<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


MARIA ÎNTREABĂ, SPIRITELE RĂSPUND

de Răzvan-Alexandru Petre

Cu bucurie, am găsit pe internet un medium spiritist profesionist, o doamnă româncă ce trăieşte în Anglia. Având studii şi preocupări în hipnoza clinică şi cu scop spiritual, a publicat gratuit o carte în pagina sa de web despre HIPNOZĂ. Interesul meu merge însă mai mult către SPIRITISM, aşa cum este practicat şi descris în pagina domniei sale.

Doamna MARIA COCIŞ-BEECH este un medium lucid, adică contactează spiritele doar mental, nu le încorporează. Mai mult, reuşeşte ca, în semi-transă fiind, să-şi păstreze luciditatea pentru a reproduce cuvintele spiritului, a analiza critic mesajul şi a monitoriza permanent contactul, deschizând şi închizând la dorinţă canalul telepatic. Dânsa este atât medium clarauditiv (vorbeşte cu spiritele), cât şi clarvăzător (le vede luminozitatea, deci ştie câtă încredere să aibă în spusele lor).

Maria Cociş-Beech

Afirmaţiile domniei sale dovedesc o cunoaştere practică a domeniului şi o încredere nelimitată în puterea omului de a stăpâni comunicarea cu lumea spiritelor, ca şi în foloasele sufleteşti ale acesteia. Să ne contaminăm cu atitudinea pozitivă şi încrezătoare în practica spiritistă ale doamnei Maria! Domnia sa a pus la dispoziţia celor interesaţi şi o metodă personală de intrare în transă, bazată pe autohipnoză, prin care oricine poate să intre în contact cu spiritele dorite. Puteţi citi aici nişte sfaturi folositoare despre transa mediumnică autoindusă.

Pentru acest articol, am selectat câteva opinii interesante ale doamnei Maria, iar în final voi publica ÎN PREMIERĂ textul unor convorbiri spirituale pe teme filosofice. Toate aceste idei alese se pot constitui în adevărate lecţii de spiritism, cu tot alaiul de principii sănătoase ce îl însoţeşte.

< Sus >

SELECŢII DIN ARTICOLELE PUBLICATE  

Maria Cociş-Beech, medium, despre sine însăşi

– Tot ce pot să îţi spun despre mine este că sunt o persoană foarte onestă şi nu aş face nimic care mi s-ar părea imoral - ca de exemplu să fabric răspunsuri. Viaţa este prea scurtă pentru astfel de trucuri. Şi cred din toată inima că, atunci când intru în transă, ating ceva "paranormal".

Când discut cu "viziunile" mele, simt şi percep ceva care nu este normal în simţurile pe care le avem. Pentru mine, este destul să îmi dea un sentiment pozitiv că ating ceva deosebit, diferit. Şi asta nu pentru că eu sunt „unică şi aleasă” de nu-ştiu-cine, ci pentru că am studiat hipnoza şi îmi este foarte uşor să intru în transă. Dar, dacă mă gândesc bine, făceam acest lucru şi înainte de a avea habar ce înseamnă hipnoza. Nu pot să cânt sau să desenez, dar pot să vorbesc cu cei de dincolo, oricine ar fi ei. (sursa)

 

Remunerarea muncii de paranormal

Un cititor îndrăzneţ îi reproşa doamnei Maria că cere bani pentru „citirile” sale. „A cere şi a oferi bani pentru activităţi de natură spirituală nu este echitabil şi totodată este discutabil din punct de vedere moral. În loc să evoluăm spiritual, capitalizăm şi ne subjugăm în faţa unui client, care poate fi sau nu în măsură să aprecieze. Putem munci într-un domeniu care să ne asigure un trai şi să practicăm voluntar, în momentul în care avem deschiderea, o activitate imaterială”, opina tânărul.

Doamna Maria i-a răspuns cu înţelepciune:

– Modelul pe care îl propui – să ne câştigăm pâinea din altceva şi să facem spiritualitate / paranormal pe gratis – nu cred că este fezabil. În primul rând, nu este fezabil pentru client. În societatea de consum în care trăieşte, clientul a învăţat că, dacă este pe gratis, nu este destul de bun. Am avut personal experienţa asta când am făcut cursuri pe gratis pentru grupuri de pensionari. Mie mi s-a părut decent să nu le cer bani, dar lor nu.

Teoria, ca teoria, dar practica este ceva diferit. Păi, dacă am aplica ceea ce zici tu, atunci nici biserica nu ar trebui să fie plătită şi nici preoţii să aibă salariu. Este acelaşi lucru. Tu ai senzaţia că este incorect dacă cineva plăteşte pentru timpul meu pe care îl petrec pentru acea persoană pentru că, după părerea ta, acel lucru pentru care sunt plătită nu poate fi „dovedit ştiinţific”. Pe mine şi pe client, atâta vreme cât ceea ce fac eu îl ajută pe client să progreseze şi îi face bine în viaţă, nu ne interesează „dovada ştiinţifică” – pentru noi, simplu, este eficient şi funcţionează bine.

Să luăm, de exemplu, reîncarnarea. Aceasta este modelul meu, în care eu funcţionez bine. Şi nu numai eu, dar să spunem că o treime din planetă funcţionează cu această credinţă. Este posibil ca altă treime din planetă, care este creştină, să creadă că noi trăim o singură dată şi apoi mergem în Rai sau în Iad. Acel model cu Rai şi Iad este plauzibil pentru ei. Dar, pentru mine, este plauzibil modelul meu de existenţă (ce facem aici pe Pământ, care este rostul nostru în viaţă etc). El rezonează cu reîncarnarea. Eu nu spun că modelul meu este cel adevărat şi toate celelalte sunt greşite. Nimeni nu greşeşte, avem doar modele (matrici) diferite în viaţă, după care funcţionăm bine sau nu.

Cred că este bine să ne lăsăm intuiţia să lucreze – ceea ce simţim noi că este bine pentru noi şi pentru cei câţiva din jurul nostru care au aceeaşi intuiţie şi funcţionează în aceeaşi matrice. Cred că noi suntem mult prea complecşi ca să gândim la fel sau să simţim la fel.

În legătură cu reîncarnarea, toti clienţii mei au avut vieţi anterioare, mai puţin unul, care era la prima lui viaţă pe Pământ. Pot să îţi spun că acel client avea într-adevăr un comportament complet diferit – era foarte confuz, foarte negativ în legătură cu viaţa pe Terra. De unde venise el, totul era deosebit. Informaţia l-a ajutat să se înţeleagă mai bine în legătură cu emoţiile sale, cu reacţiile sale. (sursa)

 

Exemple de "citiri" spiritiste pentru clienţi

În exemplele de "citiri" pentru clienţi (traducerea cuvântului consacrat în limba engleză pentru astfel de comunicări, readings) publicate de doamna Maria Cociş, putem urmări, în detaliu, contactul cu spiritele invocate sau altele neinvitate, cum decurge dialogul şi calitatea informaţiilor obţinute de medium. Sunt atractive şi povestirile despre unele vieţi anterioare ale spiritului încarnat în client. Le puteţi citi la pagina dedicată exemplelor.

 

Problemele personale sunt, de fapt, spirituale

Acelaşi cititor cârcotaş pomenit mai sus a găsit un motiv de a critica nu numai mediumul, ci şi pe clienţii care apelează la paranormali. Iată ce spunea: „Bănuiesc că majoritatea întrebărilor clienţilor sunt relativ banale şi răspunsurile sunt intuitive dacă analizezi persoana din punct de vedere psihologic şi psiho-sociologic. De la amor şi până la resurse financiare, de multe ori sunt relaţii liniare privite în timp şi spaţiu. Mai bine, în loc ca persoana respectivă să-şi consume energia pe ceva superficial, ar putea cere răspunsuri la întrebări mai interesante atat la nivel individual, cât şi la nivel de umanitate.

La erorile individului respectiv, doamna Maria Cociş a reacţionat cu calm englezesc, sau ardelenesc:

– Majoritatea clienţilor vor răspunsuri la problemele pe care le au, nu la întrebări filozofice. Nu toată lumea este frământată de problemele existenţialiste. Dacă pe om îl doare „de ce nu se înţelege cu nevasta lui”, de exemplu, de ce să socoţi că problema lui este mai puţin importantă decât „de ce ne aflăm noi în lume sau care este menirea noastră în univers”. Tot instinctul meu îmi spune că nu există spiritualitate superficială sau adâncă. Eu consider că ceea ce îl ajută pe om să meargă înainte şi să fie fericit, la acea întrebare trebuie să îi răspunzi.

Dacă ajut prin munca mea, de exemplu, să fac fericiţi 100 de oameni pe an, atunci înseamnă că fac bine. Gândeşte-te, câţi oameni ai făcut tu fericiţi într-un an de zile în munca ta de zi cu zi? Păi, dacă fiecare ar face 100 de oameni fericiţi pe an, crede-mă că am avea o societate foarte fericită, care ar progresa foarte mult.

Cred că, la ce discutăm noi aici, merge foarte bine cele spuse: „Când eşti tânăr, vrei să schimbi universul; când eşti adult, vrei să schimbi ţara în care trăieşti; când eşti bătrân şi înţelept, îţi dai seama că poţi doar să te schimbi pe tine însuţi”. , eu sunt la faza de înţelept, iar tu, la faza de tânăr. (sursa)

< Sus >

 

COMUNICĂRI CU SPIRITELE PE TEME UNIVERSALE

Până la urmă, disputa epistolară se încheie într-un mod constructiv şi folositor pentru noi. Doamna Maria Cociş-Beech se angajează să pună spiritelor întrebările filosofice dintr-o lungă listă.

Mediumul aruncă întrebările în eter, aşteptând ca vreun spirit disponibil să răspundă. Cât de relevante sunt răspunsurile, evaluaţi singuri. Trebuie să ţinem cont că spiritele au propriile păreri şi mod de exprimare, conform rangului şi nivelului lor evolutiv, aşa că nu trebuie să dogmatizăm mesajele lor. Comentariile doamnei Maria sunt mereu la obiect, logice şi simpatice.

  Iată înregistrările audio ale comunicărilor spiritiste...

Varianta playlist YouTube

Ascultând înregistrările, este evident ca vocea domniei sale reproduce un dialog între două inteligenţe, uneori în contradictoriu. Nu este rodul imaginaţiei şi nici o prefăcătorie. Este încă o dovadă că mediumnitatea este un fenomen real de comunicare cu spirite invizibile.

TRANSCRIEREA COMUNICĂRILOR SPIRITISTE

M-am simţit împins să transcriu aceste sesiuni de comunicări, din respect pentru o muncă spirituală aproape necunoscută. Efortul meu nu contează faţă de truda unui medium care consumă enorm de multă energie psihică la contactul cu lumea spiritelor. Lucrul acesta este rareori înţeles şi apreciat cum se cuvine.

N-am ştiut de la început ce se ascunde în mesajele audio, dar mi-am dat seama că, doar ascultându-le, durând prea mult, va fi dificil să cuprind informaţiile importante. Oricum, dialogurile nu sunt plictisitoare, în ciuda temelor savante abordate... Am schimbat cât mai puţin forma comunicării orale, dar pe alocuri am aşezat cuvintele în altă ordine, pentru o mai mare claritate. Lectură folositoare!

Răzvan A. Petre, editor

Sesiuni şi teme

 1 

Data: 9 martie 2013, Întrebările: 1 - 2, Entitatea: Ande, Durata: 65 min, Idei: Spiritele fac legătura dintre Energie şi materie. Evoluţia treptată a omului ajută la Expansiunea universului, de aceea nicio creaţie nu este la origine completă, ci doar perfectibilă. Spaţiul are 9 dimensiuni. Pentru contactarea spiritelor e necesară răbdarea și lipsa de îndoială.

 2 

Data: 19 martie 2013, Întrebările: 3 - 6, Entitatea: Ande, Durata: 30 min, Idei: Omenirea a fost creată în 5 ani. Spiritualitatea pe glob este mai dezvoltată în prezent decât în trecut. Religia a fost creată de cei dornici de putere şi control. Odată emise de minte, ideile devin eterne, ajutând la Expansiunea universului.

 3 

Data: 23 martie 2013, Întrebările: 6 - 9, Entitatea: Ande, Durata: 45 min, Idei: Locul principal de manifestare şi percepere a Spiritului este inima, nu creierul. Fiecare om este unic şi nimeni nu deţine adevărul absolut. Suntem creaţi tocmai pentru a fi diferiţi, fapt ce dă puterea speciei şi serveşte la Expansiunea universului. Codul moral trebuie să vină din interior, nu să fie impus de religie. Numai prin libertatea alegerii putem servi Expansiunea. Coexistă o infinitate de realităţi. Universurile sunt paralele, unele într-altele, comunică ca un fluid, dar sunt independente – tot în legătură cu acea Expansiune.

 4 

Data: 6 decembrie 2013, Întrebările: 10 - 14, Entitatea: Tic, Durata: 30 min, Idei: Spiritul alege dinainte în ce perioadă se va naşte, ca să poată învăţa lecţiile zodiei respective. Spiritele nu au voie să spună omului direct viitorul pentru a nu crea haos şi a-i permite evoluţia; ghidarea spirituală trebuie să fie generală şi orientativă. Viaţa fizică este doar un prilej de învăţare, nu are valoare prin sine. Încarnarea fizică permite spiritelor să adauge noi experienţe intense la bagajul universului. Se pot încarna şi în lumi mai rafinate, nemateriale. Orice spirit liber se poate conecta la baza de date a universului, aflând orice ştiu şi celelalte spirite, dar asta nu ajută la progresul individual şi general.

 5 

Data: 6 decembrie 2013, Întrebările: 15 - 20, Entitatea: Tic, Durata: 50 min, Idei: Omul are un destin, dar şi l-a stabilit singur, ca spirit, înainte de a se naşte. Poate învăţa lecţiile propuse prin obstacole sau favorizare. E dificil ca omul să îşi schimbe destinul. Tehnologia actuală duce la înstrăinare, afectează socializarea. Semnele prin care un spirit îşi face simţită prezenţa. Spiritul nu îi vorbeşte mediumului în limba sa, ci i se traduce prin matricea personală. Până în 100 de ani se va dezvolta o tehnologie de vedere a spiritelor, a informaţiei pure.

 6 

Data: 28 ianuarie 2014, Întrebările: 21 - 23, Entitatea: Malefico, Durata: 20 min, Idei: Un dialog intelectual cu un spirit negru, căruia îi place să se amuze pe seama oamenilor.

 7 

Data: 28 ianuarie 2014, Întrebările: 24 - 32, Entitatea: Tic, Durata: 55 min, Idei: Dharma este calea scurtă, karma este calea interesantă. Când critici, vei experimenta pe propria piele obiectul criticii tale în viitor. E mai bine să îi spui oponentului tău ce te deranjează, decât să îl gândeşti de rău. Orice religie trebuie să fie înţelegătoare şi să accepte celelalte religii, fiindcă nimeni nu deţine adevărul absolut. Ego-ul oamenilor e uşor de întărâtat, masele, de manipulat, şi aşa sunt iscate războaiele, de către mici grupuri de escroci şi politicieni, în folosul lor personal. Nu există un sfârşit al Universului. Până la 7 ani, copii au acces la vieţile trecute. Ghicitorii care îţi dau prognoze rele cu detalii concrete trebuie ocoliţi, au un ego mare şi nu îşi dau seama ce fac, ideea înşurubată în inconştientul tău poate favoriza evenimentul rău. Slujba de înmormântare nu are niciun efect divin real asupra sufletului mortului; totuşi, dacă el se autosugestionase că va avea, acum se pregăteşte să fie fericit.

Cuvântul de final al editorului

Aici se închide, din păcate, şirul de dialoguri cu spiritele ale mediumului Maria. Nu ştim ce s-a mai întâmplat cu domnia sa din anul 2014, fiindcă nu a mai comunicat nimic pe site. Lista întrebărilor este mult mai lungă şi poate că răspunsurile ar fi fost interesante. Dar, viaţa este imprevizibilă şi mediumii nu sunt scutiţi de greutăţi, probleme şi suferinţe. Poate că şi lipsa unui feedback pozitiv din partea mai multor cititori nu a încurajat-o pe doamna Maria să continue investigaţia.

Doamna Maria, să ştiţi că munca depusă nu s-a pierdut în van, ci am valorificat-o aici, lăudându-vă eforturile şi harul, ca să fiţi un exemplu pentru mediumii ce vor urma!

Concluzii

Nu orice medium are ca misiune sau se bucură de sprijinul Entităţilor de cel mai înalt nivel pentru a aduce lumină în subiectele filosofice. Ar fi foarte educativ să apelăm la cărţile care oferă aceste răspunsuri detaliate, cum sunt cărţile scrise de Allan Kardec, Scarlat Demetrescu, dar şi altele mai recente, pe care vi le-am recomandat de-a lungul timpului, în mod special comunicările primite de mediumul Nina Petre şi publicate în acest site.

În ultimul timp, sunt populari tot felul de channels, mediumi occidentali mai ales, care par a mijloci cuvântul unor Entităţi importante. Adevărul este că NU toate acele Entităţi sunt 100% de încredere. Totuşi, cum spunea doamna Maria, dacă adepţii acelui medium sunt fericiţi cu ce primesc, nu trebuie să-i judecăm.

Ar fi bine, totuşi, să luăm exemplu de la domnia sa şi să manifestăm simţ critic chiar şi atunci când "vorbim cu Dumnezeu", dacă avem acest dar. Căci s-ar putea ca spiritele care ne vorbesc să nu fie nici "Dumnezeu", nici prea evoluate şi nici măcar serioase. Avem dreptul şi chiar obligaţia de a gândi cu propriul creier şi să alegem pe cine credem şi pe cine nu. Sau să ţinem cont de toate informaţiile, să le combinăm şi să ne făurim propria filosofie spirituală.

< Sus >

Răzvan A. Petre
9 mai 2017