< Înapoi la Pagina Răzvan Petre
de Răzvan Alexandru Petre
Ce este un sfânt?
Traditional, un sfânt este stabilit conform canoanelor religiei de care apartine sau a apartinut. Dar acele canoane sunt relative la epoca când au fost propuse, deci ar putea fi inadaptate modernitătii.
Popular, un sfânt este cel care face minuni, mai ales vindecări. Numai că azi bioterapeutii fac acelasi gen de minuni. Iar magicienii fac si ei miracole publice incredibile, fără a fi sfinti.
Se mai spune că sfintii ar fi cei care au harul de a convinge credinciosii si necredinciosii că există Dumnezeu si Ceruri spirituale. Însă azi vedem multi pastori, preoti sau oratori carismatici care conving pe oricine de orice, folosind toate metodele de persuasiune.
În concluzie, fiecare religie are propriile sale criterii de sfintenie, care de obicei nu se suprapun cu ale altor religii. Nu există un consens universal privind sfintenia.
Ce întelegeti dumneavoastră prin "sfânt"?
În jargonul spiritual contemporan, cuvântul potrivit este cel de mare iluminat.
- Iluminatul a primit, al un moment dat, Gratia Divină de a vedea că lumea creată este o iluzie (maya, în sanscrită), iar creaturile sunt hipnotizate să o vadă asa cum Creatorul nu o vede. Toate lumile paralele, oricât de minunate ar fi ele, toate sunt niste iluzii mai mult sau mai putin evidente pentru locuitorii lor. De exemplu, atunci când reusesti să te dedublezi în lumea astrală, vezi că ea este cu totul altfel decât lumea fizică, având mai multă libertate de exprimare personală. Cu cât vibratia este mai înaltă, cu atât nivelul de manifestare este mai rafinat, mai liber, mai aproape de Dumnezeu, dar la fel de iluzoriu. Iluminatii sunt oameni care fie au primit perceptia iluziei cosmice direct, fie au ajuns la ea treptat, cunoscând pe rând toate planurile paralele, tot mai aproape de desăvârsirea divină. Revenind la exemplul de mai sus, în momentele când te plimbi prin lumea astrală, ai toate motivele să te îndoiesti de realitatea fizică...
- MARELE iluminat, maestru sau sfânt este acela care nu pierde NICIO CLIPĂ din vedere că lumea este o frumoasă stare de hipnoză. El primeste si unele daruri divine sau puteri paranormale, ca să poată controla mai bine această iluzie cosmică. Dar nu este prea interesat să folosească aceste puteri mistice, din motivul că acestea doar adâncesc iluzia - nu îndepărtează vălul ignorantei (avidya, în sanscrită) de pe ochii semenilor săi, iar pe el însusi îl tine despărtit de Realitatea Pură, non-iluzorie.
Sfintii nu pot ilumina si pe alti oameni?
Pot să-i ajute, dar numai cu conditia ca acestia să îsi dorească intens să scape de sclavia simturilor, dorintelor, gândurilor si de ignoranta spirituală. Pe ceilalti oameni, marea majoritate, care sunt multumiti cu hipnoza colectivă zilnică, ar fi nepotrivit să îi trezească. Gândeste-te cât de rău te simti când visezi ceva frumos si sună ceasul să mergi la serviciu! Iluminarea nu vine cu forta peste nimeni. Apoi, presupunând că toti oamenii s-ar trezi spiritual dintr-o dată - pe lângă atentatul la libertatea lor de optiune -, cine ar duce mai departe iluzia lumii?!
Folositi cuvinte sanscrite, cum ar fi maya sau avidya. Oare "iluzia creatiei" nu este o simplă doctrină filosofică indiană, ca atâtea altele?
Iluminatii din Orient si Occident, din toate timpurile au ajuns la aceeasi viziune, desi au relatat-o diferit, specific culturii si timpurilor în care au vietuit. Pentru toti însă viziunea ultimă, supremă a fost aceeasi: Divinitatea este acea stare de dincolo de creatie, în care poti vedea că lumea este un joc, o iluzie, iar creaturile sunt hipnotizate să o vadă într-un anumit fel, specific planului în care se află.
Nu prea înteleg această idee. Cum adică, o iluzie? Eu stiu foarte clar că dacă actionez o anumită cauză, voi obtine un anumit efect, inevitabil. Într-o lume iluzorie presupun că un efect poate apare fără cauza firească, sau as putea actiona mult si bine fără a obtine nimic, ca si cum as da cu mâinile prin aer.
Poti întelege intelectual iluzia cosmică informându-te despre hipnoză: ce este ea, cum actionează, ce efecte se obtin. Un om hipnotizat poate face lucruri care altfel i-ar părea imposibile. În stare de hipnoză, el vede lumea cu totul altfel, cu ochii închisi. Cel mai important este că în această stare de constiintă specială el poate actiona chiar asupra realitătii fizice personale, modificând-o temporar sau chiar definitiv (cum este cazul anesteziei sub hipnoză sau vindecărilor bolilor). Uneori, în stare de hipnoză, unii oameni pot avea o viziune cosmică, spirituală asupra lumii si pot relata acest lucru asistentilor. Hipnoza provoacă o translatie individuală temporară în alt plan paralel iluminator, sugerându-ne că, realitătii cu care suntem obisnuiti, i-am pus niste false limite, un cadru iluzoriu.
Pentru un iluminat, un om "trezit spiritual", restul oamenilor sunt cât se poate de adormiti. El vede lumea asa cum este ea din perspectiva divină, nesupunându-se hipnozei colective. Iluminarea este o translatie individuală în planul suprem al Divinitătii.
Mă asteptam să răspundeti că "sfânt" este cel eliberat de lantul reîncarnărilor, acesta fiind idealul suprem în religiile orientale!
Eliberarea este o tintă falsă, iar "eliberatul" este un non-sens. Desigur, orice ideal religios este bun pentru practica spirituală. Fiecare religie îsi are idealurile sale, care de obicei diferă de ale altor religii. Dar fiindcă m-ai întrebat, consider că idealul "eliberării de lantul reîncarnărilor" este inadecvat, fiindcă, de fapt, habar nu avem despre ce vorbim!
- Eliberarea se referă la lipsa necesitătii ca spiritul să se mai reîncarneze pe Pământ, dar aceasta nu înseamnă că el nu se va mai reîncarna pentru o misiune spirituală, cu toate riscurile de rigoare, care nu sunt mici. De altfel, cultul bodhisattva (sfântul care renuntă la Nirvana personală spre a se reîncarna din când în când, pentru ajutorarea semenilor) a apărut în Orient tocmai ca o corectie doctrinară necesară la proclamarea "eliberării individuale" ca ideal suprem.
- Nu putem sti dacă spiritul eliberat nu va renaste cumva în altă lume fizică, chiar dacă mai bună. Este chiar probabil că asa se va întâmpla!
- Spiritul eliberat va continua să trăiască într-o lume subtilă si nu stim dacă nu cumva acea lume va fi sub nivelul său spiritual, el jucând acolo rolul de maestru spiritual. Deci ar fi o reluare a avatarului terestru, dar într-o formă mai rafinată, mai blândă.
Prin urmare, idealul eliberării apartine spiritului, dar el are nenumărate grade de realizare, pe măsură ce spiritul se apropie de desăvârsirea divină. Însă pentru om acest ideal este abstract, neverificabil si ulterior mortii. De aceea, o motivatie spirituală mult mai puternică pentru suflet este ILUMINAREA, ea este disponibilă acum si aici, nu trebuie să asteptăm moartea pentru a o obtine. De aceea, un sfânt în viată este neapărat iluminat, dar în privinta "eliberării" sale nu putem afirma nici că este, nici că nu este.
Un exemplu semnificativ este că spiritul marelui yoghin si filosof indian Sri Aurobindo s-a reîncarnat la 8 ani după moartea sa în, cine credeti?, celebrul cântăret si dansator american Michael Jackson. Desi Sri Aurobindo nu a sustinut că ar fi fost "eliberat", aura mistică din jurul său ne putea duce cu usurintă la această prezumtie. Iată deci cât de imprecisă, improbabilă si irelevantă este motivatia "eliberării" pentru căutătorul spiritual! Este mai mult o poveste, un basm terapeutic...
Multi învătători spirituali care le promiteau discipolilor mari realizări spirituale s-au îmbolnăvit grav. Altii, care vorbeau de viata vesnică, au murit de tineri. Mai putem avea încredere în astfel de promisiuni?
Trebuie să stim de la început ce căutăm. Dacă dorim doar longevitate si o sănătate de fier, trebuie să practicăm metodele destinate acestor scopuri: gimnastică, tehnici psiho-somatice, terapii naturiste, viată cumpătată si apelul la medicii competenti. Dar rezultatele nu sunt niciodată garantate. Si să nu uităm că si longevivii mor.
Dacă ne interesează sensul vietii si al mortii, seninătatea chiar si în situatii neplăcute, fericirea neconditionată, pacea si bunăvointa, atunci învătăturile spirituale sunt cele potrivite. Ele ajută si la trăirea unei vieti sănătoase si longevive, dar nu acesta e scopul lor principal.
De ce unii mari sfinti nu au fost sănătosi fizic si nici nu au trăit foarte multi ani?
Unii si-au ruinat sănătatea prin diverse practici ascetice, altii s-au născut sensibili, altii au trăit în sărăcie. Toate astea lasă urme asupra corpului. Ori aveau un rest de karmă de ispăsit…
De ce nu au făcut miracole asupra acestor corpuri nevolnice?
Poate că nu au îndrăznit să ceară un avantaj personal Divinitătii iubite, care produce miracolele. Poate că ar fi avut nevoie să facă un efort sustinut pentru a-si corecta defectele si nu erau dispusi să-si sacrifice timpul si energia într-un scop egoist. Sau poate că durerea nu-i deranja, trăind deseori într-o stare de extaz suprafiresc.
Dar prelungirea vietii lor nu ar fi ajutat pe multi discipoli?
Poate că da, dar acesti învătători nu erau foarte entuziasti că trăiesc în această lume greoaie, dificilă, tristă, unde nu prea erau suficient de respectati, abia asteptând să se întoarcă în Paradisul pierdut. Desigur că nu si-au grăbit sfârsitul, ci si-au pus destinul în mâinile Divinitătii. Dacă planul lui Dumnezeu era ca ei să vietuiască îndelung printre oameni, El trebuia să îi vindece de boli fatale si să le dea anii de viată necesari.
Nu este aceasta o atitudine de fatalitate si pasivitate? Unele secte tocmai spre asta îndeamnă oamenii, iar rezultatele sunt nefericite. Oamenii trebuie să lupte pentru viata si sănătatea lor, nu să îl oblige pe Dumnezeu să ia măsurile cu care sunt datori!
Este adevărat, pentru oamenii obisnuiti. Dar adineauri vorbeam de sfinti, adică oameni care si-au depăsit egoismul, care si-au dedicat integral viata semenilor, sfinti a căror viată nu le mai apartinea si care nu se temeau de moarte. Si chiar dacă nu au refuzat sprijinul medicilor - medicul tratează, dar Dumnezeu vindecă… Era deci normal să se încreadă complet în Vointa, Puterea si Întelepciunea Divină.
Si Vointa Divină a fost ca ei să se îmbolnăvească si să moară de tineri?
Poate că acesta a fost un sacrificiu cerut de legile Pământului, ca ei să poată realiza lucruri remarcabile. Nimic nu se poate face fără sacrificiu. Orice actiune provoacă o reactiune, ceea ce consumă energie. Consumul de energie pe altarul unor fapte bune, nobile, utile umanitătii si universului se numeste "sacrificiu". Uneori, energia se poate recupera, alteori nu, provocând boala si decesul. Sacrificiul de sine mântuie lumea.
Un sarcasm inspirat din realitatea demonizată în care trăim afirmă: "Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită!"… Iar o zicere biblică ne demonstrează că, cu cât sfântul este mai mare, cu atât are mai multi dusmani, care nu îi dau pace nicăieri, încât acesta e nevoit să ocolească cu abilitate răutatea lor întinsă pe toată fata Pământului. Spunea marele Învătător Isus despre sine însusi: "Vulpile au vizuini si păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Si odihni capul." (Matei 8:20). Această mărturisire nu este o metaforă, ci are un sens concret: nu de plictiseală Fiul se tot muta de la o gazdă la alta, ci pentru că ba familia gazdei începea să bombăne că trebuie să întretină asa un alai, ba intrau dracii în vecini si se comportau aberant, ba oamenii din localitate începeau să bârfească aiureli, ba se întâmplau diverse fenomene ciudate, care erau un semn că prezenta Divinitătii nu era dorită acolo. Iar Fiul Domnului simtea imediat cel mai mic gând rău care le dădea târcoale Lui si însotitorilor Săi, nesuportând dusmănia subtilă ce îsi făcea loc în cugetele oamenilor. Prefera să îsi schimbe locul, în ciuda deranjului... Doamne, ai milă de oamenii buni din umanitatea aceasta atât de coruptă si pervertită!... Deschide-ne, Doamne, ochii mintii, să putem discerne alesii Tăi dintre farsorii, răii, prefăcutii care ne poluează gândirea si viata!
Răzvan Petre, 9 septembrie 2011