spiritelor de a se face simtite. Aceste exceptii fac obiectul studiilor de parapsihologie, a religiilor, a filosofiei etc. Am putea spune că fenomenele studiate de parapsihologie sunt de o natură vibratorie specifică lumilor spirituale, iar cercetarea parapsihologică este de fapt o intruziune în aceste lumi paralele. Prin urmare, aproape orice studiu stiintific ar trebui să tină seama de posibilele influente ai acestor "locuitori indigeni" asupra rezultatelor experimentelor nepoftite. Aceeasi precautie, încă si mai atentă, se impune celor care experimentează pe cont propriu lumile paralele!

Cu cât nivelul vibratoriu este mai ridicat, cu atât viata spiritului este mai fericită, fiind lipsit de dusmani, de pericole, de griji, putându-se manifesta absolut liber si creativ. Planul material fizic este cel mai coborât ca vibratie si nu este propice existentei spiritelor în stare pură. Ele pot exista aici numai sub forma vietii biologice. Prin urmare, un spirit "se îmbracă într-o haină terestră", respectiv un organism uman. Din această perspectivă, este evidentă subordonarea ierarhică a psihicului uman fată de Spiritul său rector.

Asa cum am definit de la început, aplicarea conceptelor spiritologice la nivelul omului formează ramura numită psiho-spiritologie.

 

ÎNCARNAREA SPIRITULUI

Încarnarea este asocierea temporară dintre un spirit nemuritor (imperfect, dar perfectibil) si un om carnal, începând cu faza embrionară sau foetus, până la moarte (eliberarea spiritului din organism fie din cauză că nu mai este capabil să vietuiască biologic, fie din alte considerente: karmice, misiuni spirituale, bunul plac al spiritului).

Putem întelege că viata omului ar trebui să fie, cel putin teoretic, subordonată scopurilor spiritului încarnat. Dar care sunt scopurile spiritului (adică misiunea spirituală a omului)?

 

MISIUNEA SPIRITUALĂ

Conform filosofiei Samkhya, teleologia lui Purusa (spiritul) este a) Bhoga – experientele date de viata materială, si b) Moksha/Mukti sau Apavarga - ce desemnează eliberarea lui Purusa de asocierea cu Prakriti (materia).

Reluăm aceste idei, dezvoltându-le semnificatiile.

Sunt două scopuri principale ale oricărui spirit: a) a învăta, a acumula experientă; b) a evolua, a se purifica energetic.

a) Învătarea în planul terestru este foarte bogată, pentru că provocările sunt multiple. Suferinte, dificultăti, boli, necazuri, dar si lucrurile plăcute – acestea sunt "manualele scolare" ale spiritului, pe care nu le avea în planul vibratoriu înalt. Viata terestră este o scoală, una foarte dură, dar eficientă, cu rezultate rapide. Spiritul nu învată din cărti, ci învată pe cont propriu, prin experientele directe ale omului în care este încarnat. Desigur, cu cât spiritul este mai evoluat, omul este mult mai receptiv la sfaturile întelepte (ca o retrezire a propriei experiente spirituale).

În fotografie apare un spirit de nivel uman (forma sa este sferică), de calitate bună (are o formă concentrată), cu multă experientă (se disting mai multe cercuri concentrice), puternic (este luminos), dar care are aura retezată la partea de jos (din cauza păcatelor mari din ultima sa viată de om). Suferintele sale spirituale sunt foarte mari din cauza "amputării" perispiritului, proportionale cu dorinta sa actuală de căintă si îndreptare. În situatia sa karmică deplorabilă, o eventuală încarnare s-ar solda cu o viată de om nenorocită, prea plină de dureri si ghinioane. De aceea, acest spirit preferă deocamdată să se facă folositor oamenilor în calitatea sa de spirit liber, sub îndrumarea si supravegherea unui înger păzitor. El speră ca astfel, adăugându-si karmă bună, să-si poată completa, măcar partial, portiunea lipsă din perispirit. Totusi, expierea rapidă si totală a păcatelor acumulate în existentele terestre nu va fi posibilă decât printr-o nouă încarnare de om, de data aceasta un om virtuos, dedicat binelui semenilor, plin de credintă în dreptatea lui Dumnezeu si, desigur, supus necazurilor.

b) Odată cu parcurgerea vietii, omul greseste fată de Legile Divine (cu voie sau fără voie), lucru care nu rămâne fără efecte. Conform principiului cosmic "nimic nu se pierde, totul se transformă", urmările greselilor sale faptice, exterioare se transformă în karmă latentă, păstrată de energia psihică si spirituală a omului. Ea tinde să se re-manifeste în planul fizic de unde a emers, conducând la evenimente si stări neplăcute, aparent inexplicabile. Dacă între timp omul moare, acest "bagaj karmic" nu dispare, ci se păstrează ca "seminte" în corpul spiritual (cauzal), producându-i spiritului o nemultumire permanentă. Conflictul dintre tendinta naturală a "semintelor" de a încolti si lipsa conditiilor de a fructifica pe tărâmul vibratoriu superior (care are alte legi de compozitie si de manifestare), unde trăieste acum spiritul, îi va provoca acestuia un nou prilej de a coborî la nivel fizic, unde să reia scoala vietii, pentru a reusi la toate "examenele", oferind, volens-nolens, sansa de manifestare a karmei acumulate.

În concluzie, există o dublă implicatie si conditionare. Spiritul imatur se grăbeste să acumuleze experiente terestre prin încarnare. Omul produce karmă, care se cere a fi "arsă" printr-o nouă încarnare. Cu fiecare nouă încarnare experienta spiritului creste, dar poate creste si acumularea de karmă negativă. Cu cât numărul de încarnări este mai mare, cu atât spiritul devine relativ mai putin interesat de valoarea experientelor decât de stergerea urmărilor karmice. În concluzie, când vorbim de perfectionarea unui spirit surprindem deci două coordonate: experientele de viată si purificarea karmică.

 

VARIETĂTI DE SPIRITE - CONSTIINTE

Există atâtea varietăti de spirite încât preferăm denumirea generică de constiinte, păstrând numele de "Spirite" pentru cele de nivel uman si supra-uman. Informatiile pe care le avem despre Spiritele de grad uman ne îndrituiesc să spunem că proprietătile lor diferă de ale constiintelor de alte grade evolutive inferioare.

Universul este foarte bine organizat si ierarhizat, având o structură stabilă. În acelasi timp, constiintele care îl compun sunt foarte mobile, fiind gata oricând să intervină atunci când există necesităti nerezolvate.

Diverse tipuri de spirite au forme diferite ale aurei lor.

Alte exemple neobisnuite. În esoterism, se stie că Akasha (memoria cosmică) înregistrează toate faptele petrecute pe pământ si în Univers, fiind formată din particule astrale, cu proprietăti similare aparatelor de filmat. Este foarte greu însă a ne imagina că aceste particule sunt de fapt "vii". Ele servesc dorintelor spiritelor superioare precum niste animale de casă sau robotei utili. 

La fel de "vii" sunt si ideile, în lumea lor subtilă. Acestea însă nu sunt încă constiinte, spirite, ci le-am putea numi proto-spirite, adică spirite în formare.

 

OMUL SI SINELE SĂU

Oare cât se subordonează, în realitate, omul Sinelui său spiritual? Câtă libertate are el? Prin Sine întelegem acelasi lucru cu Spirit individual.

Ei bine, dacă omul nu ar fi liber, nu si-ar face karmă. E liber să gresească cât pofteste. N-ar mai gresi doar dacă ar fi în permanent contact cu centrul spiritual al fiintei sale…

Foarte bine a surprins C.G. Jung sensul "realizării Sinelui" ca fiind mai degrabă opera Sinelui (spiritual) de a se manifesta în om. Acest punct de vedere este complementar sensului dat de psihologia umanistă si transpersonală împlinirii de sine, auto-actualizării: un efort al omului de a se apropia de Sine. Modelul transpersonalist nu explică însă fenomenul personalitătilor multiple si nici fenomenul migratiei spiritelor dintr-un corp în altul - în alte momente decât cel al mortii - (desemnat cu termenul New Age de walk-in).

La limită, am putea vorbi chiar de două alternative: ori omul încearcă să se autodepăsească si să se apropie de Sinele său (sub influenta si la sugestia chiar a Spiritului-Sine), ori, în cazuri rare, când omul se opune acestei tendinte firesti de evolutie si adoptă conduite demoniace, Sinele îl părăseste (locul său fiind imediat ocupat de unul dintre nenumăratele spirite inferioare care stau la pândă) si îsi va găsi un alt psihic gazdă, cel mai probabil printr-o nouă încarnare. Chestiunea ridică întrebări filosofice foarte grave, dar este clar că atestă atât liberul-arbitru oferit omului (ceea ce ne flatează ego-ul!), cât si al spiritului său (ceea ce ne buimăceste!).

Întelegem deci că Sinele spiritual nu este neapărat egal cu un model ideal, identic si stabil, răbdător si multumit, ci că el are propriile sale motivatii si vointă, gândire, propriul "psihism", putând, in extremis, să ne părăsească dacă devenim incompatibili. Se ridică, totodată, problema relativei autonomii a mintii fată de spirit. Omul pare astfel fragmentat, un fel de turn Babel interior, unde pot apare conflicte sau neîntelegeri (transmisii energo-informationale incorecte) între instantele componente (mintea omului si "mintea" spiritului). Întelegem acum inconsistenta unor întrebări de genul "Dacă am mai trăit alte vieti, de ce nu mi le amintesc?". Totul tine de transmiterea cu acuratete a informatiilor între instantele psiho-spirituale. De fapt, nu eu, EGO-ul, am mai trăit alte vieti, ci spiritul care este încarnat deocamdată în mine…

La întelepti si iluminati, comunicarea dintre minte si spirit se face perfect, de aceea nu apar conflicte interioare, ci mintea lor este un loc binecuvântat. Acesta este, pe scurt, scopul tuturor căilor spirituale: ca mintea egotică să ajungă să recepteze nemodificate "gândul si pacea" Sinelui.

***

< sus >

CONCEPTE SPECIFICE PSIHO-SPIRITOLOGICE

Materia este ordonată într-un spectru larg de frecvente vibratorii, alcătuind "lumi" cu legi specifice, dar supuse si unor legi generale (karma, rezonanta, evolutia).

Omul, în totalitatea sa, este alcătuit dintr-un sistem de corpuri suprapuse ca frecventă, dar ocupând acelasi loc în spatiu (în starea de veghe). Bref, sunt 3 corpuri: fizic, astral si mental. Mai pe larg: corpul fizic cuprinde si corpul eterico-energetic; corpul mental este alcătuit tot din materie astrală, dar mai rafinată, i se potriveste si denumirea de astral superior. Mai există si corpul cauzal (sau spiritual), nemuritor, care înconjoară spiritul. În stările modificate (somn, vis, transă etc) o parte din corpurile subtile nu sunt aliniate cu corpul fizic, care pare inert, inactiv sau ca un mecanism automat.

Fiecare corp are câte un centru de comandă, numit "minte sau constiintă" particulară: mintea fizico-eterică, mintea astrală, mintea mentală. Ele formează o echipă coordonată si tinută laolaltă de către spirit – Centrul Suprem de comandă al fiintei. Spiritul le coagulează prin intermediul perispiritului (învelisul energetic multidimensional al spiritului), care este format din particule de diverse frecvente, de la cele eterice până la cele mentale. O minte poate fi totusi fragmentată în mod natural, divizată la vointa spiritului, de aici decurgând tot felul de stări deosebite de cea de veghe (vis, somn, dedublare, etc).

Fiecare din aceste corpuri subtile este un vehicul al constiintei. Constiinta spiritului poate călători în orice "lume" ce corespunde frecventei de vibratie a corpurilor sale astral si mental. Corpul subtil ascultă de mintea subtilă, mintea subtilă ascultă de spirit, prin intermediul perispiritului. Dacă corpul subtil nu este suficient de purificat, atunci spiritul călătoreste în lumi ce rezonează cu impuritătile respective. Ca să aibă acces la lumi "preafericite", omul trebuie să-si purifice vehiculele subtile, veghindu-si si modelându-si emotiile si gândurile. Nu numai omul, ci si spiritul trebuie să îndeplinească niste conditii eligibile pentru locurile înalte. Astfel, dacă omul greseste mult, dar spiritului său nu prea îi pasă de karmă, fiind multumit cu vizitele sale nocturne în tărâmuri preafericite, atunci i se vor pune oprelisti artificiale (de către anumite spirite gardieni), ca să nu mai aibă acces la ele. Deranjat de faptul că va trebui să lâncezească de acum încolo doar în zonele mediocre, nu foarte plăcute, spiritul va întelege că trebuie să ia niste măsuri urgente în privinta conduitei omului.

Totul este de natură materială, de la grosier la subtil. Emotiile sunt alcătuite din materie astrală inferioară, gândurile concrete din materie astrală superioară, iar gândurile abstracte din materie mentală.

Mintea fizică (cea cu ajutorul căreia citim acest articol) este de natură eterică si este legată de creier, neidentificându-se cu acesta, ci folosindu-l ca pe un instrument de legătură cu corpul fizic. Comunicarea se face la acelasi nivel ierarhic, între conducătorii celor două structuri (biologică si eterică). Există desigur o continuă relationare directă si între corpurile fizic si eteric, la nivel de particule componente, dar cu alte reguli si alte roluri…

Orice modificare în creier (de natură chimică sau fizică) se va repercuta si asupra functionării mintii fizice. De aici, unii au tras concluzia pripită că psihicul îsi are locul în creier. De fapt, rolul creierului este doar de a intermedia perceptiile fizice si actiunea mintii eterice asupra corpului fizic. Un rol important al sistemului nervos central este cel de a sustine viata de relatie a organismului biologic. Functiile superioare ale psihicului sunt însă privilegiul mintii eterice. Domeniul de bază al mintii eterice este constientizarea realitătii fizice. Totusi, în urma unor antrenamente specifice sau ca dat nativ, mintea fizică poate avea acces si la alte stări de constientă speciale.

Faptul că gândirea nu este o "secretie a creierului" se poate demonstra cel mai simplu în momentul, inevitabil pentru oricine, al mortii, când mintea fizică îsi păstrează luciditatea chiar si după părăsirea corpului, în momentele de autoscopie. Acelasi fenomen are loc si în stările de NDE (near-death experience) sau de OBE (out-of-body experience), dar pentru că mintea redevine ulterior la starea ei normală de functionare, unii sceptici presupun că de fapt creierul nu îsi încetase total activitatea, asa cum demonstraseră aparatele electrice racordate la creier. La moartea reală si completă, mintea nu mai revine la starea ei anterioară, moartea creierului este incontestabilă, desi gândirea continuă la fel de vie ca înainte de moarte. Fakirii care se lasă îngropati de vii demonstrează acelasi lucru: fără oxigen, creierul nu moare, pentru că este vitalizat în alt fel decât a stabilit neurologia.

Mintea fizico-eterică ar reprezenta "constientul" si "ego-ul"din psihologie. Suntem încă departe de a defini toate structurile, interdependentele si functionarea mintii fizice, ca si a celor mai subtile. Putem însă spune că omul poate supravietui, chiar fără a-si pierde functiile psihice, fără o parte din creier, pentru că mintea sa eterică nu a fost afectată de accident si a fost reconectată imediat la alte zone ale creierului (de către alte instante ale corpului enegetic, de exemplu sufletul vital, sau chiar de alte entităti binevoitoare, cum ar fi îngerii păzitori).

Stările psihice sunt datorate rezonantei cu un anumit palier al materiei astrale. Emotiile si gândurile sunt preluări de materie de un anumit tip si continut din eterul înconjurător. Modificând tipul de materie subtilă vehiculată în acel moment, ne schimbăm starea psihică. Cauzele modificărilor mentale sunt numeroase. Dacă putem să le controlăm în parte, atunci înseamnă că ne-am educat mintea de a recepta un anumit tip de materie astrală si mentală. Acesta este drumul spre evolutie spirituală.

La rândul nostru, generăm emotii si gânduri care iradiază în Univers, influentând alte fiinte si pe noi însine. O parte din particulele subtile rămân în jurul nostru, în aură, compunând corpurile astral si mental. Prin legea rezonantei vom atrage particule asemănătoare. Interactiunea cu alti oameni este mereu o provocare, fiindcă ne împrospătează materia subtilă personală, ceea ce poate fi bine si rău în acelasi timp.

Fiecare lume are îsi proprii săi locuitori (spirite dotate cu corpuri corespunzătoare acelei lumi: fiintele astrale au corp astral si mental, fiintele mentale au doar corp mental, fiintele cauzale sunt spirite foarte pure). Prin faptul că omul detine vehicule subtile, spiritul său poate călători în toate lumile (inclusiv cauzal, unde poate avea acces numai spiritul – înconjurat de stratul cauzal al perispiritului). De aici rezultă o multitudine de abilităti si efecte paranormale.

Unele dintre abilitătile paranormale presupun manipulări ale mintilor omului, care au si o parte de rezervă, ce se implică în astfel de experiente parapsihologice. Numai spiritul are însă deplina constiintă asupra a ce se întâmplă; mintile (fie ca un tot, fie ca o parte) sunt doar instrumente, comandate direct sau de la distantă de către spirit. Mintea astrală se poate, de exemplu, multiplica în două sau mai multe părti identice (preluând particule din materia corpului astral de bază), fiecare executând o altă activitate sau ipostază simplă si repetitivă, dar constiiinta nu poate fi prezentă la un moment dat decât în una din ele, pe care o poate anima în activităti complicate.

În concluzie, toate fenomenele psi, precum si stările de constiintă (ordinare sau modificate) sunt urmarea diferitelor manipulări ale corpurilor subtile si ale instantelor constiente (cele trei minti amintite) de către vointa Spiritului.

***

< sus >

UNELE PROBLEME ABORDATE DE PSIHO-SPIRITOLOGIE

Prin activitatea de cercetare spiritistă încercăm să ne aducem contributia cu observatii personale si revelatii stiintifice solicitate entitătilor cu care lucrăm în practica spiritistă. Dorim îmbogătirea zestrei teoretice a acestei doctrine pentru a veni în sprijinul solutionării unor probleme insuficient sau incorect lămurite de stiintele psihicului uman.

Iată mai jos câteva linii directoare si chestiuni schitate pentru a fi mai clar lămurite:

  Se stie, dar nu este îndeajuns subliniat că bolnavii psihic nu prezintă doar niste disfunctionalităti psiho-mentale, ci si, în multe cazuri, probleme ale spiritului.

  Cum sunt abordate problemele (de exemplu "posesiunile") cauzate de spirite inferioare în psihiatrie sau psihologie, si ce alte solutii alternative există?

  Trebuie mentionat si destinul în ecuatia personală. Destinul are un sens, ca si suferinta. Soarta are cauze si conditionări clare si precise – unele dintre ele pot fi aflate, cu ajutorul karmologiei.

  O mare importantă revine depistării profesiunii predestinate, care nu este întotdeauna egală cu diversele talente pe care le manifestă omul, ci mai ales cu karma si rostul prestabilit de fortele divine guvernatoare ale cursului vietilor pământenilor. Îndreptându-se spre destinul său profesional, omul este ajutat de circumstante si de usurinta cu care pare a se pregăti si profesa, cu lejeritate si plăcere, în domeniul său de vocatie.

  Detalierea structurilor supraconstiente (minte astrală, minte mentală, spirit), subconstiente si a mintii constiente din punct de vedere spiritologic.

  Definirea termenilor de psihic, spiritual, normal, anormal, paranormal, ca un prim pas spre constituirea unei stiinte de largă sinteză. Schitarea functionării mecanismelor si instantelor ce compun fiinta umană.

  Karmologia (studiul karmei si al destinului), ca terapie a sufletului, sau ca metodă de dezvoltare personală, prin găsirea directiilor favorabile si purificatoare. Unii clienti cer adevărul, dar nu îl pot asimila sau accepta. Altii, au o stare de usurare si se orientează mai bine spre ce au de făcut în viată sau cu sufletul lor.

  Transcomunicările spiritiste – valente pozitive, limite si generalităti.

  Chestiuni practice, nu doar filosofice: suflete-pereche, trans-migratia spiritelor, dicteul automat (urmare a inspiratiei de la propriul subconstient sau de la o inteligentă exterioară?)

  Ce psihologie au spiritele? Cum să le abordăm în transcomunicări? Dar în clarauditia imperfect controlată? Spiritul este o constiintă umană necorporală, destrupată, un fost om...

  Modelul transpersonal se bazează pe experientele metafizice ale maestrilor si initiatilor spirituali, oameni perfect sănătosi psihic, în care erau încarnate spirite foarte evoluate. Putem oare să aplicăm schema aparatului lor psihic la oricare om, fie el cu tulburări psihice sau având un spirit mediocru sau inferior? Completările la teoria transpersonalistă vin din partea psiho-spiritologiei.

  Animalele detin un spirit superior coordonator, căruia îi putem spune eggregor. În experimente de laborator s-a constatat că o colonie de soareci visau în acelasi timp, deci spiritele lor erau decorporalizate simultan, probabil convocate la o "sedintă" de grup, tinută desigur de eggregor sau elementali (gnomi, ondine, salamandre, iele). Detalii despre rolul elementalilor în natură...

 Unii bolnavi psihic au si capacităti paranormale, ceea ce i-a făcut pe unii să declare că abilitătile paranormale sunt simptome de deviantă. Talentul parapsihologului practician este să deceleze anormalul de paranormal, mai ales când ele coexistă. Ce strategie sugerează, care să difere de abordarea psihiatrică curentă, în care medicamentele psihotrope blochează practic functionarea unei mari părti a creierului? Este posibilă o interventie de finete, în care să salvăm omul si abilitătile sale extraordinare, eliminându-i totodată disfunctiile psihiatrice?

  Obsesiile nu sunt ale noastre. Nu fac parte din noi. Nu spune "asa sunt eu"! Nu esti fără de putere în fata gândurilor. Când un gând te domină, înseamnă că nu e al tău. Poti alege să-l accepti sau să îl respingi. Suntem supusi unui tir de gânduri în permanentă. Egologia ne descrie pasii necesari pentru eliminarea suferintelor psihice. Să ne disociem de gândurile obsesive, întâi remarcându-le ca un martor detasat, apoi observându-le forta cu care vor să ni se impună, iar în final nemaipermitându-le accesul în minte. Sunt mici încercări de zi cu zi în care ne antrenăm forta discernământului si ne confruntăm cu propriile slăbiciuni. Învingându-le, devenim mai puternici. Este un antrenament mental pe care suntem obligati să-l executăm toată viata.

***

< sus >

Câteva FENOMENE PARANORMALE explicate pe baza teoriei spiritologice

  Se stie că sub hipnoză sugestiile sunt luate drept reale de cel hipnotizat.
Explicatie: ca obiect al lumii astrale, orice gând ia usor o formă materială. Deci halucinatia nu înseamnă că se ia drept real un fenomen ireal. Ci este vorba de a percepe extrasenzorial un fenomen real, din materie subtilă, creat cu puterea gândului celui hipnotizat. În acest sens, obtinerea unor semne pe corp, ca sugestie hipnotică, nu este decât ducerea la perfectiune a operatiunii mentale, până la transformarea materiei fizice. În hipnoză este deci vorba despre fenomene atasate lumii astrale, prin contactul direct între psiholog si mintea astrală a pacientului ("inconstientul" său). Mintea astrală este o instantă ratională, care colaborează cu hipnotistul, dar numai în limitele păstrării integritătii fizice si chiar morale. Acesta este un alt argument care sustine teoria psiho-spiritologică a celor trei etaje mentale (fizic, astral, mental).

Neîndoielnic, se pot comanda actiuni extraordinare ale omului aflat în hipnoză sau unele actiuni post-hipnotice, dar există o limită de repliere a mintii astrale, care la rândul ei este sub controlul nemijlocit al Spiritului-Sine profund al omului. Este indicat să avem o retinere deontologică, folosind hipnoza numai în sens benefic si folositor celui hipnotizat. Totodată, ar trebui să stim că dacă vom încălca legile nescrise ale moralei, nu vom putea realiza chiar orice cu bietul om hipnotizat. Ne vom lovi de opozitia altor forte subconstiente, pe care nu le controlăm, si mai ales vom fi loviti de legea implacabilă a karmei.
 

  Similar, în cazul halucinatiilor. Imaginile de cosmar nu sunt inventate de o imaginatie bolnavă, ci sunt receptate obiectiv de un psihic suferind. Omul manifestă o receptivitate subtilă crescută, dar fără posibilitatea de autocontrol. Ba, unii chiar caută să-si piardă controlul: prin alcool, droguri, muzică heavy-metal, trance sau de alt gen, care induce transa hipnagogică. Din păcate, aceste metode produc rezonanta cu zone nerecomandabile. Sunt sfere ale astralului inferior care ajung să fie percepute cu simturile subtile.

Solutia evitării acestor neplăceri ar fi ridicarea nivelului de vibratie general al fiintei umane. Odată crescută această vibratie, nu va mai fi posibilă rezonanta cu zonele inferioare, ci numai cu cele relativ superioare.

Mai există posibilitatea ca, prin diverse substante chimice care ajung la creier, acesta să dea semnale eronate mintii fizice, rezultând de aici halucinatiile drogatilor. Totusi, se pot petrece si alte fenomene legate de ruperea alinierii între corpurile subtile.
 

NOTĂ: Walk-in este un termen englezesc care desemnează o persoană al cărui suflet originar a părăsit corpul si a fost înlocuit cu alt suflet. Cel mai cunoscut este cazul vindecătorului brazilian Joao de Deus (John of God, Ioan al Domnului). Un alt caz celebru este cel al lui Franz Bardon.

Migratia sufletelor dintr-un corp în altul, în alt moment decât moartea fizică. Este un fenomen rar constatat, în primul rând fiindcă nu avem suficiente mijloace de a-l depista. Apare numai în analizele karmice de finete si acuratete. Se constată că, după un episod comitial, de pierdere a constientei, în urma unui accident sau boli, omul se trezeste dintr-o dată cu o nouă viziune asupra vietii, noi aptitudini si puteri, o poftă de viată nemaicunoscută s.a.m.d. În astfel de cazuri este posibil, dar nu obligatoriu, să fi fost subiectul unui transfer de spirite (fenomen walk-in). Cei din jur nu vor sti si nu vor întelege nimic din drama petrecută la nivel pur interior. Uneori, nici chiar omul respectiv nu-si va putea explica de unde îi vine schimbarea psihică totală.

Ce se întâmplă? Spiritul propriu al omului, cu care acesta s-a născut, decide să părăsească definitiv fiinta umană în care a locuit timp de multi ani de zile. O astfel de decizie nu rămâne necunoscută lumii spiritelor, din care imediat se găseste un înlocuitor, atât pentru a-i permite omului să continue să trăiască, cât mai ales pentru a-i oferi unui alt spirit ocazia extraordinară să se poată manifesta în lumea fizică. Privind din perspectiva spiritelor, fiecare om este foarte pretios pentru lumea spiritelor, fiindcă fiinta umană este canalul de maximă influentă asupra lumii fizice. Cât de greu se naste un om, dar mai ales cât de greu se educă el si se aduce într-un stadiu social apt de influentă asupra mediului si asupra celorlalti semeni! Acest lucru ar trebui să-l stie acei nesăbuiti care vor să-si ia viata – sinucigasii. Nu vor fi primiti cu simpatie sau întelegere de lumea spiritelor. Au ratat de bunăvoie un rar prilej de evolutie. Viata umană este un cadou invidiat de spirite, iar unele sunt în stare de orice sacrificii pentru a ajunge la "pupitrul de comandă" al unei minti umane.

Putem clasifica fenomenul migratiei sufletelor în trei cazuri generice: unul patologic psihic, altul patologic spiritual si ultimul, misionar.

1. Ca patologie putem aminti fenomenul psihiatric numit personalitate multiplă. Într-un om se perindă, în mod spontan si regulat, două sau mai multe personalităti distincte. Stările durează câteva ore sau chiar luni, până la revenirea personalitătii de bază.

2. Ca patologie spirituală, este vorba despre un fenomen descoperit de parapsihologul Nina Petre prin analize karmice, în care un spirit bun pleacă din om din cauză ca acesta a căpătat obiceiuri rele. Spiritul pur si simplu nu mai suportă ambianta frecventată de om, comportamentul său malefic. Prin plecarea sa, alt spirit îi va lua locul, si de obicei va fi un spirit compatibil cu obiceiurile rele, adică un spirit demonic. Un astfel de exemplu cunoscut este cazul vestitului criminal în serie Rîmaru (vezi interviul acordat de parapsihologul NINA PETRE televiziunii B1).

3. Ca misiune spirituală, este vorba atât despre cazurile celor doi mari initiati amintiti mai sus, cât si evenimentul Buneivestiri, revelat de Însăsi Maica Domnului mediumului Nina Petre.

Maica Domnului ne relatează cum spiritul său, de nivel supra-angelic, a decis să se încarneze într-o femeie curată sufleteste din Israel, pentru a pregăti terenul întrupării complete a marelui spirit divin al lui Isus. Maica Domnului a ales-o pe Maria, iar spiritul originar al acesteia, de comun acord, a părăsit trupul ei, lăsând înaltul Spirit să preia controlul corpului si vietii Mariei. În acel moment, Maria a primit vizita arhanghelului Gavriil, care a anuntat-o că a primit o mare misiune spirituală. Încă o dată, trebuie să ne amintim de diferenta majoră care există între mintea omului si constiinta sa spirituală, la marea majoritate a oamenilor. Mintea are autonomia sa relativă, pe care ego-ul are tendinta să o absolutizeze. Totusi, identitatea omului nu este dată de instrumentul mintal, care are o functiune limitată la planul fizic, ci de spiritul său. Schimbându-se spiritul, identitatea omului s-a schimbat, lucru pe care l-a sesizat si Iosif, sotul Mariei. După ce a rămas însărcinată si a primit noul Spirit, Maria nu a mai fost atinsă de Iosif ca sot, existând o mare diferentă spirituală între ei.

Spiritul lui Isus Cristos nu a folosit acelasi mijloc de încarnare rapidă, pentru că El a urmărit să îsi supravegheze personal evolutia umană, în toate detaliile biologice si psihice, pentru a crea un om de cea mai mare puritate mentală si karmică, un om perfect, care a fost Isus din Nazaret.

Ar fi cazul să facem câteva referiri la karmă: cui rămâne ea, spiritului misionar sau celui "refugiat"?

Karma din vietile anterioare ale spiritului se păstrează ca seminte în stratul cauzal al perispiritului. În sanscrită se numesc lipika, samskara, vasana etc. Să facem o analogie cu ADN-ul. În celula-ou primordială, zigotul, există un singur exemplar de ADN. Odată cu multiplicarea celulelor în embrion, se multiplică si ADN-ul. Tot astfel, particulele esentiale karmice din perispirit umplu întreg corpul energetic care se formează odată cu corpul fizic al embrionului uman. Karma se difuzează în tot corpul, pe stratul cauzal.

Acum, după refugierea spiritului nativ, particulele sale karmice rămân în corpul omului (spre deosebire de o moarte normală, în care întreg perispiritul ar urma spiritul). Ele vor fi preluate, vrând-nevrând, de noul spirit misionar, care va avea de luptat cu karma vechiului locatar. De obicei, spiritul misionar este de factură foarte înaltă si vine numai cu o karmă foarte bună, amestecând deci cele două mosteniri karmice. Conform "contractului", spiritul misionar nu va părăsi corpul decât la moarte, facând tot posibilul să trăiască conform unor standarde divine si îndeplinindu-si misiunea spirituală pentru care s-a întrupat în această modalitate originală si rapidă. Dacă noul spirit va "arde" karma negativă preluată, va avea de câstigat si celălalt spirit, "refugiatul". Reciproc, dacă ar produce karmă negativă necompensată (situatie teoretică, dar practic imposibilă!), ea i-ar aduce prejudicii si spiritului plecat.

Situatia este similară, dar inversă, în cazul patologiei spirituale. Spiritul bun, care a plecat, din dezgust, din omul păcătos, va avea de suportat urmările karmice ale faptelor produse de omul condus acum de spiritul malefic. În acest caz, nu mai este vorba de vreun contract, ci de "dezertare" pur si simplu. În mod normal, ar fi trebuit ca spiritul să rămână la locul său si să se străduiască să-l influenteze pozitiv pe păcătosul de om. Desigur că uneori îndreptarea pare că nu mai este posibilă, din cauză că omul este prea corupt, prea depravat. Tocmai de aceea, o altă variantă aleasă de spiritele bune este să provoace moartea omului respectiv, printr-un accident sau grăbindu-i o boală fatală. Spiritul va fi astfel eliberat de corvoada unei existente fără orizont de evolutie si înăltare.

În paranteză fie spus, si spiritul rău, dacă trăieste într-un om bun, va fi nemultumit, si dacă nu îl va face să se poarte urât, pe placul dracilor, va renunta să-l mai coordoneze si, de cele mai multe ori, îi va provoca moartea. Este posibilă însă (mai mult teoretic) si o situatie de migrare, prin care, după starea de moarte aparentă sau comă, locul spiritului malefic să fie luat în acel om de un spirit mai bun decât antecesorul. Vom avea de a face cu o transfigurare surprinzătoare, benefică.

Am ajuns cu discutia la fenomenele din preajma mortii (near-death experience), cercetate de parapsihologie. Este clar că nu toate transformările profunde ce au loc în pacientii care se întorc de pe celălalt tărâm sunt datorate unui "transplant de spirit". Relatările respectivilor pacienti nu dau de înteles asemenea schimburi si nu vom face speculatii în aceste cazuri. Ne rezervăm dreptul de a ne da părerea numai în cazurile studiate de specialistii în telepatie, prin cercetarea continuturilor subconstientului.
 

  Un alt argument privind validitatea teoriei spiritologice sunt "vocile" auzite în creier de unii bolnavi psihic sau mediumi auditivi. Ele nu sunt imaginate, ci receptate obiectiv. Diferenta dintre efecte (ori boală, ori performantă lăudabilă) o face posibilitatea de control asupra canalului telepatic, precum si calitatea partenerilor de dialog mental. Bolnavii sunt total dominati, de obicei de spirite inferioare, răutăcioase, pe când mediumii detin controlul constient asupra dialogului telepatic cu entitătile astrale, care sunt de obicei spirite superioare, binevoitoare. Cei care interpretează "vocile în creier" ca halucinatii auditive nu explică de fapt nimic.
 

  În privinta vederii subtile a anumitor entităti, există mai multe situatii diferite.

Spiritologia postulează existenta de netăgăduit a formelor de viată imaterială, numite spirite. Ele pot apărea din proprie initiativă, în anumite momente propice, în fata "ochiului spiritual" al unor oameni dotati cu clarviziune.

Mai există si o altă posibilitate, anume ca mintea obsedatilor să creeze forme-gând foarte puternice, intense, care să genereze în lumea astrală personaje aparent reale, însă datorate exclusiv gânditorului. Ele capătă treptat contur si chiar o personalitate proprie, de obicei cea corespunzând obsesiilor omului. S-ar părea că, în general, complexele psihanalitice, fobiile, obsesiile, fixatiile generează si sunt, la rândul lor, generate de structuri mentale, aproape substantiale, cu o relativă autonomie, care tind să permanentizeze un cerc vicios de gândire. Acestea pot apărea, persoanelor dotate cu vedere extra-optică, ca si cum ar fi spirite. La aceste forme-gând inferioare se referă Cartea tibetană a mortilor (Bardo Thödol), unde se spune că proaspătul defunct se va confrunta în primele zile cu propriile sale creatii psiho-afective, sub forma unor personaje înfricosătoare, lascive, triste etc, pe care trebuie să le distrugă prin puterea discernământului.

NOTA: Cei care "nu cred", pur si simplu, în valabilitatea teoriei spiritologice, ar trebui să se întrebe de ce acest model multimilenar îsi păstrează actualitatea? Si cum se poate ca o simplă speculatie logică, un construct mental artificial să poată explica atâtea enigme. Înseamnă că este o "speculatie" genială si merită a fi apreciată ca atare. Ar trebui să ne amintim cu onestitate că multe teorii "stiintifice" s-au dovedit a fi false. Din fericire, stiinta îsi recunoaste limitele si vrea să înainteze spre adevăr.

Există în lumea astrală si eterică "formatiuni ectoplasmatice" (numite în general "fantome", "aparitii"), care nu sunt altceva decât bucăti de aură din foste organisme integrale, acum defuncte. Aceste nuclee eterice au o foarte mică inteligentă proprie, rezultată exclusiv din mecanismele psihice mostenite de la omul decedat. Conduita acestor fantome nu este coerentă, inteligibilă, fiind alcătuită doar din reminiscente comportamentale marcate de foste dorinte intense. Mai există si situatia în care spiritele descarnate, păstrând legătura emotională cu persoanele dragi de pe Pământ, îsi trimit uneori o parte semnificativă din aura lor (perispiritul) pentru a se reuni în gând si trăire sufletească cu cei lăsati în viată. Se poate deci întâmpla ca spiritul să nu participe direct, ci doar prin acest "delegat astral", la reîntâlnirea cu rudele dragi sau cu locurile preferate.

 

Fenomenele parapsihologice pot fi explicate asa cum am arătat mai sus.

În fizica actuală primează experimentele mentale. Ipoteza, dacă este sustinută de un aparat matematic, devine teorie. În spiritologie apelăm la rationamentul inductiv si deductiv pentru demonstrarea teoriei. Cine doreste o verificare experimentală are la dispozitie propriile sale capacităti paranormale latente, cu care poate experimenta suplimentar ceea ce afirmă spiritologia. În plus, bibliografia de specialitate (scrieri clasice si moderne din domeniu, unanim acceptate de eruditi) oferă o cazuistică imensă, care poate fi coroborată cu teoria spiritologică. Concluziile noastre, bazate pe studiile de caz si pe interviuri revelatorii dezvoltă si întăresc teoria.

Fotografiile spiritiste trimise de diversi colaboratori din diverse colturi ale lumii, surprinse cu diverse ocazii, sunt alte argumente de o valoare stiintifică inestimabilă (vezi galeria cu aparitii spiritiste din site-ul nostru). Toate fotografiile surprind forme luminoase care reprezintă aparitii geometrice ale spiritelor, locuitori ai lumilor paralele. De cele mai multe ori iau forme sferice irizate, cu o dantelare specifică, ce le deosebeste clar de orice alt fenomen natural cu care ar putea fi confundate (vapori sau picături de apă, fire de praf ), dar în câteva ocazii apărând sub alte forme regulate: de romb, de pentagon, de hexagon, parcă pentru a infirma orice speculatie privind originea lor "naturală". În fotografiile realizate de parapsihologul Nina Petre se pot observa aceleasi forme de sfere sectionate, cu o amprentă lesne de recunoscut, pozate în diverse momente si locuri. Aceasta este o dovadă clară că nu este vorba de cauze normale (care nu au cum să fie reproduse artificial si repetitiv în mijlocul naturii!), ci de cauze paranormale, care urmează intentiile fotografului.

De altfel, dintre "scepticii" care se laudă că ar putea fabrica si ei fotografii de acest fel, nici unul nu a si demonstrat că poate crea o astfel de falsă formă spiritistă! Chiar presupunând că ar reusi să strecoare un fals (dat fiind că tehnologia digitală a ajuns la performante deosebite!), acesta nu ar avea nici o valoare contestatoare printre sutele de alte poze autentice, primite de la nenumărati amatori, care nu au nici un interes să le falsifice, iar unora aproape că nu le vine să creadă ce au surprins în poză. Explicatia stiintifică a fenomenului, în acest caz particular, nu tine atât de verificarea tehnică (desi are rolul ei important, pentru eliminarea altor posibile explicatii), cât mai ales de cantitatea probelor si de originea extrem de diversă a lor, provenind de la persoane de bună credintă (dacă nu toti, cel putin marea lor majoritate).

Oricum, o stiintă nu se poate întemeia pe mărturia unui singur om. Dar mărturiile a mai multor oameni pot conduce la concluzii ferme, cu valoare stiintifică. Căutăm adevărul. Credem că am aflat o parte din el, pe care v-o împărtăsim...

***

< sus >