<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


SUFLET SI SPIRIT - UNIRE SI SEPARARE

eseu de Răzvan Alexandru Petre

 

"Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru." (Luca 17:21)

Este adevărat, absolut adevărat! Dar atunci de ce nu o simţim? Citind articolul de mai jos, poate că totul va deveni mai clar...

Cititorul de spiritualitate sau esoterism nu prea va găsi în scrieri sau în conferinţe de profil (*) o clarificare a diferenţei dintre suflet şi Spirit, dintre ego şi Sine Superior. Deşi se vehiculează foarte des aceste noţiuni, ele se consideră a fi subînţelese sau intuite de căutătorul spiritual. De aceea, pot apare confuzii regretabile ce pot duce fie la gonflarea ego-ului (confundat cu Sinele Superior), fie la nerecunoaşterea acţiunii Spiritului în atitudinile şi comportamentul omului (ratând astfel o apropiere mai rapidă de El). Am abordat acest subiect delicat şi în alte scrieri anterioare.

În rândurile de faţă voi sublinia mai ales aspectele psihologice care marchează diferenţele dintre sufletul şi Spiritul omului. Această abordare vă poate oferi subiecte de meditaţie cu o mare forţă revelatorie. O recomand ca o completare la căutarea individuală a Adevărului, ce o puteţi realiza pe orice cale spirituală tradiţională sau spontană veţi dori... Atunci când capul este prea înfierbântat, ne prinde bine un duş rece. Şi ţinându-ne inima caldă, folosind mai ales ceea ce ne leagă de Spirit şi Dumnezeu. Însă pentru păstrarea smereniei e nevoie să ne amintim mereu, cu luciditate, care ne sunt limitele. Surprinzător, această modestie ne va ridica pe scara spirituală mai sus decât am fi crezut...

(*) Din fericire, am găsit întâmplător o excepţie în imensul internet. Este un desen frumos care converge cu ideea pe care o repet aici. Mă refer la distincţia şi separaţia care există între om şi Spirit. Iată din link-ul respectiv un cuvânt cheie: "PARTENERIATUL dintre fiinţa umană şi Sufletul cosmic (Sinele Divin superior, adică Spiritul)". Vorbind despre parteneriat/colaborare, implicit trebuie să înţelegem că e vorba despre o SEPARARE dintre cei doi. Desigur, în pagina respectivă se insistă doar pe conexiunea luminoasă ce uneşte Omul cu Spiritul, precum şi Spiritul cu Divinitatea Supremă.

Autorul site-ului menţionat mai sus scrie despre divizarea Conştiinţei folosind următoarele cuvinte (priviţi desenul): "Lumina Cristică curge din inima Divinului Individualizat (adică din Spirit) şi se ancorează în inima corpului fizic". Despre acest subiect puteţi citi în articolul meu despre DIVIZAREA SUFLETULUI...

În general, separarea dintre om şi Spirit încă nu este bine definită şi nici înţeleasă. Poate din teama că ar putea provoca grave neînţelegeri şi proteste. Consumatorii de literatură esoterică, ca şi discipolii unor tradiţii spirituale, nu sunt dispuşi să cedeze fără luptă la ideile lor. Este o luptă de idei, dar nu mai puţin eroică.

Amintirile din vieţile anterioare sau dintre ele nu aparţin omului, ci Spiritului. Faptul că ele ne pot ajunge la cuget este uneori o întâmplare, iar alteori urmarea voinţei Spiritului. Memoria singură nici nu ar fi de ajuns; e nevoie şi de înţelegerea amintirilor, ceea ce presupune o cunoaştere vastă, cosmică, specifică Minţii Spiritului. Or, dacă am avea această Minte, am înţelege totul instantaneu, fără a mai citi atâtea teorii... N-am mai învăţa totul de la zero, n-am mai face atâtea greşeli.

Originea divină a omului nu rezidă în presupusele sale amintiri din lumea spiritelor. Divină este originea Conştiinţei sale. Iar Conştiinţa umană este diferită atât de minte, cât şi de memorie. Am detaliat aceste aspecte în cartea mea "CONŞTIINŢA UMANĂ, ÎNTRE MINTE ŞI SPIRIT".
 

 

Spirit şi suflet în Biblie

În scrisorile apostolice din Noul Testament apar următoarele referinţe privind distincţia netă dintre Spirit şi minte, respectiv Spirit şi suflet

I Corinteni 14:15  Duh/minte (rom) Espíritu/entendimiento (span) Spirit/understanding (engl) Geist/Sinn (germ) Spirito/mente (ital) Esprit/intelligence (fran) Espírito/entendimento (port)

I Tesaloniceni 5:23  Duh-suflet-trup (rom)  Espíritu-alma-cuerpo (span) Spirit-soul-body (engl) Geist-Seele-Leib (germ) Spirito-anima-corpo (ital) Esprit-âme-corps (fran) Espírito-alma-corpo (port)

 

EGO şi SINE versus SUFLET şi SPIRIT

În multe dintre scrierile spirituale contemporane se folosesc expresii de genul "Ego-ul trebuie anihilat", "Ego-ul este un Eu fals", "lasă-te în grija Sinelui tău superior" etc. Cred că se ivesc unele confuzii prin utilizarea termenilor "Ego" şi "Sine". Iată de ce:

- Cuvântul Ego este sinonim cu sufletul omului. Ego-ul va dăinui până la moarte. Nu se pune problema distrugerii voite a ego-ului, care ar fi precum tăierea crăcii de sub picioare – o sinucidere fizică sau psihologică. În spiritualitatea autentică putem vorbi doar de purificarea impulsurilor şi stărilor Ego-ului, astfel ca ele să nu mai fie maculate de diverse influenţe inconştiente sau venite de aiurea şi care ne provoacă regrete ulterioare.

Ba chiar, în psihologie, se vorbeşte despre "dezvoltarea şi întărirea ego-ului" sau de a dobândi un "ego sănătos", iar asta poate aduce şi mai multă confuzie în lecturile spirituale.

- Când vorbim de Sine, s-ar putea înţelege că vorbim tot de Ego, unul ceva mai "aristocrat", dar în esenţă acelaşi. Dacă spunem Sine superior, sensul rămâne vag: poate fi un ideal abstract sau o credinţă de tip religios în ceva exterior. Nu prea găsim specificat faptul că Sinele are o voinţă separată de a omului, uneori chiar intenţii diferite. Sinele poate fi acel "alter-ego" pomenit în psihologie.

De aceea, considerăm că sintagma "Spiritul încarnat" defineşte neechivoc o altă entitate cu care sufletul convieţuieşte. Nu este o entitate ocazională şi străină, ci însăşi sursa divină care îl animă, îi dă pofta de viaţă, îi oferă mare parte din personalitate şi îi împiedică trupul să se descompună.

În general, vom prefera denumirile conjugate de suflet şi Spirit, fiindcă au un sens mai precis definit.
 

 Ego si Alter-ego    Ego şi Alter-ego

 

SUFLET FĂRĂ SPIRIT, SPIRIT FĂRĂ SUFLET

Învăţătura tradiţională creştin ortodoxă susţine că Isus Cristos avea atât o natură divină (Spiritul nemuritor), cât şi una umană (sufletul). Totuşi, conform aceleiaşi dogme, oamenii nu ar avea decât o natură umană (sufletul creat la concepţie). Concluzia logică este că oamenii ar fi lipsiţi de Spirit...

Desigur, această concluzie născoceşte o prăpastie artificială între Isus şi noi, ceilalţi oameni. Astfel, nu-l mai putem privi ca pe un frate spiritual mai mare. Rămâne doar un prilej de uimire şi o speranţă de ajutor, dar NU mai poate fi şi un model de urmat!... Isus-omul devine chiar mai straniu decât un extraterestru. De fapt, de mult timp preoţii l-au suspendat pe Isus undeva, sus, ca să nu-L putem ajunge decât cu aprobarea şi metodele lor.

Concepţiile new-age, pe de altă parte, consideră că omul este doar un Spirit dotat cu trup. Omul ar fi, după aceştia, un Spirit adormit, obnubilat de mirajul lumii materiale. Toate caracteristicile sufleteşti ar aparţine deci Spiritului, sufletul şi Spiritul fiind acelaşi lucru.

Buddhismul nu clarifică subiectul. Vorbeşte despre minte la modul general, care ar corespunde termenului de suflet, dar combinat şi cu caracteristici ale Spiritului (ex: "conştiinţă fără început şi fără sfârşit"). Unii îi spun minţii, spirit, dar neavând acelaşi înţeles cu Spiritul distinct care animă omul.

Pe scurt:

Omul, în creştinism:     Trup ----- Suflet ------ ?

Omul, în new-age:        Trup ------- ? -------- Spirit

După cum se vede, ambele concepţii au lacune.

 

VIZIUNEA CORECTĂ SEPARĂ SUFLETUL ŞI SPIRITUL

Noi credem că, atunci când vorbim despre "om", ne referim în principal la SUFLETUL său! Desigur, este foarte influenţat de trup, de mediul fizic, de ambianţa psiho-mentală, ca şi de voinţa Spiritului său. Dar sufletul este, el însuşi, un decident autonom. Nucleul sufletului – pe care îl numim Conştiinţă – provine din Spirit, dar este independent de acesta din urmă. Conştiinţa este un mic fragment divin din Spirit, împrumutând o parte din caracteristicile acestuia, din personalitatea sa. Această Conştiinţă divină supravieţuieşte morţii (realipindu-se de Spiritul sursă). Numai aşa putem explica de ce, pe timpul vieţii, omul diferă mult de Spirit, iar la moarte cei doi redevin o singură entitate. (Aceste subtilităţi le-am detaliat în cartea "CONŞTIINŢA UMANĂ, ÎNTRE MINTE ŞI SPIRIT")

Atunci când primim inspiraţii şi intuiţii, ne cuplăm automat cu Conştiinţa Spiritului. O foarte bună unificare se poate realiza prin meditaţie contemplativă (alte ocazii: decorporalizarea, moartea clinică). Mecanismul fuziunii cu Spiritul este unul foarte simplu, armonios, eficace şi natural. Deşi în mod obişnuit omul diferă în multe privinţe, prin interiorizare profundă el poate deveni una cu Spiritul şi cu Dumnezeu. Este un miracol şi o taină accesibilă doar fiinţei umane evoluate.

Ţinând cont de toate acestea, este absurd să pretindem oricărui om limitat şi muritor să fie, să se comporte sau să se creadă a fi un Spirit nemuritor. Omul şi Spiritul său aparţin de lumi total diferite, care coexistă şi se hrănesc reciproc. Ele trebuie să conlucreze pentru binele ambilor.

Până la spiritualizarea sa deplină – eveniment foarte rar –, trebuie să ştim şi să admitem că omul poate fi mai rău decât potenţialul său spiritual.

Dar omul nu este doar un animal inteligent, ci are dreptul la o viaţă spirituală. Desigur, asta nu înseamnă să trăiască o viaţă ca de înger. Îngerii nu sunt oameni şi nici nu pot fi. Iar Terra nu este Paradisul. Omul trebuie să-şi trăiască viaţa sa firească primită de la Dumnezeu şi de la Spiritul său. Ce poate el să facă este să încerce o apropiere interioară de Spirit, o sincronizare între voinţa sa şi cea a Spiritului, între gândurile şi sentimentele sale şi cele ale Spiritului. Când această simbioză este dusă aproape de perfecţiune, putem spune că omul trăieşte echilibrat şi spiritual, manifestând în lume Voinţa lui Dumnezeu. Într-o viaţă spirituală autentică, abilităţile paranormale pot apare într-o măsură mai mare, mai mică sau deloc vizibil.

Prin această largă viziune spirituală, pe de-o parte le dăm dreptate umaniştilor care proclamă dreptul omului de a trăi cu plăcere, dar şi cu deplină responsabilitate. Făcând faţă atâtor factori perturbatori (boli, poluare, sărăcie, stres, natură ostilă, ticăloşia semenilor şi multe altele) pământenii totuşi supravieţuiesc – iar ăsta-i meritul lor spiritual cel mai mare! Merită compasiunea Cerului şi a noastră.

Pe de altă parte, le dăm dreptate şi spiritualiştilor care solicită omului să se eleveze, să lepede învelişul greu al materiei şi să se ridice către planurile subtile superioare. Oricât de greu ne-ar fi să trăim, să nu uităm să trăim frumos şi generos!

După cum sufletul (ego-ul) se află la mijloc, echilibrând trupul şi Spiritul (Sinele superior, alter-ego), tot astfel o concepţie justă de viaţă trebuie să balanseze viaţa fizică şi legile ei cu viaţa spirituală şi legile ei diferite. Cum va dansa acest balet complicat, este meritul şi truda fiecărui om în parte, precum şi a Spiritului său coordonator. Nimeni nu poate dansa pentru tine...

Mult mai important este să ne recunoaştem natura divină, căci de cea animală şi egotică suntem suprasaturaţi de milenii. Trezirea spirituală este un deziderat major. Este Viitorul.

Dumnezeu ne-a dat viaţă şi atât. El nu are nicio pretenţie de la noi.

Cel care are nenumărate pretenţii este Spiritul încarnat în noi. Nu ne dă pace niciodată când nu-i facem pe plac, ne orientează, ne sfătuieşte, chiar ne manipulează. Nu putem schimba această ierarhie şi subordonare. Cel mult putem să ne răsculăm şi să creăm haos în minte. Să ne pretindem mici conducători despotici, complet liberi de bun-simţ. Desigur, ar fi o falsă gândire, fără fundament, căci nenumărate condiţionări ne presează de pretutindeni. Singura condiţionare de la care putem aştepta doar lucruri superioare, nobile, plăcute, este influenţa Spiritului. De ce am renunţa la sprijinul Său, la influenţa sa pozitivă?! Mai bine s-o acceptăm şi s-o conştientizăm în mod distinct, ca să-i înţelegem raţiunile şi efectele tainice minunate! Doar aşa putem fi fericiţi.

Familiarizându-te cu această concepţie, nu trebuie să te îndepărtezi de Dumnezeu. Dimpotrivă. Când ai o mare nevoie sau urgenţă e normal să ceri ajutor extern de la Divinitate, care, dacă vrea, va aranja evenimentele în mod favorabil. Dar dacă nu vrea, poate că ţi-a aranjat să suferi cu un scop: cel de a te apropia de Dumnezeul interior, Spiritul tău. Spiritul te poate întări şi îţi poate manifesta calităţi excepţionale, temporar inhibate. Am tot subliniat ruperea omului de Spiritul său ca o avertizare asupra crudei realităţi. Idealul trebuie să fie însă, dimpotrivă, identificarea cu Spiritul în toate clipele vieţii.

<<  Spiritul încarnat nu e om. Spiritul dezîncarnat este om. >>

Iată un dublu paradox interesant. Prima afirmaţie am explicat-o mai sus. Ea este oarecum contraintuitivă şi neagă un mit spiritual, fiind însă adevărată.

A doua este o afirmaţie falsă, dar susţine mitul spiritual că omul, după ce moare, rămâne cu vechea personalitate. Ea pare a fi demonstrată de diversele apariţii fantomatice ale unor persoane decedate sau care apar în vise ori în extracorporalizări. Persoanele cu experienţă în contactul cu lumea spiritelor ştiu însă că forma este înşelătoare şi se poate schimba instantaneu la voinţa spiritului. De asemenea, că personalitatea spiritului dezîncarnat este alta decât personalitatea limitată pe care a avut-o omul din ultima încarnare. Doar în prima perioadă după deces spiritul trăieşte intens în atmosfera sufletească a fostului om. După un an, un spirit evoluat şi-a revenit deja la personalitatea sa cosmică. Dacă i se cere în comunicările spiritiste, El se poate prezenta drept sufletul vechiului om, dar o face detaşat, jucând rolul cerut de audienţa emoţionată.

 

 

 

ANTITEZE ÎNTRE OM ŞI SPIRITUL SĂU

Adoptând dualismul suflet-Spirit, vom putea evita ideile eronate sau ambigue, care abundă în lucrările de religie şi spiritualitate, precum şi în concepţiile laice. Iată o descriere didactică, prin comparaţii antitetice, care încearcă să clarifice diferenţele dintre om şi Spirit:
 

- Detaşarea este o calitate spirituală, pe când indiferenţa este atributul sufletului.

- Iubirea omenească este calitatea sufletului, dar Iubirea necondiţionată şi universală este a Spiritului.

- Mintea face parte din suflet. Mintea nu este Spiritul. Dar rafinarea minţii prin metode spirituale aduce receptarea mai clară a gândurilor Spiritului.

- Am găsit într-o carte o exprimare nefericită: "trezirea propriului spirit". Spiritul divin din noi este mereu treaz. Doar sufletul este adormit, acoperit de zgura materiei, orientat predilect către exterior. Sufletul trebuie trezit către Spirit.

- O traducere jalnică pentru "Self realization": "realizarea Sinelui". De fapt, nu este nimic de înfăptuit, ci Sinele trebuie doar înţeles şi cunoscut. După ce ai cunoscut Sinele, vei rămâne acelaşi om "nerealizat"...

- Tu eşti muritor; Spiritul este veşnic.

- Tu ai un trup greoi şi o formă dată; Spiritul nu le are pe nici una.

- Tu amesteci valorile; Spiritul are o scară a valorilor foarte bine conturată.

- Mintea ta este secvenţială, analitică, lentă. Spiritul gândeşte sintetic, extrem de rapid. Te bazezi mult pe scheme de gândire prefabricate şi pe trecut. Într-o secundă, Spiritul îşi poate schimba total o strategie, cu toate detaliile sale, având privirea ferm orientată către desăvârşire.

- Ego-ul vizează mereu vreun minuscul proiect viitor sau rememorează un eveniment trecut, aşa că pierde momentul prezent. Spiritul trăieşte intens în "aici şi acum", el apreciază la justa valoare evenimentele în curs şi acţionează rapid pentru a le modela pe loc.

- Ego-ul este încăpăţânat, îndărătnic, precum un animal: nu-l poţi scoate dintr-ale lui decât cu mari eforturi de dresare. Spiritul este adaptabil la împrejurări, se mulează pe datele concrete şi pe neputinţele omului. Ego-ul, odată influenţat, va adopta noua direcţie cu convingere, uitând vechile preferinţe sau păreri. Spiritul, având o răbdare nesfârşită cu prostia omului, va încerca toată viaţa să-l îndrume spre scopurile sale spirituale, ferm stabilite pentru această încarnare.

- Tu crezi că evoluţia spirituală înseamnă să te călugăreşti sau să capeţi viziuni astrale şi puteri paranormale. Dar opinia Spiritului poate fi că acestea ar putea împiedica îndeplinirea misiunii sale pământeşti, aşa că te fereşte de ele, dacă e cazul. Spiritul are multe alte interese decât de a te scoate din normalitate...

- Tristeţea metafizică nu deprimă, precum tristeţea obişnuită. Ea te ajută să te detaşezi de efemeritatea tuturor lucrurilor lumeşti. A doua, dimpotrivă, te leagă de ele. Meditând serios la lucrurile grave, s-ar putea să simţi şi tu o tristeţe metafizică... Nu te speria, este o binevenită nostalgie după perfecţiune!

- Omul, cu instinctul său de supravieţuire, se fereşte de orice îi ameninţă viaţa, libertatea, interesele. Spiritul însă, uneori, e de acord, ba chiar provoacă pedepse, chinuri şi, în cazuri excepţionale, chiar moartea omului atunci când acţiunile acestuia contrazic flagrant şi permanent interesele Sale.

- Uneori, intenţia Spiritului de a ajunge într-o anumită conjuctură împinge omul, ca la jocul de biliard, să se ciocnească cu diverse obstacole, pentru ca în final să fie deviat în zona câştigătoare.

- Omul nu poate trăi fără speranţa că lumea va fi mai bună. Spiritul suportă lucid evidenţa că lumea se îndreaptă pe zi ce trece spre prăpastie.

- Când omul se află în mijlocul unui necaz, este tare supărat. În acest timp, Spiritul rămâne vesel, optimist, bine dispus. El ştie că tulburarea obişnuinţelor ego-ului este cea care doare, însă e necesară pentru evoluţie.

- Omul încearcă să "fenteze" karma de câte ori poate. Spiritul poate că îl înţelege, dar nu e de acord să care acelaşi bagaj karmic până în viaţa sau vieţile următoare.

- Ego-ul se simte bine fiind mărginit, limitat la trup şi ale lui. N-are nevoie să simtă mai mult. Spiritul se sacrifică de mulţi ani stând închis în carapacea creierului, având permanent nostalgia infinitului. Spiritul ar vrea să se dilate cât mai mult, până la a cuprinde Totul.

- Omul îşi clasifică activităţile în profesionale şi de hobby. Pentru Spirit există un singur fel de învăţare, cea care ne îmbogăţeşte cultural şi spiritual.

- Dar iată şi o asemănare. Moartea unui prunc este considerată o nenorocire şi de oameni, şi de spirite. În primul caz, o tragedie. În al doilea caz, doar o şansă ratată de evoluţie.

Excepţie: Spiritul se află la ultima reîncarnare obligatorie, pentru a ispăşi un mic rest de karmă. A trăi mai mult decât câţiva ani (sau luni) ar putea fi chiar riscant pentru spirit, putând să-i îngreuneze karma, în loc să i-o uşureze. Se ştie că viaţa omului pe Pământ este plină de neprevăzut, ispite şi accidente... În acest caz de excepţie, se poate spune că pruncul mort era (aproape) un înger. În celelalte cazuri (marea majoritate), doar un spirit ghinionist.

Dacă un spirit îşi ispăşeşte karma chiar şi numai trăind puţin în corpul unui copil neştiutor şi nevinovat, ne putem închipui ce preţioasă, în general, este fiecare zi de viaţă pentru orice spirit! De aceea, putem afirma că "instinctul de conservare" are o sursă pur spirituală, transpusă în frici animalice.

- Omul are impresia că viaţa lui este unică, şi aşa este. Spiritul priveşte totul cu conştiinţa clară a repetării evenimentelor, condiţiilor şi stărilor. Se spune, cu obidă, că oamenii nu învaţă nimic din istorie. Poate şi din cauză că Istoria este făcută spre folosul Spiritelor şi din munca Lor.

- Văzând cum mor oamenii alături de noi, nu putem să ratăm gândul că viaţa este o deşertăciune fără sens. Dar totul capătă sens dacă înţelegem că viaţa omului urmăreşte îndeplinirea scopurilor superioare ale Spiritului.

- Noi ne judecăm semenii cu duritate, comparându-i cu perfecţiunea pe care le-o pretindem. Şi putem avea motive justificate să fim nemulţumiţi. De obicei, ne aflăm într-o condiţie stabilă, cu un loc bine definit în lume şi este aproape imposibil să schimbăm locurile cu cei pe care îi judecăm, deci să-i înţelegem total.

În schimb, un spirit liber ştie că s-ar fi putut încarna chiar el în omul care greşeşte. Dincolo de bunele sale intenţii, odată încarnat în trup, spiritul nu mai are aceeaşi putere de decizie şi influenţă, mintea omului devenind liderul acţiunilor. Astfel, compasiunea şi empatia unui spirit faţă de oameni este infinit mai mare decât mila unui om faţă de semenii săi.

- Omul consideră moartea ca pacostea definitivă. Spiritul o vede ca pe o renaştere, ocazie de progres.

- Omul e un actor încrâncenat pe scena lumii. Spiritul este un spectator atent, dar detaşat, nu foarte implicat emoţional.

- Omul se gândeşte la Dumnezeu şi legile de funcţionare ale universului, căci aşa îl îndeamnă Spiritul. Dar, inevitabil, acest subiect îi depăşeşte puterea de cuprindere a minţii sale limitate. De aceea, explicaţiile primite de oameni sunt şi vor fi mereu parţiale, controversate, nemulţumitoare pe deplin, ele alinându-le doar parţial dorinţa de cunoaştere. Numai Spiritul poate înţelege, având o cu totul altă perspectivă, cum stau lucrurile cu Divinitatea. Ecouri ale acestei înţelegeri ajung uneori şi la oameni, sub diverse învăţături filosofice şi spirituale, care nu au cum să fie perfecte.

- Omul se roagă pentru iertarea păcatelor şi uneori i se acordă o dispensă (care nu e decât o amânare a pedepsei pentru viaţa următoare). Spiritul însă ştie că, în eternitate, karma se absolvă doar prin muncă spirituală. În veşnicie nu există iertarea păcatelor!

Unele spirite, pentru a nu se reîncarna şi a suporta o karma fizică foarte grea, se întrupează temporar ca medici spirituali în trupul unor mediumi de absorbţie, precum Joao de Deus, realizând multe minuni medicale şi fapte bune.

- Omul vrea să câştige şi să aibă succes. Spiritul găseşte că-i mai important ca omul să participe şi să încerce. "Călătoria e mai importantă decât destinaţia", se spune. Orice realizare materială este deşartă privită din veşnicie. În schimb, ceea ce rămâne sunt calităţile psihice, obţinute prin luptă răzbătătoare.

Desigur, nu e rău să ai succes! Uneori, eşecul te poate marca negativ, devenind un defect mai târziu. Or, Spiritul nu-şi doreşte să acumuleze defecte, care cheamă dificultăţi karmice ulterioare. Totuşi, nu succesul material este totul sau cel mai important lucru de urmărit, pentru Spirit.

- Omul se consideră perfect şi e mulţumit de sine, deşi e plin de defecte. Spiritul însă simte dureros fiecare imperfecţiune a sa, dar are in Sine germenul perfecţiunii divine.

- Omul caută societatea, rumoarea, fuge de singurătate. Dar Spiritul îl îndeamnă să se retragă în linişte, pentru a auzi glasul Său.

- Starea omului depinde de mulţi factori interni şi externi, fiind foarte schimbătoare. Spiritul este extrem de stabil, egal cu Sine.

- Omul crede că spectacolul lumii este spontan şi haotic. Spiritul mai vede şi regia din culise.

Cum să ne dăm seama că există un Super-regizor? Cel mai simplu, remarcând acţiunea LEGII KARMEI (a cauzei şi efectului întârziat) şi a LEGII SINCRONICITĂŢII (apariţia unor coincidenţe semnificative, chiar multiple şi repetate, a căror cauză comună nu poate fi stabilită).

- Omul îşi linişteşte cugetul când se relaxează, stă în linişte sau receptează frumosul. Spiritul însă, uneori, nu e de acord ca omul să fie liniştit şi indiferent la nenorocirile din jurul său. Mai bine un erou agitat, decât un ticălos seren.

Aici se cuvin a fi date ca ca exemplu acele persoane care, sub pretextul practicării unei căi, a unor metode spirituale, dispreţuiesc sau neglijează datoria lor promordială de om între oameni. Se izolează de cei dragi care au nevoie de ei, îşi confecţionează o atmosferă artificială din care nu vor să iasă pentru a cunoaşte realitatea sau chiar manifestă laşitate în lupta cu viaţa doar ca să nu-şi strice "pacea lăuntrică".

Un exemplu şi mai dur este următorul. Ofiţerii nazişti din lagărele de concentrare obişnuiau să asculte seara concerte de pian, degustând sublima artă muzicală. A doua zi, ucideau sute de semeni fără apărare. Poate că spiritele majorităţii acelor ofiţeri ar fi preferat ca ei să suporte mustrările de conştiinţă fără a-şi anestezia simţul moral, ceea ce i-ar fi condus la o împotrivire faţă de Rău.

În acest sens, Isus spunea metaforic "Dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l!" (Marcu 9:47).

- Multe aforisme create spontan de oamenii înţelepţi şi adunate în culegeri sau texte sacre par de multe ori nişte paradoxuri greu de înţeles sau de aplicat. Motivul? Ele se adresează nivelului omului de pe nivelul Spiritului. Adevărul descris este mai mult intuit decât raţionalizat, iar fiind analizat cu o minte materialistă, ar putea chiar trezi ironii. Luaţi de exemplu citatul biblic de mai sus.
 

Constatând că – din când în când şi aproape nefiresc, de neînţeles de ceilalţi – înclini balanţa alegerilor dinspre poziţia omului către cea a Spiritului, înseamnă că te afli pe calea spre iluminare spirituală, te afli pe o direcţie evolutivă normală. Desigur, ştim cu toţii că Spiritul nu poate acţiona în locul omului. Trebuie să continuăm să ne implicăm în viaţa noastră personală şi socială pentru a îndeplini scopurile cu care Spiritul s-a încarnat în umila noastră persoană...

NOTĂ: Acestea sunt diferenţe accentuate în scop didactic. În realitate, viaţa psihică este mult mai complexă... De pildă, mare parte din personalitatea sufletului provine din perispirit, adică acea energie dobândită în decursul evoluţiei şi care însoţeşte permanent Spiritul.


INTERFAŢA DINTRE MINTE ŞI SPIRIT

După cum vedem, diferenţele dintre om şi Spirit par greu de conciliat. Totuşi, împăcarea este realizată prin existenţa unui "tampon" psihic între Spirit şi mintea fizică. Este vorba despre mintea astrală şi cea mentală (amănunte găsiţi în cartea mea "MODELUL UNIFICATOR AL PSIHICULUI UMAN NORMAL ŞI PARANORMAL"...). Anatomic, ele ţin de alcătuirea globală a Minţii, dar funcţional sunt apropiate de Spirit. În acest fel, conştiinţa fizică primeşte permanent influxuri spirituale moderate într-un mod confortabil şi inteligibil.

În schema de mai jos, am reprezentat dubla apartenenţă a conştiinţei astrale şi a celei mentale.

Spirit si Minte. Autor Razvan Petre 

 

IERTAREA DE SINE prin REVELAREA VIEŢILOR ANTERIOARE

 "Trebuie să vă iertaţi pe voi înşivă!", spun unii traineri, îndrumători spirituali prin conferinţe sau cărţi. Oricine caută bine în trecutul său poate găsi o faptă personală de care să se ruşineze, să se înspăimânte, pe care să o critice. Adevărat! Totuşi, nu toţi avem un simţ acut al vinovăţiei sau al responsabilităţii neîndeplinite. "Sunt în pace cu mine însumi, n-am reproşuri majore să îmi fac, nu sunt un păcătos, nu am de ce să mă iert". Dacă nu ne găsim nicio vină serioasă, atunci cum să aplicăm îndemnul "iertării de sine"?

E adevărat că în creştinism se spune că toţi greşim, cu voie sau fără de voie, şi că moştenim păcatul lui Adam, aşa că ar trebui să ne cerem continuu iertare de la Dumnezeu pentru imperfecţiunile noastre. Dar creştinismul este o religie care a devenit în timp greu de înţeles chiar şi pentru preoţi.

Accept că oricine poate greşi şi că "binele" lui Dumnezeu nu este întotdeauna "binele" văzut de noi. Dar sentimentul de "păcat" nu poate fi simţit corect decât de către cei deja purificaţi spiritual în bună măsură şi nu poate fi impus tuturor enoriaşilor. Culpabilitatea metafizică este o stare de smerenie adâncă însoţită de o speranţă nesfârşită. O adevărată stare de graţie...
 

Iată o metodă interesantă care ne poate apropia intelectul de inimă: să ne cunoaştem reîncarnările.

Aflându-ne vieţile anterioare ale Spiritului nostru (de la o persoană autorizată divin să ni le reveleze, nu din tabele astrologice sau de la esoterişti speculanţi), ne găsim într-o situaţie contradictorie.

De pe o parte, curiozitatea ne este satisfăcută. Cunoaştem lucrurile importante din viaţa unui alt om în care a fost încarnat spiritul nostru. Dar acel om nefiind perfect, evident, a avut greşelile sale, pe care, vrând-nevrând, le-am preluat noi – ca sensibilităţi nedorite sau ca pedepse venite "din senin". Deci, pe de altă parte, am putea fi chiar foarte supăraţi pe acel om din trecutul nostru spiritual care nu a respectat regulile "elementare" ale vieţii armonioase (pe care abia acum le înţelegem bine).

Să nu uităm însă că înţelepciunea noastră actuală nu a apărut din senin, ci şi din observarea şi îndreptarea urmărilor rele ale acţiunilor anterioare ne-înţelepte. Deci, chiar dacă am preluat o anumită karmă neplăcută, totuşi ea va produce sau a produs deja un salt evolutiv pentru fiinţa noastră. FĂRĂ KARMĂ NU PUTEM EVOLUA! E adevărat, această explicaţie sună cam abstract, iar noi, oamenii, suntem fiinţe emoţionale şi cu dureri concrete...

Dacă ne deranjează sau chiar ne doare viaţa anterioară a spiritului nostru, avem o ocazie potrivită să apelăm la ceea ce mulţi îndrumători spirituali numesc "iertarea de sine". Deseori, aspiranţii spirituali nu se simt deloc supăraţi pe ei înşişi. Dimpotrivă, se iubesc pe sine şi asta e normal. Dar acela este sinele uman, mic, egoist. Nu Sinele spiritual.

Iertându-l pe omul păcătos din vechime (antecesorul nostru spiritual), declanşăm un proces de înţelegere a condiţiei umane în general (înţelepciune). Acum avem un "obiect viu" asupra căruia să ne îndreptăm "iertarea de sine". Deşi NU suntem "noi înşine", totuşi el face parte din "Sinele nostru profund", din moştenirea spirituală.

Iertându-l pe acel om al trecutului, ne absolvim de fapt Spiritul, căci sub ochii Lui s-au petrecut acele fapte dubioase. Absolvindu-ne Spiritul, ne apropiem sufleteşte de El, dezvoltăm o relaţie de iubire specială cu El. Aceasta este adevărata "iubire de Sine", cea în care nu-I purtăm nicio ranchiună pentru karma care ne apasă astăzi. Căci noi nu avem nicio vină pentru karma ce ne-a venit de peste secole!!! De vină a fost, în principal, acel om păcătos, precum şi Spiritul nostru, care nu l-a putut împiedica să greşească...

Dacă reuşim să iertăm făptuitorul din trecut responsabil de durerea noastră de azi, atunci realizăm un miracol. Ne eliberăm de o parte din acea karmă. Prin IERTARE DE SINE (sau IERTAREA SINELUI) ne ridicăm vibraţia fiinţei şi devenim mai imuni la dureri. O vibraţie înaltă ne aduce nenumărate beneficii...

Iată deci cum cunoaşterea vieţilor anterioare ne poate ajuta să punem în aplicare îndemnul sapienţial de a ne ierta pe noi înşine.

  


REVOLTA ÎMPOTRIVA SINELUI şi ÎMPĂCAREA CU EL

Avem şi alte ocazii de a ne ierta Sinele, învăţând astfel să-L iubim.

Spiritul nu este defel o fiinţă umană, ci una eternă. Pentru Spirit, omul este un COBAI. Un prilej, din multe, de a-şi realiza anumite interese legate de acumularea unor experienţe într-un corp omenesc. Iar fiecare cobai are norocul lui. Dar ce opţiuni are un şoricel de laborator? Să stea pe loc, să meargă în stânga sau în dreapta şi să ajungă la capătul labirintului. Alegerile noastre sunt mereu limitate la câteva opţiuni posibile. Însă ce spun acum nu este fatalism! Căci şoricelul e lăsat să se descurce singur, cu adevărat. De fapt, experimentatorul chiar mizează pe libertatea cobaiului de a găsi singur ieşirea din labirint...

Dacă vom medita profund la acest adevăr – că noi, toţi oamenii, suntem nişte cobai –,  vom putea simţi imediat compasiune pentru semeni. Unii cobai au parte de experimente simpatice, unele obositoare, sau altele chiar dramatice. Dar nu există privilegiaţi. Pentru experimente, cobaii se aleg la întâmplare şi tura viitoare poţi nimeri într-o altă tulumbă.

Ne putem revolta împotriva acestei situaţii. Nu putem însă schimba legile naturii şi, în plus, absolut fiecare fiinţă biologică o suportă. Dar poate că revoltându-ne, conştientizăm acut realitatea, că nu suntem "de capul nostru" pe lume. Şi ne putem schimba poziţia: din cobai, să devenim "voluntar", din manipulat, să devenim "servitorul" Stăpânului interior. Nu e doar o nuanţă, ci o transformare fundamentală şi o temelie fermă pentru nişte realizări spirituale ulterioare. Şi, de ce nu, este reconfortant să ştim că nu suntem niciodată singuri, că avem cu cine ne sfătui în chestiuni delicate, că avem un refugiu de pace şi seninătate oricând la dispoziţie!...

Dacă mă gândesc bine, mai există o altă alternativă: să nu crezi aceste lucruri, să le consideri invenţii mincinoase. Şi să le uiţi cât mai repede...

Totuşi, sursa acestei viziuni spirituale nu este una speculativă, ci provine din revelaţiile cercetătorului spiritist Nina Petre. Colaborând cu lumea spiritelor, doamna Nina a înţeles că Spiritul dezîncarnat este cu totul altceva decât persoana decedată. Mai mult, SPIRITUL A FOST MEREU ALTCEVA DECÂT OMUL în care era încarnat. Este un adevăr nou şi, totodată, vechi de când lumea, care poate fi greu de digerat pentru unii. Poate că au mai realizat şi alţii acelaşi adevăr, dar nu l-au spus suficient de răspicat. Câteva dintre revelaţiile lui Jakob Lorber din cartea "Pământul şi Luna" conduc la aceeaşi concluzie.

Deseori, nu suntem mulţumiţi de ceea ce ne oferă viaţă, din cauza alegerilor făcute de Spiritul nostru înainte de naştere. Omul zice: "Nu ştiu de ce m-am născut, nu am cerut-o şi nici nu pot şti când voi muri". Dar Spiritul le ştie pe toate acestea şi multe altele pe care nu le vom afla niciodată. Omul este curios şi ar vrea să afle mai multe despre încarnările precedente. Totuşi, întâmpinăm o barieră către această cunoaştere atunci când nu suntem pregătiţi psihologic să aflăm lucruri prea dure şi care fac parte din "bucătăria" Spiritului. Doar privilegiaţii au acces la aflarea vieţilor Lui anterioare. Ce poate fi mai captivant decât să descoperi în tine bucăţelele de istorie a omenirii care ţi-au construit personalitatea prezentă, ca într-un puzzle cu piese de timp, nu din carton?! S-ar putea ca în viaţa următoare să nu mai ai ocazia să meditezi la chestiunile acestea...
 

Când păţim un necaz, de obicei dăm vina pe alţii, pe soartă, pe întâmplare sau pe noi înşine. Cei mai încrâncenaţi dau vina chiar pe Dumnezeu, deşi El nu are niciodată nicio vină!!!

S-ar putea totuşi ca motivul să fie altul, şi anume că Spiritul nostru a pus la cale cu abilitate şi bună-ştiinţă acel eveniment dramatic, aceasta pentru ca să dobândim anumite calităţi sau să căpătăm un gen de experienţă pe care Spiritul îl doreşte... Oricum, nimeni nu poate obţine detaliile gândirii Spiritului, căci sunt ţinute secrete, mai ales pentru ca planurile Sale să nu fie dejucate.

Dacă însă ne dovedim ascultători şi dornici de a colabora conştient cu Spiritul nostru, El ne va strecura "la ureche" unele informaţii despre viitor (aşa cum îl proiectează El). Asta s-ar numi predicţie împlinită, intuiţie inefabilă, reading (citire clarvizionară) etc. Şi împăcare cu soarta...

Însă, cum oamenii vor de obicei să îşi ducă viaţa de capul lor, fără nicio disciplină sau ascultare, nici Spiritul nu prea le dezvăluie planurile încarnării sale. Viaţa devine atunci un fel de joacă de-a şoarecele şi pisica... Cine pe cine păcăleşte? Omul fentează provocările şi încercările dorite de Spirit sau Spiritul manipulează întâmplările şi alegerile omului? La această întrebare trebuie să vă răspundeţi pe cont propriu!...

 

 

SPIRITUL (GINGAŞUL) şi OMUL (BĂDĂRANUL).
DISOCIEREA CARE ÎNSTRĂINEAZĂ

Salutul oriental NAMASTE (NAMASKAR) s-ar traduce liber prin "Spiritul meu salută Spiritul tău".

Veţi fi auzit, cu siguranţă, mulţi îndrumători spirituali (aproape toţi) afirmând că, Spiritul aflându-se în om, înseamnă că omul este chiar Spiritul. Este o eroare prea des întâlnită. Afirmaţia este (aproape) adevărată doar în cazul rar al sfinţilor. În privinţa celorlalţi, o prăpastie uriaşă este trasată între om şi Spiritul său... Acceptând această stare deplorabilă, dar reală, putem evolua rapid pe calea spiritualităţii. Altfel, dând frâu liber imaginaţiei spirituale şi autosugestiilor pozitive, s-ar putea să avem la un moment dat eşecuri inexplicabile pe calea spirituală şi chiar să ne depărtăm de El. N-aş spune asta dacă nu aş cunoaşte exemple concrete dramatice şi triste...

Prin urmare, primul pas pe calea spiritualităţii ar fi să disociem personalitatea umană de cea a Spiritului. Poate părea dificil la început să ne gândim la existenţa a doi poli de voinţă în fiinţa noastră. Dar, la o analiză atentă, asta explică foarte multe lucruri, deci, măcar ca ipoteză, este acceptabilă. Însă odată ce continuăm cu practica spirituală, vom primi tot mai multe semne că suntem pe calea adevărului şi că, într-adevăr, este corect să diferenţiem clar între cele două instanţe de decizie ale omului. Ba, mai mult, ar fi bine să ne amintim cât mai des acest adevăr!

Totuşi, la început, când încă mai păstrăm impurităţi mentale, am putea privi Spiritul ca pe un rival, cu care avem o luptă permanentă pentru supremaţie. Dar asta-i o capcană. Spiritul este extrem de gingaş, tolerant până la un punct cu slăbiciunile omului în care este încarnat, dispus să aştepte răbdător ocaziile oportune pentru a mişca individul spre o direcţie secretă. Nu e cazul ca omul să încerce să se opună Spiritului, fiindcă va avea mult de pierdut şi de suferit. Desigur, individul nici nu prea îşi dă seama care sunt dorinţele Spiritului său (sunt aceleaşi cu ale lui Dumnezeu!), confundându-le cu diverse influenţe exterioare străine, care încearcă să îl deturneze cu viclenie. Totuşi, odată ce omul primeşte nişte informaţii spirituale certe (în măsura în care le merită, le cere şi le suportă), mintea sa impură ar putea exagera cu disocierea faţă de Spirit. Atunci trebuie ca omul să se redreseze şi să ia aminte la faptul că, totuşi, Acela îi dă viaţă, îi modelează mintea în multe privinţe (nu în toate) şi îi împrumută Conştiinţa. Şi această faţetă este la fel de adevărată, ba chiar primordială!

Gândind egotic, este uşor să cădem în păcatul desconsiderării sau acuzării Spiritului nostru. Putem să îl luăm în derâdere fiindcă a animat, în vieţile sale anterioare, oameni prea mărunţi sau cu prea multe patimi. Sau, şi mai tentant, putem să-l acuzăm de toate necazurile şi "ghinioanele" noastre actuale, pe care nu ne învaţă să le ocolim sau chiar ni le provoacă. Dacă am ajuns până acolo, înseamnă că procesul psihologic de disociere a mers prea departe, îndepărtându-ne de Stăpânul fiinţei noastre! Viziunea noastră omenească este prea îngustă pentru a înţelege şi punctul Său de vedere.

Spiritul nostru provine şi el – de unde altundeva? – din lumea spiritelor... Diverse explicaţii despre lumea spiritelor şi modul lor de gândire am dat cu alte ocazii şi se găsesc în cărţile spiritismului. Foarte importantă este însă starea în care ne aflăm pentru a le înţelege corect. Căci nu este suficient să le citim "la rece" ca să fim de acord cu ele sau, pur şi simplu, să le pricepem!

Ca să rezonăm cu Spiritul trebuie să ne aflăm într-o stare "sentimentală", de sensibilitate accentuată la tot ce ne înconjoară, dublată însă de un sentiment că suntem protejaţi şi că şi noi am vrea să protejăm pe oricine şi orice ar avea nevoie de ajutor. Cam aceasta ar fi, de fapt, definirea "iubirii fără un anumit obiect sau subiect" sau compasiunii. Desigur că iubirea nu poate fi raţionalizată decât în mod stângace, căci ea trebuie simţită direct în suflet.

Putem ajunge în această stare "sentimentală" ascultând o muzică foarte frumoasă, urmărind o scenă de film romantic, îndrăgostindu-ne de cineva, emoţionându-ne în faţa unui dezastru, contemplând un peisaj splendid etc. Din păcate, omul modern are tot mai puţine astfel de momente de generozitate şi nobleţe sufletească, în care să-şi simtă "pieptul plin". Precumpănesc socotelile meschine, analizele la rece, interesele materiale, poziţiile defensive împotriva atacurilor de tot felul. Dar ca să ne apropiem de Spirit, trebuie neapărat să ne ridicăm vibraţiile şi să gândim superior pe un fond emoţional elevat.

 

"ÎN NOI ÎNŞINE"

Spiritualitatea, în sensul original, înseamnă contactul (informaţional şi/sau senzorial) cu spiritele evoluate. Un sens desprins din primul – şi poate mai important – este următorul: spiritualitatea înseamnă să se apropiem (în fapte, simţire, gândire, prin intuiţie şi inspiraţie) de Spiritul nostru. Închinarea la spirite, zei, sfinţi şi Dumnezeu, teoriile şi ritualurile religioase, toate pot face posibilă apropierea de Spiritul propriu. Dar dacă nu o fac, aşa-zisa "viaţă spirituală" rămâne la exteriorul fiinţei noastre profunde şi nu înseamnă decât, cel mult, o simplă achiziţie culturală... Avem nevoie să Îl căutăm pe Dumnezeu! Şi să îl găsim – în noi înşine! Dumnezeul interior e mai aproape şi mai uşor de găsit şi înţeles decât Dumnezeul Macrocosmic. Toate calităţile Divinităţii se regăsesc în Spirit: este minunat, superlativ, ne înconjoară în căldură, bunătate, frumuseţe, încântare...

Răspunsul universului la căutarea noastră spirituală (sub orice formă ar fi ea) este o reverberare a glasului propriului Spirit. Nici Dumnezeul cosmic, nici sfinţii, nici îngerii nu ne vor îndruma în altă direcţie decât cea dorită şi de Spirit. Orice îndrumător spiritual ar trebui să ţină cont în principal de voinţa şi planurile Spiritului discipolului... Oricât de frumoase şi strălucitoare ar fi diversele învăţături spirituale, oricât de calde şi prietenoase ar fi cultele sau templele lumii, nimic nu este de un real folos spiritual dacă nu ne apropie de Spirit, dacă nu ne facilitează introspecţia şi recepţionarea corectă a mesajelor Lui! Ca o căutare spirituală să fie autentică, ea trebuie să atingă acest punct final: Spiritul personal. Dumnezeu nu poate fi atins decât prin intermediul Spiritului. Între sufletul omului şi Dumnezeu stă Spiritul. Doar dacă începem să ne înţelegem Spiritul, putem spera că Îl vom înţelege cândva şi pe Dumnezeu.

Totuşi, nu este greşit să ne adresăm Divinităţii, ci este un mare pas înainte: să credem şi să ne dedicăm binelui, frumosului, adevărului! Atâta doar, să înţelegem că Divinitatea se găseşte şi în noi, foarte aproape de inima noastră... de unde ne îndeamnă la fapte şi gânduri bune. Trebuie să respectăm acest adevăr, deşi încă nu îl percepem direct.

Chiar şi fără a se dedica unei căi spirituale metodice, orice om ar putea încerca să înţeleagă raţiunile Spiritului care îl animă. Cu puţină bunăvoinţă şi o purificare prelabilă a gândurilor şi emoţiilor, el ar putea conştientiza viziunea Spiritului asupra lumii, vieţii şi călătoriei sale în Veşnicie. Aceasta este calea spirituală universală, la care oricine are acces. Desigur, doar dacă omul are atât o minte bună (ageră şi sănătoasă), cât şi un Spirit Superior în el (pozitiv şi experimentat). Dacă ai ajuns cu lectura acestui text dificil până aici - neobligat de nimeni - înseamnă că îndeplineşti această condiţie! (Un om nu poate avea acces la experienţe metafizice mai înalte decât nivelul Spiritului său.) Prin scrierile mele, am încercat să dau o mână de ajutor celui dispus spre un astfel de efort prea puţin pragmatic.

  

 

ECHIPA SPIRITUALĂ

Sufletul ar face numai boroboaţe lăsat de unul singur, iar Spiritul nu ar realiza nimic concret fără mijlocirea sufletului. Separarea slăbeşte şi doar în unire stă puterea. Pentru APROPIEREA DE SPIRIT, o tehnică naturală favorabilă evoluţiei Spiritului şi fericirii omului se iveşte de la sine. Se poate numi simplu: "ECHIPA SPIRITUALĂ". 

Personalitatea umană este covârşitor influenţată de Spiritul încarnat. Mintea funcţionează prin colaborarea permanentă dintre suflet şi Spirit. Putem deci spune că sufletul nu e niciodată singur. Sufletul şi Spiritul formează o ECHIPĂ bine sudată şi complementară, un cuplu strâns unit. "Echipa spirituală" este mai mult decât simpla lor adunare, este o forţă în sine, pe care o putem invoca în mod conştient.

Putem utiliza mai multe metafore pentru a înţelege natura acestei relaţii:

- Aţi auzit vorbindu-se despre "sufletul pereche"? Ei bine, perechea sufletului este Spiritul interior. De ce să căutaţi şi să aşteptaţi din afară ceea ce aveţi deja înăuntru?!

- Relaţia dintre suflet şi Spirit este precum iubirea sinceră dintre un bărbat şi o femeie: cei doi rămân diferiţi la exterior, dar sunt îngemănaţi în simţire. În India au fost botezaţi ca fiind "cuplul Shiva şi Shakti".

- Prin experienţa mistică a REVELĂRII SINELUI vom simţi o mare fericire şi iubire. Putem simţi o negrăită fericire chiar şi doar gândindu-ne la Spiritul nostru, în linişte.

Dar oare de ce nu simţim oricând şi automat acest sentiment de iubire în cadrul ECHIPEI NOASTRE SPIRITUALE? Ca şi într-un cuplu unit (bărbat şi femeie), emoţia iubirii nu este permanentă. Într-un cuplu longeviv se va sedimenta sentimentul frumos al prieteniei trainice. Pasiunea este fatalmente trecătoare, putând fi cel mult liantul de început al relaţiei. Dar iubirea omenească înfloreşte cu adevărat prin prietenia sinceră, care este adevărata realizare personală. Pasiunea nu ştim de unde vine şi de ce dispare la un moment dat. Însă prietenia puternică este meritul nostru, adevărata valoare adăugată la frumuseţea lumii. ECHIPA SPIRITUALĂ se bizuie pe prietenie, ajutor necondiţionat reciproc, comunicare deschisă, încredere deplină.

Totuşi, beatitudinea resimţită de suflet în starea de Graţie numită "ÎNTÂLNIREA CU SPIRITUL" este doar temporară, având rolul de a-i aminti discipolului că ţelurile divine înalte pe care şi le propune au o ţintă şi o răsplată pe măsură, astfel motivându-l către realizări omeneşti deosebite.
 

O mărturisire semnificativă a lui Sri Ramakrishna:

Uneori vedeam un tânăr sannyasin (călugăr) ieşind din corpul meu. Îmi semăna leit şi mă învăţa multe lucruri. Uneori îl vedeam cu ochii deschişi; alteori, cu ochii închişi, într-o viziune. Când apărea, îmi mai păstram doar puţină conştiinţă asupra realităţii, dar câteodată, o pierdeam complet, zăcând inert şi nu mai puteam să văd şi să aud altceva decât gesturile şi cuvintele sale. Când acesta se reintegra în corpul meu fizic, îmi recăpătam întreaga conştiinţă. Tot ceea ce am învăţat de la el, am regăsit mai târziu în învăţăturile lui BRAHMANI, ale lui TOTAPURI şi ale altor yoghini.

Swami Yogeshananda, The Visions of Sri Ramakrishna, 23-4

 

Oricât de mizerabil ne-am simţi la un moment dat, ştim că Spiritul este împreună cu noi, legat de sufletul nostru ca gemenii siamezi. De Spirit nu ne e ruşine, nu ne ferim, el ne ştie toate gândurile şi stările, el este copilotul echipei noastre. Nu ne vom mai întrista din cauza lipsurilor şi neputinţelor noastre trupeşti şi mentale, percepându-le ca fiind doar o parte din ECHIPA care conţine şi partea luminoasă, veselă, lucidă, binevoitoare. Ne privim cu un ochi limitele ego-ului, dar având celălalt ochi aţintit spre frumuseţea Spiritului interior. Ştim că omul NU este un Spirit imaterial şi etern, dar nu ne mai identificăm numai cu sufletul mărginit. Suntem ECHIPA SPIRITUALĂ ! Oricând ne amintim aceasta primim energie bună, informaţii nebănuite, bună dispoziţie, pace lăuntrică. Trăim împăcaţi cu lumea şi cu noi înşine (este conduita numită "santosha" în yoga, adică automulţumirea permanentă).

Diverşi oameni spirituali au primit în repetate rânduri revelaţia că toate fiinţele din univers funcţionează în cadrul unei ECHIPE SPIRITUALE proprii. Spiritul este o scânteie divină infimă, luminoasă, superinteligentă, dar neputincioasă. El însă pune la lucru energiile încătuşate sau la îndemâna creaturii respective (om, animal, plantă etc). Cu cât creatura e mai evoluată pe scara filogenetică, cu atât are un liber arbitru mai mare şi o anvergură mai mare a acţiunilor, putând modifica mediul înconjurător după imboldurile Spiritului. Sufletul uman are multe calităţi spirituale, dar încă este tributar influenţelor materiale. Există humanoizi pe alte planete al căror suflet este superior, pentru noi părând a fi un adevărat Spirit prin atitudinile şi comportamentul său desăvârşit. Dar şi Spiritul evoluează, la fiecare încarnare intrând în componenţa unor ECHIPE tot mai avansate, într-un nesfârşit şir de întrupări fizice...

Despre această ECHIPĂ SPIRITUALĂ omniprezentă în orice creatură vorbeau vechii indieni spunându-i cuplul Shiva-Shakti sau Purusha-Prakriti. Spiritul, acea micuţă particulă de Dumnezeu plină de intenţii minunate, nu are puterea de a aduce nicio schimbare reală în lumea fizică. El (Shiva) are nevoie de contrapartea sa de natură fizică, energetică, ca să-i pună în aplicare dorinţele pure. Aceasta este numită "suflet" în fiinţele vii, dar există ceva similar şi în lucrurile "neînsufleţite". Sufletul (Shakti) face legătura între aspectele spirituale, transcendentale şi cele grosiere, inerte.

În concluzie, lucrul cel mai important este să ne amintim cât mai des de ECHIPA NOASTRĂ SPIRITUALĂ care suntem. Aceasta este o tehnică dinamică, dar poate fi şi o temă de reflecţie în răgazurile de linişte. Important pentru omul modern – foarte ocupat cu treburile lumeşti şi destul de obosit ca să mai mediteze – este, pur şi simplu, să îşi AMINTEASCĂ DE ECHIPA SPIRITUALĂ CARE ESTE EL ÎNSUŞI, în cât mai multe prilejuri – în timpii morţi, în momentele ce urmează unei realizări deosebite sau, dimpotrivă, unui eşec, într-o stare proastă sau oricând are puţin timp să-şi acorde fiinţei sale profunde!

Dacă veţi aplica această tehnică spirituală, veţi constata rapid că multe probleme încep, pur şi simplu, să dispară...

 

ÎN FOLOSUL ASPIRANŢILOR SPIRITUALI "VETERANI"

Din această filosofie asupra spiritualităţii au de câştigat şi unii dintre cei care au practicat intens tot felul de metode spirituale, au obţinut rezultate notabile, dar încă au nelămuriri pe care maeştrii nu au reuşit să le clarifice. Să luăm un caz concret.

Metoda spirituală a lui PAPAJI (discipol al lui Ramana Maharishi) este stupefiantă. Iluminatul Papaji (H.W.L. Poonja) spunea că "nu există cale spirituală; maestrul nu are ce să te înveţe; nu există nicio diferenţă între un om obişnuit şi altul care practică o metodă spirituală". Contrar primei impresii, aceste vorbe nu urmăresc să descurajeze eforturile spirituale sincere. Adresate de un Maestru unor discipoli, unii de o certă elevare, au o altă semnificaţie. Care semnificaţie însă nu prea a fost înţeleasă de cei strânşi în jurul său şi apoi în jurul discipolilor săi iluminaţi. Asta, pentru că lipsea instrumentul filosofic disponibil acum...

Voi da ca exemplu mai concret pe fermecătoarea GANGAJI, care într-un satsang a răspuns problemei numite de ea "materialism spiritual". Iată aici filmul (în limba engleză).

O persoană din public mărturiseşte că, după mulţi ani de meditaţii contemplative, a reuşit să aibă nişte trăiri beatifice care i-au marcat existenţa în mod pozitiv. Problema ridicată de el este că nu reuşeşte să retrăiască acele stări la comandă şi nici să le valorifice în viaţa cotidiană. Gangaji îi răspunde, printre altele, că "spiritualitatea nu poate fi folosită". Iar faptul că el regretă că nu mai are acele stări minunate este o suferinţă cu nimic deosebită de a acelora care tânjesc după lucruri banale. Este un "materialism spiritual". Totuşi, discipolul nu trebuie să îşi strivească dorinţa după acele stări beatifice, care ar fi tot o luptă egotică. El trebuie să vadă dincolo de aceste schimbări permanente între bucurie şi durere, să caute Ceea ce rămâne neschimbat şi impasibil la aceste transformări.

Sună bine – non-dualism pur! –, dar prea misterios şi chiar neinteligibil. De fapt, înţelegem printre rânduri că discipolul va primi de dincolo, prin Graţie, o pace lăuntrică care îi va potoli neliniştea mentală. Dilema acestui căutător este reală, iar maestra Gangaji nu i-a clarificat-o, ci doar i-a sugerat că există o soluţie, cândva, cumva... De fapt, este mai mult decât o dilemă pentru practicantul spiritual, este ceea ce psihologia numeşte "disonanţă cognitivă".

Disonanţa cognitivă este un disconfort creat de distanţa dintre ceea ce credem şi ceea ce facem; tensiune psihică provenind din faptul că avem în acelaşi timp două opinii care se exclud reciproc.

Revenind din lumea zeilor, orice muritor va avea un şoc. După ce s-a simţit Dumnezeu, aspirantul spiritual constată că nu e decât un bulgăre de humă aruncat într-o mlaştină. Diferenţa e prea mare, insuportabilă. Cum să te bucuri de extaz fără a te teme apoi să revii în lumea suferinţei?

Ca aspirantul spiritual să poată trece dincolo de aceste trăiri contradictorii şi a înţelege afirmaţiile paradoxale subliniate mai sus, are nevoie de explicaţii logice imediate, nu de promisiuni. Soluţiile transcendentale nu se pot aplica în viaţa de zi cu zi. Aici intervine instrumentul filosofic propus de noi. Rezolvarea poate fi apropiată înţelegând că sufletul e separat de Spirit.

Trăirile beatifice ale Sinelui sunt exemplificări temporare din partea Sa şi sunt evident distincte de trăirile obişnuite ale sufletului. Fac parte din două lumi diferite, care trebuie să fie acceptate ca atare, şi asta-i tot! Sufletul omului este terenul de luptă între tendinţe opuse, dar şi terenul de împăciuire între Pământ şi Cer. "Împăcarea contrariilor" nu se găseşte doar în transcendenţa non-duală, cum spun adepţii monismului vedantic! "Împăcarea" apare când accepţi simultan atât condiţia umană, cât şi pe cea spirituală. Împăcarea se găseşte în dualitatea care nu exclude.

Gândirea mistico-filosofică indiană străveche stă, fără niciun dubiu, la baza gândirii spirituale contemporane. Totuşi, ea nu analizează relaţia dintre suflet (Jivatman – denumire aproximativă) şi Spirit (Atman). În schimb, ea studiază în profunzime relaţia dintre creatură şi Creator.

Non-dualismul vedantic, Advaita Vedanta (şcoală filosofică indiană revigorată de Shankara-charya) afirmă că există o identitate deplină între Conştiinţa Divinităţii Creatoare şi Conştiinţa oricărei fiinţe create de el. Dar faptul că Atman este Brahman devine evident doar când îndepărtăm vălul iluziei cosmice (Maya). Unii mistici din diverse locuri şi vremuri au avut trăiri beatifice care par a confirma această opinie, ei simţind în acele momente binecuvântate că sunt chiar Dumnezeu.

Dualismul vedantic, Dvaita Vedanta (şcoală filosofică indiană fondată de Madhva-charya), din contră, afirmă că Brahman şi Atman sunt etern diferiţi, chiar şi după eliberarea supremă (moksha). Dumnezeu este realitatea supremă, iar toate celelalte fiinţe create au propria lor realitate secundară. Fiinţele sunt "reflecţii, imagini, umbre" ale persoanei Divinului, dar niciodată identice cu El. "Dacă tu crezi că deţii controlul total (TU fiind Dumnezeu cel preafericit), atunci de ce nu eşti mereu fericit, ci supus tristeţii şi durerii?!", întreba retoric Madhvacharya. Creştinismul este o concepţie similară dualismului vedantic.

Între cele două filosofii vedantice aflate în conflict au apărut poziţii de compromis. Astfel Vishistha Vedanta, şcoală de gândire monistă (non-duală), eminent reprezentată de Ramanuja, afirmă că Absolutul este totul, dar că există totuşi o diversitate în această unitate. Iar şcoala Achintya-bheda-abheda (prin Chaitanya Mahaprabhu) afirmă că relaţia dintre creatură şi Dumnezeu nu poate fi raţionalizată de mintea umană. Se aproximează prin ideea că cei doi au aceeaşi calitate, dar nu şi cantitate (de Conştiinţă – n.n.).

Credem că aceste poziţii diferite sunt complementare. Divergenţele dintre ele sunt cauzate de limitele cuvintelor şi conceptelor mentale, dar şi de perspectivele diferite de pe care diverşi comentatori privesc acelaşi lucru. Toate perspectivele sunt valide.

 

 

 

DISOCIEREA ÎN PSIHIATRIE

În psihiatrie, disocierea este definită drept pierderea unităţii funcţiilor psihice şi a raporturilor dintre individ şi mediul înconjurător. Disocierea poate fi principalul factor în cazurile de amnezie disociativă şi personalitate multiplă... Este evident că sensul atribuit de noi disocierii este diferit aici, el caracterizând, de fapt, omul sănătos psihic şi spiritual. Atunci când încerci să te detaşezi de ego, nu o poţi face decât disociindu-te de el, ceea ce nu-ţi periclitează deloc sănătatea.

Desigur că şi în simptomele schizofrenice apare o anume detaşare de propriul corp, ca şi cum ar fi al altcuiva. Nu la această disociere corporală ne refeream, ci la o disociere pur mentală. Şi nici măcar disocierea fizică nu e o boală în sine, căci ea se întâlneşte şi în situaţiile de extracorporalizare voluntară (fenomenul Out-of-Body-Experience). Diferenţa o face, ca în multe boli psihiatrice, lipsa sau prezenţa controlului conştient, voliţional asupra fenomenului.

sufletul este separat de Spirit se poate demonstra ştiinţific analizând patologia psihiatrică a personalităţii multiple. Un astfel de pacient nu este nimic altceva decât un medium de încorporare care nu vrea sau nu poate spune "Nu!" intrării unui spirit străin în trupul său (aşa-zisa posesiune). Aceeaşi însuşire mediumnică este pentru respectivul pacient o pacoste handicapantă (fiindcă nu o controlează), pe când pentru un medium recunoscut de cercurile spiritiste este o calitate excepţională (fiindcă o controlează).

Să ilustrăm această faţetă umană printr-un video ce ne prezintă o tânără care are câteva personalităţi ce se succed în fiinţa ei. Ele sunt de fapt nişte spirite care şi-au găsit în ea o gazdă bună, prin care îşi pot manifesta temporar personalitatea avută în momentul morţii. Evident că nu sunt spirite prea evoluate, din moment ce sunt blocate în trecutul lor uman şi nu găsesc drumul spre Lumină... Iată episodul menţionat din emisiunea australiană The Extraordinary - Multiple Personalities (în limba engleză)

Un aspect memorabil este următorul: femeia este în mod normal oarbă, dar în momentul când în ea intră spiritul unei fetiţe de 4 ani, poate să vadă perfect. Acest fapt nu poate fi posibil decât dacă aparatul ocular este în bună stare de funcţionare, doar conexiunea cerebrală a nervilor oculari fiind defectă. Mai departe însă, explicaţia nu poate fi continuată în contextul neurologiei sau a psihiatriei, ci a spiritismului. Iată: Spiritul posedant fiind înconjurat de perispirit (energie care conţine memoria karmică), el inoculează această energie în medium, care capătă în mod evident nu doar o nouă personalitate, ci chiar mai mult, la nivel eteric corpul capătă abilităţi sau neputinţe fizice moştenite din ultima încarnare. Este, dacă vreţi, o dovadă în plus şi pentru existenţa karmei, în aspectul ei parţial de "sensibilităţi fizice moştenite din viaţa anterioară".

 


FERICIREA ŞI SINELE

"Omul s-a născut să fie fericit!". Iată o pastilă care merită a fi mărunţită înainte de a o înghiţi.

Dacă noi vrem să nu fim lipsiţi de nimic bun şi să nu avem parte de nimic rău, e clar că nu vom putea fi fericiţi pe lume... În acest sens, afirmaţia de mai sus trebuie mult atenuată. Dacă în viaţă prindem şi momente de fericire, suntem nişte norocoşi! Fericirea adevărată este rară; uneori, aproape că este o necuviinţă să vorbeşti despre ea în mijlocul atâtor oameni nefericiţi...

Omul ar trebui să slujească interesele Spiritului său. Dacă îşi va privi Spiritul ca pe un Stăpân sau un Maestru interior, atunci omul nu va suferi slujindu-l, chiar cu preţul nefericirilor omeneşti trecătoare... Sacrificiul ego-ului (care deseori nici nu este prea greu) aduce o fericire superioară. Dacă omul consideră că trebuie să se supună Voinţei divine şi nu are mari pretenţii, atunci îi va fi foarte uşor să se bucure de fiecare clipă de viaţă şi nu va regreta dacă va suferi pe altarul slăvirii Stăpânului său divin... "Libertatea absolută" este doar o momeală către plăcerile amăgitoare, goana după bani sau o capcană a demagogilor.

Buddhistul spune: "Lucrurile nu pot fi independente, aşa cum par să fie. Nimic nu are nici cel mai mic grad de existenţă intrinsecă adevărată. Orice lucru depinde de alţi factori..."

Dar oamenii spun că "o viaţă au şi trebuie să se bucure de ea"! Ce înţeleg mulţi prin bucurie? Divertismente, senzaţii tari, evadare din realitate. Desigur, nu vor putea fi cu adevărat fericiţi în acest fel. O viaţă echilibrată, un rost pe lume, o disciplină autoconsimţită aduc oricui armonie şi satisfacţii simple. În schimb, căutarea hedonică a plăcerilor este o fata morgana ce te lasă mereu nesatisfăcut.

<< Dacă duci un anumit tip de viaţă disciplinată, liniştită, emani o anumită energie - acesta este un lucru dovedit ştiinţific - şi aceasta influenţează partea non-mecanică a creierului tău, astfel încât pătrunzi într-o nouă dimensiune.>> Jiddu Krishnamurti

Omul trebuie să-şi amintească una din REŢETELE FERICIRII: "slujeşte Spiritul cu modestie, devotament, răbdare!". Din păcate, nu va găsi nicăieri un îndreptar al acţiunilor juste prin care să nu greşească în acest demers. Există, desigur, nenumărate reguli de comportament social binevenite, dar ele fac doar un reglaj brut, pentru situaţii standard. Pentru reglajul de fineţe al comportamentului şi gândirii sale, omul se poate baza doar pe propria intuiţie. Ea va face diferenţa. De aceea, orice metodă spirituală validă va urmări dezvoltarea intuiţiei personale prin purificarea structurilor energetice, psihice, mentale. Acesta este un proces continuu până la moarte, intuiţia spirituală crescând cu timpul. Pentru aspiranţii spirituali, bătrâneţea este un anotimp al maximei înfloriri şi înţelepciuni.

Conform înţelepciunii străvechi indiene, cele 4 scopuri ale omului sunt: artha (bunăstarea), kama (plăcerea), dharma (regulile ce trebuie respectate) şi moksha (eliberarea spirituală). Aş zice că acestea sunt mai degrabă CONDIŢII generice ale fericirii umane. Astfel:

1 – Fără un minimum de mijloace de trai (artha) nu poţi vorbi nici de fericire, nici de evoluţie.

2 – Fără un minimum de bucurii simple şi plăceri naturale (kama), ce mai e viaţa?!

3 – Fără autodisciplină şi sacrificii liber consimţite (dharma), nu poţi realiza nimic viabil şi preţios.

Totuşi, aceste prime trei valori pot deveni obstacole în calea fericirii atunci când sunt considerate a fi scopuri în sine. Poţi cădea în patima strângerii de averi inutile sau în dependenţa de vicii, ori să domini tiranic pe ceilalţi ş.a.m.d. Aceste trei "scopuri" devin însă mijloace nepreţuite când sunt subordonate unui rost superior în viaţă.

4 – Odată ce ai descoperit direcţia evoluţiei spirituale (moksha), artha, kama şi dharma capătă sensuri potrivite acesteia, uneori cu totul diferit înţelese faţă de mentalitatea comună. Eliberarea spirituală este un ţel abstract şi care poate fi atins doar după moarte. Totuşi, la fel ca mântuirea din creştinism, este scopul suprem la care visează orice credincios. Iar pentru asta, trebuie să luptăm neîncetat să fim cât mai buni, iubitori, oneşti, înţelepţi. Depinde de fiecare dintre noi să meargă pe calea către desăvârşire sau nu; să se transfigureze într-un mic dumnezeu întrupat printre oameni sau să se considere a fi doar o grămadă de carne şi oase în vârful căreia s-a proţăpit un creier inteligent...

 


SUFLETUL E UNIT CU SPIRITUL ŞI CU DUMNEZEU

Când ne golim mintea de gânduri Conştiinţa experimentează starea de "fără minte" sau "conştiinţă pură". I se spune "pură" pentru că nu este amestecată cu gânduri. Totuşi, fiind de origine divină, Conştiinţa a fost întotdeauna pură.

Ca să descriem Conştiinţa în cuvinte, oricât ar fi ele de abstracte, tot sunt prea grele. O idee nerostită, şi ea este prea grea în comparaţie cu Conştiinţa. Conştiinţa este cel mai uşor lucru din Univers... Conştiinţa e mai uşoară decât spaţiul. Conştiinţa e mai diafană decât timpul.

Conştiinţa există dinaintea creării spaţiului şi timpului. Ajutându-ne de o metaforă imperfectă, Artistul Creator Divin a suprapus peste propria Conştiinţă un caroiaj spaţio-temporal, care pare că divide Conştiinţa în mici parcele. O mască pusă pe adevărată figură a Creatorului Divin, precum o plasă de sârmă, generează aparenţa unor Conştiinţe individuale. Dar dacă înlături masca spaţio-temporală, vezi că a rămas aceeaşi Conştiinţă, întreagă. Astfel explicăm cum Dumnezeu, Spiritul şi Sufletul au aceeaşi calitate a Conştiinţei. Acesta este sensul ascuns al afirmaţiei biblice "fiinţele sunt create după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu".

Noi spunem că Universul este infinit. Dar nu este aşa. Spaţiul şi timpul sunt imposibil de măsurat de noi, dar nimic lumesc nu este infinit. Întregul univers spaţio-temporal este cuprins şi originează din Conştiinţa unică. Ea este cu adevărat infinită. Nimeni nu-şi poate imagina infinitul pentru că mintea este, şi ea, finită. Cum definim infinitul? Infinitul este Conştiinţa.

Orice am spune despre experienţa Conştiinţei pure nu este adevărat. Toate cuvintele, cărţile, conferinţele, dialogurile sunt, pur şi simplu, ocazii speciale în care avem răgazul şi interesul de a ne apropia, spontan sau dirijaţi, de Sinele nostru. Toate acestea pot fi utile. Dar niciuna nu oferă garanţii. Totuşi, nu vom realiza niciodată nimic prin pasivitate şi lâncezeală. Orice efort spre autocunoaştere, spre autoperfecţionare, deschiderea spre universul nesfârşit vor avea efecte minunate şi ne vor aduce revelaţii la un moment dat. A te gândi şi a medita la Conştiinţa pură este un gest de mare importanţă, având efectul unei băi de lumină purificatoare.

Răzvan Alexandru Petre
18 iunie 2013, Bucureşti
 



 LECTURI SUPLIMENTARE

 

Exerciţiu zilnic: Fiţi tăcuţi

Acordaţi-vă câteva momente, în fiecare zi, pentru a sta în linişte şi întoarceţi-vă către interiorul vostru, pentru a vă conecta cu Spiritul. Poate fi un moment petrecut sub duş sau imediat după ce v-aţi parcat maşina. Poate fi în timp ce vă spălaţi pe mâini, înainte de masa de seară sau în timp ce aşteptaţi metroul, în drumul spre casă de la birou. Poate fi în timp ce împăturiţi rufele sau udaţi plantele. Aceste momente de linişte pot avea loc oricând şi oriunde. Cu cât învăţaţi mai mult să deveniţi conştienţi, indiferent unde vă aflaţi, cu atât mai uşor va deveni să faceţi asta.
   Nu este nevoie să vă concentraţi asupra unui lucru anume în timp ce faceţi asta. Ascultaţi pur şi simplu vocea voastră interioară, la fel cum aţi asculta o persoană cu care vorbiţi la telefon. Acordaţi acelei voci întreaga voastră atenţie.
   S-ar putea să dureze un minut sau două pentru ca ego-ul vostru cel mult prea vorbăreţ să facă linişte şi dumneavoastră să puteţi asculta. Aveţi răbdare pentru că el o va face. Relaxaţi-vă pe măsură ce ascultaţi. Spiritul vrea să vă ofere o îndrumare puternică, deci acordaţi-i toată atenţia măcar timp de câteva minute. Conştientizaţi orice sugestii intuitive, idei măreţe, străfulgerări sau gânduri creative care ar putea să vă treacă prin minte. Ele vor apărea rapid şi vor dispărea la fel de rapid, prin urmare este important să fiţi conştienţi de subtilităţile lor. Le-aţi putea auzi în gând; sau le-aţi putea percepe, simţi, vedea sau, pur şi simplu, observa. Sau toate la un loc!
   Obişnuiţi-vă să observaţi aceste străfulgerări subtile de înţelegere şi intuiţie, indiferent sub ce formă apar. O modalitate eficientă pentru a face acest lucru este să le rostiţi cu voce tare pe măsură ce vă apar în minte, ca să le reţineţi înainte de a dispărea. Odată ce rostiţi cu voce tare ceea ce simţiţi în adâncul inimii voastre, nu mai trebuie să faceţi nimic altceva. Doar să vă simţiţi sentimentele şi să le lăsaţi să pătrundă în adâncime. Permiteţi-le să vă viziteze fără să le alungaţi sau fără să fiţi nevoiţi să le justificaţi. Pur şi simplu simţiţi-vă Spiritul şi modul în care comunică cu dumneavoastră.
   Spiritul poate fi cel mai bine simţit în linişte. Dacă sunteţi foarte atenţi, puteţi diferenţia cu adevărat senzaţiile intuiţiei şi Spiritului de cele al inteligenţei bazate pe ego. Spiritul vă lasă senzaţiile să se extindă, să fie liniştite, surprinse şi inspirate; rămâneţi cu inima şi cu mintea deschise. Ego-ul, pe de altă parte, vă face să vă simţiţi tensionat şi crispat; vă lasă cu o inimă şi o minte închisă ori defensivă.
   Cu cât exersaţi mai mult statul în linişte pentru câteva momente scurte, cu atât mai repede puteţi intercepta aceste extensii ale Spiritului, adeseori extrem de subtile. Când sunteţi tăcuţi, simţiţi vibraţia interioară a Spiritului în suflet. Este caldă, şi totuşi puternică; tare, dar blândă. Spiritul este direct, dar întotdeauna necondiţionat de iubitor. Cu cât îl simţiţi mai mult, cu atât mai mult îl veţi recunoaşte şi cu atât mai mult veţi fi impresionaţi de el.

"Trebuie să îl găsim pe Dumnezeu şi el nu poate fi găsit în zgomot şi nelinişte. Dumnezeu este prietenul tăcerii." - MAICA TERESA

Urmaţi-vă Spiritul indiferent de circumstanţe. Invitaţi-i şi pe alţii să exploreze adevărul împreună cu voi, dar nu insistaţi. Alegerea de a vă conecta cu puterea Spiritului reprezintă o chemare personală şi ajunge la fiecare dintre noi la momentul potrivit. Nu puteţi forţa apariţia acestei dorinţe la altcineva, deci nu încercaţi. Ascultaţi temerile celorlalţi, dacă ei reacţionează cu frică, dar nu vă apăraţi intenţia. Aveţi dreptul şi nevoia de a vă transforma, de a fi autentici şi de a trăi cel mai înalt adevăr propriu. Universul cere asta de la noi toţi. Ideea de a-ţi urma Spiritul te eliberează şi ajută pe oricine în cele din urmă, chiar dacă drumul acesta este un proces disociativ şi încurcat. Fiţi iubitori şi curajoşi.
   În fiecare zi, faceţi câte un pas sigur către Eul vostru adevărat. Dacă vă este teamă să vă lăsaţi în faţa Spiritului vostru, recunoaşteţi asta, dar faceţi oricum acel pas. Când faceţi asta, observaţi cum Atotiubitoarea, Atotputernica Sursă, Sfânta Putere Divină a Vieţii vă iese în cale la jumătatea drumului. Fiţi atenţi la ceea ce simţiţi şi cum simţiţi când permiteţi Spiritului să vă conducă viaţa în comparaţie cu situaţia în care eraţi conduşi de temeri.

Citat din "Puterea propriului spirit - ghid pentru o viaţă plină de bucurii", de Sonia Choquette, pag. 90-91

 

<<Meditaţia fără o formulă prestabilită, fără o cauză ori raţiune, fără ţel sau scop, este un fenomen incredibil. Ea nu este doar o mare explozie purificatoare, ci e de asemenea o moarte lăuntrică, fără un mâine. [...] Meditaţia înseamnă distrugere; ea este un pericol pentru cei care îşi doresc o viaţă superficială, o existenţă în domeniul fanteziei şi al miturilor.>> Din Jurnal (31 august), de Jiddu Krishnamurti

 

LIBERTATEA ESTE
eliberarea potenţialului tău nelimitat,
de Brandon Bays

   Mă agăţam de viaţă. Mă opuneam cu întreaga mea fiinţă resorbţiei în acea stare de vid. În acest scop, mi-am încordat întreaga voinţă. Nu doream să dispar în nefiinţă şi să fiu redusă la nimic. Eram convinsă că dacă voi intra în acest spaţiu vid, nu voi mai exista. [...]

Ceva din mine a început să cedeze. Am simţit că mă relaxez încetul cu încetul. Starea mea de încordare s-a redus, iar la un moment dat întreaga mea hotărâre de a-mi menţine încordarea a dispărut ca prin farmec. Orice rezistenţă s-a dizolvat. M-am relaxat complet şi m-am scufundat în starea de vid. Spre surpriza mea, am fost învăluită de o stare de pace fără precedent. Cu cât mă relaxam mai tare, cu atât mai uşoară mă simţeam, iar necunoscutul s-a dovedit a nu fi altceva decât iubire necondiţionată.

Totul a devenit viu, o prezenţă scânteietoare a iubirii care strălucea pretutindeni. Aceasta invada totul, saturând întreaga atmosferă. Exista în pereţi, în scaune, în covor, în aer, în mine, peste tot.

Pe măsură ce conştiinţa mea a început să se dilate în mod natural, am realizat că această prezenţă exista în oraşul în care locuiam şi umplea întreaga lume, de fapt întregul univers. Fără să-mi dau seama cum am făcut acest lucru, trăiam practic realizarea directă a stării de libertate şi de iluminare, sub forma percepţiei prezenţei care exista pretutindeni.

Nu era doar o stare efemeră de meditaţie sau o experienţă temporară de pace. Era realizarea directă a esenţei mele, care strălucea luminoasă în întreaga creaţie. Conştiinţa mea era materialul din care era ţesută urzeala întregului univers - câmpul etern şi infinit al iluminării.

Începând din acea zi, această înţelegere a esenţei mele nu m-a mai părăsit nicio clipă. Fiecare parte a fiinţei mele ştie că sunt în totalitate liberă şi că fac parte integrantă din tot ceea ce există. Cu toate acestea, trăiesc în continuare drama gândurilor şi emoţiilor specifice vieţii, dar aceasta se derulează în contextul mai larg al prezenţei infinite.

pag. 95-96

Ce ironie! Mi-am petrecut întreaga viaţă într-o căutare inutilă, în condiţiile în care ceea ce căutam era mai aproape de mine decât propria mea respiraţie. Şi nici măcar nu trebuia să fac ceva pentru ajunge aici. De fapt, tocmai acţiunile mele mă îndepărtaseră până atunci de această revelaţie!

Începând din acea zi am renunţat să mai caut şi m-am decis să mă relaxez în mijlocul prezenţei luminoase din mine şi din jurul meu, care îmi stătea la dispoziţie în fiecare moment - atât timp cât îmi focalizam atenţia asupra ei.

În perioada în care nu o recunoşteam, îmi imaginasem că iluminarea este o lume în care ajungi şi pe care nu o mai părăseşti niciodată, ci rămâi de-a pururi iluminat.

La acea vreme nu ştiam încă ceea ce ştiu acum: că iluminarea nu este altceva decât o simplă invitaţie de a fi deschis şi ancorat în momentul prezent, fără niciun gând referitor la trecut sau la viitor. Ea ne stă în permanenţă la dispoziţie, atât timp cât ne focalizăm atenţia asupra prezentului. Iluminarea nu ne poate părăsi vreodată, pentru simplul motiv că noi suntem una cu ea. Dacă dorim, noi ne putem focaliza atenţia asupra altor noţiuni sau concepte, dar în clipa în care am încetat să mai facem acest lucru... ne putem deschide din nou... liniştindu-ne mintea, şi astfel vom realiza din nou că ceea ce căutăm se află în faţa noastră, aici şi acum.

Am ajuns să realizez astfel că iluminarea este un proces continuu de deschidere interioară. Conceptele mentale nu se pot crampona de ea, minciunile sunt arse în prezenţa sa, iar dramele se derulează la suprafaţa ei. Practic, întreaga viaţă dansează în interiorul îmbrăţişării sale: evenimentele din starea de veghe, visele, etc.

Uneori, când conştiinţa mea se lasă absorbită de o poveste, mi se întâmplă şi astăzi să mă rătăcesc în drama "lumii exterioare" şi să mă identific cu valul. În astfel de momente, oceanul "dispare" în fundal, iar întreaga mea atenţie se îndreaptă doar asupra dramei de la suprafaţă. În clipa în care mă opresc însă, renunţând la poveste şi la ataşamentul meu faţă de ea, oceanul mă trage din nou în adâncurile sale, în marea nesfârşită a păcii, şi îmi reamintesc că prezenţa lui nu a dispărut nicio clipă, nici chiar atunci când eram implicată în drama lumii exterioare, jucând rolul micului val.

Prezenţa oceanului nu dispare niciodată. De altfel, cum ar putea acesta să plece undeva? El reprezintă însăşi esenţa noastră, materialul din care suntem confecţionaţi. Gândurile, dramele şi întregul dans al vieţii sunt simple valuri la suprafaţa lui. Oceanul este Sinele nostru infinit.

Începând din ziua în care am renunţat la căutarea mea iluzorie şi am realizat că eu sunt oceanul, mi-a devenit din ce în ce mai greu să mă identific cu drama de la suprafaţa lui, chiar şi pentru perioade scurte de timp. Realitatea momentului prezent este prea puternică şi exercită o atracţie prea mare asupra mea pentru a-i putea rezista. De aceea, mă scufund mai mereu în realitatea sa.

Aşadar, continui să particip la drama vieţii, dar aceasta pare să se deruleze în permanenţă în prezenţa imensă a graţiei divine. Gândurile vin şi pleacă pe fundalul acesteia, sentimentele sunt binevenite, iar eu rămân deschisă în faţa vieţii, dar prezenţa infinită nu vine şi nu pleacă nicăieri.

A sosit timpul să renunţi şi tu la căutare.

Tu eşti ceea ce ai căutat până acum.

pag. 185-186

< sus >

STUDIU PERSONALIZAT AL KARMEI ŞI DESTINULUI

oferit de Clarvăzător NINA PETRE
Medium de investigaţie

 

       Investigarea unor vieţi anterioare ale spiritului. (exemple)

        Analiza problemelor karmice preluate pe cale spirituală.

        Atenţionări şi sfaturi.

        Analiza elementelor de bază ale destinului.

        Analiza problemelor vieţii actuale şi găsirea unor modalităţi pentru rezolvarea lor.

        Aflarea profesiei predestinate şi a şanselor de reuşită pe plan profesional.

        Neînţelegerile dintre prieteni, colegi, duşmani sau membri de familie.

        Sfaturi pentru persoanele care prezintă aptitudini paranormale.

        Interpretarea viselor.


Înregistrări video cu doamna prof. NINA PETRE