MISTICÃ SAU HALUCINATII?

În schimb, în "transa misticã" # perceptiile extrasenzoriale oferã revelatii cu utilitate ulterioarã - sufleteascã, spiritualã, intelectualã,  # omul are un comportament normal, # manifestãrile sale de transã nu sunt periculoase pentru nimeni, iar de multe ori misticul nu se exteriorizeazã deloc.

Iatã o scurtã listã cu câteva stãri modificate de constiintã, în care undele cerebrale prezintã tipare diferite de cele din stare de veghe si distincte între ele:

	Somnul, privarea de somn, paralizia în faza REM a somnului.
	Starea hipnagogicã si hipnopompicã (dintre somn si veghe).
	Visul cu ochii deschisi, fantezia în stare de trezie.
	Hipnoza.
	Coma, lesinul.
	Stãrile negative precum anxietatea (a trãi sub amenintare), depersonalizarea (a trãi ca într-un vis), panica, isteria (excesul emotional) etc.
	Extazul (stare euforicã, însotitã de ruperea completã de lume).
	Perceptiile extrasenzoriale.
	Experienta de iesire din corp (sinonimã cu out of body experience - OBE, extracorporalizare, proiectie astralã, autoscopie).

2 – DIAGNOSTIC SI TRATAMENT

Diferiti psihiatri dau diagnostice diferite, în functie de intuitie, pregãtire si experienta medicalã. Numele tulburãrii mintale este important fiindcã dã schema de tratament. În plus, persoanele diagnosticate cu o tulburare mentalã spun adesea cã "este o consolare sã aibã un nume pentru suferinta lor".

Se stie foarte bine cã multe medicamente psihotrope au produs afectiuni grave atât pe fond neurologic, cât si psihiatric. Potentialul distructiv al unora dintre aceste substante este atât de mare, încât dacã o persoanã sãnãtoasã ar fi obligatã sã le îngurgiteze, ea ar începe sã manifeste tulburãri acute. Se spune cã doctoriile moderne sunt foarte eficiente si cu mai putine efecte secundare. Dar asa s-a spus întotdeauna! De fapt, toate tratamentele sunt empirice, experimentate pe milioane de suferinzi. Sperãm cã, pe viitor, medicina psihiatricã va folosi metode mai exacte pentru a aborda teritoriul atât de fin si sensibil al activitãtii cerebrale.

Din pãcate, nici psihoterapiile nu pot face minuni. Psihologii trateazã mintea, dar dacã aceasta nu rãspunde la sugestiile terapeutului, pacientul este îndrumat cãtre psihiatru, care va actiona asupra creierului, cum am mentionat mai sus. Majoritatea afectiunilor provin din minte, chiar dacã se oglindesc si în activitatea creierului. Tocmai de aceea, realitatea a dovedit cã tratarea creierului cu substante care le suplinesc pe cele lipsã nu este suficientã întotdeauna.

Adevãrul este cã încã nu întelegem cum functioneazã mintea si creierul. Chiar si cunoscutele tehnici EEG (electroencefalograma) sau RMN (mai nou, fRMN – rezonanta magneticã nuclearã functionalã) oferã doar o privire de suprafatã a psihismului, mecanismele interne rãmânând absconse. Multi specialisti încã mai confundã creierul cu mintea, la fel cum unii cred cã emisiunile de televiziune vin din televizor. Ar trebui sã ne dãm seama cu totii cã un creier normal nu ar putea functiona dacã nu ar avea o instantã superioarã care sã îi coordoneze complexitatea! Dacã acolo se aflã sursa sãnãtãtii, tot acolo trebuie sã fie si cauza majoritãtii defectiunilor mintale.

De aceea, pentru a gãsi cele mai bune metode de recuperare a semenilor cu probleme mentale, omenirea are nevoie de o colaborare serioasã între oamenii de stiintã si medici - pe de o parte -, si mistici, mediumi, extrasenzoriali, parapsihologi - pe de altã parte. Cei din urmã ar putea sã ofere solutii neasteptate si eficiente la dileme medicale insolubile astãzi. Oricât ar pãrea de rationalã aceastã coabitare, ea trebuie sã spargã însã un zid gros de prejudecãti ideologice materialiste. Din fericire, o abordare inovativã a patologiei psihiatrice, de facturã spiritist-mediumicã, a fost deja initiatã în lumea medicalã si si-a dovedit valoarea în Brazilia, o tarã deschisã si tolerantã cu traditiile mistice.

Traditia religioasã crestinã are propria sa metodã de tratament: exorcismul. Boala ar fi cauzatã de draci, care trebuie scosi din trupul bietului om. Uneori exorcizarea diminueazã, alteori agraveazã simptomele. Mai trebuie consolidat si terenul psihic slab care a permis slãbirea vointei personale sau a canalului telepatic. Iar aici pot fi de folos metodele mediumnice, yoghine, de optimizare psihicã, ca si experienta misticilor si a Bisericii.

Medicina nu este de acord cu metodele de exorcizare. Ea considerã cã este vorba de o nevrozã istericã, în care bolnavul este foarte sugestionabil si influentabil. Prin urmare, pãrerile rudelor si preotilor devin sursa unei fantasme, iar "demonul" nu este decât o personalitate secundarã creatã de subconstient, la sugestia anturajului. Se aduc în sprijinul acestei ipoteze faptul cã s-au certificat induceri, prin sugestie, de tulburãri disociative atipice în situatii de îndoctrinare fanaticã, aderare la secte, detentie, spãlarea creierului etc.

Totusi, Biserica are metode sã discearnã între posesiune, crize de epilepsie sau isterie. Astfel, dacã bolnavii resping vehement obiectele de cult religios, dacã vorbesc în limbi necunoscute, îsi schimbã vocea, dacã manifestã telekinezie, levitatie, anticipeazã evenimente viitoare, manifestã o fortã fizicã ce depãseste cu mult vârstã si înzestrãrile naturale ale individului, doar atunci Biserica considerã toate acestea drept manifestãri ale diavolului.

Perspectivele misticã si materialistã sunt contrare si ireductibile. Mai existã si o a treia variantã. Acceptãm cã spiritele inferioare malitioase existã, dar ele nu pot penetra decât un sistem psihic slãbit. Pe un teren vulnerabil, ca în cazul subiectilor isterici, sugestia demonizãrii deschide portile interferentei cu spiritele inferioare (conform dictonului "de ce ti-e fricã nu scapi"). Invers, într-o culturã care nu ar sti nimic despre demoni, acestia nu ar putea domina mentalul nimãnui. Dar si aceastã afirmatie este doar partial valabilã, cãci si ateii se îmbolnãvesc psihic, nu-i asa?

În societãtile primitive, din care fortele supranaturale fac parte integrantã, incidenta bolilor psihice este redusã. Aceasta înseamnã cã societatea modernã vulnerabilizeazã si, mai ales, agraveazã tulburãrile psihice, odatã ce ele au apãrut – deci acestea ar fi mai ales niste sociopatii. Se estimeazã cã circa o treime din populatie suferã de dereglãri pe fond psihic, iar circa o zecime de boli mai grave. Sã fie acesta semnul indubitabil al necesitãtii schimbãrii acestui tip de civilizatie? Probabil cã da...

3 - PSIHOPATOLOGIE si PARAPSIHOLOGIE

Iatã, mai jos, câteva notiuni medicale si parapsihologice, într-o prezentare combinatã:

NEVROZELE sunt afectiuni psihice care # nu altereazã personalitatea bolnavului si care # sunt resimtite ca fenomene nedorite, inacceptabile, strãine individului. Iatã câteva exemple: fobiile, obsesiile, depresiile, neurastenia (oboseala cronicã), ipohondria (teama de o boalã închipuitã), anxietatea (teama fãrã obiect), atacul de panicã (angoasa).

- Cauza fobiei este o spaimã, o grijã intensã trãitã la un moment dat si pãstratã în subconstient, izbucnind în momentul revenirii stimulului care a creat-o (este un comportament conditionat).

În limbaj hermetic, omul a creat o "larvã psihomentalã", o plãsmuire din materie astralã care nu a dispãrut în timp, fiind foarte densã. Obiectul fobiei poate trece de la o încarnare la alta, fiind înregistrat în perispirit.

- Obsesiile sunt idei fixe care se repetã mecanic, îndemnându-ne uneori la anumite acte ce par a iesi de sub vointa proprie (compulsive). Se remarcã deci o lipsã de control asupra ideilor ce traverseazã mintea.

În raja-yoga se pune accent tocmai pe deprinderea de a respinge sau atrage unele idei, la vointã si detasarea de impulsurile automate ale mintii. Obsedatul are o slãbire energeticã a creierului si, gândind mereu cã vrea sã scape de ideea penibilã, îi întãreste efectul, creând o "larvã". Nu este exclus ca ideea fixã sã fie inoculatã de spirite inferioare care vor sã îsi batã joc de om.

PSIHOZELE sunt tulburãri mai grave prin faptul cã # modificã însãsi personalitatea bolnavului, # acesta nu admite cã este bolnav si deseori trebuie tratat împotriva vointei sale, #  manifestãrile sale sunt bizare si îngrijoreazã persoanele din anturaj.

Existã douã mari tipuri diferite de psihoze, în functie de tipul cauzei:

A. Psihozele exogene provin din tulburãri neurologice sau somatice (traumatisme, infectii, intoxicatii, tumori cerebrale, tulburãri metabolice sau endocrine). Epilepsia este consideratã a fi o boalã neurologicã.

B. Psihozele endogene nu sunt cauzate de leziuni cerebrale sau alte motive externe, ci provin din însãsi structura si functionarea mintii. Aici sunt încadrate   tulburarea maniaco-depresivã (numitã si afectivã bipolarã), schizofrenia, paranoia. Pentru cã nu li se cunosc cauzele, sunt greu de vindecat de cãtre medicina occidentalã.

Este important sã decelãm etapele psihozei, ca sã stim când poate fi ea numitã "boalã":

1. Structura psihoticã reprezintã dispozitiile morbide (bolnãvicioase) ale personalitãtii.
2. Procesul psihotic propriu-zis este un episod marcat de simptomele clinice clasice, care însã poate rãmâne singular.
3. Boala psihicã se defineste prin revenirea episoadelor maladive, iar individul îsi pierde autonomia, nu-si mai poate asuma responsabilitãti, are nevoie sã fie supravegheat si ajutat permanent.

Depresia este o mare problemã a omenirii civilizate, dar nu întotdeauna ajunge în stadiu de boalã. Se manifestã prin lipsa poftei de viatã si o viziune negativã generalã, având manifestãri pe toate etajele fiintei (emotional, cognitiv-intelectual, volitiv, somatic). Ea este elementul de bazã în binomul maniaco-depresiv.

Depresia rezultã în urma golirii de energie psihicã, fãrã posibilitatea recuperãrii acesteia în somn. Cum de s-a ajuns aici? Desigur, este vorba de un blocaj general al curgerii energiei, care nu se mai împrospãteazã. Aura este ecranatã de energii stagnante, murdare, uzate, lipite de aurã, care nu lasã energia curatã sã intre în organism. Astfel definitã depresia, imediat gãsim si un posibil remediu natural - metodele de tip yoga, de optimizare psiho-somaticã, alimenteazã organismul cu prana, care devine astfel puternic si imun la orice boalã.

Mania este elementul secundar al tulburãrii afective bipolare, care se manifestã exact invers, urmând episodului depresiv. Omul se simte energic, cu mintea limpede si concentratã, plin de intuitie si încredere în sine, este hiperactiv, nu simte nevoia de somn, face planuri grandioase si are preocupãri superioare, iar totul pare a se înlãntui, are sens si este minunat.

Este reactia viguroasã a organismului de a prelua un influx masiv de prana cosmicã pentru a sparge blocada energeticã, în încercarea de reechilibrare. Acest entuziasm este fãrã îndoialã atractiv si nimeni nu ar vrea sã-l piardã. Totusi, la un anumit punct, bolnavul poate trece de la exuberantã veselã la agitatie ostilã, furie, actiuni dezechilibrate, iluzii de grandoare – iar acestea deranjeazã mult anturajul. Aceasta se explicã prin neputinta bolnavului de a gestiona aceastã energie în exces, ca si prin amplificarea unor defecte personale preexistente. În final, influxul energetic se va stinge de la sine si, la cei care nu au reusit sã-si echilibreze functionarea corpului, revine depresia.

Chiar si misticul gustã din plãcerile "maniei" descrise mai sus, dar reuseste sã tinã sub control supraenergia, sã o canalizeze în directiile dorite de el. Sfântul Ioan al Crucii descrie o fazã ulterioarã extazului cosmic, pe care o numeste "marea noapte a sufletului". Oare ar putea fi ea echivalatã cu alternanta manie-depresie? Dacã da, atunci misticii au gãsit solutia de a se vindeca singuri...

Multi dintre cei care trãiesc spontan o "euforie misticã" au o structurã energeticã de medium (cu straturi aurice larg spatiate). Se stie cã mediumii sunt foarte sensibili, de unde apar si unele riscuri si vulnerabilitãti psihologice. Misticul se antreneazã treptat în a-si creste sensibilitatea, învãtând în acelasi timp sã îsi controleze noile stãri speciale, gustând deliciile euforiei, dar evitând neplãcerile excesului sau ale depresiei. Nu este suficient a practica tehnicile meditative. În paralel, trebuie purificate gândurile si emotiile, controlate aspectele inferioare. Altfel, în urma unei transe (stare modificatã de constiintã), este posibilã manifestarea exacerbatã a pulsiunilor animalice. Aceastã purificare necesitã timp, rãbdare, perseverentã. În cazul unui progres treptat si constant, energia soseste în cantitãti mai mici, suportabile, controlabile. Orice izbucnire bruscã a energiei (cum e cazul cu trezirea impetuoasei Kundalini) poate fi periculoasã când structurile energetice nu sunt suficient purificate, iar reactia psihicã ar putea da simptome de tip maniaco-depresiv sau schizofrenic.

Nu toti depresivii sunt mediumi, si nici invers. Se estimeazã cã circa 17% din populatie a avut la un moment dat un astfel de episod grav. Depresia este deci o adevãratã problemã a societãtii. Scade dramatic receptivitatea mintii la impulsurile spiritului, culminând uneori în actul absurd al suicidului - drama supremã pentru spiritul încarnat.

În scop didactic, vom defini succint schizofrenia, paranoia si para-frenia pe baza câtorva criterii semnificative:

Psihotic de tip	DELIR	HALUCINATII	PERSONALITATE	ADAPTARE
SCHIZOFRENIC	Ilogic, incoerent	Da	Se deterioreazã progresiv pe toate palierele	Inadaptat la realitate
PARANOIC	Logic, coerent, sistematizat tematic	Nu	Nu se deterioreazã	Reinterpreteazã lumea
PARAFRENIC	Logic, coerent, sistematizat tematic	Da	Nu se deterioreazã	Se reintegreazã usor în realitate

Conform întelesului acordat de medicinã acestor termeni:

Delirul este o credintã absurdã, o idee iluzorie a pacientului, în dezacord cu realitatea obiectivã (de exemplu cã forte exterioare îi controleazã gândurile, sau cã cineva unelteste împotriva lui, sau cã este permanent urmãrit.)

Halucinatiile (auditive, tactile sau vizuale) reprezintã simtirea, perceperea unor obiecte sau fenomene care nu sunt reale, fiind plãsmuiri ale impresiilor din subconstient.

În viziunea parapsihologicã:

Delirul reprezintã idei fixe care i se pot inocula bolnavului de cãtre entitãti malitioase invizibile, care chiar se tin scai de acest om. Mai este posibil ca o astfel de entitate sã fi fost creatã chiar de însãsi mintea pacientului, prin repetarea intensã a anumitor gânduri, iar acum entitatea a cãpãtat autonomie (este o formatiune astralã/mentalã parazitã – larvã sau fantasmã).

Halucinatiile nu reflectã neapãrat lucruri inexistente, ci o receptivitate incontrolabilã la realitãtile paralele si la prezenta unor entitãti invizibile, deseori de o moralitate inferioarã.

Halucinatiile autoscopice externe (vederea corpului propriu din exterior, prezentã uneori în schizofrenie) este asa-numitul fenomen de extracorporalizare (OBE).

Paranoicul se caracterizeazã prin faptul cã este # orgolios, # neîncrezãtor în oameni, # sofist (logica sa formalã este corectã, dar pleacã de la premise false) si prin urmare devine # un neadaptat, solitar. Paranoia se declanseazã în urma unei crize de convertire, un moment de "revelatie".

Dintre cei trei, paranoicul are cel mai putin legãturã cu paranormalul. Totusi, când îsi îndreaptã atentia cãtre domeniul mistic, atunci este înclinat cãtre mesianism, urmãreste sã impunã noi forme de religie si noi idoli, are tendinta de a poza în martir. Reformatorii religiosi de tipul delirantilor profetici pot induce, prin sugestie colectivã, un delir în masã.

Schizofrenicul se caracterizeazã, în principal, prin faptul cã # psihicul îsi pierde unitatea, armonia, continuitatea în gândire, limbaj, afectivitate, vointã, tendinte, comportament si prin faptul cã # se polarizeazã exclusiv pe viata interioarã (autism). Schizofrenicul este foarte marcat de perceptiile extrasenzoriale, care însã nu sunt controlate si nici integrate în experienta realitãtii fizice. Deseori bolnavul are perceptii sau idei simultane, el neputând sã selecteze si nici sã-si concentreze atentia asupra unui singur stimul.

În crizã, se percepe pe sine (centrul constiintei) în afara capului (extracorporalizare involuntarã, în limbaj parapsihologic) sau constatã cã perceptiile fizice îi sunt mult diminuate si limitate, îsi simte corpul fizic ca pe o marionetã exterioarã, manevratã cu greu de vointa sa. Toate acestea sunt indicii fie cã spiritul omului nu reuseste sã controleze mecanismul mental (uneori fiindcã tocmai a pãrãsit "pupitrul de comandã"), fie cã straturile energetice aurice sunt decalate între ele. În acest caz, fenomenele nu mai pot fi numite paranormale, ci mai degrabã anormale, deoarece produc bolnavului o mare neplãcere si dificultãti de adaptare la realitatea fizicã.

Actele compulsive din cazul schizofreniei diferã de cele din nevroza obsesionalã, fiindcã se schimbã mereu. Ele sunt comenzi intuitive sau auditive primite de la spirite malitioase, batjocoritoare, care controleazã canalul telepatic vulnerabil al bolnavului.

Parafrenicul are halucinatii fantastice, pline de imaginatie, deliruri cosmice foarte bogate si extravagante. El are constiinta transei sale, privindu-se oarecum detasat si ulterior reintegrându-se fãrã probleme în realitatea fizicã.

Dintre cei trei, parafrenicul s-ar putea apropia cel mai mult de statutul de mistic (om sãnãtos cu abilitãti paranormale) dacã ar reusi sã îsi directioneze halucinatia (filmul perceptiei extrasenzoriale) cãtre o anumitã temã datã si ar putea sã si-o întrerupã la vointã. Din pãcate, cel diagnosticat deja drept parafrenic are cu sigurantã si alte simptome clinice, cum sunt ideile absurde si o istorie personalã plinã de manifestãri bizare. Totusi, rãmâne întrebarea: nu cumva medicii i-au dat aceastã sentintã fiindcã nu au înteles ce se petrece cu bolnavul din perspectivã parapsihologicã, nu cumva abordarea corectã nu trebuia sã vizeze disparitia halucinatiilor (prin "legumizarea" creierului), ci tinerea abilitãtilor speciale sub control (prin antrenament parapsihologic) si chiar folosirea lor spre binele semenilor?

Încheiere

Dincolo de simplificãrile didactice medicale si parapsihologice de mai sus, trebuie sã recunoastem cã realitatea este mult mai complexã, suferintele umane sunt polimorfice, iar pânã la declararea unor boli serioase existã mai multe etape intermediare.

Unii cunoscãtori ai teoriilor spirituale ar putea invoca plata karmicã în instaurarea bolilor psihice. Totusi, nu sunt atât de sigur cã ele ar fi o urmare exclusivã a fatalitãtii karmice! Am luat cunostintã de oameni relativ normali care ispãsesc karme grele. Mai degrabã, este vorba de o sensibilitate extremã a creierului, cãpãtatã în vietile anterioare sau din mostenirea geneticã, care numai în conditii favorabile devine o boalã grea. Deci, în principiu, multe boli psihice ar fi putut fi evitate, iar celelalte cazuri vor putea fi tratate sau prevenite de medicina viitorului. Nu este obligatoriu sã le considerãm necesare pentru evolutia spiritului încarnat.

Lipsa de sens a bolii este deseori mai chinuitoare decât suferinta însãsi. Bolnavul ar vrea sã dea un sens chinurilor sale, de aceea se proclamã uneori drept "alesul zeilor". În acest articol nu ne-am propus sã dãm sperante desarte celor cu diagnostice psihiatrice si nici nu sugerãm în vreun fel abandonarea suportului medical de specialitate. Speranta este legatã de medicina si stiinta viitorului, care va apela la toate mijloacele disponibile pentru aflarea adevãrului si salvarea omului: experimente fizice si extrasenzoriale, rationamente si revelatii, substante miraculoase si energii atotputernice. Deocamdatã, stiinta bâjbâie prin întunericul mintii, speculând, experimentând si ratând, dar având speranta cã va ajunge cândva la cunoasterea acestui univers infinit numit "psihicul uman". Îi dorim succes!

Referinte bibliografice stiintifice:

- Constantin Enãchescu, Tratat de psihopatologie, Ed. Polirom, 2007

- Atkinson & Hilgard, Introducere în psihologie, editia XIV, Ed. Tehnicã, 2005

 Rãzvan Petre, 18 iulie 2011