<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


MODELUL UNIFICATOR AL PSIHICULUI UMAN NORMAL SI PARANORMAL

Download gratuit  

Coperta carte 'Modelul unificator al psihicului uman normal si anormal'. Autor: Razvan Alexandru Petre

       Lucrarea se adresează în mod special celor interesati de psihologie, filosofie, spiritualitate si esoterism. Efortul de lectură va fi răsplătit de o crestere în cunoastere si inteligentă, de o pregătire spre aprofundarea unor subiecte subtile. Cartea îsi propune, în principal, să ofere o perspectivă neconventională asupra psihologiei, căreia îi sparge câteva mituri actuale, încurajând noile deschideri spirituale.

       Interesul dintotdeauna al autorului, ing. Răzvan Alexandru Petre, pentru domeniile enuntate l-au împins la redactarea unei sinteze din toată cunoasterea acumulată în aproape două decenii. Odată cu punerea pe hârtie, noi idei deosebite au apărut, legându-se unele de altele si răspunzându-i la întrebările firesti. Se poate spune că "ideile s-au exprimat singure". Dorinta de cunoastere l-a inspirat să reformuleze idei mai vechi în concepte moderne, dar si să lanseze chestiuni cu totul inedite.

 

PREZENTARE

Această lucrare constituie o triplă provocare: în plan psihologic, filosofic si esoteric. Contine date stiintifice actuale interesante din psihologie si neurobiologie. Exprimă opinii filosofice referitoare la subiecte aprins dezbătute. Aduce în discutie concepte spirituale larg vehiculate. Cartea stă deci sub semnul eclectismului, dar un eclectism echilibrat si cu rost. Am acordat egală importantă atât psihologiei stiintifice, demersului filosofic si logic, cât si stiintelor oculte (destinate în trecut doar câtorva initiati, dar studiate astăzi de parapsihologi din lumea întreagă).

Am purces la conceperea ei din nevoia personală de a găsi substratul comun al psihologiei actuale si al cunostintelor esoterice multimilenare. Nu am găsit nicăieri o asemenea abordare unificatoare. De aceea, am încercat să aduc un plus de lumină si o bază ideatică pentru progresul gândirii. Liantul celor două domenii, cu fundamentări teoretice atât de diferite, l-a constituit actul filosofării asupra naturii profunde a psihicului uman. Lucrarea, fiind de natură pur teoretică si didactică, are limitele inerente acestei naturi. Sperăm ca specialistii ambelor tabere să găsească aici suficientă inspiratie pentru a aprofunda pe cont propriu apropierea dintre ele.

Viitorul va arăta în ce măsură nonconformismul nostru epistemic este si fertil. Însă cititorii vor fi neîndoielnic câstigati intelectual lecturând această carte, în ciuda aparentelor subtilităti ale subiectelor prezentate. Simplul efort de lectură le poate schimba, pe neobservate, optica asupra vietii. Ne-am bucura dacă întrebările puse de-a lungul capitolelor îsi vor găsi chiar si alte răspunsuri pertinente si integrabile într-un sistem coerent. Ce am scris nu este adevărul ultim si poate fi îmbunătătit. Însă, până la dovada contrarie, este singurul model care ne satisface nevoia de unificare psiho-spirituală.

Cartea oferă, poate mai mult decât orice altceva, o sperantă de negăsit: speranta într-o viitoare cunoastere unitară si completă a psihicului uman. Cunoastere care ne va ajuta să facem din această lume un loc mai bun pentru toti.

Răzvan Alexandru Petre
10 ianuarie 2009

* * *

   Lucrarea beneficiază de drepturile de autor legale: poate fi citită si printată pentru uzul individual, dar nu poate fi editată electronic sau multiplicată în scop comercial. Salvati o copie pe computer din optiunea File/Save as...  Puteti descărca gratuit această carte (circa 100 pagini) de la adresele de mai jos.

Download  

  Dacă fisierele nu se deschid automat >>> Download gratuit al kitului de instalare al aplicatiei Adobe Reader 9 (mărime kit 33,5 MB) de la adresa9, sau Adobe Reader 7 (mărime kit 12,5 MB) de la adresa7, sau Adobe Reader 6 (mărime kit 15,3 MB) de la adresa6. Apoi, click pe kit si urmati instructiunile de instalare.


 


 

DIVIZAREA SUFLETULUI

Răzvan Alexandru Petre
30 ianuarie 2009

Am fost întrebat cum explic afirmatiile doctorului Michael Newton referitoare la diviziunea sufletului prin încarnare. Desi încă nu citisem cărtile domniei sale pe timpul când finalizam "Modelul unificator al psihicului uman normal si paranormal", constat că acesta poate lămuri si această aparentă ciudătenie. În ultima parte a articolului am reprodus citatul referitor la dualitatea sufletului.

În capitolul 3.3.6., am descris grafic crearea Constiintei.  Astfel, ceea ce eu am numit "Constiintă umană" este sinonim cu ceea ce Michael Newton numeste "suflet încarnat" sau "coeficientul nostru de lumină", iar ceea ce eu am numit "Spirit" este sinonim cu ceea ce dânsul numeste "energia lăsată în lumea spiritelor" sau "rezerva de energie". Ceea ce eu am numit "reintegrarea Constiintei treimice cu Spiritul" dânsul numeste "reunirea sufletului cu Sine însusi" sau "refacerea energiei initiale". În stare de inconstientă sau comă "sufletul" părăseste corpul aproape în totalitate, având ca rezultat faptul că semnalul telepatic al unui astfel de om este aproape nul, dând impresia că este mort, spre deosebire de starea de somn, când subconstientul poate fi apelat foarte bine. Când, în timpul somnului, "ne divizăm încă o dată energia pe care am adus-o cu noi si hoinărim liberi" Michael Newton se referă la procesul pe care l-am descris în capitolul 4.3. referindu-mă la "dedublare (proiectia astrală)", cu mentiunea că dânsul se referă la un gen de dedublare inconstientă, fără angrenarea nici unei părti din constiinta fizică, ci doar din constiinta astrală si cea mentalo-cauzală.

Spre deosebire de Michael Newton, care consideră că "unii oameni au abilitatea de a comunica - sau de a apela temporar - la rezerva proprie de energie în timpul unei crize" eu spun că nu doar în timpul unei crize, ci avem oricând posibilitatea comunicării cu propriul "Spirit", conform deschiderii telepatice pe care o avem. Am redat acest fenomen în capitolul 3.3.6., fig.3.19, vorbind despre calitatea transferului de date pe canalul informatic dintre Constiintă si Spirit. Desigur că, în timpul unei crize existentiale, această comunicare are sanse să se optimizeze - aici suntem de acord...

Eram preocupat de găsirea unei explicatii privind păstrarea identitătii Constiintei înainte si după moarte si mi-a venit ideea redată în fig.3.17. La aceeasi concluzie, dar pe alte căi, a ajuns si Michael Newton care afirmă că "fiecare particulă de lumină este un duplicat exact al celuilalt Sine si replica întregii identităti" făcând "analogia cu o hologramă pentru a descrie divizarea sufletului". Modelul psihicului poate fi extins pentru a întelege ceea ce Michael Newton numeste "încarnarea în două sau mai multe trupuri în aceeasi perioadă de timp pe Pământ". Astfel, Spiritul si-a detasat o parte din Sine într-un corp sub forma "sufletului" sau "constiintei", el rămânând în creier pe perioada stării de veghe, dar plecând în lumea astrală pe timpul somnului. Similar, el si-ar mai putea diviza Spiritul, încă o dată, în două părti, care să se instaleze în două creiere distincte, reunindu-se într-un întreg doar pe timpul somnului ambelor creiere.

Iată cum Adevărul se construieste treptat, prin contributiile separate ale căutătorilor Săi, care îsi confirmă reciproc descoperirile. Puteti citi mai multe despre autorul Michael Newton în studiul meu intitulat Psihoterapia karmică în lume, publicat într-un site de psihologie.

 

Citatul referitor la dualitatea sufletului:

"Toate sufletele care vin pe Pământ îsi lasă o parte a energiei în lumea spiritelor, chiar si acelea care trăiesc vieti paralele în mai multe corpuri. Procentul de energie pe care sufletele îl lasă în lumea spiritelor poate să varieze, dar fiecare particulă de lumină este un duplicat exact al celuilalt Sine si replica întregii identităti. Fenomenul este similar cu modul în care imaginile luminoase sunt separate si dublate într-o hologramă. Totusi, există diferente. Dacă numai un procent mic din energia sufletului este lăsată în lumea spiritelor, acea particulă din Sine este mai putin activă, deoarece este mai putin concentrată. Cu toate acestea, rămânând în stare pură, necontaminată, este încă puternică.

Când am descoperit că avem rezerve de energie în lumea spiritelor, mi-am explicat atâtea lucruri. Grandoarea acestui sistem al dualitătii sufletului are impact asupra multor aspecte din viata noastră. De exemplu, dacă cineva drag a murit cu treizeci de ani înaintea ta si de atunci s-a reîncarnat, poti totusi să îl revezi la întoarcerea în lumea spiritelor.

Capacitatea sufletului de a se reuni cu Sine însusi este un proces natural de regenerare a energiei după moartea fizică. Un client mi-a spus cu emfază (n.n., sub hipnoză): "Dacă am lua 100% din energia noastră într-un singur corp în timpul unei încarnări, am da peste cap circuitele creierului". Captarea întregii energii a sufletului într-un corp omenesc ar implica subjugarea creierului de puterea sufletului. Presupun că acest factor al ocupării unui trup gazdă de către un suflet a fost investigat în fazele de început ale evolutiei umane de acei maestri spirituali care au ales Pământul ca scoală planetară.

Mai mult, întreaga capacitate energetică a sufletului într-un singur corp ar împiedica procesul de dezvoltare a sufletului pe Pământ, deoarece acesta nu ar mai întâmpina nici o provocare din partea creierului. Prin fortificarea mai multor părti din energia totală a sufletului în diverse încarnări, întregul devine mai puternic. 100% din energie ar avea si alt efect advers. Uitarea (amnezia) ne face să mergem în locurile de pe Pământ unde trebuie să fim pusi la încercare, fără a avea răspunsuri la sarcinile pe care am fost trimisi să le îndeplinim. Uitarea ne usurează de povara nereusitelor trecute, pentru a păsi într-o nouă viată cu mai multă încredere.

Fantoma din cazul 15 a arătat cum este posibil ca sufletele să socotească gresit concentratia de energie pe care o iau cu sine în viată. Unul dintre clienti a denumit acest lucru "coeficientul nostru de lumină". În mod curios, descopăr că subiectii mei de nivel IV si V iau cu ei mai putină energie decât sufletele nu la fel de dezvoltate. Acest lucru a fost demonstrat de sufletului războinicului din cazul 22. În general, un suflet foarte avansat ia cu el pe Pământ nu mai mult de 25% din capacitatea sa totală, în timp ce un suflet obisnuit, mai putin încrezător, are 50 - 70 %. Energia unui suflet mai evoluat este rafinată, elastică si viguroasă în cantităti mai mici. De aceea, sufletele mai tinere trebuie să ia mai multă energie în primele lor încarnări. Astfel, nu volumul energiei dă potential sufletului, ci calitatea fortei vibrationale care reprezintă experienta si întelepciunea sufletului.

Cum ne ajută această informatie să întelegem forta combinată a energiei umane si a celei spirituale? Fiecare suflet are un anumit tipar al câmpului energetic care reflectă amprenta vesnică a caracterului său, indiferent de numărul părtilor în care se divide. Când acest sine spiritual se combină cu personalitatea mai bine structurată a unui creier fizic, se produce un câmp cu densitate mai mare. Este atât de complicat să întelegem subtilitătile acestei simbioze, încât nu am atins subiectul decât la suprafată. Ambele amprente ale energiei reactionează una cu cealaltă într-o infinitate de moduri pentru a se contopi. De aceea bunăstarea fizică, simturile si emotiile sunt într-o legătură atât de strânsă cu mintea spirituală. Gândul este îndeaproape asociat cu modul în care aceste tipare de energie sunt conturate si fiecare îl alimentează pe celălalt în corpul nostru.

Mă folosesc frecvent de analogia cu o hologramă pentru a descrie divizarea sufletului. Imaginile holografice sunt duplicate exact. Această analogie mă ajută, dar nu spune totul. Am mentionat faptul că una dintre variabilele procesului de divizare a sufletului implică forta concentratiei de energie în fiecare parte a întregului. Acest element se leagă de experienta sufletului. Altă variabilă este densitatea energiei materiale în fiecare corp omenesc si tipul emotional al acelui corp. Dacă acelasi suflet intră în două corpuri în acelasi timp si ia cu el în fiecare corp 40% din energia sa, aceasta se va manifesta diferit.

Gânditi-vă cum este sa faceti o fotografie a aceleiasi scene dimineata, la prânz si seara. Schimbările de refractie a luminii ar produce efecte diferite asupra filmului.  Energia sufletelor are, initial, un tipar specific, dar o dată ce sufletele ajung pe Pământ, aceste tipare se schimbă datorită conditiilor locale. Când ne vedem viitoarea viată din lumea spiritelor, ni se dau sfaturi în legătură cu energia de care are nevoie trupul pe care îl vom ocupa. Noi hotărâm câtă energie luăm. Multe suflete vor să lase în lumea spiritelor cât mai multă, fiindcă le place casa lor si activitătile care se desfăsoară acolo.

Traumele emotionale si fizice ne seacă rezervele de energie. Putem pierde cantităti însemnate de energie pozitivă, fie pentru că o dăm de bunăvoie altor oameni, fie pentru că altii o absorb cu negativitatea lor. Este nevoie de energie ca să ne creăm mecanisme de apărare si să le mentinem. Odată, un subiect mi-a spus: "Când îmi împart lumina cu cei care consider că merită să o primească, pot să mă reîncarc mai repede, fiindcă le-am oferit-o de bunăvoie".

Unul dintre cele mai bune mijloace de revitalizare a energiei este somnul. Putem să ne divizăm încă o dată energia pe care am adus-o cu noi si să hoinărim liberi, lăsând doar un mic procent care să înstiinteze portiunea mai mare să se întoarcă repede dacă este nevoie. Cum am mentionat mai sus, această capacitate se dovedeste utilă în special când corpul este bolnav, în stare de inconstientă sau de comă. Cum timpul nu reprezintă o limită pentru un suflet eliberat, orele, zilele sau săptămânile departe de trup revigorează sufletul. As adăuga faptul că în timpul unei crize sufletele se pot reîncărca si cu ajutorul unor spirite iubitoare. Interpretăm aceste explozii de energie ca pe niste revelatii profunde. O odihnă de trei ore departe de corpul uman poate face minuni pentru un suflet atâta vreme cât partea care rămâne acolo nu face eforturi prea mari ca să detină controlul si nu trebuie să facă fată unui vis complex. Această împrejurare ne-ar putea face să ne trezim epuizati.

Deoarece trăirea mai multor vieti în paralel este o altă optiune de divizare a sufletului, care sunt motivatiile si efectele acestei decizii? Multi consideră că este ceva obisnuit pentru suflete să trăiască vieti paralele. Am descoperit că nu este deloc adevărat. Sufletele care aleg să se încarneze în două sau mai multe trupuri în aceeasi perioadă de timp pe Pământ vor să învete mai repede. Astfel, un suflet poate să lase în lumea spiritelor până la 10% din energia sa si să pună restul în două sau trei corpuri. Fiindcă avem liber arbitru, ghizii nostri ne dau voie să facem aceste experimente, dar nu ni le recomandă, în general, deoarece cantitatea de energie absorbită este enormă, cele mai multe suflete care trăiesc vieti paralele procedează astfel numai o dată sau de două ori, după care renuntă. Sufletele nu doresc să trăiască vieti paralele, decât dacă sunt foarte ambitioase. De asemenea, sufletele nu-si divid energia ca să se încarneze în gemeni. Ar fi contraproductiv să-ti împarti energia pentru a fi în aceeasi familie, cu acelasi material genetic, aceeasi influentă din partea părintilor, acelasi mediu si aceeasi nationalitate. O astfel de lipsă de diversitate nu constituie o motivatie pentru a trăi vieti paralele.

Oamenii mă întreabă: dacă un suflet nu si-a luat destulă energie în trup în stadiul de făt, poate să-si procure mai multă mai târziu în viată? Cred că o dată ce sufletul a ales să ia un anumit procent de energie, aceea rămâne toată viata. Să adaugi permanent energie "proaspătă" din lumea spiritelor probabil că ar strica echilibrul delicat stabilit, initial, între suflet si creierul uman. De asemenea, pare improbabil ca o fiintă încarnată să poată lua o substantă eterică din Sinele său neîncarnat. În orice caz, cu ajutorul ghizilor, unii oameni au abilitatea de a comunica - sau de a apela temporar - la rezerva proprie de energie în timpul unei crize."

Extras din "Destinul sufletelor – Noi studii de caz asupra vietii dintre vieti"
de Michael Newton, Ph.D., Editura Cartea Daath, pag.134-137


 

Prin urmare, odată cu întruparea într-un corp omenesc, Spiritul îsi cedează o parte din energia sa pentru formarea unei noi Constiinte umane. Din perspectivă spiritologică, această capacitate de divizare a sa este universală, deci se poate realiza chiar si în starea neîncarnată a Spiritului. Acest adevăr poate fi ilustrat cu ajutorul acelor fotografii ale unor "orbs" (forme sferice luminoase apărute în multe poze de amatori) în care sesizăm "rupturi" din perispiritul entitătii fotografiate, de obicei de formă circulară (ca niste mici cerculete din interiorul aurei spiritului). Ele sunt portiuni din aură desprinse la comanda Spiritului respectiv si trimise în alte părti pentru a realiza anumite actiuni. Sunt un fel de "roboti", sau mai bine zis niste "ambasadori" ai Spiritului. Deci, nu este nevoie ca Spiritul însusi să se deplaseze oriunde cu tot bagajul său energetic, ci este mult mai comod pentru El să se multiplice temporar, manifestând acea abilitate, atât de curioasă pentru muritorii de rând, numită "ubicuitate". De exemplu, ne putem închipui cât de solicitat permanent este Spiritul lui Isus Cristos, care trebuie să răspundă simultan la zeci, mii, milioane de cereri-rugăciuni ale pământenilor. Pe lângă comunicarea telepatică, pur mentală, uneori trebuie să-si deplaseze Energia Divină în mai multe locuri deodată, pentru a putea realiza actiuni mai ample.

Iată câteva exemple de spirite care si-au extras o parte din energia perispiritului, trimitând-o temporar altundeva. Imaginile sunt selectate din galeria de poze cu spirite primite de la diversi cititori ai site-ului nostru.  Observati acele "cerculete" interioare, ca niste cratere, de unde se pare că a fost dizlocată materia subtilă!

Răzvan Petre
21 iulie 2009