<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


Experimentul de la CERN-Geneva şi "Stăpânul Infiniturilor"

de Rãzvan Petre

 

MARELE ACCELERATOR DE PARTICULE SUBTERAN ŞI SUPRADIMENSIUNILE

 - Evenimentul care va unifica ştiinţa cu ezoterismul -

Acceleratorul de particule de la CERN, Geneva

Foto 1: În interiorul marelui accelerator de particule

Marele experiment de la Geneva a fost repornit. Presa scandaloidă a reînceput isteria: "Dacă ceva nu merge bine, Europa riscă să fie înghiţită de o gaură neagră!. Oare pentru asta s-au cheltuit 1 miliard de euro şi au colaborat 7000 de fizicieni din toată lumea?!"

Este cel mai costisitor experiment al fizicii, dar cu o miză pe care necunoscătorii nu o înţeleg. S-a spus că experimentul va reface condiţiile imediat ulterioare Big Bang-ului care a creat lumea. Ei, şi ce? S-a mai spus că astfel se va valida binecunoscuta teorie a corzilor (string theory). Mare scofală! Ei bine, dragi semeni, trebui să ştiţi că teoria corzilor este dragă multor fizicieni, inclusiv lui Stephen Hawking (genialul savant paralizat şi mut), fiindcă ea ar putea explica formarea universului din nimic şi ar cuprinde într-o singură ecuaţie toate fenomenele posibile. Ar fi un eveniment ştiinţific epocal dacă "teoria totului" ar fi confirmată. Se ştie că fizica modernă este alcătuită, în principal, din multă matematică şi imaginaţie. Dar pentru a-şi menţine statutul respectabil de ştiinţă, toate speculaţiile sale trebuie validate prin experimente. Progresul teoretic actual este atât de mare, încât numai un experiment de talia celui care se desfăşoară la Geneva, sub pământ, poate aduce un progres real, atât de mult aşteptat în Fizică.

Dar mai este ceva de adăugat, chiar şi mai important. Teoria corzilor susţine că spaţiul nu are doar 3 dimensiuni (cele cu care suntem obişnuiţi), ci mai multe, cel puţin 9! Este drept că savanţii nu prea ne lămuresc cum arată celelalte 6 dimensiuni, dar acest lucru se poate corecta cu timpul. Însă ecuaţiile teoriei sunt precise şi clare: spaţiul are nevoie de cel puţin 9 dimensiuni pentru a exista. Nu e nici un dubiu. Prin urmare, dacă experimentul de la Geneva va reuşi, iar teoria corzilor va fi validată, vor trebui rescrise toate manualele de fizică, menţionând negru pe alb că SPAŢIUL ESTE MULTI-DIMENSIONAL. Iată că viziunile scriitorilor de Science-Fiction prind viaţă şi lumea întreagă va trebui să se obişnuiască cu ideea că există dimensiuni invizibile, în care pot exista forme de viaţă inimaginabile deocamdată.

Mutându-ne atenţia acum în domeniul Ezoterismului, aici se ştie de mult timp, de mii de ani chiar, că spaţiul este multi-dimensional. Face parte din ABC-ul ocultismului că, pe lângă planul fizic, comun, mai există planul sau lumea "eterică", invizibilă ochiului liber. Dincolo de eteric (adică având o vibraţie superioară) există lumea "astrală", care este şi mai rafinată; iar dincolo de ea există lumea "mentală", de o extrem de mare subtilitate. Aceste lumi coexistă în acelaşi spaţiu, fără a se deranja reciproc, ba chiar fără a se observa, fiecare dintre ele ţinând de altă dimensiune, de altă vibraţie fundamentală. În fiecare dintre ele trăiesc fiinţe specifice lumii respective. Aceasta este viziunea ezoterică, veche de când lumea. Nu mai este mult, poate câţiva ani, până când Fizica se va pune de acord cu Ezoterismul în această privinţă. Aceasta este marea miză ştiinţifică, epistemologică şi spirituală care se joacă acum la marele accelerator de particule de la CERN-Geneva.

Ştiinţa ultimelor decenii a răsturnat paradigma fizicii clasice. Astăzi, chiar şi la nivel de liceu, se învaţă despre mecanica cuantică şi rezultatele sale paradoxale. Se ştie astăzi că lumea atomică, ce stă la baza realităţii noastre aparent "solide", nu este deloc solidă şi stabilă, cum ne-am fi imaginat. Nu! Distanţele dintre atomi sunt comparabile cu distanţele dintre planete şi sisteme solare. Prin urmare, obiectele "solide" ale lumii materiale sunt alcătuite în proporţie de 99% din... vid. Alt exemplu, electronii nu urmează nişte traiectorii în jurul nucleului atomic asemenea Pământului în jurul Soarelui. Nu! Electronii apar şi dispar tot timpul în orbitele lor circumatomice. Mai mult, teoria corzilor explică că electronii nu sunt nişte particule, ci rezultatul rotirii în jurul propriilor axe a unor mini-corzi subcuantice... Alt exemplu, principiul de incertitudine al lui Heisenberg: nu putem cunoaşte decât fie poziţia unei particule subatomice, fie viteza sa, niciodată amandouă în acelaşi timp. Prin urmare, la nivel atomic nu putem avea certitudini, ci doar probabilităţi. Alt exemplu, dualitatea corpuscul-undă: oricare particulă are asociată o oscilaţie (ba, recent, s-a stabilit că şi obiectele macroscopice respectă acest principiu dual). Prin urmare, lumina poate fi analizată fie ca flux de fotoni, fie ca vibraţii în spectrul electromagnetic. Nu putem spune că lumina este ori particulă, ori vibraţie, ci trebuie să ne mulţumim cu compromisul de a spune că este amândouă, în funcţie de ce ne interesează... Un experiment recent a confirmat că două particule cuantice, separate la un moment dat şi trimise în colţuri opuse ale universului, păstrează o legătură simpatetică între ele, indiferent de distanţa care le separă... Şi mai incredibil, experimentele au arătat că particulele cuantice nu acţionează mecanic şi orb, ci dimpotrivă au un rudiment de conştiinţă, putând influenţa experimentele într-un mod semnificativ statistic, interacţionând cu intenţiile experimentatorilor. Sunt doar câteva fapte şi axiome ştiinţifice moderne, care ar trebui să ne dea de gândit...

Aceste principii ale fizicii bulversează modul de gândire newtonian, liniar, pe care îl folosim în viaţa de zi cu zi. Noua paradigmă obligă la reformulări filozofice şi o abordare plină de respect a cunoaşterii ezoterice, spre care, neîndoielnic, se îndreaptă gândirea ştiinţifică a secolului 21. Ezoterismul oferă şi metode practice de cercetare a dimensiunilor ascunse ale Spaţiului, aşa că fizicienii pot beneficia imens din această conlucrare. La rândul său, cunoaşterea ezoterică ar fi validată de ştiinţa oficială, ieşind astfel din conul său de umbră (ocult) şi nemaiputând fi respinsă pe motive religioase, ideologic-materialiste sau semidocte.

 

VIBRAŢII ŞI INFINITURI

Motto: ...infinituri cuprinse în alte infinituri... precum păpuşile ruseşti...

Studiul micro-universului i-a apropiat pe fizicienii contemporani de celelalte dimensiuni spaţiale, ascunse oricăror instrumente inventate până acum. Fiind infinit de mici, particulele subcuantice au fost găsite întâi cu ajutorul aparatului matematic. Viitorul ne va arăta dacă pot fi şi vizualizate.

Savanţii au observat uimiţi că particulele subatomice fac parte dintr-o lume diferită de cea fizică, au un comportament diferit şi, mai mult, par a avea chiar conştiinţă, una redusă, desigur, dar reală! Particulele cuantice par vii, cu personalitate, comparativ cu cele fizice - care sunt identice şi interschimbabile. Aceasta concordă cu ştiinţa ezoterică, ce afirmă că energia subtilă (numită prana, qi, eter etc) este inteligentă, într-un mod rudimentar. Cei care practică vindecările cu (bio)energie ştiu că energia pe care ei o introduc în corpul pacientului merge, ghidată de propria ei inteligenţă, către locurile bolnave, într-un mod ce depăşeşte puterea noastră de înţelegere. Prin urmare, Fizica descoperă astăzi tocmai enigmaticele particule eterice, despre care savanţii vorbeau încă de acum un secol, fără a avea atunci confirmări experimentale.

Iată un dublu raţionament sintetic: Cum frecvenţa unei oscilaţii este, prin definiţie, invers proporţională cu lungimea sa de undă, rezultă că, cu cât câmpul de forţă vibrează mai rapid, cu atât mărimea particulelor sale fundamentale trebuie să fie mai mică (comparabilă cu lungimea de undă). Şi invers, cu cât descoperim particule mai mici (numite de fizicieni "cuantice") şi având proprietăţi evident diferite, înseamnă că ele fac parte dintr-o ALTĂ LUME, numită generic "subtilă", clădită pe un câmp de o vibraţie mai înaltă.

Coroborând Ezoterismul cu Fizica, putem trage o primă concluzie importantă. Lumea eterică, mai subtilă ca vibraţie decât cea fizică, este compusă din "particule", numite azi cuantice (etheroni), mult mai reduse dimensional decât atomii.

Cât de mici sunt etheronii? Să considerăm că electronul este o astfel de particulă eterică.

Notă: Fizica ne spune că curentul electric este un nor electronic în mişcare. Clarvăzătorii spun că el apare ca un flux eteric. Sunt două perspective diferite care se confirmă reciproc, rezultând că electronii sunt particule eterice. Poate că electronul nu este cea mai mică particulă eterică, dar pentru a scurta speculaţiile, îl vom lua drept referinţă.

De obicei, se consideră că un electron este un punct fără mărime, deşi unele experimente au dat o valoare maximă a electronului de 10-22 metri. Ţinând cont că ordinul de mărime al atomilor fizici este de 10-10 metri, atunci putem presupune, pentru scopul limitat al acestei lucrări,  că un "atom" eteric sau "etheron" ar fi de un bilion de ori mai mic decât un atom fizic (10-12).

Notă: Într-un documentar ştiinţific, un indian nativ american conducea echipa de filmare printr-o pădure. S-au oprit lângă o piatră ciudată, despre care tatăl povestitorului îi povestise în copilărie că, fiind rănit la o vânătoare şi aflându-se în pragul morţii, îi salvase viaţa. Indianul văzuse cum din piatră ieşiseră nişte oameni miniaturiali, pitici, care îi oblojiseră rănile. După o zi şi o noapte, indianul îşi reveni complet, răspândind vestea despre "piatra sacră". Putem explica această întâmplare (şi multe altele similare din toate tradiţiile pământului) prin faptul că acei pitici (gnomi, in tradiţia ezoterică) sunt locuitori eterici, a căror comunitate poate încăpea lejer într-un loc de dimensiunile unei pietre. Deci piatra nu ar fi doar o poartă interdimensională, ci în ea ar putea încăpea o întreagă lume eterică.

În Ezoterism se vorbeşte despre suprapunerea, prin interpenetrarea în acelaşi spaţiu, a celor 4 sau mai multe planuri existenţiale, datorită vibraţiilor fundamentale diferite. Gânditorii contemporani au considerat că, dacă cosmosului fizic îi spunem uni-vers, atunci întregii Creaţii multi-dimensionale i se potriveşte numele de multi-vers. Fizica cuantică a înglobat deja paradigma info-energetică. Cărţi precum "Tao of Physics", şi multe altele care i-au urmat, au revelat legătura cu Ezoterismul şi potenţialul spiritual al ştiinţei moderne.

Citat din "Autobiografia unui yoghin", cap.43 - descrierea pe care Sri Yukteswar o face multiversului:

"Întregul univers fizic, deşi pare infinit pentru oameni este, analogic vorbind, suspendat precum o mică cabină (nacelă) solidă, la aeronava gigantică a universului astral. Nenumărate sunt într-adevăr galaxiile materiale care se găsesc împrăştiate în puzderia stelelor şi constelaţiilor, dar cu mult mai numeroase sunt galaxiile şi constelaţiile universului astral, ale căror sisteme solare au planete astrale incomparabil mai frumoase şi mai uluitoare decât acelea ale voastre;...

Pentru a înţelege lumea mentală-cauzală, ce există la linia de demarcaţie dintre materie şi spirit, ar trebui să se deţină o imensă putere de concentrare mentală, care ar permite să se vizualizeze, închizându-se ochii, atât cosmosul fizic, cât şi cosmosul astral, în întreaga lor imensitate - aeronava astrală luminoasă şi micuţa sa cabină solidă sau fizică -, ca existând doar în gândire (care ar fi deci comparabilă, în această alegorie, cu întreaga atmosferă terestră – n.n.)."

Cele discutate mai sus în legătură cu raportul dimensional dintre fizic şi eteric poate fi extrapolat la raportul dintre eteric şi astral, apoi la raportul dintre astral şi mental. Prin urmare, dacă atomul ne apare ca fiind infinitezimal în lumea fizică, atunci "etheronul" ar fi sub-infinitezimal, iar "astralonul" ar fi sub-sub-infinitezimal, iar "mentalonul" ar fi sub-sub-sub-infinitezimal. (În lipsa altor denumiri consacrate, am folosit aceşti termeni inediţi.) Vorbim deci de infinituri cuprinse în alte infinituri, precum păpuşile ruseşti!

Infinituri in interiorul altor infinituri

Fig. 1: Infinituri în infinituri

Aici ne cam pierdem... Mintea omenească nu a fost proiectată să jongleze cu infiniturile. Este o sarcină pentru Mintea lui Dumnezeu. DUMNEZEU ESTE "STĂPÂNUL INFINITURILOR". El poate baleia multiversul cu mintea Sa, într-o fracţiune de clipă, de la infinitul mental cel mai mic până la infinitul fizic cel mai mare...

CÎT DE MARE ESTE DUMNEZEU? Dumnezeu nu este creat şi nici material, dar dacă am dori să Îl plasăm undeva în acest model al infiniturilor suprapuse, El ar fi cea mai mică fiinţă, infinit mai mică decât cel mai mic atom mental, nedetectabilă şi de neatins. Dumnezeu este cea mai simplă fiinţă, iar omul, printre cele mai complexe. Complexitatea sa armonioasă îl face pe om o fiinţă frumoasă, dar simplitatea frumuseţii lui Dumnezeu este inegalabilă, este frumuseţe în stare pură, după cum mărturisesc toţi misticii.

Acum, că ne-am trezit a fi atât de "mari" comparativ cu Dumnezeu, un soi de orgoliu pare să ne cuprindă... Dar să nu ne lăsăm copleşiţi de el! Nu se poate spune că infinitul mare este superior infinitului mic. Acest lucru este uşor de înţeles fie şi numai dacă ne gândim că, în universul fizic, mişcarea şi transformarea corpurilor cereşti gigantice nu e decât rezultatul unor fenomene la nivel atomic. Măreţia Soarelui e datorată reacţiilor de fuziune nucleară ş.a.m.d.  Mai mult, legile Ezoterismului ne spun clar: planurile mai înalte vibraţional condiţionează şi controlează pe cele mai grosiere. Cum s-ar spune, planul eteric are controlul planului fizic. Este deci invers decât mintea obişnuieşte să raţioneze: cu cât eşti infinit mai mic, cu atât ai o putere sporită asupra infinitului mai mare! Ciudat, nu? Pe măsura inteligenţei divine...

Alt paradox: venind dintr-un plan vibratoriu mai înalt (cu dimensiuni minuscule) te poţi dilata la dorinţă până la dimensiunile planului inferior ca vibraţie, dar posedând dimensiuni mai mari. De exemplu, o fiinţă eterică, relativ minusculă în forma ei originală, se poate extinde până la dimensiunile unui om, dacă vrea neapărat să se facă vizibilă (vezi exemplul de mai sus, cu "piatra sacră" a indienilor americani). Cum reuşeşte asta? Îşi păstrează neschimbat tiparul, matricea legăturilor dintre atomii eterici, dar măreşte distanţa dintre ei în mod proporţional (ceea ce, în matematică, se numeşte "izomorfism").

În ştiinţa străveche Yoga se vorbeşte despre marile puteri supranaturale (siddhi) care sunt accesibile conştiinţei yoghinului avansat. Se spune că acesta se poate face mare cât universul sau mic cât atomul. De fapt, este vorba despre Conştiinţa căutătorului spiritual, care poate merge chiar şi mai în profunzimile creaţiei, până la mini-dimensiunile astrale sau chiar cele micro-mentale (prin dedublări astrale şi mentale). Prin urmare, Conştiinţa în starea ei originală, dumnezeiască, are dimensiuni chiar mai mici decât atomii mentali, ea aparţinând lumii spiritului pur. Conştiinţa umană este de natura Spiritului, iar Spiritul este de natura lui Dumnezeu, infinit de mic, dar cu cea mai înaltă vibraţie posibilă.

Am spus că Dumnezeu ar fi cel mai mic punct imaginabil (mai degrabă in-imaginabil pentru mintea omului). Cum oare a creat El atunci infiniturile, mult mai mari decât El? Şi mai ales cum le poate controla de la acel nivel sub-sub-sub-sub-infinitezimal? Acestea sunt întrebări care ne "opresc mintea în loc". Minea obişnuită nu poate opera cu infiniturile, îi este practic imposibil! Iată de ce suntem datori cu un profund respect şi admiraţie în faţa STĂPÂNULUI INFINITURILOR!

Mintea a inventat cuvântul "infinit" pentru a-şi autodefini limitele cuprinderii sale. Numai Conştiinţa spirituală poate experimenta direct "infinitul", pentru ea nefiind nimic de necuprins, fie mare, fie mic. (Vezi diferenţa dintre minte şi conştiinţă în articolul Modelul trinitar al psihicului.) Cu această minte limitată nu putem înţelege inteligenţa divină, chiar apelând la toate computerele din lume. Doar făcând mintea să tacă am putea accede la o inteligenţă superioară (supra-mentală) cu care să înţelegem Marele proiect cosmic şi locul nostru în el. Dumnezeu poate fi înţeles doar în linişte, în tăcerea gândurilor. (Despre supra-mintea astrală şi cea mentalo-cauzală puteţi citi în cartea Modelul unificator al psihicului normal şi paranormal.)

Notă: Totuşi, cum am putea să intuim ordinele de mărime care descriu acest multivers?

Reluând afirmaţia de mai sus, că lumea eterică ar putea fi "mai extinsă" de 1012 (un bilion) de ori decât cea fizică, să abordăm chestiunea numeric. La acest raport, un sistem solar eteric, în miniatură, similar cu al Soarelui nostru ar putea fi cuprins în orbita unui atom fizic! Calea Lactee eterică ar fi de mărimea unui om fizic! Iar întregul univers eteric (dacă ar fi proporţional cu cel fizic observabil) s-ar întinde de la Pământ la Soare. Vă daţi seama cât s-ar mai putea extinde lumea eterică până să umple Tot Spaţiul...!

[Am folosit următoarele date aproximative: Distanţa de la Pământ la Soare = 1010 metri; Diametrul sistemului solar = 1013 metri; Diametrul galaxiei = 1021 metri; Diametrul universului cunoscut = 1030 metri]

Acum, între noi fie spus, în percepţia omului obişnuit, oraşul în care el locuieşte este "foarte mare", iar ţara are o dimensiune "gigantică", dacă ar străbate-o la pas. Ce depăşeşte această limită este pur şi simplu ignorat...

Una dintre sutele de miliarde de galaxii

Foto 2: Una dintre sutele de miliarde de galaxii ale universului observabil

 

EXPLICAREA UNOR FENOMENE PARANORMALE

Motto: Ceea ce pare a fi paranormal în ştiinţa despre univers este cât se poate de natural în ştiinţa despre multivers.

Einstein a demonstrat că masa este echivalentă cu energia, una putându-se transforma în cealaltă. Vibraţia este proporţională cu energia. Vibraţie mai joasă înseamnă energie joasă, deci masă şi dimensiuni mari. Particulele fizice sunt menţinute ca substanţă masivă prin coborârea vibraţiei/energiei eterice. Substanţa fizică este o energie "îngheţată".

Sunt uimitoare fenomenele de de-materializare, relatate în decursul timpului de diverşi martori de pe tot întinsul globului (sau poate aţi auzit de "Experimentul Philadelphia"!). Este poate cea mai clară dovadă că există şi alte dimensiuni ascunse privirii mioape a omului.

În figura de mai jos vom încerca explicarea fenomenului pe baza cunoştinţelor deja acumulate de cititori în paragrafele anterioare. Să luăm exemplul unei molecule de apă, formate dintr-un atom de Oxigen (O) şi doi atomi de Hidrogen (H, H). Apariţia moleculei şi a atomilor componenţi se datorează unei "matrici eterice", adică unui tipar identic ca formă din dimensiunea eterică, invizibilă. La rândul său, această matrice eterică este generată de o "matrice astrală", de nivel şi mai înalt.

Dematerializare, rematerializare

Fig. 2: Explicaţia fenomenului dematerializării şi rematerializării

Faza 1:

Forma fizică apare datorită unei "presiuni creatoare" (simbolizată p=1) venită din planurile divinităţii, care face ca multiversul să existe. Această presiune obligă o parte dintre particulele eterice să îşi încetinească vibraţia, transformând energia lor în masă fizică. Fără această presiune creatoare continuă, particulele fizice s-ar "evapora" instantaneu în planul eteric.

Faza 2:

Dacă dorim de-materializarea moleculei de apă, atunci nu avem decât să micşorăm presiunea creatoare (simbol p=0,5) până la o valoare la care putem păstra matricea eterică neschimbată, izomorfă, dar fără a manifesta şi particulele fizice aferente. Pentru un observator din lumea fizică, obiectul a dispărut din faţa ochilor.

Faza 3:

Pentru a re-materializa obiectul dispărut (fie în acelaşi loc, fie în alt loc din spaţiul fizic) nu avem decât să readucem presiunea creatoare la valoarea nominală (p=1), prescrisă de Marele Proiectant. În acest moment, se vor genera noi atomi fizici sub presiunea planului eteric, care vor reface în detaliu obiectul sau fiinţa care dispăruse pentru moment, fără a-şi pierde funcţionalitatea.

Observaţii

   În timpul fazei 2, matricea eterică devine un obiect concret al lumii eterice, putându-se deplasa la dorinţă în acest plan. Este explicaţia fenomenului de teleportaţie. Materializându-se la loc, el dispare privirii locuitorilor eterici, dar reapare în planul fizic. Datorită vibraţiei mai înalte din planul eteric, obiectele se pot deplasa în el mult mai repede comparativ cu cel fizic. Astfel, navele spaţiale pot călători cu viteze superluminice translatându-se temporar în planul subtil şi apoi revenind la punctul dorit.

   Multe tipuri de particule cuantice recent descoperite sunt extrem de instabile, creându-se şi dispărând fulgerător, spre uimirea savanţilor, care încă nu înţeleg rostul acestui du-te-vino. Practic, constatăm că fenomenele fizice sunt ţesute pe urzeala reţelei eterice.

   Fizica actuală se preocupă tot mai intens de obţinerea energiei din "vid", adică din eter. Vidul este plin de prana (eter), care ne aşteaptă să îi micşorăm vibraţia până la nivelul la care putem colecta energia obţinută şi retransformând-o în alte forme de energie uşor utilizabilă.

   Sunt oare electronii, protonii şi neutronii stabili şi eterni? Aceste particule se combină în tot felul de atomi şi molecule, realizează tot genul de reacţii fizice şi chimice, păstrându-şi atributele şi structura. Dar aceasta doar până în momentul când au "nenorocul" de a ajunge în locuri stranii din univers precum pulsarii, quasarii, găurile negre, acceleratorul de particule de la CERN ş.a., unde sunt descompuşi în particule eterice elementare şi reamestecaţi într-o supă creatoare proaspătă. Deci eternitate nu există pentru particulele fizice.

   Se susţine astăzi că gravitaţia este un efect al curburii spaţiului tridimensional într-o a patra dimensiune. Acum ştim că această dimensiune enigmatică există, fiind cea eterică. Prin urmare, levitaţia poate fi obţinută controlând fenomenul gravitaţiei din planul eteric care o generează.

   Înţelepciunea antică hindusă ne învaţă că Dumnezeu manifestă şi susţine permanent Creaţia prin vibraţia primordială AUM. Pentru ca această intenţie să se manifeste, Brahman a creat Spaţiul (unde să se desfăşoare jocul) şi Timpul (în care să aibă loc transformările lumii). Pe baza modelului prezentat în acest capitol putem înţelege că, dacă Divinul ar suspenda pentru o clipă presiunea creatoare (p=0), atunci multiversul ar dispare instantaneu. De fapt, tot din bogata tradiţie hindusă aflăm că este posibil ca aşa să se şi întâmple! Conform unor tratate mistico-ştiinţifice, se pare că Divinul emană şi resoarbe în fiecare clipă multiversul. Presiunea sa creatoare nu ar fi deci continuă, ci pulsatorie. Teoretic, acest lucru ar putea fi adevărat, fiindcă la fiecare resorbţie a multiversului, el ar rămâne fixat în memoria divină în toate amănuntele până la următoarea emanaţie creatoare, când îşi reia existenţa din momentul anterior, fără ca fiinţele multiversului să constate această "gaură în timpul divin" prin care au trecut, prin care trec permanent. Deci multiversul ar fi generat de un fel de "lampă stroboscopică", succesiunea clipelor de existenţă reală fiind determinată doar de fracţiunile în care "se face lumină"... Cine poate şti, decât Dumnezeu!?

Răzvan Petre
25 noiembrie 2009

ANEXE:

Intuiţia fractalilor în mistica apuseană.

Auguries of Innocence (fragment)

William Blake (1757-1827), poet, pictor

To see a world in a Grain of Sand

And a Heaven in  Wild Flower,

Hold Infinity in the palm of your hand

And Eternity in an hour.


 

De la microcosmos la marocosmos. PUTERILE LUI 10 (.pps)

 

ADDENDA:

Duratele macrocosmice, ca şi distanţele stelare, sunt foarte mari pentru noi. Similar, timpul şi dimensiunile terestre sunt foarte mari faţă de lumile microscopice (unde fiinţele au vieţi foarte scurte). Iată cum, pe o cale deductivă, am aflat că există o proporţionalitate între spaţiu şi timp, un continuum spaţiu-timp, aşa cum a descoperit şi fizica relativistă. Cu cât frecvenţa fundamentală a unui plan de manifestare creşte, el aparţinând lumii subtile, cu atât dimensiunile spaţiale şi temporale sunt mai reduse faţă de cele terestre şi umane. Putem verifica acest lucru ştiind că, în vis, câteva secunde terestre sunt de ajuns pentru derularea unei întregi poveşti, la fel cum se întâmplă şi în alte experienţe paranormale.

Cine a spus că "nu există timp" s-a pripit! Există timp în toate lumile, dar el curge pe scale diferite, chiar incomensurabile. Fără timp, fiinţele n-ar putea evolua, căci timpul este suportul evoluţiei. A crede în ideea Sci-Fi că momentul prezent este precum un cursor care poate fi mutat în viitor sau trecut este o credinţă eronată. Trecutul este deja arhivat, el neputând fi schimbat, ci doar studiat. Viitorul poate fi prognozat (cu o anumită precizie) pe baza unui raţionament "superluminic". Fiinţele din lumea astrală gândesc cu viteze foarte mari pentru noi, ceea ce este natural în acea lume subtilă. Puterea de previziune a spiritelor provine din foarte rapida analiză (aparent instantanee) a unei mari cantităţi de date care acoperă toate evenimentele corelate între ele. Ar fi echivalentă cu prelucrarea de un computer a miliarde de TeraBytes pe secundă, o performanţă încă neegalată. Cu cât prognoza este făcută pe un termen mai scurt, cu atât ea este mai exactă, fiindcă există o şansă mai mică de a interveni factori perturbatori.