<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


PRO ȘI CONTRA GLOBILOR LUMINOȘI DIN POZE

Începând din anul 2006 site-ul nostru a deschis apetitul românilor pentru globii luminoși din fotografii. Nu este doar un interesant fenomen fizic, ci chiar o interferență cu lumea misterioasă a spiritelor (entități inteligente din altă dimensiune). De atunci, tot mai mulți români au înțeles ce s-a întâmplat în fotografiile lor "stricate" de pete albicioase și au devenit mai receptivi la temele spirituale, în general. Este un lucru minunat, care se petrece în toată lumea, nu doar în țara noastră.

Pe de altă parte, din prea mult entuziasm, unii fotografi amatori consideră că orice efect optic neobișnuit reprezintă un înger sau ceva special. Globii luminoși sunt cam singurele semne vizibile, obiective din necuprinsa lume a spiritelor... dar sper ca cititorii noștri să pună mai presus claritatea minții decât entuziasmul precipitat și pasager. În cartea "Globii luminoși din fotografii", pe care am scris-o în anul 2011, am oferit nenumărate explicații tehnice ale unor iluzii optice interesante, care nu trebuie confundate cu fenomenele spiritiste. Această distincție se dovedește uneori dificilă chiar și pentru experți.

 

CELE DOUĂ CURENTE DE OPINIE

Se poate spune că cei care studiază cu interes pozele cu așa-zișii "orbs" se împart în două mari tabere:

Adepții explicațiilor fizice;

Adepții explicațiilor spiritiste.

"Radicalii" din ambele tabere au un interes evident: primii vor să denigreze credința spirituală, iar secunzii vor să-și întărească credința în spirite. Există desigur, marea masă de spectatori care doar încearcă să înțeleagă, nefiind partizanii fanatici ai niciuneia dintre cele două alternative. În unele cazuri pot fi spirite, în alte cazuri pot fi doar efecte optice...

Opinia mea este că și fenomenele fizice, și fenomenele spiritiste sunt NATURALE. Nu există nimic supranatural în spiritualitate, ci doar acțiunea legilor superioare ale universului, încă ignorate de oameni. Viitorul aparține unei spiritualități raționale, în care nu se va mai pune accentul pe credința oarbă, ci pe gândire și observații științifice, care confirmă axiomele religioase. Omenirea civilizată este suficient de coaptă astăzi pentru această abordare mai elaborată.

Vom promova întotdeauna știința înaintea credinței, cu condiția ca explicațiile științei actuale să se poată aplica la cazurile concrete analizate. Acolo unde știința șchiopătează și rămâne în urmă, vom sprinta pe lângă ea cu viteza intuiției spirituale.

Reprezentând grafic mulțimea fotografiilor cu globi luminoși, avem următoarele trei interpretări:

Fig.1 - Interpretările date fotografiilor cu globi luminoși

Tabăra "fizicalistă" se bazează pe cazurile cu explicații fizice pentru a îngloba și restul cazurilor incerte. Asta e de înțeles. Dar ea ignoră total cazurile misterioase, care au explicații spiritiste. Asta nu e deloc științific.

Tabăra "spiritistă", la rândul său, extinde explicațiile spiritiste asupra cazurilor incerte, care ar putea avea și cauze fizice. Și asta e de înțeles. Din păcate, unii adepți spiritiști nu sunt interesați și de explicațiile fizice elementare, de parcă le-ar pune în pericol credința spirituală. Nici asta nu e științific.

Judecățile generaliste trebuie evitate de oamenii inteligenți, indiferent ce orientare ideologică au. Cum noi ne-am plasat dintotdeauna de partea spiritistă, se cuvine să corectăm exagerările din tabăra noastră, lăsându-i pe atei și sceptici în băltoaca credinței lor materialiste. Vom aborda subiectul cu obiectivitate maximă, dar păstrându-ne rezerva intuiției pentru momentele de incertitudine sau dezamăgire din partea științei. Din păcate pentru ei, credincioșii materialiști nu au această flexibilitate și libertate în gândire, fiind iremediabil prinși în propria prejudecată...

 

FOTOGRAFIEREA STEREOSCOPICĂ (3D) A GLOBILOR

De câțiva ani, în cercetarea globilor ce apar în poze se folosesc camerele foto stereoscopice (cu două obiective). Un astfel de aparat conține încorporate două obiective situate la distanța de circa 7 cm între ele. (vezi foto 1)

Foto 1 - Fujifilm FinePix REAL 3D W3 Digital Stereo Camera

La apăsarea butonului se înregistrează două imagini simultane, dar ușor diferite (conform perspectivelor avute de cele două lentile). Cele două imagini pot fi vizualizate separat, ori pot fi combinate într-o unică poza "anaglifă", destinată vizualizării cu ochelari cu lentile colorate pentru vederea tridimensională (3D). În vederea cu ochelari speciali, obiectele apar în relief, putându-se astfel aprecia corect la ce distanță erau situate față de planul lentilelor aparatului, în momentul fotografierii.

- Pentru început, vom exemplifica cu o fotografie anaglifă cu fulgi de zăpadă (foto 2). Ea a fost realizată de domnul Ioan Șuteu, unul dintre puținii români care au achiziționat un aparat foto 3D special pentru scopul studierii globilor luminoși. Vedem că fiecare fulg de omăt mai măricel apare în ambele poze (stânga-dreapta) ușor decalat. Cu alte cuvinte, același fulg apare colorat în cian (albastru-deschis) dacă provine din poza din stânga, și în roșu dacă provine din poza din dreapta. Fulgii sunt, prin urmare, obiecte reale, situate suficient de departe de aparat ca să poată fi înregistrate și percepute corect în spațiu.

Foto 2 - click pe poză pentru mărire

Poza originala aici (rezoluție mare)

Cele două poze .jpg originale alăturate

Formatul stereoscopic .mpo (poate fi analizat printr-un program special, eligibil de aici)

ANALIZA FOTOGRAFIEI ANAGLIFE

În foto 3, am marcat cu cercuri galbene câțiva fulgi care apar fără pereche, adică numai într-unul din obiective. Explicația este că perechile lipsă au ieșit din raza vizuală a celuilalt obiectiv/senzor, adică pluteau undeva prin zona denumită de noi "singles-zone" (vezi fig. 2 de mai jos).

Perechile unite printr-o linie galbenă reprezintă același fulg văzut prin cele două obiective (cian/roșu). Cu cât linia este mai lungă, cu atât obiectul respectiv era mai aproape de lentile.

Foto 3

 

- Să privim acum câteva poze anaglife cu globi luminoși autentici.

Este verificat cu certitudine faptul că, în pozele anaglife, globii autentici nu se regăsesc NICIODATĂ în perechi cian/roșu. Cu alte cuvinte, globii autentici apar fie într-un obiectiv, fie în celălalt, niciodată în ambele! Este un fapt constatat și de noi.

Iată, spre exemplificare, trei fotografii anaglife cu globi autentici (rezoluții mari), preluate tot din site-ul domnului Ioan Şuteu. Încercați să găsiți pe orizontală perechi de aceeași formă și mărime, dar culori diferite!...

  Foto 4

  Foto 5

Foto 6

Care este interpretarea ştiinţifică a acestui fenomen? Globii nu ar fi altceva decât microparticule de praf aflate în zona proximală de non-focalizare (numită în engleză "orb-zone"). Adică: suficient de aproape de obiective ca să fie nefocalizate (având astfel un aspect de disc neclar) și nefiind vizibile decât în unul dintre obiective. (vezi figura 2, modificată după nyackparanormal.com/3DTest/3Dtest.htm)

Fig.2 -  Reprezentare schematică a conceptului de "orb-zone" sau zona unde sunt capturați globii luminoși cu un aparat foto stereoscopic. Zona se găsește între limita inferioară (aflată la câțiva milimetri de lentile) și limita superioară (cel mult unde se intersectează câmpurile vizuale ale celor două obiective), fără ca imaginea să poată fi focalizată de lentile.

Scepticii aduc o demonstrație suplimentară. Ei susțin că forma (de obicei rotundă) a globilor copiază forma deschiderii obturatorului. Au făcut chiar experimente în care au modificat artificial deschiderea fantei de lumină percepută de senzorul aparatului foto, sub aspectul de dreptunghi, iar globii au preluat și ei aceeași formă rectangulară. Acest fenomen se petrece numai dacă obiectul fotografiat se află în "orb-zone" (vezi și noțiunea optică circle of confusion). Celelalte obiecte aflate mai departe de aparat nu au suferit modificări fiind văzute prin fanta dreptunghiulară.

În concluzie, această argumentație fizică pare destul de solidă. Singura noastră OBIECŢIUNE ar fi că nu este sigur faptul că presupusele "microparticule" sunt NUMAI fire de praf sau alt material. Deci explicația ar putea rămâne valabilă și dacă niște spirite eterice ar pluti foarte aproape de aparat, reflectând lumina (lumina însăși e de natură eterică!). Scepticii au o mare problemă când trebuie să reproducă efectul de "orbs" autentici folosind praf sau apă pulverizată. Nu prea seamănă, și basta! Teoria, ca teoria...

Prin urmare, dilema rămâne chiar și prin folosirea fotografiilor stereoscopice (3D). Trebuie să trecem la o metodă mai avansată, și anume filmările video de globi luminoși.

 

FILMĂRI DE GLOBI CU CAMERELE VIDEO

Tot de câțiva ani încoace, aparate de filmat profesioniste sau banale camere de supraveghere pe timp de noapte (CCTV) filmează la lumina zilei, respectiv în infraroșu, apariții misterioase de globi luminoși care se mișcă în moduri ciudate. Toți sunt numiți, la grămadă, "orbs".

Întrucât cazurile sunt totuși diferite, trebuie să delimităm categoriile de globi filmați. Vă propun următoarea clasificare rapidă:

Globi radianți, filmați în natură, de mărimi relativ mari (câțiva metri), care pot fi considerați OZN-uri ("alien orbs" sau "UFO orbs")

  US Researchers surrounded by UFOs Light Orbs in NEPAL - January 2016

  UFO Releasing Glowing Orbs Into a Formation in Western Massachusetts (UFO Invasion)

  Orbs or UFO in New hampshire Sept. 26 2015

  UFO Sightings UFO Hunter Captures Incredible Light Display UFOs Drop Drones?

Globi plasmatici, de cel mult o jumătate de metru, care generează cercurile din lanuri

  UFOs making crop circles

  Crop Circles are the work Light Orbs Conclusive EVIDENCE not digitized video

  Ufo forming crop circle best video

Globi opaci albicioși (care nu sunt insecte), cu forme care se modifică, apăruți pe camere de supraveghere pe timp de noapte

  Orb caught on security camera, real footage

  5 Mysterious Balls Of Light / Intelligent White Orbs Caught on Video

  Angel Caught on Surveillance! Must Watch

 

Globii luminoși opac-albicioși de mai sus (1, 2, 3) pot fi surprinși uneori și în fotografii. În lipsa unor informații suplimentare, de obicei sunt confundați cu surse naturale sau artificiale de lumină (Lună, Soare sub nori, stele, felinare, lanterne, insecte etc). Numai o filmare poate releva pozițiile și deplasările lor ciudate. Toți acești globi menționați mai sus nu pot fi explicați de savanți, care păstrează tăcerea în privința lor.

În schimb, scepticii aruncă tot arsenalul de argumente împotriva următoarei categorii de globi (4)...

GLOBI TRANSPARENȚI ÎN VIDEOCLIPURI

În cazul globilor luminoși ușor transparenți, care seamănă la aspect cu cei apăruți în milioanele de poze de amatori, avem două opțiuni:

1) Considerăm că NU apar aceiași fel de globi în poze ca în filmări. În acest caz, analiza video va pleca de la zero, bazându-se doar pe numărul foarte mic de filmări ale acestor globi, de calitate slabă, lipsind complet filmările 3D sau cele cu rezoluție mare.

2) Considerăm că e vorba de același tip de apariții. Atunci vom folosi ceea ce știm despre globii luminoși statici (din poze) când analizăm acest tip de globi luminoși mișcători (din videoclipuri) – și invers. Este varianta validă și fertilă, în opinia noastră, și pe ea ne vom baza raționamentul în continuare.

Deși filmările sunt făcute întotdeauna cu rezoluții mai slabe decât fotografiile, putem observa mișcările și comportamentul acestor "orbs" și trage concluzii noi. Pentru a vă face o părere personală, vă sugerez câteva filmări disponibile pe internet:

  Office Spirit Orbs.

  White Orbs or Angels with my mother before her passing. 

  Real Orbs Disclosure - flying orbs in action

Dinspre partea scepticilor avem explicațiile "clasice": 

(a) ar fi vorba de microparticule de praf, polen sau apă

(b) care se mișcă în limitele "orb-zone", sub aparența de discuri luminoase,

(c) provenind din reflecția luminii, emisă întotdeauna din imediata apropiere a obiectivului de filmat.

Mai pe larg, TEORIA FIZICĂ specifică deci următoarele:

(b) La o distanță mai mare, acolo unde orice obiect este focalizabil de obiectiv, microparticulele ar putea apare ca niște puncte luminoase (nu ca discuri neclare), dar fiind mai mici decât rezoluția senzorului, ele nu mai apar deloc. Practic, globii luminoși nu ar putea fi generați optic decât în zona foarte apropiată de aparat ("orb-zone").

(c) Blitzul aparatului de fotografiat sau lumina infraroșie de la camera de supraveghere sunt, de obicei, plasate lângă lentila obiectivului foto/video și, din acest motiv, reflexiile sunt puternice chiar și în particule foarte mici. Scepticii spun că este suficient să mutăm sursa luminoasă la 30 centimetri deasupra obiectivului ca să nu mai înregistrăm niciun glob luminos. În acel caz, lumina își pierde puterea de reflexie (din cauza distanței relativ mari și a unghiului obtuz de reflexie a luminii în microparticulele de praf).

PARTICULE DE PRAF?

Nu contrazic logica explicațiilor fizice de mai sus. În schimb, mă îndoiesc că în filmări ar fi vorba doar de niște microparticule de praf (a). Mă bazez pe următoarele observații:

- Unii globi au mișcări contrare simultane, ceea ce contrazice ipoteza că "praful este purtat de curenții de aer" (în "orb-zone", o porțiune lată doar de câțiva milimetri, nu pot exista simultan curenți opuși de aer).

- Vitezele și direcțiile de mișcare a globilor diferă considerabil și aparent fără motiv fizic. Sunt suspecte traiectoriile care pleacă dinspre aparat, îndepărtându-se treptat de el, de parcă aerul ar putea țâșni din aparat (!).

- Praful iscat accidental este mai greu decât particulele purtate de aer tot timpul, așa că el se așază după câteva minute. Dar dacă ne referim la particulele care plutesc mereu, de ce nu se văd ele tot timpul, conform distribuției după legea probabilității?!

- Adepții teoriei fizice nu au demonstrat, ci DOAR presupun că sunt implicate microparticule de praf, polen sau umezeală. Dimpotrivă, experimentele lor au cam dezamăgit.

Insectele au cu totul altă aparență, așa că se pot confunda mai greu cu globii autentici. Spre exemplu, iată aici filmarea unei insecte din apropierea obiectivului   Ghost or orb caught on cctv camera 1080p HD     În anumite cadre reluate cu încetinitorul se văd efectele optice specifice reflexiei luminii în obiectivul de sticlă. Un glob autentic nu produce astfel de luminări puternice, precum o lanternă (sau oglindă) orientată spre obiectiv (chiar dacă ar fi alb-opac). Globii de care vorbim sunt eterici, transparenți de obicei, nu materiali.

- Nu putem ignora mărturiile multor "vânători de globi", care - prin invocații, prin puterea minții, prin simplul interes - au provocat apariția de globi, sugerându-ne astfel natura lor inteligentă și deschiderea unui canal de comunicare telepatic. Iată mai jos câteva canale de utilizatori YouTube care au intenționat și reușit să filmeze globi luminoși:

Chris Halton - Haunted Earth tv

  THE REAL TRUTH ABOUT ORBS - pledoarie pentru globii misterioși filmați cu infraroșu

  ATTRACTING AND INTERACTING WITH GHOSTS AND SPIRITS

  REALLY POWERFUL ORB ACTIVITY FOR SCEPTICS

  MORE ORB VIDEO CLIPS FROM A HAUNTED ENGLISH HALL

 

Sasha Bonasin

  AMAZING SPIRIT ORBS APPEARING AROUND ME

 

James Gilliland

  ECETI: ORBS INTERACTION Part 1 of 2

  ECETI: ORBS INTERACTION Part 2 of 2

 

Antonette Mouton

  Fantastic video - orbs caught on camera!

 

Ratu Bagus Ashram

  Energy Orbs - prezentare de fotografii deosebite

 

FILMĂRI STEREOSCOPICE DE GLOBI TRANSPARENȚI

Grupul de sceptici de la nyackparanormal.com susține că ei au filmat globi chiar și stereoscopic (un procedeu relativ scump și sofisticat), dar evită să ne ofere detaliile experimentelor. Acest fapt ne-a pus pe gânduri. Dacă rezultatele ar fi fost 100% concludente, ar fi trebuit să ridice imediat pe internet dovezile filmate. Atitudinea lor mă duce cu gândul la faptul că rezultatele contrazic teoria fizică exclusivistă.

Probabil că experimentele de laborator cu fire de praf sau umezeală filmate în 3D sau numai în 2D nu au dat rezultate comparabile cu filmările în care apar globi autentici. Tocmai de aceea nu există pe internet filmări experimentale care să dovedească teoria fizică fără putință de tăgadă.

Este adevărat, s-au tot făcut experimente cu artefacte fotografiate, care puteau păcăli pe cei neinițiați printr-un aspect relativ asemănător cu globii autentici. La o privire atentă, însă, aveau altă textură. E simplu de bănuit că, și la filmarea experimentală, comportamentul și mișcarea artefactelor nu prea seamănă cu ale globilor autentici.

Încă nu am găsit o filmare 3D onestă care să prezinte ambele camere simultan și numai într-una să apară globi. Atunci am fi absolut siguri că fenomenul "ORBS" se petrece doar în micul spațiu de câțiva centimetri apropiat de obiectivul optic ("orb-zone").

De fapt, aceasta nu este o miză reală, căci TEORIA SPIRITISTĂ poate accepta fără rezerve că fenomenul se petrece în "orb-zone", ținând cont de dimensiunea foarte mică a "luminițelor inteligente". Consider că spiritele se pot manifesta și ele prin proprietăți materiale similare cu a firelor de praf sau particulelor de apă suspendate în aer.

Pe de altă parte, poate că nici nu prea există microparticule de praf de aceeași dimensiune (scepticii ar trebui să demonstreze că acestea există în realitate, nu doar în presupunerile lor). Și atunci teoria "orb-zone" întărește ipoteza spiritistă!!!... Sau poate că unele fire de praf se mișcă PRINTRE alte spirite ori separat în alte cadre, confirmând astfel ambele teorii.

Urmărind cu atenție unele filmări dintre cele de mai sus, unii globi par a se deplasa pe distanțe mari, estimate de bunul-simț a fi de ordinul metrilor. Totuși, trebuie să ținem cont de legile opticii și că globii pot părea mari numai fiindcă sunt foarte aproape de obiectiv. Uneori simțurile ne pot înșela, contravenind abordării științifice riguroase.

Mișcarea sincronizată a "stolurilor" de globi filmați pot explica de ce în unele poze apar zeci de globi, iar în următoarele cadre, după numai câteva secunde, nu mai apare niciunul. Iată în acest scurt colaj un astfel de exemplu.

Totuși, repet, am dubii că, în imediata apropiere a aparatului, oarecum sub protecția sa, curenții de aer purtători de microparticule pot provoca mișcări ca ale globilor autentici, anume: mișcări simultane în direcții diferite, schimbări bruște de direcție, deplasare dinspre obiectiv (micșorându-și treptat mărimea) etc.

IMAGINI SFIDĂTOARE

Unele fotografii cu globi luminoși întrec orice imaginație prin forma lor neașteptată. Priviți acești globi ciopârțiți, găuriți, a căror formă de "roți dințate" nu poate fi, în niciun caz, efectul unei simple reflexii a luminii în niște particule. (sursa)

Acești globi "mâncați pe dinăuntru" (ceea ce le cauzează, probabil, suferință dacă sunt ființe sensibile) își exteriorizează o radiație proprie, alimentată suplimentar de la energia blitzului. Nicio altă explicație fizică din cele de mai sus nu se potrivește cu aceste forme ciudate.

Și ce ne facem când filmăm globi la distanțe relativ mari față de aparat, așa cum au apărut pe filmarea de mai sus a lui James Gilliland sau în  19 Orb Clips (OZN-uri, mingi de plasmă, ce-or fi)?! Realitatea este mai surprinzătoare și mai vastă decât o mică zonă paralelipipedică din fața camerei de filmat...

Dincolo de spectrul vizibil, dar ținând tot de planul fizic (mai bine zis, planul fizico-eteric) există ființe și energii eterice de 4 tipuri: eterul-căldură, eterul-lumină, eterul-chimic (sau sunet) și eterul-vital (prana). Ființele elementale care corespund celor 4 elemente (pământ, apă, foc, aer) sunt alcătuite și trăiesc în aceste medii eterice. Nu ar trebui să ne surprindă varietatea lor. Iată, spre exemplu, o filmare cu ceea ce par a fi niște silfide sau zâne (ființe elementale ale aerului), care nu au deloc o formă sferică     2 flying orbs . Guardian Angel Fairy. Spiritualstepladder

NOTĂ: Fenomenul OZN, ca și numerele de magie autentică depind de manipularea energiilor eterice invizibile și transformarea lor în materie fizică palpabilă.

CONCLUZIE

Teoria spiritistă nu poate fi dezavuată, fiindcă dovezile contrare întârzie să apară. Și probabil nici nu vor apare, deși scepticii dețin tehnici avansate de filmare și condiții de experimentare. Dimpotrivă, apar tot mai multe apariții misterioase și dovezi ale vieții din alte dimensiuni. Parcă întreg Universul complotează împotriva adepților materialismului, făcându-i să pară tot mai ridicoli în prejudecățile lor sau conspirația tăcerii.

Rămâne ca viitoarele cercetări avansate ale globilor luminoși să se facă prin filmări stereoscopice (3D), preferabil cu rezoluții mari. Așteptăm cu interes publicarea pe internet a filmărilor experimentelor de laborator.

Răzvan A. Petre
10 februarie 2016

UPDATE - actualizare 18 noiembrie 2023

Am primit noi fotografii 3D de la domnul Ioan Şuteu, de data aceasta normale, nu anaglife. După sute de încercări, domnia sa recunoaşte că nu a putut obţine niciodată vreo fotografie tridimensională a unui glob luminos. Explicaţia ştiinţifică ar fi că aceste globuri se înghesuie să se prezinte cât mai aproape de obiectiv, în aşa-zisa „orb-zone”, aflată la câţiva milimetri de lentile (vezi fig.2 de mai sus).

Observaţi diferenţa între imaginile obţinute simultan de obiectivul din stânga şi cel din dreapta

Mergând mai departe cu explicaţiile, aceşti globi luminoşi sunt, de fapt, spirite (fiinţe din alte dimensiuni), care preiau energie din biocâmpul fotografului uman pentru a lua un contur material. Dacă ar fi fost doar nişte particule de praf sau apă (cum pretind scepticii), ar fi apărut mereu în pozele repetate secvenţial (în termeni de specialitate: continuous high-speed shooting, rapid-fire shots, burst mode, modul folosit la fotografierea unor obiecte în mişcare rapidă) – ceea ce nu se întâmplă. Spiritele nu au mereu energie să se manifeste în spectrul vizibil, ci o fac doar din când în când (şi coordonat între ele, deseori), dar numai dacă operatorul uman le poate ceda din energia sa (adică este un medium în felul său). De aceea, nu toată lumea care face poze surprinde globi luminoşi sau, cel puţin, nu în mod regulat, precum domnul Ioan Şuteu.