<  Pagina Sfaturi pentru paranormali


Peter Fenner – Starea de conştiinţă non-duală 

După câţiva ani de practica intensă meditativă buddhistă, Peter Fenner a obţinut iluminarea. Astăzi predă cursuri adaptate occidentalilor în cadrul şcolii sale „RADIANT MIND” (lb.engl., Mintea Radiantă sau iluminată). Non-dualismul este doctrina care proclamă existenţa unei singure Realităţi Supreme. Din acest scurt interviu (din 2008), putem desprinde câteva idei provocatoare şi incitante pentru omul obişnuit: - Există o stare accesibilă oricui, în care toate problemele noastre dispar. - Acolo avem sentimentul de deschidere totală, seninătate profundă, binecuvântare. - La revenirea din acea stare, nu vom mai lua atât de în serios gândurile şi emoţiile care ne marcau viaţa înainte. (videoclipul subtitrat este încorporat la sfârşitul textului).

– Cum de ştie cineva că experimentează conştiinţa non-duală?

– Pentru că este simultan undeva şi nicăieri în acelaşi timp. Simplu.

– Ceea ce-i altceva decât atunci când ai febră mare.

– Da. Atunci nu ştii unde te afli. Sau eşti confuz. Dar când eşti într-o stare de conştiinţă non-duală este o experienţă foarte intensă şi foarte clară. Ştii exact unde te afli. Eu ştiu exact unde mă aflu acum: sunt aici, cu tine în această cameră, ştiu cum sunt îmbrăcat şi te pot aprecia. Dar în acelaşi timp, sunt nicăieri. În acelaşi timp, dacă mă întreb unde sunt sau ce-i asta, nu există „asta”.

– Deci nu-i aşa, folosind o metaforă simplă: „Iată-mă!” gândind din capsula ego-ului meu; iar dincolo este un balon mai mare, Mintea cea mare, la perspectiva căreia aş putea cumva să ajung şi să mă privesc de acolo.

– Nu.

– Deci e greşit...

– Pentru că mintea necondiţionată nu e nicăieri. Nu putem spune că e afară, nu e mai mare, nu e mai mică. Nu are niciun cadru de referinţă. Nu există niciun mod de a te gândi la ea.

– Nu există.

– Există neexistând. Aşa există ea. Ea există prin faptul de a nu exista.

– Deci este tot ceea ce nu există?

– Nu. Nu putem spune că e tot ce nu există. Este acel lucru care nu poate niciodată să existe. Aşa există ea.

– E tare greu de înţeles.

– Nu putem să o înţelegem. Nu o vei înţelege niciodată.

– Chiar aşa?

– Şi nimeni, niciodată nu a înţeles-o. Nimeni nu o va înţelege vreodată. Niciodată. Pentru că nu este un obiect al cunoaşterii. Nu poate fi înţeleasă. Când tradiţiile vorbesc despre cunoaştere non-conceptuală sau înţelepciune fără conţinut, la asta se referă. Vorbesc despre ceva ce n-a fost niciodată şi nu va fi niciodată înţeles, pentru că este dincolo de ceea ce poate fi cunoscut, pentru că e dincolo de minte. Despre asta vorbesc ei.

Ei vorbesc despre ACEASTĂ experienţă. Şi când spui ACEASTĂ experienţă, nu te poţi gândi la ea. Este ASTA. 100% prezentă. Se întâmplă totalmente. E indestructibilă.

De ce este indestructibilă? Pentru că nu e condiţionată, nu e un fenomen. E indestructibilă. De fapt, e dincolo de distrugere. Nu poate deveni mai bună, nu poate deveni mai rea, căci nu este un lucru. Nu poate fi amplificată, nu poate fi mărită, nu poate fi micşorată.

– Nu poate fi manipulată.

– Nu poate fi manipulată.

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
10 august 2015

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=CTwpJyxDxiU