<  Pagina Sfaturi pentru paranormali


Craig Holliday: Iluminare, prin abandonarea ego-ului la disperare

În acest videoclip, iluminatul CRAIG HOLLIDAY ne explică ce i s-a întâmplat când a spus: "Mă predau, renunţ! Tu eşti şeful, Doamne! Nu mai pot. E lumea Ta, preia Tu conducerea vieţii mele!". (videoclipul subtitrat este încorporat la sfârşitul textului).

«Îmi amintesc, se întâmpla cam acum 10 ani... Era o perioadă crucială în viaţa mea, un dezastru. Mă zbăteam inutil. Încercam să urmez şcoala masterală, eram în mijlocul divorţului... Creşteam doi copii de unul singur, fiind abia divorţat. De asemenea, pornisem o afacere. În acelaşi timp, munceam pentru învăţătorul meu spiritual. Construiam o nouă clădire pentru retreat la centrul de acolo. Toate astea se întâmplau în viaţa mea. Şi încă ceva. Îmi refăceam casa, care era un dezastru total.

Aveam o senzaţie de mare presiune, încercând să fac faţă la toate, toţi aceşti factori diferiţi, să-i ţin sub control.

Într-o zi, fiica mea, era cu mine:

- Tati, poţi să-mi faci un pahar cu limonadă?

- Sigur, scumpa mea!

În acelaşi timp, primesc un telefon de la fosta nevastă, care mă informează că vine imediat să ia copii, ca să meargă, împreună cu prietenul ei, să se distreze. Îmi amintesc că ţineam vasul cu limonadă şi am început să tremur, încercând să torn fiicei mele limonada în pahar.

Apare fosta soţie. Fiica şi fiul meu, amândoi ies pe uşă:

- Gata, tată, nu mai avem nevoie de limonadă!

Am scăpat limonada din mână, tot vasul s-a scurs pe masă. Şi ceva s-a rupt în mine. Un moment ridicol de dureros. Ego-ul meu înţelegea: nu reuşesc să fac faţă, nu pot controla situaţiile din viaţa mea.

Ceva mi s-a rupt în interior şi am căzut în genunchi. Iar vasul cu limonadă roz pe care îl scăpasem se scurgea de pe masă pe podea. Şi, efectiv, m-am întins pe jos, genunchii nu mă mai ţineau. Şi au început să iasă din mine lacrimi nestăpânite. 20 - 30 de ani de tristeţe au început să ţâşnească din mine. Plângeam cu convulsii, icneam, îmi curgea nasul, zăceam în acea limonadă.

Asta a durat cam o oră şi jumătate de plânset intens. Din adâncul inimii, a ieşit o voce: „Mă predau, renunţ! Tu eşti şeful, Doamne! Nu mai pot. E lumea ta, preia tu conducerea vieţii mele!”

Şi a apărut un sentiment de uşurare totală. Corpul îmi tremura, după ani în care se acumulase presiune, karmă, acum se elibera. O oră şi jumătate în acea stare, ţipând către Dumnezeu: „Nu mai pot!”, acceptând înfrângerea totală.

Deodată, o schimbare s-a petrecut în fiinţa mea. Din mine a ieşit un râs isteric, râdeam din toţi muşchii. Mi-am şi întins un muşchi abdominal, de tare ce râdeam. Deci am trecut de la o tristeţe devastatoare la acest râs dumnezeiesc, nestăpânit. Dintr-o dată, parcă pierdusem 10 milioane de kilograme, care căzuseră de pe conştiinţa mea, ieşiseră din fiinţa mea, iar ego-ul se sfărâmase în bucăţi.

Ego-ul e acea forţă psihologică din noi care încearcă mereu să controleze totul. Mereu încearcă să nu lase viaţa să ne-o ia înainte. Atunci, chestia asta din mine s-a rupt.

Şi iată-mă! Am rămas în acel imens gol expansionat, o imensă întindere de libertate. În orice direcţie priveam, vedeam spaţiu, de parcă mintea mi se sfărâmase. În loc să fie chestia aia micuţă din cap, mintea îmi devenise cât cerul. Aveam un sentiment de unitate absolută cu podeaua, cu limonada, cu mobila de bucătărie, cu tavanul.

La un moment dat, am simţit un sentiment absolut al frumuseţii peste tot în jur. O asemenea intimitate, unitate, a răsărit din acea experienţă de eşec total.

S-a întâmplat un lucru amuzant. M-am ridicat, cam după patru ore de stat întins pe podea. M-am uitat la mine în oglinda de la baie: arătam ca o epavă, şiroaie de lacrimi, urme de sare pe obraji, părul dezordonat. M-am uitat în oglindă parcă pentru prima oară. O, Doamne! Aveam un sentiment de frumuseţe absolută, doar privindu-mă, de parcă mă vedeam pentru prima oară.

Mă uitam prin casă, parcă o vedeam pentru prima oară. Apoi m-am împleticit până afară. Şi tot aşa, mă simţeam vast precum cerul. Era o intimitate copleşitoare cu copacii, solul, pământul, maşinile, trotuarul. Oamenii care treceau parcă străbăteau spaţiul conştiinţei mele.

Deci am ieşit, mă împleticeam pe stradă, tot ce priveam era plin de o Iubire totală, Unitate totală, un sentiment total de beatitudine şi frumuseţe. Era ceva foarte profund.

Şi de atunci, viaţa mea nu a mai fost aceeaşi. Ceea ce credeam eu că sunt nu a mai fost la fel, ceva s-a schimbat radical în interiorul meu.

Cum ştiţi unii dintre voi, mai apoi au mai urmat şi alte Treziri, care m-au ajutat să integrez acea experienţă de imensitate, spaţialitate şi dragoste într-un mod mai profund lăuntric. După acel moment, am ştiut că nu mă mai pot întoarce la felul cum eram înainte. Nu mai puteam crede pe de-a-ntregul acea idee a minţii că noi putem controla viaţa, că ştim despre ce e vorba, că noi suntem făptuitorul. Nu mai puteam crede asta. A fost o mare uşurare interioară, o senzaţie că viaţa este bună, viaţa e absolut divină.

Şi o spun, deşi din acel moment, nu e adevărat că toate s-ar fi schimbat în viaţa mea. A trebuit să termin divorţul, să termin redecorarea casei, să termin masterul. Am avut parte de multe provocări. Şi de multe ori, de-a lungul anilor, am greşit, atunci când am preluat gânduri străine şi am crezut în ele şi am făcut greşelile omeneşti pe care le facem când credem în ce ne spune mintea. Au fost perioade foarte dificile.

Dar, mai presus de orice, trecând prin toate, era prezentă acea senzaţie de unitate absolută, de dragoste absolută, de spaţialitate absolută şi, aş spune, de frumuseţe. O senzaţie minunată de frumuseţe, chiar de-a lungul unor experienţe dramatice.

Asta a fost... Mi se pare amuzant acum să împărtăşesc această amintire, fiindcă o uitasem, până când nişte prieteni mi-au spus să v-o povestesc.»

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
18 decembrie 2019

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=Pm_Pdv5IxFI

Traducerea de mai sus provine din canalul YouTube al lui Craig Holliday, videoclip publicat pe 21 aprilie 2016.