<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


TRANSĂ vs ILUMINARE

de Răzvan-Alexandru Petre

Capitole şi subcapitole:

red Cât de reală este libertatea noastră [ Metafora palmei ] [ "Dialog cu palma" (scenetă cu un ventriloc) ]
green Iluminare vs. evoluţie spirituală
galben Încetarea căutării şi dispariţia separării [ Citate din Marius Ghidel şi Ramana Maharishi ]
blue Iluminare şi post-iluminare
red Transă yoghină vs. Iluminare nonduală [ Nu se poate provoca iluminarea ] [ Diferenţele dintre Iluminare şi Extaz, în sinteză ] [ Extazul chimic ] [ Concluzie ]
green Ori ego, ori iluminare [ Meditaţia „nici, nici, nici” ] [ Meditaţia “Nu-i nevoie de gând” ]


   2     Atenţie: textul conţine idei nondualiste radicale care vă pot afecta intelectual!

«Omul are liber-arbitru, dar Dumnezeu ştie dinainte tot ce vom face.» (Marius Ghidel)

«Dumnezeu ştie dinainte ce vom spune, dar îi place să ne audă pe noi spunând-o.» (din filmul „The Shack”)

 

Cât de reală este libertatea noastră

Cine decide? Propria conştiinţă.

Marea Conştiinţă Universală are drept calitate intrinsecă libertatea. Dacă acceptăm că propria conştiinţă umană provine din Marea Conştiinţă, atunci e normal să ne simţim total liberi în deciziile pe care le luăm. Partea preia calitatea Întregului.

Dar atunci de ce aflăm din spiritualitatea nondualistă şi, mai recent, din neuroştiinţă că, de fapt, nu avem deloc liber-arbitru, ci decizia ne este dictată din altă parte?

Pentru că, pe baza aceleiaşi accepţiuni de mai sus, conştiinţa umană fiind o prelungire a Marii Conştiinţe, ea nu poate decide altceva, ci exact ceea ce voieşte Marea Conştiinţă. Acesta e paradoxul libertăţii şi determinismului. Mica conştiinţă se simte liberă, dar nu are cum ieşi din voinţa Marii Conştiinţe în care e cuprinsă.

Creatorul este Marea Conştiinţă care s-a divizat în nenumărate conştiinţe, mai „mici”. Această Conştiinţă unică se poate împărţi, fragmenta la infinit, dar nu în mod fizic, ci virtual, pentru că nu este o substanţă.

Marele secret şi truc al Creaţiei este cum de reuşeşte Dumnezeu să ne facă să credem pe noi, creaturile Sale, că suntem separate de El şi separate între noi. Este o iluzie magică pe care şi-o provoacă singură Marea Conştiinţă.

Diferenţa este următoarea: conştiinţa creaturii nu poate sesiza că face parte din Marea Conştiinţă, în schimb Marea Conştiinţă ştie că nu există decât Ea, dar vede şi iluzia în care trăiesc celelalte mici fragmente ale Ei. Deci există un unic Creator imuabil, lucid, spre deosebire de restul fragmentelor de conştiinţă „iluzionate” că sunt diferite.

< Sus >

Metafora palmei

Întâi, închipuie-ţi că ţii palma îndreptată cu faţa spre înainte, într-un gest de genul „Opreşte!”. Apoi răsuceşte palma către tine, de parcă ea ar întreba „Cine eşti tu, figură?”

Dumnezeu a creat întreg universul format din lucruri si creaturi, care toate urmează Voinţa Divină. Dar era un univers inconştient de Creatorul său. De aceea, El a mai creat o fiinţă aparte, care poate deveni conştientă de Creator: omul.

Fiecare lucru din univers este precum palma îndreptată spre înainte, inconştientă de ceea ce se află în spatele ei. Oamenii insensibili (atei, materialişti, egoişti) sunt şi ei ca oricare lucru inconştient de Creator.

Palma reflectează: „Am cinci degete şi fac ce vreau cu ele. Nimeni nu mă manipulează pe mine!” Iar capul aude şi zâmbeşte cu bunăvoinţă...

Dar există şi oameni care se întorc spre Creator, precum palma ce se răsuceşte cu faţa către Faţă. Ei încă nu-L văd, dar încep să se întrebe: „Unde eşti, Doamne?”.

Iar capul răspunde: „Sunt aici, chiar în faţa ta! Uite, suflu aerul către tine, să mă simţi, dacă nu mă poţi vedea!”. Iar briza divină atinge plăcut palma deschisă...

palma cu ochi
Fig.1 Palma văzătoare

Şi vine vremea când Dumnezeu îţi deschide ochii spirituali. E ca şi cum ar apare un ochi în palmă, cu care Îl poţi vedea pe Creator în toată splendoarea Sa. Clipa iluminării te umple de încântare supraomenească. Dar în acel moment, nu tu te bucuri, ci eşti fericit „în numele Domnului”. Adică, fericirea apare în acest trup, dar ea aparţine chiar Creatorului. Dumnezeu se bucură că s-a descoperit pe Sine.

Palma vede, în sfârşit, Capul care o mişcă...

Cam aşa este relaţia dintre om şi Dumnezeu. Omul netrezit spiritual este Dumnezeu sub hipnoză. Cât de puternică este această hipnoză!

Iată aceeaşi idee, sub o altă formă:

om si Dumnezeu
Fig.2 Omul e o prelungire a lui Dumnezeu

Dumnezeu îi dă omului viaţă, conştiinţă, inteligenţă, energie. Din iubire, îl creează din nimic. Iar omul se întreabă: Oare există Dumnezeu? Şi încearcă să Îl înţeleagă privind prin  cadrul strâmt al vieţii sale omeneşti.

Conştiinţa omului este, de fapt, Marea Conştiinţă restrânsă într-un punct de vedere. Această conştiinţă redusă nu îl poate vedea pe Creator prin  geamul semi-reflectorizant al opticii sale . Dar Creatorul îl vede perfect.

În urma iluminării spirituale, fereastra ochilor interiori se deschide şi realitatea devine clară: omul e o prelungire a Divinităţii – nu ceva adăugat, nu ceva luat din exterior, ci chiar Fiinţa Divină însăşi. La fel ca toate celelalte fiinţe.

< Sus >

"Dialog cu palma" (scenetă cu un ventriloc)

Ventrilocul George, aflat în faţa unei audienţe, explică teatral care este relaţia dintre ego şi Dumnezeu sau Conştiinţa. Îşi desenează un ochi în palmă, cu care discută ca şi cum ar fi o persoană...

privind la sine

George (arătându-şi palma): Vi-l prezint pe George!

Palma (glasul ventrilocului): Salut, dar tu cine eşti?

George: Eu sunt tu.

Palma (privindu-l): Nu cred. (întorcându-se spre spectatori) Eşti urât!

George: Ba da. Uite cum îţi mişc degetele. (le mişcă)

Palma: Prostii! Sunt degetele mele şi le mişc fiindcă aşa vreau eu.

George: În aparenţă le-ai mişcat tu. Ia priveşte acest braţ prin care te manipulez!

Palma (privind braţul): E un braţ... tot în aparenţă. Asta nu dovedeşte nimic.

George (îi dă un pumn cu cealaltă mână)

Palma: Au! De ce m-ai lovit?

George: Ca să-ţi dovedesc. Crezi că cealaltă mână e sub comanda mea?

Palma: Sigur. Tot universul te ascultă.

George: În afară de tine.

Palma: Uite, George! M-ai creat ca să semăn cu tine, corect?

George: Aşa scrie la Biblie...

Palma: Înseamnă că mi-ai dat şi liber-arbitru.

George: Nu, doar senzaţia că eşti responsabil pentru ce ţi se întâmplă. Dar Eu fac totul.

Palma: Îţi baţi joc de inteligenţa mea?

George: Ce creier poate avea o palmă? Eu gândesc totul şi îţi trimit şi ţie unele gânduri.

Palma: Vrei să spui că dialogul ăsta îl duci singur?

George: Absolut singur.

Palma: Eu zic să-i întrebăm şi pe spectatori. Tu, de colo, eşti George?

Spectator: Nu.

Palma: Tu, de dincolo, te cheamă George?

Alt spectator: Nu.

Palma: Vedeţi, oameni buni?! George nu e nicăieri, e doar o ficţiune pe care v-am prezentat-o în această scenetă.

< Sus >

Iluminare vs. evoluţie spirituală

Ce este extazul? Accesul la o energie divină foarte înaltă. Am ajuns astfel la chestiunea numită Shiva-Shakti în India.

Shiva este Pura Conştiinţă, starea de nediferenţiere, nondualitate, anterioară Creaţiei.

Shakti este Energia cu care Shiva creează universul. Tot ceea ce este creat este Energie divină. Formele fundamentale de energie divină sunt Puterea absolută, Inteligenţa impersonală şi Iubirea necondiţionată, formând Întreita Energie.

Fiecare om este un punct de Conştiinţă divină dublat de o mică concentrare a Energiei divine.

Ei bine, iluminarea sau trezirea spirituală este procesul instantaneu de unificare a conştiinţei umane cu totalitatea Conştiinţei universale.

În schimb, evoluţia spirituală reprezintă creşterea gradată în timp a Energiei la care entitatea are acces.

Aşa ne putem explica de ce iluminarea nu facilitează neapărat şi accesul la o imensă Energie divină. Sunt chestiuni diferite. Prima se referă la Conştiinţa non-energetică, iar a doua, la Întreita Energie.

Au rămas în istorie doar marii maeştri spirituali care, pe lângă faptul că aveau Conştiinţa iluminată, aveau acces şi la Întreita Energie divină, lăsând în urmă miracole. De ceilalţi înţelepţi nu îşi mai aminteşte nimeni.

Totuşi, în cartea “Viaţa impersonală”, autorul divin promite aspirantului la desăvârşire că, odată cu iluminarea, va primi în dar şi unele puteri spirituale neobişnuite. Pe de altă parte, tot el spune că asemenea abilităţi pun la încercare capacitatea de autocontrol, de stăpânire a imboldurilor egocentrice. De exemplu, ispitirile din pustie ale lui Isus Cristos ne demonstrează că nicio tentaţie nu-l poate doborî pe cel perfect stabilit în Dumnezeu, adică rămas complet fără ego. Aceasta este condiţia necesară şi suficientă. Totuşi, cel care este iluminat nu va nutri dorinţa pentru puteri paranormale, şi nicio altă ambiţie personală. Dacă ceva i se dă, e bine primit...

Unii oameni dovedesc unele capacităţi fizice sau mentale mult peste medie, ca să nu spunem paranormale, dar care nu sunt iluminaţi, ci au un ego “normal”. Cum de au norocul ăsta? În primul rând că nu este chiar un noroc, ci mai degrabă, o mare provocare, cu consecinţe ce pot fi neplăcute pentru evoluţia lor spirituală. În al doilea rând, asta arată că spiritul lor încarnat este unul destul de evoluat. Totuşi, omul în carne şi oase nu este spiritul său şi poate face mari greşeli dacă nu este bine strunit.

Aşa că avem situaţii de genul următor şi intercalate între ele:

- Om obişnuit energetic, dar total expansionat în Conştiinţă – iluminatul sau eliberatul. Poate că el nu are încă acces la foarte multă Energie divină, din motivul că un asemenea aport imens de energie l-ar destabiliza, poate.

- Om puternic energetic, dar cu o conştiinţă comună, dualistă. Un exemplu este magicianul de spectacol, care prezintă adevărate miracole, cu sprijinul unor entităţi puternice ca şi el. Un alt exemplu, mult mai elevat, ar fi maestrul Braco, cel care vindecă sufletele în tăcere.

- Iluminatul ce manifestă Întreita Energie, un adevărat zeu printre semenii săi. Exemplul de referinţă este Isus Cristos, dar au mai existat şi alţii în istoria omenirii.

- Omul comun, cu o conştiinţă limitată la trup (egotică) şi cu posibilităţi energetice normale (inteligenţă comună, putere de acţiune limitată, sentimente de iubire ocazionale şi direcţionate doar către anumite persoane).

Iată tabelul sintetic cu tipurile umane clasificate după criteriile Conştiinţă-Energie

Tipuri spirituale ENERGIE
limitată nelimitată
CONŞTIINŢĂ contractată Om comun Om paranormal
universală Om iluminat sau eliberat Mare maestru

< Sus >

Încetarea căutării şi dispariţia separării

Unii iluminaţi vorbesc despre încetarea nevoii de căutare. Adică, după iluminare (care poate dura o secundă, o săptămână, o lună sau mai mulţi ani, de la caz la caz) omul revine la existenţa obişnuită. Dar cu această diferenţă: fiinţa sa nu mai caută nimic, fiindcă simte că nu îi lipseşte nimic, psihologic vorbind. Biologic, va avea aceleaşi nevoi simple şi va căuta să şi le satisfacă, în mod calm, liniştit. Dar psihologic, acea necontenită nemulţumire a dispărut, lăsând loc unei relaxări totale. Asta nu înseamnă că acest om nu va acţiona, ci doar că o va face detaşat, prin inspiraţie divină, fără frustrări sau aşteptări.

Am putea sugera că există niveluri diferite de realizare. Primul nivel ar fi cel de dispariţie a „căutătorului” sau, mai exact, încetarea căutării (ego-ul subtil încă existând – în post-iluminare).

Al doilea nivel ar fi cel de dispariţie a separării (nemaiexistând ego – în iluminarea permanentă sau eliberare), aspect întâlnit la marii mistici.

În clipa iluminării, ego-ul (simţul separării) dispare. Dar după încetarea iluminării, în „post-iluminare”, ego-ul reapare. Totuşi, mintea omului este profund schimbată. Iar schimbările se vor accentua pe măsura trecerii timpului şi a repetării iluminării.

Unii oameni, totuşi, nu aprofundează această experienţă iluminatorie, ba chiar revin la vechile obişnuinţe. Alţii primesc iluminarea şi nu sunt pregătiţi teoretic, nu înţeleg ce s-a petrecut cu ei.

Fiecare iluminat are propriile păreri. Diferenţele nu vizează trăirea autentic nonduală, ci explicarea ei în concepte dualiste. Richard Sylvester, după ce a discutat cu mulţi iluminaţi spirituali, spune că totul este posibil şi fiecare evoluează în mod diferit după ce a trăit Recunoaşterea Sinelui.

Asemenea diferite faze de trezire sunt pomenite în „Viaţa impersonală” astfel:

«Adesea ai perceput o licărire a acestui „Adevăr”, care dispărea din faţa ta asemenea unui miraj al deşertului atunci când încercai să-l urmăreşti şi să-l atingi.» (cap.1)

«Vei percepe o licărire a Impersonalităţii Mele şi nu-ţi vei mai dori nicio individualitate, nicio separare în beneficiu personal, căci îţi vei da seama că n-ar fi decât o altă iluzie întreţinută de personalitatea ta.» (cap.3)

< Sus >

Citate din Marius Ghidel şi Ramana Maharishi

Iată cât de rafinat descrie misticul Marius Ghidel starea când încetează căutarea şi dispare separarea, dar exprimându-se neconvenţional, din afara cadrului aşa-zisei „spiritualităţi nondualiste”:

«Nu vrei niciodată mai mult. Să vrei să pierzi, ca să echilibrezi dorinţa de câştig, după care să nu mai vrei nimic. Nu e nevoie să vrei ceva. Atunci îl atingi pe Dumnezeu. Poţi înţelege? Nu trebuie să vrei, că altfel se naşte eul. Nu vrei nimic. Absolut nimic. Stai ca prostul. Impasibil, de neclintit. Doar admiri, doar priveşti. Nu iniţiezi nimic. Cel mai înalt nivel este să fii un prost care nu vrea nimic pentru sine, ci totul pentru ceilalţi. Dacă iniţiezi ceva, greşeşti. Non-acţiunea este sfântă. Calea prostului. Exişti, efectiv, fără să vrei nimic. Eşti fără să vrei. Doar exişti, fără preferinţe, fără dorinţe, fără reacţie, fără să iniţiezi o acţiune. Doar eşti şi e suficient, este totul. Fără explicaţii, fără să prelucrezi nimic sau să pui etichete ori să dai sentinţe: asta este bine, asta este rău, sau de ce aşa şi pe dincolo.

Ce este mai bine să faci?

Stai fără scopuri şi ţinte de atins. Acolo este izvorul vieţii, în a fi şi doar a exista fără scop, şi a nu face absolut nimic altceva. Te laşi într-o stare de abandon de sine total, fără dorinţe, fără pretenţii. Acolo este esenţa noastră şi izvorul a toate câte există. A nu iniţia nimic. Doar a fi. A exista. Te topeşti în existenţă. Atunci tu nu mai exişti, ci numai El există.

Dar când apare la nivel foarte fin şi doar puţin gândul de eu, a şi pornit mintea.

Când te pierzi pe tine, tu nu mai eşti, nu mai ai nimic, nu te mai localizezi. Şi nicio noţiune nu mai există. În esenţa noastră, suntem lumina sfântă. E mult mai simplu. Noi complicăm lucrurile cu mintea. Ea a inventat tehnici, sisteme.

Nu ai nevoie de nimic, lucrurile sunt mult mai simple. Ce ne lipseşte este răgazul, că nu ne oprim. Noi doar alergăm, dar fără pauză. Ar trebui să stăm mai mult să admirăm, să contemplăm, nu să facem. Să stăm şi să nu facem nimic, cât mai mult timp. E o încântare imensă. Atunci te bucuri cu adevărat de viaţă, pentru că îi dai timp să pătrundă în tine.

Corpul nostru este partea brută, exterioară, haina sufletului, dar noi ne închipuim doar viaţa simţurilor. Dincolo de ea, noi nici nu ştim că este o viaţă mult mai puternică, adevărata viaţă a sufletului, cel care ţine toată lumea aceasta vie. Fără el, totul ar dispărea într-o secundă.

Fă lucrurile pe dos. Noi suntem prea raţionali. Trebuie să facem lucrurile pe dos, ca să ne temperăm raţiunea, să ne obişnuim şi cu partea inversă. Perfecţiunea este o problemă şi ar trebui să facem şi lucruri cum nu trebuie sau fără sens, iraţionale şi imperfecte. Da, faci ce nu ţi-ar plăcea să faci şi nu faci ce ţi-ar plăcea. Şi, când te duci spre o plăcere, ai capacitatea să o abandonezi. Şi să pierzi.

Să pierzi?

Da, numai să pierzi este important. Nu ai nevoie de câştig. Câştigul te lipeşte de viaţă, pe când pierderea este măreaţă, ea te desprinde şi-ţi dă viaţă. Cine nu vrea mai mult să piardă? Cine-i ăla?

Nu te mai duci unde vrei tu, nu mai doreşti ceea ce doreai, nu mai faci ce făceai, şi atunci recâştigi puterea de a fi liber de minte, de eu, de lume, de uman, de lumesc. Şi aşa poate, pentru prima dată în viaţa ta, simţi cu adevărat că trăieşti. Nu mai faci ce vrei tu, ci ce te pun ceilalţi să faci. Voinţa ta nu mai este în joc, atunci eşti fără eu, nu mai faci nimic pentru tine, ci numai pentru oameni. Ai ieşit din dualitate.

Că noi suntem sclavii minţii şi ai egoului. Noi ne mişcăm în mintea noastră. Dar în starea de abandon de sine nu mai poţi să zici nimic sau să reacţionezi, să te lupţi sau să te aperi. Gândurile tale negative înseamnă mintea. Gândurile pozitive sunt Mintea universală.

Când apare individualitatea, ea este ca un val. Când se ridică valul, se iveşte şi separaţia de oceanul de iubire care este Dumnezeu, dar apoi te topeşti în El. Nu poţi sta mult fără El. Ţi-e dor de El. Şi când eşti acolo, în oceanul de iubire, nu mai ai întrebări şi îţi pierzi identitatea de sine, eşti doar spaţiu nemărginit şi nu te mai poţi localiza. Imensitatea de conştiinţă te copleşeşte. Când priveşti de dincolo spre lumea noastră, ţi se pare că aceasta este doar un vis...»

(“Secretul mulţumirii - de fapt, eu pe tine te iubesc”, pag. 496-497)


Aceste cuvinte converg perfect cu cele ale marelui eliberat spiritual Ramana Maharishi:

«Khanna: Există destin? Iar dacă ceea ce este predestinat să se întâmple se întâmplă oricum, are vreun sens să ne rugăm sau să depunem efort, ori ar trebui doar să rămânem pasivi?

Bhagavan: Există doar două moduri de a cuceri destinul sau a fi independent de el. Unul este să cauţi cui îi este adresat acest destin şi să descoperi că numai ego-ul este legat de destin şi nu Sinele; şi că ego-ul este non-existent. (Adică, ego-ul pare a exista, dar doar printr-o iluzie magică – n.n.)

Celălalt mod este să ucizi ego-ul prin abandon complet în Domnul, înţelegându-ţi neajutorarea şi repetând mereu "Nu eu, ci Tu, o Doamne!", renunţând la orice semnifică "eu" şi "al meu" şi lăsându-l pe Domnul să facă ce vrea El cu tine. Abandonul nu este complet cât timp devotul doreşte una sau alta de la Domnul. Adevărata renunţare este iubirea de Dumnezeu de dragul iubirii şi pentru nimic altceva, nici măcar de dragul salvării (iluminării, eliberării sau mântuirii – n.n.).

Cu alte cuvinte, pentru cucerirea destinului este necesară ştergerea completă a ego-ului – fie prin interogaţie de Sine (jnana), fie prin calea devoţiunii (bhakti).» ("Day by Day with Bhagavan", 28-6-46)

< Sus >

Iluminare şi post-iluminare

Yoghinii avansaţi obişnuiesc să se retragă în meditaţii prelungite, care au rolul de a-i readuce în starea de transă yoghină (nirvikalpa samadhi) timp de ore sau zile. Ei raportează că un samadhi le poate curăţa o grămadă de samskaras (tipare mentale). Cu cât mai multe samadhi-uri, cu atât se apropie de eliberarea de ego, spun ei.

Chiar şi la cei care nu practică yoga, dar primesc iluminarea, se petrec aceleaşi transformări radicale interioare în modul dorit de Creator. În cele mai multe cazuri, ego-ul revine în acţiune. Totuşi, mintea este deja curăţată de multe deşeuri mentale datorită iluminării. Astfel, viaţa acestui post-iluminat devine, de obicei, foarte „relaxată”.

Purificarea minţii începe cu primele etape ale spiritualităţii, cu eforturile personale de îmbunătăţire, de autoobservare şi autocontrol. Toate acestea conduc la curăţarea minţii de samskaras, de impurităţi, de tipare negative.

O condiţie de bază este deplina sinceritate. În general, este mult mai comod să fii sincer decât să scorneşti minciuni; să ţii minte toate născocirile nu merită efortul. La fel e şi cu ego-ul, menţinerea lui în formă necesită foarte multă energie. Prin iluminare, constaţi că, nemaiavând ego, ai mult mai multă energie disponibilă. Chiar în practica spirituală incipientă, este foarte profitabil să-ţi diminuezi energia pe care o atribuiai ego-ului. Şi asta se poate face prin autocunoaştere, prin lucrul psihologic cu tine însuţi. Ia de bune, dacă poţi, sfaturile lui Marius Ghidel, care atacă ego-ul direct!

În mod paradoxal, unii post-iluminaţi au cicatrici egotice mai pronunţate decât alţii „doar” îmbunătăţiţi prin practici spirituale. Asta pentru că nu toţi plecăm în cursa spre perfecţiune din acelaşi punct de start.

Iluminarea accelerează purificarea, tehnic vorbind. Senzaţia personală este uimitoare, radicală, fantastică.

Când post-iluminaţii se proclamă iluminaţi, acesta este un abuz lingvistic şi o pretenţie fără acoperire. Iluminarea este o stare prezentă, nu a trecutului. I-am putea spune în mod corect „eliberare temporară de ego”. Când ego-ul revine, nu mai eşti iluminat, ci post-iluminat. Totuşi, nu e nimic greşit în a avea un ego. Aşa a orânduit Dumnezeu omenirea actuală. Important este să îţi purifici mintea, fie că primeşti darul iluminării, fie că nu.

< Sus >

Transă yoghină vs. Iluminare nonduală

Unii oameni reuşesc nativ sau prin antrenamente să se dedubleze, adică să-şi elibereze o parte din corpul energetic pentru a călători în lumile invizibile. Această dublură energetică este însoţită de o parte a conştiinţei umane. Prin urmare, o parte rămâne în corp, observând ce se petrece în planul fizic, iar cealaltă parte comandă şi observă evenimentele din planul astral. Amănunte despre acest fenomen puteţi citi în articolele mele despre Robert Bruce. Un caz cu totul excepţional este Yram, care, în urma experienţelor sale de dedublare, a ajuns până în „ultimul Cer”, adică la unirea cu Dumnezeu.

Yoghinii vorbesc de cea mai înaltă realizare ca fiind nirvikalpa samadhi, adică extazul cu ochii închişi, în care yoghinul pare că este ca şi mort timp de ore întregi. Pentru această performanţă e nevoie de ani îndelungaţi de eforturi, de un corp sănătos, de un maestru competent şi, nu în ultimul rând, de talent specific. Această transă yoghină este, de fapt, tot o dedublare a fiinţei energetice, care călătoreşte nu în planul astral, ci în planul superior, mental şi chiar mai sus de acesta.

Practici contemplative similare de yoga există şi în buddhism. Când apar, rezultatele îi confirmă: EXISTĂ O CALE CĂTRE DUMNEZEU.

Totuşi, extazul este o experienţă trecătoare, nu adevărata iluminare eliberatoare. Odată ce yoghinul se întoarce din călătoria cosmică, el redevine un om obişnuit. Maestrul nondualist Ramana Maharishi spunea că nu poate fi un ţel suprem acela ca yoghinul să stea nemişcat ca un buştean timp de câteva ore în fiecare zi. În schimb, marele înţelept a demonstrat un nivel şi mai înalt de samadhi, cel cu ochii deschişi în stare de veghe, numit de el sahaja samadhi. Un astfel de om se numeşte în India jivan-mukta (eliberat în viaţă, nu după moarte).

< Sus >

Nu se poate provoca iluminarea

Noii iluminaţi din neo-advaita sunt şi mai radicali. Ei afirmă că nicio practică nu poate provoca iluminarea, care se poate petrece oricând cu oricine în orice condiţii. Numai Graţia Divină poate oferi trezirea. Chiar şi cei care depun eforturi spirituale intense, nu datorită acestora intră în supremul extaz ori se iluminează, ci tot prin Graţie Divină.

Şi pe ei, realitatea îi confirmă: unul care a practicat din greu timp de 40 de ani nu capătă nimic, iar un păcătos care nici n-a auzit de „nondualitate” se trezeşte dintr-o dată iluminat. Este greu pentru minte să admită această aparentă „nedreptate” şi că NU EXISTĂ NICIO CALE CĂTRE DUMNEZEU.

Iluminarea!... Unul o dorea, altul nu ştia ce-i aia. Unul medita, altul nu. Unul era spiritual, altul era prins în distracţii. Unul era foarte serios, altul, plin de umor. Unul şi-a abandonat vrerea lui Dumnezeu, altul era în plină depresie. Unul era harnic, altul era leneş. Unul stătea în preajma maeştrilor, altul stătea singur acasă. Unul era tânăr, altul era bătrân. Unul a primit şi puteri paranormale, altul n-a scăpat nici măcar de tabagism după iluminare. Dar în toţi aceştia a dispărut ego-ul, a dispărut dorinţa de a căuta şi a dispărut senzaţia separării.

Cam toţi neo-advaitinii au practicat la început diverse tehnici spirituale, dar odată cu eliberarea spirituală, au înţeles că ele nu duc la eliberare, iar acum nici nu vor să mai audă de ele. Este un salt în conştiinţa umanităţii, prin care minţile oamenilor sunt eliberate de ego de către un „curent cosmic”. Acum devine clar că Dumnezeu este totul: şi căutătorul, şi căutarea, şi încetarea căutării. El decide până unde poate urca spiritual omul şi tot El oferă Graţia Sa, aparent, fără o anumită logică, într-o deplină libertate (sau El nu ne revelează logica Sa).

Adyashanti a practicat intens ani de zile meditaţia zen. A făcut progrese remarcabile în controlul şi liniştirea minţii. Dar, la un moment dat, a simţit că nu poate merge mai profund, oricât s-ar sforţa. Şi atunci, disperat şi abandonându-şi speranţele spirituale, s-a întâmplat! A primit Graţia iluminării nondualiste. De atunci, a renunţat la zen. El spune că buddhismul, dacă ar fi o întreprindere comercială, ar fi dat de mult timp faliment, atât de mică este rata de succes în obţinerea extazului. Exemplul lui ne arată că şi cei care practică o metodă yoghină se pot ilumina, dar nicidecum prin forţele proprii.

Totuşi, asta nu înseamnă să renunţi la practica spirituală preferată. Dedicându-ţi o parte din timp şi atenţie acestor idei măreţe, încercând prin puterile proprii să devii mai relaxat şi receptiv la glasul Divinităţii, atunci vei fi şi tu în primele rânduri ale schimbării, nu la coada listei. Totuşi, nu e nevoie de practici complicate, de ritualuri obscure, de autoflagelări. Doar constanta aducere aminte de Dumnezeul-binelui-şi-răului, că „tu” eşti o particulă din El, că nu eşti corpul-minte, ci Conştiinţa liberă, dar temporar contractată asupra acestuia, şi alte asemenea idei revoluţionare sunt suficiente să te transforme treptat într-o fiinţă superioară. Dacă simţi nevoia să continui cu practici mai intense şi complicate, foarte bine, dacă asta te ajută şi aşa simţi că trebuie să faci. Spun doar să fii relaxat şi încrezător că totul este deja perfect şi că o vei simţi şi tu în curând.

«Care este curentul subteran ce dă vitalitate minţii şi îi permite să-şi realizeze lucrările? Desigur, Sinele! El este adevărata sursă a acţiunilor tale. Doar devii conştient de El în timpul muncii tale şi nu-L uita. Contemplă acest adevăr pe fundalul minţii chiar şi când munceşti altceva. Ca să faci asta, NU te grăbi! Păstrează vie amintirea naturii tale reale chiar şi când munceşti şi evită graba care te face să uiţi. Fii calculat şi atent. Practică vichara (discriminarea) ca să linişteşti mintea şi s-o faci conştientă de relaţia ei cu Sinele, care o susţine. Nu-ţi mai imagina că tu eşti cel ce face munca. Gândeşte că o face curentul subteran. Identifică-te cu acest curent. Dacă lucrezi fără grabă, conştient, atunci munca nu va mai fi un impediment.» (Ramana Maharishi, "Imortalitate conştientă")

< Sus >

Diferenţele dintre Iluminare şi Extaz, în sinteză

Există diferenţe evidente între neo-advaita şi yoga. Iluminarea sau Recunoaşterea Sinelui vine fără efort şi rămâne prezentă 24/24. Dar poate dispărea oricând sau să rămână toată viaţa. Un mister incontrolabil...

Nirvikalpa samadhi apare în meditaţia cu ochii închişi, retras din lume, şi durează o perioadă limitată. Dar poate fi refăcută la voinţă de yoghinii avansaţi (foarte rari).

Desigur, şi acei yoghinii, şi acei nondualiştii sunt cu toţii nişte norocoşi, fiecare în felul lui. “Clasamentele spirituale” sunt absurde. Fiecare om are o misiune sfântă acolo unde se află, aşa cum este el şi cum îl îndrumă Dumnezeu.

Atât iluminarea, cât şi extazul purifică mintea incredibil. La nivelul nostru de chibiţi, nu se pune problema de a avea preferinţe, ci doar de a cunoaşte teoretic diferenţele dintre cele două.

Iluminarea nondualistă (jnana) Transă yoghină extatică (samadhi)
Sahaja samadhi (cf. Ramana Maharishi) Nirvikalpa samadhi (cf. Patanjali)
Spontană, cu sau fără efort prealabil Disciplină yoghină îndelungată
Incontrolabilă Repetabilă la dorinţă
În stare de veghe, permanentă, fără pierderea contactului cu fizicul În stare de transă, temporară, cu pierderea contactului cu fizicul
Conştiinţa umană nu se dedublează Conştiinţa umană se dedublează
Una şi aceeaşi stare Mai multe niveluri

În general, parapsihologii vorbesc despre diverse metode de intrare în transă: metode de tip yoga, dedublare conştientă, ritualuri religioase, hipnoză, substanţe halucinogene etc. Totuşi, efectele nu sunt chiar aceleaşi. Contează şi metodele, dar contează şi pregătirea spirituală a persoanei respective.

< Sus >

Extazul chimic

Dacă yoghinii au nevoie de ani de eforturi personale pentru a dobândi samadhi, iată că ştiinţa modernă face posibilă această performanţă în câteva secunde! S-au descoperit substanţe precum LSD, psylocibina sau DMT, care pot provoca extazuri autentice. S-ar părea că toată ştiinţa yoghină cade în ridicol... Dar nu este aşa.

Pentru început, vă recomand să vizionaţi două relatări ale unor experienţe extatice nonduale obţinute cu ajutorul substanţei DMT, supranumită şi „molecula spiritului”.

youtube  5-MeO-DMT Trip Report | Life Changing Nonduality Insights With The God Molecule

youtube  5-MeO-DMT Trip Report | Nonduality Experience | Mark Drummond Davis

Acum, după ce v-aţi entuziasmat suficient, vine „duşul rece”. Ei bine, aflaţi că DMT (şi alte substanţe halucinogene) nu fac decât să desprindă conştiinţa din carapacea trupului. Ce se întâmplă în continuare nu mai este meritul DMT, ci voinţa spiritului-ghid care va dirija aventura psihedelică.

DDr. James Cooke, neurosavant, a experimentat personal atât DMT, cât şi ayahuasca şi relatează cu totală obiectivitate că, de fiecare dată, a simţit prezenţa unei entităţi care i-a facilitat tot procesul.

youtube  Ayahuasca sends neuroscientist to DMT world | Dr. James Cooke [trip report]

Dar cum alegi sau controlezi spiritul-ghid? N-ai cum, eşti total la discreţia necunoscutului. Nu toată lumea are experienţe plăcute cu DMT. Unii trăiesc coşmaruri cumplite, cum n-au avut niciodată, care îi lasă traumatizaţi pe viaţă, mai ales pe cei predispuşi la tulburări psihomentale. De ce? Pentru că spiritul care îi asistă este mediocru sau inferior (demon) şi îi conduce în zone astrale inferioare, fără niciun folos spiritual, ci dimpotrivă. Numai un spirit superior ne poate duce în cele mai subtile şi minunate zone ale Universului.

Este posibil şi să nu vezi decât nişte imagini colorate rapid schimbătoare, fără vreun sens clar.

În cele două experienţe amintite, respectivii au ajuns cu conştiinţa până la „ultimul Cer”, adică în Dumnezeul Absolut nondual. Nu este o experienţă posibilă pentru oricine, pentru că este nevoie de o pregătire spirituală prealabilă sau de o karmă foarte bună. Aceasta este cheia succesului. Cunoaşterea teoretică a spiritualităţii nondualiste este necesară pentru a avea un câştig spiritual real dintr-o experienţă cu DMT. Acolo, ego-ul tău chiar va muri şi, drept urmare, trebuie să fii pregătit să dispari ca identitate separată, rămânând vie doar Conştiinţa. Este o experienţă similară cu unele NDE (experienţă în apropierea morţii, în timpul morţii clinice).

Rick Strassman, cercetător al efectelor DMT, subliniază că DMT nu are un efect benefic de sine stătător, ci depinde de unde şi când este luat. (Sursa)

Pentru că unii imprudenţi au relatat experienţe foarte neplăcute, această substanţă a fost interzisă, ca şi celelalte psihedelice. Nu toată omenirea este pregătită pentru aşa ceva. Închipuie-ţi că DMT ar fi disponibil la drogherie. Tragi un puf pe nas şi, în câteva secunde, ai ieşit din corp. Problema este urmatoarea: ce faci după ce te întorci din excursia astrală („trip”)? Nu-i aşa că abia aştepţi să repeţi experienţa (dacă a fost una plăcută)? Adică, ai devenit dependent psihologic. Şi vei deveni şi mai nemulţumit de viaţa ta comună. Ego-ul e mereu nemulţumit. Tocmai de asta nu trebuie lăsată folosirea DMT la îndemâna oricui.

Acest extaz, chiar şi nondual, nu te eliberează de ego decât pentru câteva minute. Apoi, te vei reîntoarce la existenţa ta limitată şi aparent „banală”. Eliberarea definitivă de haina strâmtă a ego-ului nu poate fi obţinută prin mijloace chimice...

youtube  Vizionaţi documentarul: „DMT - molecula spiritului / DMT - the spirit molecule (în româneşte)”

youtube  Cel mai puternic drog halucinogen (în româneşte)

 

Concluzie

Odată cu descoperirea moleculelor extazului (fie naturale, fie de sinteză), savanţii au concluzionat că toate experienţele extrasenzoriale sunt de natură chimică (moartea clinică, dedublarea astrală, viziunile etc.). Este foarte comod pentru materialişti să se agaţe de această concluzie, deşi ea poate fi uşor demontată.

Dar iată că Dumnezeu oferă tot mai multor muritori experienţa iluminării nondualiste. Ea iese din paradigma amintită din mai multe puncte de vedere: nu se petrece în condiţii deosebite, nu este invocată, nu conţine viziuni, adică diferă fundamental de extazul mistic, yoghin, chimic etc. Parcă Dumnezeu ar vrea să ne tragă de urechi şi să ne demonstreze că Divinitatea nu e un produs al materiei, ci invers.

< Sus >

Ori ego, ori iluminare

Ego-ul nu a găsit în lucrurile lumeşti împlinirea după care tânjea şi atunci a început să o caute în lucrurile spirituale. Era un căutător pe Pământ, iar acum este un căutător prin Cer. Tot un căutător, vasăzică. Şi acum crede că prin halucinogene sau yoga îşi va găsi împlinirea, adică se va completa cu ceea ce îi lipseşte.

Dar numai prin dizolvarea ego-ului se poate vedea Adevărul. Cine îl va vedea? Bineînţeles, nu ego-ul. Vederea însăşi sau Conştiinţa însăşi sau Trezirea însăşi va fi cea care se va trezi din visul cosmic… Ego-ul e doar un personaj din acel vis ireal.

Dar ego-ul care citeşte aceste rânduri crede că e o glumă, că nu i se aplică şi lui această măsură, că va negocia cu Dumnezeu la momentul potrivit. Numai să ajungă faţă în faţă cu EL şi-l va convinge să schimbe regulile, să-l transforme într-un “ego iluminat”!

Aşa ceva nu se poate. Ori ego, ori iluminare.

< Sus >

Meditaţia „nici, nici, nici”

Reflectează acum la următoarele trei puncte:

1. Niciun folos personal. Nu vei avea niciun folos din iluminare, nu-ţi va rezolva problemele. Te vei simţi un nimic, uimit în permanenţă de orice.

2. Nicio cale. Iluminarea nu se obţine prin meditaţie şi prin nimic altceva. Nu se poate obţine, se întâmplă sau nu.

3. Niciun scop. Vei continua să meditezi, dar fără speranţe, ca o navă în derivă. Iluminarea n-are niciun scop.

Neti, neti, neti – niciun folos, nicio cale, niciun scop. Meditează la asta până mintea se va abandona. (R.P.)

Gândurile vin unul după altul. Doar contemplă adevărul că această goană permanentă după următorul gând vine din foamea nesăţioasă a eului către ceva care să-l împlinească. “Poate următorul gând îmi va aduce mulţumirea, fericirea…”, este speranţa eului. Fiind creat printr-o limitare a Nelimitării, el caută neîncetat încetarea căutării şi găsirea binecuvântatei păci.

Eul se simte incomplet şi caută Întregul. Când dispare eul, nu mintea dispare, ci nemulţumirea, tensiunea. Când Întregul se revelează, dispare iluzia că ceva ar fi parţial şi limitat (aici şi acum), adică moare simţul eului. Senzaţia de “Eu exist aici şi acum” se risipeşte ca un abur şi rămâne Marele E-TOT. În loc de “ego-inţă” rămâne “fi-inţă”. Fiinţa a existat dintotdeauna, precum oceanul, în care s-a ridicat un val cu pretenţia de autonomie, egoinţa. Când valul recade în mare, ce rămâne? Moare o iluzie în apa vieţii eterne.

 

Meditaţia “Nu-i nevoie de gând”

Se spune că există doar două metode sau căi spre iluminarea spirituală, aparent total opuse: controlul minţii şi abandonul minţii. Prin control, limităm, rărim numărul de gânduri. Prin abandon, nu mai urmărim povestea spusă de gând, nu-l dezvoltăm prin alte gânduri. Prin ambele metode diminuăm energia ego-ului. Elementul comun este: “Nu e nevoie de următorul gând”.

“Stai în casă! Nu ieşi la plimbare cu primul gând care te cheamă afară!”

Priveşte în gol (defocalizat), cu atenţia la periferia câmpului vizual. După câteva minute, avalanşa de gânduri diverse va fi înlocuită cu gânduri despre meditaţie şi despre controlul gândurilor. Nu mai observa gândurile, nu mai ţine socoteala dacă „respecţi” autorestricţia mentală. Ţi-ai dat ca sarcină „Nu-i nevoie de următorul gând!” Bun. Acum renunţă la autocontrolul de a susţine această idee. Nu mai controla mintea, căci şi controlul e tot un gând, un gând de reprimare. Te sperie lipsa de control? Nu te speria, că teama vine tot de la minte.

Rămâi fără control, scufundă-te în mantra „Nu-i nevoie de următorul gând! Totul e deja completat.

< Sus >

Răzvan A. Petre
  9 mai 2020