<  Înapoi la Pagina Marius Ghidel


Înţelepciunea divină a misticului Marius Ghidel (06)

Marius Ghidel, mistic

Alte citate de Marius Ghidel  (preluate din contul oficial de Facebook al autorului)

 

IUBIREA TA SĂ FIE NECLINTITĂ ȘI SFÂNTĂ, SĂ ÎMBRĂȚIȘEZE TOTUL

(KYRIE ELEISON* – DOMNUL, DUMNEZEUL MEU, MILUIEȘTE-MĂ! - LECȚIA I)

Este o povestire pe care am auzit-o odată, şi vreau să ţi-o spun acum, cât îmi amintesc din ea: Părintele Zosima avea un ucenic zelos. Într-o zi ucenicul l-a rugat pe părinte să-l înveţe şi pe el ascultarea sfântă isihastă şi rugăciunea inimii. Şi a insistat atât de mult, până când părintele a consimţit.

În prima lecţie, duhovnicul l-a îndemnat pe tânăr să înveţe să se poarte ca un munte: întreabă muntele cum se roagă şi, după ce vei face şi tu la fel, vii înapoi. Astfel începu tânărul să deprindă ascultarea cu inima. A sta ferm şi neclintit ca un munte înseamnă să te abandonezi atât de mult pe tine încât să simţi că eşti una cu stânca. La început tânărului ucenic i-a fost greu să ţină sufletul nemişcat ca o piatră, dar într-o dimineaţă i-a venit deodată înţelegerea: să fii statornic ca un munte însemnă să nu cedezi niciodată dorinţelor şi îndoielilor egoului. Aşa a prins rădăcini în Cer, invers decât făcea toată lumea care caută disperată să se fixeze de pământ. Aşa a înţeles că este una cu muntele, în fundal. Aceeaşi nemişcare o avea şi el. A sta mereu drept ca un munte înseamnă a fi aşezat în Iubire, a ţine strâns de ea.

Şi a stat el aşa un timp... Cel mai greu îi era să nu facă nimic. Trebuia să fie fără țel şi fără gânduri, doar să existe, fără motive sau scopuri de atins. Trebuia să stea în Adevărul care îmbrăţişează toate, înainte de orice interes personal, fără el şi fără dorinţe de mai mult. Muntele te învaţă că Iubirea este totul, e stabilă şi nimic nu o poate clătina. Părintele venea la el în fiecare zi şi îi aducea puţină mâncare. Cu timpul, stabilitatea asta în Iubire îl face să fie din ce în ce mai desprins de toate. Şi aşa devenise şi mai liniştit. Acum era dincolo de felul egoului și nu mai rumega gânduri. Vremea trecea peste el, dar sufletul lui Iubea şi mai tare totul în mod egal. Și era neclintit în Dragostea sa, ca un munte. Inima i se lărgise de încăpea tot universul în ea. Acum gândurile nu îl mai deranjau cu zgomotul lor continuu, cum se întâmpla înainte. Şi așa a învăţat să privească fără să judece sau să împartă în bine şi rău. Era doar privire. Toată ziua nu făcea altceva decât dădea voie vieţii să fie şi nu mai intervenea în nimic.

Într-o zi, nişte vizitatori au crezut că este duhovnic pentru că au fost impresionaţi de liniştea şi pacea pe care o răspândea în jurul său şi i-au cerut binecuvântarea. Dar el nu le-a răspuns, pentru că se pierduse pe sine. Acum nu mai avea un eu iluzoriu şi agitat, veșnic nemulțumit. Auzind de această întâmplare, părintele Zosima a venit în grabă la dânsul şi l-a bătut, dar tânărul a acceptat totul cu multă dragoste și nu a reacţionat în niciun fel şi nu s-a apărat deloc. Pentru că a înţeles că totul vine direct din mâna Domnului. Cum să se revolte? Lecţia Domnului este întotdeauna bună şi dreaptă. Aha, a zis părintele într-o zi, am crezut că te-ai legat de pământ şi ai devenit greu ca o piatră. Să fii ca şi muntele înseamnă să nu abdici de la Dragostea care îmbrăţişează toate, orice ar fi. Iubirea ta să fie neclintită și sfântă.

Marius Ghidel - Fragment din cartea „Frumusețe în Dar. Vindecarea sufletului. Dumnezeu este chiar dragostea ta” (Editura Dharana)

*KYRIE ELEISON, o transliterare a termenilor greceşti: Κύριε, ἐλέησον, este denumirea comună a unei importante rugăciuni din liturghia creştină, fiind tradusă în limba română: Doamne, miluieşte! (pentru creştini ortodocşi) sau Doamne, îndură-Te spre noi! (pentru creştinii catolici latini şi bizantini). Termenul grecesc kyrie (în greacă κύριε) este cazul vocativ al substantivului kyrios (în greacă κύριος), însemnând „Domn”, iar eléison (în greacă ἐλέησον) se traduce în limba română prin „Fie-ţi milă”. (wikipedia.org)

 

PRIN IUBIRE TE ÎNRĂDĂCINEZI ÎN INFINIT

(KYRIE ELEISON* – DOMNUL, DUMNEZEUL MEU, MILUIEȘTE-MĂ! - LECȚIA II)

Atunci l-a luat pe tânăr şi l-a dus în grădină şi l-a pus să înveţe de la un mac roşu cum să se comporte. Dar nu uita tot ce ţi-a arătat muntele, îi spuse duhovnicul la plecare. Aşa că întâi a înţeles să iubească neclintit, ca muntele, iar acum avea de exersat să iubească ca macul cel roşu, şi mai mult: să înflorească. Uneori frumuseţea lumii îl atrăgea şi-l făcea să roşească ca un mac. Astfel a învăţat să surâdă şi să râdă larg în soare, fără nicio grijă de nimic - era doar în palma Domnului. Ce griji să-și mai facă? Aşa a înţeles cum să-şi deschidă larg inima pentru a îmbrăţişa tot ce există. Astfel a observat că lumina cu care îl mângâia soarele era de fapt lumina din sufletul său. Dacă el se deschidea şi soarele ieşea din nori. Nu este extraordinar? Îşi spuse el. Acum viaţa avea un anumit parfum, pe care nu-l va mai uita niciodată. Era atât de încântat de tot ce îl învăţa floarea de mac roşu. Între timp a observat că macul avea tulpina foarte dreaptă şi aşa şi el a început acum să ţină strâns de Adevărul Iubirii. A căpătat astfel putere, dar şi o încântare fină şi delicată.

Observă şi învaţă: priveşte cum se prezintă şi cum stă macul, îi spuse într-o zi părintele Zosima, când trecu pe la el. Vezi supleţea tulpinii macului şi acea vulnerabilitate care îi permite să nu se rupă în bătaia vânturilor. Acceptă totul, iartă totul. Învaţă de la el umilinţa absolută. Nu vrea nimic pentru sine, el doar dăruieşte toată frumseţea sa Cerului sau vântului. Face risipă de frumusețe și nu reține nimic pentru sine, doar dăruiește, total fără așteptări. Face totul pentru Cer, adică pentru ceilalţi care sunt El. De la mac înveţi puterea fără margini a fragilităţii, a acceptării absolute şi a cedării, dar şi faptul că dăruieşte totul clipei de acum, cu toate că este atât de efemer. Trăieşte totul aprins.

Astfel tânărul a învăţat să înflorească din tot sufletul, dar şi să renunţe la toate şi să se predea total în mâinile Domnului, ceea ce este o mare putere. Noi suntem precum iarba, şi firavi ca florile de câmp. Apoi vine o vreme când vine veștejirea. Totul este fără importanţă în fata veşniciei. A înţelege că suntem trecători ne face să nu ne mai simţim aşa de importanţi: de-abia suntem sădiţi, că El şi suflă peste noi, de ne usucă, ca apoi un simplu vârtej să ne ia pe sus, ca nişte paie.
Muntele îl învăţase pe ucenic: puterea eternă a Iubirii, dar macul i-a vorbit despre fragilitatea lumii trecătoare şi că nu e nevoie să te bazezi pe nimic din lumea aceasta pentru că totul este efemer. […] Macul l-a învăţat să înflorească şi să iubească totul fără condiţii, indiferent ce se întâmplă, dar de ce înfloresc macii şi pentru cine? Pentru Dumnezeu. Tot ce există Îi aduce continuu mulţumire şi recunoştinţă veşnică. Prin Iubire te înrădăcinezi în infinit. Acum a înţeles că nu e nevoie să caute ceva în lume, numai pentru interesul său propriu, ci trebuie doar să dăruiască fără să aştepte nimic în schimb. Şi să ofere totul celorlalţi numai din simpla bucurie de a dărui. Şi apoi, supunerea absolută a macului în faţa vântului l-a făcut pe tânărul ucenic să nu-şi mai dorească să fie deloc important, să fie un nimeni. Numai Frumuseţe să dăruiești tuturor, tot timpul. Iubind fără limite, îți dai seama câtă Iubire primea macul cel roșu, tot timpul?

A iubi dăruirea înseamnă a-L Iubi pe Dumnezeu. Dragostea să-ţi fie recompensa. Faptul că o floare înfloreşte şi râde în soare arată că există o imensă Iubire în spatele formei. Şi muntele era și el aşa de încântat că, într-o zi, o floare de mac a zâmbit încă o dată - pentru a nu ştiu câta oară-, în lumina soarelui de dimineaţă.

 

ÎN SPATELE SUFLULUI TĂU ESTE O TĂCERE PUTERNICĂ ȘI FĂRĂ CAPĂT, OCEANUL FIINȚEI TALE SUBLIME

(KYRIE ELEISON* – DOMNUL, DUMNEZEUL MEU, MILUIEȘTE-MĂ! - LECȚIA III)

A doua zi l-a luat de braţ şi l-a dus pe un drum abrupt,la malul mării şi i-a spus: te-ai îndrăgostit prea mult de frumuseţea şi delicateţea macului roşu, dar acum trebuie să simţi ceea ce simte marea. Învaţă să fii ca ea. De data aceasta avea în faţa lui o mare fără margini şi era stabil în Dragoste, dar ce îi mai lipsea? Ce puteau să-l înveţe valurile? Nu își închipuia atunci.

Nu trecu însă mult timp, stând pe o stâncă şi privind la mare, când deodată... vântul crescu în intensitate. Şi aşa s-a gândit cum ar fi pe un ocean atât de învolburat. Astfel, oceanul l-a învăţat să respire în ritmul valurilor. Inspir viaţa Domnului şi apoi sunt expirat de El. Un du-te vino continuu şi fascinant. Apoi se lăsă purtat de suflul Lui, ca şi cum ar fi dus de valuri. Acum pulsa şi el, dar în acelaşi timp mai făcea şi exerciţii de apreciere. Se închipuia o picătură conştientă de sine doar puţin timp, după care brusc, se arunca și se topea în marea de conştiinţă a Domnului. Între timp, a observat că picătura scânteietoare era foarte puţin timp o picătură egoistă, apoi repede devenea una cu oceanul. Şi chiar dacă ar fi fost o picătură murdară, niciodată ea nu putea să fie atât de murdară încât oceanul să nu o spele. A fi o picătură rebelă nu era interesant deloc, dar a fi una cu oceanul era totul. Așa a învăţat să lase suflul vieţii să pulseze în inima sa: flux/reflux...

Astfel, şi-a dat seama că, lăsând lucrurile să curgă cum vor ele, este de fapt cea mai mare putere a Cerului. El doar permitea valurilor şi picăturilor să fie. Oricum, toate reveneau în el mereu. Oceanul nu intervenea în nimic, niciodată, doar permitea tuturor să fie. Iubirea şi îmbrăţişarea lui erau totale. Nici prin gând nu-i trecea vreodată să iasă din iubirea lui care îmbrăţişa totul, fără aşteptări şi fără motiv. Şi aşa tânărul călugăr a constatat că oceanul era ca şi muntele şi ca macul cel plăpând... Iubirea lui era acum şi mai stabilă - în acelaşi timp a învăţat să accepte viaţa fără să se împotrivească şi a dat libertate lucrurilor să existe fără ca el să mai intervină. Valurile erau învolburate şi înspumate la suprafaţă, dar în adânc oceanul era imperturbabil şi absolut liniştit. Aşa a văzut că şi gândurile sale sunt ca şi valurile dar acum nu mai era important să le acorde toată atenţia ca-nainte. Şi aşa le-a lăsat să treacă: flux/reflux... Vin şi pleacă. Totul curge, și nu e nevoie să-i opui rezistență. În felul acesta a văzut și el că ceva în adâncul său era mereu nemişcat: fiinţa sublimă din el.

Dar cu fiecare zi de observaţie, tânărul ucenic îşi pierdea tot mai mult identitatea de sine. Şi cu cât nu se mai agăţa de gânduri, cu atât pe eul său nu-l mai vedea niciunde. Astfel el a devenit una cu spiritul nemuritor al oceanului şi al muntelui, dar şi al macului.

Nu mai privi tot timpul la valuri, priveşte oceanul, îi spuse într-un târziu părintele Zosima. Să știi că Adevărul este dincolo de valurile acestei lumi, în profunzimi. Acum, când se uita doar la mare, nu mai lua seama la valuri şi atunci opusele se uneau în inima sa. Şi aşa s-a trezit că Iubeşte totul, fără să mai facă deosebiri. Acum contrariile se topeau toate în oceanul sufletului său, într-o Iubire nespus de frumoasă. Aşa a ajuns să vadă că totul era impregnat cu Dragostea divină și venea spre el de peste tot. Atunci părintele Zosima a intervenit şi i-a spus să fie mai atent la respiraţia sa, doar atât, fără să intervină asupra ei. Doar să o privească. Şi aşa a început să observe începutul şi sfârşitul ei şi parcă nu era el acolo. În modul acesta a văzut că în spatele acestui suflu este o tăcere puternică şi fără capăt, mai mare decât fluxul şi refluxul valurilor. Acesta era Oceanul fiinţei sale sublime, din adâncul său - Golul, dar îl vedea și în afară, privind oceanul.

 

DĂ VOIE VIEŢII SĂ VIBREZE ÎN ADÂNCUL INIMII TALE, PENTRU CĂ TOT CE VEZI ARE LOC ÎNTÂI ÎN TINE

(KYRIE ELEISON* – DOMNUL, DUMNEZEUL MEU, MILUIEȘTE-MĂ! - LECȚIA IV)

Într-o zi, duhovnicul lui a hotărât că a învăţat tot ceea ce avea el nevoie şi de la mare. Dar a sta ferm ca şi muntele în Iubire, a fi deschis ca o floare de mac, şi atât de vulnerabil ca macul şi apa oceanului nu îi erau suficiente pentru a practica rugăciunea isihastă. Acum câştigase un abandon de sine mult mai ferm decât înainte.

Într-o dimineaţă călduroasă de vară, părintele veni la el şi îi spuse că e timpul să înveţe lucruri noi... să zicem de la o pasăre! Şi îl duse la o chilie unde, deasupra ei, îşi făcuseră cuib nişte porumbei. Erau aşa de veseli şi vioi, încât l-au încântat atât de tare pe tânărul ucenic. Dar, până la urmă, zbenguiala lor l-a supărat. Dar dacă te superi nu eşti în Adevăr şi nu este adevărat ceea ce îţi spui. Apoi, reacţia nu e acceptare şi aşa repede nu mai eşti în Iubire și nici în Dumnezeu. Când intră în joc eul tău, Domnul pleacă pe loc. Dar în toate este vorba numai despre tine și Dumnezeu - dacă te apropii de El sau te îndepărtezi. Larma porumbeilor arată că în mintea lui era aceeaşi gălăgie. Întotdeauna vine spre tine, înaintea ta, numai ceea ce eşti tu în adânc. Privește şi învaţă: cum este lumea, aşa eşti şi tu în interior, îi spuse Părintele. Dacă te deranjează larma lor, înseamnă că ea este şi în tine. Când arăţi spre celălalt, arăţi spre persoana ta. Tu eşti acolo, în faţa ta, acum. Celălalt sau porumbeii îţi arată doar ce să faci, ce să vindeci în tine. Apoi trebuie să înveţi să-l vezi pe Domnul în toate, şi în murmurul sau jocul continuu al păsărelelor, în delicatețea vântului de primăvară atât de mângâietor...

Doar lasă cântecul vieții să fie, la fel cum ai lăsat să intre în tine frumuseţea şi parfumul florilor de câmp ori tăria mării şi atunci mintea ta se va linişti, deodată. Acţionând asupra ta, acţionezi asupra exteriorului, schimbându-te pe tine, se schimbă toată lumea ta. Învaţă să laşi viaţa să fie cum vrea ea și nu interveni niciodată. Doar laşi lucrurile să se manifeste şi gândurile să curgă. Nu căuta explicaţii. Stai fără să emiţi păreri despre nimic. Nu da sentințe, nu condamna și nu învinui pe nimeni și nu pune etichete, că atunci cazi din rai. Așa pornește egoul, dar și adversarul care te va scădea. Dacă doar priveşti, turturelele te vor ajuta să înveţi detaşarea şi desprinderea de toate. Dă voie vieţii să vibreze în adâncul inimii tale, pentru că tot ce vezi are loc întâi în tine. Dacă te opui vieţii aşa cum este, nu mai eşti în Adevăr şi vei suferi. Aşa porneşti necazurile asupra ta. Egoistul se aruncă singur în aer, nu e nevoie să intervii niciodată.

< sus >

SPUNÂND RUGĂCIUNEA CONTINUĂ A UNIVERSULUI: KYRIE ELEISON - „DOMNUL DUMNEZEUL MEU, MILUIEȘTE-MĂ!”, EȘTI ABSORBIT ÎN LINIȘTEA DIN FUNDAL. ACOLO; ÎN ADÂNCUL CEL MAI ADÂNC DIN NOI, ESTE NUMAI IUBIRE.

(KYRIE ELEISON* – DOMNUL, DUMNEZEUL MEU, MILUIEȘTE-MĂ! - LECȚIA V)

Doar permite bucuriei vieţii să vină la tine şi să te umple de frumuseţe: Kyrie eleison. Tânărul nostru ştia semnificaţia acestei rostiri: Doamne miluieşte, Doamne fii binecuvântat! - Dar important era ca tot sufletul lui să murmure continuu acelaşi lucru. Acest murmur avea multe înţelesuri:
- Doamne, Dumnezeule, te implor, trimite Duhul Tău asupra tuturor. Dar oricum Îl coboară continuu.
- Lasă binecuvântarea ta să coboare asupra noastră. Dar oricum totul este Iubire şi ne înalță, indiferent cum sunt, fie bune, fie rele, toate ne sunt de ajutor.
- Fie numele Tău în veci binecuvântat! Dar oricum toată creaţia, continuu Îl slăveşte.

Dar nu privi numai la înţelesurile lucrurilor, du-te dincolo de ele, mai bine nu gândi şi taci, pentru că atunci când vei fi gol de tine, toată înţelegerea sacră a vieţii va veni la tine, fără să fie nevoie să alergi după ea. Principalul este să te laşi pe tine total, până uiţi că exişti. Să trăieşti numai pentru ceilalţi şi să nu te preocupi de tine niciodată este cel mai important lucru în viață. Și să fii total neînsemnat. Mai mult lasă viaţa în pace decât să îţi faci planuri şi scopuri şi apoi să fugi tot timpul după ele. E zadarnic. Fuga aceasta creează timpul şi transformă totul în deşertăciune. Mai bine opreşte-te şi stai ca muntele de nemişcat în Dragoste şi frumuseţe. Când vin gândurile, lasă-le să fie, doar atât şi nu le acorda atenţie - şi atunci se vor duce toate ca un fum. Astfel, se va ridica din tine Isihia, pacea profundă a inimii. Când o atingi, Dumnezeu este deja în inima ta. Atenţia la respiraţie - linişteşte mintea şi te ajută să priveşti încântat oceanul de pace infinită din tine.

După un timp, îi venea să-I Mulţumească tot timpul Domnului pentru această bucurie imensă care îl inunda acum cu putere - faptul că există: Kyrie eleison - Domnul Dumnezeul meu, miluiește-mă! Acum asocia starea aceea adâncă de pace şi îngăduinţă cu această rugăciune. Şi când o spunea, imediat era absorbit în Liniştea care stă tot timpul în fundal şi ne aşteaptă. Adâncul cel mai adânc este în noi şi este numai Iubire. [...]

Muntele, macul, marea şi pasările l-au îndrumat pe tânărul ucenic să meargă dincolo de aparențele acestei lumii şi să simtă din plin sacrul vieţii noastre şi măreţia ei, asemănătoare cu măreţia Domnului pe care o vezi pretutindeni. Şi aşa a înţeles că noi am pierdut semnificaţiile fundamentale din spatele lucrurilor. Noi privim numai la suprafaţă şi luăm doar înţelesurile superficiale, atât cât ne permite fuga noastră. Dar ar trebui să ne oprim şi multe am vedea. Doar să ne oprim din alergat. Fuga asta a adus ataşamentul nostru de formă şi de exterior şi aşa am pierdut sacrul şi esenţa vieţii. Nici nu mai avem minte pentru aşa ceva. Noi doar alergăm.

 

A TRĂI TOTUL NUMAI CU INIMA, A IUBI CONTINUU ȘI NECONDIȚIONAT, A ÎNȚELEGE CĂ SUNTEM DOAR O FIINȚĂ SUBLIMĂ, ACEASTA ESTE TOATĂ ÎNVĂȚĂTURA!

(KYRIE ELEISON* – DOMNUL, DUMNEZEUL MEU, MILUIEȘTE-MĂ! - LECȚIA VI)

Aşa a ajuns tânărul ucenic să fie conştient de rugăciunea continuă a universului. Acum rugăciunea lui Avram îl ajuta să vadă peste tot în spatele lucrurilor şi al oamenilor pe Dumnezeu. În felul acesta a învăţat să se înrădăcineze în Iubire şi să privească numai la Domnul.

De la ocean a învăţat îmbrăţişarea a toate câte există fără să fie interesat de nimic altceva mai mult. Dar de data aceasta era atât de încântat să trăiască totul numai cu inima: înţelege că eşti o fiinţă sublimă, îi spuse părintele Zosima, aceasta este toată învățătura! A fi ca Avram înseamnă să înveţi dăruirea de sine fără condiţii. Asta te va apropria de Domnul. Trebuie să îi iubeşti pe toţi la fel. Iubirea fără aşteptări eliberează inima de acuzaţii şi reproşuri. Când supărarea NU mai ajunge să pătrundă în adânc ca să devină obişnuinţă prin repetare, atunci orice s-ar întâmpla, tu nu vei mai vedea niciun vinovat şi niciun rău în lume. Stai desprins și alunecă la suprafața lumii ca un fluture în zbor. Și nu te lega de nimic, că va începe suferința. Astfel vei pune Iertarea mai presus de toate, pentru că Iubirea ta este acum continuă. Totul vine de la Dumnezeu. Prin oameni El ne vindecă.

A dărui fără aşteptări te va desprinde de eul tău şi de tot ce preţuieşti tu mai mult în viaţă. Căută să vezi de ce te-ai atașat, şi desprinde-te de acel lucru care îţi este cel mai drag. Poţi? Aşa cum Avram a fost în stare să-şi dea fiul, pe Isaac, Domnului... în toate este vorba numai despre desprindere. Detaşarea îţi salvează viaţa, iar ataşamentul te omoară. Dacă eşti capabil să-I dai Lui ceea ce preţuieşti tu cel mai mult, și viața ta, atunci Tatăl ceresc va rămâne la tine, altfel Îl vei pierde. Aceea este credinţa, acest abandon total de sine şi încredere în Dumnezeu, când pe tine te lași și te uiți. Când te desprinzi de ceea ce tu apreciezi cel mai mult, atunci vei primi însutit înapoi, ajutor divin. Și viața va veni spre tine, dar nu ca să câștigi tu ceva de la ea, ci ca să te piardă. Atunci numai Desprinderea rămâne, adică Iubirea și Dumnezeu. El are întotdeauna grijă de noi.

A fi ca Avram înseamnă să te lepezi continuu de tine - pentru a trăi tot timpul cu El, în golul din tine. Când lumea pleacă din inima ta, atunci Domnul vine la tine. Nu poți sluji la doi stăpâni, în timp ce pe unul îl vei aprecia, pe celălalt îl vei desconsidera. Retrage atenția ta de pe lume, și va izbucni în tine Miracolul și bucuria sfântă. Când a urcat muntele, Avram se gândea numai la fiul său, dar când l-a coborât, nu se gândea decât la Dumnezeu. Adică să te gândeşti numai la cum să-i faci pe ceilalţi fericiţi, pe tine să te laşi. Trebuie să înţelegi că nimic nu este al tău şi că totul aparţine Domnului. Când predarea de sine este desăvârşită, atunci egoul se retrage şi lupta încetează. Important este să te uiţi mereu pe tine şi să fii neînsemnat, de neluat în seamă, tu să nu contezi. Iar sacrificiul de sine îţi salvează sufletul.

Acum părintele Zosima venea mai rar la ucenicul său. De multe ori duhovnicul îl găsea în lacrimi pe tânăr. Într-o zi l-a întrebat şi el pe părinte: de ce nu i-a spus nimic de Iisus. Cu cât mai mare este smerenia ta, cu atât mai mare este învăţătura pe care o vei primi de la Domnul. Trebuie ca tu să fii Una cu fiul Domnului pentru a simţi că eşti El, adică să faci ce făcea El: să te lepezi de tine şi să te dăruieşti total celorlalţi. Numai în starea de abandon de sine desăvârşit te poţi întâlni cu Tatăl tău din ceruri. Şi tânărul dori să afle mai multe. A fi ca Iisus înseamnă a aplica tot ce ai învăţat până acum. Inima ta trebuie să îmbrăţişeze totul şi pentru asta ai nevoie să fii aşa de umil... atunci vei putea să Iubeşti toţi oamenii şi toţi balaurii la fel, îi spuse părintele Zosima.

Cu toate că ştia ce gândeşte fiecare, Domnul Iisus nu a intervenit niciodată în voia Domnului. Ştia că nu se poate. Când te opui voinţei divine, întâmpini greutate la înaintare și toate ți se împotrivesc. Când lucrurile ți se împotrivesc nu ești pe calea corectă. Când știi că nu ești pe drumul Învierii? Atunci când viața ți se împotrivește și suferi durere. Aceasta este suferinţa: când tu nu eşti în Adevăr şi te opui Domnului. Când suferi înseamnă că ceea ce îţi spui tu nu este adevărat, este o minciună. Cerul şi pământul sunt una în sufletul celui care se predă pe sine în mâinile lui Dumnezeu şi nu mai caută ale sale. Asta înseamnă să te predai Lui: să nu mai umbli după interesul personal.

 

SINGURUL NOSTRU SCOP ÎN VIAŢĂ ESTE SĂ-I FACEM PE CEILALŢI FERICIŢI! IUBIREA ESTE PESTE TOT! VIAȚA ACEASTA ESTE DESPRE IUBIRE!

(KYRIE ELEISON* – DOMNUL, DUMNEZEUL MEU, MILUIEȘTE-MĂ! - LECȚIA VII)

După câteva luni trăite pe muntele Athos, tânărul ucenic a fost trimis acasă. El şi-a pierdut complet eul şi astfel putea să spună că nu mai trăiesc eu acum, ci Hristos trăieşte în mine. Ajunsese atât de umil și de neînsemnat. Când el s-a schimbat, atunci şi lumea din jurul său a început să se schimbe, ca prin farmec. Ce vrajă mare este atunci când te predai total Domnului! Tu nu mai ești atunci, ci numai El este.

Gata, ajunge, țipă la el părintele Zosima, acum este timpul să pleci. Când era cuprins de egoism sau de mândrie, încerca să se aşeze ca un munte în Iubire sau ca un mac şi îşi zicea: „orice floare se vestejeşte într-o bună zi”, şi aşa imediat simţea în sufletul său puterea veşniciei. Asta înseamnă că orice orgoliu va fi înfrânt până la urmă.

Când altădată îl cuprindea supărarea sau nemulţumirea, se retrăgea şi încerca să fie ca şi oceanul care domolea toate valurile în adâncul său liniştit: Kyrie eleison.

Când alteori se uita la oameni cum se luptă, cum rezistă şi se apără, simţea că aveau nevoie să fie îmblânziţi şi înfrânţi, ca Avram. Dacă te aperi şi reacţionezi, vei chema singur forţele Cerului ca să te liniştească. Când ceva rău îţi vine din față, renunţă la rezistență imediat şi oferă celuilalt victoria.

Ajunsese să nu mai însemne nimic, nici să nu fie văzut, atât de umil şi de mic era – un nimeni. Aluneca deasupra vieţii, nemaigândindu-se la nimic, doar era și nu-și mai punea nicio problemă. Accepta totul fără rezistență. Acum, nu mai vroia ceva pentru sine şi se mulţumea cu puţin. Şi aşa s-a întâmplat o Minune: atunci când a lăsat lumea în pace să fie cum vrea ea în mod definitiv, Dumnezeu a venit să stea tot timpul cu el. Și așa a înțeles că peste tot este numai Iubire.

OMUL DIN FAȚA TA ESTE ÎNTOTDEAUNA IISUS!

SINGURUL NOSTRU SCOP ÎN VIAŢĂ ESTE SĂ-I FACEM PE CEILALŢI FERICIŢI! IUBIREA ESTE PESTE TOT! VIAȚA ACEASTA ESTE DESPRE IUBIRE!

< sus >

CUM SĂ REACŢIONĂM LA SITUAŢIILE DIN VIAŢĂ?

În fiecare clipă totul este în armonie perfectă, și exact cum trebuie să fie, nu e nimic de scos sau de adăugat. Îți vine din față ceea ce ești tu. Opreşte-te să mai gândești rău despre oameni, și nu te vor mai ataca.

 

CUM SĂ CREĂM O VIAȚĂ FRUMOASĂ?

Când apare o neplăcere este momentul în care trebuie să renunți. Necazul sau boala te scade și îți dau energie și viață. Dă voie să fim mințiți. Nu te îngrijora pentru nimic. Îngrijorarea și apărarea îți cresc necazul. Tu ești ființa divină care nu se apără niciodată. Poartă-te ca o ființă a Cerului. Tu nu aparții acestei lumi. Dar renunțarea și cedarea vindecă situația de viață de la sine. Renunțarea este prezența lui Dumnezeu. Când te retragi, te unești cu El. Dar dacă nu te lași pe tine, în toate, El nu are unde să vină. Nu are loc, trebuie întâi să faci gol în tine. Nu interveni și nu te apăra. Golul din tine este prezența Lui, și atunci exteriorul va lua forma Lui, și vei avea o viață minunată.

 

Orgoliul (eul uman) doreşte să deţină controlul asupra situaţiilor din viaţă. Rezultatul: nu întotdeauna lucrurile ies aşa cum ne dorim.

„Eul este durere. Nu e nevoie să intervii tu în nimic. Când nu ai un eu care vrea ceva, atunci orice situație se rezolvă de la sine, fără tine.”

< sus >


IUBEȘTE ORICE AR FI!
Fragment din volumul III: „SECRETUL MULȚUMIRII - DE FAPT, EU PE TINE TE IUBESC - ADONAI ELOHIM SHEMAIYA”

Am uitat să iubim. Asta se întâmplă când nu mai iubim, atunci porneşte dezastrul în viaţa noastră. Soluţia? Să punem iubire, acceptare acolo unde este ură, supărare, nemulţumire. Ce înseamnă să uiţi să iubeşti? Nu ierţi când eşti jignit, suferi în interiorul tău. Porţi ură. Urăşti pe interior, asta este ca o otravă şi în momentul când te analizezi atunci imediat Domnul îţi arată unde greşeşti şi înţelegi.

Comportamentul la jignire stabileşte viaţa şi moartea, raiul şi iadul. Răspunsul exteriorului nu vine imediat. Şi de aceea nu ştim când greşim, că uităm. De ce noi îl atacăm pe celălalt? Ne raportăm la binele nostru, avem prea mult ego, suntem prea mândri, ne considerăm diferiţi şi atunci este important interesul personal, când ne credem buni. Omul când se crede bun sau superior atunci atacă. Şi urăşte, şi face ravagii, dar se distruge şi pe sine. Când ataci, te distrugi pe tine lovind în celălalt, pentru că el eşti tu.

Nu suntem buni, unul bun este doar Dumnezeu. Noi suntem extraordinar de mărginiţi ca ego. Dar, ca fiinţă divină, suntem nemărginiţi şi numai iubire. Eşti fiinţă de lumină şi în rai încă de aici dacă nu îţi permiţi niciodată să ai un gând negativ faţă de nimic. Noi ca ego nu suntem buni, suntem doar oameni care învăţăm. Deci egoul ar trebui să fie smerit. Nu ştiu dacă se poate, dar ar trebui să tacă. Când critici, eşti rău sau învinuieşti, devii diavol şi pășești în iad.

Trebuie să nu iei seama la nimic, şi să-L laşi pe Domnul să hotărască, să iubeşti necondiţionat. Această hotărâre de a iubi orice ar fi este cea mai înaltă învăţătură. A iubi, a te lăsa pe tine pentru ceilalţi este o bucurie imensă. Nu fiţi trişti, că se închide cerul şi pierdeţi ajutorul de Sus! Apoi vine dezastrul ca un vifor. Începe furtuna.

Toate cuvintele tale să fie de Dragoste şi apreciere, de mulţumire şi recunoştinţă. Aceste cuvinte pline de iubire sunt raiul şi să nu-ţi permiţi niciodată să gândeşti răul, că pierzi suflet şi te arunci singur în iad. Iubeşte, orice ar fi!

 

SCOPUL VIEȚII NU ESTE SĂ TE SIMȚI TU BINE, CA TRUP SAU EMOȚII, CI CA SUFLETUL TĂU SĂ FIE ÎN DIVIN, ÎN ARMONIE ABSOLUTĂ CU CERUL DIN NOI

Fragment din volumul III: „SECRETUL MULȚUMIRII - DE FAPT, EU PE TINE TE IUBESC - ADONAI ELOHIM SHEMAIYA”

I-a scos din Egipt. În deşert nu era nimic. Trăiau numai cu ce le dădea El. Să nu iei mai mult decât ai nevoie, că te faci ăla cu corniţe. Şi le-a zis să nu ia mai mult, că le va da din nou, a doua zi. Dar unii nu au crezut. Mai mult te va ucide, să ştii asta. Domnul îţi dă cât ai nevoie şi atât. Niciodată mai mult. Acel mai mult îl smulgi singur de la ceilalţi şi îi păgubeşti. Aşa apar sărăcii şi bogaţii. Mai mult îţi va face rău şi nu îţi trebuie, şi nu vine de la El. Mai mult te face diavol.

Le-a verificat credinţa, abandonul de sine, încrederea în El şi nu le-a mai dat mană. Şi au început să cârtească: ne-ai scos din Egipt să murim de foame şi sete? Vai! Ne auzi? Vorbeşte-i Domnului, să ne dea carne! Le dă carne, dar de lăcomie mulţi vor muri. Lăcomia de viaţă ucide. Au mâncat mult şi au murit. Carnea simbolizează păcatul. Apoi le era sete. Să vorbească stâncii! Şi Moise a lovit în stâncă. Să vorbească cu stânca! De ce se sperie de Dumnezeu? Că este dragoste. Va veni să ia omul care să fie cu El în veşnicie: omul care iubeşte. Lăsaţi-le pe toate, nu vă trebuiesc. Înţelegeți?

Ce este rău? Cum sunt întrebuinţate legile divine. Idolatria distruge omul. Dăruirea caută folosul aproapelui, nu al său. Unde se întâmplă asta? Numai la acela care nu îşi iubeşte viaţa. Nu este nevoie să-ţi iubeşti viaţa. Dacă Îl iubeşti pe Dumnezeu din toată inima ta, vei avea viaţă. Dragostea pentru El este viaţa ta. Cel care îşi iubeşte viaţa, care caută numai interesul lui, se va folosi de aproapele său. Se pune pe sine mai presus de dragostea care este Dumnezeu şi care este pentru aproapele său. Dragostea nu este pentru tine, ea este doar ca să o dăruieşti. Îl iei pe Domnul şi Îl dai aproapelui. Dacă o reţii, te faci dumnezeul tău şi nu o mai dai.

Iubirea este ca să o dai mai departe, nu pentru tine. Dacă viaţa ta bogată o dai aproapelui, atunci trăieşti. Când te goleşti de tine, de eu, de posesii, El este cu tine. Şi aşa, cu El putem totul. Fără Dumnezeu facem păcat. Ce apăra egoul? Moartea. Nu vrea să moară. Să-i dai voie să moară. Nu căuta interesul tău niciodată şi vei avea viaţă, pentru că interesul propriu te face diavol şi îţi ia din viaţă.

< sus >

RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI - I -

ÎNTREBARE:
De ce Dumnezeu ne-a lasat acest ego? Daca Dumnezeu este numai iubire si noi suntem dupa chipul si asemanarea Sa, de ce ar vrea sa ne pedepseasca?

RĂSPUNS:
Nu ne da suferinta decat atunci cand ne indepartam de El, ca sa ne aduca inapoi, ca, fara energia Lui, noi nu putem trai. Dar nu ne impiedica nimeni sa fim numai Iubire orice ar fi si sa tinem Poarta cerului deschisa pentru a primi viata.
Pedeapsa ne-o dam singuri si vine automat cand ne-am umplut de eu si ne-am indepartat de El. Dar si asta este bine, ca altfel am muri. Deci totul este bun, drept si divin asa cum este. Noi privim dintr-un eu si zicem la ce ne doare pe noi ca este neplacere. Dar de fapt este un mecanism dumnezeiesc de scadere a orgoliului nostru si reducere a agresivitatii interioare. Si, daca ne-am indepartat de El, sufletul nostru singur cheama fortele cerului ca sa ne aduca inapoi la Domnul. Ne administram singuri injectia divina.

ÎNTREBARE:
Inteleg, dar de ce ne-a creat cu ego? Pentru ce era nevoie de ego?

RĂSPUNS:
Nu ne-a creat cu ego. Este alegerea noastra. O cadere din rai. Pe de alta parte, invatam cel mai repede prin pierdere, prin suferinta. Nu ne ducem benevol spre El, ci fortati. E bine si asa. Pentru ca privim in parte, si impartim in bine si rau, apoi absolutizam o parte si zicem ca e buna. Si ni s-a spus sa nu impartim. Prin impartire si absolutizarea partilor noi ne facem un eu. Apoi, pentru ca partile nu dureaza, alergam toata viata pentru mai mult. Si niciodata nu suntem multumiti, ca nu se poate. Deci, pentru ca ne raportam la trup si ne facem un eu, noi suferim vesnic. Si nu vrem sa traim ca o fiinta divina pe pamant. Pentru ca avand un eu, credem ca pierdem ceva, cand nimic nu este al nostru.
Noua ne este frica sa ne lasam in mana lui Dumnezeu, pentru ca pierdem controlul. Dar daca ne-am lasa in mainile Sale, nu ar mai exista frica si nemultumirea ca nu avem indeajuns, si nu am mai alerga ca nebunii. Credinta apare cand te lasi in mana Lui in mod desavarsit si zici: Faca-se voia Ta, Doamne, Tu stii ce am nevoie, eu nu stiu nimic. Si te lasi defintiv, si nu te mai preocupi cu ingrijorarea si fricile.
Deci solutia ar fi sa traim ca o fiinta a Cerului care nu cauta niciodata ale sale, ci pe toate le accepta si pe toti ii iarta, pentru ca voia Domnului este intotdeauna buna si dreapta. Nu este nevoie de ego, am primi tot ce avem nevoie in dar, dar noi nu avem incredere ca EL ne da totul, fara macar sa cerem. Pentru ca nu credem in Dumnezeu, de aceea ne-am apucat sa ne descurcam singuri si de accea suferim.
Ambele cai sunt bune, dar cea prin egoism este cu suferinta mare si scrasnetul dintilor; dar tot la Iubire ajungem. Dar conteaza enorm cum. Ca nu este indiferent cu durere sau fara durere.

ÎNTREBARE
Eu nu inteleg de ce am uitat ca suntem parte din Dumnezeu si ne comportam asa? E foarte dureros, eu ma observ de multe ori si nu-mi place cum ma comport. Cand sunt total prezenta totul se schimba.

RĂSPUNS
Evoluam? Poate da, poate nu. Uitarea asta este parte din crestere. La inceput, cand suntem copii, suntem nestiutori. Omenirea creste in intelegere și asa se invata: prin incercare/eroare. Dar este un proverb indian care zice asa: batranii sunt intelepti dar copii sunt puri.
Secolele trecute au fost dominate de sacrificiu, si sufletul omenirii s-a incarcat cu energie divina. Acum, cand ne indreptam spre bunastare, o consumam si o irosim. Cand nu o sa mai avem Iubire, omenirea va dispare, foarte simplu. Îmbatranim pentru ca pierdem energie vitala, adica daruim mai putin decat luam. Si devenim rigizi.
Sunt multe de spus. O sa apara cartea a III a in septembrie si continuam acolo. Si o a IV a despre femeie, barbat, copii si bani, in decembrie probabil sau in primavara.

Multumesc pentru intrebarile interesante adresate de dna Maria Diaconescu

 

RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI - II -

ÎNTREBARE:
Cum sa ne comportam cand ne mor persoane dragi sau se imbolnavesc?

RĂSPUNS:
Este Hotarare de Sus, nu ne putem revolta. Nu venim cand vrem noi si nu plecam cand vrem noi. Voia Lui este Sfântă! Cand se imbolnavesc cei dragi, rugaciune. Si aici depinde de hotararea Domnului. Pana si profesionalismul medicului, harul sau depinde tot de El. Mana doctorului sau sfatul lui este miscat tot de divin. De aceea Voia Domnului este buna si dreapta orice ar fi. Dar daca noi am fi fost numai Iubire, nu era nevoie sa ne imbolnavim, nici noi, nici cei dragi. Cu cat omul este mai infrant cu inima si mai darnic, cu atat viata lui este mai lunga. Totul vine de la El si depinde de El.

ÎNTREBARE:
Dar cand un copil e bolnav, care este cauza, caci el e numai iubire? Si cum poti sa ramai indiferent cand vezi un copil ca se chinuie cu o boala?

RĂSPUNS:
Nu ramai indiferent, faci tot ce este posibil. Dar de obicei parintii mananca agurida, mananca mereu agurida si li se strepezesc dintii copiilor.(Iezechiel 18, 2) Daca parintii s-ar intoarce la Dumnezeu, nu e nevoie sa sufere si copiii. Deci parintii sa nu mai manance agurida, adica sa nu mai atace oamenii orice ar fi si oricum ar fi ei. Sau a doua poruncă din Decalog: „Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam”(Ieșirea 20, 5). De ce asa? Pentru ca atacul parintilor asupra oamenilor sau a vietii, este un atac asupra divinitatii si atunci Domnul ne pune o oglinda in fata si primim inapoi amplificat ceea ce am semanat sau acolo unde ne doare cel mai tare, pentru ca altfel nu ne cumintim deloc, in niciun chip si continuam, iar agresivitatea noastra ataca armonia vietii si a universului si asta nu se poate accepta deloc.
In ordinea divina, aceasta scadere fortata este doar o salvare a sufletului oamenilor. Dar, pentru egoul nostru, este o pierdere sau o suferinta. Solutia la toate problemele noastre este Intoarcearea la El, ceea ce inseamna sa ne lăsam pe noi în mana Lui in mod desavarsit. Scopul vietii nu este sa te simti tu bine, ca trup sau emotii, ci ca sufletul tau sa fie in divin, in Armonie absoluta cu Cerul din noi. Numai atunci totul va fi bine in viata noastra si vom avea sanatate si fericire, noi si cei dragi noua, cand Il vom pune pe Dumnezeu pe primul plan. Altfel NU. Fara El nu reusim nimic si traim o viata de chin.

Cand apar greutati in viata noastra inseamna ca noi nu mai Iubim destul si trebuie sa ne intoarcem la Domnul. Credinta noastra a scazut, asta este cauza bolilor si neplacerilor! Singura cauza a necazurilor si bolilor este faptul ca NU IUBIM ORICE AR FI si luam prea mult pentru noi si daruim prea putin. Cand dai putin, Domnul nu mai este cu tine si atunci vine suferinta in mod inexorabil. Nu este greu dar, daca nu suntem cum trebuie, o patim. Si stie fiecare lucrul acesta, dar nu vrem sa vedem. Atunci lucrurile se vor repeta pana vom intelege. Asta-i tot.

Multumesc pentru intrebarile interesante adresate de dna Maria Radulea.

 

RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI - III -

ÎNTREBARE:
Ce înseamnă să te lași în Voia Domnului?

RĂSPUNS:
Când te lași în voia Lui, El te va ajuta în toate! Obstacolul este voia noastră și ca suntem plini de eu Atunci El nu are loc unde sa vina. Nu Ii facem loc în inima noastră pentru ca suntem preocupați numai de eu mai presus de toate. Altfel viata noastră ar fi miraculoasa!

ÎNTREBARE:
Cum cade mintea?

RĂSPUNS:
Mintea este eu mai presus de toate. Eul, adică mintea, se pierde când nu mai cautam mai mult interesul personal, când mai mult dam decât luam, cand dam întâietate celuilalt, eul se retrage, adică mintea cade și înaintează Dumnezeu.

ÎNTREBARE:
Si totusi, cum oprim mintea care gandeste prea mult?

RĂSPUNS:
Ne oprim din căutare.

ÎNTREBARE:
Cum ne golim de eu?

RĂSPUNS:
Prin dăruire, acceptare și înfrânare. Și prin smerita cugetare.

ÎNTREBARE:
De ce nu este nimeni de vina cu nimic pentru ce ni se intampla noua?

RĂSPUNS:
Nimeni nu este de vina pentru ceea ce vine din mine. Oamenii sunt doar oglinzi. Trebuie întâi sa avem în noi arme ca sa poată celalalt sa ne atace. Când oprim armele din noi, se oprește atacul din afara. Dacă în noi este numai iubire, din afara nu poate sa vina decât iubire, ceea ce suntem noi.

ÎNTREBARE:
Ce înseamnă autoînjosire?

RĂSPUNS:
Sa accerpti umilinta orice ar fi . Cine are puterea sa nu se supere cand este injosit, acela este raiul.

Multumesc tuturor celor care ați pus întrebările de mai sus și mi-ați dat ocazia să răspund acestora.

< sus >

VINDECAREA ESTE ÎNTÂI ÎN INTERIOR

Fragment din volumul III, carte aflată sub tipar: „SECRETUL MULȚUMIRII - DE FAPT, EU PE TINE TE IUBESC - ADONAI ELOHIM SHEMAIYA”

Când iubeşti, nu ai teamă de nimic, pentru că nimic rău nu poate să-ţi vină din faţă. Vine numai ceea ce eşti. Ne batem cu exteriorul, dar lupta s-a dat deja în tine. Numai tu îţi creezi lumea ta, este pictura ta.

Dacă te opui eului, lumea se eliberează din strânsoarea ta. Fericirea porneşte când eliberezi lumea din mâinile tale. Iubirea este eliberare din condiţionările egoului.

Tu nu eşti binele trupului tău, tu eşti cel care nu caută binele său. Tu nu eşti binele tău, tu eşti binele tuturor. A nu te raporta la interesul propriu este lucrul cel mai important în viaţă. Să trăiești ca o fiinţă comună, care nu vrea nimic mai mult pentru sine şi nu ca un milog.

Vindecarea este întâi în interior şi apoi exteriorul îl urmează ca o umbră.

 

RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI - IV -

ÎNTREBARE:
Dvs spuneți să ne lăsăm pe noi de tot în fața celorlalți care nu sunt decat Dumnezeu cu mască - mi-a plăcut expresia... să neglijăm orice interes personal, să fim ca o cârpă în fața celorlalți și atunci vom cunoaște fericirea... Eu personal de câte ori m-am neglijat pe mine total în favoarea altora nu am simțit decât frustrare, care este, desigur, frustrarea egoului... o oarecare pace și fericire am simțit când am păstrat un echilibru între interesul meu și al celorlalți, când m-am tratat pe mine ca și pe ceilalți și invers. Aceasta ar fi singura reținere sau nelămurire pe care o am față de cărțile dvs și pe care vă rog să o lămuriți.

RĂSPUNS:
Sunt 2 euri în noi, unul iluzoriu - egoul și ființa divină din noi. A trăi ca ființă divină pe pământ aduce toată fericirea. Ego-ul se hrănește cu durere, o caută și o produce. A trăi ca ego nu este o fericire. Când ne raportăm la interesul personal, înseamnă eu mai presus de toate. Când facem asta, putem ști dinainte că toate lucrurile se vor termina prost. Dar dacă ne raportăm la binele tuturor, știm că toate lucrurile vor fi bune. Depinde ce alegem. Dumnezeu este ființa noastră divină. Dacă nu alegem iubirea, alegem să suferim. Când căutam interesul propriu, putem câștiga pe moment dar pierdem în perspectivă. Și în primul rand prin interes propriu noi pierdem energie. Dar o câștigăm numai când dăruim sau ne autolimităm. Când pierdem energie, situațiile de viată decad. Când nu mai ai energie, sufletul cheamă forțele cerului să ne scadă. De ce așa? Pentru că noi suntem o ființă comună, nu un eu izolat. Și orice interes individual se opune ființei noastre divine, deci lui Dumnezeu. Reușești în viață și ești fericit numai când faci tot binele celorlalți. De fapt tu ești Noi. Dacă înțelegem asta, ne eliberăm de eu, de dualitate și de suferință.

ÎNTREBARE:
Cum a apărut ego-ul?

RĂSPUNS:
Ni s-a spus să nu muști din pomul cunoașterii binelui și răului. Înseamnă să nu îți iei un ego. Când împărțim în plus și minus, apare eul, adică raportare la trup, la interesul lui. Apoi absolutizăm o parte și ii spunem bine. Dar aceasta absolutizare este subiectivă. Un lucru are multe aspecte și tot ce ignorăm noi se întoarce apoi împotriva noastră cerând dreptul la existență - chiar dacă nu le vedem, ele există. Astfel, eul generează un adversar cu mult mai puternic decât el. Deci, atunci când căutăm interesul propriu mai presus de toate, noi chemăm suferința. De ce asa? Pentru că eul nu are existență de la sine, și de aceea nu este adevărat. Este parțial și de aceea ne ține în nemulțumire continuu, nu ne simțim întregi, nimic nu este suficient și ne mai trebuie. Dar noi avem în sine un suflet comun. Însă, prin urmărirea interesului propriu, ne vedem diferiți. Noi suntem interesul tuturor. Când urmărim binele nostru, ne opunem binelui tuturor, adică lui Dumnezeu. Nu mai iubim și dorim sa ucidem - și apoi, pe oricine care vrea să ne ia ceea ce este al nostru, suntem capabili să-l omorâm. De ce? Pentru că nu mai simțim că suntem o singură ființă divină comună. Soluția la toate este să te comporți ca o ființă a Cerului și nu ca un eu izolat. Dar ca să te comporti ca o ființă sublimă trebuie doar să daruiești fără să aștepți nimic în schimb, să ierți totul și să accepți totul fără reacție. În toate este vorba numai și numai despre iubire.

ÎNTREBARE:
Așadar eul este un mecanism permis de divin. Am înțeles că răul e un bine mai mare decât binele și am înțeles și de ce. Dar când omul a ales drumul cunoașterii binelui și răului Pământul exista? Sau face și el parte din visul nostru? Dar când a apărut ego-ul? Aveți undeva descris?

RĂSPUNS:
În Shangri La, la început, este povestit cum a căzut omul din rai. Da, dar nu avea nevoie de nimic acel om. Primea totul de la Dumnezeu, având atenția numai la El. Și a cochetat cu ideea că nu va uita de Creatorul său și, când a privit la creație, ea fiind formată din cuvinte întrupate, toate au năvălit spre el și s-au structurat într-un limbaj, și apoi a început să vadă. Dar a uitat de unde a venit și nu a mai putut să se întoarcă. Lumea era dominantă acum în mintea lui. Ca să revină, trebuie să piardă mentalul, să uite lumea și umanul. Într-un moment de lapsus, vezi totul, dar nu știi ce vezi, nu conștientizezi Și, dacă această stare ar dura mai mult, lumea ta ar dispărea pe loc. Dar când eliberezi lumea din mâinile tale, atunci revii la origine. Eliberează, eliberează și ai să cunoști zeii!

ÎNTREBARE:
Ce înseamnă „să te opui eului tău?"

RĂSPUNS:
Interesul personal de mai mult. Eu mai presus de toate. Binele meu în primul rând, adevărul meu, dreptatea mea. Noi suntem o ființă divină comună, nu un eu izolat. Când căutăm mai mult binele nostru, devenim diferiți și atunci nu mai putem iubi. Și oamenii devin adversari. Când ego-ul se întărește, el ridică un opus, un dușman, care ne va lovi cu forța cu care noi ne împotrivim vieții. Dar când lași viata în pace, te unești cu ființa comună și devii Noi. Sunt explicate în amănunt în cărțile apărute și continuat în cartea a 3a.

sursa https://www.facebook.com/MariusGhidel/

< sus >