< Înapoi la Pagina Răzvan Petre
de Răzvan Petre
Un nou caz de exhibitionism pe internet a zguduit învătământul românesc: o profesoară s-a lăsat filmată de sotul ei în momentele lor intime, iar filmuletul-cu-poponetul a fost postat, nu se stie de cine, pe site-uri destinate exclusiv adultilor. Întâmplarea amuzantă a făcut ocolul presei românesti instantaneu. Dar nu pentru aceasta am amintit-o. Nici pentru faptul că "inocentul" joc erotic a generat o dramă cumplită: compromiterea carierei didactice, ruptură în familie, emigrare în străinătate. Atitudinea publică generală a fost de învinovătire a starletei amatoare. N-am auzit vreun repros adresat sotului voyeurist, instigatorul si realizatorul secventelor fierbinti. Ceea ce ridică niste semne de întrebare cu privire la luciditatea opiniei publice, care nu prea realizează că evenimentul, aparent hazliu, este vârful unui aisberg social. O chestiune complicată, în care se combină aspecte sexuale, sociale, morale si... parapsihologice (!).
Oamenii seriosi condamnă pornografia. În particular însă, toată lumea admite că nu te poti amesteca în viata intimă a nimănui. Când destrăbălarea creează drame personale si sociale, avem totusi dreptul să ne exprimăm punctul de vedere. În lumea modernă, ca multe alte vicii si nesăbuinte, pornografia este la dispozitia "democratică" a oricui. Asta se vede si pe prima pagină a tabloidelor românesti, inundate de părti ale corpului care, din bun-simt, nu ar trebui arătate în public. Efectele asupra societătii noastre se vădesc din ce în ce mai mult. A dispărut "bunul-simt", lăsând locul "bunului-plac". Destui bărbati au devenit dependenti psihic de reviste si filme XXX, fără de care nu mai sunt capabili să-si îndeplinească datoria conjugală. Ca să nu mai pomenim de efectul pervers provocat de sexul oral (atât de promovat de diversi "guru"): impotenta masculină.
Multi soti creează o atmosferă imposibilă în familie, ajungându-se până la bătăi, adulter si divort, fiindcă nevestele nu vor să imite apucăturile decerebrate ale vedetelor porno. Este o cauză principală a nefericirii din multe cupluri actuale. După cum invers, reteta succeselor amantelor este mai ales folosirea trucurilor învătate din filmele decadente.
Se pune deci o problemă ce vizează sănătatea mintală a populatiei: obsesiile sexuale. Nu vorbim de cazuri izolate, ci de o modă a depravării, care se tot răspândeste... "Dar, ce e rău în asta?", ar replica unii. Desigur că naturalul, firescul nu este patologic, ci exagerarea si fixatiile.
Azi este greu să mai invoci factorul moral, pentru că a cam dispărut din viata socială. Ne mai mirăm că dispare si din viata de familie?! După părerea unora, moralitatea este "ceea ce făceau bunicii nostri, si atât". Oare chiar asa să fie?!
Învătătura duhovnicească ne spune clar si frumos: "Totul este posibil, dar nu orice este permis!".
În multe căi spirituale se pune accentul pe celibat, pe abstinentă sexuală. Care este cauza acestei traditii mostenite de mii de ani? Să fie sexul incompatibil cu apropierea de Dumnezeu? Au existat destule persoane realizate spiritual în mijlocul unei vieti normale de familie, ceea ce este un răspuns la această dilemă. Motivul celibatului este altul, si anume creearea conditiilor exterioare care să nu abată atentia de la practica lăuntrică intensă de căutare a perfectiunii. Prin urmare, putem evolua spiritual atât în cuplul marital, cât si de unul singur. Cu o conditie: evitarea obsesiilor sexuale. În acest sens sunt avantajate cuplurile căsătorite, care însă sunt nevoite să-si împartă timpul între preocupările spirituale si cele casnice cotidiene. Este si mai greu când unul din cei doi parteneri de viată nu întelege si nu-l încurajează pe celălalt în căutările sale spirituale. De aceea, unii dintre cei atinsi de fiorul mistic aleg abstinenta, cu toate dificultătile retragerii în schimnicie.
Ce mai constatăm? În lumea laică, pe toate canalele, este încurajat libertinajul sexual, în paralel cu persiflarea căutării spirituale sincere. Aceasta din urmă poate, în sine, să înlăture obsesiile inferioare de orice tip. Dar si reciproca este valabilă, presiunea mediatică si mintală a semenilor decăzuti îl perturbă pe cel care ar vrea să se înalte deasupra mizeriei umane. Privind chestiunea de la un nivel superior de analiză, asistăm si suntem actori într-o luptă ideologică mută, dură, cu o miză mare: lupta dintre tendintele care vor să ne coboare fiintele la preocupări sub-mediocre, chiar demonice, împotriva celor care vor să ne ridice la un mod de gândire luminos, demn, cosmic. Este un război spiritual, cu generali si soldati... Ostenii fortelor inferioare, scabroase, sunt acei politicieni puternici, patroni de mass-media, magnati influenti care pompează sume mari de bani în industria XXX, în vocile care încurajează libertătile sexuale totale ca simbol al "civilizatiei", în analisti care declară valorile familiei drept "anacronice". Toată această strategie a Răului urmăreste debusolarea populatiei, pierderea reperelor valorice, slăbirea psihicului omului pentru a putea fi mai usor manipulat. Se vede cu ochiul liber cum societatea o ia razna, alunecă din rău în mai rău, dar mai trebuie stiut că aceasta NU este tendinta ei naturală. Totul este dirijat din umbră, stimulând slăbiciunile umane, asteptând ca sugestiile si influentele mass-media să-si facă efectele în timp, bazându-se pe forta de impact a "turmei".
Din punct de vedere psihologic, omul nu poate trăi izolat, ba mai mult, noi suntem scufundati în acelasi "ocean mental", numit inconstientul colectiv. Gândurile noastre sunt picăturile de apă ce compun acest ocean. Dacă marea este poluată, suferă toate vietătile...
Initiatii cunosc faptul că fiecare grup, uman sau animal, produce automat un inconstient colectiv propriu, numit eggregor, fie el al familiei, al localitătii, al poporului sau al întregii comunităti planetare. "Unde se vor aduna doi în numele Meu, voi fi si Eu acolo", spunea Mântuitorul. Gândurile zboară de la un om la altul, dar, mai mult, ele se adună în roiuri de gânduri similare ce compun un fel de fiintă invizibilă si bizară. Acest eggregor influentează mentalitatea fiecărei persoane care intră în sfera sa. Chestiunea poate fi constatată mai pregnant când călătorim într-o altă tară, cu alte obiceiuri si mod de trai. Cercetări recente au demonstrat că cetătenii bilingvi – care au asimilat perfect ambele culturi din cele două tări – suferă o usoară schimbare de personalitate când trec de la o limbă la alta, adică, spunem noi, de la un eggregor la altul. Nu existăm ca entităti separate, ci interconectati cu toti ceilalti indivizi umani.
Trăind printre oameni, este de asteptat ca gândurile lor cele mai puternice să ne marcheze, fiind nevoiti să facem un efort permanent de a ne impune propria noastră personalitate. Stiind acest lucru, parcă nu ne mai vine să spunem cu aceeasi usurintă: "nu mă interesează ce face si ce spune celălalt, atâta timp cât nu intră în viata mea". Tot ce gândesc semenii nostri ne atinge si pe noi, că vrem sau nu, constient sau nu. O atitudine civic-spirituală nu înseamnă neapărat să-i schimbi conduita celuilalt, ci în primul rând să fii mai responsabil de ceea ce gândesti chiar tu. În al doilea rând, implicarea socială nu este nici datorie, nici moft, ci o conditie a supravietuirii demne a celor constienti într-o lume mai putin constientă. Pasivitatea duce la supunere si mimetism. Presiunea socială este forta oarbă a naturii umane. Putem să o domesticim, modelând-o în tipare frumoase si folositoare.
Fiecare dintre noi poate fi soldatul tendintelor bune, nobile în lupta cu viata. Să ne alegem bine tabăra si camarazii!
28 iunie 2008