<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


NON-DUALISM

de Răzvan A. Petre

Non-dualismul, această şcoală de gândire filosofico-spirituală, vine din tradiţia indiană veche numită Advaita-vedanta ("advaita" înseamnă non-duală), precum şi din budhismul tradiţional. În prezent, iniţiaţii occidentali (mulţi inspirându-se de la Sri Ramana Maharishi) i-au dat o formă mai accesibilă, sub eticheta convenţională de "neo-advaita".

Citiţi in extenso despre non-dualism la:  https://en.wikipedia.org/wiki/Nondualism

 

Dumnezeul Mitic vs Dumnezeul Mistic

Cei mai profunzi filosofi ai lumii au împărţit Realitatea în două părţi sau concepte fundamentale:

1) Creaţia ("imanentă", relativă), formată din orice poate omul să perceapă sau să conceapă, Lumea în general.

2) Absolutul ("transcendent"), definit prin opoziţie cu prima categorie, fiindcă nu poate fi obiectul simţurilor şi nici al gândirii. Al doilea concept a apărut ca urmare a unor experienţe personale ale unor înţelepţi.

Conceptul mitic de Dumnezeu-Creator din religiile monoteiste (iudaism, creştinism, islamism) poate fi contrat prin unele argumente raţionale. Cel mai subtil este următorul: De ce îngăduie Dumnezeu răul? Dacă nu poate să-l stârpească, înseamnă că nu-i Atotputernic. Dacă nu vrea să-l elimine din lume, înseamnă că nu-i Atotiubitor.

Se găsesc, desigur, replici la acest raţionament, pe care le-am oferit în scrierile mele. Totuşi, atâta timp cât ne menţinem gândirea în planul Creaţiei, va exista întotdeauna o dualitate – deci şi contraargumente sau nemulţumiri împotriva Creatorului. Nu-l putem înţelege corect pe Dumnezeu decât fiind aşezaţi în absolut, într-o stare mistică.

 

Revelaţia mistică

Din fericire, Dumnezeu Însuşi ne-a scos din fundătura raţiunii, iluminându-i pe unii dintre semenii noştri. Iluminarea nu a fost de natură intelectuală, ci dimpotrivă, înţelegerea le-a sosit fără sprijinul minţii, printr-o experienţă directă a stării absolute, transcendente, non-duale. Prin urmare, această stare "alternativă" de dincolo de minte există cu certitudine. Nicio minte nu ar fi putut inventa aşa ceva dacă nu i s-ar fi revelat.

Ken Wilber spune că Dumnezeu poate fi privit la persoana întâia, a doua sau a treia. Din perspectiva persoanei a treia, Spiritul se vede ca o vastă reţea a Vieţii. La persoana a doua, te adresezi unei Inteligenţe inconceptibile, cu care poţi avea o conversaţie. Tradiţiile contemplative îl abordează la persoana întâi. Spiritul sunt Eu, sau Marele Sine. Este experienţa de pură existenţă şi conştiinţă, starea contemplativă de conştiinţă non-duală. "Eu" şi întreaga lume suntem una, simt o totală deschidere, libertate, uşurinţă.

Non-dualitatea este, pur şi simplu, starea normală a Divinităţii Supreme. Aici, Creaţia nu este separată de Creator, ci ele coexistă, fiind unul şi acelaşi lucru. Din perspectiva logicii duale, este o stare paradoxală, fiindcă ea conţine ambii termeni ai antagonismului menţionat la început, imanentul şi transcendentul. Fiind bazată pe dualismul obiectiv, logica nu ne ajută să înţelegem Divinitatea.

În concluzie, non-dualitatea este un concept iraţional, dar real. În schimb, dualitatea este un concept raţional, dar ireal din perspectiva Divinităţii Supreme.

 

Paradoxuri

Ajungând aici, mintea se blochează inevitabil. De ce să ne intereseze ceva iraţional? Răspunsul este simplu: pentru a cunoaşte Realitatea. Adevărul este un sinonim al Realităţii, iar din perspectiva sa "absolută" ni se vor arăta în mod corect şi adevărurile relative ale fiecărei clipe, ale fiecărui obiect, ale fiecărui fenomen. Numai omul foarte însetat de adevăr va îndrăzni să meargă pe acest drum invizibil prin deşertul lumii. Viziunea non-duală este precum o lumină albă puternică care se reflectă în faţetele şi muchiile obiectelor, ce capătă diferite culori şi nuanţe – lumina e una singură şi clară, dar ea luceşte din fragmente nenumărate.

Non-dualiştii vor replica imediat în retur: Dar de ce ne preocupăm atâta de ceva ireal? Oare nu punem prea multă pasiune în a cutreiera un supermarket unde, în loc de produse, sunt numai pozele lor? Aici ajungem într-un punct sensibil, fiindcă înţelegerea mentală a realităţii supra-mentale este practic imposibilă. Adepţii acestei abordări spirituale radicale au avut mereu dificultăţi în a-şi prezenta oferta spirituală. De aceea apar în ritm susţinut cărţi, interviuri, întâlniri informale şi, mai ales, grupuri de practică a meditaţiei: pentru a răspunde nelămuririlor provenite din carenţele limbajului uman.

Dar chiar şi când ne conving prin şarmul propriu şi justeţea argumentelor, imediat ce rupem contactul, uităm învăţătura şi revenim la nivelul obişnuit. Teoria nu e de ajuns, trebuie să încercăm introspecţia, măcar puţin, aşa, din curiozitate. Ea ne va ajuta să descoperim, în primul rând şi foarte rapid, capcanele minţii. Apoi, dacă avem noroc să ieşim din mirajul mental, vom ajunge, poate, şi la non-dualitate.

"Marea barieră spre Trezire este credinţa că este ceva rar." (Adyashanti)

În unele scrieri anterioare am încercat imposibilul: să explic în termeni spiritişti şi yoghini (deci duali) cum se poate defini iluminarea (non-duală). Articolele mele din rubrica "Spiritualitatea în Psihologie" aproximează didactic o realitate ce depăşeşte nivel raţional al omenirii. Ştiinţa esoterică nu a stabilit până în prezent foarte exact ce se petrece cu omul iluminat. Avem doar câteva repere care, sperăm, vor fi clarificate în viitor.

Pe scurt, când mintea este curăţată de influenţa ego-ului (falsului sine), Spiritul (Sinele Suprem) preia conducerea omului, iar viaţa devine precum o operă de artă: gândirea se transformă în intuiţie şi inspiraţie, teama e înlocuită de simţul comuniunii şi compasiune, emoţiile distructive sunt înlocuite de un mare calm, necazurile şi problemele sunt rezolvate natural, uneori aparent miraculos; deşi lumea rămâne aceeaşi, omul se transformă psihologic total.

< Sus >

Povestea ego-ului

Putem aborda chestiunea ego-ului treptat, mai practic. Ego-ul este o poveste despre noi înşine pe care ne-o repetăm în permanenţă. Însă când ne săturăm de neplăcerile provocate de ea, putem, pur şi simplu, să schimbăm povestea! Există metode psihologice de influenţare sau convingere prin care omul se poate schimba rapid, măcar în anumite aspecte.

Cel mai plăcut exemplu: atunci când privim pasionaţi un film, ne contopim cu povestea lui şi suntem liberi să simţim emoţiile personajelor sau cele sugerate de imagini şi muzică. Nimic din omul cel vechi nu ne mai împiedică. Am uitat de povestea noastră. Ne-am decuplat automat de la obişnuinţele psihice, măcar două ore, până la sfârşitul filmului. Este drept, încă suntem dependenţi de un scenariu, care nu e al nostru... Dar măcar am ieşit puţin din rutina sufocantă a ego-ului.

Un exemplu de voliţie: Când vrem să ne lăsăm de fumat, e greu să facem ceva contrariu dorinţei noastre subconştiente. Ne străduim mult şi nu reuşim nimic durabil. E mult mai eficient să schimbăm povestea cu totul. Adică, pur şi simplu, să ne propunem să devenim un "alt om, un nefumător". Acest om nou nu simte nevoia să fumeze niciodată, fiindcă este decondiţionat din start. Hipnoza funcţionează pe acest principiu al "schimbării poveştii interioare", descătuşând potenţialul infinit al minţii.

Exemplul de cel mai înalt nivel este cel în care ego-ul îşi pierde toată forţa de condiţionare emoţională şi mentală, prin iluminarea spirituală. Acum, vechea poveste nu mai este schimbată cu alta mai convenabilă, ci cu nimic. Nicio poveste nu ne mai atrage. Vrem să fim absolut liberi.

De multe ori însă, povestea noastră este destructurată pe neaşteptate, trezirea vine într-un mod dureros, care parcă mai mult ne bulversează decât ne luminează. Sunt crizele existenţiale, care ne pun la grea încercare ego-ul, dar care pot fi un bun prilej de a-l obiectiva şi a ne detaşa de el.

«În viața fiecăruia vine un moment când lucrurile pe care le credeam "pentru totdeauna" dispar. Fie că este vorba de persoane dragi, de relații, statut social, credințe sau atitudini, dizolvarea lor lasă în urmă o durere pe care fiecare o percepe în felul său. Durerea este întotdeauna direct proporțională cu adâncimea credinței că acele lucruri sunt singurele care ne definesc. În anumite cazuri se poate întâmpla să pierdem totul deodată sau în foarte scurt timp, știți.., genul de experiență care a născut expresia "când vine una, vin toate". În astfel de situații destabilizarea mentală este atât de mare, încât unii ar putea spune că ne pierdem mințile. De fapt, părăsim structura eu-lui care am fost și, până la formarea unei noi structuri, nu mai știm exact cine suntem, ce anume ne definește.

În situații de criză se pot întâmpla lucruri extraordinare. Vorbesc aici despre crizele psiho-spirituale. Dr. David Lukoff spunea: "Urgențele spirituale sunt situații de criză în timpul cărora procesul evoluției și schimbării psiho-spirituale devine haotic și copleșitor. Persoanele care trăiesc astfel de momente intră dintr-odată și în mod dramatic pe noi tărâmuri de experiență mistică și spirituală. Ei pot deveni temători și confuzi, având dificultăți în a se descurca în activitățile cotidiene, la serviciu și în relațiile interpersonale. În esență, trezirea spirituală este un proces tumultuos, dar nu este un semn de boală mentală. Experiențele spirituale au o mare putere de transformare. Am face un mare bine persoanelor care trec prin astfel de experiențe dacă le-am crea un mediu care să le inspire siguranță, pentru a le permite să traverseze mai ușor aceste trăiri." »

sursa

 

Ambiguităţi şi clarificări

Non-dualitatea este indisolubil legată de conceptul de Iluminare. Acesta este însă folosit în două sensuri diferite, ceea ce provoacă probleme de înţelegere. Primul sens este cel de ILUMINARE MISTICĂ, care survine exclusiv printr-o experienţă de vârf, transcendentă, rezervată numai celor "aleşi" de Dumnezeu.

Al doilea sens este cel de ILUMINARE PSIHICĂ, care semnifică un mod de funcţionare nou al psihicului uman, survenit în urma unui declic (venit prin Graţie, dar de obicei pregătit prin tehnici de liniştire a minţii).

Iluminarea psihică continuă întotdeauna starea de iluminare mistică, prelungită în zilele şi lunile ulterioare acesteia. În schimb, iluminarea psihică poate apare şi fără cea mistică.

Iluminarea (de ambele tipuri) se manifestă prin dispariţia sau diminuarea ego-ului. EGO-ul este definit drept un mănunchi de tendinţe subconştiente acumulate de-a lungul vieţii sau moştenite din vieţile anterioare (în sanscrită, se numesc vasanas).

Cele mai numeroase relatări ale iluminaţilor se referă, desigur, la modul nou de funcţionare cotidiană a psihicului lor. Aflăm că gândirea lor este o continuă inspiraţie şi intuiţie, venită, se spune, de la Sinele Suprem. Lipsesc emoţiile distructive, produsul ego-ului, obsesiile, prejudecăţile, obişnuinţele psihice, şi întreaga fiinţă pare a fi uşurată de povara vieţii. Se păstrează însă capacitatea de simţire, raţionare, ca şi amintirile, deprinderile etc.

"Adevărata Inteligenţă nu derivă din gând. Adevărata Inteligenţă foloseşte gândul." (Adyashanti)

ÎNŢELEPCIUNEA este un atribut natural al iluminării, dar ea poate fi câştigată şi treptat, prin eforturi personale de introspecţie şi autocunoaştere, prin experienţa de viaţă şi spirituală. Trezirea spirituală însăşi este un proces etapizat, ce beneficiază de practica meditaţiei, rugăciunii, introspecţiei, studiului textelor spirituale, realizării de fapte bune. Evoluţia spirituală merge în paralel cu trezirea spirituală.

Se folosesc deseori ca sinonime cuvintele "iluminare" şi "trezire" spirituală. Totuşi, putem întrezări nişte nuanţe. "Iluminarea" sugerează o realizare ceva mai definitivă, stabilă, constantă, pe când "trezirea" ar fi o mutaţie de conştiinţă, o creştere bruscă în cantitatea de conştiinţă experimentată. Pot fi treziri mai mari sau mai mici. În cea mai profundă trezire, conştiinţa îşi recunoaşte instantaneu natura sa supremă, una care nu mai păstrează separarea egotică faţă de lume.

* * *

Nu toţi iluminaţii evoluează la fel. Chiar şi după o iluminare mistică, unii pierd treptat legătura cu Divinul şi cu Sinele, revenind după o anumită perioadă la funcţionarea egotică. Mai sunt cazuri de iluminare psihică spontană, când omului i se pare că şi-a pierdut identitatea, intră în panică, crede că a înnebunit. Dacă nu se documentează în surse spirituale sau nu ia legătura cu un iniţiat, este previzibilă şi aici o revenire treptată la egocentrism.

Din aceste considerente, contrazic curentul principal de opinie şi afirm că ego-ul este inhibat, el nu dispare prin iluminare, ci se păstrează latent. Acele tendinţe nu se sting în neant, ci sunt blocate să mai acţioneze în şi din subconştient, lăsând astfel conştientul liber de constrângeri. Blocajul poate slăbi, dar numai dacă iluminatul nu depune un minim efort zilnic de a se păstra neatins, deasupra nivelului ego-ului.

Un iluminat mistic care îşi păstrează până la moarte iluminarea psihică nediminuată  poate fi numit "mare iluminat", în opinia mea. Unii rezervă acest termen pentru cel care deţine şi puteri paranormale, pe care le foloseşte spre binele discipolilor săi şi al omenirii întregi. Au fost însă şi cazuri când "marele" paranormal nu a fost defel şi iluminat, iar adepţii săi au avut de suferit din cauza imposturii.

 

Iluminarea clinică

Aş compara fenomenul minunat al iluminării cu amnezia medicală gravă. Memoria este acolo, dar ea nu mai poate fi accesată. Şocul trăit iniţial este similar. Numai "tratamentul" este opus: fiind perfect conştient de Sine, iluminatul nu mai doreşte revenirea la trecut.

Asemănarea este doar demonstrativă, nu reală, căci iluminarea păstrează intacte toate amintirile, ştergând numai condiţionările la care ne supun ele.

Însă unii savanţi chiar consideră că iluminarea nu ar fi altceva decât o problemă a creierului. Urmăriţi "puternicul atac de iluminare" pe care l-a avut Jill Bolte Taylor. S-au găsit şi substanţe (DMT) care pot da senzaţii similare cu stările mistice.

Putem găsi forme de iluminare chiar şi în experienţa de moarte clinică (NDE). Iată o mărturie de accesare a Sinelui pe masa de operaţie, a lui Tami Close. Trăirea s-a rezumat la încetarea mecanismului gândirii, cu păstrarea conştiinţei perceptive. Pacienta auzea ce vorbeau medicii îngrijoraţi că "o pierd", dar nu avea niciun gând sau reacţie. În final, totuşi, un gând a venit de undeva (nu din mintea ei): "Vreau să dorm". Imediat, un alt gând l-a contrat: "Încă nu ţi-a venit timpul". Conştiinţa sa asista deci la un dialog al gândurilor care nu-i aparţineau "eu-lui" său.

Că mintea şi conştiinţa sunt chestiuni separate, se ştie deja. E adevărat, conştiinţa umană închisă în creier nu are acea cunoaştere şi stare a conştiinţei divine, dar provenind din aceea, va putea percepe lucruri extraordinare odată cu eliberarea din corpul fizic. Conştiinţa din acest tip de NDE este identică cu conştiinţa unui nou-născut, care nu şi-a format încă niciun mecanism cognitiv. Există doar o Conştiinţă fără minte, care observă totul, doar percepe ce este în jur.

Cele de mai sus ne sugerează că putem să ne autoinducem o stare similară - de stupoare şi inexistenţă a oricărui gând - invocând starea de moarte clinică descrisă de Tami Close, în care mecanismul gândirii nu mai poate fi accesat. Avem percepţii, în special auditive (păstrând ochii închişi), dar ele nu se leagă cu nimic, sunt doar sunete fără sens. Nu putem să le găsim vreun sens, fiindcă nu ştim ce e aia. În acest moment, nu ştim nimic şi nu ne dorim nimic. Asta e starea de conştiinţă pură, fără gânduri...

Oare ar fi periculos să ne considerăm complet stupizi şi buimăciţi pe parcursul unei meditaţii de 15 minute, ca Tami Close?! Ne-am ruşina să nu fim capabili de niciun raţionament, de nicio asociere între senzaţii şi semnificaţii?! Teama şi ruşinea sunt semnele ego-ului - nu e cazul să le luăm în seamă. Singura precauţie este să revenim la gândirea normală după ieşirea din meditaţie! Dacă întâmpinăm probleme la revenire, ar putea fi semnul că ne-am apropiat de iluminare - acesta e reversul medaliei.

< Sus >

Decondiţionare psihologică

Experienţele mistice sunt rare şi nu pot fi programate. Non-dualismul este în primul rând o metodă de decondiţionare psihologică. Deşi nu se ocupă cu oamenii bolnavi, este un fel de "psihoterapie" universală, pe baze spirituale. Noul mod de funcţionare mentală se numeşte şi "detaşare", soluţionând multe necazuri.

Din principiu, în noul non-dualism nu se insistă pe aspecte teoretice sau pe cele care vizează păstrarea unei tradiţii, care nu ne prea ajută să ne eliberăm de tendinţele subconştiente dominatoare. Contează valoarea practică a noţiunilor, ele vizând o mutaţie psihică, o renunţare naturală la credinţele anterioare (ideologii, prejudecăţi etc). Se propune în acest scop o nouă credinţă, credinţa că nicio credinţă nu este adevărată, fiindcă mintea ne păcăleşte. Ea este cea mai simplă credinţă şi cea mai directă cale. Când ajungem în starea de claritate, suntem uimiţi ce simplă e realitatea şi ne întrebăm cum de nu am văzut-o până acum!

"Un om obişnuit caută libertatea prin Iluminare. Un om iluminat exprimă libertatea prin a fi obişnuit." (Adyashanti)

Cei cărora teoria non-dualistă le pare prea simplă, prea seacă au, desigur, la dispoziţie toată cunoaşterea ezoterică care explică restul. Prin această metodă, decondiţionarea mentală este cea mai rapidă. În budhismul tradiţional (care e ceva mai complex decât noul non-dualism), iluminarea (starea fără ego) este abia prima etapă dintr-o călătorie care durează toată viaţa. E mult de lucru spiritual. Iluminatul îşi aprofundează stările de interiorizare, pentru a accede la experienţe tot mai elevate, până atinge nivelul mistic, devenind astfel un mare iluminat.

"Trezirea este sfârşitul căutării şi a căutătorului, dar este abia începutul vieţii trăite din adevărata ta natură." (Adyashanti)

Să reţinem însă că trezirea sau eliberarea psihologică nu are nicio conotaţie esoterică şi este accesibilă oricui, cu ajutorul practicii perseverente de auto-vigilenţă, din condiţia de simplu Observator. Calea non-duală nu provoacă transe extatice, trăiri spectaculoase în viaţa cotidiană. Dimpotrivă, ne face cât se poate de realişti (dar nu materialişti) şi, în acelaşi timp, plini de empatie şi compasiune.

"Ce vorbesc e menit să te zdruncine, ca să te trezeşti, nu să-ţi spună cum să visezi mai bine." (Adyashanti)

 

Toate căile spirituale autentice pot duce la iluminare

"Pentru ca realizarea să fie completă, ea trebuie să atingă trei nivele: capul, inima şi zona abdominală. Poţi avea o minte clară şi luminată, dar fiinţa ta nu dansează. Abia când inima începe să se deschidă la rândul ei, fiinţa începe să danseze. Întreaga realitate pare să învie atunci. Când se deschide şi zona abdominală, apare o stabilitate uluitor de profundă, pe fundalul căreia prima deschidere, care este revelaţia eului profund, moare şi se transformă într-o transparenţă totală. În locul eului nu mai rămâne decât neantul – care dansează." (Adyashanti)

Au existat dintotdeauna şi încă există mari iluminaţi (trăitori ai stării mistice de non-dualitate). Deşi se spune că starea divină este aceeaşi, de unificare totală, totuşi, la revenirea în planul manifestării obişnuite, fiecare dintre aceşti învăţători este singular. Unii se pricep mai bine să îşi descrie stările psihologice pe care le trăiesc, alţii au farmec personal şi multă căldură umană, alţii au puterea de transmitere a unor energii elevate, alţii rămân necunoscuţi, acordând ajutor cu discreţie... Fiind tot mai mulţi, pretutindeni în lume, oricine îşi poate găsi un mentor cu care să simpatizeze, lăsându-se fermecat de adevărul NON-DUALISMULUI. Putem învăţa sau reînvăţa esenţialul de la oricare iluminat.

Afirmaţiile non-dualiştilor sunt prezente şi în gândirea, îndemnurile înţelepţilor proveniţi din alte căi spirituale, pentru că Adevărul este unic. Iluminarea nu e monopolul non-dualismului.

 "Acum știu, știu că orice purtare care nu e la nivelul grației și gingășiei unui menuet de Mozart... este o spurcăciune și strică totul" (Nicolae Steinhart, "Jurnalul Fericirii")

Idealul oricărei căi spirituale este să creeze ÎNŢELEPŢI, prin orice mijloc adecvat şi permisibil. Înţelepciunea este o cucerire treptată (sau bruscă, mai rar) a cetăţii fortificate a ignoranţei. Credinţele, teoriile şi practicile pot fi foarte diferite, precum piesele de teatru. Însă întotdeauna gongul final îl sună Supremul Divin, când îşi răsfrânge Graţia Sa asupra căutătorului sincer şi perseverent. Metodele sunt deci relative şi nu există o cale mai bună decât alta. Ba chiar, uneori, Graţia poate alege să ilumineze pe cineva care nu se preocupa deloc de spiritualitate. Asta însă nu înseamnă că eforturile noastre spirituale nu vor avea un efect, ci doar că nu-l putem controla.

Adepţii non-dualismului cred că drumul lor către Ideal este cel mai scurt, eliminând complet butaforiile şi jocul actorilor de pe scena spirituală şi păstrând doar gongul final. În toate celelalte căi de spiritualitate mintea "face" ceva, simte stări frumoase, dar trecătoare. Aici, dimpotrivă, mintea trebuie liniştită, ca să nu ne mai prezinte niciun scenariu, socotit a nu fi altceva decât o invenţie, o iluzie, un fals raportat la Realitatea neschimbătoare şi unică.

Învăţătura non-duală este, în principiu, ferită de pericolul "materialismului religios". Multe căi spirituale sunt speculate de clerici, maeştri, învăţaţi şi adepţi în special pentru a-şi rezolva interesele personale materiale. Unele sunt dedicate exclusiv magiei (de exemplu: voodoo, santeria etc), adică în scopuri total egoiste. Non-dualismul este rupt de aceste preocupări prin însăşi învăţătura sa, care demască inexistenţa falsului sine.

Ego-ul este o construcţie interioară care te face să crezi că exişti, dar nu este necesară, iar pe termen lung cauzează mai multă suferinţă. (Chögyam Trungpa)

Este cam incomod şi contraproductiv să discutăm prea mult despre non-dualitate, fiind o stare dincolo de cuvinte şi de minte. Deja am abuzat de răbdarea dumneavoastră. Am făcut-o doar ca introducere, poate cam stângace, la ceea ce urmează mai jos. Abundenţa de cărţi, conferinţe, cursuri şi opinii nu trebuie să ne fure atenţia, ci doar să ne orienteze practica spirituală către esenţă. Nu e nevoie să-i dăm minţii idei de ronţăit, ci ea trebuie domesticită. Ce înseamnă domesticirea minţii? Cine îi este stăpânul? Rămâne să descoperim singuri...

< Sus >

Îndrumători de "non-dualism"

Iată mai jos o listă foarte scurtă de autori care v-ar putea trezi interesul şi convinge că merită să gustaţi din această felie de adevăr. Sunt doar câteva repere, suficiente însă pentru iniţiere. Mă simt reconfortat că putem alege astăzi dintr-o ofertă spirituală atât de diversă, competentă şi accesibilă, spre deosebire de vremurile trecute. Profitaţi!


ADYASHANTI    site oficial  

Răsfoiţi carte tradusă (1) +  Video tradus (alege subtitrarea în română)


MOOJI     site oficial  

Răsfoiţi cărţi traduse (2) +  Canale video cu traducere: Ch.0 | Ch. 1 | Ch. 2 | Ch. 3 | Ch. 4


PETER FENNER     site oficial

Video traduse (2): YouTube , DailyMotion


ECKHART TOLLE    site oficial

Răsfoiţi cărţi traduse (4) + Video netradus: Enjoying Every Moment (1h 40min) compilaţie-sinteză din mai multe interviuri, conferinţe, videoclipuri


MARIUS MIHAI LUNGU    site oficial

Răsfoiţi cărţi publicate (1) + Canal video


ATMAJI MAHARAJ (Ionuţ Spiridon)   site oficial

Canal video


Portal despre non-dualism al lui Dinu Teodorescu


GANGAJI     site oficial

Videoclipuri inspiraţionale traduse: Cine eşti tu… cu adevărat | Trezirea la realitate | Abandonează-te Inimii tale | Ce îţi doreşti cu adevărat?


RUPERT SPIRA

Răsfoiţi cărţi traduse (1) + Video tradus


GAYLON FERGUSON

Răsfoiţi cărţi traduse (1)


DAVID R. HAWKINS

Răsfoiţi cărţi traduse (10)    Cartea "Ochiul Sinelui" (.pdf)


DOUGLAS HARDING

Răsfoiţi cărţi traduse (1)


RAMANA MAHARISHI

Dialoguri despre esenţa Divină a Sinelui    Răsfoiţi cărţi traduse (3)


TAISEN DESHIMARU

Răsfoiţi cărţi traduse (3)


NISARGADATTA MAHARAJ

Răsfoiţi cărţi traduse (2)


NIRMALA (Daniel Erway)    site oficial

Canal video netradus


Sugestie de practică spirituală pentru oamenii foarte ocupaţi sau obosiţi:

Urmăriţi atent, în fiecare zi, un fragment de 10-15 minute dintr-un videoclip de mai sus!

 

Lecturi suplimentare

KEN WILBER:

"Citeşte-mi exerciţiul Martorului din Fără graniţe, vrei?", a întrebat ea pe la şase după-amiaza. Vorbea despre o carte pe care o scrisesem cu cîţiva ani înainte; exerciţiul Martorului era un rezumat al cîtorva căi pe care cei mai mari mistici ai lumii le-au folosit pentru a trece dincolo de corpul şi mintea lor şi a-l descoperi pe Martor. Această versiune specială o adaptasem din Roberto Assagioli, fondatorul psihosintezei, dar ea este, de fapt, o tehnică standard de autointerogare - întrebarea primordială "Cine sînt eu?" - devenită celebră datorită lui Sri Ramana Maharshi.

"Iubito, în timp ce citesc, încearcă să-ţi dai seama cît mai clar de sensul fiecărei propoziţii."

"Am un corp, dar nu sînt corpul meu. Pot să-mi văd şi să-mi simt corpul, iar ceea ce poate fi văzut şi simţit nu este adevărata Entitate care Vede. Corpul meu poate fi obosit sau activ, bolnav sau sănătos, greu sau uşor, neliniştit sau calm, dar nu are nimic de-a face cu sinele interior, Martorul. Am un corp, dar nu sînt corpul meu.

Am dorinţe, dar nu sînt dorinţele mele. Pot să-mi cunosc dorinţele, iar ceea ce poate fi cunoscut nu este adevărata Entitate care Cunoaşte. Dorinţele vin şi pleacă, trec prin conştiinţa mea, dar ele nu îmi afectează sinele interior, Martorul. Am dorinţe, dar nu sînt dorinţele mele.

Am emoţii, dar nu sînt emoţiile mele. Pot să-mi simt şi să-mi înţeleg emoţiile, iar ceea ce poate fi simţit şi înţeles nu este adevărata Entitate care Simte. Emoţiile trec prin mine, dar ele nu-mi afectează sinele interior, Martorul. Am emoţii, dar eu nu sînt emoţiile mele.

Am gînduri, dar nu sînt gîndurile mele. Pot să-mi văd şi să-mi cunosc gîndurile, iar ceea ce poate fi cunoscut nu este adevărata Entitate care Cunoaşte. Gîndurile vin şi pleacă, dar ele nu-mi afectează sinele interior, Martorul. Am gînduri, dar nu sînt gîndurile mele."

Apoi declară cît de convingător poţi: sînt ceea ce rămîne, un centru pur al conştiinţei, un Martor nemişcat al tuturor acestor gînduri, emoţii, sentimente, senzaţii."

("Graţie şi forţă. Treya Killan Wilber: o vindecare spirituală dincolo de moarte", de Ken Wilber, pag. 145)


ADYASHANTI:

Nu numai Sinele este perceput eronat, ci există o pleiadă de erori despre lume, despre ceilalţi. Tot ce credem este o percepţie greşită.

Realitatea nu are nevoie de nicio credinţă. De crezut, trebuie crezut numai cum NU sunt lucrurile, ca să le percepi în acel fel. Unele credinţe sunt mai puţin distructive decât altele, dar niciuna nu e adevărată. Când te trezeşti cu adevărat, nu poţi rata această înţelegere: nu există nicio credinţă adevărată. Realitatea e simplă, clară, unitară. Nu e nimic misterios. Misterul are de a face cu percepţia eronată, cu multe nuanţe de gri şi ceaţă.

Orice suferinţă e cauzată de percepţia greşită, care e cauzată de o credinţă, o idee captată. Viaţa e simplă, libertatea e simplă, iluminarea e simplă. E cea mai simplă percepţie. Interogaţia spirituală să fie: "Ce e adevărat?"

Când mă simt rău, nu caut să mă simt mai confortabil, ci mă întreb cum să percep lucrurile mai clar, care e adevărul acolo. E o transformare radicală. Nu vrei să schimbi nimic în exterior, ci doar percepţia eronată.

(traducere din videoclip)

Nu crede că Iluminarea te va face special, nu te va face! Dacă te simţi special în vreun fel, atunci trezirea n-a apărut. Am întâlnit o mulţime de oameni care cred că sunt iluminaţi şi treziţi doar pentru că au avut o experienţă foarte deosebită mistico-spirituală. Poartă Iluminarea ca o insignă de onoare în piept. Ei stau cu prietenii la o cafeluţă şi vorbesc despre cât de treziţi sunt.

Ce-i amuzant despre Iluminare este că, atunci când este autentică, nu este nimeni s-o pretindă. Iluminarea este foarte obişnuită; nu este nimic special. În loc să te facă mai special, te face mai puţin special. Te plantează în centrul unei minunate umilinţe şi inocenţe. Oricine te poate numi iluminat, sau nu, dar atunci când eşti iluminat, ideea că cineva ar fi iluminat devine o glumă. Eu folosesc cuvântul iluminat tot timpul; dar nu să te îndrept spre el, ci dincolo de el. Nu te bloca în "Iluminare"!

 

Iluminarea este un proces distructiv. Nu are nimic de a face cu a deveni mai bun sau a fi mai fericit. Este depărtarea de neadevăr. Este completa eradicare a tot ceea ce ne-am imaginat a fi adevărat.

 

Adevărata meditaţie nu înseamnă a stăpâni vreo tehnică, ci a renunţa la control. Adevărata meditaţie este renunţarea la manipularea experienţei.

 

Inerentă în impulsul de libertate este insecuritatea. Impulsul de libertate vine din afara minţii şi, din cauza acestui lucru, face mintea să se simtă foarte nesigură. Majoritatea căutătorilor spirituali se depărtează de această nesiguranţă căutând şi luptând pentru un măreţ obiectiv spiritual. Asta fac ei pentru a evita să se simtă nesiguri.

 

Oameni “spirituali" pot fi unii dintre cei mai violenţi oameni pe care-i vei întâlni vreodată. De obicei, ei sunt violenţi cu ei înşişi. În mod agresiv încearcă să-şi controleze mintea, emoţiile lor şi trupurile lor. Se supără pe ei înşişi şi se consumă pentru că nu s-au ridicat până la ideea minţii lor condiţionate despre ce ar fi "Iluminarea". Nici unul nu a devenit liber vreodată prin această violenţă. Cum se face că atât de puţini oameni sunt cu adevărat liberi? Ei încearcă să se conformeze ideilor, conceptelor şi credinţelor din capetele lor. Vor să ajungă în Rai concentrându-se.

Dar libertatea este starea naturală, expresia spontană. Observă că însăşi ideea de “cineva care controlează lucrurile" este un concept creat de minte! Fă un pas înapoi în necunoscut!

 

Suferinţa are nevoie de ajutorul tău. Fără rezistenţa ta, suferinţa nu poate supravieţui.

 

Mulţi căutători spirituali rămân “blocaţi" în vid, în absolut, în transcendenţă. Ei se agaţă de fericire, pace sau detaşare. Când dispare motivaţia ego-centrată pentru viaţă, mulţi căutători devin indiferenţi. Ei văd perfecţiunea a tot ce există şi nu văd nici un motiv pentru a mai face ceva, nici măcar propria îngrijire. Eu numesc acest lucru “a găsi un fals refugiu". Este o foarte subtilă capcană egotică: o fixare în absolut şi în toate formele inconştiente de ataşament care se pretind a fi “eliberarea". Poate fi foarte dificil să trezeşti pe cineva din această fixaţie iluzorie, deoarece, literalmente, nu are nici o motivaţie pentru a ieşi din ea. Blocaţi într-o formă de indiferenţă divină, astfel de oameni cred că au ajuns pe piscul muntelui când, de fapt, ei se ascund la jumătatea drumului, pe pantă.

 

Iluminarea nu înseamnă că fiinţa ar trebui să dispară pe tărâmul transcendenţei. A fi fixat în absolut nu e decât polul opus fixării în relativ. Cu iluminarea adevărată se naşte o extraordinară Iubire impersonală şi înţelepciune, care niciodată nu se fixează în vreun tărâm de experienţă. A te trezi la percepţia absolută este profund şi transformator, dar a te trezi din toate punctele fixe de percepţie naşte adevărata nondualitate.

Dacă Golul nu poate dansa, nu este Gol adevărat. Dacă lumina Lunii nu inundă pustiul cer de noapte şi nu se reflectă în fiecare picătură de apă, pe fiecare fir de iarbă, atunci tu eşti singurul care priveşte la propriul vis gol. Îţi spun, trezeşte-te! Apoi, inima ta va fi inundată de o Iubire pe care nu poţi s-o cuprinzi. Labirintul de filosofie spirituală şi teologiile sunt doar un gând în Vid.

Ţi-ai dat vreodată seama ca Îl cauţi pe Dumnezeu cu ochii Lui?

Îţi poţi imagina că nu eşti deloc o problemă de rezolvat? Că ea este doar o mişcare a gândului care spune “Orice există, nu este aşa cum ar trebui să fie". Deci cel mai mare act de compasiune începe dinăuntru. Când nu-ţi mai priveşti fiinţa ca pe o problemă, aceasta se numeşte “pacea ce trece de orice înţelegere".

 


Link: Experienţe mistice şi stări de iluminare (insight)

 

Răzvan A. Petre
17 aprilie 2016

< Sus >