<  Pagina Nondualitate radicală


Ce este nondualitatea (9)

Un alt episod susţinut de iluminatul Richard Sylvester. Videoclipul subtitrat este încorporat la sfârşitul textului

„Bucuria şi tristeţea ”

«Astăzi aş vrea să vă vorbesc despre bucurie şi tristeţe. Şi aş vrea să combat un mit, mitul conform căruia ar exista o stare de Trezire fără nicio tristeţe sau suferinţă.

Îmi amintesc că, în urmă cu mulţi ani, ascultam pe cineva care conferenţia despre non-dualitate şi cineva din public i-a pus o întrebare de acest gen: „După trezire, atunci când este percepută non-dualitatea, oare suferinţa se diminuează?”. Iar vorbitorul l-a privit destul de aprig şi a răspuns: „Nu, s-ar putea chiar să crească”. Parafrazez acum, dar cam aceasta a fost esenţa răspunsului.

Prin urmare, aici combatem atât un mit, cât şi tendinţa căutătorului de a-şi proiecta propria imaginaţie asupra persoanelor pe care le consideră ca fiind trezite. Anume că acestea trăiesc într-o stare în care măcar nu există suferinţă sau există chiar o beatitudine permanentă. Acesta este mitul căruia vreau să îi pun capăt astăzi.

Îmi vin în minte câteva citate. Primul, din tradiţia zen. Maestrul zen Kaho Zenji, a spus „Nimeni nu cunoaşte durerea ca un maestru zen”. Este exact ce tocmai am spus, că după trezire, s-ar putea să existe chiar mai multă suferinţă, nu mai puţină. Vom reveni imediat şi vom explica de ce poate fi aşa.

Apoi, din tradiţia budistă tibetană, o declaraţie similară a lui Sogyal Rinpoche afirmă: „Chiar şi în cel mai mare yoghin, bucuria şi tristeţea continuă să apară”. Din nou, este aceeaşi sugestie că trezirea nu aduce o stare binecuvântată în care există doar bucurie, doar fericire, doar beatitudine.

Deci în primul rând, să îngropăm acest mit. El ar putea fi un rezultat al proiecţiilor căutătorului asupra învăţătorului sau gurului sau yoghinului sau maestrului zen, oricine ar fi el. Poate că, într-un episod ulterior, voi vorbi mai mult despre aceste proiecţii. Dar deocamdată, putem să le respingem. Ideile pe care le avem despre starea de trezire sau de iluminare sau de eliberare a maestrului, ei bine, din nefericire, ne cam deturnează de la realitate.

Totuşi, am putea rămâne cu o nelămurire. Deci „nimeni nu cunoaşte tristeţea ca un maestru zen”. Chiar aşa?! Dar de ce ar trebui un maestru zen să simtă mai multă tristeţe şi nu tot atâta sau mai puţină tristeţe? De ce oare, prin Trezire, sentimentele de tristeţe s-ar putea să fie mai acute şi amplificate, în loc să se diminueze?

Există o explicaţie foarte simplă pentru acest fenomen. Şi anume că, prin Trezire, să o numim aşa, este foarte probabil ca toate experienţele obişnuite să devină mai intense, mai clare. Iar acest lucru se datorează, cel puţin în parte, faptului că o parte din gunoiul mental şi proiecţiile mentale care se interpun între ceea ce pare a fi „eu” – dar bineînţeles că nu este niciun eu adevărat – şi ceea ce pare a fi lumea exterioară – dar bineînţeles că nu este cu adevărat o lume exterioară – o mare parte din acest gunoi se poate eroda sau poate dispărea sau se subţiază. Şi astfel, orice experienţă a realităţii exterioare va fi percepută cu o mai mare claritate.

Dacă-i vorba de o experienţă care ne-ar putea aduce un sentiment de plăcere sau fericire sau chiar beatitudine, atunci este probabil ca acesta să devină mai pur, am putea spune, mai puţin voalat de nevroză, de exemplu, mai puţin perturbat de acel monolog intern obişnuit. Aşa că orice se întâmplă – dar deocamdată să ne gândim la o experienţă plăcută – probabil că va fi resimţit într-un mod mai nemijlocit şi mai direct.

Poate că din acest motiv, auzim destul de des poveşti şi anecdote de la oameni care spun că, după Trezire, simt o mare fascinaţie pentru lucrurile simple. Am putea auzi relatări că cineva a stat pe o bancă şi a privit neîntrerupt linia orizontului ore în şir, sau a privit fascinat o veveriţă pe trunchiul unui copac, sau a privit o furnică târându-se pe o creangă, sau a privit o pasăre croindu-şi drum pe cer, cu o bucurie neîntreruptă. Motivul este că aceste experienţe sunt acum trăite fără să le mai stea în cale mintea sau eul nevrotic. Şi astfel, experienţele care pot crea fericire, bucurie sau entuziasm, probabil că vor fi trăite mai intens sau într-o formă mai pură.

Dar, bineînţeles, acelaşi lucru este valabil pentru orice tip de experienţă. Prin urmare, dacă există un sentiment de durere sau tristeţe sau alte experienţe obişnuite, cum ar fi furia, de asemenea, şi acestea vor fi resimţite într-un mod mai pur, mai puţin denaturat. Ceea ce se întâmplă în Trezire este că o parte sau o mare parte sau chiar toată nevroza pe care o poartă mintea persoanei, se va destrăma. Iar nevroza este o modalitate admirabilă de a atenua sau diminua percepţia a ceea ce există, aparent, în afară, în ceea ce pare a fi realitatea exterioară.

Deci când nevroza se reduce sau se destramă sau se stinge, atunci orice experienţă din aparenta viaţă exterioară este probabil să fie resimţită într-o formă mai neprelucrată. Atât experienţele de bucurie, cum ar fi dansul incredibil al veveriţei printre crengile copacilor, dansul incredibil al frunzelor ce se scutură pe gazon, dansul incredibil al valurilor când briza mişcă apele lacului. Cât şi, de asemenea, împunsătura dureroasă a tristeţii, indiferent care i-ar fi cauza, şi aceasta este probabil să fie resimţită într-un mod mai natural şi mai nealterat. Mânia, dacă apare, va fi probabil o mânie mai intensă. Fericirea va fi probabil o fericire mai intensă, tristeţea, o tristeţe mai intensă şi aşa mai departe.

Însă, dacă apare ceea ce este considerat un sentiment negativ, cum ar fi tristeţea sau mânia, este foarte probabil să treacă mai repede. Este destul de probabil ca norul acelui sentiment să treacă mai repede pe cerul conştiinţei – poate că nu-i o expresie potrivită, dar o voi folosi deocamdată – pentru că nu va mai fi prezentă mintea nevrotică care să se agăţe de el şi să-l păstreze şi să aibă grijă de el, ca un câine care are grijă de osul lui.

Prin urmare, am putea spune că sentimentele de orice fel, pozitive sau negative, se vor ivi într-un mod mai natural şi vor dispărea mai natural şi, indiferent de forma lor, vor fi resimţite cu o mai mare forţă, nediluată de mintea nevrotică – minte care înlocuieşte o parte din experienţa reală cu lamentările şi suspinele ei legate de situaţie.

Încheiem aici acest episod şi poate că vom reveni altădată ca să discutăm mai mult despre proiecţii şi de ce ar trebui căutătorul spiritual să se ferească de ele, mai ales atunci când stă la picioarele învăţătorului.»

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
2 iunie 2022

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=DxrO2hxdhl4

Traducerea de mai sus provine din canalul YouTube al lui Richard Sylvester, videoclip publicat pe 9 mai 2022.