<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


PACEA ŞI RĂZBOIUL VIN LA PACHET

de Răzvan-Alexandru Petre

Ego-ul face pace de frică 🔥 Diminuarea ego-ului, ca program de ţară 🔥 Cine e de vină pentru acest război? 🔥 Părerea înţeleptului


Ego-ul face pace de frică

Gândirea religioasă afirmă că războiul vine de la Satan, iar pacea vine de la Dumnezeu. În realitate, amândouă vin de la ego. Orice război se termină cu o pace şi orice pace se termină, la un moment dat, prin război. Ele sunt nedespărţite, deci au o sursă comună.

Pacea exterioară nu aduce pacea interioară. Oare nu spune ego-ul că „viaţa este o luptă”?! Oamenii continuă să fie nemulţumiţi şi pe timp de pace. Nemulţumirea este un atribut specific ego-ului. Ba chiar, cu cât trec mai mulţi ani de pace şi prosperitate, cu atât oamenii devin mai intoleranţi la frustrări, ceea ce este un semn de agresivitate interioară. La un moment dat, revoltele şi chiar războaiele între naţiuni izbucnesc iarăşi, ca o răbufnire a nemulţumirii interioare.

Războiul îl face pe ego-ul să se simtă mai real, pe când pacea îl blegeşte. Observaţi cu cât nesaţ privim ştirile de război, ca şi cum acela este "the real deal", treaba cu adevărat serioasă, pe când restul sunt mici mofturi. Ego-ul simte că, în faţa morţii, îşi întăreşte toate forţele de supravieţuire. "Supravieţuirea" este motto-ul definitoriu al ego-ului şi, de aceea, are nevoie de câte un război din când în când. Sau vreo altă calamitate, care să-l scoată din moleşeală, să-i dea acţiune. Poate de aceea sunt atât de vizionate filmele cu violenţă sau cu diverse apocalipse: stimulează instinctul de supravieţuire, adica ego-ul.

Când ego-ul îşi manifestă latura sa paranoică, e pus pe distrugere. Când se teme, ego-ul îşi manifestă latura de autoconservare. De fapt, frica şi furia sunt aceeaşi energie. Iraţionalitatea şi inteligenţa coexistă în ego. Ego-ul este bipolar. El creează războiul, el creează şi pacea.

Pacea adevărată va putea veni pe Pământ doar când aproape nimeni nu va mai concepe nici măcar ideea de război.

Instinctul de conservare este omniprezent în lumea vie, dar nu el este acest ego. Ego-ul pune stăpânire pe el şi se foloseşte de acest instinct de supravieţuire pentru a-şi justifica existenţa şi manifestările. Animalele nu fac războaie (cu excepţia clanurilor de maimuţe, care arată că au deja un germene de ego).

O latură a ego-ului crează ororile, iar o altă latură se indignează, se revoltă. Iar indignarea se poate transforma rapid în răzbunare şi în comiterea de orori în oglindă. Un telespectator, iniţial paşnic, la ce se întâmplă în Ucraina poate fi rapid convertit într-un jurat radical şi draconic. Sau într-un trist jelitor.

Oare este mila o expresie a compasiunii divine?

Nu, ci mila este tot ego. Vedem orori şi, prin empatie, ne imaginăm suferinţele acelor semeni. Frica de suferinţă activează ego-ul, ne temem să nu păţim la fel. Mila este un gen de autoprotecţie, un mecanism inconştient de a ne diminua agresivitatea lăuntrică şi astfel, să ne simţim mai bine.

Agresivitatea interioară ne face întotdeauna să ne simţim rău. Iar când privim ororile de război, ne creşte agresivitatea lăuntrică. Soluţia la îndemâna oricui este să schimbăm canalul TV în favoarea unor emisiuni liniştitoare, cu animăluţe simpatice sau cu frumuseţea naturii sau cu poveşti romantice etc. Sau să uităm de televizor şi să ieşim în natură ori să facem lucrări gospodăreşti sau creaţii artistice sau să ne jucăm ca nişte copii.

Indignarea înseamnă agresivitate (război), iar mila înseamnă teamă (pace) şi amândouă sunt tot acelaşi ego.

< Sus >

Diminuarea ego-ului, ca program de ţară

Când strivim un gândac de bucătărie, nu avem empatie faţă de acea fiinţă, deci nici milă. În schimb, un cadavru uman ne înmoaie inima, prin dezgust şi teama să nu ajungem ca el. Este o reacţie automată, dar bazată şi amplificată de o ideologie materialistă. În realitate, sufletul eliberat din carapacea trupească este acum pe deplin fericit, zburdând într-un alt plan de existenţă.

Ego-ul este şi o ideologie. Se înveleşte mereu cu idei, fiind o formă fără fond. E de ajuns ca cineva viclean să-i livreze nişte idei poleite, iar ego-ul le va asimila cu drag. Aşa prind ideologiile la oameni. Aşa a prins şi ideologia paranoică şi megalomanică a Kremlinului la poporul rus. A speculat fricile şi orgoliul ego-ului.

Dar niciun popor nu este mai breaz. Ego-ul este acelaşi pretutindeni, în toţi oamenii de pe planetă. Nu există nicio etnie sau naţiune imună. Diferă însă mediul, cultura, educaţia care modelează acel ego între anumite tipare. Toată specia umană are acelaşi ego, care este un mecanism psihic universal.

Se spune că niciodată un război nu este pornit de popor, ci de conducătorii săi. Asta, pentru că, la oamenii de rând, predomină latura temătoare a ego-ului. În schimb, liderii au scăpat de fricile obişnuite, iar ego-ul lor îşi extinde manifestările. Devine paranoic sau pofteşte la tot mai multă putere. Cum se spune, puterea corupe. Orice ego pus într-o poziţie de putere poate să-i cadă pradă. Este un fapt prea des observat în realitate!

Care ar fi soluţia politică? Democraţia a limitat numărul de mandate ale liderilor supremi. Este doar un paliativ, limitat la persoana din vârf. Şi care ar fi soluţia spirituală? Poate că diminuarea ego-ului, ca program de ţară. Omul cu puţin ego nu mai are agresivitate interioară şi astfel nu mai atrage agresiune exterioară. Miracol! Omul devine fără duşmani, iar ţara fără inamici. Reţeta miraculoasă ar putea fi educaţia psiho-spirituală, dar fără poveştile religioase contrafăcute.

saint javelin

Meme iconoclast cu "Sfânta Javelin", care apără Ucraina de invadatori ("Javelin" este un distrugător portabil de tancuri)

< Sus >

Cine e de vină pentru acest război?

Adevărul este multistratificat. Nu există un adevăr universal. Dacă există un adevăr suprem, el este total neutru, acceptă şi da, şi nu, toate variantele de adevăr.

Deci cine este de vină pentru războiul din Ucraina?

Este o întrebare cu multe răspunsuri, în funcţie de nivelul de înţelegere a fiecăruia.

Putin singur este de vină. Omorâţi-l pe Putin şi va fi pace! se spune.

Toată camarila de conducere a Rusiei este de vină, cu toată propaganda lor. Faceţi o revoluţie şi răsturnaţi actuala conducere! se spune.

Hitler şi naziştii sunt de vină, fiindcă au vrut să cucerească Rusia, care nu a uitat că putea dispărea de pe hartă. În numele istoriei, s-a instituit o paranoia de stat, care vede numai duşmani pretutindeni.

Poporul rus este de vină, fiindcă şi-a oferit libertatea unor despoţi, în schimbul unei iluzorii glorii imperiale. Sărăciţi populaţia şi distrugeţi-i armata ca să simtă preţul războiului şi să regrete că şi-au cedat libertatea, inclusiv cea de gândire! se spune.

Satan şi cu diavolii lui sunt de vină, fiindcă i-au manipulat pe ruşi de au ajuns acum nişte paria peste tot în lume. Până şi biserica ortodoxă rusă face jocul Satanei, încurajând „războiul sfânt”.

Iluminatti-i sunt de vină, ei au pus la cale toată conspiraţia planetară, ca să sărăcească omenirea şi să o împuţineze prin război, foamete, vaccinuri etc şi, în final, să controleze populaţia prin „marea resetare”.

Extratereştii cenuşii sunt de vină, fiindcă ei îi manipulează pe iluminatti, ca să exploateze planeta pentru scopurile lor (experimente biologice cu material uman, metale rare etc).

Centura fotonică este de vină, fiindcă ea precipită transformările planetare. Războiul, alături de pandemie şi alte nenorociri, este doar un instrument de schimbare rapidă a mentalităţii oamenilor. Victimele sunt de vină, fiindcă nu s-au transformat spiritual la timpul cuvenit, ca să facă inutile aceste nenorociri.

Ego-ul oamenilor este de vină, fiindcă din cauza lui, există atâta frică şi agresivitate. Cine a inventat ego-ul este de vină!

Dumnezeu este de vină, fiindcă el controlează totul, ca într-un joc video. Oamenii sunt nişte experimente în laboratorul matrix.

Nimeni nu este de vină, fiindcă totul este o iluzie. Nu există victime, nici agresori, nici adevăr, nici minciună, nici nimic. Nu s-a întâmplat nimic în realitatea necreată, singura reală, neschimbată în veşnicie. Se întâmplă multe în aparenţă, dar totul stă nemişcat dintotdeauna.

Vedeţi câte straturi ale adevărului am putut găsi plecând de la un exemplu fierbinte acum?! Există nenumărate văluri care ne acoperă Adevărul suprem, pe care nici măcar nu-l putem rosti sau imagina.

Şi totuşi, ne agăţăm continuu de vreun adevăr de pripas, pe care-l transformăm în idol, şi-l apărăm apoi împotriva celor care nu sunt de acord cu el. Reducem complexa realitate la un mic punct şi declarăm pompos: „Acesta este punctul meu de vedere!”.

Nu-i aşa că mintea omenească e de vină pentru totul?! Ei ne închinăm, ca şi cum n-am putea exista fără ea. Aici este capcana vicleană în care am căzut ca specie. Noi, cu toţii, suntem de vină, fiindcă ne-am lăsat prostiţi de mintea personală, care generează şi provine din mintea colectivă.

Din analiza sumară de mai sus, ne putem da seama că războiul nu putea fi evitat, era fatal. Şi că nimeni nu controlează nimic. Ni se destramă visul că ego-ul nostru controlează viaţa. „Eu sunt stăpânul vieţii mele!”. Cât orgoliu şi obrăznicie!

Putin nu a decis nimic şi nu are nicio putere, el este doar o marionetă divină, precum noi toţi.

< Sus >

Părerea înţeleptului

Oare cum priveşte înţeleptul această tragedie umană: ca pe o iluzie inexistentă sau ca pe un „sadism” divin?

Înţeleptul este şi el om, nu fantomă. El recunoaşte realitatea faptică dureroasă, dar înţelege că are un tâlc ascuns, nişte efecte spirituale benefice ce vor cuprinde inimile şi cugetele celor care au suferit direct, dar şi ale celor care au urmărit de la distanţă tot conflictul. Războiul inversează absolut toate valorile valabile pe timp de pace. Şi, de aceea, ele devin şi mai preţioase. Creează contrastul necesar pentru a le pune în evidenţă. Nu Dumnezeu este „sadic”, ci mintea oamenilor este limitată la propria supravieţuire, neputând vedea tabloul de ansamblu.

Da, există suferinţă, fără îndoială. Dar are rostul ei tainic, de purificare a speciei umane şi de modificare a traiectoriei sale. Nu-l putem noi înţelege şi, cu atât mai puţin, să-l generăm din voinţa noastră omenească.

Dacă acceptăm învăţăturile spirituale, suntem siguri că sufletele morţilor îşi văd mai departe de viaţa lor în tărâmul de dincolo, unde sunt mai fericiţi decât aici. Tragedia morţii pare aşa doar celor rămaşi în acest tărâm dens al Pământului, unde nu se percepe pe de-a-ntregul Lumina. Iar chinurile morţii agonizante vor fi vindecate cu lumina sfântă, de parcă nu au fost niciodată. În final, vor rămâne doar învăţămintele şi schimbările dorite de Divinitate. Tot ce a fost rău va fi uitat.

Şi, da, privind din atemporal (veşnicie), totul este doar o iluzie şi nimic nu s-a petrecut cu adevărat. De ce să ne facem atunci griji sau temeri sau regrete sau învinuiri?! Toate provin din ignoranţă. Dar oare putem privi din veşnicie?! Mai degrabă nu. Şi nici nu putem face nimic împotriva acestei ignoranţe. Oare nu-i asta marea şi adevărata tragedie a condiţiei umane?!

* * *

Însă, în definitiv, de ce doreşti să ştii punctul de vedere al înţeleptului? Vrei să-l imiţi? Nu vei putea. Vrei să-l combaţi? Nu merită efortul. Vrei să-L cerţi pe Dumnezeu, că de ce n-a oprit sau de ce a provocat războiul? Dacă simţi nevoia să-L cerţi, fă-o! EL nu se supără pe sine însuşi când e naiv ca un bebeluş.

Sau poate că nu te-au convins argumentele de mai sus şi eşti foarte dezamăgit de Dumnezeu, încât nici nu mai crezi că există. Foarte bine! Acel Dumnezeu, în care credeai tu, nu există şi n-a existat niciodată. Bună dimineaţa! Măcar acum, ca ateu, nu vei mai pune întrebarea prostească „Cum vede un înţelept situaţia?”.

De ce prostească?! Mi se pare că te-ai supărat. Un înţelept nu se supără niciodată.

Vezi cum iei o vorbă la modul personal şi sari la harţă?! Crezi că le ştii pe toate, cum trebuie să fie un înţelept, ce ar trebui să facă Dumnezeu! De fapt, ai fi vrut să-ţi întăresc propriile păreri. Nu dragule, suportă adevărul, n-am de gând să-ţi cocoloşesc ego-ul. Căci numai ego-ul împarte oamenii în proşti şi deştepţi. Fără ego, ai vedea că şi prostul, şi înţeleptul e acelaşi Dumnezeu.

Iar dacă vrei înţelepciune, nu te uita ce fac cei consideraţi înţelepţi, fiindcă n-ai să le înţelegi niciodată motivaţiile. Poate că nici ei nu ţi-ar putea explica. Înţelepciunea înseamnă să-ţi urmezi îndemnul divin interior în orice situaţie. Atât. Nu constă dintr-un set de reguli rigide sau vreo cunoaştere specială. Tu crezi că înţeleptul le ştie pe toate şi încă ceva în plus. Dar el nu ştie nimic, ci doar e gura şi mâna lui Dumnezeu. De aceea, tot ce face e perfect, divin, fără să ştie nici el de ce. Pur şi simplu, lucrurile se aşază singure acolo unde trebuie.

Dacă vrei înţelepciune, răscoleşte adânc în tine şi de acolo va ţâşni inspiraţia de moment. Nu găseşti înţelepciunea în cărţi de aforisme celebre. Acelea au fost bune cândva pentru cineva. Dar acum, pentru tine, poate că altceva se potriveşte.

< Sus >

Răzvan A. Petre
2 mai 2022