< Înapoi la Pagina Răzvan Petre
O recentă găselniţă a anticriştilor: "S-a găsit sarcofagul cu osemintele lui Isus din Nazaret (?), a soţiei şi copiilor săi (?)". Furtună într-un pahar cu apă! Câteva raţionamente de bun simţ demontează lesne această mistificare. Desigur, nu este cazul să respingem din start orice nouă revelaţie asupra trecutului care ne afectează tradiţia religioasă. Cu condiţia să respecte adevărul! Dar această aşa-zisă "descoperire arheologică" l-ar face să râdă şi pe un musulman (se ştie că aceştia recunosc sfinţenia lui Isus şi a Maicii Domnului).
În primul rând, trebuie să admitem că fenomenul de materializare a corpului energetic al lui Isus a avut într-adevăr loc după moartea sa. Din două motive:
1) Asemenea materializări ale unor persoane sfinte decedate au avut loc şi în alte culturi şi zone geografice, în diverse timpuri, din Voia şi întru Slava lui Dumnezeu. (De exemplu, citiţi despre Învierea lui Sri Yukteshwar Giri în "Autobiografia unui yoghin", de Paramahamsa Yogananda.)
2) Este imposibil să credem că relatările evanghelice referitoare la apariţiile lui Isus după moarte au fost doar fantasme colective. Dimpotrivă, ele ne dau indicii psihologice clare precum că martorii au trăit întâmplări ce le depăşeau imaginaţia.
În al doilea rând, admiţând Învierea lui Isus ca parte a unui Plan Divin, putem continua astfel:
1) În tradiţia bisericii creştine s-a stabilit că Isus a reînviat în corpul său carnal. [Desigur că este o eroare scuzabilă. Aparenţa de materialitate s-a datorat perfecţiunii spiritului său în a materializa particulele subtile care îi alcătuiau corpul astral – rămas intact doar cele 40 zile după moartea corpului fizic.] Este un fapt de necontestat că primii creştini credeau în reapariţia corpului fizic după moarte. O asemenea credinţă nu s-ar fi putut forma dacă nu s-ar fi observat că osemintele Sale dispăruseră. Primul lucru pe care l-au făcut martorii, în modalităţile relatate în Evanghelii, a fost să verifice dacă cadavrul se află la locul său în peştera unde fusese depus (nu cumva corpul revenise la viaţă, precum Lazăr?!). Este deci de bun simţ că osemintele lui Isus nu mai existau în momentul materializării spiritului lui Isus. Altfel, apariţiile Sale ar fi fost catalogate drept "fantome" - fenomen destul de frecvent, cunoscut şi de evrei, dar nelămurit. Nici o fantomă nu reuşise să instaureze o religie!
Corpul lui Isus fusese fie ascuns de către cineva, fie pur şi simplu dematerializat.
2) Divinitatea a dorit să demonstreze omenirii că afirmaţii ca "Nimeni nu s-a întors din moarte, ca să ne spună cum este", sau "Mortul de la groapă nu se mai întoarce" sunt destul de relative. Mai exact, că există viaţă după moarte – acesta este mesajul clar al Planului Divin. Fiindcă oamenii acelor timpuri şi locuri erau extrem de materialişti (oare nu sunt la fel şi acum?!), Divinitatea le-a arătat cu dovezi palpabile că nu există moarte. Atât de pregnante au fost dovezile, încât i-au şocat pe apostoli, transformându-i din nişte indivizi trişti şi speriaţi în nişte martiri ai credinţei, plini de râvnă şi inspiraţie. A fost cu siguranţă un şoc al reîntâlnirii în planul fizic cu persoana sfântă a lui Isus.
În al treilea rând, admiţând că osemintele lui Isus au dispărut – aspect obligatoriu pentru ca credinţa creştină să fi putut lua naştere în forma acreditată de istorie – putem admite că au fost ascunse de un "complice" al Planului Divin dintre apostoli?
Ar fi absurd să ne imaginăm că ulterior, destul de curând, osemintele sale să fie recuperate şi puse într-un sarcofag, alături de cele ale membrilor familiei sale. Acest fapt ar fi anulat toată verva religioasă a proaspeţilor creştini!!! Dacă ipoteticul "acolit" ar fi îngropat în secret trupul, atunci nu i-ar fi inscripţionat numele pe sarcofag (aşa cum apare în documentarul lansat în mass-media). Adică: ori era "complice" cu Dumnezeu şi ar fi păstrat tăcerea absolută, ori ar fi îngropat trupul în mod public (ceea ce nu s-a întâmplat). Este cu totul ilogic ca cineva să ascundă întâi cadavrul, iar pe urmă să îl readucă printre rămăşiţele pământeşti ale familiei fără ca cineva să observe. De fapt, cel mai mic zvon că există cadavrul lui Isus ar fi năruit toată credinţa lor, ca pe un castel de nisip!
Este imposibil ca osemintele lui Isus să zacă acum într-un sarcofag înregistrat cu nume şi orgine!
În al patrulea rând, de ce să considerăm că cineva i-a ascuns osemintele, când era mult mai simplu ca Dumnezeu să ordone încă o minune din lungul şir de minuni făcute de Isus cât a trăit – să-i dematerializeze cadavrul. Ştim astăzi că există oameni dotaţi cu însuşiri paranormale care pot efectua astfel de operaţii magice de materializare-dematerializare cu obiecte sau cu propriul lor corp. I-ar fi fost oare greu lui Dumnezeu să dispună această dispariţie miraculoasă? Evident că nu.
După moartea lui Buddha, adepţii săi (paşnici şi toleranţi, de altfel) au început certuri şi bătălii pentru părticele din corpul său. Vă închipuiţi ce războaie petru cucerirea moaştelor lui Isus s-ar fi produs, dacă ele ar fi existat?! Superstiţiile sunt încă atât de puternice, încât se consideră în anumite cercuri "oculte", că posesorul lăncii cu care a fost străpuns Isus pe cruce ar putea deveni cuceritorul lumii (!). E uşor de imaginat ce forţă de impact şi sursă de conflicte ar fi fost existenţa moaştelor lui Isus! Să-i mulţumim lui Dumnezeu că ne-a ferit de încă o ispită majoră de a ne omorî unii pe alţii în numele credinţei!
12 martie 2007