<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


Trezirea-i complicată

Răzvan-Alexandru Petre

Stadii de conştiinţă avansate: no-mind, conştiinţă pură, tăcere absolută

Etape succesive de apropiere de Adevăr: umilinţă, dezidentificare, non-existenţă

Absolutul este hibrid  icon  Învăţători vs dezvăţători spirituali  icon  Nondualismul desfiinţează paradoxurile  icon  Eliberarea de modul de gândire ierarhic  icon  Cum ne vorbeşte Adevărul

Iluminare contra Înţelepciune  icon  Relaţia maestru-discipole


Stadii de conştiinţă avansate: no-mind, conştiinţă pură, tăcere absolută

Maestrul Laurenţiu Marga spune că există trei stadii avansate net diferite de evoluţie a conştiinţei.

1) Primul este cel de no-mind, adică atunci când nu mai ai gânduri parazite, vagaboande, rătăcitoare. Omul obişnuit are circa 70000 de gânduri zilnic, care-i bombardează conştientul. Cel avansat spiritual nu mai are atâtea. Desigur, dacă doreşte să rezolve o chestiune, poate apela la minte şi la memorie ca înainte. Dar, în momentul când chestiunea este rezolvată şi gândurile nu mai sunt necesare, el se poate odihni în liniştea totală a minţii.

Nu este eficient să lupţi cu gândurile. Unii încearcă să „mediteze” fiind atenţi la orice gând care le dă ocol şi alungându-le. Ar putea avea ceva succes în timpul acelei ore dedicate acestei practici, dar după aceea, gândurile se reped cu şi mai mare avânt. Aşa că nu au câştigat nimic. Nu poţi lupta cu asaltul gândurilor de la nivelul de conştiinţă ordinar. E nevoie să-ţi ridici vibraţia conştiinţei şi să ajungi în mod natural la stadiul avansat nr.1.

2) Al doilea stadiu avansat este cel de conştiinţă pură şi vastă, unde apare liniştea emoţională. Emoţiile sunt mai greu de învins decât gândurile obişnuite, fiindcă au o energie mai mare.

Voi adăuga aici că emoţiile provin din subconştient şi sunt generate de anumite convingeri sau credinţe adânc implantate acolo. Acestea au fost create, la rândul lor, în timp, prin acumularea şi repetarea unor gânduri obişnuite. S-au creat astfel nişte constructe mentale rigide, solide, care, în contact cu evenimentele exterioare, generează automat nişte emoţii specifice negative sau aparent pozitive, dar care tot te agită. De la nivelul al doilea, poţi vedea convingerile sau credinţele care le generează şi astfel scapi de emoţii. Este ceea ce s-ar numi purificarea subconştientului. Când nu mai ai emoţiile negative cu care te obişnuiseşi, este indicatorul că ţi-ai purificat foarte mult subconştientul.

Desigur, nu este nevoie de o purificare completă pentru a avansa spiritual. Poţi progresa în paralel. Dar este mai bine să ai subconştientul purificat, pentru a nu avea probleme ulterior, când avansezi în experienţele spirituale.

Nu este eficient să lupţi făţiş cu emoţiile sau să le reprimi sau să le refulezi. Vor produce probleme ulterior. Metoda corectă este să vezi cauza lor subconştientă şi, aflând-o, emoţiile se dizolvă de la sine uşor-uşor.

3) Al treilea stadiu avansat este cel de Tăcere absolută, dar care nu înseamnă lipsa totală a sunetelor sau a gândurilor sau a vieţii. Nu, această Tăcere nu este o lipsă a ceva, ci o plinătate indescriptibilă, dar nu există termeni sau cuvinte s-o poată descrie. Abia acum poţi fi oarecum sigur că ai atins Absolutul. Totuşi, este doar o impresie a actualului nivel. În realitate, scara evoluţiei nu are limite.

Aş adăuga eu că abia de la acest nivel în sus poţi începe să purifici subconştientul altor persoane, de regulă a celor din apropierea ta. Sri Aurobindo a mers şi mai departe, încercând purificarea subconştientului colectiv.

Laurenţiu Marga vorbeşte şi de stadiile ce preced aceste niveluri avansate. Primul semnificativ şi uimitor ar fi rămânerea în Prezent, adică evitarea vorbăriei mentale, a vocii neîncetate din minte, ieşirea din abstract şi coborârea în concret, în simţuri. Rămânerea în simţuri este o stare minunată, pentru început, pentru că dispar temporar gândurile. De la 70000 rămâi cu 35000, ceea ce este o mare uşurare. Totuşi, încă oscilezi între prezentul concret din faţa ochilor şi abstract, adică filmuleţele mentale.

La un moment dat, nu-ţi mai vin gânduri neplăcute, negative, ci doar unele pozitive. Sunt şi ele dăunătoare progresului spiritual, pentru că sunt atractive. Te laşi purtat în nişte filmuleţe plăcute.

Cu timpul dispar şi acestea şi rămâi în starea de no-mind, prima stare cu adevărat sacră, în care simţi că l-ai atins pe Dumnezeu. Unii rămân aici şi, vai, cred că acesta ar fi finalul evoluţiei spirituale.

sound of silence

< Sus >

Etape succesive de apropiere de Adevăr: umilinţă, dezidentificare, non-existenţă

În mod ideal, omul se apropie treptat de Adevăr, care este greu de suportat. Cei care au cunoscut brusc Adevărul au suferit un imens şoc.

Etapa preliminară este cea psihologică, atunci când eşti atras de dezvoltarea personală, de reţete de optimizare psihică şi self-help. Nu eşti mulţumit de tine ca om şi cauţi nişte scurtături, nişte secrete, chiar înţelepciune. De aici, este uşor să treci în prima etapă a spiritualităţii, fiindcă aproape toţi profesorii de dezvoltare personală, consilierii sau coach-erii au făcut-o deja.

Dar tot aici, aproape sigur, vei fi atras de materialismul spiritual, care apare când consideri că spiritualitatea ar fi doar o metodă de dezvoltare personală mai specială, mai şmecheră, pusă la dispoziţia ta de entităţi invizibile, gata să te servească şi să-ţi îndeplinească dorinţele inaccesibile până atunci. Unii se opresc la acest nivel, dar alţii vor aprofunda căutarea.

În prima etapă autentic spirituală, omul înţelege că există o diferenţă între suflet şi spirit. Sufletul ar fi psihicul uman, cu gândurile şi emoţiile sale, iar spiritul ar fi ceva suprauman, dar care animă omul şi îi dă un rost şi un destin, adică dharma şi karma. Spiritul ar fi un fel de zeu la purtător.

Karma îi aparţine spiritului, dar este suportată de om. Este evident că omul nu are nicio vină pentru greşelile antecesorilor săi spirituali sau genetici. Şi este, la fel de evident, o nedreptate că suferă din cauza karmei. Înseamnă că omul este o cantitate neglijabilă pentru Dumnezeu şi doar interesele spiritului contează! Că este important numai ceea ce învaţă spiritul, prin intermediul karmei ce loveşte în om. Iată o primă umilinţă a falsei identităţi personale.

În a doua etapă, cea spiritual-nondualistă, se defineşte ego-ul ca fiind acea programare mentală inconştientă cu care omul se identifică, în mod eronat. Deci omul nu trebuie să-i mai dea atâta importanţă şi prioritate ego-ului, cu dorinţele sale. Este un lucru dificil ca omul să se sustragă obiceiurilor de gândire şi emoţionale, dar cei pregătiţi reuşesc într-o anumită măsură, acţionând conştient împotriva condiţionărilor inconştiente şi egotice. Este mai mult decât o smerenie, ci chiar o dezrădăcinare autoimpusă, o schimbare de identitate, de la ego la spirit. Spiritul este înţeles aici ca un fel de sine purificat, un „eu” ideal şi divin.

Totuşi, cu cât afli mai multe învăţături şi aprofundezi revelaţiile primite de la spirite, cu atât începi să-ţi dai seama că apar contradicţii ce dau peste cap tot ce ştiai. În loc să te apropii de claritate, lucrurile devin mai confuze. Dar este o treaptă necesară pentru a începe să fii dispus să renunţi la minte şi la logica ei şi a putea înghiţi adevărul.

De pildă, afli din mai multe surse de încredere că spiritul tău se încarnează simultan în mai mulţi oameni, ba chiar şi în animale (mesajul subliminal fiind că eşti una cu toate fiinţele), că vieţile anterioare şi cele ulterioare sunt simultane cu aceasta (atunci, mai putem vorbi de evoluţie?!), că viitorul se manifestă paralel în toate posibilităţile sale, nu doar în unica aleasă (atunci, ce mai este liberul-arbitru?!) şi multe alte „năzbâtii”, toate deprogramându-ţi mintea de conceptele învăţate şi pe care le considerai corecte. Nimic din ce ştii nu este adevărat. Asta ţi se spune deschis abia în ultima etapă, când eşti pregătit să asculţi.

În a treia etapă, cea nondualistă pură sau radicală, se postulează faptul, constatat de către cei treziţi, că nu există niciun fel de „eu”, care este o iluzie absolută. Nu există niciun liber-arbitru, nici evoluţie, fiindcă timpul şi spaţiul sunt iluzii. Nu se mai vorbeşte despre spirit, care a fost doar o noţiune necesară dezidentificării de falsul eu şi apropierii de adevăratul Sine. În prezenta etapă, nu mai există niciun „sine”, nici măcar al spiritului. Sau, dacă vreţi, spiritul este Tot-ce-există, nicidecum o entitate separată în lumea lui Dumnezeu.

În această ultimă etapă, nu mai cerem sfaturi, fiindcă ar fi ilogic. Înţelegem faptul că persoana este o iluzie. Cine vrea soluţii şi recomandări, găseşte din abundenţă la nivelurile anterioare (iar unii maeştri mai preiau de acolo, din compasiune). Nu este un mesaj pentru „eu”, părând chiar indiferent la suferinţele acestuia, dar vine din compasiunea divină pentru căutătorii spirituali dezamăgiţi şi frustraţi că n-au găsit ce căutau. Li se spune clar că nici nu au cum găsi ceea ce apare doar odată cu dispariţia ego-ului, adică al căutătorului. Face fiecare ce vrea cu această revelaţie. Oricum, Absolutul nu are intenţia să schimbe nimic din ce şi cum este. Unii se opresc din căutat, alţii continuă cu unele metode spirituale care îi ajută să se simtă mai bine. Nondualistul radical nu impune nicio atitudine sau acţiune, pentru că ştie că nimeni nu poate schimba ceea ce trebuie să se întâmple, din cauze pe care oricum nu le poate cunoaşte. Îl numim radical, pentru că acceptă totul aşa cum este, nu pentru că ar fi intolerant.

Aici trebuie înţeles că corpul-minte este real, parte din natură, dar simţul identităţii separate este o completă iluzie. Cum s-ar spune, corpul-minte este golit pe dinăuntru de orice identitate personală, deşi rămâne cu o personalitate, preferinţe, tendinţe, condiţionări, emoţii şi gânduri, dar ale nimănui, impersonale, aparţinând Existenţei pure. La exterior, acest iluminat nu se schimbă, nu devine un zombie, ci translaţia este pur interioară. Nici măcar nu are cum comunica asta şi, de aceea, mulţi păstrează discreţia.

Acest mesaj este atât de radical, încât are puţini adepţi, iar cei care îl apreciază o fac printr-o intuiţie inefabilă, dacă vreţi, prin Graţie divină. Totuşi, ei nu se consideră superiori celorlalţi semeni, fiindcă nici nu au cu ce să se laude. Dimpotrivă, omul trezit spiritual a pierdut toate iluziile, toate poveştile şi basmele care fac atât de interesantă lumea adormiţilor. Pe de altă parte, a câştigat sentimentul de relaxare, lipsa de plictiseală şi imposibilitatea de a cădea în depresie, precum şi o stare perpetuă de mulţumire fără motiv. În acelaşi timp, a devenit mai sensibil, fiindcă a pierdut filtrul egotic. Asta poate fi un avantaj, dar şi un dezavantaj într-o lume a ego-urilor.

< Sus >

Absolutul este hibrid

Nondualistul radical Jim Newman afirmă că totul este real şi ireal în acelaşi timp. Deci creaţia nu provine din Absolut, ci este totuna cu acesta, este Absolutul deghizat. Atât de bine este îngemănată Iluzia cu Realitatea! Sunt, în mod clar, diferite şi antagonice, dar simultane, exprimând acelaşi Absolut.

Aceasta este, probabil, cea mai înaltă înţelegere accesibilă minţii umane, că Absolutul este hibrid, că Tot-ce-există este ambivalent, este veşnic neschimbat, dar şi evoluează; este şi libertate haotică, dar şi ordine strictă; este şi static, şi dinamic, este nimic şi toate, este râsu-plânsu’. Dualitatea particulă-undă din fizica cuantică exprimă această realitate hibridă, imposibil de separat în mod natural. O putem separa artificial prin experimente. Dar natura este spontan duală, ambiguă.

În creaţie, suntem familiarizaţi cu dualităţile, yin-yang, cald-rece, noapte-zi etc. Doar că se succed în timp. Când se petrec simultan, mintea numeşte fenomenul „paradox” sau „oximoron”. De pildă, putem cunoaşte legile creaţiei tot mai bine, deşi Creatorul (sau nondualitatea sau Conştiinţa pură) rămâne un mister etern, pe care nu-l putem cunoaşte sau înţelege. Putem doar primi Graţia trăirii Sale directe, dar neputând să-l explicăm ulterior.

Sau observăm că religia este minunată şi oribilă, în acelaşi timp. Sau că, în cursul unei experienţe metafizice, putem trăi o viaţă într-o secundă, ca şi cum axa timpului şi axa non-timpului ar fi perpendiculare. Sau că vaccinurile au efecte bune şi rele în acelaşi timp.

< Sus >

Învăţători vs dezvăţători spirituali

Odată cu apariţia nondualismului radical al lui Tony Parsons a mai apărut o dualitate interesantă. Pe de-o parte, sunt aceştia care susţin că nondualitatea nu poate fi învăţată şi nici predată, care par a se opune pletorei de învăţători spirituali, cei care ne îndeamnă să ne străduim să ajungem la nondualitate.

Încerc să împac capra şi varza astfel: învăţăturile spirituale şi psihologice sunt excelente pentru a diminua puterea ego-ului primitiv de a ne face să suferim. Însă datele experimentale dovedesc că ego-ul spiritual nu poate face nimic pentru a-şi sfârşi propria dominaţie, că trezirea sau iluminarea este opera exclusivă a Spiritului. Deci, învăţăturile spirituale ne dezvoltă supraego-ul în dauna ego-ului primitiv, ceea ce este un pas înainte, dar nu ne pot scăpa complet de ego.

Însă ceea ce este de-a dreptul şocant, prin iluminare, percepem direct că ego-ul nu a existat niciodată!!! Ce concluzie logică am putea trage de aici? Niciuna. Logica este complet depăşită. Unii dintre cei care aud acest mesaj, renunţă la practicile lor spirituale. Iar alţii renunţă să mai asculte acest mesaj. Care ar fi decizia „corectă”? O decizie corectă se bazează pe o logică. Dar afirmaţia că ego-ul cu care ne luptăm nu există nu are nicio logică. În acest punct, mintea trebuie să se predea în faţa Misterului.

Aceasta este, dacă vreţi, dovada că iluminarea nu poate fi rezultatul unui efort individual, care se bazează pe legea cauzei şi efectului. Dacă fenomenul iluminării s-ar sprijini pe cauzalitate, atunci logica cauzală s-ar păstra şi după iluminare. Or, asta nu se întâmplă. Şi aşa învingem mintea cu propriile sale argumente raţionale.

< Sus >

Nondualismul desfiinţează paradoxurile

În creaţie, ponderea celor două laturi duale variază în timp, de unde apare dinamismul lumii, pe când, privite din Absolut, sunt perfect echilibrate întotdeauna, de unde rezultă şi neclintirea, neschimbarea. Mai exact spus, în Absolut, nimic nu există, sau există în fază de proiect (dacă acceptăm că ideile au o existenţă în sine).

Ne jucăm cu cuvintele aici, pentru că limbajul omenesc nu a fost creat pentru asemenea subtilităţi. Cuvintele au un rol pragmatic pentru viaţa cotidiană, dar, din câte se ştie, doar limba sanskrită are termeni destinaţi exclusiv realităţilor metafizice, cum ar fi atman, brahman, avidya, maya, samadhi, nirvana etc.

Ar fi interesant dacă s-ar putea inventa o limbă nouă în sens invers, adică având la bază asemenea concepte, paradoxale astăzi, din care să se desprindă apoi cuvintele obişnuite pentru viaţa fizică. În paradigma acelei culturi nu ar mai apare paradoxuri, fiindcă ele ar fi punctul de plecare unanim acceptat, s-ar învăţa la grădiniţă. Deocamdată, oamenii se descurcă mai greu în această aparentă junglă a metafizicii, fiindcă merg în contra curentului Vieţii mai vaste.

Acesta este punctul de plecare ideal, revelaţia că Absolutul sau Tot-ce-există este hibrid, simultan real şi ireal, iluzoriu. De fapt, chiar şi astăzi se învaţă la fizica de liceu despre dualitatea particulă-undă, doar că nu se insistă pe valabilitatea universală a acestui paradox. Dimpotrivă, chiar şi marii savanţi afirmă că încă nu înţelegem fizica cuantică. Păi, da, nu o înţelegem, fiindcă folosim un mod de gândire învechit, liniar, newtonian, bazat pe cele 5 simţuri înşelătoare.

Oare ne-ar fi aşa de greu să punem la baza gândirii noastre de zi cu zi această revelaţie cuantică: totul este simultan real şi ireal, adevărat şi fals, haos şi ordine, bun şi rău, conştient şi inconştient, voliţie şi manipulare, personal şi impersonal?!

Desigur, mintea egotică va obiecta că, dacă am face asta, ea nu ar mai avea un cadru de referinţă, n-ar mai putea funcţiona. Aşa este. Şi că oricine va putea face fărădelegi fără nicio remuşcare sau teamă de pedeapsă. Contra-argumentul meu este că mintea celor care se apropie de acest Adevăr straniu este deja purificată destul ca să-şi dorească numai binele şi armonia.

Într-adevăr, ca simplă idee în panoplia cu idei trăznite, această revelaţie cuantică ar putea fi interpretată de mintea egotică cum vrea ea. Însă dacă devine convingere, credinţă, atitudine, atunci se va petrece miracolul: însăşi starea de conştiinţă se va schimba. Iar proba miracolului este că vei alege în mod spontan numai binele, nu vei mai putea face rău nimănui, nici măcar cu vorba. Iar marele tău avantaj va fi că nu vei mai privi pe nelegiuit ca pe duşmanul tău, nu vei considera răul ca pe o agresiune personală, ceea ce este o mare uşurare.

Cum de va fi posibil acest miracol?

Va fi posibil, pentru că această nouă convingere este în deplin acord cu Adevărul. Spre deosebire de logica formală, în Adevăr există simultan atât A, cât şi non-A.

În viaţa de zi cu zi, ne creăm mereu convingeri şi credinţe pe baza a ce aflăm din jur, de la oameni. Majoritatea sunt informaţii la mâna a doua sau fake news. Pe baza lor inventăm credinţe, după care ne conducem viaţa. Şi cât de mulţumiţi suntem de viaţa noastră?! Şi nu trăim niciun miracol, din cauză că ideile adoptate de ego sunt, mai mult sau mai puţin, false, în dezacord cu Adevărul. În schimb, sunt foarte logice.

Prin comparaţie, iată logica Adevărului: Atât imensul ocean, cât şi picăturile de ploaie evaporate şi apoi căzute în ocean sunt acelaşi lucru: apă. Tu eşti apa sub forma unei picături, dar tot tu eşti apa sub forma oceanului. Victoriosul nu este mai breaz decât ratatul, iluminatul nu este superior ignorantului, învăţătorul spiritual este o altă faţetă a dezvăţătorului nondualist, bogatul nu este mai fericit ca săracul, agresorul şi victima fac o echipă stranie, iluminarea este un proces şi un eveniment, individualul este o expresie a colectivului şi invers. Ce orizont larg se deschide! Este începutul altui tip de cultură, a noii civilizaţii umane, al Noului Pământ...

Iată o mostră de poezie revelatorie în acest sens:

Eliberarea de modul de gândire ierarhic

https://storywaters.org/I-Am-Free 

https://consciousness.wiki/I-Am-Free

https://consciousness.wiki/About 

Creat de intuitivul Story Waters, conţine insight-uri şi inspiraţii despre termeni şi concepţii esenţiale (nu are sumar, ci doar link-uri în cuvintele-cheie din text, adică navigarea prin site este stranie, pe bază de intuiţie – şi are sute de pagini!).

https://www.youtube.com/c/StoryWaters/videos

< Sus >

Cum ne vorbeşte Adevărul

Mediumul Guy Needler, prieten cu Dolores Cannon, celebra fondatoare de şcoală de regresie şi contactare a Sinelui prin hipnoză, a fost întrebat cum explică faptul că există „false amintiri din vieţile anterioare”. Desigur că întrebarea a plecat tocmai de la faptul că multe astfel de relatări din starea de hipnoză nu numai că nu pot fi demonstrate ca fiind adevărate, ci este clar că nu sunt adevărate, fiindcă se contrazic între ele.

Iar Guy Needler, pe baza celor ştiute de el, a răspuns că pot fi amintirile altor spirite, pe care clientul le accesează din Akasha. Akasha este o bază de date accesibilă oricărui spirit şi are tocmai acest rol, de a împărtăşi toată cunoaşterea adunată de toate spiritele.

Pare un mod abil al lui Guy de a împăca capra şi varza, ţinând cont de prietenia sa cu Dolores Cannon, promotoarea hipnozei spirituale. Dar eu văd aici mai mult de atât. Este o ocazie prin care Divinul ne comunică, în acest fel „savant” şi aparent complicat, că nu contează individualitatea, că suntem o fiinţă comună.

Noi privim, de obicei, spiritul ca fiind un fel de ego mai avansat, adică un „individ spiritual”. Dar spiritul este im-personal, ceea ce nu înseamnă doar că este multi-personal (s-a încarnat succesiv în mai multe persoane istorice), ci este complet non-individual, non-dual, are natura omniprezentă a lui Dumnezeu. Dacă vrem să „înţelegem” spiritul, atunci trebuie să renunţăm la conceptul de individualitate. Pare inacceptabil pentru ego-ul nostru, care este însuşi „individualitatea încarnată”, dar aşa ar fi corect.

Iar răspunsul lui Guy Needler atinge tocmai această sensibilitate a ego-ului nostru, care vrea ca spiritualul să funcţioneze pe baza logicii umane. Ei bine, nu, lumea spirituală nu prea respectă logica omenească! Ego-ul vrea să se poată baza pe cunoştinţele primite prin tehnicile spirituale, vrea să fie sigur că informaţiile sunt corecte. Uneori, apar şi astfel de contradicţii între informaţiile primite din subtil, care dau peste cap toate certitudinile. Începem să ne îndoim de lucrurile cu care dormeam la căpătâi. Nu scapă nimeni de aceste îndoieli, ele apar şi în credinţa religioasă, şi în căutarea pur spirituală. Aceste contradicţii au rolul să ne conducă mai departe, spre o înţelegere mai presus de logica umană simplistă: înţelegerea că nu suntem doar nişte fiinţe separate, cu istorii separate (deşi este valabilă şi această perspectivă), ci suntem, în acelaşi timp, o singură Fiinţă. Ambele perspective opuse sunt adevărate: eu sunt o persoană individuală, dar eu sunt şi Dumnezeu-Totul.

< Sus >

Iluminare contra Înţelepciune

Iluminarea nondualistă vine dintr-o dată, spontan. În schimb, înţelepciunea vine treptat, se acumulează. Dar ambele vin prin Graţie. Ele sunt aspecte complementare la nivel de specie umană evoluată.

Iluminarea nondualistă se referă la fuziunea cu conştiinţa spiritului impersonal, iar înţelepciunea se referă la contactul cu mintea supraconştientă transpersonală (sau, cum îi spune Isus, Duhul Sfânt).

După iluminare, poate surveni rapid şi înţelepciunea, dar nu imediat şi nu în toate cazurile. Iluminatul poate să fie total buimăcit şi să nu ştie ce să facă cu această nouă stare a fiinţei. În schimb, înţeleptul se comportă ca un iluminat, fără a fi trăit acea experienţă uimitoare, el doar intuind psihologia iluminării.

Ca să clarific mai bine chestiunea, un yoghin care meditează şi intră în extaz poate avea nişte experienţe supraomeneşti, cosmice. Totuşi, când revine la starea normală de conştiinţă, el nu este un iluminat, în sensul dat de nondualism. Eventual, îşi aminteşte trăirile avute, şi încearcă să le dea nişte sensuri utile în viaţa de zi cu zi. Prin urmare, are şanse să devină un înţelept. Iar dacă transmite mai departe metodele sale meditative sau ceea ce a înţeles în timpul meditaţiei, el devine un învăţător.

Învăţăturile spirituale urmăresc dezvoltarea înţelepciunii, dar nu pot garanta iluminarea aspirantului. Dezvăţăturile prezintă perspectiva iluminatului, conform căreia nicio învăţătură nu te poate „învăţa” cum să atingi iluminarea, nondualitatea. Un iluminat poate doar să-ţi descrie starea sa, dar nu şi cum să ajungi la ea. Totuşi, cele două perspective se completează, nu sunt antagonice. Dumnezeu doreşte ambele tipuri de experienţe pentru copiii Săi. Totuşi, există şi situaţia ideală, când un iluminat predă învăţături spirituale, având, în acelaşi timp, conştiinţa relativităţii lor.

Se desfăşoară un experiment cu specia umană, care primeşte această Graţie în cel puţin două forme diferite, cele pomenite mai sus. Nu se pune problema de a ierarhiza experienţele sau că iluminatul ar fi superior înţeleptului sau invers. Fiecare caz în parte este unic şi nu există competiţie, ci doar conlucrare.

Unii iluminaţi nu par deloc a fi înţelepţi, iar unii înţelepţi par a nu şti ce este iluminarea. Dar există şi persoane optimizate pe ambele niveluri. Sau sunt cazuri când iluminarea a dispărut, iar omul este în post-trezire, când doar are impresia că este iluminat şi cam face gafe.

Unii s-au trezit spiritual fără a fi urmărit aşa ceva şi sunt nedumeriţi. Alţii s-au trezit după decenii de aspiraţie intensă, dar sterilă. Oare de ce această incongruenţă şi inegalitate? Am spus deja, este un experiment, care, ca orice experiment, se operează în diverse condiţii. (Însăşi existenţa speciei umane, cu toate urcuşurile şi coborâşurile sale, este un experiment cosmic). Absolutul urmăreşte toate amănuntele tuturor cazurilor şi trage toate concluziile posibile. Este Marele Savant, iar oamenii sunt instrumentele lui.

Ce impact are iluminarea asupra bietei fiinţe umane copleşite de această descoperire? Cum va face ea faţă noii sale misiuni de viaţă?

Oare este mai bine ca omul să primească iluminarea în doze mici, suportabile, la care să se adapteze treptat? Aceasta ar fi ceea ce numim înţelepciune. Ea suplineşte prin intelect şi intuiţie ceea ce-i lipseşte din trăirea directă iluminatorie. Este şi aceasta tot o trezire, dar de altă natură.

Sau este nevoie de trezirea lui Kundalini? Se pare că unii au nevoie de un asemenea şoc, dar alţii se dezvoltă frumos şi fără Kundalini. Uneori, ridicarea energiei Kundalini pe coloana vertebrală aduce şi trezirea spirituală nonduală, dar este posibil să se limiteze doar la anumite percepţii extrasenzoriale, care nu sunt o stare nonduală, ori chiar să provoace unele neplăceri.

Există atâtea variabile şi posibile combinaţii, încât Divinul are nevoie de nenumărate cazuri şi situaţii ca să poată trage nişte concluzii ale acestui experiment uman.

* * *

Prin forţa lucrurilor, nu poţi ajunge înţelept decât dacă ai trecut, într-o bună măsură, prin efortul de a-ţi purifica subconştientul de o parte din balastul de acolo. Orice om are adunate în subconştient multe tipare mentale care îi condiţionează comportarea, gândirea şi emoţiile. Însă înţeleptul a devenit conştient de această umbră care îl împinge din spate şi lucrează cu sine pentru a o aduce la lumină şi a o dizolva treptat, cu compasiune.

În schimb, iluminatul se trezeşte brusc într-o totală libertate, care îl poate chiar speria. Dacă are condiţionări subconştiente grele sau problematice, iluminarea nu i le şterge automat, aşa că va duce o povară în spate. S-ar putea ca pe el să nu-l deranjeze – fiindcă asta înseamnă iluminare, să nu te simţi limitat de condiţia umană – dar îi vor deranja pe cei din jur. Iluminatul se comportă fără filtrul egotic (supraego-ul) care îi face pe oamenii obişnuiţi să nu se dea în stambă. Acum însă, neavând reţineri, el s-ar putea comporta aparent sălbatic, ceea ce i-ar putea aduce oprobiul public. Asta ne arată cât de greu este să fii om, chiar dacă eşti iluminat.

În general, este greu să fii om şi merită să avem compasiune pentru condiţia umană şi toţi semenii noştri. Toţi se chinuie să trăiască bine, dar puţini reuşesc să trăiască frumos.

Iluminatul are numai bune intenţii şi o imensă iubire. Dar exprimarea acestei iubiri este puternic influenţată de acumulările anterioare din subconştient. Este deci foarte important cu ce bagaj intrăm în noua conştiinţă. Nu toţi iluminaţii au flerul psihologic, experienţa de viaţă sau inteligenţa de a-şi autoimpune nişte restricţii în relaţiile umane. Însăşi ideea de restricţie vine în contradicţie cu sentimentul de totală libertate pe care îl aduce iluminarea.

Desigur, procesul de iluminare se poate adânci şi poate face ca aceste condiţionări să dispară, dar nu chiar de la sine, ci tot prin conştientizare. Nimic durabil nu se poate construi fără conştientizare, nimic nu vine aşa, automat şi gratis, fără să ne preocupe deloc.

Adyashanti: «Acţiunea iluminată este cea care nu este distorsionată de propria persoană. Este pură, instantanee, nepremeditată şi netrecută prin filtrul conştiinţei de sine.»

< Sus >

Relaţia maestru-discipole

Am ajuns la o chestiune des întâlnită, anume faptul că unii maeştri spirituali profită sexual de discipolele lor. Pare un lucru regretabil, ba chiar se lasă cu procese şi închisoare prin ţările „civilizate”. Aşa a păţit celebrul vindecător Joao de Deus, de pildă, condamnat la închisoare pe baza unor mărturii de agresiune sexuală. Desigur, Joao de Deus nu era iluminat, nici învăţător spiritual, nici măcar spiritist kardecist, ci un biet instrument uman folosit de forţe invizibile ca medium de încorporare.

Lisa Cairns explică foarte clar, din propria experienţă, că discipolele vor să atragă atenţia maestrului, pentru ca acesta să le rezolve unele probleme psihologice. Şi cum să se facă mai uşor remarcate, decât prin farmecul lor feminin?! Maestrul este un simplu om şi el. În plus, dacă este iluminat, are o imensă dragoste pentru toate fiinţele şi nu va fi greu să îşi răsfrângă această iubire asupra unei discipole drăguţe ce are nevoie de ajutor, nu-i aşa? Sunt lucruri simple de înţeles, atât de omeneşti...

Problema este că discipola poate să nu-şi dorească neapărat o interacţiune sexuală cu maestrul, ci doar o mai mare atenţie şi sprijin psihologic. Însă, prin vulnerabilitatea sa de femeie, nu se poate nici opune făţiş dorinţei sexuale a maestrului, care este mânat de bune intenţii. Şi iată că, în această situaţie, relaţia intimă se poate petrece fără ca femeia să şi-o dorească cu adevărat şi fără ca bărbatul să simtă rezerve sau regrete.

Dacă discipola nu-şi rezolvă problema psihologică în urma acelei relaţii intime, ba chiar începe să fie geloasă pe alte discipole, ea poate chiar să se transforme într-un duşman şi să-l acuze pe maestru de agresiune sexuală. Şi aşa se ajunge de la o unire consensuală la o acuzaţie gravă...

* * *

Cel puţin în cultura occidentală contemporană, relaţia sexuală are puterea de a deschide sufletele femeii şi bărbatului. Se produce un misterios transfer de la simpla dezvăluire a zonelor fizice intime la dezvăluirea intimităţilor sufleteşti. Cei doi capătă brusc încredere unul în celălalt, ceea ce este un pic amuzant, fiindcă oamenii au chiar mai multă încredere în duhovnic sau psihoterapeut, fără a se culca cu aceştia. Deci este o cutumă sau o proiecţie de a suprapune banala intimitate fizică cu intimitatea psihologică, mult mai preţioasă. Uneori, poţi ajunge să regreţi amarnic această confuzie. Alteori, este un mijloc de subjugare psihică a celuilalt.

Iluminatul are pentru discipolii săi acelaşi statut ca un duhovnic sau psihoterapeut, anume că, în primul rând, nu îi va pune în pericol dacă se deschid sufleteşte. Toţi aceştia trei joacă rolul de prieteni discreţi şi fără niciun interes personal, egotic, în relaţia cu clienţii sau adepţii lor. Ar fi bine ca maestrul să înţeleagă de la început că el are un statut special, similar cu al psihoterapeutului şi ar fi bine să urmeze deontologia acestuia, adică să nu se culce cu clienţii, respectiv, adepţii săi. Uneori, această înţelegere vine cu timpul, întâi greşind şi apoi suportând urmările.

Sintetizând chestiunea, este vorba să diferenţiem relaţia dintre un ego şi un non-ego (în cazul interacţiunii cu un iluminat, duhovnic sau psihoterapeut) sau dintre două ego-uri (în cazul cuplului obişnuit femeie-bărbat). Relaţia are cu totul alte valenţe şi dinamică. Dacă amestecăm borcanele, s-ar putea să zborşim conţinutul.

Însă n-aş reduce toate cazurile doar la această ecuaţie simplă. Există şi maeştri care îşi exercită charisma sau puterile paranormale tocmai pentru a subjuga toate femeile care le plac. Este un caz grav de decădere spirituală prin folosirea egoistă a unor haruri divine. Şi se poate spune că acele femei chiar sunt victimele unui tir hipnotic sau energetic care le blochează voinţa, ba chiar au impresia temporară că şi-ar dori apropierea fizică. Abia la despărţire, se trezesc ca dintr-un vis hipnotic şi pot avea un adevărat şoc, când îşi dau seama că au fost, efectiv, folosite ca o pradă. Găsim astfel de exemple regretabile chiar pe plaiurile mioritice şi le-am menţionat la timpul lor. Acum le-a cam trecut timpul.

< Sus >

Răzvan A. Petre
30 noiembrie 2021