<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


RAZELE DIVINITĂŢII

de Răzvan-Alexandru Petre

Mesajele lui Isus prin diverşi mediumi icon Nondualitate, cu sau fără învăţătură icon Nondualitatea – anti-spiritualitatea viitorului


Există în lume nenumărate mesaje primite prin mediumi de la spiritul lui Isus. Am tradus şi eu unele transmise în ultimii ani. Sunt de actualitate, aşa că le putem compara între ele.

Prima concluzie ar fi că forma lor diferă. Este însă o simplă aparenţă, fiindcă mesajul este acelaşi în substrat: căile de diminuare a suferinţei umane. Acest element comun, chiar şi multe idei identice, atestă că sursa lor este, negreşit, acelaşi spirit: al lui Isus.

Dar este normal ca exprimarea şi chiar unele idei să difere, fiindcă mesajele ne parvin prin mediumi foarte diferiţi. Nu sunt obţinute prin încorporarea spiritului, în care mediumul îşi pierde complet cunoştinţa şi spiritul comunicator se poate desfăşura în voie. Aici este vorba de mediumnitate lucidă, semiconştientă, un nivel mai elevat de interacţiune cu lumea spiritelor, marcat însă de personalitatea mediumului.

De ce nu se exprimă Isus încorporându-se complet în vreun medium favorit, care să devină purtătorul său de cuvânt exclusiv şi să ştim cu certitudine că este El?

Isus preferă acest tip de mediumi semilucizi, pentru că vrea să se manifeste în forme diferite, adresându-se unor oameni diferiţi, din zone geografice şi culturale foarte diferite. Aceasta este „a doua sa venire”, în multiple forme umane, ca să nu poată fi iarăşi prins şi ucis. Acum contează doar mesajul, nu şi mesagerul. Iar mesajul poate fi transmis oricum şi prin oricine se deschide acestei comunicări. Poate fi transmis ca inspiraţie în scris sau ca inspiraţie în vorbit. De obicei, mediumul preferă sau excelează într-una din cele două variante de exprimare.

Un motiv esenţial al diferenţelor este să Isus se adresează unui public diferit prin fiecare channel. Nu vorbeşte întregii omeniri. Publicul amator de astfel de comunicări este redus numeric şi risipit pe tot întinsul planetei. Noroc cu internetul, că mesajele spiritelor ajung în orice loc de pe planetă şi în toate limbile, fiindcă există mediumi pretutindeni. Sau, în jurul unui medium/profet ce trăieşte într-o anumită zonă geografică se strâng mai mulţi discipoli care îi venerează cuvintele.

Nu numai Isus, ci numeroase alte spirite comunică prin toţi mediumii disponibili. Iar astăzi par a fi mai mulţi decât oricând în istorie. Scrierile mediumnice curg în avalanşă, iar internetul este plin. Democratizarea a atins şi spiritualitatea. Nu mai există monopolul unei religii sau secte. Dimpotrivă, tendinţa este de diversificare, tocmai din motivul că oamenii sunt foarte diferiţi între ei şi fiecare are nevoie de altceva. De aceea, oferta spiritualistă este destul de variată, pe toate gusturile.

Acum, la întrebarea pusă mai sus – de ce nu se încorporează Isus în vreun medium şi să vorbească exact cum gândeşte El, fără interferenţele minţii umane – mai există o explicaţie neaşteptată. Isus nici nu are un punct de vedere strict al Său. Isus „vieţuieşte” în nondualitate, care este nediferenţiată şi totală, adică acceptă toate punctele de vedere. Prin urmare, orice ar spune Isus este doar o poveste, o variantă, o poziţie. Dar la fel de bine, El ar putea susţine nenumărate alte poziţii, fiindcă le vede pe toate la fel de valide. De aceea, are nevoie de un canal uman la care să-şi adapteze poveştile cu care poate rezona acela.

Desigur, în istoria spiritismului, unele spirite au preferat să se încorporeze în câte un medium care vorbea inconştient şi astfel să şunteze gândirea conştientă a aceluia. Însă, în ultimele decenii, spiritele preferă mediumii semi-conştienţi sau perfect lucizi. Se pare că este mai corectă această variantă. De ce?

Pentru că mesajele sunt recepţionate şi analizate şi de medium, ceea ce-l ajută să evolueze individual. În schimb, mediumii inconştienţi cam rămân „de căruţă” cu propria evoluţie spirituală, sunt un fel de roboţi. Am putea aminti în acest sens păţania lui Joao de Deus, marele vindecător din Brazilia, care de curând a fost întemniţat pe viaţă pentru nişte acuzaţii sexuale din partea mai multor femei, de care Joao a profitat. Joao avea o abilitate specială de a putea găzdui mai multe spirite vindecătoare ca vizitatori, dar în restul timpul nu avea nicio tangenţă cu spiritualitatea, poate chiar dimpotrivă. Aşa am putea explica faptele sale ruşinoase.

< Sus >

reincarnarea

 

Mesajele lui Isus prin diverşi mediumi

În articolul „Cristos şi nondualitatea”, v-am prezentat mai întâi activitatea „mesagerului” de la Pucioasa, judeţul Dâmboviţa, unde s-a ridicat lăcaşul monastic „Noul Ierusalim”. Exprimările lui Isus sunt în spirit tradiţional creştin, dar cu accent pe asceză şi pe lipsa unor compromisuri cu biserica oficială. De aceea, B.O.R. nu agreează această „sectă”, care ascultă numai de propriul profet şi nu de ierarhia clericală.

Mesajele lui Isus îi încurajează în stilul lor de viaţă ascetic, de care se simt atraşi în mod natural. Educaţia creştină pe care au primit-o i-a marcat pe trăitorii lăcaşului „Noul Ierusalim” şi au perpetuat-o, ducând-o pe culmi şi mai înalte, în viziunea lor. Iar mesajele lui Isus converg cu convingerile lor, nu încearcă să-i călăuzească către alte orizonturi spirituale. Ar fi ineficient şi dăunător. În fond, orice om se poate îmbunătăţi în cadrul propriei credinţe, dacă este bine îndrumat. Nu este nevoie să-şi schimbe orientarea spirituală, decât dacă simte nevoia interioară.

O carte scrisă în 1995, „Iubire fără condiţii”, de Paul Ferrini, este o altă transmisiune telepatică de la Isus, în care regăsim toate temele prezente în învăţăturile Sale mediumnice. Este interesant că autorul consideră că nu este un „channel”, în sensul că el se identifică total cu mesajul şi mesagerul, de parcă ar proveni din propria sa minte.

Este o chestiune interesantă. Se spune că „toţi oameni sunt mediumi”. Unii au adăugat, pentru precizie, „mai mult sau mai puţin”. Totuşi, în virtutea principiilor nondualiste, afirmaţia este 100% adevărată, fiindcă tot ceea ce facem şi gândim „noi”, de fapt, provine din Mintea Universală şi nu ne aparţine. Deci practic, corpurile şi creierele noastre sunt doar nişte instrumente prin care Divinitatea se manifestă în lume. Merită să reflectăm la acest adevăr...

***

Să trecem acum în revistă comunicările lui Isus prin mediumii traduşi de mine.

Mi-am dedicat mult timp traducerilor cărţilor Ginei Lake, prin care Isus vorbeşte unui public mai sofisticat, cu accent pe partea psihologică, un public format majoritar din aspiranţi spirituali care doresc să îşi elimine ego-ul. De fapt, acesta este şi profilul mediumului, în acord cu al publicului său. Aici se vorbeşte de lupta cu propriul ego, pentru a face loc luminii Sinelui Spiritual. Isus compune o întreagă metodologie dedicată autoîmbunătăţirii psihologice, în vederea scopului ultim: trezirea spirituală, accederea la nondualitate.

Au urmat traducerile mesajelor lui Isus prin Tina Spalding. Ea şi publicul său are o altă orientare. Sunt oameni bine înfipţi în realitatea nord-americană, mai degrabă dispuşi să creadă în teoriile conspiraţiei şi să se lupte cu un sistem autoritar pe care îl simt ostil şi mafiot (sistemul politic, financiar, medical, educaţional etc.). Acestui public activ şi cu picioarele pe pământ, Isus i-a transmis acum câteva decenii şi „Un curs de miracole”, tocmai pentru a-l desprinde oarecum de convingerile materialiste, dar fără a-l introduce prea adânc în tradiţiile spirituale. Spiritualitatea are nenumărate forme şi capcane, pe care Isus a vrut să le evite, oferindu-ne prin „Cursul de miracole” o nouă abordare a minţii. Consider că Isus şi-a găsit în Tina mediumul cel mai potrivit să-i transmită „Autobiografia”.

Prin mediumul Erin Michelle Galito, Isus se adresează aproape exclusiv unui public cunoscător al „Cursului de miracole”, reiterând mereu cam aceleaşi idei-forţă. Am tradus câteva conferinţe ale acestui medium, unde Isus dialoghează direct cu auditoriul. Desigur, nici în acest caz, el nu iese prea mult din tiparele mentale ale mediumului şi ale publicului, care, în general, este format din oameni simpli, cu probleme cotidiene.

Prin mediumul Pamela Aaralyn, Isus ni se adresează într-un mod ceva mai jucăuş, mai relaxat, aşa cum este şi personalitatea mediumului. Continuă cu mesajele pe linia „Cursului de miracole”, dar în variaţia sa numită „Cursul de iubire”, o altă comunicare oferită Occidentului.

Ultimul medium pe care l-am tradus este Pamela Kribbe, care diferă ceva mai mult de ceilalţi pomeniţi mai sus. De aceea, şi mesajul lui Isus este oarecum altfel. Publicul său este atras de mişcarea „lucrătorilor în lumină” (sau „lucrătorilor pentru Lumină”, cum am tradus eu). De asemenea, este receptiv la chestiunea inteligenţelor extraterestre. Cu alte cuvinte, sunt persoane ceva mai „exaltate”. Totuşi, Isus încearcă să le aducă cu picioarele mai pe Pământ şi, în final, le conduce către mesajul nondualist, care-i îndeamnă la depăşirea egocentrismului într-un mod înţelept. Unii din aceştia s-au aruncat cu capul înainte în ideea de a lucra spiritual pentru „binele planetei”, dar asta n-a făcut decât să le crească orgoliul spiritual, fără a-i ajuta să progreseze cu adevărat către Dumnezeu, după cum îşi propuseseră.

De asemenea, din acest public (majoritar olandez) fac parte şi indivizi cu vederi „progresiste” de tip LGBTQ. O ştim din răspunsul pe care Isus l-a dat într-un alt mesaj din site-ul mediumului la întrebarea despre homosexualitate. El vorbeşte blând şi tolerant, de genul că „unde este iubire, nu mai contează sexul”. Dar pune accentul pe iubire şi nu vorbeşte deloc de sex. Încearcă cu mare abilitate să penetreze gândirea celor educaţi în acest libertinaj occidental, dar atrăgându-i spre idealuri nobile, superioare. O predică morală cu afurisenii şi ameninţări a unui preot creştin nu i-ar fi ajutat, probabil, pe aceşti „progresişti” să se spiritualizeze... Într-o cultură care încurajează aberaţiile sexuale, este firesc să apară confuzii sexuale în mintea tot mai multor oameni. Ar trebui să schimbi întâi cultura ca să modifici mentalitatea acestor rătăciţi. Or, nu trebuie pierdut timpul cu asta, ci să te preocupi numai de persoanele receptive, ce pot fi trase pe linia spiritualităţii. Automat, vor deveni „normale”, prin firea lucrurilor.

Într-o primă concluzie, observăm marea înţelepciune şi inteligenţă a lui Isus, vorbind omenirii prin atâtea glasuri şi mentalităţi. El se adaptează atât personalităţii şi credinţelor mediumului, cât şi puterii de înţelegere şi de îngăduinţă din partea publicului-ţintă. Isus nu strigă în van, ca profetul în pustiu, ci ocheşte către un gen de public ce rezonează cu mediumul respectiv.

Am observat că fiecare medium îşi va găsi negreşit un grup de fani care îl susţin necondiţionat, la care se alătură mulţi alţi entuziaşti sau simpli curioşi. Mediumul are nevoie de susţinere nu doar din planul subtil, ci şi din partea semenilor. Ba unii mediumi chiar îşi câştigă existenţa zilnică de pe urma acestor aspiranţi spirituali captivaţi de mesajele transmise.

< Sus >

Nondualitate, cu sau fără învăţătură

Acum aş vrea să abordez o chestiune extrem de delicată, fiindcă aparent neagă tot ceea ce am spus mai sus. Se leagă de perspectiva pe care o au nondualiştii radicali asupra tuturor învăţăturilor spirituale.

După cum este evident, mesajele lui Isus constituie o adevărată învăţătură spirituală. Adică provin de la o autoritate neîndoielnică şi se adresează unui auditoriu format din aspiranţi spirituali, care vor să îşi depăşească neputinţele şi nefericirea. Isus le dă explicaţii, sfaturi generale şi, mai ales, recomandări pentru o anumită practică spirituală, de obicei una psihologică, introspectivă. Important este ca ascultătorul să facă ceva spiritual, să-şi modifice cumva optica. Prin urmare, ego-ul său este pus la muncă. Prin aceasta, devine (dacă nu era deja) un ego spiritual. Acest fapt are avantaje, dar şi dezavantaje. Trăim în dualitate, aşa că trebuie să ne aşteptăm întotdeauna la rezultate ambivalente.

Tocmai în acest punct, nondualiştii nu prea sunt de acord cu învăţătorii spirituali. Şi nu pentru că au altă „doctrină”, ci pentru că trăirea lor le arată altceva. Aceşti nondualişti sunt iluminaţi, deci nu vorbesc din cărţi. Ei vorbesc în acord cu ceea ce percep direct, nu cu ideile unuia sau altuia. Iar ceea ce toţi percep coincide. Descrierea pe care o fac realităţii ar fi următoarea (pe scurt):

Nu există decât o unică Fiinţă, care este totul şi face totul. „Indivizii cu o voinţă independentă” sunt o iluzie. Ego-ul este un fel de contracţie energetică sau gând care ne face să simţim că avem autonomie, că „noi” decidem şi „noi” făptuim. În realitate, aşa cum se vede prin iluminare (de către nimeni), nu există nicio persoană cu liber-arbitru. Asta-i doar o iluzie, pe care o proiectăm şi asupra celorlalţi, că ar avea liber-arbitru. Deci nondualismul nu spune doar că nu ai liber-arbitru, ci ceva mult mai „grav” (din perpectiva ego-ului): tu (ca ego, ca persoană) nici nu exişti!

Este o schimbare radicală de viziune (să-i spunem „transviziune”), în care a dispărut ego-ul, în sensul senzaţiei de „eu”, de individ separat. Tot ce există este un continuum divin, unde există unităţi, indivizi, dar numai aparent. Separarea este aparentă, căci toţi şi toate fac parte din aceeaşi unitate. Multitudinea este doar aparentă şi numai Unimea este reală.

Cine ajunge la o asemenea viziune iluminată (transviziune)? Aparent (pentru ego), nişte indivizi. În realitate, Tot-ce-există se redescoperă pe Sine prin intermediul unui corp-minte, aşa-zisul „om”.

În multe cazuri, acesta a fost un acerb căutător spiritual, a încercat nenumărate căi şi metode de iluminare. Dar niciuna nu a mers până la capăt. Desigur, unele au avut nişte efecte de îmbunătăţire a personalităţii. Ceea ce, uneori, a amplificat ego-ul spiritual. Dar nicio cale spirituală, oricât de disciplinat şi ardent ai practica, nu-ţi poate garanta iluminarea.

Dacă iluminarea înseamnă dispariţia simţului de „eu”, este absurd să pretinzi unei persoane să facă ceva ca să-i dispară acest simţ. Ego-ul nu se poate anihila singur, ar fi contra naturii. Ego-ul e inventat tocmai pentru a supravieţui. De aceea, nondualiştii spun că nicio învăţătură spirituală nu poate conduce la iluminare. Pe cale de consecinţă, toţi învăţătorii sunt mincinoşi dacă promit sau justifică metodele lor prin acest ideal...

Sau, folosind cuvinte mai blânde, spun nişte poveşti, dar cu toată bunăvoinţa şi compasiunea. Cei mai mulţi oameni preferă poveştile în locul ştirilor. De aceea, televiziunile au inventat „spectacolul ştirilor” sau „pove-ştirile”, ca să atragă mai mult public. Ego-ul însuşi este o poveste pe care ne-o spunem despre noi înşine... Mai mult chiar, orice gând este o poveste. Dar ne vine greu să acceptăm asta, fiindcă credem că gândul e o ştire. Şi nu e.

Poate cea mai nondualistă „învăţătură” este cea iniţiată de Ramesh Balsekar, unul dintre primii neo-advaitini. Ea sugerează că, în momentul când ego-ul caută, în felul lui, să scape de plictiseala sau nemulţumirea sau suferinţa lui autoinduse, atunci să-ţi aminteşti imediat: „Eu nu exist, ci doar Divinul există. Fiecare clipă este un cadou”. Automat, te vei relaxa, vei zâmbi, iar intenţia egotică de a fugi de realitate într-o fantezie mentală se va stinge de la sine. Te vei simţi uşurat, pentru că, după cum spune Isus, „ceea ce este în conformitate cu Adevărul te face să te simţi bine”. Este cea mai simplă metodă de a scăpa momentan de cicălitorul ego, dar, desigur, ea nu garantează că, repetând-o mereu, te vei trezi spiritual cu adevărat.

În fond, această viaţă de om este o (foarte scurtă) experienţă despre limitări, spaţiu şi timp. În rest, trăieşti în infinitate, ca spirit. Chiar te grăbeşti să te întorci la starea de veşnicie, în care oricum vei ajunge după moarte?!

< Sus >

good or bad

 

Nondualitatea – anti-spiritualitatea viitorului

Ei bine, în acest punct vom interveni pentru a introduce nişte nuanţe şi a aduce un relativ compromis între cele două poziţii aparent opuse. Divinitatea sau Tot-ce-există se manifestă în mai multe „raze”. Pe una din aceste raze, Divinitatea oferă oamenilor învăţături spirituale, cu rolul de a le micşora suferinţa provocată de ego. Învăţăturile nu le elimină ego-ul, ci doar îl îmblânzesc. Este un act de compasiune divină. De acest ajutor pot profita un număr nelimitat de oameni. Oricine poate găsi diverse forme de spiritualitate şi să se dedice lor, fără oprelişti. Nu este oare minunat?!

Desigur, ne putem pune întrebarea omenească: Dumnezeu ne pune să lucrăm spiritual, promiţându-ne iluminarea, deşi ne-o poate oferi oricând. Oare nu este cam făţarnic?!

Răspunsul ar putea fi că „iluminarea” este o poveste, ca oricare alta. Oamenii trăiesc din poveşti, chiar şi ştiinţa este o poveste. În momentul când nu mai crezi în poveşti, aceea este iluminarea. Dar atunci vei fi văduvit de palpitaţiile pe care ţi le oferă poveştile, când le crezi.

Iar răspunsul continuă astfel: Dumnezeu nu poate fi făţarnic, fiindcă este ca un copil inocent şi sincer. Tot acest mister al vieţii este un „secret deschis”, după cum spune Tony Parsons, adică Divinitatea este la vedere, doar că avem un voal pus peste ochii spirituali. Iar voalul face parte din jocul copilăresc pe care îl joacă Divinitatea cu Sine, fără nicio miză şi fără niciun interes.

El face un experiment complex în laboratorul Creaţiei, în care testează toate variantele posibile: cum este să fii prost, cum este să fii deştept, cum este să fii bun, cum este să fii rău, cum este să fii iluminat, cum este să nu fii iluminat, cum este să fii „aproape iluminat” şi aşa mai departe. Toate variantele sunt testate, chiar şi cele imposibile. Absolutul este paradoxal, fiindcă este total deschis la orice, este totalitate şi iubire necondiţionată a orice.

Pe altă rază, Divinitatea oferă oamenilor iluminarea, adică trezirea din somnul individualităţii. Dintotdeauna au existat şi câţiva oameni treziţi în mijlocul unei mase de somnambuli spirituali. Totuşi, numărul iluminaţilor a fost întotdeauna infim, foarte redus şi nu a putut fi majorat prin simpla voinţă omenească. El a fost impus de Graţia divină.

Unii dintre aceşti iluminaţi au adunat în jurul lor discipoli care, ulterior, au fondat „şcoli de iluminare”, cum ar fi buddhismul. Alţii şi-au exprimat ferm imposibilitatea de a-i conduce şi pe alţii la trăirea iluminatorie.

Un astfel de exemplu este U.G. Krishanmurti, care este celebru pentru revolta sa împotriva „minciunilor spirituale”. (citiţi cartea „Mintea este un mit”) Pe aceeaşi linie merg şi iluminaţii aliniaţi la mesajul nondualist radical al lui Tony Parsons. Numărul lor creşte de la an la an, recunoaşterea non-sinelui răspândindu-se mai ales prin internet. Fenomenul este mai larg, căci nu toţi iluminaţii cu această viziune fac parte neapărat dintre „fanii” lui Tony.

Şi în sânul nondualismului pot apare opinii diferite. De pildă, se spune în mod clar despre această stare că „ori este, ori nu este”, adică nu o poţi imita dacă nu o ai şi nu o poţi rata dacă o ai. Este ca un declic divin ce-ţi schimbă viziunea. Nu ţine de tine să-l provoci.

Unii dintre nondualişti spun că poţi interveni cumva ca să nu dispară şi să nu revii la vechea starea de ego. Însă alţii spun că nici măcar asta nu stă în puterea ta, deşi poţi încerca (odată ce ai revenit la ego, e normal să crezi că poţi face ceva).

„Ori este, ori nu este” vine la pachet cu mărturiile majorităţii celor treziţi, conform cărora trezirea apare brusc, pe neaşteptate şi-ţi schimbă întreaga viziune asupra lumii. Am botezat-o „transviziune”, adică o viziune transcendentală asupra realităţii.

Dar sunt şi alţi iluminaţi, precum Andreas Müller, care ne mărturiseşte că trezirea sa a fost un proces ce s-a întins pe circa 2 ani, răstimp în care ego-ul i s-a stins de la sine, fără niciun semn exploziv sau imploziv. Când are loc progresiv – precum fierberea broaştei la foc mic, fără a observa când dă apa în clocot – iluminarea nu dă acele simptome neplăcute de depersonalizare şi derealizare. Acestea însoţesc trezirea bruscă în mijlocul Vidului existenţial, nefiind urmate şi de dizolvarea ego-ului, iar acesta se va manifesta prin frică şi lamentări că pierde controlul vieţii.

Chiar şi U.G. Krishnamurti ajunsese la aceeaşi stare de iluminare fără să-şi dea seama. Abia când l-a ascultat pe celebrul Jiddu Krishamurti (un alt iluminat onest, care nu oferea nicio metodă) descriind starea iluminatului, şi-a dat seama că era şi el în acea stare.

Totuşi, U.G. Krishnamurti era un rebel cu o inteligenţă strălucită, aşa că nu dorise să creadă că este iluminat, ci presupunea că ar fi o altă născocire a minţii sale, bazată pe cultura şi educaţia sa spirituală. Iar atunci, pentru a-i elimina scepticismul exagerat, Divinitatea i-a ridicat energia Kundalini şi i-a produs nişte schimbări interne de nivel biologic, dar şi trăiri mistice incredibile. Iar asta l-a cam făcut să tacă, la propriu, mult timp şi să-şi accepte starea de iluminare. Însă permanent a susţinut că nu o poate da şi altora şi că nici nu are sugestii ce s-ar putea face în această privinţă.

* * *

În mesajele lor, spiritele ne pun constant în vedere că există un Mare Plan cosmic, din care facem şi noi parte. Dimpotrivă, nondualiştii ne spun că totul este spontan şi proaspăt, imprevizibil şi, mai mult de atât, iluzoriu, ireal. Dacă nondualitatea va fi spiritualitatea viitorului, atunci va fi o anti-spiritualitate. Nicio „persoană” nu o va putea urma. Sau poate că vor coexista toate formele de spiritualitate, aşa, pentru comparaţie şi prilej de colocvii amicale.

Afirmaţia nondualistă că „nu există niciun scop” poate fi însă o recunoaştere a faptului că mintea omenească nu poate înţelege intenţiile divine. Şi, nepricepând motivaţiile divine, pare normal să spui că lucrurile nu au nicio raţiune. Pentru tine, ca iluminat, totul pare un haos. Înţelegerea mistică poate evolua şi ea (de ce nu?) şi să perceapă măcar o urmă de logică divină în tot acest haos aparent.

Sau poate că ordinea-i aparentă. Sau motivaţiile divine sunt contradictorii. Cine poate şti cu certitudine?!...

< Sus >

Răzvan A. Petre
1 iunie 2022