<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


KARMA YOGA ŞI NONDUALITATEA

de Răzvan-Alexandru Petre

Secţiuni şi capitole:

1  Crist-ism şi krişn-ism  stea  Principiul de karma-yoga  stea  Unde stă karma  stea  Noua interpretare a karmei  stea  Karmă transpersonală şi ego personal  stea  Evoluţia conştientă poate diminua impactul karmic  stea  Iluminarea apare numai la Spiritele evoluate  stea  Echilibrul dintre karmă şi evoluţie  stea  Scopul ego-ului. De ce nu ne iluminăm toţi  stea  Consolare pentru căutătorul nerăbdător  stea  Scopul şi riscurile iluminării  stea  Toate variantele trebuie testate  [ De ce există diferende între iluminaţi? ] stea  Învârteala nesfârşită a ego-ului în roata iluziilor  stea  Îndreptarea civilizaţiei 

2  Ca un cuţit în mâna chirurgului  stea galbena  Viaţa e un joc, nu un război  stea galbena  Falsul justiţiar al Domnului  stea galbena  Karma yoga este fake?


1

Crist-ism şi krişn-ism

Ce este karma ştim. Este un cuvânt la fel de popular şi cu impact precum „Dumnezeu”. Karma este chiar mai de temut decât Dumnezeu, fiindcă nu are milă.

Am descoperit o asemănare neaşteptată între milenara tradiţie indiană karma-yoga şi creştinism. Credinciosul creştin nu se mai teme de diavol când îşi închină viaţa lui Cristos. Adeptul karma-yogăi nu se mai teme de karmă când îşi închină viaţa lui Krishna (sau Domnul credinţei sale, oricum s-ar numi el).

Apare o evidentă echivalenţă între diavol şi karma negativă – ca supremul motiv de teamă. Precum şi între Cristos şi Krishna – ca Supremul Salvator şi Domn al iubirii. Problema se pune numai pentru karma negativă. De karma pozitivă nu se teme indianul, cum nici creştinul nu se teme de îngeri.

Există chiar o relaţie directă între karmă şi diavol. Diavolul e liber să necăjească omul numai corespunzător karmei sale negative. În loc de diavol, putem vorbi de karmă şi invers, fără a pierde esenţa problemei.

Cum am scris în alte articole, diavolul adevărat este ego-ul din noi. Asupra acestuia acţionează şi karma, pe care tot un ego a creat-o în alte vieţi. Deci, când apare un necaz, dăm vina ori pe diavol, ori pe ego, ori pe karmă. Putem alege vinovatul – acesta este jocul minţii...

Principiul binelui şi răului, Principiul liberei voinţe şi Principiul cauzei şi efectului fac parte comună din Marea Iluzie Cosmică numită Maya.

< Sus >

Principiul de karma-yoga

În karma-yoga se prescrie că, „dacă omul îşi dăruieşte roadele faptelor sale Domnului, va fi absolvit de karma ce însoţeşte acele fapte”.

În sens general, karma este legea cauzei şi efectului, care acţionează implacabil în univers şi nu poate fi răsucită cum vrem noi. Totuşi, karma personală este considerată aici un caz special, adresându-se exclusiv fiinţei umane cu ego.

Conform nondualităţii, ego-ul este simţul responsabilităţii personale ce însoţeşte senzaţia de separare a omului de restul lumii. Ego-ul este un perpetuu căutător, fiindcă niciodată nu este mulţumit cu ceea ce a găsit.

Deci dăruindu-şi acţiunile Divinului, karma-yoghinul scapă de responsabilitatea lor. Atenţie, numai o renunţare sinceră poate avea ca urmare o acţiune integrată în armonia universală!

Desigur, putem privi acest principiu cu scepticism, ca pe un simplu îndemn religios la purificare mentală şi comportamentală. Poată că niciodată karma nu dispare, ci doar este amânată. În acest caz, tot acest articol ar fi doar o speculaţie, ca şi karma-yoga în sine.

Renunţarea la sine (şi în karma-yoga, şi în creştinism) este un deziderat niciodată perfect realizat. De aceea, niciodată nu vom fi cu adevărat la adăpost de un posibil atac al karmei sau al demonului, din cauza neputinţei ego-ului nostru de a se abandona total Voinţei Divine.

< Sus >

Unde stă karma

Karma este un depozit de amintiri din perispirit (învelişul energetic al Spiritului). Karma este atât fizică (evenimente, relaţii, semne din naştere), cât şi psihică (tipare mentale, concepte, prejudecăţi, sensibilităţi emoţionale etc.).

Din acest depozit uriaş, Spiritul şi Dumnezeu aleg o mică parte ce va determina sau influenţa evenimentele şi trasăturile viitorului om (prarabdha karma). Deci, înainte de naştere, este o alegere conştientă, bazată pe intenţiile de evoluţie spirituală. Apoi, pe măsură ce viaţa îşi urmează cursul, karma începe să fructifice automat. Uneori se mai strecoară şi efecte karmice neprevăzute iniţial, atrase din marele depozit general (sanchitta karma).

Fiind o ALEGERE iniţială, pedepsele karmice au, negreşit, un FOLOS. Dar pentru cine? Nu pentru bietul om, care este un cobai într-un experiment. Omul suportă nevinovat o karmă moştenită de la antecesorii spirituali şi, la rândul său, îi încarcă inconştient pe urmaşii săi spirituali cu un bagaj neplăcut. Deseori, o parte din karmă se închide în cadrul aceleiaşi vieţi, nu mai trece pe urmaşi, fiind ispăşită chiar de cel care a creat-o.

Karma este purtată în perispirit, iar SPIRITUL îşi face mereu bilanţul. Karma Îl presează să fie „arsă” prin acţiunile compensatorii ale omului în care Spiritul este încarnat. Deci omul şi încasează, şi anihilează karma trecută. Din păcate, el şi creează o karmă nouă, vrând-nevrând.

Tocmai în acest punct intervine karma-yoga. Ea ne învaţă cum să acţionăm ca să nu creăm o karmă nouă (agami karma). Karma veche ce a început să fructifice nu poate fi oprită, ci cel mult atenuată prin înţelepciune şi suportată prin detaşare.

< Sus >

Noua interpretare a karmei

Principiul de karma-yoga este: numai acţiunile egotice generează karmă. Prin urmare, renunţând la interesele personale, faptele nu ne mai leagă. Acţiunile corpului-minte sunt neutre, ele nu creează karmă, la fel cum nici animalele nu-şi fac karmă. Numai ego-ul creează karmă personală, pentru că el are simţul responsabilităţii. Un nebun sadea nu provoacă nicio karmă, neavând discernământ, ci doar ispăşeşte o karmă veche grea.

Acest principiu dualist are un ecou inedit în tezele nondualităţii.

Conform nondualităţii, în urma iluminării sau eliberării spirituale, ego-ul dispare, dar omul îşi continuă nestigherit viaţa. Din acel moment, nu omul acţionează, ci Spiritul sau Dumnezeu acţionează prin el.

Corelând cele două viziuni, putem interpreta astfel: acţiunile directe ale Spiritului în planul fizic (fără intermediarul ego) nu mai generează karmă personală!

Rămâne valabilă o cauzalitate generală, neutră, karma nedispărând în totalitate, ci ea doar nemaiafectând individul. Putem găsi o similaritate cu creştinismul. Aşa după cum Cristos doar exorcizează diavolul, dar nu îl distruge, tot aşa Domnul doar nu mai permite karmei să se manifeste dureros.

În cazul animalelor, experienţa lor se înregistrează în tiparele psihomentale, îmbogăţind perispiritul, iar în încarnarea ulterioară, unele instincte animale asimilate vor reapare în noua creatură. Nu este o karmă personală, ci una impersonală, de specie. De pildă, se spune că creierul uman are la bază un strat „reptilian” (paleocortexul), provenit de la animalele inferioare. Asta ar fi karma de specie.

Ca primă concluzie, ceea ce numim în mod obişnuit karma individuală este un mecanism de reglare şi perfecţionare numai pentru ego.

< Sus >

Karmă transpersonală şi ego personal

Totuşi, ego-ul este o apariţie psihologică în viaţa actuală. În schimb, karma trece de la o viaţă umană la alta prin Spirit. Cum se leagă cele două noţiuni atât de diferite?

Conform yoga, ego-ul mental este format din numeroase tipare (samskaras). În fiecare viaţă, alte combinaţii de tipare formează personalitatea omului. Deci ego-ul are două aspecte sau interpretări paralele: 1) un grup de tipare psihomentale (dintre care unele pot fi preluate de la o viaţă la alta); 2) senzaţia de separare şi responsabilitate „eu sunt chiar acest trup, aici şi acum”.

Privind din altă direcţie, aceeaşi senzaţie de separare este prezentă în fiecare reîncarnare. EUL SUBTIL este identic la toţi oamenii, este „păcatul primordial”. Din această perspectivă, senzaţia de separare este universală, iar tiparele sunt specifice vieţii actuale. Metaforic vorbind, ego-ul ar fi ca o oglindă a Spiritului, care este lustruită în fiecare viaţă tot mai mult. Mai exact, oglinda se schimbă de fiecare dată, dar moşteneşte defectele şi praful de la oglinda anterioară.

Trăgând linie, putem spune că noţiunea de ego se manifestă atât personal (în viaţa curentă), cât şi transpersonal (în lanţul de reîncarnări). Între două vieţi fizice subzistă numai Spiritul, iar ego-ul rămâne sub formă potenţială (ca diverse samskaras, în perispirit). Ego-ul este indisolubil legat de viaţa terestră.

Notă: Spiritele mature se leapădă de ego imediat ce se dezîncarnează, trecând în planul mental-spiritual. Dar Spiritele imature trăiesc după dezîncarnare în planul astral (al dorinţelor), unde îşi vor materializa toate dorinţele neîmplinite pe timpul vieţii terestre, dintr-un fel de inerţie egotică. În astral nu se mai creează karmă fizică.

Karma se manifestă atât în viaţa curentă (prarabdha karma), dar rămâne şi pentru ale vieţi (sanchitta karma). Precum ego-ul, nici karma nu poate fructifica decât în viaţa terestră, unde a fost generată iniţial. Ea se poate foarte greu şterge în astral, între vieţi, fiindcă îi lipsesc condiţiile specifice Pământului, unde a apărut.

< Sus >

Evoluţia conştientă poate diminua impactul karmic

Cum spuneam ceva mai sus, mecanismul karmic ajută la evoluţia naturală a ego-ului. Omul poate însă evolua şi voluntar, conştient, optimizându-şi mintea şi aprofundând spiritualitatea.

Karma te obligă la o evoluţie forţată, deseori prin suferinţă. Dacă însă dai dovadă de înţelepciune şi îţi asumi responsabilitatea evoluţiei spirituale, nu mai trebuie să fii obligat de karmă.

Te simţi mai liniştit lăuntric atunci când te supui de bunăvoie directivelor venite de la Spiritul tău. Spiritul ştie cel mai bine cum: 1) să arzi karma veche (prin răbdare, resemnare şi acţiuni compensatorii); 2) să nu creezi karmă nouă (prin urmarea intuiţiei spirituale, fără a pune în faţă interesele egotice); 3) să ai o viaţă senină (coborând asupra ta pacea Spiritului).

Notă: Cât timp ai un ego, eşti responsabil de faptele tale şi de urmările lor. Totuşi, paradoxal, când ego-ul dispare, în starea de Nondualitate, se observă faptul că ego-ul nu a existat niciodată, ci a fost o iluzie în irealitatea Creaţiei. Abia atunci se poate spune, pe drept cuvânt, că „nicio creatură nu are liber-arbitru, ci totul este opera Creatorului Suprem”.

< Sus >

Iluminarea apare numai la Spiritele evoluate

De idealul spiritual numit iluminare se ocupă în mod special nondualitatea. El este miezul şi altor sisteme spirituale dualiste. Iluminarea sau trezirea spirituală înseamnă, cu alte cuvinte, dispariţia ego-ului.

Unii nondualişti afirmă că, prin iluminare, lanţul reîncarnărilor se opreşte. Din punct de vedere dualist, justificarea ar fi că, din moment ce Spiritul opreşte noile înregistrări karmice (agami karma), nu mai are motive să se reîncarneze. Totuşi, realitatea e mai complicată. Să nu uităm că depozitul karmic (sanchita karma) este imens.

Am putea însă spune altceva: Iluminarea apare la oamenii cu un Spirit evoluat, care se apropie de sfârşitul evoluţiei terestre. Este probabil ca iluminarea să se petreacă într-una din ultimele încarnări – dar nu neapărat chiar ultima.

Karma e secundară

Pentru a se încarna din nou, cel mai mult atârnă în balanţă decizia Spiritului matur că a evoluat suficient pe Pământ sau nu. Încarnarea este, în primul rând, un privilegiu, o ocazie de evoluţie rapidă. Abia în al doilea rând, este o provocare, din cauza karmei vechi. Deci nu karma ar fi principalul motiv al reîncarnării, ci necesitatea evoluţiei spiritului.

De exemplu, unele spirite imature nu vor să stea încarnate decât câteva luni, într-un embrion uman care va fi avortat. Atâta şi le este de ajuns ca să evolueze cât de cât. Cu atât mai bogată şi fascinantă este evoluţia într-un corp ce va ajunge la bătrâneţe!

Ştergerea completă a oricărei urme de karmă nu este necesară. Prin Graţia divină, Spiritul suficient de evoluat poate trece la reîncarnare pe planete superioare, unde nu mai contează karma terestră rămasă.

De ce iluminarea apare numai la Spiritele evoluate?

Dacă acceptăm că Iluminarea este un cadou de la Dumnezeu inclusiv pentru spirit, deci este o dublă iluminare, atunci înţelegem că numai un spirit evoluat poate primi această Graţie. Spiritele imature mai au de străbătut încă un drum lung. (Vezi planşa despre Iluminare din articolul "Doar clipa prezentă există".)

Iluminarea vine şi cu riscuri, pe care numai un Spirit evoluat le poate evita. Aceasta este o idee cu totul nouă în peisajul spiritualităţii. Voi spicui o parte dintre riscuri în cele ce urmează.

De exemplu, vulnerabilitatea. Omul iluminat este mai detaşat de interesele materiale, caz în care supravieţuirea fizică i-ar putea fi pusă în pericol, iar cei din jur ar putea profita de sinceritatea lui. Desigur, Domnul reglează aceste posibile excese, dar protecţia iluminatului nu este perfectă atâta timp cât există un corp fizic şi resturi de karmă ce pot fructifica imprevizibil. Mai sunt şi alte riscuri, de care voi pomeni mai jos.

< Sus >

Echilibrul dintre karmă şi evoluţie

Se ştie că, în lumea astrală, evoluţia entităţilor spirituale este lentă şi de aceea sunt nevoite să se încarneze periodic în planul fizic. De ce este aşa de lentă? Pentru că, în astral, obstacolele pot fi uşor evitate. Concluzia este că, cu cât depăşeşti obstacole mai mari, cu atât evoluezi mai rapid. Evident, pe Pământ sunt cele mai mari obstacole, deci există şi cel mai mare potenţial de progres.

Găsim aici multe obstacole obiective, exterioare, fizice. Dar există, mai ales, obstacole subiective, interioare, psihice, provocate de ego-ul uman. Ego-ul provoacă cea mai accelerată evoluţie, cu suişuri şi coborâşuri, după cum voi argumenta în capitolul următor.

Concluzia uimitoare ar fi: Iluminarea, prin dispariţia ego-ului, reduce generarea de karmă, dar încetineşte şi evoluţia! Pare foarte ciudat, paradoxal...

Iată o argumentaţie nondualistă: Cum spun neo-advaitinii, ego-ul înseamnă experienţă, el trăieşte prin experienţe (începând cu simple gânduri şi emoţii, dezvoltate apoi în atitudini şi fapte). Tendinţei naturale de a avea diverse experienţe nu te poţi opune, ele vin grămadă peste tine (chiar şi izolarea fizică sau extazul mistic sunt tot experienţe).

În schimb, cum spun neo-advaitinii, iluminarea nu este o experienţă, ci sfârşitul experienţelor, prin dispariţia ego-ului. Înseamnă că iluminarea face o pauză în acumularea de experienţe, deci întrerupe folosul preconizat al încarnării.

< Sus >

Scopul ego-ului. De ce nu ne iluminăm toţi

La începutul omenirii, condiţiile terestre ofereau unele provocări de supravieţuire, dar ele au putut fi depăşite, fiindcă oamenii erau ca fraţii între ei şi considerau natura ca pe o Mamă.

Adevărata provocare a fost însă apariţia egoismului, care a făcut viaţa omenirii un iad. Când există dezbinare şi răutate între semeni, oamenii sunt nefericiţi chiar şi în Grădina Maicii Domnului.

De ce a apărut ego-ul?

Ego-ul este un obstacol artificial, adăugat omenirii de Dumnezeu – pentru a-i grăbi evoluţia! Chiar dacă generează şi necazuri, el poate duce ulterior la salturi evolutive. Desigur, există şi pericolul căderii din rău în mai rău, care provoacă scufundări în iadul sufletului. Dar aceasta este o altă poveste...

Când ego-ul este eliminat (prin iluminare sau trezire spirituală), viaţa individului redevine ca în Paradisul pierdut de Adam şi Eva. Totodată, karma generată se reduce, dar şi evoluţia încetineşte. Asta se întâmplă şi în paradisul astral: evoluţia este încetinită.

Îi auzim pe iluminaţi spunând că „totul e perfect aşa cum este, nu e nevoie de nimic în plus”. Ei nu simt nevoia să se agite, să salveze balenele. Nu se plictisesc să stea degeaba, fiindcă oriunde privesc, Îl văd pe Prea-Iubitul, sunt îndrăgostiţi de orice lucru sau fiinţă. Când ai mintea golită de gânduri şi plină de uimire copilărească, nu te mai atinge plictiseala. Acest lucru pare a aduce cu sine lipsa dinamismului evolutiv. (Adyashanti spune că, după iluminare, o perioadă de timp nu te vei mai simţi împins să faci ceva, pentru că vechile interese au dispărut. Totuşi, odată ce te vei obişnui cu noua stare, un alt gen de impuls, mai subtil, te va îndemna la acţiune, doar că nu vei mai şti DE CE, cum ştiai înainte.)

Ego-ul este un veşnic căutător a ceva care să-i aducă fericirea definitivă, dar pentru că nimic de pe Pământ nu i-o aduce, el este mereu nemulţumit şi nu se poate opri din căutare. Oamenii simt nevoia să făptuiască ceva, orice, şi astfel evoluează terestru. Chiar şi când greşesc (şi o fac des!), acest „păcat” se poate dovedi o trambulină pentru înţelegeri şi salturi ulterioare (în virtutea karmei). În acest sens, prezenţa ego-ului nu este neapărat un „rău”, după cum iluminarea poate să nu aducă „binele”. Depinde de unde priveşti lucrurile.

Acesta ar fi un motiv plauzibil pentru care iluminarea nu este un fenomen prea des întâlnit. Nici măcar nu este repetată în lanţul reîncarnărilor Spiritelor evoluate, decât foarte rar. Se pare că nu este panaceul universal al evoluţiei terestre, ci doar o variantă de lucru utilă la un moment dat.

< Sus >

Consolare pentru căutătorul nerăbdător

Poate că acum înţelegi, căutătorule spiritual, de ce Spiritul tău a tot amânat momentul iluminării. Nu-i convine să-şi distrugă copilul-ego, mai ales acum, când te poate conduce uşor pe calea ta. Este chiar grotesc să alergi după El strigându-i “Tu m-ai făcut, Tu mă omoară!”. Ai puţin respect şi lasă Spiritul să decidă El când vine momentul potrivit!

Tu, de fapt, nici nu vrei să mori. Doar spui aşa, dar te temi să-ţi abandonezi plăcerea de a te zbate. Îl tot conjuri “Iluminează-mă!”, fiindcă îţi place să controlezi totul, iar iluminarea să fie tot alegerea ta.

Te-ai întrebat vreodată de ce glasul intuiţiei este şoptit, abia auzit, şi nu încearcă niciodată să se impună?! De ce nu are glas de tunet fioros?! «Iubirea acceptă totul, lasă lucrurile să fie, nu impune nimic, iartă totul, nu intervine, nu vrea să schimbe nimic, este infinit de umilă şi simplă şi modestă» (M. Ghidel). Spiritul te lasă să decizi, are încredere că alegerile tale au un folos. Ştie şi vede că deseori o iei pe căi greşite, dar te lasă liber, deşi uneori se cam îngrijorează şi El. Nu se aşteaptă ca tu să fii perfect.

E ca şi cum i-ai spune unui regizor de film să aleagă un scenariu cuminte, în care nu se întâmplă nimic. Cine crezi că se va uita la acel film?! E nevoie de zvâc, de suişuri şi coborâşuri, de acţiune şi tăcere, de dezastre şi mari realizări, de imprevizibil. Cam aşa este şi cu evoluţia omului.

Ego-ul are această capacitate de a gândi “ciudat”, că îl uimeşte pe Spirit. Şi mai are capacitatea de a se implica total în lucruri neimportante, dar care generează experienţe terestre. Este foarte interesat de obiectele lumii (materiale, culturale, spirituale, informaţionale), pe care le consideră absolut reale, şi care, speră el, îi vor aduce fericirea.

În schimb, Spiritul este detaşat de lumesc, pentru că vede irealitatea lumii, şi îşi află fericirea în sine. Are cu totul alte obiective, ce nu pot fi înţelese de om. De aceea a avut nevoie de ego – până acum.

Dar fii liniştit, căutătorule, cum spun indienii, deja „eşti în gura tigrului”! Te va târî în bârlogul lui şi nu mai ai scăpare.

De fapt, tu ai avut până acum mii de momente când muriseşi. Un apus de soare, un parfum de floare, o melodie minunată şi alte astfel de ocazii neaşteptate te-au făcut, pentru o clipă, să uiţi de tine şi să fii cu adevărat fericit. Dar imediat ce ţi-ai dat seama că dispăruseşi, ai revenit grăbit în mijlocul scenei, ca să „înţelegi”, ca să „controlezi” fenomenul. Şi farmecul clipei a plecat.

Nu-ţi place să nu contezi, să nu exişti. Nu vrei să fii soarele, vrei să fii cel care vede soarele. Dar nu poţi fii fericit decât fiind fericirea, nu vorbind despre ea sau observându-i efectele. Asta e drama ta, a ego-ului intelectual.

Vrei să te zbaţi, vrei să fii cineva, chiar în cea mai mizeră condiţie, dar să nu dispari. Vrei să „dobândeşti” iluminarea ca să ai un motiv de mândrie, să fii Dumnezeu. Dar, vai, iluminarea te va arunca în cel mai umil loc, în cel mai mare vid! Acolo unde aşteaptă Fericirea adevărată şi eternă. Nici nu ştii dacă să te temi sau să te bucuri...

* * *

În cercurile spirituale, mulţi căutători spirituali se plâng mentorului că, în ciuda eforturilor lor îndelungate, au rămas tot acolo de unde au plecat. Nu l-au găsit încă pe Dumnezeu. ÎNCĂ. Acesta e cuvântul cheie şi, totodată, mincinos.

Dacă aş fi un mentor le-aş spune-o în faţă, într-o zi: “Te-ai infectat cu virusul căutării. Acum eşti bolnav. Sunt trei variante de viitor. Unu – elimini virusul şi nu te mai interesează spiritualitatea. Doi – te obişnuieşti să trăieşti cu frustrarea. Trei – mori iniţiatic. Ultima variantă e cea mai sănătoasă.

Dacă accepţi să mori iniţiatic, virusul căutării va dispărea şi el. Cu alte cuvinte, nu vei mai căuta Divinitatea, pentru că ego-ul a murit şi astfel EŞTI TOTUL. Şi vezi că ERAI TOTUL dintotdeauna, chiar şi atunci când te lamentai că nu îl găsiseşi pe Dumnezeu ÎNCĂ.”

Dar nu sunt mentor, deci nu voi rosti aceste cuvinte în faţa nimănui.

< Sus >

Scopul şi riscurile iluminării

Dacă încetineşte evoluţia spirituală, atunci care ar fi scopul iluminării?

Cum scriam cu alte ocazii, în starea de samadhi (termenul yoghin pentru iluminare) se ard multe impurităţi mentale (samskaras), adică se arde karma. Este o ocazie extraordinară de a micşora depozitul de karmă veche din perispirit. Acest fapt pregăteşte, eventual, o nouă încarnare terestră cu un mai mare potenţial de progres.

Iluminarea este eficientă dacă apare într-una din ultimele vieţi obligatorii. Dacă se petrece prea devreme, spiritul este încă imatur şi pot apare riscuri (vezi mai jos).

Spiritul poate avea un mai mare folos dacă omul iluminat duce o viaţă pusă în slujba semenilor şi a lui Dumnezeu. Putem face analogia cu mediumnitatea spirituală (channelling), prin care entităţi luminoase ne transmit mesaje foarte preţioase. Acele entităţi acţionează din iubire necondiţionată şi ele progresează spiritual făcând acest lucru minunat, pentru că nu le este uşor. Ar putea, la fel de bine, să nu se coboare la nivelul grosier al oamenilor, fiindcă nu le obligă nimeni. Iluminatul este şi el un medium sui-generis, fiind un canal perfect de comunicare al propriului Spirit, care Spirit va câştiga astfel nişte puncte de merit.

Chiar prin simpla lor vieţuire pe Pământ, iluminaţii sunt nişte eroi spirituali, nişte făclii de spirit ce purifică atmosfera subtilă. Fiindcă nu e uşor să fii atât de sensibil printre păcătoşi...

Am ajuns aici la o contradicţie: prin iluminare, Spiritul încarnat evoluează sau nu evoluează? Spiritele libere evoluează?

Spiritul poate evolua în două moduri: evoluţia grosieră (egotică) şi evoluţia rafinată (să-i spunem „spiritică”). Condiţiile oferite de planetă sunt favorabile evoluţiei egotice (experienţe, în general, dramatice şi legate de ABC-ul vieţii, care se repetă până omul pricepe lecţia de viaţă), dar mai puţin favorabile evoluţiei sensibile a Spiritului (specifică planurilor de vibraţie superioară). Iluminarea opreşte, oarecum, evoluţia egotică, dar nu şi pe cea spiritică. După dezîncarnare, Spiritul liber poate evolua la nesfârşit în lumile spirituale, care oferă cu totul alte lecţii decât cele pământeşti. De exemplu, el poate evolua ca înger păzitor al unui om. Aceea este integral o evoluţie spiritică.

„Spiritualitatea” umană este, în mare parte, opera minţii, deci ea promovează evoluţia ego-ului. Abia odată cu trezirea spirituală începe adevărata spiritualitate (aşa spun iluminaţii), iar efectele ei evolutive sunt mai rafinate, de cu totul alt nivel. Deci sunt două direcţii în care putem evolua: pe plan psihologic (egotic, terestru) şi pe planul superconştiinţei (spiritic, universal).

«Dacă vrei să pui stop mişcării circulare veşnice, devino conştient că cercul are un centru, iar tu te afli în acel centru, nu pe circumferinţă. Centrul este conştiinţa, adevărul şi iubirea.» (Papaji – "Doar rămâi tăcut", pg.86)

Când ai înţeles tot ceea ce a vrut Sinele să îţi comunice prin ceea ce trăieşti şi gândeşti repetitiv, atunci nu mai este nevoie să te învârţi la nesfârşit în cerc. Eşti atras direct în centru şi începi o nouă aventură în necunoscut.

evolutie egotica si evolutie spiritica
Fig.1 Evoluţia egotică ţine de viaţa terestră, iar evoluţia spiritică se desfăşoară în veşnicie

Iluminaţii ne pot oferi ceva foarte rafinat şi nobil, dar puţini oameni sunt interesaţi. Ba, lucru surpinzător, chiar şi unii dintre iluminaţi renunţă la această nouă condiţie, neinteresantă sau insuportabilă pentru ei. Şi revin la starea obişnuită a omului ataşat de chestiunile pământeşti (un caz autopopularizat este Tim Freke). Spiritul lor, poate insuficient maturizat, nu a găsit cheia succesului de a „exploata” starea de iluminare. A fost un risc asumat.

Înţelepciunea şi maturitatea Spiritului constă în a dubla iluminarea cu preocupări spirituale. Nu e nevoie să fii iluminat ca să ai, eventual, succes în afaceri, finanţe, amor sau alte chestiuni lumeşti. În schimb, un om iluminat poate avea succes spiritual (nu neapărat lumesc) devenind maestru, mentor inspirator pentru semeni. Preocupările spirituale sunt binevenite şi preţioase pentru orice suflet de om.

Există însă şi aici un risc nebănuit. Adyashanti afirma că, din discuţiile pe care le-a purtat de-a lungul carierei sale de mentor, 99% dintre cei care au parte de prima trezire spirituală, caută să exploateze egotic această "realizare", gândindu-se imediat să devină "maeştri". Însă e nevoie de răbdare pentru ca organismul să se stabilizeze în noua condiţie şi intelectul să se maturizeze. Iluminarea nu e pentru satisfacerea ego-ului, ci pentru a scăpa complet de el, prin repetarea iluminării.

Totuşi, nu putem limita libertatea lui Dumnezeu de a-Şi oferi Graţia cui vrea El... Chiar şi un om condus de un spirit nepregătit poate avea parte de iluminare. Cum? De pildă, am lansat mai demult ipoteza că „Eckhart Tolle ar fi un walk-in”. M-am bazat pe observaţia că iluminarea lui a survenit într-un mod mai spectaculos decât este relatată de alţi iluminaţi, care au primit-o efectuând activităţi obişnuite. Prin intrarea unui spirit mai evoluat în locul spiritului iniţial, a fost posibilă şi iluminarea, şi evoluţia de succes a maestrului Eckhart.

Unele celebrităţi din ştiinţă şi artă sau mass-media au avut parte de un episod iluminatoriu şi au rămas marcate pe viaţă. Atunci când aceştia vorbesc în public despre adevărul spiritual, au o mare influenţă asupra milioanelor de semeni care îi aud.

Cine decide iluminarea?

Spiritele imature şi tinere nu au pretenţii să aducă iluminarea omului în care sunt încarnate, fiindcă pierd ocazia evoluţiei egotice, pentru care s-au încarnat în primul rând. Ele nu sunt pregătite să evolueze direct, spiritic, nu cât timp sunt încarnate, neavând destulă experienţă spirituală. Oricum, evoluţia egotică ajută mult şi la evoluţia spiritică ulterioară. Totuşi, dacă insistă mult, poate că li se va face pe plac. Dar rezultatul spiritual va fi dubios, incert. În lumea spiritelor orice experiment este permis, dar întotdeauna cu riscurile aferente.

Nici spiritele mature nu abuzează de metoda radicală a iluminării şi nu o provoacă decât în momentul când omul este pregătit, maturizat, purificat destul. Există riscul ca cel impurificat suficient să-şi exteriorizeze prea mult imperfecţiunile personalităţii odată cu dispariţia filtrelor egotice. Asta se vede la unii dintre aşa-zişii „maeştri controversaţi”.

Iluminarea sau trezirea spirituală este oferită prin Graţia lui Dumnezeu Atotputernicul, la cererea Spiritului. Atunci dispare ego-ul Aham sau ego adamic, senzaţia separării. (Oare cuvântul Adam vine de la Aham, adică simţul de „eu”?) Iluminarea este o trăire continuă a Absolutului, deci numai El o poate oferi.

Iluminatul Fred Davis povestea momentul eliberării sale spirituale, în 2006. După o practică personală Zen şi Advaita de mulţi ani de zile, dar fără efectul aşteptat, la un moment dat, a simţit că parcă cineva îi deschide cu o cheie energetică creştetul capului. A şi auzit un clic metalic, de parcă s-ar fi răsucit un buton la 180 de grade. Şi, dintr-o dată, toată perspectiva i s-a schimbat. Iată cât de simplu este pentru Dumnezeu să ne ofere eliberarea, când ne vine ceasul.

yt Fred Davis  Nonduality: FUNNIEST 80 MINUTES OF NONDUAL NONSENSE EVER!

Purificarea mentală (optimizarea ego-ului evolutiv) este ordonată, de la începutul vieţii conştiente a tânărului, de propriul Spirit încarnat. Omul adoptă diverse practici spirituale, de îmbunătăţire şi conştientizare, de autoobservare psihologică sau de autocontrol mental. Acestea au un efect benefic. Totuşi, căutătorul spiritual va aspira necontenit spre oprirea definitivă a sentimentului de neîmplinire, adică spre „iluminarea sau trezirea spirituală”, care nu poate veni decât de la Dumnezeul Suprem.

< Sus >

Toate variantele trebuie testate

„Maeştrii controversaţi” nu sunt neapărat răi. Ei fac Voia Absolutului. Chiar dacă faptele şi ideile lor contravin bunului-simţ, ele trebuie să existe, alături de altele minunate. Asta nu înseamnă că trebuie să aprobăm sau să încurajăm ceea ce noi considerăm a fi „greşeli”. Avem discernământ şi dreptul la opinie, nu trebuie să renunţăm la ele, înlocuindu-le cu părerile altuia. După cum aflăm din „Viaţa Impersonală”, când maestrul se comportă aiurea, unii discipoli devin dezamăgiţi de el şi învaţă astfel lecţia importantă să nu confunde un guru uman cu Maestrul Divin. Face parte din lungul şir de deziluzii necesar ca omul să nu mai aibă încredere în nimic pământesc, pentru a se încredinţa numai Divinităţii Supreme.

Privind de la un nivel înalt filosofic, Dumnezeu vrea să epuizeze toată imaginaţia omenirii, ca în final să rămână numai ideile cu adevărat valoroase. Se experimentează toate ipostazele pentru a se cunoaşte beneficiile şi defectele lor. Nu e suficientă teoria sau presupunerea. Nimic din ce poate fi trăit de oameni nu este ocolit de Dumnezeu. Şi cea mai proastă idee poate ascunde o fărâmă de genialitate.

Rezultatele obţinute de la toată diversitatea de învăţături spirituale şi toţi maeştrii sunt analizate de o comisie celestă, după criterii infailibile. Istoria omenirii este o ciornă pentru capodopera eternă. Nu contează câtă hârtie consumi pe teste eşuate. Lumea este o iluzie din perspectiva divină – şi suportă orice bazaconie.

Iată o critică bine intenţionată, dar nu neapărat corectă, a cunoscuţilor maeştri contemporani Eckhart Tolle, Osho şi Sai Baba. Luaţi faptele descrise şi interpretaţi-le cu propria minte, ca un exerciţiu de discernământ.

< Sus >

De ce există diferende între iluminaţi?

Creaţia trebuie să fie dinamică, interesantă. O lume plictisitoare, fără zvâcnet, nu ar convinge pe nimeni că este reală, solidă. Ea trebuie să aibă un impact asupra creaturii. În Realitatea Creatorului, totul este neclintit, liniştit, nonconflictual. Creaţia trebuie să fie total diferită: neliniştită, variată, imprevizibilă, conflictuală. Dar ea este ireală, lipsită de soliditate... De aceea, nu-ţi lasă timp s-o contempli în pace, ca să nu observi iluzia. Toate conflictele sunt artificiale, puse la cale de Absolutul Creator.

Nu există mai mulţi iluminaţi, ci există doar o singură Fiinţă.

Într-o întrunire publică unde răspunde la toate întrebările imaginabile, Sadhguru a fost întrebat: “Iluminatul Osho Rajneesh nu era de acord cu iluminatul Jidu Krishnamurti. Ce părere ai de neînţelegerea dintre iluminaţi?” La care Sadhguru a răspuns: “Dacă toţi am fi fost de acord în toate, încă am fi locuit în peşteri. Varietatea nesfârşită şi minunată a lumii are drept cauză diferenţele. Iluminaţi sau neiluminaţi, nu e necesar să fim de acord. Dar s-o facem elegant, fără enervare, neluând-o ca pe un afront personal. În acest mod, vom face lucrurile să fie mai bune.”

Este de notorietate şi „cearta” dintre Ramana Maharishi (iluminat nondualist) şi Ganapati Muni (erudit, paranormal şi spiritualist), care erau buni prieteni, dar care s-au despărţit din cauza divergenţelor dintre poziţiile lor asupra spiritualităţii.

Oare de ce credem noi că iluminaţii sunt altfel de oameni?! Sunt la fel ca noi, ceilalţi, ba chiar le lipseşte ceva. Au pierdut ego-ul şi de atunci observă, fără putinţă de tăgadă, că gândurile nu le aparţin, că totul le este servit de undeva, iar ei sunt doar nişte intermediari ai mesajului şi făptuitori ai intenţiilor altcuiva, numit Sine. Dumnezeu este Sinele şi El vrea o diversitate cât mai mare, chiar cu riscul de a ne separa de prieteni sau familie, dacă asta slujeşte misiunii noastre personale. Să nu luăm nimic personal! Omul e doar un instrument în mâna Divinităţii, el nu are alt scop pe lume.

Exact acelaşi lucru se petrece şi cu oamenii „obişnuiţi”, sunt instrumente divine, doar că ego-ul lor se crede centrul universului şi îşi arogă toate gândurile şi dorinţele (deşi nici el nu ştie de unde-i vin). Singura diferenţă dintre iluminaţi şi neiluminaţi este acest gând numit „ego”, care se crede separat de lume, dar şi de propriul Spirit şi de Dumnezeu.

Notă: Din punct de vedere psihologic, Freud a popularizat un concept valabil, numit "narcisismul micilor diferenţe". Este tendinţa ego-ului de a îşi impune unicitatea diminuând-o pe a altora cu care se aseamănă mult. Ea se observă, de pildă, în faptul că cei cu credinţe foarte apropiate se ceartă cel mai tare. Cele mai crude măceluri nu s-au petrecut între creştini şi musulmani, ci între creştinii catolici şi creştinii protestanţi.

Iată o dezbatere dintre perspectiva nondualistă tradiţională (susţinută de Waite) şi cea de tip nou, neo-advaita (susţinută de Parsons). Dialogul este interesant dacă ai studiat advaita vedanta, precum şi neo-advaita. Dacă nu, sări peste lectură, direct la concluzie.

Nu e nevoie de un Waite ca să apere învăţătura „conservatoare” împotriva celei noi. Nu e nevoie nici de un Parsons ca să apere poziţia „progresistă” împotriva cele învechite. Pe amândouă şi le asumă Creatorul. Chiar şi cearta lor face parte din aceeaşi piesă regizată de El, ajutând la clarificarea unor idei (sau, cine ştie, la o confuzie şi mai mare). Şi înţelepciunea care explică de ce toate disputele sunt artificiale vine tot de la El. Toate sunt dorite de Dumnezeu: teza, antiteza, conflictul dintre ele, convieţuirea armonioasă. Niciuna dintre aceste poziţii nu este mai adevărată sau superioară celorlalte.

Dumnezeu era la început senin, dar singur. Atât de singur. Ce putea face? S-a gândit să creeze ceva diferit de El. Dar nu avea de unde să ia altceva decât pe Sine Însuşi. Şi atunci a inventat o metodă valabilă şi astăzi: iluzia. Tot ce vedem în Creaţie sunt iluzii bine ticluite. Le-am putea spune şi minciuni. Aşa a putut El să se multiplice la infinit. Fiecare creatură şi fiecare obiect neînsufleţit este chiar El, dar autoiluzionat că ar fi ceva mărunt, limitat şi ignorant. Dacă cineva îi spune că este chiar Dumnezeu, se va supăra, poate, pentru că nu vrea să mai fie iarăşi singur. De aceea, mesajul nondualist nu este foarte apreciat în cercurile spirituale. Iar când este acceptat, se încearcă alterarea lui, după intelectul fiecăruia. Adevărul Îl supără pe Dumnezeul întrupat. Dar mai sunt şi cazuri, precum cel de faţă, când Adevărul îl atrage magnetic, începe să-şi aducă aminte de Realitate şi îşi doreşte accelerat să revină Acasă.

E greu să joci şah de unul singur. Nu poţi pune la punct nicio strategie, fiindcă fictivul „celălalt” îţi ştie deja opţiunile. În schimb, e mai simplu să joci table. Zarurile introduc „hazardul”, care, într-un fel special, îl simulează pe celălalt partener. Natura urmează întocmai indicaţiile Divinităţii. Numai omul are putinţa de a-L surprinde cumva. Omul conţine un ego, care joacă rolul de zar, de hazard. Ştie Dumnezeu cum va reacţiona ego-ul? E destul de previzibil, ca un mecanism. Totuşi, s-ar părea că uneori reuşeşte să fie cu adevărat original, şi pentru asta a fost creat. Totuşi, influenţa lui este mărginită, fiindcă există multe alte influenţe care se reped asupra omului şi-l vor determina să facă „ce trebuie” pentru proiectul Divin.

< Sus >

Învârteala nesfârşită a ego-ului în roata iluziilor

Cele mai multe învăţături spirituale nu taie de la rădăcină cauza suferinţei omeneşti, care este ego-ul. De ce? Pentru că la cei mai mulţi oameni, ego-ul nu este maturizat încă.

Cum se coace ego-ul? Prin iluzii urmate de deziluzii repetate. Doar aşa îşi poate înţelege acesta ineficienţa şi inutilitatea, şi că trebuie să se dea la o parte din calea evoluţiei. A fost util în perioada copilăriei omenirii, dar acum o împiedică.

La nivel individual, dar şi colectiv, am putea învăţa din experienţele noastre că toate problemele ne vin din ego. Neînvăţând asta, ne prelungim suferinţa şi doar ne umplem redundant depozitul de experienţe terestre. De aceea sunt utili iluminaţii: ei ne amintesc că nu suntem ego-ul, cu toate neputinţele şi mizeriile sale. Cine altcineva ar îndrăzni să susţină asta cu atâta convingere?!

Omul este ca un cobai ce aleargă la nesfârşit în roata hamsterului, în speranţa că va ajunge undeva, la fericire. Dar este doar o iluzie. Numai eliberarea de ego, de senzaţia de „eu şi al meu”, ne poate aduce adevărata mântuire individuală.

roata hamsterului
Fig.2 Roata iluziilor, în care ego-ul aleargă neîncetat după fericire şi niciodată n-o găseşte

Esther Hicks, în cartea “Manifestă-ţi dorinţele”, una din cărţile despre Legea atracţiei: «Nu există un alt motiv pentru care cineva menţine o dorinţă decât acela că este convins că se va simţi mai bine dacă dorinţa i se va împlini. Fie că e vorba de un obiect material, o stare fizică, o relaţie, o condiţie sau o circumstanţă – la baza oricărei dorinţe stă speranţa că te vei simţi bine.»

Despre manifestarea (materializarea) dorinţelor

«Rareori manifeşti ceva în mod conştient. De obicei, Sufletul este cel ce atrage lucrurile în viaţa ta. Mintea conştientă are foarte puţine manifestări.

Ca orice altceva, manifestarea conştientă cu ajutorul Legii atracţiei nu e nici corectă, nici greşită. Este o posibilitate gigantică a universului ce ne permite să ne experimentăm în aparenta noastră “putere”. Este un instrument în cadrul iluziei, care ne permite să schimbăm însăşi iluzia.

Dar toate manifestările emanate de mintea egotică au un singur scop: Ne dorim şi muncim pentru lucruri care sperăm că ne vor face mai fericiţi. Le tot manifestăm până când recunoaştem că nicio manifestare nu ne va face cu adevărat fericiţi.

Cu cât te apropii mai mult de Descoperirea fericirii, cu atât mai puţin vei dori să manifeşti ceva, pentru că îţi dai seama că ai nevoie de tot mai puţine lucruri pentru a fi fericit. Recunoşti că ai avut totul dintotdeauna. Principiul de bază al oricărui lucru pentru care încă mai nutreşti o dorinţă devine acum: “Te vreau, dar nu am nevoie de tine”.

Ni s-a dat abilitatea de a manifesta lucruri pentru ca, în final, după mii de vieţi, să creăm singura manifestare importantă: Descoperirea fericirii. Poţi folosi ego-ul pentru a dizolva ego-ul! Fie o faci conştient, fie Sufletul o va face, la un moment dat.»

Sursa: Matthias Pöhm, în "The Happiness Breakthrough"

(n.trad. R.P. – mai corect s-ar spune că dizolvi ego-ul cu ajutorul intelectului. Pe acesta din urmă se bazează toate tehnicile mentale şi spirituale. Cine foloseşte intelectul în acest mod? Sinele, Spiritul.)

«Cu cât simţi mai mult că dispari, cu atât descoperi, de fapt, natura și Sinele tău real, care este nelimitat. O minusculă identitate egoică este înlocuită cu cel Nemăsurat. Nu este acesta cel mai bun târg?» (Mooji)

< Sus >

Îndreptarea civilizaţiei

Misticul Marius Ghidel explică motivul pentru care a apărut Covid-19 pe planetă: Ca să ne scadă. Să ne scadă orgoliile, impertinenţa, dorinţele nesfârşite, materialismul. Să ne limiteze, să ne înfrâneze, şi astfel, să ne fie salvat sufletul.

Omenirea o luase de mult timp pe panta maximizării plăcerii, într-un aşa-zis „umanism” deşănţat şi fără Dumnezeu. Vedem acum că mulţi oameni se supun restricţiilor, care le este o lecţie de folos. Se bucură de lucrurile simple şi normale, fiindcă oricând le pot fi luate, după cum s-au convins deja. Dar nu toţi acceptă că trebuie să spună „stop” la vechile obişnuinţe şi plăceri, nu înţeleg că au nevoie să se restrângă.

Profetul sârb Mitar Tarabich spunea acum 100 de ani:

«Întreaga lume va fi ameninţată de o boală necunoscută şi nimeni nu va fi capabil să găsească un tratament; toţi vor spune "ştiu, ştiu, deoarece sunt învăţat şi deştept", dar nimeni nu va şti de fapt nimic. Oamenii vor căuta şi vor căuta, dar nu vor fi capabili să găsească tratamentul corect, care, cu ajutorul lui Dumnezeu, va exista pretutindeni în jurul lor şi în interiorul lor.»

“Boala necunoscută” ar putea fi tocmai noul coronavirus Covid-19. Iar “tratamentul” ar fi Energia divină atotputernică. Acest virus e activat de miliarde de spirite inferioare venite din alte spaţii, dornice de a se manifesta în planul fizic. Imensa frustrare globală revelează foarte clar că NU oamenii deţin controlul. Acest fapt are şi o latură pozitivă, de conştientizare în masă a acestui adevăr profund.

S-ar putea ca acest virus să dispară de la sine, dintr-o dată şi fără explicaţie, aşa cum a apărut. Asta va demonstra oamenilor cât de puţine cunosc şi că Dumnezeu e la butoane. Dar câţi o vor înţelege?! Cu cât suferinţa va fi mai mare pe planetă, printr-o echilibrare energetică, tot mai mulţi oameni vor descoperi latura lor sacră. Astfel că, în final, binele se va cumpăni cu răul, totul va rămâne neutru şi armonios, aşa cum este din veşnicie.

Marius Ghidel spune că, dacă omenirea nu va deveni mai înţeleaptă, probabil că vor veni încercări şi mai grele, ca să ne scadă cu şi mai mare forţă, obligatoriu (stat poliţienesc, catastrofe, războaie). Asta se va întâmpla tot pentru păstrarea echilibrului cosmic.

Poate că, zic eu, lovitura de graţie dată civilizaţiei va veni de la A.I. (Inteligenţa Artificială). Ea va demonstra, cel mult peste câteva decenii, că mintea omului este slabă, depăşită. Şi atunci care va mai fi rostul omului? Doar să ofere un corp biologic pentru hibridarea creierului cu microcipuri?! Asta va fi concluzia inevitabilă şi tristă a materialiştilor: omul e o maşină biologică, dar inferioară Inteligenţei Artificiale.

Dar exact atunci, balanţa cosmică se va înclina către spiritualism, arătând că omul este mai presus de A.I., fiindcă în el se află un Spirit divin, cu puteri demiurgice. Chiar şi acum este valabil acest adevăr, dar el nu este căutat şi ascultat decât de puţini oameni. De ce? Pentru că omenirea încă se crede invincibilă şi supremă, stăpână pe ea şi pe natură.

Mântuirea colectivă, saltul de conştiinţă al umanităţii, va veni la sorocul stabilit de Divinitate.


2

«Nu te strădui nici să acţionezi, nici să renunţi la acţiune. Efortul te înlănţuie. Ce trebuie să se întâmple se va întâmpla. Dacă ţi-e destinat să încetezi, nu vei putea acţiona nici dacă vrei. Dacă ţi-e destinat să făptuieşti, nu vei putea renunţa, vei fi forţat să te angrenezi. Aşa că lasă totul la dispoziţia Puterii Supreme. Nu poţi respinge sau păstra ceva după cum alegi tu.» ("Talks with Sri Ramana Maharshi", no. 268)

 

Ca un cuţit în mâna chirurgului

«Dacă, brusc, ai devenit pentru cineva un om rău, înseamnă că i-ai făcut mult bine.» (Lev Tolstoi)

Schema de comportament creştinesc de a te da la o parte, a te neglija, a te face preş în faţa altcuiva, schemă pe care insistă creştinismul... Ei bine, uneori trebuie să acţionezi invers: impetuos, ferm, dar asta nu ca să-ţi rezolvi interesul tău egoist, ci pentru binele superior al celui din faţa ta şi al Universului. Ce te faci dacă Universul te-a ales tocmai pe tine pentru a corecta o nemernicie?! Dacă te vei fofila, vei fi complice cu răul, care se va întări în lume. Mai important, îl vei împiedica pe acel „nemernic” să ia o lecţie bună de la viaţă, ca să devină mai înţelept.

Sigur, poţi spune „Să aleagă Universul pe altcineva, eu nu vreau să fac rău nici măcar unei muşte!” E o făţărnicie. Oricum vei face ceea ce îţi impun circumstanţele.

Dar gândeşte aşa: Poate că tu eşti singura sau cea mai potrivită persoană să aplice greşitului lecţia la momentul cuvenit. Iar aici trebuie să intervină înţelepciunea cu care te lauzi. Să acţionezi ferm, dar fără patimă sau egoism. Să te simţi detaşat de situaţie, ca un cuţit neutru în mâna chirurgului. Indiferent de urmările târzii ale acţiunii tale, vei fi mulţumit.

În teorie e simplu, cu practica e mai dificil...

Aceasta este lecţia pe care o primeşte eroul Arjuna de la Domnul Krishna în scriptura indiană „Bhagavad Gita”. Arjuna era un pacifist, dar s-a văzut pus în situaţia să se războiască cu nişte rude, iar în plus de asta, armata lui era mai slabă şi, teoretic, nu avea cum câştiga lupta. Comod şi logic ar fi fost ca să negocieze întreruperea ostilităţilor. Şi totuşi, Krishna, Domnul şi Prietenul său, îl îndeamnă să lupte cu orice preţ. Ciudat, nu?! Asta pentru că doar prin Arjuna puteau fi pedepsiţi acei oameni şi să se cureţe acele locuri de diavolism. Prin urmare, Arjuna luptă detaşat de rezultatul final, care, de altfel, va fi dezastruos de ambele părţi. Însă o face, pentru că a înţeles necesitatea de a lupta pentru o cauză care nu-i aparţinea personal, parte dintr-un scenariu suprauman.

Ce să mai spunem de faptele scandaloase ale lui Isus din Nazaret?! Da, e adevărat că El ne îndemna în unele contexte să întoarcem şi celălalt obraz. Totuşi, El nu s-a făcut deloc preş în faţa marilor preoţi. Dimpotrivă, s-a dus printre ei, i-a criticat, le-a arătat găunoşenia ego-ului lor spiritual. Şi de aici i s-a tras moartea, bineînţeles. Dar a avut curajul şi, desigur, inspiraţia divină de a zgudui un sistem de credinţă putred, condamnat de Dumnezeu Tatăl. Nu s-a temut pentru viaţa sa, ci a zgândărit orgoliul preoţimii până au răbufnit în accese de ură. Acesta a fost un rol important al lui Isus. Cu oamenii simpli vorbea frumos şi era îngăduitor. Numai cu fariseii devenea ca un leu. Aceasta i-a fost misiunea „războinică” şi nu s-a eschivat de la ea.

«Isus a fost un om minunat, dar Isus nu a fost un om bun.» (Sadhguru)

< Sus >

Viaţa e un joc, nu un război

«Când noi vedem Voia Divină în toate lucrurile şi înţelegem că fiecare om este Divin, că noi toţi suntem uniţi în plan subtil, că la exterior putem fi în conflict, putând fi duri sau blânzi, dar în interior simţim doar iubire şi o acceptare totală a tot ce se întâmplă – atunci sufletul nostru începe să se vindece.» (S.N. Lazarev)

Lupta face parte din viaţă. Când te-ai născut, n-ai pus condiţia să trăieşti numai în huzur. Ai vrut să trăieşti cu tot dinadinsul, indiferent ce-ţi va oferi viaţa. Şi acum, ea te-a împins într-o bătălie. Nu o considera bătălia ta, ci a Vieţii însăşi. Tu participi şi, totodată, asişti la ea fără patimă. Gândeşte-te că şi duşmanul tău are motivaţii puternice, ca ale tale. În tine şi în el se manifestă acelaşi Dumnezeu, în expresii diferite. Şi atunci, a cui e lupta?! Pe cine să urăşti?!

Da, în tacticile militare eşti condiţionat să-ţi urăşti şi dispreţuieşti adversarul, ca să-l loveşti fără milă. Dar viaţa nu este militărie, e altceva, mult mai înălţător. Poţi „lupta” fără patimă, şi totuşi eficient, lucid. Mai bine aşa, decât să fugi din faţa duşmanului. Îţi faci datoria faţă de Dumnezeul din tine şi atât. Vei suporta la fel de detaşat şi victoria, şi înfrângerea. Oricare din ele îndeplineşte voinţa divină, iar tu eşti doar un pion. Ambele te învaţă câte ceva. Victoria nu te va face fericit, iar înfrângerea nu te va întrista. Sunt jocul Vieţii, amândouă.

Poţi fi îndrăzneţ ca un leu sau ascultător ca un miel. Nu ai preferinţe, ci doar eşti atent la ce vrea Stăpânul tău, ca un căţel devotat. Trecutul nu contează pentru tine, tu eşti mereu proaspăt, adaptat la realitatea de acum. Nici interesele tale de viitor nu contează, ci doar dorinţa Spiritului din tine. Uitând de trecut şi viitor, rămâi atent în prezent, la picioarele Stăpânului divin!

Desigur, duşmanii tăi sunt Dumnezeu deghizat ca să te dezveţe de păcatul egoismului şi al depărtării de Divin. Asta e lecţia ta. Dar şi tu poate că eşti Dumnezeu deghizat ca să-i dezveţe pe ei acelaşi lucru!

< Sus >

Falsul justiţiar al Domnului

Dar cum să nu confunzi interesele şi reacţiile tale egoiste cu „datoria sfântă”? Că ego-ul abia aşteaptă o motivaţie „sacră” de a călca în străchini... De pildă, unii se cred aleşii zeiţei Kali care îi pedepseşte pe ceilalţi oameni. Dar de obicei, tocmai aceşti „aleşi” sunt cei care păţesc tot felul de lucruri urâte. Ce să mai spunem de jihadiştii sinucigaşi care se cred oştenii sfinţi ai lui Allah!...

De asemenea, o atitudine exagerată de renunţare o au unii asceţi care, aparent, au dat cu piciorul la tot ce ţine de lume. Dar a rămas acolo un inflamat ego spiritual care invocă: „Am renunţat la lume pentru Tine, acum, Doamne, Tu trebuie să-mi dai Cerul!”. Este mai degrabă un ultimatum, care se va lovi de un refuz hotărât.

«Întreaga noastră fiinţă este ca un vas ce trebuie să îl spălăm, să îl purificăm, pentru a primi hrana divină, nectarul şi ambrozia. Auzim anumite persoane plângându-se că îşi întind de mult timp vasul Domnului pentru ca El să îl umple cu binecuvântările sale şi sunt uimite că nu primesc nimic, vasul lor rămâne gol. Oare ce-şi închipuie ele? Ce poate vărsa Domnul într-un vas care nu a fost spălat?

Domnul, care este foarte înţelept, ştie că, dacă El şi-ar vărsa viaţa, lumina, unor fiinţe care nu s-au purificat, ar fi inutil, chiar dăunător: amestecul ce s-ar produce va fi indigest, toxic, iar organismul lor psihic nu l-ar suporta. Pentru securitatea lor, trebuie mai bine să rămână cu vasul gol atât timp cât nu-i spălat.» (Omraam Mikhail Aivanhov)

Este foarte greu să separi interesele ego-ului de Voia Domnului. E foarte tentant să te crezi justiţiarul Domnului, de cele mai multe ori, fals. Aşa-zisa „detaşare” poate fi doar pretextul nesimţirii şi cruzimii.

Dacă tu renunţi la interesul tău, ca atitudine, dar împrejurările exterioare te împiedică să pui renunţarea în practică, este un semn bun. Ai câştigat pacea interioară, dar la exterior poate că va trebui să continui ceea ce ai început. Altfel, dacă te vei ambiţiona să abandonezi lupta exterioară, ar însemna că te stăpâneşte ego-ul spiritual sau laşitatea.

Să-ţi fie mereu clar că tu nu eşti mai bun decât cel pedepsit, prin tine, de Dumnezeu. Dacă renunţi mental la egoism, dar exteriorul îţi facilitează obţinerea unui bine personal, e semnul că Universul te încurajează pe acea direcţie.

Trebuie să-ţi perfecţionezi receptivitatea spirituală. Renunţă mental la beneficiile personale posibile şi apoi vei putea acţiona detaşat emoţional. Dacă Voinţa divină va fi să te opreşti, să te dai la o parte, o vei simţi instinctiv imediat, pentru că vei avea mintea clară, limpede, rece, fără patimi personale. Atitudinea generală de renunţare la tine pentru Divin te va face să fii mereu pe fază, să te retragi când trebuie şi să înaintezi tot când trebuie. Neuitând că toţi suntem fraţi şi trebuie să înaintăm împreună, să ne învăţăm cu toţii lecţiile grele...

< Sus >

Karma-yoga este fake?

În lume, lucrurile sunt amestecate şi nu există reţete universal valabile. Conduita înţeleaptă nu se poate învăţa numai din cărţi de înţelepciune, ci prin intuiţia spirituală directă. Ne apropiem treptat de logica divină doar când reuşim să acceptăm opuşii simultan, în ciuda logicii obişnuite. Acesta este un mare secret, dacă ai putea să-l accepţi.

Karma-yoga prescrie ego-ului cum să se comporte ca un jnani, un iluminat. Dar nu te poţi preface că eşti un înţelept, fiindcă te minţi singur. Dacă „tu oferi roadele acţiunilor tale lui Dumnezeu”, încă te consideri diferit de Dumnezeu, deci n-ai cum acţiona „ca şi când” ai fi El. Deci n-ai cum face kriya (acţiunea total detaşată a unui jnani). Operezi cu jumătăţi de măsură...

Notă: Un iluminat nu este mai nesimţit decât un om obişnuit. Dimpotrivă, poate fi chiar mai focusat în mod natural asupra acţiunilor sale şi mai eficient. Detaşarea este doar de interesele personale.

Totuşi, ar fi posibil ca, prin evoluţia ta de până acum, să fi ajuns la o anumită detaşare de propriul ego în anumite aspecte şi atunci să acţionezi spontan integrat în armonia lumii, fără a te simţi altceva decât un instrument al Divinului. E foarte bine!

Religiile şi spiritualitatea te îndeamnă să te comporţi ca un înţelept care se vede pe sine în ceilalţi. Oricât ai încerca pe cont propriu, mereu va exista o distanţă pusă de ego, inevitabil. NU poţi empatiza cu ceilalţi decât într-o anumită măsură, până la o limită – limita ego-ului.

Poţi să forţezi nota şi să te neglijezi pe tine în favoarea altora – dar dintr-un ego spiritual, nu din dragoste dezinteresată. Vrei să fii apreciat pentru sacrificiu şi devotament. E bine şi aşa, pentru început. Dar să nu te miri dacă vei fi umilit şi lovit, uneori chiar de cei pentru care te sacrifici – ca să-ţi fie scăzut ego-ul.

Poţi iubi oamenii sincer şi dezinteresat. Dar numai spontan şi liber, nu împins prin reguli. Religia te duce până la mijlocul drumului către Dumnezeu şi te lasă acolo să te descurci singur.

Poţi face karma-yoga corect doar dacă înţelegi principiul nondualităţii: Lucrurile se întâmplă, dar nu există „cineva” care le face. Doar ţi se pare că „tu” acţionezi, în acest miraj al creaţiei. Numai Dumnezeu acţionează şi ale Lui sunt toate. Dacă îi oferi lui Dumnezeu roadele faptelor tale, tu nu Îi faci o favoare Lui, pe care să ţi-o întoarcă. Asta e doar socoteala ego-ului. De fapt, prin karma-yoga doar recunoşti acest adevăr fundamental: că nimic nu ţi-a aparţinut niciodată, fiindcă „tu” nu exişti.

Până la urmă, religiile, yoga, spiritualitatea ce fac ele? Sunt ca un negustor care stă pe marginea râului şi vinde apă la trecători. Bun. Poate că ei sunt orbi şi nu văd râul. Dar dacă tu stai chiar în mijlocul râului, de ce mai vrei să cumperi apă? Căutând apa cu înfocare, uiţi că eşti deja ud până la piele...

Marius Ghidel: «Sunt unii care, de 6000 de ani, l-au pus pe Dumnezeu la distanţă. În purtarea ta trebuie pus, altfel nu este cu tine. Dar ei Îl ţin la distanţă, vorbesc despre El ca omul să nu se responsabilizeze. Şi atunci rămâne doar o carcasă goală, dar în viaţa de zi cu zi, omul nu Îl are, nu Îl vede şi nu Îl simte, şi nu Îl alege, nu Îl vrea, pentru că nu Îl recunoaşte în atitudinea lui, nu Îl conştientizează şi nu şi-L asumă, nu este responsabil. Şi atunci, omul fără Dumnezeu se înfurie, se mânie și urăște ușor. Și vrea să ucidă. Dar dacă Îl identifici în mişcările tale de comportament, atunci Îl simţi total şi ai respect maxim şi ţi-e frică, de exemplu, să alegi ceva ce nu este El, pentru că totul se va destrăma şi va ieşi prost.»

< Sus >

Răzvan A. Petre
 13 iunie 2020