<  Pagina Sfaturi pentru paranormali


Tony Parsons: Interviu superb despre Nondualitate

În acest videoclip, iluminatul TONY PARSONS răspunde foarte clar, dar deconcertant la întrebările unui novice în privinţa Nondualităţii. (videoclipul subtitrat este încorporat la sfârşitul textului).

- Bună, Tony!

- Bună!

- Suntem aici, în München (2013). Numele tău este Tony Parson…

- Parsons.

- Oh, Parsons!

- Nu contează...

- Ţii conferinţe în UK şi internaţional. Ai scris şi cărţi.

- Da.

- Cine e interesat le poate găsi pe site-ul tău: www.theopensecret.com. Predai mesajul "Secretul deschis".

- Îl comunic. Nu sunt un învăţător. Mesajul "Secretul deschis" nu e o învăţătură

- Prima întrebare: Avem totul în noi. Trebuie să învăţăm ceva? Există ceva ce trebuie să fim învăţaţi?

- Nu. Nu există nimic ce trebuie predat sau învăţat. Şi nu există un "noi" care să conţină ceva. Prin asta e diferit acest mesaj. E un mesaj radical. Să percepi că nu există ceva precum "Eu" sau un "Sine". E o iluzie. Nu există un "noi" care să aibă ceva înăuntru. Există doar CE ESTE.

- Tony, tocmai ai zis că nu există niciun "eu", "noi". E o iluzie, ai spus?

- Nu pot spune că nu este un "eu" sau "tu", că sună ca şi cum n-ar exista. Dar apariţia unui simţ al sinelui sau că eşti un individ separat este iluzorie. Problema individului este că el se crede a fi real. Asta e iluzia. Iluzia e că se crede o persoană reală. "Secretul deschis" încearcă să comunice că senzaţia că eşti o persoană adevărată este atât reală, cât şi ireală. Nu are substanţă. Aşa că o poţi numi iluzorie.

- Aflând asta, îmi va schimba viaţa?

- Nu. Nu vei cunoaşte niciodată că nu există un "tu". "Secretul deschis" arată spre posibilitatea ca iluzia că tu eşti cineva, iluzia "eului", pur şi simplu, poate dispărea şi nu mai rămâne nimic care să ştie că a dispărut. Rămâne doar CEEA CE ESTE. E aşa-numita "eliberare". E sfârşitul iluziei că există un "eu" separat. Dar nu e nimeni care să "afle" asta. Doar s-a terminat şi rămâne doar CE ESTE. E un mesaj radical care nu poate fi înţeles.

- Atunci tu cum l-ai înţeles?

- Nu-l înţeleg. Asta e doar o comunicare. Nu e nimeni aici care să-l înţeleagă. Ştiu că eşti buimăcită. Dar asta e: o comunicare despre ceva ce nu poate fi cunoscut de "eu". Problema pentru "eu" e că vrea să caute ca să afle ceva pe care să-l deţină şi să-l înţeleagă pentru el. Iar această activitate este complet zadarnică. Pentru că ce caută "eul"... "Eul" trăieşte într-o realitate finită, dar ce caută este Infinitul. Nu poate găsi sau înţelege Infinitul sau să-l cunoască. Când acea energie a căutării, energia "eului" se stinge dintr-o dată, Tot CE ESTE este Infinitul.

- Este ce?

- Este Infinitul. Este Fiinţarea, este Libertatea. Dar nu e nimeni acolo.

- Asta-i partea înfricoşătoare, nu-i aşa?

- Da. "Eul" reinterpretează şi respinge acest mesaj, pentru că singurul mod de a continua să existe este să ştie că e real (de fapt, să viseze că e real). "Eu" trăieşte într-un vis numit "Eu sunt real". Şi atunci, mai crede şi că "eu" poate găsi iluminarea sau împlinirea. Nu o va găsi niciodată. Căci, de fapt, tânjeşte după propria absenţă - asta fiind eliberarea. Singura problemă e că, atunci când apare eliberarea, nu e nimeni acolo care s-o ştie.

- Corect. Ceea ce e o nebunie.

- Da, absolut, asta e nebunia.

- Cum ai ajuns la acest mesaj?

- Am murit. Nu am ajuns la el. Tony Parsons era un "eu" care se credea real şi căuta ceva diferit numit "iluminare", despre care credea că e reală. Şi toată energia "eului", adică Tony Parsons, dintr-o dată, nu a mai fost acolo. Pur şi simplu, dispăruse. N-a mai rămas nimic decât VIAŢA. Tot ce a rămas era Fiinţarea. Pentru nimeni.

- Este o senzaţie?

- Nu, nu e o senzaţie, e doar VIAŢA. Sentimente, căldură, stat pe scaun... E ceea ce se întâmplă. Nu e nimeni căruia să i se întâmple. E doar întâmplarea.

- Dar încă mai ai acel "eu" în tine.

- Nu, nu am un "eu". "Eul" care era acolo s-a pierdut, a dispărut. Nici n-a fost acolo. Iluzia că există un "eu" a dispărut. Există un creier care funcţionează, intră pe uşă, mănâncă cina. Dar nu există identitate.

- Nu crezi că mulţi caută ceea ce tu ai dobândit, non-identitatea?

- "Eului" îi place să creadă că poate dobândi eliberarea, dar nu poate niciodată.

- Dar tu ai dobândit-o.

- Nu, nu am dobândit-o. Asta-i problema. Am încercat s-o obţin. Dar eul care încerca s-o obţină a murit.

- Să zicem că vreau să obţin această moarte a eului.

- Problema e că "eul" nu se poate risipi singur. O iluzie nu se poate spulbera singură. Iluzia nu-şi poate provoca moartea. Iluzia, eul nu vrea să moară. Nici nu vrea să audă acest mesaj.

- Dar cum ţi s-a întâmplat ţie?

- Nu mi s-a întâmplat.

- Nu pricep.

- Nimeni nu pricepe. Paradoxul e că niciodată n-a existat un eu care căuta iluminarea. Era o iluzie. "Eu" este o iluzie. Dintr-o dată, iluzia se risipeşte, dar nu e acţiunea cuiva, se întâmplă. Şi atunci se iveşte realitatea naturală, realitatea naturală de a fi VIAŢA. Pe care "eu" n-o poate înţelege deloc. "Eu" nu înţelege acest mesaj. Tot ce rămâne este VIAŢA: căldură, sunetul vocilor, statul pe scaun…

- Ceea ce unii numesc "a trăi în acum".

- Unii o numesc "trăire în acum", dar eu n-aş face-o, pentru că nu există ceva precum "acum". Asta e atemporal, nu e "acum", nici "înainte", nici "după". Asta nu e "acum".

- "Acum" există doar dacă există un "eu"?

- Nu există niciun "acum". Ideea că eşti acum aici este o altă poveste absurdă în povestea eului. Este irelevantă.

- E o altă iluzie?

- Nu are legătură cu ce discutăm aici. Nu e vorba de "a trăi momentul", a trăi în "acum", găsirea "naturii proprii adevărate", ci despre sfârşitul aceluia care vrea un răspuns.

- Dar de unde ştii astea?

- Nu ştiu nimic. N-a rămas nimeni care ştie ceva. Tot ce este, e viaţa întâmplându-se. E cineva care stă acolo întrebând "de unde ştii astea", iar ce iese este un răspuns de nicăieri. Răspunsul ăsta iese din Nimic. Nu vine de la cineva care ştie sau care este conştient. Pur şi simplu, vine din Nimic.

- Bine, dar mi se pare... că ai urmat o cale, calea lui Tony Parsons.

- În iluzia eului, "eu" credea că era o cale.

- Şi ai ajuns de-odată la punctul în care totul...

- S-a prăbuşit, inclusiv ideea de "cale".

- Chiar aşa?

- Da, absolut. Era clar că nu există un "căutător" şi nici o "cale". Cum ar putea exista o cale spre ceea ce deja există?! ASTA.

- Totuşi, se pare că ai dobândit ceva, deşi spui că e nimic.

- Fireşte că n-am obţinut nimic, fiindcă "eu", Tony Parsons a dispărut, a murit. Cum ar putea fi asta o dobândire?! A fost sfârşitul lui Tony Parsons. Şi sfârşitul ideii dualiste că există cineva care poate merge pe cale ca să găsească altceva numit "iluminare".

- Cum este pentru tine să trăieşti fără a mai exista de loc?

- Nu e în niciun fel pentru "mine". Nu există un "mine". Există numai CE ESTE.

- Spune asta din nou!

- Nu e ceva special. Asta nu e pentru cineva sau pentru ceva, fiindcă n-a mai rămas nimic pentru care să fie aşa. Există numai CE ESTE, care e indescriptibil.

- Spui că nu mai există sentimente?

- Se ivesc sentimente, se iveşte statul pe scaun, se iveşte privitul la acea faţă. E ceea ce se petrece, dar nu se mai petrece "pentru cineva". Iluzia că acea faţă se arată pentru cineva aflat aici a dispărut complet. Şi iluzia că ĂSTA e conştient de acea faţă sau o cunoaşte, de asemenea dispare. Doar acea faţă există.

- Dar încă mai ai emoţii.

- Nu e nimeni care să aibă ceva. Tu proiectezi ideea că o "persoană" este aici. Nu există o poveste, nimeni nu are emoţiile, dar emoţiile se întâmplă.

- Dar în iluzia mea, încă mai e cineva acolo care are emoţii, sentimente, e viu.

- Asta e o iluzie. Iluzia pe care o ai acolo e că există cineva aici real, care are ceva... "Eu" este marea lampă atrăgătoare care pune stăpânire pe totul, inclusiv emoţii, soţii, case, iluminare şi tot restul. Nimeni nu deţine nimic. Există doar FIINŢAREA. Tot ce există aici este FIINŢAREA. Nu există cineva să o aibă. Nu există cineva să n-o aibă. E doar CE ESTE.

- Atunci de ce ţii conferinţe?

- Nu ţin conferinţe. Nu e nimeni care stă aici. Şi nu e nimeni care a venit să ţină o conferinţă alături. E un răspuns la întrebările aparenţilor "căutători spirituali". Iar acel răspuns vine din Nimic.

- Şi acei căutători vor să fie în situaţia ta?

- Vor şi nu vor. Într-un fel, căutătorul, "eul" nu vrea să moară. Vrea să continue. Ceea ce vrea să afle este un răspuns, ca să continue să trăiască pe baza formulei de viaţă. El caută o formulă. Dar nu există niciuna. Nu există formule. Nu există decât VIAŢA. Învăţătorii, aşa-zişii "învăţători nondualişti" încearcă să ajute oamenii să capete o formulă, un mod de viaţă. Dar singurul secret pe care nu îl recunosc deloc e că nu există nimeni s-o capete, să găsească o formulă, o cale. Nu există nimeni, deci nu există formulă. E doar VIAŢA. Mesajul ăsta e total radical. Şi foarte rar. Dacă am putea spune că există o căutare reală şi comunicare, acest mesaj a existat dintotdeauna, dar foarte ascuns. E disponibil doar dacă există o deschidere să mergi dincolo de simţul unui "eu care vrea ceva".

- Cel mai înfricoşător este că nu mai există nimic Acolo.

- Da, e înfricoşător. Nu e nimic. Ăsta e Nimic apărând drept ce se vede.

- E foarte confuz.

- Da.

- Eu încă mă aflu în iluzia "eului" meu, numit Sabina. Pot înţelege intelectual ce spui...

- Niciodată.

- Spui că nu.

- Claritatea înţelegerii acestui lucru nu este eliberare, ci un alt mod de a vedea lucrurile pentru "eu". "Eu" poate fi foarte lămurit despre ce am vorbit. Ştiu mulţi oameni care vin la întâlnirile cu mine şi ar putea scrie despre asta. Dar asta e claritatea despre acest mesaj, nu este libertatea. Este doar înţelegerea sensului acestui mesaj. Nu e sfârşitul "căutătorului".

- Sfârşitul căutării?

- Claritatea nu-i decât altceva pe care îl deţine căutătorul. Dar eliberarea nu se întâmplă datorită clarităţii. Separarea este o energie. Nu este un gând, o credinţă, o idee. Deci nu poţi atinge eliberarea prin gândire, idei sau credinţe. Separarea este o contracţie energetică. Eliberarea este simpla topire a acelei energii înapoi în Totalitate. Aparent. În aparenţă.

- Se întâmplă de la sine?

Am putea spune că se întâmplă de la sine. Dar cealaltă parte groaznică a acestui mesaj este că atunci când iluzia "eului" dispare, dintr-o dată apare recunoaşterea că n-a existat niciodată un "eu", o contracţie energetică. Şi că nu există un "căutător" sau "eliberare" sau o transformare energetică. E doar o descriere, dar nu se petrece niciodată în realitate.

- Înseamnă că cei care spun că sunt "iluminaţi", probabil că nu sunt iluminaţi.

- Eu n-aş spune în niciun fel. Dacă cineva spune că e iluminat, evident că nu este. Nu există nimic aici care ar putea să se ilumineze. Nimeni nu devine iluminat.

- Totuşi, cred că tu...

- Nu contează. Folosesc cuvântul "eu", dar este o figură de stil.

- Tu ai ceva ce eu nu am.

- Într-un sens, este invers. Tu ai ceva ce eu nu am. Îl ai pe "eu". L-am pierdut pe "eu".

- E un lucru bun, că l-ai pierdut?

- Nu e bun pentru nimeni. Este Libertatea. Aici totul s-a pierdut. Tot ce a rămas e VIAŢA.

- Deci asta e libertatea?

- Asta e Libertatea. Nu e nimeni înăuntru care e trăit. E doar VIAŢA.

- Deci Libertatea înseamnă că nu sunt griji?

- Nu în acel sens. Poate apare îngrijorare, orice poate apare, dar nu apare cuiva. Nu e nimeni care să fie îngrijorat. E doar energie, emoţii, sunete. Iar toate astea răsar din Nimic şi se întorc în Nimic. Şi nu e nimic acolo separat. Este doar CE ESTE, iar asta e Libertatea.

- Dar ce faci când eşti îngrijorat?

- Nu e nimic aici care face ceva. Există doar îngrijorarea.

- Nu încerc să te întrerup...

- Deci există doar îngrijorarea despre ceva.

- Şi apoi? Vine o acţiune?

- Trebuie să spun că îngrijorarea apare foarte rar. Dar dacă există o poveste ce trebuie cumva abordată, creierul funcţionează ca să îi facă faţă. Dar nu e nimeni, ci creierul funcţionează într-un fel ca să facă situaţiei.

- Să zicem că vin să îţi cer un sfat. Ce să fac când am o grijă mare?

- Nu-ţi pot da un sfat, fiindcă nu e nimeni care să dea ajutor. Singurul lucru pe care ţi l-aş putea indica e că totul este deja CE ESTE. Şi că nu e nimeni acolo care să aibă alegerea de a schimba una sau alta. Niciun individ separat, cu voinţă şi alegere liberă.

- Spuneai că şi neuroştiinţa a descoperit că nu există liber-arbitru şi alegere liberă. Poţi explica asta?

- Studiile neuroştiinţifice au început acum 10-12 ani în Germania, în Frankfurt. S-au făcut diverse experimente care au stabilit că nu există aşa ceva, ideea că există un individ cu liber-arbitru este iluzorie. Creierul construieşte o energie artificială numită "eu". Deci "eu" sau "sinele" este un construct al creierului, care vine şi pleacă. Când este, când nu mai este. Dar "eul" construit crede că are o voinţă liberă. Ceea ce este iluzoriu. Creierul, care este doar un computer, conduce totul. Alege ceai sau cafea. Şi apoi mă informează că va alege ceai sau cafea. Când nu mai există "eu", este, pur şi simplu, doar ceai sau cafea.

- Dacă noi nu avem de ales şi nu avem liber-arbitru, asta dă senzaţia... de pierdere a oricărui scop. Nu avem nevoie de un scop în viaţă?

- "Eu" are nevoie de un scop. "Eu" are nevoie să spere şi să viseze. "Eu" şi "tu" au nevoie de asta.

- Da, "eu" şi "tu".

- Ce numesc "eu", "sine" are nevoie de scopuri, speranţe şi vise. Toate astea dispar când dispare "eul".

- Fie că dispare, fie că nu, înseamnă că nu trebuie să urmăresc a face ceva pentru asta.

- Nu poţi. Nu e nimeni acolo care să poată face ceva. Acela, "eul" e neputincios.

- Deci există ceva precum... un plan superior?

- Nu. nu există niciun plan. De obicei, îmi încep discursurile cu "totul este energie". Totul este energie, totul este energie. Şi n-are un regizor, nimic n-o conduce. Nu are nicio intenţie. Nu există acolo nimeni care să vrea ca toţi să fie eliberaţi.

- Deci nu există Dumnezeu.

- Nu.

- Pentru tine, Dumnezeu e energie.

- Totul este energie. Nu există o figură separată care conduce asta.

- De unde ştii?

- Nu ştiu nimic, e un răspuns venit din Nimic.

- Nimicul spune că nu există decât energie. Ştii asta din experienţă?

- Nu.

- O simţi?

- Nu.

- Ştii, pur şi simplu?

- Nu ştiu nimic. Asta nu vine dintr-o cunoaştere. E un răspuns venit din Nimic la întrebarea dacă există Dumnezeu. Problema cu "eul" este că el crede că poate ajunge undeva numai prin cunoaştere. De fapt, cunoaşterea sau a fi conştient de una şi alta este un mod de a-şi păstra separarea. Tu stai pe scaun, iar "eu" este conştient de statul pe scaun. Şi în felul acesta se păstrează separat de CE ESTE, adică doar statul pe scaun. Deci ăsta nu ştie nimic, nu e conştient de nimic. Nu există ceva să fie conştient, un centru care să ştie. E doar VIAŢA, tot ce a rămas e VIAŢA.

- Să vorbim de oamenii care încă nu sunt... Care încă sunt în iluzie. Care încă sunt în acea iluzie. Ce sfat ai pentru ei?

- Niciunul. Diferenţa dintre "Secretul ascuns" şi învăţături este că "Secretul ascuns" nu oferă absolut nimic pentru "mine" sau "eu", pentru că nu recunoaşte că ar exista un "eu" real căruia să-i dea un sfat. Recunoaşte că "eu" sau "mine" este iluzoriu. Şi nimic n-ar putea ajuta "eul" să fie altceva, fiindcă asta îi e natura. Tot ce poate face e să demaşte mitul că ar exista separare sau iluminare personală. De asemenea, poate arăta natura a CE ESTE şi paradoxul absolut că Nimic este simultan Totul.

- Îmi place faţa ta!

- Într-un fel sau altul, este incredibil. Vorbesc cam de 10-12 ani în multe locuri şi, într-un fel sau altul, pentru că apare o rezonanţă, "eu" vine la aceste întâlniri şi dispare. De-odată, nu mai e acolo. Dar nu face nimeni asta. Am putea spune că, atunci când acest mesaj e prezentat, de Nicăieri, în "eu", adică în corpul persoanei, nu din "mine", apare deodată un AHA! Deci asta e! Toată căutarea mea - am mers în India, cu învăţători, am mâncat orez, am încercat să găsesc ceva, să ajung undeva. Şi, de fapt, aceea la care tânjeam nu m-a părăsit niciodată. Dintotdeauna a fost ASTA, CE ESTE. Oamenii mă sună mereu şi-mi zic: "Tony, e uimitor! Am murit. S-a terminat. Iar ce a rămas nu a venit şi nu a plecat niciodată."

- Deci cunoşti mai mulţi oameni cărora li s-a întâmplat...

- Foarte mulţi. Da. Multora li se întâmplă. Nu numai datorită la asta. Se întâmplă, desigur, şi în alte părţi. Se petrece o transformare în lume, în afara vreunei autorităţi, învăţături, e ceva anarhic. Într-un fel, asta e anarhie pură, libertate pură. Nu există ierarhie, o linie de maeştri, o autoritate. Nu există nimic la care să ridici privirea, încercând să dobândeşti. E doar Libertate.

- Sună grozav. E uimitor!

- Pentru nimeni. E uimitor pentru nimeni. Fiindcă nu e nimeni.

- Vreau să clarificăm, chiar dacă repeţi de 10 ori.

- E în regulă, de 100 de ori!

- Ţie, pur şi simplu, ţi s-a întâmplat... Dintr-o dată nu mai este... un "eu", care vine şi pleacă... Nicio separare, nicio separare.

- Nicio separare. Nicio separare. Un "eu" gândind la separare... Dintr-o dată e doar Nimicul care nu s-a dus şi n-a venit niciodată. Dintr-o dată e doar... CE ESTE. Şi se simte ca Libertate. Nu putem spune că e ceva care simte sentimentul de libertate. E doar Libertatea. Şi mai există un gol.

- Un gol?

- Adică nimic.

- Ăsta e lucrul înfricoşător.

- Da. Pentru "eu" este înfricoşător de moarte. Pentru "mine" e înfricoşător, dar din moment ce nu există "eu", nu e aşa. Când se întâmplă nu e deloc înfricoşător. E cel mai simplu şi natural lucru. Dintr-o dată, se vede copacul, se vede cerul, se vede altă persoană aşa cum sunt în realitate, adică nimicul fiind o persoană care este reală şi ireală. Dintr-o dată, aceea este reală şi ireală. În loc să fie alt obiect separat cu o poveste. "Eul" nu vede niciodată cerul sau copacul, ci vede un obiect la care se gândeşte ca fiind copac sau cer. Pe când copacul este energie plutind şi părând drept copac.

- Aşa este acum?

- Da.

- Ai spus că nu există Dumnezeu, ci doar energie. Crezi că energia atrage energia? Energia bună atrage energie bună. Energia rea atrage energie rea. Sau nu există aşa ceva?

- Când "eu" dispare, odată cu el dispare ideea că există bun şi rău, mai bine sau mai rău. Este doar CE ESTE. Dar energia poate lua orice formă: contractată sau expansionată. Deci, aparent, energia poate atrage energie. Desigur. Dar nu există vreun sens că ceva ar fi mai bun ca orice altceva.

- Dar energia de un tip atrage energie de acelaşi tip? Fiindcă am observat că întâlnesc oameni foarte diferiţi faţă de acum 10 ani.

- Asta se poate întâmpla, aparent. Pentru "eu" pare o poveste. Când "eu" dispare, nu mai e nicio poveste. Iar tot ce se întâmplă este, într-un fel, minunat şi glorios de fără sens. Nu există un sens ascuns, ci doar ce se întâmplă. Dar, desigur, energia poate fi asta sau aia, orice. E liberă. Acum "eu" vrea să înţeleagă imaginea de ansamblu

- E ca şi cum noi am fi într-un joc pe computer?

- Nu. Această manifestare este Nimic, părând că este ceva-ce-se-petrece fără semnificaţie.

- Trebuie să fie ca un joc, o Creaţie.

- Da, dar nu are semnificaţie sau scop. Doar ESTE. Iar celălalt lucru incredibil, imposibil de înţeles este că nu există timp. Nu există trecut sau viitor. Lumea nu se întâmplă într-o poveste. Doar este CE ESTE. Care este Infinitul. Este imposibil. Nu poţi, nimeni nu poate înţelege ASTA.

- Ai spus că e ca o transformare...

- Aparent. Dar doar în iluzie... Doar aparent, nu e reală. E doar în acea iluzie. Contracţia energetică e doar aparentă, e o iluzie. Iar faptul că iluzia pare că se topeşte în Libertatea fără limite e doar un mod de a descrie ceva ce nu se întâmplă de fapt, fiindcă nu există contracţie energetică sau expansiune energetică. Există doar CE ESTE. Folosim cuvinte încercând să descriem ceva absolut dincolo de cuvinte. La întâlniri folosim cuvinte, evident, schimbăm întrebări etc. Dar cel mai eliberator lucru la întâlniri e dincolo de cuvinte. De fapt, nu avem despre ce discuta.

- Nu. Nu avem despre ce discuta.

- Este multă linişte la întâlniri sau la retragerile spirituale. Oamenii tot vorbesc "despre mine, despre meditaţia mea..." Şi treptat, larma se stinge... Nu e nimic de discutat.

- După cum ai răspuns la întrebări, ăsta nu-i un interviu. Ceea ce este greu pentru mine.

- Desigur.

- Ce treabă grozavă fac aici!

- E drăguţ ce faci. Ce se petrece aici şi acum e o demascare a mitului separării şi prizonieratului. Împărtăşim acea bucurie a libertăţii. Ceea ce e grozav!

- Iarăşi faţa aceea!

- Înapoi la iluzie.

- "Eu" trăiesc în această iluzie. Asta e viaţa mea. Există Sabina, există un "eu"... Ai spune că e bine... să am scopurile dorite?

- Sabina, care este un "eu" cu scopuri este expresia absolută a Totalităţii. Nu poate fi altceva, altfel ar exista o realitate dualistă. Căutarea şi separarea sunt, absolut, expresii ale Totalităţii. Sunt Totalitatea ce pare că e separată şi caută ceva. Nu e nimic corect sau incorect. Sunt CE ESTE.

- Deci sentimentul separării este..

- De asemenea, Totalitate, şi doar credem că nu este. Asta e dilema pentru "eu". Este Totalitatea gândind că nu este Totalitatea.

- Deci tot ce mi se întâmplă e Totalitate?

- Da, absolut.

- Dar, aflând asta, de ce nu pot opri?

- Nu, doar aflând... Cunoaşterea nu e sfârşitul ideii că nu e Totalitatea. Cunoaşterea că "Totul este ce este" e un concept. E un concept.

- Când "acela" moare...

- Când "acela" moare să mă suni!

- Bine, o voi face.

- Şi atunci vei spune: Acum ştiu că ACESTA nu poate fi cunoscut.

- Şi vom avea alt interviu doar cu Tăcere.

- Grozav! Vom sta aşa amândoi...

- Mi-e de ajuns faţa.

- Deci e în regulă cu oricine încă preferă acea iluzie şi lasă iluzia să meargă mai departe. Nicio problemă.

- Ce ar putea să ajute? Dacă sunt în rahat, dacă lucrurile nu merg bine. Să lăsăm lucrurile să fie aşa sau să încercăm să le îndreptăm?

- Nu. "Eu" nu poate face nimic, e total neputincios. Ideea de a lăsa lucrurile să fie... Există nişte persoane care-şi spun "învăţători nondualişti" şi spun oamenilor: "Lasă totul să fie. Acceptă că totul e Unul". E imposibil pentru "mine" să facă asta, pentru că natura "eului" e să trăiască în momentul care vine. Mereu trăieşte în ceea ce va fi sau ce a fost.

- Deci e bună şi varianta asta?

- Absolut. Este CE ESTE.

- Dar ar fi bine şi să lăsăm lucrurile să curgă?

- Asta dacă s-ar putea. Dar este iluzorie ideea că există un "eu" care poate alege să lase lucrurile să curgă.

- Deci orice alegi e bine, din moment ce nu există alegere.

- Nu e nimeni care alege.

- Dar noi credem că alegem.

- Ştiu. E un vis minunat.

- Totuşi, mă aflu în această iluzie, crezând că am de ales. E corectă orice alegere aş face?

- Da. Ideea acestui concept este în regulă, dar e iluzorie şi perpetuează ideea că există cineva care poate alege să îmbunătăţească povestea asta. Ceea ce îl nemulţumeşte permanent pe "eu" este senzaţia de a fi separat, senzaţia că ceva lipseşte, care îl îndeamnă să caute împlinirea. Dacă ţi-aş spune "E în regulă să fii un căutător", astea sunt doar cuvinte. Nu înseamnă că atunci te vei împăca cu separarea

- Aş vrea să-ţi spun că nu cred că e nevoie să ţinem interviul timp de o oră, pentru că natura acestui mesaj este că te lasă fără cuvinte. Oricum terminăm în câteva minute.

- Poţi pune zeci de întrebări, vei primi acelaşi răspuns.

- Aş vrea să-mi permiţi..

- Desigur...

- Ştiu că acum caut un concept. Aş putea spune din ce mi-ai zis, am nevoie de un concept despre cum să merg mai departe, ştiind ce mi-ai spus , fiindcă pot pricepe numai intelectual. Din moment ce nu există vreun mod de a obţine, se întâmplă sau nu... Mie nu mi s-a întâmplat, deci am nevoie... un concept.

- Caută un învăţător. De aici n-ai să obţii nimic. Poţi căuta un învăţător. Sunt mulţi acolo care se pretind învăţători nondualişti. Dacă vorbeşti cu ei, îţi vor da ceva să te ajute, ceea ce este, absolut, dualitate. Dar nu vei căpăta nimic de aici.

- Deci există învăţători care nu predau ce spui tu.

- Există oameni care se pretind învăţători "nondualişti". Dar ce fac ei, încearcă să ajute un căutător să găsească altceva numit "iluminare" sau împlinire. Acela e, pur şi simplu, dualism.

- Dar ai spus că nu e nicio cale de a găsi.

- Dar ei cred că este.

- Ah, ei cred...

- Acei învăţători spun că trebuie să meditezi, să faci asta şi aia. Şi ar mai putea spune: "Doar acceptă că există numai Unul deja." "Acceptă profund că există numai Unul". Dar cine e "acela" care va accepta asta?! Sau ţi-ar putea spune: "Întreabă-te cine este acolo!" Ţi-ar putea sugera să faci "interogarea sinelui". E o interogare supărătoare, mi-au spus mulţi. Cine e acolo? E un joc bazat pe o iluzie. Fiindcă ei spun: "Ştii că exişti, aşa că mergi mai departe, focalizează-ţi atenţia şi vei vedea că totul apare în Prezenţă", care este, de fapt, un termen greşit pentru "Totul apare pentru MINE". Interogarea sinelui este o operaţie complet dualistă care accentuează simţul cunoaşterii. Dar CE ESTE nu poate fi cunoscut, e dincolo de cunoaştere.

- Totuşi, tu ştii.

- Nu, nu ştiu.

- Energia de aici ştie.

- Nu, nu ştie. Nimic nu e cunoscut. Există doar energie. CE ESTE nu are nevoie să se cunoască pentru a fi ce este. La ce bun să afle că ESTE? Dacă ar avea nevoie să ştie ce este, ar trebui să facă un pas înapoi ca să se cunoască pe sine. Asta e problema pentru "eu", vrea mereu să se cunoască, pentru că se teme de necunoaştere. Interogarea de sine vine din frica de necunoaştere

- Mulţumesc, Tony!

- Şi eu mulţumesc.

- M-ai lăsat fără cuvinte... Fără întrebări

- Minunat.

- Mulţumesc!

- E grozav să faci asta, fiindcă undeva se deschide ceva, apare o rezonanţă dincolo de "eu" care recunoaşte asta. Foarte rar!

- Mi se pare greu să continui să trăieşti...

- Dar când te vei trezi de aici va fi numai CE ESTE. Ceea ce doreşti nu te va mai părăsi. Nu te părăseşte, e acolo tot timpul, CE ESTE e mereu acolo. Nu mai e nimic altceva.

- Apare întrebarea: "Ce voi face cu viaţa mea?"

- Ştiu. Tu vrei să ştii CE ESTE. Nu vei afla niciodată. Vrei să ştii ce să faci cu viaţa ta. Nu vei ştii niciodată. Nu ai nicio viaţă cu care să faci ceva. Nu ai nicio viaţă cu care să faci ceva. Tot ce există este VIAŢA. Nimeni nu deţine VIAŢA.

- Dar în iluzia pe care o am... Trebuie să-mi plătesc chiria, să fiu cu copiii mei, trebuie, trebuie...

- Ăsta e visul. De fapt, să-ţi îngrijeşti copii şi să-ţi plăteşti chiria, pur şi simplu, se întâmplă. Nu tu o faci. Se întâmplă, iar "eu" zice "Eu fac asta". O ia în posesie.

- Poate că creierul meu înţelege. Încă simt că n-am găsit răspunsuri

Ştiu, dar ceva... În iluzia mea nu am primit răspuns.

- Nici nu vei primi vreodată. Nu există niciun răspuns.

- Deci să fac orice apare. Acum am un concept.

- "Eul" nu poate trăi fără conceptul "voi face ce fac". Nu poate trăi fără el. Avem nevoie de un concept. "Eu" are nevoie de un concept.

- Mulţumesc foarte mult!

- Sper că vom mai vorbi sau doar te voi privi mai târziu.

- Mulţumesc mult, Tony!

- Mulţumesc.

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
17 martie 2020

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=azQPtQ67aJA

Traducerea de mai sus provine din canalul YouTube al lui Tony Parsons, videoclip publicat pe 6 octombrie 2013.