<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


Unde-s numai picioare, vai de cap! – Profesoarele X, X, X

de Rãzvan Petre

Un nou caz de exhibiţionism pe internet a zguduit învăţământul românesc: o profesoară s-a lăsat filmată de soţul ei în momentele lor intime, iar filmuleţul-cu-poponeţul a fost postat, nu se ştie de cine, pe site-uri destinate exclusiv adulţilor. Întâmplarea amuzantă a făcut ocolul presei româneşti instantaneu. Dar nu pentru aceasta am amintit-o. Nici pentru faptul că „inocentul” joc erotic a generat o dramă cumplită: compromiterea carierei didactice, ruptură în familie, emigrare în străinătate. Atitudinea publică generală a fost de învinovăţire a starletei amatoare. N-am auzit vreun reproş adresat soţului voyeurist, instigatorul şi realizatorul secvenţelor fierbinţi. Ceea ce ridică nişte semne de întrebare cu privire la luciditatea opiniei publice, care nu prea realizează că evenimentul, aparent hazliu, este vârful unui aisberg social. O chestiune complicată, în care se combină aspecte sexuale, sociale, morale şi... parapsihologice (!).

Oamenii serioşi condamnă pornografia. În particular însă, toată lumea admite că nu te poţi amesteca în viaţa intimă a nimănui. Când destrăbălarea creează drame personale şi sociale, avem totuşi dreptul să ne exprimăm punctul de vedere. În lumea modernă, ca multe alte vicii şi nesăbuinţe, pornografia este la dispoziţia „democratică” a oricui. Asta se vede şi pe prima pagină a tabloidelor româneşti, inundate de părţi ale corpului care, din bun-simţ, nu ar trebui arătate în public. Efectele asupra societăţii noastre se vădesc din ce în ce mai mult. A dispărut „bunul-simţ”, lăsând locul „bunului-plac”. Destui bărbaţi au devenit dependenţi psihic de reviste şi filme XXX, fără de care nu mai sunt capabili să-şi îndeplinească datoria conjugală. Ca să nu mai pomenim de efectul pervers provocat de sexul oral (atât de promovat de diverşi „guru”): impotenţa masculină.

Mulţi soţi creează o atmosferă imposibilă în familie, ajungându-se până la bătăi, adulter şi divorţ, fiindcă nevestele nu vor să imite apucăturile decerebrate ale vedetelor porno. Este o cauză principală a nefericirii din multe cupluri actuale. După cum invers, reţeta succeselor amantelor este mai ales folosirea trucurilor învăţate din filmele decadente.

Se pune deci o problemă ce vizează sănătatea mintală a populaţiei: obsesiile sexuale. Nu vorbim de cazuri izolate, ci de o modă a depravării, care se tot răspândeşte... „Dar, ce e rău în asta?”, ar replica unii. Desigur că naturalul, firescul nu este patologic, ci exagerarea şi fixaţiile.

Azi este greu să mai invoci factorul moral, pentru că a cam dispărut din viaţa socială. Ne mai mirăm că dispare şi din viaţa de familie?! După părerea unora, moralitatea este „ceea ce făceau bunicii noştri, şi atât”. Oare chiar aşa să fie?!

Învăţătura duhovnicească ne spune clar şi frumos: „Totul este posibil, dar nu orice este permis!”.

În multe căi spirituale se pune accentul pe celibat, pe abstinenţă sexuală. Care este cauza acestei tradiţii moştenite de mii de ani? Să fie sexul incompatibil cu apropierea de Dumnezeu? Au existat destule persoane realizate spiritual în mijlocul unei vieţi normale de familie, ceea ce este un răspuns la această dilemă. Motivul celibatului este altul, şi anume creearea condiţiilor exterioare care să nu abată atenţia de la practica lăuntrică intensă de căutare a perfecţiunii. Prin urmare, putem evolua spiritual atât în cuplul marital, cât şi de unul singur. Cu o condiţie: evitarea obsesiilor sexuale. În acest sens sunt avantajate cuplurile căsătorite, care însă sunt nevoite să-şi împartă timpul între preocupările spirituale şi cele casnice cotidiene. Este şi mai greu când unul din cei doi parteneri de viaţă nu înţelege şi nu-l încurajează pe celălalt în căutările sale spirituale. De aceea, unii dintre cei atinşi de fiorul mistic aleg abstinenţa, cu toate dificultăţile retragerii în schimnicie.

Ce mai constatăm? În lumea laică, pe toate canalele, este încurajat libertinajul sexual, în paralel cu persiflarea căutării spirituale sincere. Aceasta din urmă poate, în sine, să înlăture obsesiile inferioare de orice tip. Dar şi reciproca este valabilă, presiunea mediatică şi mintală a semenilor decăzuţi îl perturbă pe cel care ar vrea să se înalţe deasupra mizeriei umane. Privind chestiunea de la un nivel superior de analiză, asistăm şi suntem actori într-o luptă ideologică mută, dură, cu o miză mare: lupta dintre tendinţele care vor să ne coboare fiinţele la preocupări sub-mediocre, chiar demonice, împotriva celor care vor să ne ridice la un mod de gândire luminos, demn, cosmic. Este un război spiritual, cu generali şi soldaţi... Oştenii forţelor inferioare, scabroase, sunt acei politicieni puternici, patroni de mass-media, magnaţi influenţi care pompează sume mari de bani în industria XXX, în vocile care încurajează libertăţile sexuale totale ca simbol al „civilizaţiei”, în analişti care declară valorile familiei drept „anacronice”. Toată această strategie a Răului urmăreşte debusolarea populaţiei, pierderea reperelor valorice, slăbirea psihicului omului pentru a putea fi mai uşor manipulat. Se vede cu ochiul liber cum societatea o ia razna, alunecă din rău în mai rău, dar mai trebuie ştiut că aceasta NU este tendinţa ei naturală. Totul este dirijat din umbră, stimulând slăbiciunile umane, aşteptând ca sugestiile şi influenţele mass-media să-şi facă efectele în timp, bazându-se pe forţa de impact a „turmei”.

Din punct de vedere psihologic, omul nu poate trăi izolat, ba mai mult, noi suntem scufundaţi în acelaşi „ocean mental”, numit inconştientul colectiv. Gândurile noastre sunt picăturile de apă ce compun acest ocean. Dacă marea este poluată, suferă toate vietăţile...

Iniţiaţii cunosc faptul că fiecare grup, uman sau animal, produce automat un inconştient colectiv propriu, numit eggregor, fie el al familiei, al localităţii, al poporului sau al întregii comunităţi planetare. „Unde se vor aduna doi în numele Meu, voi fi şi Eu acolo”, spunea Mântuitorul. Gândurile zboară de la un om la altul, dar, mai mult, ele se adună în roiuri de gânduri similare ce compun un fel de fiinţă invizibilă şi bizară. Acest eggregor influenţează mentalitatea fiecărei persoane care intră în sfera sa. Chestiunea poate fi constatată mai pregnant când călătorim într-o altă ţară, cu alte obiceiuri şi mod de trai. Cercetări recente au demonstrat că cetăţenii bilingvi – care au asimilat perfect ambele culturi din cele două ţări – suferă o uşoară schimbare de personalitate când trec de la o limbă la alta, adică, spunem noi, de la un eggregor la altul. Nu existăm ca entităţi separate, ci interconectaţi cu toţi ceilalţi indivizi umani.

Trăind printre oameni, este de aşteptat ca gândurile lor cele mai puternice să ne marcheze, fiind nevoiţi să facem un efort permanent de a ne impune propria noastră personalitate. Ştiind acest lucru, parcă nu ne mai vine să spunem cu aceeaşi uşurinţă: „nu mă interesează ce face şi ce spune celălalt, atâta timp cât nu intră în viaţa mea”. Tot ce gândesc semenii noştri ne atinge şi pe noi, că vrem sau nu, conştient sau nu. O atitudine civic-spirituală nu înseamnă neapărat să-i schimbi conduita celuilalt, ci în primul rând să fii mai responsabil de ceea ce gândeşti chiar tu. În al doilea rând, implicarea socială nu este nici datorie, nici moft, ci o condiţie a supravieţuirii demne a celor conştienţi într-o lume mai puţin conştientă. Pasivitatea duce la supunere şi mimetism. Presiunea socială este forţa oarbă a naturii umane. Putem să o domesticim, modelând-o în tipare frumoase şi folositoare.

Fiecare dintre noi poate fi soldatul tendinţelor bune, nobile în lupta cu viaţa. Să ne alegem bine tabăra şi camarazii!

28 iunie 2008