<  Index "Ascensiunea 2021 cu Isus"

Mesajul 6

Când treceţi în viaţa de apoi, ceea ce numiţi voi moarte, atunci vă eliberaţi de ego, majoritatea dintre voi nu exageraţi cu ataşamentul faţă de lucrurile materiale, sunteţi iubitori şi buni în măsura posibilităţilor. (Isus)

Mesajul nr. 6, "E vremea discernământului", din seria de transmisii live "Ascensiunea 2021 cu Isus", publicat pe data de 15/01/2021. Spiritul lui Isus ne vorbeşte prin vocea mediumului Tina Spalding. Mesajul în limba engleză este subtitrat în româneşte, iar videoclipul este încorporat la sfârşitul acestei transcrieri.

Cuvintele care-i aparţin exclusiv Tinei sunt marcate printr-o culoare şi un fundal diferite.


Textul mesajului video 6

Salutare tuturor. Sunt mediumul Tina Spalding, din nou. Acesta va fi video-ul şase din seria Ascensiunea. Dar înainte de a începe, aş vrea să fac un anunţ. Colaborez cu cineva ca să facem un magazin de tricouri cu sloganuri spirituale. Am pornit cu nişte tricouri foarte frumoase. Port unul chiar acum. Iată: “Răbdarea infinită aduce rezultate imediate”, una dintre frazele mele preferate din “Cursul de miracole”. Magazinul va intra în funcţiune cam peste o săptămână. Asta am vrut să vă anunţ, că vor apărea nişte tricouri şi alte lucruri frumoase. Voi avea, de asemenea, o cană minunată, cu logo-ul meu pe ea. E o variantă să ne sprijiniţi şi în acest mod, dacă doriţi.Acum să trecem la seria Ascensiunea. Acesta este videoclipul numărul şase. Să vedem ce are Isus de spus.

ISUS:

«Cu adevărat, sunteţi fiinţe binecuvântate. Eu sunt acela pe care îl ştiţi ca Isus.

Începeţi să simţiţi cum creşte presiunea. O spunem de mult timp. Presiune, presiune, schimbare, transformare – sunt omniprezente şi globale în acest moment. Vă este greu să ştiţi ce simt alţi oameni, dar vă spunem noi că se simt la fel ca voi. Încă multe alte lucruri se vor întâmpla şi habar n-aveţi ce va veni. Acesta este cel mai rău scenariu pentru ego. Ego-ul se teme, ego-ul vrea ca lucrurile să fie previzibile, pentru mintea ego-ului, supravieţuirea este cel mai important lucru.

Trebuie să înţelegeţi că mintea ego-ului este direct legată de supravieţuirea corpului vostru fizic. Când treceţi în viaţa de apoi, în transcendent, ce numiţi voi moarte sau ultima suflare, cum spune draga noastră, ca să-i dea sensul de uşurare, când se întâmplă asta, vă părăsiţi ego-ul, cu excepţia cazului în care este atât de puternic şi de dominator, încât vă atrage imediat înapoi în fizic, ceea ce se întâmplă cu unele fiinţe. Dar cei mai mulţi dintre voi nu exageraţi cu ataşamentul faţă de lucrurile materiale, poate mai păstraţi câteva mici dependenţe, dar sunteţi iubitori şi buni în măsura posibilităţilor, deci mergeţi pe calea de mijloc şi vă eliberaţi de mintea ego-ului când treceţi dincoace.

Dar în această perioadă, mintea ego-ului este activată la maximum pentru a vă menţine în viaţă. Când urmăriţi fluxurile de ştiri şi informaţiile care vin de acolo şi când vi se face frică, asta are întotdeauna legătură cu supravieţuirea trupească. Înseamnă că vi s-a declanşat ego-ul. Nu vă aflaţi într-o stare de conexiune spirituală, ci într-o stare legată de fizic, de materie. Şi o veţi şti prin sentimentele pe care le simţiţi.

Aşa că revenim la sistemul de ghidare pe care îl aveţi cu toţii. Este permanent şi impecabil. El înseamnă că ştii întotdeauna dacă te simţi bine sau dacă te simţi rău. Nu ai niciun dubiu. Dacă cineva te întreabă „Vrei să ieşi cu mine la o întâlnire?”, fie vei răspunde un “da” răsunător, fie un “nu” răsunător. Poate că vor apare ulterior şi unele gânduri, dar răspunsul va veni spontan, veţi şti ce simţi în legătură cu ceva. “Vrei să mănânci stridii crude?” Vei şti exact ce simţi. „Da, mi-ar plăcea să mănânc stridii crude. Nu, nu vreau să mănânc stridii crude, resping cu totul ideea asta”.

Acesta este sistemul vostru de ghidare. Este conceput să vă ajute să discerneţi lucrurile şi să vă intuiţi drumul prin viaţă. Nu aţi fost abandonaţi aici, în planul separării. Da, aţi coborât în separare, vă simţiţi de parcă Dumnezeu v-a abandonat, dar, de fapt, voi l-aţi abandonat pe Dumnezeu şi aţi decis să intraţi într-un rol în acest scenariu de individualizare, în acest scenariu specific planului fizic 3D, astfel încât să faceţi ceea ce v-aţi dorit.

Cu toate acestea, Spiritul este foarte, foarte bun şi iubitor şi v-a dat acest cordon ombilical invizibil care vă conectează la Adevăr, la Sursă, la Iubire, la Divin. Iar Sursa Divină vibrează la frecvenţa iubirii. Când trebuie să luaţi o decizie sau când vă concentraţi la ceva şi nu sunteţi în armonie cu acea frecvenţă divină, vă veţi simţi rău şi, cu cât vă veţi îndepărta de acea frecvenţă divină, cu atât mai rău vă veţi simţi.

Deci ce se întâmplă acum cu mulţi dintre voi: când vedeţi că vi se iau lucruri materiale, poate v-aţi pierdut slujba, venitul vi s-a redus, restricţiile fizice cresc, acum tindeţi să vă îndepărtaţi din ce în ce mai mult de Sursa de energie. Dar contează cum interpretaţi situaţia şi prin asta puteţi rezona cu Sinele.

Aşa cum am mai spus, dacă cineva construieşte un zid în faţa ta, nu vei sta acolo uitându-te la zid şi zicându-ţi: „Nu pot să plec nicăieri”. Ţi-au mai rămas încă 180 de grade de libertate de mişcare în spatele tău. Fă stânga-mprejur. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu sentimentele. Când te loveşti de un perete emoţional de genul „Nu mă simt bine, mi-e teamă că voi fi sărac, mi-e teamă că voi pierde tot ce preţuiesc”, te vei simţi groaznic, ca şi cum te-ai fi lovit de un zid emoţional, dar este doar un gând, o credinţă, o idee. „Ceea ce se întâmplă mă va distruge, ceea ce se întâmplă îmi va ruina viaţa”. Înţelegeţi că aceste sentimente negative vă indică faptul că vă uitaţi fix la acel perete.

Aşadar, pivotaţi, răsuciţi-vă şi gândiţi „Bine, dacă nu am voie să fac asta, ce altceva pot face?” De exemplu, îţi plăcea să mergi mereu la restaurant, dar acum restaurantele se închid, poate că nici nu ţi-ai mai permite, fiindcă nu mai ai atât de mulţi bani – îţi spunem aşa: pivotează! roteşte-te! Du-te şi cumpără nişte produse proaspete şi nişte carne mai slabă sănătoasă şi găteşte-ţi o masă gustoasă. Iar când iei acea masă gustoasă, îţi spui „M-am răsucit. Nu mai puteam face ceea ce am făcut întotdeauna, dar am transformat situaţia în altceva bun şi, iată, mănânc acest prânz minunat, sunt mulţumit, fericit, această masă m-a costat doar 20 de dolari, iar la restaurant aş fi plătit 80 pentru ea.” Atunci vei începe să te simţi bine, iar acel sentiment de bine va însemna că eşti în armonie. Acel sentiment provine de le sistemul tău de ghidare, sunt spiritele-ghid şi învăţătorii care-ţi spun „Da, bine ai făcut!”. Când te simţi bine, înseamnă că ghizii şi învăţătorii tăi spun „Da, bine ai făcut. Continuă să faci astfel de lucruri”.

Prin urmare, când veţi vedea ce se va întâmpla în zilele şi săptămânile următoare, vrem să vă observaţi reacţia. Dacă vă veţi simţi înspăimântaţi sau critici sau speriaţi sau îngrijoraţi sau supăraţi, acesta va fi un feedback negativ, ceea ce înseamnă că sunteţi alăturea cu drumul, priviţi situaţia într-un mod greşit. Răsuciţi-vă, pivotaţi şi spuneţi-vă „Oare există şi un alt mod în care pot privi situaţia asta? Când văd ce se întâmplă, mă simt prost. Poate că ar trebui să cer să mi se arate ce se întâmplă cu adevărat în culise”. Pentru că, aşa cum am mai spus, voi vedeţi doar cinci la sută din realitate, partea de la suprafaţa apei a aisbergului. Dar mai există 95 la sută pe care nu le vedeţi la ştiri, nu auziţi despre ele, habar nu aveţi ce se întâmplă în spatele scenei.

Deci, este inutil să lansezi un scenariu de viitor pentru viaţa ta doar pe baza a cinci procente de informaţii. Este o pierdere de timp. Iar când mintea ego-ului nu are suficiente informaţii pentru a crea un scenariu de siguranţă (acel lucru care te va ţine în viaţă), ego-ul va deveni foarte neliniştit şi foarte speriat. Asta, deoarece încearcă să rezolve o problemă despre care nu are suficiente informaţii.

Acesta este momentul prielnic pentru a rămâne în clipa prezentă, acesta este momentul potrivit să te răsuceşti când cineva îţi pune un zid de cărămidă în faţă, acesta este momentul potrivit să-ţi asculţi meticulos simţămintele. Şi vor fi unii dintre voi care vor spune „Sunt furios şi am dreptul să fiu furios”. Noi vă răspundem că furia păzeşte frica, dacă vreţi, furia este garda de corp a fricii. Când ţi-e frică că vei pierde ceva, că cineva îţi va lua ceva, că vei fi limitat sau că cineva îţi va face rău, atunci apare şi mânia, pentru a-ţi provoca o reacţie fizică care îţi va păstra corpul în siguranţă.

O spunem din nou: aceasta este o reacţie foarte primitivă la ceva ce ego-ul percepe ca fiind un pericol. Fiţi conştienţi de aceste reacţii cu vibraţie inferioară, care vor fi foarte, foarte frecvente la mulţi oameni. Dacă le aveţi şi voi, nu înseamnă că nu sunteţi un bun discipol spiritual. Este o ocazie excelentă de a învăţa să pivotaţi, să vă răsuciţi şi să spuneţi „Voi privi în cealaltă direcţie, fiindcă ceea ce văd mă supără sau mă determină să-mi exprim poziţia, şi devin îngrijorat pentru viaţa mea. Ce pot face ca să mă simt bine? Ce pot face pentru a-mi fi de folos cu adevărat în viaţă?

Nu uitaţi: trăiţi într-o societate în care toate informaţiile vă parvin printr-un ecran, inclusiv acesta. Vin printr-un ecran şi, după cum ştiţi din filmele voastre, cum ar fi „Avatar”, de exemplu, se poate crea o întreagă lume, cu dragoni şi giganţi şi o nouă floră şi faună şi totul pare extrem de real. Iar ca un comentariu de final la acest videoclip, vă spunem că ar fi prostesc să nu-ţi dai seama că unele dintre aceste tehnologii sunt deja folosite pentru a produce imagini care să vă motiveze să faceţi şi să simţiţi anumite lucruri. Imaginile sunt uşor de manipulat. Gândiţi-vă la filmul „Avatar” şi la imaginile frumoase, realiste, terifiante şi glorioase pe care le vedeţi acolo. Vă creează sentimente reale când urmăriţi acel film, pentru că totul arată atât de real.

În zilele noastre, mulţi dovediţi lipsă de discernământ, crezând că ceea ce vedeţi pe ecrane este absolut adevărat, doar pentru că aşa vi s-a spus. Facem din nou referire la aisberg. Vi se arată doar cinci la sută din ceea ce se întâmplă. Şi chiar aceste cinci procente, le puteţi interpreta diferit, în funcţie de condiţionările voastre, de modul în care aţi fost educaţi şi aţi fost instruiţi ce este bine sau rău.

Deci, practic, ceea ce vă rugăm este să vă detaşaţi puţin, să nu vă mai implicaţi total în povestea care vi se prezintă şi să înţelegeţi că încă multe alte lucruri vor fi dezvăluite, multe vor fi dezvăluite şi nu va fi ceea ce vă aşteptaţi. În multe cazuri, aţi fost induşi în eroare intenţionat şi lucrurile vor derapa către un scenariu complet diferit, la care nu vă aşteptaţi, pentru că nu aţi fost pregătiţi în acea direcţie.

Încercaţi să aveţi mai mult discernământ în privinţa imaginilor pe care le vedeţi, fiţi mai circumspecţi cu poveştile pe care le auziţi şi înţelegeţi că toate butoanele care vă sunt apăsate au fost instalate în voi tocmai de oamenii care le apasă acum.

Eu sunt acela pe care îl ştiţi ca Isus şi vă voi vorbi din nou în curând.»

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
27 ianuarie 2021

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=q3gowx3xUvk