<  Index "Ascensiunea 2021 cu Isus"

Mesajul 16

  Nu căutaţi soluţii în lume, nu cereţi de la alte persoane să vă potolească temerile sau grijile. Nu veţi găsi niciodată soluţiile în trup sau în medicină sau în lume sau la alte persoane. (Isus)

Mesajul nr. 16, «"Cursul de miracole" este pentru aceste vremuri», din seria de transmisii live "Ascensiunea 2021 cu Isus", publicat pe data de 28/07/2021. Spiritul lui Isus ne vorbeşte prin vocea mediumului Tina Spalding. Mesajul în limba engleză este subtitrat în româneşte, iar videoclipul este încorporat la sfârşitul acestei transcrieri.


Textul mesajului video 16

ISUS:

«Cu adevărat, sunteți ființe binecuvântate. Eu sunt acela pe care îl ştiţi ca Isus.

Pe măsură ce treceţi prin frământările acestor vremuri, este foarte important să înţelegeţi lecţiile din “Cursul de miracole”. Aceste lecţii au fost transmise pentru aceste vremuri.

Desigur, unii vor spune că asta nu-i adevărat, că “Un curs de miracole” este o învăţătură universală dată pentru vecii vecilor, amin. Şi este adevărat, dar aceste vremuri dificile prin care treceţi – aşa după cum puteţi simţi, vedea şi experimenta – vă scot la iveală diferenţele, prejudecăţile, fricile.

Poate că mulţi veţi crede că toate acestea sunt lucruri rele: judecăţile voastre, fricile, credinţele, nevoile, ororile, teroarea, ura voastră faţă de alte fiinţe chiar. Dar tot ce se întâmplă este în beneficiul vostru, vrem să înţelegeţi cu toţii asta. Ca elev al “Cursului de miracole”, când vezi că ego-ul tău se comportă într-un anumit mod, acest lucru este foarte benefic pentru tine, deoarece multe dintre aceste convingeri au fost ţinute ascunse de tine în abisurile peşterii minţii ego-ului. Se vor ivi ocazional când sunt declanşate, vor apărea când eşti supărat sau speriat şi vei vedea cum iese la iveală încă puţin din latura ta umbrită şi rea. Odată cu presiunile crescânde ale societăţii şi cu mesajele omniprezente care ajung la voi toţi, nu prea le puteţi evita.

 Au apărut presiuni care nu au mai existat niciodată până acum şi, astfel, ies la iveală credinţe şi convingeri care nu au mai fost niciodată conştientizate până acum, confruntări pe care familiile nu le-au mai avut până acum, certuri pe care soţii nu au crezut niciodată că le vor avea între ei. Dar toate acestea vă oferă o ocazie intensă pentru a ierta, pentru a descoperi care sunt convingerile voastre şi ale celorlalţi. Dar convingerile altor persoane nu sunt treaba voastră, ci propriile voastre convingeri.

Asta vrem să luaţi în considerare în următoarele săptămâni, întrucât în societatea voastră sunt pompate din ce în ce mai multe mesaje care vă încurajează să judecaţi, să atacaţi şi să separaţi. Cei care studiaţi de ceva vreme “Un curs de miracole” veţi simţi incongruenţa dintre mesajele primite din societate, poate de la familie sau de la prieteni, şi ceea ce voi ştiţi că este adevărul iubirii. Vedem acest lucru ca pe o oportunitate pentru elevii “Cursului de miracole” de a-şi intensifica practica şi de a-şi folosi mintea într-un mod foarte proactiv în stabilirea intenţiilor şi ca frecvenţă de vibraţie.

Şi asta vrem să vă transmitem astăzi, vrem să apelaţi la “Un curs de miracole” atunci când vă simţiţi copleşiţi sau înspăimântaţi sau confuzi. Vrem să ascultaţi videoclipurile dragei noastre sau să îi citiţi cărţile atunci când nu ştiţi unde să vă îndreptaţi. Aceste documente, aceste videoclipuri şi aceste lecţii pe care vi le-am împărtăşit de-a lungul anilor sunt făcute pentru aceste vremuri. Au rolul să vă ofere o bază fermă când furtuna se dezlănţuie în jurul vostru.

Nu căutaţi soluţii în lume, nu cereţi de la alte persoane să vă potolească temerile sau grijile. Intraţi în interior şi conectaţi-vă cu mine, conectaţi-vă cu Dumnezeu, conectaţi-vă cu spiritul, pentru că acolo veţi găsi răspunsurile. Nu veţi găsi niciodată soluţiile în trup sau în medicină sau în lume sau la alte persoane.

Ceilalţi oameni sunt doar nişte oglinzi care vă reflectă aspectele voastre personale de care nu sunteţi conştienţi. Iar acesta este celălalt mare beneficiu al lucrurilor pe care le trăiţi în aceste timpuri, faptul că vi se aduce inconştientul la suprafaţa conştiinţei, astfel încât poate fi observat, vindecat, poate fi acceptat sau respins. Dacă simţiţi în voi o credinţă lipsită de iubire, care urăşte sau judecă, asupra ei trebuie să lucraţi, asta-i sarcina voastră pentru astăzi. Nu-i sarcina voastră să răsturnaţi guvernul, nu-i sarcina voastră să atacaţi alte fiinţe pentru deciziile lor. Ele iau decizii în funcţie de ceea ce cred că ar fi cel mai bun lucru pentru ele şi, de fapt, nici nu ştiţi care este cel mai bun lucru pentru ele, deoarece nu aveţi perspectiva tuturor încarnărilor lor şi ceea ce încearcă să realizeze în această viaţă.

Aveţi o bănuială numai despre ceea ce sunteţi voi înşivă destinaţi să faceţi, pe baza a ce vă interesează, ce vă pasionează, ce vă atrage. Proiectul destinic comunică cu voi prin sentimentele bune, lucrurile care vă atrag magnetic. Iar dacă aveţi aversiune faţă de ceva, de genul „Nu vreau să fac acel lucru sau nu vreau să merg în acel loc”, înseamnă că nu este pentru voi. Nu trebuie să urâţi lucrul pentru care simţiţi respingere. Pur şi simplu, nu vă duceţi acolo, nu acţionaţi, păstraţi distanţa.

Din această lecţie vrem să înţelegeţi că vi se oferă toate informaţiile de care aveţi nevoie pentru a lua decizii în acord cu ce a decis spiritul vostru să experimenteze în actuala încarnare. Nu toată lumea este destinată să experimenteze acelaşi lucru, nu toată lumea este destinată să preţuiască acelaşi lucru, nu toată lumea este destinată să dorească acelaşi lucru. Fiţi atenţi la ce se întâmplă în interiorul vostru, citiţi zilnic “Cursul” sau cărţile dragei noastre. Nu ascultaţi videoclipurile doar când spălaţi vasele, nu ascultaţi aceste conversaţii doar în timp ce conduceţi. Dedicaţi-vă un timp special în care să nu vă distragă nimic, fără telefon, cu uşa închisă, chiar şi numai o jumătate de oră, dacă atât vă permiteţi, dedicaţi-vă o jumătate de oră pe zi ca să citiţi “Un curs de miracole”, să vă rugaţi, să vă adânciţi în interiorul fiinţei şi să vă cercetaţi cum vă simţiţi.

Este foarte important să faceţi asta în aceste vremuri, când sunteţi bombardaţi nu numai cu mesaje din mass-media, cu mesaje de la familie şi prieteni, ci şi cu raze gamma şi alte raze cosmice din marele Soare central al galaxiei, care vă upgradează pe toţi, fie că vă place sau nu, sunteţi bombardaţi şi transformaţi, iar acest “Curs” este ca o ancoră. Acest “Curs” este stânca voastră, să zicem aşa, pe care vă puteţi refugia şi unde puteţi fi siguri că totul va fi bine.

Eu sunt cel pe care îl ştiţi ca Isus şi vă voi vorbi din nou în curând.»

traducere de Răzvan A. Petre
11 august 2021

Download cartea "Un curs de miracole", de Helen Schucman

< Sus >

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=EwCxo3LwNSU