<  Înapoi la Mesajele lui Isus prin Erin

Maestrul Isus răspunde la întrebări prin Erin

Mesaj din seria de transmisii live "Master Jesus Speaks", publicat pe data de 04/04/2021.

Spiritul Maestrului Isus ne vorbeşte prin vocea mediumului Erin Michelle Galito şi ne oferă răspunsuri la întrebări din public legate de practica spirituală şi probleme de viaţă, bazate pe principiile NONDUALITĂŢII. Mesajul în limba engleză este subtitrat în româneşte, iar videoclipul este încorporat la sfârşitul acestei transcrieri.

Cuvintele care-i aparţin moderatorului din off au litere înclinate.

Textul şedinţei filmate din 4 aprilie 2021

– Bună ziua tuturor. Noi suntem aici şi voi sunteţi aici. Să ne adunăm cu toţii în acest moment de Acum. Să ne liniştim mintea, să uităm de toate gândurile din trecut, de toate previziunile despre viitor şi doar să intrăm cu totul în acest moment de Acum. Să ne amintim că timpul nu există, decât Acum. Nu există nimic altceva.

În Acum există pace. În Acum există numai lumină, numai iubire şi numai adevăr. Deci centraţi-vă! Suntem aici, suntem aici.

După cum vă amintiţi, am mai vorbit despre asta şi o repetăm de fiecare dată, prinde bine un memento din când în când. Este vremea trezirii. Este vremea trecerii de la inconştienţă la conştienţă. Asta înseamnă să deveniţi conştienţi că sunteţi o minte, în loc să credeţi gândul că aţi fi un corp. Nu uitaţi, corpul este iluzia. Acesta este un vis. Iar voi sunteţi visătorul visului, nu un personaj din vis. Mintea voastră este cea care visează visul.

Este important să vă amintiţi acest lucru, pentru că astfel veţi fi în stare să vă modificaţi mintea pe măsură ce treceţi prin viaţă, prin vis. Asta înseamnă că, în loc să vă lăsaţi conduşi de reacţiile automate, priviţi lucrurile cu Duhul Sfânt şi alegeţi din nou, amintindu-vă: „Pot vedea pacea în loc de aceasta. Pot vedea dragoste în loc de ură. Pot alege dragostea în locul fricii. Pot alege pacea în locul conflictul”. Şi asta-i important. Experienţele provin întotdeauna din alegerile voastre. Nu sunteţi forţaţi de nimic exterior, lucrurile nu vin de aiurea, de fapt, nu există aiurea, nu există nicio lume, cu adevărat. Visul este doar un vis, nimic mai mult, nimic mai puţin.

Visul mai înseamnă şi sala de clasă. Eşti la ore, ăsta-i visul. Dar acum a venit momentul trezirii, ca să-ţi aminteşti ce şi cine eşti cu adevărat, anume, Spirit. Acesta eşti Tu aşa cum te-a creat Dumnezeu, acesta eşti Tu una cu dragostea, una cu viaţa, una cu Tot-ce-este. Adu-ţi aminte că tot ceea ce există cu adevărat este doar iubirea. Raiul este doar iubire. Nimic altceva. Nu există contraste în Rai, nu există sus şi jos, nu există aşa ceva. Pur şi simplu, numai iubire, care eşti Tu.

Dar pentru a vă aminti acest lucru, trebuie să alegeţi în fiecare moment. Totul depinde de gândurile pe care le gândiţi, ce simţiţi, ce interpretare daţi lucrurilor. Şi a venit timpul să renunţaţi la ele şi să vă iertaţi propriile interpretări. De fapt, orice percepţie este propria voastră interpretare. Dar Duhul Sfânt este aici, în mintea voastră pentru a vă corecta interpretările greşite, înţelegerile eronate, ideile false despre voi şi tot restul.

Spunând toate acestea, suntem aici pentru a vă ghida prin experienţele voastre de viaţă. Oricând veţi cere ajutor, suntem cu voi. De fapt, suntem mereu alături de voi. Nu sunteţi niciodată fără, ci mereu cu noi, deoarece cu toţii suntem una, în Adevăr.

Iar acum, noi suntem aici şi la fel şi voi, şi suntem pregătiţi pentru prima întrebare.

– Prima întrebare: Încerc mult să simt bucurie şi dragoste necondiţionată pentru toată lumea şi în fiecare situaţie, dar aş vrea să reuşesc mai bine. Uneori pierd starea şi sunt nemulţumit când lucrurile nu merg bine. Atunci îmi cer iertare. Dar oare energia nemulţumirii încă mai persistă şi va atrage lucruri negative către mine?

– Cum să-ţi explicăm? În primul rând, încerci prea mult, te străduieşti prea mult să iubeşti ceea ce nu există. Vrem să-ţi spunem foarte clar că nu este vorba de a iubi o manifestare care nu face parte din dragoste în mod evident, ci doar de a face pace cu ea. Să faci pace cu ea şi să te simţi în largul tău în prezenţa ei, în loc să o laşi să te nemulţumească. Prin ce faci tu, îi dai o putere pe care n-ar avea-o altfel. Nimic de pe lume nu are vreo putere asupra ta, decât lucrul căruia ai decis să-i oferi puterea asupra ta. Nimic nu îţi poate influenţa Mintea, iar tu eşti o minte.

Vrem să înţelegi acest lucru şi să nu te învinovăţeşti dacă anumite lucruri îţi vor declanşa reacţii interioare neplăcute. Acestea sunt nişte daruri, în sensul că sunt ocazii de a alege din nou. Ocazii de a cere Minţii să-ţi corecteze convingerile şi interpretările false. Înţelegi?

– Da.

– Minunat. Deci, nu te învinovăţi, căci asta nu ajută la nimic, ci doar menţine în minte energia nemulţumirii şi negativitatea. Mai bine să laşi lucrurile să curgă, spunând: „Se pare că mă confrunt cu această situaţie dificilă, aşa că voi face un pas înapoi şi voi întreba Duhul Sfânt cum interpretează el asta” şi dă-te la o parte. Înţelegi?

– Da, mulţumesc.

– Cu plăcere. În privinţa energiei care încă persistă, care continuă să existe acolo aparent, de fapt, ea nu este acolo, ci doar aparent se iveşte ici şi colo. Nu lupta cu ea. Deoarece, cu cât lupţi mai mult cu ea, cu atât se va repezi mai mult asupra ta. Nu uita, cu cât îi acorzi mai multă atenţie, cu atât o atragi spre tine.

– Bine.

– Minunat. Ţi se pare un răspuns complet?

– Da. Mulţumesc foarte mult.

– Şi eu mulţumesc.

– Următoarea întrebare: Am ezitat să mă vaccinez împotriva Covid-19, din cauză că mi-a fost teamă de posibilele efecte adverse. De asemenea, îmi dau seama că aş uşura spaima celorlalţi dacă m-aş duce să mă vaccinez. “Cursul de miracole” spune să cerem ajutorul Duhului Sfânt pentru a scăpa de gândurile de teamă ale ego-ului şi a le înlocui cu pace, bucurie, dragoste. Încă sunt într-un proces de evaluare şi îţi cer ajutorul în problema asta. Oare aşa ar trebui să abordez chestiunea?

– În primul rând, o iei prea în serios. O să repetăm treaba asta destul de des astăzi, mă refer la cu câtă seriozitate abordaţi voi toţi lumea. De fapt, singurul motiv sau singurul mod prin care lumea a putut devenit “ceva” a fost din cauză că a fost luată în serios. Deci iei chestiunea prea în serios. Priveşte-o cu jovialitate. Îţi reamintim că eşti o minte şi nu un trup, aşa că orice i se întâmplă trupului nu te afectează pe Tine, cel ce eşti cu adevărat. Înţelegi?

– Aşteptăm un răspuns... Da.

– Foarte bine. Deci, dacă vaccinul îţi ajută mintea să se simtă în largul ei, îţi sugerăm să îl faci. Simţi un conflict interior când vezi că alţii nu se vor simţi liniştiţi până nu-l vei face. Înţelegi?

– Da.

– Caută mereu să mergi pe calea liniştii sufleteşti. Înţelegi?

– Aşteptăm... Da.

– Dar, încă o dată, nu o lua în serios. Nu o lua deloc în serios. Nu uita că acesta este un vis, acesta este doar un vis, nimic mai mult, nimic altceva. Este doar un vis. Deci mai erau subiecte în întrebare sau le-am acoperit pe toate?

A, da, vroiam să-ţi explicăm cum anume să întrebi Duhul Sfânt cum vede el situaţia. De fapt, Duhul Sfânt nu o vede în niciun fel, fiindcă nu există nimic acolo. Metoda este să ceri Duhului Sfânt să-ţi îndepărteze blocajele din calea conştientizării dragostei, a bucuriei, a libertăţii care există. Asta înseamnă iertarea. Aceasta este iertarea autentică, pentru că nu există nimic acolo, cu adevărat. Aşadar, nu ierţi ceva pentru că ar fi acolo, da? Vrem să înţelegi adevărata iertare. Adevărata iertare înseamnă să ierţi ceea ce nu este acolo. Prin asta înţelegem să-ţi ierţi propria ta convingere, spunând: „Duhule Sfânt, ajută-mă să privesc lucrurile cum le vezi tu, lasă-mă să privesc prin ochii tăi sau prin mintea ta, prin mintea păcii”. Înţelegi?

– Aşteptăm un răspuns.

– Vrem să repetăm că modul cum vede situaţia Duhul Sfânt este că acolo nu există nimic. Iar Duhul Sfânt vrea să te ajute să îndepărtezi blocajele de conştientizare a iubirii. Şi asta este conştiinţa păcii. Eşti mulţumit de răspuns?

– Aşteptăm un răspuns... Da. Știu că Duhul Sfânt are o imagine de ansamblu.

– Da, într-adevăr. Şi aceea este starea sufletească la care vrei să ajungi. Care este pacea absolută.

– O, trebuie doar să am încredere.

– Încredere absolută şi, înc-o dată, nu o lua în serios. Aşa cum am spus şi vom repeta de multe ori astăzi: Atitudine relaxată! Eşti o minte şi nu un corp. Orice s-ar întâmpla cu corpul, nu afectează ce eşti tu cu adevărat. Nu poate afecta cu adevărat iubirea care eşti. S-ar putea întâmpla asta numai prin propria ta alegere sau decizie, dar şi atunci, ar fi doar o iluzie, pur şi simplu, doar o experienţă. Înţelegi?

– Da, mulţumesc.

– Şi eu mulţumesc. Alte întrebări.

– Da. Este adevărat că ne alegem părinţii? Dar partenerii de viaţă? Aceştia sunt decişi înainte de a intra noi în lumea formelor? Cum pot să o ajut pe fiica mea, care se află într-o relaţie dificilă?

– Să răspundem mai întâi la prima întrebare.

– Bine.

– Întrebarea era dacă îţi alegi părinţii înainte de a veni aici. Da. De fapt, alegi tot ceea ce experimentezi. Nimic din ceea ce experimentezi nu-i decât alegerea ta, a minţii tale. Înţelegi?

– Aşteptăm un răspuns.

– Totul este alegere. Aceste experienţe, aşa cum spuneam, nu vă sunt impuse de aiurea, şi cum spuneam, nici nu există aiurea, nu există nimic.

– Da.

– Minunat. Următoarea parte a întrebării...

– Cum pot să o ajut pe fiica mea care se află într-o relaţie dificilă? I-am spus să ceară ajutor Duhului Sfânt ca să se focalizeze pe dezvoltarea personală şi pe copilaşii ei. Este dificil, din cauză că el îi vorbeşte urât şi preferă să se joace jocuri video, în loc să petreacă timpul ca o familie. Ce ar trebui să facă ea?

– Prima parte a răspunsului este că, atunci când ceri Duhului Sfânt ajutor ce să faci, cere să priveşti lucrurile aşa cum le vede Duhul Sfânt, mai degrabă decât să întrebi ce să faci. O să-ţi reamintim, aici nu-i nimic de făcut, ca să zicem aşa, toate experienţele se petrec într-un vis, nu există nicio lume. Înţelegi?

– Aşteptăm un răspuns.

– Dar spune-i să caute înlăuntrul ei şi să aibă încredere în intuiţie în această situaţie. Înţelegi?

– Încă aşteptăm.

– S-ar putea să dureze ceva timp, dar ar face cel mai bine să se întrebe pe Sine, pe Sinele ei adevărat, cu majusculă, Duhul Sfânt din interiorul ei, cum să privească lucrurile.

– Un pic, da.

– Şi, de asemenea, trebuie să abordezi problema dintr-o minte liniştită, decât dintr-o minte care încearcă să evalueze situaţia şi să dea sfaturi, ca să spunem aşa. Înţelegi? Pentru că, dacă operezi dintr-o minte liniştită, acţiunile ce trebuie întreprinse vor veni de la sine şi în mod natural. Înţelegi?

– Da.

– Abordează totul din mintea păcii, astfel încât ceea ce transmiţi să fie pace, nu conflict. Dacă însă crezi că aici este vorba de un conflict, vei primi doar răspunsuri conflictuale în minte. Înţelegi?

– Da, mulţumesc.

– Cu plăcere.

– Cum să îmi schimb credinţele condiţionate adânc înrădăcinate care mă fac să-mi creez realitatea într-un mod greşit, prin faptul că judec, atac, mă tem şi reacţionez la critici? Mintea mea nu prea reuşeşte să-şi amintească de non-dualitate.

– Păi, se pare că asta se întâmplă cu majoritatea, dacă nu cu întreaga omenire. Deci nu eşti singurul. Nu eşti special cu treaba asta. Te asemeni cu întreaga omenire, fiindcă nu ai ajuns încă în punctul în care să crezi în Unime, în Adevăr.

– Într-adevăr.

– Aşa că fii relaxat, dar observă când mintea aruncă în tine cu gânduri conflictuale sau sentimente conflictuale şi atunci alege din nou, alege pacea, alege să operezi dintr-o minte liniştită, decât să ai o minte conflictuală. Şi după cum spuneam, o s-o tot repetăm iar şi iar: Relaxează-te şi nu lua lucrurile prea în serios! Ţi-am răspuns la întrebare?

 Nu uita că trezirea este un proces pas cu pas. Nu vine totul dintr-o dată. Este o serie de schimbări ce se petrec în minte de-a lungul vieţii. Deci să nu crezi că ar exista vreun glonţ magic sau o pastilă magică care-ţi va rezolva toate problemele din minte, iar atunci vei putea zbura din acest plan de existenţă şi să te ridici până la Cer, ca să zicem aşa. Aminteşte-ţi că totul se petrece în minte. Şi anume, destructurarea credinţei în separare.

 Dacă ţi-am turna în minte, aici şi acum, tot ceea ce înseamnă Cerul, ai fi atât de confuz, încât ar fi vai de capul tău, din cauză că nu ai primit treptat. Înţelegi? Ai o mulţime de convingeri, iar ceea ce facem noi cu tine, dacă ne laşi să acţionăm asupra ta, noi lucrăm cu tine pentru a-ţi dezlega mintea de convingerile şi credinţele tale, încetul cu încetul şi cu blândeţe.

– Deci credinţele pot fi schimbate?

– Da, desigur, întrucât minţile pot fi schimbate. Nu uita că eşti o minte şi nu un corp şi este sarcina ta să iei decizia de-ţi modifica mintea. Înţelegi? Ceea ce înseamnă acea mică disponibilitate de a te deschide către îndreptarea Duhului Sfânt.

– Minunat.

– Cu plăcere şi mulţumesc.

– Următoarea întrebare: Dacă lumea reală este tot o iluzie, trezirea înseamnă oare o iluzie cu percepţia corectată, adică lucrurile sunt încă percepute ca fiind separate, dar fără conflicte între ele? De-a lungul veacurilor, ne-a fost împărtăşită aceeaşi înţelepciune, de la tăbliţele de smarald ale lui Thoth sau ale lui Hermes, la Vedele de acum cinci mii de ani, la vremea când ai fost întrupat acum două mii de ani, iar acum prin “Cursul de miracole” şi toţi ceilalţi învăţători ce au trăit între timp. Şi iată-ne din nou în acelaşi punct. Crezi că de data asta vom pricepe? Te iubim. Îţi multumim infinit că ne trezeşti cu blândeţe. Dumnezeu există, iubirea există şi noi te iubim.

– Minunat. Şi noi vă iubim. Deci, prima parte a întrebării era, vă rog...

– Să spun eu?

– Da, te rog.

– Dacă lumea reală este tot o iluzie, totuşi, prin trezire devine o iluzie cu percepţie corectată?

– Da.

– Lucrurile sunt încă percepute separat, dar fără conflicte între ele...

– Da. Perceperea lucrurilor ca fiind separate nu va dispărea până la sfârşitul vieţii. Asta am vrut să spunem prin faptul că nu vă vom turna Cerul în cap, pentru că nu aţi şti ce să faceţi cu el. Voi credeţi realmente gândurile de separare, văzând elemente diferite ici şi colo, ele au o importanţă spaţială pentru voi, ca să zicem aşa, în mintea voastră. Şi dacă vi le-am lua pe toate acestea şi ar rămâne doar Cerul, aţi rămâne cam buimăciţi. Pentru că nu aţi mai percepe nimic. De aceea vă conducem într-un proces blând, pas cu pas, ca să puteţi ajunge la acel punct de... “Aaa!”, de relaxare şi gata, sunteţi înapoi Acasă. Înţelegeţi? Şi, mai adăugăm: înapoi în locul de unde nu aţi plecat niciodată. Chiar şi acum sunteţi Acasă, doar că dormiţi.

– Mulţumesc.

– Şi eu mulţumesc.

– Când erai întrupat pe Pământ, era de ajuns să Îi ceri lui Dumnezeu şi apăreau manifestări instantanee. Poţi explica cum se face sau cum trebuie să ne modelăm mintea pentru a atinge această stare?

– Starea, pur şi simplu, există. Să găsim un mod de a vă explica... Unimea există şi când eşti una cu totul, nu există separare, adică ceea ce ceri îţi este dat instantaneu. Iar pentru a atinge această stare trebuie să-ţi antrenezi mintea să gândească ca Dumnezeu, cu iubire. Gândeşte ca Dumnezeu, adică fii una cu Dumnezeu, ceea ce înseamnă să nu judeci.

– Da.

– Deci nu este vorba că-ţi doreşti nişte manifestări instantanee şi vezi că lucrurile se întâmplă în acest fel, ci este vorba de apropierea de Creatorul tău. Asta înseamnă să trăieşti cu adevărat iubirea care eşti. Pentru asta te afli aici. Înţelegi?

– Aşteptăm un răspuns... Da. Să faci parte din aceeaşi Minte.

– Da, într-adevăr. Este corect.

– Dragă Isuse, cum să le vorbesc copiilor despre tine? Am o fiică de opt ani şi un fiu de zece ani. Am fost crescut catolică. Am citit „The Disappearance of the Universe” ("Dispariţia universului", de Gary Renard) şi în prezent practic “Cursul de miracole”. La un moment dat, s-au spus în casă nişte glume legate de religie în care era pomenit şi numele tău. Glume pe care, mai ales, fiul meu le-a considerat hilare. Acum mi-am revizuit poziţia şi le vorbesc copiilor mei despre dragostea care este Isus şi că doar glumeam pe seama religiei. Cred că fiul meu este buimăcit acum. Ai vreo sugestie despre cum să-mi ajut copiii şi pe mine să ne desprindem de confuziile culturii noastre legate de Isus?

– Minunată întrebare. Desigur, da. E un lucru bun să-ţi revizuieşti poziţia şi să vrei să-ţi îndrepţi greşelile, să-ţi admiţi greşelile. Şi este bine că cel puţin recunoşti că luarea în derâdere a lui Isus este, de fapt, un concept. Înţelegi? Care este ceva religios. Pentru că, după cum ştii, omul (Isus) nu a avut nimic de-a face cu religia. Înţelegi?

– Da.

– Iată ce poţi să faci, doar să recunoşti în faţa copiilor tăi. Spune-le: „Nu prea mai am chef să glumesc despre aceste lucruri. Nivelul meu spiritual creşte şi pe asta mă concentrez acum şi asta vreau. Prin urmare, mintea mea nu mai gustă glumele astea”. Înţelegi?

– O, da.

– Minunat. Totuşi, fii relaxată cu treburile astea, nu fii prea strictă sau severă când îi înveţi adevărul. Tratează subiectul lejer şi ceea ce ar trebui să faci este doar să exemplifici iubirea care eşti. Pentru asta eşti aici, să demonstrezi învăţăturile pe viu, decât să foloseşti numai cuvinte. Deşi cuvintele pot fi utile. Iar în această situaţie, ar fi bine să le vorbeşti copiilor despre greşeala ta. Dar apoi aminteşte-i minţii tale că nu este o greşeală pentru care să te simţi vinovată. Nu o lua prea în serios. Pentru că, de fapt, nu afectează nimic, cu adevărat. Nu s-a produs nicio jignire, căci jignirea există doar în sistemul de gândire al ego-ului. Înţelegi?–

– Da.

– Dar nu te simţi bine când batjocoreşti unele lucruri, nu-i aşa?

– Acum nu.

– Bravo. Aşa că, în loc să te încurci în cuvinte, mai bine începe să-i înveţi iubirea prin exemplul personal. Şi, aşa cum am spus, cuvintele pot fi utile, iar în această situaţie ar fi utile. Doar ca să le dai de ştire că ai fost neclară, ai făcut o greşeală şi acum eşti gata să mergi mai departe. Înţelegi?

– Mulţumesc, super folositor.

– Minunat. Cu plăcere. Şi eu mulţumesc.

– Am fost martor la vorbitul în limbi de la o vârstă fragedă. Eu însumi am avut multe experienţe personale şi este ceva cu totul diferit faţă de cum percepe lumea, că ar fi o bolboroseală a unor sunete repetitive. Poţi vorbi puţin despre asta? Are tonalitatea vocii vreo semnificaţie aparte în a transmite iubire către Dumnezeu?

– Păi, hai să vedem. Când acţionezi din mintea iubirii, vei emite tonul iubirii. Înţelegi?

– Aşteptăm un răspuns.

– Sunetul, îl poţi simţi cum e. Dacă se simte ca dragostea, atunci asta este. Înţelegi?

– Da.

– Şi spuneai despre vorbitul în limbi. Acesta e un cadou. Este un cadou pentru tine şi asta înseamnă iubire.

– În acele momente, mi se pare că spun ceva foarte important.

– Este important pentru mintea ta. Înţelegi?

– Pot simţi mesajul până în măduva oaselor.

– Bravo. Dar să nu uiţi că şi ele sunt în mintea ta. Oasele tale nu sunt separate de mintea ta. Totul este în minte, nu în afara ei. Înţelegi?

– Da, dar mintea mea nu îl poate înţelege.

– Atunci, nu mai încerca să înţelegi mesajul, ci doar permite-l. Doar lasă-l să se manifeste, în loc să-l analizezi. Înţelegi?

– Atât de puternic! Da.

– Minunat. Ţi-am răspuns la întrebare?

– Aşteptăm un răspuns... Mesajul vine ca un şuvoi.

– Frumos. Un şuvoi de dragoste. Lasă-l să te inunde şi să curgă prin tine. Altceva?

– Deci doar să simt şi să nu înţeleg.

– Repetă.

– Deci doar să simt şi să nu înţeleg.

– Înţelegerea va apare pe măsură ce îi permiţi să curgă. Înţelegi? Nu este o situaţie în care să cunoşti intelectual, ci prin intuiţie, printr-un sentiment interior.

– Înţeleg.

– Minunat, mulţumesc.

– Mulţumesc. Spuneai că Duhul Sfânt îşi aminteşte pentru mine. Vrei să spui că îşi aminteşte scenariul meu de viaţă, pe care eu l-am uitat?

– Duhul Sfânt nici măcar nu-ţi vede scenariul. De fapt, Duhul Sfânt nu se ia după niciun scenariu. Ci îţi va corecta gândurile greşite, care alcătuiesc scenariul pe care ţi-l scrii singur cu ego-ul tău. Aşadar, Duhul Sfânt se va folosi de scenariul pe care i-l dai pentru corectare, pentru a-ţi corija mintea. Înţelegi?

– Aşteptăm un răspuns... Da. Deci să-mi creez eu scenariul pe parcurs?

– Trebuie să te eliberezi de orice scenariu pe parcurs. Nu uita, e vorba să îţi desprinzi mintea, să te dezveţi de ceea ce credeai că ai învăţat. Asta înseamnă chiar să renunţi la scenariul pe care l-ai născocit. Înţelegi?

– Da.

– Ţi-am răspuns la întrebare?

– Da, mulţumesc.

– Cu plăcere. Şi da, Duhul Sfânt este în mintea ta, iar cine eşti cu adevărat este memoria lui Dumnezeu.

– Super, mulţumesc mult.

– Şi eu mulţumesc.

– Mă gândeam la trădare şi cum să-i fac faţă fără a-mi afecta liniştea sufletească. Situaţia, din perspectiva mea, este că familia mea mi-a fost foarte neloială, sprijinindu-l pe fostul meu soţ, pe familia lui şi iubita sa, care acum este şi ea o fostă-. A trebuit să întrerup relaţiile cu toţi pentru a-mi proteja copiii şi pe mine. Acum, după 10 ani, sunt liniştită şi nu simt nevoia să-mi contactez familia biologică. Mi-am reclădit viaţa, dar cu preţul unor traume imense. Acum am o viaţă fericită. Dar am primit un e-mail cu invitaţia să reînnod legătura cu una dintre surorile mele. Am întrebat motivul şi nu mi s-a dat niciun motiv, ci doar că a trecut atâta timp. Simt că este ca un cadou, dar nu sunt sigură ce să fac cu el. M-am analizat în interior şi nu am nicio dorinţă să reînnod legătura cu ea. Dar mă întreb dacă nu cumva sunt prea încăpăţânată. Simt că, pur şi simplu, au trecut prea multe lucruri peste noi şi nu mai există încredere. Deci ce rost mai are reconectarea? Aş vrea să-i tratez cu respect, dar să nu mă amestec cu ei. Te rog, poţi să-mi oferi punctul tău de vedere? Sunt împărţită între a ierta şi a-mi păstra liniştea sufletească. Ce să fac? Cu profundă recunoştinţă.

– Deci îţi cercetezi interiorul şi simţi că îţi pierzi liniştea dintr-o cauză exterioară ţie. Este corect?

– Aşteptăm un răspuns... Da.

– Singurul lucru pe care îl putem spune este că nu trebuie să laşi chestiunea aceasta să te facă să-ţi pierzi liniştea minţii. Aşa cum spuneam înainte, acţionează din mintea păcii, adică abordează situaţia dintr-o minte a păcii şi vei şti ce să faci. Deci, dacă respingându-i, te-ai simţi mai vinovată, îţi spunem că mai ai ceva muncă de făcut. Înţelegi?

– Aşteptăm un răspuns... Cred că da, dar nu mă simt vinovată.

– Atunci eşti pe pace. Deci nu mai analiza situaţia, nu te mai gândi prea mult la asta. Dacă nu simţi că ar fi bine, atunci, pur şi simplu, nu merge mai departe. Înţelegi?

– Da, mulţumesc mult.

– Cu plăcere. Nu uita să te acordezi la frecvenţa interioară şi cere să poţi privi lucrurile printr-o minte a păcii, iar atunci răspunsurile îţi vor sosi în mod natural. Şi va fi cel mai bun curs pentru tine. Ţi-am răspuns la întrebare?

– Da, mulţumesc.

– Cu plăcere.

– Avem o reacţie de la o întrebare anterioară. Scenariul este de la ego?

– Da, este, chiar aşa e. Când spunem că scenariul este scris înseamnă că este deja terminat. Dacă este deja scris, înseamnă că aparţine de timpul trecut (nu are legătură cu prezentul – n.tr.). Înţelegi?

– Da. În “Cursul de miracole” spui că, înainte să iau o decizie, să te întreb dacă este în acord cu tine.

– Da.

– Eu te întreb, dar nu recunosc sau nu sunt conştient de răspunsul tău.

– Bine. Ceea ce spunem este să întrebi dacă este în acord cu noi. Dacă este, vei simţi pacea. Înţelegi? Acesta este răspunsul. Şi vrem să precizăm foarte clar că, întrebându-ne pe noi, să nu cauţi nicio legătură cu “scenariul scris”. Înţelegi?

– Aşteptăm... Da.

– Minunat. Nu am vrut să confunzi cele două chestiuni. Deci, când întrebi dacă ceva este în acord cu voinţa lui Dumnezeu, vei simţi pace când primeşti răspunsul. Înţelegi?

– Da. Dar, da.

– Minunat.

– Cum putem vindeca o boală precum Hashimoto?

– Singurul lucru pe care ţi-l vom spune este că vindecarea de aşa ceva nu are nicio legătură cu corpul. Este vorba de vindecarea minţii. A fi în pace cu ceea ce există înseamnă să abordezi boala cu o minte liniştită. Aşa cum spuneam, nu o lua în serios, iubeşte-te oricum pe tine însuţi, întinde-ţi peste ea dragostea şi iertarea, în loc să o transformi într-un simbol al terorii. Înţelegi?

– Bine. Dar ce înseamnă atunci când simţim vinovăţie?

– Înseamnă că asculţi vocea care nu trebuie. Înseamnă că asculţi o voce care vorbeşte aiurea. Înţelegi? Pentru că nu înseamnă nimic. Vina e ceva ce vine din ego.

– Da, să mă iert pe mine însumi.

– Absolut, tot ce poţi face este să te ierţi pe tine însuţi şi să te iubeşti, amintindu-ţi că dragostea şi iertarea sunt una.

– Mulţumesc.

– Cu plăcere. Nu trebuie să laşi o aşa-zisă boală să se interpună între tine şi dragoste. Înţelegi? Indiferent cum par a sta lucrurile şi cum le priveşti, nu trebuie să laşi această problemă să stea în calea conştientizării prezenţei iubirii în viaţa ta, în tine, ca tine, ca totul. Înţelegi?

– Da, mulţumesc.

– Cu plăcere şi mulţumesc. Vrem să vă amintiţi cu toţii că există doar dragoste şi numai interpretările voastre vă opresc să conştientizaţi iubirea. Dar această situaţie poate fi corectată în orice moment, renunţând la ele. Nu e nevoie să vă mai ţineţi de ele. Nu trebuie să menţineţi blocajele în calea conştientizării prezenţei iubirii. Le puteţi corecta, lăsându-le să dispară. Înţelegeţi?

– Da.

– Minunat.

– Deci mintea noastră este, într-un fel, ca un templu care poate fi locuit de Duhul Sfânt tot timpul? Templul ar fi ceva neutru şi toate experienţele depind de ce şi cine îl umple la un moment dat. Atunci când Duhul Sfânt este invitat să rămână permanent în mintea noastră, generează un efect puternic de ordine natural-divină şi perfectă în toate aspectele. Mulţumesc şi te iubesc mult.

– Da, într-adevăr. Răspunsul este da, ca întotdeauna. Aşa cum spui tu. E clar?

– Da, mulţumesc mult.

– Cu plăcere. Mintea, o poţi vedea în mod cert ca pe un templu. Mintea este templul. Şi de aceea o vei păstra curată şi clară şi te vei concentra în direcţia gândirii corecte, care este întotdeauna iubire. Asta înseamnă să te dai la o parte ca să laşi Duhul Sfânt să acţioneze prin tine. Să curgă prin tine, să se exprime prin tine, să trăiască prin tine. Înţelegi?

– Da, e perfect clar.

– Minunat.

– Îmi mai amintesc că obişnuiai să spui „Păstraţi-vă altarul curat”, dar acum este vorba de “templu”.

– Da. Poate fi altar, poate fi templu, orice rezonează cu tine pe moment. Şi da, vorbim despre mintea ta.

– Mulţumesc.

– Cu plăcere şi eu mulţumesc.

– Te iubesc, Maestre J.!

– Şi noi te iubim.

– Asta a spus unul dintre participanţi.

– Da, şi îi mulţumesc.

– Este posibil ca oamenii să învie cât timp sunt aici, pe Pământ?

– Da, absolut, de fapt, fiecare moment este o ocazie pentru înviere, prin gândurile pe care le gândeşti. Dacă gândeşti gândurile adevărului, ai înviat. Dacă însă crezi gânduri de ură, atunci nu. Aceasta este diferenţa dintre înviere şi răstignire. De fiecare dată când gândeşti un gând de ură sau un gând plin de frică sau un gând ce te coboară... Cum să spunem? Un gând de ură, un gând de negativitate, un gând de crimă sau un gând de separare în orice fel înseamnă răstignire. E clar?

– Wow!

– Pe când, un gând de dragoste, un gând de acceptare, un gând de îngăduinţă, un gând de pace, acestea înseamnă înviere.

– Da, da.

– Conflictul înseamnă răstignire, pacea înseamnă înviere. Aveţi întotdeauna posibilitatea de a alege învierea, în orice moment.

– Bine, mulţumesc foarte mult.

– Cu plăcere.

– Am auzit că, dacă văd pe cineva care are nevoie de ajutor sau de iubire, dar nu îmi dau seama de asta decât mai târziu, când mă gândesc înapoi la situaţia respectivă, atunci înseamnă că nu eu trebuia să fiu cel care să-i arate dragoste. Este corect?

– Credem că aici este o mică confuzie. Toţi sunteţi întotdeauna meniţi să exprimaţi iubirea, orice ar fi. Înţelegeţi?

– Da.

– Vă puteţi gândi mai târziu, dar să gândiţi cu dragoste şi iat-o! Iubirea. E clar? Adică, atunci când vă gândiţi cu iubire la respectiva situaţie sau persoană, atunci apare şi iubirea. Amintiţi-vă că nu există timp şi spaţiu. Deci ori de câte ori gândiţi cu iubire, aceste gânduri pătrund pretutindeni. Înţelegeţi?

– Da.

– Şi în privinţa asta, am vrea să mai spunem doar că nu trebuie, privind înapoi, să spuneţi că „Nu eram menit să manifest dragoste”. Vrem să vă amintim că întotdeauna sunteţi meniţi să exprimaţi dragostea. Însă, de asemenea, vrem să nu vă simţiţi vinovaţi dacă constataţi că nu exprimaţi dragostea. Înţelegeţi?

– Da.

– Ci doar priviţi lucrurile în mod relaxat şi alegeţi din nou.

– Corect.

– Adică, alegeţi iubirea.

– Excelent.

– Minunat. E foarte important să rămâneţi în mentalitatea iubirii, în măsura în care puteţi. Desigur, în lumea dualităţii nu este întotdeauna uşor, dar cu îndrumările pe care vi le-am oferit, puteţi deveni mai conştienţi şi mai atenţi către ce vi se îndreaptă mintea, şi puteţi alege oricând din nou. Adică, vă puteţi stabili o intenţie iubitoare, să aveţi gânduri de dragoste, dar când remarcaţi că nu aveţi gânduri de dragoste, iertaţi-vă şi alegeţi din nou. Despre asta este vorba, să alegeţi din nou. Alegeţi din nou, alegeţi din nou, până reuşiţi. Înţelegeţi?

– Da, da, sună atât de uşor.

– Este simplu, dar nu întotdeauna uşor. Sunteţi atât de obişnuiţi cu propriile voastre tipare de gândire, cu instruirea mintală pe care aţi primit-o de la lume, încât aveţi nevoie de o dezvăţare. Şi la asta serveşte tot ce facem – să vă dezvăţaţi de instruirea pe care aţi primit-o în lume, care sunt doar gânduri de separare. Înţelegeţi?

– Da, şi vom ajunge într-o stare de non-dualitate?

– Da, cu siguranţă. Pentru că deja vă aflaţi în non-dualitate, cu adevărat. Doar că nu vă dă pace această mică idee nebună că aţi fi părăsit-o. Înţelegeţi?

– Da.

– În acest moment, sunteţi adormiţi. Dar cel ce sunteţi cu adevărat rămâne şi va fi întotdeauna în Unime, aici unde nu există nicio dualitate. De fapt, nu există contraste, cu adevărat. Nu există niciun contrast în Cerul minţii voastre, adică Mintea lui Dumnezeu. Înţelegeţi?

– Da, mulţumesc.

– Şi eu mulţumesc.

– În “Cursul de miracole” se spune că Totul există aici, la temelia şi în spatele vieţii.

– Ce anume?

– Deci, Totul este aici, la temelia şi în spatele vieţii.

– Totul este aici, în miezul vieţii. Viaţa despre care presupunem că vorbeşti aici, da. Pentru că viaţa adevărată înseamnă iubire. Înţelegi?

– Da. Deci asta a fost în legătură cu ultima întrebare. Deci Totul este aici, la temelia şi ascuns în spatele vieţii.

– Da, da.

– Mulţumesc.

– Mulţumesc.

– Am înţeles.

– Minunat. Şi Îl poţi vedea oricând, dacă îţi dezlegi legătura de pe ochii minţii. Asta înseamnă să devii conştient de prezenţa adevărului în tine şi în jurul tău. Deci, da.

– Mulţumesc.

– Şi eu mulţumesc. Altceva?

– Da, mai este o întrebare care spune: În “Cursul de miracole” spui că ‘Dumnezeu m-a făcut fiul Său şi la fel i-a făcut pe toţi fraţii mei’. Poţi explica ce vrei să spui?

– Da, desigur. Aţi fost creaţi – punct. Adică aţi fost creaţi ca unul. Nu sunteţi separaţi unul de altul, decât în gândirea de aici, din dualitate, care este o iluzie, deci nu e reală. Cu adevărat, sunteţi una şi toţii suntem fiii lui Dumnezeu. Dar acestea sunt nişte chestiuni care nu pot fi explicate în cuvinte. Este o trăire, este adevărul, este ceea ce sunteţi cu adevărat. Înţelegeţi?

– Da, mulţumesc.

– Desigur, facem tot ce putem pentru a vă explica prin cuvinte sau pentru a vă da o idee ce înţelegem prin Unime. Amintiţi-vă, fiul lui Dumnezeu este unul singur, care sunteţi toţi, care este totul, inclusiv Tot-ce-există, adică noi suntem una cu voi. Nu există o mulţime de indivizi care se mişcă de colo-colo, în adevăr. Înţelegeţi?

– Da.

– Adică, în Cer, nu există nicio individualizare. Nu există nicio individualizare în Mintea lui Dumnezeu. Există doar unul. Există un singur fiu. Un singur copil. O singură creaţie. Înţelegeţi?

– Da.

– Nu-i ceva ce mintea voastră poate înţelege în acest moment, deoarece aţi învăţat foarte multe lucruri false, vi s-a spus că aţi fi mai mulţi. Înţelegeţi?

– Da. Deci, atunci când creăm cu dragoste, toate sunt în acord cu El.

– Da, pentru că dragostea este o expresie naturală a Iubirii. Iar ce creează Iubirea seamănă cu ea însăşi. Nu există nimic altceva. Există doar dragoste. Nu poate exista nimic altceva, pentru că numai Iubirea există. Aceasta este starea perfectă a Cerului. Dragostea.

– Da, mulţumesc.

– Şi eu mulţumesc.

– O ultimă...

– Minunat.

– Cum ne putem întări conexiunile interioare unul cu altul, abilităţile noastre telepatice? Experimentez asta recent şi din ce în ce mai frecvent. Te rog să vorbeşti mai mult despre chestiunea asta.

– Minunat. Deci, prima chestiune, te referi la legătura cu dragostea, cu toată lumea. Este corect, asta vrei să spui?

– Da. Cum ne putem întări conexiunile interioare unul cu celălalt?

– Alegi iubirea în fiecare clipă. Alegi dragostea în fiecare moment. Este bine să fii conştient de numeroasele moduri în care comunicaţi între voi. Nu doar prin gură, ci direct prin minte. Adică gândurile pe care le gândeşti, sentimentele pe care le ai, toate înseamnă comunicare. Trebuie să devii mai sensibil la energiile pe care le transmiţi. Iar pentru a-ţi amplifica sensibilitatea, trebuie să te adânceşti în dragostea din tine. După cum spuneam, scufundă-te în mintea păcii, cere să priveşti totul printr-o minte a păcii, nu prin cea a conflictului. Exersează. Înţelegi?

– Da, mulţumesc.

– Şi eu mulţumesc. Trebuie să practici gândurile de dragoste şi să exersezi mintea liniştită. Înseamnă acelaşi lucru. Deci aşa se face, aşa se amplifică. Ceea ce vrei să întăreşti, împărtăşeşte, nu ţine pentru tine, ci împărtăşeşte. Asta nu înseamnă să-i îmbrăţişezi pe toţi cei care îţi ies în cale sau treburi de genul ăsta. Ci este vorba să fii conştient de gândurile tale şi de ceea ce transmiţi în afara ta şi să alegi să trimiţi doar dragoste. Să-ţi extinzi numai iubirea.

– Mulţumesc.

– Şi eu mulţumesc.

– Într-un fel, să readucem acea mică parte a minţii pe care am separat-o.

– Spune din nou.

– Într-un fel, să readucem acea mică parte a minţii pe care am separat-o, să o readucem aici. Oare Mintea este prezentă chiar şi când nu încercăm să comunicăm?

– Da. Mintea ta este întotdeauna cu tine. Nu eşti niciodată fără Minte. Iar Mintea ta unică, care este iubirea, este întotdeauna prezentă, pentru că nu a plecat niciodată nicăieri. Şi, de fapt, nici tu n-ai plecat nicăieri. Deci îţi este întotdeauna disponibilă, dacă alegi să fii conştient de ea, dacă alegi să acţionezi din ea. Înţelegi?

– Da. Aşadar, nu pot fi niciodată afară din Minte.

– Nu, într-adevăr. Nu poţi fi niciodată în afara minţii tale, pentru că există doar o singură Minte. Există o unică Minte.

A fost o întâlnire minunată cu voi. Vă apreciem foarte mult hotărârea de a vă trezi. Vă iubim şi vă mulţumim, ca întotdeauna. Suntem mereu alături de voi şi aşteptăm cu nerăbdare să comunicăm din nou cu voi şi, apropo, suntem mereu cu voi. Încă o dată, mulţumiri! Namaste. 

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
22 aprilie
2021

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=HdzsMIDIkv0