<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


SISTEMUL PSIHO-SPIRITUAL UMAN (S.P.S.U.)

O sinteză din tradiţii antice şi revelaţii recente

de Răzvan A. Petre

SUBCAPITOLE: Mintea Fizică şi creierul Enigme inconfortabile pentru dogma ştiinţifică Subtilităţile Minţii subtile Cele trei Minţi Telepatia tri-mentală Haina de fericire Antahkarana - sufletul uman Sufletul şi Spiritul Lanţul psiho-spiritual fizic Pre-Conştiinţa Limitele Conştiinţei-pâlnie Mintea densă Ego-ul pozitiv şi ego-ul negativ Antagonismele Minţii fizice "Amnezia" Spiritului HIPNOZA – STARE MODIFICATĂ DE CONŞTIINŢĂ: Transa cotidiană Pseudo-Conştiinţa din hipnoză Puterea hipnotizatorului Memoria după hipnoză ALTE STĂRI MODIFICATE DE CONŞTIINŢĂ: Conştiinţa străină Extazul Dedublarea Continuitatea Conştiinţei după moarte LECTURĂ SUPLIMENTARĂ: Interacţiunea dintre Spirit şi Mintea Fizică, după Michael Newton

 

În dialogurile dintre cultura Orientului şi cea a Occidentului, între oamenii de ştiinţă materialişti şi practicanţii unor discipline spirituale persistă întrebarea: oare stările transpersonale şi metafizice sunt generate de creier sau au o origine paranormală? Chestiunea are o bătaie lungă, putând valida sau infirma orice mare filosofie.

Schema Sistemului Psiho-Spiritual Uman (S.P.S.U.), pe care v-o propun aici într-o nouă formulare şi grafică, are multe asemănări cu scrierile mele anterioare, dar şi unele pătrunderi, sper eu, mai aproape de adevăr. Părerea mea – întărită de opiniile unor înţelepţi pe care îi preţuiesc, ca şi de unele revelaţii de la spirite – este că Psihicul are atât o componentă materială (creierul, cu activitatea sa enigmatică), cât şi componente subtil-energetice foarte rafinate (şi mai misterioase!), care m-au determinat să aleg denumirea de Sistemul Psiho-Spiritual Uman. Sper să fiţi de acord cu mine că spiritualitatea nu este doar un hobby al intelectualilor sau un refugiu al năpăstuiţilor, ci temelia pe care se clădeşte fiinţa umană.

 

MINTEA FIZICĂ ŞI CREIERUL

Mintea Fizică. Ce spune ştiinţa oficială despre ea? Că este rezultatul activităţii creierului. Până la un punct, găsim aceeaşi abordare în tradiţia milenară vedică numită „Pancha koshas”, referindu-se la cele „Cinci învelişuri” efemere ale Spiritului (Atman).

Creierul este format dintr-o reţea neuronală. În tradiţia vedică, acest aspect pur fizic, anatomic se numeşte Annamayakosha (1).

Pentru ca neuronii să funcţioneze, ei trebuie hrăniţi de nevroglii şi cu oxigenul din sânge (ca şi de energii pranice invizibile). Upanishadele numesc acest aspect Pranamayakosha (2), referindu-se la susţinerea vital-energetică a corpului fizic.

Scopul neuronilor este de a coordona funcţiile fiziologice şi a genera activitatea nervoasă superioară (simţăminte, emoţii, gânduri, concepte abstracte). Conform înţelepciunii vedice, pentru această funcţie se angrenează o altă energie, numită Manas. Activitatea mentală a creierului (prin curenţi electrici şi secreţii hormonale) corespunde cu Manas şi se mai numeşte Manomayakosha (3).

Ne-am putea opri în acest punct dacă tradiţia vedică n-ar continua cu încă alte două „koshas” superioare şi dacă n-ar exista nişte fenomene paranormale care exced modelul materialist de mai sus.

< sus >

ENIGME INCONFORTABILE PENTRU DOGMA ŞTIINŢIFICĂ

- Unii cercetători opinează cu dovezi că mintea are o natură electromagnetică ce se manifestă şi în jurul, în afara creierului, sub formă de aură mentală şi de emisii telepatice (transmiterea directă a gândurilor către alte fiinţe).

- Medicii ne asigură că, după câteva minute de privare de oxigen, creierul moare ireversibil. Când activitatea inimii şi a creierului este zero, medicii declară decesul. Cum este posibilă atunci revenirea la viaţă după ore sau zile de la deces, situaţii de „moarte clinică” despre care aflăm tot mai des? Chiar dacă admitem resuscitarea spontană a inimii (?), trebuie să acceptăm existenţa unor energii, încă nedetectabile, care împiedică moartea definitivă a neuronilor. De ce nu le-am numi energii „pranice”, precum înţelepţii antici indieni?

- Mai mult, în fenomenul de dedublare astrală, mintea poate funcţiona independent de creier, ieşind complet în afara corpului. Există mii de mărturii credibile, ce nu pot fi ignorate. La prima vedere, e ca şi cum mintea ar fi un organ pur energetic ce reproduce identic forma matricei neuronale şi ar continua să utilizeze aceste trasee virtuale după ieşirea din corp.

Sau există o altă explicaţie?

Dacă creierul este mort şi acceptăm ideea că Mintea fizică este complet anihilată, să presupunem atunci că o altă Minte, subtilă, continuă munca acesteia, continuă conştiinţa, afirmată de supravieţuitorii unor experienţe în preajma morţii (NDE). Astfel, savanţii materialişti ar putea să fie şi ei satisfăcuţi că nu mai amestecăm neuroştiinţele cu paranormalul. Dacă esoteriştii pun metafizica pe seama unei presupuse „Minţii subtile”, nedetectabile vreodată de aparate, înseamnă că îşi vede fiecare de teoriile sale, fără a se amesteca în competenţele şi cazuistica celuilalt.

Totuşi, este un armistiţiu fragil în bătălia ideilor, care poate fi oricând întrerupt de noi situaţii inexplicabile ştiinţific.

< sus >

SUBTILITĂŢILE MINŢII SUBTILE

Să aprofundăm teoria „Minţii subtile”.

Tantrismul tibetan Vajrayana susţine de secole, prin iniţiaţii şi vizionarii săi, că orice fenomen sau obiect material are un corespondent în planul subtil. Planul subtil este o realitate paralelă, dar invizibilă ochiului fizic.

Conform acestei abordări paleoştiinţifice, creierul fizic este dublat de un creier subtil, precum două crengi crescute din acelaşi trunchi de copac, dar la înălţimi diferite. Creierul subtil s-a dezvoltat odată cu creierul fizic, amândouă având o origine comună biologico-eterică.

Dacă există un creier subtil, trebuie să existe şi o Minte subtilă. Ea prezintă câteva mari diferenţe faţă de Mintea fizică:

a) Creierul fizic se odihneşte periodic prin somn, în timp ce creierul subtil, niciodată, neavând nevoie.

b) Mintea fizică are ca sarcină principală rezolvarea celor 4 nevoi primare ale omului: hrana, odihna, siguranţa şi reproducerea (sexul). În schimb, Mintea subtilă se preocupă de cele 4 întrebări fundamentale: Cine sunt eu? De unde vin? Unde mă duc? Care este menirea mea?

c) Mintea fizică nu poate funcţiona în afara creierului fizic. În schimb, Mintea subtilă se poate detaşa şi călători departe de creierul subtil, căci legile materiei subtile sunt cu totul altele.

Ei bine, acestei Minţi subtile, vechii rishi indieni i-au spus Vijnanamayakosha (4), în traducere liberă, „Superinteligenţa” sau „Supramentalul”. În psihologie, i se atribuie, uneori, nivelul „supraconştient”.

< sus >

CELE TREI MINŢI

Cunoaşterea esoterică afirmă că planul subtil este şi el divizat în două mari zone vibratorii sau lumi: astrală şi mentală. Astralul este lumea obiectelor, fenomenelor, ideilor oarecum asemănătoare cu cele de pe Pământ, de aceea fiind numit lumea FORMELOR. Lumea mentală e populată de obiecte şi fiinţe mai abstracte, simbolice, FĂRĂ O FORMĂ familiară oamenilor. Filosoful Platon o numea "lumea ideilor pure".

În mod necesar, vor exista DOUĂ minţi subtile decalate ca vibraţie, precum două crengi crescute din acelaşi trunchi: Mintea Astrală şi Mintea Mentală. Deci în total există trei Minţi sau trei etaje ale Minţii, pe care le-am simbolizat în figura nr.1.

Cele trei minti ale psihicului uman

Fig.1 Cele trei Minţi ale psihicului uman

Mintea Astrală este ajutorul principal al Minţii Fizice, de la care preia preocupări, emoţii, gânduri, interese şi le caută soluţii în sfera competenţei proprii. Spre deosebire de ea, Mintea Mentală, având o vibraţie mult mai rafinată, are preocupări pur intelectuale şi se raportează la fiinţa umană cu detaşare, fără sentimentalisme. Ea conferă Minţii Fizice forţa intelectuală, interesele superioare, de nivel filosofic.

Mintea Astrală percepe perfect informaţiile de la Mintea Mentală (în fig.1, săgeată cu linie plină). În schimb, Mintea Fizică fiind mai densă, are sincope şi blocaje la comunicarea cu Mintea Astrală (în fig.1, săgeată cu linie întreruptă).

Cele trei Minţi sunt dispuse pe verticală în sensul creşterii vibraţiei. Se poate găsi o corelaţie generală cu cele 7 chakre din Yoga astfel: Minte Fizică - muladhara, svadhisthana, manipura; Mintea Astrală - manipura, anahata,vishuddha; Mintea Mentală - vishuddha, ajna, sahasrara.

Savanţii au observat în alcătuirea creierului 3 zone cu funcţii net diferite, preluate ca moştenire în urma evoluţiei speciilor de la animalele inferioare la om. Ele poartă următoarele nume: creierul reptilian (paleocortex), creierul emoţional (sistemul limbic) şi creierul superior (neocortex). Putem găsi o corelaţie generală cu cele trei minţi ale omului: Mintea Fizică, Mintea Astrală, Mintea Mentală. Păstrând simbolistica culorilor, am reprezentat cele 3 mari zone ale Minţii Fizice în figura 2.

Ecourile celor trei Minti în Mintea Fizica

Fig.2  Ecourile celor trei Minţi în Mintea Fizică

Principiul ierarhiei sistemelor vibraţionale spune că: „Nivelul de sus îl controlează pe cel de jos. Nivelul de jos nu îl poate detecta şi nici nu se poate opune influxului venit de sus. Totuşi, uneori nu primeşte tot sau nu execută tot ce i se ordonă.

Mintea Fizică are emoţii şi gânduri proprii de un nivel grosier, dar şi gânduri rafinate, primite de la minţile superioare. Mintea Astrală percepe spontan toată activitatea Minţii Fizice şi îi trimite acesteia idei, inspiraţii, emoţii în acord cu ea. Aceasta din urmă le primeşte instantaneu şi le foloseşte ca şi cum ar fi ale sale.

La rândul ei, Mintea Astrală este inspirată de Mintea Mentală în domeniul ideilor mai abstracte. Fiindu-ne greu să diferenţiem impulsurile minţilor superioare, e de ajuns să ne referim mai departe doar la Mintea Astrală ca fiind sursa de inspiraţie şi supervizorul Minţii Fizice. Informaţiile neaşteptate primite de la Minţile subtile poartă denumirea generică de INTUIŢIE.

Pe timpul perioadei de veghe, Mintea Astrală caută să ajute Mintea Fizică în preocupările ei zilnice. Dar pe timpul somnului, când Mintea Fizică se odihneşte, când şi când, Mintea Astrală îi trimite propriile păreri despre ce ar trebui să facă şi cum să gândească. Acest proces se manifestă ca VIS. Deci multe vise (nu toate, dar cele mai vii) sunt o traducere în limbajul imaginativ al Minţii Fizice a poveştilor şi îndrumărilor venite de la Mintea Astrală.

< sus >

TELEPATIA TRI-MENTALĂ

De obicei, gândurile ne intră în minte fără a le cunoaşte originea, considerându-le ale noastre pe toate. Dar nu toate sunt ale noastre. Dacă vom fi mai atenţi, vom putea percepe gândurile străine. Poate că vom şti chiar de la cine vin.

Se ştie că TELEPATIA înseamnă transmiterea conştientă a gândurilor între minţile a două persoane. Ce se ştie mai puţin este că aceste gânduri pot aparţine ori Minţii Fizice, ori Minţii Astrale, ori Minţii Mentale. De obicei, oamenii telepatici sunt receptivi doar la gândurile fizice, obişnuite ale semenilor. Unii subiecţi telepaţi foarte dotaţi pot însă prinde frecvenţele superioare ale Minţii Astrale şi Minţii Mentale, care vehiculează informaţii preţioase, secrete, uneori necunoscute chiar şi omului de la care provin.

Mintea Astrală se exprimă din punctul de vedere al emiţătorului respectiv, dar Mintea Mentală vorbeşte detaşat, ca şi când ar fi vorba despre altcineva. Este interesant că Mintea Astrală are o gândire matură chiar şi la copiii mici. Mintea Astrală este perfect lucidă chiar şi la drogaţi sau nebuni. Asta ne arată marea diferenţă faţă de Mintea Fizică: Mintea Astrală nu este atinsă de problemele cerebrale.

Iată deci că aceste trei frecvenţe total diferite de emisie telepatică confirmă empiric existenţa celor trei minţi umane distincte.

< sus >

HAINA DE FERICIRE

Modelul vedic mai conţine un ultim nivel al fiinţei umane, numit Anandamayakosha (5), adică „haina de fericire” cu care se îmbracă Spiritul (Atman). În limbaj spiritist modern, se numeşte „Perispirit”, fiind învelişul de protecţie a Spiritului, însoţindu-l permanent în eternul său periplu prin Univers.

Perispiritul conţine, printre altele, şi memoria vieţilor trecute ale Spiritului, care generează karma omului în care Spiritul este încarnat în prezent. De aceea, o altă denumire sanscrită este „karana sharira”, adică planul cauzelor sau planul cauzal.

O denumire des folosită în limbajul new-age este cea de Sine Superior – acel aspect de nivel înalt  din fiinţa umană cu care căutătorul spiritual tinde să se identifice. Este o enormă realizare pentru oricine să rezoneze cu Perispiritul său beatific, Sinele individual de maximă puritate.

Perispiritul este format din multe straturi cu diverse funcţiuni, dintre care ne interesează două. Primul strat, foarte fin, se numeşte Conştiinţa sau, în sanscrită, „Chitta”. Următorul strat, şi mai fin, se numeşte Ego sau „Aham”. Atunci când Spiritul se încarnează într-un om, el se ataşează de Minte printr-o extensie a Perispiritului formată din Conştiinţă şi Ego. Conştiinţa se lipeşte de Minte, iar Ego-ul face legătura cu restul Perispiritului.

< sus >

ANTAHKARANA - SUFLETUL UMAN

Tot în tradiţia vedică şi a Upanishadelor găsim conceptul de „Antahkarana”, al cărui simbol este astăzi larg vehiculat ca un fetiş tămăduitor, deşi puţini îi înţeleg semnificaţia. Antahkarana poate fi tradus cel mai bine prin conceptul occidental de „suflet uman”. El este format, în varianta clasică, din 4 funcţii sau organe ale psihicului: Manas, Buddhi, Chitta şi Aham.

Manas este Mintea fizică, despre care am vorbit.

Chitta este Conştiinţa. (Unii comentatori traduc Chitta ca fiind mintea, în tot ansamblul său, iar alţii că ar fi memoria. Opinez că, în cadrul conceptului antic al sufletului cu cele 4 elemente, Conştiinţa este un constituent esenţial. Memoria este auxiliară. Poţi trăi cu amnezie, dar nu eşti om dacă nu eşti conştient de realitate.)

Aham este Ego-ul, adică simţul Eu-lui individual, fără nicio conotaţie negativă. În fenomenul dedublării astrale, Ego-ul apare clarvăzătorilor ca un flux continuu de particule subtile ce face legătura între dublura astrală şi corp. I se mai spune „cordonul de argint”, datorită aparenţei sale.

Buddhi înseamnă intelect superior şi este, prin excelenţă, calitatea Minţii Mentale, dar poate fi atribuit şi Minţii Astrale. Totuşi, ca intelectul să strălucească realmente, e nevoie ca şi Spiritul să fie evoluat, încât să orienteze pozitiv calităţile Minţii umane. Un Spirit inferior va utiliza însă acest potenţial mental pentru scopuri penibile, josnice.

Toate conceptele clasice şi moderne menţionate mai sus sunt sintetizate în figura nr.3, care prezintă Sistemul Psiho-Spiritual Uman (S.P.S.U.).

Sistemul Psiho-Spiritual Uman (S.P.S.U.)

Fig.3  Sistemul Psiho-Spiritual Uman (S.P.S.U.)

< sus >

SUFLETUL ŞI SPIRITUL

Nu există o definiţie ştiinţifică sau măcar filosofică unanim acceptată a „sufletului”. Fiecare şcoală de gândire dă propriul înţeles acestui cuvânt. Deseori se confundă sau se inversează sensul cuvintelor „spirit” şi „suflet”, sub influenţa gândirii teologice creştine.

În scrierile mele am folosit deseori ecuaţia simplificată: suflet uman = conştiinţă + minte. Ea este corectă şi din perspectiva mai largă a conceptului de Antahkarana. În figura 3 se observă că sufletul are o parte muritoare (Mintea) şi o parte nemuritoare, care provine din Spirit (Conştiinţa şi Ego-ul). Pe linia de demarcaţie dintre subsistemul Psihic (sufletul efemer) şi subsistemul Spirit (etern) se află Conştiinţa. În discuţiile filosofice sau teologice ne putem raporta fie la partea muritoare, fie la cea nemuritoare a sufletului, trăgând astfel concluzii diferite, chiar opuse.

De exemplu, în problema REÎNCARNĂRII, unii spun că „sufletul transmigrează”, ceea ce nu poate fi adevărat decât parţial. Partea efemeră a sufletului (Mintea, în toate cele trei forme) va dispare, iar cea eternă (Conştiinţa) supravieţuieşte morţii. Totuşi, nici măcar această Conştiinţă particulară nu este cea care se va reîncarna. Ea se va amesteca cu restul Perispiritului după moarte, iar la viitoarea întrupare terestră se va crea o nouă Conştiinţă din alte particule perispirituale. După cum vedem, subiectul conştiinţei este fascinant!

 „Spiritul este sâmburele energetic în jurul căruia se formează fiinţa umană” (Isus Cristos, despre ansamblul energetic al corpului uman)

Spiritul este cea mai înaltă instanţă din fiinţa umană, conducătorul suprem şi raţiunea ei de a trăi. Vechii indieni îi spuneau Atman şi îl identificau, simbolic, chiar cu Brahman (Dumnezeu). Spiritul este creatura divină sublimă care are posibilitatea de a deveni perfectă precum Creatorul. Nu se poate pune în cuvinte măreţia sa.

Perispiritul este terenul său de perfecţionare, care se transformă în bine sau în rău după fiecare încarnare. Aceasta atrage avansarea sau retrogradarea Spiritului, deci accesul la lumi spirituale mai rafinate sau mai grosiere. Orice Spirit normal aspiră să se ridice în rang, spre zonele apropiate de Dumnezeu. Întreaga sa activitate este închinată acestui scop divin. Există, desigur, şi excepţii, dar nu vom discuta aici despre ele.

Nu putem separa Spiritul şi Perispiritul decât în scop didactic. În realitate, Spiritele se înfăţişează oricui prin personalitatea lor dată, în primul rând, de Perispirit, care reflectă cât au lucrat ele pentru propria evoluţie, cât sunt de tinere, ce trăsături specifice au etc. Un Spirit înalt prezintă un Perispirit diafan, aproape invizibil altor spirite.

< sus >

LANŢUL PSIHO-SPIRITUAL FIZIC

În calitate de fiinţe pământene, cel mai mult ne interesează Mintea Fizică şi de aceea vom analiza mai detaliat influenţele la care aceasta este supusă.

Mintea Fizică este ultima verigă a lanţului psiho-spiritual, prezentat în figura nr.4. Sunt simbolizate cele 5 instanţe pomenite deja (Spiritul, Perispiritul, Ego-ul, Conştiinţa, Mintea), la care am adăugat încă o verigă importantă specifică doar Minţii Fizice şi anume Pre-conştiinţa. Pre-conştiinţa este stratul superior al Minţii Fizice care intră în contact cu Conştiinţa, un tampon necesar între cele două.

Între fiecare dintre componentele alăturate există un flux de informare (de jos în sus) şi unul de comandă şi control (de sus în jos). În figura 4 am reprezentat fluxul descendent al deciziilor din aproape în aproape, de la Spirit până la Mintea Fizică.

Verigile lantului psiho-spiritual si fluxul decizional pe ramura fizica a S.P.S.U.

Fig.4  Verigile lanţului psiho-spiritual şi fluxul decizional pe ramura fizică a S.P.S.U.

< sus >

PRE-CONŞTIINŢA

Pre-conştiinţa „protejează Conştiinţa de impulsurile necontenite pe care agresivitatea Minţii i le trimite”. (Maestrul Yogananda, despre spirit, conştiinţă, minte)

Putem înţelege că Pre-conştiinţa uşurează munca Conştiinţei prin programe, subrutine ce reproduc deciziile anterioare ale celei din urmă. Pre-conştiinţa este elevul silitor ce „absoarbe” toate lecţiile oferite de profesorul Conştiinţă. Este clona psiho-mentală a organului spiritual.

Pre-conştiinţa constă deci din prejudecăţi, obiceiuri de gândire, atitudini schematice, decizii standard. Diferenţa fundamentală este că deciziile Conştiinţei provin de la Spirit şi pot fi creative, nerepetitive, necesare în situaţiile critice sau inedite. Conştiinţa are liber-arbitru, pe când Pre-conştiinţa este predeterminată. De cele mai multe ori, lăsăm Pre-conştiinţa să decidă, fiindu-ne mai comod aşa.

MUNCA SPIRITUALĂ înseamnă, printre altele, să ne angrenăm mai des libertatea Conştiinţei. Aceasta înseamnă să DECIDEM cu luciditate şi discernământ, să fim mai ATENŢI la realitatea înconjurătoare ("trăind în ACUM", cum spune maestrul Eckhart Tolle).

Şi la nivelul Minţii Fizice există numeroase programe rezultate din antrenament, dar ele sunt aplicate în schemele de acţiune, abilităţile psiho-motrice (de exemplu, cântatul la un instrument, vorbirea), ca să nu mai vorbim de automatismul funcţiilor vitale.

În psihologie se folosesc deseori noţiunile de subconştient şi inconştient. Subconştientul colaborează câteodată cu conştientul, în timp ce inconştientul rămâne ascuns. De dragul convenţiei, stabilim că subconştientul ar fi Pre-conştiinţa, iar restul activităţilor Minţii Fizice, inconştientul.

Uneori se bagă în sacul influenţelor sub-/inconştiente, la grămadă, chiar şi cele care provin din straturile superioare ale minţii, deci supraconştiente (Mintea Astrală, Mintea Mentală, Spiritul). Nu este uşor să discernem influenţele exercitate asupra psihicului, nici măcar când vin din exterior, darămite cele interne. Sperăm că schema S.P.S.U. aduce mai multă lumină în acest domeniu delicat.

< sus >

LIMITELE CONŞTIINŢEI-PÂLNIE

Cercetările de psihologie experimentală au demonstrat că oamenii au o capacitate limitată de conştientizare simultană. Practic, în câmpul atenţiei nu putem păstra în acelaşi timp decât cel mult 7 ± 2 elemente. Gândim secvenţial, un gând după altul. Nu ne putem focaliza decât la un singur obiect o dată, eventual păstrând o conştiinţă periferică a câtorva elemente colaterale.

Apare aici o problemă, căci Mintea Fizică livrează o mare cantitate de informaţii, dar Conştiinţa nu face faţă la acest influx de date, multe inutile pentru ea. Pentru a rezolva această problemă la joncţiunea dintre Mintea pământeană şi Spiritul celest, inteligenţa naturii a inventat o structură suplimentară cu rol de tampon sau filtru. Cum spuneam, aceasta este Pre-conştiinţa.

În tot S.P.S.U., inclusiv în Mintea Fizică, informaţiile circulă cu viteze incredibile, dar în dreptul Conştiinţei apare un nod de trafic, o gâtuire. Pare inexplicabil. În desenele mele, Conştiinţa este reprezentată printr-un triunghi. Forma sa sugerează o pâlnie unde se înghesuie informaţiile în drumul lor spre Spirit (vezi figura 4). Dacă Conştiinţa provine din Perispirit, fiind de o fineţe remarcabilă, ea ar trebui să permită o viteză de transfer al informaţiilor extrem de mare. Oare cum s-a ajuns ca un „computer superperformant”, cum este Conştiinţa, să funcţioneze ca un hârb?

De vină sunt energiile foarte dense vehiculate şi generate de Mintea Fizică. Ele acţionează ca o frână asupra structurilor extrem de fine ale Conştiinţei şi Ego-ului, intrate sub influenţa lor. Prin contrast, în dreptul Conştiinţelor Minţii Astrale şi Minţii Mentale (minţi foarte rafinate) nu apare această limitare a vitezei de procesare a informaţiilor şi nu este nevoie de pre-conştiinţe (vezi figura 3).

< sus >

MINTEA DENSĂ

Prin însăşi structura sa materială, grosieră, Mintea Fizică bruiază informaţiile psihice, care sunt de mare fineţe. Pe măsură ce ea se dezvoltă, se impurifică „natural”. Copiii sunt mult mai permeabili la informaţiile din lumea subtilă, cam toţi sunt „paranormali” la vârste fragede. Pe măsură ce se maturizează, mintea lor devine mai compactă, mai densă, mai impermeabilă la influenţele subtile. E drama omenirii actuale.

Pe planeta noastră, oamenii sunt încorsetaţi de nenumărate limite. Este o lume imperfectă, cu multe defecte, iar oamenii nu doar că se supun acestor condiţii externe, dar şi contribuie activ la autolimitarea mentală. Poluarea de toate tipurile perturbă buna funcţionare a creierului. Câmpurile electromagnetice omniprezente o fac. Aerul impur blochează oxigenarea suficientă a neuronilor, iar noxele chimice pătrund în sânge. Gălăgia, zgomotele contribuie şi ele la lipsa de concentrare. Lista poate continua cu multe alte neajunsuri ale civilizaţiei actuale.

Un motiv particular care duce la opacizarea Minţii Fizice este „păcatul”. Atitudinile şi comportamentele ce atârnă ca „perverse” în cântarul moralei cosmice sunt însoţite de idei-energii greoaie, dizarmonioase (aşa le apar clarvăzătorilor). Mare parte din preceptele morale nu sunt doar convenţii sociale, ci au o valoare obiectivă în lumea spiritelor. Calitatea gândurilor dă calitatea minţii. De aceea spunea Isus „să nu păcătuim nici măcar cu gândul”. Acesta rămâne un ideal spiritual dificil de atins în mijlocul unei societăţi corupte şi agresive.

< sus >

EGO-UL POZITIV ŞI EGO-UL NEGATIV

Densitatea energiilor Minţii Fizice afectează nu numai Conştiinţa, ci şi etajul superior al Ego-ului (Aham), care este legătura sufletului cu Perispiritul (vezi figura 3). Când se întâmplă asta, Spiritul nu mai este bine informat şi fie nu ia deciziile corecte, fie nu mai trimite deloc comenzi.

Limbajul modern i-a conferit Ego-ului un statut negativ. „Egoismul” este un defect unanim recunoscut, care găzduieşte şi altele (orgoliul, furia, invidia etc.). Se impun aici nişte clarificări.

Structura numită Aham (adică EU sau Ego) conferă simţul identităţii individuale, deci are un rol necesar. Funcţia sa este eminamente pozitivă. Transmite Conştiinţei sentimentul unei identităţi proprii, în numele căreia omul trăieşte şi acţionează. Lipsa ego-ului sănătos este echivalată în psihologie cu tulburarea psihică.

Însăşi Sinele Superior este sinonim cu Ego-ul Superior, un Eu pur, pozitiv. Ego-ul provine din Perispirit, este obligatoriu pentru toate fiinţele din Univers, încarnate sau nu. Doar la nivelul suprem al Spiritului (Atman) se poate vorbi de o lipsă a graniţelor individuale.

În schimb, atunci când canalul informaţional numit „Ego” este perturbat de câmpul mental fizic, se produce adevărata dramă umană. Influenţele spirituale fiind blocate, Mintea Fizică rămâne pradă altor influenţe nefaste. Deciziile importante nu mai vin de la un Centru înţelept, ci sunt aleatorii şi incoerente. Aceste influenţe nestăpânite alcătuiesc o „falsă personalitate”, un fals Ego. În realitate, sunt o multitudine de Eu-ri, de persoane interioare ce intră în acţiune, cum spune Samael Aun Weor. În limbajul curent, când spunem „Ego” ne referim la falsul Ego. Ego-ul negativ apare când pierdem controlul stărilor inferioare, pe care numai Spiritul l-ar putea exercita.

«Ego-ul a fost definit ca Sinele, conceput ca substanţă spirituală, peste care este suprapusă experienţa (n.n. – fizică). Organismul – creat înainte ca spiritul să sosească – este cel cu care spiritul trebuie să se unească în pântecele mamei. Într-un sens, există două ego-uri ce funcţionează aici (n.n. – al spiritului şi al trupului)».

«Spiritul şi creierul unui nou-născut par a-şi începe colaborarea ca două entităţi separate. Unii oameni se simt deranjaţi când le spun că, deşi spiritul nemuritor continuă să trăiască, personalitatea vremelnică a corpului moare.» (Michael Newton, "Destinul sufletelor", pag.413)

COMENTARIU: Michael Newton ne împărtăşeşte ideea că omul are atât un caracter nemuritor (spiritul), cât şi o personalitate vremelnică (mintea conştientă). Am observat şi noi că persoanele educate de unele doctrine spirituale să se identifice cu Spiritul lor Divin acceptă cu greu această schimbare de paradigmă, în care „micul eu” este o anexă a Spiritului şi nicidecum un mic Dumnezeu. Desigur, orice credinţă are avantajele şi dezavantajele ei. Noi nu milităm aici pro sau contra vreuneia, ci pentru ŞTIINŢA spirituală. Credinţa se bazează pe emoţie. Emoţia este foarte utilă, ea urneşte omul inert, dar numai cunoaşterea îi poate da direcţia corectă şi îl fereşte de deviaţii.

NOTĂ: Principiului ierarhiei sistemelor vibraţionale se aplică şi Conştiinţei relativ la Ego (sau simţul identităţii). În scrierile mele anterioare menţionam că ies în evidenţă trei atribute fundamentale ale Conştiinţei: Atenţia, Voinţa şi Identitatea (Eu-l). Specific acum că simţul Eu-lui vine de mai sus, ca un sentiment constant sau gând obsesiv. Deşi nu-i aparţine, Conştiinţa consideră ego-ul ca pe un bun constitutiv propriu. Aşa se întâmplă cu toate componentele intermediare ale lanţului psihic. Influenţele superioare nu sunt detectate ca atare, ci asimilate ca şi cum ar fi proprii.

< sus >

ANTAGONISMELE MINŢII FIZICE

Spiritul are un liber-arbitru absolut. Voinţa sa este independentă.

Dar şi fiecare din cele trei Minţi este relativ autonomă. Minţile superioare subtile au misiunea ajutorării Minţii fizice. Ea coordonează corpul de carne, este centrul lui de comandă, ultima verigă a sistemului psihic înainte de produsul final, care este comportamentul uman. Din cauza influenţelor grosiere ale trupului, Mintea Fizică este cea mai puţin liberă şi cea mai supusă controverselor.

Asupra Minţii fizice acţionează mai multe influenţe negative, cum sunt: neputinţele corpului şi creierului, agresiunile mediului natural şi social, experienţele nefaste de viaţă, emisiile subtile malefice etc. Ele pot fi contracarate numai prin controlul normal şi benefic din partea Minţilor superioare şi Spiritului (vezi figura 5).

Influentele benefice si malefice asupra comportamentului uman

Fig. 5  Influenţele benefice şi malefice asupra comportamentului uman

Pentru aceasta, canalele informaţionale ale S.P.S.U. trebuie să fie curate, deschise. Numai o viaţă curată, morală, nobilă, înţeleaptă le poate întreţine puritatea. O rafinare mentală exemplară poate fi atinsă printr-o practică spirituală sănătoasă şi perseverentă. Din cauza solicitărilor antagonice la care sunt supuşi, comportamentul oamenilor este, în general, inconstant, capricios, uneori demonic, alteori angelic. Puţini au un caracter ferm şi orientat benefic în orice situaţie, oricât de grea ar fi ea.

Omul este influenţat de corp, dar şi de spirit

Animaţie: Omul este influenţat de corp, dar şi de spirit

< sus >

"AMNEZIA" SPIRITULUI

Veţi găsi prin multe cărţi răspândită ideea că Spiritul (deseori, impropriu numit "suflet") este cuprins de AMNEZIE atunci când se încarnează. Astfel se explică pierderea memoriei sale cosmice şi greşelile copilăreşti pe care le face. În acel model, sufletul sau personalitatea umană se confundă cu Spiritul.

Desigur, nu putem fi de acord cu el. Este chiar umilitor să credem că Scânteia Divină uită cine este, şi când? în cel mai greu moment al său: închis într-un corp material! Nu, Spiritul nu uită nicio clipă cine este cu adevărat, căci ar fi ca o condamnare la neputinţă. Spiritul are rolul principal de a conduce fiinţa umană către Lumină, or dacă El nu o mai vede, cum ar mai putea să-şi îndeplinească misiunea?! Să ne bazăm numai pe Îngerii păzitori ar fi riscant, căci pot oricând apare în jur şi Demonii cu forţe opuse comparabile. Chiar şi spiritele-ghizi acţionează doar ocazional. Principala muncă de călăuzire a omului o face Spiritul încarnat. Apoi, ezoteriştii ştiu foarte bine că Spiritul pleacă în fiecare noapte în lumea spiritelor (prin dedublarea astrală), unde şi-ar putea aminti imediat cine este şi ce are de făcut pe Pământ, în caz că ar fi uitat!

Dacă însă admitem că sufletul sau personalitatea umană este diferită de Spiritul încarnat, înţelegem, de exemplu, că sufletul nu are amintiri din alte vieţi din simplul motiv că nu sunt ale sale, nu din cauza vreunei „amnezii”. Sufletul se clădeşte de la zero (ca minte plus memorie umană) peste care se suprapune controlul Spiritului (prin Conştiinţă).

Din surse revelate, s-a aflat că procesul de încarnare este progresiv (fuziunea dintre Spirit şi trup), continuând până când copilul împlineşte 6 sau 7 ani. Aşa s-ar explica faptul că copiii sunt mult mai permeabili la informaţiile din lumea subtilă, au amintiri spontante ale vieţii anterioare, intuiţie, clarviziune şi alte abilităţi „paranormale” la vârste fragede. În acelaşi timp, pe măsură ce intră mai adânc în corpul copilului, Spiritul ar deveni tot mai amnezic, mai „normal”.

Aici apare un paradox. De ce copilul mic, dacă e "rupt" de Spirit, e totuşi mai spiritual decât adultul? Soluţia acestei dileme se găseşte în schema S.P.S.U., rezumată în figura 5. E de ajuns să luăm în consideraţie doar cele trei elemente: Mintea Fizică, Mintea Astrală şi Spiritul.

La copiii foarte mici, comunicarea dintre Mintea Astrală şi Mintea Fizică este foarte bună, în schimb acţiunea Spiritului este mai diluată (vezi figura nr.6). Până la 3 ani, copiii vorbesc despre ei înşişi ca despre o altă persoană, deoarece Conştiinţa de sine este mai redusă. Abilităţile paranormale ar fi o manifestare directă a Minţii Astrale, nu a Spiritului.

Acest lucru rămâne valabil pentru oricine. Există mari realizaţi spirituali care nu au puteri paranormale, dar sunt în comuniune cu Sinele lor superior. După cum există şi paranormali cu un nivel redus de spiritualitate.

Comunicarea psiho-spirituala la copiii foarte mici

Fig.6 Comunicarea psiho-spirituală la copiii foarte mici

După vârsta de 6-7 ani, lucrurile se inversează. Comunicarea dintre Mintea Fizică şi Mintea Astrală începe să sufere, probabil din cauza densificării Minţii Fizice, cum spuneam mai devreme. În acelaşi timp – parcă pentru a compensa acest deficit –, Spiritul „intră” mai adânc în corp, adică sporeşte controlul conştient asupra corpului (ego-ul se maturizează).

Comunicarea psiho-spirituala la copiii mai mari

Fig.7 Comunicarea psiho-spirituală la copiii mai mari

Aşadar, mintea copilului este pură la început, foarte aproape de vibraţia astrală. Pe măsură ce capătă experienţe terestre, mintea se densifică, ceea ce o face mai opacă la comunicarea cu astralul. În paralel, Spiritul îşi amplifică influenţa asupra Minţii Fizice (cu ajutorul Conştiinţei), copilul devenind mai conştient de sine şi de lume.

Ideal, un om matur poate avea şi el o bună comunicare cu astralul, deci abilităţi paranormale. Totuşi, în realitate, numai unii reuşesc acest lucru, din cauza configuraţiei speciale a creierului şi Minţii Fizice. Este grav însă dacă aceste persoane speciale nu deţin şi un autocontrol spiritual care să-i apere de excese şi ispite. În general, cei mai mulţi oameni nu reuşesc să-şi păstreze buna legătură cu propriul Spirit la un nivel suficient ca să evite greşelile şi păcatele omeneşti.

< sus >

HIPNOZA – STARE MODIFICATĂ DE CONŞTIINŢĂ

 

TRANSA COTIDIANĂ

Din figurile 3, 5, 6, 7 observăm că Spiritul controlează Mintea Fizică pe două căi, redundant: direct, prin Conştiinţă, şi indirect, prin Mintea Astrală.

Mintea Astrală este mult mai receptivă decât Mintea Fizică la indicaţiile Spiritului, fiind mai rafinată şi mai liberă. Iar Mintea Mentală, care ne oferă inspiraţii sublime, este aproape la unison cu Spiritul (de aceea am desenat-o în figura 3 ca un cerc, la fel ca pe Spirit).

În orice proiect ingineresc, REDUNDANŢA este o măsură de siguranţă. Cu atât mai mult în acest design inteligent al naturii, care este complexul S.P.S.U. Aici, pericolul ar fi ca Spiritul să piardă complet controlul asupra Minţii Fizice. Ar fi o tragedie.

Oare chiar este posibil ca Spiritul nostru să piardă contactul cu noi?

Ei bine, da. Se întâmplă mai des decât credem, fiecăruia dintre noi. Este starea de transă cotidiană, în care intrăm din când în când cu ochii deschişi şi fără niciun avertisment. Dar asta nu e încă o tragedie, ci doar o decuplare parţială şi temporară.

Să luăm experimentul următor. Un subiect este pus în faţa unui ecran mare, pe care se succed foarte rapid o mulţime de imagini fără legătură între ele, care îi suprasolicită atenţia (ca în sălile unde se ascultă muzică electronică repetitivă şi ritmată, cu jocuri de lumini stroboscopice). După cel mult 30 secunde, efectul hipnotic este deja realizat. Ce s-a întâmplat? Fiindu-i depăşită capacitatea de procesare a informaţiilor vizuale, Conştiinţa este bulversată şi, practic, se decuplează temporar de Mintea Fizică. În psihologie se numeşte „disocierea dintre conştient şi subconştient”, care este considerat a fi mecanismul psihic al transei hipnotice.

În viaţa cotidiană apar multe prilejuri de a intra într-o asemenea stare cvasi-hipnotică. De exemplu, conducând zeci de kilometri la volan pe o autostradă monotonă, Conştiinţa se plictiseşte inevitabil şi se decuplează. Atunci, conducem pe „pilot-automat”, cu mintea rătăcind printre gândurile noastre.

Un alt exemplu este transa la care ne predispune privitul pasiv la televizor. Ecranul colorat cu imagini mişcătoare ne fascinează mintea şi ne face mai uşor sugestibili la conţinutul prezentat acolo. Aţi observat ce şoc simţim când cineva ne opreşte televizorul pe neaşteptate? Nu e vorba că ne interesa foarte tare ce se petrecea pe ecran, ci că am fost scoşi brutal din acea transă semi-adormită.

Deci, atât activităţile ce necesită atenţie excesivă, cât şi cele stereotipe corporale prelungite pot provoca decuplarea Conştiinţei. Ajută la aceasta şi sentimentul de siguranţă, că nu suntem în primejdie.

< sus >

PSEUDO-CONŞTIINŢA DIN HIPNOZĂ

Deşi fenomenul hipnozei este cunoscut şi aplicat de mii de ani, lămuririle ştiinţifice încă întârzie. Însişi hipnotiştii nu încetează să fie uimiţi de comportamentul straniu al creierului uman. Să aducem mai multă lumină asupra acestui mister!

Am pomenit mai devreme despre Pre-conştiinţă, acea structură mentală care ia decizii mecanic, non-creativ, în locul Conştiinţei. Pre-conştiinţa acţionează permanent, dar Conştiinţa o supraveghează şi poate oricând să intervină ca să schimbe comenzile „pilotului-automat”. Aşa se întâmplă în starea de conştiinţă normală, starea de veghe.

În starea de transă hipnotică, Conştiinţa se decuplează de Pre-conştiinţă, care rămâne singură la pupitrul de comandă al MF. Este o aşa-zisă „stare de conştiinţă modificată”. Toate deciziile sunt luate acum de cea pe care o putem numi şi „Pseudo-conştiinţă” (sau subconştientul), o denumire mai potrivită noului rol.

Şi acum, vă propun o recreaţie de 10 minute. Ne mutăm pe YouTube, copii! Consideraţi acest divertisment drept un exemplu didactic despre hipnoză.

Hipnoză cu umor, la iUmor

Hipnoza serioasă ne poate şi binedispune. O face Andrei Voicu manipulând pe scenă emoţiile unor voluntari. Nimeni nu crede că ar fi un zombi, că emoţile şi gândurile i-ar fi dictate. Nici vedetele de pe scenă nu credeau. Să ne amuzăm pe seama celor hipnotizaţi în acest spectacol! Râsul e liber.

Apoi să ne gândim că noi suntem ca ei, în viaţa de zi cu zi, câteodată spunând ce nu gândim sau făcând ce nu dorim, neputându-ne împotrivi păpuşarilor ascunşi. Poate că imităm trăirile celor din jur, poate că adunăm undele psihice produse de alţii, poate că repetăm scheme emoţionale din alte încarnări, poate că un loc sau o fiinţă ne transmit o anume energie. Deci, suntem liberi?... Merităm să ne amuzăm mai des de pretinsa noastră "libertate", aşa cum o facem aici pe seama celor hipnotizaţi.

Video 1: Alina Eremia acceptă cererea în căsătorie a lui Mihai Bendeac (9'44")

Video 2: Alina Eremia și Andreea Antonescu, rivale, îndrăgostite de Dorian Popa (7'52")

Video 3: Florin Ristei se face luntre şi punte cataleptică (6'44")

Nu cred că există o autoprezentare mai elocventă a Pseudo-conştiinţei decât în hipnoza de spectacol, când omul este complet treaz (cel puţin, aşa pare). Deşi se comportă normal, totuşi, îi lipseşte deplina conştienţă, adică contactul cu Spiritul. Persoanele hipnotizate pe scenă sunt nişte „zombi”: ochii privesc ceva mai ficşi, lipseşte acea energie şi lumină inefabilă din privire. În rest, omul e normal, vorbeşte, merge, gândeşte, acţionează. Este somnambul.

Cum se văd lucrurile din perspectiva unui participant la spectacol? Desigur, fiecare om este unic. Unul povesteşte ulterior că vedea tot ce se întâmpla, dar nu putea să intervină. În acest caz, transa nu reuşise complet, ci doar îi paralizase Voinţa. Atenţia continua să funcţioneze. Era o transă parţială, uşoară.

Majoritatea din cei aleşi să urce pe scenă nu îşi amintesc nimic. La ei, atât Voinţa conştientă, cât şi Atenţia conştientă au fost decuplate. Abia la comanda hipnotistului pot reveni la normal, adică să refacă joncţiunea conştientă cu Mintea. Contează, desigur, şi sugestiile post-hipnotice de reamintire sau uitare.

În hipnoza clinică, scopurile sunt pur terapeutice. Având mult timp la dispoziţie (ore întregi), clientului i se induce o stare de relaxare mulţumită căreia, într-un moment de „plictis”, apare şi disocierea dintre conştient şi subconştient. Hipnoterapistul poartă un dialog interesant cu Pseudo-conştiinţa şi îi implementează programe noi (sugestii pozitive, terapeutice) în locul Decidentului conştient.

Experimentele profesorului Hilgard au demonstrat că, deşi Conştiinţa lipseşte în starea hipnotică, există întotdeauna prezent acolo un supervizor, numit „OBSERVATORUL ASCUNS”, care e gata să intervină în situaţii critice de primejduire a sănătăţii sau siguranţei corporale. În schema S.P.S.U., o putem recunoaşte ca fiind Mintea Astrală. Ea vede şi înţelege absolut totul, fără vreun filtru al Pseudo-Conştiinţei. Joacă şi un rol activ, ajutând la localizarea amintirilor cerute de hipnotizator. Dacă vrea, ne poate da şi semne de viaţă.

Spuneam la începutul subcapitolului anterior că ar fi o tragedie dacă Spiritul ar pierde complet controlul. Deşi, în starea de transă (de conştiinţă modificată), Spiritul pierde una din pârghiile de control, cealaltă pârghie rămâne în funcţiune şi gata de intervenţie. Acesta e rolul important al REDUNDANŢEI controlului spiritual, de care aminteam mai devreme.

Mecanismul hipnozei este sintetizat în figura 8.

Mecanismul hipnozei

Fig.8  Mecanismul hipnozei

< sus >

PUTEREA HIPNOTIZATORULUI

Când Conştiinţa se decuplează, în minte intră în funcţiune un fel de cod roşu de alertă, care face ca Pseudo-Conştiinţa să devină hipervigilentă, foarte atentă. Savanţii au descoperit că o parte din creier (probabil cea legată de Pseudo-Conştiinţă) este foarte activă, în timp ce restul îşi diminuează activitatea (probabil cea care era în legătură cu Conştiinţa).

Hipnoza are succes când este aplicată în dependenţele psihice, în schimbările de atitudine dorite, dar ce nu pot fi obţinute în mod conştient. Se spune că pacienţii au „voinţa slabă” şi apelează la „miracolul hipnozei”. Este clar că multe s-ar putea rezolva cu o Voinţă mai puternică. Din câte am menţionat deja, Voinţa este actul exercitat de Conştiinţă asupra Pre-Conştiinţei, care îl transmite mai departe ca şi cum ar fi ideea sa. Totuşi, e nevoie şi din partea Pre-Conştiinţei de receptivitate. La limită, ne putem imagina că, în lipsa unei Voinţe puternice, ar fi suficientă o Atenţie mai mare din partea Pre-Conştiinţei pentru a obţine acelaşi rezultat. Ei bine, se pare că în starea de hipnoză apare această Atenţie sporită a Pseudo-Conştiinţei, care face posibile miracolele. Singura problemă este că, de data aceasta, comenzile vin din partea hipnotizatorului, deci o altă persoană, care trebuie să fie de maximă încredere.

Într-adevăr, Pseudo-Conştiinţa are încredere oarbă în comenzile hipnotizatorului. De ce? Este moştenirea lăsată de Conştiinţă, înainte de a „pleca”. Omul care vine la cabinetul de hipnoză are un interes terapeutic sau de auto-cunoaştere. Omul care se lasă hipnotizat pe scenă o face de dragul distracţiei şi din curiozitate. În ambele cazuri, subiectul are o încredere totală în cel ce conduce hipnoza şi un sentiment deplin de siguranţă. Această încredere se transmite automat şi Pre-Conştiinţei, ca ultimul mesaj de la Conştiinţa-mamă.

Dacă omul ar intra spontan în transă, dar nu ar avea încredere în persoana de lângă el, nu ar răspunde oricăror comenzi venite de la aceasta. De exemplu, în fenomenul numit „vorbit în somn”, putem dialoga cu persoana adormită, dar nu putem obţine date confidenţiale de la ea dacă nu ne consideră om de încredere încă din starea de veghe.

Invers, hipnotistul poate transfera încrederea totală cu care este învestit într-o terţă persoană oarecare prezentă la spectacol. El îi cere subiectului hipnotizat să respecte "orbeşte" ordinele acelei persoane din public, iar lucrul acesta chiar se întâmplă în show-urile de hipnoză.

< sus >

MEMORIA DUPĂ HIPNOZĂ

Sugestiile post-hipnotice (date de hipnotizator înainte de ieşirea din transă) decid dacă un anumit conţinut relevat prin hipnoză va deveni conştient sau va rămâne inconştient după trezirea clientului.

Să considerăm că fiecare palier psihic are propria sa memorie. Putem, la fel de bine, considera că există o unică Memorie, cu diferite drepturi de acces ale fiecărei componente psihice. Sau o combinaţie între aceste două variante.

Sesiunea hipnotică va fi înregistrată integral în memoria Pseudo-Conştiinţei. Dar la sugestia post-hipnotică corespunzătoare, o parte sau tot episodul poate fi ascuns de vederea Conştiinţei, după trezire. Dacă, dimpotrivă, sugestia este de memorare totală, la ieşirea din transă, Conştiinţa se recuplează la Pre-Conştiinţă cu drept de acces la toată memoria sesiunii abia încheiate. Acelaşi lucru se poate petrece natural şi în lipsa unei sugestii post-hipnotice, dar cu mari variaţii de la caz la caz.

Revenirea Conştiinţei are două faze, succedate rapid: 1) Recuplarea la Pre-conştiinţă şi 2) Recuplarea la memoria Pre-conştiinţei. Uneori, faza a doua nu reuşeşte, ceea ce se traduce prin lipsa amintirilor.

"MEMORIA este un accesoriu al minţii, necesar pentru înmagazinarea datelor culese din planul fizic. Ea este un strat de materie astrală adăpostită în creierul uman, vecină cu conştiinţa, dar izolată de spirit." (Maestrul Yogananda, despre spirit, conştiinţă, minte)

Putem să împărţim empiric memoria în două mari categorii:

1) Memoria dinamică, activă, implicată în dobândirea de abilităţi. De pildă, dansul, scrisul, cântatul la un instrument etc. Toate abilităţile (inclusiv anumite obiceiuri emoţionale sau de judecată) sunt scheme repetate de multe ori. Practic, aceasta nu este o memorie propriu-zisă, ci elaborări mentale.

Savanţii consideră că prin repetare, se îngroaşă anumite trasee neuronale, precum şi ordinea activării anumitor neuroni. Mintea Fizică este o mare colecţie de programe/scheme.

Managerierea noului, creativitatea sunt funcţii superioare ce devin posibile numai cu ajutorul Minţilor superioare şi a Spiritului.

2) Memoria statică, receptivă, care înregistrează evenimentele pe măsură ce se desfăşoară. În psihologie i se spune „memorie episodică” şi găzduieşte amintirile propriu-zise.

Se cunoaşte faptul că Mintea fizică organizează selectiv amintirile în trei tipuri: memorie de scurtă durată (cel mult minute), de medie durată (o zi) şi de lungă durată. Memoria de lungă durată se suplimentează pe timpul somnului cu informaţiile dobândite în ziua ce tocmai s-a încheiat, preluate şi selecţionate din memoria de medie durată. S-a constatat că uneori Mintea Fizică alterează înregistrarea, introducând propriile sugestii perceptive sau emoţionale, fiind deci un proces interpretativ, nu unul fotografic. Aceste amintiri pot fi accesate de Conştiinţă.

Psihologia consideră că inconştientul deţine o memorie totală, fotografică, care însă nu poate fi accesată conştient. Prin hipnoză, această bază de date devine permeabilă la interogaţiile hipnoterapeutului.

Este discutabil dacă Mintea Fizică deţine într-adevăr o asemenea memorie formidabilă, căci are o capacitate limitată de stocare, probabil, din cauza densităţii sale. În schimb, datorită materiei subtile din care e alcătuită, memoria Minţii Astrale este nelimitată şi poate reţine orice detaliu cu mare precizie. Poate că despre ea este vorba când spunem „inconştientul”. (Dr. Michael Newton sugerează chiar că memoria de lungă durată ar putea fi găzduită în spaţiul de stocare nelimitat al memoriei astrale – numită de el „veşnică”.)

Mă gândesc aici şi la hipnoza regresivă, care accesează informaţii din vieţile anterioare sau dintre încarnări. Este clar că asemenea informaţii provin – pe ocolite – din memoria Spiritului (din Perispirit), livrate Minţii Astrale şi, mai departe, Pseudo-Conştiinţei. Subiectul hipnotizat profund dovedeşte adesea o înţelepciune mai mare decât în viaţa obişnuită. Prin el vorbeşte Inteligenţa superioară astrală, care se manifestă mai plenar decât în starea de veghe.

< sus >

ALTE STĂRI MODIFICATE DE CONŞTIINŢĂ

 

CONŞTIINŢA STRĂINĂ

În cele arătate mai sus am arătat că omul poate funcţiona relativ „bine” şi în stare de inconştienţă! În transa hipnotică, tot controlul îl deţine hipnotizatorul, secondat discret de Mintea Astrală. Dar este doar o stare temporară. Fiinţa este „umană” doar dacă manifestă Conştiinţă. Lucrul acesta îl intuim cu toţii, mai ales când, prin contrast, vedem înfioraţi o persoană cu tulburări psihice grave, depersonalizată.

Şi mai înspăimântător este fenomenul încorporării de spirite (posedare). În acea stare, tot temporară, omul se schimbă radical, devine o altă persoană, la propriu. O Conştiinţă străină se cuplează la minte, transmiţând voinţa şi personalitatea unui alt Spirit decât cel original, care era proprietarul de drept al corpului. Va apare, desigur, o nepotrivire la contactul dintre vechea Pre-Conştiinţă şi noua Conştiinţă, precum şi o luptă între spirite de alungare a intrusului, de unde şi un posibil comportament ambiguu, ambivalent.

< sus >

EXTAZUL

Viaţa omului este o aventură a Conştiinţei. O aventură în aventură sunt stările modificate de conştiinţă. Ele ne prezintă alte realităţi decât cea materială. Unii hipnotişti vorbesc de zeci de niveluri de aprofundare a transei. Meditatorii avansaţi pot atinge zeci de stări distincte de conştiinţă. Explorarea câmpului Conştiinţei va fi, cu certitudine, o preocupare majoră a omenirii viitoare.

Starea de extaz yoghin (samadhi) este o transă în care Conştiinţa percepe o altă realitate minunată, ca urmare a purificării Minţii Fizice până aproape de fineţea Minţii Astrale. Există şi relatări ale unor oameni fără preocupări spirituale care au fost „răpiţi în duh” ori s-au dedublat mai sus de nivelul astral, în lumea spiritelor pure.

Tehnic vorbind, extazul este o dedublare de nivel înalt. Putem defini starea de extaz pe baza rezonanţei Conştiinţei cu etajele spirituale superioare din S.P.S.U. Astfel, putem atinge:

- Nivelul Sinelui Superior (Sine Transpersonal, Perispirit, anandamayakosha), unde se trăieşte o stare de fericire nemaiîntâlnită în viaţa obişnuită. Fiinţa se simte înfrăţită cu toate fiinţele din lume, dar încă se păstrează conştiinţa individuală.

- Nivelul Spiritului (Sine Divin, Atman), unde se poate trăi Conştiinţa cosmică, o expansiune până la marginea Universului, fără graniţe individuale.

- Niveluri superioare rangului Spiritului, ca exemplificări ale Graţiei divine.

"SINELE tău este o materie foarte apropiată de mine. Voi îi spuneţi „perispirit”, adică ambalajul fragil şi suprasensibil al spiritului. Numai cei foarte evoluaţi spiritual pot rezona automat cu spiritele lor. Majoritatea celor care au acces la viaţa spirituală reuşesc să se pună de acord cu perispiritul lor, producându-se o colaborare în antecamera perfecţiunii, acesta înseamnând enorm de mult. Cei care au acces la spiritul lor ating desăvârşirea în mod natural, plăcut, fără eforturi deosebite. (Nina Petre: Spiritul meu mi s-a adresat)

< sus >

DEDUBLAREA

"Imediat ce omul adoarme, pleacă şi spiritul, luând cu el o parte din perispirit, adică protecţia sa astrală şi eterică. O parte din perispirit rămâne pe loc. Şi mintea rămâne pe loc, dar îşi trimite componenta eterică (mintea de rezervă) să însoţească spiritul, dacă el o cere. Conştiinţa rămâne în planul fizic, ea fiind monitorul de rezervă care preia comenzile de la spiritul aflat în deplasare şi le înmagazinează în creier, astfel ca mintea să le recepţioneze." (Maestrul Yogananda, despre dedublare)

La începutul articolului am convenit că Mintea Fizică nu ar fi altceva decât o „secreţie a creierului”, conform poziţiei ştiinţei oficiale. Totuşi, nu ar fi imposibil ca şi ea să aibă o natură pur energetică şi să se comporte în anumite condiţii ca o Minte subtilă – să se poată diviza şi părăsi corpul fizic. Dacă gândurile fizice se pot transmite la distanţă de la o Minte Fizică la alta, şi dacă acceptăm că mintea este o colecţie de gânduri, ar fi logic că şi o dublură a Minţii Fizice s-ar putea deplasa la distanţă de creier! În altă ordine de idei, dacă Mintea Astrală se dedublează firesc, şi ea face un corp comun cu Mintea Fizică, fiind ramuri ale aceluiaşi trunchi, de ce să nu aibă şi aceasta din urmă aceleaşi abilităţi înnăscute (e drept, poate ceva mai greu de declanşat)?!

< sus >

CONTINUITATEA CONŞTIINŢEI LA MOARTE

Nu e greu să spunem că Mintea Fizică moare odată cu creierul, în schimb, este cert, Conştiinţa fizică nu dispare. Ea nici NU se retrage în Perispirit şi nici NU rămâne suspendată în neant, ci se uneşte cu Conştiinţa astrală. Aşa se explică continuitatea Conştiinţei după moarte, atestată de milioane de mărturii. Această nouă Conştiinţă-dublă este însoţită de Mintea Astrală, care se va dezintegra mai târziu, după câteva săptămâni sau luni. Durează atât de mult, întrucât Mintea Astrală nu este la fel de dependentă ca creierul de aportul substanţelor materiale hrănitoare. Rezerva proprie de energie îi permite deci Minţii Astrale să supravieţuiască mai mult timp în afara corpului fizic. Fenomenul se repetă proporţional şi cu Mintea Mentală, iar într-un final, Conştiinţa-triplă se retrage definitiv în Perispirit, locul de unde a provenit la începutul vieţii. Abia atunci devine Spiritul complet liber de condiţionările fostei vieţi pământeşti.

Din cele de mai sus desprindem un alt argument la retorica de mai sus, despre decorporalizare: Dacă Conştiinţa fizică se poate reuni cu Conştiinţa astrală la moarte, ar putea-o face şi pe timpul vieţii, pentru a se dedubla odată cu Mintea Astrală. Într-adevăr, este discutabil dacă Mintea fizică poate participa la dedublarea astrală, dar am putea admite că Conştiinţa Fizică se poate comporta mai liber (fiind alcătuită dintr-o substanţă mai rafinată, perispirituală). Aşa am putea explica de ce psihonauţii mărturisesc că, în proiecţia astrală, omul îşi păstrează vie conştiinţa şi amintirile vieţii fizice. Chiar şi după moarte, până intervine transformarea psihologică, conştiinţa sufletului ieşit din corp este foarte legată de fostul trup fizic. Vehiculul continuităţii ar fi deci unica Conştiinţă, cu amintirile ei fizice, astrale, mentale.

Se ştie că Spiritul îşi poate aduce în actuala viaţă pământeană anumite abilităţi câştigate cu truda altor vieţi. Pot fi, de exemplu, abilităţi sportive ale corpului fizic. Evident, acest tip de abilităţi erau înmagazinate obligatoriu în Mintea fizică, nu în celelalte superioare. Înseamnă că, la moarte, inclusiv o parte din aceasta este preluată în Perispirit. El se îmbogăţeşte după fiecare viaţă trăită pe Pământ cu părţi din cele trei Minţi, respectiv blocuri de memorie. Memorie atât statică, cât şi dinamică, adică amintiri şi abilităţi (automatisme psiho-somatice). Acesta este raţionamentul pentru care susţinem că inclusiv Mintea fizică se poate fragmenta şi deplasa dincolo de creier...

< sus >

LECTURĂ SUPLIMENTARĂ

Interacţiunea dintre SPIRIT şi MINTEA FIZICĂ

Sursa: Michael Newton, "Destinul sufletelor", cap.9, subcapitolul „Colaborarea sufletelor cu noile trupuri”

Autorul denumeşte drept "suflet" ceea ce este Spiritul. Există o confuzie între termeni, provenind, probabil, din tradiţia creştină, puternică în America şi necorectată în spiritualitatea new-age. În citatele de mai jos, mi-am permis să înlocuiesc cuvântul "suflet" cu "spirit", oferind astfel un plus de claritate textului, din punctul meu de vedere.

Răzvan A. Petre

 

[...] Unii dintre clienţii mei au spus (n.n.- spiritele lor au spus, sub hipnoză) că unele creiere cu care s-au unit păreau mai primitive decât altele.

[...] În fetus începe, de fapt, colaborarea dintre spirit şi trup.

Spiritul şi creierul unui nou-născut par a-şi începe colaborarea ca două entităţi separate, distincte, pentru a deveni (n.n. – funcţional) o singură minte.

Unii oameni se simt deranjaţi atunci când le spun că această idee a unei entităţi duble sau dualitatea trup-spirit înseamnă că, deşi caracterul nemuritor al spiritului continuă să trăiască, personalitatea vremelnică a corpului moare. Şi totuşi spiritul a fost cel care, în acord cu mintea unui trup, a creat o personalitate unică a unui singur Sine.

[...] unele combinaţii trup-spirit funcţionează mai eficient decât altele. [...] Când colaborarea dintre spirit şi trup este încă incipientă, în fetusul corpului actual al unui client, aud multe afirmaţii (n.n. – de la spiritul clientului aflat sub hipnoză) despre cum sistemul circuitelor cerebrale al nou-născutului este bine acordat sau, dimpotrivă, puţin încurcat (n.n. – dereglat).

[...] Unul dintre subiecţi mi-a spus deschis: „Când un spirit complex, foarte avansat se combină cu un creier care de-abia se târăşte, este ca şi cum ai înhăma un cal de curse alături de unul care a tras la plug”.

[...] Un coeficient de inteligenţă ridicat nu este un indiciu că spiritul ar fi avansat. Pentru un spirit cu mai puţină experienţă, nu ridică probleme atât un coeficient de inteligenţă scăzut, cât o minte disonantă şi iraţională.

[...] în întreaga mea carieră am avut numai de două ori de-a face cu spirite care au recunoscut că au cerut să fie înlocuite într-un fetus la care n-au reuşit cu nici un chip să se adapteze. În ambele cazuri, un alt spirit le-a luat locul înainte de luna a opta.

[...] Caracterul nemuritor al spiritului este influenţat de toate caracteristicile şi temperamentul creierului corpului gazdă, fapt ce pune la încercare maturitatea spiritului. Am arătat că există spirite care sunt mai susceptibile decât altele în a cădea pradă influenţelor negative din viaţă.

[...] Când un spirit se uneşte cu un nou-născut, pot fi aproape sigur că această colaborare se adresează atât defectelor spiritului, cât şi minţii trupului ce are nevoie de exact acest spirit. Planificatorii aleg pentru noi în aşa fel corpurile, încât să poată combina defectele caracterului nostru (n.n. – ale spiritului) cu anumite temperamente ale trupului gazdă, cu scopul de a crea un tip de personalitate sau altul.

De la clienţii mei medici sau fiziologi am obţinut nişte scurte imagini anatomice ale spiritelor care intrau în creierul în formare al unui fetus. Un exemplu în acest sens este cazul 66.

 

Cazul 66

Dr. N: Aş vrea să ştiu dacă tranziţia iniţială în fetus este întotdeauna la fel pentru tine.

S.: Nu, nu este. Chiar dacă aş putea vedea mintea copilului în detaliu, cu raze X, în timpul în care se face alegerea vieţii, tot n-aş avea garanţia că intrarea mea ar fi lipsită de asperităţi.

Dr. N: Dă-mi cel mai recent exemplu în care ai avut o intrare dificilă.

S.: Cu trei vieţi în urmă am intrat într-un creier foarte rigid, nereceptiv. Am simţit că prezenţa mea era percepută de acesta ca o invadare. Era ceva neobişnuit, deoarece cele mai multe trupuri gazdă îmi acceptă prezenţa. În mod normal, sunt considerat ca un nou coleg de cameră.

Dr. N: Vrei să spui că acest corp te simţea ca pe o prezenţă străină, care trebuia respinsă?

S.: Nu, era vorba în această situaţie de o minte înceată, cu pungi dense de energie. Sosirea mea era o intruziune în lipsa lui de activitate mentală... avea o separare între compartimentele creierului.... care producea o rezistenţă la...comunicare, Minţile letargice necesită adesea mai mult efort din partea mea, pentru că opun rezistenţă la schimbare.

Dr. N: Ce schimbare?

S.: A prezenţei mele în spaţiul lor, ceea ce cere o reacţie de răspuns din partea creierului. Prezenţa mea a silit această minte să gândească şi nu era cazul unei minţi prea curioase. Am început să apăs pe butoane şi am văzut că nu voia să răspundă la apel.

Dr. N: La ce te aşteptai?

S.: Ceea ce văzusem eu în Inel era rezultatul final, o minte de adult, dar nu văzusem şi toate greutăţile ce mă aşteptau cu mintea copilului....

Dr. N: Înţeleg. Şi spui că această minte considera prezenţa ta ca o ameninţare?

S.: Nu, numai ca pe o neplăcere. Am fost acceptat, în cele din urmă, şi atât eu, cât şi copilul ne-am adaptat unul la celălalt.

Dr. N: Să mergem puţin înapoi la afirmaţia ta referitoare la "apăsatul pe butoane". Explică-mi, te rog, ce înseamnă acest lucru pentru tine în cazul unei intrări obişnuite într-un fetus pe care ţi l-ai ales.

S.: Intru, de regulă, într-un creier care se dezvoltă cam prin luna a patra - ghizii noştri ne dau o oarecare libertate în această privinţă - dar niciodată după luna a şasea. Când intru în pântecele mamei, creez o lumină roşie de energie compactă şi o îndrept în sus şi în jos de-a lungul coloanei vertebrale a copilului - urmărind o reţea de neuroni, până la creier.

Dr. N: De ce procedezi aşa?

S.: Acest lucru îmi arată cât de eficientă este transmiterea gândurilor - releele senzoriale...

Dr. N: Şi apoi, ce faci?

S.: Îmi îndrept lumina roşie în jurul zonei dura-mater - stratul exterior al creierului... uşor...

Dr. N: De ce lumină roşie?

S.: Aceasta îmi permite să fiu... sensibil faţă de senzaţiile fizice ale noii persoane. Îmi amestec căldura energiei cu nuanţele albastre-cenuşii ale creierului. Înainte de a ajunge aici, creierul e, pur şi simplu, gri. Ceea ce fac este, de fapt, să aprind lumina într-o cameră întunecată care are un copac în mijloc.

Dr. N: Nu cred că înţeleg. Explică-mi ce este cu acest copac.

S.: (pătimaş) Copacul este trunchiul cerebral. Mă plasez între cele două emisfere cerebrale, pentru a obţine un loc în care să pot observa cum va funcţiona sistemul. Apoi mă deplasez de-a lungul ramurilor copacului pentru a investiga circuitele. Vreau să ştiu cât de densă este energia în aceste fibre dimprejurul cortexului cerebral care se înfăşoară în jurul talamusului... Vreau să aflu cum anume gândeşte şi simte lucrurile acest creier.

Dr. N: Cât de importantă e densitatea energiei sau nivelul insuficient al acesteia în funcţionarea creierului?

S.: Un creier ce are o densitate excesivă a energiei în anumite zone arată că aici există blocaje ce inhibă legăturile necesare unei funcţionări eficiente a neuronilor. Vreau, dacă voi putea, să fac câteva adaptări în aceste piedici de pe trasee cu ajutorul energiei mele - ştii - încă în timp ce creierul se formează.

Dr. N: Poţi schimba ceva în dezvoltarea creierului?

S.: (râde de mine) Sigur! Crezi că spiritele sunt doar nişte pasageri ai unui tren? Stimulez uşor aceste zone.

Dr. N: Vrei să spui că poţi îmbunătăţi funcţionarea undelor cerebrale prin toate aceste activităţi pe care le-ai descris?

S.: Aceasta este ceea ce aşteptăm să se întâmple. Toată treaba e să-ţi amesteci nivelurile vibraţionale şi capacităţile cu ritmul natural al undelor cerebrale ale copilului - flux electric. (exuberant) Cred că trupurile mele gazdă îmi sunt recunoscătoare pentru ajutorul acordat la îmbunătăţirea vitezei cu care sunt transmise gândurile. (se opreşte şi apoi adaugă) Poate că acesta e un mod de gândire optimist.

Dr. N: Ce prevezi pentru viitorul acestei minţi, având în vedere continua evoluţie şi influenţa stimulativă a spiritelor?

S.: Telepatia mentală.

 

[...] Subiectul cazului următor nu are pregătire medicală. El vorbeşte despre uniunea a două entităţi în scopul de a forma una singură atunci când începe o nouă viaţă. Fiecare spirit are propriile preferinţe referitoare la momentul anume şi modul în care va intra în fetus. Cazul următor ne dă câteva indicaţii asupra procedurilor folosite de un spirit foarte evoluat şi atent.

 

Cazul 67

Dr. N: Spune-mi cum este să intri în mintea unui copil şi când anume obişnuieşti să o faci?

S.: La început, mă gândesc la asta ca la o logodnă. Am intrat în actualul meu trup în luna a opta. Prefer să intru mai târziu, pentru că atunci creierul este mai mare şi am mai mult de lucru în timpul alăturării mele.

Dr. N: Nu există şi dezavantaje dacă intri mai târziu? Mă refer la faptul că ai de-a face cu o personalitate mai independentă.

S.: Unii dintre prietenii mei au simţit, într-adevăr, asta, eu însă nu. Prefer să comunic cu un copil mai conştient.

Dr. N: (prefăcându-mă că nu înţeleg, pentru a-i provoca un răspuns) Să-i vorbeşti unui fetus - ce vrei să spui?

S.: (râde de mine) Bineînţeles că interacţionăm cu copilul.

Dr. N: Ia-mă uşor aici. Cine deschide discuţia?

S.: E posibil să spună copilul: „Cine eşti tu?”, iar eu să îi răspund: „Un prieten, care a venit să se joace şi să fie o parte din tine”.

Dr. N: (provocându-l intenţionat) Nu e cumva o înşelătorie? Tu n-ai venit să te joci. Tu ai venit să-i ocupi mintea.

S.: O, te rog! Cu cine crezi că vorbeşti? Această minte şi spiritul meu au fost create să fie laolaltă. Crezi că sunt un soi de intrus pe Pământ? M-am alăturat unor copii care m-au întâmpinat ca şi cum m-ar fi aşteptat.

Dr. N: Există şi spirite care au avut experienţe ceva mai diferite.

S.: Uite, şi eu cunosc spirite care sunt neîndemânatice. Ele intră ca nişte tauri într-un magazin de porţelanuri, cu prea multă dorinţă de a începe ceea ce şi-au propus. Prea multă energie frontală dintr-o dată crează o reacţie de rezistenţă.

Dr. N: În viaţa ta actuală, a fost cumva copilul temător faţă de intrarea ta?

S.: Nu, ei nu ştiu încă suficiente lucruri pentru a le fi frică. Încep prin a mângâia creierul. Pot proiecta imediat gânduri calde de dragoste şi de colegialitate. Majoritatea copiilor, pur şi simplu, mă acceptă ca fiind o parte din ei. Câţiva se retrag - după cum s-a întâmplat şi cu actualul meu trup.

Dr. N: Chiar aşa? Ce era în neregulă cu respectivul fetus?

S.: Nu era mare lucru. Erau gânduri de genul: „Acum, că eşti şi tu aici, ce se va întâmpla cu mine?”

Dr. N: Cred că e un lucru foarte important. În esenţă, copilul recunoaşte faptul că identitatea sa depinde de tine.

S.: (răbdător) Copilul a început să-şi pună întrebări de genul: „Cine sunt eu?”. Unii copii sunt mai conştienţi de acest lucru decât alţii. Câţiva sunt reticenţi, pentru că prezenţa noastră le irită puţin fiinţa interioară - ca o perlă în stridie.

Dr. N: Aşadar, nu crezi că respectivul copil se simte forţat să renunţe la o parte a individualităţii sale?

S.: Nu, am venit ca spirite ca să îi dăm copilului... o personalitate mai adâncă. Fiinţa sa este înălţată de prezenţa noastră. În lipsa noastră, ei ar funcţiona ca un fruct încă verde.

Dr. N: Dar, oare, copilul înţelege ceva din aceasta înainte de a se naşte?

S.: El ştie numai că vreau să fim prieteni, pentru a putea lucra împreună. Începem să comunicăm discutând despre lucruri simple, cum ar fi poziţia inconfortabilă din pântecele mamei. Am avut cazuri în care cordonul ombilical era înfăşurat în jurul gâtului copilului şi l-am calmat, pentru că altfel s-ar fi putut zbate înrăutăţind lucrurile.

Dr. N: Te rog, continuă să-mi spui cum îl ajuţi pe copil.

S.: Pregătesc copilul pentru naştere, eveniment care atunci când se va produce va fi un şoc pentru acesta. Imaginează-ţi numai, să fii forţat să părăseşti pântecele cald, confortabil şi sigur, pentru a ajunge în lumina puternică a unei camere de spital... zgomotul... să trebuiască să respiri... să fii manevrat. Copilul apreciază ajutorul pe care i-l dau, pentru că scopul meu principal în acest moment este de a-i alunga teama, asigurându-l că totul va fi bine.

Dr. N: Poţi să calmezi şi mamele?

S.: Trebuie să fim foarte pricepuţi pentru a face acest lucru: În timpul multor existenţe am avut puţin sau nu am avut deloc efect asupra mamelor mele, dacă acestea erau înfricoşate, triste sau mânioase în timpul sarcinii. Trebuie să poţi să-ţi aliniezi vibratile energetice atât cu ritmul natural al trupului copilului, cât şi cu cel al mamei. Trebuie să armonizezi trei seturi de niveluri de unde - incluzându-le şi pe ale tale -, pentru a le linişti pe mame. Uneori chiar l-am pus pe copil să-i dea un ghiont mamei pentru ca aceasta să ştie că suntem bine.

Dr. N: Aşadar, o dată cu naşterea, presupun că s-a terminat partea cea mai grea a muncii pe care o presupune fuziunea.

S.: Ca să fiu sincer, fuziunea nu este completă încă pentru mine. Am vorbit cu corpul meu ca o a doua entitate până la vârsta de şase ani. E mai bine să nu forţezi o contopire completă imediat. Ne jucăm pentru o vreme ca două persoane diferite.

Dr. N: Am observat că mulţi copii vorbesc cu ei înşişi, ca şi când ar fi alături de un tovarăş de joacă imaginar. Să fie vorba de spirit?

S.: (zâmbind) Aşa este, deşi şi ghizilor noştri le place să se joace cu noi când suntem copii. Poate ai observat că şi bătrânii vorbesc adesea singuri. Ei se pregătesc pentru despărţire, la celălalt capăt al drumului, în felul propriu.

Dr. N: În general, cum vezi aceste întoarceri pe Pământ, viaţă după viaţă?

S.: Ca pe un dar. Este o planetă atât de multilaterală. Sigur, uneori acest loc ne produce suferinţe, dar e în acelaşi timp şi atât de frumos şi de încântător. Trupul omenesc e o minune de formă şi de structură. Nu încetez niciodată să mă minunez de fiecare nou trup, de modurile atât de diferite în care mă pot exprima în acestea şi mai ales de cea mai importantă modalitate de expresie - dragostea.

Răzvan Alexandru Petre,
 6 august 2017

< Sus >


De acelaşi autor:

LINK-urile se afişează

numai dacă activaţi JAVASCRIPT