<  Pagina cu emisiuni TV


Amintirile Melissei dinainte de a se naşte

Melissa Denyce ne dezvăluie în acest videoclip amintirile sale dinainte de a se naşte. Fenomenul se numeşte PBE (Pre-Birth Experience). Ea se exprimă cu mult entuziasm, pentru că însăşi Realitatea descrisă este extraordinar de frumoasă şi intensă emoţional. Videoclipul  tradus este încorporat la sfârşitul acestei transcrieri.

"AMINTIRILE MELE DINAINTEA ACESTEI VIEŢI"

melissa denisse 

foto: Melissa Denise

Mărturie video

«Salut, prieteni! Bine aţi revenit! Vă mulţumesc că sunteţi alături de mine.

Astăzi vă voi împărtăşi ceea ce îmi amintesc dinainte de naşterea mea. Însă amintirile mele de dinainte de naştere sunt foarte greu de descris. M-am ferit să vorbesc despre ele, pentru că este foarte greu să folosesc un limbaj concret. Nu am niciun reper temporal de genul: “Întâi s-a întâmplat asta şi apoi s-a întâmplat aia”. De asemenea, aceste amintiri nu sunt vizuale, în majoritatea lor. Nu sunt de genul: “Am văzut asta şi asta şi avea forma aia şi culoarea aia”. Amintirile mele de dinainte de naştere sunt doar ca vârfurile icebergurilor care stau adânc sub apă.

Am rămas cu nişte impresii despre ceea ce am trăit sau cu nişte lucruri pe care mi le amintesc şi majoritatea se referă la cum este realitatea şi cum m-am simţit acolo. Cea mai pregnantă amintire este despre cum m-am simţit. Dar oare pot să vă povestesc cum m-am simţit?! Ei bine, nu există astfel de sentimente în această lume, aşa că este foarte greu să vorbesc despre ele. Dar voi face tot posibilul, vă voi împărtăşi mai multe detalii decât am făcut-o vreodată, pentru că în ultimii doi ani mi-au revenit în minte mai multe lucruri şi am găsit mai multe noţiuni pentru anumite aspecte.

Una dintre amintiri este aceea a unui “loc” foarte fierbinte şi luminos. Atât de fierbinte şi de luminos, de parcă era făcut din flăcări. Parcă era făcut din lavă fierbinte care bolborosea. Dar era o lumină foarte albă, foarte strălucitoare. Şi era atât de reconfortantă şi de hrănitoare! Era ca un pântec sau o creşă în care sufletele se năşteau şi erau îngrijite. Îmi amintesc că eram foarte concentrată pe interior, ca şi cum nici măcar nu aveam capacitatea de a mă concentra în exterior sau nicio noţiune că ar exista ceva în afara acelui loc. Parcă eram într-o stare meditativă foarte profund focalizată lăuntric. Aş fi putut rămâne acolo pentru totdeauna. Nu simţeam nevoia să experimentez nimic altceva. Cea mai apropiată comparaţie cu confortul pe care îl simţi într-un astfel de loc este ca şi cum ai face un duş foarte fierbinte, fiind complet înconjurat şi învelit în acest spaţiu plăcut, fierbinte, clocotitor şi hrănitor.

Îmi amintesc şi de un alt “loc”, nu-mi dau seama dacă era un loc sau doar o stare de conştiinţă. Mi-am amintit de acest loc pe tot parcursul copilăriei şi mi-l aminteam ca pe un loc plin de copii. Eu eram copil şi erau şi alţi copii, şi era şi Isus acolo. Dar, pe măsură ce m-am tot gândit la asta şi am analizat mai bine de-a lungul anilor, mi-am dat seama că poate îmi aminteam doar de inocenţa noastră ca fiinţe spirituale. Era un sentiment de totală lejeritate şi inocenţă şi de perfecţiune completă şi absolută.

Imaginează-ţi cum te-ai simţi acum dacă ai fi trăit o viaţă perfectă, dacă nu ai fi făcut niciodată vreo greşeală, dacă nu ai avea niciun regret, dacă trupul şi mintea ta ar fi fost complet sănătoase şi puternice toată viaţa, dacă nu ai şti cum este să ai vreo afecţiune fizică sau mentală. Dacă ai putea vindeca pe oricine la simpla ta dorinţă sau ai putea aduce pacea în orice situaţie doar intrând în cameră. Dacă în toate relaţiile pe care le-ai avut vreodată cu vreo persoană cu autoritate asupra ta te-ai simţit complet protejat şi dacă ai avea 100% încredere în bunătatea tuturor oamenilor şi, mai ales, a celor mai puternici decât tine. Dacă îţi poţi imagina cum ar fi să ai acel tip de inocenţă, acel tip de perfecţiune şi putere, fără să depui niciun efort, aşa te simţi în permanenţă de partea cealaltă. Eşti o fiinţă făcută în întregime din lumină, căci asta eşti cu adevărat, un glob de lumină strălucitoare.

Şi tot ceea ce tocmai am afirmat este adevărat în ceea ce vă priveşte pe fiecare dintre voi.

Îmi amintesc câteva elemente din acest tip de existenţă. În primul rând, îmi amintesc calitatea sau textura realităţii, cum totul este făcut din ceea ce am numi lumină. Vorbim mult în comunităţile spirituale despre faptul că totul este interconectat şi că suntem cu toţii una. Iar acest lucru este, literalmente, adevărat.

Aşa că, oriunde ai fi acum, imaginează-ţi că tot ce se află în apropierea ta, inclusiv camera în sine, obiectele din încăpere, ceilalţi oameni, tu însuţi şi aerul sunt alcătuite din lumină strălucitoare care se comportă ca un abur. În oameni şi obiecte, lumina este mai concentrată, mai strălucitoare. De fapt, este atât de strălucitoare, încât ochii trupeşti ne-ar durea dacă am privi-o. Dar acolo, cu cât este mai strălucitoare, cu atât este mai mare concentraţia de conştiinţă şi bucurie şi cu atât mai mare extaz simţi lângă cineva care radiază acest tip de lumină.

Iar lumina nu este doar o lumină fizică, aşa cum o cunoaştem noi. Este o lumină metafizică. Este iubire şi pace şi fericire şi bucurie şi mângâiere şi siguranţă. O simţi în jurul tău şi, de asemenea, în interiorul tău, pentru că ea compune totul. Ea alcătuieşte totul şi curge de la un lucru la altul, de la o persoană la alta, astfel încât lumina se desprinde de la o persoană şi se amestecă cu lumina altei persoane, nu există separare, este una şi aceeaşi.

Îmi amintesc că Isus era mai strălucitor decât toate celelalte fiinţe. Îmi amintesc că avea o bucurie intensă şi un râs tipice lui. Lumina, lumina ca un abur ce alcătuia totul, era bucurie. Era ca şi cum lumina şi bucuria sunt acelaşi lucru. Iar Isus era o lumină intensă şi strălucitoare, ceea ce însemna că era bucurie intensă. Deci Isus era sinonim cu bucuria şi râsul.

Din alte impresii, îmi amintesc de nişte fiinţe pe care noi le numim îngeri. Primul lucru interesant despre ele este că nu-mi amintesc să fi avut formă umană. Deşi nu este vorba atât de mult de o imagine a lor, ci de faptul că ştiam ce sunt. Sunt fiinţe multidimensionale specializate, alcătuite din culori şi modele complexe, pe care noi nici măcar nu le putem înţelege aici.

Dar dintr-o anumită impresie, îmi amintesc că ştiam că sunt fiinţe avansate, a căror sarcină este să protejeze omenirea şi să supravegheze evoluţia umană. Deci au “săbii de lumină” masive, dar modul în care “înving răul” nu este prin violenţă, aşa cum ne-am imagina noi aici. Nu e ca şi cum ar ieşi să se lupte cu demonii sau ceva de genul acesta. Este vorba de a înclina balanţa către iubire. Este vorba de a elimina întunericul făcând lumina să strălucească. Şi o fac înmuind inimile, atrăgându-le spre iubire.

Ei operează în cadrul anumitor parametri şi nu ştiu care sunt aceştia, dar ştiu că au nişte limite. De exemplu, poate că ajută numai dacă li se cere ajutorul. Asta presupun eu, nu sunt sigură. Sau poate că au voie să facă doar anumite lucruri. Oricum, în cadrul parametrilor lor, realizează lucruri precum: vindecarea inimilor frânte, vindecarea familiilor, refacerea relaţiilor, mângâierea inimilor, ajutând oamenii să se deschidă şi să crească sufleteşte. Şi sunt extrem de puternici. Sunt ca nişte supereroi din benzile desenate sau desenele animate, unde vedeţi acele fiinţe superputernice care se luptă între ele şi din armele lor ies explozii sonice. Doar că îngerii nu se luptă pentru a învinge, ci dau drumul la puterea iubirii în lume pentru a vindeca.

O altă impresie pe care mi-au lăsat-o este cum fiinţele multidimensionale ne susţin în această lume. Auzim asta mereu de la cei care au avut experienţe în apropierea morţii, dar cât timp suntem încă aici, ne este foarte greu să înţelegem faptul că nu suntem niciodată singuri. De fapt, nu am părăsit niciodată raiul. Raiul este aici, în jurul nostru, doar că nu-l putem vedea. Este ca şi cum am fi un bebeluş în braţele mamei şi am adormit, avem un coşmar şi am uitat unde ne aflăm.

Ceea ce îmi amintesc este că aceste fiinţe protectoare puternice stau în picioare, aplecate, cu braţele întinse, în care ţin Pământul. Dar este mai mult decât atât. Nu doar că ţin lumea, ci e ca şi cum braţele lor sunt acelaşi lucru cu realitatea fizică. Se întrepătrund cumva. E ca şi cum nişte straturi de realitate, mai subţiri ca hârtia, s-ar suprapune unul peste celălalt. Adică realitatea spirituală, care sunt braţele îngerilor, şi apoi realitatea fizică, pe care o trăim noi. Aceste două realităţi sunt una în interiorul celeilalte. Aşa că ne aflăm, literalmente, în braţele iubirii chiar acum. Dacă suntem aici, înseamnă că suntem îmbrăţişaţi în iubirea care formează acest loc.

Iar venirea aici seamănă mai mult cu o călătorie mentală decât cu o călătorie fizică, dacă pot folosi această analogie. Nu ştiu dacă este o analogie bună. Caut să-mi găsesc cuvintele potrivite. Ştiu că am văzut aceşti îngeri sau ghizi sau fiinţe spirituale cu braţele întinse, care braţe erau chiar lumea în care ne aflăm. Ei sunt mai aproape de noi decât aerul pe care îl respirăm, e ca şi cum facem parte din ei.

Îmi amintesc foarte clar contrastul dintre acolo şi aici. Acolo totul este atât de expansiv. Este ca şi cum ai zbura în vasta întindere a cerului înstelat, în mijlocul acestui cor de un milion de îngeri care cântă cea mai frumoasă şi emoţionantă muzică pe care ţi-ai putea-o imagina. Şi întreaga ta fiinţă explodează de bucurie şi pluteşti în acest ocean de pace nemăsurată. Şi eşti învelit în această pătură de iubire. Totul e atât de spaţios şi e numai bucurie şi muzică. Totul e muzică şi râs. Şi beatitudine. Atât de multă fericire încât, dacă ai trăi-o în această lume, corpul nu ar putea rezista.

Îmi amintesc şi locurile întunecate de dincolo, pe care cei care au avut experienţe în apropierea morţii le descriu adesea ca fiind Vidul. Îmi amintesc că mă aflam într-un loc întunecat pentru reflecţie. Era atât de profund reconfortant şi atât de profund liniştit. Era ca şi cum mă repliam asupra mea însămi. Şi ca atunci când ajungi la cel mai profund nivel de meditaţie, când eşti foarte lucid, dar în acelaşi timp, eşti într-un loc atât de liniştit, că nici nu ai la ce să fii atent. Şi era şi acea muzică, o muzică liniştită. De fapt, muzica era prezentă în fiecare aspect pe care mi-l amintesc. Dar fiecare loc avea o variaţie diferită de muzică.

Îmi amintesc că mă aflam într-un alt loc întunecat şi liniştit, unde nu eram singură. Vedeam nişte fiinţe de lumină care îşi vedeau de treabă în depărtare. Şi vedeam şi Marea Lumină în depărtare. De îndată ce apare Lumina, locul nu mai este atât de liniştit şi pentru reflecţie. Devine instantaneu dorinţă. Vrei să fii în Lumină. Lumina este culmea a orice ţi-ai putea vreodată imagina că ţi-ai dori. Atunci când apare Lumina, doar la Ea te mai poţi gândi. Singurul gând pe care îl ai este să ajungi la Lumină. Este incredibil de magnetică. Îmi amintesc că am văzut Lumina şi sentimentul că vreau să ajung la Lumină. Ceea ce îmi amintesc cel mai viu dintre toate este Lumina, această amintire nu m-a părăsit niciodată. Ştiu că există acolo acel Ceva care poate satisface orice dorinţă.

Îmi amintesc că Lumina se comporta ca o fiinţă gigantică de mărimea unui univers, alcătuită din multe fiinţe microscopice, dacă aş putea zice aşa, ca un banc de peşti sau un stol de păsări. Toate acele luminiţe erau ca nişte diamante-curcubeu şi se mişcau la unison şi erau fascinante, îţi creau dependenţă să le priveşti. Mi-e foarte greu să descriu mai departe, pentru că poate suna chiar indecent. Mă refer la faptul că atunci când Lumina te atingea, valurile de fericire şi bucurie, extazul pe care îl simţeai… pur şi simplu, te chema, te invita să intri mai adânc. Şi în interiorul luminii era un soare strălucitor, atât de fierbinte şi de strălucitor, precum Inima întregii existenţe.

Şi îmi amintesc că mă aflam în interiorul a ceea ce simţeam a fi un uragan de lumină. Erau coloane de lumină care urcau şi coborau de jur împrejur, alcătuind structura Luminii. Era ca un fel de vârtej de lumină şi eram, pur şi simplu, spulberată de vânt. Eram complet prinsă în extazul Luminii. Fiind acolo, nu mai cunoşteam altceva. Semăna cu celălalt loc de tip creşă.

Întunericul este mai degrabă un loc al păcii, al expansiunii şi al reflecţiei, aş zice. Dar în Lumină, acolo se întâmplă atât de multe lucruri, de parcă acolo există totul. Este muzică şi modele şi culori şi orice posibilitate care a existat sau ar putea exista vreodată, acolo le poţi experimenta. Cel puţin, aşa îmi amintesc eu. Cred că acele lucruri există şi în întuneric, poate mai mult sub formă potenţială, dar în Lumină poţi explora şi poţi experimenta toate acele lucruri.

O altă amintire pe care o am din Lumină este ca şi cum s-ar fi întâmplat o explozie, Lumina exploda în jurul meu. Şi crea un fel de râs cald şi profund. Ca un fel de Big Bang, o explozie masivă de lumină, dar nu era doar lumină, era totul. Era culoare şi modele şi muzică şi râs. Era o fiinţă care parcă se expulza în existenţă printr-un râs.

O ultimă amintire pe care o am despre Lumină este cu totul diferită. Era de parcă aş fi plutit într-un ocean de lumină şi iubire. Şi era mai liniştită, dar conţinea totul, ca şi cum ai fi putut sta acolo o viaţă întreagă şi tot nu te-ai fi plictisit niciodată, pentru că erau atât de multe de explorat. Dar, de data aceasta, îmi amintesc că trebuia să plec. Mi se rupea inima să las în urmă acea Lumină. Nu-mi amintesc procesul propriu-zis prin care am intrat în corp. Îmi amintesc că părăseam Lumina şi parcă muzica se îndepărta din ce în ce mai mult. Era incredibil de sfâşietor. Era ca şi cum trebuie să părăseşti dragostea vieţii tale dintr-un motiv oarecare, ştiind că încă este în viaţă, dar trebuie să o părăseşti fără a o mai vedea niciodată – şi amplifică sentimentul ăsta de 1000 de ori.

Un ultim aspect despre care vreau să vorbesc este muzica. Am mai menţionat-o, dar cred că merită să vorbesc mai mult despre ea, deoarece mi-o amintesc cel mai viu. Pentru majoritatea acestor amintiri nu am imagini, ci un sentiment, este ceva ce am cunoscut şi am trăit la un nivel mult mai profund. Dar muzica, din nu ştiu ce motiv, s-a păstrat ca o amintire concretă, în care aud sunete. Şi, aşa cum am spus, totul acolo este muzică. Totul este muzică. Cu diferite variaţii ale acesteia. În întuneric, este senină şi potolită şi liniştitoare. În Lumină, este foarte măreaţă şi monumentală. În centrul Luminii, este ca o furtună de muzică. Voi încerca să v-o sugerez prin câteva link-uri muzicale. Vă rog să ţineţi cont că nimic nu se apropie de ea, dar am dat peste câteva piese muzicale care sună foarte asemănător sau care îmi amintesc de anumite aspecte ale ei. Deci voi pune câteva link-uri în descriere.

Cea mai bună descriere a acestei muzici ar fi, în primul rând, că este ca şi cum toată realitatea este muzică. Orice alcătuieşte realitatea este muzică. Ştiţi cum se spune, că “muzica este matematică” şi că toate formele de artă din lume sunt legate între ele, cum ar fi arta, dansul, muzica, matematica, ştiinţa, fizica, chimia. Toate sunt limbaje diferite pentru acelaşi lucru. Aşa mi se părea. Ceea ce alcătuieşte realitatea este dragoste, este bucurie, este pace, este plenitudine, este muzică. Sunt aspecte diferite ale aceluiaşi lucru. Cel mai bun mod în care pot descrie acea muzică este că creştea şi creştea şi creştea încontinuu, rezolvându-se pe măsură ce creştea. Construia tensiunea şi se rezolva în timp ce continua să escaladeze. Nu sunt muzician, nu ştiu cum sau dacă acest lucru poate fi reprodus în această lume. Erau voci reale, nu era o muzică impersonală, erau voci care cântau. Vă amintiţi când am descris îngerii cu braţele întinse ţinând universul, cam aşa era. Oriunde te-ai fi aflat, auzeai muzică, de parcă nişte fiinţe cântau, poate că realitatea însăşi cânta, şi era ca un cântec de iubire pentru tine. Erai înconjurat de el şi cufundat în el. Şi parcă îţi repeta mereu cât eşti de iubit. Auzeai mereu muzica. Aceste fiinţe te vegheau şi cântau pentru tine.

Voi încheia aici pentru astăzi. Fiţi iubiţi, fiţi fericiţi, fiţi pe pace şi vă mulţumesc că m-aţi urmărit!»

traducere de Răzvan A. Petre
27 noiembrie 2021

< Sus >

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=_Kd68lc8RSg

Mai multe mărturii PBE la oberf.org/prebirth.htm în limba engleză