<  Index "Rebelul şi ezotericul Isus"

Transmisiunea nr.8

  Dacă veţi începe această minunată cunoaştere de sine, veţi simţi o diferenţă aproape palpabilă între ideile condiţionate din minte şi inspiraţia autentică de la sistemul de ghidare. (Isus)

Mesajul nr. 8, "Vi s-a dat tot ce aveţi nevoie", publicat pe data de 09/09/2015, din seria de transmisiuni înregistrate în decembrie 2014 şi grupate de noi sub genericul "Rebelul şi ezotericul Isus". Spiritul lui Isus ne vorbeşte prin vocea mediumului Tina Spalding. Mesajul în limba engleză este subtitrat în româneşte, iar videoclipul este încorporat la sfârşitul acestei transcrieri.


Textul video #8: "Vi s-a dat tot ce aveţi nevoie"

ISUS:

«Vi s-a dat tot ce aveţi nevoie. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că nu e nevoie să aşteptaţi ceva de la alţii, că puteţi să nu căutaţi îndrumare în afara voastră. Chestia asta sperie mintea ego-ului. Voi credeţi că sunteţi atât de singuri în această călătorie, dar exact opusul este adevărat. Prin propriile fapte vă menţineţi singuri. Prin propriile gânduri vă menţineţi singuri. Prin ceea ce nu înţelegeţi vă menţineţi singuri. Când veţi înţelege că tocmai sistemul de ghidare internă reprezintă acel mesaj divin inspirat pe care îl căutaţi, atunci nu-l veţi mai căuta prin magazine, nu-l veţi mai căuta în afara voastră. Vi se arată calea pe care s-o luaţi. Cum vi se arată? Vi se arată prin cea mai simplă ghidare posibilă: staţi în pat sau ridicaţi-vă din pat... Mâncaţi la micul dejun doar o fructă sau mâncaţi o masă copioasă! Aşa este îndrumarea.

Uneori însă, îndrumarea vine de la mintea voastră condiţionată. Dar dacă veţi începe această minunată cunoaştere de sine, veţi simţi o diferenţă aproape palpabilă între ideile condiţionate din minte şi inspiraţia autentică de la sistemul de ghidare.

Mintea voastră este plină de neadevăruri. Asta vrem să înţelegeţi. Societatea în care trăiţi este atât de programată să fie într-un anumit mod, încât libertatea pe care o căutaţi pare imposibilă, pare de neatins. Dar acest sistem de ghidare v-a fost dat cunoscându-se cultura în care urma să vă naşteţi. V-a fost dat de către o Minte superioară, nu a fost născocit de un copil, aşa cum sunt multe dintre ideile voastre. V-a fost dat de către o Conştiinţă care ştia unde veţi merge, cu cine vă veţi întâlni, la ce veţi lucra şi este infailibil în acest sens. A fost proiectat de o Conştiinţă mult peste a voastră. Aşa că vrem să începeţi să reacţionaţi la indicaţiile lui.

Şi mai vrem să înţelegeţi şi ce vi s-a făcut. Vrem să pricepeţi bine că informaţiile care v-au fost băgate în cap despre moarte, despre bani, despre corp, despre boală, multe dintre aceste sisteme pe care le învăţaţi în societatea voastră, sunt incorecte. De aceea, vă rugăm să începeţi să citiţi cărţile transmise de noi prin acest medium. Ele vă aduc multe idei şi principii diferite despre nemurirea voastră, despre dragoste, despre sănătate, despre sexualitate, despre creativitate, despre conştiinţa unităţii. Vă aduc aceste idei noi ca să puteţi începe să vă reprogramaţi mintea. Este un proiect mare. Fiecare vă aflaţi într-o etapă diferită a acestui proiect de reprogramare. Unii dintre voi sunteţi chiar la început. Vă simţiţi nemulţumiţi de perspectiva de a trăi în această societate. Ştiţi doar că nu vreţi să vă conformaţi. Alţii dintre voi vă aflaţi aici de mai mult timp şi aţi găsit deja o modalitate de a-i face faţă. Iar alţii dintre voi sunteţi nerăbdători să vină transformarea, să vină revoluţia inevitabilă. Fiecare vă aflaţi în poziţii diferite şi vă urmaţi propriul sistem de ghidare.

Dar cu toţii trebuie să vă faceţi timp la începutul zilei, în fiecare zi, să meditaţi la ce fel de zi doriţi să aveţi, să vă focalizaţi mintea pe dragoste, pe conexiunea cu Divinul, pe comuniunea dintre fiinţe, pentru că această lume nu are nimic din acestea. Prin urmare, voi trebuie să fiţi factorul hotărâtor.

Ce vedeţi acum sunt rezultatele minţii voastre separate, ale conştiinţei separării. Şi veţi fi bombardaţi din lumea exterioară cu mesaje despre separare, lipsa iubirii, frică, judecată, astfel de chestiuni. Dar şi în interior se joacă o piesă. Se desfăşoară acele credinţe care vă sunt revelate. Ele apar şi în exterior, şi în interior.

Totuşi, aveţi şi acest alt sistem de mesagerie, cu mesaje care vă încurajează să fugiţi în pădure, care vă încurajează să întindeţi o mână iubitoare, care vă încurajează să spuneţi cuiva “Te iubesc”. Mintea egotică, mintea condiţionată, mintea pregătită de societate vă va spune: „Păstrează secretul. Nu spune asta. Te vei face de râs”. Dar dacă continuaţi să iubiţi, dacă continuaţi să vă orientaţi după acel sentiment de inspiraţie şi expansivitate, atunci vă veţi urma calea, vă veţi urma destinul. Dar treaba asta nu este pentru cei slabi de inimă. Trebuie să aveţi curaj şi trebuie să vă educaţi şi să vă reeducaţi. Educaţi-vă, înţelegând ce vi s-a făcut. Reeducaţi-vă, gândindu-vă la ce aveţi de făcut de acum înainte.

Desigur, poate că pare un proiect foarte mare. Dar este mult mai dificil, mult mai deprimant să nu faci nimic, să continui pe calea separării, să-ţi simţi corpul ca pe o formă separată. Apare boala, apare frica de moarte, apare bătrâneţea.

Societatea voastră v-a învăţat metoda ştiinţifică. Dar şi acesta vă sabotează sistemul de ghidare. Aveţi o credinţă dogmatică în lumea materială fizică. Asta v-a învăţat metoda ştiinţifică. Aţi fost învăţaţi că ştiinţa este de încredere. Dar ştiinţa nu este interesată de emoţii, nu este interesată de sentimente, nu are interes să le înţeleagă, din cauză că fundamentele ştiinţei sunt materialiste. Aceasta este natura sa. Prin urmare, cei care aţi fost crescuţi cu metoda ştiinţifică, aşa cum se prezintă ea în societatea voastră, nu agreaţi emoţiile şi sentimentele. Aveţi o profundă prejudecată că aceste lucruri nu ar fi de încredere şi că nu ar trebui să vă bazaţi judecata pe ele. Că nicio decizie nu ar trebui să se bazeze pe acestea, deoarece sunt imprevizibile, sunt nedemonstrabile, nu li se acordă nicio valoare în societatea voastră.

Dar vă rugăm din nou să reveniţi la elementele de bază. Cât de bine merge societatea voastră? Cât de fericiţi sunt oamenii? Este o societate înfloritoare şi sustenabilă? Acestea sunt întrebările fundamentale pe care trebuie să le puneţi în călătoria voastră prin viaţă, căci altfel nu veţi fi dispuşi să vă schimbaţi. Veţi privi la societate şi veţi constata că e aşa cum e. Credeţi-ne pe cuvânt, societatea voastră nu va mai fi mult timp aşa cum este acum. Asta nu-i o ameninţare, ci doar o descriere a situaţiei. Nu veţi putea continua pe drumul pe care mergeţi.

Aşa că vă sfătuim foarte sincer să începeţi această călătorie transformatoare acum. Oricum va trebui s-o începeţi la un moment dat, deoarece luxurile materiale, bogăţia pe care aţi cunoscut-o în societatea voastră în forma cu care v-aţi obişnuit, este foarte limitată. Nu va continua la nesfârşit. Trebuie să vă reeducaţi în mod preventiv ca să preţuiţi ceea ce are cu adevărat valoare, pentru că va trebui să vă împăcaţi cu situaţia. Bogăţia societăţii voastre, în formele de acum, nu va continua. Lumea este bogată, Pământul are tot ce aveţi nevoie. Aveţi tot ce este necesar pentru a prospera. Dar formele se vor schimba. Şi se vor schimba relativ repede. Deci vă sfătuim să faceţi această schimbare interioară, astfel încât să puteţi integra mai uşor schimbările exterioare care vor veni.

Desigur, afirmaţia asta înspăimântă mintea ego-ului. În timp ce rostim aceste cuvinte, la toţi vă apare frica. În acelaşi timp, o altă parte din voi se simte entuziasmată la gândul schimbării. Observaţi deci că mintea este divizată. Mintea ego-ului spune: “Mi-e teamă că îmi voi pierde… (lucrul pe care îl preţuieşte ea)”. Acel lucru semnifică pentru ea securitatea materială, protecţia. Nu vrea să piardă nimic material, pentru că este focalizată pe materie, pe separare. Acele obiecte palpabile o fac să se simtă în siguranţă, le vede ca pe salvarea sa. Iată cum iese la iveală cumpărătorul din voi, consumatorul din voi. O spunem din nou, aşa aţi fost instruiţi, deci nu vă judecaţi atitudinea ca fiind una malefică. Este doar un rezultat al instruirii prin care aţi trecut.

Dar mai există şi cealaltă parte din voi, partea căreia îi răspundem cu toţii, noi, cei de aici. Multe miliarde de rugăciuni au fost emise din lumea voastră pentru a cere ajutor, pentru a cere o schimbare, pentru a pogorî mai multă dragoste, pentru a se opri războaiele, pentru a se opri degradarea acestei minunate planete. Iar noi vă răspundem la rugăciuni. Aceste schimbări nu vin peste voi fiindcă aţi fi răi. Ci vin peste voi fiindcă pentru asta v-aţi rugat.

Aşadar, atunci când auziţi despre devastări prin lume sau despre căderea sistemelor, nu uitaţi că pentru asta s-au rugat miliarde de oameni de pe planetă. Pentru o transformare a sistemului, o transformare de la război şi ură la dragoste şi pace. Asta se petrece aici. Conştiinţa îşi exercită puterea. Sferele superioare conlucrează pentru a produce această transformare. Şi multe fiinţe din planul fizic au mare nevoie de ea, se roagă pentru ea, speră că vor avea parte de ea chiar în timpul vieţii lor.

Aşadar, vrem să primiţi cu mare entuziasm această transformare. Nu o aşteptaţi cu frică. Ar fi limbajul minţii separate. Vrem să întâmpinaţi transformarea prin care urmează să treceţi cu curajul nemuritorului, curajul pasionatului, curajul sfântului, astfel încât să puteţi ajuta şi alte fiinţe să treacă prin ea. Consideraţi că aceasta este misiunea voastră. Concentraţi-vă mintea asupra acestei transformări şi atunci veţi începe să renunţaţi la lucrurile care nu contează, veţi începe să vă focalizaţi doar pe această expansiune a conştiinţei, această aventură incitantă pentru care aţi venit aici. Nu aţi venit aici ca să cumpăraţi lucruri, nu aţi venit aici ca să vă puneţi limite. Aţi venit aici ca precursori ai revoluţiei. Asta vă încurajăm să faceţi aici: vă încurajăm să fiţi curajoşi, vă încurajăm să vă scoateţi la iveală cele mai grave temeri, să vă investigaţi emoţiile negative, să aflaţi ce anume vă declanşează reacţiile. Şi atunci veţi descoperi că această călătorie nu este atât de lungă şi greoaie pe cât credeaţi. Călătoria este lungă şi grea doar când la comanda fiinţei voastre este ego-ul. Ego-ul este condus de frică şi vă provoacă boli. Dar păşind în această nouă lume, în această nouă atitudine interioară, vrem să înţelegeţi că vă veţi simţi mai bine şi mai bine şi tot mai bine. Aşa se întâmplă când Conştiinţa se observă pe sine şi ajunge să se înţeleagă pe sine. Căci sunteţi făcuţi din dragoste, cu dragoste şi pentru dragoste. Şi înaintând pe calea acestui destin, veţi începe să simţiţi cum apare fericirea în viaţa obişnuită şi veţi fi uimiţi. Veţi fi uimiţi.»

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
 5 mai 2021

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=j1CO_DyJanU