<  Pagina index Pamela Aaralyn


Cursul de iubire - Preludiu §17-21

"Un curs de iubire", cu comentariile lui Isus

traducere de Răzvan A. Petre

P.17 În istoria lumii, mulţi au făcut fapte bune, eroice şi, chiar miraculoase, fără ca din lume să dispară suferinţa şi disperarea. Ce este mai arogant? Să crezi că poţi face singur ceea ce milioane de oameni nu au reuşit să facă? Sau să crezi că tu, în uniune cu Dumnezeu, poţi? Ce are mai mult sens? Să încerci din nou ceea ce alţii nu au reuşit să realizeze? Sau să laşi în urmă vechiul şi să alegi o altă cale, o cale în care tu devii cel realizat, iar prin realizarea ta naşti noul?

«Asta veţi simţi când sunteţi atraşi de aceste concepte moderne ale Noului Pământ. Nu sunt chiar noi. Totul s-a repetat de nenumărate ori. Pentru că aţi uitat, prinşi sub vălul amneziei, amintirile Sinelui vostru divin au fost înăbuşite de ataşarea şi chiar de dependenţa faţă de suferinţele voastre. Aţi terminat acum? Sunteţi pregătiţi să fiţi conduşi? Noi suntem gata să vă luăm de mână şi să ne reamintim împreună.»

P.18 Care este diferenţa dintre a avea bune intenţii şi a voi ce vrea Dumnezeu?

«Vreau să spun că, chiar şi atunci când ai propriile tale bune intenţii, totuşi, voinţa divină este întotdeauna prezentă. Liberul arbitru este un concept creat de om. Divinitatea ta şi a mea şi a tuturor a scris un scenariu care se joacă acum. Poţi lăsa jocul să continue? Poţi să-l opreşti cât vrei. [Îmi arată o imagine a unui arcaş care îşi întinde o săgeată în arc] Ai putea s-o faci chiar cu ochii închişi. Când vei elibera săgeata din arc, s-ar putea duce în toate direcţiile, în sus şi în jos, ar putea lovi un copac [şi îmi arată cum săgeata ricoşează şi se duce peste tot], dar este programată să ajungă aici [în ţintă]. Asta înseamnă că nu ai nimerit pe lângă. Asta înseamnă că nu poţi greşi.»

P.18 Diferenţa constă în ceea ce crezi tu că ai fi şi ceea ce ştie Dumnezeu că eşti. Atâta timp cât rămâne această diferenţă, nu poţi uni voinţa ta cu Dumnezeu sau face ceea ce Dumnezeu te-a desemnat să faci. Cine crezi tu că eşti dezvăluie ce alegere ai făcut. Este fie alegerea de a fi separat de Dumnezeu, fie alegerea de a fi una cu Dumnezeu. Este alegerea de a te considera aşa cum te ştii dintotdeauna, sau alegerea de a-ţi recunoaşte Sinele creat de Dumnezeu. Este diferenţa dintre dorinţa să-L cunoşti pe Dumnezeu chiar acum sau de a aştepta până când vei decide că eşti demn sau până va veni un moment special, cum ar fi moartea.

«Atunci când îi spui tu lui Dumnezeu cine eşti, acel tu [arată capul], ego-ul, crede că ştie ce este spiritul. Dar pentru că el nu poate nici măcar bănui ce-i spiritul, te conduce, pur şi simplu, pe o pistă falsă. L-aţi numit “păcat” în elaborările voastre religioase. Şi l-aţi asociat cu o imensă nevrednicie, disperare şi separare. Păcatul înseamnă [şi îmi arată iar săgeata] doar că aţi deviat puţin de la amintirea a cine sunteţi. Repet, ego-ul nu poate învăţa cine eşti, nici nu poate fi învăţat. Iar spiritul nu are nevoie să ştie cine este, pentru că spiritul nu învaţă. Spiritul doar-este. Prin urmare, ego-ul nu poate învăţa sau să fie instruit sau să înţeleagă ce este spiritul. Doar inima poate. Deci ego-ul nu poate să-ţi spună ce anume eşti.»

P.19 Ce sunt bunele intenţii altceva decât alegerea de a face ceea ce poţi de unul singur, cu şanse minime de reuşită? Iată de ce intenţiile bune eşuează atât de des în a deveni realitate şi de ce, deşi ai depus toate eforturile, rareori rezultatul pare să merite efortul. Nu îţi poţi câştiga drumul spre Cer sau spre Dumnezeu prin propriile eforturi sau bunele intenţii. Nu poţi câştiga şi nici nu vei avea vreodată sentimentul că ai meritat pe drept ceea ce Dumnezeu îţi oferă în mod gratuit. Renunţă la această idee.

«Desigur, pentru unii dintre voi care sunteţi profund identificaţi cu ego-ul, aceste cuvinte vă dor. Daţi-mi mie această durere astăzi, puneţi-o pe altarul lui Dumnezeu, sacrificaţi-o. Populaţiile indiene înţeleg adevărata semnificaţie a sacrificiului. Atunci veţi începe să vă amintiţi că este imposibil să fiţi singuri, pentru că separarea nu are cum să existe. Este imposibil să te consideri făptuitor şi să nu simţi o mare durere, oricât te-ai strădui. Dar în momentul în care permiţi spiritului să acţioneze, iar tu încetezi să te strădui, să încerci, să faci, atunci iese în evidenţă valoarea Sinelui tău real. Nu este ceva ce poţi provoca cu ajutorul minţii. Dar devine atât de evident, la fel de liniştit ca ceaţa dimineţii, o ceaţă care vine peste munţi şi aşteaptă, aşteaptă acest dar al harului. Harul este magic, se duce acolo unde vrea el, nu-i aşa?! Nu-i spui tu unde să se ducă. Oare poţi să apuci ceaţa şi să-i ordoni “Fă asta”?! Chiar dacă ştiinţa ar inventa o maşinărie complicată pentru a o face – sunt sigur că a şi făcut-o, într-o anumită măsură – ce s-ar întâmpla atunci? Atunci ego-ul ar spune “Mai fă-o odată! Fă-o şi mai bine de data asta, că nu a fost suficient”. Vezi care este capcana?! Când te crezi a fi făptuitorul, atunci crezi că eşti mintea şi corpul şi numai atât. Dar nu acesta este adevărul, motiv pentru care, chiar şi după un mare succes al ego-ului făptuitor, tot te simţi prost.»

P.20 Ai hotărât că ştii să faci fapte bune, dar că nu ştii cum să faci ceea ce-ţi cere Dumnezeu.

«Nu trebuie să înţelegi ce-ţi cer. Ci trebuie să fii suficient de tăcut ca să asculţi şi să vorbeşti suficient de tare pentru a fi auzit. Iar când nu te simţi iubit, să ştii că sunt aici, să ştii că eşti sprijinit. Învaţă să primeşti această iubire şi sprijin care suplimentează ceea ce tu, mintea, crezi că ar trebui făcut.»

P.20 Te gândeşti “dacă Dumnezeu mi-ar cere să construiesc un pod, aş construi un pod”, şi probabil că aşa va fi. Totuşi, nu vei deveni acel pod. Nu vrei să recunoşti că Cristosul din tine se face podul, pe care tu trebuie doar să păşeşti pentru a trece de la iad la rai, de la sinele tău separat la unirea cu Dumnezeu şi cu toţi fraţii şi surorile tale. Preferi să crezi că este mai importantă o faptă bună ici, un pic de generozitate colo. Preferi să renunţi la tine şi să îi ajuţi pe ceilalţi, neînţelegând că nu-i poţi ajuta pe alţii până nu te-ai ajutat pe tine însuţi. Preferi altruismul în detrimentul tău, deoarece aceasta este calea pe care ai ales-o pentru a aboli ego-ul şi a-L mulţumi pe Dumnezeu. Această atitudine este precum cea a unei mame bune care decide să se sacrifice pentru copiii ei, fără să-şi dea seama că sacrificiul ei nu este doar inutil, ci şi de nedorit.

P. 21 Bunele tale intenţii nici nu Îl mulţumesc şi nici nu Îl nemulţumesc pe Dumnezeu. Dumnezeu aşteaptă, pur şi simplu, să revii în Rai, să îţi accepţi dreptul din naştere, să fii Cine eşti cu adevărat.

«Vrei să ştii ce să faci ca să fii Cine eşti? Recunoaşte că nu tu eşti cel care acţionează. Respiră. Aminteşte-ţi că respiraţia se desfăşoară natural. Identifică-te cu ea în loc de ăsta [arată capul]. Oare când încerci să te concentrezi pe respiraţie, spui “Nu pot respira acum, pentru că rinichiul funcţionează, îşi face treaba, iar eu sunt rinichiul”?! La fel e şi cu creierul. Atunci când urmezi o practică spirituală – fie că este vorba de o intonare în linişte sau cu voce tare, fie că te concentrezi pe tăcere şi pe investigarea de sine, fie când cânţi ceva – atunci când înţelegi că nu eşti creierul, că el nu te stinghereşte, ci doar îşi face treaba, la fel cum toate organele interne (rinichiul, ficatul, pancreasul) îşi fac treaba, atunci nu te mai identifici cu el. Nu spui “Hei, eu sunt acel rinichi, nu pot medita acum, rinichiul munceşte şi am impresia că meditaţia mă întrerupe”. Aşadar, în privinţa creierului, lasă-l să gândească, îşi vede de treaba lui. Gândurile vin şi pleacă după cum le este dat.»

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
23 noiembrie
2021

Sursa traducerii: yt Why “You” Cannot Heal or Change the World- P17-21 (14 oct. 2021)