<  Înapoi la Pagina Rãzvan Petre

FILOSOFÂND DESPRE RÃU - replici metafizice

de Rãzvan Petre

REPLICI DATE METAFIZICIANULUI "CÂRCOTAS" L.I.

Metafizicianul L.I. a formulat 15 întrebãri si câteva comentarii, cârcotind împotriva Bibliei, a interpretãrilor crestine, dar chiar a lui Dumnezeu. Fãrã a fi un exeget al Bibliei, voi încerca sã rãspund, dupã puterile si cu cuvintele mele, la aceste întrebãri-comentarii.

4 iunie 2008

          Biblia a fost comentatã de scriitorii sãi în cuvinte omenesti, tributare reactiilor emotionale. Revelatia lui Dumnezeu cãtre acesti oameni continea principiul, dar gnoza era posibilã numai prin transpunerea ei în limitele putintei de exprimare care, atunci când este simtitã, nu gânditã, rãmâne formulatã prin imagini si nu prin concepte. Acesta este si motivul pentru care Mântuitorul propovãduia prin pilde si povestiri. În lumea realã, doar filozofii, matematicienii si fizicienii pot gândi abstract. Si chiar si acestia se slujesc de simboluri. În rest, imensa majoritate a oamenilor formateazã gândul prin proiectie imagisticã în planul mental.

18 iulie 2007

L.I.

Întrebãri legitime

-        liberului arbitru
-        "opacitãtii spirituale" a lumilor mai dense.

2.

Î:  Cum poate un Dumnezeu iubitor pânã la a-Si  jertfi propriul sãu Fiu, sã dispunã, într-un final, distrugerea propriei creatii, care s-a rãzvrãtit? Acest procedeu nu relevã oare faptul cã Dumnezeu nu mai are nici o altã solutie decât sã-i facã sã piarã (vezi Apocalipsa 21.1.) pe cei pe care nu i-a mai putut controla? Cum poate fi înteleasã pieirea din perspectiva Creatorului care este Total, Fundamental si Absolut? Nu cumva toate descrierile rãfuielii lui Dumnezeu cu creatia sa rãzvrãtitã este doar o perspectivã conceptualã pornitã din gândirea omeneascã?

R: Distrugerea Creatiei? Cam mult spus. Poate unele corectii aplicate ici si colo, unde karma acumulatã nu mai poate fi amânatã fãrã a crea noi nemultumiri printre cei nedreptatiti. Si apoi, nimic material nu poate dãinui la nesfârsit. Distrugerile civilizatiilor sunt necesare în unele cazuri pentru începerea unor noi etape, cu noi reguli si legi, pentru acumularea experientelor de maturizare a lumii spiritelor. "Rãzvrãtirea" este doar o imaturitate de gândire.

3.

Î:  Admitând cã Dumnezeu în planul creatiei sale a hotãrât sã acorde personalitate deplinã fãpturilor create, dându-le posibilitatea sã-si aleagã singuri calea de urmat, nu stia oare cã pe aceste fiinte nu le-a creat perfecte si cã este posibil ca în inima lor sã poatã lua nastere neascultarea, fiind si ispititi prin asezarea lor chiar în apropierea pomului Cunostintei Binelui si Rãului, si apoi rãzvrãtirea? Elocvent fiind cazul lui Lucifer. Dacã nu a stiut, înseamnã cã nu este atotstiutor, iar dacã a stiut sau numai a bãnuit, înseamnã cã nu si-a iubit suficient creatia de vreme ce i-a hãrãzit pieirea în urma unui experiment ratat, sau n-a avut încotro sau chiar a fãcut-o premeditat.

R: Când ne-a creat, evident cã Dumnezeu ne-a stiut limitele. Dar oare noi nu ne iubim copiii când se nasc, desi sunt fiinte extrem de vulnerabile, nestiutoare, fãrã putere, fãrã stiinta vietii? Copilul, desi limitat, are în sine germenii maturizãrii. Asa si Dumnezeu, are rãbdare sã ne maturizãm, sã ne depãsim limitele, sã atingem perfectiunea. De ce nu ne nastem perfecti? În Spirit suntem asemenea Tatãlui Divin, perfecti. Dar pentru a fi si folositori la ceva, trebuie sã mai învãtãm. Entitãtile animã universul. Viata universalã evolueazã si ea, este perfectibilã ca si creatie. Dumnezeu a dat liber arbitru creaturilor tocmai pentru a putea participa la actul creatiei, fiecare dupã puterile sale si în locul unde se aflã. Probabil cã Dumnezeu a luat în calcul si plãcerea pe care o primeste spiritul ce se desãvârseste prin însãsi actul fiintãrii, spiritul dobândind, în timp, fortã, inteligentã si întelepciune. Folosind viata materialã ca o trambulinã a evolutiei, fiinta devine încet-încet si ea un demiurg, cu libertatea si responsabilitatea ce decurg din acest rol. Altfel, o creatie automultumitã de sine, dar incapabilã de progres, cui i-ar fi folosi? Cuvântul cheie este EVOLUTIE, un proces de perfectionare. Ca orice proces dinamic, poate lua uneori si o turnurã nedoritã (nu neapãrat necunoscutã sau de neevitat). Ce plãcere ai când joci sah de unul singur? Unde mai este surpriza, ineditul unor mutãri proaspete, cãrora esti provocat sã le gãsesti antidotul?

Putem vorbi despre un "experiment", ca si despre un "Joc cosmic". Si este indubitabil cã proiectul Arhitectului este perfect. Dar oare constructorii nu au nici o vinã cã furã ciment, nu respectã schitele si trag chiulul de la muncã?

4.

Î:  Ideea de a rãsplãti dupã faptele ei propria creatie care este, evident, imperfectã si incapabilã sã se împotriveascã rãului (cel putin o parte din ea), înseamnã a acorda Creatorului pentru creatia Sa, certificat de calitate "necorespunzãtor". În a doua epistolã soborniceascã a lui Petru capitolul 2 cu versetul 4 citim: "Cãci dacã n-a crutat Dumnezeu pe îngerii care au pãcãtuit, ci i-a aruncat în Adânc, unde stau înconjurati de întuneric, legati cu lanturi si pãstrati pentru judecatã;…"  Este posibil un asemenea rationament privitor la un Dumnezeu descris cu totul diferit în cartea lui Ioan 3.16?

Da! Este posibil, deoarece Dumnezeu se defineste ca fiind Total, Fundamental si Absolut. În totalitatea Sa întreaga-I creatie se formateazã în douã ipostaze : Potential si Dinamicã. De aici rezultã cã întregul caracter al creatiei Divine se situeazã într-o ubicuitate dualã, fapt evident din tot ceea ce înseamnã universul observabil. Caracterul totalitar al lui Dumnezeu ne vãdeste faptul cã aici trebuie sã se  afle atât Binele cât si Rãul, altfel Dumnezeu ar fi partial, sau mai bine zis unilateral. 

R:  A rãsplãti creatia dupã faptele ei este un principiu GENIAL. Legea universalã a karmei (a actiunii si reactiunii) este pivotul central al Creatiei, ea fiind expresia complexã a Principiilor  simple ale rezonantei si memoriei. Desigur cã actiunea sa este întotdeauna sub controlul unor spirite majore, care pot amâna sau media aplicarea ei, spre binele suprem al spiritului încarnat. Din punctul de vedere al omului, legea karmei este nedreaptã (când îl loveste pe el), dar doritã si necesarã (când îl loveste pe cel care l-a fãcut sã sufere). Omul nu va scãpa niciodatã de subiectivitate. Însã spiritul încarnat este ajutat de legea karmei sã evolueze, cu "biciul si zãhãrelul", dar apelând la inteligenta si intuitia sa. Totusi, pedeapsa nu garanteazã îndreptarea spiritului rãtãcit. El are liber arbitru. Dar aplicarea legii karmei, legea Justitiei Divine, garanteazã sanse egale tuturor competitorilor din jocul vietii.

5.

Î:  Dacã nu Dumnezeu a creat rãul ci numai l-a acceptat, înseamnã cã existã cineva deasupra lui Dumnezeu, care a hotãrât asa ceva. Este posibil? Convingerea noastrã fermã este cã NU! Cum se poate argumenta aceastã convingere pentru a înlãtura rational continutul întrebãrii? Admite Dumnezeu sã ne punem asemenea întrebãri? Categoric da, de vreme ce ne-a creat cu disponibilitatea de a rationa. Rãmâne sã-L întrebãm pe El care este rãspunsul? În nici un caz acest rãspuns, dat cu mare fervoare de cãtre unii pseudoexegeti ai Bibliei, nu poate fi de circumstantã sau aproximat prin datul cu pãrerea.

R:  Rãul este un efect secundar, acceptat de El ca inevitabil prin prisma actiunii legilor cosmice. Dar nu sã filosofãm despre rãu ne intereseazã, ci cum sã ne ferim de el. Si solutia este simplã: apropiindu-ne de bine în gânduri, vorbe, fapte. Dupã cum spune Scarlat Demetrescu în "Viata dincolo de mormânt": "notiunile de bine si de rãu, nu existã prin ele însesi. Existã numai actiuni care sunt în acord cu Legile divine si care duc la evolutia omului, acestea constituie binele; si existã actiuni ale omului care îi întârzie evolutia, îl tin pe om într-o stare inferioarã, si acestea sunt actele rele, rãul."

6.

Î: De ce a creat Dumnezeu fiinte slabe, imperfecte si incapabile de a se opune rãului si a nu fi corupte? Mã refer chiar la Lucifer si îngerii care l-au urmat, ca sã nu mai vorbim de Om. Nu cumva acestia nu puteau lipsi din creatia lui Dumnezeu care este totalã ?

R:  Probabil cã motorul lumii este tocmai imperfectiunea, care tânjeste dupã modelul Divinitãtii. Dacã ar exista numai spirite atotstiutoare, poate cã nu ar mai avea nici un interes sau plãcere sã creeze. Asa însã, au mereu de ajutat pe cineva sã evolueze spre Absolut. Li se oferã si celor imperfecte câte un rol în Jocul cosmic. Avantajul este mutual: spriritul evolueazã odatã cu Creatia. Fortele rãului au puterea lor si nu menajeazã pe nimeni. Lucifer a fost mai slab decât forta Satanei – stãpânul întunericului. Sunt oare fortele supreme ale rãului si ele atotstiutoare? Poate cã stiu multe, mai ales cum sã încurce cãile binelui, dar, cu sigurantã, nu cunosc ceva important: Fericirea! Si pentru asta, meritã toatã compasiunea…

7.

Î: Care este folosul întregului Univers din faptul cã Dumnezeu a îngãduit (aparent neavând încotro) ca rãul sã se manifeste? La nivel universal se poate pune problema unui folos? Sau pentru acest nivel nu mai este valabilã punerea problemei în acesti termeni?

R:  Poate cã o lume lipsitã de antagonisme s-ar fi opintit la fiecare pas, necesitând mereu sã fie împinsã înainte de cãtre Creator. Asa însã, evolutia este automatã si mult mai dinamicã. Pe de altã parte, existã lumi mult mai bune decât cea pe care o cunoastem, unde rãul nu are nici o utilitate…

8.

Î:  În fond, ce este Binele si ce este Rãul? Cum se justificã coabitarea lor din perspectiva desãvârsirii? Nu cumva desãvârsirea înseamnã chiar existenta deopotrivã a Binelui si Rãului?

R:  Desãvârsirea înseamnã atingerea culmilor Binelui. Binele semnificã toate fortele, aspiratiile, faptele care converg cãtre Dumnezeul Creator. Similar, Rãul este sensul satanic, opus divinitãtii. Diferenta de calitate este netã, cele douã energii se resping automat si nu se vor împãca niciodatã. Binele creeazã, naste fiinte spre a se desãvârsi, Rãul le împiedicã sã ajungã la fericire, tragându-le spre abis si întuneric. Dumnezeu a preexistat dusmanului Sãu. Satana s-a autocoagulat ca un reziduu al Creatiei. Satana este o "latrinã cosmicã".

9.

Î:  Un fapt incontestabil este evident, si anume cã nu toatã creatia lui Dumnezeu este, ca si El, desãvârsitã. În raport de informatiile pe care le avem, este suficientã perspectiva nedesãvârsirii, pornind de la Lucifer, care s-a aflat în apropierea tronului lui Dumnezeu asa cum este prezentatã scena de cãtre Isaia în capitolul 14 cu versetul 12-15. Oare aceastã "evidentã" este realã? Care ar fi altcumva realitatea? Din istoria veacurilor stim deja cã de o multime de ori Biblia a fost refãcutã, adãogitã, rãstãlmãcitã si cenzuratã pentru a sluji interesele celor ce coabitau puterea spiritualã cu puterea politicã pãmânteascã. Mai tine cineva minte perioada de 1400 de ani în care Inchizitia Bisericii catolice a prãbusit lumea în obscurantism si idiotism anxios?

R:  Cum altcumva sã fie realitatea? Adicã, sã mai existe si alte fiinte perfecte în afarã de Dumnezeu? Sau sã fie doar un mit cãderea lui Lucifer, o inventie? Nu cumva sugerati cã Lucifer este tot atât de perfect ca Dumnezeu si cã el nu a cãzut de nicãieri, ci este o altã fatã a divinitãtii? Un asemenea punct de vedere ar fi tipic luciferic…! Lucifericii, pentru a-si justifica rãutãtile - de absurdul cãrora sunt destul de inteligenti sã-si dea seama - pretind cã "binele extrem se confundã cu binele extrem"… Din pãcate, spre aceastã perspectivã deformatã a realitãtii converg si alte interogatii, afirmatii si sintagme ale dumneavoastrã de mai sus:  "desãvârsirea înseamnã chiar existenta deopotrivã a Binelui si Rãului"!? (9); "ideea de a rãsplãti dupã faptele ei propria creatie este, evident, imperfectã, înseamnã a acorda Creatorului pentru creatia Sa, certificat de calitate "necorespunzãtor" (5); "Dacã nu a stiut înseamnã cã nu este atotstiutor, iar dacã a stiut sau numai a bãnuit, înseamnã cã nu si-a iubit suficient creatia de vreme ce i-a hãrãzit pieirea în urma unui experiment ratat, sau n-a avut încotro sau chiar a fãcut-o premeditat." (4);  "Ce fel de Dumnezeu este acela care nu-Si poate controla în totalitate propria creatie?" (2); "Caracterul totalitar al lui Dumnezeu ne vãdeste faptul cã aici trebuie sã se afle atât Binele cât si Rãul, altfel Dumnezeu ar fi partial, sau mai bine zis unilateral." (5)

În altã ordine de idei, sã nu ne pierdem în aparente si sã facem o delimitare clarã între "credintã" si "religie", si o altã delimitare între "religie" si "bisericã". "Biserica" este o institutie pur umanã care întretine o religie, "religia" fiind un corp de dogme initiate de o revelatie divinã. Revelatia divinã a avut un rol la un anumit moment istoric, o zonã geograficã si o culturã a vremii respective. Dogmele sunt rezultatul absolutizãrii acelei revelatii si al imaturitãtii gândirii omenesti despre subiectele metafizice. Dumnezeu trimite mereu revelatii oamenilor, oricând sunt pregãtiti sã le primeascã. "Credinta" purã este sentimentul sau intuitia metafizicã, pe care o are orice om, cã forte invizibile inteligente supervizeazã natura si pe el însusi.

10.

Î:  De ce un Dumnezeu Total, Fundamental si Absolut, creatorul a tot ce existã, a creat Raiul si Iadul? Raiul loc vesnic de fericire al celor credinciosi si ascultãtori, iar Iadul, loc vesnic de suferintã al celor necredinciosi si neascultãtori (Apocalipsa 20.10) Cum se poate împãca desãvârsirea imaculatã a lui Dumnezeu, cu existenta perpetuã a unui loc de suferintã pentru fãpturi create cu un potential infinit inferior fatã de cel al lui Dumnezeu? Aceasta sã fi fost singura solutie de care dispunea Dumnezeu?

R:  Desigur cã Iadul nu face parte din planurile cosmice ale Prea-curatului Dumnezeu. Iadul s-a autoorganizat folosind legile creatiei, si în acest sens era previzibil, dar nu obligatoriu. Raiul si iadul sunt zone vibratorii rezonante cu tipuri de energii diferite, chiar antagonice. Sunt zone în care cei asemenea se adunã. Sunt vesnice, în sensul în care vor exista vesnic fiinte bune si fiinte rele. Dar nimeni nu este condamnat pe veci la închisoarea iadului, având libertatea de a alege varianta opusã. Creaturile au un potential infinit de a se apropia de imacularea divinã.

11.

Î:  De ce a acordat Dumnezeu liberul arbitru (vointa si putinta de a alege si a hotãrî) omului, pe care l-a creat ca o fiintã slabã si imperfectã? Dovada acestei imperfectiuni o constituie însusi planul de mântuire elaborat de la întemeierea lumii, prin jertfa lui Isus Hristos, deoarece omul prin propriile-i puteri nu se putea mântui.

R:  Adevãrat, este nevoie întotdeauna si de Gratia divinã pentru a iesi din cercul vicios al karmei si al necesitãtii reîncarnãrii. Gratia divinã se manifestã permanent, dar în tãcere. Fãrã ea, robi mecanismului karmei, nu ne-am putea mântui (adicã elibera de obligatia reîncarnãrii).

Liberul-arbitru este semnul distinctiv al omului fatã de animale. Dar încã este supus la nenumãrate conditionãri. Într-o etapã viitoare, omul va avea si mai multã libertate, aceasta implicând toate riscurile de rigoare. Preferati cumva dictatura, manipularea, silirea?

12.

Î:  Cum poate fi înteles versetul 27 din Geneza 1, referitor la faptul cã suntem creati dupã chipul si asemãnarea lui Dumnezeu, deci desãvârsiti, ba mai mult, asemãnându-ne lui Dumnezeu suntem creati parte bãrbãteascã si parte femeiascã? Este Dumnezeu androgin? Ce înseamnã androgin în raport cu Dumnezeu, stiut fiind cã la acest nivel nu se pune problema compozitiei anatomice ci se conservã principiul ubicuitãtii duale. Întrebarea rãmâne dincolo de rãspunsurile puerile si-si asteaptã rãspunsul care trebuie sã fie plasat nu în plan fizic ci în plan metafizic.

R:  Sexualitatea fizicã este un ecou al Yin/Yang-ului de naturã superioarã. Dar, atentie, Yin si Yang nu sunt alte nume ale Rãului si Binelui, cum probabil vreti sã insinuati! Diferentierea în cele douã genuri masculin/feminin este un principiu al Creatiei, si ea se regãseste chiar si în genul spiritelor. Desigur cã genurile spirituale nu au de a face cu sexualitatea umanã, ci sunt de naturã pur psihologicã si energeticã. Suntem creati "dupã chipul si în vederea unei nesfârsite asemãnãri cu Dumnezeu" ca spirite, nu ca oameni. Spiritul are în el toate calitãtile necesare de a se desãvârsi. Esenta sa primã este chiar "sânge din sângele lui Dumnezeu".

13.

Î:  Este evidentã disproportia, cel putin calitativã, dintre Creator si creatia Sa? Dacã Da!, atunci care este sensul unei creatii cu mult mai insignifiante decât creatorul sãu? Dacã Nu!, atunci creatia care este, cel putin, în parte nedesãvârsitã, pe cine sau ce reprezintã? Si ce sens are o asemenea creatie?

R:  Creatia este bucuria lui Dumnezeu si îl reprezintã chiar pe El. Sensul creatiei este multiplicarea bucuriei lui Dumnezeu, prin bucuria datã creaturilor, în decursul progresului lor neîncetat.

14.

Î:  În multe din relatãrile biblice citim: "Dumnezeu s-a mâniat…" sau "Mânia lui Dumnezeu…" (Vezi Romani 1.19). Dumnezeu se mânie? Mânia este un sentiment omenesc iar Dumnezeu nu este Om, este Dumnezeu. Atunci ce cuprindere are verbul "a se mânia"?

R:  Mânia lui Dumnezeu este un act de dreptate, nu un afect negativ. Dacã legea karmei ar actiona mai prompt în planul fizic (asa cum o face în planurile subtile), probabil am crede cã Dumnezeu este "mereu încruntat". Când "se mânie", Dumnezeu îsi retrage Gratia divinã, care ne mai îndulcea soarta în tãcere, lãsând legile karmei sã ne pedepseascã zgomotos, dupã cum meritãm.

15.

Î:  Legenda biblicã ne povesteste cã Abel a fost omorât de Cain pentru faptul cã jertfa lui Cain nu a fost agreatã de Dumnezeu, deoarece era din zarzavaturi, legume si fructe, pe când cea a lui Abel, care era cioban, era dintr-un miel sau o oaie. Din descrierea biblicã rezultã ca amândoi fratii au fost sinceri în aducerea unei jertfe lui Dumnezeu, numai cã acesta din urmã, avea partipriuri asupra continutului jertfei. Prin gestul Sãu de exprimare a ofensei ce I-a adus jertfei lui Cain, Dumnezeu, ca autor moral, îl instigã pe acesta sã-si omoare fratele. De ce? Oare asa sã gândeascã Dumnezeu, prin prisma unei supãrãri generatã de EGO-centrism? Nu cumva toatã aceastã descriere este, pur si simplu, relatarea omeneascã a unui eveniment cu mult mai ocult si ezoteric? Ce anume se ascunde în spatele sugestiei cã Dumnezeu dorea jertfirea unui animal, mult mai structurat sufleteste decât niste produse cerealiere? Explicatia specificã mintii omenesti de facturã crestinã este cã, mielul simboliza viitoarea jertfã a lui Isus, Mielul lui Dumnezeu. Ei si…. Ce-i cu asta? Ce relevantã ar putea avea fatã de egoismul Divin, lipsa de abilitate speculativã a lui Cain? Rezultã clar cã insidiosul Abel era mult mai abil în manipularea bunãvointei Divine, decât frustul Cain. Oare Dumnezeu preferã acest tip de comportament?

R:  În trecutul omenirii, sacrificiile rituale aveau rolul de a mai îmblânzi egoismul acerb al oamenilor primitivi. Azi nu se mai obisnuiesc jertfele rituale, dar sunt acceptate darea de bani si alte mijloace materiale, cu acelasi scop. Dumnezeu nu are nevoie de animale mãcelãrite, ci de învingerea egoismului din sufletul omului, de desprinderea sa de materialitate. Atunci când se raliazã voluntar acestui proces de evolutie, sacrificiile sunt tot mai rafinate: sã-si jertfeascã obisnuintele, gândurile rele si chiar propria persoanã. Aforistic vorbind, sacrificiul înseamnã schimbul a ceva comun, grosier si util pentru altceva special, rafinat si aparent inutil.

În cazul Cain si Abel, trebuie sã întelegem metafora universal valabilã. Cei doi erau frati (cu sanse egale), dar au actionat diferit (conform liberului arbitru), unul cu sinceritate si devotiune, celãlalt constrâns si ipocrit. Dacã credem cã îl putem pãcãli pe Dumnezeu cu smecherii, suntem cam prostuti! Sau chiar demonici! (Numai nepriceperea celui care a consemnat legenda în scris este de vinã pentru faptul cã cei doi ne par a fi fost la fel de sinceri.) Un om slab, precum Cain, îndoit de necesitatea unui sacrificiu de sine, a putut fi ulterior usor corupt, de patima invidiei, sã-si omoare fratele. Desigur cã nu Dumnezeu este autorul moral, ci Satana. (Aici apare o altã eroare a scribului biblic.)

Mai putem gãsi o pildã asemãnãtoare în Biblie. Când Ucenicul a vãzut-o pe femeia pãcãtoasã cã prãpãdea bunãtate de mirt scump sã-i ungã pãrul lui Isus, a ripostat cã s-ar fi strâns multi bani din vânzarea acelui produs. Aceasta este manipularea lucifericã: te convinge prin mijloace "rationale" sã nu aderi la o cauzã înaltã (sau invers, sã aderi rational la o cauzã josnicã)! Adevãrata înteleaptã s-a dovedit a fi femeia, care intuise "scumpetea" clipelor petrecute alãturi de El. Nu multã ratiune stricã, ci acordarea unui credit prea mare acesteia în dauna intuitiei, empatiei, întelepciunii…

* * *