<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


MICUL SPIRIT

de Rãzvan Petre

Spiritele sunt uneori geloase pe om. Acesta are puterea să pună imediat în faptă cele mai nobile sau năstruşnice idei. Pentru om este atât de simplu ceea ce spiritul, deşi liber să zboare oriunde, nu poate. Spiritul e mic cât o gămălie de ac, invizibil, plutind nestigherit printre oameni, ca şi inexistent. El vede tot, pofteşte multe, dar nu poate nimic. Cel mult îşi spunea în sinea sa: "Ce le-aş mai arăta eu ăstora!".

Frustrările adunate astfel de micul spirit se tot adună, până când, într-o zi, izbucneşte: "Vreau să redevin om!". Uită de riscuri şi se avântă cu ochii închişi, împins de la spate şi de amici binevoitori, intrând într-un embrion uman, viitor omuleţ. Trec mulţi ani tereştri până omuleţul ajunge matur, stăpân pe viaţa şi pe faptele sale. E adevărat, în clipele cruciale, faptele sale sunt stăpânite mai mult de destin! Este "timpul impus". Dar rămâne destul timp în care omul este absolut liber să facă orice îi trece prin cap, fără oprelişti de nicăieri.  Este "timpul său liber". Libertatea dată de şansa de a se fi născut om.

Foştii amici, rămaşi pe tuşă, îl privesc cum face cele mai prosteşti lucruri, dar îl înţeleg şi nu-l judecă prea aspru. Se va judeca singur mai târziu. Acum este clipa lui de glorie şi supremă libertate de acţiune.

Viaţa omului trece repede, o clipă în eternitatea spiritului. Fie el geniu, tiran sau om obişnuit, faptele sale vor fi înghiţite iremediabil de fălcile Timpului. Nimic nu durează la nesfârşit, nimic ce poate face un singur om nu are un efect absolut cataclismic sau salvator. Marile efecte se obţin doar cu sprijinul entităţilor care supraveghează lumea de pe piedestalul înţelepciunii divine. Dar totul se macină în moara Timpului şi se reciclează în noi versiuni.

Riscul încarnării merită scurtele satisfacţii de concretizare a viselor şi bucuria de a se manifesta liber, deseori nebuneşte, chiar sfidător. Deşi gelos, micul spirit observator este incredibil de tolerant. Admite adevărul că acum e clipa de glorie a omului! Desigur, ea nu durează mai mult decât bâzâitul fudul al unei muşte de câteva zile...

Omul înţelept şi iubitor are privilegiul, şi el, de a privi animăluţele cu ochiul înţelegător al micului spirit. Fiinţele vii ce-şi trăiesc viaţa frenetic din jurul său îl încântă fără nici un motiv personal. El le aprobă tacit, le încurajează şi chiar le sprijină existenţa, din simpatie sinceră. Aşa cum este chiar el privit de spirite, la rândul lui, se molipseşte de această perspectivă tolerantă, detaşată şi total aprobatoare.

Spiritele se bucură empatic de realizările omului. Iar când vine vorba de supărare, spiritele se bucură că nu sunt ele cele încarnate într-un corp-durere omenesc.

Dar oare aceste spirite nu au altceva mai interesant de făcut decât să spioneze viaţa oamenilor? Spiritele înalte au, desigur, şi alte plăceri superioare. Dar nu despre ele am vorbit acum, ci despre spiritele umane obişnuite, aflate în plină evoluţie, pentru care viaţa de om este aproape singurul centrul de interes. De ce? Poate şi pentru că oferă posibilitatea unei rapide ascensiuni în rang de spirit. Viaţa omului, aşa de plină de întâmplări neprevăzute, de emoţii şi fapte de tot felul, oferă o largă paletă de experienţe pentru spiritul încarnat, de negăsit în relativa linişte a lumii spiritelor bune. Într-un mod vulgar, cum spun unii, în rai e cam "plictiseală". Dar, ca să fim corecţi, unde e plictiseală nu e rai, ci o zonă încă imperfectă, a fiinţelor care se grăbesc să trăiască cât mai multe experienţe evolutive. În trup de om.

Este normal ca omului să "îi placă viaţa", să se afunde cu totul în trăirea "acum şi aici", fiindcă "doar o viaţă are omul". Depresiile, nefericirea şi alte tulburări psihice îi scad pofta de viaţă. Este normal şi bine ca omul să se bucure, să acţioneze conform dorinţelor sale, să îşi împlinească visurile şi să radieze optimism.

Dar mai există o altă variantă de a-ţi trăi viaţa, şi anume tentativa de a scăpa de condiţionările fizice, privind spre lucrurile invizibile, dar sesizabile de fiinţa profundă. Viaţa spirituală ne depărtează de bucuriile comune, promiţându-ne şi alt fel de bucurii, celeste, mai rafinate. Călugării, misticii, yoghinii şi alţii ca ei îşi rup voluntar legăturile cu viaţa obişnuită, sperând în împlinirea unor "promisiuni divine". Această propensiune umană şi stil de viaţă nu s-ar fi transmis peste veacuri dacă nu ar fi oferit realmente nişte satisfacţii speciale. Mirajul vieţii obişnuite este mult prea puternic pentru a-i rezista doar din ambiţie şi voinţă. Este nevoie şi de fericire, pe care căutătorul spiritual o găseşte în apropierea interioară de tărâmul spiritelor libere.

Nu putem prescrie tuturor oamenilor acelaşi mod de viaţă, acelaşi ţel de urmat. Unii, spirite mai tinere, s-au încarnat pentru a îşi bucura simţurile. Alţii, spirite cu multe vieţi la activ, sunt mai plictisite de repetarea aceloraşi experienţe care sfârşesc la fel; ei caută altceva, de negăsit pe acest pământ şi în forma umană. Să-i spunem fericire durabilă, adevăr absolut, libertate veşnică, cunoaştere totală...

Paradoxal, căutătorul spiritual trebuie să continue a vieţui ca om pentru a le dobândi, atât timp cât îi este dat să trăiască prin soartă. Dacă pleacă "dincolo" prematur, el pune capăt oricărei posibilităţi de evoluţie. Deja se "fixează" pe un nivel care rezonează cu spiritul său, devenit acum liber. Liber, dar imperfect. Din nou, un mic spirit...

5 august 2009