< Înapoi la Pagina Răzvan Petre
de Răzvan Petre
Spiritele sunt uneori geloase pe om. Acesta are puterea să pună imediat în faptă cele mai nobile sau năstrusnice idei. Pentru om este atât de simplu ceea ce spiritul, desi liber să zboare oriunde, nu poate. Spiritul e mic cât o gămălie de ac, invizibil, plutind nestigherit printre oameni, ca si inexistent. El vede tot, pofteste multe, dar nu poate nimic. Cel mult îsi spunea în sinea sa: "Ce le-as mai arăta eu ăstora!".
Frustrările adunate astfel de micul spirit se tot adună, până când, într-o zi, izbucneste: "Vreau să redevin om!". Uită de riscuri si se avântă cu ochii închisi, împins de la spate si de amici binevoitori, intrând într-un embrion uman, viitor omulet. Trec multi ani terestri până omuletul ajunge matur, stăpân pe viata si pe faptele sale. E adevărat, în clipele cruciale, faptele sale sunt stăpânite mai mult de destin! Este "timpul impus". Dar rămâne destul timp în care omul este absolut liber să facă orice îi trece prin cap, fără oprelisti de nicăieri. Este "timpul său liber". Libertatea dată de sansa de a se fi născut om.
Fostii amici, rămasi pe tusă, îl privesc cum face cele mai prostesti lucruri, dar îl înteleg si nu-l judecă prea aspru. Se va judeca singur mai târziu. Acum este clipa lui de glorie si supremă libertate de actiune.
Viata omului trece repede, o clipă în eternitatea spiritului. Fie el geniu, tiran sau om obisnuit, faptele sale vor fi înghitite iremediabil de fălcile Timpului. Nimic nu durează la nesfârsit, nimic ce poate face un singur om nu are un efect absolut cataclismic sau salvator. Marile efecte se obtin doar cu sprijinul entitătilor care supraveghează lumea de pe piedestalul întelepciunii divine. Dar totul se macină în moara Timpului si se reciclează în noi versiuni.
Riscul încarnării merită scurtele satisfactii de concretizare a viselor si bucuria de a se manifesta liber, deseori nebuneste, chiar sfidător. Desi gelos, micul spirit observator este incredibil de tolerant. Admite adevărul că acum e clipa de glorie a omului! Desigur, ea nu durează mai mult decât bâzâitul fudul al unei muste de câteva zile...
Omul întelept si iubitor are privilegiul, si el, de a privi animălutele cu ochiul întelegător al micului spirit. Fiintele vii ce-si trăiesc viata frenetic din jurul său îl încântă fără nici un motiv personal. El le aprobă tacit, le încurajează si chiar le sprijină existenta, din simpatie sinceră. Asa cum este chiar el privit de spirite, la rândul lui, se molipseste de această perspectivă tolerantă, detasată si total aprobatoare.
Spiritele se bucură empatic de realizările omului. Iar când vine vorba de supărare, spiritele se bucură că nu sunt ele cele încarnate într-un corp-durere omenesc.
Dar oare aceste spirite nu au altceva mai interesant de făcut decât să spioneze viata oamenilor? Spiritele înalte au, desigur, si alte plăceri superioare. Dar nu despre ele am vorbit acum, ci despre spiritele umane obisnuite, aflate în plină evolutie, pentru care viata de om este aproape singurul centrul de interes. De ce? Poate si pentru că oferă posibilitatea unei rapide ascensiuni în rang de spirit. Viata omului, asa de plină de întâmplări neprevăzute, de emotii si fapte de tot felul, oferă o largă paletă de experiente pentru spiritul încarnat, de negăsit în relativa liniste a lumii spiritelor bune. Într-un mod vulgar, cum spun unii, în rai e cam "plictiseală". Dar, ca să fim corecti, unde e plictiseală nu e rai, ci o zonă încă imperfectă, a fiintelor care se grăbesc să trăiască cât mai multe experiente evolutive. În trup de om.
Este normal ca omului să "îi placă viata", să se afunde cu totul în trăirea "acum si aici", fiindcă "doar o viată are omul". Depresiile, nefericirea si alte tulburări psihice îi scad pofta de viată. Este normal si bine ca omul să se bucure, să actioneze conform dorintelor sale, să îsi împlinească visurile si să radieze optimism.
Dar mai există o altă variantă de a-ti trăi viata, si anume tentativa de a scăpa de conditionările fizice, privind spre lucrurile invizibile, dar sesizabile de fiinta profundă. Viata spirituală ne depărtează de bucuriile comune, promitându-ne si alt fel de bucurii, celeste, mai rafinate. Călugării, misticii, yoghinii si altii ca ei îsi rup voluntar legăturile cu viata obisnuită, sperând în împlinirea unor "promisiuni divine". Această propensiune umană si stil de viată nu s-ar fi transmis peste veacuri dacă nu ar fi oferit realmente niste satisfactii speciale. Mirajul vietii obisnuite este mult prea puternic pentru a-i rezista doar din ambitie si vointă. Este nevoie si de fericire, pe care căutătorul spiritual o găseste în apropierea interioară de tărâmul spiritelor libere.
Nu putem prescrie tuturor oamenilor acelasi mod de viată, acelasi tel de urmat. Unii, spirite mai tinere, s-au încarnat pentru a îsi bucura simturile. Altii, spirite cu multe vieti la activ, sunt mai plictisite de repetarea acelorasi experiente care sfârsesc la fel; ei caută altceva, de negăsit pe acest pământ si în forma umană. Să-i spunem fericire durabilă, adevăr absolut, libertate vesnică, cunoastere totală...
Paradoxal, căutătorul spiritual trebuie să continue a vietui ca om pentru a le dobândi, atât timp cât îi este dat să trăiască prin soartă. Dacă pleacă "dincolo" prematur, el pune capăt oricărei posibilităti de evolutie. Deja se "fixează" pe un nivel care rezonează cu spiritul său, devenit acum liber. Liber, dar imperfect. Din nou, un mic spirit...
5 august 2009