<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


SPIRITUALISM CU FAŢĂ UMANĂ

de Răzvan-Alexandru Petre

Capitole

Religie vs Spiritualitate

Spiritualitatea încurcă păpuşarii mondiali

Reîncarnarea separă Spiritismul de Spiritualism

Raportul Spirit : Om

Ce personalitate are spiritul după moarte

Omul este subalternul spiritului său

 

RELIGIE vs SPIRITUALITATE

RELIGIA acţionează în masă, prin forţa persuasiunii şi a fricii. SPIRITUALITATEA autentică acţionează de la om la om, prin bucurie şi convingere raţională.

RELIGIA nu se potriveşte oricui. Ea este un produs cultural, pe un fond spiritual. Dar produsele culturale sunt limitate în spaţiu geografic şi timp istoric – nu pot fi universale. SPIRITUALITATEA este strict individualizată – pentru că fiecare om este unic.

Cuvântul "spiritualitate" are cel puţin două sensuri. În sens general, spiritualitatea se referă la toate creaţiile culturale. În sensul propriu, cel pe care îl folosesc aici, se referă la apropierea omului de spirit (propriul spirit întrupat, celelalte spirite invizibile, Marele Spirit).

Criticii atei ai religiei sunt şi ei utili, pentru că îi găsesc rapid punctele slabe. Religiile învechite trebuie înlocuite, totuşi, NU de ateism. Formele religioase pot continua să joace un rol important (cântecele, templele, slujbele, veşmintele, unele ritualuri, activitatea socială etc), dar numai pe un fond de spiritualitate pură.

Atei sunt mai ales cei care NU VOR să existe Lumea de Apoi. I-ar deranja în planurile lor de viaţă. Sunt prea ataşaţi de bucuriile terestre sau prea înrăiţi de suferinţe şi amăgirile preoţilor.

Există atât de mulţi atei pentru că NU CUNOSC dovezile Lumii de Apoi sau li s-a spus că sunt baliverne. Greşeala lor este că nu cercetează mai adânc.

Chiar şi printre "religioşi", majoritatea nu cred în nemurire, ci doar respectă tradiţia şi mimează pioşenia sau sunt doar superstiţioşi (adică se tem de forţe obscure).

Unii spun că "religia este o superstiţie organizată", alţii, că ar fi "o taină ţinută sub control". Organizarea şi controlul ţin exclusiv de planul terestru. Adaug însă că religia este întemeiată pe o reală spiritualitate. Doar că s-au adunat atâtea erori de gândire, devenite dogme, încât ce era viu şi sacru la început, a devenit sterp şi speculativ. În mare parte, a rămas o superstiţie – pentru că aproape nimeni nu o înţelege, dar toţi se tem s-o încalce.

Putem spune că vina este a Bisericilor că nu se reformează. Dar punându-ne în locul teologilor, ne dăm seama că este atât de mult de schimbat, încât mai bine se lasă păgubaşi. "Nu pune vinul nou în butoaie vechi", spunea Isus. Religia veche se va prăbuşi la timpul său, sub povara propriilor greşeli. Sacrul însă nu va dispărea din fiinţa umană, niciodată.

< Sus >

 

SPIRITUALITATEA ÎNCURCĂ PĂPUŞARII MONDIALI

Este o autoamăgire a unor fundamentalişti creştini (naivi şi semidocţi) că vor fi asupriţi de anticriştii apocaliptici, încât vor fugi în munţi şi păduri. Ei nu sunt periculoşi pentru păpuşarii mondiali, pentru că nu sunt credibili.

În schimb, ar putea fi tracasaţi cei cu adevărat spirituali. Şi până acum s-au "bucurat" de neîncredere, denigrări, lipsuri materiale. Istoria ne arată că marii oameni spirituali au avut multe greutăţi în această lume şi s-au sacrificat pentru idealurile lor nobile.

Dacă profeţiile creştine se vor adeveri, atunci nu neapărat "creştinii" vor fi prigoniţi de cei puternici şi bogaţi, ci oamenii realmente spirituali, cu sau fără religie formală. Aceştia se vor orienta după busola adevărului, vor trăi curat şi simplu şi nu vor putea fi dirijaţi ca restul populaţiei.

« Semnul că deţii adevărul este că poţi gândi liber. Nu te mai temi şi ai curajul să te lupţi cu relele lumii. Frica domneşte în lume pentru că oamenii nu merg pe drumul Adevărului. Adevărul nu poate fi găsit decât căutând în interior, cum a spus şi Isus.

Există numai o cale, cea a Iubirii, când omul uită de el şi serveşte celuilalt, uitând de sine însuşi. În servire găseşte bucurie. Când te depărtezi de tine, intri în Împărăţia Dragostei. Înţelege că eşti parte din planul lui Dumnezeu şi de aceea trebuie să slujeşti! Deţii toate calităţile numai când uiţi de tine.

Nu contest dreptul niciunui crez religios sau politic să existe. Dar nu pot să nu văd că, în apărarea acestor crezuri, sunt sacrificaţi milioane de oameni. »

Spiritul lui Mahatma Gandhi, 21 iun 1961

Manipulatorii globali au schiţat deja forma noii religii universale a planetei. Ea va semăna cu vechile religii, pentru a fi mai uşor acceptată, şi va avea în centru un nou personaj carismatic. Acest "mesia" va avea o aparenţă de "sfinţenie", tot în sens tradiţional, dar intenţii cu totul opuse. Prin urmare, "noua religie" va fi un simulacru de religie tradiţională, cu tot tacâmul. Totuşi, sper ca profeţiile pesimiste să rămână doar în stadiul de viitor "improbabil".

Din contră, SPIRITUALISMUL, adică credinţa pur spirituală, nu poate fi pervertit prin forme ademenitoare, pentru că nu are un tipic. Opinez că spiritualismul, ca atitudine şi principii, va fi adevărata "teologie universală" a omenirii, fără dogme rigide. Este simpla credinţă în nemurire şi în Dumnezeu explicată logic şi pe baza mărturiilor directe. Odată demonstrată şi ştiinţific, nu va mai fi "credinţă", ci "fapt" şi va aduce schimbări benefice radicale în viaţa omenirii. Va dispare nevoia viitorilor locuitori ai planetei de a ordona şi organiza crezurile spirituale în religii. Ştiinţa spirituală este cea mai înaltă religie.

Baza spiritismului / spiritualismului este comunicarea cu spiritele superioare. Este o cale directă şi puternică de spiritualizare, fie individuală, fie prin mediumi dedicaţi. Iată ce spunea un spirit elevat, cel al lui Rudolph Valentino:

« Mulţi oameni, chiar şi cei care se consideră înţelepţi şi inteligenţi, au VISELE lor, care îi fac să meargă înainte. Totuşi, noi, cei care venim la voi dinspre Această parte a Vieţii, încercăm cu disperare să vă prezentăm REALITATEA.

Aceia dintre voi care cunoaşteţi Adevărul prin comunicarea cu invizibilul găsesc în el un mare ajutor şi mângâiere, aşa că îl transmiteţi şi prietenilor voştri, dar ei zic "Oh, e doar o iluzie!".

Lumea în care trăiţi este plină de frică, răutate şi ură. Atât de multe lucruri sunt greşite, din cauza falselor valori. Oamenii caută unele lucruri pe care le consideră necesare şi altele pentru aşa-numite plăceri, dar noi avem o datorie de îndeplinit; avem o sarcină pe care ne-am asumat-o şi aceasta este cea de a schimba mintea Umanităţii.

Venim să vă prezentăm realităţi şi să dărâmăm barierele dintre Noi şi lumea voastră. Nu venim doar să vă oferim mângâiere personală, ci pentru a crea o unitate împreună. Şi astfel, să formăm un ansamblu de iubire şi fraternitate, pentru ca cele două lumi, a Noastră şi a voastră să poată deveni una singură, unde fiinţele să poată fi împreună în Minte, Spirit şi Adevăr, unde nu vor mai exista iluzii, ci doar realitate, şi unde dragostea va domni suverană peste împărăţia lumilor – căci sunt multe astfel de lumi. »

din cartea "The Voice of Valentino Through Leslie Flint", de Lynn Russell

Avem nevoie de preocupări spirituale nu doar pentru că ne fac mai fericiţi lăuntric, ci şi pentru că numai aşa se va metamorfoza planeta. Omenirea are nevoie de lideri spirituali ca să se salveze de la distrugere. Salvarea lumii nu va veni de la oamenii politici ori conducătorii religioşi, ci de la «cei sinceri şi oneşti, care nu au nimic material să vă ofere, ci caută doar Împărăţia lui Dumnezeu. Numai aceia care au renunţat la lume pot salva lumea», spunea spiritul lui Gandhi.

< Sus >

 

REÎNCARNAREA SEPARĂ SPIRITISMUL DE SPIRITUALISM

Dacă viaţa spiritelor nu ar avea legătură cu viaţa psihică, atunci nu ar fi decât o altă ramură a cunoaşterii şi necunoaşterii generale (ca matematica, fizica sau diversele enigme ale naturii). Dar lumea spiritelor este importantă fiindcă ne ajută să ne înţelegem mai bine propriul spirit din interior, care ne dă viaţă şi scop. N-ar trebui să fie doar o curiozitate intelectuală, ci şi un mod rafinat de autocunoaştere şi îmbunătăţire umană.

Mişcarea Spiritualistă (activă în ţările angle-saxone) a stabilit câteva principii directoare care recunosc:

Spre deosebire de Mişcarea Spiritistă "soră" (din ţările latino-americane şi Europa continentală), care pune un mare accent pe fenomenul REÎNCARNĂRII, Mişcarea Spiritualistă a oscilat de-a lungul timpului, preferând să nu-i dea importanţă, din lipsă de probe palpabile. Nici în prezent, reîncarnarea nu este un crez oficial al Mişcării anglofone, dar se permite a fi abordată la întâlnirile neoficiale.

Aceasta este diferenţa majoră între Spiritualismul şi Spiritismul contemporan.

Ea probabil că ar dispărea dacă s-ar postula faptul că omul (sufletul) este diferit de spiritul său. Deocamdată, Spiritismul le comasează, neluând în seamă obiecţiunea logică: dacă după fiecare încarnare SPIRITUL capătă acea personalitate (ultima umană), el cine mai este de fapt?! Îşi schimbă oare personalitatea după fiecare încarnare? Oare n-ar trebui să aibă o individualitate proprie permanentă, care se îmbogăţeşte de la fiecare încarnare?!

Oricine crede în Dumnezeu şi nemurire e conştient de faptul că trupul este doar un vehicul efemer pentru scânteia de viaţă. (Cu excepţia naivilor creştini, cei care încă mai cred că scheletele din morminte se vor umple de carne şi vor începe să trăiască cândva...) Trupul, dar oare şi sufletul?!? Aici este marea provocare teologică. Individualitatea psihică este considerată tabu şi nu prea ştim ce anume din ea este etern şi ce se va pierde iremediabil. Despre condiţia sufletului după moarte am scris pe larg cu alte ocazii, unde am susţinut că el supravieţuieşte morţii, într-un fel sau altul. Asta împacă, oarecum, şi teoria creştină.

Oricum, se pot înlătura dificultăţile logice şi teologice doar acceptând că reîncarnarea este privilegiul spiritului, nu al sufletului uman.

Este evident că noua încarnare umană va avea o altă personalitate decât celelalte anterioare. Nu personalitatea umană se continuă, ci individualitatea spirituală. Deci trebuie analizate, asemănate şi deosebite didactic "personalitatea" de "individualitate". Sau "personalitatea umană" de "personalitatea spirituală". Sau "conştiinţa umană" şi "conştiinţa spirituală". Dar aceasta înseamnă o adevărată revoluţie în gândirea spirituală a maselor, o detaşare a omului de condiţia sa efemeră şi subordonarea de bunăvoie faţă de Centrul de Viaţă, care este spiritul său, particula divină din om.

Deocamdată, inclusiv abordarea modernă (spiritism, spiritualism) este tributară antropomorfismului şi preamăririi omului ca trup şi suflet, neînţelegând sau neacceptând importanţa primordială a Spiritului, ca entitate oarecum distinctă şi diferită de om.

< Sus >

 

Raportul SPIRIT : OM

Când vorbim de raportul dintre spirit şi om-suflet, dintre individualitate şi personalitate, putem găsi trei posibilităţi logice.

Un spirit la un om (1:1)

Este situaţia comună. Orice spirit este încarnat într-un om, orice om are un spirit în interior.

Spiritul este forţa vieţii, fără de care omul moare instantaneu. Spiritul îi conferă şi o parte din personalitate, cealaltă fiind creată de omul însuşi prin interacţiunea cu mediul.

Mai multe spirite la un om (N:1)

Cunoaştem cazul "patologic" de "personalitate multiplă", în care două sau mai multe spirite îşi împrumută unul altuia, pe rând, acelaşi corp şi minte umană. De obicei, spiritele sunt prietene şi niciunul nu pune monopol pe acel om.

Sau cazul dur al "posedărilor demonice", unde are loc aceeaşi conlocuire, cu sau fără acceptul spiritului gazdă! Sau mediumii care încorporează voluntar unele spirite, de obicei superioare.

Tot aici regăsim şi situaţia când un artist sau un savant sunt permanent asistaţi şi inspiraţi de către spirite cu care au afinitate. E vorba de un grup de spirite (de la câteva până la câteva zeci) care au pricepere şi interes în domeniul respectiv. Putem spune deci că marile operele pământeşti sunt un rezultat al muncii de echipă spirituală.

« Marii artişti, marii compozitori, marii poeţi, marile genii sub diverse forme şi aspecte... cu toţii sunt nişte victime. Victimele "inspiraţiei", care în fond, nu este decât munca spiritelor. »

Spiritul lui Frederic Chopin, 17 dec 1962

* * *

« Când mă gândesc la viaţa mea de om, îmi dau seama că am făcut ceea ce trebuia să fac. Am fost inspirată, e adevărat, dar nu-mi dădeam seama că eram folosită de către fiinţele din lumea spirituală. Multe lucruri credem că vin din mintea noastră, dar de fapt sunt impresii, ghidări de la spiritele care ne ajută. »

Spiritul lui Marie Curie, 30 nov 1984

* * *

Despre marele compozitor contemporan de muzică electronică Vangelis, puţini ştiu că el şi pictează. Dar Vangelis mărturiseşte că pictura este o chestiune personală, pe când muzica... muzica este impersonală, e manifestarea armoniei cosmice în beneficiul omenirii. Când compune muzică, este uneori inspirat de "muze", spirite cosmice; în schimb, tablourile sale sunt doar artă în scopul defulării psihologice, pentru care Vangelis nu are niciun angajament spiritual.

Mai primim şi alte informaţii şocante de la spiritele mediumului LESLIE FLINT:

Spiritul lui Chopin ne dezvăluie faptul că, în fazele evolutive incipiente, ceea ce pare a fi un individ uman poate conţine... două sau trei spirite. Ele se contopesc, temporar, în acelaşi trup uman, îşi omogenizează vibraţiile. Când treaba lor comună s-a terminat, fiecare dintre spirite îşi recapătă individualitatea. Aşa se explică fenomenul "personalităţii duale", când, la un moment dat, pe neaşteptate, omul se schimbă radical şi apoi revine la vechea personalitate.

Totuşi, acest fenomen nu trebuie să ne sperie. Spiritul lui Chopin continuă cu explicaţiile:

« Într-un sens mai înalt, nu există nicăieri nicio "individualitate". Pe măsură ce progresezi, începi să înţelegi că suntem cu toţii parte dintr-o mare contopire de suflete şi spirite şi stări. Într-un mod miraculos, facem parte din acelaşi spirit, iar când iubim o persoană, poate fără a ne da seama, îi iubim şi pe alţii.

Suntem responsabili unul pentru celălalt, pentru ce suntem şi pentru ce putem deveni. Nu ne putem aranja doar propria salvare. Mereu contribuim, poate inconştient în stadiile timpurii, mereu ajutăm la salvarea altor fiinţe. Tu eşti important ca individ în sine. Dar nu te poţi aştepta să devii complet şi unificat atâta timp cât restul nu s-au ridicat până la un anumit nivel. O singură notă nu face muzica. E nevoie de mai multe note care să se întrepătrundă, să se armonizeze.

Iată de ce este greşit să credem că drumul spre progres spiritual ar fi să te retragi din mijlocul oamenilor, să te închizi egoist ca să trăieşti numai tu cu Dumnezeu. Nu asta e calea adevărată. Calea adevărată este să înţelegi erorile şi căderile umanităţii, să înţelegi măreţia misiunii, să mergi în lume, să te lupţi cu ea şi s-o învingi. Să lupţi cu lucrurile care te necăjesc, pentru că, în timp ce contribui la binefacerea şi fericirea altora, în mod inconştient, dar sigur, îţi dezvolţi propria fiinţă.»

Traducere şi adaptare după mesajul de la spiritul lui Chopin, 17 dec 1962

Poate că am trecut prea repede peste informaţia extraordinară pe care ne-o aruncă en passant spiritul lui Chopin. Iată detalii, din altă sursă spiritistă, pe acest subiect:

Atunci când două sau trei spirite au mari probleme la încarnarea umană (din cauza perispiritelor prea firave), ele îşi unesc energiile perispirituale, rămânând totuşi două sau trei inteligenţe separate, într-o alianţă de conjunctură. Această nouă entitate temporară se încarnează într-un om, cu rezultate oarecum mai bune.


Unificarea temporară a două spirite "firave" în vederea încarnării

Dar acum poate apare alt neajuns. De obicei, inteligenţa spiritului predominant conferă personalitatea omului. Însă în anumite condiţii, şi celelalte inteligenţe se pot manifesta. Atunci iese la iveală o cu totul altă personalitate umană, fapt care, pur şi simplu, îi bulversează pe martori, inclusiv pe psihiatrii. Ei au denumit fenomenul "personalitate multiplă", considerându-l o tulburare disociativă.

Iată citatele respective din exprimarea prin voce directă, destul de încâlcită, a spiritului lui Chopin, care sugerează mai multe situaţii:

« În stadiile timpurii, înainte să ajungă la un anumit nivel de dezvoltare, se combină două sau trei forţe de viaţă [spirite] care susţin un dublu sau corp eteric. Două sau trei entităţi pot deveni o singură persoană. Spiritele se amestecă, astfel încât ele împart acelaşi corp fizic, temporar.

Uneori, se produce o unificare a forţei spirituale, a vibraţiilor, a mentalităţilor. Două fiinţe se unesc şi lucrează printr-un corp, dându-i viaţă sau fiind Viaţa din spatele lui. Iar când au încheiat treaba cu acel corp, fiinţele se separă şi redevin individuale.

Când există o mare unitate, o mare dorinţă de a realiza o misiune importantă, uneori, două fiinţe se unesc şi devin, pentru o anumită perioadă de timp, din punct de vedere material, o unică persoană. [n.n. - aici se referă, mai degrabă, la parteneriatul dintre un spirit angelic şi unul obişnuit.]

Câteodată, un om pare normal un număr de ani şi apoi, dintr-o dată, se comportă ciudat, se transformă, luând o altă personalitate. Ce-i asta altceva decât o personalitate duală [multiplă]? Se numeşte aşa pentru că entităţile spirituale se unesc într-un corp uman şi acţionează de aşa manieră, uneori chiar fără a-şi da seama, încât provoacă o reacţie fizică ciudată [alternanţa de personalităţi].

Tot amestecul entităţilor poate fi, uneori, explicaţia şi în cazul acelor persoane care nu sunt nici bărbat, nici femeie [hermafrodiţii]. »

Spiritul lui Chopin, 17 dec 1962

< Sus >

Un spirit la mai mulţi oameni (1:N)

Din cele scrise mai sus se desprinde concluzia generală că este greu să dirijezi din astral un om, pentru un rezultat deosebit, fiind uneori nevoie de cooperarea mai multor entităţi astrale. Prin urmare, pare ilogică situaţia inversă, în care un singur spirit să conducă mai mulţi oameni. Ar fi o sarcină imposibilă. Practic, când se "încarnează", un spirit stă strâns ataşat de un singur om pentru a nu pierde niciun moment contactul cu acesta.

NOTĂ: Spiritul vibrează la o frecvenţă mult mai înaltă decât materia şi, de aceea, el nu percepe realitatea fizică direct, ci prin intermediul semnalelor trimise de mintea omului. Dacă traseul informaţional dintre minte şi spirit este îmbâcsit, obturat cu impurităţi (morale), atunci spiritul este dezinformat despre ce se petrece în planul fizic. Urmările sunt nefaste pentru om, care îşi pierde controlul spiritual şi face tot felul de prostii.

Situaţia se îndreaptă prin decizia Entităţilor superioare de a "degrada" spiritul către un plan vibratoriu mai coborât, mai aproape de frecvenţa fizică. Deşi este resimţită ca o "pedeapsă" de către spirit, de fapt, este metoda cea mai naturală ca el să poată percepe în mod corect semnalele trimise de creier şi, la rândul său, să transmită comenzi de corecţie care să ajungă nedistorsionate la om.

În ciuda improbabilităţii, unii specialişti afirmă că (unele sau toate) spiritele se întrupează simultan în mai mulţi oameni. În unele articole recente am menţionat autori ce au lansat astfel de idei. Se afirmă că un spirit nu este indivizibil, monolitic, ci se poate diviza, în condiţii speciale. Concret, Monada unică s-ar diviza în două: o parte rămânând în astral, iar cealaltă parte încarnându-se într-un om de pe Pământ. Orice spirit încarnat ar avea deci o contraparte liberă în astral, identică cu el, cu care ţine legătura, mai mult sau mai puţin, şi cu care se va reuni după moarte. Monada ar putea, dacă vrea neapărat, să se mai dividă încă o dată şi să se încarneze simultan în doi oameni diferiţi. Am avea astfel situaţia incredibilă în care doi oameni ce trăiesc simultan ar avea acelaşi spirit.

Cum comentăm această ipoteză?

Este adevărat că perispiritul este o energie care, aşa cum am spus, se poate comasa cu energia altui spirit. Şi invers, perispiritul se poate diviza. Asta am şi susţinut când am vorbit despre "Conştiinţa umană" autonomă ce conduce mintea: Conştiinţa provine tocmai din divizarea stratului marginal al perispiritului.

Mai există şi situaţia când un spirit foarte evoluat doreşte să se unească definitiv cu Dumnezeu. Tehnic vorbind, asta înseamnă că va renunţa la învelişul său perispiritual, creat prin trudă de-a lungul epocilor de încarnări succesive. Şi va ceda toată această energie rafinată, puternică, ca să creeze noi spirite. Nimic nu se pierde în natură. Înaltul spirit "moare", dar altele se nasc din energia sa dăruită lumii. Spiritul îşi sacrifică tot ce a dobândit mai înalt pentru a intra într-o Glorie mai mare, Splendoarea Divină, din care va deveni parte. În Dumnezeire se duce la perfecţiune conceptul de unitate prin diversitate, de colaborare perfectă şi îmbogăţire neîncetată cu experienţa părţilor Sale.

Se mai cunoaşte şi capacitatea spiritelor de a comunica simultan cu foarte multe alte entităţi. Este un fel de fragmentare a conştiinţei spirituale pe mai multe canale.

Situaţiile de mai sus sunt reale, totuşi semnificativ diferite, şi consider că un spirit nu se încarnează în mai mulţi oameni simultan. Cred că a fost vorba de o neînţelegere din partea mediumilor respectivi sau chiar de mesaje eronate din astral.

Mai degrabă, informaţia s-ar putea referi la Sufletul de grup, adică un colectiv de câteva zeci sau sute de spirite de ranguri diferite, dar unite prin anumite caracteristici energetice comune. Acest Suflet acţionează cu o singură voinţă, ca o individualitate în sarcinile spirituale importante. Este ceea ce a subliniat şi spiritul lui Chopin în citatul de mai sus, ca şi alte spirite din anturajul mediumului Leslie Flint. Spiritele care compun această Frăţie se ajută reciproc ca şi cum ar fi o singură fiinţă.

Spiritul dr. Charles Marshall vorbeşte despre Sufletul de grup:

« Şi acest suflet propriu al tău [...] este grupat cu alte suflete, deşi sunteţi indivizi separaţi, unităţi separate dintr-un plan complet. Nu poţi fi complet până nu eşti unificat într-un singur Întreg. Şi trăieşti ca Unul. Asta se numeşte Perfecţiune sau Frăţia perfectă sau Unirea perfectă.

Dacă te-ai considera ca fiind o notă de pe pian: de una singură, deşi poţi emite un ton frumos, eşti inutilă fără celelalte note ale pianului, care să creeze o temă frumoasă sau o armonie. [...] Tot aşa, sunt multe note, pe diferite scări, pe diferite vibraţii sau niveluri. Dar când sunt împreună, pot crea un sunet armonios minunat. Dacă ai vizualiza fiecare notă ca pe un suflet, iar fiecare suflet se află pe un plan diferit de evoluţie, totuşi, când vibrează armonic împreună, avem o Unitate completă, avem Perfecţiunea tonului şi armoniei. »

Spiritul dr. Charles Marshall, 28 mai 1957

< Sus >

 

CE PERSONALITATE ARE SPIRITUL DUPĂ MOARTE

Revenim la diferenţa dintre individualitate şi personalitate...

Cei care cred că spiritele îşi perpetuează după moarte vechea personalitate umană, să mai reflecteze puţin. Iată ce întrebare interesantă pune o spiritualistă în dialog cu un spirit (spiritul marelui compozitor Frederic Chopin):

« Rose Creet: – Când oamenii devin compleţi şi părăsesc Pământul definitiv, Frederic, care personalitate şi-o iau, dacă au trăit de aşa multe ori pe Pământ şi au avut atâtea...?

[Din această întrebare răzbate părerea doamnei că, după fiecare viaţă, spiritul îşi menţine personalitatea umană respectivă şi abia la eliberarea de lanţul reîncarnărilor el ar trebui să aleagă una dintre ele, cea mai "reprezentativă". Desigur, este o părere eronată.]

Spiritul lui Chopin: – Spiritul nu este, să spunem aşa, inhibat, nu este limitat în dezvoltarea sa. Aici putem lua multe forme după impulsul de moment. Deşi – atunci când te înalţi departe de lucrurile şi condiţiile şi gândirea materială, unde trupul, învelişul exterior nu are importanţă – poţi deveni complet invizibil. Cu alte cuvinte, nu îţi trebuie o formă exterioară. În cea mai înaltă formă de dezvoltare nu este necesară carcasa sau învelişul.

Dar ne putem lua, de exemplu, eu îmi iau întotdeauna aparenţa fizică exterioară a lui Chopin, aşa cum mă ştii. Însă, dacă vreau – adică dacă îmi concentrez gândurile suficient –, m-aş putea întoarce la tine nu ca Chopin, ci într-una din formele mele umane anterioare. »

Spiritul lui Chopin, 26 mar 1956

Există o legătură indisolubilă între aspectul (forma eterică) pe care şi-l ia spiritul şi personalitate. Un spirit îşi va lua aceeaşi formă pe care a avut-o personalitatea umană respectivă. Spiritul înalt care comunică aici NU se identifică cu niciuna din personalităţile umane avute, după cum, ca spirit, NU are niciuna din aparenţele fizice umane. Nici măcar ultima. Spiritul este altceva, mult mai elevat şi imposibil de descris.

Deci, prin acest răspuns, spiritul a confirmat diferenţa dintre personalitatea umană şi individualitatea spirituală.

Folosind o metaforă, sufletul uman este o haină ţesută din aspectele fizice (voce, figură, statură etc) şi aspetele psihologice (personalitate, amintiri etc). După moarte, când sufletul se uneşte cu spiritul, această haină este atârnată în garderoba cu suflete a spiritului (în perispirit).

În lumea lui, spiritul liber îşi poate lua orice aspect doreşte (în planurile astrale) sau niciunul (în planurile cauzale, superioare). Atunci când comunică cu oamenii fizici, spiritul coboară în planul eteric, unde îşi ia o formă acceptabilă. De obicei, îşi ia ultima formă umană. Îşi va îmbrăca respectiva haină sufletească doar pe durata comunicării cu mediumul.


Despre coborârea temporară a spiritelor printre oameni:

« Spiritul lui Chopin: Există un corp eteric (care este un duplicat al corpului material). El este animat de spirit, care nu are un corp în acelaşi sens. Corpul eteric, prezent pe un plan ceva mai material (sau, oricum, mai aproape de condiţia pământească), pe acesta îl folosim noi, spiritele, pentru a comunica. Spiritul este ceva indefinit, pentru că nu are formă. Corpul eteric este acela care are formă.

Acest corp eteric, atunci când intră într-o atmosferă mai rarefiată, ia o formă mai purificată şi mai rarefiată. Dar este tot corpul eteric, care a suferit o schimbare şi devine un corp "spiritual".

Noi, spiritele, când vrem să fim recunoscuţi [n.n. - de oameni], ne gândim la noi înşine aşa cum vrem să fim recunoscuţi. Eu mi-am asumat diferite personalităţi de-a lungul timpului [n.n. - în relaţia cu mediumii].

Când venim să vorbim cu voi, oamenii, ne concentrăm gândurile şi ne proiectăm la nivelul eteric, care, însă, ne pune anumite limite pentru ceea ce vrem să vă transmitem. Iată problema ce ne preocupă de mult timp: cum să vibrăm pe un nivel eteric inferior sau, să spunem, un nivel mai apropiat de Pământ decât al nostru, şi în acelaşi timp, să gândim la un nivel mai înalt – pentru că sunt două lucruri opuse pe care le facem în acelaşi timp. »

Spiritul lui Chopin, 17 dec 1962

Un spirit care comunică din astral poate alege să se exprime precum o personalitate umană familiară sau prin a sa proprie – cea spirituală, mai rafinată şi mai impersonală. Este o diferenţă semnificativă. De exemplu, după o şedinţă spiritistă cu mediumul Leslie Flint, doamna Lynn Russell a observat că spiritul lui Rudolph Valentino s-a manifestat în două feluri. În spatele vocii sale obişnuite se distingea o individualitate spirituală mai adevărată, dar ascunsă. Era aspectul mai înalt, pe care Lynn l-a numit "Rudy plus".

« Vocea e aceeaşi, dar calitatea poate fi alta; accentul străin nu se mai simte, dar caracteristicile rămân ale sale. Se poate compara cu o piesă muzicală cântată la două piane, o pianină şi un pian de concert. Notele şi tema sunt aceleaşi, dar vei ştii fără dubiu cum sună fiecare. »

din cartea "The Voice of Valentino Through Leslie Flint", de Lynn Russell

Şi iată o reconfirmare a diferenţei dintre personalitatea umană şi individualitatea spirituală, dintr-un alt dialog spiritist mediat de Leslie Flint.

Venise la "vorbitor" spiritul unei foste beţivance analfabete, Mollie. Dialogul a fost sărac în informaţii despre lumea de dincolo, dar interesant din alt punct de vedere. Spiritul superior ce supraveghea şedinţa, dr. Marshall, ne lămureşte că acel spirit are, în lumea lui, o "personalitate şi un caracter total diferite" de fosta personalitate umană.

« Dna Greene: – Dr. Marshall, această convorbire a fost interesantă pentru că am putut vedea cum, atunci când Mollie a venit [să ne vorbească], ea a reintrat în condiţia sa pământeană de beţivană, hlizindu-se la noi întocmai ca o femeie beată.

Spiritul dr. Marshall: – Atunci când [n.n. - spiritul] intră în contact cu Pământul [n.n. - materia fizică], aproape automat, se autoajustează şi se identifică cu persoana care era. Dar dacă ai putea s-o auzi aşa cum este ea acum, ai găsi o personalitate şi un caracter total diferite. Aici a avut loc asimilarea forţată, dacă vrei, inconştientă, a vechiului sine. »

Spiritul lui Mollie zâmbăreaţa, 1965

 

Sufletul-fantomă, pe timpul încarnării

Nu numai spiritele se pot uni sau diviza. Sufletul uman, fiind şi el energie, se poate diviza în două părţi, când omul doarme. Jumătatea liberă poate călători în lumea astrală, lumea spiritelor, în timp ce jumătatea fizică se odihneşte în trup. Am dezbătut acest subiect în articole anterioare. Ca o confirmare în plus, subiectul revine şi în dialogurile cu spiritele mediate de Leslie Flint.

«Am zis: "Cum o voi recunoaşte? N-am fost niciodată acolo."

Iar ei au zis: "Ba ai fost. De multe ori, când erai adormit. De fapt, o cunoşti foarte bine."

Şi am început să mă gândesc: "Nu ştiu, aveam nişte vise. O dată sau de două ori, am visat despre un loc foarte drăguţ cu o grădină frumoasă şi era acolo bătrânul meu câine Rover, care a murit de mulţi ani. Mă gândeam că era doar un vis."

Ei au zis: "Nu, nu visai, chiar erai cu noi pe timpul somnului. Când trupul era adormit, spiritul tău era liber şi putea călători ca să fii cu noi, înţelegi?" »

Spiritul lui George Hopkins, 11 apr 1959
 

« De ce credeai tu că Chopin vine şi îţi spune că te descurci remarcabil de bine, că e foarte mulţumit şi că realizezi multe?! Îţi spune ce faci în starea de somn. Ceea ce, într-o anumită măsură, este adevărat, pentru că atunci când acea parte din corpul tău fizic se eliberează, merge în completitudinea Sinelui şi se manifestă Aici într-o stare mai desăvârşită. Şi împlineşti toate lucrurile pe care le doreşti. Doar că nu le faci din punctul de vedere pământesc, în acel spaţiu restrâns numit corp, dar asta nu înseamnă că nu realizezi lucruri mari Aici. În somn, călătoreşti Aici, ca şi Flint, el e deseori cu noi. »

Spiritul dr. Charles Marshall, 28 mai 1957

Majoritatea esoteriştilor consideră dedublarea / proiecţia astrală drept un fenomen extraordinar, paranormal. Dar el este cât se poate de comun, se întâmplă zilnic fiecărui om. Extraordinar de ciudat este că aproape nimeni nu e conştient de el. Se petrece în fundal. O omenire întreagă nu e conştientă că se plimbă printre spirite!

Iată explicaţia simplă a acestui paradox. În trup rămâne jumătatea de suflet însoţită de Conştiinţa omului. Cealaltă jumătate de suflet inconştientă, sau "sufletul-fantomă", călătoreşte în astral însoţită de Spirit. Mai bine zis, invers: sufletul-fantomă este simplul vehicul prin care Spiritul călătoreşte noaptea în lumea spiritelor.

Dedublarea astrala: constiinta vegheaza trupul, spiritul dirijeaza sufletul-fantoma
Dedublarea, normală, din timpul somnului:
CONŞTIINŢA veghează jumătatea de suflet care se odihneşte,
SPIRITUL dirijează jumătatea de suflet care voiajează în astral

Dar de ce n-ar putea Spiritul s-o facă singur, neînsoţit de o parte a sufletului uman?

Tocmai pentru că Spiritul e puternic ataşat de sufletul uman şi ar fi chiar riscant să rupă complet această legătură, fie şi pentru o clipă. Eliberându-se complet, i-ar putea lua locul un alt spirit intrus, nepoftit. În schimb, legătura dintre cele două jumătăţi de suflet este indestructibilă şi se face printr-un flux sau cordon energetic, depăşind orice potenţial sau forţă a vreunui alt spirit aşezat la pândă. Este o conexiune perfect protejată. De aceea, fenomenul de "posedare" de către un spirit străin este imposibil "din cauza" dedublării, conştiente sau inconştiente. Dacă, totuşi, apare, posedarea spirituală are alte cauze.

În voiajul astral nocturn, sufletul-fantomă îşi impune deseori intenţiile. Totuşi, în acea lume, Spiritul are o influenţă mult mai puternică decât în starea de veghe obişnuită. Acolo, omul astral manifestă calităţi incredibile.

În concluzie, dedublarea serveşte în exclusivitate spiritului, ca să mai scape din strânsoarea corpului fizic. Amintirea aventurilor astrale este fortuită, nu este prevăzută de economia naturii. Unii oameni îşi mai amintesc câte ceva, ca un vis. Cel care reuşeşte să se dedubleze conştient este un norocos (dacă nu se teme de noile senzaţii!).

Dar de ce să se teamă, din moment ce este o activitate obişnuită de mii de nopţi?

Frica poate apare la dedublarea conştientă, deoarece şi Conştiinţa se divide, o parte însoţind dublul astral şi păstrând prejudecăţile omului. Acel fragment de Conştiinţă scos din locul său obişnuit este responsabil de teama ce însoţeşte proiecţia astrală uneori.

Rămâne ca ipoteză de lucru: nu cumva este posibil ca întreaga Conştiinţă să iasă din trup, lăsându-l neprotejat? În astfel de cazuri, teama ar fi justificată. Şi ce anume ar face diferenţa dintre o ieşire completă şi una parţială a Conştiinţei din trup?

Luând în consideraţie explicaţiile pe care le-am oferit în eseul HIPNOZA ŞI FENOMENELE CONEXE, atunci putem face o paralelă interesantă cu dedublarea astrală. Astfel, în dedublarea obişnuită nocturnă, copia astrală a sufletului este precum omul hipnotizat: condus, nu de conştiinţă, ci de PSEUDO-CONŞTIINŢĂ sau subconştient. Omul hipnotizat este uşor de manipulat în sensul dorit de hipnotizator, lucru evident în spectacolele de hipnoză. Aşa este şi dublul astral: uşor de condus de către Spirit prin lumea astrală acolo unde are el interes.

Dacă însă dedublarea este CONŞTIENTĂ, atunci înseamnă că dublul astral este controlat de conştiinţa umană, iar Spiritul are o mai mică putere de influenţă. Putem bănui că Spiritul nu prea are interes ca omul să interfereze cu aventurile sale nocturne, deci dedublarea astrală ar trebui să rămână cât mai inconştientă. Când însă omul are darul dedublării conştiente, el l-a primit cu un scop special şi ar trebui să-l exploateze în scopul evoluţiei sale spirituale.

 

Sufletul, după dezîncarnare

În viaţa de dincolo, sufletul mortului suferă multe transformări, degajându-se de învelişurile "grele" dobândite pe timpul vieţii terestre. După o perioadă, sufletul devine una cu spiritul, prin asimilarea sa în perispirit. Dar înainte de a se produce acea contopire definitivă, încă sunt două entităţi oarecum alipite, întrepătrunse, cu vibraţii diferite.

Am spus mai sus că, după moarte, sufletul devine o haină din garderoba cu suflete (perispiritul sau "sufletul spiritului"). Acolo el nu mai este o entitate vie, ci doar o colecţie de amintiri, aspecte fizice, tipare psihologice. Totuşi, pe timpul vieţii, sufletul era o entitate diferită de spiritul său. Cum şi de ce?

Pentru că avea şi o CONŞTIINŢĂ. Ea era o bucăţică "ruptă" din Conştiinţa spiritului. Numai Conştiinţa îi conferă sufletului uman calitatea de entitate autonomă, vie. În lipsa ei, sufletul, oricât de complex ar fi el, rămâne numai un înveliş psiho-mental, o haină dispensabilă. Care haină, în cazul mediumilor de încorporare, poate fi îmbrăcată temporar de un alt spirit decât "proprietarul de drept al trupului", tocmai ieşit puţin afară din corp.

După moarte, sufletul suferă anumite transformări, un altfel de moarte, finalizate când Conştiinţa umană revine înapoi în Conştiinţa spiritului. Abia atunci spiritul se reîntregeşte, se întăreşte, se eliberează, iar sufletul rămâne o amintire nemuritoare, în perispirit. Sufletul uman continuă să trăiască etern în sânul spiritului său, nu altfel.

< Sus >

 

OMUL ESTE SUBALTERNUL SPIRITULUI SĂU

Toţi oamenii au greutăţi la un moment dat. Mulţi se vaită în sinea lor: De ce trebuie să mi se întâmple tocmai mie asta? Atitudinea de văicăreală nu e utilă, nu ajută la depăşirea situaţiilor dureroase. Unii au găsit rezolvarea în a nu se gândi deloc, ci doar a acţiona. Totuşi, omul este o fiinţă reflexivă şi e greu să scape de gândurile prăpăstioase.

Adevărata soluţie este una spirituală. Omul se poate considera un soldat în subordinea comandantului – Spiritul său. Acesta îl poartă pe câmpurile de luptă, unde cunoaşte victorii şi înfrângeri. Omul trece prin toate greutăţile, fiindcă aşa este viaţa pe Pământ şi fiindcă Spiritul vrea ca omul lui să trăiască. A se gândi depresiv că moartea l-ar scăpa de chinuri nu este demn de un militar curajos. Omul trebuie să fie Loial şi cu Respect faţă de comandantul suprem, care este Spiritul lui.

Dar omul modern este foarte comod. Nu ar vrea să se schimbe nimic în rutina sa şi ar dori să aibă totul la dispoziţie. Orice dificultate zărită la orizont îl sperie.

Din contră, greutăţile ar trebui să îl mobilizeze, să îi ridice adrenalina şi simţul puterii personale, să găsească plăcere în trecerea obstacolelor.

Iar dacă nu poate asta, măcar să se simtă important prin simplul fapt că rabdă resemnat durerile vieţii, în onoarea Spiritului său Divin.

Chiar dacă nu-l vei vedea niciodată, totuşi, ştii că Spiritul există, fiindcă, fără El, ai muri instantaneu. El te ţine în viaţă, îţi dă intuiţii şi inspiraţii.

Tu ai putea să te sinucizi, dar asta ar însemna să acţionezi invers faţă de Divinitatea lăuntrică. Şi toţi ar pierde: tu ţi-ai pierde singura viaţă, El şi-ar pierde ocazia de a căpăta experienţă terestră.

Este foarte importantă orice experienţă pentru Spirit. Desigur, are şi El preferinţe, dar se mulţumeşte cu ce se poate. Fiecare clipă petrecută încarnat este preţioasă pentru Spirit. Când se va elibera de trup, va avea cu totul alte lucruri de făcut şi învăţat. Deocamdată, experienţele penibile în trup sunt foarte preţioase, într-un mod pe care omul nu îl înţelege. Dar el să ştie că Spiritul se bucură când omul său rezistă şi rabdă mâhnirile vieţii. După ploaie, iese soarele. Bucuriile şi durerile alternează în viaţă şi amândouă ne învaţă câte ceva.

Fiecare dintre noi, oamenii, avem proprile scenarii de viitor, propriile preferinţe şi fantezii, pe care le vrem îndeplinite ca să fim fericiţi. Totuşi, cea mai mare fericire vine din faptul de a-ţi mulţumi Spiritul. Când îţi vine mai greu, El îţi trimite o rază de fericire imensă, ca răspuns de mulţumire şi pentru ca să rezişti durităţii vieţii.

« Spiritul lui Chopin: Când avem o concepţie limitată asupra vieţii şi suntem deseori trişti sau nefericiţi; când simţim că ducem o existenţă inutilă; când simţim că nu am realizat nimic; când nu vedem sensul vieţii noastre – atunci să ne amintim că ceea ce pare să fie un eşec nu este neapărat aşa în sens spiritual.

Poate că a fost un eşec complet, absolut, din punct de vedere material, fiindcă judeci de pe un nivel material. Dar iarăşi repet, tu nu înţelegi pe deplin că ai contribuit foarte mult în diferite feluri pentru alţi oameni, câteodată conştient şi de multe ori inconştient. Noi suntem doar nişte vehicule. Corpurile noastre pământeşti sunt doar nişte mijloace de expresie şi de dezvoltare a spiritului.

E adevărat că uneori suntem limitaţi, totuşi sunt multe lucruri pe care le-am putea realiza dacă ne-am da seama că nu există limite – decât cele pe care ni le stabilim singuri. Dar odată ce alungăm toate prejudecăţile, când ne deschidem mintea şi avem bunăvoinţa să ne străduim a face lucruri bune, vom beneficia nu doar noi, ci şi ceilalţi. »

Spiritul lui Chopin, 17 dec 1962

< Sus >

Răzvan A. Petre
10 mai 2018