<  Pagina Nondualitate radicală


Anna Brown – Reflexia a ceea ce eşti

Iluminata Anna Brown ne descrie cum vede lumea o fiinţă iluminată spiritual, despre naturaleţea trezirii şi cum apare ea. (videoclipul subtitrat este încorporat la sfârşitul textului).

«Hello, prieteni frumoşi!

Nimeni, nimeni din această lume aparentă nu vă poate da permisiunea de a fi ceea ce sunteţi deja.

S-ar părea că vă putem învăţa, s-ar părea că puteţi obţine un răspuns de la altcineva despre ceea ce sunteţi sau ce este Asta. Iar acest videoclip ar părea că face acelaşi lucru. Dar acestea sunt, de fapt, doar reflexii şi confirmări a ceea ce ştiţi intuitiv.

Trezirea nu înseamnă să înveţi cine eşti. N-are cum. Nu poţi învăţa cine eşti, pentru că, ghici ce? de învăţat, învăţăm să uităm ce suntem.

Am fost condiţionaţi să fim o persoană contractată. Să fim o victimă, să ne simţim separaţi, să ne simţim fără valoare, nesiguri, înţelegi? Asta am învăţat: condiţionarea.

Dar ceea ce eşti nu este o condiţionare. De aceea nu o poţi învăţa. Învăţarea se referă la cunoaştere. Adică tărtăcuţa, înţelegi? Nu-i nimic greşit cu cunoaşterea, este minunată. Doar că nu despre asta vorbim aici.

Şi de asta se irită persoana atât de mult, că nu poate înţelege ce vorbim. Fiindcă nu este vorba despre cunoaştere. Am putea spune că este vorba despre dizolvarea celui care vrea să înţeleagă intelectual.

Nu va înţelege niciodată. Nu va înţelege niciodată.

De aceea nu te simţi confortabil când ţi se plimbă prin cap toate citatele şi toate cărţile şi toate indicaţiile de la guru. Nu-i plăcut să ai în cap o bibliotecă despre ceea ce este non-dualitatea sau trezirea spirituală. Este foarte incomod. Da, ai putea vorbi cu pisicile tale non-dualiste şi pisicile tale spirituale despre ce ai învăţat, poţi vorbi despre asta.

Dar despre ce vorbim aici – Misterul – pe care mulţi vor să-L numească Dumnezeu, de fapt nu poate fi exprimat în cuvinte. Dar se ascunde printre cuvinte. Pentru că, de fapt, nu este vorba deloc de cuvinte. Deloc. E vorba despre energia cuvintelor. Toate acestea sunt energie, baby. Energia ta.

Şi totuşi, poate exista şi experienţa acelei energii infinite şi a naibii de puternice care ia forma unui căutător spiritual nesigur. Şi ce dacă? Şi ce-i cu asta?

Acea energie a căutării spirituale pe care o numim identitate personală sau a fi o persoană, îmi place să o privesc ca pe o sămânţă, bine? Sămânţa se simte foarte constrânsă, ştii, este plantată sub pământ, habar nu ştie ce naiba se întâmplă, da? Dar acea sămânţă conţine deja totalitatea, da? Să zicem că există o sămânţă de floarea-soarelui – aceasta este persoana. În acea sămânţă se află deja totalitatea.

De aceea, trezirea spirituală este organică, la fel ca natura, la fel ca plantarea unei sămânţe. Acea sămânţă nu practică mantre, afirmaţii pozitive şi vizualizări creative sau altceva în încercarea de a se desface. Nu. Este neajutorată, în sensul că întreaga natură susţine acea sămânţă, prin ploaie, sol, soare, vânt, toate elementele. Şi tot aşa, persoana este total neajutorată. Sămânţa este total neajutorată.

De aceea este fără speranţă să cauţi. Fără speranţă că practicile spirituale te vor aduce mai aproape de Asta. Am putea spune că practicile spirituale îl obosesc pe cel care caută. Pentru că nu poţi practica într-un mod organic. Nu poţi practica ceea ce eşti deja.

Îmi place să glumesc spunând că ai fi ca un câine care se trezeşte în fiecare dimineaţă făcând afirmaţii şi vizualizând că este un câine, ca să poată fi un câine. Pur şi simplu, nu are sens.

Dar vezi, câinele nu are conştiinţă de sine. Iar omul are o conştiinţă de sine iluzorie. Asta-i problema.

Iar trezirea înseamnă sfârşitul conştiinţei de sine, ceea ce este extrem de ameninţător pentru ego. Am putea spune că trezirea este atunci când sămânţa crapă în mod natural, spontan, fără ca voinţa personală a cuiva să încerce s-o desfacă.

Deci mergând mai în profunzime, ce vreau să spun prin sfârşitul conştiinţei de sine?

Acolo nu există nimeni care stă şi reflectează la alegerile făcute, dacă au fost corecte sau greşite, dacă ar fi putut lua o decizie mai bună, şi nici toate reflecţiile şi autocriticile sau proiecţiile sau autodistrugerea din cauza vreunui lucru ce apare.

Nu există voinţă liberă sau alegere. Ceea ce apare, orice părea a fi o alegere, o greşeală sau un miracol este perfecţiunea.

Şi foarte mulţi m-au întrebat: dar cum rămâne cu suferinţa, cu abuzul, cu trauma, cu dificultatea, cum poate fi acea perfecţiunea?

Este. Totuşi mintea ta nu va înţelege asta niciodată, pentru că vorbim despre infinit, nu despre finit. Vorbim despre infinit. Pentru că ceea ce numim o greşeală sau o dificultate sau ceva ce nu ar fi trebuit să se întâmple te „conduce”, ca să zicem aşa, către trezire sau căderea vălului.

Vedeţi, povestea de aici, personajul Anna: multă traumă, multă dramă, multe d-alea în povestea ei. Dar era doar o poveste. Doar o poveste.

E la fel când mergi la un film ca să urmăreşti un personaj care se dezvoltă şi să vizionezi cum întreaga poveste se dezvoltă şi înfloreşte şi se desfăşoară, Da, nu te uiţi la un personaj plat, plictisitor.

Asta este o poveste de dragoste necondiţionată, ca să zicem aşa, şi va apărea. De ce va apărea? Pentru că ştie de ce ai nevoie pentru a scăpa de acel voal iluzoriu, care nici nu există cu adevărat. Este doar o înţelegere greşită că ar exista un voal, că ar exista un ego, că ar exista un sentiment de separare.

Vezi, e la fel ca sămânţa, nici măcar nu este separată, este deja acea totalitate, este deja acea totalitate. Sămânţa nu are însă conştiinţă de sine. Aşa că nu gândeşte „Oh, nu sunt floarea soarelui”. Nu. Nu are această abilitate.

Deci trezirea este un continuum. Nu mai sunt doi în creier, nu mai există un dialog intern, adică nu mai există vocea aia din cap care vorbeşte cu ceva din corp. Acea stradă cu două sensuri de mers s-a dizolvat, în Asta.

Este foarte imediată, foarte spontană, foarte necunoscută, foarte inocentă. Nu ştii niciodată ce se va întâmpla în continuare.

Trezirea nu înseamnă: „Sunt clarvăzător, ştiu ce se va întâmpla în continuare, pentru că sunt atotcunoscător, sunt puternic”. NU. Asta este inocenţă. Spontaneitate pură. Orice se poate întâmpla. S-ar putea să te lovească o maşină, cine ştie, orice se poate întâmpla.

Dar ego-ul crede că trezirea este ca un scut, nu-i aşa? Ca şi cum te-ai afla într-un vehicul blindat şi nimic nu te poate răni. Asta vrea ego-ul, vrea o viaţă liniştită, care este însă o viaţă într-o celulă de închisoare, nu-i aşa?

Noi spunem aici că trezirea înseamnă viaţa trăită din plin. Ceea ce înseamnă că orice se poate întâmpla. Ai putea atrage o boală, să zicem. Sau ar putea apărea o ofertă de muncă excelentă, o schimbare, o nouă relaţie care înfloreşte, da? Sau primeşti un telefon şi afli că, ştiu eu, ai pierdut pe cineva drag.

Bună, tipelor! [se adresează găinilor care au venit în apropiere]

Orice poate apărea în „realitatea trezirii” sau realitatea organică. Nu este sfârşitul senzaţiilor. Nu este sfârşitul unui vis. Nu este sfârşitul poveştii. Am putea spune că este un vis lucid. Dar nu-i nimeni care să controleze, să manipuleze sau să se simtă victima a ce se întâmplă. Da?

Salut Rita, salut Ruth! [salută găinile]

De exemplu, acum câteva luni, am pierdut trei animale de companie în două luni. De fapt, nu le-am pierdut, dar personajele lor au dispărut. Şi a apărut tristeţea. Dar ea a fost îmbrăţişată de spaţialitate, de neutralitate. Înţelegi? Nu este sfârşitul unei poveşti.

Oh! Nu este, nu este sfârşitul poveştii. Este sfârşitul celui care încearcă să controleze şi să manipuleze povestea pentru a obţine ceea ce vrea de la ea. Înţelegi?

Deci, când apare moartea, apare moartea şi tristeţea poate s-o însoţească, dar nu mai este nimeni care să se lamenteze: „De ce mi s-a întâmplat asta? De ce mi s-a întâmplat asta? De ce mă urăşte viaţa?”. S-a terminat cu astea. E sfârşitul acestor lamentări. Dar poate apărea tristeţea, poate apărea sărbătoarea, sau jalea. Este natural.

Dar, o spun din nou, senzaţia de separare trăieşte în această fantezie că nimic din toate acestea nu va apărea. Nu. Poate apărea orice, doar că nu mai există ataşament. Am dreptate, Rita? Am dreptate, soro? Orice poate apărea.

Pe vremea când eram o căutătoare spirituală, când mă identificam profund cu o poveste, chiar credeam că trezirea este ca o astfel de bulă.Nu este. Ego-ul este bula şi va pocni. Şi rămâne doar spaţialitate. Iar în interiorul acelei spaţialităţi poate apărea orice. Doar că nu se mai lipeşte de tine. Acolo nu mai este nimeni care să ducă în spate un rucsac cu traume şi drame, poveşti şi descendenţe ancestrale şi tot ce s-a întâmplat în povestea lui aparentă şi în viaţa aparentă.

Eu nu resping nimic. Tot ce spune acest mesaj este că eşti în lume, dar nu de-al lumii. Ceea ce înseamnă că nu există nimeni care să se retragă din viaţă, observând-o şi detaşându-se. Şi nu există nimeni care să se agaţe de viaţă, să strângă stocuri şi să fie dependent. Este această netezime, această cale de mijloc neutră, pe care nu o pot descrie.

Dar, cu adevărat, este o incapacitate de a-ţi feri privirea. Deci orice apare, o primeşti din plin. Tristeţea este din plin. Bucuria este din plin. Recunoştinţa este din plin. Da?

Dar spun că, odată cu trezirea, care înseamnă Tot-ce-există, îndoiala se dizolvă, frica de moarte se dizolvă, nevroza se dizolvă şi obsesia se dizolvă.Aşa că s-ar părea că te-ai upgradat, dar nu eşti un tu upgradat, doar se pare că te ridici la alt nivel. Doar pare aşa. Pentru că nu te mai strânge acest corset, făcându-te să simţi că trebuie să fii într-un fel sau altul. Este doar: Ah! În sfârşit, personajul prin care se manifestă Viaţa poate fi pe deplin Sinele său vast.

Nu există o modalitate corectă sau greşită de a trăi, prieteni. Eşti un biet fulg-de-zăpadă. Deci când încerci să te contorsionezi şi să te conformezi la ceea ce crezi că ar fi trezirea, atunci negi magia absolută a Totalităţii care apare sub forma lui tu şi eu.

Dar, prieteni, nu trebuie să faci niciun pas până la Asta, nu te desparte nici măcar o respiraţie de Asta. Asta e mai aproape decât intimitatea. Tu eşti ceea ce cauţi. Eşti căutătorul şi ceea ce caută.

Dar prieteni, nu veţi fi niciodată învăţaţi despre Asta. Pur şi simplu, n-O veţi cunoaşte niciodată din punct de vedere intelectual. Este o recunoaştere intuitivă.

Văd că alţii practică atât de mult negarea corpului, negarea minţii, negarea persoanei. Dar noi nu negăm persoana, din nou spun, nu există identificare, dar nu există nici neidentificare. Este un dans. Fiindcă persoana este Misterul care apare ca o persoană. Sau dacă vrei poţi să-l numeşti Dumnezeu, sau dacă vrei poţi să-i spui Universul, nu-mi pasă, Lui nu-i pasă, pentru că nu are minte să-i pese.

Iar tu eşti Asta. Este Asta. Dar nu este un lucru. Totuşi pare că ar fi.

Aşadar, dacă aştepţi permisiunea, dacă aştepţi ca o autoritate să-ţi spună că a venit timpul, asta nu se va întâmpla niciodată. Nu există nicio autoritate exterioară. Eu sunt doar o confirmare, doar un memento, doar o reflexie a ceea ce ştii deja intuitiv.

Slavă, slavă, slavă pentru ceea ce va fi întotdeauna! Viaţa nemuritoare, viaţa eternă.

Cu bine prieteni! Aveţi grijă de voi.»

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
12 decembrie 2020

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=um0gOYteNXU

Traducerea de mai sus provine din canalul YouTube al Annei Brown, videoclip publicat pe 11 decembrie 2020.