<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


Înţelepciunea divină transmisă prin misticul Marius Ghidel

compilaţie de Răzvan-Alexandru Petre

Reputatul prof. dr. Dan Farcaş, doctor în matematică şi membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale, a studiat ştiinţific experienţa lui Marius Ghidel. Iată ce declară profesorul Dan Farcaş despre Marius Ghidel:

„Începând din 2014, am avut mai multe lungi discuţii cu Marius Ghidel, atât eu cât şi prof. dr. Dumitru Constantin-Dulcan. Nici unul dintre noi nu a găsit motive să se îndoiască nici de sinceritatea, nici de integritatea lui mintală. Starea sa de sănătate este bună şi nu are nici un fel de simptome care să sugereze vreo suferinţă psihică sau mitomanie. Pe parcurs, Marius ne-a relatat în jur de o sută de situaţii inexplicabile pe care le poartă în minte, întâmplări prin care ştie că a trecut, ca şi amintiri pe care nu ştie de unde şi de când le are”.

Ideile lui Marius Ghidel seamănă cu cele descoperite de celebrul vindecător rus S.N. Lazarev după decenii de cercetare a structurilor subtile ale omului - citiţi-le aici... Şi mai scrie Lazarev ceva care se potriveşte mânuşă cu povestirile lui Ghidel pe care le veţi citi mai jos:

"Când oamenii îmi citesc cărţile, atunci ei simt nevoia să se schimbe, să se îndepărteze de „Eul” uman. Dar cu cât „Ego-ul” este mai sus, cu cât este mai mare orgoliul, cu atât este mai greu să citeşti cărţile. Deoarece conştientul se opune, refuză să treacă pe planul doi, ci vrea să rămână pe primul loc."

 

Citate din cartea "Shangri-La - Frumuseţea fără margini a Divinului - Calea către fericire" de Marius Ghidel

Recomandăm lectura cărţii pe hârtie. Cartea poate fi comandată de pe site-ul oficial: https://mariusghidel.ro/magazin/ (ambele volume = 60 lei)

Surse internet:  Blog Maria Timuc  Librăria Eu Sunt  |  Facebook Marius Ghidel  |  YouTube

Marius Ghidel, mistic

O  apărut  o carte "fabuloasă", cu experienţe şi învăţături neobişnuite

"Marius Ghidel este propriul său personaj în cartea «Shangri La - Frumuseţea fără margini a Divinului», apărută în anul 2018 la Editura Dharana, o carte căreia i-am semnat prefaţa şi de care m-am ocupat în mod special tocmai pentru că autorul ei este cu totul special.

Autorul s-a făcut pe sine însuşi personaj pentru că chiar este personaj şi încă, aş spune, unul ieşit din comun. N-am mai cunoscut pe nimeni care să fi avut experienţe la nivelul celor pe care le are Marius Ghidel, deşi am cunoscut mulţi oameni cu deosebite capacităţi sau iluminaţi, mari duhovnici şi iniţiaţi. Marius Ghidel este deosebit de noi toţi pentru că posedă o memorie fabuloasă a unora dintre vieţile sale anterioare şi, în special, amintirea unora dintre călătoriile sale ca spirit în universul informaţional. El îşi aduce aminte că "exista" când Dumnezeu era singur şi crea lumea. Amintirile sale sunt teribile, frumoase, sunt călătorii prin tărâmurile luminate de soarele iubirii divine, dar şi treceri prin apropierea lumilor în care suferinţa este o realitate de care omul nu scapă în absenţa unei evoluţii spirituale corecte. 

Dar amintirile fantastice existente în memoria lui Ghidel, unele dintre ele chiar de aici, de pe Pământ, de când era bebeluş, sunt numai o parte a fantasticei sale experienţe de viaţă. El mai are o capacitate la fel de surprinzătoare cum îi este şi memoria: aceea de a ieşi spontan din corpul fizic în locuri de-a dreptul obişnuite, adică pe stradă, chiar pe o scară rulantă, în tramvai sau într-o cameră de hotel. Marius Ghidel nu face nici un fel de exerciţiu, de yoga sau alte tertipuri pentru a ieşi din corpul fizic şi a se trezi în lumi paralele, care coexistă cu noi, în lumi ale conştiinţei, pe care le vede şi le descriem aşa cum am descrie noi oraşul Bucureşti sau călătoria într-o ţară străină. Ghidel ne vorbeşte în cartea sa despre aceste lumi paralele, despre Shangri-La, o lume în care transcendem spaţiul şi timpul şi-n care am putea ajunge şi noi, oricare dintre noi, dacă ne-am detaşa de Egoul nostru omenesc. 

Marius Ghidel nu este doar un experimentator spiritual ieşit din comun, ci are în tolba sa cu amintiri şi învăţături spirituale serioase, puternice, indicii despre cum am putea să trăim în această viaţă pentru a avea acces la lumile care coexistă cu noi şi pe care le putem găsi ridicându-ne nivelul de conştiinţă, în special puterea de a iubi complet şi necondiţionat. Învăţăturile lui Marius Ghidel sunt puternice: el ne spune că ni se cere să acumulăm iubire neîncetat în această viaţă, care nu-i altceva decât o călătorie în conştiinţă, o aventură a minţii, pe când moartea e tocmai... moartea minţii, nu şi a fiinţei care suntem. 

Cartea lui Marius Ghidel este ca o poveste fantastică, specială, presărată cu amintiri din călătoriile sale prin universul spiritual, dar şi o carte presărată cu o profundă şi puternică înţelepciune şi cunoaştere. Cititorul s-ar putea să fie uluit în faţa ambelor ipostaze pe care Ghidel le arată astăzi, dar - cu siguranţă - va fi câştigat cu fiecare pagină pe care o parcurge, căci unele dintre învăţăturile lui Ghidel sunt atât de deosebite, încât cititorul va înţelege că nu le-a citit nicăieri"

MARIA TIMUC

< sus >

Iată un scurt fragment din cartea lui Marius Ghidel, "Shangri La - Frumuseţea fără margini a divinului", Editura Dharana, citat de Maria Timuc:

ISTORIA ÎNTRUPĂRII SUFLETULUI

 «Şi am ajuns la capătul drumului acesta istoric, spre viaţă. Din partea de dincolo, se vedea lumea noastră ca printr-un perete transparent de sticlă, oblic, la 45 de grade, exact ca cel de dincolo de Prag, din lumea lui Dumnezeu. Era lumină, soare, viaţă trepidantă. Noi ne aflam în faţa acelui geam de la maternitate şi în stânga era viitoarea mea mamă, acasă. Şi în faţă se vedea lumea activă, într-o zi cu soare.

Urma să înceapă formarea organelor noii fiinţe. Ce potrivit era totul! Am sosit la fix, observ eu acum. Atunci lucrurile au stat puţin. Şi îl întreb pe Îngerul meu, uimit de ce văd prin acel fel de geam: Ce este aceasta, arătând spre lumea din faţa noastră?

La care Îngerul îmi spune: - Este viaţa!

Şi din nou îl întreb: - Şi ce este viaţa?

La care răspunsul lui veni clar şi fără dubii: - Lasă că o să vezi tu.

Şi în clipa aceea, am intrat în noua fiinţă ce se forma în burta mamei mele. Sufletul vine după ce se formează fiinţa OM. Acolo îmi era greu şi mă apăsau parcă mii de constrângeri de peste tot. Dar asta era. Simţeam cu toată fiinţa mea că particip la ceva Miraculos şi Minunat. Cum se spune: Carbonul, când este supus la presiuni înalte, zice:

– CE BINE CĂ MĂ APASĂ MII DE ATMOSFERE, PENTRU CĂ NUMAI AŞA POT SĂ AJUNG UN DIAMANT.

Toţi Îngerii de dincolo abia aşteaptă să vină la viaţă – este cea mai mare fericire pentru ei, pentru că numai aşa au ocazia să manifeste şi să trăiască intens, cu toată fiinţa lor, Iubirea lui Dumnezeu.

Şi aşa, sufletul meu primi de la început toate durerile naşterii. Simţeam că se întâmplă ceva deosebit cu mine, dar cu încetul parcă noua realitate devenea mai puternică decât amintirea lumii de unde veneam. Oare voi uita şi eu de unde vin şi voi pierde legătura cu Tatăl meu Ceresc, aşa cum am văzut că s-a întâmplat în pasajul istoric de la începutul vieţii pe pământ, când omul era încă în Rai, cu toate că era aici? Şi m-am întristat puţin. Dar vedeam explozii de lumini alb strălucitoare, care mă loveau în faţă de peste tot, pe rând. Şi totul era învăluit într-o bucurie aşa de mare... Era momentul în care se formau organele. Şi m-a cuprins atunci o stare de fericire fără margini, un extaz divin, cu fiecare asemenea explozie de încântare. Când s-au terminat, a venit tristeţea iarăşi. Şi întunericul.

Prima mare impresie despre viaţă a fost atunci când m-am născut, când am văzut în faţa mea, prin fereastra din salonul spitalului, lumina unui soare. La început m-am bucurat, şi îmi ziceam că soarele acesta este Însuşi Tatăl meu din Cer şi atunci nu trebuie să-mi fac nicio grijă, că totul va fi bine şi aici. Aşa, nu îmi va fi străină lumea în care am ajuns şi, cu siguranţă, nu mă voi simţi stingher şi abandonat, îmi ziceam eu. Aveam speranţe mari. Dar nu a fost deloc aşa. După aceea, repede mi-am dat seama că, de fapt, razele acestui soare erau termice şi răspândeau căldură, încălzeau şi nu erau raze de Iubire. Atunci m-am întristat din nou şi mai tare, iremediabil şi am scos un ţipăt.

Aşa am început noua mea viaţă pe Pământ, dar nu ştiu cum se face că nu pierdusem cu totul legătura cu lumea de unde am venit. Îmi aminteam tot drumul parcurs. Probabil, îmi închipuiam eu, totul ţine de formarea organelor. Aşa am simţit. Că explicaţiile le simţi şi sunt cu totul înscrise în tine, odată cu întâmplările prin care treci. Când apar toate organele, se închide circuitul şi uităm de unde am venit şi cine suntem noi cu adevărat. Dar eu totuşi rămăsesem cu un rinichi lipsă, să zicem un accident al naturii. Şi de aceea păstrez şi acum o continuă legătură cu lumea de dincolo. De aceea nu am uitat de toate acestea câte mi s-au întâmplat în Călătoria mea spre Viaţă. Îmi explic eu acum, dar poate fi şi o altă explicaţie.

Mă gândesc, oare orice suflet care vine în întrupare va trece prin aceleaşi etape istorice, retrăind, poate, toate momentele de la apariţia universului, a vieţii pe Pământ şi trecând apoi prin acele civilizaţii succesive, sau... prin altele? Dacă este aşa, asta înseamnă că ceea ce numim noi a fi „cunoaştere” este de fapt o recunoaştere. Le ştim pe toate, totul este deja în noi. Doar ni le amintim. Dacă istoria lumii seamănă cu o funie cu noduri, care sunt momente deosebite prin care trebuie să treacă sufletul în drumul său spre întrupare – atunci, ceea ce s-a întâmplat de mult în Egipt, spre exemplu, se întâmplă... şi acum? În fiecare clipă are loc orice eveniment din trecut? Depinde unde vrei să te opreşti. Atunci, călătoria în timp este posibilă! Dar în viitor? Şi trecutul poate fi în prezent, dar în alt spaţiu.

Dacă în vârful conului temporal, trecutul şi viitorul se unesc şi sunt prezentul continuu de acum, şi a ajunge oriunde pe funia istorică cu noduri în chip de civilizaţii este probabilă – înseamnă că există această posibilitate de călătorie în timp, oricând, pentru cel care a depăşit mintea, egoul, lumea şi conştiinţa care creează realitatea aceasta proiectată – când eşti sub formă de spirit. În toate este vorba numai despre RETRAGERE.

Asta înseamnă că noi trăim aici viaţa conceptelor închipuite sau primite, sau mai bine spus, ele ne trăiesc pe noi – suntem supuşii lor. Nu este extraordinar? Suntem, până la urmă, cuvântul Lui minunat, întrupat. Valurile oceanului spiritului universal. O lume, un univers de cuvinte magice. Este doar un joc, în care în fond toate sunt UNA. Iar acest proces de dumirire şi de unificare se numeşte Viaţă.

Din toată această călătorie prin timp, am înţeles că la Dumnezeu ajungem numai atunci când ne pierdem mintea şi egoul şi uităm de noi. Când ne detaşăm de lume în mod desăvârşit. Numai atunci putem cunoaşte zeii. Lumea este o metodă de a obţine Liniştea şi Pacea sufletului. Este refacerea drumului invers spre Rai. Domnul stă în afara gândurilor noastre despre lume, acolo unde sistemul meu de operare cade sau, mai bine spus, în spatele iluziei menţinute vii de ideile la care aderăm continuu. Atunci, noi nu suntem gândurile noastre! Şi vom vedea asta mai încolo, din alte experienţe deosebite. Domnul este dincolo de conştiinţa noastră mărginită, care este o barieră formidabilă. Ca să ajungem la El, trebuie să aruncăm totul – invers de cum am făcut când am căzut din Rai – când am adunat cât mai multă cunoaştere diferenţiată. Aici este problema noastră! Refacerea drumului înapoi este şarada vieţii. Pentru asta venim aici, să depăşim lumea şi să-l aflăm pe Dumnezeu, să ne unim cu El».

Sursa: http://mariatimuc.blogspot.com/2018/02/o-aparut-o-carte-fabuloasa-cu.html

< sus >


Alte pasaje din cartea "Shangri-La - Frumuseţea fără margini a Divinului - Calea către fericire", de Marius Ghidel, citate de Maria Timuc

"Când eram copil, jocurile mele erau experienţe de cunoaştere a puterilor sufletului"

 Mă comportam cu elementele neînsufleţite ca şi când aş fi avut în faţă o fiinţă

«Aveam cred 7 ani. Părinţii mei nu mi-au spus niciodată nimic despre Dumnezeu. Eu Îl simţeam tot timpul, era o legătură puternică pe care o aveam cu El. Şi am simţit nevoia la vârsta aceea să-l numesc, să-i dau un nume şi i-am spus... Fiinţă. Şi vorbeam cu El, "Tu, Fiinţă" – era un dialog surd, nu mă aşteptam să-mi răspundă vreodată, dar o să vedeţi că odată mi-a şi răspuns. Şi mai făceam un lucru. Personificam... mă comportam cu elementele neînsufleţite din jurul meu ca şi când aş avea în faţă o fiinţă. Dacă loveam din greşeală fotoliul, îmi ceream scuze, dacă trânteam uşa, îmi ceream iertare, dacă era să tai o pâine, îi ceream voie: după ce mâncam, îi mulţumeam lui Dumnezeu...

- Ce vreau să vă întreb, jucării aveaţi?

Da, sigur.

- Între jucăriile acestea aveaţi nişte piese cu care conversaţi?

Nu.

- Sau eu ştiu... pe care să le personalizaţi?

Nu. Am avut puţine jucării şi nu prea mi-a plăcut să mă joc cu ele.

- Gen soldăţei de plumb.

Nu m-am jucat cu jucării. N-am ştiut să mă joc. Am observat că toţi copiii scenarizează. Se pun în poziţia de mamă, de tată. Niciodată nu m-a interesat asta, deci nu m-am jucat aşa cum se joacă un copil în mod obişnuit. Am sărit peste etapa asta. Jocurile mele erau tot felul de experienţe de cunoaştere a puterilor sufletului, deci îmi inventam jocuri, însă de altă natură. Mie îmi plăcea să ies din corp, să intru în spaţiul paralel, să călătoresc în timp, să văd alte lumi. Era fascinant. Ce poate fi mai frumos? În plus, îmi furnizau o aşa de mare bucurie, încât nimic din lumea aceasta nu se compara cu acele stări. Şi astfel, numai pe acelea le căutam. Jocurile obişnuite nu mă interesau, nu le vedeam rostul, când există un infinit mai frumos decât orice altceva de pe lume şi să evadezi în supa de puncte aurii de fericire era fantastic. Nu există asemănare cu nimic din realitatea noastră comună. De aceea nu am avut nevoie de jucării. Acolo trăieşti Miracolul din plin. Şi nu mai ai nevoie de altceva. Acestea de care spuneţi sunt jocurile minţii, mie îmi plăcea să fug din lumea aceasta, să evadez din minte.

Şi când deschideam uşa îi mulţumeam camerei, înainte de a tăia o roşie îmi ceream iertare de la roşie. Înainte de a tăia un măr la fel. Şi am observat că, într-adevăr, nu poţi să tai roşia, adică nu ai binecuvântarea ei decât dacă simţi o stare de linişte în tine, un fel de acord din partea sa, o confirmare. Este o lume foarte fină în jurul nostru şi delicată. Noi părem foarte brutali. În mod obişnuit, nici nu ştim de ea. Dacă exista o neacceptare, o lăsam şi o schimbam, ori nu era încă momentul să o mănânc, sau încercam să discut cu ea. Neacceptarea, spre exemplu a unui măr de a fi tăiat, aduce consecinţe în viaţa noastră, de nu ne vine să credem. Sau o acţiune bruscă şi brutală, la fel. Trântirea unei uşi întăreşte foarte repede egoul. Povestim despre asta. Şi invers, acordul lucrurilor neînsufleţite poate ajuta foarte mult, exact ca în povestea cu regina furnicilor sau a albinelor din Harap Alb – ori cuptorul sau copacul de curăţat, jivinele pădurii şi balaurii din povestea „Fata babei şi fata moşului”.

< sus >

EVADARE DIN TIMP ŞI DIN SPAŢIU

În acelaşi timp, făceam mişcare lentă. Mi-am închipuit aşa: dacă gândirea cursivă, accelerată, este legată de timp şi ăsta este conceptul de timp – mişcarea rapidă – înseamnă că dacă eu mă deplasez încet, atunci acţionez direct asupra timpului. Şi asta este o cale de evadare din timp şi din spaţiu, deci din gânduri, din corp, din lumea aceasta conceptuală. Pentru că tot ce ne înconjoară sunt doar cuvinte întrupate. Şi depăşirea minţii înseamnă depăşirea lumii acesteia şi intrarea într-un alt spaţiu,  să-i zic – de graţie, de basm, care este cumva în interiorul lumii noastre. Stingeam cu încetul proiectorul acestei lumi.

Şi deschiderea porţii ei se face din interiorul nostru, prin modul cum îţi este gândul, când uneşti opusele – prin comportament, când renunţi la tine şi mai mult dai decât iei şi prin a nu lua lucrurile în mod personal, adică a nu-ţi întări egoul – acordarea circumstanţelor atenuante, non reacţie sau non conceptualizare. Toate acestea sunt chei care deschid poarta spre Shangri-La, oriunde te afli, poarta spre planul paralel, unde fiinţele extraterestre şi îngerii locuiesc. Dar, în principal, în toate este vorba numai despre scăderea egoului şi a importanţei corpului şi evadarea din lumea aceasta.

Revin. Aşa am început să practic mişcarea lentă. Făceam mişcările foarte încet – când luam paharul, îl luam într-un minut. Dura un timp până îl apucam. Se ducea mâna foarte lin spre pahar. Şi eram cu atenţia acolo, în prezent. Aşa a crescut în mine conştienţa prezentului. Conştiinţa prezenţei lui Dumnezeu. Când mâncam, totul se întâmpla încet. Începusem să mănânc foarte puţin, ştiind că nu este o lipsă sau o pierdere de energie pentru corp. Energia organismului nu ţine de cantitatea de hrană, ci ţine de temporal, de încărcarea cu Iubire a spiritului, deci de conştienţa prezenţei Domnului în viaţa noastră – ţine de abandonul de sine pentru că, atunci când iei, pierzi energie, dar când dăruieşti, te încarci cu energie, cu viaţă şi primeşti viitor. Depinde de cum priveşti lucrurile, ce priorităţi îţi pui. Ai schimbat gândurile, conceptele, s-a schimbat şi lumea ta. Sau dacă renunţi la ele, schimbi complet modelul de viaţă şi poţi să te retragi în fundal.

 

IEPURAŞUL DIN „ALICE ÎN ŢARA MINUNILOR”

De viteza cu care mergi depinde timpul şi spaţiul, dar şi nivelul de conştientizare. Dacă încetineşti viteza, încetinesc toate procesele. Încetineşte şi timpul şi atunci ieşi din lumea aceasta. De Retragerea din minte depinde şi lungimea vieţii. Cum spunea iepuraşul din „Alice în ţara minunilor” – avea un orologiu în mână şi se întreba: „nu ştiu ce are ceasul acesta, când alerg eu, aleargă şi el. Când stau eu, stă şi el”. Acesta este principiul ieşirii din timp, sau al depăşirii lumii gândite, sau al sănătăţii. Abandonul de sine în orice situaţie de viaţă te duce în zero, în Fiinţa miraculoasă din tine.

După aceea, datorită mişcării lente, începusem să simt o stare de fericire nelămurită, care venea din interiorul meu. Nimic din exterior nu-mi oferea această bucurie şi nu-mi mai trebuia – deci nu se compara cu nimic cunoscut de mine. Bucuria aceasta nu depinde de lucrurile exterioare, ci se ridică din interiorul tău, fiind proprietatea ta de bază. Tu eşti această bucurie fără margini, tu eşti Iubirea toată. Şi ţine de ieşirea din timp sau de destructurarea realităţii, de ieşirea din gânduri – depăşirea minţii, sau de lepădarea de sine, care este o altă cale de a ajunge la Dumnezeu, folosindu-te de situaţiile de viaţă care vin spre tine. Ca în Aikido. Omul care depăşeşte mintea intră în starea de fericire fără obiect pe loc.»

Sursa: http://mariatimuc.blogspot.com/2018/03/marius-ghidel-cand-eram-copil-jocurile.html


Marius Ghidel, mistic

Alte citate din cartea "Shangri-La - Frumuseţea fără margini a Divinului - Calea către fericire", de Marius Ghidel, selectate de librăria online EuSunt

 

TREZIREA

La început... El era. Doar era, fără nicio diferenţiere. Şi nu-şi punea nicio problemă. Totul era bine, un bine absolut. Parcă dormea. La un moment dat, a fost o trezire din această amorţeală. Era într-un spaţiu, dar El era şi acel spaţiu – mulţumit de El însuşi. El era Fericirea toată şi fără de capăt. Şi timp nu exista atunci, pentru că... nu era nimic opus faţă de care să se poată face o comparaţie. Nu aveai la ce să te raportezi, pentru că peste tot era Nimicul acela fără margini. Numai El exista. Nicio adiere nu se simţea. Totul era încremenit într-un repaus, parcă veşnic, dar... era Lumină.

Un discipol îl întreabă pe maestrul său: spune-mi şi mie, ce să fac ca să mă iluminez? Maestrul se uită la el şi îi întoarse spatele, nu îi acordă atenţie. "Nu-i zic nimic", s-a gândit maestrul... La care discipolul, foarte mirat, îl mai întrebă o dată: - Spune-mi doar puţin, pe scurt, ce să fac? Atunci maestrul îi răspunse scurt: NIMIC.

Adică golul este totul.

Şi acolo era doar El – singur cu El însuşi. Şi se simţea stingher, fără un minus. Era un fel de Fericire veşnică, dar cui să-i fie împărtăşită? În fine, era un Bine – un Bine statornic. Dar parcă era prea multă stabilitate! Nicio adiere. Treptat, l-a cuprins un fel de plictiseală. Aşa l-am simţit. Se săturase de starea aceea de inactivitate şi adormire. Era înconjurat de atâta încremenire şi amorţire! E clar. Simţea nevoia de mişcare – să se dezmorţească un pic şi să-şi pună în operă Puterea, aşa cum unui copil îi vine uneori să zburde sau să exploreze un Mister. Se simţea... extraordinar în acea clipă şi se gândea să pornească o Aventură măreaţă... şi avea atât de multe de înfăptuit... O senzaţie asemănătoare avem şi noi uneori când simţim nevoia să facem ceva. Un fel de freamăt, nu mai avem stare.

Pesemne că acesta a fost şi simţământul care L-a copleşit şi pe El atunci – şi aşa... şi-a dorit cu tărie altceva, neclar la început, poate... o instabilitate şi mai mare, care să-i echilibreze imensa Lui putere de cuprindere şi expansiune. Aceasta este realitatea. Avea un foc care nu-i dădea pace şi trebuia să-l stingă. Şi atunci i-a venit ideea unei Creaţii – să se joace un pic. O Împărăţie ca o oglindă, în care să se poată vedea pe Sine în infinite forme.

Avea totuşi o angoasă acolo, în echilibrul Lui de sus. Nu-şi ştia marginile şi nu se vedea pe Sine. De aceea, a vrut să facă pe cineva asemănător, cu care să interacţioneze sau care să aspire veşnic spre a-L cunoaşte. Să comunice sincer sau să-I aline singurătatea. Ei bine, observăm că toată Creaţia face lucrul acesta tot timpul, fiecare la nivelul lui. EL voia o fiinţă în care să ardă dorinţa de a se apropia şi de a se topi în El. Frumos, nu?

Deci... Dumnezeu era o formă de energie uriaşă, nediferenţiată, o formă de lumină plină, care stătea ghemuită înspre faţă, aşa cum stă fătul în burta mamei. Era acolo o stare de bucurie fără margini. Parcă dormea. Şi deodată s-a trezit şi s-a destins. Eram în faţa Lui, în partea stângă, dar în acelaşi timp eram El, probabil. Îi simţeam toate stările, care erau mult mai bogate decât pot să cuprind eu acum. Limbajul... nu-mi este destul.

ŞI AŞA A CREAT UN UNIVERS ÎNTREG NUMAI PENTRU OM

Toate acestea le gândea El în momentul acela al trezirii, sau mai mult, le simţea cu putere, ca pe o dorinţă foarte mare. Era prea singur în lumea Lui de Sus şi voia altceva decât Starea aceea de nediferenţiere, de bine absolut de până atunci. Şi încă mai mult, Îi era o sete puternică... de Fărâmiţare si Mişcare. Avea atâta de dăruit! (pag.44-45)

< sus >

INTRAREA ÎN OGLINDĂ

Este foarte interesantă. Aveam în dormitor un dulap şi pe mijlocul dulapului era o oglindă veneţiană. Foarte clară. Şi eram singur acasă. Hai să încerc un alt joc. Îmi propuneam tot felul de jocuri. Deci, intrarea în lumea sensibilă, în cea paralelă, de lângă noi, este foarte la îndemână pentru oricine... şi atunci mă priveam în oglindă, aproape de ea, cam la 50 de cm, şi mă uitam în ochi. În ochii mei din oglinda de cristal. La început, îmi lăcrimau, clipeam des. Şi mi-am propus să nu clipesc. Rezistam cât rezistam, după aceea ochii mi se umezeau, îmi curgeau lacrimile. Era dificil să priveşti fix. Era un fel de exerciţiu. Dar am observat că, dacă depăşesc această limită cu clipitul..., atunci deodată m-am trezit că mă duc dincolo, în oglindă – s-a auzit şi un sunet, brusc, ca un vânt rapid – am trecut în oglindă şi m-am văzut pe mine cel din afară, din interiorul oglinzii. Sentimentul este cutremurător. Mă priveam pe mine în ochi, cel rămas afară, dar mă priveam din oglindă.

Eram un alt eu în oglindă. Altcineva. Nu ştiu cum să zic, dedublare... habar nu am cum să explic. Dar eram real, eram conştient că sunt altcineva. Mă uitam la mine cel din afară. Şi mi-am pierdut conştienţa celui din faţa mea. Nu mai eram „eu” care priveam în oglindă. Să vedeţi ce am făcut.

Din oglindă, am început să mă mişc în stânga şi în dreapta, dar celălalt nu se mişca. Eu, care rămăsesem în afara oglinzii, nu m-am mişcat deloc. Probabil că nici nu am văzut asta. După aceea am trecut în mine, cel care privea în oglindă, şi m-am mişcat la fel, în stânga, în dreapta. Dar cel din oglindă nu s-a mişcat.

Apoi la „eu”, cel din faţa oglinzii, au urmat aceleaşi etape cu ieşirea sufletului din corp, huruitul acelui vulcan din osul sacru, care s-a ridicat apoi pe coloana vertebrală, numai că acum nu am mai plecat la distanţă, am ieşit prin vârful capului, dar am rămas deasupra lui, pentru că am dat imediat de spaţiul acela de puncte aurii de fericire, chiar deasupra capului meu şi nu a mai fost nevoie să mă duc cine ştie unde. Era o lumină puternică, gălbuie, o lumină de extaz chiar deasupra capului meu, care fâşâia. Era un spaţiu de bucurie chiar deasupra mea. Când importanţa trupului scade, treci uşor în spaţiul paralel, prin asemănare, prin rezonanţă. Ştiţi care este condiţia? Să renunţi la interesul tău, întotdeauna, în toate situaţiile de viaţă, pentru că asta înseamnă că Îl pui pe El pe primul plan, care înseamnă NU LUMEA.

Nu ştiu cât am stat în starea aceea de încântare nemărginită, că era foarte plăcut. O stare de fericire fără comparaţie, care nu seamănă, într-adevăr, cu nimic din lumea aceasta. Este o fericire pe care o avem în noi şi este fără margini, cu greu poţi să-i rezişti – cauza ei este în noi, nu în afară. Exact acolo unde nu o caută nimeni. Bucuria egoului, a trupului durează puţin şi se termină repede – este un surogat de fericire. Şi nu înţeleg de ce ne mulţumim mereu numai cu surogate de fericire. E absurd.

Când spun că am ieşit din corp prin vârful capului înseamnă că m-am retras, de fapt, din Fiinţa-gând, care ne dă un eu, şi am căzut în fundal, în Fiinţa divină care suntem, imediat în spatele formei. Asta este foarte important de înţeles.

Mai târziu am citit o carte, nu-mi amintesc autorul cum îl cheamă, cel care a scris "Alice în ţara minunilor"... (pag.160-161)

< sus >

NU TREBUIE SĂ VREI SĂ CÂŞTIGI, CI SĂ VREI SĂ PIERZI. Să nu mergi spre mai mult, ci spre mai puţin. Pierderea îţi salvează viaţa. Dar noi concepem viaţa ca o continuă adăugare de bine la noi. Dar fericirile lumii ne epuizează energia foarte repede. Pentru că bucuria nu vine din afară, ea este ruptă din sufletul nostru. Exteriorul nu ne poate oferi nimic. El nu este sursă de viaţă. Şi această energie cu care ne naştem este un dat fix. Trebuie să facem economie de ea. Dar noi o irosim pe plăceri şi, când nu mai este, murim brusc. Necazurile şi bolile ne arată că nu mai avem Iubire. Şi soluţia de vindecare ar fi să dăruim mai mult. Dar mai avem timp? Când pierdem Iubirea consumând-o pe plăceri, pierdem viaţă, viitor, dar şi timp. Şi invers, când mai mult dai decât iei, câştigi energie, Iubire, sănătate, viaţă, viitor şi timp. Dar când vrei mai mult, vei pierde viaţa mai repede, pentru că plăcerile îţi vor consuma energia sufletului.

- De aceea ţi se întâmplă asemenea lucruri.

Da, pentru că golul din sufletul tău rezonează cu lumea sensibilă, care este de acelaşi fel, extrem de umilă, şi aşa te răpeşte, prin asemănare.

Deci, trec prin acoperişul troleibuzului, mă fac firicele de lumină şi m-am deplasat cu viteză foarte mare şi aşa am ajuns la capul Bunei Speranţe, în emisfera sudică. Nu am depăşit atmosfera pământului: vedeam Africa bombată, oceanul albastru strălucitor, care era de o frumuseţe dumnezeiască.

- A fost un zbor continuu, adică nu brusc v-aţi văzut acolo? Şi aţi avut toate momentele zborului, ca şi când aţi fi fost într-un avion super...

Sonic.

- Deci v-aţi văzut la capul Bunei Speranţe.

Da. Şi cel mai înalt lucru care se vede din spaţiu, ca şi când aş fi fost un cosmonaut, sau un satelit - sunt munţii Himalaia care străpung stratul de nori. Ei se vedeau în dreapta, cum stăteam cu faţa la continentul african.

- Bine, dar nu-i aveaţi în drum?

Nu îi aveam în drum. Eu eram jos, în emisfera sudică, şi ei se vedeau în dreapta, sus. Europa nu se vedea mai deloc, că trebuia să mă ridic mai sus. In partea stângă era America de sud şi mai sus, abia de se vedea America de nord. Dar albastrul acela al mării era superb şi Pământul părea ca un glob veioză în care cineva băgase o lumină albă, ca de neon. Radia o lumină interioară deosebită, am avut impresia că în faţa mea nu este o planetă, ci o Fiinţă vie. Ciudat este că Pământul are acest fel de irizare spirituală, acel fel de lumină, dar care nu este materială, ci spirituală, nu ştiu cum să spun... arată ca o intensă activitate sufletească. Parcă aveam în faţa mea o Fiinţă vie şi nu o planetă. M-a impresionat asta în clipa respectivă, enorm. Pământul este o Fiinţă extraordinar de sensibilă şi de iubitoare, pentru că simţeam din partea ei un drag... o Dragoste faţă de omenire, imensă, deosebită. Compasiune, milă. Şi am privit-o chiar aşa, ca pe o Fiinţă extrem de iubitoare şi îngăduitoare. De parcă era în extaz. Şi avea în el o bucurie fără margini. Parcă îmi zâmbea. Şi eu eram mare ca dimensiune. Eram îmbrăcat cum m-a prins, cu blugi şi cu o cămaşă, cu ochelarii la ochi. Dar stăteam prea aproape de ea. Şi de aceea m-am dat puţin înapoi.

- Deci, capul Bunei Speranţe era... eraţi aproape? Eraţi cu picioarele pe capul Bunei Speranţe, sau îl vedeaţi în faţă?

Il vedeam în faţă. Eram în spaţiu.

- Aşadar... aveaţi un glob pământesc în faţă.

Exact. Europa nu se vedea şi de aceea a trebuit să mă dau puţin înapoi şi să-mi lungesc gâtul ca să o văd şi eu. Era după curbura Africii. (pag.232-233)

< sus >

Cea mai mare putere o ai atunci când RENUNŢI la tine si dai voie vieţii să fie cum vrea ea.

Când te duci spre satisfacţiile lumii şi iei mai mult pentru tine, tu te închizi în faţa Domnului, iar când te îndepărtezi şi renunţi, te deschizi. Deci, ca să poată să ţi se împlinească toate dorinţele, trebuie să renunţi la tine în toate situaţiile de viaţă, orice ar fi, definitiv, şi să nu mai reiei vechiul obicei niciodată. Atunci viaţa ta se va schimba în miracol şi îţi schimbi destinul.

Numai astfel vei putea fi liber de condiţionări şi, orice ţi se va întâmpla, vei privi totul în mod egal şi nu vei mai avea nicio teamă, pentru că nu vei mai avea nimic să pierzi sau să ţi se ia, ori să plece de la tine. Cea mai mare comoară este să te mulţumeşti cu puţin, pentru că puţinul nu ţi-l va lua nimeni şi nu îţi va lipsi niciodată. Şi deja eşti cel mai bogat, toată veşnicia este a ta şi asta este cea mai mare bucurie. Şi mai ales, Domnul este cu tine. Atunci nu mai poate să-ţi lipsească nimic.

Ca şi în filmul „Călăuza” al lui Tarkovski: eu nu vreau mai mult, mă mulţumesc cu puţin. Toţi cei care erau îndârjiţi şi voiau ceva pentru ei, mureau. Se întâmpla ceva şi dispăreau: numai aceia care nu doreau nimic mai mult pentru sine, aceia au ajuns până la camera care îndeplinea orice dorinţă. Cel care caută mai multă viaţă şi se zbate pentru mai mult bine pentru sine, moare mai repede. De ce? Pentru că pierde energie mai repede, şi "mult" înseamnă explozii mai mari – şi explozii mari înseamnă distrugeri mari.

Explică acolo Călăuza că omul trebuie să fie înfrânt cu inima şi vulnerabil precum este copilul. Pentru că ce este vulnerabil ascunde cea mai mare forţă a lumii. Cum este în Tao Te Ching: Dao este asemuit cu ce? Cu Apa. Cea mai mare forţă a universului este lucrul cel mai umil şi care ocupă locurile cele mai de jos. Cum se şi vede. Nu? Tsunami a venit şi-ntr-o clipă a ras totul. Şi ce a rămas în picioare? Betonul a fost ros de nu a mai rămas nimic din el. Ce a supravieţuit ca un simbol şi acum oamenii merg acolo să se roage la el? A rămas un copăcel subţire, care era foarte flexibil. Acesta a supravieţuit. Ce este moale, flexibil şi mai vulnerabil este cel mai puternic – întoarce şi obrazul celălalt. Rumi spunea: căutaţi să fiţi precum văile, unde se adună apa. CEL CARE ESTE CEL MAI JOS ESTE CEL MAI PUTERNIC, nu cum credem noi.

În primul rând, asta este experienţa omenirii, care este aceeaşi peste tot. Eu am încercat să-mi explic aceste fenomene, dar în toate nu văd decât acelaşi lucru. Să nu ai nevoie de mai mult! Important în viaţă este cum îţi stabileşti priorităţile şi ce scopuri ai. Dacă scopurile tale vizează sufletul, vei trăi, dacă nu, vei avea numai necazuri. Contează ce urmăreşti în viaţă. Ca să primeşti Iubire, trebuie să dăruieşti mai multă Dragoste, gratuit, şi să te goleşti de tine. Aceasta aduce Iubirea, sănătatea şi fericirea în sufletul tău. Cum se şi spune: Pace duhului tău! Atunci, între oameni va fi binevoire. Fiţi fără egoism şi lumea va intra singură în armonie. (pag.378-379)

sursa: https://www.eusunt.ro/shangri-la

Vizionaţi filmul "Călăuza" de Andrei Tarkovsky, subtitrat în limba română

http://filmulescu.com/calauza-stalker-1979-online-subtitrat/ Server 3 (Secvenţe foarte profunde, legate de rândurile de mai sus, în partea a 3-a, link direct: https://ok.ru/video/22254914287) [călăuză=ghid=ghidel]

https://filmehd.net/stalker-calauza-1979-filme-online-subtitrate.html  Server 1

https://www.youtube.com/watch?v=TGRDYpCmMcM CC: Romanian

< sus >


Scurte citate din cartea "Shangri-La - Frumuseţea fără margini a Divinului - Calea către fericire", din contul de Facebook Marius Ghidel (23-12-2018)

"Şi omul acesta dintâi a văzut că putea să-şi întoarcă şi să-şi ia privirea de la Creatorul său, aşa a crezut că-L va simţi aproape oricând îşi dorea, dar şi să privească spre lume – şi atunci şi-a zis că va putea să facă asta în orice situaţie şi nu va fi o problemă – că o să revină uşor când va vrea. Dar aici a greşit fundamental. În clipa când şi-a întors privirea spre Creaţie, a şi început căderea. Acest lucru seamănă cu porunca – Să nu muşti din Pomul cunoaşterii binelui şi răului, că atunci vei cădea din Rai şi nu o să mai poţi să te întorci. Şi aşa s-a întâmplat."

"Când vine un hoţ, nu vine întâmplător, ci vine ca să te desprindă. El este, de fapt, un mesager al Cerului, care te ajuta să te purifici!"

"Numai pe Pământ poţi câştiga iubirea sfântă. Acesta este scopul venirii noastre în viaţă. Numai aici ai bogăţie de sentimente şi le poţi trăi, le poţi simţi cu toată fiinţa ta – te poţi manifesta liber. Numai aici poţi să dăruieşti iubire. Numai aici ai contradicţii şi te poţi depăşi pe tine. Dincolo… nu sunt tentaţii, nu ai nimic de învins."

"Simplu.. înfrânarea în toate şi dăruirea fără condiţii, slujirea oamenilor, pentru că trebuie sa faci economie din energia subtilă a sufletului!"

"A mai durat 10 minute până s-au activat picioarele, dar între timp pieptul îmi tresălta. Asta este o caracteristică la intrarea sau la plecarea din trup a sufletului. El tresaltă de încântare. Sunt nişte pumnişori care bat din interiorul pieptului. Este super-încântat când se duce Acasă, în lumea de dincolo. Şi îmi tresălta aşa de tare, de nu puteam să-l controlez cu mintea."

"Când zicem că celălalt e vinovat, a apărut desprinderea.. şi soţul sau soţia se îndepărtează, dar se îndepărtează pentru că noi îi luăm din energie şi el vrea să se apere, deci nu el/ea este de vină, ci noi suntem de vină!"

"Apoi, sfera aceasta când vine spre tine, tu reiei după elementele chimice specifice, după alegerile şi preferinţele tale, reiei personalitatea ta – îţi înfăţişează exact trecutul tău, pe care îl recunoşti. Dar fără Fiinţa-gând, acest proces nu se întâmplă."

"Mâncarea ne ţine legaţi de trup şi de interesele lui, pe care le scoate mereu în evidenţă, ne ţine legaţi de lume, ne fixează de trecut, de viitor! Ne creează interese materiale şi astfel întărim simţurile joase."

"Dar asta nu e problemă, noi nu ştim aceste lucruri şi poate e bine că nu ştim. Pentru că trebuie să ne învingem pe noi şi să depăşim lumea acesta de vis dacă vrem să evoluăm."

"Dacă ar fi să ieşim din tiparele noastre, ne speriem şi nu mai înţelegem nimic. Limitarea construieşte lumea noastră, dar dacă unim contrariile, trecem în non-dualitate, adică în Shangri-La. Dar vom lua întotdeauna acea acţiune pe care deja am făcut-o în planul Său dumnezeiesc."

"Când am revenit înapoi în trup, am revenit cu viteză foarte mare, pentru că trebuia să-mi iau trupul ca să pot să-l controlez, pentru că altfel cădea."

"Exact, şi astfel căpătăm o anumită personalitate şi credem că suntem liberi, dar suntem doar condiţionaţi. Ce frumos! Credem că suntem liberi, facem toate nebuniile, dar suntem doar condiţionaţi."

"Cu cât te bazezi mai mult pe curăţenia trupească şi sinceritate, pe dăruirea de Sine fără aşteptări şi le vei întări, cu atât Iubirea va fi mai puternică!"

"Şi dă voie celuilalt să-ţi facă rău. Nu te împotrivi şi nu te opune. Dă voie omului să greşească. Aşa învaţă. Şi oricum, nu-ţi va asculta sfatul. Va dori doar să experimenteze singur."

"Acceptam orice perspectivă nouă fără să o judec şi fără să o critic sau să o compar. Doar o alăturam, o colecţionam. Astfel am scăpat de opoziţia ideilor. Nu ţineam cu niciuna. Nu aveam nevoie să fixez o parte şi să o declar adevăr numai ca să-mi întăresc eul. Metoda terţiului exclus diferenţiază oamenii, nu îi uneşte şi introduce războiul între ei, aduce conflictul şi lupta. Acest principiu este creatorul lumii noastre exterioare, tehnologice."

< sus >

"Ai nevoie să-ţi facă oamenii rău, ai nevoie să-ţi greşească, răul este un lucru bun, este un lucru mai mare decât tot binele de pe lume, deci îţi trebuie, căci cine vine la tine vine să te salveze, nu ca să-ţi facă un rău şi totul este Divin, eşti înconjurat numai de Dumnezeu - lucrurile acestea sunt inverse şi cumva greu de acceptat."

"Noi am înmulţit punctele exterioare de sprijin şi am pierdut sufletul. Dar, dacă se ia calea principiului şi se merge pe o direcţie opusă, se pătrunde în universul din noi, într-o lume miraculoasă, a spiritului. Când mergem în afară, sufletul nostru se închide. Doar când mergem spre el, atunci când îl punem pe primul plan, el se deschide şi îmbrăţişează totul. O încântare."

"Când alegi ceva şi îi spui "bun", va apărea pe loc un invers, numit "rău". Cel care alege binele său are parte de rău, dacă insistă pe acest lucru, va întări opusul. Ego-ul urmăreşte întotdeauna partea, ca să intre în conflict şi să obţină suferinţă. Numai astfel poate să obţină satisfacţia personală."

"Eram deschis – mereu eram deschis. Curgeam odată cu viaţa. Nu negam nimic. Acceptam orice părere şi doar le alăturam, nu le puneam să se bată între ele. Dădeam voie la toate perspectivele diferite să existe. Atât făceam."

"Atunci nu apărea în realitatea exterioară un adversar, căci înainte ar fi trebuit să fie în mine un conflict care să fie proiectat şi în afară. Această împărţire în bine şi rău creează lupta între opuse şi lumea aceasta. Dar scopul nostru pe Pământ este să unim contrariile şi astfel să depăşim lumea."

"Aceste imagini aveau o caracteristică, nu numai că erau tridimensionale, aveau o componentă în plus, aveau emoţie, deci erau ca un fel de memorie care ţinea minte şi emoţia ta şi aveai sentimentul că tu eşti acolo, foarte real."

"Asta te aruncă direct în non-minte, în zero, pentru că nu mai consumi energie ca să lupţi să-ţi susţii o idee pe care, în fond, întâi ai fixat-o şi apoi ai derivat în spatele ei o întreagă logică. Şi atunci, lumea aceasta se poate să nu o mai concepi, iar tu te vei retrage atunci în fundal, acolo unde eşti una cu El."

"Astfel, nu mai apărea nevoia să te confrunţi cu nimeni, să lupţi, pentru că nu mai fixam nimic şi nu derivam deloc pe ideea aceea, ci pe toate perspectivele diferite le acceptam. Nu ţineam cu niciuna. Nu mai aveam astfel un opus. Şi viaţa era atunci minunată. Nu mă mai mişcam, nu mai alergam. Aşa rămâneam în linişte tot timpul doar dintr-o operaţie asupra limbajului."

"Pentru că egoul foloseşte terţiul exclus ca să se întărească pe sine. El se alimentează continuu cu conflict, pe care îl obţine prin absolutizarea părţilor. Într-adevăr, nu mai descopeream infinite lucruri particulare, în schimb ajungeam repede la suflet, linişte şi în lumea de dincolo. Toate se terminau într-o îmbrăţişare atotcuprinzătoare, în Dragoste."

"Cât de mult ai dăruit, te-ai sacrificat pentru ceilalţi, i-ai slujit, te-ai supus oamenilor - este Raiul pe care îl ai, şi cu cât iei mai mult timp pentru tine - este Iadul. La sfârşitul vieţii, se adună Raiurile şi Iadurile algebric."

"Când s-a lăsat cu totul în mâna lui Dumnezeu. Când a renunţat total la controlul vieţii. Şi a zis că atunci a fost cea mai înaltă lecţie pe care a primit-o el vreodată."

"Toate erau numai Iubire. Oriunde priveai nu-L vedeai decât pe El, Domnul inimilor noastre. Acum, El era acea aşteptare de întregire. Şi acest lucru era destul, pentru că îţi furniza o bucurie fără margini care nu are nevoie de nimic din afară şi care este în tine. Cea mai mare bogăţie este în tine. Apoi IUBIREA TA ARE PUTEREA SĂ SCHIMBE LUMEA."

"Şi în creştinism este la fel, în toate religiile fundamentale este le fel. Lepădarea de sine este calea spre eliberare, spre depăşirea lumii. Cine caută viaţa... deci lumea modernă caută viaţa, o va pierde – ceea ce se şi întâmplă, şi în particular cu fiecare din noi în parte. "

"Nu de mult, am vorbit la telefon cu un prieten şi discutam despre puritatea sufletului, cât de importantă este. Deodată, văd dincolo de distanţa care ne despărţea, văd direct în interiorul său cum o fiinţă întunecată se destinde, se îndreaptă şi îmi zice, râzând de mine: doar nu o să te ascult eu pe tine!"

"Însă cel care o va LĂSA pentru El, o va câştiga. Ceea ce a făcut şi pelerinul japonez. Dar numai atunci când nu a mai putut suporta chinul şi groaza interioară – frica de moarte, când s-a abandonat pe sine, şi nu l-a mai interesat ce va fi cu el, numai atunci i s-a deschis Calea."

"Nu gândiţi de rău pe nimeni şi nu judecaţi – şi nu veţi fi judecaţi! Atunci dispare efectul de bumerang, de răzbunare şi nu mai vine nimic din faţa ta dacă tu nu mai ai nimic cu nimeni. Lasă lumea în pace. Şi nu interveni. Asta este fericirea şi Iubirea întreagă – să nu gândeşti rău despre tine sau despre ceilalţi"

"Deci, explicaţia este că, în momentul în care noi vrem ceva, atunci dorinţa noastră puternică îndepărtează împlinirea dorinţei. Doar când a renunţat complet la apărare, miracolul a apărut."

"Numai când am renunţat la mine total, am văzut cărarea. Nici nu ştiu dacă ea era acolo şi din cauza fricii nu am văzut-o sau ea a apărut în momentul când eu am acceptat să nu mă mai îngrijorez, căci suntem creatori de realitate."

< sus >

"Ştiinţa este o restricţie a realităţii şi de aceea devine o barieră imensă spre adevărata cunoaştere, care este directă, discretă, nu prin tipare şi concepte, nu limitează, nu condiţionează, ci eliberează. Ştiinţa nu face decât să motiveze continuu rămânerea aici şi unicitatea materiei. Blochează zborul."

"Dar dacă mintea ne cade, ştiinţa şi lumea ei dispare ca prin farmec. Deci, ea nu este cel mai important lucru, ea nu deţine Adevărul, ci ACEL CEVA CARE NE DUCE ÎN LUMEA DE DINCOLO ESTE MAI PUTERNIC DECÂT ORICE PE LUMEA ACEASTA. El deţine Adevărul. Ştiinţa este doar o sculă minusculă a cărei singură preocupare este să motiveze continuu existenţa ei însăşi."

"Dar atunci când mintea se opreşte, ştiinţa dispare ca un fum, odată cu lumea ei. Şi nu foloseşte la nimic, nicio demonstraţie a ei."

"Cum să te raportezi la ceva care este atât de variabil şi de limitat, cum este lumea, adică la ceva care se mişcă continuu, de parcă eşti pe o mare cu furtună? Atunci orice judecată a ta va fi părtinitoare şi limitată. În condiţiile astea, tu doar presupui că ceva ar fi fix."

"Ştiinţa nu oferă un criteriu universal valabil, ci porneşte numai de la presupoziţii. De parcă ar vrea să mărească incertitudinea, nu să lămurească lucrurile. Cunoaşterea întregului nu se poate face decât direct, când depăşeşti lumea, împărţirea în bine şi rău."

"Iar ştiinţa, pentru că se bazează numai pe părţi, pe fragmente, nu face decât să mărească neînţelegerea şi deci să se distanţeze de Adevăr. Astfel ea păstrează relativitatea lumii şi îi măreşte contradicţiile. Nu îi aduce pace, ci un război şi mai mare, continuu, pentru că se bazează pe diferenţiere."

"Se şi vede că teoriile ei se bat cap în cap mereu. Nu este nimic unificat, pentru că nu poate să unifice. Numai Iubirea poate să îmbrăţişeze totul. Ştiinţa niciodată, ea doar desparte şi atomizează."

"Adevărul uneşte, dar ştiinţa desparte. Ea se bazează numai pe părţi şi de aceea se pierde întotdeauna în detaliu şi uită Întregul. Pentru că, dacă s-ar duce spre Întreg, ar deveni religie."

"Şi de aceea are cea mai mare grijă ca să păstreze fragmentarea. Ea nu uneşte, ci fărâmiţează. Şi are tot interesul să menţină lumea aceasta într-un conflict continuu. Ea este expresia egoului nostru. Ştiinţa este egoul."

"Când m-am învârtit în pat, ce-am apucat să văd? Lângă pat era un dulap. Am văzut un veşmânt luminos în falduri, cum avea Domnul Iisus, şi în picioare sandale romane. Era o Fiinţă făcută din lumină, care răspândea în casă raze strălucitoare, alb lăptoase, de iubire. Dar prima dată ochii mi-au căzut pe poalele veşmântului Lui luminos şi pe sandale. Însă, când am vrut să-mi ridic privirea şi să-L văd mai bine, s-a întors pe loc pe călcâie, la stânga şi a fugit în sufragerie..."

"Uităm scopul pentru care venim aici. De aceea viaţa aceasta este extraordinar de importantă, iar încercările prin care trecem au rolul să ne poziţioneze sus, pe scara meritelor, mai aproape sau mai la distanţă de Sursa a toată fericirea universului, faţă de Împăratul lumii. Viaţa de aici este pentru dincolo."

"Da, era din altă lume, deosebit de fericit. Înseamnă că sufletul nostru este fericit tot timpul şi pur. Numai noi suntem nemulţumiţi şi mâhniţi tot timpul, degeaba. Când a intrat în mine, mi-a crescut respiraţia ca şi când aş fi alergat."

"Nu, există o parte din suflet care rămâne în tine, să zic un 10%, un optim cât să menţină funcţionarea corpului pe minim. Nu tot sufletul se duce în afară, vezi şi experienţa cu acea cutie de tinichea. Asta este modalitatea lui de a reveni. Când ai o asemenea experienţă vezi şi ştii, înţelegi şi cum se face, ce se întâmplă cu tine şi de ce. Poţi răspunde la întrebarea: cum se întâmplă toate acestea?"

"Marius Ghidel iese din corp cel mai des prin creştetul capului şi descrierea de mai sus confirmă că el ar putea avea – între altele – experienţe astrale de tip tub. El se trezeşte în lumi paralele, în Shangri-La, adesea, şi ajunge acolo în mod firesc, fără o străduinţă."

< sus >

"Când Johann Sebastian Bach a compus Arta Fugii, putea să se distreze ori să profite în alte moduri de zilele sale. Dar decizia sa a fost să îşi stoarcă şi ultimele picături de energie, ştiind că prin truda sa va ajuta lumea să devină mai frumoasă, mai bună, mai deschisă către tărâmul spiritului. Această jertfă este însă cu totul altceva decât cea a unui miel dus la un altar primitiv pentru a fi tăiat spre ofrandă zeilor. Mai general, este o jertfă activă şi conştientă, nu una a supunerii pasive şi a abandonului de sine."

"Acesta este Universul nostru. Orice este influenţat de orice, în fiecare clipă. Şi cu toate astea, toate variantele posibile sunt cunoscute de Dumnezeu, până la sfârşitul veacurilor."

"Şi pe toate le cuprinde Domnul. Este un Întreg perfect armonizat, astfel încât poţi spune că bătaia din aripi a unui fluture aici este resimţită şi are consecinţe până, să zicem, la cea mai îndepărtată stea, Alpha Centauri. Şi aşa este. Totul este legat de tot, incredibil de miraculos."

"Prin urmare, putem spune că El s-a făcut pe Sine pentru El Însuşi. Creaţia este oglinda Lui. Această descriere poate părea de necrezut pentru cel raţional, orgolios şi mândru, dar cel umil şi inspirat îi va înţelege sensul şi va recunoaşte Adevărul!"

"Mai departe a urmat o călătorie spre suprafaţa mărului, căci lumea vizibilă, materială, este precum coaja lui, închipuind locul unde sunt seminţele ca fiind Tronul Ceresc – dacă privim dinspre centru spre înfăşurătoarea mărului, care este Universul nostru."

"Imaginea de mai sus este foarte intuitivă, acesta este sentimentul. Este un drum din adânc spre Acoperişul lumii, o urcare pe cea mai înaltă culme a Everestului din noi, cu toate că venirea spre viaţă pare o coborâre."

"Nimeni, vreodată nu are dreptate când aruncă vina pe celalalt. Ceilalţi nu sunt vinovaţi niciodată cu nimic. Ne întâlnim mereu cu gândurile noastre în faţă. Opreşti armele, criticile din tine, şi nu mai are cine să te atace. Oamenii ne atacă cu armele din noi. Dacă în noi este numai iubire, aşa va veni şi din faţă. Fericirea în viaţă este iubirea ta cu care iubeşti viaţa. Noi trăim întotdeauna ceea ce suntem. Dacă în noi este numai apreciere şi multumire, atunci oamenii nu pot, practic, nu pot decât să ne iubească. Ei ne iubesc cu iubirea noastră pentru ei şi pentru tot ce există. Suntem condamnaţi la iubire, altfel vom suferi. Când suferi, nu este adevărat ce îţi spui. Când învinuieşti nu e adevărat ce faci, pentru că celălalt eşti tu. Dacă toate vin din noi, cum să fie celălalt de vină vreodată cu ceva? Şi de unde vin toate astea? Noi credem că suntem un eu, când de fapt suntem nimeni. Deci: Dacă în noi este numai apreciere şi mulţumire, atunci oamenii nu pot, practic, nu pot decât să ne iubească."

"E nevoie să înţelegem că exteriorul vine din noi şi suntem responsabili pentru ce gândim, că ne vine înapoi amplificat prin ceilalţi ceea ce suntem noi. Oamenii sunt doar oglinzi. E o mare putere în această înţelegere. Când nu mai aruncăm vina pe ceilalţi, începe vindecarea vieţii noastre. Când oprim atacul nostru, se opreşte şi din afară. Când gândim numai frumos despre noi şi ceilalţi, numai iubire ne va veni din faţă. Viaţa ne atacă cu răutatea din noi. Dacă în noi este numai apreciere, considerare, înţelegere şi mulţumire, din afară vine tot aşa. Întotdeauna primim ceea ce suntem noi. Dacă noi ne schimbăm atitudinea faţă de ceilalţi, atunci viaţa noastră se schimbă. Important este să înţelegem că nu exteriorul ne influenţează, ci tot ce numim realitate vine din noi. Noi o creăm, prin gândurile noastre. Deci atenţie ce gândeşti, că vei crea realitate. Cum eşti în adânc, aşa va fi şi lumea ta. Deci ceilalţi nu sunt de vină niciodată pentru ceva ce vine din mine. Ei doar ne întorc amplificat ce suntem noi. Sunt oglinzi peste tot."

"Procesul a fost numit uneori şi revelaţie, sau „trezire spirituală”, cauzată, după toate aparenţele, prin iluminarea produsă de accesul la volumul imens de cunoaştere din acea „memorie universală” altminteri inaccesibilă minţii conştiente."

"Marius are în minte imaginea Universului „ca un tor” sau „precum coaja unui măr”. Iar alături de acest corp, ar putea exista multe alte suprafeţe (tridimensionale) similare (formând împreună un „Multi vers”)."

N.n.: Savantul-mistic Nassim Haramein are aceeaşi părere: Universul are forma unui tor. Iată şi o animaţie: https://www.youtube.com/watch?v=noRbR3Fbg2I

"Conform celor expuse până aici, evenimentele relatate de Marius se aflau, ca o „realitate virtuală în miniatură”, în acea „super memorie” şi, de aici, în subconştientul său. Dar, aşa cum am argumentat, niciodată accesul la subconştient nu garantează autenticitatea totală a informaţiilor primite, procesate şi difuzate conştient. Marea problemă – am văzut – este aducerea acestei informaţii în zona conştientă."

< sus >

"El stătea cu faţa spre Creaţia Sa, care se vedea ca printr-un geam oblic. Dincolo de prag, erau acele globuleţe de lumină care înotau în toate direcţiile, în supa de fericire şi Îi cântau Domnului slavă veşnică. Parcă erau într-un acvariu. Era o atmosferă impresionantă, de Bucurie, care se întindea la infinit, fără nicio grijă. Măreţie."

"În faţa Lui stăteam spăşit, iar în sufletul meu era numai uimire şi un pic de teamă, cum se simte un copil atunci când înţelege că este vinovat că a făcut o prostie şi ajunge în faţa părintelui său, care parcă ştie tot ce făcuse. Nu puteai să Îi ascunzi nimic şi te ruşina tot ce ai făcut în viaţa precedentă, investită cu încrederea Lui, care ţi s-a dat."

"Erai ruşinat şi te simţeai vinovat şi înţelegeai cu putere că ştie totul despre tine. Nu aveai cum să-i ascunzi nimic. Îţi vedea toată viaţa aşa cum a fost. Înşelarea aşteptărilor Sale, dorinţa de a te schimba total, dar şi speranţa şi încrederea – o hotărâre puternică de a lua calea Iubirii – toate astea le trăiam atunci în faţa Împăratului lumilor, deodată. Şi la un moment dat, Domnul şi-a întors faţa spre noi, care stăteam în stânga Tronului Său, cam la o sută de metri – smeriţi."

"Ele nu ne pot da decât dezamăgiri şi mult chin. Aşteptăm degeaba ca să ne facă fericiţi alţii şi ne facem griji fără rost. Când filmul s-a terminat, s-a dus toată bucuria. Când am mâncat prăjitura, s-a dus toată fericirea. Tot ce aparţine lumii acesteia mai mult te chinuie decât să te bucure."

"Dumnezeu are întotdeauna grijă, important este să nu ai voinţa ta în joc, că atunci nu primeşti nimic şi, mai mult, poţi pierde tot. Şi să renunţi la controlul vieţii tale definitiv. Să oferi victoria celuilalt orice s-ar întâmpla. Nu lupta şi nu te apăra. Dacă faci asta zilnic, marile teme ale vieţii nu vor mai veni, adică nu te va mai ataca nimeni. Ca să te atace, trebuie să ai ego. Dacă Domnul nu este cu tine, eşti în pericol. Dacă nu Îl pui pe primul plan, atunci El nu este pe niciun plan. Şi te lasă singur să suferi. Suferi acum pentru că Dumnezeu a plecat de la tine."

"Evident, la acest nivel, trebuie să luăm în considerare şi posibilele distorsiuni cauzate de „vămile” la care este supusă percepţia, acele filtre, cenzuri etc. de care am vorbit la începutul acestui capitol. Vom încerca deci să îndepărtăm, cât putem, „cojile de ceapă” ale relatării, care acoperă miezul evenimentului perceput, chiar dacă acest proces nu poate deveni niciodată perfect."

"Priveşte doar cum lucrurile curg unele în altele. Stai desprins şi nu te ataşa de nimic, că vei suferi. Orice ataşament se plăteşte cu durere. Nu coborî în parte pentru că acolo este scrâşnetul dinţilor. Pe pământ este raiul, este şi iadul, depinde ce alegi: dacă alegi partea şi mai mult interesul personal, te diabolizezi, dar dacă renunţi la tine şi mai mult dai decât iei, atunci vei vedea raiul peste tot."

"Pentru că ai tot Miracolul lumii în tine, pe Dumnezeu, şi atunci nu mai există nicio grijă. Totul îţi va fi potrivit în viaţă. Şi încă este gratis. Ca să ajungi la această imensă bogăţie, trebuie doar să renunţi la veneticul semeţ, la mândrie, trufie şi orgoliu. Este foarte, foarte simplu şi UŞOR."

"Înseamnă aceasta că e mai bine să aruncăm la gunoi tot ce spune Marius? Nicidecum. La fel cu Cayce şi cu mulţi alţi clarvăzători, şi el pare să fi avut acces la acea „memorie universală”, (numită şi „Arhivele Akasha”, ca şi în multe alte feluri), acces suficient de acaparator pentru a crea impresia evenimentului trăit aievea. Deci în spatele amintirilor sale există aparent o sursă autentică."

"M-am născut cu ele. Le ţin minte de când eram foarte mic.

- Asta înţeleg. Însă vorbiţi despre Creaţie, când anume aţi devenit conştient?

De când am intrat în viaţa aceasta şi dinainte. Aceeaşi stare de conştienţă o ai şi aici, şi acolo. Sufletul nostru este nemuritor. Şi acelaşi sentiment că exişti îl ai şi aici, şi dincolo. Cred că toţi oamenii ştiu de unde au venit, numai că au uitat. Când intri în viaţă ţi se şterge toată amintirea lumii de unde vii."

"Nu, nu am citit şi nu am auzit pe nimeni. Se întâmplau şi nu le luam în seamă, nu ştiam ce mi se întâmplă, nu aveam termen de comparaţie. De aceea şi vreau să le povestesc, pentru că totul e sincer şi adevărat. Nu am făcut meditaţii sau altceva. Am fost dus în aceste lumi, prin asemănare. Când eşti asemănător cu ele ca vibraţie, poţi să treci dincolo. Ca la batiscaf, cu acea cameră de depresurizare. Aşa se trece dincolo. Experienţe în afara corpului."

"Omul din faţa mea îmi spunea că-şi aminteşte cum a fost la începutul creării Universului, că el era acolo, cu Dumnezeu, ba parcă vedea şi auzea din el uneori, alteori din afara lui. Ascultam, dar o parte din mine părea să fie undeva, departe, parcă angajată într-o călătorie nevăzută, în profunzimea celor povestite de Marius Ghidel cu pasiune, cu o însufleţire care-i trăda sinceritatea. Venise şi cu nişte desene, pe care le-am luat cu timiditate între degete, aproape fără să le văd. Nici pe Marius Ghidel nu-l vedeam prea bine, parcă priveam prin el şi nu izbuteam să-i reţin deloc trăsăturile fizice."

< sus >

"El produce o lipsă, care îl împinge pe om în căutare, în afară. Pentru că este făcut numai din părţi, din fragmente, nu din întreguri. Şi părţile nu vor dura în veci. Tot ce adună el... durează puţin. Atunci, fericirea adusă de ego este limitată şi se termină repede. Asta ne împinge în exterior şi ne obligă să alergăm. Fiinţa gând roteşte imaginile şi astfel creează necesitatea unei alte situaţii. Scenarii false, la infinit. Aşa cum sunt reclamele la noi, mereu ne inventează necesităţi false. Şi mereu rămânem neîmpăcaţi, nemulţumiţi şi incompleţi. Pe acest fals se bazează toată lumea noastră modernă. Dar lucrul acesta ne menţine continuu în afară, în alergare, captivi în Fiinţa gând – în „eu” şi aşa nu ajungem să cunoaştem niciodată Cerul, sufletul, bucuria adevărată fără un opus... şi pe Dumnezeu. De fapt, nici nu ştim că există, pentru că nu Îl simţim cu adevărat, şi nu petrecem cu El, pentru că nu alegem niciodată puţinul, nu-l vrem, ci trăim doar într-o lume virtuală, imaginară şi foarte reactivă, susţinută continuu de Fiinţa purtătoare de gânduri."

"Am căzut din rai şi am rătăcit drumul înapoi. Dumnezeu este a alege puţinul! Atunci, atenţia se retrage de pe corp şi se orientează pe suflet. Dar trebuie să-l alegi real. TU NU TREBUIE SĂ FII IMPORTANT. SA FII UN NIMENI, DE NELUAT ÎN SEAMĂ, FĂRĂ SĂ FII OBSERVAT, NICI VĂZUT. SĂ NU FII NIMIC. Aşa cunoaştem zeii: cunoaşte-te pe tine însuţi şi vei cunoaşte zeii!"

"În acest caz, Fiinţa divină şi miracolul se retrag şi îl lasă pe om să se chinuie singur, şi nimic nu îi va reuşi, sau până la urmă va pierde tot. De ce vrei să suferi? Viaţa pe pământ ar putea fi un rai şi o minune, dar nu ne lasă egoul îndârjit."

"«Cei care se proiectează şi care experimentează o activitate energetică intensă la nivelul centrilor energetici dintre sprâncene şi din zona creştetului capului simt adeseori că se proiectează şi ies din corp la aceste niveluri. Acest lucru duce de multe ori la experienţe astrale de tip tub», scrie Robert Bruce. Aşadar, Marius Ghidel iese din corp cel mai des prin creştetul capului şi descrierea de mai sus confirmă că el ar putea avea – între altele – experienţe astrale de tip tub, cum le numeşte Robert Bruce."

"Marius Ghidel se trezeşte în lumi paralele, în Shangri La, adesea, şi ajunge acolo în mod firesc, fără o străduinţă. Cartea lui Robert Bruce a fost ca un pansament pentru mintea mea, care s-a trezit încurcată şi prinsă de dubii în faţa extraordinarului experienţelor lui Marius Ghidel. Unele dintre experienţele descrise de Bruce întrec chiar imaginaţia, iar altele sunt asemănătoare cu cele descrise de Ghidel."

"În lume nu există răutate, ci numai Iubirea ca o Oglindă. Ea oglindeşte ce este în noi. Noi vedem în afară interiorul nostru. Nu este vorba cum este lumea, ci numai cum suntem noi. Noi vorbim despre ea, dar ea vorbeşte despre noi. SUNTEM ÎNCONJURAŢI NUMAI DE IUBIRE DE PESTE TOT. Îţi dai seama?"

"Vine înapoi orice gândim, spunem sau facem, chiar dacă a fost doar în gând sau un cuvânt spus aiurea, îl plătim neapărat. ORICE EGOISM ÎL PLĂTIM ŞI ORICE GEST DE DRAGOSTE VA FI RĂSPLĂTIT. Totul se plăteşte. Nimic nu rămâne neplătit. Omul egoist suferă continuu. Această durere vine pentru că se opune Dragostei lui Dumnezeu, se opune vieţii."

"Egoul este împotriva vieţii şi îţi vrea răul. Să ştie că n-are nicio şansă, niciodată. Va fi scăzut cu forţa şi fără milă de Sus, întotdeauna, pentru că Dragostea pătrunde totul. Nu există milă divină în cazul egoului, căci atacă universul şi viaţa. De aceea, nu rămâne nimic neplătit. De fapt, ne pedepsim singuri."

"Fericirea şi Iubirea toată este a gândi frumos despre tine şi despre ceilalţi. Omul caută o fericire care nu este a sufletului său. Dumnezeu vrea să ne aducă în Sine, în Fiinţa divină din interiorul nostru. Noi suntem precum colindătorii. Tot umblăm pe-afară, în loc să căutăm în noi, acolo unde este fericirea supremă, care nu depinde de nimic din exterior şi care nu poate fi luată niciodată."

"Noi suntem atât de bogaţi, toată Minunea este a noastră şi noi nici nu ştim asta. Totul e magic la noi, dar nu ştim. Suntem extrem de puternici. Iubirea reprezintă 97%, iar egoul doar 3%, e nimic, dar e foarte gălăgios. Golirea de sine Îl aduce pe Domnul în tine, aproape Îl obligă, şi când El este cu tine, poţi să ai tot ce vrei. Numai că atunci nu vei mai vrea nimic mai mult decât ai."

"Schimbarea care vine nu strică nimic, dar te face să te regăseşti ca fiinţă supremă. Atunci ai totul cu tine, pacea şi bucuria, înţelegerea toată. Numai când accepţi ceea ce vine spre tine fără reacţie, tu te dezvolţi. Şi vin spre tine învăţături mai înalte. Dacă tu eşti curat, sincer şi pur, vine o lume şi mai frumoasă. Lumea din jur este ceea ce eşti tu. Trebuie să mergi spre puritate cu totul: gând, cuvânt, faptă, comportament, altfel... nu se schimbă nimic. Aşa controlezi viaţa, controlând ce este în tine."

"NIMIC DIN LUMEA ACEASTA NU TREBUIE SĂ FIE MAI IMPORTANT DECÂT DĂRUIREA DE SINE, ADICĂ DE IUBIRE. AI NEVOIE DE PIERDERE CA DE AER."

< sus >

"Ai nevoie să nu reuşeşti, să nu-ţi meargă lucrurile bine, ai nevoie sa te retragi mereu. Ai nevoie de umilinţă mai mult decât o victorie. Ai nevoie să fii înfrânt cu inima, nu să învingi. "Mai mult" înseamnă scrâşnetul dinţilor, dar "mai puţin" este raiul. În toate este vorba numai despre a oferi victoria celuilalt. Ţie nu îţi trebuie să câştigi lumea, ci să o pierzi. Desprinderea îţi aduce totul."

"ACEST MAI MULT BINE PENTRU SINE ESTE, DE FAPT, OBSTACOLUL ENORM CARE NI SE OPUNE ÎN TOATE. DORINŢA DE A AGONISI CÂT MAI MULT NE VA UCIDE. Egoul face continuu programe de autodistrugere care sunt condiţionări ale vieţii, Fiinţa divină din noi doar Este."

"Egoul doar pune piedici şi ridică bariere, imposibilităţi, degeaba.
Eu am spus ceva din greşeală, din prostie, şi apoi răul făcut a venit înapoi la mine, amplificat. Atunci am stat şi m-am gândit: ce, Doamne iartă-mă, am făcut? Cu ce am greşit? Deci, în mine am făcut o greşeală."

"Analizându-mă, mi-am dat seama. Hopa, aici am greşit, de vreme ce acela a venit apoi asupra mea cu răutate. Deci, RĂUTATEA LUI ESTE, DE FAPT, RĂUTATEA MEA, CARE S-A ÎNTORS ACUM, AMPLIFICATĂ – şi imediat m-am liniştit. Aşa că am primit o răzbunare doar dintr-o simplă vorbă cu celălalt. O reglare pe loc."

"NU AVEM VOIE SĂ JUDECĂM PE NIMENI. Oamenii sunt pentru noi ca să ne ajute şi să ne vedem cum suntem, ca să ne scadă orgoliul. Fără orgoliu nu te mai atacă nimeni. Lipsa egoului este fericirea. "

"Noi singuri ne facem tot răul de pe lume. Noi suntem cei mai mari duşmani pentru fiinţa noastră. Ne omorâm sufletul singuri şi fără milă.

Şi aşa se vindecă şi bolile: Cauţi în tine când ai avut un conflict emoţional, o supărare pe cineva. Tu singur ştii ce ai făcut. Şi pui acolo iertare, laşi de la tine, dai drumul vieţii să fie cum vrea ea. Şi retrăieşti acele lucruri cu îngăduinţă si acceptare, că toate vin direct din mâna lui Dumnezeu."

"Când înţelegi asta, apare vindecarea. Bolile vin din prea mult ego şi prea puţină Iubire, când suntem prea importanţi şi mândri. SĂ NU VREI SĂ FII CINEVA, SĂ FII UN NIMENI."

"Avem nevoie de umilinţe şi înjosire ca de aer. Şi avem nevoie de răul care ni se face. Nu e necesar să fim perfecţi ori victorioşi şi să avem succes. Trebuie să fim total NEIMPORTANŢI, şi fără ego. Să nu stricăm corola de minuni a lumii. Să nu contăm, să nu însemnăm nimic."

"Umilinţele şi înjosirea ne salvează sufletul. Succesul, reuşitele ucid sufletul nostru foarte eficient. Nu avem nevoie să câştigăm sau să învingem, sau să reuşim întotdeauna. Din contră, AVEM NEVOIE SĂ NU REUŞIM, să fim simpli şi fără orgoliu sau trufie."

"Şi noi nu ne dăm seama că, prin toate lucrurile astea, de fapt, Dumnezeu ne iubeşte enorm. El doar ne ajută, ne scapă de egoism şi ne salvează astfel sufletul. Orice rău ţi se întâmplă, este un mare ajutor."

"Ne dă o cheie în tot ce facem noi pe Pământ şi vrea să ne vindecăm. Dacă ne analizam singuri, nu era nevoie să ne constrângă din afară cu neplăceri, necazuri şi boli. Dacă la tine vine un om şi te jigneşte brusc şi tu începi să-l jigneşti la fel, sau să-i porţi ură şi duşmănie sau vrei să-l distrugi... Pentru asta ţi-a dat cheia. Ca să te vezi cum eşti şi să te corectezi."

"Dacă eşti nepăsător, va veni spre tine cineva nepăsător faţă de tine, ca să vezi cum eşti. Dacă tu te schimbi în interior, toată lumea ta se va schimba ca prin minune odată cu tine. Dar tu nu ai sufletul deschis să spui: ce este în mine de mi-a dat Domnul această neplăcere care îmi vine din afară prin omul acesta?"

"Ei, când vom face această analiză şi vom înţelege de ce ne vin lucrurile din exterior în forma aceasta, şi nu altfel, atunci ne vom putea menţine mereu detaşaţi şi conştienţi. Adică vom şti să alegem întotdeauna non reacţia, care ne duce în zero şi ne aduce fericirea supremă. Adică, să întorci şi obrazul celălalt, să dai şi cămaşa de pe tine."

< sus >

"- Asta înseamnă că noi, în suflet, avem mult de muncă.

Da, aşa că ne trebuie întâi autoanaliza, ne trebuie înţelegere. Iertarea trebuie să fie maximă. Dar a Ierta înseamnă a Iubi. Numai cel care se leapădă de sine poate să ierte. Tu nu trebuie să reacţionezi în niciun fel, niciodată, la nimic."

"- Iubirea ta să fie necondiţionată.

Da, ceea ce ţi-a venit de la el, nu trebuie să bagi în mintea ta, să nu ţii la inimă, sau să-i răspunzi cu aceeaşi monedă, că atunci arunci totul în aer. Nu este important cum este celălalt, pentru că el este mişcat de Dumnezeu. Nu ai niciun control asupra lui."

"- Să nu o bagi în suflet şi să nu iei lucrurile în mod personal.

Când ţii la inimă supărare, tu te ataci singur. Te virusezi. Nu ţine la inimă NIMIC. Lasă lumea să curgă, să treacă pe lângă tine şi nu te agăţa de nimic. Las-o în pace, este tot ce trebuie să faci. Şi nu e mult, şi nici greu. Cea mai mare înţelepciune este foarte uşor de urmat."

"Când te detaşezi, te uneşti cu Dumnezeu, şi atunci toate te vor ajuta, ca fata moşului din poveste, sau ca Harap Alb, pentru că, în fundal, vei fi frate cu toţi. Grija pe care o avea fata moşului, egală pentru orice şi oricine, o ajuta să se lepede de sine şi să se unească astfel cu Dumnezeu."

"Omul rău extrage din noi Iubirea, el este un ajutor divin minunat. Avem nevoie de greutăţi, avem nevoie de neplăceri şi ca lucrurile să NU ne meargă bine. Când îţi este prea bine, nu e bine. Spunea dl. prof .Simionescu: aoleo, ai uitat Doamne de mine? Când lupţi şi rezişti, va veni o situaţie de viaţă şi mai neplăcută. Nu rezista şi nu lupta niciodată pentru tine. Renunţă la tine TOT TIMPUL."

"Da, şi să gândeşti aşa: ce este în mine de a produs această reacţie în acela? Mereu să gândeşti aşa. Ce oare este în mine atât de tulbure, de unde vine în mine acel dăngănit de clopot, că toate erupţiile din mine îmi vin înapoi, din faţă. Toate greşelile pe care le facem astăzi – mâine, poimâine, peste o săptămână – vin înapoi. Neapărat. Şi se luminează mai greu lucrurile, atunci. Vin cu ofense, vin cu greutăţi, vin cu boală sau, mai rău... cu moartea."

"Deci, fenomenele de tipul acesta nu se supun criteriilor ştiinţei. Dacă le programezi, dacă le cauţi, se poate să nu se mai întâmple nimic conform aşteptărilor. Este paradoxul Observatorului. Şi asta, pentru că noi extragem întotdeauna o caracteristică pe care o absolutizăm. Asta este metoda noastră de cunoaştere, care ne ţine, de fapt, fixaţi în binar, în dualitatea binelui şi răului."

"Atunci, toate celelalte aspecte pe care le ignorăm vor exercita o presiune ca să fie luate în seamă, pentru că totul este viu. FIXAREA UNUI ASPECT ŞI ABSOLUTIZAREA LUI NU ESTE A CĂUTA ADEVĂRUL, CI DIN CONTRĂ, TE ÎNDEPĂRTEAZĂ DE EL."

"Adevărul se obţine prin cuprinderea mai multor aspecte, când alăturăm cât mai multe din caracteristicile unui lucru, atunci vom obţine o sinteză cu un grad mai mare de adevăr. Numai acea sinteză se apropie mai mult de sufletul acelui lucru şi aproape nu va mai fi nevoie să lucrăm pe planul dual – şi vom trece pe cel al spiritului."

"Atunci cunoaşterea va fi directă şi nu mediată – de la suflet la suflet. Adevărul ştiinţei este limitat şi particular. Rolul ştiinţei este să menţină dualitatea în cadrele ei. Lumina este corpuscul şi undă, energie, cuantă şi informaţie. Când un concept îşi termină puterea de cuprindere, apare un altul. Ceea ce cuprinde şi îmbrăţişează cât mai mult este Adevărul."

"Miracolul nu este o ştiinţă, ci este locul unde ştiinţa se opreşte. El este o modalitate de a comunica cu Cerul din noi. Aici este vorba despre a lăsa Cerul să se exprime, nu de a concretiza o lume, ci din contră, a o depăşi, a distruge imaginea ei. Nu intenţionăm să rămânem aici, închişi în Matrix, în ştiinţă, vrem să trecem la un nivel superior."

"Cu ştiinţa noastră duală, nu avem cum, ea ne ţine legaţi de pământ prin faptul că tot ce şi-a închipuit ea vreodată se raportează numai la materie, la părţi. Ea nu caută întregul, ci are toată grija să nu piardă din vedere fragmentele, cioburile."

"Căci, dacă le-ar pierde din vedere, s-ar transforma pe loc în Iubire, şi nu vrea asta. Ştiinţa întăreşte forma, şi nu are nicio treabă cu fondul lucrurilor. Este ca şi când ar dori mereu să distrugă unirea cu Dumnezeu şi să ducă totul în derizoriu. Parcă este un instrument al nefârtatului."

"Trebuie să o lăsăm în pace şi să mergem pe calea non conceptualizării, aceasta este poarta cerească. Să nu mai punem etichete. Bineînţeles că aici poate să existe şi frică, pentru că asta înseamnă că eul nostru o să moară, dar nu tot moare pană la urmă? Am coborât aici din cercul nostru fără condiţionări nu ca să ne fixăm mai mult, ci, depăşind condiţionările, să aflăm lumea fără constrângeri, libertatea fără margini şi să ne eliberăm de noi înşine."

"Lumea de aici este o metodă de eliberare. Nu am venit ca să ne lipim de ea sau să câştigăm ceva anume, că totul rămâne aici, ci ca să ne desprindem de ea, ca să aflăm Iubirea, ca să pierdem lumea. Trebuie făcută operaţia inversă căderii din rai. Şi nu va mai fi nevoie de limbaj, de criterii şi împărţiri. Ceea ce arată că lumea şi spaţiul Miraculos musteşte de inteligenţă.."

< sus >

"Da. De pe culoar l-am văzut. Şi atunci am ţipat: uite un OZN, am început să sar printre picioarele celor din cabină. Până să ajung la geam... şi au mai sărit şi ei – dar nu am mai văzut nimic. Trenul se şi mişcase în timpul acesta. Ne-am uitat în urmă, dar nu era nimic. Ori OZN-ul a plecat, ori... dar cu puţin timp înainte îmi venise în minte: dar dacă acum ai vedea un OZN, ce ai zice? Şi după 5 minute l-am observat pe geam. Nu ştiu ce înseamnă asta. Ori mi-au semnalizat dinainte ce o să se întâmple, ori acel gând al meu a produs realitatea aceea, pentru că noi suntem capabili să creăm lumi."

"De aceea stau mereu în dubiu. Părerea mea este... vă spun o mică părere: OZN-urile acestea, ele ar putea să fie doar fiinţe de lumină. Sunt fiinţe care se unesc ca să călătorească împreună pe spaţii foarte mari. Noi vedem fiinţele acestea luminoase, ceva din noi le vede, dar nu are cu ce să le compare şi atunci le împrumutăm o realitate pe care o cunoaştem şi de aceea le îmbrăcăm cu tehnologia noastră. Dar ele, în fond, pot arăta altfel, sunt – spre exemplu – globuleţe sau fire multicolore de lumină, sau pete de culoare."

"Pentru că noi nu am cunoscut realitatea lumii paralele nu avem cu ce să le comparăm şi de aceea nu le vedem, sau dacă ceva din noi totuşi le observă, le îmbrăcăm în cunoaşterea noastră. Noi nu întotdeauna vedem realitatea aşa cum este ea în adevăr, ci vedem realitatea pe care noi ne-am pre-reprezentat-o. Cum ne-am imaginat noi lucrurile, aceea vedem. Realitatea noastră. Vedem numai lucrurile în care credem. Dar asta înseamnă că se poate ca ele să fie altfel decât presupunem noi."

"Îi împrumutăm lumii credinţa noastră, o vedem prin ochelarii conceptelor noastre. Dar ea poate arăta complet altfel. De aceea pot exista obiecte, situaţii despre care nu ne închipuim că ar putea să existe şi să nu le vedem pentru că nu avem comparaţie, nu am mai văzut aşa ceva niciodată. OZN-ul să stea deasupra noastră şi noi să nu-l vedem. Aşadar, noi le împrumutăm lucrurilor concepţia noastră, dar poate fi doar o părere tehnologică influenţată de nivelul cunoaşterii şi conceptelor pe care le avem la un moment dat."

"Numai atunci începe să i se schimbe omului soarta, când renunţă total şi definitiv la egoism şi acceptă umilinţa fără rezistenţă sau luptă, pentru că astfel primeşte energie de la Dumnezeu şi se goleşte de eu. Şi din această materie Miraculoasă se face viitorul. Boala şi nenorocirea înseamnă un ego prea mare şi învrăjbit care nu acceptă jignirea şi umilirea. Suntem prea plini de noi şi nu are loc unde să intre Iubirea, sănătatea şi Miracolul."

"Neplăcerile vin ca să ne salveze sufletul şi să-l purifice. Ele lovesc direct în egoism. Suferinţele sunt un medicament pentru suflet, un dar divin.

- Şi cine se supără?

Egoul se supără. Fiinţa divină din noi nu ştie decât să iubească şi să dăruiască. Iar eul nu ştie decât să ia pentru el cât mai mult. Se supără când îl opreşti. Apoi îi este frică să piardă. Egoul este diavolul din noi. Cu cât un om este mai orgolios, cu atât mai mult diabolism are în el. Greutăţile vieţii sunt foarte necesare şi durerile sunt un dar divin, o mare binecuvântare, un adevărat panaceu pentru suflet, pentru că ne scad orgoliul. Dar noi le considerăm rele, când de fapt ne fac cel mai mare bine posibil. Omul care este în non-dualitate vede numai frumuseţea peste tot şi nu ştie decât să dăruiască şi să iubească. Acela este ca un prost şi de neluat în seamă. Dar dragostea lui este fără margini, bucuria este natura sa acum şi are o fericire continuă. Nu vede niciun duşman şi niciun rău în lume, ci totul este pentru el dumnezeiesc, bun şi drept."

"Nu ştim cum arată lumea într-adevăr. Poate fi miraculoasă sau numai energii. Dar noi o limităm şi o înghesuim în tiparele noastre. Totul este PARADOXAL. Ca în filmul „What The Bleep do you Know?” – „Ce naiba ştim noi”, cu acele cristale de gheaţă, unde se arată cum conchistadorii se apropiau de ţărmurile Americii de Sud cu corăbiile lor – băştinaşii erau adunaţi pe ţărm, dar nu vedeau nimic. Numai vraciul lor vedea, datorită capacităţilor lui extrasenzoriale. Nu aveau cu ce să compare, nu mai văzuseră niciodată aşa ceva şi de aceea nu le observau. Nu aveau markerii de informaţie implantaţi în mintea lor."

"Acelaşi lucru poate fi şi aici. Pot fi fiinţe extraterestre acolo, sau chiar lângă noi, dar nu îi vedem – şi de aceea îi asemuim cu ce cunoaştem. Le împrumutăm o formă cunoscută.

- Cum ar fi o farfurie zburătoare în formă de pălărie, metalică.

Exact. Dacă nu ai etichetele acestea puse în sertare în mintea ta, nu ai trasee de trafic, deci nu ai istorie personală. Dacă ai acei markeri, tu recunoşti experienţele, siturile prin care treci. Şi la următoarea experienţă, te foloseşti de etichetele deja sortate şi traseele deja făcute."

"Când mergi la cunoaştere, mai departe, tu nu mergi decât prin asemănare, prin aproximare, din aproape în aproape. Cum spuneaţi de povestea cu elefantul, fiecare spune ce are în faţa lui. Apoi, noi suntem fiinţe care, totuşi, lucrăm împreună. Punem toate aceste imagini ale elefantului împreună şi aşa reuşim să vedem ceea ce înainte nici nu ştiam că ar exista. Întotdeauna nu observăm decât ceea ce ne-am pre-reprezentat. Dacă nu avem urme în mintea noastră, nu recunoaştem şi nu vedem nimic."

"Adică alegerile tale precedente, istoria ta personală îţi determină alegerea pe care o să o faci acum, din banca de date. Dar totul... ai mai făcut odată.
Da, toate acţiunile sunt deja făcute în sensibil. Dumnezeu, când a creat lumea, a cuprins acolo şi toate mişcările şi situaţiile posibile. Noi deja am existat în planul lui. Acum doar se derulează acest plan. Şi în Fiinţa gând sunt toate situaţiile prin care vom trece, în veacul vecilor."

"Ori, aparent ai infinite posibilităţi. Mai mult, poţi să iei orice informaţie, dar vei lua numai ceea ce deja ai luat în planul Lui. Deci, există o pre-determinare. O soartă, un destin deja stabilit. Numai că noi nu îl ştim. Şi chiar dacă realizăm o victorie asupra noastră şi, să zicem, ne schimbăm destinul, şi asta era în planul divin. Dar noi credem că avem liber arbitru."

Orice alegere pe care o facem la nivel conştient a fost deja făcută la nivel divin.

< sus >

"Pe Pământ, alegem tocmai ceea ce ne face cel mai mare rău în Cer. Numim lucrurile pe dos, zicem „bine” la ceea ce ne coboară în Ierarhia cerească şi ne aşează la periferia Împărăţiei lui Dumnezeu. Şi numim „ruşinos” sau „de evitat” tocmai ceea ce ne înalţă. De aici, toate problemele noastre. Pentru că NU ne raportăm la ordinea divină, ci la lume, care în sine este o plăsmuire, pentru că nu are o realitate proprie, ci este o realitate de ordin inferior. Nu are o existenţă de la sine. Depinde de noi dacă îi dăm valoare sau nu. Fără atenţia noastră, ea nu există şi dispare ca un fum. Noi îi dăm viaţă. De fapt, căutăm energie acolo unde ea nu este. Nu o luăm de la Sursa a toată Dragostea. Nu suntem cu Dumnezeu, cu toate că El este cu noi. Ne-iubirea manifestată aici, în lumea noastră, este iadul de dincolo. Direct şi simplu spus. Sufletele, după moarte, îşi iau singure locul în ordinea cerească, fără să le oblige nimeni. Şi se duc în poziţia pe care o merită în piramida divină, în funcţie de câtă Iubire au dăruit aici oamenilor, naturii, Universului... Cât de mult au renunţat la ei şi la interesul lor egoist în favoarea celorlalţi. Asta este Iubirea, dăruirea de sine fără răsplată, egală pentru toţi. Şi capacitatea de a accepta umilinţa."

"Asta este util de înţeles, pentru că te ajută să accepţi lucrurile aşa cum sunt, pentru că totul vine de la El. Totul este scris dinainte să fie aşa. În cartea aceea este scris orice drum vei lua. Şi numai pe acela vei merge."

"De aceea suntem asistaţi de această Fiinţă gând. Şi trebuie să apelăm numai la ea. Nu avem nicio libertate de fapt. Decât dacă refuzăm să intrăm în sugestiile ei, de dimineaţă. Este singura libertate dată, să ne retragem în fundal, dar nu total."

"Ne derulăm viaţa pe care am jucat-o odată, în planul divin, de la începutul lumii, atunci când a întins covoraşul acela, şi alegem numai ceea ce ne este pre-determinat. Asta-i tot. Credem că suntem liberi, dar suntem doar condiţionaţi. Pe principiul acesta se bazează călătoria în timp sau privirea în viitor."

"Te duci şi priveşti planul Lui, sau călătoreşti în timpul şi spaţiul care deja a avut loc în planul divin din conul timpului, pe sfoara cu noduri. Dar nu contează că Domnul a văzut până la sfârşitul timpului cum vor fi lucrurile şi ce se va întâmpla cu fiecare din noi. Important este să ne învăţăm lecţiile pe care le avem de învăţat aici."

"Dar, pe de altă parte, nicio învăţătură nu ajunge la noi dacă n-o avem deja asimilată în propria conştiinţă, aşa că, mai degrabă, cred în rezonanţa experienţelor şi în posibilităţile sufletelor de a se ridica în spaţiul energetic în care adevărul se prezintă celor ce-l pot percepe, la fel cum un măr stă în calea celor care au nevoie şi vor să mănânce."

"Veţi găsi în cartea lui Marius Ghidel o poveste fenomenală despre istoria spiritului şi a fiinţei umane, dar şi modalităţi concrete de a trăi, de a fi, de a mânca, de a simţi, de a vă comporta cu lumea înconjurătoare, care au harul de a ne detaşa de Ego, cauza fundamentală a distanţei pe care am luat-o de Dumnezeul nostru şi de fericirea în care existăm, dar nu ştim. Când îl vom lăsa pe Dumnezeu să ne poarte prin viaţă şi le vom permite celorlalţi oameni să trăiască aşa cum aleg ei singuri, chiar dacă nu e întotdeauna o fericire pentru noi, vom putea vedea spiritul şi puterea lui aducându-ne fericirea, graţia, lumina, binecuvântarea şi mijloacele necesare vieţii."

"Când Marius Ghidel vorbeşte despre „a face totul doar pentru ceilalţi, pe tine să te uiţi”, cum şi Rumi spunea, cred că vorbeşte despre abandonul Eului, despre a le da totul altora pentru ca tu să primeşti totul. În acest principiu cred, dar în forma aceasta, căci ştiu – la rândul meu – că energia darurilor curge în acest ritm: să dai orice vrei să ai, fie iubire, fie înţelegere, fie atenţie, fie bani, fie îngăduinţă sau orice altceva vrei să primeşti."

"Marius Ghidel propune o cale spirituală, o cale a austerităţii, pe care el o mai numeşte cu umor „Calea Prostului”. Nu spun că aceasta este calea perfectă, nu spun nici că am avut un barometru precis de măsurare a veridicităţii experienţelor lui Marius Ghidel. Spun doar că este posibil ca el să fie autentic, că ideile sale ar putea fi la fel de autentice, că în el ar putea locui un spirit bătrân de când lumea şi că ne putem îndrepta atenţia cu seriozitate asupra sa."

"El ar putea fi un pionier al spiritului, unul care şi-a păstrat parte din memoria ancestrală nealterată şi, de ce nu, un misionar divin, pe care trebuie să-l întâmpinăm cu florile bucuriei, căci ne aduce vestea minunată că viaţa continuă, că viaţa e o călătorie a spiritului prin diferite forme de manifestare, prin forme materiale mai subtile, precum lumina, imaginea şi, mai ales, conştiinţa."

< sus >

"Toate aceste aspecte ne fac să înţelegem că percepţia noastră funcţionează între limite acceptabile doar atunci când suntem într-un mediu familiar, dar ne poate duce la rezultate aberante dacă e confruntată cu o realitate pe care n-am cunoscut-o până atunci."

"Acea lume poate fi miraculoasă. Dar noi o limităm şi o înghesuim în tiparele noastre... Pot fi fiinţe extraterestre acolo, sau chiar lângă noi, dar noi nu îi vedem."

"Iubirea astfel definită izvorăşte exclusiv din nevoia omenească de frumos, deci nu din obişnuinţă, teamă, speranţa recompensei divine ori dintr-o compasiune fără nuanţe. Ea se manifestă în deplin anonimat şi nu este evocată nici măcar pentru a te lăuda faţă de tine însuţi."

"Îngerul tutore mi-a spus că acum începe o altă perioadă a acestui popor, dar nu va fi atât de minunată ca cea precedentă, pentru că religia pe care o aveau înainte era mult superioară celei pe care o primeau acum. Nu de alta, dar oamenii nu o vor respecta aşa de mult ca pe aceea şi nu o vor înţelege, nici nu o vor simţi cu adevărat. Noua religie nu este aşa de practică. O vor lua doar ca pe un ritual exterior. Şi a avut loc o discuţie lungă şi aprinsă, care a fost mai mult un fel de „nu aveţi de ales”. Li s-a impus, probabil de către cuceritorul acestor locuri, dar interesant este că NU s-au opus. "

"În toate experienţele pe care le-am avut, până în 15 minute se întâmplă totul, pentru că v-am povestit: îngheaţă corpul şi intri apoi într-un corp care este gheaţă – gheaţă, ca şi când ai fi băgat la congelator, ca piatra de rigid, iar când îl atingi are şi cristale de gheaţă pe el. Da, este tare, ca un peşte congelat. Este ca şi cum ar fi mort corpul. Asta m-a speriat. Eu nici nu ştiam ce înseamnă să fii paralizat sau ce se întâmplă la moarte. Mi-am şi zis: asta înseamnă să fii paralizat? Dar faptul că este gheaţă arată că ai fost de fapt în tărâmul de dincolo cu adevărat, ca şi când ai fi murit."

"Toată lumea, tot Universul depinde de retragerea ta din conştiinţă şi aşteaptă să le ajuţi ca să scape odată din încorsetarea materiei şi din atracţia plăcerilor şi a simţurilor. Aşa se poate evada din Matrix: să fii atent, SĂ NU VREI MAI MULT, să scazi egoul tău continuu, să te goleşti de tine, cu orice ocazie. Autoînjosirea de sine, adică UMILINŢA, restrângerea, autolimitarea - sunt motorul care ne duce dincolo. Bineînţeles, vom trece atunci pe un nivel de atracţie şi posibilităţi şi mai mari, fantastice chiar, şi vom avea realizări de necrezut azi, şi acolo va fi şi mai greu să NU ne ataşăm, dar dacă învingem şi atracţia aceea, ne vom uni cu Dumnezeu, vom fi una cu El şi vom elibera şi Universul acesta din capcana iluziei materiei. Sunt doar două nivele de Atracţie de Depăşit pentru a fi Iubirea toată.”

"Nu ţi se cere nimic deosebit, decât să-i dai lui Dumnezeu întâietate în toate, adică mai mult renunţă, uită şi cedează victoria celuilalt. Acesta este secretul fericirii. Să nu vrei nimic mai mult decât ai, şi atunci vei avea tot ce vrei, că ceea ce ţi se întâmplă în viaţă nu este ca să câştigi ceva de la ea, ci ca să-L afli pe Dumnezeu în toate, deci să pierzi lumea. Atunci vor veni numai binecuvântări la tine şi nu te va mai lovi nimic, şi vor rămâne. Adică ai puterea să linişteşti apele învolburate ale lumii şi ale universului. Ţi s-a dat toată puterea în Cer şi pe pământ. De tine depinde ca lumea să intre în pace. Ai o putere imensă şi magică, dar nu ştii. Omul detaşat a înţeles viaţa, o trăieşte la maxim şi nu este prins de ea. Acesta este secretul fericirii: să stai desprins în mod desăvârşit. Şi laşi lucrurile să curgă, fără să te agăţi de ele în niciun chip. Lasă lumea în pace să ia orice formă vrea ea."

"Numai când nu îţi iei un eu eşti fericit. Când acţionezi din această stare non-duală, fără egoism, viaţa intră singură în armonie, fără intervenţia ta. Dacă vrei ca lucrurile să meargă bine, nu interveni, acceptă totul fără condiţii, pentru că ceva neplăcut vine spre tine doar ca să-ţi scadă egoul. Să te ajute. RETRAGEREA este drumul spre Cer. Numai cel desprins te poate învăţa despre Dragoste. Cel mai important lucru pe lume este să fii gol de tine însuţi. Motivul pentru care suferim este că avem prea mult orgoliu. Dacă nu am avea egoism, mândrie şi trufie ce necazuri mai putem avea? Fără ego nu mai există nici vinovaţi: atunci toată lumea devine frumoasă şi fericirea este peste tot. Când ai împărţit în bine şi rău, ai şi căzut pe loc din rai, în dualitate. Scăderea orgoliului este soluţia la toate neplăcerile noastre."

"Lipsa eului este divinul şi fericirea toată. Atunci poţi să schimbi realitatea fără să acţionezi asupra ei. Poţi orice şi eşti cel mai puternic atunci când eşti cel mai slab şi cel mai vulnerabil. Aceşti oameni purifică viitorul. În fiecare clipă din viaţă este o armonie perfectă şi nu trebuie să-ţi faci nicio grijă de nimic, pentru că totul este condus de Dumnezeu şi ştie El ce are nevoie fiecare. Că oamenii sunt scăzuţi de forţele cerului prin necazuri şi boli este un bine, pentru că, altfel, ar fi devenit violenţi, dar aşa li se purifică sufletul. Deci totul este bun, drept şi divin aşa cum este. Nu putem să ne îngrijorăm pentru nimic. Orice am face, ne supărăm degeaba, pentru că, de vreme ce omul şi-a permis să se umple de eu, va fi micşorat fără discuţie, căci altfel atacă tot universul."

"Tot ce face egoul nu este bun. Până la urmă se va dovedi un dezastru. Dacă accepţi să cedezi în toate situaţiile de viaţă, te dezlipeşti de fericirile lumii şi eşti alt om. Atunci nu te mai scufunzi. Când cedezi, deschizi porţile cerului şi orizontul. Trebuie să practici detaşarea până când ea devine obişnuinţă. Dar omul vede un risc în detaşare. El crede că pierde plăcerile vieţii şi de aceea nu vrea să abandoneze deloc binele său.

Asta înseamnă dezlipirea: să oferi cu bucurie binele tău celorlalţi mai mult decât să cauţi mai binele pentru tine. Mai mult să dai decât să iei, pentru că atunci te încarci cu Iubire, care este energia care susţine viaţa.

Noi când trăim cu un eu, pierdem continuu viaţă, pentru că irosim energia divină care ne-a fost dată pentru înălţare. Dar singuri, nu realizăm nimic. Pe noi ne ajută uitarea de sine desăvârşită care este El. Nu te ataşa de corp şi de spirit şi nu băga gânduri în sufletul tău. Starea de detaşare te duce la Dumnezeu. Când o atingi, pe El Îl atingi.

Dar dacă te vei lega de ceva din lumea aceasta, va porni pe loc şi opusul, care te va face să suferi, ca să te desprindă. Când te duci spre viaţă cu lăcomie, pierzi viaţă, aşa cum spunea şi Domnul Iisus: cine va căuta viaţa o va pierde, dar cine o va lăsa pentru Mine, o va găsi."

"În tine sunt două persoane opuse: fiinţa sublimă, care nu caută niciodată ale sale, şi egoul, care vrea totul numai pentru sine. Ca să ţi se facă ceva neplăcut, trebuie să fii tu întâi legat de ceva, ataşat, şi să ai un ego pe care să-l doară pierderea. Fără ego, nu este nimeni care să sufere. De aceea, când eşti un nimeni, nu există cineva pe care să-l doară. Asta-i tot.

Când te opui iubirii, vei suferi."

sursa https://www.facebook.com/MariusGhidel/

< sus >


Videoclip artistic: Amintiri din Infinit

cu citate din cartea lui Marius Ghidel

https://www.youtube.com/watch?v=rZeM1eVtekk


Dragi cititori, a apărut noua carte „Frumuseţe în dar”, continuarea cărţii „Shangri-La.” Cartea aceasta, ca şi prima („Shangri-La”), în anumite părţi, este scrisă ca o pătrundere în câmpuri, reală. Sunt toate mesaje primite, în momente de pierdere de sine, care aveau forma unei transmisii sau transfer de înţelegere prin inspiraţie. Să le zic: MESAJE DIN INFINIT. Ele veneau de dincolo, cam la fel cum un poet scrie poezii. Nu am folosit mintea, nu le-am gândit, ci le-am scris cum au venit. Când veneau, alergam prin casă să găsesc repede ceva de scris şi să le prind. Parcă eram un entomolog, un prinzător de fluturi.

De multe ori, aveam întrebări în minte şi la ele curgeau răspunsuri din infinit. Orice întrebare îmi puneam, mi se răspundea. Dar nu ştiu cine este Mesagerul ceresc care m-a învăţat toate aceste lucruri. Şi pentru că vin de dincolo, ele au o mare încărcătură energetică. Nu am nicio clipă sentimentul că sunt ale mele.

Devenim cărţile pe care le citim şi suntem cele pe care le scriem. Noi alegem cărţile pe vibraţie şi ne încărcăm cu energia lor ca o baterie. Cuvintele sunt doar vehicule pentru suflet. Noi luăm din ele energie vitală, viaţă şi viitor. Nu cuvintele ne mişcă, ci vibraţia pe care ele o poartă.

Cartea poate fi comandata de pe site-ul oficial: https://mariusghidel.ro/magazin/ (ambele volume = 60 lei)

Marius Ghidel, autor
21 decembrie 2018


Citate din volumul 2

"Frumuseţe în dar. Vindecarea sufletului. Dumnezeu este chiar dragostea ta.", de Marius Ghidel

1 ------------------

Când mergi spre viaţă, pierzi suflet.

Unde este eu, nu este Dumnezeu.

Cu cât ai mai multe greutăţi, cu atât Iubirea ta va fi mai mare.

N.n.: Cu puţin timp înainte de a muri la Jilava, Fericitul Vladimir Ghika i-a spus unui coleg de celulă: "Se suferă proporţional cu dragostea pe care o ai. Capacitatea de a suferi este în noi aceeaşi cu capacitatea de a iubi."

A Iubi înseamnă a accepta ceea ce este fără să te superi sau să comentezi. Lucrurile doar sunt, se petrec, şi nu există un bine şi rău în ele, niciodată.

Când împarţi, apare eul care vrea să supravieţuiască, când totul este, de fapt, de la Domnul. Şi este absurd să i te opui. Pentru că atunci atingi un nivel mai intens de scădere forţată,şi te va durea. Ce îţi vine din faţă, ai nevoie de el ca să fii micşorat. Înseamnă că erai plin de tine, adică te-ai ataşat de plăcut.

Dumnezeu este chiar acceptarea ta de acum. Doar lasă-te pe tine, ce să faci mai mult? Nivelul de “lăsare a vieţii în pace” îţi dă raiul.

N.n.: "Whisper words of wisdom: Let it be!", cântau, demult, The Beatles

Numai când dăruieşti îţi dai seama că eşti fiinţă divină. Numai când cedezi binele tău primeşti energie sfântă care susţine viaţa. Tot ce faci ca să îi ajuţi pe ceilalţi, reuşeşti. Tot ce faci pentru interesul propriu se dărâmă şi distrugi. Tot ce faci pentru binele celorlalţi rămâne. Tu eşti fericit numai când îi ajuţi pe oameni, şi eşti profund nefericit şi nemulţumit când faci totul pentru tine."

2 ------------------

Trebuie să te detaşezi de lume ca să poţi să o iubeşti. "Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu". Renunţarea la un rezultat bun eliberează o mare cantitate de energie. Dacă lucrezi pentru tine şi belşug, sufletul tău va suferi, pentru că bunăstarea îţi va lua din energia vieţii şi de aceea va chema necazurile şi bolile ca să te scadă. De aceea este atâta suferinţă în lume. Când te desprinzi de atracţiile vieţii, te îndrepţi spre Domnul. ACOLO UNDE SE TERMINĂ EU, ÎNCEPE DUMNEZEU.

3 ------------------

NU VĂ LEGAŢI DE GÂNDURI

Un înţelept se plimba prin oraş cu discipolii săi, când văzură un ţăran care trăgea o vacă de funie. Atunci bătrânul înţelept îi întrebă pe ucenicii săi: cine de cine este legat - vaca este legată de ţăran, sau el, de vacă? Bineînţeles, i-au răspuns ucenici, vaca este legată de om. El este stăpânul vacii, el ţine funia. Vaca trebuie să se supună lui. Atunci înţeleptul luă un cuţit şi tăie sfoara. Ia vedeţi acum ce se întâmplă! Vaca, când se văzu liberă, o luă la goană, şi fugea văzând cu ochii, liberă de orice constrângere. Ţăranul alerga după ea, dar nu putu să o mai ajungă. Atunci bătrânul înţelept le spuse discipolilor săi: priviţi, acum puteţi să înţelegeţi cine este stăpânul. Vaca nu vrea nimic de la acest om. Ea doar doreşte să fie liberă.

Dar acelaşi lucru se întâmplă în mintea voastră. Toate gândurile, grijile pe care le ţineţi în minte nu sunt interesate de voi. Voi le doriţi, dar ele nu au nevoie de voi. Dar dacă nu o să vă mai intereseze şi veţi înţelege că sunt toate absolut inutile şi le veţi lăsa în pace şi nu vă veţi mai gândi la ele, atunci toate vor pleca de la voi, ca prin minune, aşa cum a făcut această vacă. Iar dacă vă identificaţi cu gândurile voastre despre lume, vă veţi chinui neapărat, pentru că toate gândurile sunt particulare şi deci contradictorii. Ele aduc conflictul automat în mintea şi trupul nostru. Şi au puterea să vă producă multe necazuri. Nu vă legaţi de gânduri. Tu nu eşti gândurile tale. Eşti mult mai mult. Eşti Cel fără de gânduri. Când eşti fără gânduri, eşti una cu Divinul şi cel mai tare.

4 ------------------

O STATUIE VENEŢIANĂ VIE

Într-o zi, dimineaţa, mă scol, mă îmbrac să ies afară. Când deschid uşa la apartament, dau nas în nas cu o statuie vie care se afla la uşa mea. Nu m-am speriat, pentru că sunt obişnuit cu situaţiile neprevăzute. Mă aştept mereu la orice lucru nemaivăzut. Şi sunt întotdeauna calm şi liniştit. Acest om, care stătea nemişcat, avea faţa dată cu un praf alb şi purta un costum medieval veneţian, cu un fel de pieptar, o eşarfă roşie pusă oblic pe piept şi cu un basc verde pe cap, cu o stemă într-o parte. Când l-am văzut, m-am dat înapoi puţin, iar el a înaintat un pas spre mine, a întins mâna dreaptă şi mi-a pus palma pe piept, în dreptul inimii. Am simţit un tremurat la inimă şi o energie plăcută de la el a pătruns în mine, real. După care m-am simţit foarte bine. El şi-a retras braţul şi mi-a zâmbit. Atunci m-am întors doar să închid uşa, că rămăsese deschisă. Când m-am întors spre el, dispăruse. După aceea, a trebuit să trec chiar prin locul unde fusese mai înainte statuia veneţiană vie. Şi totul a fost foarte adevărat. Un trimis din infinit.

sursa: canalul YouTube - Marius Ghidel

< sus >

 

Alte citate din cartea "Frumuseţe în dar", de Marius Ghidel.

Oamenii sunt mişcaţi de El, ce griji să-ţi mai faci? Să înţelegem că tot ce se întâmplă conflictual pe scena vieţii este despre ego. Însă înţelegem dacă putem, dar toată lupta pe care o vezi înaintea ta este a lui. Sufletul divin nu ştie decât să Iubească şi nu este afectat de nimic, nu ţine la cele pământeşti şi nu vrea să câştige niciodată, el dă totul, iartă totul şi acceptă totul, pentru că nu aparţine acestei lumi, este din alt ţesut făcut. Înţelegi? Nu are treabă cu ea. El este dincolo, fiind cu tine, aici. Dar egoul se supără fiindcă împarte în plăcere/durere, câştig/pierdere, bun/rău, urât/frumos şi apoi absolutizează ceva şi îi zice bun, după care dă naştere răului şi îl desconsideră. Dar fără să împarţi, nu există bine şi rău şi nici suferinţă. Şi nici ego. Există doar o Acceptare totală şi infinită. Viaţa în sine este neutră şi indiferentă la diferenţiere. Ea doar curge ca un fluviu şi tot timpul este în armonie, fiind mişcată de Creatorul lumilor. Ce probleme să-ţi mai faci, când nimic nu este sub controlul tău?

Această continuă împărţire în plus şi minus este eul.

Egoul mai este acuzaţia, critica, reproşul, apărarea, lupta, rezistenţa, răutatea, toate sunt eu şi multe alte lucruri care se opun vieţii şi interesului tuturor. Egoul este împotrivirea la ceea ce este. Este voia mea mai presus decât Voia Domnului. Dacă rămâi în acest cerc al dualităţii, nu ai cum să scapi de nefericire, pentru că un câştig va aduce obligatoriu şi pierderea. Egoul naşte întotdeauna un duşman. Când alegi un bine, sau plăcerea, vei avea parte automat şi de un rău, o neplăcere şi mai mare, care să poată să te desprindă. Câtă plăcere, atâta durere. Ele sunt întotdeauna împreună, ca cele două feţe ale unei monede. Fericirile lumii aduc suferinţa. Ele sunt "eu" (ego) şi ridică adversari. Şi nu te vor lăsa în pace, până nu renunţi la tine total. Pentru fiecare bucurie pământească, trebuie să suferi un chin şi mai mare care să poată să te aducă înapoi, în linişte, în lipsă, acolo unde Dumnezeu este. Satisfacţiile simţurilor sunt un chin fără rost. Lipsa preocupărilor lumeşti este mai importantă decât a fi plin de lume, pentru că este prezenţa Domnului. Trebuie să căutăm lipsa satisfacţiilor vieţii mai mult decât viaţa. Când doreşti o plăcere, nu de ea ai nevoie, ci de lipsa ei, care este desprinderea. Când vrei ceva din viaţa aceasta, de fapt ai nevoie să te retragi. Dar dacă doreşti ceva neapărat, înseamnă că vrei să mori. A dori mai multe este a muri mai repede. Când lupţi sau te aperi, nu de câştig ai nevoie, ci de renunţare, de linişte. Când eşti rău şi orgolios, numai Dragostea te vindecă. Tot timpul îţi trebuie inversul a ceea ce îşi zice eul tău încrâncenat. Şi mai mult, Adevărul este întotdeauna opus interesului personal. Adevărul este Iubire. Şi mereu se va întâmpla contrariul a ceea ce crede egoul, şi viaţa ţi se va opune. Nu este asta zădărnicie?

Şi vrei ceva pe care apoi să-l pierzi? Dar nu te poţi abţine. Dacă vei continua să fii trufaş, toate lucrurile pe care le construieşte egoul... se vor destrăma neapărat. Ele sunt destinate irosirii în vânt. Ştiai asta? Opoziţia la ceea ce vine spre tine ca o hotărâre de Sus, aduce durerea. A pune condiţii vieţii cheamă suferinţa ca să ne desprindă. Sănătatea şi împlinirea înseamnă detaşare, des-pătimire. Dar totul este foarte potrivit în lume. Când împarţi în bine şi rău, devii orb pe loc şi nu mai vezi viaţa aşa cum este, ci numai ceea ce vrei tu să vezi şi, astfel, devii subiectiv. Nu înţelegi decât ceea ce te interesează şi ai pre-împărţit tu, după interesul propriu. Dacă rezişti şi te aperi, îţi întăreşti orgoliul şi duşmanul. Rezistenţa cheamă suferinţa. Atunci când alegi să lupţi, să te aperi sau să cauţi numai binele tău, tu de fapt vei atrage nenorocirile asupra ta. Pentru că ai un ego. El singur cheamă forţele cerului ca să fii scăzut, pentru că ridică întotdeauna un adversar. Ai eu, ai duşman. Dar o minte liniştită nu are adversari şi nu poate să se supere niciodată. (pag.30-31)

 

Cu cât agresivitatea ta interioară este mai mare, cu cât te legi mai mult de viaţă, cu cât lăcomia de mai mult este mai mare, cu atât mai multă energie se scurge din tine. După care vine suferinţa. Plăcerea înseamnă durere. Cu cât mai multă plăcere, cu atât mai mare durere, pentru că sufletul îţi moare, căci pierde viaţă. Omul caută fericirile vieţii, dar este profund nefericit. Când alegi plăcerea, alegi durea iadului. Quid prodest?

Ca să-ţi fie bine mâine şi să ai o zi frumoasă şi împliniri, trebuie ca azi să nu ai niciun eu în gândurile tale. Când eşti jos de tot şi gol de eu, atunci coboară energia Miraculoasă la tine şi alimentează viitorul cu frumuseţe şi armonie. Urmăreşte mereu să te scazi şi foloseşte-te de situaţiile de viaţă ca să renunţi la tine, pentru că numai astfel te încarci cu energie sfântă. Greutăţile ne sunt date ca să ne scadă şi astfel suntem aduşi la El, fii rătăcitori ce suntem. Cu toţii suntem fiii şi fiicele Lui. Tot ce ni se întâmplă, absolut totul vine din mâna Lui direct, nu sunt oamenii de vină, cum credem noi, dar El ne întoarce ce este în noi. El vrea doar să ne aducă înapoi la El. Credeţi că va reuşi?

Sufletul nu este un coş de gunoi cu răutăţi. E bine să păstrezi o distanţă faţă de viaţă. Să nu o iei întotdeauna în serios şi să nu o pui la inimă. Este, totuşi, doar un joc divin. De aceea, e bine să nu te gândeşti la tine în trecut şi să nu te proiectezi în viitor. Să nu te gândeşti deloc la tine, cum a fost ieri şi ce ai făcut... şi să nu iei lucrurile în mod personal, să nu te interesezi chiar de toate. Să fii cumva nepăsător, dezinteresat, ignorant, neatent la viaţă. Lasă lucrurile să curgă. Lasă-le în pace, nu e nevoie de tine în nimic. Viaţa curge singură. Nu e nevoie să o împingi tu. Să-ţi permiţi să greşeşti şi să nu fii preţios, pretenţios şi important. Dacă vrei ca lucrurile să se rezolve, uită-le şi se vor rezolva, cu siguranţă.

Lumea este eul tău. Nu privi la ea tot timpul, mai uit-o sau fă lucrurile pe dos: îmbracă un maiou pe dos, mănâncă mai puţin, împotriveşte-te interesului tău, mai mult să dai decât să iei. Să le dai voie şi celorlalţi să greşească. În suflet poţi să bagi în adânc numai gânduri de apreciere, de recunoştinţă şi de mulţumire. Tot ceea ce repeţi mult timp intră în adânc şi se va transforma în realitatea ta de mâine. Trebuie să iubeşti mult oamenii pentru ca în sufletul tău să fie numai Iubire. Deci, atenţie ce gândeşti în mod repetat, pentru că aceste gânduri se transformă în realitate. Să nu te aperi, deoarece aşa îţi faci un eu şi apoi viaţa ţi se opune. Dacă nu te lipeşti de nimic, lumea nu te poate necăji. A fi bine în viaţă şi a avea noroc înseamnă a nu avea un eu, adică: orgoliu, mândrie şi trufie. Din lumea aceasta nu iei nimic, doar momentele în care i-ai făcut pe ceilalţi fericiţi.

Trebuie să ajungi la nivelul în care să nu te supere nimic şi să nu te deranjeze nimic. Atunci Iubeşti cu adevărat. Dacă te deranjează, înseamnă că ai critici faţă de oameni şi viaţă, ai arme interioare. Ai comentarii interioare răuvoitoare, de aceea te atacă oamenii. Ai ceva asemănător. Tot ceea ce dorim noi de la viaţă nu se referă la suflet. Lumea nu îl hrăneşte. Numai dăruirea de sine, slujirea şi supunerea îl hrănesc. Noi ne încărcăm cu energie sfântă prin ceilalţi. Nici gândul să nu-l ţii la lume. Când te gândeşti la ea prea mult, începe durerea, pentru că te lipeşti şi atunci te va respinge şi vei suferi.

Ce rost are viaţa? Să-l descoperi pe Dumnezeu ca fiind sufletul tău. Să vezi Puterea Lui acţionând prin tine şi asupra ta, continuu. Am o întrebare: de ce fugi de trupul care putrezeşte? De ce nu fugi de el când este viu? Ce a plecat din el, de nu mai înseamnă nimic acum pentru tine? (pag.158-159)

 

Când ceva te deranjează şi îţi pare nedrept, înseamnă că eşti legat. Problema nu este că lumea este rea, ci este rea pentru că tu eşti ataşat de ea şi îţi este frică să o pierzi. Tu te ţii strâns. Trebuie să fii într-un fel nepăsător, sau nesimţitor, să nu-i acorzi toată atenţia ta. Lumea există nu ca să obţii tu ceva de la ea, ci ca să te desprindă. Ea te învaţă detaşarea absolută, adică Iubirea fără condiţii. Altfel nu îţi pare că este nicicum. Dacă o laşi în pace, ea te va lăsa în pace. Aşa cum, dacă laşi în pace personajele şi situaţiile pe care le vezi uneori în lumea subtilă, ele te lasă în pace şi nu te mai agresează, iar tu devii sănătos, nu posesorul unui diagnostic psihiatric.

Trebuie să dai libertate absolută vieţii să fie cum vrea ea şi atunci te eliberezi de tine - când dăruieşti fără condiţii... Cea mai mare problemă a noastră nu este cum este viaţa, sau să câştigăm ceva de la ea, ci să ne scădem egoismul, orgoliul şi trufia ca să-L descoperim pe Dumnezeu peste tot. Altfel, lumea este cum suntem noi. Desprinderea dă viaţă, dar ataşamentul îţi ia viaţa. Asta este Legea divină. Dacă nu ai avea ego, nu te-ar deranja nimic la lume şi nu te-ar deranja nici alte lumi. Iar orgoliul înseamnă ataşamente, comodităţi, plăceri... Când iubeşti mult, ierţi mult şi nu poţi să te mai mânii şi nici să te aperi. Dai voie lucrurilor să fie. Eşti aproape indiferent şi nesimţitor, desprins de toate. Dacă te superi pe oameni, pe Dumnezeu te superi şi te mânii. Când tu renunţi la tine, Cerul vine şi te ajută. Dar dacă nu eşti gol de eu, nu are unde să coboare. Nu are loc. Numai renunţă la tine măcar acum. Dacă lupţi cu oamenii, lupţi cu Domnul, dar lupta asta este fără şanse. Fără ego, nu există duşman şi nici pierdere sau durere. A ierta este a iubi necondiţionat.. O supărare adâncă se transformă în boală. Noi credem că oamenii ne fac rău, dar totul se întâmplă pentru că avem un ego îndărătnic. Fără un orgoliu puternic, nu îţi face nimeni rău şi nu te îmbolnăveşti. Dacă sunt gol de mine însumi, în mine este Dumnezeu. Şi tot ce ţi se face, Lui i se face. Dar când El este cu tine, tot ce îţi va veni din faţă va fi minunat.

Nu ai nimic care să fie al tău, atunci nu poţi să te superi că ceva ţi s-a luat sau a plecat de la tine... Că nu ţi-a fost luat ţie, ci egoului, dar tu nu eşti acela. Tu crezi că eşti cineva, dar în tine este 97% Dragoste, care este Dumnezeu, iar restul materie, ego, minte. Egoul se prejudiciază pe sine, singur. Dă-i voie. Tu, ca eu, nu exişti, eşti doar o îmbrăcăminte, o mască pe care o ia el. Celălalt poate să fie cum vrea el. Nu-ţi aparţine. Şi nu contează cum este şi ce face. El aparţine lumii indiferente. Numai ţie îţi pasă de ea. Oamenii sunt mişcaţi de divin şi vin asupra noastră corector. Trec prin faţa ta, te ajută şi îţi purifică inima, după care intră în indiferenţă totală, din nou. Peste tot, Dumnezeu, ca un dirijor uriaş, mişcă totul după cât de desprinşi sau de legaţi de viaţă suntem. Egoul crede că pierde ceva. Dacă priveşti din punctul de vedere al sufletului dumnezeiesc, nici nu există bine şi rău.

Sunt două lumi aici, pe pământ. Este o lume a egoului şi o alta paralelă, total opusă - a sufletului divin, care este absolut Miraculoasă, ca de poveste. Dar nu o vedem, pentru că suntem prinşi în exterior. Aceeaşi lume se comportă diferit pentru un egoist sau pentru o fiinţă divină conştientă de sine. Noi nici nu ne închipuim că ar putea exista aşa ceva. Depinde prin ce ochi priveşti. Dar diferite nivele de retragere din conştiinţă dau diferite lumi. Când eşti fiinţa divină, nu ştii decât să dăruieşti. Trebuie să iau Iubire de acolo unde mă satur. Lumea nu ne satură niciodată. Sufletul nostru nu se mulţumeşte cu părţi, fragmente şi cioburi colorate care nu durează. Energia care ne vine din lume nu este de felul sufletului nostru şi nu ne hrăneşte. (pag.284-285)

 

Ai nevoie de deranj şi de neplăceri ca de aer. Soluţia în toate situaţiile de viaţă este să căutăm deranjul cel mai mare, nesiguranţa şi greutăţile. Cu cât situaţia este mai complicată, cu atât mai bine, neplăcerile îţi salvează inima.

Să alegi întotdeauna tot ceea ce este mai neplăcut şi mai greu, pentru că îţi activează sufletul. Îţi dă energie. Să nu alegi comoditatea niciodată. Întotdeauna să vrei ceea ce este mai greu. Şi dacă nu faci faţă? Nu e adevărat. Omul este capabil să facă faţă la orice. Greutăţile îţi scad orgoliul şi atunci vine divinul şi rezolvă El lucrurile. Întotdeauna ai nevoie de greutăţi şi, cu siguranţă, vei fi ajutat, orice ar fi. Acea întâmplare neplăcută a venit spre tine ca să-ţi scadă eul. Să te încarce cu viaţă. Hopa, nu mai ai energie. Cel mai mult avem nevoie de încercări, nu să fugim de ele. În încercare vine divinul şi te ajută, pentru că ea te scade. Comoditatea şi stabilitatea să nu le alegi niciodată. Bunăstarea bălteşte, este ca şi apa care stă, începe să miroasă. Se strică. Unde e deranjul mare, acolo să te duci. Du-te întotdeauna spre greutatea cea mai mare. Nu fugi de ea, pentru că ea vine în viaţa ta ca să te încarce cu viaţă, ca o baterie. Şi îţi dă viitor, îţi dă sănătate. Tu, când eşti scăzut, te încarci cu viaţă. E invers decât credem noi. Mereu este pe dos decât îşi zice egoul. Când cineva îţi face o răutate, îţi trebuie, şi bine îţi face. În toate situaţiile de viaţă trebuie să alegi ce îţi este mai greu. Dacă lucrurile sunt complicate, este bine. Nu ai voie să alegi o soluţie favorabilă egoului, ci pe aceea care te deranjează cel mai mult. Aceea îţi salvează viaţa. Unde este greu şi îţi solicită capacităţile, atunci evoluezi. Nu căuta confortul mai mult decât ai nevoie, că te ataşează şi apoi te omoară. Ţi se dă această viaţă complicată pentru că tu ai resurse foarte mari şi trebuie să le foloseşti pentru binele tuturor. Noi numim rău ceea ce este un bine. Şi un bine ca fiind rău. Suntem pe dos. Efortul este bun. Tot ceea ce te deranjează este un mare bine. Ceva neplăcut vine la tine ca să te încarce cu viaţă, nu ca să-ţi ia viaţa.

Acceptarea trebuie să fie totală, ca în filmul "Yes Man". Unde te trimite cineva, te duci. De sacrificiul ăsta ai nevoie. Să faci tot posibilul să fii ultimul şi total neimportant. Întotdeauna îţi vine cel mai potrivit lucru, ce ai nevoie. Ce vine din faţă este trimis de Dumnezeu şi nu te poţi opune fără să suferi. Dacă alegi voia ta, nu vor ieşi bine lucrurile. Când nu o să mai fie nevoie de încercarea aceea, omul pleacă singur. Nu te îngrijora de nimic. Ceva neplăcut se întâmplă în viaţa noastră pentru că noi suntem de vină, fiindcă nu mai avem Iubire. Tu, când te linişteşti, creezi pace în jurul tău. Ceea ce este neplăcut nu este ceva rău, fiindcă îţi scoate energia Iubirii, te încarcă cu viaţă. Situaţiile neplăcute vin din tine, pentru că în tine sunt critici, acuzaţii, pretenţii. Dacă afirmi ceva negativ, îţi scazi energetica sufletului şi de-gradezi realitatea. Tu creezi realitate prin ceea ce spui. Realitatea ia naştere din afirmaţiile tale. Dacă exprimi răul, dai naştere la monştri şi la necazuri. Atenţie la ce gândeşti, spui sau faci, că vei crea o lume. Orice conflict se rezolvă prin renunţare la tine şi prin afirmaţii încurajatoare sau îngăduitoare. Şi atunci te încarci cu energie şi tu, şi celălalt şi se rezolvă lucrurile de la sine. Nu ai nevoie să rezişti. E pe dos. Celălalt eşti tu. Tu te vezi acolo, în faţă, sunt diferite aspecte ale tale. Comportamentul meu este din tine. Dacă tu te linişteşti, realitatea ia forma interiorului tău. E magie aici. Viaţa vorbeşte despre tine. Ce te deranjează cel mai tare este cel mai bun lucru. Prin Acceptare, te-ai unit cu divinul şi El a venit imediat şi a rezolvat situaţia imposibilă. Asta este magia.

Mergi la un duhovnic şi pune-te sub ASCULTARE. Şi ce spune el, aceea să faci, fără revoltă. Asta îţi salvează viaţa. Eşti deschis faţă de Iubire? Este întrebarea cea mai importantă. Ca să poţi să te schimbi trebuie să te duci în zero şi să renunţi total la tine. (pag.462-463)

sursa: https://www.eusunt.ro/frumusete-in-dar 

< sus >


EMISIUNI TV   

"Frumuseţea fără margini a Divinului", cu misticul Marius Ghidel

Un mistic român face dezvăluiri complete: Lumea este o proiecţie, o creaţie iluzorie. Când iei mai mult decât ai nevoie, acel lucru se transformă în durere şi ţi se va lua. Cu cât dăruieşti mai mult, cu atât primeşti mai mult. Sufletul are formă globulară. La revenirea din călătorii astrale e nevoie de 10 minute ca sufletul să reocupe trupul fizic în totalitate. Asemenea experienţe nu sunt periculoase când nu le cauţi intenţionat. Cine le caută e posibil să nu se mai întoarcă din ele. Când eşti gol de tine, fără ego, trufie, mândrie, atunci Dumnezeu vine în tine. Divinul este ca o materie magică din care se prepară evenimentele (oameni, situaţii). Trebuie să întâmpini situaţiile de viaţă cu linişte şi pace, pentru că întotdeauna îţi vine în cale numai ceea ce eşti. Când te scazi pe tine, Divinul intră automat, şi situaţia grea se schimbă într-una neaşteptat de benefică... Şi multe alte revelaţii spirituale trăite şi prezentate cu simplitate de misticul nativ Marius Ghidel.

«Lumea este proiecţia în afară a sufletului nostru. Ce ni se întâmplă, este ceea ce suntem noi în adânc. Este agresivitate în noi, aşa va veni şi din afara noastră. Este iubire, de ea vom avea parte. Schimbă-te în interior şi lumea ta va lua forma interiorului tău. Întotdeauna. Scade egoul şi lumea va fi fericită şi frumoasă. Ea aşteaptă să scape din strânsoarea condiţiilor tale. Puterea cu care te schimbi tu este puterea cu care vei schimba lumea. Totul depinde de tine, de victoria ta asupra ta însuţi.

Dă-i drumul vieţii! Las-o în pace să facă ce vrea. Dacă te vei lega de ea, ţi se va opune. Nu te mai ţine de nimic. Asta este fericirea. Noi o ţintuim cu egoul nostru prin gânduri particulare şi astfel o chinuim. Când tu te eliberezi de egoism, atunci şi lumea ta se eliberează de egoism. Făcându-ţi ţie cel mai mare bine, şi lumii îi faci cel mai mare bine, că scapă din încorsetarea ta. Pentru că părerile tale îi influenţează pe toţi în spaţiul simbolic. De aceea, o victorie asupra ta însuţi eliberează şi lumea ta. Şi îţi va mulţumi pentru asta. Va veni la picioarele tale. Ai să vezi.» (din cartea "Shangri-La - Frumuseţea fără margini a Divinului. Calea către fericire", de Marius Ghidel)

Vizionare online

Interviu pentru "Viaţa în armonie", 1 TV Piatra Neamţ, 06-10-2018  partea 1 (50 min)

Interviu pentru "Viaţa în armonie", 1 TV Piatra Neamţ, 20-10-2018  partea 2 (47 min)

Interviu cu Marius Ghidel şi Maria Timuc la "Porţia de cunoaştere", Turn TV, Piatra Neamţ, 15-05-2018 (48 min)

Interviu cu Marius Ghidel şi Maria Timuc la "Poveşti din Braşov", Nova TV, Braşov 18-07-2018 (56 min) şi partea 2 16-10-2018 (50 min)

Alte conferinţe şi informaţii interesante, pe canalul YouTube Marius Ghidel

< sus >

Marius Ghidel, omul care iese din corp la dorinţă

Marius Ghidel a avut zeci de experienţe de decorporalizare: "Eu pot să ies din corp când vreau. Când eram mic treceam prin ziduri şi stăteam deasupra părinţilor şi mă uitam la ei. Până în 1989 nu mi-am dat seama, până atunci se întâmplau, dar nu le-am acordat atenţie. Până seara le uitam. Eu nu m-am jucat cum se joacă copiii, făceam tot felul de exerciţii de călătorie în timp. Se poate călători şi în trecut şi în viitor. Secretul este liniştirea minţii sau ieşirea din minte, mai bine spus. Când reuşeşti să te duci în starea în care nu se mişcă deloc suprafaţa apei. Acolo este divinul, acolo se ridică un con temporal şi în acel con temporal te poţi duce şi în trecut, şi în viitor."
"Lumea de dincolo este o lume minunată, este o lume fizică, dar de alt ordin... Am ajuns la o scară, scara Raiului. Nu este vizibilă, nu se vede, însă urci câtă iubire ai acumulat pe Pământ. Cred că am acumulat 15-30%, cu indulgenţă spun. Mi-am dat seama că nu mai pot să urc şi atunci îngerul meu a venit pe la spate şi m-a împins în sus. Sus, dincolo de prag era Dumnezeu, pe un tron. S-a întors spre mine şi s-a încruntat. Mi-a fost teamă. Când a văzut că mi-e frică, mi-a zâmbit şi s-a transformat în Soarele acela de lumină, de iubire pe care l-am văzut pe partea cealaltă. Am intrat în soarele ăsta şi a pornit călătoria spre viaţă”, a povestit bărbatul.

Vizionare online

Interviu pentru "Voi cu Voicu", Antena 3, 07-07-2018  (partea 1 ) 1min 30" (partea 2) - 14 min -> Emisiunea integrală, numai audio

Interviu pentru "Voi cu Voicu", Antena 3, 10-03-2018 (partea 1)  30 min

Terapeutul Maria Timuc şi neurologul Constantin Dulcan au analizat experienţele trăite de Marius Ghidel  20 min

Interviu pentru "Voi cu Voicu", Antena 3, 19-03-2018 (partea 2)  46 min

< sus >

Iată, reproduse mai jos, o parte din cele spuse de Marius Ghidel la Antena 3:

„Până în 1989 nu mi-am dat seama, până atunci se întâmplau, dar nu le-am acordat atenţie. Până seara le uitam. Cu toate că eu nu m-am jucat cum se joacă copiii, dar făceam tot felul de exerciţii de călătorie în timp.

Se poate călători şi în trecut şi în viitor. Secretul este liniştirea minţii sau ieşirea din minte mai bine spus. Când reuşeşti să te duci în starea în care nu se mişcă deloc suprafaţa apei. Acolo este divinul, acolo se ridică un con temporal şi în acel con temporal te poţi duce şi în trecut şi în viitor.

Prima experienţă este că îmi amintesc cum a fost toată călătoria spre viaţă. Ţin minte înainte de a mă naşte tot, toate etapele. Lumea de dincolo este o lume minunată, este o lume fizică, dar de alt ordin, din energie, din informaţie… Divinul, înainte de a crea universul era o formă energetică nediferenţiată… cum ar fi fătul în burta mamei, aşa stătea, ghemuit, după care s-a destins şi se simţea foarte singur, asta era problema Lui… Voia să se vadă cum este, aşa că a creat un proiect al universului. A desfăşurat un fel de covor până la capăt şi s-a văzut şi sfârşitul universului… Când probabil omenirea nu-i va mai acorda nici o atenţie. Şi atunci El se duce în faţa creaţiei Lui, iar cu mâna, de la dreapta la stânga, o trage înapoi în El, într-o fracţiune de secundă şi aşa dispare. Nici nu ştii că nu mai eşti.

Apoi apare un tor, un fel de pâlnie foarte mare, care este o materie magică, se răsfrânge în sus pe buza torului, şi din acea materie magică creează universul, dar dinspre mare spre mic. Când crea fiinţele, avea în plan să ajungă la om, însă nu ştia precis cum este… sufla viaţă în ele, dar nu era conform planului… Însă, până la urmă şi-a atins planul, iar apoi s-a oprit.

Apoi am văzut multe grupuleţe care urcau în sus, aşa cum sunt bulele de la apa minerală… Şi sus de tot este un prag, peste care nu poţi să treci; acolo sunt alte grupuleţe care se mişcă pe orizontală. Au dimensiunea unui cap de om, sunt multicolore, şi ce m-a impresionat, că în spatele acestui prag este un soare de iubire, simţi că fără razele lui nu poţi să trăieşti, sunt raze care îţi dau viaţă. Acolo auzeam un fel de cântec; toate grupuleţele de acolo cântă un fel de slavă adusă divinului, dar este o muzică diferită faţă de cea de pe pământ.

Apoi am ajuns în altă parte unde erau nişte grupuri mai mari, albe, care erau un fel de înţelepţi; ei stăteau în cerc; ei aveau în sarcină să rezolve o problemă de pe Pământ, pentru că era un război pe Pământ; ei trebuiau să oprească războiul. Ei erau pătrunşi de această responsabilitate, însă nu ştiau cum s-o rezolve. Au trimis pe cineva de-al lor pe Pământ ca să intre în mintea conducătorilor şi să încerce să-i oprească, însă nu a reuşit. Am intrat în rândul acestor înţelepţi şi m-au acceptat, nu m-au întrebat ce caut acolo, mi-au făcut loc, iar asta m-a impresionat. Înţelegeau ce spun mental, deci probabil telepatic. După care a venit acel glob mare care fusese trimis pe Pământ şi s-a aşezat în cerc, în locul lui gol, şi a spus că pe Pământ e război şi trebuie să facem ceva, dar atunci am plecat din rândul lor şi m-am dus mai încolo.

Globuleţele din zona aceea sunt rarefiate, sunt foarte puţine. Era un bine etern. Problema mea era că nu ştiam cum arătam. Îi vedeam pe cei din faţa mea ca pe un balon de săpun multicolor, din când în când apărea un cap de om, după care se întorcea înapoi în globul în care erau. Problema era că nu ştiam cum arăt şi mă învârteam tot timpul, dar nu aveam un capăt.

A venit lângă mine un glob mai mare, cât o minge de plajă care avea multă iubire în el, mi-am dat seama că nu pot să mă opun lui. Şi în spaţiul lui, mi-a proiectat ce a fost el pe Pământ; fusese un om de nimic, de care toţi îşi băteau joc şi el îi iubea aşa cum erau ei, nu reacţiona niciodată. (…) Ceea ce pe Pământ poate să fie un lucru de neluat în seamă, în lumea de dincolo este şeful nostru.

După care mi-am dat seama că pornesc într-o expediţie nouă, într-un eveniment foarte important, dar nu m-am putut opune. Am mers în faţă şi m-a tras după el. Am intrat prin două arcane, deci două fiinţe de lumină care sunt lângă prag, care te perie şi îţi arată ce ai fost tu în altă viaţa. Am fost probabil un om mai bogat şi care nu am luat seama la oameni şi mi-a spus: „Vezi că viaţa în care intri tu acum nu o să fie grozavă, dar o să evoluezi mai mult spiritual. ”

sursa: https://clubenigma.ro/recomandare-carte-shangri-la/

< sus >

Compilaţie de Răzvan Petre,
25 decembrie 2018