<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


REFLECŢII LA "VIAŢA IMPERSONALĂ"

de Răzvan-Alexandru Petre

* * * Dumnezeu a făcut omul din ţărână şi l-a făcut viu suflând Duh Sfânt peste el. Publicând cartea "Viaţa impersonală", omul L-a făcut pe Dumnezeu din hârtie şi Îl face viu citind-o cu Duhul Sfânt. * * *

Reflecţii pe marginea ideilor din carte (citatele sunt scrise cu albastru pe fond alb):

Cap.I    Dimash sau magia muzicală  |  Înrobirea intelectului  |  Cunoaşterea nemediată a lui Dumnezeu

Cap.II    Omul e o păpădie  |  Be still – and know – I Am – GOD  |  Yoga – efortul de autosubordonare Sinelui Superior  |  Kundalini  |  Cele două etape ale iluminării

Cap.IV    Punctul focal  |  Conştiinţa e percepţie pură  |  Sfaturi pentru o viaţă frumoasă

Cap.V    Conştiinţa e spaţialitate  |  De unde vine gândirea?  |  Ego-ul îl critică mereu pe Dumnezeu  |  Sufletul vitalizant  |  Spiritul orientează puterea minţii

Cap.VI   Dorinţele

Cap.VII   Progresul Spiritelor, viitorul omenirii

Cap.IX   Omul nu e rezultatul evoluţiei naturale  |  Femeia şi bărbatul sunt inegali în faţa Iluziei  |  Omul se îndepărtează de fundamentul metafizic

Cap.XII   Problemele conjugale

Cap.X   Binele şi răul  |  Maya a creat ego-ul şi demonii, nu Dumnezeu  |  De ce îngăduie Dumnezeu suferinţa?

Cap.XIV şi XVII    Ce se aplică la ego se aplică şi la colectiv

Cap.XV   Nirvana sau Anti-nefericirea

Cap.XVI    Măreţia impersonală a Divinului  |  Moment intim cu D.

Citiţi cartea-revelaţie VIAŢA IMPERSONALĂ

< Sus >


Cap. I

Dimash sau magia muzicală

«Orice Ţi-a atras vreodată atenţia în vreo manifestare exterioară nu a fost decât confirmarea Cuvântului Meu deja comunicat înăuntrul tău. Manifestarea exterioară a fost doar calea sau mijlocul ales de Mine în acea ocazie pentru a atinge şi impresiona conştiinţa ta omenească.»

Ce mesaj spiritual ne transmite cântăreţul DIMASH, omul cu cea mai mare întindere vocală şi un control desăvârşit al vocii, interpretând melodii extrem de dificile şi memorabile?

Că un om poate atinge perfecţiunea într-un aspect al vieţii. Vedem o perfecţiune nativă a aparatului fonator, peste care s-a suprapus o educaţie muzicală completă. Orice este posibil pentru această Voce din ceea ce numim muzică vocală. Şi să nu uităm că vocea umană este singurul instrument muzical făurit de mâna Creatorului!

Prin comparaţie cu talentul altor mari cântăreţi, cel al lui Dimash atinge sfera paranormalului. Este o demonstraţie de “magie muzicală”. Iar oamenii vor fi întotdeauna fermecaţi de magie, de imposibilul devenit posibil.

Pe lângă uimirea entuziastă a unor vloggeri, pe YouTube, cele mai emoţionante mi se par reacţiile unor profesori experimentaţi de canto. Auzind performanţele vocale ale lui Dimash, ei rămân perplecşi şi nu înţeleg cum este posibil. (Căutaţi pe Google Vocal coach react Dimash.)

Da, există frumuseţe şi perfecţiune! Ţi se zburleşte părul de plăcere estetică, dar este doar o mică mostră din măreţia Divină. Eşti pregătit pentru mai mult?! Acesta ar putea fi mesajul spiritual transmis nouă de apariţia lui Dimash...

Apropo, se pare că numele său de familie, Kudaibergen, înseamnă în limba kazahă “(astfel) este Dumnezeu”. Într-adevăr, Dimash este nu numai cult, ci şi atras de înţelepciune, credincios în puterea lui Allah...

«Unica şi adevărata artă este aceea de a vedea clar Perfecţiunea Mea în toate expresiile Mele omeneşti...» (cap. XI)

< Sus >

Înrobirea intelectului

«Căci de acum încolo, pentru a pătrunde Cuvântul Meu în conştiinţa Sufletului tău, trebuie ca mintea să fie servitorul Tău şi intelectul, sclavul Tău.»

De ce separă Autorul Divin mintea de intelect?

Mintea cuprinde toate funcţiile de integrare a organismului animal în mediu, ajutându-l să funcţioneze în parametri normali; mai cuprinde cele cinci simţuri şi integrarea lor în percepţii complexe. Intelectul este o cucerire relativ recentă a organismului uman, bazat pe neocortex, stratul exterior al creierului. Deci mintea ar fi un servitor mai vechi al fiinţei, iar intelectul este ca un copil obraznic cocoţat în vârful minţii. Dar de ce trebuie făcut sclav acest „domn Goe”? Nu e o măsură cam incorectă politic?!

Motivul este că el are mult mai multe pretenţii decât mintea. Intelectul pretinde că ştie cine eşti tu. Din această mare greşeală îi vin toate celelate ifose. Ca să-i stârpeşti această ambiţie nefondată, intelectul trebuie la nevoie chiar umilit, silit să facă ce nu-şi doreşte, anume, să recunoască că a raţionat greşit, stabilind un fals eu. S-a declarat pe sine proprietar, deşi exista deja unul, dar nu-l vedea. Acum s-a ivit adevăratul proprietar şi îl va obliga, ca pe un iobag, să-i recunoască drepturile depline. Intelectul va fi folosit în continuare la toate muncile, dar numai ascultând de poruncile adevăratului Eu.

Asta putem înţelege şi din pilda lui Isus despre stăpânul viei – vezi Matei 21.33-41.

Mai putem compara situaţia cu cea în care, în biserică, s-ar atârna tabloul unui dictator în locul unei icoane sfinte. Nu e locul lui acolo, acea poză este o impostură. Nu-ţi vei face cruce în dreptul lui, nu-l vei ruga nimic, căci e un portret mort, fără putere. Din simplul fapt că, prin impunere, a fost agăţat peste noapte într-un loc sacru, nu a devenit o icoană făcătoare de minuni.

Cum să-ţi faci intelectul sclavul Tău?

Simpla intenţie nu-i de ajuns, e nevoie de acţiune. Începe studiul spiritual din cărţi, fă-ţi din spiritualitate principala preocupare intelectuală. Este doar începutul, dar unii rămân în această etapă. Tu mergi mai departe şi studiază formele de manifestare ale ego-ului, familiarizează-te cu vicleşugurile lui, satură-te conştient de prezenţa lui. Când ţi se va face lehamite de platitudinile, repetiţiile şi limitele minţii tale, vei fi pregătit pentru marele salt în necunoscut. Dorinţa de libertate îţi va fi atunci mai mare decât frica de nou.

< Sus >

Cunoaşterea nemediată a lui Dumnezeu

«Pustiul cărţilor şi al învăţăturilor, al religiilor şi al filozofiilor»... «Ţara Canaanului, tărâmul cu Lapte şi Miere» este să ÎL cunoşti în mod conştient.

ÎL poţi cunoaşte pe Dumnezeu doar urmându-I Cuvântul care îţi este adresat ţie acum, direct, nu cel adresat altora altcândva. Destupă-ţi urechea interioară, intuiţia, cugetă la Spirit, căci calea ta e unică.

Nu-i vorba că n-ar exista metode de atingere a Absolutului, ci că ele nu sunt pentru tine. Poţi lua din fiecare câte ceva util, conform intuiţiei interioare. Dar nu te ataşa de formele spirituale, nu le fetişiza, căci ele sunt doar cârje pe care le vei arunca imediat ce vei merge pe picioarele tale.

De exemplu, astrologia era studiată obligatoriu în multe şcoli spirituale. Ea dezvoltă în începător interesul şi priceperea psihologică, ca şi credinţa în perfecţiunea Universului, ce nu poate veni decât de la un Creator perfect. Totuşi, în ziua de azi, astrologia nu mai este necesară ucenicului în spiritualitate, care are numeroase alte surse de inspiraţie alternative ce îi pot trezi apetitul pentru introspecţie, autocunoaştere şi credinţă fermă în Prea-Înaltul. Dimpotrivă, ataşarea de astrologie te coboară înspre superstiţie, fixitate în gândire, false predicţii şi dependenţă psihică, fiind potrivită mai degrabă pentru divertisment şi psihologie teoretică.

< Sus >

Cap. II

Omul e o păpădie

Nu-L poţi cunoaşte pe Dumnezeul Universului. Nu eşti pregătit, nu ai puterea necesară. Admiră-I creaţia, dar acceptă faptul că nu poţi şti totul despre ea. E prea mult, deocamdată.

Dar ce poţi să faci e să-L cunoşti pe Dumnezeul din tine. Este la fel de măreţ şi cu El poţi rezona uşor, nativ. Cu acest Dumnezeu aparte eşti pregătit să fuzionezi conştient. Întâlnirea cu El te va umple de încântare infinită, mereu înnoită şi de posibilităţi necunoscute, incredibile. Lasă frazele pompoase despre „Dumnezeu” şi adânceşte-te în El! Acum. El abia aşteaptă să te primească. Tu ce mai aştepţi?!

La început, îţi vei simţi neclar Spiritul, apoi vei trăi momente tot mai lungi de claritate. E ca şi cum ai regla un microscop pe o ţintă, apropiind şi depărtând lentilele până găseşti distanţa focală potrivită. Claritatea divină se manifestă, de pildă, atunci când simţi o milă nesfârşită universală, fără un motiv anume. Atunci ştii că l-ai prins pe Dumnezeu în psihoscop.

Peste ceva timp, vei simţi că NU eşti un om care face un exerciţiu de imaginaţie metafizică. Ci că eşti Dumnezeu care încearcă să intre în mintea unui om. De fapt, mai bine renunţă de la început la ideea că eşti un om. Poţi defini ce este un om?! E foarte complicat, chiar imposibil. E mult mai simplu să fii Dumnezeu, atât de natural şi imediat.

Dumnezeu nu este o idee pe care să o înţelegi. E cel mai simplu lucru concret. Pe El se clădeşte totul de la zero. În schimb, omul e o supraaglomeraţie de idei, ca o păpădie pufoasă. Însă vine clipa şi, când vântul Trezirii suflă, păpădia se risipeşte, rămânând doar miezul gol, nimicul. Dumnezeu e acolo, în centrul nimicului...

gandurile ca papadia

Mintea omului e ca o păpădie, gânduri risipite de Suflul Divin

< Sus >

Be still – and know – I Am – GOD

Cunoscând respectul deosebit al protestanţilor pentru cuvintele scrise în Biblie, Spiritul i-a revelat pastorului luteran Joseph Benner, autorul terestru al acestei lucrări, o puternică tehnică meditativă codificată într-un pasaj din Vechiul Testament: «Be still, and know that I am God», adică «Stai liniştit şi cunoaşte că Eu Sunt Dumnezeu» (Psalmi 46:10) sau, în traducere oficială: «Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu» (?!?)

Decodificarea necesită o uşoară modificare a traducerii, pentru ca tehnica să devină clară şi operaţională:

Stau liniştit – Observ – Eu Sunt – DUMNEZEU

Însuşi autorul celest fragmentează citatul, sugerând patru faze distincte. El capătă astfel un sens practic, concizia şi precizia unei sutre.

1. Stau liniştit semnifică faptul că îmi relaxez corpul şi mintea. Este preludiul oricărei practici interioare. Despre asta se găsesc îndrumări suplimentare în orice carte despre meditaţie.

Din contră, dacă tocmai ai urmărit vreo ştire şocantă la televizor sau vreun film impresionant, mintea îţi este greu de stăpânit şi îţi livrează imagini şi idei într-un ritm alert.

2. Observ înlocuieşte verbul Cunosc, fiind mai potrivit în acest context. Este faza în care corpul şi mintea sunt liniştite şi doar Conştiinţa este activă, observând propriul conţinut, acum aproape golit. Este o linişte aparentă, pentru că în orice moment vreun gând sau senzaţie te poate capta din nou. Şi iarăşi încerci să te linişteşti.

Te linişteşti rapid dacă te poţi detaşa de ego. El este magnetul care atrage anumite gânduri. E simţul personalităţii tale. Redu-i importanţa, depărtează-te de interesele lui şi atunci gândurile nu te vor mai tulbura, chiar dacă vor mai apărea.

Ego-ul e doar o piesă de schimb în angrenajul Fiinţei. La fiecare reîncarnare, e înlocuit cu alt ego. Elementul permanent este doar Spiritul, pe care îl cauţi acum din poziţia de observator. Ce va mai rămâne din ego, cu emoţiile şi ruminaţiile lui, peste 500 de ani? ZERO... Contemplă acest adevăr...

3. Eu Sunt este faza de observare superioară, din poziţia unui al doilea martor, cu adevărat detaşat: Sinele. Ceea ce simţi acum nu mai este o experienţă obişnuită. Apar sentimente nobile, divine, fericirea fără motiv. Dar încă poţi pierde starea, revenind la una din primele două.

Primele trei stări sunt fluide, fără graniţe între ele, le poţi parcurge rapid în sensul ascendent, sau poţi reveni înapoi fără să vrei, din inerţia minţii sau distragerile exterioare.

4. A patra fază este scopul final şi împlinirea practicii spirituale, unirea cu Dumnezeu. Doar când reuşeşti – din întâmplare, perseverenţă sau har – să menţii Eu Sunt mai mult timp, vei intra în ultima fază, adevăratul extaz, în care te simţi una cu DUMNEZEU, pentru că El este Unica Fiinţă.

Am constatat cu uimire că cele patru faze corespund etapelor superioare din Raja-Yoga: retragerea simţurilor (pratyahara), concentrarea (dharana), meditaţia (dhyana) şi extazul (samadhi).

Iar într-un alt paragraf din acelaşi capitol putem citi «atunci vei CUNOAŞTE, EU SUNT, DUMNEZEU» ca rezultat al trezirii Forţei Spirituale. Acestea sunt ultimele trei etape din Yoga lui Patanjali, numite samyama (practica combinată şi simultană a concentrării, meditaţiei şi unirii cu Supremul, rezervată yoghinilor avansaţi).

Prin urmare, tehnica revelată Be still – and know – I Am – GOD poate fi considerată o variantă concisă şi eficientă spiritual a tehnicilor pomenite în Yoga-Sutra a lui Patanjali.

De altfel, Marele Spirit Creator ce a dictat această carte se dovedeşte a fi un perfect cunoscător al căilor spirituale Vedanta, Creştinismul şi Yoga, din care a făcut o genială sinteză a spiritualităţii planetare. Câtă profunzime!

În paranteză fie spus, pratyahara (retragerea simţurilor) şi dharana (concentrarea) alcătuiesc, practic, aceeaşi fază de interiorizare. Rareori poate cineva să-şi izoleze simţurile ÎNAINTE de a începe să se concentreze la un subiect. Un astfel de caz rar a fost Yogananda, care de mic copil îşi putea retrage complet simţurile de la realitatea înconjurătoare. Dar acest lucru este posibil numai printr-o uşoară dedublare astrală, de care nu oricine este capabil. Soluţia mai simplă este să închizi, pur şi simplu, ochii şi să-ţi pui dopuri în urechi!

Totuşi, trebuie să ştii că Liniştea nu ţine de simţul auzului. Nu vei găsi Liniştea când toate zgomotele încetează. Nu. Liniştea este simultană cu restul sunetelor, iar ca s-o percepi trebuie doar să te concentrezi la Ea, ca s-o izolezi dintre celelalte surse de distragere. E ca şi cum ai asculta stereo: pe un canal audio vibrează lumea, iar pe celălalt canal asculţi atent Liniştea.

< Sus >

Yoga – efortul de autosubordonare Sinelui Superior

Cuvântul "yoga" vine de la rădăcina "yuj", care înseamnă JUG în limba sanscrită. Dar erudiţii occidentali au tradus "yoga" ca fiind "unirea cu Dumnezeu". Vi se pare logic?! JUGUL are conotaţia de EFORT şi SUBORDONARE, nu de extaz beatific. E adevărat, marii yoghini au atins unirea cu Dumnezeu, dar mulţi alţi yoghini care au practicat toată viaţa cu dăruire şi sinceritate nu au atins-o. Înseamnă oare că ei n-au făcut yoga?!

Sensul corect al cuvântului "yoga" este cel de EFORT constant de a te SUBORDONA Spiritului-Dumnezeu. Desigur, o motivaţie onorabilă poate fi aceea să atingi prea-fericirea, beatitudinea, unirea cu Divinul (orice ar însemna ea!). Dar nu ai nicio garanţie c-o vei obţine. Cum se spune în capitolul II din revelaţia "Viaţa Impersonală": «Aceasta nu depinde [...] de personalitatea ta, cu dorinţele şi înţelegerea ei omenească; ci de [...] Dumnezeul dinăuntrul tău.»

Yoga ar putea duce la "unire", dar înainte de toate este o "înjugare" la căruţa Spiritului. Exact acest sens l-a avut în vedere şi Isus Cristos, iniţiat în yoga, când a spus: «Jugul Meu este bun [adică, yoga Mea este bună - n.n.] şi povara Mea este uşoară.» (Matei 11:30) Iar în acelaşi capitol din revelaţia Viaţa Impersonală se spune fără ocolişuri: «Dumnezeul din tine ordonă şi pretinde sinelui tău muritor o supunere totală.»

Aspirantul spiritual depune eforturi de a renunţa la ego (adică a-l "subjuga" Sinelui), iar răsplata este starea de mulţumire sufletească, seninătate, inspiraţie etc., datorată unirii în cuget şi-n simţiri cu propriul Spirit. Când te simţi smerit, recunoscător, milos, iubitor, fericit, înseamnă că ţi-ai dat la o parte ego-ul pentru un timp. Ca să manifeşti mereu aceste calităţi divine, e nevoie de o acţiune mai fermă cu tine însuţi. Cauza suferinţelor pe care le creezi altora, şi chiar ţie însuţi, este ego-ul.

< Sus >

Kundalini

Spiritul îi promite devotului că repetând şi meditând la “mantra” Stai liniştit! – şi CUNOAŞTE – EU SUNT – DUMNEZEU”, «atunci te vei simţi umplut de un Suflu straniu şi minunat, care îţi va inunda tot corpul muritor până când simţurile vor exploda în extaz; şi atunci, valuri după valuri, va ţâşni în tine o Forţă irezistibilă, care aproape te va ridica de la pământ; atunci vei simţi înăuntrul tău Gloria, Sfinţenia şi Măreţia Prezenţei Mele.» Se vorbeşte aici, indubitabil, de trezirea pe coloana vertebrală a Energiei Kundalini, care are puterea de a aduce cu sine şi mari puteri paranormale.

Dar Spiritul ne atrage atenţia să nu căutăm aceste puteri pe cont propriu, fie şi sub forma mascată de ego-ul spiritual ca «dorinţă de cunoaştere, de bunătate, chiar de unire cu Dumnezeu». Nu vei reuşi sau, dacă ai reuşi, «n-ai face decât să distrugi uşile pe care Eu le-am plasat între lumea formelor tangibile şi tărâmul viselor intangibile; şi uşa fiind deschisă, nu vei mai putea evita intrarea intruşilor pe domeniul tău privat decât cu mult necaz şi suferinţă.» Mă întreb dacă nu cumva şi hipnoza ar putea fi o astfel de forţare a uşilor astrale...

În concluzie, Yoga înseamnă efortul de comuniune cu Sinele Superior. Erudiţii occidentali I-au spus "Dumnezeu", dându-i sensul grandios şi îndepărtat din Biblie şi astfel deformându-I înţelesul real, care este mult mai apropiat de concretul psihologic. În acest sens, poţi realiza cu succes "yoga" chiar fără să practici yoga indiană tradiţională.

< Sus >

Cele două etape ale iluminării

Iluminarea poate fi considerată şi un proces cu două mari etape:

1. Să imi aliniez fiinţa umană cu fiinţa spirituală din mine. Să mă supun intuitiv poruncilor divine interioare.

Problema este cum voi recunoaşte poruncile Spiritului. Pentru asta e utilă practica spirituală: meditaţia, rugăciunea etc. (Atenţie: a nu se confunda cu „vocile” din creier, care sunt, de cele mai multe ori, doar nişte spirite inferioare venite de aiurea!)

2. Să îmi realizez sau recunosc fiinţa spirituală din mine. Fenomenul se numeşte trezire sau iluminare.

Problema este cum voi mai suporta banalul trai cotidian după ce ecoul experienţei beatifice se va stinge. Voi plânge de dorul lui Dumnezeu ca Siluan Athonitul? Voi reuşi să o integrez în practica spirituală curentă sau o voi considera doar o amintire de neuitat?

Prima etapă o poate realiza oricine. Ea îţi aduce seninătate, mulţumire şi pace sufletească – acestea ar putea fi numite „fericire”. Dar cine reuşeşte şi a doua fază (dacă Fiinţa spirituală îl ajută să O descopere), atunci va simţi, pentru o durată restrânsă de timp, beatitudinea Spiritului, dincolo de orice imaginaţie.

Trezirea te va ajuta să rezonezi mai bine cu Spiritul în viaţa curentă. Trebuie să aprofundezi zilnic starea pe care ai trăit-o şi să înţelegi de ce ţi s-a dat. E o nouă responsabilitate faţă de Tine însuţi.

«Dar atunci când EU mă voi revela astfel, tu nu vei fi mai fericit decât dacă ceea ce EU îţi voi revela va deveni pentru tine Pâinea Vieţii şi dacă vei trăi şi vei manifesta Viaţa pe care Aceasta O revelează.»

Chiar dacă nu vei experimenta iluminarea completă, totuşi, alinierea cu Spiritul este nu doar posibilă, ci lăudabilă, glorioasă, împlinind scopul vieţii, în ciuda limitelor umane şi adversităţilor.

< Sus >

Cap. IV

Punctul focal

«EU SUNT acel punct de conştiinţă focalizat în mintea ta care se numeşte pe sine „EU”. EU SUNT acel „Eu”, iar ceea ce tu numeşti conştiinţa ta este în realitate conştiinţa Mea, dar îngustată pentru a se adapta la capacitatea minţii tale omeneşti.»

Conştiinţa omului este un „punct focal” al Conştiinţei Spiritului. Acelaşi lucru se petrece cu Voinţa, Inteligenţa (Mintea), Iubirea – toate aceste aspecte spirituale vaste sunt reprezentate prin „puncte focale” în fiinţa umană, adică sunt atenuate, îngustate, ca să poată fi cuprinse în persoana limitată.

Oamenii manifestă în mod diferit aceste calităţi Divine:

- oamenii cu puteri paranormale manifestă mai clar Voinţa Divină;

- oamenii inteligenţi, geniile manifestă mai clar Inteligenţa Divină;

- există oameni cu o mare putere de sacrificiu, de dăruire a Iubirii Divine;

- unii oameni Îl simt pe Dumnezeu şi au o credinţă puternică pentru că manifestă mai clar Conştiinţa Divină;

- unii caută neîncetat libertatea în natură, ca un ecou al Libertăţii Divine;

- artiştii autentici manifestă mai evident Frumuseţea Divină etc.

Acestea sunt câteva exemple de manifestare a diverselor Atribute Divine prin semenii noştri. Nu trebuie să-i invidiem sau să-i adulăm, ci să recunoaştem măreţia Divinităţii exprimată în fiinţa lor mărginită. Nimeni nu poate manifesta toate calităţile Divine.

Poate cel mai uşor de înţeles pentru noi este „punctul focal” al Inteligenţei. Avem la îndemână comparaţia dintre inteligenţa unui copil şi cea a unui adult.

Inteligenţa Divină este subiectivă, dar Ea doreşte o privire obiectivă asupra Creaţiei. A reuşit acest lucru prin inventarea MAYEI, voalul de ignoranţă cu care acoperă inteligenţa umană. În felul acesta, se creează o inteligenţă aparent obiectivă faţă la Creator. Fiecare om are o perspectivă unică asupra Creaţiei, la nivelul său de înţelegere. Şi aceasta îmbogăţeşte experienţa Divinităţii.

< Sus >

Conştiinţa e percepţie pură

Conştiinţa este substanţa din care e făcută atenţia, percepţia. E o substanţă neutră, impersonală, ca orice substanţă.

Conştiinţa ar fi ca un voal foarte subţire care se poate aşeza pe absolut orice obiect, însufleţindu-l, făcându-l VIU. Orice fiinţă este vie cât timp este „înfăşurată” în acest voal rafinat de conştiinţă.

Didactic, ne putem imagina cum propria noastră conştiinţă ne este scoasă de o forţă exterioară blândă şi pusă peste alt obiect vivifiabil, de exemplu o altă persoană care doarme. Acel om se va trezi şi va vedea lumea cu conştiinţa mea, mai bine zis, eu voi vedea lumea prin mintea lui. Nu voi şti cine am fost înainte, pentru că pura conştiinţă nu are memorie (tot didactic vorbind). Voi trăi intens fiecare clipă ce-mi va fi dată să stau în acel trup. După ceva timp, aceeaşi forţă misterioasă mă va scoate cu blândeţe şi mă va înapoia corpului meu iniţial. Mă voi trezi şi îmi voi relua viaţa ca şi cum nu s-a întâmplat nimic. Nu-mi voi aminti nimic, poate doar că am visat ceva interesant şi inedit.

Deci aşa funcţionează conştiinţa pură: este o atenţie disponibilă acolo unde o pui sau unde există ea prin firea lucrurilor.

„Deasupra” conştiinţei se află voinţa. Ele există împreună, ca feţele unei monede, nu se pot despărţi. Tot didactic vorbind, conştiinţa (atenţia) este pasivă şi hipersensibilă, iar voinţa este activă şi insensibilă. O voinţă mare nu ţine cont de nimic din jur, ci doar de resorturile ei intime.

Iar lângă conştiinţă şi voinţă coexistă inteligenţa, bazată pe memorie. Şi să nu uităm de fericire-iubire! Un asemenea ansamblu fundamental nu ar putea exista fără toate aceste funcţii principale, pe care se bazează Spiritul.

< Sus >

Sfaturi pentru o viaţă frumoasă

«Până la urmă, vei înţelege că nu eşti decât una dintre celulele Corpului Meu şi că voinţa ta nu este voinţa ta, ci a Mea; şi că inteligenţa şi conştiinţa pe care le ai sunt în întregime ale Mele; că nu există o persoană precum te crezi, căci tu, ca persoană, nu eşti decât o formă fizică înzestrată cu un creier omenesc, create de Mine pentru a manifesta în materie o Idee, un anumit aspect pe care EU l-aş putea exprima cel mai bine numai prin această formă particulară.»

Cuvintele sunt înţelepte, dar viaţa e dură. Cum să rezişti când eşti lovit pe nedrept, când toate speranţele îţi sunt năruite? Cu ce mă ajută aceste învăţături în mod practic?

În primul rând, fii sigur că ai toate resursele să rezişti la orice agresiune! Corpul şi mintea îţi sunt construite ca să reziste. Doar conştientizeză puterea interioară care ţi s-a dat de la naştere!

În al doilea rând, nu te mai considera o fiinţă izolată, aruncată într-un mediu ostil, uitată de Dumnezeu sau cu care El nu ştie ce să mai facă! De la început ai fost şi eşti o celulă din Trupul lui Dumnezeu. Nu eşti singur, ci faci parte dintr-un organ colectiv de conştiinţă. Suferinţa ta îi afectează pe toţi fraţii şi pe Tatăl.

Şi cel mai important: tu nu trăieşti pe cont propriu. Ai o misiune şi nişte porunci de îndeplinit. Eşti ca un soldat integrat într-o unitate de luptă. Te-ai antrenat pentru ea şi eşti permanent sprijinit de restul camarazilor. Indiferent cât de banală, dură sau comodă este viaţa ta, ea are un scop. Ai tot felul de trăiri, fiecare cu rostul său, subordonat celui general. Nu-ţi plânge de milă, căci nu binele tău personal este important, ci măreaţa misiune divină pe care o duci la îndeplinire fie că o ştii, fie că n-o ştii. Continuă lupta, căci nu eşti singur!

În al treilea rând, nu-i mai privi pe cei care te atacă drept duşmani! Ei sunt puşi de Dumnezeu să îţi testeze ego-ul. Mai este acolo? ţi l-ai mai diminuat? cât mai ai de lucru cu tine? Eşti atacat exact acolo unde eşti vulnerabil. Gândeşte-te aşa: "Tind să reacţionez violent, deci trebuie să-mi corectez reacţia interioară. Agresivitatea e în mine, celălalt e doar pus să mi-o trezească din amorţire. La fel şi cu pierderile pe care le-am suferit. Toate îmi testează fricile, orgoliul şi celelalte defecte. Nu de suferinţe trebuie să îmi fie teamă, ci de mine, de eul personal neliniştit, acest demon interior..."

În al patrulea rând, nu mai visa la o avere fabuloasă care ar face să-ţi dispară toate greutăţile, ca prin farmec! E un miraj satanic. Greutăţile îţi sunt date de Dumnezeu ca să-ţi pui în valoare şi să-ţi dezvolţi calităţile interioare. Nu sunt degeaba. Dar Banuzeu te minte, promiţându-ţi fericirea dacă faci lucrările lui. Când începi să crezi că numai banul e rezolvarea universală, atunci sufletul deja ţi-e împietrit, ego-ul a căpătat dimensiuni colosale.

Unii bogătani încearcă să se gândească şi la Dumnezeu, dar faptele sunt de partea lui Banuzeu. Este o strategie tentantă, dar nu merge aşa. Ne-a lămurit chiar Isus Cristos că, psihologic vorbind, nu poţi sluji simultan la doi Zei opuşi (Matei 6:24, 19:24). Banuzeu te face să crezi că problemele materiale au cauze materiale şi numai aşa le poţi rezolva. O minciună de la Tatăl minciunii! În realitate, problemele materiale au cauze spirituale. Bogaţii "evlavioşi" cred că Dumnezeu e puternic în Ceruri, iar Banuzeu e puternic pe Pământ. De fapt, Dumnezeu este prezent şi pe Pământ, cu deosebire în semenii tăi. Îl întâlneşti tot timpul, dar este deghizat, umil, iar semnele Lui le poţi rata dacă urmăreşti numai limbajul materiei oarbe.

Nu în ultimul rând, trăieşte-ţi viaţa cu bucurie şi entuziasm, oricât de banală şi searbădă s-ar părea că e! Ea este aşa cum o vezi tu, cum gândeşti tu despre ea. Cine te împiedică să vezi că viaţa ta e minunată?! Doar gândurile tale, deseori inspirate de minţile seci din jur. Orice îngrijorare este o gândire pesimistă care cheamă emoţii neplăcute. Adu-ţi aminte că scenariile de viitor pe care le-ai mai făcut nu s-au adeverit. Viitorul e întodeauna imprevizibil, nu-l poţi controla nici măcar în imaginaţie. Grijile nu vor schimba ziua de mâine, dar îţi vor strica ziua de astăzi.

Poate că îţi vine greu să renunţi la obiceiul cobitului şi la cel al gânditului în van. Atunci, pur şi simplu, cere-I Spiritului tău să-ţi ia de pe cap toate responsabilităţile, să prevadă El viitorul, iar tu să rămâi fără griji ca un copil. Cere-I-o sincer şi, într-o clipă, te vei simţi uşurat! Nu e o glumă, ci poţi verifica că El există şi îţi ia în serios rugămintea.

Oamenii din jur îndeasă în capul tău ideile lor greşite. Le poţi contra prin luciditate, atenţie şi o gândire corectă, în acord cu idealurile divine. Dar ce faci cu energia malefică ce însoţeşte acele gânduri eronate?! Te trezeşti dintr-o dată cu stări şi emoţii străine şi neplăcute. Cum le elimini?

Metoda cea mai directă este să invoci Spiritul lăuntric să facă El această treabă. Tu doar concentrează-te la El, cere-I ajutorul imediat, dar fără disperare sau nerăbdare. Lasă-l să acţioneze în ritmul Său, cu ştiinţa şi puterea Lui. Tu ia-ţi de grijă şi relaxează-te, cu încredere că vei fi ajutat. Poate că vei primi şi impulsul de a acţiona în vreun mod - fă-o! Fii conştient că inspiraţia ţi-a venit de Sus!

Aşa îţi întăreşti legătura sufletească cu Spiritul lăuntric atotputernic, Fiul de Dumnezeu ce locuieşte în tine. Asta îţi va aduce împlinirea spirituală mult-visată...

< Sus >

Cap. V

Conştiinţa e spaţialitate

«Conştiinţa Mea [...] este spaţiu, sau ceea ce omul numeşte spaţiu.»

Conştiinţa ta poate fi expansionată în spaţiu. Fă următorul exerciţiu: stai în picioare şi închide ochii. Apoi ridică-te pe vârfurile picioarelor şi stai aşa în echilibru. La început te vei dezechilibra imediat. Ca să eviţi acest lucru, imaginează-ţi camera cu ochii închişi şi dilată-ţi conştiinţa până atingi pereţii camerei ca un balon umflat. Astfel, corpul tău fizic va fi ţinut automat în balans chiar de pereţii camerei, fără efort. Uimitor, dar funcţionează! Află că a fost mai mult decât un exerciţiu de imaginaţie. Chiar ţi-ai expansionat conştiinţa pe o rază de câţiva metri, aproape materializând-o.

Ce-ar fi dacă ai extinde raza la sute de metri?! Sau chiar mai mult...

--- Spaţiul cosmic pluteşte în Conştiinţa Supremului ---

< Sus >

De unde vine gândirea?

«Omul crede că el gândeşte. Dar SUNT EU, Eul său Adevărat, cel care gândeşte prin organismul său.»

Un anume experiment s-a replicat de nenumărate ori, în diverse forme şi de către diverşi cercetători ai planetei, mereu cu acelaşi rezultat şocant: În timp ce se măsoară cu mare fidelitate activitatea electrică a creierului, subiecţii sunt puşi să apese pe un buton atunci când decid să facă o anume acţiune. Spre surpriza tuturor, apăsarea butonului (adică decizia conştientă) apare mai târziu cu circa jumătate de secundă faţă de clipa când aria decidentă din creier este activată electric. Concluzia generală este că deciziile noastre "libere", de fapt, nu sunt conştiente, ci ne sunt DICTATE de subconştient, de forţe sau inteligenţe necunoscute.

«Această forţă este Voinţa Mea de A FI şi de A TRĂI în om. De aceea, orice este el, EU SUNT, şi orice face el sau tu, EU o fac, şi orice spui sau gândeşti, EU sunt Cel care o spune sau o gândeşte prin intermediul organismului tău.»

Există două aspecte diferite ale vieţii. Primul este aspectul etern şi nemodificabil, existenţa pură: A FI. Al doilea este aspectul ce ţine de devenire şi schimbare continuă: A TRĂI. Voinţa Divină se manifestă egal în ambele, în transcendent şi în imanent.

Combinând cele două citate: când gândeşti şi faci o prostie, nu înseamnă că aşa a vrut Dumnezeu, ca tu să greşeşti neapărat. Nu. Dumnezeu pompează Voinţa de a trăi în om, precum inima pompează sângele în artere. Dar, după cum vasele de sânge pot fi blocate şi acolo pielea se învineţeşte, tot aşa, Voinţa de acţiune a Divinităţii poate întâmpina unele blocaje în om, care deviază această Forţă interioară în acţiuni neconforme cu Inteligenţa Divină.

Voinţa şi Inteligenţa Divină sunt nedespărţite, fac parte din aceeaşi “forţă de reacţie rapidă”. Dacă omul vrea să facă ceva ce se va dovedi prostesc sau dacă omul gândeşte complet aiurea, nu este manifestarea Supremului Creator, care acţionează mereu PERFECT şi ARMONIOS. De Sus vine doar impulsul de a acţiona neapărat, chiar prosteşte dacă altfel nu se poate. Greşind şi suferind urmările greşelii sale, omul îşi dezvoltă propria inteligenţă, mai bine spus, îşi destupă mintea să primească mai multă Inteligenţă Divină. Deci, până la urmă, totul este spre bine, singura ta obligaţie este să acţionezi cumva, după cum te duce capul (chiar şi pasivitatea este o acţiune). Dacă o faci “corect”, vei merge mai repede spre fericire. Dacă nu, tot vei ajunge la fericire, dar mai pe ocolite.

Ce nu trebuie să facă un spirit este să stagneze. Asta este suprema dezamăgire a Divinităţii, să vadă spirite care nu vor să înainteze în nicio direcţie, mai ales din lene. Ele îşi opresc devenirea, chiar dacă, în Sine, au calitatea divină a purei existenţe. Cu o singură aripă nu poţi zbura...

< Sus >

Ego-ul îl critică mereu pe Dumnezeu

Desigur, unii s-ar putea arăta a fi indignaţi de afirmaţiile de mai sus. Cum adică, omul nu are nicio răspundere pentru ceea ce face, poate da vina pe Dumnezeu pentru toate prostiile care îi trec prin cap şi le pune în practică?! Dar această „grijă” este la fel de falsă precum ar fi aceea să interzicem cărţile care descriu cât de bine şi frumos este după moarte, ca să nu încurajăm sinuciderile!

Tot aceştia îi reproşează lui Dumnezeu: de ce îl iubeşte El la fel şi pe omul bun, şi pe cel rău?! Pilda „Fiului risipitor”, nici după 2000 de ani, nu poate fi înţeleasă tocmai din cauza gândirii de tip „personal”.

Interpretări abuzive au fost şi vor fi mereu despre orice, care sunt opera ego-ului. El este maestru în speculaţii, sofisme, false pudibonderii, în scopul combaterii adevărului spiritual.

Psihopaţii şi perverşii oricum fac ce-i taie capul. Dar nu din cauza strădaniei de a se uni cu Divinitatea, cum ne îndeamnă Cartea, ci dimpotrivă, fiindcă au un ego virulent, inflamat, orgolios.

Un om evoluat spiritual nu va face fapte grave, din instinctul milei, pentru că Spiritul său este unul superior şi cunoaşte foarte bine puterea karmei negative, ce se întoarce asupra făptuitorului ca un bumerang pe care l-ai aruncat şi îţi aminteşti de el abia când te loveşte în moalele capului.

În concluzie, această Carte poate fi citită de oricine, dar nu oricine o va citi sau îi va înţelege mesajul. Numai puţini o vor face. Lor li se adresează. Pentru restul oamenilor, Cartea va fi ca şi invizibilă. Nu vă îngrijoraţi de reacţia societăţii, fiindcă nu va exista niciuna. Din păcate!...

< Sus >

Sufletul vitalizant

«[...] omul nu respiră şi nici nu poate respira după cum vrea el. Ceva cu mult mai înalt decât eul său natural şi conştient trăieşte în corpul său şi respiră prin plămânii săi.»

Conform unor revelaţii, activitatea biologică este coordonată de „suflet”. Vezi comunicarea spiritistă  DEZVĂLUIRILE MINŢII ASTRALE a Ninei Petre. E vorba de sufletul “vital” nu de cel “psihic”. Sufletul vital este o entitate de vibraţie eterică însărcinată cu paza, susţinerea şi repararea maşinăriei biologice.

În schimb, sufletul psihic este un concept vag şi versatil, folosit de oameni în mai multe sensuri. Astfel:

Sufletul înseamnă emoţii (ca în expresia “mi se rupe sufletul...”).

Sufletul înseamnă minte (cuget şi simţiri).

Sufletul înseamnă intuiţie (ca în expresia “sufletul îmi spune că...).

Sufletul înseamnă personalitate (ca în expresia “suflet pereche”).

Sufletul înseamnă conştiinţa de sine, simţul eului. Ea provine din conştiinţa Spiritului încarnat în om.

< Sus >

Spiritul orientează puterea minţii

«Cheia este aceasta: „A GÂNDI înseamnă A CREA” sau „După cum GÂNDEŞTI în INIMA ta, aşa este pentru tine.»

Mulţi esoterişti sau psihologi sau conferenţiari motivaţionali au preluat mesajul din această Carte şi din alte surse orientale, care subliniază Puterea Gândului. Dar, de regulă, l-au preluat trunchiat, incomplet. Ei nu introduc în ecuaţie şi elementul principal, pe Dumnezeu sau Spiritul. E drept, mintea are o putere proprie, dar destul de limitată. Pentru a obţine mari realizări este necesar, în prealabil, să ne aliniem voinţa personală cu Voinţa Spirituală. Altfel, eforturile minţii noastre ar putea da unele roade, dar minore şi care ar putea veni cu unele riscuri. Deci efortul esenţial este cel de renunţare la ego şi la pretenţiile acestuia, iar restul va veni de la sine, după meritele şi destinul fiecăruia.

< Sus >

Cap. VI

Dorinţele

«Da, toate dorinţele şi toate ideile vin de la Mine. Sunt ideile Mele şi dorinţele Mele, pe care le insuflu în mintea şi în inima ta pentru a le manifesta cu ajutorul tău. Tu nu ai nicio idee proprie şi nici n-ai putea să ai vreo dorinţă care să nu provină de la Mine, căci EU SUNT tot ce Există. Deci toate dorinţele sunt Bune şi, astfel înţelese, ele se realizează negreşit într-un mod rapid şi complet.

Tu ai putea interpreta greşit dorinţele Mele, impulsurile Mele interioare şi ai putea căuta să le utilizezi pentru scopurile tale egoiste. Dar chiar şi când îţi permit să o faci, Planul Meu tot se împlineşte. Căci doar lăsându-te să abuzezi de Darurile Mele şi prin intermediul suferinţelor pe care aceste abuzuri le antrenează – abuzul şi suferinţa sunt agenţii Mei purificatori – doar aşa pot să te transform în canalul pur şi dezinteresat de care am nevoie pentru exprimarea perfectă a ideilor Mele.»

«Datorită permisivităţii infinite (a Supremului), toate dorințele irezistibile pot fi îndeplinite. Dorinţele care îşi distrug subiecții sau obiectele lor sau care nu se calmează prin satisfacerea lor sunt contradictorii în sine şi nu pot fi îndeplinite. Numai dorințele motivate de dragoste, bunăvoință şi compasiune sunt benefice atât pentru subiect, cât şi pentru obiect şi pot fi satisfăcute [...] Întregul univers va încerca să realizeze o dorință născută din compasiune.» (Nisargadatta Maharaj, din „Eu sunt”)

«[...] în univers există un anumit fluid, care înlocuieşte în lumea noastră [a spiritelor neîntrupate - n.n.] imboldul sau necesitatea trupului vostru. Vrând-nevrând, el ne scoate din starea de inactivitate şi nu ne dă pace până nu ne punem la lucru. Aşa că, devenim activi. Lucrând sub imboldul acestui fluid, simţim o mulţumire, o stare mai bună decât cea produsă de inactivitate.

Tatăl ceresc este într-o perpetuă activitate, iar reprezentantul Său în lume este acest fluid, care ne pune la lucru, să fim activi ca El, Creatorul nostru. Acest fluid de natură electrică vine de la Soarele nostru, scaldă pământul şi atmosfera sa fluidică, producând - fie în omul întrupat, fie în cel spaţial - dorinţa de a face ceva.»

(citat din Scarlat Demetrescu - "Din tainele vieţii şi ale universului", capitolul "Cauza activităţii")

< Sus >

Cap. VII

Progresul Spiritelor, viitorul omenirii

În sens biblic, CUVÂNTUL este Planul Creator al Lumii sau „Ideea Mea” despre exprimarea Sinelui într-o „nouă stare”, adică Creaţia materială şi, mai restrâns, omenirea.

Mai apoi în text, CUVINTELE desemnează Spiritele de rang uman alocate Terrei. Când omenirea va fi formată numai din spirite aproape perfecte, ea va deveni unitară, ca un organism perfect sănătos. Abia atunci „CUVÂNTUL se va fi făcut TRUP”, adică Planul Creator iniţial referitor la omenire se va materializa complet în planul fizic.

Oare se transmite înţelepciunea, rafinamentul gândirii prin gene la urmaşi? Parţial, unele lucruri se moştenesc, desigur. Şi mai este efortul general de propăşire, care duce omenirea înainte. Dar un spirit evoluat iese în evidenţă prin superioritatea sa în orice condiţie terestră s-ar naşte, dacă reuşeşte să supravieţuiască fizic.

«În ultimele epoci, am putea spune că ai eliminat strat după strat din conştiinţa umană, disipând ceaţa sau vraja puse în jurul minţii tale de către intelect; supunând, dominând, spiritualizând şi clarificând intelectul însuşi, până când ai început acum să te trezeşti şi să vezi prin ultimele straturi, care se subţiază neîncetat, licăriri ocazionale ale Mele, Unica şi Marea Realitate dinăuntrul tuturor lucrurilor.» (cap.X)

Deci, întâi trebuie ca Spiritele să se perfecţioneze cât mai mult ele însele, ca să devină „un aspect perfect al Ideii Mele” generale. Apoi, când va veni sorocul, se vor întrupa în oameni numai Spirite aproape perfecte, realizând o lume ideală. Acei oameni vor fi foarte puri, fără ego, exprimând Impersonalul prin aspectul lor personal. Aceea va fi clipa de Glorie a Creaţiei, care va fi urmată de translatarea omenirii într-un plan superior de vibraţie eterică. Pentru amănunte, citiţi articolul meu VIITORUL OMENIRII ÎN DATE.

Este uşor de remarcat exprimarea foarte sintetică şi abstractă a Marelui Spirit care face această transmisie mediumnică, ce priveşte lucrurile de la o înălţime ameţitoare. Efectiv, încercând să înţelegi ce vrea să spună, parcă te ia ameţeala, fiind ridicat pe un plan ideatic foarte, foarte înalt.

Când îţi vorbeşte, El te priveşte prin toate straturile din care eşti format, de la cel mai rafinat spiritual, până la cel grosier fizic. Eşti Tu pe diverse niveluri de vibraţie, foarte diferite, dar legate între ele prin firul Identităţii unice. De aceea, poate, exprimarea din carte este uneori ambiguă, fiindcă El te vede simultan din toate perspectivele posibile, eşti transparent de sus până jos.

< Sus >

Cap. IX

Omul nu e rezultatul evoluţiei naturale

Crearea omului nu este rezultatul evoluţiei naturale, ci este o emanaţie Divină instantanee, prin “suflul vieţii”. Omenirea terestră a fost creată întâi în planul eteric, unde i-a fost probată funcţionarea. Apoi a fost aruncată în planul fizic, într-un interval scurt de timp. (Aşa se explică cum şi de ce reapar specii total dispărute dintr-un areal. Pur şi simplu, sunt emanate din nou, dar numai dacă este absolută nevoie.)

«şi Te-am alungat din Grădina Edenului, îmbrăcându-te într-un „înveliş de piele şi carne”, ca pe celelalte animale.»

“Căderea din Eden” este un alt nume al procesului emanaţiei directe în lumea fizică a creaturii subtile, a omului eteric. În lumea subtilă, aspectele sexuale nu contează şi nu sunt atât de evidente. Faza edenică era viaţa omului în lumea subtilă eterică, unde toate nevoile şi le satisfăcea imediat, având controlul regatelor inferioare (elementalii).

Acest lucru este completat de comunicările spiritiste ale doamnei Maria Cocciş Beech, unde entitatea Ande comunică următoarele:

Adam a fost un prototip şi, când s-a constatat că funcţionează, au fost simultan făcuţi mai mulţi oameni. Cei mai mulţi au fost făcuţi în Europa şi Asia. Au fost făcuţi 375000 indivizi dintr-o dată, acesta fiind numărul optim pentru dezvoltare. Erau ceva mai înalţi şi mai bine făcuţi decât voi acum, cam de 3 metri. Intelectul lor nu era comparabil cu ceea ce aveţi voi acum, ci mai degrabă cu cel al animalelor. Doar că ei aveau capacitatea de a învăţa. Şi în fiecare din aceşti indivizi a fost introdus un, ce numiţi voi, SPIRIT.

Omul trebuia să se adapteze la condiţiile de viaţă pe Pământ, la regnul animal şi regnul vegetal, deci nu putea fi complet diferit sau rupt. Şi s-a luat ca prototip sistemul de organizare a regnului animal.

Dar ceea ce găsiţi voi că reprezintă legea evoluţiei darwiniste este incorect. Nu are bază materială. Voi puteţi interpreta că ar exista o evoluţie a speciilor. Dar, de fapt, această evoluţie nu există.

Nu veţi găsi niciodată o legătură directă între regnul animal şi voi, că voi aţi deriva din regnul animal. Voi aveţi elemente comune cu regnul animal, dar lui îi lipseşte ingredientul de bază, acea energie care zace în voi pe care unii o numesc Suflet sau Creaţia divină. Deci acela este elementul care vă face pe voi să fiţi oameni şi diferiţi de regnul animal.

Primii oameni au fost creaţi în 5 ani tereştri. Au fost creaţi ca adulţi, pentru că altfel nu ar fi rezistat la condiţiile severe de trai din acea vreme. Acea fiinţă pe care noi am creat-o, am pus-o în mediul natural şi am lăsat-o să se dezvolte singură. Deci a avut de învăţat totul de la zero. Nu puteam să creăm copii, pentru că nu ar fi rezistat, ar fi căzut pradă atât animalelor, cât şi părinţilor.

Aveau o lungime de viaţă foarte mare în comparaţie cu voi, între 400-600 ani. Fizic, au fost făcuţi foarte sănătoşi. Condiţiile de trai pe planetă i-au făcut să trăiască atât de mult, cum vi se pare vouă acum.

Iar Scarlat Demetrescu, în celebra sa carte "Din tainele vieţii şi ale universului", capitolul "Idei despre creaţie", întăreşte ideea că omul nu este urmarea unei evoluţii naturale, ba chiar întreaga natură a fost emanată din planurile subtile:

«Să presupunem că un mare spirit, din categoria celor ce construiesc sori şi planete, ar coborî în atmosfera superioară a Pământului, în zona albă sau divină, unde sunt marile noastre entităţi spirituale, şi ar dori să facă o demonstraţie. Prin puterea voinţei sale, el ar putea să facă din fluidul humifer un bob de humă, exact de aceeaşi compoziţie cu huma terestră. De asemenea, ar putea să fabrice orice metal sau piatră preţioasă ar dori, din fluidul lor corespunzător.

Dacă acest mare spirit ar coborî mai jos, în zona a treia, roşie - cea de la suprafaţa pământului - va găsi fluide vegetale, animale şi umane, putând face din ele o portocală, o pasăre şi chiar un trup de om ca al celorlalţi oameni.
Misterul creaţiei a constat, constă şi va consta în transformarea fluidelor în materii gazoase, lichide şi solide. În plus, fluidele îşi urmează cursul lor evolutiv, care constă în prefacerea fluidelor de natură minerală în fluide vegetale, a acestora în fluide animale şi pe urmă în fluide umane.

Din fluidele universice s-a format tot ce există pe diferite planete. Pământul fiind acum un glob bătrân, nu se mai produc pe el asemenea transformări. Dar când este vorba să se construiască o planetă nouă, din Sfera divină coboară cete numeroase de Constructori divini, care încep crearea materiei minerale, materializând fluide minerale. După consolidarea mineralului, prin condensarea şi încetinirea vibraţiei particulelor fluidului mineral, o altă serie de Constructori prepară din fluidul mineral aflat în jurul planetei, fluide vegetale, şi apoi din ele, prin materializări, creează primele plante. Când pământul a fost îmbrăcat cu o haină vegetală - plante aflate pe cea mai de jos treaptă evolutivă -o altă serie de Constructori a transformat fluidul vegetal în fluid animal, din care au început să facă trupuri de animale -şi aşa mai departe. Aşadar, începutul vieţii pe o planetă nouă este o continuă materializare, săvârşită de anumite mari duhuri.»

Ce poate să facă astăzi un eliberat spiritual şi nu putea să facă Adam în starea paradisiacă?

«starea Edenică reprezintă aspectul Celest al Conştiinţei Impersonale, sau starea în care Tu erai încă în mod conştient Una cu Mine”, unde “deşi erai conştient de tine, aşteptai numai de la Mine inspiraţie şi ghidare.»

Eliberatul exemplifică aspectul Terestru al Conştiinţei Impersonale. O realizare complet nouă… «în scopul de a crea un corp şi de a dezvolta în el o conştiinţă de sine personală capabilă să exprime complet Perfecţiunea Mea.»

< Sus >

Omul însuşi a făcut selecţia

«Şi căutând condiţiile cele mai favorabile pentru manifestarea atributelor Tale particulare, Te-ai răspândit pe suprafaţa Pământului, însufleţind şi stimulând Inteligenţa latentă din toate formele de viaţă cu care intrai în contact, pentru ca şi ele să exprime mai complet şi mai activ aspectele particulare din ele ale Ideii Mele.»

Ne putem gândi aici la faptul că Omul a selecţionat soiurile de plante folositoare lui şi tot el a domesticit unele animale. De exemplu, grâul sălbatic are o valoare nutritivă mai mică decât fratele său, grâul de cultură, obţinut prin selecţionare timp de mii de ani. Sau la faptul că omul a domesticit câinele sălbatic şi l-a făcut să fie prietenul său din generaţie în generaţie.

< Sus >

Femeia şi bărbatul sunt inegali în faţa Iluziei

Şarpele din Biblie este Maya, sau Iluzia creaţiei din Vedanta. El oferă cunoaşterea lucrurilor limitate. Dar Dumnezeu este nelimitat, iar acea cunoaştere nu se referă la El. Putem cunoaşte numai creaţia Lui, care, din principiu, este mărginită.

Căderea din Paradis poate semnifica şi ieşirea din Dumnezeirea nelimitată. Şi atunci „au cunoscut că sunt goi”.

Dar de ce se face această referire clară la sexualitate? Şi de ce Şarpele i-a dat mărul Evei, nu lui Adam?

Răspunsul este că sexualitatea este un mecanism atotputernic de perpetuare a Iluziei cosmice. Femeia (arhetipul feminin) trăieşte intens instinctul de procreaţie. El se manifestă prin atragerea bărbatului, dar mai ales prin naşterea, creşterea şi educarea copilului. Femeia este copărtaşă cu Dumnezeu la crearea lumii. Ea trăieşte sexualitatea ca un mijloc pentru un scop nobil. Copilul (lumea) este sensul existenţei ei.

Pentru bărbat, sexualitatea este doar un instinct fiziologic, nu are conotaţia metafizică de procreaţie. Bărbatul este mai detaşat de Iluzie, de creaţie. El este gata oricând să ucidă sau să-şi sacrifice viaţa, din postura de războinic al clanului.

Femeia este mai temătoare, pentru că rolul ei esenţial este să perpetueze viaţa, Iluzia. S-ar putea sacrifica numai de dragul copilului ei, nu pentru vreo idee abstractă.

În schimb, Iluzia se manifestă plenar la bărbat prin atracţia de neoprit către sexul frumos. (Cei care devin homosexuali, nu fac decât să schimbe o iluzie cu alta, ei nu ies de sub dominaţia Naturii, cum pretind unii dintre ei. Homosexualitatea este un vis în vis: visezi că eşti femeie în visul că eşti bărbat...)

Deci mitul biblic consacră sexualitatea ca fiind cel mai important efect al Iluziei („căderii” în manifestarea cosmică), cu cele două aspecte: procreaţia (la femeie) şi atracţia către femeie (la bărbat). Iluzionarea bărbatului (pentru a ajuta şi dirija creaţia) urmează iluzionării femeii, care este primordială (creaţia în sine). De aceea se spune că Eva a fost prima tentată. Pentru că ea este mâna dreaptă a Creatorului în Creaţie. Iar Adam i-a urmat exemplul, cedând farmecului Evei.

femeia creatoare

Femeia este una cu Creaţia Divină

< Sus >

Omul se îndepărtează de fundamentul metafizic

Acestea sunt doar nişte consideraţii filosofice. Concret, psihologia femeilor şi bărbaţilor de azi poate diferi foarte mult de acest tipar. Totuşi, în subconştientele oamenilor se păstrează esenţialul: Femeia va accepta alături, intuitiv, un bărbat despre care simte că îi va transmite gene bune viitorului copil şi care promite că îi va asigura un cămin îndestulat. Bărbatul va forma un cuplu trainic cu o femeie care îl atrage întâi fizic şi apoi sufleteşte. Desigur, există nenumărate variante diferite, ba chiar contrare acestui scenariu standard. Fiecare cuplu este unic.

Mai mult chiar, în lumea de astăzi, este pus în pericol însuşi conceptul de familie, rădăcina omenirii. Sexualitatea a devenit un scop în sine, îndepărtând-o astfel de rostul natural şi fundamentul ei metafizic. Nici poziţile puritane nu sunt corecte, căci ele îi răpesc omului liberul arbitru – care este tot un cadou metafizic. Este de preferat o poziţie de echilibrată şi raţională.

Raţiunea va respinge ca inutile şi dăunătoare: pornografia (care „educă” tineretul prin persistenţa unor clişee false), perversiunile sexuale (proclamate astăzi ca fiind „sănătoase” de psihologie şi corectitudinea politică), partenerii multiplii.

Realitatea lumii de astăzi dovedeşte că până şi concubinajul este o „modă” nefastă, mai ales pentru femeile care îl acceptă o perioadă prea îndelungată, căci bărbatul se va simţi liber să le părăsească (pradă nenumăratelor ispite), iar ele vor cădea în depresie. Concubinajul înseamnă o lipsă de angajament moral, un alt semn al decăderii umanităţii actuale. O perioadă de un an zi de zi împreună ar fi suficientă pentru cunoaşterea reciprocă şi luarea unei decizii pentru căsătorie sau despărţire amiabilă.

Problema este că ambii concubini îşi dau seama de nepotriviri, dar se complac în incertitudine, evitând să „rupă pisica” din lipsa unei alternative. Să fii într-un cuplu este un semn al succesului social. Mai ales femeia singură parcă ar avea un stigmat. De aceea, multe fug de singurătate de frica gurii lumii. În trecut, femeia dorea să se căsătorească de tânără şi o făcea cu cine apuca. Astăzi, femeia vrea să se mândrească cu o „relaţie”, adică un concubinaj, tot cu cine apucă. Dar femeia căsătorită este mulţumită şi respectată, iar cea „într-o relaţie” trăieşte pe un nisip mişcător. Şi asta din cauzele metafizice amintite mai sus.

Există şi virtuţi ale singurătăţii, care nu sunt lăudate în societate. După o relaţie eşuată, omul trebuie să-şi rezerve o perioadă de linişte, în care să reflecteze şi, mai ales, să acumuleze energie pentru o viitoare relaţie. Timpul trebuie lăsat să lucreze pentru întâlnirea persoanei potrivite. Graba refacerii vieţii sentimentale nu duce la fericire, ci doar la erotism trecător şi nesăţios.

Căsătoria este utilă atât pentru parteneri, cât mai ales pentru copil. Legământul căsătoriei (fie la primărie, fie la biserică) este subminat de ideea că „mai bine te desparţi pur şi simplu, decât să divorţezi cu scandal”. Jumătate dintre cuplurile căsătorite divorţează la un moment dat, arată statisticile. Dar viaţa noastră personală este unică, nu o statistică. Într-adevăr, convieţuirea în doi nu este uşoară, ci trebuie privită şi ca o cale spirituală, de diminuare a ego-ului. Ca să poţi iubi un om trebuie să-ţi „legi” ego-ul. Iar ca să-ţi legi ego-ul, trebuie să simţi o legătură puternică cu celălalt.

Aici, provocarea este că, în ziua de astăzi, înseşi grupările „spirituale” încurajează libertinajul sexual, subordonând nevoia firească de a întemeia o familie, chipurile, unui ideal abstract. Relaţiile se leagă sub umbrela gurului sau învăţăturii sectare, dar neavând un acord destinic.

Pe de altă parte, predicând abstinenţa, monahismul are şi el rostul lui, dar foarte puţini sunt făcuţi să îl urmeze. De obicei, apar compromisurile şi problemele: cel mai adesea, o viaţă sexuală neoficială, sau perversiuni sexuale, dacă nu chiar pierderea echilibrului psihic...

Asta-i lumea în care trăim, tot mai depărtată de visul metafizic din care a apărut. Dumnezeu a visat lumea, iar acum lumea se crede a fi mai reală decât însuşi Creatorul ei.

casatoria stabilitate

Căsătoria este promisiunea stabilităţii şi mulţumirii sufleteşti

< Sus >

Cap. XII

Problemele conjugale

Problemele conjugale ale filosofului grec Socrate cu soţia sa, Xantipa, erau bine cunoscute. Pe baza lor, el a elaborat acest sfat înţelept: „Căsătoreşte-te cu orice preţ. Dacă ai o soţie bună, atunci ai să fii foarte fericit; dacă ai una rea, atunci ai să devii filosof ca mine – şi asta este bine pentru orice bărbat.”

< Sus >

Cap. X

Binele şi Răul

În carte, Binele şi Răul sunt cele relative la interesele personale. Nu se vorbeşte despre Binele şi Răul absolut, adică Dumnezeu şi Satan. Totuşi, nu se afirmă nicăieri că demonii nu ar exista. Este o cu totul altă discuţie, care nu are loc aici.

Din perspectiva Impersonală, transcendentă, se poate percepe că nu există Răul şi Demonul. Dar, în general, orice afirmaţie sau concepţie de pe acel nivel nu ar trebui preluată mimetic de către omul obişnuit, pentru că nu mai este valabilă la nivelul minţii sale.

Chiar când te identifici cu Dumnezeu prin tehnica predată de El, ia seama la minte: ea te poate face să te crezi deja ceea ce nu eşti şi să devii ridicol în societate. Ego-ul spiritual te poate îndemna să te comporţi aberant. Ţine minte ce spunea maestrul Ramana Maharishi: „Păstrează în inimă simțul nondualității, dar nu-l exprima niciodată în acțiune.”

< Sus >

Maya a creat ego-ul şi demonii, nu Dumnezeu

Nu cred că ceea ce este urât, agresiv, rău a putut fi gândit de Inteligenţa Divină. Însă, odată cu apariţia ego-ului, au apărut pe lume lucruri „indezirabile”. Dumnezeu doar a pus sămânţa apariţiei sale, anume Maya, sau iluzia universală. Desigur, a existat un risc, asumat de Dumnezeu, care are întotdeauna soluţii de corectare a exceselor, dizarmoniilor.

De fapt, provocările pe care I le aduce ego-ul nu fac decât să-I stimuleze Inteligenţa la nivele nemaiîntâlnite. Divinitatea vrea să-Şi cunoască limitele şi nu se teme să Îşi încerce puterile cu orice nouă provocare sau sfidare adusă de „fiinţele autocreate”: ego-ul, demonii etc.

Aceste fiinţe n-ar putea exista fără vălul de iluzie (Maya) care le acoperă, dar Dumnezeu lasă astfel lucrurile, pentru că aşa le-a proiectat să fie. Fără Maya, n-ar mai exista lumea, şi toţi am fi aceeaşi Fiinţă Universală, care se plictiseşte de bine...

Toate fiinţele se consideră separate de Dumnezeu din cauza vălului iluziei. Dar tocmai această falsă separare le face să fie autonome, deşi folosesc inteligenţa provenită din Inteligenţa Divină, şi restul calităţilor divine reduse la scara creaturii limitate.

Deci toate calităţile prin care ne distingem drept „fiinţe gânditoare, superioare” aparţin, de fapt, Divinităţii, dar credem că sunt ale noastre proprii şi facem ce vrem cu ele. Dumnezeu nu se supără, dar în acelaşi timp, El ne mână discret înapoi la Armonia Universală din care provenim, după ce ne plătim toate greşelile făcute din ignoranţă.

< Sus >

De ce îngăduie Dumnezeu suferinţa?

Suferinţa este inevitabilă, ba mai mult, este necesară pentru mersul Creaţiei. Fără ea, creatura nu poate găsi drumul spre Înalt. Şi totuşi, în acelaşi timp, El ne sprijină în acţiunile de diminuare a suferinţei, cu toată Compasiunea Divină. Dar nu orice suferinţă poate fi eliminată, decât dacă a devenit inutilă din perspectiva evoluţiei...

Privind lucrurile mai profund, cine suferă? Nu există decât o singură Fiinţă în tot Universul şi aceea este Dumnezeu sub o infinitate de forme. Înseamnă că El singur suferă, şi-a asumat suferinţa pentru o Creaţie perfectă, cum şi-o doreşte.

Şi ce este suferinţa din această perspectivă? Este foarfeca cu care Creaţia îşi croieşte singură stofa pentru a semăna Tiparului ideal.

< Sus >

Cap. XIV şi XVII

Ce se aplică la ego se aplică şi la colectiv

Omenirea trebuie să treacă prin toate fazele de dezamăgire înainte ca să se îndrepte trup şi suflet către Creatorul ei.

Acum se pare că ne aflăm în faza terminală a actualei civilizaţii. Asta înseamnă că dezamăgirile se vor aglomera, deşi progresul tehnologic şi chiar civilizatoric pare a fi pe culmi sau tocmai în ciuda acestui lucru. Dar omenirea va ajunge, într-un viitor nu prea îndepărtat, la stadiul în care oamenii se vor întreba cum a fost posibil să se degradeze într-atât toate lucrurile, deşi semnale de alarmă s-au dat, s-au conştientizat pericolele şi chiar s-au luat unele măsuri. Cum oare se va fi ajuns într-un asemenea impas, cel de atunci?!

Privind evoluţia lucrurilor de acum, raţiunea poate trasa un scenariu simplu. Omenirea va fi tot mai controlată electronic, ceea ce va duce la o diminuare a iniţiativei şi curajului, deci la mimetism, laşitate, o falsă viaţă confortabilă. Materialismul va fi tot mai accentuat, în dauna spiritualităţii. Valorile masculinităţii vor fi descurajate, în favoarea conformismului. Familia va fi înlocuită complet cu grădiniţa şi educaţia colectivă.

Spiritualitatea aduce informaţie şi putere de sustragere de la controlul total. Or, ăsta e coşmarul elitelor actuale.

S-a început cu discreditarea şi chiar suprimarea fizică a lui Joao de Deus, fiindcă era un simbol al speranţei. Odată cu el, se încearcă distrugerea speranţei în ajutorul ceresc. Oamenii să rămână doar cu ce le oferă societatea şi liderii ei, ca să poată fi manipulaţi. Orice vine din afară, le încurcă planurile illuminatti-lor (mai corect spus, INTUNECATTI). Ei înşişi apelează la anumite spirite pentru ajutor şi de aceea se tem ca dracu’ de tămâie de informaţiile pe care le pot obţine şi cei de partea lui Dumnezeu.

Şi aşa, cu toate lucrurile... Oamenii vor fi tot mai dezamăgiţi şi neputincioşi. Nimeni nu va mai putea îndrepta nimic serios. Abia atunci, acei puţini „aleşi” se vor adresa din tot sufletul lui Dumnezeu.

Se pare că, dacă viaţa decurge normal, cu toate în regulă, omul nu este tentat de spiritualitate decât ca un hobby.

< Sus >

Cap. XV

Nirvana sau Anti-nefericirea

Scopul final al înţeleptului se numeşte Nirvana în Budism, ceea ce este acelaşi lucru cu Recunoaşterea de Sine din Advaita Vedanta. În opinia unor erudiţi, acest termen ar însemna neantul absolut, iar după alţii, anihilarea propriei persoane.

De fapt, Nirvana este comparabilă cu sănătatea; ştii că eşti într-o stare bună de sănătate atunci când nu simți nicio durere cauzată de vreo boală, dar nu poţi desemna ceva anume care ar fi opusul durerii. Tot aşa, Nirvana înseamnă să nu simţi nicio stare nefericită, dar fără să poţi descrie acel contrariu al oricărei stări nefericite.

Deci Nir-vana poate fi tradusă cel mai exact ca fiind ANTI-NEFERICIREA.

< Sus >

Cap. XVI

Măreţia impersonală a Divinului

«Iubirea mea nu ia în considerare personalităţile sau indivizii, aceştia nu sunt decât pioni pe tabla de şah a vieţii, pe care îi mişc aşa cum consider că este mai bine pentru a îndeplini Planul Meu – exprimarea ultimă şi completă în Omenire a Ideii Mele Divine.»

«Eu v-am arătat, prin experienţele de natură simbolică prin care I-am trecut personalitatea umană [a lui Isus Cristos – n.n.], special creată pentru acest scop, prin ce trebuie să treacă toate personalităţile înainte ca voi, Atributele Mele omeneşti ce aţi creat aceste personalităţi, să puteţi redeveni suficient de Impersonale pentru a fi, împreună cu Mine, expresii conştiente ale Ideii Mele Divine.»

Moment intim cu D. *

Eu Sunt cel care am fost dintotdeauna. Ce anume Sunt, nici Eu nu ştiu, pentru că n-am cu ce să mă compar. De aceea, am creat Universul: ca să mă exprim prin formele lui şi astfel să Mă văd ca într-o oglindă. Lumea are forma gândirii Mele.

Dar Lumea este mult mai mult decât vede omul. Omul e deranjat de imperfecţiunile de care se loveşte mereu. Asta se întâmplă numai pe Pământ, însă, în Ceruri, oricine se poate adăposti în propria sa “perfecţiune” de moment. Acolo e deranjat doar de dorinţa către o perfecţiune şi mai desăvârşită, dorinţă care îl împinge spre acţiune, schimbare, efort şi, uneori, suferinţă. Marea Perfecţiune este magnetul ce îl atrage irezistibil. Eu Sunt Perfecţiunea aceea.

Dar Eu nu mă consider în niciun fel. Am creat Lumea şi Omul doar ca să Mă recunosc pe Mine Însumi, nu ca să mă laud, nu ca să fiu adulat. Dacă vrei, Mă poţi adora, dar asta nu Mă schimbă cu nimic. Dacă mă cerţi, nici asta nu Mă schimbă. Eu îmi iubesc toată Creaţia, oricum ar fi ea la un moment dat. Am tot timpul să aştept să se coacă.

Pământul e un fruct încă verde. Şi tu, la fel. Vă iubesc infinit pe toţi, căci sunteţi părticele din Mine. Pe fiecare v-am plămădit cu răbdare, cu atenţie la detalii ca pe o bijuterie, şi încă vă mai cizelez. Eu Mă văd în fiecare dintre voi. Dar tu vezi că eşti Eu?!

Te-am făcut capabil să vezi că eşti Eu. A durat mult timp şi cu multă suferinţă. Am suferit şi Eu lângă tine, însoţindu-te pe drumul desăvârşirii. De fapt, toată suferinţa e a Mea. Tu te schimbi mereu, eşti efemer. Dar Eu nu-Mi pot uita suferinţele, pe fiecare, ele mă însoţesc în Eternitate. Acesta e sacrificiul Meu, preţul cunoaşterii de Sine.

Nici omul nu poate evolua fără niciun pic de suferinţă sau neplăcere. Ea este conştientizarea diferenţei dintre starea actuală şi o stare ideală, pe care o ştie sau o presupune. Fără conştiinţă nu există suferinţă. Dar Eu Sunt Conştiinţă, pe care am pus-o şi în tine. Prin Conştiinţă Mă pot autocunoaşte, şi tu tot prin conştiinţă te deosebeşti de celelalte fiinţe inferioare.

Numai conştiinţa te poate face fericit. Preţuieşte luciditatea, caută adevărul, el te va face liber, iar acea libertate este fericirea reală. Cine caută să-şi adoarmă luciditatea prin mijloace terestre ca să fie “fericit” nu va găsi fericirea mult-dorită. Se va amăgi singur, visând o iluzie.

Eu nu sunt o iluzie la care visezi acum. Eu nu sunt un mit sau o superstiţie. Asta o înţelegi uşor când eşti copt, aşa cum se desprinde de la sine fructul pârguit de creanga ce l-a găzduit.

Dar dacă numai Eu exist şi tu eşti Eu, de ce nu Mă manifest vizibil, puternic, miraculos în viaţa ta? Ştiu că asta ai dori. Încă nu vezi rostul practic al cunoaşterii spirituale. Rafinează-ţi percepţia şi vei simţi diferenţa, modificările subtile în tine şi în jurul tău. Nu poţi schimba lumea de unul singur, nici măcar Eu nu o fac dintr-o dată. Transformările sunt lente. Dar omul se poate schimba mai repede, fiindcă depinde doar de el să Mă accepte ca parte a vieţii lui, aşa cum el este o parte a Vieţii Mele.

Fiecare om, cu personalitatea lui, mă exprimă sub o altă formă, niciodată aceeaşi. Fiecare om este unic, ieşit din prea-plinul Fiinţei mele nesfârşite. Diversitatea lumii arată cât Sunt Eu de bogat.

Unii oameni nu se apreciază aşa cum sunt de la Natură şi încearcă artificii pentru a ieşi în evidenţă. Astfel dovedesc că încă nu se cunosc cât de frumoşi sunt. Desigur, mulţi semeni sunt la fel de orbi la realitate şi fascinaţi de aparenţe. Dar nu pe aceştia trebuie să-i impresionezi. Te face fericit admiraţia unui om hipnotizat, ştiind că-i artificial indusă şi repede trecătoare?!

Ştiu, vrei să ai succes pe toate planurile ca să fii fericit. Eu mă bucur când tu ai succes, bucuria ta devine instantaneu şi a Mea. Dar tu te bucuri de Bucuria mea eternă?! N-ai vrea s-o simţi, măcar pentru comparaţie?!

Eu mă bucur tot timpul, fără să am succes. Creaţia Mea încă nu-i terminată şi apar mereu probleme, obstacole, întârzieri, regresii, întunecări. Majoritatea oamenilor, copiii Mei, sunt supăraţi de câte ceva, rareori îi văd mulţumiţi cu ceea ce au şi ce sunt. Dar Eu mă bucur de fiecare secundă şi de fiecare mică realizare, văzând cum totul înaintează lent către Perfecţiune. Bucură-te de călătorie, nu te gândi la destinaţie! Jubilează şi tu, copile, molipseşte-te de bucuria Mea copilărească că exişti!

La Mine, în Ceruri, lucrurile sunt bine ordonate şi separate. Spiritele îşi au locul lor bun, aflat între „mai rău” şi „mai bine”. În jos nu coboară, fiindcă n-au plăcere, iar în sus nu urcă, fiindcă n-au putere. Sunt oarecum „fixate”, lucru ce le face să sufere pe cele care ar vrea să se ridice cât mai repede.

Pentru evoluţie rapidă, spiritelor le ofer şansa întrupării. Pe Pământ însă, binele e amestecat cu răul, aşa am intenţionat Eu. Scopul este ca omenirea să-şi dezvolte singură discernământul dintre bine şi rău. Nu este uşor, ia mult timp, dar Eu am o răbdare infinită. Până acum, s-au autodistrus câteva civilizaţii din lipsa dezvoltării suficiente a discernământului. Nu sunt semne că actuala civilizaţie va face excepţie. Dar de fiecare dată, omenirea a continuat să vieţuiască. Se spune că oamenii nu învaţă nimic din istorie. Totuşi, Noi învăţăm multe şi le folosim în fiecare clipă pentru progresul pământenilor.

Când omul capătă perfect discernământ, el e un mic Dumnezeu autonom. Iar asta Îmi dă o nespusă fericire: să Mă văd „clonat” într-o fiinţă limitată, căreia unii nu-i dădeau nicio şansă că va reuşi imposibilul.

Spiritul este fiul Meu, iar omul e fiul fiului Meu. Este normal ca fiul să semene cu Părintele, ceea ce-L bucură, desigur. Dar ce înmiită bucurie simte Bunicul când şi nepotul îi seamănă! Bunicii îşi iubesc nepoţii mai mult decât şi-au iubit fiii. Îi cresc, îi educă, au răbdare cu ei şi se bucură că îi ascultă, continuându-le obiceiurile şi viaţa.

Punctul final al Proiectului Meu va fi o omenire întreagă croită după Chipul şi Asemănarea Mea. Şi se va şti în tot Universul că Dumnezeu a coborât în materie. Amin.

* În loc de „rugăciune” sau „meditaţie”, am primit inspiraţia unei expresii minunat de precise: „Moment intim cu D.” Într-un moment intim, ai toate simţurile direcţionate asupra persoanei iubite, tu dispari din câmpul propriei atenţii, rămâne doar Ea. Şi eşti plin de fericire. Îi spui doar „D.” pentru că păstrezi taina intimităţii. Cine este persoana, doar tu o ştii. Nu vrei s-o împarţi cu nimeni şi nici să o murdărească alţii cu gândurile lor. Acum, în loc să faci o „rugăciune” sau „meditaţie” – care uneori pare o corvoadă – ştii că te aşteaptă un „moment intim”. Deja ţi s-a încălzit inima...

Citiţi cartea-revelaţie VIAŢA IMPERSONALĂ

< Sus >

Răzvan A. Petre
  14 octombrie 2019